Decizie nr.49 din 25.05.2020 de inadmisibilitate a sesizării nr.14g/2020 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 104 din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012 (termenul de contestare a actelor juridice anterioare intentării procesului de insolvabilitate)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.14g/2020 privind excepţia de neconstituţionalitate

a unor prevederi din articolul 104 din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012

(termenul de contestare a actelor juridice anterioare

intentării procesului de insolvabilitate)

nr. 49  din  25.05.2020

 (în vigoare 25.05.2020) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.180-187 art. 90 din 17.07.2020

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Eduard ABABEI,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Dina Musteaţa, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 7 februarie 2020,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 25 mai 2020 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului “pe tot parcursul perioadei de observaţie, al procedurii de insolvabilitate, al procedurii falimentului şi/sau al procedurii de restructurare” conţinut în articolul 104 din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012, ridicată de către dl Corneliu Ţurcanu, parte în dosarul nr.2i-754-2/18, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul central.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de către dl judecător Gheorghe Mîţu de la Judecătoria Chişinău, sediul central, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Dl Corneliu Ţurcanu a împrumutat în anul 2012 o sumă de bani societăţii “Sansilvia” S.R.L.

4. Prin hotărârile judecătoreşti din 1 august 2013 şi din 30 aprilie 2015, S.R.L. “Sansilvia” a fost obligată să achite dlui Corneliu Ţurcanu datoria, dobânda calculată şi penalităţile de întârziere.

5. Pe 4 aprilie 2014, S.R.L. “Sansilvia” a depus o cerere privind intentarea procedurii de insolvabilitate în privinţa sa.

6. Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 5 iunie 2014, a fost dispusă intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SRL “Sansilvia”.

7. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 3 noiembrie 2014, s-a dispus trecerea la procedura de faliment a SRL “Sansilvia”.

8. La sfârşitul anului 2019 lichidatorul S.R.L. “Sansilvia” a solicitat instanţei de insolvabilitate declararea nulă a contractului de împrumut încheiat în anul 2012 între dl Corneliu Ţurcanu şi S.R.L. “Sansilvia” şi a altor acte ulterioare încheiate sau adoptate în baza acestui contract.

9. Pe 30 ianuarie 2020, dl Corneliu Ţurcanu a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a textului “pe tot parcursul perioadei de observaţie, al procedurii de insolvabilitate, al procedurii falimentului şi/sau al procedurii de restructurare” conţinut în articolul 104 din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012.

10. Prin încheierea Judecătoriei Chişinău, sediul central, din 30 ianuarie 2020, a fost admisă cererea de ridicare a excepţiei şi a sesizat, în acest sens, Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

11. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 46

Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia

“(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

[...]

(5) Dreptul de proprietate privată obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului înconjurător şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii, revin proprietarului.

[…]”.

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

“(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”

Articolul 72

Categorii de legi

“[...]

(3) Prin lege organică se reglementează:

[…]

i) regimul juridic al proprietăţii şi moştenirii

[…]”

Articolul 126

Economia

(1) Economia Republicii Moldova este economie de piaţă, de orientare socială, bazată pe proprietate privată şi pe proprietate publică, antrenate în concurenţă liberă.

(2) Statul trebuie să asigure:

a) reglementarea activităţii economice şi administrarea proprietăţii publice ce-i aparţin în condiţiile legii;

b) libertatea comerţului şi activităţii de întreprinzător, protecţia concurenţei loiale, crearea unui cadru favorabil tuturor factorilor de producţie;

[…]”.

Articolul 127

Proprietatea

(1) Statul ocroteşte proprietatea.

(2) Statul garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular, dacă acestea nu vin în contradicţie cu interesele societăţii.

12. Prevederile relevante ale Legii insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012 sunt următoarele:

Articolul 104

Anularea unor acte juridice

“Pe tot parcursul perioadei de observaţie, al procedurii de insolvabilitate, al procedurii falimentului şi/sau al procedurii de restructurare, administratorul/ lichidatorul poate introduce în instanţa de insolvabilitate acţiuni în vederea anulării următoarelor acte juridice dacă ele afectează bunurile debitorului:

a) orice act juridic fictiv sau fraudulos încheiat de debitor în ultimii 3 ani precedenţi intentării procedurii de insolvabilitate, care a afectat drepturile creditorilor;

b) transferurile cu titlu gratuit din partea debitorului făcute în ultimii 3 ani precedenţi înaintării cererii introductive, cu excepţia actelor de îndeplinire a unor obligaţii morale sau actelor pentru binele public (de sponsorizare), în care generozitatea donatorului este proporţională patrimoniului său;

