Decizie nr.53 din 02.06.2020 de inadmisibilitate a sesizării nr.234g/2019 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi ale articolelor 165 alin.(2) şi (3), 167, 174 alin.(2), 195 alin.(2) şi 196 alin.(2) din Codul de procedură penală (controlul legalităţii reţinerii în cazul înlocuirii măsurii preventive şi posibilitatea de a contesta încheierea de respingere a revocării arestului preventiv)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.234g/2019 privind excepţia de neconstituţionalitate

a unor prevederi ale articolelor 165 alin.(2) şi (3), 167, 174 alin.(2),

195 alin.(2) şi 196 alin.(2) din Codul de procedură penală

(controlul legalităţii reţinerii în cazul înlocuirii măsurii preventive şi posibilitatea

de a contesta încheierea de respingere a revocării arestului preventiv)

nr. 53  din  02.06.2020

 (în vigoare 02.06.2020) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.180-187 art. 93 din 17.07.2020

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, preşedinte,

dlui Eduard ABABEI,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Aliona Balaban, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 31 decembrie 2019,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 2 iunie 2020 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 165 alin.(2) şi (3), 167, 174 alin.(2), 195 alin.(2) şi 196 alin.(2) din Codul de procedură penală, ridicată de avocatul Igor Şcheau, în interesele inculpatului Vasile Sîlţa, în dosarul nr.1-25/18, pendinte la Judecătoria Cimişlia, sediul Leova.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de către dna judecător Maria Ganganu din cadrul Judecătoriei Cimişlia, sediul Leova, în baza articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Pe rolul Judecătoriei Cimişlia, sediul Leova, se află cauza penală privind învinuirea dlui Vasile Sîlţa de comiterea infracţiunilor prevăzute de articolele 188 alin.(2) lit.b), e) şi f) [Tâlhăria], 287 alin.(3) [Huliganismul] şi 152 alin.(1) [Vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii] din Codul penal.

4. Prin încheierea din 26 septembrie 2019, instanţa de judecată a admis demersul procurorului şi a dispus înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu cu arestarea preventivă, pentru că inculpatul a încălcat restricţia de a ieşi din locuinţă. Instanţa de judecată a menţionat că încheierea nu este susceptibilă de atac în mod separat. Pe 11 octombrie 2019, inculpatul a fost reţinut şi plasat în arest preventiv.

5. Pe 14 octombrie 2019, în baza articolului 329 din Codul de procedură penală, avocatul inculpatului a depus o cerere la instanţa de judecată prin care a solicitat revocarea măsurii preventive. În motivarea recursului, avocatul a menţionat, inter alia, că arestarea inculpatului este ilegală, deoarece organul de urmărire penală a încălcat procedura reţinerii prevăzută de articolul 167 din Codul de procedură penală.

6. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 22 octombrie 2019, recursul apărării a fost respins ca inadmisibil. În motivarea deciziei sale, instanţa de apel a menţionat, între altele, că partea apărării nu era în drept să depună recurs separat împotriva încheierii contestate, în baza articolului 329 alin.(2) din Codul de procedură penală.

7. Pe 21 noiembrie 2019, avocatul inculpatului a ridicat în faţa instanţei de judecată care examinează fondul cauzei excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 165 alin.(2) şi (3), 167, 174 alin.(2), 195 alin.(2) şi 196 alin.(2) din Codul de procedură penală.

8. Prin încheierea din 23 noiembrie 2019, instanţa de judecată a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

9. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 25

Libertatea individuală şi siguranţa persoanei

“(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.

(2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege.

(3) Reţinerea nu poate depăşi 72 de ore.

(4) Arestarea se face în temeiul unui mandat, emis de judecător, pentru o durată de cel mult 30 de zile. Asupra legalităţii mandatului se poate depune recurs, în condiţiile legii, în instanţa judecătorească ierarhic superioară. Termenul arestării poate fi prelungit numai de către judecător sau de către instanţa judecătorească, în condiţiile legii, cel mult până la 12 luni.

(5) Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţă motivele reţinerii sau ale arestării, iar învinuirea – în cel mai scurt termen; motivele reţinerii şi învinuirea se aduc la cunoştinţă numai în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu.

(6) Eliberarea celui reţinut sau arestat este obligatorie dacă motivele reţinerii sau arestării au dispărut.”

10. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală sunt următoarele:

Articolul 165

Noţiunea de reţinere

“(1) Constituie reţinere privarea persoanei de libertate, pe o perioadă scurtă de timp, dar nu mai mult de 72 de ore.

(2) Pot fi supuse reţinerii:

1) persoanele bănuite de săvîrşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de un an în cazul în care există o bănuială rezonabilă că persoana a săvîrşit această infracţiune;

2) învinuitul, inculpatul care încalcă condiţiile măsurilor preventive neprivative de libertate, luate în privinţa lui, precum şi ordonanţa de protecţie în cazul violenţei în familie, dacă infracţiunea se pedepseşte cu închisoare;

3) condamnaţii în privinţa cărora au fost adoptate hotărâri de anulare a condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau de anulare a liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen;

4) persoanele în privinţa cărora a fost anulată hotărârea de achitare şi a fost adoptată hotărârea de condamnare la închisoare, precum şi persoanele care se eschivează de la executarea hotărârii de condamnare cu închisoarea;

5) persoanele care săvârşesc o infracţiune de audienţă;

6) persoanele pentru a fi puse sub învinuire, în cazul în care locul de aflare a persoanei nu este cunoscut sau dacă ea nu s-a prezentat fără motive întemeiate şi nu a informat organul care a citat-o despre imposibilitatea prezentării sale;

7) persoanele supuse extrădării.

(3) Reţinerea persoanei poate avea loc în baza:

1) procesului-verbal de reţinere în cazurile prevăzute la alin.(2) pct.1), 2) şi 7);

2) ordonanţei organului de urmărire penală în cazul prevăzut la alin.(2) pct.1), 2) şi 6);

3) hotărârii instanţei de judecată în cazurile prevăzute la alin.(2) pct.3), 4) şi 5).”

Articolul 167

Procedura de reţinere a persoanei

“(1) Despre fiecare caz de reţinere a unei persoane bănuite de săvârşirea unei infracţiuni organul de urmărire penală, în termen de până la 3 ore de la momentul privării ei de libertate, întocmeşte un proces-verbal de reţinere, în care se indică temeiurile, motivele, locul, anul, luna, ziua şi ora reţinerii, starea fizică a persoanei reţinute, plângerile referitoare la starea sănătăţii sale, în ce este îmbrăcată (descrierea ţinutei vestimentare), explicaţii, obiecţii, cereri ale persoanei reţinute, cererea de a avea acces la un examen medical, inclusiv pe cont propriu, fapta săvârşită de persoana respectivă, rezultatele percheziţiei corporale a persoanei reţinute, precum şi data şi ora întocmirii procesului-verbal. Procesul-verbal se aduce la cunoştinţă persoanei reţinute, totodată ei i se înmânează în scris informaţia despre drepturile prevăzute la articolul 64, inclusiv dreptul de a tăcea, de a nu mărturisi împotriva sa, de a da explicaţii care se includ în procesul-verbal, de a beneficia de asistenta unui apărător şi de a face declaraţii în prezenta acestuia, fapt care se menţionează în procesul-verbal. Procesul-verbal de reţinere se semnează de persoana care l-a întocmit şi de persoana reţinută, căreia i se înmânează imediat o copie de pe acesta. În termen de până la 3 ore de la reţinere, persoana care a întocmit procesul-verbal prezintă procurorului o comunicare în scris referitoare la reţinere.

(1¹) Organul de urmărire penală, în timp de o oră după reţinerea persoanei, solicită oficiului teritorial al Consiliului National pentru Asistenta Juridică Garantată de Stat sau unor alte persoane împuternicite de acesta desemnarea unui avocat de serviciu pentru acordarea asistenţei juridice de urgenţă. Solicitarea de a desemna un avocat de serviciu este prezentată în scris, inclusiv prin fax, sau la telefon.

(2) Motivele reţinerii imediat se aduc la cunoştinţă persoanei reţinute numai în prezenţa unui apărător ales sau a unui avocat de serviciu care acordă asistenţă juridică de urgenţă.

(2¹) Organul de urmărire penală este obligat să asigure condiţii pentru întrevederea confidenţială între persoana reţinută şi apărătorul său până la prima audiere.

(3) În cazul reţinerii minorului, persoana care efectuează urmărirea penală este obligată să comunice imediat aceasta procurorului şi părinţiilor minorului sau persoanelor care îi înlocuiesc.

