Decizie nr.76 din 27.06.2024 de inadmisibilitate a sesizării nr.121g/2024 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 264/1 alin.(3) din Codul penal (refuzul, împotrivirea sau eschivarea conducătorului mijlocului de transport de la testarea stării de ebrietate)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.121g/2024 privind excepţia de

neconstituţionalitate a articolului 264¹ alin.(3) din Codul penal

(refuzul, împotrivirea sau eschivarea conducătorului mijlocului

de transport de la testarea stării de ebrietate)

nr. 76  din  27.06.2024

 (în vigoare 27.06.2024) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 305-307 art. 122 din 16.07.2024

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dnei Viorica PUICA,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Cristina Chihai, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 29 mai 2024,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 27 iunie 2024, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 264¹ alineatul (3) din Codul penal, ridicată de dl avocat Andrei Coadă, în interesele dlui Valeri Zebeli, parte în dosarul nr.1-22129747-05-1r-18032024, pendinte la Curtea de Apel Cahul.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de un complet de judecători format din dna Galina Vavrin, dna Natalia Bondarenco şi dl Ion Dănăilă de la Curtea de Apel Cahul, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

ÎN FAPT

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Prin sentinţa din 7 februarie 2024 a Judecătoriei Cahul, sediul Taraclia, dl Valeri Zebeli a fost recunoscut vinovat de comiterea infracţiunii de conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate, prevăzută de articolul 264¹ alin. (3) din Codul penal. Avocatul inculpatului a formulat un recurs la Curtea de Apel Cahul.

4. În procesul de examinare a cauzei în recurs, dl avocat Andrei Coadă a ridicat, în interesele dlui Valeri Zebeli, excepţia de neconstituţionalitate a articolului 264¹ alineatul (3) din Codul penal.

5. Printr-o încheiere din 24 mai 2024, Curtea de Apel Cahul a admis cererea de ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

6. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 22

Neretroactivitatea legii

"Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"[...]

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

7. Prevederile relevante ale Codului penal, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, sunt următoarele:

Articolul 264¹

Conducerea mijlocului de transport în stare de

ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare

de ebrietate produsă de alte substanţe

" [...]

(3) Refuzul, împotrivirea sau eschivarea conducătorului mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică şi/sau testarea antidrog, de la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate şi a naturii ei sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical

se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, în ambele cazuri cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

[...]"

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

8. Autorul sesizării menţionează că textul "refuzul, împotrivirea sau eschivarea" din articolul 264¹ alineatul (3) din Codul penal incriminează acţiuni şi inacţiuni care conduc la aplicarea unei sancţiuni penale, însă legislatorul a omis să le definească în mod clar pentru a preveni aplicarea arbitrară a acestora.

9. De asemenea, autorul sesizării notează că sancţiunile stabilite de acest articol se aplică automat, contrar principiului individualizării sancţiunilor. Autorul consideră că aplicarea automată a sancţiunii muncii neremunerate în folosul comunităţii ar putea fi justificată doar în cazurile în care fapta a fost comisă cu intenţie. Totodată, anularea dreptului de a conduce mijloace de transport nu ar fi proporţională în cazurile în care conducătorul mijlocului de transport a refuzat testarea alcoolscopică din motive care nu depind de acesta.

10. În fine, autorul menţionează că instanţa de fond nu a indicat în sentinţă care acţiune sau inacţiune prevăzută de norma contestată a fost comisă de inculpat. În opinia sa, prevederile contestate contravin articolelor 4, 16, 20, 26, 36, 43, 44, 49, 50 şi 54 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

11. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

12. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul penal, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

13. Curtea observă că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de avocatul unei părţi în proces. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

14. Curtea notează că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă articolul 264¹ alin. (3) din Codul penal. Curtea observă că prevederile contestate au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici diferite (a se vedea HCC nr.18 din 18 iulie 2016; DCC nr.25 din 25 februarie 2019).

15. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză penală în care persoana a fost găsită vinovată de conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate. Curtea admite că prevederile contestate ar putea fi aplicate în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

16. Curtea notează că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr.48 din 27 aprilie 2023, § 18).

17. Deşi indică articolele 4, 16, 20, 26, 36, 43, 44, 49, 50 şi 54 din Constituţie, Curtea observă că, în argumentele sale, autorul excepţiei a prezentat critici de neconstituţionalitate prin raportare la articolele 1 alin.(3) (preeminenţa dreptului), 20 (accesul liber la justiţie), 22 (neretroactivitatea legii) şi 23 (dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle) din Constituţie.

18. Cu privire la articolele 1 alin.(3) şi 23 din Constituţie, Curtea reaminteşte că acestea nu pot fi invocate de sine stătător. Pentru a fi incidente, autorul trebuie să demonstreze existenţa unor ingerinţe în drepturile fundamentale garantate de Constituţie. Abia în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinţei, Curtea poate aplica prevederile acestor articole (a se vedea DCC nr.90 din 25 iulie 2023, § 19).

19. Cu privire la incidenţa articolului 20 din Constituţie, autorul sesizării pune în discuţie pretinsa imposibilitate a individualizării pedepsei anulării dreptului de a conduce mijloace de transport, pedeapsă aplicabilă în baza articolului 264¹ alin.(3) din Codul penal. Acest articol stabileşte răspunderea penală pentru refuzul, împotrivirea sau eschivarea conducătorului mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică şi/sau testarea antidrog, de la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate şi a naturii ei sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical.

