Decizie nr.56 din 16.04.2019 de inadmisibilitate a sesizărilor nr.73g/2019 şi nr.75g/2019 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din Legea nr.278 din 14 decembrie 2007 privind controlul tutunului, din Legea nr.436 din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală, din Decizia Consiliului municipal Chişinău nr.10/2 din 9 octombrie 2017 şi din Decizia Consiliului municipal Orhei nr.4.2 din 25 mai 2018
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
D E C I Z I E
de inadmisibilitate a sesizărilor nr.73g/2019 şi nr.75g/2019 privind excepţia
de neconstituţionalitate a unor prevederi din Legea nr. 278 din
14 decembrie 2007 privind controlul tutunului, din Legea nr.436
din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală, din
Decizia Consiliului municipal Chişinău nr.10/2 din 9 octombrie 2017
şi din Decizia Consiliului municipal Orhei nr.4.2 din 25 mai 2018
nr. 56 din 16.04.2019
(în vigoare 16.04.2019)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 218-222 art. 143 din 05.07.2019
* * *
Curtea Constituţională, judecând în componenţa:
dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,
dnei Raisa APOLSCHII,
dlui Aurel BĂIEŞU,
dlui Corneliu GURIN,
dlui Artur REŞETNICOV,
dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,
cu participarea dlui Dumitru Avornic, grefier,
Având în vedere sesizările depuse pe 12 aprilie 2019 şi 15 aprilie 2019,
Înregistrate la aceeaşi dată,
Examinând admisibilitatea sesizărilor menţionate,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând pe 16 aprilie 2019 în camera de consiliu,
Pronunţă următoarea decizie:
ÎN FAPT
1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate:
- a articolelor 24 alin.(2) şi 25 alin.(6) din Legea nr.278 din 14 decembrie 2007 privind controlul tutunului;
- a articolelor 6 alin.(1) şi 14 alin.(2) lit.q) şi q1) din Legea nr.436 din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală;
- a pct.5.2 alin.(7) din Regulamentul de desfăşurare a activităţii de comerţ în municipiul Chişinău, aprobat prin Decizia Consiliului municipal Chişinău nr.10/2 din 9 octombrie 2017;
- şi a Deciziei Consiliului municipal Orhei nr.4.2 din 25 mai 2018, ridicată de către dl Igor Blanari, parte în dosarele nr.3–502/2019 şi nr.3–139/2019, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani.
2. Sesizările au fost trimise la Curtea Constituţională pe 12 şi 15 aprilie 2019 de către dl judecător Victor Sârbu de la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani, în baza articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie.
3. Având în vedere identitatea de obiect a sesizărilor, Curtea a decis conexarea acestora într-un singur dosar, în baza articolului 43 din Codul jurisdicţiei constituţionale.
A. Circumstanţele litigiului principal
- Sesizarea nr.73g/2019
4. Pe 18 februarie 2019, compania “JUSTSTUDIUMANIMA”S.R.L. a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Cancelariei de Stat. În această cerere, reclamantul i-a solicitat instanţei să oblige pârâtul să verifice legalitatea Deciziei Consiliului municipal Chişinău nr.10/2 din 9 octombrie 2017, prin care a fost interzisă comercializarea produselor din tutun şi a produselor conexe în apropierea instituţiilor de învăţământ şi a instituţiilor medico-sanitare.
5. În cadrul şedinţei de judecată, dl Igor Blanari, reprezentantul reclamantului, a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 24 alin.(2) şi 25 alin.(6) din Legea nr.278 din 14 decembrie 2007 privind controlul tutunului, a articolelor 6 alin.(1) şi 14 alin.(2) lit.q) şi q1) din Legea nr.436 din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală şi a pct.5.2 alin.(7) din Regulamentul de desfăşurare a activităţii de comerţ în municipiul Chişinău, aprobat prin Decizia Consiliului municipal Chişinău nr.10/2 din 9 octombrie 2017.
6. Prin încheierea din 8 aprilie 2019, instanţa de judecată a admis cererea privind ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a dispus trimiterea sesizării către Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.
- Sesizarea nr.75g/2019
7. Pe 17 ianuarie 2019, compania “JUSTSTUDIUMANIMA” S.R.L. a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Cancelariei de Stat. În această cerere, reclamantul i-a solicitat instanţei să oblige pârâtul să verifice legalitatea deciziei Consiliului municipal Orhei nr.4.2 din 25 mai 2018, prin care a fost interzisă comercializarea produselor din tutun şi a produselor conexe în apropierea instituţiilor de învăţământ şi a instituţiilor medico-sanitare.