(4) Persoana reţinută va fi audiată în conformitate cu prevederile articolelor 103 şi 104, dacă acceptă să fie audiată.

(5) Persoana care efectuează reţinerea este în drept să supună persoana reţinută percheziţiei corporale în condiţiile articolului 130.

(6) Dacă la reţinere se stabileşte prezenţa unor vătămări sau leziuni corporale ale persoanei reţinute, persoana care efectuează urmărirea penală neîntârziat îl va informa pe procuror, care va dispune imediat efectuarea unei constatări medico-legale sau, după caz, a unei expertize judiciare medico-legale pentru a constata originea şi caracterul vătămărilor sau leziunilor.”

Articolul 174

Eliberarea persoanei reţinute

“(1) Persoana reţinută urmează să fie eliberată în cazurile în care:

[...]

2) lipsesc temeiuri de a priva în continuare persoana de libertate;

[...]”

Articolul 195

Înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurii preventive

“[...]

(2) Măsura preventivă se revocă de către organul care a dispus-o în cazul în care au dispărut temeiurile pentru aplicarea acesteia.

[...]”

Articolul 196

Atacarea hotărârilor privind măsurile preventive

“[...]

(2) Hotărârea judecătorului de instrucţie sau a instanţei cu privire la aplicarea, prelungirea sau înlocuirea măsurii preventive poate fi atacată cu recurs în instanţa ierarhic superioară, iar în cazul Curţii Supreme de Justiţie, recursul se examinează de alţi trei judecători ai curţii Supreme de Justiţie.”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

11. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că articolul 165 alin.(2) şi (3) şi articolul 167 din Codul de procedură penală, care reglementează procedura reţinerii persoanelor suspectate de comiterea infracţiunilor, sunt neconstituţionale, deoarece nu reglementează procedura reţinerii inculpatului, în cazul în care măsura preventivă arestul la domiciliu aplicată faţă de inculpat se înlocuieşte cu măsura preventivă arestul, pentru că nu a respectat restricţia de a nu ieşi din locuinţă. Lipsa unor prevederi clare în acest sens nu asigură un nivel minim de protecţie împotriva abuzurilor autorităţilor care pot dispune reţinerea persoanei.

12. De asemenea, autorul excepţiei menţionează că articolele 174 alin.(2) şi 195 alin.(2) din Codul de procedură penală, care reglementează motivele de eliberare a persoanei reţinute şi situaţia revocării măsurii preventive, sunt neconstituţionale, deoarece nu obligă instanţa de judecată să elibereze persoana reţinută sau să revoce măsura preventivă în cazul în care constată că persoana a fost reţinută cu încălcarea esenţială a legii. Acest fapt reprezintă o tolerare a detenţiei ilegale, contrară articolului 25 din Constituţie, care protejează persoana de ingerinţele arbitrare ale autorităţilor statului în libertatea sa individuală.

13. În fine, autorul excepţiei susţine că articolul 196 alin.(2) din Codul de procedură penală, care prevede căile de atac împotriva măsurilor preventive, este neconstituţional, deoarece nu prevede posibilitatea de a contesta cu recurs încheierea instanţei de judecată prin care se respinge cererea de revocare a arestului preventiv. Posibilitatea de a contesta soluţia instanţei doar odată cu fondul cauzei nu reprezintă un remediu suficient.

14. Potrivit autorului excepţiei, normele contestate contravin articolului 25 alineatele (1), (2), (4) şi (6) din Constituţie, care garantează libertatea individuală şi siguranţa persoanei.

B. Aprecierea Curţii

15. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

16. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Codului de procedură penală, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

17. Curtea observă că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de avocatul Igor Şcheau, în interesele inculpatului Vasile Sîlţa, în dosarul nr.1-25/18, pendinte la Judecătoria Cimişlia, sediul Leova, este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile articolelor 165 alin.(2) şi alin.(3), 167, 174 alin.(2), 195 alin.(2) şi 196 alin.(2) din Codul de procedură penală. Deoarece excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-un proces penal în care inculpatul a fost reţinut în rezultatul schimbării măsurii preventive a arestului la domiciliu cu arestarea preventivă, Curtea consideră că prevederile contestate ar putea fi aplicate la examinarea acestei cauze penale.

