BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Hotărâri

Decizie nr.8/40 din 24.02.2021 cu privire la neprezentarea informaţiei referitoare la executarea prevederilor art.84 alin.(11) şi alin.(12) din Codul serviciilor media audiovizuale de către furnizorii de servicii media "TV-Comunicaţii Grup" SRL, "BRAVO TV" SRL şi "A. VIDEO- CONTENT" SRL

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
24.02.2021

CONSILIUL AUDIOVIZUALULUI

D E C I Z I E

cu privire la neprezentarea informaţiei referitoare la executarea prevederilor

furnizorii de servicii media "TV-Comunicaţii Grup" SRL,

"BRAVO TV" SRL şi "A. VIDEO- CONTENT" SRL

nr. 8/40  din  24.02.2021

 (în vigoare 24.02.2021) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 82-85 art. 333 din 26.03.2021

* * *

În cadrul şedinţei publice din 28 ianuarie 2021, Consiliul Audiovizualului:

- prin Decizia nr.3/16 a sancţionat cu amendă în mărime de 10 000 de lei "TV – Comunicaţii Grup" SRL, fondatoarea postului de televiziune "RTR Moldova", pentru încălcarea repetată a prevederilor art.19 alin.(4) din Codul serviciilor media audiovizuale, în conformitate cu art.84 alin.(5) lit.k) din Cod;

- prin Decizia nr.3/17 a sancţionat cu amendă în mărime de 15 000 de lei "Bravo TV" SRL, fondatoarea postului de televiziune "Bravo TV", pentru încălcarea repetată a prevederilor art.19 alin.(4) din Codul serviciilor media audiovizuale, în conformitate cu art.84 alin.(5) lit.k) din Cod;

- prin Decizia nr.3/18 a sancţionat cu amendă în mărime de 5 000 de lei "A. VIDEO-CONTENT" SRL, fondatoarea postului de televiziune "Cinema 1", pentru transmisiunea serviciului media audiovizual cu încălcarea prevederilor Licenţei de emisie seria A MMI 002140 din 24.07.2020.

În conformitate cu prevederile art.84 alin.(11) din Codul serviciilor media audiovizuale: "Furnizorul de servicii media sau distribuitorul de servicii media căruia i s-a aplicat una dintre sancţiunile prevăzute de prezentul articol are obligaţia de a comunica publicului motivele şi obiectul sancţiunii în modul indicat de Consiliul Audiovizualului în decizia privind aplicarea sancţiunii".

Alin. (12) al aceluiaşi articol stipulează că: "Textul sancţiunii se difuzează în următoarele 48 de ore de la data adoptării deciziei privind aplicarea sancţiunii, sonor şi/sau vizual, de cel puţin 3 ori, în orele de maximă audienţă, din care o dată în principalul program audiovizual de ştiri, în cazul serviciilor media audiovizuale generaliste şi/sau de ştiri, în conformitate cu decizia respectivă a Consiliului Audiovizualului".

Totodată, este de specificat că furnizorii de servicii media, pentru nerespectarea prevederilor art.84 alin.(11)–(13) din Codul serviciilor media audiovizuale, privind comunicarea motivelor şi a obiectului sancţiunii, se sancţionează cu amendă de la 5000 de lei la 10000 de lei.

În temeiul prevederilor art.83 alin.(2) din Codul serviciilor media audiovizuale, precum şi în scopul examinării obiective a tuturor circumstanţelor sesizate, Consiliul Audiovizualului a informat, prin scrisorile nr.123 din 28 ianuarie 2021, "A. VIDEO-CONTENT" SRL, fondatoarea postului de televiziune "Cinema 1", şi nr.125 din 28 ianuarie 2021, "Bravo TV" SRL", fondatoarea postului de televiziune "Bravo TV", şi "TV – Comunicaţii Grup" SRL, fondatoarea postului de televiziune "RTR Moldova", despre sancţiunile aplicate de Consiliul Audiovizualului şi obligativitatea acestora de a comunica publicului motivele şi obiectul sancţiunii, în conformitate cu prevederile legale, cât şi remiterea în adresa Consiliului Audiovizualului a un raport care va include data şi ora difuzării textului sancţiunii, precum şi link-ul cu dovada difuzării textului sancţiunii.

Prin scrisorile nr.151 şi nr.154 din 5 februarie 2021, Consiliul Audiovizualului a remis repetat "Bravo TV" SRL", fondatoarea postului de televiziune "Bravo TV", şi "TV – Comunicaţii Grup" SRL, fondatoarea postului de televiziune "RTR Moldova", şi "A. VIDEO-CONTENT" SRL, fondatoarea postului de televiziune "Cinema 1", solicitarea de a informa Consiliul despre motivul nerespectării obligaţiilor prevăzute de legislaţia audiovizuală în vigoare.

