Decizie nr.72 din 07.05.2026 de inadmisibilitate a sesizării nr.218g/2025 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 14 alineatele (1) şi (2) din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr.845 din 3 ianuarie 1992 (răspunderea întreprinzătorului individual şi a membrilor familiei acestuia în caz de intentare a procesului de insolvabilitate)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.218g/2025 privind excepţia de neconstituţionalitate

a unor prevederi din articolul 14 alineatele (1) şi (2) din Legea cu privire la

antreprenoriat şi  întreprinderi nr. 845 din  3 ianuarie 1992

(răspunderea  întreprinzătorului  individual şi a

membrilor familiei acestuia în caz de intentare

a procesului de insolvabilitate)

nr. 72  din  07.05.2026

 (în vigoare 07.05.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 222-223 art. 90 din 27.05.2026

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Sergiu LITVINENCO,

dlui Ion MALANCIUC,

dnei Viorica PUICA,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA, judecători,

cu participarea dnei Maria Arhir, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 15 octombrie 2025,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 7 mai 2026, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr.845 din 3 ianuarie 1992, după cum urmează:

- textul "cetăţeanului (familiei)" din teza a doua din alin.(1) al articolului 14;

- textul "membrii familiei-posesori" din teza a patra din alin.(2) al articolului 14,

ridicată de dl avocat Igor Gargaun, în interesele dlui Gheorghe Bîrsan, în dosarul nr.2i-74/2018, pendinte la Judecătoria Hânceşti, sediul central.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de domnul judecător Stanislav Rău, pe baza articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie.

ÎN FAPT

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Printr-o hotărâre din 20 aprilie 2017, Curtea de Apel Chişinău a intentat procesul de insolvabilitate în privinţa II "Cristal Bîrsan" şi a aplicat procedura simplificată a falimentului.

4. La 9 septembrie 2025, dl avocat Igor Gargaun a ridicat, în interesele dlui Gheorghe Bîrsan, excepţia de neconstituţionalitate a textelor menţionate supra la § 1.

5. Printr-o încheiere din 17 septembrie 2025, Judecătoria Hânceşti a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

6. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte

drepturile şi îndatoririle

"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 46

Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia

"(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

(3) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

[...]."

7. Prevederile relevante ale Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr.845 din 3 ianuarie 1992 sunt următoarele:

Articolul 14

Întreprinderea individuală

"1. Întreprindere individuală este întreprinderea care aparţine cetăţeanului, cu drept de proprietate privată, sau membrilor familiei acestuia, cu drept de proprietate comună. Patrimoniul întreprinderii individuale se formează pe baza bunurilor cetăţeanului (familiei) şi altor surse care nu sunt interzise de legislaţie.

În agricultură există un singur tip de întreprindere individuală – gospodăria ţărănească (de fermier).

Întreprinderea individuală se echivalează cu întreprinzătorul individual.

2. Întreprinderea individuală nu este persoană juridică şi se prezintă în cadrul raporturilor de drept ca persoană fizică întreprinzător individual. Patrimoniul întreprinderii individuale este inseparabil de bunurile personale ale antreprenorului.

Antreprenorul-posesor al întreprinderii individuale poartă răspundere nelimitată pentru obligaţiile acesteia cu întreg patrimoniul său, exceptându-se acele bunuri care, conform legislaţiei în vigoare, nu fac obiectul urmăririi.

Membrii familiei-posesor ai întreprinderii individuale poartă răspundere nelimitată solidară pentru obligaţiile acesteia cu întreg patrimoniul lor, exceptându-se acele bunuri care, în conformitate cu legislaţia în vigoare, nu fac obiectul urmăririi.

3. Modul de constituire, înregistrare şi încetare a activităţii întreprinderilor individuale este reglementat de prezenta Lege şi de legislaţia civilă.

Particularităţile constituirii, înregistrării şi încetării activităţii gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) sînt reglementate de Legea nr.1353-XIV din 3 noiembrie 2000 privind gospodăriile ţărăneşti (de fermier).

