Hotărîre nr.16 din 19.07.2005 privind controlul constituţionalităţii unor dispoziţii ale art.421, art.433 alin.(1), art.452 alin.(1) şi art.455 alin.(3) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova

Hotărîre privind controlul constituţionalităţii unor dispoziţii ale art.421, art.433 alin.(1), art.452 alin.(1) şi art.455 alin.(3) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova Nr.16 din 19.07.2005 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.101-103/12 din 29.07.2005 * * * În numele Republicii Moldova, Curtea Constituţională în componenţa: Victor PUŞCAŞ - preşedinte Alina IANUCENCO - judecător Mircea IUGA - judecător Dumitru PULBERE - judecător Elena SAFALERU - judecător-raportor Ion VASILATI - judecător cu participarea grefierului Corina Popa, deputatului în Parlament Ion Pleşca, autorul sesizării, reprezentantului permanent al Parlamentului la Curtea Constituţională Ion Mîţu, reprezentantului Parlamentului Raisa Botezatu, judecător la Curtea Supremă de Justiţie, reprezentantului permanent al Guvernului la Curtea Constituţională Nicolae Eşanu, viceministru al justiţiei, conducîndu-se după art.135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, art.4 alin.(1) lit.a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.4 alin.(1) lit.a) şi art.16 alin.(1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă plenară deschisă dosarul privind controlul constituţionalităţii unor dispoziţii ale art.421, art.433 alin.(1), art.452 alin.(1) şi art.455 alin.(3) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova. Drept temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea deputatului în Parlament Ion Pleşca, depusă la 11 mai 2005, în conformitate cu art.24 şi art.25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.38 şi art.39 din Codul jurisdicţiei constituţionale. Prin decizia Curţii Constituţionale din 24 mai 2005 sesizarea a fost acceptată pentru examinare. În procesul examinării preliminare a sesizării Curtea Constituţională a solicitat puncte de vedere Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Curţii Supreme de Justiţie, Ministerului Justiţiei, Procuraturii Generale, Baroului Avocaţilor din Republica Moldova, Ligii avocaţilor din Moldova, Catedrei de Drept Procesual Penal şi Criminalistică a Universităţii de Stat din Moldova, reprezentantului Guvernului la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Centrului pentru Drepturile Omului din Republica Moldova, Organizaţiei obşteşti "Juriştii pentru Drepturile Omului", Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului în Republica Moldova. La 27 noiembrie 2003 avocatul parlamentar Raisa Apolschi a contestat constituţionalitatea dispoziţiilor art.452 alin.(1) din Codul de procedură penală, invocînd aceleaşi argumente, însă la 17 februarie 2004 şi-a retras sesizarea. Prin Decizia Curţii Constituţionale din 2 martie 2004, în conformitate cu prevederile art.60 lit.a) din Codul jurisdicţiei constituţionale, procesul a fost sistat. Examinînd materialele dosarului, audiind informaţia prezentată de judecătorul-raportor şi argumentele expuse de participanţii la şedinţă, Curtea Constituţională a constatat: 1. Potrivit art.452 alin.(1) din Codul de procedură penală (adoptat prin Legea nr.122-XV din 14 martie 2003, pus în aplicare la 12 iunie 2003)*, Procurorul General, precum şi, prin intermediul avocatului, persoanele menţionate în art.401 pct.2)-4) pot ataca cu recurs în anulare la Curtea Supremă de Justiţie orice hotărîre judecătorească irevocabilă după epuizarea căilor ordinare de atac. ----------------------- * M.O., 2003, nr.104-110, art.447, art.449. Persoanele menţionate în art.401 alin.(1) pct.2)-4) din Codul de procedură penală sînt inculpatul, partea vătămată, partea civilă şi partea civilmente responsabilă. 2. Autorul sesizării contestă dispoziţiile art.452 alin.(1) din Codul de procedură penală, conform cărora inculpatul, partea vătămată, partea civilă şi partea civilmente responsabilă, după epuizarea căilor ordinare de atac, pot depune recurs în anulare la Curtea Supremă de Justiţie numai prin intermediul avocatului. În opinia sa, aceste dispoziţii îngrădesc accesul la justiţie şi încalcă principiul alegerii libere a modalităţii de apărare, principii garantate de Constituţie şi de actele internaţionale la care Republica Moldova este parte. În sesizare se susţine că prevederile precitate din Codul de procedură penală contravin dispoziţiilor art.20 şi art.26 din Constituţie, precum şi art.6 alin.3 lit.c) din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art.14 alin.3 lit.d) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. 