Decizie nr.42 din 08.04.2025 de inadmisibilitate a sesizărilor nr.146g/2024 şi nr.200g/2024 privind excepţiile de neconstituţionalitate a articolului 119 alin.(1) din Codul muncii şi a articolului 55 alin.(3) din Legea cu privire la Procuratură (compensarea concediilor de odihnă anuale nefolosite în cazul suspendării din funcţie)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizărilor nr.146g/2024 şi nr.200g/2024

privind excepţiile de neconstituţionalitate a articolului 119

alin.(1) din Codul muncii şi a articolului 55 alin.(3)

din Legea cu privire la Procuratură

(compensarea concediilor de odihnă anuale

nefolosite în cazul suspendării din funcţie)

nr. 42  din  08.04.2025

 (în vigoare 08.04.2025) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 187-189 art. 55 din 17.04.2025

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dnei Viorica PUICA,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Dina Musteaţa, asistent judiciar,

Având în vedere sesizările înregistrate la 26 iunie 2024 şi, respectiv, la 9 octombrie 2024,

Examinând admisibilitatea sesizărilor menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 8 aprilie 2025, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizările privind excepţiile de neconstituţionalitate a articolului 119 alin.(1) din Codul muncii şi a articolului 55 alin.(3) din Legea nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, ridicate de dna Elena Ceruţa, parte în dosarul nr.3-1627/2023, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru, şi, respectiv, de dl Dumitru Raileanu, parte în dosarul nr.3-1655/2023, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.

2. Sesizările privind excepţiile de neconstituţionalitate au fost trimise la Curtea Constituţională de doamnele judecătoare Tatiana Avasiloaie şi Liudmila Holeviţcaia de la Judecătoria Chişinău, sediul Centru, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

3. Având în vedere identitatea de obiect a sesizărilor, Curtea a decis conexarea lor, pe baza articolului 43 din Codul jurisdicţiei constituţionale, într-un singur dosar, căruia i-a atribuit numărul 146g/2024.

ÎN FAPT

A. Circumstanţele litigiilor principale

Dosarul nr.3-1627/2023 (sesizarea nr.146g/2024)

4. Prin ordonanţa Procurorului General interimar din 18 octombrie 2021 s-a dispus începerea urmăririi penale în privinţa dnei Elena Ceruţa, procuror la Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS).

5. La 15 februarie 2022, Procurorul General interimar a solicitat Consiliului Superior al Procurorilor acordul pentru suspendarea din funcţie a dnei Elena Ceruţa.

6. Prin hotărârea din 4 martie 2022 demersul menţionat supra a fost admis şi, prin urmare, dna Elena Ceruţa a fost suspendată din funcţie din data de 10 martie 2022.

7. La 29 martie 2023, dna Elena Ceruţa a fost informată de Procuratura Generală despre concediile anuale de odihnă nefolosite până la data suspendării sale din funcţie. Astfel, în perioada 17 noiembrie 2019 – 10 martie 2022, s-au acumulat 70 de zile calendaristice de concediu de odihnă nefolosit.

8. În cererea prealabilă, dna Elena Ceruţa a solicitat să i să se acorde o compensaţie în bani pentru concediul de odihnă anual nefolosit.

9. Procuratura Generală a invocat despre imposibilitatea compensării în bani a concediului anual nefolosit.

10. La 5 iunie 2023, dna Elena Ceruţa a chemat în judecată Procuratura Generală.

11. La 20 iunie 2024, dna Elena Ceruţa a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolului 119 alin.(1) din Codul muncii şi a articolului 55 alin.(3) din Legea cu privire la Procuratură.

12. Printr-o încheiere din aceeaşi dată, Judecătoria Chişinău a admis cererea de ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

Dosarul nr.3-1655/2023 (sesizarea nr.200g/2024)

13. La 15 februarie 2022, Procurorul General interimar i-a solicitat Consiliului Superior al Procurorilor acordul pentru a-l suspenda din funcţie pe dl Dumitru Raileanu.

14. Prin hotărârea din 4 martie 2022 demersul a fost admis şi prin ordinul Procurorului General dl Dumitru Raileanu a fost suspendat din funcţie din data de 10 martie 2022.