19. Curtea menţionează că s-a pronunţat anterior asupra constituţionalităţii prevederilor articolului 196 alin.(2) din Codul de procedură penală în DCC nr.43 din 5 aprilie 2019, însă sub alte aspecte decât cele invocate în prezenta sesizare. Prevederile articolelor 165 alin.(2), 167, 174 alin.(2) şi 195 alin.(2) din Codul de procedură penală nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

20. Curtea reţine că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa în speţă a unui drept constituţional. Astfel, Curtea trebuie să verifice, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (DCC nr.24 din 2 martie 2020, § 18; DCC nr.35 din 23 martie 2020, § 18).

21. Cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor articolului 25 alin.(2) din Constituţie, prin aplicarea articolului 165 alin.(2) şi (3) şi a articolului 167 din Codul de procedură penală, Curtea reţine următoarele. Constituţia permite, la articolul 25 alin.(2), reţinerea persoanelor “numai în cazurile ... prevăzute de lege”.

22. În acest context, Curtea observă că articolul 165 alin.(2) din Codul de procedură penală stabileşte subiecţii şi cazurile în care aceştia pot fi supuşi reţinerii.

23. De asemenea, articolul 166 alin.(1) din Codul de procedură penală prevede că organul de urmărire penală are competenţa de a reţine persoana, dacă există o bănuială rezonabilă privind săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de un an, numai în cazurile în care: 1) aceasta a fost prinsă în flagrant delict; 2) martorul ocular, inclusiv victima, indică direct că anume această persoană a săvârşit infracţiunea; 3) pe corpul sau pe hainele persoanei, la domiciliul ei ori în unitatea ei de transport sunt descoperite urme evidente ale infracţiunii; 4) la locul săvârşirii infracţiunii sunt descoperite urmele lăsate de către această persoană; 5) aceasta a încercat să se ascundă ori nu i s-a putut constata identitatea.

24. În acest sens, Curtea menţionează că atât condiţiile prevăzute de articolul 165 alin.(2), cât şi cele prevăzute de articolul 166 alin.(1) din Codul de procedură penală pot fi considerate cazuri în care este permisă reţinerea persoanei, în sensul Constituţiei.

25. Curtea observă că articolul 165 alin.(2) pct.2) din Codul de procedură penală prevede că pot fi supuşi reţinerii învinuitul, inculpatul care încalcă condiţiile măsurilor preventive neprivative de libertate, luate în privinţa lor, dacă infracţiunea se pedepseşte cu închisoare. Chiar dacă situaţia reţinerii inculpaţilor în afara şedinţei de judecată în baza încheierilor instanţelor de judecată privind înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu arestul preventiv nu se regăseşte expres în normele contestate, Curtea consideră că odată ce legea permite reţinerea învinuiţilor şi inculpaţilor care încalcă măsurile preventive neprivative de libertate, se prezumă că pot fi supuşi reţinerii şi cei care încalcă măsurile preventive privative de libertate. De asemenea, reţinerea învinuiţilor şi inculpaţilor este reglementată şi de alte norme din Codul de procedură penală. În acest sens, Curtea reţine că textul “prevăzute de lege” de la articolul 25 alin.(2) din Constituţie are în vedere toate situaţiile prevăzute de Codul de procedură penală.

26. Astfel, potrivit articolului 188 alin.(7) din Codul de procedură, în caz de nerespectare de către învinuit, inculpat a restricţiilor şi obligaţiilor stabilite de către judecătorul de instrucţie sau instanţă, arestarea la domiciliu poate fi înlocuită cu arestarea preventivă de către instanţa de judecată din oficiu sau la demersul procurorului. Prin urmare, odată ce la articolul 188 alin.(7) din Codul de procedură penală legislatorul a reglementat posibilitatea arestării persoanelor, reţinerea acestor persoane pentru a pune în aplicare arestarea preventivă dispusă în baza acestui articol îndeplineşte cerinţa reţinerii “prevăzute de lege” garantată de articolul 25 alin.(2) din Constituţie.

27. Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 25 din Constituţie, prin aplicarea prevederilor articolelor 174 alin.(2) şi 195 alin.(2) din Codul de procedură penală, Curtea reţine următoarele. Articolul 25 alin.(2) din Constituţie garantează persoanelor reţinute sau arestate că privarea lor de libertate se va desfăşura în baza unei proceduri legale. Din textul Constituţiei este evident că trebuie să existe remedii în cazul în care autorităţile statului privează de libertate persoanele contrar acestei proceduri. Astfel, Curtea va examina dacă Codul de procedură penală conţine suficiente garanţii împotriva privării de libertate contrar procedurilor prevăzute de lege.

