Decizie nr.82 din 18.11.2016 de inadmisibilitate a sesizării nr.130g/2016 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 63 alin.(2) pct.3) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova (termenul de menţinere în calitate de bănuit a persoanei)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.130g/2016 privind excepţia

de neconstituţionalitate a articolului 63 alin.(2) pct.3) din

Codul de procedură penală al Republicii Moldova

(termenul de menţinere în calitate de bănuit a persoanei)

nr. 82  din  18.11.2016

 (în vigoare 18.11.2016) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 50-59 art. 17 din 17.02.2017

* * *

Curtea Constituţională, statuând în componenţa:

Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Tudor PANŢÎRU,

Dl Victor POPA,

Dl Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Dumitru Avornic, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 3 noiembrie 2016,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 18 noiembrie 2016 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolului 63 alin.(2) pct.3) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003, ridicată de avocatul Emanoil Ploşniţa în dosarul nr.10-603/16, pendinte la Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău.

2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională la 3 noiembrie 2016 de către judecătorul Victor Raţoi din cadrul Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Prin ordonanţa Procurorului General interimar din 8 iunie 2016 a fost dispusă începerea urmăririi penale în privinţa judecătorului D.M., în temeiul bănuielii rezonabile de comitere a infracţiunii prevăzute de art.307 alin.(1) din Codul penal. De asemenea, s-a dispus exercitarea urmăririi penale de către Procuratura Anticorupţie.

4. La 8 septembrie 2016, procurorul din Procuratura Anticorupţie, responsabil de caz, cu acordul Procurorului General interimar, a dispus printr-o ordonanţă prelungirea menţinerii în calitate de bănuit a judecătorului D.M. pentru un termen de trei luni.

5. La 3 octombrie 2016, D.M. a depus la Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău, o plângere, prin care a solicitat anularea ordonanţei din 8 septembrie 2016 privind prelungirea termenului de menţinere a calităţii de bănuit, ca fiind ilegală şi neîntemeiată.

6. În procesul examinării plângerii, avocatul Emanoil Ploşniţa a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a articolului 63 alin.(2) pct.3) din Codul de procedură penală.

7. Prin încheierea din 31 octombrie 2016, instanţa de judecată a admis cererea de ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate şi a dispus transmiterea sesizării Curţii Constituţionale pentru soluţionare.

B. Legislaţia pertinentă

8. Prevederile relevante ale Constituţiei (republicată în M.O., 2016, nr.78, art.140) sunt următoarele:

Articolul 21

Prezumţia nevinovăţiei

“Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.”

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

“[…]

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

Articolul 26

Dreptul la apărare

“(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

(3) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege.”

9. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003 (republicat în M.O., 2013, nr.248-251, art.699) sunt următoarele:

Articolul 63

Bănuitul

“(1) Bănuitul este persoana fizică faţă de care există anumite probe că a săvârşit o infracţiune până la punerea ei sub învinuire. Persoana poate fi recunoscută în calitate de bănuit prin unul din următoarele acte procedurale, după caz:

[…]

3) ordonanţa de recunoaştere a persoanei în calitate de bănuit.

[…]

(2) Organul de urmărire penală nu este în drept să menţină în calitate de bănuit:

[…]

3) persoana în privinţa căreia a fost dată o ordonanţă de recunoaştere în această calitate – mai mult de 3 luni, iar cu acordul Procurorului General şi al adjuncţilor săi – mai mult de 6 luni.

(3) La momentul expirării, după caz, a unui termen indicat în alin.(2), organul de urmărire penală este obligat să elibereze bănuitul reţinut ori să revoce, în modul stabilit de lege, măsura preventivă aplicată în privinţa lui, dispunând scoaterea lui de sub urmărire sau punerea lui sub învinuire. În caz de prelungire a termenului de menţinere în calitate de bănuit mai mult de 3 luni, ofiţerul de urmărire penală este obligat să informeze imediat bănuitul despre aceasta.