20. În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că articolul 20 din Constituţie devine incident atunci când este afectat principiul individualizării sancţiunii (a se vedea HCC nr.18 din 30 iunie 2020, § 40; DCC nr.123 din 3 august 2021, § 24).

21. În contextul problemei abordate de către autorul sesizării referitoare la individualizarea pedepsei, Curtea reţine că incriminarea faptelor şi stabilirea pedepsei pentru ele reprezintă prerogativa Parlamentului (articolul 72 alin.(3) lit.n) din Constituţie), care, în funcţie de politica penală a statului, poate stabili limitele pedepselor, însă respectând principiile constituţionale, inclusiv proporţionalitatea dintre circumstanţele faptei, caracterul şi gradul de prejudiciabilitate (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.54 din 2 iunie 2020, § 28). Mai mult, Curtea reţine că pedeapsa penală stabilită de articolul 264¹ alin.(3) din Codul penal este o sancţiune a încălcării unei obligaţii legale pe care o are orice conducător de vehicul, adică "să se supună, la solicitarea agentului de circulaţie, procedurii de testare a aerului expirat şi examenului medical de recoltare a probelor biologice în vederea constatării alcoolemiei ori consumului de droguri şi de alte substanţe psihotrope sau de medicamente cu efecte similare" (a se vedea articolul 33 alin.(3) din Legea nr.131 din 7 iunie 2007 privind siguranţa traficului rutier).

22. Curtea nu reţine argumentele care pretind că pedeapsa anulării dreptului de a conduce mijloace de transport din articolul 264¹ alin.(3) din Codul penal ar fi una disproporţionată şi alte mecanisme de individualizare a pedepsei ar lipsi.

23. Curtea observă că articolul 264¹ alin.(3) din Codul penal prevede pedeapsa principală şi pedeapsa complementară obligatorie. Prevederea contestată "anularea dreptului de a conduce mijloacele de transport" este o pedeapsă complementară obligatorie. În jurisprudenţa sa, Curtea a notat că prin natura juridică şi prin esenţa sa această pedeapsă complementară nu reclamă stabilirea unor limite minime şi maxime (a se vedea DCC nr.94 din 4 august 2020, § 30).

24. Cu referire la caracterul pedepsei complementare obligatorii "anularea dreptului de a conduce mijloace de transport" din articolul 264¹ alin.(3) din Codul penal, Curtea reţine că aceasta nu poate fi aplicată de sine stătător şi urmează a fi aplicată doar împreună cu cea principală. Astfel, instanţa de judecată nu poate aplica pedeapsa complementară obligatorie fără pedeapsa principală sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii, judecătorul având posibilitatea să stabilească un anumit număr de ore între limitele minimă şi maximă prestabilite de legislator. Pedeapsa principală, în acest caz, "muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore", permite individualizarea pedepsei, oferindu-i judecătorului instrumentele care să-i permită alegerea şi determinarea unei pedepse concrete, în raport cu particularităţile faptei şi cu persoana care a comis o infracţiune (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.10 din 10 mai 2016, § 52; DCC nr.94 din 4 august 2020, § 31). Prin urmare, Curtea notează că principiul individualizării pedepsei nu este afectat, iar articolul 20 din Constituţie nu este incident în această cauză.

25. Curtea nu reţine criticile referitoare la neclaritatea şi incertitudinea textului "refuzul, împotrivirea sau eschivarea" din articolul 264¹ alineatul (3) din Codul penal şi menţionează următoarele.

26. Din perspectiva articolului 22 coroborat cu articolele 1 alin.(3) şi 23 din Constituţie, Curtea aminteşte că aceste prevederi nu-i impun legislatorului obligaţia definirii tuturor termenilor folosiţi în cuprinsul normelor de drept penal substanţial (a se vedea DCC nr.194 din 21 decembrie 2023, § 21). Rolul decizional conferit instanţelor de judecată urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor (a se vedea DCC nr.89 din 25 iulie 2023, § 23; DCC nr.194 din 21 decembrie 2023, § 23).

27. Aşadar, Curtea reţine că textul "refuzul, împotrivirea sau eschivarea" din articolul 264¹ alineatul (3) din Codul penal conţine suficiente repere obiective pentru a fi considerat clar şi previzibil în definirea pedepsei, iar destinatarul legii poate stabili sensul prevederii contestate prin aplicarea simplă a regulilor de interpretare lingvistică, pornind de la sensul uzual al cuvintelor criticate.

28. De asemenea, Curtea observă că autorul pune în discuţie şi unele aspecte referitoare la interpretarea şi aplicarea legii, chestiuni care nu ţin de competenţa Curţii Constituţionale (a se vedea § 10 supra). Instanţele de judecată urmează să stabilească în fiecare caz particular, în funcţie de circumstanţele concrete, care acţiuni sau inacţiuni ale persoanei pot fi încadrate în limitele prevăzute la articolul 264¹ alineatul (3) din Codul penal.

29. Având în vedere cele menţionate, Curtea constată că dispoziţiile contestate nu afectează articolul 22 în coroborare cu articolele 1 alin.(3) şi 23 alin.(2) din Constituţie.

30. Prin urmare, sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 264¹ alineatul (3) din Codul penal, ridicată de dl avocat Andrei Coadă, în interesele dlui Valeri Zebeli, parte în dosarul nr.1-22129747-05-1r-18032024, pendinte la Curtea de Apel Cahul.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.