BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Acte judiciare

Decizie nr.92 din 25.07.2023 de inadmisibilitate a sesizării nr.103g/2023 privind excepţia de neconstituţionalitate a textului "care ar fi inexplicabile" din articolul 8 alin.(2) lit.a), a articolului 8 alin.(6) şi a textului "dubii serioase" din articolul 13 alin.(5) din Legea nr.26 din 10 martie 2022 privind unele măsuri aferente selectării candidaţilor la funcţia de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor şi procurorilor

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
25.07.2023

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr. 103g/2023 privind excepţia de neconstituţionalitate

a textului "care ar fi inexplicabile" din articolul 8 alin.(2) lit.a), a articolului 8 alin.(6) şi

a textului "dubii serioase" din articolul 13 alin.(5) din Legea nr.26 din 10 martie 2022

privind unele măsuri aferente selectării candidaţilor la funcţia de membru în

organele de autoadministrare ale judecătorilor şi procurorilor

nr. 92  din  25.07.2023

 (în vigoare 25.07.2023) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 362-363 art.131 din 21.09.2023

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Nicolae ROŞCA, Preşedinte,

dnei Domnica MANOLE,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Dumitru Avornic, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată 7 aprilie 2023,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 25 iulie 2023, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a textului "care ar fi inexplicabile" din articolul 8 alin.(2) lit.a), a articolului 8 alin.(6), a textului "dubii serioase" din articolul 13 alin.(5) din Legea nr.26 din 10 martie 2022 privind unele măsuri aferente selectării candidaţilor la funcţia de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor şi procurorilor, ridicată de dl avocat Isae Cireş, în interesele dnei judecătoare Marina Rusu, parte în dosarul nr.3-18/2023, pendinte la Curtea Supremă de Justiţie.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de un complet de judecată format din dna Tamara Chişca-Doneva, dl Ion Guzun şi dna Mariana Pitic de la Curtea Supremă de Justiţie, în baza articolului 135 alin.(1) lit.a) şi lit.g) din Constituţie.

ÎN FAPT

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Dna Marina Rusu, în calitate de judecător, a candidat pentru funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

4. La 16 martie 2022 a intrat în vigoare Legea nr.26, prin care s-a instituit o procedură de evaluare a candidaţilor la funcţia de membru al Consiliului, care prevedea şi posibilitatea de retragere din concurs a persoanelor înscrise anterior în calitate de candidaţi.

5. La 6 aprilie 2022, odată cu transmiterea listei candidaţilor de la Consiliu la Comisia de evaluare, a început procedura de evaluare a candidaţilor înscrişi.

6. În intervalul de timp 13 septembrie 2022 şi 24 noiembrie 2022, dna judecătoare Marina Rusu a răspuns în scris la întrebările Comisiei.

7. La 14 decembrie 2022 au avut loc audierile publice ale dnei judecătoare Marina Rusu1.

_____________________________________

1 https://vetting.md/audierea-publica-a-judecatoarei-marina-rusu/

8. Prin Decizia nr.22 din 27 ianuarie 20232, Comisia de evaluare a decis că dna judecătoare Marina Rusu nu corespunde criteriilor de integritate, întrucât s-au constatat dubii serioase cu privire la respectarea de către candidat a criteriilor de integritate etică şi financiară şi, prin urmare, nu promovează evaluarea.

__________________________

2 https://vetting.md/wp-content/uploads/2023/02/Decizie-RUSU.pdf

9. La 13 februarie 2023, dna judecătoare Marina Rusu a contestat Decizia Comisiei de evaluare nr.22 din 27 ianuarie 2023 la Curtea Supremă de Justiţie.

10. În şedinţa de judecată din 6 aprilie 2023, dl avocat Isae Cireş în interesele dnei judecătoare Marina Rusu, a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor menţionate supra la § 1.

11. Printr-o încheiere a Curţii Supreme de Justiţie din aceeaşi dată a fost admisă parţial cererea de ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate menţionată supra şi expediată în adresa Curţii.

B. Legislaţia pertinentă

12. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 28

Viaţa intimă, familială şi privată

"Statul respectă şi ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată."

Articolul 53

Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică

"(1) Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei.

(2) Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile săvârşite în procesele penale de către organele de anchetă şi instanţele judecătoreşti."

