Decizie nr.86 din 09.07.2018 de inadmisibilitate a sesizării nr.99a/2018 privind controlul constituţionalităţii articolelor 432 alin.(5) şi 433 alin.(1) din Codul de procedură penală

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.99a/2018 privind controlul

constituţionalităţii articolelor 432 alin. (5) şi 433 alin.(1)

din Codul de procedură penală

nr. 86  din  09.07.2018

 (în vigoare 09.07.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 430-439 art. 171 din 23.11.2018

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,

dlui Aurel BĂIEŞU,

dlui Igor DOLEA,

dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Marcel Lupu, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 3 iulie 2018,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe data de 9 iulie 2018 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. Pe 3 iulie 2018, dl Ştefan Creangă, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, i-a adresat Curţii Constituţionale o sesizare prin care solicită controlul constituţionalităţii articolelor 432 alin.(5) şi 433 alin.(1) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003.

A. Motivele sesizării

2. Motivele sesizării, aşa cum au fost prezentate de autorul acesteia, pot fi rezumate după cum urmează.

3. Prin Hotărârea nr.16 din 19 iulie 2005, Curtea Constituţională a declarat neconstituţional articolul 433 alin.(1) din Codul de procedură penală, care prevedea că la judecarea recursului participă numai procurorul şi avocaţii admişi de către Curtea Supremă de Justiţie, în modul prevăzut de lege, pentru a practica un asemenea gen de activitate.

4. Pe 21 octombrie 2005, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat o lege prin care a modificat articolul 433 alin.(1) din Codul de procedură penală şi a stabilit că la judecarea recursului participă procurorul şi persoanele indicate la articolul 401 din Cod, ale căror interese sunt afectate prin argumentele invocate în recurs.

5. Pe 27 martie 2014, a fost adoptată Legea nr.46 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală. La articolul 432 alin.(5) din Cod s-a adăugat competenţa colegiului format din trei judecători [care examinează admisibilitatea recursului] de a fixa data şedinţei publice şi de a le comunica părţilor la proces despre aceasta, atunci când constată interesul deosebit pe care îl prezintă cauza pentru jurisprudenţă. De asemenea, s-a modificat şi articolul 433 alin.(1) din Cod, după cum urmează: “Recursul se judecă fără citarea părţilor la proces. La judecarea recursului în şedinţă publică conform prevederilor articolului 432 alin.(5) participă procurorul şi persoanele indicate la articolului 401 ale căror interese sunt atinse prin argumentele invocate în recurs”.

6. Autorul sesizării pretinde că articolele 432 alin.(5) şi 433 alin.(1) din Codul de procedură penală, potrivit cărora recursul este judecat în şedinţă publică numai atunci când colegiul care examinează admisibilitatea recursului constată interesul deosebit al cauzei pentru jurisprudenţă, contravin articolelor 7, 15, 20, 26, 54, 117, 134 alin.(3) şi 140 din Constituţie.

B. Legislaţia pertinentă

7. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

“(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

[…]”

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

“(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”

Articolul 117

Caracterul public al dezbaterilor judiciare

“În toate instanţele judecătoreşti şedinţele de judecată sunt publice. Judecarea proceselor în şedinţă închisă se admite numai în cazurile stabilite prin lege, cu respectarea tuturor regulilor de procedură.”

8. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Articolul 427

Temeiurile pentru recurs

“(1) Hotărârile instanţei de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanţele de fond şi de apel în următoarele temeiuri:

[…]”

Articolul 432

Admisibilitatea în principiu a recursului

“[…]

(5) Dacă Colegiul format din 3 judecători consideră cauza de un interes deosebit pentru jurisprudenţă, fixează data şedinţei publice şi dispune să se comunice părţilor la proces despre aceasta.”

Articolul 433

Procedura judecării recursului

“(1) Recursul se judecă fără citarea părţilor la proces. La judecarea recursului în şedinţă publică conform prevederilor art.432 alin.(5) participă procurorul şi persoanele indicate la art.401 ale căror interese sunt atinse prin argumentele invocate în recurs.

