Decizie nr.62 din 05.06.2025 de inadmisibilitate a sesizării nr.328g/2024 privind excepţiile de neconstituţionalitate a articolului 34 alin.(5) din Codul de procedură penală (recuzarea judecătorului în mod repetat [4])
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
D E C I Z I E
de inadmisibilitate a sesizării nr.328g/2024 privind excepţiile
de neconstituţionalitate a articolului 34 alin. (5)
din Codul de procedură penală
(recuzarea judecătorului în mod repetat [4])
nr. 62 din 05.06.2025
(în vigoare 05.06.2025)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 366-368 art. 85 din 11.07.2025
* * *
Curtea Constituţională, judecând în componenţa:
dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,
dnei Viorica PUICA,
dlui Nicolae ROŞCA,
dnei Liuba ŞOVA,
dlui Serghei ŢURCAN,
dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,
cu participarea dnei Ana Florean, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea înregistrată la 31 decembrie 2024,
Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând la 5 iunie 2025, în camera de consiliu,
Pronunţă următoarea decizie:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţiile de neconstituţionalitate a articolului 34 alin.(5) din Codul de procedură penală, ridicate de dl avocat Veaceslav Dandeş, în interesele dlui Anatoli Dermenji, şi de dl avocat Vitalie Ciudin, în interesele dlui Pavel Armanu, în dosarul nr.1-43/2024, pendinte la Judecătoria Cahul, sediul central.
2. Sesizarea privind excepţiile de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de dna judecător Inga Gorlenco de la Judecătoria Cahul, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.
ÎN FAPT
A. Circumstanţele litigiului principal
3. Circumstanţele litigiului principal, aşa cum au fost formulate de autorii excepţiilor, pot fi rezumate după cum urmează:
4. Pe rolul Judecătoriei Cahul, sediul central, se află cauza penală de învinuire a dlui Anatoli Dermenji şi a dlui Veaceslav Dandeş de comiterea infracţiunii de fals în acte publice.
5. Cauza penală a fost repartizată pentru examinare dnei judecător Inga Gorlenco. În cadrul judecării cauzei penale, dnii Anatoli Dermenji şi Veaceslav Dandeş au depus mai multe cereri de recuzare împotriva judecătorului, însă au fost respinse.
6. La 9 decembrie 2024, dnii Anatoli Dermenji şi Veaceslav Dandeş au formulat în mod repetat o cerere de recuzare împotriva dnei judecător Inga Gorlenco. Instanţa de judecată a anexat cererea de recuzare la materialele cauzei penale, fără a fi examinată, potrivit articolului 34 alin.(5) din Codul de procedură penală.
7. În cadrul procesului, dl avocat Veaceslav Dandeş, care reprezintă interesele dlui Anatolie Dermenji, şi dl avocat Vitalie Ciudin, care reprezintă interesele dlui Pavel Armanu, au ridicat excepţiile de neconstituţionalitate a articolului 34 alin.(5) din Codul de procedură penală. Potrivit acestor prevederi, instanţa care soluţionează cauza [...] anexează cererea la cauza penală, cu consemnarea acestui fapt în procesul-verbal, fără a o transmite spre examinare, dacă constată că cererea de recuzare este formulată în mod repetat din aceleaşi motive, cu rea-credinţă sau în mod abuziv, cu scopul de a tergiversa procesul, de a deruta judecata sau din alte intenţii răuvoitoare.
8. Printr-o încheiere din 23 decembrie 2024, instanţa de judecată a admis ridicarea excepţiilor de neconstituţionalitate şi a trimis, în acest sens, o sesizare la Curtea Constituţională, în vederea examinării acesteia.
B. Legislaţia pertinentă
9. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:
Articolul 1
Statul Republica Moldova
"[...]
(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate."
Articolul 20
Accesul liber la justiţie
"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.
(2) Nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."
Articolul 22
Neretroactivitatea legii
"Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nicio pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos."
Articolul 23
Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle
"[...]
(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."
Articolul 54
Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.
(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.
(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.
(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."
10. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:
Articolul 34
Abţinerea sau recuzarea judecătorului
"[...]