15. Dl Dumitru Raileanu i-a solicitat Procuraturii Generale informaţii despre numărul de zile de concediu de odihnă nefolosite şi a cerut compensarea acestora.

16. La 29 martie 2023, Procuratura Generală l-a informat pe dl Dumitru Raileanu că a acumulat o restanţă de 107 zile calendaristice de concediu de odihnă nefolosit pentru perioada 3 decembrie 2018 – 10 martie 2022, iar compensarea acestora în bani nu poate fi realizată pe baza articolului 119 alin.(1) din Codul muncii.

17. La 6 iulie 2023, dl Dumitru Raileanu a chemat în judecată Procuratura Generală.

18. La 10 iulie 2024, dl Dumitru Raileanu a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolului 119 alin.(1) din Codul muncii şi a articolului 55 alin.(3) din Legea cu privire la Procuratură.

19. Prin Încheierea din 10 iulie 2024, Judecătoria Chişinău a admis cererea de ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

20. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 46

Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia

"(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

[…]."

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

21. Prevederile relevante ale Codului muncii, adoptat prin Legea nr.154 din 28 martie 2003, sunt următoarele:

Articolul 76

Suspendarea contractului individual de muncă

 în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor

"Contractul individual de muncă se suspendă în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor în caz de:

[…]

e) încorporarea în serviciul militar în termen, în serviciul militar cu termen redus sau în serviciul civil;

[…]

m) stabilire pe termen determinat a gradului de dizabilitate ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale; precum şi

n) în alte cazuri prevăzute de legislaţia în vigoare."

Articolul 77

Suspendarea contractului individual de muncă prin acordul părţilor

"Contractul individual de muncă se suspendă prin acordul părţilor, exprimat în formă scrisă, în caz de:

[…]

d) îngrijire a copilului bolnav în vârstă de până la 10 ani;

[…]

f) în alte cazuri prevăzute de legislaţia în vigoare."

Articolul 78

Suspendarea contractului individual de muncă la iniţiativa uneia dintre părţi

"(1) Contractul individual de muncă se suspendă din iniţiativa salariatului în caz de:

a) concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 4 ani;

[…]

d) ocupare a unei funcţii elective în autorităţile publice, în organele sindicale sau în cele patronale

[…]".

Articolul 118

Acordarea anuală a concediului de odihnă.

Cazurile excepţionale de amânare a acestuia

"(1) Concediul de odihnă se acordă anual conform programării prevăzute la art.116. Angajatorul are obligaţia de a lua măsurile necesare pentru ca salariaţii să folosească concediile de odihnă în fiecare an calendaristic.

(2) Concediul de odihnă anual poate fi amânat sau prelungit în cazul aflării salariatului în concediu medical, îndeplinirii de către acesta a unei îndatoriri de stat sau în alte cazuri prevăzute de lege.

(3) În cazuri excepţionale, dacă acordarea integrală a concediului de odihnă anual salariatului în anul de muncă curent poate să se răsfrângă negativ asupra bunei funcţionări a unităţii, o parte din concediu, cu consimţământul scris al salariatului şi cu acordul scris al reprezentanţilor salariaţilor, poate fi amânată pentru anul de muncă următor. În asemenea cazuri, în anul de muncă curent, salariatului i se vor acorda cel puţin 14 zile calendaristice din contul concediului de odihnă anual, partea rămasă fiindu-i acordată până la sfârşitul anului următor.

(4) Este interzisă neacordarea concediului de odihnă anual timp de 2 ani consecutivi, precum şi neacordarea anuală a concediului de odihnă salariaţilor în vârstă de până la 18 ani şi salariaţilor care au dreptul la concediu suplimentar în legătură cu munca în condiţii vătămătoare.

(4¹) În cazul în care salariatul, din motive întemeiate, confirmate documentar, nu îşi poate folosi concediul de odihnă anual la care avea dreptul în anul calendaristic corespunzător, cu acordul salariatului în cauză, angajatorul este obligat să-i acorde acestuia concediul de odihnă nefolosit în decurs de doi ani, începând cu anul următor celui în care i s-a acordat dreptul la concediul de odihnă anual.