(2) Preşedintele şedinţei anunţă cauza în care a fost declarat recurs, apoi anunţă numele judecătorilor completului de judecată, al procurorului, avocaţilor, precum şi al interpretului, dacă acesta participă la şedinţă, şi verifică dacă nu au fost formulate cereri de recuzare.

(3) Primul cuvânt i se oferă recurentului, apoi celorlalţi participanţi la şedinţa de judecată. Dacă între recursurile declarate se află şi recursul procurorului, primul cuvânt îl are acesta. Luările de cuvânt nu pot ieşi din cadrul argumentelor recursului.

(4) Părţile au dreptul la replică în problemele apărute în procesul dezbaterilor.

(5) Recursul se judecă în termen rezonabil. ”

Articolul 434

Judecarea recursului

“Judecând recursul declarat împotriva deciziei instanţei de apel, Colegiul lărgit al Curţii Supreme de Justiţie verifică legalitatea hotărârii atacate pe baza materialului din dosarul cauzei ţinând seama, după caz, de opinia părţilor expusă în referinţă ori în şedinţă, dacă au participat la ea, şi se pronunţă asupra tuturor motivelor invocate în recurs.”

Articolul 435

Decizia instanţei de recurs

“(1) Judecând recursul, instanţa adoptă una din următoarele decizii:

1) respinge recursul ca inadmisibil, cu menţinerea hotărârii atacate;

2) admite recursul, casează, parţial sau total, hotărârea atacată şi ia una din următoarele soluţii:

a) menţine hotărârea primei instanţe, când apelul a fost greşit admis;

b) dispune achitarea persoanei sau încetarea procesului penal în cazurile prevăzute de prezentul cod;

c) rejudecă cauza şi pronunţă o nouă hotărâre, dacă nu se agravează situaţia condamnatului, sau, după caz, dispune rejudecarea de către instanţa de apel, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.

[…]”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului sesizării

9. În motivarea sesizării, autorul menţionează că, prin Hotărârea nr.16 din 19 iulie 2005, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale prevederile articolului 433 alin.(1) din Codul de procedură penală, potrivit cărora la judecarea recursului participau numai procurorul şi avocaţii admişi de Curtea Supremă de Justiţie, iar prin Legea din 21 octombrie 2005, legislatorul a stabilit că la judecarea recursului participă procurorul şi persoanele indicate la articolul 401 din Cod. Totuşi, prin Legea nr.46 din 27 martie 2014, articolele 432 alin.(5) şi 433 alin.(1) au fost modificate, reglementându-se judecarea recursului fără citarea părţilor, cu excepţia cazului în care colegiul ce examinează admisibilitatea recursului constată interesul deosebit al cauzei pentru jurisprudenţă.

10. Prin urmare, autorul sesizării consideră că, prin excluderea caracterului public al şedinţelor de judecată la examinarea cauzelor în recurs împotriva hotărârilor instanţelor de apel, legislatorul nu a ţinut cont de Hotărârea Curţii Constituţionale nr.16 din 19 iulie 2005 şi a instituit un standard inferior de protecţie a dreptului la un proces echitabil în raport cu cel anterior, contrar articolelor 7, 15, 20, 26, 54, 134 alin.(3) şi 140 din Constituţie.

11. De asemenea, autorul sesizării susţine că articolele 432 alin.(5) şi 433 alin.(1) din Codul de procedură penală, potrivit cărora recursul se judecă în şedinţă publică numai atunci când colegiul care examinează admisibilitatea recursului constată interesul deosebit al cauzei pentru jurisprudenţă, contravin articolului 117 din Constituţie, care stabileşte regula caracterului public al dezbaterilor judiciare.

B. Aprecierea Curţii

12. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

13. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Codului de procedură penală, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

14. Curtea menţionează că articolele 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale îi conferă deputatului Parlamentului Republicii Moldova prerogativa sesizării Curţii Constituţionale.

15. Curtea reţine că obiectul sesizării îl constituie articolele 432 alin.(5) şi 433 alin.(1) din Codul de procedură penală.

16. Cu privire la pretinsa neconformitate a prevederilor contestate cu Hotărârea Curţii Constituţionale nr.16 din 19 iulie 2005, Curtea constată următoarele.

