Hotărâre nr.08 din 08.05.2026 cu privire la aprobarea Instrucţiunilor privind evaluarea concentrărilor economice orizontale şi neorizontale
CONSILIUL CONCURENŢEI
H O T Ă R Â R E
cu privire la aprobarea Instrucţiunilor privind evaluarea
concentrărilor economice orizontale şi neorizontale
nr. 08 din 08.05.2026
(în vigoare 28.08.2026)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 398-400 art. 710 din 28.08.2026
* * *
UE
În temeiul art.41 alin.(1) lit.c) şi art.46 alin.(6) lit.e) din Legea concurenţei nr.183/2012 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2023, nr.351-354, art.620), Legii nr.112/2014 pentru ratificarea Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.185-199, art.442), şi acţiunilor nr.36 şi nr.37 din Clusterul 2, Anexa A, Capitolul 8 "Politica în domeniul concurenţei" din Programul naţional de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru anii 2025-2029, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.306/2025 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2025, nr.269-288, art.319), şi în scopul
- transpunerii Orientărilor privind evaluarea concentrărilor orizontale în temeiul Regulamentului Consiliului privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (2004/C 31/03), CELEX: 52004XC0205(02), publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 31 din 5 februarie 2004;
- transpunerii Orientărilor privind evaluarea concentrărilor neorizontale în conformitate cu Regulamentul Consiliului privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi, CELEX: 52008XC1018(03), publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 265 din 18 octombrie 2008,
Plenul Consiliului Concurenţei
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Instrucţiunea privind evaluarea concentrărilor economice orizontale, conform anexei nr.1, şi Instrucţiunea privind evaluarea concentrărilor economice neorizontale, conform anexei nr.2.
2. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTA PLENULUI | |
| CONSILIULUI CONCURENŢEI | Alina CEBOTARIOV |
| Nr.08. Chişinău, 8 mai 2026. | |
Anexa nr.1 la
Hotărârea Plenului Consiliului Concurenţei
nr.08/2026
INSTRUCŢIUNE
privind evaluarea concentrărilor economice orizontale
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
1. Instrucţiunea privind evaluarea concentrărilor economice orizontale (în continuare - Instrucţiune) stabileşte domeniul de aplicare, caracteristicile generale privind concentrările economice orizontale, analiza cotelor de piaţă şi a nivelurilor de concentrare, evaluarea posibilelor efecte anticoncurenţiale ale concentrărilor orizontale, criteriile de apreciere a întreprinderii în criză, factorii compensatorii relevanţi precum puterea de cumpărare compensatorie, barierele de intrare pe piaţă şi condiţiile în care creşterile de eficienţă pot fi luate în considerare în evaluarea compatibilităţii cu mediul concurenţial al concentrării în conformitate cu Legea concurenţei nr.183/2012 (în continuare - Legea nr.183/2012).
2. Instrucţiunea oferă întreprinderilor înregistrate în Republica Moldova sau înregistrate în alte state, persoanelor fizice, precum şi autorităţilor, instituţiilor administraţiei publice centrale sau locale şi altor părţi interesate orientări în ceea ce priveşte modalitatea de evaluare de către Consiliul Concurenţei a operaţiunilor de concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii cu mediul concurenţial.
3. În conformitate cu art.23 din Legea nr.183/2012, Consiliul Concurenţei declară incompatibile cu mediul concurenţial concentrările economice care ar ridica obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţă sau pe o parte semnificativă a acesteia, în special ca urmare a creării sau consolidării unei poziţii dominante.
4. Scopul prezentei Instrucţiuni este de a oferi orientări privind evaluarea de către Consiliul Concurenţei a modului în care o concentrare economică ridică sau nu obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţă sau pe o parte semnificativă a acesteia, în special ca urmare a creării sau consolidării unei poziţii dominante, pentru stabilirea compatibilităţii cu mediul concurenţial, în cazul în care întreprinderile implicate sunt concurenţi existenţi sau potenţiali pe aceeaşi piaţă relevantă (denumite concentrări economice orizontale).
5. Deşi prezintă abordarea analitică utilizată de Consiliul Concurenţei în evaluarea concentrărilor economice orizontale, Instrucţiunea nu acoperă în detaliu toate situaţiile posibile de aplicare a acestei abordări, principiile descrise în aceasta fiind aplicate de Consiliul Concurenţei în funcţie de faptele şi circumstanţele specifice fiecărui caz.
6. Instrucţiunea se aplică întreprinderilor care pot avea calitate de părţi implicate în operaţiunea de concentrare economică (în continuare - întreprinderi implicate), alte părţi la concentrare şi terţe părţi.
7. Instrucţiunea este elaborată în temeiul Legii nr.183/2012 şi a Regulamentului privind concentrările economice, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Concurenţei nr.2/2025 (în continuare - Regulament privind concentrările economice nr.2/2025). Consiliul Concurenţei îşi rezervă dreptul de a revizui ori de câte ori este necesar Instrucţiunea, ţinând cont de evoluţiile viitoare, de experienţa acumulată şi de apariţia unor noi elemente relevante. Interpretarea Regulamentului privind concentrările economice nr.2/2025 şi prezentei Instrucţiuni de către Consiliul Concurenţei, în ceea ce priveşte evaluarea concentrărilor economice orizontale, nu aduce atingere posibilei interpretări date de instanţele de judecată.
8. În sensul prezentei Instrucţiuni se definesc următorii termeni:
8.1. putere de piaţă ridicată - capacitatea uneia sau mai multor întreprinderi de a majora în mod profitabil preţurile, de a reduce producţia, selecţia sau calitatea bunurilor şi a serviciilor, de a diminua inovaţia sau de a influenţa în orice alt mod parametrii concurenţiali;
8.2. preţuri ridicate - expresie utilizată ca prescurtare pentru ansamblul efectelor negative pe care o concentrare le poate avea asupra concurenţei, incluzând nu doar creşterea preţurilor, ci şi reducerea producţiei, a calităţii, a varietăţii sau a inovaţiei.
9. Alte noţiuni utilizate în Instrucţiune sunt definite în sensul Legii nr.183/2012, actelor normative ale Consiliului Concurenţei şi instrumentelor de interpretare ale Uniunii Europene.
Capitolul II
CARACTERISTICILE GENERALE PRIVIND
CONCENTRĂRILE ECONOMICE ORIZONTALE
10. Consiliul Concurenţei trebuie să ia în considerare orice impediment semnificativ în calea concurenţei efective pe piaţă sau pe o parte substanţială a acesteia, care poate fi generat de o concentrare economică. Crearea sau consolidarea unei poziţii dominante reprezintă o formă primară a unui astfel de prejudiciu concurenţial. Conceptul de poziţie dominantă este definit de Legea nr.183/2012 şi reprezintă poziţia de putere economică de care beneficiază o întreprindere ce îi permite să împiedice menţinerea concurenţei efective pe o piaţa relevantă, acordându-i posibilitatea de a se comporta, în mare măsură, în mod independent faţă de concurenţi şi clienţi săi şi faţă de consumatori.
11. Crearea sau consolidarea unei poziţii dominante deţinute de o singură întreprindere, ca rezultat al unei concentrări economice, constituie temeiul cel mai frecvent pentru a decide dacă o concentrare poate deveni un obstacol semnificativ în calea concurenţei efective. Totodată, conceptul de dominanţă se aplică, de asemenea, în situaţiile de oligopol, inclusiv cazurile de dominanţă colectivă. În consecinţă, majoritatea cazurilor de incompatibilitate cu mediul concurenţial al unei concentrări economice se fundamentează pe identificarea unei poziţii dominante. Conceptul de dominanţă oferă un indiciu important pentru aprecierea nivelului prejudiciilor aduse concurenţei, care se aplică în cazul în care se stabileşte că o concentrare poate să împiedice în mod semnificativ concurenţa efectivă pe piaţă sau pe parte substanţială a acesteia.
12. Concurenţa efectivă aduce beneficii consumatorilor, precum preţuri mici, produse de calitate superioară, o gamă largă de bunuri, servicii şi inovaţii. Prin intermediul controlului concentrărilor economice, Consiliul Concurenţei împiedică realizarea concentrărilor susceptibile de a priva consumatorii de aceste beneficii prin creşterea semnificativă a puterii de piaţă a întreprinderilor care ulterior poate conduce la practicarea de preţuri ridicate. Termenul de preţuri ridicate se aplică, inclusiv în situaţiile în care reducerile de preţ sunt mai puţin importante sau mai puţin probabile decât ar fi fost altfel în absenţa concentrării şi creşterile de preţ sunt mai mari sau mai probabile decât dacă ar fi fost altfel în absenţa concentrării. Atât furnizorii, cât şi cumpărătorii pot avea o putere pe piaţă. Cu toate acestea, puterea pe piaţă se referă de regulă la puterea pe piaţă a unui furnizor. În situaţia în care se face referire la puterea pe piaţă a unui cumpărător, se utilizează termenul puterea de cumpărare.
13. La evaluarea efectelor concurenţiale ale unei concentrări economice, Consiliul Concurenţei compară condiţiile concurenţiale rezultate din concentrarea notificată cu acele condiţii care ar fi existat în absenţa concentrării, prin analogie, în cazul punerii în aplicare a unei concentrări. În majoritatea cazurilor, condiţiile concurenţiale existente la momentul concentrării reprezintă o comparaţie pertinentă pentru evaluarea efectelor unei concentrări. Cu toate acestea, în anumite situaţii, Consiliul Concurenţei poate lua în considerare acele modificări ulterioare ale pieţei care pot fi anticipate în mod rezonabil. Totodată, Consiliul Concurenţei poate avea în vedere, la stabilirea cadrului de comparaţie adecvat, în special, posibilitatea ca unele întreprinderi să intre pe piaţă sau să se retragă de pe aceasta, în ipoteza în care operaţiunea de concentrare nu s-ar realiza.
14. Evaluarea concentrărilor economice de către Consiliul Concurenţei implică următoarele:
14.1. definirea pieţelor relevante ale produsului şi a celor geografice; şi
14.2. evaluarea din punct de vedere concurenţial a concentrării.
Scopul principal al definirii pieţei este identificarea în mod sistematic a constrângerilor concurenţiale imediate cu care se confruntă entitatea rezultată în urma concentrării economice. În procesul de definire a pieţei relevante, Consiliul Concurenţei se ghidează de Instrucţiunea privind definirea pieţei relevante în domeniul concurenţei, aprobată prin Hotărârea Plenului Consiliului Concurenţei nr.07/2025 (în continuare - Instrucţiune privind definirea pieţei relevante în domeniul concurenţei). Elementele de care se ţine cont la definirea pieţelor relevante pot fi, de asemenea, relevante în cadrul evaluării operaţiunii de concentrare economică.
15. În scopul evaluării impactului previzibil al unei concentrări economice pe pieţele relevante, Consiliul Concurenţei analizează posibilele efecte anticoncurenţiale ale acesteia, precum şi factorii compensatori relevanţi, cum ar fi puterea de cumpărare, importanţa barierelor la intrarea şi potenţialele creşteri în eficienţă invocate de întreprinderile implicate. Totodată, în cazuri excepţionale, Consiliul Concurenţei evaluează dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru excepţia întreprinderii aflate în criză.
16. Reieşind din analiza factorilor menţionaţi la pct.15, Consiliul Concurenţei, în conformitate cu art.23 din Legea nr.183/2012, stabileşte dacă concentrarea ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective, în special prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante şi, în consecinţă, trebuie declarată incompatibilă cu mediul concurenţial. Aceşti factori nu reprezintă o listă de control aplicată în mod mecanic fiecărui caz în parte. Dimpotrivă, analiza concurenţială a unui caz particular se bazează pe o evaluare de ansamblu a impactului previzibil al concentrării, în temeiul factorilor şi condiţiilor relevante. Nu toate elementele sunt întotdeauna relevante pentru fiecare concentrare economică orizontală în parte, motiv pentru care analiza tuturor elementelor unui caz nu este mereu necesară.
Capitolul III
COTELE DE PIAŢĂ ŞI NIVELURILE DE CONCENTRARE
Secţiunea 1
Nivelurile cotelor de piaţă
17. Cotele de piaţă şi nivelurile de concentrare oferă primii indici utili asupra structurii pieţei şi a importanţei concurenţiale atât a întreprinderilor implicate la concentrare, cât şi a concurenţilor acestora.
18. Consiliul Concurenţei utilizează cotele de piaţă actuale, conform Capitolului V din Instrucţiunea privind definirea pieţei relevante în domeniul concurenţei. Cu toate acestea, cotele de piaţă actuale pot fi adaptate pentru a reflecta în mod rezonabil anumite schimbări ulterioare, de exemplu, în ipoteza ieşirii de pe piaţă, intrării unor noi concurenţi sau expansiunii activităţilor. Cotele de piaţă rezultate după operaţiunea de concentrare economică se calculează pe baza presupunerii că o cotă de piaţă combinată a întreprinderilor implicate la concentrare după concentrare reprezintă suma cotelor acestora de piaţă, anterior concentrării, în cazul când sunt relevante, cotele de piaţă pot fi ajustate, în special pentru a ţine seama de pachetele de control deţinute în alte societăţi sau de alte acorduri cu părţi terţe. Datele anterioare se pot utiliza în cazul în care cotele de piaţă au fost foarte variabile, de exemplu în cazul în care piaţa este caracterizată prin comenzi însemnate şi neregulate. Modificările cotelor de piaţă de-a lungul timpului pot furniza informaţii utile privind procesul concurenţial şi posibila viitoare importanţă a diverşilor concurenţi, cum ar fi, prin indicarea câştigului sau a pierderii cotelor de piaţă de către întreprinderi. Consiliul Concurenţei interpretează cotele de piaţă din punctul de vedere al condiţiilor probabile de piaţă, de exemplu, în cazul în care piaţa are un pronunţat caracter dinamic şi în cazul în care structura pieţei este instabilă datorită inovaţiilor sau creşterii.
19. În scopul măsurării nivelurilor de concentrare, Consiliul Concurenţei aplică frecvent Indicele Herfindahl-Hirschman (în continuare - IHH). Consiliul Concurenţei poate utiliza, de asemenea, dacă este cazul, alte măsuri de concentrare care măsoară cota de piaţă totală a unui număr redus (de obicei 3 sau 4) de întreprinderi importante de pe o piaţă. IHH se calculează prin însumarea pătratelor cotelor de piaţă individuale ale tuturor întreprinderilor de pe piaţă. În cazul când o piaţă care cuprinde 5 întreprinderi cu cote de piaţă de 40%, 20%, 15%, 15% şi respectiv 10% are un IHH de 2 550 (402 + 202 + 152 + 152 + 102 = 2 550). IHH poate varia de la aproape zero concurenţă perfectă până la 10 000 monopol. IHH atribuie o pondere mai ridicată cotelor de piaţă ale întreprinderilor mai mari, în mod proporţional. Se recomandă ca toate întreprinderile să fie incluse în acest calcul, lipsa de informaţii cu privire la întreprinderile foarte mici nu prezintă importanţă, deoarece aceste întreprinderi nu afectează în mod semnificativ IHH. În timp ce nivelul absolut al IHH poate oferi un indiciu iniţial despre presiunea concurenţială de pe piaţă după operaţiunea de concentrare, variaţia IHH cunoscută sub numele de delta constituie un indicator util al modificării gradului de concentrare a pieţei, generat în mod direct de către concentrare. Creşterea concentrării astfel cum este măsurată cu ajutorul IHH poate fi calculată separat de concentrarea în ansamblu a pieţei, prin dublarea produsului cotelor de piaţă ale întreprinderilor care participă la concentrare. De exemplu, o concentrare între 2 întreprinderi cu cote de piaţă de 30% şi respectiv 15% ar majora IHH cu 900 (30×15×2 = 900). Explicaţia acestei abordări este următoarea: anterior concentrării, cotele de piaţă ale întreprinderilor care participă la concentrare contribuie la IHH, prin valoarea pătratelor lor individuale: (a)2 + (b)2. Ulterior concentrării, contribuţia constă în pătratul sumei acestora: (a + b)2, egal (a)2 + (b)2 + 2ab. În consecinţă, creşterea IHH este reprezentată de 2ab.
20. Cotele de piaţă foarte mari - 50% sau mai mult, pot constitui prin ele însuşi dovada existenţei unei poziţii dominante pe piaţă. Crearea sau consolidarea unei poziţii dominante ca rezultat a unei concentrări economice este o chestiune aparte. Cu toate acestea, concurenţii mai mici pot exercita o suficientă influenţă de constrângere în cazul în care, de exemplu, au capacitatea şi motivaţia de a creşte propriile lor vânzări. O concentrare, incluzând o întreprindere a cărei cotă de piaţă se situează sub 50% la încheierea operaţiunii poate ridica probleme concurenţiale în privinţa altor factori, precum puterea şi numărul concurenţilor, prezenţa unor constrângeri de capacitate sau măsura în care produsele întreprinderilor implicate la concentrare sunt substitute apropiate. De asemenea, se poate ţine cont de concentrările economice în urma cărora au rezultat întreprinderi cu cote de piaţă cuprinse între 40% şi 50% şi, în anumite situaţii, chiar sub 40%, atunci când acestea au condus la crearea sau la consolidarea unei poziţii dominante.