28. Curtea observă că la etapa urmăririi penale legislatorul a prevăzut în articolul 174 alin.(1) pct.3) din Codul de procedură penală că, în cazul în care organul de urmărire penală a constatat la reţinerea persoanei o încălcare esenţială a legii, persoana reţinută urmează a fi eliberată. De asemenea, dacă organul de urmărire penală nu eliberează persoana reţinută ilegal, aceasta are dreptul să depună o plângere la judecătorul de instrucţie. Codul de procedură penală prevede expres că refuzul organului de urmărire penală de a elibera persoana reţinută pentru încălcarea prevederilor articolelor 165 şi 166 din Cod şi de a elibera persoana deţinută cu încălcarea perioadei de reţinere poate fi contestat la judecătorul de instrucţie de către bănuit, învinuit şi apărătorul acestora [a se vedea articolul 313 alin.(2) pct.1) lit.d) şi e) din Cod].

29. Cu privire la etapa judecării cauzei, Curtea observă că Codul de procedură penală conţine prevederi care îi permit instanţei de judecată (la cererea părţilor sau din oficiu) să dispună revocarea măsurii preventive [articolul 329 alin.(1)]. Prin urmare, se prezumă că instanţa de judecată ar putea revoca arestul preventiv şi în cazul în care ar constata că persoana a fost reţinută cu încălcarea esenţială a legii. Pe de altă parte, Curtea reţine că legislatorul a stabilit la articolul 385 alin.(4) din Codul de procedură penală că, la adoptarea sentinţei, în cazul în care în cursul urmăririi penale sau judecării cauzei s-au constatat încălcări care au afectat grav drepturile inculpatului ce derivă din calitatea procesuală a inculpatului, instanţa examinează posibilitatea reducerii pedepsei inculpatului drept compensare pentru aceste încălcări. De asemenea, persoana reţinută ilegal are dreptul la repararea prejudiciului material şi moral potrivit articolului 53 alin.(2) din Constituţie şi articolului 3 alin.(1) lit.a) din Legea nr.1545 din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti.

30. În acest context, Curtea reţine că legislaţia prevede suficiente garanţii, precum şi remedii de compensare a daunelor suferite în urma unor eventuale reţineri ilegale. Aşadar, normele contestate nu încalcă prevederile articolului 25 alin.(2) din Constituţie.

31. Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 25 din Constituţie, prin aplicarea prevederilor articolului 196 alin.(2) din Codul de procedură penală, Curtea reiterează că dreptul la contestarea dispunerii măsurilor preventive nu presupune accesul la toate căile de atac şi la toate instanţele judecătoreşti prevăzute în Codul de procedură penală. Prin instituirea unor proceduri speciale pentru situaţii speciale, inclusiv în privinţa exercitării căilor de atac, legislatorul respectă prevederile constituţionale ale articolelor 115 şi 119 din Constituţie. Prin urmare, nu se poate susţine că asemenea proceduri împiedică dreptul de a contesta dispunerea măsurilor preventive, câtă vreme toţi cei interesaţi au posibilitatea neîngrădită de a-şi prezenta argumentele în faţa unui judecător, în formele şi modalităţile instituite de lege [a se vedea DCC nr.43 din 5 aprilie 2019, § 20-23].

32. În acest sens, referindu-se la garanţiile unui control judiciar asupra măsurilor preventive, Curtea Europeană a reiterat că intervenţia unei singure autorităţi este conformă cu articolul 5 § 4 din Convenţia Europeană, cu condiţia ca procedura urmată să aibă un caracter judiciar şi să îi acorde persoanei vizate garanţii adecvate (a se vedea Malai v. Moldova, 13 noiembrie 2008, § 29).

33. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolului 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 165 alin.(2) şi (3), 167, 174 alin.(2), 195 alin.(2) şi 196 alin.(2) din Codul de procedură penală, ridicată de avocatul Igor Şcheau, în interesele inculpatului Vasile Sîlţa, în dosarul penal nr.1-25/18, pendinte la Judecătoria Cimişlia, sediul Leova.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.