8. În cadrul şedinţei de judecată, dl Igor Blanari, reprezentantul reclamantului, a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolului 24 alin.(2) din Legea nr.278 din 14 decembrie 2007 privind controlul tutunului, a articolului 14 alin.(2) lit.q) şi q1) din Legea nr.436 din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală şi a Deciziei Consiliului municipal Orhei nr.4.2 din 25 mai 2018.
9. Prin încheierea din 2 aprilie 2019, instanţa de judecată a admis cererea privind ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a dispus trimiterea sesizării către Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.
B. Legislaţia pertinentă
10. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:
Articolul 9
Principiile fundamentale privind proprietatea
“(1) Proprietatea este publică şi privată. Ea se constituie din bunuri materiale şi intelectuale.
(2) Proprietatea nu poate fi folosită în detrimentul drepturilor, libertăţilor şi demnităţii omului.
(3) Piaţa, libera iniţiativă economică, concurenţa loială sunt factorii de bază ai economiei.”
Articolul 109
Principiile de bază ale administrării publice locale
“(1) Administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile autonomiei locale, ale descentralizării serviciilor publice, ale eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale şi ale consultării cetăţenilor în problemele locale de interes deosebit.
(2) Autonomia priveşte atât organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale, cât şi gestiunea colectivităţilor pe care le reprezintă.
(3) Aplicarea principiilor enunţate nu poate afecta caracterul de stat unitar.”
Articolul 126
Economia
“(1) Economia Republicii Moldova este economie de piaţă, de orientare socială, bazată pe proprietatea privată şi pe proprietatea publică, antrenate în concurenţă liberă.
(2) Statul trebuie să asigure:
[…]
b) libertatea comerţului şi activităţii de întreprinzător, protecţia concurenţei loiale, crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producţie;
[…]”
11. Prevederile relevante ale Legii nr.278 din 14 decembrie 2007 privind controlul tutunului sunt următoarele:
Articolul 24
Comercializarea produselor din tutun şi a produselor conexe
“[…]
(2) Regulile de plasare pe piaţă a produselor din tutun pentru fumat şi produselor conexe se stabilesc de către Guvern.”
Articolul 25
Prevenirea accesului minorilor la produsele din tutun şi la produsele conexe
“[…]
(6) Unităţile cu suprafaţa comercială mai mică de 20 m2 ce comercializează produse din tutun şi produse conexe trebuie să fie amplasate la o distanţă de cel puţin 200 m de la instituţiile de învăţământ şi instituţiile medico-sanitare.”
12. Prevederile relevante ale Legii nr.436 din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală sunt următoarele:
Articolul 6
Raporturile dintre autorităţile administraţiei publice
“(1) Consiliile locale şi cele raionale, primarii şi preşedinţii de raioane funcţionează ca autorităţi administrative autonome, soluţionând treburile publice din sate (comune), oraşe (municipii) şi raioane în condiţiile legii.
[…]”
Articolul 14
Competenţele de bază ale consiliilor locale
“(1) Consiliul local are drept de iniţiativă şi decide, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care ţin de competenţa altor autorităţi publice.
(2) Pornind de la domeniile de activitate ale autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul întâi stabilite la art.4 al Legii privind descentralizarea administrativă, consiliul local realizează următoarele competenţe:
[…]
q) aprobă, în condiţiile legii, norme specifice şi tarife pentru instituţiile publice şi serviciile publice de interes local din subordine, cu excepţia tarifelor pentru serviciile publice de alimentare cu energie termică şi de alimentare cu apă tehnologică, inclusiv aprobă cerinţe privind regimul de lucru al întreprinderilor comerciale şi de alimentaţie publică, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, precum şi al persoanelor fizice care practică comerţul;
q1) aprobă regulamentul de desfăşurare a activităţilor de comerţ în localitatea respectivă;
[…]”
ÎN DREPT
A. Argumentele autorului excepţiilor de neconstituţionalitate
13. În sesizarea nr.73g/2019, autorul acesteia menţionează că Decizia Consiliului municipal Chişinău nr.10/2 din 9 octombrie 2017, prin care a fost interzisă, inter alia, comercializarea produselor din tutun în apropierea instituţiilor de învăţământ şi a instituţiilor medico-sanitare, nu asigură o concurenţă liberă între comercianţi. În acest sens, autorul menţionează că Decizia Consiliului municipal Chişinău este aplicabilă doar în privinţa unităţilor comerciale a căror suprafaţă comercială este mai mică de 20 m2, fără a se răsfrânge în privinţa unităţilor comerciale cu o suprafaţă mai mare.