21. Concentrările care, datorită cotelor limitate de piaţă ale întreprinderilor implicate, nu ameninţă să creeze obstacole în calea concurenţei efective, pot fi considerate compatibile cu mediul concurenţial. Fără a aduce atingere art.5 şi 11 din Legea nr.183/2012, există un indiciu privind această situaţie, în special în cazul în care cota de piaţă a întreprinderilor implicate nu depăşeşte 25%, pe piaţa sau pe o parte semnificativă a acesteia. Calculul cotelor de piaţă depinde în mod determinant de definirea pieţei. Nu este obligatorie acceptarea de către Consiliul Concurenţei a definiţiei pieţei propusă de întreprinderile implicate. Cu toate acestea, o astfel de indicaţie nu se aplică în cazurile în care concentrarea propusă creează sau consolidează o poziţie dominantă colectivă între întreprinderile implicate şi alte părţi terţe.
Secţiunea 2
Nivelurile IHH
22. Este puţin probabil ca Consiliul Concurenţei să identifice probleme de ordin concurenţial orizontale pe o piaţă cu un IHH sub 1000 la încheierea concentrării. Astfel de pieţe nu necesită în mod normal o analiză aprofundată.
23. Este puţin probabil ca Consiliul Concurenţei să identifice probleme de ordin concurenţial orizontale în cazul unei concentrări cu un IHH cuprins între 1000 şi 2000 la încheierea concentrării şi o valoare delta sub 250 sau în cazul unui IHH peste 2000 la încheierea operaţiunii şi o valoare delta sub 150, cu excepţia cazurilor speciale, precum acelea în care sunt prezenţi unul sau mai mulţi dintre următorii factori:
23.1. o concentrare implică un potenţial nou-venit sau un recent nou-venit, cu o cotă mică de piaţă;
23.2.una sau mai multe întreprinderi implicate la concentrare reprezintă inovatori importanţi, în moduri nereflectate de cotele de piaţă;
23.3.există participaţii încrucişate importante între întreprinderile prezente pe piaţă. Pe pieţele cu participaţii încrucişate sau societăţi în comun, Consiliul Concurenţei poate utiliza un IHH modificat care ia în calcul astfel de participaţii încrucişate;
23.4.una dintre întreprinderile care participă la concentrare este o întreprindere cu un comportament imprevizibil, cu o probabilitate ridicată de a perturba conduita coordonată;
23.5.sunt prezente indicii ale coordonării anterioare sau actuale sau ale practicilor de facilitare a coordonării;
23.6.una dintre întreprinderi implicate la concentrare deţine o cotă de piaţă anterioară concentrării de 50% sau mai mult.
24. Fiecare dintre aceste niveluri ale IHH, în combinaţie cu valorile delta corespunzătoare, poate fi utilizat ca indicator iniţial al lipsei de probleme concurenţiale. Cu toate acestea, acestea nu dau naştere nici ipotezei existenţei, nici a absenţei unor astfel de probleme.
Capitolul IV
POSIBILELE EFECTE ANTICONCURENŢIALE ALE CONCENTRĂRILOR ECONOMICE ORIZONTALE
Secţiunea 1
Principalele moduri prin care concentrările economice
orizontale pot afecta concurenţa efectivă
25. Există două moduri principale în care concentrările economice orizontale pot crea obstacole semnificative în calea concurenţei efective, în special prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante:
25.1.prin eliminarea constrângerilor concurenţiale importante asupra uneia sau mai multor întreprinderi, care, astfel, deţine o putere de piaţă mai mare, fără a recurge la un comportament coordonat - efecte necoordonate;
25.2.prin modificarea naturii concurenţei astfel încât întreprinderile care anterior nu îşi coordonau conduita, în present, sunt mai susceptibile să se coordoneze şi să crească preţurile sau aduc în orice alt fel prejudicii concurenţei efective. O concentrare poate, de asemenea, să faciliteze coordonarea, făcând-o mai stabilă sau mai eficientă pentru acele întreprinderi care se coordonau, anterior concentrării - efecte coordonate.
26. Consiliul Concurenţei stabileşte dacă modificările generate de concentrare produc oricare dintre efectele stabilite la pct.25. Ambele cazuri menţionate la pct.25 pot fi relevante la evaluarea unei anumite operaţiuni.
Secţiunea 2
Efecte necoordonate (efecte unilaterale)
27. O concentrare economică poate ridica obstacole semnificative în calea concurenţei efective de pe o piaţă, prin înlăturarea constrângerilor concurenţiale importante asupra unuia sau mai multor vânzători, care, astfel, dobândesc o putere mai mare de piaţă. Efectul cel mai direct al concentrării este dispariţia concurenţei între întreprinderile implicate în concentrarea economică. De exemplu, în cazul în care anterior concentrării economice una dintre întreprinderile implicate la concentrarea economică şi-a majorat preţul, aceasta a suportat pierderi în vânzări în favoarea celeilalte întreprinderi implicată la operaţiune. Concentrarea economică înlătură această constrângere particulară. Întreprinderile care nu realizează o concentrare economică pe aceeaşi piaţă pot beneficia, de asemenea, de pe urma scăderii presiunii concurenţiale care rezultă în urma concentrării economice, deoarece creşterea preţului la întreprinderile implicate în concentrare poate transfera o anumită parte din cerere către întreprinderile concurente, care, în schimb, pot considera profitabil să crească şi preţurile lor. Astfel de reacţii preconizate din partea concurenţilor pot reprezenta un factor relevant, influenţând motivaţia entităţii rezultate în urma concentrării de a majora preţurile. Reducerea acestor constrângeri concurenţiale poate genera majorări substanţiale de preţuri pe piaţa relevantă.
28. În general, o concentrare economică care generează astfel de efecte necoordonate creează obstacole semnificative în calea concurenţei efective, prin crearea sau consolidarea poziţiei dominante a unei singure întreprinderi, una care, în mod tipic, ar deţine o cotă de piaţă considerabil mai însemnată decât întreprinderea care, după încheierea concentrării, este primul său concurent. Concentrările economice de pe pieţele de oligopol (o structură de piaţă cu un număr limitat de societăţi mari), care implică eliminarea constrângerilor concurenţiale importante pe care întreprinderile implicate la concentrare le-au exercitat anterior una asupra celeilalte şi o reducere a presiunii concurenţiale asupra concurenţilor rămaşi poate, chiar şi în cazul unei probabilităţi scăzute de coordonare între membrii oligopolului, să devină un obstacol însemnat în calea concurenţei. De regulă, toate concentrările economice care generează astfel de efecte necoordonate trebuie declarate incompatibile cu mediul concurenţial.
29. Un număr de factori care, consideraţi separat, nu sunt decisivi în mod necesar, pot influenţa probabilitatea ca efectele necoordonate importante să apară în urma unei concentrări. Nu este necesară prezenţa tuturor acestor factori pentru ca respectivele efecte să fie probabile. De asemenea, lista factorilor nu trebuie considerată exhaustivă.
Subsecţiunea 2.1.
Întreprinderi implicate în operaţiunea de concentrare economică deţin cote de piaţă ridicate
30. Cu cât cota de piaţă este mai mare, cu atât este mai mare probabilitatea ca o întreprindere să deţină puterea de piaţă. Cu cât suma cotelor de piaţă este mai mare, cu atât este mai mare probabilitatea ca o concentrare să producă o creştere semnificativă a puterii de piaţă.
31. Cu cât este mai importanta creşterea clientelei, datorită căreia se obţin marje mai ridicate în urma unei majorări de preţ, cu atât mai mare este probabilitatea ca părţile la operaţiune să considere profitabilă o astfel de majorare a preţului, în pofida reducerii producţiei care o însoţeşte. Deşi cotele de piaţă şi sumele cotelor de piaţă oferă doar indicii iniţiale asupra puterii pe piaţă şi a creşterilor acesteia, aceştia sunt, în mod normal, factori importanţi ai evaluării.
Subsecţiunea 2.2.
Întreprinderile implicate în operaţiunea de concentrare economică sunt concurenţi apropiaţi
32. Produsele se pot diferenţia în cadrul unei pieţe relevante astfel încât unele produse constituie înlocuitori mai apropiaţi decât altele. Produsele se pot diferenţia în diferite moduri. De exemplu, poate exista o diferenţiere în funcţie de piaţa geografică, bazată pe localizarea filialelor şi a magazinelor: localizarea este importantă pentru distribuţia cu amănuntul, bănci, agenţii de turism sau benzinării. În mod similar, diferenţierea se poate baza pe imaginea de marcă, pe specificaţiile tehnice, pe calitatea sau nivelul asistenţei. Nivelul de promovare pe o piaţă poate reprezenta un indicator al efortului societăţilor de a-şi diferenţia produsele. În cazul celorlalte produse, cumpărătorii pot să suporte costuri de schimbare a furnizorului pentru a folosi produsul unui concurent. Cu cât gradul de substituibilitate între produsele întreprinderilor implicate la operaţiunea de concentrare este mai ridicat, cu atât mai mare este probabilitatea ca acestea să majoreze preţurile în mod semnificativ. De exemplu, o concentrare între doi producători care oferă produse pe care un număr substanţial de clienţi le consideră drept prima şi a doua lor opţiune poate genera o majorare semnificativă a preţurilor. Faptul că rivalitatea dintre părţi a reprezentat o sursă importantă de concurenţă pe piaţă poate deveni un factor central al analizei. Marjele ridicate anterioare concentrării pot, de asemenea, să facă mai probabilă majorarea semnificativă a preţurilor. Marja relevantă (m) reprezintă diferenţa dintre preţ (p) şi costul diferenţial (c) de furnizare a unei unităţi suplimentare de producţie, exprimată ca procent din preţ (m = (p - c) p)]. Motivaţia întreprinderilor implicate la concentrare de a creşte preţurile este mai supusă constrângerilor în cazul în care întreprinderile rivale produc înlocuitori apropiaţi ai produselor părţilor la operaţiune decât în cazul în care acestea oferă înlocuitori mai puţin apropiaţi. Este mai puţin probabil ca o concentrare economică să creeze obstacole semnificative în calea concurenţei efective, în special prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante, în cazul în care există un nivel ridicat de substituibilitate între produsele întreprinderilor implicate la concentrarea economică şi cele furnizate de producătorii concurenţi.
33. În cazul în care există date disponibile, gradul de substituibilitate poate fi evaluat prin intermediul sondajelor privind preferinţele clienţilor, al analizei structurii de cumpărare, al estimării elasticităţilor încrucişate ale preţurilor produselor implicate sau al coeficienţilor de variaţie. Elasticitatea preţului încrucişat al cererii determină nivelul la care cantitatea unui produs a necesitat modificări, ca reacţie la o modificare a preţului altui produs, toate celelalte elemente rămânând identice. Elasticitatea propriilor preţuri determină nivelul la care variază cererea unui produs, ca reacţie la modificarea preţului respectivului produs. De exemplu, indicele de variaţie de la produsul A la produsul B determină ce proporţie a vânzărilor de produs A a fost pierdută din cauza unei creşteri de preţ a produsului A în favoarea produsului B. Pe pieţele care funcţionează pe bază de licitaţii, este posibil să se determine dacă, în trecut, ofertele prezentate de una dintre întreprinderile implicate la concentrare a fost constrânsă prin prezenţa celeilalte părţi la operaţiune de concentrare economică.
34. Pe unele pieţe, repoziţionarea produselor sau extinderea portofoliului lor de produse de către întreprinderile active poate fi relativ uşoară şi nu foarte costisitoare. Consiliul Concurenţei examinează, în special, dacă posibilitatea de repoziţionare sau extindere a liniei de producţie de către concurenţi sau de către întreprinderile implicate la concentrare influenţează motivaţia entităţii rezultate în urma concentrării de a majora preţurile. Cu toate acestea, repoziţionarea produselor sau extinderea liniei de producţie implică adesea riscuri şi costuri nerecuperabile ridicate, costuri care nu pot fi recuperate la ieşirea de pe piaţă, fiind mai puţin profitabilă decât linia actuală de producţie.
Subsecţiunea 2.3.
Clienţii au posibilităţi limitate de a schimba furnizorul
35. Clienţii întreprinderilor implicate la concentrarea economică pot întâmpina dificultăţi la schimbarea furnizorilor, deoarece există puţini furnizori alternativi sau costurile implicate de schimbare ar fi semnificative. Clienţii părţilor sunt deosebit de vulnerabili la majorările de preţuri.
36. Concentrarea economică poate afecta capacitatea clienţilor părţilor de a se proteja împotriva creşterilor de preţuri. În special, în cazul clienţilor care au recurs la o dublă aprovizionare, de la ambele întreprinderi care participă la concentrare, pentru a obţine preţuri competitive. Dovezile privind tendinţele de schimbare a furnizorilor aplicate în trecut de clienţi şi reacţiile la modificările de preţ pot oferi informaţii esenţiale cu privire la acest aspect.
Subsecţiunea 2.4.
Concurenţii sunt puţin susceptibili să mărească producţia lor în cazul creşterii preţurilor
37. În cazul în care condiţiile pieţei sunt de aşa natură încât este puţin probabil ca respectivii concurenţi ai întreprinderilor implicate la concentrarea economică să îşi mărească oferta în mod semnificativ, în cazul creşterii preţurilor, întreprinderile care participă la concentrarea economică pot fi stimulate să reducă producţia sub nivelurile totale anterioare concentrării, majorând astfel preţurile pe piaţă. Concentrarea economică stimulează reducerea productivităţii, oferind entităţii rezultate în urma concentrării o gamă de clientelă mai mare, din care să obţină marje mai ridicate rezultate dintr-o majorare a preţurilor în urma reducerii producţiei.
38. Dimpotrivă, în cazul în care condiţiile pieţei sunt de aşa natură încât întreprinderile concurente au o capacitate satisfăcătoare, considerând profitabilă extinderea suficientă a producţiei, este puţin probabil să se stabilească de către Consiliul Concurenţei că operaţiunea de concentrare economică creează sau consolidează o poziţie dominată sau alt fel de obstacole semnificative în calea concurenţei efective.
39. O astfel de extindere a producţiei este puţin probabilă, în special, în cazul în care concurenţii sunt afectaţi de anumite constrângeri obligatorii de capacitate, iar extinderea capacităţii este costisitoare sau în cazul în care exploatarea capacităţii excedentare este în mod semnificativ mai costisitoare de realizat decât a capacităţii utilizate în mod curent.
40. Constrângerile de capacitate au o importanţă mai ridicată în cazul în care bunurile sunt relativ omogene, acestea pot fi importante în cazul în care întreprinderile oferă produse diferenţiate.
Subsecţiunea 2.5.
Entitatea rezultată în urma operaţiunii de concentrare economică
este capabilă să împiedice expansiunea concurenţilor
41. Unele concentrări economice propuse, în cazul în care sunt autorizate crează obstacole semnificative în calea concurenţei efective, plasând entitatea rezultată în urma concentrării într-o poziţie în care are capacitatea şi motivaţia de a împiedica expansiunea întreprinderilor mai mici şi a concurenţilor potenţiali sau de a restricţiona într-un alt mod capacitatea concurenţială a întreprinderilor rivale. Într-un astfel de caz, concurenţii fie individual, fie ca ansamblu nu sunt în măsură să constrângă entitatea rezultată în urma concentrării într-o astfel de măsură încât aceasta să nu majoreze preţurile sau să ia alte măsuri în detrimentul concurenţei. De exemplu, entitatea rezultată în urma concentrării economice poate deţine un asemenea nivel de control sau de influenţă asupra ofertei de resurse necesare producţiei, sau asupra posibilităţilor de distribuţie încât expansiunea, sau intrarea întreprinderilor concurente să fie mai costisitoare. În mod similar, controlul entităţii rezultate în urma concentrării asupra brevetelor sau asupra altor drepturi de proprietate intelectuală (de exemplu mărci), poate restrânge expansiunea, sau intrarea concurenţilor pe piaţă. Pe acele pieţe în care interoperabilitatea dintre diferite infrastructuri ori platforme este importantă, o concentrare economică poate conferi entităţii rezultate în urma concentrării economice capacitatea şi motivaţia de a majora costurile sau de a scădea calitatea serviciilor concurenţilor săi. Pentru efectuarea acestei evaluări, Consiliul Concurenţei poate lua în considerare, inter alia, puterea financiară a entităţii rezultate în urma concentrării economice în raport cu concurenţii săi.