17. Prevederile articolului 452 alin.(1) din Codul de procedură penală au făcut obiectul sesizării care a stat la baza Hotărârii nr.16 din 19 iulie 2005. Potrivit acestor prevederi, inculpatul, partea vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente puteau depune recurs în anulare la Curtea Supremă de Justiţie numai prin intermediul avocatului. Curtea a reţinut că dispoziţiile contestate, care prevedeau că persoanele interesate pot depune recurs în anulare exclusiv prin intermediul avocatului, limitează în mod disproporţionat accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare. Având în vedere prevederile Codului jurisdicţiei constituţionale, potrivit cărora Curtea îşi stabileşte singură limitele de competenţă, aceasta a declarat neconstituţionale şi prevederile de la articolul 421 din Codul de procedură penală, care stabileau că recursul ordinar se depune numai prin intermediul avocatului.

18. De asemenea, Curtea a constatat că, deşi a recunoscut persoanelor interesate dreptul de a depune recurs personal, articolul 433 alin.(1) din Cod stabilea că la judecarea recursului participă numai procurorul şi avocaţii admişi de Curtea Supremă de Justiţie, în modul prevăzut de lege, pentru a practica un asemenea gen de activitate. Altfel spus, legea prevedea caracterul public al şedinţelor de judecată, însă persoanele interesate puteau susţine recursul în faţa Curţii Supreme de Justiţie numai prin intermediul unui avocat specializat. Astfel, în scopul asigurării unei coerenţe legislative, Curtea a declarat neconstituţionale şi aceste prevederi din Codul de procedură penală, menţionând, între altele, că Legea cu privire la avocatură nr.1260 din 19 iulie 2002 nu defineşte noţiunea şi statutul avocatului cu atribuţii speciale de reprezentare la Curtea Supremă de Justiţie.

19. Aşadar, Curtea menţionează că nimic din hotărârea menţionată nu conduce la concluzia potrivit căreia şedinţele de judecată din procedura recursului împotriva hotărârilor instanţelor de apel trebuie să fie publice. În această cauză, Curtea a constatat că este neconstituţională depunerea recursului doar prin intermediul avocatului şi, ca o consecinţă logică, a reţinut că este neconstituţională şi susţinerea recursului doar de către avocaţii specializaţi.

20. Cu privire la pretinsa neconformitate a prevederilor contestate cu articolul 117 din Constituţie, care stabileşte regula caracterului public al dezbaterilor judiciare, Curtea menţionează următoarele.

21. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a reţinut că, pentru a se asigura corectitudinea unui proces penal, este important ca acuzatul să aibă posibilitatea de a fi prezent în sala de judecată – fie în timpul procedurii iniţiale, fie în cadrul procedurii de rejudecare. Totuşi, modul de aplicare a articolului 6 în privinţa procedurilor din faţa instanţelor ierarhic superioare variază în funcţie de particularităţile procedurilor respective. Trebuie avute în vedere toate procedurile din sistemul de drept naţional şi rolul instanţelor ierarhic superioare în acest sistem. Atunci când a avut loc o şedinţă publică în prima instanţă, lipsa unei astfel de şedinţe în faza căii de atac poate fi justificată, ţinând cont de caracteristicile speciale ale procedurilor în cauză, de natura sistemului căilor de atac şi de scopul căilor de atac prevăzute în dreptul naţional (Kashlev v. Estonia, 26 aprilie 2016, §§ 37, 38).

22. De asemenea, Curtea Europeană a menţionat că procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac şi procedurile care implică doar probleme de drept, şi nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerinţele articolului 6 §1, chiar dacă persoanei care a folosit calea de atac nu i s-a dat posibilitatea să prezinte probe personal în faţa instanţei de apel sau a celei de recurs. Mai mult, chiar dacă instanţa ierarhic superioară are competenţa deplină de a examina atât chestiuni de drept, cât şi de fapt, articolul 6 § 1 nu garantează întotdeauna un drept la o şedinţă publică sau un drept de a fi prezent la şedinţa de judecată (Popovici v. Republica Moldova, 27 noiembrie 2007, §§ 67, 68).