4. Document de constituire a întreprinderii individuale este hotărîrea cu privire la înfiinţarea întreprinderii, semnată de către fondator (fondatori), incluzînd:

a) numele, prenumele (după caz, numele după tată), data naşterii, cetăţenia, domiciliul cetăţeanului-fondator (fondatorilor-membri ai familiei);

b) numele, prenumele (după caz, numele după tată), data naşterii, domiciliul şefului (directorului) de întreprindere – în cazul în care acesta nu este fondator;

c) firma întreprinderii inclusiv abreviată;

d) sediul întreprinderii;

e) data înfiinţării întreprinderii;

f) genul (genurile) de activitate a întreprinderii;

g) condiţiile reorganizării şi lichidării întreprinderii.

În hotărârea cu privire la înfiinţarea întreprinderii pot fi incluse şi alte prevederi care nu contravin legislaţiei în vigoare.

5. Firma întreprinderii individuale, inclusiv abreviată, trebuie să includă cuvintele "întreprindere individuală" sau "Î.I.", precum şi numele cel puţin a unui posesor."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

8. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile contestate nu respectă condiţiile clarităţii şi previzibilităţii legii, deoarece permit asimilarea întreprinderii individuale aflate în procesul insolvabilităţii cu fondatorul întreprinderii şi membrii familiei acestuia.

9. Autorul susţine că Parlamentul nu a precizat limitele puterii discreţionare a lichidatorului şi a instanţei de judecată la examinarea unei cauze de insolvabilitate şi criteriile de includere a unor bunuri în masa debitoare. Astfel, în masa debitoare a întreprinderii individuale insolvabile sunt incluse în mod abuziv bunurile cetăţeanului-fondator al întreprinderii şi ale membrilor familiei acestuia, cărora întreprinderea nu le aparţine cu drept de proprietate comună. În acest mod, este afectat dreptul de proprietate al fondatorului/administratorului întreprinderii individuale şi al membrilor familiei acestuia, în lipsa unor garanţii.

10. Autorul susţine că neclaritatea legii permite ca o parte din datoriile debitorului să fie suportate de membrii organelor de conducere ale acestuia, însă fără respectarea condiţiilor prevăzute de articolul 248 din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012.

11. Prin urmare, autorul consideră că este necesar să se menţioneze în ce condiţii în patrimoniul întreprinderii individuale pot fi incluse bunurile cetăţeanului şi în ce condiţii patrimoniul întreprinderii este format din patrimoniul familiei. Autorul susţine că se impune definirea textului "membrii familiei-posesori" în sensul că acesta se referă la membrii familiei cărora întreprinderea individuală le aparţine cu drept de proprietate comună.

12. Autorul excepţiei afirmă că textele contestate contravin articolelor 4, 20, 23 şi 46 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

13. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

14. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr.845 din 3 ianuarie 1992, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

15. Curtea observă că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în interesele debitorului insolvabil de către avocatul acestuia. Astfel, sesizarea este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

16. Obiecte ale excepţiei de neconstituţionalitate sunt textele din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr.845 din 3 ianuarie 1992 menţionate supra la § 1. Prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

17. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză privind insolvabilitatea unei persoane fizice - întreprinzător individual. Curtea admite că prevederile contestate ar putea fi aplicate de către instanţa de insolvabilitate la examinarea cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

18. Curtea notează că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (DCC nr.135 din 24 octombrie 2024, § 25).

19. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că sintagmele contestate contravin articolelor 4 (drepturile şi libertăţile omului), 20 (accesul liber la justiţie), 23 (dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle) şi 46 (dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia) din Constituţie.

20. În jurisprudenţa sa, Curtea a subliniat că articolul 4 din Constituţie nu are o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabil, autorul sesizării trebuie să demonstreze, în mod argumentat, existenţa unei ingerinţe în drepturile garantate de Constituţie (DCC nr.105 din 5 septembrie 2024, § 22) sau de tratatele internaţionale privitoare la drepturile omului la care Republica Moldova este parte.

21. Cu privire la articolul 23 din Constituţie, Curtea reiterează că pentru a putea fi invocat standardul calităţii legii, trebuie să existe o ingerinţă într-un drept fundamental (DCC nr.163 din 2 noiembrie 2021, § 20).

