Decizie nr.9/55 din 05.04.2018 cu privire la examinarea cererii prealabile a "TV-Comunicaţii Grup" SRL
CONSILIUL COORDONATOR AL AUDIOVIZUALULUI
D E C I Z I E
cu privire la examinarea cererii prealabile a "TV-Comunicaţii Grup" SRL
nr. 9/55 din 05.04.2018
(în vigoare 04.05.2018)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 142-148 art. 614 din 04.05.2018
* * *
Pe data de 22 februarie 2018, membrul Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Olga Barbălată, s-a autosesizat cu privire la faptul că postul de televiziune "RTR Moldova" plasează în cadrul buletinului informativ autohton ştiri realizate în Federaţia Rusă, care nu se încadrează în condiţiile dispoziţiei art.9 alin.(21) din Codul audiovizualului.
Urmare a celor invocate şi în conformitate cu prevederile art.37 alin.(3) lit.a) din Cod au fost monitorizate buletinele de ştiri difuzate de postul de televiziune "RTR Moldova" în perioada 14-23 februarie 2018. Rezultatele monitorizării au atestat că în cadrul buletinelor informative "Веcти Moldova" şi "Веcти недели Moldova" (orele 20:00 şi, respectiv, 19:00) au fost difuzate subiecte realizate de postul de televiziune "Роccия 1" din Federaţia Rusă şi prezentate ca ştiri "externe".
Structural, ca durată şi conţinut, subiectele realizate de "Роccия 1" au fost difuzate integral de către postul autohton "RTR Moldova". Mai mult ca atât, intervenţiile prezentatoarei de la postul de televiziune "RTR Moldova" au fost identice cu introurile prezentatorilor buletinelor postului rusesc "Роccия 1". Materialele jurnalistice realizate de postul rusesc "Роccия 1" şi difuzate de "RTR Moldova" s-au axat per ansamblu pe subiecte ce ţin de aspectul politic intern şi extern al Rusiei cu conţinut cultural, social, economic, militar, sportiv, artă etc., în mare parte fiind prezentate în context pozitiv.
Cantitativ, subiectele realizate de postul de televiziune "Роccия 1" din Federaţia Rusă şi difuzate în cadrul buletinelor de ştiri "Веcти Moldova" şi "Веcти недели Moldova" de la postul de televiziune "RTR Moldova" au fost în număr de 6 subiecte minimum şi 10 subiecte maximum (6 subiecte – data 15.02.2018; 17.02.2018; 21.02.2018; 23.02.2018/ 7 subiecte – 16.02.2018/ 8 subiecte – 19.02.2018/ 9 subiecte – 14.02.2018/ 10 subiecte – 20.02.2018; 22.02.2018). Este de specificat că subiectele ce nu au ţinut nemijlocit de Federaţia Rusă au fost difuzate în număr de 1-2 per buletin, iar în unele cazuri acestea lipsesc din emisie. Ponderea subiectelor realizate de postul de televiziune "Роccия 1" în raport cu ponderea subiectelor realizate de "RTR Moldova" a constituit minimum 28% şi maximum – 41% din volumul total al unui buletin informativ.
În urma examinării raportului de monitorizare în cadrul şedinţei din 26 februarie 2018, CCA a constatat încălcarea prevederilor art.9 alin.(21) din Codul audiovizualului de către postul de televiziune "RTR Moldova", motiv pentru care, în conformitate cu prevederile art.40 alin.(1) lit.d1) şi art.38 alin.(61) din Codul audiovizualului, prin Decizia nr.5/21, CCA a aplicat amendă în valoare de 50 000 de lei pentru "TV-Comunicaţii Grup" SRL, fondatoarea postului de televiziune "RTR Moldova" (Licenţa de emisie seria AA nr.082880 din 19.07.12).
Este de relatat că la adoptarea deciziei de sancţionare s-a ţinut cont de poziţia radiodifuzorului, care susţine că programele respective nu erau "retransmise", ci create de operatorii şi prezentatorii "RTR Moldova", afirmaţie ce nu poate fi reţinută din simplul motiv că acestea constituie o reproducere a ştirilor realizate de către postul de televiziune "Роccия 1" din Federaţia Rusă.