Subsecţiunea 2.6.
Concentrarea economică înlătură o importantă forţă concurenţială
42. Unele întreprinderi exercită asupra procesului concurenţial o influenţă mai mare decât indică cotele lor de piaţă sau orice indicator similar. O concentrare economică care implică o astfel de întreprindere poate modifica în mod semnificativ şi anticoncurenţial dinamica concurenţei, în special, în cazul în care piaţa este deja concentrată. De exemplu, o întreprindere poate fi un nou-venit recent, care este aşteptat să exercite în viitor o presiune concurenţială semnificativă asupra celorlalte întreprinderi de pe piaţă.
43. Pe acele pieţe în care inovaţia reprezintă o importantă forţă concurenţială, o concentrare economică poate creşte capacitatea şi motivaţia unei întreprinderi de a aduce noi inovaţii pe piaţă şi, astfel, de a crea o presiune concurenţială asupra rivalilor pentru a inova pe această piaţă. În schimb, concurenţa efectivă poate fi limitată în mod semnificativ de o concentrare economică între doi inovatori importanţi, de exemplu, între două întreprinderi care sunt în curs de a dezvolta anumite produse adresate unei pieţe de produse specifică. Similar, o întreprindere care deţine o cotă de piaţă relativ redusă poate, cu toate acestea, să devină o importantă forţă concurenţială în cazul în care deţine produse în curs de dezvoltare promiţătoare. Ca exemplu, de produse în curs de dezvoltare ale unei întreprinderi implicate într-o concentrare economică, produse care pot concura cu produsele existente sau în curs de dezvoltare ale celeilalte părţi.
Secţiunea 3
Efecte coordonate
44. Pe unele pieţe, structura este de aşa natură încât întreprinderile consideră drept posibil, raţional din punct de vedere economic şi, în consecinţă, preferabil să adopte o conduită susţinută de acţiunea pe piaţă, cu scopul de a vinde la preţuri ridicate. O concentrare economică pe o piaţă concentrată poate crea obstacole semnificative în calea concurenţei efective, prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante colective, deoarece aceasta creşte probabilitatea ca întreprinderile să-şi coordoneze astfel comportamentul şi să majoreze astfel preţurile, chiar fără să încheie un acord sau să recurgă la o practică concertată, în sensul art.5 din Legea nr.183/2012. O concentrare economică poate facilita coordonarea, făcând-o mai stabilă sau mai eficientă pentru întreprinderile care se coordonau deja anterior concentrării economice, fie prin intensificarea coordonării, fie permiţând întreprinderilor să se coordoneze la nivelul unor preţuri şi mai ridicate.
45. Coordonarea poate lua diverse forme. Pe unele pieţe, cea mai probabilă coordonare implică menţinerea preţurilor deasupra nivelului concurenţial. Pe alte pieţe, coordonarea poate avea drept scop limitarea producţiei sau a nivelului noii capacităţi introduse pe piaţă. Întreprinderile se pot coordona, de asemenea, prin divizarea pieţei, de exemplu, în zone geografice, în cazul în care participanţii la oligopol au fost înclinaţi să îşi concentreze vânzările în diferite domenii, din motive ce ţin de trecut, în funcţie de caracteristicile clienţilor sau prin alocarea contractelor pe pieţele care funcţionează pe baza de licitaţii.
46. Apariţia coordonării devine mai probabilă pe pieţele în care este relativ simplu să se ajungă la un acord comun asupra modalităţilor de desfăşurare. Pentru ca coordonarea să fie durabilă, sunt necesare îndeplinirea următoarelor condiţii:
46.1.întreprinderile care se coordonează trebuie să aibă capacitatea de a monitoriza la un nivel satisfăcător respectarea condiţiilor coordonării;
46.2.disciplina solicită existenţa unei forme a unui mecanism de descurajare plauzibil, care poate fi activat în caz de constatare a unei abateri;
46.3.reacţiile părţilor terţe, precum concurenţi existenţi şi viitori care nu participă la coordonare, precum şi clienţi, nu trebuie să pericliteze rezultatele preconizate ale coordonării.
47. Consiliul Concurenţei examinează posibilitatea îndeplinirii condiţiilor de coordonare şi probabilitatea durabilităţii coordonării. Consiliul Concurenţei ia în considerare modificările generate de concentrarea economică. Reducerea numărului de întreprinderi de pe o piaţă poate, prin ea însăşi, să reprezinte un factor care facilitează coordonarea. Cu toate acestea, o concentrare economică poate, de asemenea, să crească probabilitatea sau semnificaţia efectelor coordonate în alte moduri. Astfel, o concentrare economică poate implica o întreprindere cu un comportament imprevizibil care în trecut a împiedicat sau întrerupt coordonarea, prin neaplicarea, de exemplu, a majorării preţurilor practicată de către concurenţii săi, sau care prezintă caracteristici care o motivează să favorizeze alegeri strategice diferite faţă de cele preferate de concurenţii săi cu care se coordonează. Dacă entitatea rezultată în urma concentrării adoptă strategii asemănătoare celorlalţi concurenţi, coordonarea este mai accesibilă întreprinderilor rămase şi probabilitatea, stabilitatea sau eficienţa coordonării este mai ridicată în cazul respectivei concentrări.
48. La evaluarea probabilităţii efectelor coordonate, Consiliul Concurenţei ţine seama de toate informaţiile relevante disponibile cu privire la caracteristicile pieţelor implicate, inclusiv atât aspecte de structură, cât şi comportamentul anterior al întreprinderilor. Dovezile referitoare la coordonarea în trecut sunt importante, în cazul în care caracteristicile pieţei relevante nu s-au modificat în mod considerabil şi nici nu există o astfel de probabilitate în viitorul apropiat. Dovezile referitoare la coordonarea pe pieţe asemănătoare pot constitui, de asemenea, informaţii utile.
Subsecţiunea 3.1.
Îndeplinirea condiţiilor de coordonare
49. Probabilitatea apariţiei coordonării este mai mare în cazul în care concurenţii pot ajunge fără dificultate la o percepţie comună asupra modului de funcţionare a coordonării. Întreprinderile care se coordonează trebuie să aibă opinii asemănătoare privind acţiunile pe care le consideră a fi în conformitate cu comportamentul coordonat şi cele care nu corespund.
50. În general, cu cât mediul economic este mai puţin complex şi mai stabil, cu atât mai uşor întreprinderile ajung la un acord comun cu privire la condiţiile de coordonare. De exemplu, este mai simplă coordonarea câtorva participanţi decât cea a mai multora. Totodată, este mai simplă coordonarea preţului unui singur produs omogen decât cea a sute de preţuri pe o piaţă cu multe produse diferenţiate. Similar, este mai simplă coordonarea unui preţ în cazul în care condiţiile de cerere şi ofertă sunt relativ constante decât în cazul în care acestea se află în continuă schimbare. În acest context, cererea foarte instabilă, creşterea internă semnificativă a unor întreprinderi pe piaţă sau intrarea frecventă a unor noi întreprinderi pot indica faptul că situaţia actuală nu este suficient de stabilă pentru a fi probabilă coordonarea. Pe pieţele unde inovaţia este importantă, coordonarea poate fi mai dificilă, deoarece inovaţiile, în special cele semnificative, pot permite unei întreprinderi să câştige un avantaj major asupra concurenţilor săi.
51. Coordonarea prin intermediul divizării pieţei este mai uşoară în cazul în care clienţii prezintă caracteristici simple, care permit întreprinderilor să-şi coordoneze alocarea lor. Astfel de caracteristici pot fi de natură geografică, legate de tipul de clienţi sau de existenţa unor clienţi care în mod normal cumpără de la o anumită întreprindere. Coordonarea cu ajutorul divizării pieţei poate fi relativ simplă, în cazul în care identificarea fiecărui furnizor al fiecărui client se efectuează cu uşurinţă, iar instrumentul de coordonare este reprezentat de repartizarea clienţilor existenţi la furnizorii lor corespunzători.
52. Întreprinderile care se coordonează pot să găsească şi alte modalităţi decât divizarea pieţei pentru a depăşi problemele rezultate din mediile economice complexe. Acestea pot, de exemplu, să stabilească nişte norme simple de determinare a preţurilor, care reduc complexitatea coordonării unui număr ridicat de preţuri. De exemplu, stabilirea unui număr redus de puncte de determinare a preţurilor, reducându-se, în consecinţă, problema coordonării. Un alt exemplu este o relaţie fixă între anumite preţuri de bază şi o serie de alte preţuri astfel încât preţurile să se deplaseze practic în paralel. Informaţiile importante disponibile publicului, schimbul de informaţii prin intermediul asociaţiilor profesionale sau informaţiile primite prin intermediul participaţiilor încrucişate sau al participaţiilor în cadrul întreprinderilor în comun pot, de asemenea, să ajute întreprinderile să respecte condiţiile de coordonare. Cu cât situaţia pieţei este mai complexă, cu atât mai stringentă este necesitatea unei transparenţe sporite sau a comunicării, în scopul obţinerii unui acord comun privind condiţiile coordonării.
53. Obţinerea unui acord comun referitor la condiţiile coordonării este mai accesibilă întreprinderilor în cazul în cate acestea sunt relativ simetrice, în special în ceea ce priveşte structurile costurilor, cotele de piaţă, nivelurile de producţie şi de integrare verticală. Legăturile structurale, precum participaţiile încrucişate sau participaţiile în cadrul întreprinderilor în comun pot contribui, la alinierea motivaţiilor între întreprinderile care se coordonează.
Subsecţiunea 3.2.
Monitorizarea abaterilor
54. Întreprinderile care se coordonează sunt adesea predispuse să îşi majoreze cota de piaţă prin abaterea de la condiţiile de coordonare, de exemplu, prin scăderea preţurilor, oferirea în secret de reduceri, îmbunătăţirea calităţii produselor sau a capacităţii de producţie sau prin încercarea de a atrage noi clienţi. Numai ameninţarea credibilă cu măsuri de sancţionare suficiente şi aplicate în timp util pot să le împiedice de la aceasta. Pieţele trebuie să fie suficient de transparente pentru a permite întreprinderilor care se coordonează să monitorizeze la un nivel satisfăcător eventualele abateri ale altor întreprinderi şi astfel să poată şti când este nevoie să recurgă la aceste măsuri.
55. Transparenţa pe piaţă este adesea mai ridicată cu cât numărul participanţilor activi pe piaţă este mai redus. Gradul de transparenţă depinde adesea de modul în care au loc operaţiunile pe o anumită piaţă. De exemplu, probabilitatea unei transparenţe ridicate este mai mare pe o piaţă în care operaţiunile sunt publice sau se desfăşoară în cadrul unei licitaţii deschise cu strigare. Dimpotrivă, nivelul de transparenţă poate fi scăzut pe o piaţă în care operaţiunile sunt negociate în mod confidenţial între cumpărători şi vânzători, pe bază bilaterală. La evaluarea gradului de transparenţă de pe piaţă, elementul principal este identificarea acelor întreprinderi care pot face deducţii privind acţiunile celorlalte întreprinderi, pe baza informaţiilor disponibile. Întreprinderile care se coordonează trebuie să aibă capacitatea de a interpreta cu o oarecare certitudine dacă comportamentul imprevizibil este rezultatul abaterii de la condiţiile de coordonare. De exemplu, în mediile instabile poate fi dificil pentru o întreprindere să stabilească dacă pierderile sale în vânzări se datorează unui nivel scăzut al cererii sau unui concurent care oferă preţuri deosebit de scăzute. Similar, în cazul în care cererea sau condiţiile de cost fluctuează este dificil de estimat dacă un concurent scade preţul, deoarece se aşteaptă la o scădere coordonată a preţurilor sau, deoarece se abate de la condiţiile de coordonare.
56. Pe unele pieţe în care condiţiile generale par să pună în dificultate monitorizarea abaterilor, întreprinderile pot să adopte practici care au ca efect facilitarea sarcinii de monitorizare, chiar şi în cazul în care respectivele practici nu sunt aplicate special în acest scop. Practicile, precum clauzele de coordonare la nivelul concurenţei sau clauza clientului celui mai favorizat, publicarea voluntară de informaţii şi de anunţuri sau schimbul de informaţii prin asociaţiile profesionale pot creşte transparenţa sau pot ajuta concurenţii să interpreteze deciziile făcute. Funcţiile de conducere încrucişate, participaţia în cadrul întreprinderilor în comun şi aranjamentele similare pot, de asemenea, să faciliteze monitorizarea.
Subsecţiunea 3.3.
Mecanisme de descurajare
57. Coordonarea este durabilă doar în cazul în care consecinţele abaterii sunt suficient de grave pentru a convinge întreprinderile care se coordonează de faptul că este în interesul lor să adere la condiţiile de coordonare. Pericolul unor viitoare măsuri de sancţionare conferă durabilitate coordonării. Cu toate acestea, pericolul este considerat plauzibil doar în cazul în care, atunci când se identifică o abatere din partea uneia dintre întreprinderi, există suficientă certitudine că se va activa un mecanism de descurajare. Mecanismele de descurajare sunt numite uneori mecanisme de sancţionare, acesta nu trebuie perceput în sensul strict al sancţionării individuale obligatorii prin acest mecanism a unei întreprinderi care se abate de la ceea ce s-a convenit. Probabilitatea ca respectiva coordonare să eşueze într-un anumit interval de timp, în cazul în care se identifică o astfel de abatere, poate constitui ea însăşi un mecanism de descurajare suficient.
58. Măsurile de sancţionare care se manifestă după un interval lung de timp sau a căror aplicare nu este certă au şanse mai scăzute de compensare a beneficiilor rezultate în urma unei abateri. De exemplu, în cazul în care o piaţă se caracterizează prin comenzi sporadice şi semnificative, punerea în aplicare a unui mecanism de descurajare suficient de sever poate întâmpina dificultăţi, deoarece câştigurile rezultate din abatere la momentul oportun pot fi însemnate, sigure şi imediate, în timp ce pierderile de pe urma sancţionării pot fi neînsemnate şi nesigure, materializându-se doar după un anumit timp. Viteza de aplicare a mecanismelor de descurajare este legată de aspectul de transparenţă. În cazul în care întreprinderile pot observa acţiunile concurenţilor lor doar cu o întârziere considerabilă, măsurile de sancţionare vor fi şi ele tardive, iar această întârziere poate compromite aspectul lor de descurajare.
59. Credibilitatea mecanismului de descurajare depinde de cât de motivate sunt celelalte întreprinderi care se coordonează pentru a recurge la măsuri de sancţionare. Unele mecanisme de descurajare, precum sancţionarea părţii care s-a abătut prin lansarea temporară a unei rivalităţi privind preţurile sau prin creşterea semnificativă a productivităţii pot genera o pierdere economică pe termen scurt, în cazul întreprinderilor care aplică măsuri de sancţionare. Aceasta nu înlătură neapărat motivaţia de a recurge la măsuri de sancţionare deoarece pierderea pe termen scurt poate fi mai mică decât avantajul pe termen lung al măsurilor de sancţionare rezultat din revenirea la sistemul de coordonare.
60. Măsurile de sancţionare nu trebuie să se desfăşoare în mod obligatoriu pe aceeaşi piaţă în care a avut loc abaterea. În cazul în care întreprinderile care se coordonează sunt prezente de asemenea pe alte pieţe, acestea le pot furniza diverse metode de sancţionare. Măsurile de sancţionare pot avea mai multe forme, inclusiv desfiinţarea întreprinderilor în comun sau a altor forme de cooperare, precum şi vânzarea de acţiuni în cadrul întreprinderilor deţinute în comun.
Subsecţiunea 3.4.
Reacţiile părţilor terţe
61. Pentru a fi o coordonare de succes acţiunile întreprinderilor care nu se coordonează şi ale potenţialilor concurenţi, precum şi ale clienţilor nu trebuie să poată pune în pericol rezultatul aşteptat de la coordonare. De exemplu, în cazul în care scopul coordonării este reducerea productivităţii în ansamblu a pieţei, aceast fapt afectează clienţii doar în cazul în care întreprinderile care nu se coordonează nu sunt capabile sau nu au nici o motivaţie pentru a răspunde respectivei reduceri prin creşterea propriei lor productivităţi în mod suficient pentru a evita o scădere netă a capacităţii sau, cel puţin, pentru a face neprofitabilă reducerea coordonată a productivităţii. Aceste elemente sunt analizate în mod asemănător efectelor necoordonate.
62. Efectele intrării de noi concurenţi pe piaţă şi ale puterii compensatorii de cumpărare a clienţilor sunt analizate în Capitolele V şi VI. Cu toate acestea, se acordă o atenţie specială posibilului impact al acestor elemente asupra stabilităţii coordonării. De exemplu, un cumpărător important poate determina instabilitatea coordonării prin atragerea cu succes a uneia dintre întreprinderile ce se coordonează spre abatere, în scopul obţinerii unor activităţi semnificative noi, toate acestea prin concentrarea unui volum însemnat al cerinţelor sale pe un singur furnizor sau prin oferirea de contracte pe termen lung.