3. Raportînd dispoziţiile contestate la normele constituţionale, la actele internaţionale şi la legislaţia internă în domeniu, Curtea Constituţională relevă următoarele. Protejarea şi promovarea drepturilor omului sînt declarate de către Republica Moldova drept principii democratice fundamentale. Conform art.1 alin.(3) din Constituţie, Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate. Devenind membru cu drepturi depline al Consiliului Europei, Republica Moldova, prin Hotărîrea Parlamentului nr.1298-XIII din 24 iulie 1997, a ratificat Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale*, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 (în continuare - Convenţia). ----------------------- * Tratate internaţionale, 1998, vol.1, pag.341. Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte (art.4 alin.(1) din Constituţie). Un principiu de bază consfinţit în Constituţie este principiul universalităţii, conform căruia cetăţenii Republicii Moldova beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea (art.15). Atît Constituţia ţării, cît şi tratatele internaţionale cu privire la drepturile omului statuează principiul egalităţii tuturor în faţa legii, accesul liber la justiţie, dreptul la apărare. 4. Potrivit art.20 din Constituţie, orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie. O clauză exhaustivă în acest sens conţine art.6 alin.1 din Convenţie, conform căruia orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra contestaţiilor privind drepturile şi obligaţiile sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală, îndreptate împotriva sa. Dispoziţii analogice sînt cuprinse în art.8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi în art.19 alin.(1) din Codul de procedură penală. Astfel, dreptul persoanei de a se adresa justiţiei este o condiţie sine qua non în asigurarea eficienţei exercitării drepturilor şi libertăţilor sale. Potrivit normelor Convenţiei, prin legislaţia internă statele-părţi pot stabili anumite limitări ale dreptului de acces la o instanţă cu condiţia ca acestea să nu afecteze dreptul chiar în substanţa sa, să urmărească un scop legitim şi să existe un raport de proporţionalitate între măsurile restrictive şi scopul urmărit. Conform art.54 din Constituţie, în Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului. Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrîngeri decît celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei. Prevederile alin.(2) al art.54 din Constituţie nu admit restrîngerea drepturilor proclamate în art.20-24 din Constituţie. Conform reglementării cuprinse în art.452 alin.(1) din Codul de procedură penală, pentru a înainta recurs extraordinar în instanţa supremă este necesar acordul avocatului specializat. Astfel se poate afirma că dreptul de acces la justiţie este pus sub condiţie suspensivă - acordul avocatului, ceea ce duce la diminuarea nejustificată a exercitării individuale a drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Analizînd jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului (în continuate - CEDO), trebuie menţionat că pentru persoanele care i se adresează nu sînt instituite restricţii. Potrivit art.34 (Cereri individuale) din Convenţie, Curtea poate fi sesizată printr-o cerere de către orice persoană fizică, orice organizaţie neguvernamentală sau de orice grup de particulari care se pretinde victimă a unei încălcări de către una dintre înaltele părţi contractante a drepturilor recunoscute în Convenţie sau în protocoalele sale. Înaltele părţi contractante se angajează să nu împiedice prin nici o măsură exerciţiul eficace al acestui drept. Astfel, Curtea Constituţională conchide că dispoziţia art.452 alin.(1) din Codul de procedură penală privind înaintarea recursului în anulare la Curtea Supremă de Justiţie numai prin intermediul avocatului restrînge accesul liber la justiţie al persoanei. 