La finele fiecărui an calendaristic, angajatorul informează salariatul, în formă scrisă pe suport de hârtie sau în formă electronică, despre numărul zilelor de concediu de odihnă anual acumulate/nefolosite, termenul de expirare a acestora şi dispune utilizarea zilelor de concediu de odihnă anual acumulate/nefolosite de către salariat, conform programării stabilite de comun acord. Refuzul neîntemeiat al salariatului privind utilizarea zilelor acumulate/nefolosite din concediul de odihnă anual, conform programării stabilite, este nul.

(5) Nu se admite înlocuirea concediului de odihnă anual nefolosit printr-o compensaţie în bani, cu excepţia cazurilor de încetare a contractului individual de muncă al salariatului care nu şi-a folosit concediul, în condiţiile alin.(4¹).

(6) Durata concediilor medicale, a celor de maternitate şi de studii nu se include în durata concediului de odihnă anual. În caz de coincidenţă totală sau parţială a concediului cu unul din concediile menţionate, în baza unei cereri scrise a salariatului, concediul de odihnă anual nefolosit integral ori parţial se amână pe perioada convenită prin acordul scris al părţilor sau se prelungeşte, respectiv, cu numărul zilelor indicate în documentul, eliberat în modul stabilit, privitor la acordarea concediului corespunzător în cadrul aceluiaşi an calendaristic."

Articolul 119

Compensarea concediilor de odihnă anuale nefolosite

"(1) În caz de suspendare (art.76 lit.e) şi m), art.77 lit.d) şi e) şi art.78 alin.(1) lit.a) şi d)) sau încetare a contractului individual de muncă, salariatul are dreptul la compensarea tuturor concediilor de odihnă anuale nefolosite.

(2) În baza unei cereri scrise, salariatul poate folosi concediul de odihnă anual pentru un an de muncă, cu suspendarea sau încetarea ulterioară a contractului individual de muncă, primind compensaţia pentru celelalte concedii nefolosite.

(3) În perioada valabilităţii contractului individual de muncă, concediile nefolosite pot fi alipite la concediul de odihnă anual sau pot fi folosite aparte (în întregime sau fracţionat, conform art.115 alin.(5)) de către salariat în perioadele stabilite prin acordul scris al părţilor."

22. Prevederile relevante ale Legii cu privire la Procuratură nr.3 din 25 februarie 2016 sunt următoarele:

Articolul 55

Suspendarea din funcţie

"(1) Procurorul în privinţa căruia este pornită o urmărire penală poate fi suspendat din funcţie de către Procurorul General, cu acordul scris al Consiliului Superior al Procurorilor. În situaţii ce nu suferă amânare, Procurorul General îl poate suspenda pe procuror fără acordul Consiliului Superior al Procurorilor, până la următoarea şedinţă a Consiliului Superior al Procurorilor.

(2) Procurorul este suspendat din funcţie prin ordin al Procurorului General, fără implicarea Consiliului Superior al Procurorilor, atunci cînd i se acordă concediu de maternitate şi concediu pentru îngrijirea copilului până la vîrsta de 6 ani. În celelalte cazuri prevăzute de lege, procurorul este suspendat din funcţie prin ordin al Procurorului General, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor.

(3) Suspendarea din funcţie a procurorului în cazurile prevăzute la alin.(2) nu atrage anularea garanţiilor sociale.

(4) În cazul prevăzut la alin.(1), dacă nu a fost probată vinovăţia procurorului sau dacă a fost pronunţată o sentinţă de achitare ori de încetare a procesului penal pe motiv de reabilitare, suspendarea din funcţie încetează, iar procurorul este restabilit în toate drepturile anterioare.

(5) În cazurile prevăzute la alin.(2), la expirarea termenului de suspendare din funcţie, procurorul revine în funcţia pe care a deţinut-o până la suspendare sau, cu consimţământul lui, i se oferă o altă funcţie de procuror echivalentă.