[…]”

Articolul 64

Drepturile şi obligaţiile bănuitului

“(1) Bănuitul are dreptul la apărare. Organul de urmărire penală îi asigură bănuitului posibilitatea să-şi exercite dreptul la apărare prin toate mijloacele şi metodele care nu sunt interzise de lege.

(2) Bănuitul, conform prevederilor prezentului cod, are dreptul:

1) să ştie de ce este bănuit şi, în legătură cu aceasta, imediat după reţinere sau după ce i s-a adus la cunoştinţă hotărârea despre aplicarea măsurii preventive sau recunoaşterea în calitate de bănuit, să fie informat în prezenţa apărătorului, în limba pe care o înţelege, despre conţinutul bănuielii şi despre încadrarea juridică a faptelor infracţionale de săvârşirea cărora este suspectat;

[…]

5) din momentul când i s-a adus la cunoştinţă actul procedural de recunoaştere în calitate de bănuit, să aibă asistenţa unui apărător ales de el, iar dacă nu are mijloace de a plăti apărătorul, să fie asistat în mod gratuit de către un avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat, precum şi, în cazurile admise de lege, să renunţe la apărător şi să se apere el însuşi;

6) să aibă întrevederi cu apărătorul său în condiţii confidenţiale, fără a se limita numărul şi durata lor;

[…]

11) să participe la efectuarea acţiunilor procesuale, de unul singur sau fiind asistat de apărător, la solicitarea sa, ori să refuze de a participa la ele;

[…]

14) să ceară recuzarea persoanei care efectuează urmărirea penală, judecătorului de instrucţie, interpretului, traducătorului;

[…]

17) să fie informat de către organul de urmărire penală despre toate hotărârile adoptate care se referă la drepturile şi interesele sale, precum şi să primească, la solicitarea sa, copii de pe aceste hotărâri;

18) să facă obiecţii împotriva acţiunilor organului de urmărire penală şi să ceară includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal al acţiunii procesuale respective;

19) să atace, în modul stabilit de lege, acţiunile şi hotărârile organului de urmărire penală;

[…]

22) să ceară şi să primească repararea prejudiciului cauzat de acţiunile nelegitime ale organului de urmărire penală, ale procurorului sau ale instanţei;

23) să fie reabilitat în cazul în care bănuiala nu a fost confirmată.

(3) Exercitarea de către bănuit a drepturilor de care dispune sau renunţarea lui la aceste drepturi nu poate fi interpretată în detrimentul lui şi nu poate avea consecinţe nefavorabile pentru el. […].

[…]

(5) Bănuitul are şi alte drepturi şi obligaţii prevăzute de prezentul cod.

[…].”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul pretinde că prevederile art.63 alin.(2) pct.3) din Codul de procedură penală nu asigură o protecţie eficientă împotriva eventualelor abuzuri ale persoanei învestite cu atribuţii de cercetare a infracţiunilor şi, totodată, nu satisface exigenţele de calitate a legii, în sensul art.23 din Constituţie.

11. De asemenea, autorul susţine că norma contestată permite Procurorului General şi adjuncţilor săi, în lipsa unor temeiuri clar definite, să extindă cu titlu de excepţie termenul menţinerii persoanei în calitate de bănuit, “neutralizând” garanţiile instituite de legea procesual-penală în favoarea dreptului la apărare al persoanei.

12. Invocând încălcarea art.21 din Constituţie, autorul excepţiei susţine că persoana în privinţa căreia a expirat termenul legal de menţinere în calitate de bănuit şi în această perioadă nu a fost pusă sub învinuire trebuie să dispună de dreptul legal de a cere organului de urmărire penală de a fi scoasă de sub urmărire penală în conformitate cu art.63 alin.(3) din Codul de procedură penală. Or, exercitarea acestui drept, în condiţiile unui stat de drept, nu poate fi subordonat “discreţiei nelimitate şi imprevizibile” a Procurorului General şi adjuncţilor săi.

