Decizie nr.92 din 01.08.2024 de inadmisibilitate a sesizării nr.133g/2024 privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului 447 alin.(1) din Codul de procedură penală (procedura judecării recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.133g/2024 privind excepţia

de neconstituţionalitate a prevederilor articolului 447

alin.(1) din  Codul de  procedură  penală

(procedura judecării recursului împotriva

hotărârilor judecătoreşti pentru care nu

este prevăzută calea de atac apelul)

nr. 92  din  01.08.2024

 (în vigoare 01.08.2024) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 408-410 art.143 din 26.09.2024

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Liuba ŞOVA, preşedinte de şedinţă,

dnei Viorica PUICA,

dlui Nicolae ROŞCA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Dina Musteaţa, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 7 iunie 2024,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 1 august 2024, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor din articolul 447 alin.(1) din Codul de procedură penală, ridicată de dl avocat Vadim Ciobanu, în interesele dlui Petru Melinte, în dosarul nr.1r-161/2024, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de dnele judecătoare Oxana Robu, Silvia Cecan şi Marina Anton de la Curtea de Apel Chişinău, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

ÎN FAPT

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Circumstanţele litigiului principal, aşa cum au fost formulate de autorul excepţiei, pot fi rezumate după cum urmează.

4. Prin sentinţa din 18 ianuarie 2024 a Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, dl Petru Melinte a fost găsit vinovat de comiterea infracţiunii prevăzute de articolul 264¹ alin.(1) (conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe) din Codul penal, fiindu-i aplicată pedeapsa de 230 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

5. Sentinţa primei instanţe a fost contestată cu recurs în faţa Curţii de Apel de către dl Petru Melinte şi avocatul său.

6. În cadrul examinării cauzei, dl avocat Vadim Ciobanu a ridicat, în interesele dlui Petru Melinte, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului 447 alin.(1) din Codul de procedură penală.

7. Printr-o încheiere din 27 mai 2024, Curtea de Apel Chişinău a admis cererea de ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor articolului 447 alin.(1) din Codul de procedură penală şi a dispus trimiterea sesizării la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

8. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

"[…]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte

drepturile şi îndatoririle

"[...]

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 26

Dreptul la apărare

"(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

(3) În tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege."

9. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Articolul 437

Hotărârile supuse recursului

"(1) Pot fi atacate cu recurs:

1) sentinţele pronunţate de judecătorii privind infracţiunile uşoare pentru săvârşirea cărora legea prevede în exclusivitate pedeapsa nonprivativă de libertate;

[...]."

Articolul 447

Procedura judecării recursului

"(1) Recursul se judecă în termen rezonabil, fără prezenţa părţilor la proces.

(2) Instanţa de recurs fixează data examinării şi dispune să se comunice părţilor la proces despre aceasta, cu acordarea dreptului depunerii referinţei.

(3) Dacă consideră cauza de un interes deosebit pentru jurisprudenţă, precum şi la cererea motivată a părţilor, instanţa de recurs poate dispune, printr-o încheiere motivată, stabilirea şedinţei de judecată cu citarea părţilor pentru participare la proces.

[...]."

[în redactarea Legii nr.245 din 31 iulie 2023, în vigoare din 22 august 2023]

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

10. Autorul sesizării menţionează că prevederile contestate limitează dreptul inculpatului la apărare, din cauza neclarităţii şi imprevizibilităţii generate de lipsa reglementării situaţiilor în care şedinţa de judecare a recursului ar putea avea loc în lipsa sau cu prezenţa părţilor.

11. În acest sens, autorul excepţiei consideră că această omisiune lasă loc pentru o putere discreţionară excesivă a instanţei de recurs de a decide judecarea recursurilor fără prezenţa părţilor. În acest mod, inculpatul nu poate să prevadă în mod rezonabil cum îi va fi examinată cauza.

12. Totodată, autorul sesizării afirmă că această normă contravine prevederilor articolului 321 din Codul de procedură penală.