Articolul 120

Caracterul obligatoriu al sentinţelor şi al altor hotărâri judecătoreşti definitive

"Este obligatorie respectarea sentinţelor şi a altor hotărâri definitive ale instanţelor judecătoreşti, precum şi colaborarea solicitată de acestea în timpul procesului, al executării sentinţelor şi a altor hotărâri judecătoreşti definitive."

13. Prevederile relevante ale Legii nr.26 din 10 martie 2022 privind unele măsuri aferente selectării candidaţilor la funcţia de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor şi procurorilor, sunt următoarele:

Articolul 8

Evaluarea integrităţii candidaţilor

"(1) În sensul prezentei legi, evaluarea integrităţii candidaţilor constă în verificarea integrităţii etice şi a integrităţii financiare a acestora.

(2) Se consideră că un candidat corespunde criteriului de integritate etică dacă:

a) nu a încălcat grav regulile de etică şi conduită profesională a judecătorilor, a procurorilor sau, după caz, a altor profesii, precum şi nu a admis, în activitatea sa, acţiuni sau inacţiuni reprobabile, care ar fi inexplicabile din punctul de vedere al unui profesionist în domeniul dreptului şi al unui observator imparţial;

[…]

(6) În aprecierea criteriilor prevăzute la alin.(2)–(5) şi în luarea unor decizii cu privire la acestea, Comisia de evaluare nu depinde de constatările altor organe cu competenţe în domeniul respectiv."

Articolul 13

Decizia Comisiei de evaluare

"[...]

(5) Se consideră că un candidat nu întruneşte criteriile de integritate dacă s-a constatat existenţa unor dubii serioase privind conformitatea candidatului cu cerinţele prevăzute la art.8, care nu au fost înlăturate de către persoana evaluată.

ÎN DREPT

A. Argumentele autoarei excepţiei de neconstituţionalitate

14. Autoarea excepţiei notează că textul "care ar fi inexplicabile" din articolul 8 alin.(2) lit.a) şi textul "dubii serioase" din articolul 13 alin.(5) din Legea nr.26 nu sunt clare şi acordă o marjă discreţionară largă Comisiei de evaluare. Chiar dacă destinatarii legii sunt profesionişti în domeniul dreptului, i.e. judecători şi procurori, acest fapt nu presupune că legislatorul poate adopta legi atât de vagi. Legea nr.26 nu stabileşte repere obiective pentru a le permite destinatarilor legii să anticipeze domeniul de aplicare al dispoziţiilor contestate.

15. Referitor la articolul 8 alin.(6) din Lege, autoarea notează că acesta îi permite Comisiei de evaluare să ignore deciziile definitive adoptate de autorităţi ale statului, afectând securitatea raporturilor juridice. Acest text poate conduce la pronunţarea unor soluţii diametral opuse, pe de o parte, de instanţele judecătoreşti, iar pe de altă parte, de Comisia de evaluare. În cazul său, autoarea menţionează că sancţiunea disciplinară, care i-a fost aplicată pentru neexaminarea în termen a unor plângeri, a fost anulată printr-o decizie definitivă a instanţei judecătoreşti, iar Comisia de evaluare nu a luat în considerare această decizie şi a considerat că candidata nu a dat dovadă de diligenţă suficientă la examinarea în termenul legal a plângerilor. În această situaţie, autoarea susţine că norma contestată contravine articolului 120 din Constituţie, care prevede că este obligatorie respectarea sentinţelor şi a altor hotărâri definitive ale instanţelor judecătoreşti. Autoarea face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care prevede că unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul securităţii juridice, care impune, între altele, ca atunci când instanţele au pronunţat o decizie definitivă cu privire la o chestiune, hotărârea lor să nu fie pusă în discuţie (Brumărescu v. România, 29 octombrie 1999, § 61).

16. De asemenea, autoarea a pretins că, contrar raţionamentelor rezultate din coroborarea articolelor 23 şi 28 din Constituţie, Legea nr.26 din 10 martie 2022 nu reglementează termenele de prescripţie a faptelor pe care Comisia de evaluare le va aborda la evaluarea integrităţii candidaţilor pentru funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi că completul special al Curţii Supreme de Justiţie nu are jurisdicţie deplină, în sensul articolului 20 din Constituţie, deoarece nu poate să pronunţe o decizie finală cu privire la promovarea evaluării de către candidat, ci trebuie să dispună reevaluarea candidatului de către Comisia de evaluare. Totuşi, prin încheierea instanţei care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate aceste cerinţe au fost respinse.