(5) Dacă constată că cererea de recuzare se înaintează în mod repetat pentru aceleaşi motive cu rea-credinţă sau în mod abuziv cu scopul de a tergiversa procesul, de a deruta judecata sau din alte intenţii răuvoitoare, instanţa care soluţionează cauza aplică faţă de persoana vinovată o amendă judiciară în condiţiile prezentului cod şi anexează cererea la cauza penală, cu consemnare în procesul-verbal, fără a o transmite spre examinare."
ÎN DREPT
A. Argumentele autorilor excepţiilor
11. Autorii excepţiilor de neconstituţionalitate susţin că jurisprudenţa naţională în materie de procedură penală nu a stabilit care este înţelesul exact al prevederilor contestate, în special al textelor: "în mod repetat", "pentru aceleaşi motive", "cu rea-credinţă", "în mod abuziv", "cu scopul de a tergiversa procesul", "a deruta judecata" şi "din alte intenţii răuvoitoare".
12. De exemplu, textul "pentru aceleaşi motive" este neclar pentru că nu menţionează tipurile de motive la care se referă, de fapt sau de drept. Motivele de drept sunt stabilite de lege şi pot fi invocate repetat atunci când corespund circumstanţelor de fapt. Prin urmare, motivele de drept invocate nu pot fi un criteriu pentru determinarea caracterului repetitiv al cererii de recuzare.
13. Autorii susţin că, în lipsa unor repere concrete, prevederile contestate sunt susceptibile de a fi interpretate în defavoarea persoanei care solicită recuzarea judecătorului.
14. Totodată, autorii susţin că prevederile contestate permit instanţei care soluţionează cauza să aprecieze dacă cererea de recuzare este depusă în mod repetat, iar printr-o constatare protocolară aceasta, în mod arbitrar, poate lipsi persoana de dreptul său de a-i fi examinată cererea de recuzare.
15. Autorii susţin că prevederile contestate nu respectă exigenţele calităţii legii şi afectează articolele 1 alin.(3), 20, 22, 23 şi 54 alin.(4) din Constituţie.
B. Aprecierea Curţii
16. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţiile de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.
17. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură penală, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
18. Curtea observă că excepţiile de neconstituţionalitate au fost ridicate de subiectele cărora li s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.
19. Obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate îl constituie articolul 34 alin.(5) din Codul de procedură penală. Prevederile contestate au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate, fiind pronunţată Decizia nr.107 din 5 septembrie 2024.
20. Totodată, Curtea mai constată că prevederile contestate sunt similare cu prevederile articolului 34 alin.(4) în redactarea din 5 noiembrie 2013 a Codului de procedură penală, care au făcut anterior obiectul controlului de constituţionalitate, fiind pronunţate Deciziile nr.13 din 9 februarie 2018 şi nr.163 din 14 decembrie 2018.
21. Totuşi, această situaţie nu poate să constituie un impediment pentru a se solicita controlul de constituţionalitate al aceloraşi prevederi, însă din perspectiva altor critici. În asemenea cazuri, Curtea trebuie să verifice dacă sesizarea conţine argumente noi sau dacă există circumstanţe de ordin general care să justifice o altă soluţie privind admisibilitatea (a se vedea DCC nr.105 din 19 iulie 2022, § 19).
22. Excepţiile de neconstituţionalitate au fost ridicate în cadrul unui proces penal aflat pe rolul Judecătoriei Cahul în care a fost cerută în mod repetat recuzarea judecătorului care examinează cauza. Dat fiind faptul că instanţa de judecată a anexat cererea de recuzare la materialele cauzei, fără a o transmite spre examinare, Curtea constată că dispoziţiile contestate ar putea fi aplicate în această cauză.
23. Curtea reţine că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa a cel puţin unui drept garantat de Constituţie (a se vedea DCC nr.78 din 3 iunie 2021, § 17).
24. Deşi au invocat articolele 1 alin.(3) (statul Republica Moldova), 20 (accesul liber la justiţie), 22 (neretroactivitatea legii), 23 (dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle) şi 54 alin.(4) (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi) din Constituţie, argumentele autorilor se referă la pretinsa neclaritate a prevederilor contestate, precum şi la competenţa judecătorului de a constata caracterul repetat al cererii de recuzare formulate împotriva sa.
