Decizie nr.68 din 19.05.2022 de inadmisibilitate a sesizării nr.216g/2021 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 22 în ansamblul său, precum şi a unor prevederi de la articolul 22 alin.(2) lit.d) din Legea nr.75 din 30 aprilie 2015 cu privire la locuinţe şi a articolului 581 din Codul civil (evacuarea din locuinţa de serviciu)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr. 216g/2021 privind excepţia de

neconstituţionalitate a articolului 22 în ansamblul său, precum

şi a unor prevederi de la articolul 22 alin.(2) lit.d) din Legea

nr.75 din 30 aprilie 2015 cu privire la locuinţe

şi a  articolului 581 din Codul civil

(evacuarea din locuinţa de serviciu)

nr. 68  din  19.05.2022

 (în vigoare 19.05.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.170-176 art. 93 din 10.06.2022

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, preşedinte,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Vasili Oprea, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 13 octombrie 2021,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 19 mai 2022, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizarea cu privire la excepţia de neconstituţionalitate:

- a articolului 22 în totalitate, în special a textului "sunt persoane singure" din articolul 22 alin.(2) lit.d) din Legea nr.75 din 30 aprilie 2015 cu privire la locuinţe; şi

- a articolului 581 din Codul civil,

ridicată de dl Ion Ciobanu, parte în dosarul nr.2a-248/21, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de un complet de judecători format din dl Anatol Pahopol şi dnele Ruxanda Pulbere şi Olga Cojocaru, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. La 5 aprilie 2019, Î.S. "Întreprinderea Silvico-Cinegetică Străşeni" a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva dlui Ion Ciobanu, prin care a solicitat evacuarea acestuia şi a membrilor familiei sale din locuinţa de serviciu. În procesul din faţa Judecătoriei Străşeni, sediul central, dl Ion Ciobanu a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolului 22 în totalitate, în special a unui text din articolul 22 alin.(2) lit.d) din Legea nr.75 din 30 aprilie 2015 cu privire la locuinţe şi a articolului 581 din Codul civil.

4. La 14 iulie 2020, instanţa de judecată a respins cererea privind ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate. La 29 iulie 2020, dl Ion Ciobanu a atacat la Curtea de Apel Chişinău cu recurs încheierea privind respingerea cererii de ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate.

5. La 10 septembrie 2020, Judecătoria Străşeni, sediul central, a admis integral acţiunea Î.S. "Întreprinderea Silvico-Cinegetică Străşeni". La 6 octombrie 2020, dl Ion Ciobanu a declarat apel, solicitând casarea hotărârii din 10 septembrie 2020.

6. Prin Decizia sa din 12 octombrie 2021, Curtea de Apel Chişinău a admis recursul formulat împotriva încheierii privind respingerea cererii de ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate, a admis ridicarea excepţiei şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

7. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

"[…]

"(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate."

Articolul 16

Egalitatea

"[…]

"(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"[…]

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 24

Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică

"(1) Statul garantează fiecărui om dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică.

(2) Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante.

[…]."

Articolul 28

Viaţa intimă, familială şi privată

"Statul respectă şi ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată."

8. Prevederile relevante ale Legii nr.75 din 30 aprilie 2015 cu privire la locuinţe sunt următoarele:

Articolul 22

Evacuarea din locuinţele de serviciu

"(1) După expirarea termenului de valabilitate a contractului de locaţiune a locuinţei de serviciu, locatarul şi membrii familiei sale, precum şi foştii membri ai familiei trebuie să elibereze locuinţa în termen de până la 3 luni, în caz contrar ei urmează să fie evacuaţi pe cale judiciară.

(2) Nu pot fi evacuaţi în decursul a 3 ani din locuinţele de serviciu fără acordarea altei locuinţe persoanele care nu dispun de locuinţă pe teritoriul Republicii Moldova şi care:

a) au devenit persoane cu dizabilităţi severe, accentuate sau medii în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu;

b) au atins vârsta de pensionare şi locuiesc singure în locuinţa de serviciu;

c) sunt membri ai familiei angajatului căruia i-a fost acordată locuinţa de serviciu şi care a decedat în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu;

d) sunt persoane singure care locuiesc împreună cu copiii minori.

(3) Persoanele care, în baza prevederilor alin.(2), vor continua să locuiască în locuinţele de serviciu după expirarea termenului de valabilitate a contractului de locaţiune a locuinţei de serviciu urmează să încheie cu proprietarul locuinţei un nou contract de locaţiune."