Secţiunea 4
Concentrarea economică cu un concurent potenţial
63. O concentrare economică care reuneşte o întreprindere deja activă pe o piaţă relevantă cu un concurent potenţial pe respectiva piaţă poate avea efecte anticoncurenţiale similare concentrărilor între două întreprinderi deja active pe aceeaşi piaţă relevantă, creând astfel obstacole semnificative în calea concurenţei efective, în special prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante.
64. O concentrare economică cu un concurent potenţial poate genera efecte anticoncurenţiale orizontale, fie că este coordonată sau necoordonată, în cazul în care concurentul potenţial constrânge în mod semnificativ comportamentul întreprinderilor active pe piaţă. Aceasta este valabil în cazul în care concurentul potenţial deţine active care pot fi utilizate cu uşurinţă pentru a intra pe piaţă, fără a genera costuri nerecuperabile semnificative. Efectele anticoncurenţiale pot apărea, de asemenea, în cazul în care partenerul la concentrare este susceptibil să suporte costurile nerecuperabile necesare pentru intrarea pe piaţă într-un interval de timp relativ scurt, respectiva întreprindere limitând ulterior comportamentul întreprinderilor active pe piaţă în momentul respectiv.
65. Pentru ca o concentrare economică cu un concurent potenţial să genereze efecte anticoncurenţiale semnificative trebuie îndeplinite două condiţii de bază:
65.1.potenţialul concurent trebuie să exercite deja o influenţă constrângătoare semnificativă sau trebuie să existe o probabilitate ridicată de transformare a acestuia într-o forţă concurenţială efectivă. Dovezile privind faptul că un concurent potenţial plănuieşte să intre pe o piaţă într-un mod semnificativ poate ajuta Consiliul Concurenţei să ajungă la o astfel de concluzie.
65.2.nu trebuie să existe un număr suficient de concurenţi potenţiali care ar putea menţine o presiune concurenţială suficientă ulterior concentrării.
Secţiunea 5
Concentrarea economică care creează sau consolidează
puterea de cumpărare pe pieţele din amonte
66. Consiliul Concurenţei poate să analizeze în ce măsură entitatea rezultată în urma concentrării economice îşi măreşte puterea de cumpărare pe pieţele din amonte. O concentrare economică care creează sau consolidează puterea de piaţă a unui cumpărător este susceptibilă să genereze obstacole semnificative în calea concurenţei, în special prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante. Entitatea rezultată în urma concentrării economice poate fi în poziţia de a obţine preţuri mai scăzute, prin reducerea propriilor achiziţii de bunuri sau de resurse destinate producţiei. Aceasta poate determina, reducerea nivelului de producţie al întreprinderii pe piaţa finală a produselor şi astfel poate aduce prejudicii bunăstării consumatorilor. Astfel de efecte pot apărea, în special, în cazul în care vânzătorii din amonte sunt relativ dispersaţi. Concurenţa pe pieţele din aval poate fi afectată, de asemenea, în mod negativ, în cazul special în care entitatea rezultată în urma concentrării face uz de puterea sa de cumpărare în raport cu furnizorii săi pentru a-şi bloca rivalii.
67. O putere de cumpărare crescută poate fi benefică pentru concurenţă. În cazul în care puterea de cumpărare mărită reduce costurile resurselor utilizate, fără a restrânge concurenţa din aval sau producţia totală, o parte a acestor reduceri de costuri poate fi transferată asupra consumatorilor sub formă de preţuri mai scăzute.
68. Pentru a evalua dacă o anumită concentrare creează obstacole semnificative în calea concurenţei efective prin crearea sau consolidarea puterii de cumpărare, este necesară o analiză a condiţiilor concurenţiale de pe pieţele din amonte şi o evaluare a posibilelor efecte pozitive şi negative.
Capitolul V
PUTEREA DE CUMPĂRARE COMPENSATORIE
69. Presiunea concurenţială asupra unui furnizor nu este exercitată doar de concurenţi, ci poate proveni, de asemenea, de la clienţii acestuia. Chiar şi întreprinderile cu cote de piaţă ridicate pot să nu fie capabile, după o concentrare economică, să creeze obstacole semnificative în calea concurenţei efective, în special dacă operează într-o măsură considerabilă independent de clienţii lor atunci când aceştia beneficiază de o putere de cumpărare compensatorie. Prin puterea de cumpărare compensatorie se înţelege o putere de negociere a cumpărătorului faţă de vânzător, în cadrul negocierilor comerciale datorită dimensiunii sale, importanţei sale comerciale pentru vânzător, precum şi capacităţii respectivului cumpărător de a apela la furnizori alternativi.
70. În cazurile relevante, Consiliul Concurenţei examinează în ce măsură clienţii sunt capabili să contracareze creşterea puterii de piaţă pe care poate altfel s-o genereze o concentrare economică. Faptul că un client poate ameninţa în mod plauzibil cu recurgerea la surse alternative de furnizare, într-un interval de timp rezonabil, în situaţia în care furnizorul decide majorarea preţurilor sau deprecierea calităţii sau a condiţiilor de livrare, constituie o sursă de putere de cumpărare compensatorie. Aceasta se aplică în cazul în care cumpărătorul poate să apeleze de îndată la alţi furnizori, chiar şi un număr restrâns de clienţi pot să nu deţină o putere de cumpărare suficientă în cazul în care sunt în mare măsură blocaţi din cauza unor costuri ridicate de schimbare a furnizorului, ar ameninţa în mod plauzibil cu integrarea verticală pe piaţa din amonte sau cu susţinerea expansiunii sau a intrării pe piaţă în amonte, convingând, de exemplu, un potenţial nou-venit să intre pe piaţă prin încredinţarea de comenzi substanţiale întreprinderii în cauză. Acest tip de putere de cumpărare compensatorie este mai des întâlnit la clienţii mari şi complecşi decât la întreprinderile mici, într-o industrie dispersată. Un cumpărător poate, de asemenea, exercita o putere de cumpărare compensatorie prin refuzul de a achiziţiona alte produse fabricate de către furnizor sau, în special în cazul bunurilor durabile, prin întârzierea achiziţiilor.
71. În unele cazuri, poate fi important să se acorde o atenţie deosebită motivaţiilor cumpărătorilor de a face uz de puterea lor de cumpărare. Compararea concentrării economice existente de partea clienţilor cu concentrarea de partea furnizorilor poate fi, de asemenea, oportună. De exemplu, este probabil ca o întreprindere din aval să nu fie dispusă să facă o investiţie prin finanţarea unei noi intrări pe piaţă în cazul în care concurenţii săi profită şi ei de costurile mai scăzute cu resursele determinate de această intrare.
72. Puterea de cumpărare compensatorie nu poate fi considerată suficientă pentru a compensa potenţialele efecte negative ale unei concentrări în cazul în care aceasta garantează doar că un anumit segment de clienţi, cu o capacitate de negociere specială, este protejat de preţurile semnificativ mai mari sau de condiţiile precare apărute în urma concentrării. Discriminarea pe bază de preţ între diferite categorii de clienţi poate fi relevantă în anumite cazuri, în cadrul definirii pieţei. Consiliul Concurenţei poate evalua dacă diverşii cumpărători deţin o putere de cumpărare compensatorie. Existenţa puterii de cumpărare anterior concentrării nu este suficientă, aceasta trebuind să fie prezentă şi să se menţină în stare efectivă şi ulterior concentrării. Aceasta se datorează scăderii puterii de cumpărare prin concentrarea economică realizată între doi furnizori, în cazul în care aceasta înlătură, în acest mod, o alternativă credibilă.
Capitolul VI
INTRAREA PE PIAŢĂ
Secţiunea 1
Intrarea pe piaţă ca factor de constrângere concurenţială
73. În cazul în care intrarea pe o piaţă este suficient de accesibilă, este puţin probabil ca o concentrare economică să reprezinte un pericol anticoncurenţial considerabil. Analiza intrării pe piaţă constituie un element important al evaluării concurenţiale.
74. Pentru ca intrarea să fie considerată o constrângere concurenţială suficientă asupra întreprinderilor implicate la concentrare, trebuie să se dovedească faptul că aceasta este probabilă, că se produc în timp util şi este suficientă pentru descurajarea sau combaterea oricărui posibil efect anticoncurenţial al concentrării.
Secţiunea 2
Probabilitatea intrării pe piaţă
75. Consiliul Concurenţei examinează dacă intrarea pe piaţă sau intrarea potenţială pe piaţă poate constrânge comportamentul întreprinderilor existente în urma concentrării. Pentru ca intrarea pe piaţă să fie probabilă, trebuie să fie suficient de profitabilă, având în vedere efectele pe care producţia suplimentară introdusă pe piaţă le are asupra preţurilor, precum şi posibilele reacţii ale participanţilor existenţi. Intrarea este mai puţin probabilă în cazul în care este viabilă doar la o scară economică largă, generând astfel nişte niveluri deosebit de scăzute ale preţurilor. Intrarea este susceptibil să fie, mai dificilă în cazul în care participanţii existenţi sunt în măsură să îşi protejeze propriile cote de piaţă prin încheierea de contracte pe termen lung sau oferirea unor reduceri de preţuri orientate şi preferenţiale acelor clienţi pe care noul-venit încearcă să îi atragă. Riscurile ridicate şi costurile unei intrări fără succes pe piaţă pot limita probabilitatea intrării pe piaţă. Costurile unei intrări eşuate sunt cu atât mai ridicate, cu cât valoarea costurilor nerecuperabile asociate intrării este mai mare.
76. Potenţialii nou-veniţi se pot confrunta cu bariere la intrare, fapt care generează riscuri şi costuri de intrare, având astfel un impact asupra profitabilităţii intrării. Barierele la intrare reprezintă caracteristici specifice ale pieţei, care oferă întreprinderilor existente avantaje asupra concurenţilor potenţiali. În cazul în care barierele la intrare sunt nesemnificative, constrângerea exercitată de intrare asupra întreprinderilor implicate la concentrare este mai probabilă. Dimpotrivă, în cazul în care barierele la intrare sunt ridicate, majorările de preţuri de către întreprinderile care participă la concentrare nu sunt constrânse în mod considerabil de către intrarea pe piaţă. Exemplele din trecut de intrare şi ieşire din sector pot furniza informaţii utile cu privire la dimensiunea barierelor la intrare.
77. Barierele la intrare pot lua diferite forme:
77.1. Avantajele legale includ situaţii în care barierele de reglementare limitează numărul participanţilor pe piaţă, de exemplu prin restrângerea numărului de licenţe. Acestea acoperă, de asemenea, barierele comerciale tarifare şi netarifare;
77.2. Participanţii existenţi pot beneficia de avantaje tehnice, precum accesul preferenţial la instalaţii esenţiale, resurse naturale, inovaţii, cercetare şi dezvoltare sau la drepturile de proprietate intelectuală, ceea ce creează pentru orice întreprindere dificultatea de a concura cu succes. De exemplu, în anumite sectoare, obţinerea resurselor materiale esenţiale poate fi dificilă sau produsele şi procesele sunt protejate de brevete. Alţi factori, precum economiile de scară şi cele intensive, reţelele de distribuţie şi de vânzare, precum şi accesul la tehnologiile importante, pot constitui de asemenea bariere la intrarea pe piaţă;
77.3. Barierele la intrare pot exista, datorită poziţiei determinate a întreprinderilor existente pe piaţă. Intrarea pe o anumită piaţă poate fi dificilă în special din cauză că sunt necesare experienţa sau reputaţia pentru a concura efectiv, ambele fiind dificil de obţinut pentru un nou-venit. În acest context, sunt luaţi în considerare factori precum fidelitatea consumatorului faţă o anumită marcă, relaţiile strânse dintre furnizori şi clienţi, importanţa promovării sau a publicităţii sau alte avantaje legate de reputaţie. Barierele la intrare includ, de asemenea, situaţiile în care participanţii existenţi s-au angajat deja să creeze o capacitate excedentară substanţială sau acelea în care costurile suportate de clienţi la schimbarea furnizorului pot crea obstacole în calea intrării noilor concurenţi;
78. Evoluţia preconizată a pieţei trebuie luată în considerare când se evaluează dacă intrarea pe piaţă este profitabilă sau nu. Intrarea pe o piaţă despre care se estimează că înregistrează o creştere viitoare substanţială este mai probabil să fie profitabilă decât intrarea pe o piaţă matură sau care se aşteaptă să intre în declin. Economiile de scară sau efectele de reţea pot face intrarea pe piaţă neprofitabilă dacă noul-venit nu obţine o cotă de piaţă suficient de ridicată.
79. Intrarea pe piaţă este probabilă în cazul în care furnizorii de pe alte pieţe deţin deja instalaţiile de producţie care pot fi folosite la intrarea pe piaţa în cauză, reducând astfel costurile de intrare nerecuperabile. Cu cât diferenţa de profitabilitate între intrarea pe piaţă şi absenţa intrării înainte de concentrare este mai redusă, cu atât este mai probabilă o astfel de realocare a facilităţilor de producţie.
Secţiunea 3
Intrarea în timp util şi intrarea suficientă
80. Consiliul Concurenţei examinează dacă intrarea ar fi suficient de rapidă şi de durabilă pentru a descuraja sau a combate exerciţiul puterii de piaţă. Perioada oportună depinde de caracteristicile şi de dinamica pieţei, precum şi de capacităţile specifice ale potenţialilor nou-veniţi. Cu toate acestea, în mod normal, intrarea pe piaţă este considerată în timp util doar în cazul în care are loc în termen de 2 ani.
81. Intrarea trebuie să aibă un domeniu de aplicare şi o amplitudine suficiente pentru a descuraja sau a combate efectele anticoncurenţiale ale concentrării. Intrarea la o scară redusă, de exemplu pe un anumit segment de nişă de piaţă, s-ar putea să nu fie considerată ca fiind suficientă.
Capitolul VII
CREŞTERI ÎN EFICIENŢĂ
Secţiunea 1
Evaluarea creşterilor în eficienţă în cadrul concentrărilor economice
82. Restructurările întreprinderilor, sub formă de concentrări economice, poate respecta cerinţele concurenţei dinamice şi sunt în măsură să ridice nivelul de competitivitate al industriei, îmbunătăţind astfel condiţiile creşterii şi ridicării nivelului de trai. Este posibil ca acele creşteri de eficienţă generate de o concentrare economică să contracareze efectele asupra concurenţei şi, în special, posibilele prejudicii aduse consumatorilor pe care le-ar provocat altfel. Pentru a evalua dacă o concentrare ridică sau nu obstacole semnificative în calea concurenţei efective, în special prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante, în sensul art.23 din Legea nr.183/2012, Consiliul Concurenţei efectuează o evaluare concurenţială în ansamblu a concentrării. La efectuarea acestei evaluări, Consiliul Concurenţei ia în calcul criteriile menţionate la art.23 alin.(5) din Legea nr.183/2012, criterii, cu condiţia ca acestea să fie în beneficiul consumatorului şi să nu reprezinte un obstacol în calea concurenţei, inclusiv progresul tehnic şi economic, cu condiţia ca acesta să fie în avantajul consumatorilor şi să nu constituie un obstacol în calea concurenţei.
83. La evaluarea în ansamblu a unei concentrări economice, Consiliul Concurenţei analizează argumentele determinate de creşterile în eficienţă invocate şi probate. Consiliul Concurenţei poate stabili că, drept urmare a creşterilor în eficienţă pe care le produce concentrarea economică nu există nici un motiv pentru a declara concentrarea incompatibilă cu mediul concurenţial, în temeiul art.23 alin.(3) din Legea nr.183/2012. Aceasta se aplică în cazul în care Consiliul Concurenţei este în măsură să deducă, pe baza unor dovezi suficiente, faptul că acele creşteri în eficienţă generate de concentrare pot mări capacitatea şi motivaţia entităţii rezultate în urma concentrării de a acţiona în favoarea competitivităţii în beneficiul consumatorilor, contracarând astfel efectele negative asupra concurenţei pe care le-ar avea altfel concentrarea.
84. În procesul de evaluare a concentrării economice de către Consiliul Concurenţei, este necesar ca creşterile în eficienţă invocate şi să fie în măsură să ajungă la concluzia că, în urma creşterilor în eficienţă, nu există motive pentru a declara concentrarea economică incompatibilă cu mediul concurenţial, creşterile în eficienţă trebuie să fie în beneficiul consumatorilor, specifice concentrării şi verificabile. Aceste condiţii fiind cumulative.