22. Cu referire la incidenţa articolului 20 din Constituţie, autorul nu a prezentat argumente care să demonstreze caracterul contradictoriu al prevederilor contestate în raport cu norma constituţională invocată. Curtea reţine că simpla enumerare a normelor constituţionale, în lipsa argumentelor care ar fundamenta pretinsa relaţie de contrarietate a dispoziţiilor legale criticate faţă de acestea, nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate (DCC nr.91 din 1 august 2024, § 27).

23. Cu privire la incidenţa articolului 46 din Constituţie, autorul sesizării susţine că prevederile contestate sunt de natură să afecteze dreptul de proprietate al fondatorului/administratorului întreprinderii individuale şi al membrilor familiei acestuia. În special, autorul afirmă că textele contestate, datorită incoerenţei lor rezultate din coroborarea cu alte dispoziţii legale, impun concluzia că pentru obligaţiile întreprinderii individuale insolvabile pot fi urmărite: bunurile dobândite de către administratorul/fondatorul întreprinderii individuale în calitate de persoană fizică, pe baza altor venituri decât cele generate de activitatea economică a întreprinderii individuale; bunurile membrilor familiei fondatorului întreprinderii individuale, în special ale soţiei acestuia, indiferent de faptul dacă aceasta a semnat sau nu actul de constituire a întreprinderii individuale. De asemenea, autorul pretinde o clarificare a răspunderii patrimoniale a debitorului insolvabil - întreprinzător individual reglementată de normele Legii insolvabilităţii în raport cu răspunderea patrimonială a fondatorului întreprinderii individuale şi a membrilor familiei acestuia reglementată de Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi.

24. Având în vedere argumentele autorului sesizării, Curtea reţine că, potrivit Constituţiei, cetăţenii Republicii Moldova beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea (a se vedea articolul 15). În special, Legea Supremă garantează cetăţenilor săi dreptul la proprietate privată (articolul 46 alin.(1)) şi realizarea acestui drept în formele solicitate, dacă aceste forme nu vin în contradicţie cu interesele societăţii (articolul 127 alin.(2)), stabileşte prerogativa Parlamentului de a reglementa prin legi organice regimul juridic general al proprietăţii (articolul 72 alin.(3) lit.i)) şi statutul juridic al persoanelor fizice şi juridice ca participanţi la raporturile juridice civile (articolul 72 alin.(3) lit.r)).

25. În realizarea prevederilor constituţionale menţionate, legislatorul a reglementat nu doar dreptul persoanei fizice de a poseda, folosi şi dispune de bunurile ce-i aparţin cu drept de proprietate (a se vedea articolul 500 din Codul civil), dar şi dreptul de a practica activitatea de întreprinzător în nume şi pe cont propriu (a se vedea articolul 34 alin.(1) din Codul civil) din momentul înregistrării de stat în calitate de întreprinzător individual (a se vedea articolele 2 şi 28 din Legea nr.220 din 19 octombrie 2007 cu privire la înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali şi articolul 13 din Legea nr.1353 din 3 noiembrie 2000 cu privire la gospodăriile ţărăneşti (de fermier)) sau în alt mod prevăzut de lege (a se vedea Legea nr.93 din 15 iulie 1998 cu privire la patenta de întreprinzător şi articolele 69⁶ – 69²⁶ din Codul fiscal).

26. Referitor la "întreprinderea individuală", Curtea reţine că legislatorul a stabilit în redacţia iniţială a articolului 39 alin.(3) din Legea nr.220 din 19 octombrie 2007 cu privire la înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi întreprinzătorilor individuali că "[î]ntreprinderile individuale înregistrate până la intrarea în vigoare a prezentei legi vor fi considerate întreprinzători individuali şi nu vor fi supuse reînregistrării". Din această prevedere, Curtea concluzionează că legislatorul a renunţat la "întreprinderea individuală" ca formă de întreprindere reglementată de articolele 13 alin.(1) lit.a) şi 14 din Legea nr.845 din 3 ianuarie 1992 şi, începând cu 30 mai 2008, a permis persoanei fizice cu capacitate de exerciţiu deplină să practice activitate de întreprinzător în nume şi pe risc propriu de la data înregistrării în calitate de întreprinzător individual în Registrul de stat al întreprinzătorilor individuali. Totodată, legislatorul a prevăzut că întreprinderile individuale înregistrate până la 30 mai 2008 au devenit de drept "întreprinzători individuali", cu toate consecinţele juridice ce derivă din această calitate. Prin urmare, legislatorul a pus la dispoziţia participanţilor la circuitul civil norme juridice relevante pentru a le permite acestora să-şi programeze comportamentul şi să evite riscurile la care eventual ar putea fi supuşi în procesul desfăşurării afacerilor.