De asemenea, Consiliul Audiovizualului a remis prin scrisorile: nr.178 din 9 februarie 2021, în adresa "A. VIDEO-CONTENT" SRL, fondatoarea postului de televiziune "Cinema 1", Decizia nr.3/18 din 28 ianuarie 2020, şi nr.179 din 09 februarie 2021, în adresa "TV – Comunicaţii Grup" SRL, fondatoarea postului de televiziune "RTR Moldova", şi "Bravo TV" SRL", fondatoarea postului de televiziune "Bravo TV", deciziile nr.3/16 şi nr.3/17 din 28 ianuarie 2020, prin care respectivii furnizori de servicii media audiovizuale au fost sancţionaţi pentru încălcările comise de la prevederile Codului serviciilor media audiovizuale.

Este de specificat că până în prezent, furnizorii de servicii media nominalizaţi nu au informat Consiliul Audiovizualului despre cele solicitate, cu toate că în conformitate cu prevederile art.84 alin.(11) şi (12) din Codul serviciilor media audiovizuale, furnizorii cărora le-au fost aplicate sancţiuni au obligaţia de a comunica publicului motivele şi obiectul sancţiunii în modul indicat de Consiliul Audiovizualului în decizia privind aplicarea sancţiunii.

Totodată, potrivit:

- pct.8.1 din Decizia CA nr.3/16 din 28 ianuarie "TV-Comunicaţii Grup" SRL, fondatoarea postului de televiziune "RTR Moldova";

- pct.6.1 din Decizia CA nr.3/17 din 28 ianuarie "Bravo TV" SRL, fondatoarea postului de televiziune "Bravo TV";

- pct.4.1 din Decizia CA nr.3/18 din 28 ianuarie "A. VIDEO-CONTENT" SRL, fondatoarea postului de televiziune "Cinema 1",

au obligaţia de a prezenta Consiliului Audiovizualului, în termen de 5 zile de la aducerea la cunoştinţă a deciziilor privind aplicarea sancţiunii, un raport despre executarea prevederilor legale, care va include data şi ora difuzării textului sancţiunii.

În acest context, sunt relevante prevederile art.25 alin.(4) din Codul serviciilor media audiovizuale: "Licenţa de emisie conţine: lit.k): angajamentul furnizorului de servicii media de a respecta prevederile prezentului cod şi ale actelor aprobate de către Consiliul Audiovizualului" şi lit.m): angajamentul furnizorului de servicii media de a prezenta Consiliului Audiovizualului informaţiile solicitate în vederea exercitării atribuţiilor acestuia".

Pct. 4.1 din Condiţiile la licenţele de emisie ale furnizorilor de servicii media: "TV - Comunicaţii" SRL, fondatoarea postului de televiziune "RTR Moldova"; "Bravo TV" SRL, fondatoarea postului de televiziune "Bravo TV", şi "A. VIDEO-CONTENT" SRL, fondatoarea postului de televiziune "Cinema 1", stipulează că: "Titularul licenţei se obligă: să respecte Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova; să respecte deciziile şi recomandările Consiliului Audiovizualului".

În cadrul dezbaterilor publice, preşedinta Consiliului Audiovizualului, Ala Antoci-Ursu, a declarat că atitudinea furnizorilor de servicii media în cauză nu este altceva decât o sfidare gravă a legislaţiei în vigoare. În acest sens, Ala Ursu-Antoci a specificat că furnizorii de servicii media sancţionaţi sunt obligaţi să remită în adresa Consiliului Audiovizualului rapoarte cu privire la executarea prevederilor legale, însă aceştia nu doar că nu remit aceste rapoarte, dar nici nu difuzează textul sancţiunii în cadrul principalelor buletine de ştiri.

La rândul său, membrul Consiliului Audiovizualului, Dragoş Vicol, a menţionat că această prevedere este una exactă, care nu admite anumite ambiguităţi, ci, pur şi simplu, publicul telespectator din Republica Moldova trebuie să cunoască care posturi de televiziune nu se conformează Codului serviciilor media audiovizuale, ca, respectiv, să-şi poată crea o impresie dacă postul TV este unul echidistant, asigură cea dea doua opinie etc.

În aceeaşi ordine de idei, membrul Consiliului Audiovizualului, Iulian Roşca, a specificat că legiuitorul a accentuat impactul răspunderii prin forma sancţiunii nu atât prin amendă pecuniară, cât prin aducerea la cunoştinţa publicului despre încălcările comise.

Membra Consiliului Audiovizualului, Lidia Viziru, a accentuat că obligativitatea de a comunica publicului motivele şi obiectul sancţiunii nu este o dorinţă a Consiliului Audiovizualului, ci o prevedere legală expres prevăzută în Codul serviciilor media audiovizuale, iar pentru executarea dispoziţiilor art.84 alin.(11) şi alin.(12) din Cod, furnizorii de servicii media au la dispoziţie 48 de ore, şi nu 5 sau 7 zile, cu invocarea faptului că nu le-a fost remisă decizia, or, această obligativitate decurge din momentul adoptării deciziei.

Tot în cadrul dezbaterilor publice, membrii Consiliului Audiovizualului au propus sancţionarea respectivilor furnizori de servicii media cu amenzi în mărime de 10 000 de lei.