9. Prevederile relevante ale Codului civil, adoptat prin Legea nr.1107 din 6 iunie 2002, sunt următoarele:

Articolul 581

Acţiunea în revendicare

"(1) Proprietarul unui bun are dreptul de a i se recunoaşte dreptul de proprietate şi de a obţine sau recupera posesia sa de la oricare persoană care îl stăpâneşte de fapt, cu excepţia cazului în care acea persoană are un drept de a poseda bunul, în sensul art.484 alin.(3), opozabil proprietarului.

(2) Acţiunea în revendicare se înaintează contra persoanei care exercită stăpânirea de fapt a bunului la data înaintării.

(3) În cazul în care dreptul de proprietate sau un alt drept de a poseda al persoanei faţă de care s-a înaintat acţiunea în revendicare este înregistrat într-un registru de publicitate cu caracter constitutiv, acţiunea în revendicare nu poate fi admisă dacă nu s-a dispus efectuarea în acel registru, în condiţiile legii, a rectificării sau a altei modificări în folosul persoanei care a înaintat acţiunea în revendicare.

(4) Cu toate acestea, dacă hotărârea judecătorească prin care s-a dispus efectuarea rectificării sau a altei modificări nu este opozabilă, conform legii, titularului unui drept înregistrat în registrul de publicitate cu caracter constitutiv, atunci acestuia nu îi este opozabilă nici hotărârea judecătorească prin care s-a admis acţiunea în revendicare."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

10. Autorul excepţiei susţine că textul "persoane singure" din articolul 22 alin.(2) lit.d) din Legea cu privire la locuinţe nu este clar, fiind încălcate exigenţele articolului 23 din Constituţie. Textul contestat nu precizează dacă persoanele singure sunt persoanele cărora le lipsesc rudele apropiate, i.e. părinţii sau buneii. De asemenea, textul contestat poate fi interpretat ca având în vedere persoana care creşte şi educă de una singură copii minori. Dacă norma urmăreşte să reglementeze această situaţie, atunci ea instituie un tratament diferenţiat între persoanele singure care educă şi cresc copii minori şi cele care cresc şi educă copii minori împreună cu un soţ.

11. Mai mult, autorul excepţiei pretinde că articolul 22 alin.(2) lit.d) din Legea cu privire la locuinţe urmăreşte să asigure protecţie copiilor minori. Din acest motiv, la aplicarea normei trebuie să se ţină cont de scopul urmărit de legislator, fără a-i discrimina pe copii în funcţie de numărul părinţilor de care sunt crescuţi. De altfel, în acest caz există o discriminare pe baza originii sociale. Autorul excepţiei arată că "originea socială" se referă la statutul social al persoanei. În acest context, autorul excepţiei susţine că în cazurile în care statul oferă facilităţi de aflare în locuinţa de serviciu datorită existenţei copiilor minori în familie, acest lucru trebuie făcut într-un mod compatibil cu articolul 16 din Constituţie.

12. Totodată, autorul excepţiei susţine că măsura evacuării din locuinţa de serviciu lezează dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, garantat de articolele 28 din Constituţie şi 8 din Convenţia Europeană. În sesizare, autorul excepţiei mai susţine că dreptul familiei cu copii minori de a locui o perioadă suficientă în locuinţa de serviciu după concediere intră în câmpul de aplicare al articolelor 48 şi 49 din Constituţie.

13. Astfel, cu privire la primul capăt al sesizării, autorul excepţiei pretinde încălcarea articolelor 1 alin.(3), 16, 23, 28, 48 şi 49 din Constituţie.

14. Referitor la neconstituţionalitatea articolului 22 din Legea cu privire la locuinţe în ansamblul său, autorul excepţiei pretinde că această normă nu prevede cu suficientă claritate când începe să curgă termenul de trei ani în interiorul căruia acţionează interdicţia evacuării locatarilor fără oferirea altei locuinţe. Astfel, referitor la cel de-al doilea capăt al sesizării, autorul excepţiei pretinde încălcarea articolelor 1 alin.(3), 23, 28, 47 şi 50 din Constituţie.