5. Dreptul la apărare este un element esenţial al dreptului la un proces echitabil. Potrivit art.26 din Constituţie, dreptul persoanei la apărare este garantat. Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale; părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu în tot cursul procesului. Astfel, dreptul la apărare este un drept fundamental, garantat, care poate fi exercitat de către orice persoană în mod independent şi liber. Aceeaşi interpretare rezultă şi din jurisprudenţa CEDO privind aplicarea art.6 din Convenţie, prin care s-a statuat că libertatea persoanei de a-şi exercita ea însăşi apărarea este garantată. Consacrînd dezideratul fundamental privind dreptul la apărare, statul garantează tuturor persoanelor asistenţă juridică profesională în condiţiile legii. Standardele elaborate de către CEDO includ libertatea persoanei de a alege forma de apărare, iar obligaţia de a-i asigura apărătorul revine statului, fiind exercitată doar în interesul justiţiei. Potrivit art.6 alin.3 lit.c) din Convenţie, orice acuzat are dreptul să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloace necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci cînd interesele justiţiei o cer. Prevederi similare conţine Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, adoptat la 16 decembrie 1966, în art.14 alin.3 lit.d*. ------------------------ * Tratate internaţionale, 1998, vol.1, pag.30 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, de asemenea, statuează că orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată pînă cînd vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal în cursul unui proces public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale (art.11 alin.1)*. ----------------------- * Idem, pag.11 Dreptul la apărare este consacrat de art.69 din Codul de procedură penală, care enunţă cazurile participării obligatorii a apărătorului la procesul penal. Legislaţia de procedură penală însă nu prevede cazurile de acordare a asistenţei juridice din oficiu persoanei condamnate. Potrivit art.70 din Codul de procedură penală, dreptul la asistenţă juridică din oficiu îl au numai bănuiţii, învinuiţii şi inculpaţii. Aşadar, o persoană condamnată, care nu dispune de resurse financiare pentru a achita onorariul avocatului, nu va putea declara recurs în anulare. Curtea Constituţională observă că dispoziţiile art.452 alin.(1) din Codul de procedură penală intră în contradicţie cu art.6 şi art.14 din Convenţie privind accesul la justiţie şi interzicerea discriminării pe motive financiare a solicitanţilor de a declara recurs în anulare în cauze penale. Curtea Constituţională menţionează că CEDO a recunoscut exigenţa intervenţiei unui avocat în cadrul unor anumite faze procedurale drept un mijloc adecvat şi proporţional de care statele pot să dispună pentru a asigura mai multe garanţii şi mai multă rigoare în apărarea acuzatului. În toate cazurile examinate de CEDO în problema monopolului pledoariei avocaţilor specializaţi în faţa Curţii de Casaţie din Franţa s-a menţionat constant că la serviciile acestor avocaţi poate apela orice persoană, indiferent de starea materială, deoarece persoanele nevoiaşe se bucură de un sistem viabil de asistenţă juridică din oficiu. În Hotărîrea CEDO Meftah şi alţii contra Franţei din 26 iulie 2002, § 38, Guvernul a precizat că pentru o persoană condamnată este tot timpul posibil de a fi asistată de către un avocat din Consiliu (avocat specializat), pentru a avea posibilitatea de a fi reprezentată în faza orală a procedurii în faţa camerei criminale, deoarece este instituit un regim liberal de accedere la asistenţa juridică gratuită*. --------------------- * Pagina WEB a CEDO. În Republica Moldova se atestă o altă realitate. Sub aspectul asigurării garanţiilor unui proces echitabil în cadrul procedurii de exercitare şi examinare a recursului în anulare prevederile art.452 alin.(1) din Codul de procedură penală limitează dreptul cetăţeanului la apărare. Concluzionînd, Curtea Constituţională relevă că dispoziţia contestată privind atacarea cu recurs extraordinar a hotărîrii judecătoreşti irevocabile, după epuizarea căilor de atac, exclusiv prin intermediul avocatului aduce atingere principiului accesului liber la justiţie şi dreptului la apărare (art.20 şi art.26 din Constituţie) şi diminuează în mod nejustificat exercitarea liberă şi deplină a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, fapt pentru care califică drept neconstituţională sintagma "prin intermediul avocatului" cuprinsă în art.452 alin.