Secţiunea 2
Avantaje pentru consumatori
85. Principalul punct de referinţă în evaluarea creşterilor în eficienţă invocate este ca, în urma concentrării, consumatorii (clienţii, potenţiali şi/sau existenţi, ai întreprinderilor implicate la concentrarea economică) să nu se găsească într-o situaţie mai precară. Creşterile în eficienţă trebuie să fie substanţiale şi să se producă în timp util, fiind, în principiu, în avantajul consumatorilor de pe acele pieţe relevante în care este altfel probabil să apară probleme de concurenţă.
86. Concentrările pot genera diverse tipuri de creşteri în eficienţă care pot da naştere unor preţuri mai scăzute sau altor avantaje pentru consumatori. De exemplu, economiile de costuri de producţie sau de distribuţie pot oferi entităţii rezultate în urma concentrării capacitatea şi motivaţia de a aplica preţuri mai mici în urma concentrării. În funcţie de nevoia de a determina dacă creşterile în eficienţă sunt în beneficiul net al consumatorilor, este mai probabil ca creşterile în eficienţă legate de costuri care duc la reduceri ale costurilor variabile sau marginale să fie mai relevante pentru evaluarea creşterilor în eficienţă decât reducerile de costuri fixe, probabilitatea este mai mare ca primele să genereze preţuri mai scăzute pentru consumatori. Costurile variabile trebuie considerate drept acele costuri care variază în funcţie de nivelul producţiei sau al vânzărilor, pe parcursul intervalului de timp relevant. Costurile marginale sunt acele costuri asociate extinderii marginale a producţiei sau a vânzărilor. În general, economiile de costuri fixe nu au o pondere ridicată, deoarece relaţia dintre costurile fixe şi preţurile la consumator este, în mod normal, mai puţin directă, cel puţin pe termen scurt. Reducerile de costuri rezultate din reducerile anticoncurenţiale ale producţiei nu pot fi considerate creşteri în eficienţă în beneficiul consumatorilor.
87. Consumatorii pot beneficia, de pe urma produselor sau a serviciilor noi sau îmbunătăţite, de exemplu, în urma creşterilor în eficienţă în domeniul cercetării şi dezvoltării şi al inovaţiilor. O societate în comun înfiinţată pentru a dezvolta un nou produs poate crea tipul de creşteri în eficienţă care pot fi luate în considerare de Consiliul Concurenţei.
88. În contextul efectelor coordonate, creşterile în eficienţă pot amplifica motivaţia entităţii rezultate în urma concentrării de a spori producţia şi de a scădea preţurile, limitându-i astfel motivaţia de a-şi coordona comportamentul pe piaţă cu alte întreprinderi de pe respectiva piaţă. Creşterile în eficienţă pot să conducă la reducerea riscurilor de efecte coordonate pe piaţa relevantă.
89. În general, cu cât materializarea creşterilor în eficienţă se produce mai târziu în viitor, cu atât ponderea pe care o atribuie Consiliului Concurenţei este mai mică. Acest fapt implică necesitatea ca, pentru a fi considerate un factor de contracarare, respectivele creşteri în eficienţă să se producă în timp util.
90. Motivaţia entităţii rezultate în urma concentrării de a transfera creşterile în eficienţă asupra consumatorilor este adesea legată de existenţa unei presiuni concurenţiale din partea întreprinderilor rămase pe piaţă şi a concurenţilor potenţiali. Cu cât sunt mai accentuate posibilele efecte negative asupra concurenţei, cu atât mai mult Consiliul Concurenţei trebuie să se asigure că creşterile în eficienţă invocate sunt substanţiale, realizabile şi transferabile consumatorului, la un nivel satisfăcător. Este foarte puţin probabil ca o concentrare economică care generează o poziţie de piaţă apropiată de cea de monopol sau un nivel similar de putere de piaţă să poată fi declarată compatibilă cu mediul concurenţial, pe motiv că creşterile în eficienţă sunt suficiente pentru a contracara posibilele sale efecte anticoncurenţiale.
Secţiunea 3
Creşteri în eficienţă specifice concentrării economice
91. Creşterile de eficienţă sunt relevante pentru evaluarea concurenţială, în cazul în care reprezintă o consecinţă directă a concentrării economice notificate, neputând fi obţinute la un nivel similar prin alternative mai puţin anticoncurenţiale.
92. Creşterile în eficienţă sunt considerate a fi generate de concentrarea economică şi, specifice acesteia. Întreprinderile implicate în operaţiunea de concentrare economică trebuie să furnizeze în timp util toate informaţiile relevante, necesare pentru a demonstra că nu există opţiuni alternative mai puţin anticoncurenţiale, realiste şi realizabile decât concentrarea economică notificată, care să menţină creşterile în eficienţă invocate. Consiliul Concurenţei ţine seama doar de opţiunile care se pot aplica în mod rezonabil în situaţia comercială în care se află părţile la concentrarea economică în ceea ce priveşte practicile comerciale stabilite în sectorul de activitate în cauză.
Secţiunea 4
Caracterul verificabil
93. Creşterile în eficienţă trebuie să fie verificabile astfel încât Consiliul Concurenţei să se poată asigura în mod rezonabil că creşterile în eficienţă se pot materializa şi sunt suficient de semnificative încât să contracareze posibilele prejudicii pe care concentrarea economică le poate aduce consumatorilor. Cu cât sunt mai precise şi mai convingătoare creşterile în eficienţă invocate, cu atât mai bine poate Consiliul Concurenţei să le evalueze. Acolo unde este în mod rezonabil posibil trebuie estimate creşterile în eficienţă şi beneficiul pentru consumatori. În cazul în care nu sunt disponibile datele necesare unei analize cantitative exacte, trebuie să fie posibilă prevederea unui impact determinabil pozitiv asupra consumatorilor şi nu unul marginal. De regulă, cu cât creşterile în eficienţă sunt estimate să se realizeze mai târziu, cu atât Consiliul Concurenţei le atribuie o probabilitate mai redusă de realizare.
94. Majoritatea informaţiilor care permit Consiliului Concurenţei să evalueze dacă respectiva concentrare economică produce tipul de creşteri în eficienţă care i-ar permite să autorizeze o concentrare se află exclusiv în posesia întreprinderilor implicate în operaţiunea de concentrare economică. Părţile care fac notificarea le revine obligaţia de a furniza în timp util toate informaţiile relevante necesare pentru a demonstra că creşterile în eficienţă invocate sunt specifice concentrării economice şi realizabile. Similar, părţile care fac notificarea le revine obligaţia să demonstreze în ce măsură creşterile în eficienţă pot contracara orice efect negativ asupra concurenţei care altfel rezultă în urma concentrării, aducând în acest mod avantaje consumatorilor.
95. Dovezile relevante pentru evaluarea creşterilor în eficienţă invocate includ, în special, documentele interne folosite de conducerea întreprinderii pentru a decide asupra concentrării, declaraţiile conducerii către proprietari şi către pieţele financiare în legătură cu creşterile în eficienţă preconizate, exemplele anterioare de creşteri în eficienţă şi de beneficii aduse consumatorilor, precum şi studiile experţilor externi, anterioare concentrării, privind tipul şi amploarea creşterilor în eficienţă şi gradul în care consumatorii pot beneficia de acestea.
Capitolul VIII
ÎNTREPRINDERE ÎN CRIZĂ
96. Consiliul Concurenţei poate stabili că o anumită concentrare economică potenţial problematică, poate fi compatibilă cu mediul concurenţial, în cazul în care una dintre părţile la concentrare este o întreprindere în criză. Cerinţa principală este ca deteriorarea structurii concurenţiale ulterior concentrării economice să nu poată avea drept cauză respectiva concentrare economică. Aceasta se întâmplă atunci când structura concurenţială a pieţei se deteriorează, într-o măsură cel puţin egală, în absenţa concentrării.
97. Consiliul Concurenţei consideră că următoarele trei criterii sunt deosebit de relevante pentru aplicarea excepţiei întreprinderii în criză:
97.1.presupusa întreprindere în criză este forţată să iasă de pe piaţă într-un viitor apropiat, din cauza dificultăţilor financiare, în cazul în care nu este preluată de o altă întreprindere;
97.2.nu există opţiuni mai puţin anticoncurenţiale de achiziţionare decât concentrarea economică notificată;
97.3.în absenţa concentrării, activele întreprinderii în criză ies în mod inevitabil de pe piaţă. Inevitabilitatea ieşirii activelor întreprinderii în stare de criză de pe piaţa în cauză, în special în cazul unei concentrări economice care dă naştere unui monopol, subliniază observaţia că valoarea cotei de piaţă a întreprinderii în stare de criză ar reveni, oricum, celeilalte părţi la concentrare.
98. Părţilor care fac notificarea le revine obligaţia de a furniza în timp util toate informaţiile relevante necesare pentru a demonstra că deteriorarea structurii concurenţiale în urma concentrării nu este provocată de concentrare.
Anexa nr.2
la Hotărârea Plenului Consiliului Concurenţei
nr.08/2026
INSTRUCŢIUNE
privind evaluarea concentrărilor economice neorizontale
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
1. Instrucţiunea privind evaluarea concentrărilor economice neorizontale (în continuare - Instrucţiune) stabileşte domeniul de aplicare, criteriile şi metodologia aplicată de către Consiliul Concurenţei la evaluarea concentrărilor economice neorizontale, în vederea determinării dacă acestea creează obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţă sau pe o parte semnificativă a acesteia, în special ca urmare a creării sau consolidării unei poziţii dominante prin efectele necoordonate sau coordonate.
2. Instrucţiunea stabileşte modul de evaluare a concentrărilor economice neorizontale (verticale şi conglomerate), inclusiv potenţialele efecte de blocare a accesului la piaţă şi posibilele eficienţe generate de operaţiunile de concentrare economică, în conformitate cu Legea concurenţei nr.183/2012 (în continuare - Legea nr.183/2012).
3. Scopul instrucţiunii este de a oferi Consiliului Concurenţei instrumente utile în procesul de evaluare a compatibilităţii cu mediul concurenţial al operaţiunilor de concentrări economice neorizontale.
4. Instrucţiunea se aplică întreprinderilor care pot avea calitate de părţi implicate în operaţiunea de concentrare economică (în continuare - Întreprinderi implicate), alte părţi la concentrare şi terţe părţi.
5. Instrucţiunea oferă întreprinderilor implicate şi altor părţi interesate orientări în ceea ce priveşte modalitatea de evaluare de către Consiliul Concurenţei a compatibilităţii cu mediul concurenţial al operaţiunilor de concentrare economică.
6. Instrucţiunea descrie principalele scenarii de prejudiciere a mediului concurenţial şi de surse de creştere a eficienţei în contextul concentrărilor economice verticale şi, ulterior, al concentrărilor economice conglomerate.
7. În conformitate cu art.22 din Legea nr.183/2012, Consiliul Concurenţei evaluează concentrările economice care intră în sfera de aplicare a legii, în vederea determinării compatibilităţii acestora cu mediul concurenţial. În acest scop, Consiliul Concurenţei examinează, în conformitate cu art.23 alin.(3) şi (4) din Legea nr.183/2012, dacă o concentrare economică este susceptibilă să creeze obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţă sau pe o parte semnificativă a acesteia, în special prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante pe piaţă ori pe o parte semnificativă a acesteia.
8. Instrucţiunea este elaborată în temeiul Legii nr.183/2012 şi a Regulamentului privind concentrările economice, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Concurenţei nr.2/2025. Consiliul Concurenţei îşi rezervă dreptul de a revizui ori de câte ori este necesar Instrucţiunea, ţinând cont de evoluţiile viitoare, de experienţa acumulată şi de apariţia unor noi elemente relevante.
9. În sensul prezentei Instrucţiuni se definesc următoarele noţiuni:
9.1. creşterea puterii de piaţă - capacitatea uneia sau mai multor întreprinderi de a majora în mod profitabil preţurile, de a reduce producţia, posibilitatea de alegere sau calitatea bunurilor şi serviciilor, de a diminua capacitatea de inovare sau de a influenţa în alt mod parametrii concurenţei;
9.2. efectul de levier - capacitatea de a mări vânzările unui produs pe o piaţă (piaţă legată sau piaţă grupată), în virtutea unei poziţii de piaţă puternice a produsului în raport de care este legat sau grupat (piaţa care leagă sau piaţa care exercită un efect de levier).
10. Alte noţiuni utilizate în Instrucţiune sunt definite în sensul Legii nr.183/2012, actelor normative ale Consiliului Concurenţei şi instrumentelor de interpretare ale Uniunii Europene.
Capitolul II
CARACTERISTICILE GENERALE PRIVIND
CONCENTRĂRILE ECONOMICE NEORIZONTALE
11. Consiliul Concurenţei evaluează concentrările economice definite în sensul art.20 alin.(2) şi alin.(3) din Legea nr.183/2012, în care întreprinderile implicate acţionează pe pieţe relevante distincte şi care sunt denumite concentrări economice neorizontale.
12. Concentrările economice realizate între întreprinderi care sunt concurenţi actuali sau potenţiali pe aceeaşi piaţă relevantă sunt denumite concentrări economice orizontale şi sunt prezentate în Instrucţiunea privind evaluarea concentrărilor economice orizontale, anexa nr.1 la prezenta hotărâre (în continuare - Instrucţiune privind evaluarea concentrărilor economice orizontale).
13. Concentrările economice neorizontale se împart în două categorii: concentrări economice verticale şi concentrări economice conglomerate.
14. Concentrările economice verticale implică întreprinderi care acţionează la diferite niveluri ale lanţului de aprovizionare. De exemplu, atunci când producătorul unui anumit produs întreprinderea din amonte preia controlul asupra unuia dintre distribuitorii săi întreprinderea din aval aceasta reprezintă o concentrare economică verticală.
15. Termenii din amonte şi din aval sunt utilizaţi pentru a descrie relaţia comercială existentă sau potenţială dintre întreprinderile implicate în operaţiunea de concentrare economică. În general, relaţia comercială se caracterizează prin faptul că întreprinderea din aval achiziţionează bunuri sau servicii de la întreprinderea din amonte şi le utilizează ca factori de producţie, sau pentru revânzare în cadrul propriei activităţi economice. Piaţa pe care au loc aceste tranzacţii este denumită piaţă din amonte - piaţă intermediară, iar piaţa pe care produsele sau serviciile sunt comercializate către clienţii finali este denumită piaţă din aval.
16. Concentrările economice conglomerate reprezintă concentrări între întreprinderi care se află în relaţii care nu sunt nici orizontale în calitate de concurenţi pe aceeaşi piaţă relevantă, nici verticale în calitate de furnizori sau clienţi între ei. Distincţia dintre concentrările economice conglomerate şi cele orizontale poate fi uneori dificilă, spre exemplu, în situaţiile în care o operaţiune de concentrare economică vizează produse care prezintă un grad redus de substituibilitate reciprocă. O dificultate similară poate apărea şi în delimitarea concentrărilor conglomerate faţă de cele verticale. Unele produse pot fi furnizate de unele întreprinderi cu factori de producţie deja integraţi pe verticală (relaţii verticale), în timp ce alţi producători permit clienţilor să selecteze şi să asambleze în mod independent elementele constitutive ale produselor (relaţii conglomerate). Astfel, concentrările economice neorizontale se referă la întreprinderi care îşi desfăşoară activitatea pe pieţe strâns legate, cum ar fi concentrările care implică furnizori de produse complementare sau de produse care aparţin aceleiaşi game.
17. Prevederile generale prevăzute în Instrucţiunea privind evaluarea concentrărilor economice orizontale sunt, de asemenea, aplicabile, în mod corespunzător, şi în cazul concentrărilor economice neorizontale. Totodată, Instrucţiunea stabileşte abordarea Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte pragurile privind cotele de piaţă şi gradul de concentrare, în cadrul evaluării concentrărilor economice neorizontale.
18. O concentrare economică poate genera atât efecte orizontale, cât şi efecte neorizontale. O astfel de situaţie poate apărea, de exemplu, în cazul când întreprinderile implicate în operaţiunea de concentrare economică nu se află numai în relaţii verticale sau conglomerate, ci sunt, de asemenea, concurenţi efectivi sau potenţiali pe una sau mai multe pieţe relevante. În asemenea cazuri, Consiliul Concurenţei evaluează efectele orizontale, verticale şi/sau conglomerate ale concentrării economice în conformitate cu instrucţiunile aplicabile.
19. Concurenţa efectivă aduce beneficii consumatorilor, cum ar fi preţuri mai scăzute, produse şi servicii de calitate ridicată, o ofertă variată de bunuri şi servicii, precum şi stimularea inovării. Prin controlul pe care îl exercită, Consiliul Concurenţei împiedică concentrările economice care pot priva consumatorii de aceste beneficii prin creşterea semnificativă a puterii de piaţă a întreprinderilor implicate.
20. În general, în comparaţie cu concentrările economice orizontale, concentrările neorizontale sunt mai puţin susceptibile să ridice obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţă sau pe o parte semnificativă a acesteia.