27. Cu privire la răspunderea patrimonială a persoanei fizice - întreprinzător individual, Curtea reţine că legislatorul a prevăzut că persoana fizică răspunde pentru obligaţiile asumate cu tot patrimoniul său, cu excepţia bunurilor care, conform legii, nu pot fi urmărite (art.35 din Codul civil). Totodată, persoana fizică rămâne obligată să repare integral prejudiciul pe care l-a cauzat altor persoane prin executarea necorespunzătoare a obligaţiilor civile asumate (a se vedea articolele 19 şi 934 din Codul civil). Prin urmare, Curtea nu poate reţine afirmaţia autorului sesizării precum că legislatorul ar fi fost obligat de normele constituţionale să facă distincţie între bunurile dobândite de către întreprinzătorul - persoană fizică din activitatea de afaceri şi bunurile dobândite de către aceeaşi persoană fizică din alte activităţi proprii. Curtea observă că legislatorul a stabilit clar că persoana fizică are un patrimoniu, că "toate bunurile persoanei fizice […] fac parte componentă a patrimoniului ei" (articolul 453 alin.(2) din Codul civil) şi că aceasta răspunde pentru obligaţii cu acest patrimoniu, indiferent dacă este consumator sau profesionist - întreprinzător individual.

28. Cu privire la răspunderea patrimonială a membrilor familiei întreprinzătorului individual, în mod special a soţului întreprinzătorului individual, Curtea menţionează următoarele. De principiu, o persoană nu poate fi atrasă la răspundere patrimonială pentru faptele altuia, decât în cazurile expres prevăzute în lege. După cum s-a menţionat supra la § 26, legislatorul a stabilit că fiecare persoană fizică, indiferent dacă are sau nu statut de întreprinzător individual, răspunde cu bunurile sale pentru obligaţiile asumate de sine stătător în relaţii civile şi comerciale cu alte persoane. În acelaşi sens, legislatorul a prevăzut în Codul familiei că întreprinzătorul individual, ca şi orice altă persoană fizică, răspunde pentru obligaţiile proprii cu bunurile proprietate personală şi cu cota-parte din proprietatea [comună] în devălmăşie a soţilor (a se vedea articolul 24 alin.(1) din Codul familiei şi articolul 39 alin.(2) şi (3) din Legea insolvabilităţii). Cu titlu de excepţie, celălalt soţ ar putea fi atras la răspundere patrimonială pentru obligaţiile asumate de către soţul său, inclusiv cel care are statut de întreprinzător individual, dacă aceste obligaţii "au fost asumate în interesul familiei" sau au contribuit la sporirea "bunurilor comune ale soţilor" (a se vedea articolul 24 alin.(2) din Codul familiei). Prin urmare, Curtea nu poate reţine argumentul de neconstituţionalitate al autorului sesizării, potrivit căruia normele contestate sunt de natură să permită urmărirea bunurilor aflate în proprietatea comună în devălmăşie a soţilor fără delimitarea cotelor părţi, şi chiar a bunurilor înregistrate în proprietatea fostei soţii. Curtea consideră că prevederile contestate nu afectează dreptul de proprietate garantat de Constituţie, iar interpretarea şi aplicarea lor într-o cauză concretă ţine de competenţa instanţelor de drept comun.