23. Având în vedere jurisprudenţa europeană relevantă, pentru a constata justificarea examinării în lipsa părţilor a recursului împotriva hotărârilor instanţelor de apel, Curtea trebuie să stabilească care este natura acestei căi de atac şi care sunt competenţele Curţii Supreme de Justiţie în această procedură.

24. Aşadar, Curtea constată că, spre deosebire de apel, care are un efect devolutiv atât în fapt, cât şi în drept, sub toate aspectele cauzei, recursul împotriva instanţelor de apel manifestă un efect devolutiv numai în drept, repunând în examinare nu întreaga cauză, ci numai problemele de drept, în baza motivelor stabilite expres în Cod.

25. De asemenea, Curtea constată că în procedura apelului instanţa competentă să judece cauza verifică atât legalitatea, cât şi temeinicia hotărârii contestate. Spre deosebire de această procedură, articolul 434 din Cod stabileşte că, atunci când judecă recursul declarat împotriva deciziei instanţei de apel, Colegiul lărgit al Curţii Supreme de Justiţie verifică doar legalitatea hotărârii.

26. Procedura de judecată a recursului împotriva hotărârilor instanţelor de apel este reglementată de articolul 433 din Codul de procedură penală. În acest sens, Curtea constată că şedinţa de judecată în această procedură se deosebeşte de şedinţa de judecată în primă instanţă şi de şedinţa de judecată în apel prin lipsa cercetării judecătoreşti. Altfel spus, în această procedură nu se administrează şi nu se apreciază probe.

27. De asemenea, Curtea constată că, potrivit articolului 435 alin.(1) lit.c), instanţa de recurs nu poate pronunţa o nouă hotărâre dacă este agravată situaţia condamnatului.

28. Prin urmare, recursul împotriva hotărârilor instanţelor de apel reprezintă o cale de atac care are un efect devolutiv numai în drept. Curtea Supremă are competenţa să examineze doar legalitatea hotărârii, nu şi temeinicia acesteia. Ea nu verifică cum a fost reflectată realitatea obiectivă a faptelor în hotărârea contestată. De asemenea, în această procedură nu se invocă şi nu se apreciază probe, precum şi nu se poate pronunţa o hotărâre nouă dacă se agravează situaţia condamnatului.

29. Având în vedere aceste caracteristici ale recursului împotriva hotărârilor instanţelor de apel, Curtea conchide că garanţiile articolului 6 din Convenţia Europeană şi implicit ale articolului 117 din Constituţie privind publicitatea şedinţei şi dreptul de a participa la şedinţă nu sunt încălcate în această procedură (a se vedea Decizia de inadmisibilitate Yildiz v. Turcia, 1 mai 2016 § 45, în care Curtea Europeană a reiterat că procedurile care se referă exclusiv la interpretarea dreptului şi nu la stabilirea faptelor sunt conforme cu cerinţele articolului 6, chiar dacă recurentul nu are posibilitatea să fie audiat personal de către instanţa de recurs).

30. Totodată, Curtea observă că de la regula judecării recursului în lipsa părţilor există o excepţie, i.e. atunci când Colegiul care examinează admisibilitatea recursului constată interesul deosebit pe care îl prezintă cauza pentru jurisprudenţă. Această excepţie de la regulă conturează poziţia de instanţă supremă a Curţii Supreme de Justiţie în ierarhia instanţelor de judecată, care are rolul de a asigura aplicarea corectă şi uniformă a legislaţiei de către toate instanţele judecătoreşti. Astfel, în cazul în care Colegiul ce examinează admisibilitatea recursului va considera necesară prezenţa părţilor pentru a se pronunţa cu privire la problemele invocate în cererea de recurs sau pentru elucidarea unor aspecte ce ţin de aplicarea corectă şi uniformă a legislaţiei de către instanţele judecătoreşti, acesta va dispune citarea lor în şedinţă publică.

31. Având în vedere cele menţionate, Curtea reţine că sesizarea este vădit nefondată.

Din aceste motive, în baza articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea dlui Ştefan Creangă, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, privind controlul constituţionalităţii articolelor 432 alin.(5) şi 433 alin.(1) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.