17. Autoarea consideră că dispoziţiile contestate contravin articolelor 20, 23, 28, 53 şi 120 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

18. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

19. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor dispoziţii din Legea nr.26 din 10 martie 2022, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

20. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reprezentantul unei părţi din proces. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016..

21. Obiectul excepţiei îl constituie textul "care ar fi inexplicabile" din articolul 8 alin.(2) lit.a), articolul 8 alin.(6) şi textul "dubii serioase" din articolul 13 alin.(5) din Legea nr.26 din 10 martie 2022 privind unele măsuri aferente selectării candidaţilor la funcţia de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor şi procurorilor.

22. Curtea mai reţine că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autoarei sesizării, dacă prevederile criticate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental invocat (DCC nr.132 din 12 august 2021, § 28).

23. Autoarea excepţiei consideră că prevederile contestate contravin articolelor 20 [accesul liber la justiţie], 23 [calitatea legii], 28 [viaţa intimă, familială şi privată], 53 [dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică], 120 [caracterul obligatoriu al sentinţelor şi al altor hotărâri judecătoreşti definitive] din Constituţie.

24. Referitor la neclaritatea textului "care ar fi inexplicabile" din articolul 8 alin.(2) lit.a) din Legea nr.26, în Decizia sa nr.42 din 6 aprilie 2023, Curtea Constituţională a reţinut că acesta este aplicabil profesioniştilor în domeniul dreptului, adică la evaluarea integrităţii etice a judecătorilor care candidează pentru funcţia de membru în Consiliul Superior al Magistraturii. Deşi Legea nr.26 nu defineşte semnificaţia acestui text, instanţa competentă trebuie să aibă în vedere atât sensul gramatical pe care îl impune textul în discuţie, cât şi sensul juridic care ar putea rezulta din interpretările unor norme ce reglementează situaţii juridice asemănătoare. Curtea a reţinut că o interpretare sistemică ar permite precizarea termenului "inexplicabil", precum şi a antonimului său "explicabil" în contextul dispoziţiei legale "nu a admis, în activitatea sa, acţiuni sau inacţiuni reprobabile, care ar fi inexplicabile din punctul de vedere al unui profesionist în domeniul dreptului şi al unui observator imparţial" (a se vedea § 118-119).

25. Referitor la textul articolului 8 alin.(6) al Legii nr.26 din 10 martie 2022, Curtea reţine că la evaluarea integrităţii etice şi financiare a candidaţilor această dispoziţie îi permite Comisiei de evaluare să nu depindă de constatările altor organe cu competenţe în domeniul respectiv. Textul "alte organe cu competenţe în domeniul respectiv" are în vedere organe ale statului care deţin competenţe în domeniul verificării integrităţii etice şi financiare.

26. De vreme ce instanţele judecătoreşti nu au competenţe primare în domeniul verificării integrităţii etice şi financiare, ci pot efectua doar un control judiciar al deciziilor autorităţilor în discuţie, Curtea consideră că acest text nu se extinde asupra deciziilor irevocabile ale instanţelor judecătoreşti. Prin urmare, problema pusă în discuţie de autoarea excepţiei, că norma contestată permite Comisiei de evaluare să nu ţină cont de constatările făcute prin decizii irevocabile ale instanţelor judecătoreşti referitoare la integritatea etică sau financiară a candidaţilor, reprezintă o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, care trebuie rezolvată de completul special al Curţii Supreme de Justiţie.