29. De asemenea, referitor la argumentele ce privesc dreptul de proprietate al soţului/ fostului soţ şi al altor membri ai familiei, Curtea menţionează că pretinsa problemă de constituţionalitate pe care o ridică autorul sesizării nu-l vizează în mod direct pe întreprinzătorul individual în interesele căruia a fost ridicată excepţia. În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că excepţia de neconstituţionalitate priveşte, în primul rând, situaţia concretă a părţii lezate în drepturile sale prin norma criticată. De invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite, în primul rând, autorul acesteia, în caz contrar acest instrument riscând să devină unul simulat, o actio popularis, pierzându-se, în aceste condiţii, caracterul concret şi efectiv al excepţiei (DCC nr.26 din 13 februarie 2025, § 28). Astfel, persoanele în interesul cărora a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate ar putea acţiona în mod independent pentru a-şi proteja propriul interes.

30. Cu privire la eventuala contradicţie dintre normele contestate şi unele norme din Legea insolvabilităţii, Curtea reţine următoarele. Scopul Legii insolvabilităţii este instituirea unei proceduri judiciare colective pentru satisfacerea creanţelor creditorilor din contul patrimoniului debitorului insolvabil (a se vedea articolul 1). Având în vedere prerogativa sa constituţională de a reglementa prin lege organică procedura de judecată a cauzelor de insolvabilitate (articolul 115 alin.(4) din Constituţie), Parlamentul a stabilit că insolvabilitatea întreprinzătorului individual poate fi declarată de instanţa de insolvabilitate la cererea debitorului sau a creditorului în privinţa obligaţiilor pecuniare ajunse la scadenţă şi nestinse în termen, legate atât de activitatea de întreprinzător a debitorului, cât şi de activităţile cu caracter personal (a se vedea articolul 136 alin.(1) din Legea insolvabilităţii).

31. Prin urmare, Curtea observă că Parlamentul a stabilit, în mod previzibil şi coerent pentru destinatarii normelor, atât dreptul persoanei fizice de a practica activitate de întreprinzător, cât şi caracterul nelimitat al răspunderii patrimoniale a întreprinzătorului individual pentru obligaţiile asumate. Curtea menţionează că autorul excepţiei de neconstituţionalitate este participant la procesul de insolvabilitate şi dispune de mecanismele procesuale necesare apărării dreptului său de proprietate în fiecare caz în care consideră că este încălcat, precum contestarea măsurilor luate de administrator/lichidator (articolul 68 alin.(10) din Legea insolvabilităţii), contestarea rezultatelor licitaţiei (articolul 121 alin.(2)) şi, după caz, formularea opoziţiei la vânzarea bunurilor (articolul 131 alin.(6)).

32. Deşi autorul excepţiei susţine că textele contestate nu sunt clare, Curtea observă că acesta solicită, de fapt, o interpretare a prevederilor legale de care să profite la examinarea cauzei de insolvabilitate, în sensul limitării răspunderii pe care o poartă întreprinzătorul individual şi soţul/membrii familiei sale pentru creanţele validate împotriva debitorului. Autorul îşi exprimă şi dezacordul cu modul de aplicare a prevederilor contestate în cauza sa de instanţa de judecată şi de către lichidator la soluţionarea unor circumstanţe referitoare la inventarierea bunurilor incluse în masa debitoare, conţinutul actului de inventar întocmit şi măsurile de valorificare şi lichidare a masei debitoare.

33. Astfel, sub aparenţa unor critici de neconstituţionalitate, autorul solicită Curţii să stabilească prioritatea aplicării articolelor 247 alin.(1) şi 248 alineatele (1) şi (6) din Legea insolvabilităţii nr.149 din 29 iunie 2012 în raport cu prevederile articolului 14 alineatele (1) şi (2) din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi. Curtea reiterează că interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale în situaţii concrete excedează controlului de constituţionalitate şi reprezintă o competenţă exclusivă a instanţelor de judecată (DCC nr.129 din 11 septembrie 2025, § 29).

34. Pe baza celor menţionate mai sus, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 27 alineatele (2), (3) lit.d), (4) lit.d), 37 şi 40 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr.845 din 3 ianuarie 1992, după cum urmează:

- textul "cetăţeanului (familiei)" din teza a doua din alin.(1) al articolului 14;

- textul "membrii familiei-posesori" din teza a patra din alin.(2) al articolului 14,

ridicată de dl avocat Igor Gargaun, în interesele dlui Gheorghe Bîrsan, în dosarul nr.2i-74/2018, pendinte la Judecătoria Hânceşti, sediul central.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.