Decizie nr.6 din 05.03.2024 de inadmisibilitate a sesizării nr.230g/2023 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 244 alin.(7) din Codul de executare (neaplicarea măsurii de stimulare a condamnatului în privinţa căruia există o sancţiune disciplinară nestinsă)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.230g/2023 privind

excepţia de neconstituţionalitate a articolului 244

alin. (7) din Codul de executare

(neaplicarea măsurii de stimulare a

condamnatului în privinţa căruia există

o sancţiune disciplinară nestinsă)

nr. 6  din  05.03.2024

 (în vigoare 05.03.2024) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.122-124 art. 44 din 28.03.2024

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dnei Viorica PUICA,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Sorina Munteanu, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 25 octombrie 2023,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 5 martie 2024, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului 244 alin.(7) din Codul de executare, ridicată de dna avocat Aliona Dragomir, în interesele dlui Denis Russu, în dosarul nr.21ji-126/2023, pendinte la Judecătoria Orhei, sediul Rezina.

2. Sesizarea a fost trimisă la Curtea Constituţională de judecătorul cazului, dl Ivan Parii, de la Judecătoria Orhei, sediul Rezina, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

ÎN FAPT

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Pe rolul Judecătoriei Orhei, sediul Rezina, se află acţiunea formulată de dl Denis Russu, deţinut în Penitenciarul nr.17 din oraşul Rezina, cu privire la refuzul administraţiei penitenciarului de a-i aplica măsura de stimulare pentru că sancţiunea disciplinară aplicată anterior nu a fost stinsă.

4. În cadrul şedinţei de judecată din 2 octombrie 2023, dna avocat Aliona Dragomir a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului 244 alin.(7) din Codul de executare.

5. Printr-o încheiere din 19 octombrie 2023, judecătorul de instrucţie a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

6. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"[…]

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi

sau al unor libertăţi

"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

7. Prevederile relevante ale Codului de executare, adoptat prin Legea nr.443 din 24 decembrie 2004, sunt următoarele:

Articolul 243

Măsurile de stimulare aplicate condamnaţilor

"(1) Condamnatului care are o conduită regulamentară, care participă şi dă dovadă de stăruinţă în muncă sau este implicat în activităţi educative, culturale, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, de instruire şcolară şi formare profesională îi pot fi aplicate următoarele măsuri de stimulare:

a) ridicarea înainte de termen a unei sancţiuni disciplinare;

b) menţiune;

[…]"

Articolul 244

Procedura aplicării măsurilor de stimulare

"[…]

(2) Măsurile de stimulare se aplică de către şeful penitenciarului.

[…]

(5) Condamnatului i se poate stinge înainte de termen cîte o singură sancţiune disciplinară aplicată anterior. Stingerea sancţiunilor disciplinare înainte de termen are loc în ordinea cronologică aplicării lor.

(6) Ridicarea unei sancţiuni disciplinare, în calitate de măsură de stimulare, se aplică condamnaţilor care întrunesc cerinţele art.243 alin.(1) din prezentul cod.

(7) Condamnatul sancţionat disciplinar nu poate beneficia de o altă măsură de stimulare înaintea celei de ridicare a sancţiunii disciplinare.

[…]."

Articolul 246¹

Individualizarea răspunderii disciplinare

"(1) La stabilirea sancţiunii disciplinare se ţine cont de caracterul, gravitatea şi motivul abaterii disciplinare, de persoana condamnatului, comportamentul lui înainte şi după săvîrşirea abaterii disciplinare şi atitudinea în timpul procedurii disciplinare, de influenţa sancţiunii disciplinare aplicate asupra corectării şi reeducării condamnatului, în scopul respectării regulilor stabilite privind executarea pedepsei şi în vederea asigurării securităţii colective şi individuale.

(2) O sancţiune disciplinară mai aspră, din cele prevăzute pentru săvîrşirea abaterii disciplinare, se stabileşte în cazul în care sancţiunea mai blîndă, din numărul celor menţionate, nu va asigura atingerea scopului sancţiunii disciplinare.

[…]"

Articolul 247

Modul de aplicare şi de executare a sancţiunilor disciplinare

"(1) Sancţiunile disciplinare se exprimă în scris.

(2) Sancţiunile disciplinare se aplică de către şeful penitenciarului.

(3) Aplicarea mai multor sancţiuni disciplinare pentru o singură încălcare disciplinară nu se admite.