13. În opinia sa, prevederile contestate contravin articolelor 1 alin.(3), 23 şi 26 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

14. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

15. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură penală, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

16. Curtea observă că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de avocatul unei părţi în proces. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

17. Curtea subliniază că autorul excepţiei a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolului 447 alin.(1) din Codul de procedură penală. Instanţa de recurs a admis cererea de ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate a articolului 447 alin.(1) din Codul de procedură penală. Totodată, Curtea observă că în conţinutul sesizării autorul a indicat ca obiect articolul 447 din Codul de procedură penală în întregime.

18. Curtea reaminteşte faptul că părţile la un proces de judecată sau reprezentanţii lor pot extinde obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate doar prin intermediul instanţei de judecată şi doar dacă sunt respectate condiţiile stabilite în HCC nr.2 din 9 februarie 2016 (a se vedea HCC nr.6 din 10 martie 2020, § 33). Prin urmare, Curtea reţine ca obiect al sesizării doar prevederile articolului 447 alin.(1) din Codul de procedură penală, după cum a fost menţionat de autor în cererea de ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate şi a fost indicat în încheierea instanţei de judecată (a se vedea §§ 6 şi 7 supra).

19. Curtea constată că prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

20. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză în care instanţa de recurs examinează legalitatea unei sentinţe de condamnare pentru comiterea unei infracţiuni uşoare pentru care legea prevede doar o pedeapsă nonprivativă de libertate (a se vedea § 4 supra). Prin urmare, Curtea admite că prevederile contestate ar putea fi aplicate în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

21. Autorul excepţiei susţine că prevederile contestate sunt contrare articolelor 1 alin.(3) (preeminenţa dreptului), 23 alin.(2) (dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle), 26 (dreptul la apărare) din Constituţie.

22. Cu privire la incidenţa articolului 1 alin.(3) din Constituţie, Curtea subliniază că acest articol comportă un caracter general şi nu poate reprezenta un reper individual şi separat pentru controlul constituţionalităţii (a se vedea DCC nr.13 din 2 februarie 2023, § 19; DCC nr.195 din 21 decembrie 2023, § 24).

23. Referitor la articolul 23 din Constituţie, Curtea precizează că acesta nu are o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabil, autorii sesizării trebuie să demonstreze, în mod argumentat, existenţa unor ingerinţe în drepturile garantate de Constituţie (a se vedea DCC nr.12 din 6 martie 2024, § 21; DCC nr.39 din 25 aprilie 2024, § 24).

24. Cu referire la articolul 26 din Constituţie, corespondent al articolului 6 § 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care garantează în mod distinct dreptul la apărare, Curtea observă că autorul sesizării a afirmat că norma contestată limitează dreptul inculpatului la apărare, din cauza neclarităţii şi a imprevizibilităţii generate de lipsa reglementării cazurilor în care judecarea recursului ar putea avea loc cu prezenţa părţilor sau în lipsa acestora, fapt care lasă loc pentru o putere discreţionară excesivă a instanţelor de judecată şi împiedică inculpatul să prevadă în ce mod îi va fi examinată cauza.

25. Curtea Europeană a susţinut în mod constant că o şedinţă cu participarea părţilor constituie un principiu fundamental consacrat în articolul 6 din Convenţie, iar în materie penală acest principiu este deosebit de important (a se vedea Sancakli v. Turcia, 15 mai 2018 § 43; Deliktaş v. Turcia, 12 decembrie 2023 § 40). Totodată, chiar şi în cazul în care instanţa ierarhic superioară este competentă să examineze atât chestiuni de drept, cât şi de fapt, articolul 6 din Convenţie nu impune întotdeauna dreptul la o audiere publică, cu atât mai puţin dreptul de a se prezenta personal, indiferent de natura problemelor care urmează să fie decise. Condiţia publicităţii este cu siguranţă unul dintre mijloacele prin care se menţine încrederea în instanţe. Cu toate acestea, există şi alte considerente, inclusiv dreptul la judecarea cauzei într-un termen rezonabil şi necesitatea aferentă de a gestiona rapid volumul cauzelor aflate pe rolul instanţelor, care trebuie luate în considerare pentru a stabili necesitatea unei audieri publice în etapele ulterioare ale procedurii de după judecata din prima instanţă (a se vedea Mtchedlishvili v. Georgia, 25 februarie 2021, § 32; Deliktaş v. Turcia, 12 decembrie 2023, § 43 ). De asemenea, trebuie avute în vedere caracteristicile precise ale procedurii în cauză, natura problemelor care urmează să fie decise de instanţă şi importanţa acestora pentru recurent (a se vedea X v. Ţările de Jos, 27 iulie 2021, § 44). O audiere poate să nu fie necesară, de exemplu, atunci când cauza ridică probleme de fapt sau de drept care pot fi soluţionate în mod adecvat pe baza dosarului cauzei şi a observaţiilor scrise ale părţilor (a se vedea Mtchedlishvili v. Georgia, 25 februarie 2021, § 37).