15. În sesizare, autorul excepţiei susţine neconstituţionalitatea articolului 22 din Lege şi a articolului 581 din Codul civil, pentru că articolele în discuţie nu conţin nicio interdicţie privind evacuarea locatarilor în perioada rece a anului. De altfel, evacuarea locatarilor în perioada rece a anului poate să le provoace hipotermii sau alte leziuni. În această privinţă autorul excepţiei susţine că sunt încălcate articolele 24 şi 28 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

16. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

17. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea nr.75 din 30 aprilie 2015 cu privire la locuinţe şi din Codul civil, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

18. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de o parte în proces. Astfel, sesizarea este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie articolul 22 şi textul "persoane singure" din articolul 22 alin.(2) lit.d) din Legea nr.75 din 30 aprilie 2015, precum şi articolul 581 din Codul civil. Curtea observă că prevederile contestate nu au constituit anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

20. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-un proces din faţa instanţei de drept comun într-o cauză cu privire la evacuarea locatarilor din locuinţa de serviciu. Deşi Judecătoria Străşeni, sediul central, a respins cererea privind ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea de Apel Chişinău a admis recursul formulat împotriva încheierii privind respingerea cererii şi a admis ridicarea excepţiei. Curtea de Apel Chişinău va examina apelul depus împotriva hotărârii primei instanţe prin care a fost admisă cererea de evacuare a locatarilor din locuinţa de serviciu. Prin urmare, Curtea admite că articolul 22 din Legea nr.75 din 30 aprilie 2015 ar putea fi aplicat în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

21. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a articolului 581 din Codul civil, Curtea observă că norma în discuţie reglementează acţiunea în revendicare a proprietarului bunului, care pretinde apărarea bunului său, pe calea unei acţiuni în justiţie. Aşadar, norma în discuţie pretinde ca persoana care exercită acest drept să posede calitatea de proprietar al bunului. În acest caz, autorul excepţiei are calitatea de pârât în proces, iar cererea de chemare în judecată are ca obiect evacuarea sa şi a membrilor familiei sale din locuinţa de serviciu. Astfel, autorul excepţiei nu pretinde apărarea unui bun al său, ci protecţia dreptului la locaţiune într-o locuinţă de serviciu. În jurisprudenţa sa, Curtea a precizat că de invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite, în primul rând, autorul acesteia (DCC nr.102 din 1 iulie 2021, § 30; DCC nr.190 din 21 decembrie 2021, § 17). Prin urmare, acest capăt al sesizării este inadmisibil.

22. Curtea reţine că referitor la primul capăt al excepţiei autorul susţine că textul "persoane singure" de la articolul 22 alin.(2) lit.d) din Legea cu privire la locuinţe încalcă articolele 1 alin.(3) [statul de drept], 16 [egalitatea], 23 [calitatea legii], 28 [viaţa intimă, familială şi privată], 48 [familia] şi 49 [protecţia familiei şi a copiilor orfani] din Constituţie.

23. Curtea reiterează că articolul 1 alin.(3) din Constituţie, care se referă la principiul preeminenţei dreptului, are un caracter general şi poate fi invocat dacă se constată aplicabilitatea sa împreună cu alte dispoziţii din Constituţie (HCC nr.3 din 14 ianuarie 2021, § 22). Cu privire la pretinsa încălcare a articolelor 16 şi 23 din Constituţie, Curtea subliniază că aceste norme nu au o aplicabilitate de sine-stătătoare şi pot fi analizate doar prin raportare la un drept fundamental (HCC nr.30 din 23 septembrie 2021, § 42; DCC nr.165 din 4 noiembrie 2021, § 19).

24. Curtea reţine că dreptul la respectarea vieţii intime, familiale şi private, garantat de articolul 28 din Constituţie, corespunde celui garantat de articolul 8 din Convenţie, iar principiile din jurisprudenţa Curţii Europene în această materie sunt obligatorii pentru interpretarea acestui articol din Constituţie (HCC nr.27 din 13 noiembrie 2020, § 38; HCC nr.7 din 10 martie 2022, § 14).

25. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a stabilit că articolul 8 din Convenţie nu garantează un drept la locuinţă (Chapman v. Regatul Unit [MC], 18 ianuarie 2001, § 99) sau un drept de a locui într-o zonă rezidenţială concretă (Garib v. Olanda, [MC], 6 noiembrie 2017, § 141).

26. Totuşi, Curtea Europeană a reţinut că statutul de "domiciliu" al unei locuinţe reprezintă o chestiune de fapt şi nu depinde de legalitatea ocupării ei, potrivit dreptului naţional. Astfel, în cazul McCann v. Regatul Unit din 13 mai 2008, Curtea Europeană a stabilit că locuinţa aflată în proprietatea autorităţilor locale care fusese ocupată anterior de reclamant în calitate de co-chiriaş împreună cu soţia sa şi în care a trăit singur din luna noiembrie 2001 a continuat să fie "domiciliu", în înţelesul articolului 8 § 1 din Convenţie, în pofida faptului că după ce soţia sa a notificat părăsirea locuinţei, acesta nu avea dreptul să continue ocuparea ei, potrivit dreptului naţional (§ 46).