27. Referitor la textul "dubii serioase" din articolul 13 alin.(5) din Legea nr.26, în Decizia sa nr.42 din 6 aprilie 2023, Curtea Constituţională a reţinut că acesta instituie un standard de probă aplicabil procedurii de evaluare. Astfel, atunci când Comisia de evaluare trebuie să decidă cu privire la integritatea unui candidat, ea trebuie să constate dacă există sau nu dubii serioase cu privire la respectarea criteriilor de integritate etică şi financiară de către candidat, stabilite de articolul 8 din Lege. Curtea a menţionat că definirea standardelor de probă implică în mod inevitabil utilizarea unor texte flexibile. În acest caz, standardul de probă stabilit de legislator urmăreşte să ghideze Comisia de evaluare la aprecierea rezultatelor evaluării. De asemenea, legea obligă Comisia de evaluare să emită o decizie motivată, care trebuie să cuprindă faptele relevante, motivele şi concluzia comisiei cu privire la promovarea sau nepromovarea evaluării (a se vedea articolul 13 alineatele (1) şi (2) din Lege). Mai mult, Legea îi permite candidatului să pună în discuţie existenţa unor dubii serioase cu privire la respectarea de către acesta a criteriilor de integritate etică şi financiară în faţa completului special al Curţii Supreme de Justiţie (a se vedea § 133-136 din decizia citată mai sus).

28. Aşadar, pe baza celor menţionate mai sus, Curtea constată că sesizarea în cauză nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a textului "care ar fi inexplicabile" din articolul 8 alin.(2) lit.a), a articolului 8 alin.(6) şi a textului "dubii serioase" din articolul 13 alin.(5) din Legea nr.26 din 10 martie 2022 privind unele măsuri aferente selectării candidaţilor la funcţia de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor şi procurorilor, ridicată de dl avocat Isae Cireş, în interesele dnei judecătoare Marina Rusu, parte în dosarul nr.3-18/2023, pendinte la Curtea Supremă.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

OPINIE CONCORDANTĂ,

expusă în temeiul articolelor 27 alineatul (5) din Legea cu privire la

Curtea Constituţională şi 67 din Codul jurisdicţiei constituţionale

Prin Decizia nr.92 din 25 iulie 2023, Curtea Constituţională a declarat inadmisibilă sesizarea nr.103g/2023 privind controlul constituţionalităţii textului "care ar fi inexplicabile" din articolul 8 alin.(2) lit.a), a articolului 8 alin.(6), a textului "dubii serioase" din articolul 13 alin.(5) din Legea nr.26 din 10 martie 2022 privind unele măsuri aferente selectării candidaţilor la funcţia de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor şi procurorilor, ridicată de dl avocat Isae Cireş, în interesele dnei judecătoare Marina Rusu.

1. Subsemnaţii am susţinut soluţia de inadmisibilitate pe toate capetele invocate în sesizare. Totodată, în privinţa inadmisibilităţii articolului 8 alin.(6) al Legii nr.26 din 10 martie 2022 am invocat considerente principiale diferite de cele inserate în Decizie, considerente pe care le menţionăm în prezenta opinie.

2. În decizia menţionată, referitor la textul contestat în discuţie, s-a constatat că:

pe de o parte,

textul "alte organe cu competenţe în domeniul respectiv" are în vedere organe ale statului care deţin competenţe în domeniul verificării integrităţii etice şi financiare (§ 25), şi că,

acest text nu se extinde asupra deciziilor irevocabile ale instanţelor judecătoreşti (§ 26),

iar pe de altă parte,

problema pusă în discuţie […] reprezintă o chestiune de interpretare şi de aplicare a legii, care trebuie rezolvată de completul special al Curţii Supreme de Justiţie (§ 26).

3. Autorul sesizării a solicitat controlul constituţionalităţii textului "Comisia de evaluare nu depinde de constatările altor organe cu competenţe în domeniul respectiv" din articolul 8 alin.(6) din Legea nr.26/2022, deoarece acesta, în opinia sa, ar permite Comisiei de evaluare, contrar articolului 120 din Constituţie, să repună în discuţie problemele soluţionate definitiv printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

4. În sesizare s-a indicat că, în pofida faptului că procedura disciplinară în privinţa judecătorului acuzat de depăşirea termenelor de examinare a 16 plângeri privind condiţiile de detenţie s-a încheiat printr-un act irevocabil al Curţii Supreme de Justiţie în care s-a constatat că nu a existat o abatere disciplinară, Comisia de evaluare a reapreciat chestiunile soluţionate prin hotărâre judecătorească şi a ajuns la concluzia că judecătorului în cauză "îi este imputabilă depăşirea termenelor de examinare a celor 16 plângeri privind condiţiile de detenţie". În consecinţă, Comisia a constatat că candidata nu corespunde criteriilor de integritate etică.