(6) Procurorul poate ataca hotărârea privind suspendarea sa din funcţie în instanţa de judecată în condiţiile legii."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorilor excepţiilor de neconstituţionalitate

23. Autorii excepţiilor susţin că legea nu reglementează situaţia în care salariaţii suspendaţi din funcţie în legătură cu pornirea urmăririi penale împotriva lor pot beneficia de dreptul de a le fi compensat concediul de odihnă anual nefolosit. În acest sens, autorii notează că un salariat în privinţa căruia a fost pornită urmărirea penală şi este suspendat din funcţie şi care nu şi-a folosit concediul de odihnă anual, din motive independente de voinţa lui, se află în imposibilitatea de a cere compensarea în bani a acestui concediu. Mai mult, legea instituie limite fixe de timp în care poate fi folosit concediul, după care aceste zile se anulează. Prin urmare, omisiunea legii ar lipsi pe salariat de o sumă de bani, astfel fiind încălcat dreptul de proprietate.

24. Autorii sesizărilor pretind că dispoziţiile contestate sunt contrare articolelor 1 alin.(3), 16, 23, 46 şi 54 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

25. Examinând admisibilitatea sesizărilor privind excepţiile de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

26. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în acest caz controlul constituţionalităţii unor prevederi din Codul muncii şi din Legea cu privire la Procuratură, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

27. Curtea constată că excepţiile de neconstituţionalitate sunt formulate de subiectele cărora li s-a conferit acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

28. Obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate îl constituie articolul 119 alin.(1) din Codul muncii şi articolul 55 alin.(3) din Legea cu privire la Procuratură. Curtea admite că normele contestate ar putea fi aplicate la examinarea cauzelor în care au fost ridicate excepţiile de neconstituţionalitate. Curtea menţionează că articolele criticate nu au mai constituit anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

29. Curtea reţine că pentru ca o excepţie de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond, Curtea trebuie să analizeze, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea HCC nr.12 din 6 aprilie 2021, § 29; HCC nr.4 din 30 ianuarie 2024, § 26).

30. Curtea reţine că autorii sesizărilor au menţionat incidenţa articolelor 1 alin.(3) (preeminenţa dreptului), 16 (egalitatea), 23 (dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle), 46 (dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia) şi 54 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi) din Constituţie.

31. Curtea a notat în jurisprudenţa sa că articolul 1 alin.(3) din Constituţie nu poate fi analizat în mod individual, ci poate interveni dacă se constată aplicabilitatea unei prevederi substanţiale din Constituţie (a se vedea DCC nr.115 din 15 iulie 2021, § 19). De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că articolele 16, 23 şi 54 din Constituţie nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze existenţa unor ingerinţe în drepturile fundamentale garantate de Constituţie. Abia în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinţei abstracte în drepturile fundamentale garantate de Constituţie Curtea poate pune în operă prevederile acestor articole (HCC nr.8 din 5 aprilie 2022, § 26; HCC nr.13 din 30 aprilie 2024, § 39).

32. Cu privire la incidenţa articolului 46 din Constituţie, autorii sesizărilor au menţionat că normele contestate omit să reglementeze compensarea în bani a concediului anual de odihnă nefolosit pentru angajatul care este suspendat din funcţie în legătură cu pornirea urmăririi penale în privinţa sa.

33. Legea cu privire la Procuratură stabileşte că procurorul are dreptul la un concediu de odihnă anual plătit cu durata de 35 de zile calendaristice. În cazul în care vechimea în muncă în funcţia de procuror depăşeşte un anumit număr de ani, concediul de odihnă anual plătit se măreşte proporţional cu vechimea în muncă. Legea cu privire la Procuratură interzice neacordarea de concediu de odihnă anual plătit procurorului (articolul 61).

34. Totodată, Codul muncii stabileşte la articolul 118 că angajatorul are obligaţia de a lua măsurile necesare pentru ca salariaţii să folosească concediile de odihnă în fiecare an calendaristic (alin. (1)). În cazuri excepţionale, dacă acordarea integrală a concediului de odihnă anual salariatului în anul de muncă curent poate să se răsfrângă negativ asupra bunei funcţionări a unităţii, o parte din concediu poate fi amânată pentru anul de muncă următor. Legea interzice neacordarea concediului de odihnă anual timp de doi ani consecutiv.

35. Curtea constată că Codul muncii nu permite înlocuirea concediului de odihnă anual nefolosit printr-o compensaţie în bani, cu excepţia cazurilor de încetare a contractului individual de muncă al salariatului care nu şi-a folosit concediul (articolul 118 alin.(5)).