21. Spre deosebire de concentrările orizontale, concentrările verticale sau conglomerate nu determină dispariţia concurenţei directe dintre întreprinderile implicate pe aceeaşi piaţă relevantă. Cu toate acestea, o dispariţie a concurenţei directe se poate produce în cazul în care una dintre întreprinderile implicate este un concurent potenţial pe piaţa relevantă pe care operează celelalte întreprinderi care participă în operaţiunea de concentrare economică. Prin urmare, principala cauză a efectelor anticoncurenţiale caracteristice concentrărilor economice orizontale este, în general, absentă în cazul concentrărilor economice verticale şi conglomerate.
22. Concentrările economice verticale şi conglomerate oferă posibilităţi importante de sporire a eficienţei. O caracteristică a concentrărilor verticale şi a anumitor concentrări conglomerate constă în faptul că activităţile şi/sau produsele întreprinderilor implicate sunt complementare. Produsele sau serviciile sunt complementare, în cazul în care au mai multă valoare pentru un client atunci când sunt folosite sau consumate împreună decât atunci când sunt folosite sau consumate în mod separat. O concentrare economică între activităţi din amonte şi din aval poate fi calificată drept o combinare de activităţi sau produse complementare care contribuie la realizarea produsului final. De exemplu, atât producţia, cât şi distribuţia îndeplinesc un rol complementar în introducerea unui produs pe piaţă. Integrarea activităţilor sau produselor complementare în cadrul unei singure întreprinderi poate genera creşteri importante ale eficienţei şi poate stimula concurenţa. De exemplu, în cazul relaţiilor verticale, ca urmare a complementarităţii, o scăderea a adaosurilor comerciale în aval conduce la o cerere mai mare inclusiv în amonte. O parte dintre beneficiile acestei creşteri a cererii se cumulează la nivelul furnizorilor din amonte. O întreprindere integrată ia în calcul acest beneficiu. Integrarea verticală poate furniza un stimulent sporit pentru a căuta să se reducă preţurile şi să se sporească producţia, deoarece întreprinderea integrată poate capta un procent mai mare din beneficii. Această situaţie este denumită internalizarea adaosurilor comerciale duble. În mod similar, alte eforturi făcute în vederea creşterii vânzărilor la un anumit nivel de exemplu prin îmbunătăţirea serviciilor sau intensificarea inovării pot asigura o recompensă mai mare pentru o întreprindere integrată care ia în considerare beneficiile cumulate la alte niveluri.
23. Integrarea poate determina reducerea costurilor tranzacţiilor şi poate permite o mai bună coordonare din punctul de vedere al concepţiei produselor, a organizării procesului de producţie şi a modului în care sunt vândute produsele. În mod similar, concentrările ce implică produse care aparţin unei game sau unui portofoliu de produse şi sunt vândute, în general, aceluiaşi grup de clienţi fie că sunt sau nu produse complementare pot genera beneficii pentru client, cum ar fi un sistem de puncte de desfacere unice.
24. Cu toate acestea, în unele cazuri, concentrările neorizontale pot ridica obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţă sau pe o parte semnificativă a acesteia, în special, ca urmare a creării sau consolidării unei poziţii dominante. În principal, din cauza faptului că o concentrare economică neorizontală poate influenţa, într-un mod care poate aduce prejudicii consumatorilor, capacitatea şi motivaţia de a avea un comportament concurenţial ale întreprinderilor care participă la concentrare economică şi ale concurenţilor acestora.
25. În contextul legislaţiei în domeniul concurenţei, noţiunea de consumatori include atât consumatorii intermediari, cât şi consumatorii finali. În situaţiile în care clienţii intermediari sunt concurenţi efectivi sau potenţiali ai întreprinderilor implicate în concentrare economică, Consiliul Concurenţei îşi concentrează analiza asupra efectelor pe care le are concentrarea economică asupra clienţilor cărora entitatea rezultată din concentrarea economică le furnizează produse sau servicii, precum şi asupra concurenţei exercitate şi asupra acestei entităţi. Prin urmare, faptul că o concentrare economică produce efecte asupra anumitor concurenţi nu constituie, în sine, un motiv de îngrijorare din perspectiva normelor de concurenţă. Elementul determinant îl reprezintă impactul concentrării asupra concurenţei efective pe piaţă, şi nu doar impactul asupra unor concurenţi individuali aflaţi la un anumit nivel al lanţului de aprovizionare. În special, împrejurarea că unii concurenţi pot fi prejudiciaţi ca urmare a creşterii eficienţei generate de o concentrare economică nu este, prin ea însăşi, de natură să ridice îndoieli privind compatibilitatea cu mediul concurenţial.
26. Există două moduri principale în care concentrările neorizontale pot ridica obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţă sau pe o parte semnificativă a acesteia prin efecte necoordonate şi efecte coordonate.
27. Efectele necoordonate pot apărea atunci când concentrările neorizontale dau naştere la fenomene de blocare a pieţei. În Instrucţiune, termenul de blocare a pieţei este utilizat pentru a descrie orice situaţie în care accesul unor concurenţi efectivi sau potenţiali la surse de aprovizionare sau la pieţe este afectat sau întrerupt ca urmare a realizării concentrării, reducând astfel capacitatea şi/sau motivaţia întreprinderilor de a avea un comportament concurenţial. Drept consecinţă a unei asemenea blocări a pieţei, întreprinderile implicate în operaţiunea de concentrarea economică, precum şi, în mod potenţial, unii dintre concurenţii acestora, pot dobândi capacitatea de a majora în mod profitabil preţurile practicate faţă de consumatori. Aceste situaţii reprezintă obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţă sau pe o parte semnificativă a acesteia fiind numite blocări anticoncurenţiale ale pieţei.
28. Efectele coordonate apar în situaţiile în care o concentrare economică modifică structura şi dinamica concurenţei într-o asemenea măsură încât este mult mai probabil ca întreprinderile care, anterior concentrării, nu îşi coordonau comportamentul concurenţial ca să ajungă, ulterior, la o coordonare a conduitei lor pe piaţă, în scopul majorării preţurilor sau al prejudicierii concurenţei efective prin alte mijloace. De asemenea, o concentrare economică poate avea ca efect facilitarea, consolidarea sau stabilizarea unor forme de coordonare existente anterior, făcându-le mai uşor de realizat, mai durabile şi mai eficiente pentru întreprinderile implicate.
29. În evaluarea efectelor concurenţiale ale unei concentrări economice, Consiliul Concurenţei compară condiţiile concurenţiale care ar rezulta în urma concentrării notificate cu cele care ar fi prevalat în absenţa concentrării. În mod similar, în situaţiile în care o concentrare economică a fost pusă în aplicare fără notificare prealabilă, analiza se realizează prin raportare la condiţiile concurenţiale care ar fi existat dacă concentrarea economică nu ar fi fost efectuată. În majoritatea cazurilor, condiţiile concurenţiale existente la momentul concentrării constituie termenul de comparaţie relevant pentru evaluarea efectelor concentrării economice. Cu toate acestea, în circumstanţe justificate, Consiliul Concurenţei ţine seama de evoluţiile viitoare ale pieţei care pot fi prognozate în mod rezonabil. În special, termenul de comparaţie relevant poate include estimări privind intrarea sau ieşirea probabilă a unor întreprinderi de pe piaţă în lipsa concentrării. Consiliul Concurenţei poate lua în calcul evoluţiile viitoare ale pieţei ca urmare a modificării cadrului normativ. Această abordare este relevantă în mod particular în situaţiile în care deschiderea pieţei ar conduce la apariţia sau consolidarea unei concurenţe efective.
30. În procesul evaluării concentrărilor economice, Consiliul Concurenţei ia în considerare atât eventualele efectele anticoncurenţiale care pot rezulta din realizarea concentrării, cât şi potenţialele efectele care favorizează concurenţa, rezultate din creşteri de eficienţă demonstrate şi benefice pentru consumatori. Consiliul Concurenţei analizează relaţiile cauză - efect relevante, în scopul identificării celor mai probabile scenarii de realizare a efectelor. Cu cât efectele anticoncurenţiale anticipate sunt mai iminente şi mai directe, cu atât este mai probabil ca acestea să fie tratate în mod prioritar în cadrul analizei concurenţiale. În mod similar, cu cât efectele favorabile concurenţei sunt mai iminente şi mai directe, cu atât este mai probabil să se considere de către Consiliul Concurenţei că acestea anulează orice efecte anticoncurenţiale.
Capitolul III
NIVELUL COTEI DE PIAŢĂ ŞI GRADUL DE CONCENTRARE
31. Concentrările neorizontale nu reprezintă un obstacol semnificativ în calea concurenţei efective pe piaţă sau pe o parte semnificativă a acestia, cu excepţia cazului în care entitatea rezultată ca urmare a concentrării are o putere de piaţă semnificativă care nu echivalează neapărat cu o poziţie dominantă pe cel puţin una dintre pieţele respective. Consiliul Concurenţei examinează acest aspect înainte de a proceda la evaluarea compatibilităţii concentrării cu mediul concurenţial.
32. Nivelul cotei de piaţă şi gradul de concentrare oferă indicaţii preliminare utile cu privire la puterea de piaţă şi la importanţa concurenţială atât a părţilor implicate în operaţiunea de concentrare economică, cât şi a concurenţilor acestora, în conformitate cu Capitolul III din Instrucţiunea privind evaluarea concentrărilor economice orizontale. Modul de calcul al cotelor de piaţă depinde în mod decisiv de definiţia pieţei. Definirea pieţei relevante se va efectua în conformitate cu prevederile din Instrucţiunea privind definirea pieţei relevante în domeniul concurenţei, aprobată prin Hotărârea Plenului Consiliului Concurenţei nr.07/2025 (în continuare - Instrucţiune privind definirea pieţei relevante în domeniul concurenţei). O atenţie specială trebuie acordată în contextele în care întreprinderile integrate vertical furnizează produse la nivel intern.
33. Este puţin probabil ca, în cazul concentrărilor neorizontale, Consiliul Concurenţei să găsească aspecte problematice, de tip coordonat sau necoordonat, atunci când cota de piaţă post-concentrare a noii entităţi, pe fiecare dintre pieţele respective, este inferioară procentului de 30%, iar Indicele Herfindahl-Hirschman (în continuare - IHH) post-concentrare este mai mic de 2000. În cazul în care o entitate rezultată ca urmare a unei concentrări economice are o cotă de piaţă cu puţin peste pragul de 30% pe o piaţă, dar cu mult mai redusă pe alte pieţe, conexe, pot exista mai puţine semne de întrebare privind concurenţa pe aceste pieţe.
34. Consiliul Concurenţei nu investighează pe larg astfel de concentrări economice, cu excepţia situaţiilor speciale în care, de exemplu, sunt prezenţi unul sau mai mulţi dintre factorii următori:
34.1. o concentrare economică implică o întreprindere care s-ar putea extinde în mod semnificativ în viitorul apropiat, de exemplu, datorită unei inovaţii recente;
34.2. există participaţii încrucişate sau poziţii de conducere încrucişate importante între participanţii pe piaţă;
34.3. există o probabilitate ridicată ca una dintre întreprinderile care participă la concentrare economică să întrerupă comportamentul coordonat;
34.4. exista indicii referitoare la coordonări sau practici de facilitare a coordonării anterioare sau in curs de derulare.
35. Consiliul Concurenţei utilizează pragurile referitoare la cota de piaţă şi la IHH prevăzute la pct.33, ca un prim indicator al absenţei unor probleme privind concurenţa. Aceste praguri nu dau naştere unei prezumţii legale. Consiliul Concurenţei consideră că este mai puţin potrivit să se prezinte nivelul cotei de piaţă şi gradul de concentrare, care dacă sunt depăşite ar fi susceptibile să creeze probleme privind concurenţa deoarece existenţa unei puteri de piaţă ridicate pe cel puţin una din pieţele respective este o condiţie necesară, dar nu suficientă de prejudiciere a concurenţei.
Capitolul IV
CONCENTRĂRI VERTICALE
Secţiunea 1
Efecte necoordonate - blocarea pieţei
36. În evaluarea sa, Consiliul Concurenţei ia în considerare atât eventualele efecte anticoncurenţiale rezultate în urma concentrărilor verticale, cât şi eventualele efecte care favorizează concurenţa generate de creşterile de eficienţă probate de către părţile implicate.
37. Se consideră că o concentrare economică generează o blocare a pieţei atunci când accesul unor concurenţi efectivi sau potenţiali la aprovizionare sau la pieţe este afectat sau întrerupt ca urmare a concentrării economice, reducând astfel capacitatea şi/sau motivaţia întreprinderilor de a avea un comportament concurenţial. O astfel de blocare a pieţei poate descuraja intrarea pe piaţă sau dezvoltarea unor întreprinderi concurente sau poate încuraja ieşirea acestora de pe piaţă. Blocarea pieţei poate fi identificată chiar şi în cazul în care întreprinderile concurente care fac obiectul blocării nu sunt forţate să iasă de pe piaţă, fiind suficient ca întreprinderile concurente să fie dezavantajate şi, prin urmare, să fie nevoite să concureze în mod mai puţin eficace. O astfel de blocare a pieţei este considerată ca fiind anticoncurenţială atunci când întreprinderile care participă la concentrare economică, precum şi unii dintre concurenţii acestora au posibilitatea de a mări, în mod profitabil, preţul facturat consumatorilor.
38. Pot fi identificate două forme de blocare a pieţei:
38.1. concentrarea economică poate să determine creşterea costurilor concurenţilor din aval prin restrângerea accesului acestora la o parte importantă din factorii de producţie - blocarea pieţei factorilor de producţie;
38.2. concentrarea economică poate bloca piaţa pentru concurenţii din amonte prin restrângerea accesului acestora la o bază de clienţi - blocarea accesului la clienţi.
Subsecţiunea 1.1.
Blocarea pieţei factorilor de producţie
39. Blocarea pieţei factorilor de producţie intervine atunci când, după concentrarea economică, noua entitate ar putea restrânge accesul la produse sau servicii pe care le-ar fi furnizat dacă nu ar fi existat concentrarea economică, determinând astfel creşterea costurilor concurenţilor săi din aval ca urmare a îngreunării accesului acestora la factori de producţie la preţuri şi în condiţii similare cu cele existente în cazul nerealizării concentrării. Aceasta poate conduce la creşterea în mod profitabil a preţului facturat consumatorilor de către entitatea rezultată în urma concentrării, ceea ce determină ridicarea unor obstacole semnificative în calea concurenţei efective. Nu este necesară forţarea ieşirii de pe piaţă a concurenţilor întreprinderii rezultate ca urmare a concentrării pentru ca blocarea pieţei factorilor de producţie să determine prejudicierea consumatorului. Termenul de referinţă constă în a determina dacă mărirea costurilor factorilor de producţie ar conduce la preţuri mai ridicate pentru consumatori. Cu toate acestea, orice fel de creştere a eficienţei ca urmare a concentrării poate să determine entitatea rezultată ca urmare a concentrării să reducă preţul, astfel încât impactul în ansamblu probabil asupra consumatorilor să fie neutru sau pozitiv. Acest mecanism este prezentat sub formă grafică în figura 1.
Figura 1
Blocarea pieţei factorilor de producţie
40. La evaluarea probabilităţii unui scenariu de blocare de natură anticoncurenţială a pieţei factorilor de producţie, Consiliul Concurenţei examinează:
40.1. dacă entitatea rezultată în urma concentrării poate avea după concentrarea economică, capacitatea de a bloca în mod semnificativ accesul la factori de producţie;
40.2. dacă aceasta are motive pentru a acţiona astfel;
40.3. dacă o strategie de blocare a pieţei are un efect semnificativ negativ asupra concurenţei în aval.
Aceşti factori sunt adesea examinaţi împreună, deoarece sunt strâns interconectaţi.
41. Blocarea pieţei factorilor de producţie (termenul factori de producţie este utilizat în sens larg şi poate acoperi, de asemenea, servicii, accesul la infrastructură şi accesul la drepturi de proprietate intelectuală) poate interveni sub diverse forme. Entitatea rezultată ca urmare a concentrării poate decide să nu întreţină relaţii de afaceri cu concurenţii săi efectivi sau potenţiali pe piaţa verticală conexă. Întreprinderea rezultată ca urmare a concentrării poate hotărî să restrângă sursele de aprovizionare şi/sau să mărească preţul pe care îl facturează concurenţilor şi/sau să îngreuneze condiţiile de aprovizionare faţă de cele existente dacă concentrarea economică nu s-ar fi realizat. Entitatea rezultată în urma concentrării economice poate opta pentru utilizarea la nivel intern a unui tip specific de tehnologie, care nu este compatibil cu tehnologiile alese de întreprinderile concurente. De asemenea, blocarea pieţei se poate face în moduri mai subtile, precum degradarea calităţii factorilor de producţie furnizaţi. În evaluarea sa, Consiliul Concurenţei poate examina o serie de strategii alternative sau complementare posibile.