(1) din Codul de procedură penală. 6. De remarcat în contextul acestei cauze că Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra necesităţii garantării şi protejării dreptului la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime (art.20 din Constituţie) şi asupra dreptului la apărare (art.26 din Constituţie) în multiple hotărîri ale sale (nr.20 din 16 iunie 1997*, nr.22 din 30 iunie 1997**, nr.10 din 17 martie 1998***, nr.16 din 28 mai 1998****, nr.8 din 15 februarie 2000*****, nr.7 din 13 februarie 2001******, nr.46 din 24 noiembrie 2002*******, nr.12 din 19 iunie 2003********, nr.2 din 19 februarie 2004*********). ------------------------ * M.O., 1997, nr.43-44, art.23. ** M.O., 1997, nr.46-47, art.26. *** M.O., 1998, nr.28-29, art.16. **** M.O., 1998, nr.56-59, art.24. ***** M.O., 2000, nr.24-26, art.11. ****** M.O., 2001, nr.19-20, art.6. ******* M.O., 2002, nr.170-172, art.30. ******** M.O., 2003, nr.138-140, art.13. ********* M.O., 2004, nr.39-41, art.9. Astfel, prin Hotărîrea nr.2 din 19 februarie 2004 "Privind controlul constituţionalităţii unor dispoziţii ale art.416 şi 444 din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova" au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile contestate din articolele menţionate ale Codului de procedură civilă, care obligau părţile în cauza privind examinarea recursului împotriva hotărîrii şi încheierii judecătoreşti pentru care nu este prevăzută calea apelului să pledeze în faţa Curţii Supreme de Justiţie numai prin intermediul unui avocat sau al unui reprezentant licenţiat în drept. În hotărîrea respectivă Curtea Constituţională a subliniat că prin aplicarea normelor contestate se încalcă dreptul părţilor la apărare. 7. Conform art.6 alin.(2) şi alin.(3) din Codul jurisdicţiei constituţionale, art.31 alin.(1) şi alin.(3) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea îşi stabileşte ea însăşi limitele de competenţă. Controlînd constituţionalitatea actului contestat, prin extindere Curtea Constituţională poate pronunţa o hotărîre şi în privinţa altor acte normative a căror constituţionalitate depinde în întregime sau parţial de constituţionalitatea actului contestat. Dreptul părţilor interesate şi organelor de stat competente de a exercita căile de atac, în condiţiile legii, împotriva hotărîrilor judecătoreşti este stipulat de art.119 din Constituţie. La depunerea recursului în anulare pentru exercitarea căii ordinare de atac Codul de procedură penală instituie restricţii similare ca în cazul art.452 alin.(1). Astfel, potrivit art.421 din Codul de procedură penală, pot declara recurs procurorul, precum şi, prin intermediul avocatului, persoanele indicate în art.401. În cazul în care recursul prevăzut în prezentul articol este declarat de altă persoană decît procurorul sau avocatul, recursul se restituie persoanei care l-a declarat cu o scrisoare de însoţire, explicîndu-i-se modul de declarare a acestuia. Curtea apreciază sintagma "prin intermediul avocatului" din art.421 ca fiind neconstituţională invocînd motivele de neconstituţionalitate expuse la art.452 alin.(1), şi anume încălcarea dispoziţiilor constituţionale (art.20, art.26, art.54) şi convenţionale (art.6) privind accesul liber la justiţie, dreptul la apărare, restrîngerea nefondată a exerciţiului unor drepturi sau libertăţi. Este neconstituţională şi propoziţia a doua din art.421, deoarece ea rezultă direct din sensul sintagmei "prin intermediul avocatului". Potrivit art.415 alin.(3) din Codul de procedură penală, decizia instanţei de apel este susceptibilă de a fi pusă în executare din momentul adoptării. Aşadar, în momentul înaintării recursului ordinar persoana execută pedeapsa penală, inclusiv privaţiunea de libertate. Curtea a menţionat că legislaţia naţională nu stipulează mecanismul de acordare a asistenţei juridice din oficiu persoanelor condamnate la pedeapsa privativă de libertate. Prin urmare, deţinuţii sînt lipsiţi atît de dreptul de a declara personal recurs, cît şi de dreptul la asistenţă judiciară din oficiu pentru a întocmi recursul ordinar. Curtea relevă de asemenea că prin dispoziţiile art.421 şi art.452 alin.