c) tranzacţiile încheiate în ultimii 3 ani precedenţi înaintării cererii introductive, în care prestaţia debitorului este vădit mai mare decât cea primită;

d) transferurile de proprietate de la debitor către un creditor în contul unei datorii anterioare sau în folosul acestuia din urmă, efectuate în ultimele 4 luni precedente înaintării cererii introductive, care au ca efect creşterea sumei pe care creditorul ar urma să o primească în cazul lichidării debitorului;

e) transferurile de proprietate de la debitor către un creditor în contul unei datorii anterioare sau în folosul acestuia din urmă, efectuate în ultimele 4 luni precedente înaintării cererii introductive, la care creditorul nu avea dreptul sau care nu ajunseră la scadenţă;

f) acordarea gratuită a unui gaj sau a unei ipoteci, a oricărei alte garanţii pentru o creanţă care era neasigurată în ultimele 4 luni anterioare înaintării cererii introductive sau pentru o creanţă a unui acţionar sau asociat al debitorului într-o perioadă similară, dacă aceste creanţe nu au ajuns la scadenţă până la data intentării procedurii de insolvabilitate;

g) orice acte încheiate şi garanţii acordate de către debitor după înaintarea cererii introductive.”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

13. Autorul excepţiei susţine că textul “pe tot parcursul perioadei de observaţie, al procedurii de insolvabilitate, al procedurii falimentului şi/sau al procedurii de restructurare” conţinut în articolul 104 din Legea insolvabilităţii este contrar dispoziţiilor articolului 46 din Constituţie, deoarece permite extinderea termenelor de prescripţie în revendicarea bunurilor şi anularea actelor juridice peste cele generale stabilite de normele Codului civil.

14. Autorul sesizării consideră că Legea insolvabilităţii oferă puteri absolute şi nelimitate administratorului insolvabilităţii sau, după caz, lichidatorului, care poate iniţia acţiuni în anularea actelor juridice ale debitorului insolvabil oricând în decursul procedurii de insolvabilitate (procedura de restructurare, procedura falimentului), care ar putea dura şi mai mult de 15 ani.

15. Autorul sesizării nu neagă că prevederea contestată ar putea urmări un scop legitim, în sensul articolului 54 din Constituţie, şi anume contracararea abuzurilor comise de fosta conducere a companiei insolvabile. Totuşi, lipsa unui termen limită în cadrul căruia poate fi intentată acţiunea de anulare a actelor juridice anulabile nu este proporţională cu scopul urmărit.

16. De asemenea, autorul sesizării solicită Curţii Constituţionale să-şi extindă controlul de constituţionalitate şi asupra unui text similar din articolul 105 al Legii insolvabilităţii, care nu este aplicabil în cauza în care a fost ridicată excepţia, însă aceasta ar contribui la prevenirea încălcării drepturilor omului în ţară.

B. Aprecierea Curţii

17. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

18. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Legii insolvabilităţii, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

19. Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de către dl Corneliu Ţurcanu, în dosarul nr.2i-754-2/18, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul central, este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie textul “pe tot parcursul perioadei de observaţie, al procedurii de insolvabilitate, al procedurii falimentului şi/sau al procedurii de restructurare” conţinut în articolul 104 [anularea unor acte juridice] din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012.

21. Curtea constată că norma contestată ar putea fi aplicată de către instanţă, deoarece, după cum rezultă din sesizare, pe rolul instanţei de judecată se află cererea lichidatorului privind anularea actelor juridice încheiate de debitorul insolvabil în perioada anterioară intentării procesului de insolvabilitate.

22. Curtea constată că textul criticat nu a constituit anterior obiect al controlului constituţionalităţii.

23. Curtea porneşte analiza sa de la afirmaţia autorului sesizării potrivit căreia textul “pe tot parcursul perioadei de observaţie, al procedurii de insolvabilitate, al procedurii falimentului şi/sau al procedurii de restructurare” conţinut în articolul 104 din Legea insolvabilităţii ar veni în contradicţie cu articolele 46 [dreptul la proprietate privată] şi 54 [restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi] din Constituţie, deoarece extinde termenele de prescripţie.

24. Curtea relevă că dreptul de proprietate, garantat de Constituţie, nu este un drept absolut, poate suporta anumite limitări şi este susceptibil de ingerinţe ale statului în ceea ce priveşte exercitarea atributelor sale. Instituirea anumitor limite este impusă de necesitatea asigurării unui echilibru între interesele individuale şi interesul general, alteori ele au ca scop protecţia drepturilor şi libertăţilor altor persoane.