42. Blocarea pieţei factorilor de producţie poate ridica probleme din punctul de vedere al concurenţei doar dacă vizează un factor de producţie important pentru produsul din aval. De exemplu, aceasta este situaţia când factorul de producţie respectiv reprezintă un factor de cost semnificativ în raport cu preţul produsului din aval. Indiferent de costul său, un factor de producţie poate fi, suficient de important din alte motive. De exemplu, factorul de producţie poate fi o componentă esenţială fără de care produsul din aval nu ar putea fi fabricat sau vândut în mod efectiv pe piaţă ori poate reprezenta o sursă importantă de diferenţiere pentru produsul din aval, de exemplu, calculatoarele personale sunt vândute adesea cu referinţe specifice la tipul de microprocesor pe care îl conţin. Totodată, este posibil că trecerea la factori de producţie alternativi să presupună costuri relativ ridicate.
43. Pentru ca blocarea pieţei factorilor de producţie să constituie o problemă, întreprinderea integrată vertical rezultată ca urmare a concentrării trebuie să aibă o putere considerabilă pe piaţa din aval. Numai în aceste circumstanţe, întreprinderea rezultată ca urmare a concentrării să aibă o influenţă semnificativă asupra condiţiilor de concurenţă de pe piaţa din aval şi astfel, poate şi asupra preţurilor şi condiţiilor de aprovizionare de pe piaţa din aval.
44. Entitatea rezultată ca urmare a operaţiunii de concentrare economică are capacitatea de a bloca piaţa pentru concurenţii din aval, doar dacă, prin reducerea accesului la propriile sale produse şi servicii din amonte, poate afecta în mod negativ disponibilitatea generală a factorilor de producţie pentru piaţa din aval din punctul de vedere al preţului sau al calităţii. Această situaţie poate apărea atunci când restul furnizorilor din amonte sunt mai puţin eficienţi, oferă alternative mai puţin favorabile sau nu dispun de capacitatea de a-şi dezvolta producţia ca reacţie la restricţionarea surselor de aprovizionare, de exemplu, deoarece sunt confruntaţi cu o capacitate de producţie limitată sau, în general, cu scăderea randamentelor de scară. Astfel, existenţa unor contracte exclusive între entitatea rezultată ca urmare a concentrării şi furnizori independenţi de factori de producţie poate limita capacitatea concurenţilor din aval de a avea un acces corespunzător la factori de producţie.
45. Atunci când se determină măsura în care poate interveni fenomenul de blocare a pieţei factorilor de producţie, trebuie luat în considerare că decizia entităţii rezultate ca urmare a concentrării de a se baza pe factorii de producţie furnizaţi de divizia sa din amonte poate determina, de asemenea, deblocarea unor capacităţi din partea celorlalţi furnizori de factori de producţie de la care se aproviziona anterior divizia din aval. Concentrarea economică poate realinia modurile de aprovizionare între întreprinderile concurente.
46. Atunci când concurenţa de pe piaţa factorilor de producţie este de tip oligopol, o decizie a entităţii rezultate ca urmare a concentrării de a restrânge accesul la factorii săi de producţie reduce presiunea concurenţială exercitată asupra celorlalţi furnizori de factori de producţie, ceea ce poate permite să mărească preţul factorilor de producţie pe care îl facturează concurenţilor neintegraţi din aval. Blocarea pieţei factorilor de producţie de către entitatea rezultată ca urmare a concentrării îi poate lăsa pe concurenţii acesteia din aval dezavantajaţi în faţa furnizorilor neintegraţi vertical care au o putere de piaţă sporită. Analiza efectului probabil al eliminării unei constrângeri concurenţiale este similară cu analiza efectelor necoordonate din cazul concentrărilor orizontale conform Capitolul IV din Instrucţiunea privind evaluarea concentrărilor economice orizontale. Această creştere a puterii de piaţă a terţelor părţi este cu atât mai importantă cu cât este mai scăzut gradul de diferenţiere a produselor între entitatea rezultată ca urmare a concentrării şi ceilalţi furnizori din aval şi cu cât este mai ridicat gradul de concentrare din amonte. Cu toate acestea, încercarea de a mări preţul factorilor de producţie poate eşua în cazul în care furnizorii independenţi de factori de producţie, confruntaţi cu o reducere a cererii pentru produsele proprii din partea diviziei din aval a entităţii rezultate ca urmare a concentrării sau a întreprinderilor independente din aval ripostează practicând preţuri mai agresive. În acest sens, poate fi importantă şi natura contractelor de aprovizionare dintre furnizorii din amonte şi întreprinderile independente din aval. De exemplu, atunci când aceste contracte întrebuinţează un sistem de fixare a preţurilor care combină o marjă fixă cu un preţ unitar de aprovizionare, efectul asupra costurilor marginale ale concurenţilor din aval poate fi mai puţin important decât în cazul în care aceste contracte includ doar preţuri unitare de aprovizionare.
47. În evaluarea sa, Consiliul Concurenţei analizează, pe baza informaţiilor disponibile, dacă există strategii de ripostă, eficace şi oportune, pe care le-ar putea aplica întreprinderile concurente. Astfel de strategii de ripostă includ posibilitatea de modificare a procesului de producţie pentru a depinde în mai mică măsură de factorii de producţie respectivi sau de sprijinire a intrării pe piaţă a unor noi furnizori din amonte.
48. Motivaţia de a bloca piaţa depinde de gradul de profitabilitate al acestei acţiuni. Întreprinderea integrată vertical ia în considerare în ce mod furnizările sale de factori de producţie pentru concurenţii din aval afectează, nu doar profiturile diviziei sale din amonte, cât şi pe cele ale diviziei sale din aval. Entitatea rezultată ca urmare a concentrării trebuie să realizeze un compromis între pierderea de profit pe piaţa din amonte din cauza reducerii vânzărilor de factori de producţie către concurenţi efectivi sau potenţiali, pe de o parte, şi câştigurile, pe termen scurt sau mai lung, datorate dezvoltării vânzărilor din aval sau, după caz, posibilităţii de a mări preţurile pentru consumatori, pe de altă parte.
49. Compromisul poate depinde de nivelul profiturilor pe care le obţine în amonte şi în aval entitatea rezultată ca urmare a concentrării. Toate celelalte condiţii fiind constante, cu cât sunt mai reduse marjele din amonte, cu atât sunt mai reduse pierderile înregistrate ca urmare a restrângerii vânzărilor de factori de producţie. În mod similar, cu cât vor fi mai mari marjele din aval, cu atât este mai ridicat profitul obţinut din creşterea cotei de piaţă din aval în detrimentul concurenţilor al căror acces pe piaţă este blocat. Marjele din amonte şi din aval se pot modifica ca urmare a fuziunii şi poate influenţa motivaţia entităţii rezultate ca urmare a fuziunii de a se implica într-o operaţiune de blocare a pieţei.
50. Motivaţia întreprinderii integrate de a mări costurile concurenţilor depinde, de măsura în care cererea din aval poate fi deturnată de la concurenţii al căror acces pe piaţă este blocat şi de procentul din această cerere deturnată care poate fi captat de divizia din aval a întreprinderii integrate. În mod normal, cu cât entitatea rezultată ca urmare a concentrării este supusă unor constrângeri de capacitate mai mici în raport cu întreprinderile concurente din aval al căror acces pe piaţă nu a fost blocat şi cu cât produsele entităţii rezultate ca urmare a concentrării sunt mai substituibile în raport cu cele ale acestor concurenţi, cu atât este mai ridicat acest procent. Efectul asupra cererii din aval este mai important dacă factorii de producţie afectaţi reprezintă o parte semnificativă din costurile concurenţilor din aval sau o componentă esenţială a produsului din aval. Dimpotrivă, dacă factorii de producţie reprezintă doar o parte redusă din produsul din aval şi nu sunt esenţiali, chiar o cotă ridicată de piaţă în amonte nu conferă entităţii rezultate ca urmare a fuziunii motivaţia de a bloca accesul pe piaţă al concurenţilor din aval, deoarece doar puţine sau poate niciuna dintre vânzări sunt deturnate către unitatea din aval a firmei integrate.
51. Motivaţia de a bloca accesul pe piaţă al concurenţilor efectivi sau potenţiali poate depinde de măsura în care se estimează că divizia din aval a întreprinderii integrate poate avea de câştigat de pe urma nivelurilor mai ridicate ale preţurilor din aval rezultate ca urmare a strategiei de mărire a costurilor concurenţilor. Cu cât sunt mai ridicate cotele de piaţă ale entităţii din aval rezultate ca urmare a concentrării, cu atât este mai mare baza de vânzări pe care poate beneficia de marje sporite. Cu cât întreprinderea rezultată ca urmare a concentrării poate viza în mai mică măsură o piaţă anume din aval, cu atât este mai puţin probabil ca aceasta să mărească preţurile factorilor de producţie pe care îi furnizează, deoarece trebuie să suporte costuri de oportunitate pe alte pieţe din aval. În acest sens, poate fi luat în considerare, de exemplu, pentru piese de schimb măsura în care entitatea rezultată ca urmare a concentrării poate opera o discriminare prin intermediul preţului atunci când aceasta aprovizionează mai multe pieţe din aval şi/sau pieţe auxiliare.
52. Este posibil ca o întreprindere din amonte aflată în situaţie de monopol şi care are deja capacitatea de a obţine toate profiturile disponibile de pe pieţele legate vertical, să nu aibă nicio motivaţie pentru a bloca accesul pe piaţă al concurenţilor ca urmare a unei concentrări verticale. Capacitatea de a obţine profituri disponibile de la consumatori nu rezultă din o cotă de piaţă foarte ridicată. În cazul în care acest lucru nu se întâmplă este aceea în care o întreprindere aflată în poziţie de monopol are o problemă de angajament şi pe care nu este capabil să o rezolve. De exemplu, un cumpărător din aval poate fi dispus să plătească un preţ ridicat unei întreprinderi din amonte aflate în situaţie de monopol, dacă aceasta nu vinde ulterior cantităţi suplimentare unui concurent. Odată ce termenii de furnizare sunt fixaţi cu o întreprindere din aval, furnizorul din amonte poate dori să crească livrările pentru alte întreprinderi din aval, făcând astfel neprofitabil primul acord de vânzare. Deoarece întreprinderile din aval anticipează acest tip de comportament oportunist, furnizorul din amonte nu poate să-şi exploateze pe deplin puterea de piaţă. Integrarea verticală poate reda furnizorului din amonte capacitatea de a se angaja să nu dezvolte vânzările de factori de producţie, întrucât aceasta ar însemna să-şi prejudicieze propria divizie din aval. Un alt caz, în care întreprinderea aflată în situaţie de monopol nu poate obţine toate profiturile disponibile ce decurg din această poziţie, este acela în care societatea nu poate practica preţuri diferite de la un client la altul. În acest sens este necesar o analiză mai aprofundată a constrângerilor actuale şi viitoare la care este supusă întreprinderea aflată în situaţie de monopol. În situaţia în care nu pot fi obţinute toate profiturile disponibile, o concentrare economică verticală chiar dacă implică o întreprindere aflată în situaţie de monopol în amonte îi poate conferi entităţii rezultate ca urmare a concentrării motivaţia de a mări costurile concurenţilor din aval, reducând astfel constrângerea concurenţială pe care aceştia o exercită asupra sa pe piaţa din aval.
53. La evaluarea motivaţiilor posibile ale întreprinderii rezultate ca urmare a concentrării, Consiliul Concurenţei poate ţine seama de diferite consideraţii, precum structura acţionariatului entităţii rezultate, tipul de strategii adoptate pe piaţă, în trecut, sau conţinutul documentelor strategice interne, cum ar fi planurile de afaceri. Atunci când două întreprinderi deţin controlul comun asupra unei întreprinderi active pe piaţa din amonte şi numai una dintre ele este activă în aval, întreprinderea care nu desfăşoară activităţi în aval poate fi foarte puţin interesată în a renunţa la vânzările de factori de producţie. În astfel de situaţii, motivaţia de a bloca piaţa este mai redusă decât atunci când întreprinderea din amonte este controlată în întregime de o întreprindere cu activităţi în aval. Faptul că, în trecut, un concurent cu o poziţie pe piaţă similară cu cea a entităţii rezultate ca urmare a concentrării a încetat să furnizeze factori de producţie poate demonstra că adoptarea unei astfel de strategii este raţională din punct de vedere comercial.
54. Atunci când adoptarea unui anumit mod de comportament de către entitatea rezultată ca urmare a concentrării reprezintă o etapă esenţială în vederea blocării pieţei, Consiliul Concurenţei examinează atât motivaţiile favorabile adoptării unui astfel de comportament, cât şi factorii răspunzători pentru reducerea sau chiar eliminarea respectivelor motivaţii, inclusiv posibilitatea ca acest comportament să fie ilegal. Comportamentul poate fi ilegal inter alia datorită existenţei normelor privind concurenţa sau a normelor specifice unui sector la nivel naţional. Ilegalitatea unui comportament poate constitui, numai în anumite situaţii, un motiv de descurajare semnificativ în ceea ce priveşte adoptarea unui astfel de comportament de către entitatea rezultată ca urmare a concentrării. În special, Consiliul Concurenţei analizează pe baza unei analize succinte:
54.1. posibilitatea ca acest comportament să fie în mod clar sau foarte probabil, ilegal din punctul de vedere al legislaţiei concurenţiale;
54.2. probabilitatea ca acest comportament ilegal să poată fi descoperit; şi
54.3. sancţiunile care ar putea fi impuse.
55. În general, o concentrare economică ridică semne de întrebare cu privire la concurenţă datorită blocării pieţei factorilor de producţie, în cazul în care determină mărirea preţurilor pe piaţa din aval, ridicând obstacole semnificative în cale concurenţei efective.
56. O blocare anticoncurenţială a pieţei poate apărea atunci când o concentrare economică verticală permite părţilor participante la concentrare economică să mărească costurile concurenţilor din aval de pe piaţă, conducând la o presiune în creştere asupra preţurilor de vânzare ale acestora. În mod normal, o prejudiciere semnificativă a concurenţei efective presupune ca întreprinderile al căror acces pe piaţă este blocat au un rol suficient de important în procesul concurenţial de pe piaţa din aval. Cu cât este mai ridicat numărul de concurenţi al căror acces pe piaţa din aval este blocat, cu atât este mai mare probabilitatea ca pe piaţa din aval concentrarea economică să determine o mărire semnificativă a preţurilor şi, prin urmare, să ridice obstacole semnificative în calea concurenţei efective. Chiar dacă o întreprindere deţine o cotă de piaţă relativ redusă faţă de alţi participanţi, o anumită întreprindere poate juca un rol concurenţial semnificativ, în comparaţie cu alţi participanţi, deoarece este un concurent apropiat al întreprinderii integrate vertical sau, deoarece este un concurent deosebit de agresiv.
57. Concurenţa efectivă poate fi obstrucţionată în mod semnificativ prin ridicarea de bariere în calea intrării pe piaţă a concurenţilor potenţiali. O concentrare economică verticală poate bloca concurenţa potenţială pe piaţa din aval, în cazul în care entitatea rezultată ca urmare a concentrării ar putea să nu devină un furnizor pentru întreprinderile care ar putea intra pe piaţa din aval sau ar putea-o determina să facă acest lucru doar în condiţii mai puţin favorabile decât dacă concentrarea economică nu s-ar fi realizat. Simpla posibilitate ca entitatea rezultată ca urmare a concentrării să desfăşoare o strategie de blocare a pieţei post-concentrare, poate deja crea un puternic efect disuasiv asupra întreprinderilor care ar putea intra pe piaţă. Concurenţa efectivă de pe piaţa din aval poate fi obstrucţionată în mod semnificativ prin ridicarea de bariere la intrarea pe piaţă, în special dacă blocarea pieţei factorilor de producţie ar atrage după sine faptul că potenţialii concurenţi sunt obligaţi să intre pe piaţă atât în amonte, cât şi în aval pentru a putea avea un comportament concurenţial efectiv pe oricare dintre aceste pieţe. Preocuparea privind ridicarea de bariere la intrarea pe piaţă este relevantă, în special în sectoarele care sunt în faza de deschidere a pieţei ori care trebuie să o facă într-un viitor previzibil. Este important ca măsurile de reglementare destinate să contribuie la deschiderea pieţei să nu fie lipsite prin concentrarea unor întreprinderi legate în mod vertical care pot determina închiderea pieţei sau se pot împiedica unele pe celelalte să intre pe piaţă.