(5) Condamnatul este informat, contra semnătură, despre încălcarea care i se incumbă şi are dreptul de a da explicaţii în apărarea sa.

[…]

(8) Dacă sancţiunea disciplinară nu a fost aplicată în termenul stabilit sau în cel suplimentar, condamnatul se consideră absolvit de pedeapsă.

(9) Decizia privind aplicarea sancţiunii disciplinare se aduce la cunoştinţă condamnatului, contra semnătură.

[…]"

Articolul 248

Stingerea sancţiunilor disciplinare

"(1) Sancţiunile disciplinare se sting dacă în decursul unui an de la data executării ultimei sancţiuni disciplinare condamnatului nu i se aplică o nouă sancţiune, condamnatul fiind considerat nesancţionat.

[…]

(3) Sancţiunea disciplinară stinsă nu produce efecte juridice pentru condamnat."

Articolul 248¹

Plîngerea împotriva deciziei cu privire

la aplicarea sancţiunii disciplinare

"(1) Împotriva deciziei şefului penitenciarului prin care a fost aplicată o sancţiune disciplinară, persoana condamnată, prin intermediul administraţiei instituţiei penitenciare, poate face plîngere la judecătorul de instrucţie în termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea deciziei.

(2) Plîngerea împotriva deciziei privind aplicarea sancţiunii disciplinare se examinează în conformitate cu prevederile art.471 alin.(3) şi art.473¹ din Codul de procedură penală. Plîngerea depusă nu suspendă executarea sancţiunii disciplinare, cu excepţia izolării disciplinare."

8. Prevederile relevante ale Hotărârii Guvernului nr.583 din 26 mai 2006 cu privire la aprobarea Statutului executării pedepsei de către condamnaţi sunt următoarele:

Secţiunea a 52-a

Măsurile de stimulare şi sancţiunile disciplinare aplicate deţinuţilor

"585. Şeful penitenciarului sau persoana care asigură interimatul funcţiei pot aplica faţă de deţinuţi, în funcţie de comportamentul acestora în penitenciare, măsuri de stimulare şi sancţiuni disciplinare.

[…]

601. Sancţiunile disciplinare pot fi stinse sau anulate:

a) stinse:

dacă în decursul unui an de la data executării ultimei sancţiuni disciplinare nu a fost aplicată o nouă sancţiune;

înainte de termen, dar nu mai devreme de 6 luni din data sancţionării, doar în calitate de măsură de stimulare. Stingerea sancţiunii disciplinare în calitate de măsură de stimulare, pentru cazurile în care deţinutul are mai multe sancţiuni nestinse, se efectuează în ordinea aplicării lor;

b) anulate:

prin hotărîrea definitivă a instanţei de judecată;

prin decizia directorului Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor;

prin Încheierea judecătorului de instrucţie; […]

606. Anularea sancţiunii disciplinare produce efecte şi pentru trecut din momentul aplicării sancţiunii date, în cazul anulării sancţiunii, deţinutul se consideră ca nefiind sancţionat.

607. Decizia privind aplicarea sancţiunii disciplinare poate fi contestată în instanţa de judecată, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală.

[…]"

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

9. Autorul sesizării susţine că norma contestată îi acordă administraţiei instituţiei penitenciare marja discreţionară nelimitată de a aplica o sancţiune disciplinară sau o măsură de stimulare. Autorul afirmă că în cazul în care administraţia penitenciarului va aplica sancţiuni succesive, condamnatul este privat de dreptul la măsurile de stimulare pentru comportament regulamentar şi pentru participarea la diferite activităţi în cadrul instituţiei penitenciare. În opinia autorului, norma contestată împiedică aplicarea raţională a mijloacelor de corectare a condamnaţilor şi respectarea legii în viitor de către aceştia.

10. Autorul consideră că perioada de un an după care sancţiunile aplicate se consideră a fi stinse este prea îndelungată. În cazul refuzului administraţiei penitenciarului de a ridica înainte de termen (după 6 luni) sancţiunea aplicată anterior în calitate de măsură de stimulare, condamnatul nu poate beneficia de o altă măsură de stimulare decât la un an de la data ultimei sancţiuni disciplinare. Mai mult, în cazul contestării sancţiunii disciplinare, perioada de examinare în instanţă poate depăşi un an, cum este cazul său. Sub acest aspect, autorul consideră că se încalcă dreptul la prezumţia nevinovăţiei deţinutului pentru că, deşi a fost depusă o plângere împotriva deciziei cu privire la aplicarea sancţiunii disciplinare la judecătorul de instrucţie, menţiunea despre aplicarea sancţiunii a fost deja introdusă în Programul individual de executare a pedepsei al deţinutului în cauză şi în Registrul persoanelor reţinute, arestate şi condamnate.