25. În acest sens, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că statul poate restrânge exerciţiul dreptului de proprietate, poate lipsi persoana de proprietate în interesul societăţii în condiţiile prevăzute de lege şi poate să asigure adoptarea unor legi, pe care le consideră necesare pentru efectuarea controlului privind folosinţa proprietăţii în conformitate cu interesul general. De asemenea, Curtea Europeană a subliniat că va respecta marja de discreţie a legislatorului în aprecierea interesului general, cu excepţia cazului în care marja respectivă este lipsită de o justificare rezonabilă (a se vedea, mutatis mutandis, James şi alţii v. Regatul Unit, 21 februarie 1986, § 46; Hutten-Czapska v. Polonia, 19 iunie 2006, § 165-166; Lindheim şi alţii v. Norvegia, 12 iunie 2012, § 96; B. Tagliaferro & Sons Limited şi Coleiro Brothers Limited v. Malta, 11 septembrie 2018, § 67; Gauci şi alţii v. Malta, 8 octombrie 2019, § 64).

26. Legea insolvabilităţii, care include textul criticat, constituie un ansamblu de norme juridice care contribuie la respectarea drepturilor participanţilor la circuitul civil prin declanşarea unor proceduri colective de satisfacere a creanţelor creditorilor din contul patrimoniului debitorului insolvabil. Cuprinzând un domeniu vast, complex şi dinamic al relaţiilor sociale, legislatorul a reglementat detaliat procedura de insolvabilitate, competenţele instanţei, drepturile şi obligaţiile participanţilor, regimul bunurilor incluse în masa debitoare, precum şi alte relaţii sociale specifice. Prevederile Legii insolvabilităţii se interpretează şi se aplică în coroborare unele cu altele pentru a asigura atât caracterul unitar al procedurilor speciale reglementate, cât şi eficienţa actului de justiţie (DCC nr.150 din 26 decembrie 2019, §23-24).

27. Totodată, Curtea reţine că un număr important de norme ale Legii insolvabilităţii sunt de natură de a restrânge dreptul de proprietate al anumitor participanţi la procedurile judiciare şi, în special, al debitorului insolvabil, care, prin efectul legii, din momentul intentării procedurii judiciare este desesizat de la administrarea afacerii, iar posesia, folosinţa şi dispoziţia bunurilor trec de drept la administratorul insolvabilităţii sau, după caz, la lichidatorul debitorului insolvabil. Complexitatea cauzelor de insolvabilitate demonstrează că uneori incapacitatea de plată sau supraîndatorarea debitorului se datorează şi unor acte juridice prejudiciabile încheiate în perioada anterioară intentării procesului de insolvabilitate, care au defavorizat patrimoniul insolvabilului şi implicit pe creditorii acestuia, şi invers, au consolidat poziţia patrimonială a părţii cu care s-a contractat. Din motivul că astfel de acte juridice ar putea fi de natură să afecteze patrimoniul debitorului insolvabil, legislatorul a înzestrat administratorul insolvabilităţii şi/sau lichidatorul cu competenţa de a contesta în instanţă unele acte juridice şi a demonstra că ele sunt fictive, frauduloase, cu titlu gratuit sau prestaţia debitorului a fost vădit mai mare decât cea primită etc., pentru a restabili echilibrul relaţiilor patrimoniale şi a întreprinde măsurile legale necesare pentru a majora masa debitoare şi a executa cât mai deplin creanţele creditorilor celui insolvabil.

28. Din analiza sistemică, Curtea observă că, potrivit normei legale, pentru anularea unor astfel de tranzacţii urmează a fi întrunite cumulativ două condiţii, şi anume: debitorul să fie parte a tranzacţiei, iar tranzacţia să aibă un caracter prejudiciabil pentru debitor. Prin urmare, actele juridice a căror nulitate este cerută sunt viciate încă de la încheiere, iar prin efectul lor sunt în detrimentul debitorului insolvabil. În acest sens, scopul legislatorului a fost acela de a anula actele defavorabile încheiate de debitor în dauna creditorilor.

29. Afirmaţia autorului sesizării precum că termenele de prescripţie stabilite de Legea insolvabilităţii pentru contestarea actelor juridice defavorabile debitorului depăşesc termenele prevăzute de Codul civil, iar pe de altă parte, ar putea să continue o perioadă incertă şi prin aceasta ar afecta dreptul de proprietate al persoanelor care au contractat cu debitorul, nu poate fi reţinută de Curte.