5. În opinia subsemnaţilor, sesizarea a pus în discuţie o problemă ce ţine de diferenţa dintre evaluarea integrităţii candidaţilor la funcţia de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor şi răspunderea disciplinară a judecătorului. Legislatorul, pe baza articolului 116 alin.(6) din Constituţie, a reglementat distinct răspunderea disciplinară a judecătorului (a se vedea articolul 21 din Legea nr.544 privind statutul judecătorului şi Legea nr.178 din 25 iulie 2014 cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor) de cea deontologică (a se vedea articolul 15 alin.(1) lit.e) din Legea nr.544 privind statutul judecătorului şi Codul de etică şi conduită profesională al judecătorului, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.8 din 12 septembrie 2015). Legea nr.26 din 10 martie 2022 nu prevede competenţe ale Comisiei de evaluare în domeniul răspunderii disciplinare.

6. Comisia de la Veneţia a menţionat că "evaluarea şi răspunderea disciplinară sunt (sau ar trebui să fie) două chestiuni diferite". Răspunderea disciplinară impune existenţa unei abateri disciplinare. O performanţă negativă, care conduce la un rezultat negativ al unei evaluări, poate avea drept cauză şi alţi factori decât abaterea disciplinară (CDL-AD(2022)024) § 50). Aşadar, o hotărâre judecătorească de neaplicare a sancţiunii disciplinare nu reprezentă o dovadă irefutabilă a corespunderii comportamentului judecătorului cu normele de etică şi conduită profesională. Concluzia că faptele nu întrunesc elementele unei abateri disciplinare nu înseamnă că ele nu ar putea întruni elementele unei abateri deontologice.

7. Potrivit Legii nr.26/2022, la evaluarea integrităţii candidatului la funcţia de membru al Consiliului Superior a Magistraturii, Comisia verifică comportamentul judecătorului pentru a stabili dacă acesta corespunde criteriilor de integritate etică şi financiară şi dacă poate fi recomandat Adunării Generale a Judecătorilor pentru a fi ales în funcţia la care aspiră. În acest caz, comportamentul candidatului este evaluat prin raportare atât la reglementările legale în materie, cât şi la principiile relevante domeniului respectiv, de ex., Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară (2002). Prin urmare, filtrarea se poate derula ex post/ante sau în paralel cu ancheta privind actele disciplinare, deoarece acestea au obiective diferite, caracteristici procedurale şi juridice diferite, precum şi consecinţe diferite. În acest sens, Comisia de la Veneţia a menţionat că, dacă anchetele penale/disciplinare sunt pornite pentru a stabili dacă au fost comise infracţiuni/abateri disciplinare, apoi "controalele de integritate se referă la riscul sau la probabilitatea unei conduite necorespunzătoare în viitor". Sarcina probei şi standardul probei diferă deseori. Anchetele penale urmăresc stabilirea unui fapt dincolo de orice dubiu rezonabil, ceea ce presupune că sarcina probei îi revine statului. În alte anchete, cum ar fi controlul integrităţii în sens larg, sarcina probei se va realiza pe baza balanţei probabilităţilor. Într-un sistem de control prealabil al integrităţii, decizia de a nu recruta un candidat poate fi justificată în cazul unei simple îndoieli pe baza unei evaluări a riscurilor (a se vedea CDL-AD(2022)011, § 9-10).

8. Având în vedere circumstanţele cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, se observă că Comisia de evaluare, în decizia sa, a apreciat întârzierile admise de judecător la examinarea celor 16 plângeri privind condiţiile de detenţie ca o nerespectare a Principiilor de la Bangalore privind conduita judiciară (2002), a Codului de etică şi conduită profesională al judecătorului, precum şi a unor obligaţiuni profesionale ale judecătorului prevăzute la articolul 15 alin.(1) lit.b), c) şi d) din Legea cu privire la statutul judecătorului. Pe baza acestora, s-a ajuns la concluzia că candidatul la funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii nu întruneşte condiţiile de integritate etică impuse de Lege şi din această cauză nu poate promova evaluarea. În acest caz, nu a avut loc o reevaluare a faptelor examinate de instanţă ca abateri disciplinare. Norma contestată nu-i permite Comisiei să reexamineze sau să modifice considerentele sau soluţia unei hotărâri definitive, ultima continuând să rămână sub imperiul principiului res judicata. Prin urmare, subsemnaţii consideră că dispoziţiile contestate nu fac incident articolul 120 din Constituţie.