25. În acest context, Curtea a menţionat că la examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de recuzare instanţa de judecată este limitată să verifice doar dacă anterior nu a mai fost formulată o altă cerere de recuzare, în privinţa sa, pentru acelaşi caz de incompatibilitate, cu aceleaşi motive de fapt şi de drept. La examinarea admisibilităţii cererii de recuzare, judecătorul faţă de care a fost formulată cererea de recuzare nu examinează fondul cererii şi nu are posibilitatea de a respinge cererea cu motivarea că aceasta este nefondată sau în mod vădit nefondată, deoarece este obligat să respecte principiul nemo iudex in causa sua (nimeni nu este judecător în propriul său proces). În cazul în care cererea de recuzare conţine motive şi argumente noi, instanţa de judecată are obligaţia de a o trimite completului competent în vederea soluţionării, potrivit articolului 35 din Codul de procedură penală (a se vedea DCC nr.163 din 14 decembrie 2018, §§ 19-21).
26. Curtea a menţionat că scopul textului de lege criticat este să asigure protecţia tuturor justiţiabililor împotriva abuzurilor de drept ale părţilor care au ca scop tergiversarea procesului. De altfel, reglementarea procedurii de soluţionare a cererilor de recuzare reflectă, în ansamblu, preocuparea legislatorului pentru asigurarea celerităţii acestei proceduri, pentru soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, prin împiedicarea tergiversării acestora, în deplină concordanţă cu exigenţele dreptului la un proces echitabil (a se vedea DCC nr.13 din 9 februarie 2018, § 28).
27. Totodată, Curtea a notat că articolul 415 alin.(1) pct.3) din Codul de procedură penală stabileşte garanţii procedurale în acest sens. Potrivit acestor prevederi referitoare la examinarea cauzei în apel, dacă instanţa de apel constată încălcarea prevederilor privind incompatibilitatea judecătorului şi procedura de soluţionare a cererii de recuzare, de la articolele 33-35 din Codul de procedură penală, aceasta dispune casarea sentinţei primei instanţe şi rejudecarea cauzei (a se vedea DCC nr.107 din 5 septembrie 2024, § 23).
28. Referitor la incidenţa articolului 22 din Constituţie, care impune legalitatea incriminării şi a pedepsei penale, Curtea notează că acesta nu este aplicabil în cazul normelor de procedură penală. Standardul calităţii unei legi penale procedurale trebuie examinat pe baza articolului 23 din Constituţie în coroborare cu un drept fundamental din Constituţie, altul decât nullum crimen, nulla poena sine lege, prevăzut de articolul 22 din Constituţie (a se vedea DCC nr.157 din 14 noiembrie 2023, § 22).
29. Cu referire la incidenţa articolelor 20 şi 23 din Constituţie, Curtea reţine că prevederile contestate conţin suficiente repere obiective pentru a fi considerate clare şi previzibile la definirea unei cereri de recuzare repetate, iar destinatarul legii poate stabili sensul prevederilor în discuţie prin aplicarea simplă a regulilor de interpretare lingvistică, pornind de la sensul uzual al cuvintelor criticate. Prin urmare, Curtea notează că criticile autorilor în această parte sunt vădit neîntemeiate, iar prevederile în discuţie corespund exigenţei calităţii legii şi nu afectează dreptul la un proces echitabil.
30. În consecinţă, deşi autorii au invocat neclaritatea prevederilor contestate şi încălcarea suplimentară a unor prevederi constituţionale pentru a justifica ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că sesizarea privind excepţiile de neconstituţionalitate este una repetată şi, de vreme ce nu au intervenit elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţiile, cât şi considerentele Deciziilor nr.13 din 9 februarie 2018, nr.163 din 14 decembrie 2018 şi nr.107 din 5 septembrie 2024 rămân valabile în prezenta cauză.
31. Având în vedere cele menţionate, Curtea reţine că sesizarea privind excepţiiile de neconstituţionalitate în discuţie nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 27 alineatele (2) şi (3) literele b) şi f), 37 alineatele (1) şi (2), 40 din Legea nr.74 din 10 aprilie 2025 cu privire la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională
DECIDE:
1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţiile de neconstituţionalitate a articolului 34 alin.(5) din Codul de procedură penală, ridicate de dl avocat Veaceslav Dandeş, în interesele dlui Anatolie Dermenji, şi de dl avocat Vitalie Ciudin, în interesele dlui Pavel Armanu, în dosarul nr.1-43/2024, pendinte la Judecătoria Cahul, sediul central.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTE | Domnica MANOLE |
| Nr.62. Chişinău, 5 iunie 2025. | |