Extras din Hotărârea CNPF nr.53/4 din din 19.11.2024 cu privire la aprobarea cererii de autorizare a Societăţii cu Răspundere Limitată "BALKANIKA FINANCE" în calitate de furnizor de servicii de finanţare participativă
COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE
E X T R A S
din Hotărârea CNPF nr.53/4 din 19 noiembrie 2024 cu privire la
aprobarea cererii de autorizare a Societăţii cu Răspundere
Limitată "BALKANIKA FINANCE" în calitate de furnizor
de servicii de finanţare participativă
(în vigoare 19.11.2024)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 494-497 art. 940 din 28.11.2024
* * *
[…]
în temeiul art.8 lit.c) şi lit.m), art.20 alin.(1) şi art.22 alin.(3) din Legea nr.192/1998 privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare, art.2, art.7, art.39, art.40 alin.(1) şi art.42 din Legea nr.181/2023 privind serviciile de finanţare participativă, pct.11, pct.12 şi cap. III din Regulamentul privind autorizarea furnizorilor de servicii de finanţare participativă (Hotărârea CNPF nr.9/1/2024), pct.16, pct.19 şi pct.21 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (Hotărârea CNPF nr.57/11/2022), Comisia Naţională a Pieţei Financiare
HOTĂRĂŞTE:
1. Se autorizează Societatea cu Răspundere Limitată "BALKANIKA FINANCE" (cu denumirea comercială Balkanika, IDNO 1023600051022, adresa juridică: MD-2068, Republica Moldova, mun. Chişinău, str. Kiev 9/1, pagina web oficială: https://balkanika.finance/) în calitate de furnizor de servicii de finanţare participativă pentru prestarea:
1) serviciilor de finanţare participativă bazată pe împrumut, inclusiv de asigurare a administrării portofoliilor de împrumuturi;
2) serviciilor de finanţare participativă bazată pe investiţii;
3) altor servicii şi activităţi:
a) utilizarea vehiculelor cu scopul special de prestare a serviciilor de finanţare participativă;
b) aplicarea evaluării bonităţii la proiectele de finanţare participativă;
c) sugerarea preţului şi/sau a ratei dobânzii pentru ofertele de finanţare participativă;
d) utilizarea unui avizier.
2. Se aprobă dl Vladislav Mocanu în calitate de administrator al Societăţii cu Răspundere Limitată "BALKANIKA FINANCE".
3. Se înregistrează Societatea cu Răspundere Limitată "BALKANIKA FINANCE" în Registrul furnizorilor de servicii de finanţare participativă, cu înscrierea datelor corespunzătoare.
4. Societatea cu Răspundere Limitată "BALKANIKA FINANCE" va achita în bugetul Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, în termen de 10 zile, taxa pentru aprobarea persoanei cu funcţie de răspundere, în mărime de 2 000 lei.
5. Orice modificare a documentelor care au stat la baza autorizării Societăţii cu Răspundere Limitată "BALKANIKA FINANCE" se va supune autorizării sau, după caz, se va notifica CNPF, în conformitate cu prevederile legislaţiei.
6. Controlul asupra executării prezentei Hotărâri se pune în sarcina Departamentului piaţa de capital.
7. Prezenta Hotărâre poate fi contestată prin depunerea unei cereri prealabile pe adresa CNPF (MD-2012, mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr.77), în termen de 30 de zile de la data comunicării.
8. Prezenta Hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se comunică destinatarului conform legislaţiei, iar Extrasul acesteia se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web oficială a CNPF (www.cnpf.md).
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| NAŢIONALE A PIEŢEI FINANCIARE | Dumitru BUDIANSCHI |