36. Totuşi, articolul 119 din Codul muncii permite înlocuirea concediului de odihnă anual nefolosit printr-o compensaţie în bani în cazul suspendării din funcţie a salariatului, cu titlu de excepţie, pentru: încorporarea în serviciul militar în termen, în serviciul militar cu termen redus sau în serviciul civil; stabilirea pe termen determinat a gradului de dizabilitate ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale; îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 10 ani, îngrijirea copilului în vârstă de până la 4 ani şi ocuparea unei funcţii elective în autorităţile publice, în organele sindicale sau în cele patronale.

37. Curtea notează că statul beneficiază de o marjă de apreciere şi dreptul său de intervenţie în acest domeniu este mai mare decât în alte domenii, atunci când sunt în discuţie drepturile sociale ale persoanelor.

38. Cu referire la pretinsul tratament diferenţiat nejustificat care ar afecta dreptul de proprietate, tratament aplicat procurorilor la suspendarea lor din funcţie în cazul intentării unei cauze penale, în comparaţie cu salariaţii cărora li se compensează concediile în cazul excepţiilor stabilite de articolul 119 din Codul muncii, Curtea menţionează următoarele. În jurisprudenţa sa, Curtea a subliniat că dreptul la egalitate este dreptul de a fi tratat în acelaşi mod în care este tratată o persoană care se află într-o situaţie juridică echivalentă. Aşadar, o condiţie primordială pentru existenţa tratamentului diferenţiat o reprezintă caracterul comparabil al situaţiilor (HCC nr.19 din 24 septembrie 2019, § 17). Curtea a reţinut că cerinţa caracterului comparabil al situaţiilor nu impune ca situaţiile să fie identice, ci numai ca ele să fie, până la un anumit punct, asemănătoare. Verificarea respectării acestei cerinţe presupune compararea condiţiilor aplicabile autorului excepţiei şi subiectelor în raport cu care acesta afirmă existenţa unui dezavantaj (HCC nr.30 din 23 septembrie 2021, § 46).

39. În această cauză, Curtea menţionează că nu se poate susţine existenţa unei situaţii comparabile în cazul suspendării din funcţie a procurorilor atunci când le este intentată o cauză penală cu categoriile de salariaţi menţionaţi supra, cărora li se compensează concediile pe baza legii.

40. În această cauză, deşi normele contestate nu prevăd posibilitatea înlocuirii concediului de odihnă anual nefolosit cu o compensaţie în bani în cazul suspendării din funcţie a procurorului, bazată pe pornirea urmăririi penale în privinţa acestuia, Curtea observă că articolul 55 alin.(4) din Legea cu privire la Procuratură stabileşte că dacă nu a fost probată vinovăţia procurorului sau dacă a fost pronunţată o sentinţă de achitare ori de încetare a procesului penal din motivul reabilitării, suspendarea din funcţie încetează, iar procurorul este restabilit în toate drepturile anterioare.

41. Mai mult, Curtea notează că Legea nr.47 din 14 martie 2024 cu privire la modificarea unor acte normative (actualizarea cadrului normativ aferent managementului resurselor umane) stabileşte că zilele de concediu de odihnă anual acumulate/nefolosite de către salariaţi până la intrarea în vigoare a legi vor fi utilizate până la 31 decembrie 2029 (a se vedea art.XXV alin.4).

42. În aceste condiţii, pentru că nu a fost demonstrată incidenţa articolului 46 din Constituţie, Curtea nu va efectua o analiză a prevederilor contestate prin prisma articolelor 16, 23 şi 54 din Constituţie.

43. Pe baza celor expuse supra, Curtea constată că sesizările privind excepţiile de neconstituţionalitate nu întrunesc condiţiile de admisibilitate şi nu pot fi acceptate pentru examinare în fond.

Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibile sesizările privind excepţiile de neconstituţionalitate a articolului 119 alin.(1) din Codul muncii şi a articolului 55 alin.(3) din Legea nr.3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, ridicate de dna Elena Ceruţa, parte în dosarul nr.3-1627/2023, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru, şi, respectiv, de dl Dumitru Raileanu, parte în dosarul nr.3-1655/2023, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.