13. Potrivit autorului excepţiei de neconstituţionalitate, norma contestată încălcă prevederile articolelor 1 alin.(3), 4, 16, 21, 23 alin.(2) şi 26 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

14. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

15. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în speţă a Codului de procedură penală, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

16. Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, fiind ridicată de avocatul Emanoil Ploşniţa în dosarul nr.10-603/16, aflat pe rolul Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău, este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

17. Curtea reiterează că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.

18. Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile articolului 63 alin.(2) pct.3) din Codul de procedură penală:

“(2) Organul de urmărire penală nu este în drept să menţină în calitate de bănuit:

[…]

3) persoana în privinţa căreia a fost dată o ordonanţă de recunoaştere în această calitate – mai mult de 3 luni, iar cu acordul Procurorului General şi al adjuncţilor săi – mai mult de 6 luni.”

19. Curtea reţine că autorul excepţiei pretinde că dispoziţiile legale contestate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse la art.1 alin.(3), care consacră statul de drept şi valorile care stau la baza acestuia, art.4, referitor la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului în raport cu normele internaţionale, art.16, referitor la egalitatea în faţa legii, art.21, privind prezumţia nevinovăţiei, art.23 alin.(2), privind dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle, şi art.26, referitor la dreptul la apărare.

20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate reglementează în mod expres termenele în care persoana poate avea calitatea de bănuit şi în privinţa căreia a fost dată o ordonanţă de recunoaştere în această calitate. Aceste termene pot varia, în condiţiile legii, cel mult până la 3 luni, iar cu acordul Procurorului General sau al adjuncţilor săi, cel mult până la 6 luni. Totodată, în conformitate cu art.63 alin.(3) din Codul de procedură penală, în caz de prelungire a termenului de menţinere în calitate de bănuit, ofiţerul de urmărire penală este obligat să informeze imediat bănuitul despre aceasta.

21. În acest context, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate prin raportare la art.23 din Constituţie, Curtea menţionează că, în jurisprudenţa sa, a statuat că “pentru a conferi previzibilitate şi claritate normei restrictive, Codul de procedură penală, la alin.(2) art.63, reglementează termenele în care persoana poate avea calitatea de bănuit” (a se vedea Hotărârea nr.26 din 23 noiembrie 2010).

22. Prin urmare, Curtea reţine că dispoziţiile contestate nu sunt de natură să provoace confuzie. Or, stabilirea unor termene procesuale ţine de opţiunea legiuitorului, având în vedere asigurarea desfăşurării normale a urmăririi penale. În acest sens, dispoziţiile criticate sunt precise şi previzibile, destinatarul normei juridice fiind capabil să îşi adapteze conduita în funcţie de conţinutul acesteia, astfel încât nu se poate reţine încălcarea prevederilor art.23 din Constituţie.

23. Cu referire la alegaţia autorului excepţiei precum că dispoziţiile art.63 alin.(2) pct.3 din Codul de procedură penală nu asigură o protecţie eficientă împotriva eventualelor abuzuri ale persoanei învestite cu atribuţii de cercetare a infracţiunilor, Curtea reaminteşte că în Hotărârea nr.26 din 23 octombrie 2007 a reţinut că “acţiunile, inacţiunile şi erorile comise la etapa urmăririi penale sunt pasibile de atac în cadrul examinării cauzei în fond, iar după pronunţarea sentinţei persoanele dispun de dreptul de a face apel şi recurs în instanţele superioare”. Totodată, Curtea a reţinut că “acţiunile de la etapa urmăririi penale şi cele de la etapa judiciară sunt părţi componente ale unui proces inseparabil, care se încheie cu actul justiţiei – pronunţarea sentinţei. Or, fiecare act de la orice etapă a procesului poate fi luat în considerare sau poate fi lovit de nulitate şi astfel poate influenţa, în sens pozitiv sau în sens negativ, produsul final – condamnarea sau achitarea persoanei. Finalizarea acestui proces deschide posibilitatea utilizării dublului grad de jurisdicţie, sentinţa fiind pasibilă de atac cu apel şi recurs, în condiţiile legii”.