26. Articolul 441 alin.(2) din Codul de procedură penală reglementează efectul devolutiv şi limitele recursului declarat împotriva hotărârilor judecătoreşti pentru care nu este prevăzută calea de atac a apelului. Dat fiind faptul că pentru astfel de hotărâri recursul este singura cale ordinară de atac, alineatul (2) din acelaşi articol prevede că examinarea cauzei nu se limitează doar la motivele de casare prevăzute de articolul 444 din Codul de procedură penală. Dimpotrivă, norma respectivă obligă instanţa de recurs ca, în afara temeiurilor invocate şi a cererilor formulate de recurent, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele (a se vedea DCC nr.100 din 12 iulie 2022, § 25; DCC nr.1 din 12 ianuarie 2023, § 21).

27. În acest context, Curtea notează că, deşi articolul 447 din Codul de procedură penală în alineatul (1) stabileşte regula generală că recursul declarat împotriva hotărârilor judecătoreşti pentru care nu este prevăzută calea de atac a apelului se judecă fără prezenţa părţilor, alineatul (2) din acelaşi articol prevede că instanţa de recurs fixează data examinării şi comunică părţilor la proces despre aceasta şi despre posibilitatea de a depune referinţă, iar alineatul (3) din acelaşi articol prevede, inter alia, posibilitatea desfăşurării şedinţei cu participarea părţilor în instanţa de recurs în cazurile în care instanţa consideră că o cauză are un interes deosebit pentru jurisprudenţă sau la cererea motivată a părţilor.

28. Prin urmare, Curtea nu vede în ce măsură prevederile contestate reclamă o problemă de constituţionalitate din perspectiva dreptului la apărare, garantat de articolul 26 din Constituţie, de vreme ce alineatul (2) al articolului 447 acordă părţii interesate dreptul de a depune referinţă. De asemenea, alineatul (3) din articolul 447 din Codul de procedură penală oferă instanţei de judecată competenţa de a dispune, prin încheiere motivată, desfăşurarea şedinţei cu participarea părţilor dacă consideră cauza de un interes deosebit pentru jurisprudenţă, precum şi la cererea motivată a părţilor.

29. Aşadar, având în vedere particularităţile judecării recursului formulat împotriva hotărârilor judecătoreşti pentru care nu este prevăzută calea de atac a apelului, Curtea notează că legislatorul a instituit garanţii pentru judecarea recursurilor în termene rezonabile, în cauzele în care circumstanţele şi problemele ridicate în faţa instanţei de recurs nu reclamă necesitatea de a desfăşura şedinţe cu participarea părţilor.

30. De altfel, Curtea observă că, de fapt, prin criticile sale, autorul sesizării nu ridică o problemă de constituţionalitate, dar una de interpretare şi aplicare a legii în cazuri particulare. În acest sens, Curtea reiterează că interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale la situaţii concrete depăşeşte sfera de control constituţional şi reprezintă o competenţă a instanţelor judecătoreşti (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.126 din 5 august 2021, § 38).

31. Cu referire la criticile autorului sesizării că norma contestată contravine prevederilor articolului 321 din Codul de procedură penală, Curtea reiterează că o pretinsă incompatibilitate sau neconcordanţă între două sau mai multe norme infraconstituţionale cuprinse în acte normative distincte sau în acelaşi act normativ nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de interpretare şi aplicare a legii. Rezolvarea ei le revine instanţelor de judecată (a se vedea DCC nr.15 din 14 martie 2024, § 28).

32. Prin urmare, sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului 447 alin.(1) din Codul de procedură penală, ridicată de dl avocat Vadim Ciobanu, în interesele dlui Petru Melinte, în dosarul nr.1r-161/2024, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.