30. Aşadar, instituirea prin lege a unei proceduri distincte de judecare a acţiunilor în vederea anulării unor acte juridice, încheiate de către debitor anterior intentării procesului de insolvabilitate, şi stabilirea unor termene extinse sunt justificate de preocuparea legislatorului de a reglementa în mod judicios aspectele ce ţin de această procedură. De altfel, în cadrul procedurii de insolvabilitate, administratorul/ lichidatorul are o poziţie şi o situaţie deosebită faţă de toate părţile şi faţă de toţi ceilalţi participanţi la procedură, nefiind parte în proces, ci participant la procedură, cu rol şi atribuţii determinate de lege. Acesta nu acţionează în interes personal, ci în interesul bunei desfăşurări a întregii proceduri, în interesul debitorului insolvabil, pentru reîntregirea patrimoniului acestuia, precum şi în interesul creditorilor, pentru ca aceştia să îşi poată valorifica creanţele într-o măsură cât mai mare şi cât mai operativ (a se vedea DCC nr.32 din 14 iunie 2016, § 30).

31. Curtea constată că legislatorul deţine competenţa deplină de a reglementa regimul juridic al proprietăţii (articolul 72 alin.(3) lit.i) din Constituţie), de a reglementa activitatea economică, libertatea comerţului şi activităţii de întreprinzător, crearea unui cadru favorabil tuturor factorilor de producţie (articolul 126 alin.(2) din Constituţie) şi garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular, dacă acestea nu vin în contradicţie cu interesele societăţii (articolul 127 alin.(2) din Constituţie). Aceste norme constituie fundamentul constituţional pentru legile organice care reglementează dreptul de proprietate privată, statutul juridic al persoanelor, capacitatea şi modalităţile de încheiere a actelor juridice civile, modalităţile de apărare a drepturilor patrimoniale şi termenele de prescripţie în interiorul cărora se poate apăra dreptul încălcat.

32. Legea insolvabilităţii, care de asemenea trebuie să corespundă exigenţelor dreptului de proprietate prevăzut de Constituţie, cuprinde un ansamblu de norme juridice la aplicarea cărora se apelează în situaţii de criză în afaceri, atunci când debitorul nu mai este în stare să-şi execute obligaţiile ajunse la scadenţă. Pentru astfel de situaţii, deţinând competenţa constituţională corespunzătoare, legislatorul a stabilit, pe lângă alte măsuri speciale, şi termene de prescripţie extinse, pentru a permite administratorului insolvabilităţii sau lichidatorului desemnat de instanţă să înţeleagă toată complexitatea de relaţii ale debitorului insolvabil cu partenerii săi şi să identifice contractele prejudiciabile care au dus debitorul la eşec, şi, în măsura în care este posibil, să repare situaţia.

33. Curtea reţine că reglementarea de către legislator, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept - material sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene de prescripţie speciale, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite. În acest context, Curtea reaminteşte că, în conformitate cu prevederile articolului 55 din Constituţie, orice persoană trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile altora.

34. La fel şi Curtea Europeană în jurisprudenţa sa a reţinut că folosirea termenelor limitative (de prescripţie sau de decădere dintr-un drept dacă nu este exercitat) urmăreşte un scop legitim în interesul general. Durata termenului este o chestiune asupra căreia statul are o marjă de apreciere, cu condiţia ca termenul să nu fie atât de scurt, încât să fie inacceptabil (a se vedea, mutatis mutandis, J.A. Pye (Oxford) Ltd şi JA. Pye (Oxford) Land Ltd v. Regatul Unit, 30 august 2007, § 70-71).

35. Curtea ajunge la concluzia că termenele stabilite prin articolul 104 din Legea insolvabilităţii pentru contestarea în anulare a actelor juridice, chiar şi fiind prelungite cu perioada de observaţie, perioada procedurii de insolvabilitate sau a procedurii falimentului, nu încalcă dreptul de proprietate al celeilalte părţi contractante dacă acestea au prejudiciat patrimoniul debitorului insolvabil, dar şi al creditorilor acestuia.

36. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolului 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului “pe tot parcursul perioadei de observaţie, al procedurii de insolvabilitate, al procedurii falimentului şi/sau al procedurii de restructurare” conţinut în articolul 104 din Legii insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012, ridicată de către dl Corneliu Ţurcanu, parte în dosarul nr.2i-754-2/18, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul central.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.