În temeiul prevederilor Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova, aprobat prin Legea nr.174 din 08.11.2018, Consiliul Audiovizualului

DECIDE:

1. A sancţiona cu amendă în mărime de 10 000 de lei "TV – Comunicaţii Grup" SRL, fondatoarea postului de televiziune "RTR Moldova", pentru transmisiunea serviciului media audiovizual cu încălcarea prevederilor Licenţei de emisie seria AC nr.000781 din 21.06.19, în conformitate cu art.84 alin.(5) lit.f) din Codul serviciilor media audiovizuale (PRO (9) UNANIM – A. URSU-ANTOCI, T. BURAGA, A. COZMA, L. MANOLE, C. MIHALACHE, I. ROBU, Iu. ROŞCA, D. VICOL şi L. VIZIRU).

2. A sancţiona cu amendă în mărime de 10 000 de lei "Bravo TV" SRL, fondatoarea postului de televiziune "Bravo TV", pentru transmisiunea serviciului media audiovizual cu încălcarea prevederilor Licenţei de emisie seria A MMI 002143 din 15.08.18, în conformitate cu art.84 alin.(5) lit.f) din Codul serviciilor media audiovizuale(PRO (9) UNANIM – A. URSU-ANTOCI, T. BURAGA, A. COZMA, L. MANOLE, C. MIHALACHE, I. ROBU, Iu. ROŞCA, D. VICOL şi L. VIZIRU).

3. A sancţiona cu amendă în mărime de 10 000 de lei "A. VIDEO-CONTENT" SRL, fondatoarea postului de televiziune "Cinema 1", pentru transmisiunea serviciului media audiovizual cu încălcarea prevederilor Licenţei de emisie seria A MMI 002140 din 24.07.2020, în conformitate cu art.84 alin.(5) lit.f) din Codul serviciilor media audiovizuale (PRO (9) UNANIM – A. URSU-ANTOCI, T. BURAGA, A. COZMA, L. MANOLE, C. MIHALACHE, I. ROBU, Iu. ROŞCA, D. VICOL şi L. VIZIRU).

4. În conformitate cu prevederile art.84 alin.(11) şi (12) din Codul serviciilor media audiovizuale, "TV-Comunicaţii Grup" SRL, "BRAVO TV" SRL şi "A. VIDEO-CONTENT" SRL sunt obligate să difuzeze textul sancţiunii în următoarele 48 de ore de la data adoptării deciziei privind aplicarea sancţiunii, sonor şi/sau vizual, de cel puţin 3 ori, în orele de maximă audienţă, din care o dată în principalul program audiovizual de ştiri, în cazul serviciilor media audiovizuale generaliste şi/sau de ştiri.

"Consiliul Audiovizualului a sancţionat cu amendă în mărime de 10 000 de lei postul de televiziune "RTR Moldova", pentru transmisiunea serviciului media audiovizual cu încălcarea prevederilor licenţei de emisie".

"Consiliul Audiovizualului a sancţionat cu amendă în mărime de 10 000 de lei postul de televiziune "Bravo TV", pentru transmisiunea serviciului media audiovizual cu încălcarea prevederilor licenţei de emisie".

"Consiliul Audiovizualului a sancţionat cu amendă în mărime de 10 000 de lei postul de televiziune "Cinema 1", pentru transmisiunea serviciului media audiovizual cu încălcarea prevederilor licenţei de emisie".

4.1. "TV – Comunicaţii Grup" SRL, "BRAVO TV" SRL şi "A. VIDEO-CONTENT" SRL vor prezenta, în termen de 5 zile de la data aducerii la cunoştinţă a prezentei decizii, un raport despre executarea prevederilor art.84 alin.(11) şi (12) din Codul serviciilor media audiovizuale, care va include data şi ora difuzării textului sancţiunii.

5. "TV – Comunicaţii Grup" SRL, "BRAVO TV" SRL şi "A. VIDEO-CONTENT" SRL vor prezenta dovada achitării amenzii în termen de 30 de zile din momentul publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

6. Datele bancare pentru achitarea amenzii:

Cod fiscal: 1006601000037

Beneficiar: Ministerul Finanţelor – Trezoreria de Stat

Adresa băncii: mun. Chişinău, str. Constantin Tănase 7

Codul IBAN: MDXXTR G AAA 143111 LLLL 0000

"XX" – codul de control, care se formează conform Anexei nr.4 la Hotărârea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.157 din 1 august 2013 "Regulamentul cu privire la transferul de credit" (cod numeric);

"LLLL" – cod ce descifrează codul localităţii conform CUATM (cod numeric).

7. Prezenta decizie poate fi contestată cu o cerere prealabilă la Consiliul Audiovizualului în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei. În ordine de contencios administrativ, decizia poate fi contestată la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani (MD-2068, mun. Chişinău, str. Kiev nr.3), în termen de 30 de zile din data comunicării răspunsului cu privire la cererea prealabilă sau din data expirării termenului prevăzut pentru soluţionarea acesteia.

8. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia monitorizare TV şi Serviciul economie, finanţe şi evidenţă contabilă.

9. Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării şi va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a Consiliului Audiovizualului.