14. Potrivit autorului excepţiei de neconstituţionalitate, articolele 24 alin.(2) şi 25 alin.(6) din Legea nr.278 din 14 decembrie 2007 privind controlul tutunului, articolele 6 alin.(1) şi 14 alin.(2) lit.q) şi q1) din Legea nr.436 din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală şi pct.5.2 alin.(7) din Regulamentul de desfăşurare a activităţii de comerţ în municipiul Chişinău, aprobat prin Decizia Consiliului municipal Chişinău nr.10/2 din 9 octombrie 2017, contravin articolelor 9 alin.(3), 34, 51, 107 alin.(2), 109 alin.(3) şi 126 alin.(2) lit.b) şi g) din Constituţie.
15. În sesizarea nr.75g/2019, autorul ei consideră că Decizia Consiliului municipal Orhei nr.4.2 din 25 mai 2018 nu asigură o concurenţă liberă între comercianţi din aceleaşi motive care au fost menţionate la § 13 supra.
16. Potrivit autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile articolului 24 alin.(2) din Legea nr.278 din 14 decembrie 2007 privind controlul tutunului, ale articolului 14 alin.(2) lit.q) şi q1) din Legea nr.436 din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală şi Decizia Consiliului municipal Orhei nr.4.2 din 25 mai 2018 contravin articolelor 9, 34, 53, 107, 109, 126 din Constituţie.
B. Aprecierea Curţii
17. Examinând admisibilitatea sesizărilor privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.
18. Articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie prevede că Curtea Constituţională exercită, la sesizare, controlul constituţionalităţii legilor şi a hotărârilor Parlamentului, a decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului, precum şi a tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.
19. Curtea constată că atât în sesizarea nr.73g/2019, cât şi în sesizarea nr.75g/2019 autorul contestă, în principal, Decizia Consiliului municipal Chişinău nr.10/2 din 9 octombrie 2017 şi Decizia Consiliului municipal Orhei nr.4.2 din 25 mai 2018, pentru că acestea instituie o interdicţie care încalcă concurenţa liberă între comercianţi. Deşi autorul sesizărilor a contestat şi prevederile articolelor 24 alin.(2) şi 25 alin.(6) din Legea nr.278 din 14 decembrie 2007 privind controlul tutunului şi ale articolelor 6 alin.(1) şi 14 alin.(2) lit.q) şi q1) din Legea nr.436 din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală, el nu şi-a motivat susţinerile. Sub acest aspect, Curtea reţine că verificarea legalităţii deciziilor consiliilor municipale nu ţine de competenţa sa ratione materiae, aşa cum a fost stabilită aceasta de către constituantă la articolul 135 din Constituţie.
20. Totodată, Curtea reaminteşte că în Hotărârea sa nr.9 din 8 aprilie 2019 a examinat dacă interdicţia comercializării produselor din tutun în apropierea instituţiilor de învăţământ şi a instituţiilor medico-sanitare corespunde exigenţelor constituţionale referitoare la concurenţa liberă.
21. Prin urmare, Curtea reţine că sesizările nr.73g/2019 şi nr.75g/2019 nu întrunesc condiţiile de admisibilitate pentru exercitarea controlului constituţionalităţii.
Din aceste motive, în baza articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
DECIDE:
1. Se declară inadmisibile sesizările privind excepţia de neconstituţionalitate:
- a articolelor 24 alin.(2) şi 25 alin.(6) din Legea nr.278 din 14 decembrie 2007 privind controlul tutunului;
- a articolelor 6 alin.(1) şi 14 alin.(2) lit.q) şi q1) din Legea nr.436 din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală;
- a pct.5.2 alin.(7) din Regulamentul de desfăşurare a activităţii de comerţ în municipiul Chişinău, aprobat prin Decizia Consiliului municipal Chişinău nr.10/2 din 9 octombrie 2017;
- şi a Deciziei Consiliului municipal Orhei nr.4.2 din 25 mai 2018,
ridicată de către dl Igor Blanari, parte în dosarele nr.3–502/2019 şi nr.3–139/2019, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTE | Mihai POALELUNGI |
| Nr.56. Chişinău, 16 aprilie 2019. | |