11. În concluzie, autorul excepţiei susţine că articolul 244 alin.(7) din Codul de executare este contrar articolelor 16, 20, 21, 23, 26, 53 şi 54 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

12. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

13. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de executare, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

14. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de avocatul unei părţi în proces. Astfel, Curtea constată că sesizarea este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă articolul 244 alin.(7) din Codul de executare, care stabileşte că condamnatul sancţionat disciplinar nu poate beneficia de o altă măsură de stimulare înaintea celei de ridicare a sancţiunii disciplinare. Curtea constată că această prevedere nu a făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

16. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în cadrul examinării de către instanţa de judecată a plângerii autorului sesizării privind refuzul administraţiei penitenciarului de a-i aplica o măsură de stimulare. Prin urmare, Curtea admite că norma contestată ar putea fi aplicată la soluţionarea cauzei.

17. Curtea notează că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental invocat de autor. Astfel, Curtea va examina dacă problema de drept ridicată de autorul sesizării face incidente dispoziţiile constituţionale invocate (a se vedea DCC nr.159 din 24 noiembrie 2022, § 42).

18. Autorul sesizării a susţinut că norma contestată este contrară articolelor 16 (egalitatea), 20 (accesul liber la justiţie), 21 (prezumţia nevinovăţiei), 23 (calitatea legilor) 26 (dreptul la apărare), 53 (dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică) şi 54 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi) din Constituţie.

19. Referitor la articolele 23 şi 54 din Constituţie, Curtea reiterează că acestea nu au o aplicare de sine stătătoare, ci numai în coroborare cu un drept fundamental, care trebuie să fie aplicabil (a se vedea DCC nr.169 din 6 decembrie 2022, § 25).

20. De asemenea, Curtea reiterează că dispoziţiile constituţionale ale articolului 16 devin incidente atunci când se demonstrează existenţa unui tratament diferenţiat în privinţa exerciţiului unui drept garantat de Constituţie (a se vedea DCC nr.148 din 28 septembrie 2021, § 25). În acest context, Curtea reţine că autorul nu a motivat un tratament diferenţiat al condamnaţilor din perspectiva interzicerii aplicării măsurii de stimulare în perioada acţiunii unei sancţiuni disciplinare.

21. Cu privire la incidenţa articolelor 26 şi 53 din Constituţie, Curtea constată că autorul sesizării s-a limitat doar la simpla enumerare a acestora, fără să aducă vreun argument. Din aceste considerente, Curtea reiterează că dacă ar proceda la examinarea fondului sesizărilor formulate de o asemenea manieră, s-ar substitui autorilor lor în invocarea argumentelor de neconstituţionalitate, fapt care ar echivala cu un control din oficiu (a se vedea HCC nr.12 din 6 aprilie 2021, § 32; DCC nr.42 din 31 martie 2022, § 22).

22. Cu referire la articolul 21 din Constituţie, Curtea menţionează că nu poate reţine argumentul acestuia în legătură cu pretinsa încălcare a prezumţiei nevinovăţiei (a se vedea § 10 supra). Curtea notează că procedurile privind sistemul penitenciar ca atare nu intră, în principiu, în sfera laturii penale a articolului 6 din Convenţie (Boulois v. Luxemburg [MC], 3 aprilie 2012, § 85]. Astfel, aplicarea unor sancţiuni disciplinare deţinuţilor nu are legătură cu temeinicia unei acuzaţii în materie penală, iar accesul la o instanţă pentru contestarea unei astfel de măsuri şi restricţiile care ar putea-o însoţi trebuie analizate din perspectiva aspectului civil al art.6 § 1 din Convenţie (a se vedea Enea v. Italia [MC], 17 septembrie 2009, § 98). Prin urmare, principiul prezumţiei nevinovăţiei garantat de articolul 21 din Constituţie nu interferează cu prevederile contestate.