(1) din Codul de procedură penală se ignoră accesul la justiţie şi dreptul la apărare al unor categorii de persoane, menţionate în art.401 alin.(1) pct.2) - 4) din acelaşi cod, care, în virtutea calificării profesionale, fiind specialişti în drept, nu necesită asistenţă juridică pentru a formula o cerere de recurs. Potrivit art.433 alin.(1) din Codul de procedură penală, la judecarea recursului participă numai procurorul şi avocaţii admişi de Curtea Supremă de Justiţie, în modul prevăzut de lege, pentru a practica asemenea gen de activitate şi care reprezintă participanţii în cauza dată, ale căror interese sînt atinse prin argumentele invocate în recurs. Apreciind drept neconstituţionale prevederile respective ale art.421 din Codul de procedură penală, Curtea a recunoscut de fapt dreptul subiecţilor indicaţi în art.401 alin.(1) pct.2)-4) de a declara personal recurs împotriva hotărîrilor instanţelor de apel şi, implicit, de a participa personal la judecarea recursului. Avînd în vedere restricţiile impuse de art.433 alin.(1) din Codul de procedură penală, conform cărora la judecarea recursului participă numai procurorul şi avocaţii admişi de Curtea Supremă de Justiţie, în modul prevăzut de lege, pentru a practica asemenea gen de activitate, Curtea subliniază că Legea cu privire la avocatură nr.1260-XV din 19 iulie 2002* nu defineşte noţiunea şi statutul avocatului cu atribuţii speciale în domeniu. --------------------- * M.O., 2002, nr.126-127, art.1001 Curtea relevă că prevederile art.433 alin.(1) din Codul de procedură penală aduc atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi nu sînt conforme dispoziţiilor art.20 şi art.26 din Constituţie. 8. Art.455 din Codul de procedură penală reglementează exigenţele înaintate faţă de cererea de recurs în anulare. Potrivit art.455 alin.(3) din Codul de procedură penală, în cazul în care recursul în anulare se declară de o altă parte decît procurorul, cererea de recurs în anulare în numele acesteia se întocmeşte de un avocat cu atribuţii speciale în domeniu. Astfel, partea poate face cerere de recurs în anulare prin intermediul avocatului cu atribuţii speciale în domeniu. În opinia Curţii, această dispoziţie restrînge accesul la justiţie, subordonîndu-l unui grup restrîns de persoane, ale căror drepturi şi obligaţii, precum şi natura raporturilor cu părţile şi instanţa supremă de justiţie nu sînt definite de Legea cu privire la avocatură, după cum s-a menţionat anterior. În concluzie Curtea Constituţională constată că sintagma "prin intermediul avocatului" şi propoziţia a doua "În cazul în care recursul prevăzut în prezentul articol este declarat de altă persoană decît procurorul sau avocatul, recursul se restituie persoanei care l-a declarat cu o scrisoare de însoţire, explicîndu-i-se modul de declarare a acestuia" din art.421, dispoziţiile art.433 alin.(1), sintagma "prin intermediul avocatului" din art.452 alin.(1), dispoziţiile art.455 alin.(3) din Codul de procedură penală contravin art.15, art.20, art.26 şi art.54 din Constituţie, precum şi art.11 alin.1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, art.14 alin.3 lit.d) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Pentru considerentele expuse, în temeiul art.140 din Constituţie, art.26, art.31 alin.(1) şi alin.(3) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.6 alin.(2) şi (3), art.61, art.62 lit.a) şi art.68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională HOTĂRĂŞTE: 1. Se declară neconstituţionale următoarele prevederi ale Codului de procedură penală: - sintagma "prin intermediul avocatului" şi propoziţia "În cazul în care recursul prevăzut în prezentul articol este declarat de altă persoană decît procurorul sau avocatul, recursul se restituie persoanei care l-a declarat cu o scrisoare de însoţire, explicîndu-i-se modul de declarare a acestuia" din art.421; - art.433 alin.(1); - sintagma "prin intermediul avocatului" din art.452 alin.(1); - art.455 alin.(3). 2. Prezenta hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova". PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Victor PUŞCAŞ Chişinău, 19 iulie 2005. Nr.16.