27. Aşadar, Curtea reţine că omisiunea articolului 22 alin.(2) lit.d) din Legea nr.75 din 30 aprilie 2015, care face ilegală şederea continuată în locuinţele de serviciu a persoanelor cu copii minori care nu sunt "singure", afectează dreptul la domiciliu al autorului excepţiei şi al familiei sale.

28. Curtea observă că, pe baza aceloraşi motive, autorul susţine existenţa unei ingerinţe în articolele 48 şi 49 din Constituţie. Aceste articole definesc familia, stabilesc dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor şi obligaţia copiilor de a avea grijă de părinţi, precum şi faptul că familia, copiii şi tinerii se bucură de protecţie din partea statului. Curtea reţine că protecţia recunoscută de aceste articole nu prevede interdicţia de a fi evacuat din locuinţa de serviciu. Aşadar, autorul sesizării nu a demonstrat că articolele 48 şi 49 din Constituţie sunt incidente în această cauză.

29. Prin urmare, având în vedere incidenţa articolului 28 din Constituţie, Curtea trebuie să confirme pretinsul tratament diferenţiat şi dacă acesta face incident articolul 16 din Constituţie. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a subliniat că, de vreme ce legislativul a hotărât să acorde un drept care intră în câmpul de aplicare al unor articole din Constituţie, trebuie să se asigure de beneficiul egal al exerciţiului acestuia (HCC nr.3 din 18 ianuarie 2019, § 44). În acest sens, pentru a stabili incidenţa articolului 16 din Constituţie, Curtea trebuie să verifice caracterul comparabil al situaţiilor, existenţa unui tratament diferenţiat şi dacă acesta induce un dezavantaj în raport cu autorul sesizării (HCC nr.30 din 23 septembrie 2021, § 45-46 şi 49).

30. Autorul excepţiei a susţinut că textul "persoane singure" de la articolul 22 alin.(2) lit.d) din Lege discriminează persoanele căsătorite. În sesizare se pretinde că persoana singură şi persoana căsătorită care locuieşte cu copiii minori se află în situaţii comparabile. În vederea constatării caracterului comparabil al situaţiilor, autorul excepţiei aplică o abordare bazată pe protecţia copilului. Totuşi, aplicarea acestui unic criteriu nu reflectă toate obiectivele articolului 22 alin.(2) lit.d) din Legea nr.75 din 30 aprilie 2015. De altfel, norma în discuţie impune ca persoana care locuieşte cu copii minori să fie "singură". Termenul în discuţie desemnează familia monoparentală, adică familia cu un singur părinte.

31. Cu privire la pretinsul caracter comparabil al situaţiei persoanei singure şi persoanei căsătorite, Curtea Europeană a analizat în jurisprudenţa sa dacă soţii şi partenerii dintr-o uniune civilă sunt în situaţii comparabile din perspectiva drepturilor garantate în baza Convenţiei. În acest sens, Curtea a reţinut că cuplurile căsătorite şi necăsătorite nu sunt în situaţii comparabile în domeniul fiscal, al securităţii sociale sau al politicii sociale (Lindsay v. Regatul Unit (dec.), 11 noiembrie 1986; Shackell v. Regatul Unit (dec.), 27 aprilie 2000). De altfel, în Hotărârea Van der Heijden v. Olanda din 3 aprilie 2012, § 69, Curtea Europeană a reţinut că căsătoria conferă un statut special soţilor. Căsătoria presupune consecinţe sociale, personale şi juridice (a se vedea, mutatis mutandis, Burden v. Regatul Unit, 29 aprilie 2008, § 63; Şerife Yiğit v. Turcia, 2 noiembrie 2010, § 72).

32. Astfel, Curtea observă că ceea ce deosebeşte situaţia persoanei singure şi a persoanei căsătorite este ansamblul drepturilor şi obligaţiilor care, spre deosebire de celelalte forme de viaţă în comun, au o natură legală. Această concluzie rezultă inclusiv din Codul familiei, care conţine drepturile şi obligaţiile soţilor pe durata căsătoriei. În special, soţii au obligaţii de sprijin material, ceea ce presupune, inclusiv, o solidaritate financiară în privinţa cheltuielilor legate de locuinţă. Astfel, Curtea conchide că, în acest caz, persoana singură şi persoana căsătorită nu se află în situaţii comparabile şi, prin urmare, acest capăt al sesizării este inadmisibil.