23. Curtea notează că modul de aplicare a sancţiunilor disciplinare în privinţa condamnaţilor poate ridica o problemă din perspectiva articolului 6 (sub aspectul civil) al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care este corespondentul articolului 20 din Constituţie invocat de autorul sesizării. În cauza Enea v. Italia, [MC], 2009, § 106, Curtea a considerat că orice restricţie care afectează drepturile civile ale unui deţinut trebuie să poată fi contestată în faţa instanţelor naţionale atât din perspectiva naturii restricţiei (interdicţia de a primi vizite ale membrilor familiei, monitorizarea continuă a corespondenţei şi a apelurilor telefonice ş.a.), cât şi a consecinţelor posibile (dificultatea în menţinerea legăturilor de familie, excluderea de la exerciţiile în aer liber ş.a.). Doar prin intermediul exercitării unor căi de atac este posibilă păstrarea unui echilibru între restricţiile existente în instituţiile penitenciare şi protecţia drepturilor deţinuţilor (a se vedea Stegarescu şi Bahrin v. Portugalia, 6 aprilie 2010, §§ 35-39, şi Boulois v. Luxemburg [MC], 2012, §§ 90-105).

24. Recomandarea Comitetului de Miniştri referitoare la regulile penitenciare europene REC (2006)¹ prevede că procedurile disciplinare vor constitui mecanisme de ultim resort şi doar comportamentul care constituie o ameninţare pentru ordine, siguranţă şi securitate poate fi definit ca abatere disciplinară (pct. 56-57). Recomandarea prevede că legislaţia naţională va stabili: acţiunile sau inacţiunile deţinuţilor care constituie abateri disciplinare; procedurile care trebuie urmate în domeniul disciplinar; tipul şi durata sancţiunilor care pot fi impuse; autoritatea competentă care poate impune sancţiuni şi instanţa la care deţinutul poate formula un recurs pentru a contesta sancţiunea aplicată. De asemenea, Regula nr.41 din Ansamblul de Reguli Minime ale Naţiunilor Unite pentru tratamentul deţinuţilor (Regulile Nelson Mandela), stabileşte că deţinuţii trebuie să aibă posibilitatea de a obţine controlul judiciar şi, eventual, revizuirea sancţiunilor disciplinare aplicate în privinţa lor².

___________________________

¹ https://rm.coe.int/16804c8d9a

² https://www.unodc.org/documents/justice-and-prison-reform/Nelson_Mandela_Rules-E-ebook.pdf

25. Ţinând cont de cele menţionate mai sus, precum şi din analiza dispoziţiilor legale relevante, Curtea nu a identificat o obligaţie a autorităţilor din instituţiile penitenciare să aplice măsuri de stimulare. Articolul 243 alin.(1) din Codul de executare prevede că condamnatului care are o conduită regulamentară, care participă şi dă dovadă de eforturi în muncă sau este implicat în activităţi educative, culturale, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, de instruire şcolară şi formare profesională îi pot fi aplicate măsuri de stimulare.

26. Prin urmare, Curtea nu poate reţine criticile autorului referitoare la marja discreţionară largă oferită organului competent să aplice măsurile de stimulare şi/sau sancţiunile disciplinare stabilite în Codul de executare. Curtea notează că, ulterior aplicării sancţiunilor disciplinare (a se vedea art.245-248 din Cod), condamnatul poate depune o plângere la judecătorul de instrucţie referitor la încălcarea drepturilor şi intereselor legitime prin actele organului care pune în executare hotărârea judecătorească de condamnare privativă de libertate (a se vedea articolul 473¹ din Codul de procedură penală şi articolul 248¹ alin.(1) din Codul de executare). În sensul dat, autorul sesizării a făcut uz de acest drept. Argumentul că termenul rezonabil de examinare a plângerii în instanţa de judecată ar putea fi încălcat, timp în care sancţiunea disciplinară contestată ar putea expira, nu poate fi privit ca o critică de neconstituţionalitate. În acest context, Curtea notează că dreptul acordat condamnaţilor de a solicita aplicarea unei măsuri de stimulare pentru comportamentul pozitiv manifestat pe durata detenţiei nu este un drept prevăzut de Constituţie.

27. Pe baza celor menţionate mai sus, pentru că nu a fost demonstrată o ingerinţă într-un drept fundamental, Curtea constată că sesizarea în cauză privind excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului 244 alin.(7) din Codul de executare, ridicată de dna avocat Aliona Dragomir, în interesele dlui Denis Russu, în dosarul nr.21ji-126/2023, pendinte la Judecătoria Orhei, sediul Rezina.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.