24. De asemenea, Curtea relevă că sarcina verificării respectării normelor procesual-penale este atribuită instanţelor judecătoreşti, acestea fiind şi singurele în măsură să aprecieze in concreto efectele aplicării normei la situaţia de fapt dedusă instanţei în fiecare caz în parte.

25. În partea ce ţine de pretinsa neconstituţionalitate a normei contestate sub aspectul dreptului la apărare, Curtea menţionează că textul constituţional cuprins la art.26 alin.(3) dispune că “În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.” Aceasta presupune că dreptul la apărare cuprinde două accepţiuni, şi anume, în sens larg, se referă la totalitatea drepturilor şi regulilor procedurale ce permit persoanelor implicate în procese să se apere împotriva acuzaţiilor ce li se aduc, dovedind lipsa vinovăţiei şi justeţea propriilor afirmaţii, şi, în sens restrâns, se referă la posibilitatea oricărei persoane de a avea acces la serviciile unui avocat.

26. De altfel, Curtea reaminteşte că în Hotărârea nr.26 din 23 noiembrie 2010 a statuat că “în sensul normelor constituţionale, recunoaşterea calităţii de bănuit se aplică în interesul persoanei, pentru apărarea sa, persoana dobândind astfel drepturi suplimentare, reglementate de art.64 CPP (să ştie de ce este bănuit, să fie audiat în prezenţa apărătorului, să ceară recuzarea persoanei care efectuează urmărirea penală ş.a.)”.

27. Prin urmare, Curtea nu poate reţine critica formulată a textului legii în raport cu dispoziţiile constituţionale privind dreptul la apărare, întrucât textul legal ce face obiectul excepţiei nu împiedică bănuitul sa fie asistat de un apărător, ales sau numit din oficiu, şi să beneficieze de toate garanţiile procesuale privind exercitarea dreptului la apărare.

28. Având în vedere cele enunţate supra, Curtea constată că nu sunt atinse nici dispoziţiile art.21 din Constituţie. De altfel, prezumţia de nevinovăţie constituie suportul dreptului la apărare şi, implicit, al drepturilor procesuale acordate bănuitului, iar aplicarea prezumţiei presupune că prelungirea termenului menţinerii persoanei în calitate de bănuit în procesul penal nu echivalează cu existenţa vinovăţiei, care trebuie stabilită numai printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

29. În ceea ce priveşte invocarea încălcării prevederilor art.1 alin.(3) din Constituţie, Curtea nu poate reţine acest argument, întrucât prevederile constituţionale consacră un principiu general. Acest principiu nu poate fi considerat a fi încălcat decât în măsura lezării unor drepturi ori libertăţi fundamentale, sau încălcării unui text constituţional relevant sub aspectul conţinutului acestui principiu. Or, în speţă, nu s-a constatat încălcarea unui drept fundamental sau a unei prevederi constituţionale.

30. Cu referire la invocarea articolului 4 din Constituţie, Curtea reţine că dispoziţiile acestuia comportă un caracter generic, constituie imperative de ordin general-obligatoriu, stau la baza oricăror reglementări şi nu pot constitui repere individuale şi separate.

31. Totodată, Curtea menţionează că o prevedere legală poate constitui obiect al jurisdicţiei constituţionale doar în cazul în care normele constituţionale invocate au incidenţă asupra normelor contestate. În speţă, Curtea observă că prevederile art.16 din Constituţie, care garantează principiul egalităţii, nu are incidenţă în prezenta cauză.

32. În lumina celor expuse, Curtea menţionează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în temeiul articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale şi al pct.28 lit.d) din Regulamentul privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională.

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 63 alineatul (2) punctul 3) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003, ridicată de avocatul Emanoil Ploşniţa în dosarul nr.10-603/16, pendinte la Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.