33. Curtea observă că în al doilea capăt al excepţiei autorul sesizării susţine că articolul 22 din Legea nr.75 din 30 aprilie 2015 în ansamblul său încalcă articolele 1 alin.(3) [statul de drept], 16 [egalitatea], 23 [calitatea legii], 28 [viaţa intimă, familială şi privată], 47 [dreptul la asistenţă şi protecţie socială] şi 50 [ocrotirea mamei, copiilor şi a tinerilor] din Constituţie.

34. Referitor la acest capăt al sesizării, Curtea notează că autorul susţine neclaritatea normei atacate din perspectiva imposibilităţii de a stabili de când începe să curgă termenul de trei ani în interiorul căruia acţionează interdicţia evacuării locatarilor fără oferirea altei locuinţe. Cu privire la aceste susţineri, Curtea constată că interdicţia în discuţie acţionează doar în cazurile stabilite la articolul 22 alin.(2) literele a)-d) din Legea nr.75 din 30 aprilie 2015. Totuşi, în cazul în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, niciuna dintre aceste prevederi nu este incidentă. Aşadar, Curtea reţine că în acest capăt de sesizare autorul excepţiei a formulat o actio popularis (DCC nr.18 din 9 februarie 2021, § 26; DCC nr.11 din 1 februarie 2022, § 18).

35. Curtea observă că al treilea capăt al excepţiei susţine că articolul 22 din Legea nr.75 din 30 aprilie 2015 încalcă articolele 24 [dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică] şi 28 [viaţa intimă, familială şi privată] din Constituţie. Autorul sesizării pretinde că evacuarea locatarilor din locuinţa de serviciu în perioada rece a anului poate conduce la hipotermii sau la alte leziuni.

36. Curtea precizează că articolul 24 din Constituţie interzice în termeni absoluţi tortura şi pedepsele şi tratamentele crude, inumane sau degradante. În acest sens, în jurisprudenţa sa, Curtea a notat că, pentru a reţine incidenţa acestui articol, relele tratamente la care persoana susţine că va fi supusă trebuie să atingă un nivel minim de gravitate. Mai mult, motivele pretinse trebuie să facă credibil riscul cu care persoana se poate confrunta. Totodată, Curtea relevă că stabilirea existenţei riscului este, în mod necesar, una riguroasă (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.27 din 13 noiembrie 2020, § 103 şi 104).

37. Curtea reiterează, aşa cum a stabilit mai sus la § 25-28, că articolele 28, 48 şi 49 din Constituţie nu recunosc un drept la o locuinţă de serviciu. De asemenea, Curtea nu poate deduce un drept cu conţinut similar pe baza articolului 24 din Constituţie. În schimb, statul are obligaţia de a se abţine de la orice acţiuni care ar încălca dreptul la viaţă sau la integritatea fizică şi psihică a persoanei. Astfel, deşi este posibil ca evacuarea din locuinţa de serviciu în perioada rece a anului să conducă la hipotermii şi leziunii, Curtea menţionează că acest articol nu-i impune statului o obligaţie de a furniza locuinţe de serviciu pe un termen nedeterminat. De altfel, o concluzie contrară ar reprezenta o sarcină mare pentru stat (a se vedea, mutatis mutandis, A.S. v. Elveţia, 30 iunie 2015, § 31).

38. De asemenea, Curtea reţine că după încetarea termenului contractului de locaţiune a locuinţei de serviciu, locatarul şi membrii familiei sale trebuie să elibereze locuinţa în termen de până la 3 luni, în caz contrar ei urmează să fie evacuaţi pe cale judiciară [articolul 22 alin.(1) din Legea cu privire la locuinţe]. Curtea consideră că acest termen este suficient pentru a-i permite persoanei să găsească o locuinţă.

39. Aşadar, pe baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate:

- a articolului 22 în ansamblul său şi a textului "sunt persoane singure" din articolul 22 alin.(2) lit.d) din Legea nr.75 din 30 aprilie 2015 cu privire la locuinţe, precum şi

- a articolului 581 din Codul civil, ridicată de dl Ion Ciobanu, parte în dosarul nr.2a-248/21, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.