Pe data de 28 martie 2018, în adresa Consiliului Coordonator al Audiovizualului a parvenit cererea prealabilă a "TV-Comunicaţii Grup" SRL, fondatoarea postului de televiziune "RTR Moldova", în care se menţionează că "decizia adoptată nu este bazată pe prevederile legislaţiei în vigoare". Este invocat faptul că decizia de sancţionare denaturează prevederile legislaţiei, deoarece noţiunea "program" utilizată în art.9 alin.(21) din Codul audiovizualului este prevăzută de art.2 lit.i) şi urmează a fi percepută exclusiv ca produs audiovizual identificabil prin titlu, conţinut, durată, formă sau autor în cadrul unui serviciu de programe. Teza respectivă prin natura sa nu constituie un argument contra deciziei adoptate, ci dimpotrivă confirmă legalitatea acesteia, în contextul în care chiar Codul audiovizualului reflectă faptul că ştirile iau forma de programe (vezi art.14 alin.(1), art.20 alin.(4), art.52 alin.(2) lit.c)). Prin urmare, dispoziţia imperativă a art.9, potrivit căreia se interzice transmisia programelor de televiziune şi radio cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic care nu sunt produse în statele membre ale UE, SUA, Canada şi statele ce nu au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră nu lasă loc de interpretare şi urmează a fi percepută şi aplicată ca atare.
Petiţionarul mai susţine că: "pe parcursul cercetării sesizării, membrii Consiliului au constatat că în programele informaţionale difuzate de "RTR Moldova" au fost incluse materiale cu caracter informaţional provenite şi produse în Federaţia Rusă. Această constatare nu permite sancţionarea postului de televiziune în baza art.9 alin.(21) din Codul audiovizualului, dat fiind faptul că materialele utilizate nu cad sub dispoziţia "este interzisă pe teritoriul Republicii Moldova retransmisia programelor realizate de statele care nu au ratificat Convenţia Transfrontalieră", având în vedere faptul că materialele folosite nu reprezintă programe realizate în sensul prevederilor art.2 lit.i) din Codul audiovizualului".
Cu referire la acest moment este de relatat că norma relevă despre "transmisiune", ce reprezintă difuzare iniţială a serviciilor de programe. În cazul în care ştirile din cadrul buletinelor informative au fost reproduse, acestea rămân a fi identificate cu programele de ştiri din care au fost preluate. Prin urmare, petiţionarul nu poate susţine faptul că materialul pentru ştirile din Federaţia Rusă urmează a fi calificat ca produs autohton în cazul în care acesta este identic cu cel difuzat de canalul "Роccия 1", respectiv programele de ştiri din Federaţia Rusă difuzate de postul de televiziune "RTR Moldova" constituie de facto transmisiune a programelor de ştiri din Federaţia Rusă sub formă de cotă parte din programele de ştiri autohtone.
Examinând cererea prealabilă a "TV-Comunicaţii Grup" SRL, Consiliul Coordonator al Audiovizualului, în contextul celor relatate mai sus, stabileşte că Decizia nr.5/21 din 26 februarie 2018 a fost adoptată în strictă conformitate cu prevederile Codului audiovizualului, iar temeiuri pentru revocarea acesteia nu au fost prezentate.
Urmare a examinării publice a cererii prealabile, în temeiul prevederilor art.40 din Codul audiovizualului nr.260 din 27.07.2006, ale Legii contenciosului administrativ nr.793 din 10.02.2000 şi ale Statutului CCA, aprobat prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.433 din 28.12.2006, Consiliul Coordonator al Audiovizualului
DECIDE:
1. A respinge cererea prealabilă a "TV-Comunicaţii Grup" SRL privind anularea Deciziei CCA nr.5/21 din 26 februarie 2018 (PRO – (8) UNANIM – D. VICOL, O. BARBĂLATĂ, T. BURAGA, V. COJOCARU, Iu. COLESNIC, A. COZMA, D. CURNIC şi O. GUŢUŢUI).
2. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia juridică şi reglementări.
3. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a CCA.
| PREŞEDINTELE | |
| CONSILIULUI COORDONATOR | |
| AL AUDIOVIZUALULUI | Dragoş VICOL |
| Nr.9/55. Chişinău, 5 aprilie 2018. | |