58. În cazul în care rămân suficienţi concurenţi credibili în aval, ale căror costuri nu sunt susceptibile să crească, de exemplu, pentru că sunt ei înşişi integraţi vertical sau sunt capabili să se orienteze spre factori de producţie alternativi adecvaţi, concurenţa din partea acestor întreprinderi poate constitui o presiune suficientă asupra entităţii rezultate ca urmare a concentrării şi poate împiedica astfel mărirea preţurilor factorilor de producţie la niveluri superioare celor practicate anterior concentrării.
59. Efectul asupra concurenţei pe piaţa din aval trebuie evaluat prin prisma factorilor care îl pot contracara, precum prezenţa puterii de cumpărare sau probabilitatea ca intrările pe piaţa din amonte să menţină concurenţa efectivă.
60. Efectul asupra concurenţei trebuie evaluat prin prisma creşterilor de eficienţă probate de către părţile care participă la concentrarea economică, în conformitate cu Capitolul VII din Instrucţiunea privind evaluarea concentrărilor economice orizontale. Consiliul Concurenţei poate decide că, drept consecinţă a creşterilor de eficienţă pe care le generează concentrarea economică nu există motive pentru a declara concentrarea economică ca fiind incompatibilă cu mediul concurenţial, în temeiul art.23 alin.(3) din Legea nr.183/2012. Astfel, Consiliul Concurenţei, poate concluziona pe baza unor probe suficiente că, eficienţa sporită generată de concentrare economică poate creşte capacitatea şi motivaţia entităţii rezultate de a acţiona în sensul favorizării concurenţei în folosul consumatorilor, compensând astfel efectele adverse pe care concentrarea economică le poate genera.
61. Pentru a evalua creşterile de eficienţă în contextul concentrărilor neorizontale, Consiliul Concurenţei aplică principiile stabilite în Capitolul VII a Instrucţiunii privind evaluarea concentrărilor economice orizontale. În special, Consiliul Concurenţei ţine cont în evaluarea concentrării economice de creşterile de eficienţă invocate care trebuie să fie benefice pentru consumatori, să fie specifice concentrării şi să fie verificabile. Aceste condiţii sunt cumulative.
62. Concentrările verticale pot genera anumite surse specifice de productivitate, lista acestora nefiind exhaustivă.
63. În special, o concentrare economică verticală permite entităţii rezultate să asimileze orice adaosuri comerciale duble preexistente ca urmare a fixării independente a preţurilor de către fiecare dintre cele două părţi anterior concentrării. În funcţie de condiţiile pieţei, reducerea adaosului comercial combinat atunci când deciziile privind fixarea preţurilor la ambele niveluri nu sunt armonizate poate permite întreprinderii integrate vertical să-şi dezvolte producţia, în mod profitabil, pe piaţa din aval. Cu toate acestea, este important să se accepte că problema adaosurilor comerciale duble nu apare întotdeauna sau nu apare în mod semnificativ înainte de concentrarea economică, deoarece părţile care iau parte la concentrarea economică au încheiat deja un acord de furnizare cu un mecanism de preţuri care prevede eliminarea adaosului comercial în condiţiile existenţei unor reduceri pentru atingerea unor anumite cantităţi. Creşterile de eficienţă asociate cu eliminarea adaosurilor comerciale duble pot să nu fie întotdeauna specifice concentrării, deoarece cooperarea verticală sau acordurile verticale pot, în absenţa unei concentrări, să conducă la beneficii similare în condiţiile unor efecte anticoncurenţiale mai reduse. Este posibil ca o concentrare economică să nu elimine în mod complet adaosul comercial dublu, în cazul în care oferta de factori de producţie este redusă datorită unei capacităţi de producţie limitate şi în care există o utilizare alternativă la fel de profitabilă a factorilor de producţie. În astfel de situaţii, utilizarea în intern a factorilor de producţie determină apariţia unui cost de oportunitate pentru societatea integrată vertical: folosirea în intern a factorilor de producţie pentru a creşte producţia în aval antrenează reducerea vânzărilor pe piaţa alternativă. Prin urmare, motivaţia de utiliza factorii de producţie în intern şi de a creşte producţia în aval este mai redusă decât în cazul în care nu ar exista un cost de oportunitate.
64. O concentrare economică verticală poate permite părţilor să coordoneze mai bine procesul de producţie şi de distribuţie şi să facă economii în ceea ce priveşte costurile de stocare.
65. În general, o concentrare economică verticală poate contribui la armonizarea motivaţiilor părţilor în legătură cu investiţiile în noi produse, în noi procese de producţie şi în vederea comercializării produselor. De exemplu, în cazul în care, înainte de concentrarea economică, un distribuitor din aval poate fi reticent la a investi în publicitate şi în informarea clienţilor în legătură cu calităţile produselor entităţii din amonte, deoarece o astfel de investiţie este profitabilă şi pentru vânzările altor întreprinderi din aval, entitatea rezultată ca urmare a concentrării poate avea mai puţine probleme privind motivaţia.
Subsecţiunea 1.2.
Blocarea accesului la clienţi
66. Blocarea accesului la clienţi poate apărea în cazul integrării unui furnizor şi a unui client important de pe piaţa din aval. Datorită prezenţei în aval, entitatea rezultată ca urmare a concentrării poate bloca accesul la o bază de clienţi suficientă pentru concurenţii săi actuali sau potenţiali de pe piaţa din amonte - piaţa factorilor de producţie şi poate reduce capacitatea sau motivaţia acestora de a avea un comportament concurenţial. Aceasta poate determina creşterea costurilor concurenţilor din aval, îngreunându-le aprovizionarea cu factori de producţie la preţuri şi în condiţii similare cu cele existente dacă nu era concentrarea economică. Entitatea rezultată ca urmare a fuziunii poate să mărească, în mod profitabil, preţurile pe piaţa din aval. Cu toate acestea, orice fel de creştere a eficienţei ca urmare a concentrării poate să determine entitatea rezultată să reducă preţurile astfel încât să nu existe niciun impact negativ asupra consumatorilor. Nu este necesar, în ceea ce priveşte concurenţii întreprinderii rezultate ca urmare a concentrării, aceştia să fie forţaţi să iasă de pe piaţă pentru ca blocarea accesului la clienţi să determine prejudicierea consumatorului. Termenul de referinţă constă în a determina dacă mărirea costurilor cu factorii de producţie conduc la preţuri mai ridicate pentru consumatori. Acest mecanism este prezentat sub formă grafică în figura 2.
Figura 2
Blocarea accesului la clienţi
67. La evaluarea probabilităţii unui scenariu de blocare de natură anticoncurenţială a accesului la clienţi, Consiliul Concurenţei examinează, în special:
67.1. dacă entitatea rezultată ca urmare a concentrării poate avea capacitatea de a bloca accesul la pieţele din aval prin reducerea achiziţiilor de la concurenţii din amonte;
67.2. dacă aceasta are motive pentru a reduce achiziţiile din amonte;
67.3. dacă o strategie de blocare a pieţei are un efect semnificativ şi dăunător asupra clienţilor de pe piaţa din aval.
68. O concentrare economică verticală poate afecta concurenţii din amonte prin creşterea costului de acces al acestora la clienţii din aval sau prin restrângerea accesului la o bază de clienţi importantă. Blocarea accesului la clienţi poate îmbrăca diverse forme. De exemplu, entitatea rezultată ca urmare a concentrării poate decide să achiziţioneze toate bunurile sau serviciile de care are nevoie de la divizia sa din amonte şi, în consecinţă, poate înceta aprovizionarea de la concurenţii săi din amonte. De asemenea, poate reduce achiziţiile de la concurenţii din amonte sau se poate aproviziona de la aceştia în condiţii mai puţin favorabile decât ar fi făcut-o în absenţa concentrării. Cum ar fi, în cazurile care se referă la activitatea de distribuţie, este mai puţin probabil ca entitatea rezultată ca urmare a concentrării să acorde accesul la punctele sale de desfacere în aceleaşi condiţii ca cele existente dacă nu era concentrarea economică.
69. Atunci când analizează dacă entitatea rezultată ca urmare a concentrării are capacitatea de a bloca accesul la pieţele din aval, Consiliul Concurenţei examinează dacă există suficiente alternative economice pe piaţa din aval astfel încât concurenţii din amonte actuali sau potenţiali să-şi poată vinde producţia. Pierderea în calitate de client a întreprinderii integrate este, în mod normal, mai puţin importantă dacă achiziţiile acestei întreprinderi de la întreprinderi neintegrate, anterior concentrării, reprezintă o parte redusă din baza de vânzări disponibilă pentru aceste întreprinderi. În acest caz, este foarte probabil să existe suficienţi clienţi alternativi. Existenţa unor contracte exclusive încheiate între entitatea rezultată ca urmare a concentrării şi alte întreprinderi din aval poate limita capacitatea concurenţilor din amonte de a atinge un număr suficient de vânzări. Pentru ca blocarea accesului la clienţi să constituie o preocupare, concentrarea economică verticală trebuie să implice o întreprindere care este un client important, cu un grad ridicat de putere pe piaţa din aval. În cazul în care persistă o bază de clienţi existentă sau potenţială suficient de largă, care se poate orienta spre furnizori independenţi, este puţin probabil ca pe baza acestor motive Consiliul Concurenţei să constate probleme de ordin concurenţial.
70. Blocarea accesului la clienţi poate determina creşterea preţurilor factorilor de producţie, în special dacă se înregistrează economii importante de scară sau de diversificare pe piaţa factorilor de producţie sau atunci când cererea este caracterizată prin efecte de reţea. Economiile de scară sau de diversificare apar atunci când o creşterea a scării sau a diversificării producţiei determină o reducere a costului mediu unitar. Efectele de reţea apar atunci când creşte valoarea unui produs destinat unui client, în cazul în care creşte şi numărul celorlalţi clienţi care îl utilizează. De exemplu, dispozitive de comunicare, programe de calculator specifice, produse care necesită standardizare şi platforme care reunesc vânzători şi cumpărători. În astfel de situaţii, poate fi afectată capacitatea concurenţilor din amonte fie ei actuali sau potenţiali, de a avea un comportament concurenţial.
71. Blocarea accesului la clienţi poate conduce la creşterea preţurilor factorilor de producţie în cazul în care concurenţii din amonte funcţionează la acelaşi nivel sau la un nivel apropiat de scara lor minimă de eficienţă. În măsura în care blocarea accesului la clienţi şi pierderea aferentă de producţie pentru concurenţii din amonte conduce la creşterea costurilor lor variabile de producţie, aceasta poate determina o presiune ascendentă asupra preţurilor pe care aceştia le facturează clienţilor care operează pe piaţa din aval.
72. În condiţiile existenţei unor economii de scară sau de diversificare, blocarea accesului la clienţi poate face ca potenţialii participanţi să fie mai puţin interesaţi să intre pe piaţa din amonte, datorită reducerii semnificative a veniturilor potenţiale ale acestora. În situaţia în care, blocarea accesului la clienţi determină descurajarea acestora este posibil ca preţurile factorilor de producţie să rămână la un nivel mai ridicat decât ar fi cazul in alte condiţii, conducând astfel la creşterea costului de aprovizionare cu factori de producţie pentru concurenţii din aval ai întreprinderii rezultate ca urmare a concentrării.
73. Din moment ce blocarea accesului la clienţi are un impact asupra fluxurilor de venituri ale concurenţilor din amonte, aceasta poate determina reducerea semnificativă a capacităţii şi a motivaţiei acestora de a investi în vederea reducerii costurilor, îmbunătăţirii activităţii de cercetare/dezvoltare şi a calităţii produselor. Un furnizor de factori de producţie căruia i se blochează accesul la un client important poate decide să rămână în afara pieţei dacă nu reuşeşte să atingă un prag de rentabilitate ca urmare a investiţiei. Acest prag de rentabilitate poate fi atins, dacă un potenţial participant pe piaţă are acces la o bază mai largă de clienţi, care include clienţi de pe alte pieţe relevante. Aceasta poate conduce la reducerea capacităţii concurenţiale pe termen lung a acestora şi poate chiar cauza ieşirea lor de pe piaţă.
74. În evaluarea sa, Consiliul Concurenţei poate ţine seama de existenţa unor pieţe distincte care corespund unor utilizări diferite ale factorilor de producţie. Dacă o parte importantă a pieţei din aval este blocată, există probabilitatea ca un furnizor din amonte să nu reuşească să atingă nivelul de eficienţă şi să opereze, de asemenea, la costuri mai ridicate pe o altă piaţă (alte pieţe). Dimpotrivă, un furnizor din amonte poate continua să opereze în mod eficient dacă identifică alte utilizări sau pieţe secundare pentru factorii săi de producţie, fără a suporta costuri mult mai ridicate.
75. Consiliul Concurenţei analizează, pe baza informaţiilor disponibile, dacă există strategii de ripostă, eficace şi oportune, durabile în timp pe care le pot aplica întreprinderile concurente. Astfel de strategii de ripostă includ posibilitatea unei decizii a concurenţilor din amonte de a practica preţuri mai agresive pentru a menţine nivelul vânzărilor de pe piaţa din aval astfel încât să reducă efectul blocării.
76. Motivaţia de a bloca piaţa depinde de gradul de profitabilitate al acestei acţiuni. Entitatea rezultată ca urmare a concentrării trebuie să realizeze un compromis între costurile eventuale asociate neprocurării produselor de la concurenţii din amonte şi posibilele câştiguri obţinute din realizarea acestui lucru, de exemplu, deoarece această acţiune îi permite să mărească preţurile pe pieţele din amonte şi din aval.
77. Costurile asociate reducerii aprovizionării de la furnizorii concurenţi din amonte sunt mai ridicate atunci când divizia din amonte a întreprinderii integrate este mai puţin eficientă decât furnizorii blocaţi. Astfel de costuri sunt mai ridicate dacă divizia din amonte a întreprinderii rezultate ca urmare a concentrării are o capacitate de producţie limitată sau dacă produsele concurenţilor sunt mai interesante datorită gradului lor de diferenţiere.
78. Motivaţia de a se angaja în strategia de blocare a accesului la clienţi depinde şi de măsura în care divizia din amonte a entităţii rezultate ca urmare a concentrării poate beneficia de un eventual nivel mai ridicat al preţurilor pe piaţa din amonte rezultat ca urmare a blocării accesului la clienţi al concurenţilor din amonte. Motivaţia de se a angaja în strategia de blocare a accesului la clienţi este şi mai ridicată cu cât divizia din aval a întreprinderii integrate se poate aştepta să beneficieze de un nivel mai ridicat al preţurilor în aval ca urmare a strategiei de blocare. În acest context, cu cât este mai ridicată cota de piaţă pentru activităţile din aval ale entităţii rezultate ca urmare a concentrării, cu atât este mai mare baza de vânzări pe care poate beneficia de marje sporite. Dacă întreprinderea integrată vertical furnizează o parte din factorii de producţie ai concurenţilor din aval, aceasta poate profita de capacitatea de a-şi creşte vânzările sau, după caz, de a mări preţurile factorilor de producţie.
79. Atunci când adoptarea unui anumit comportament de către entitatea rezultată ca urmare a concentrării reprezintă o etapă esenţială în vederea blocării pieţei, Consiliul Concurenţei examinează atât motivaţiile favorabile adoptării unui astfel de comportament, cât şi factorii răspunzători pentru reducerea sau chiar eliminarea respectivelor motivaţii, inclusiv posibilitatea ca acest comportament să fie ilegal. Analiza acestor motivaţii se realizează conform pct.54.
80. Blocarea concurenţilor pe pieţele din amonte poate avea un impact negativ asupra pieţei din aval şi poate aduce prejudicii consumatorilor. Prin împiedicarea accesului concurenţial al produselor concurenţilor din amonte blocaţi la o bază de clienţi semnificativă, concentrarea economică poate reduce capacitatea acestora de a avea un comportament concurenţial în viitorul apropiat. Este probabil ca întreprinderile concurente din aval să fie dezavantajate din punct de vedere concurenţial, suportând, de exemplu, costuri ridicate ale factorilor de producţie. În schimb, acest lucru poate permite entităţii rezultate ca urmare a concentrării să mărească preţurile în mod profitabil sau să reducă producţia în ansamblu pe piaţa din aval.
81. Poate dura o perioadă de timp până la materializarea impactului negativ asupra consumatorilor, în timp ce impactul principal al blocării accesului la clienţi fiind asupra fluxurilor de venituri ale concurenţilor din amonte, reducând motivaţia acestora de a face investiţii în vederea reducerii costurilor, ameliorării calităţii produselor sau în alte domenii concurenţiale, pentru a rămâne competitiv.
82. Concentrarea economică poate ridica obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa din amonte numai atunci când o parte suficient de importantă din producţia din amonte este afectată de reducerea veniturilor ca urmare a concentrării verticale. Dacă rămâne un anumit număr de concurenţi în amonte care nu sunt afectaţi, concurenţa dintre aceste întreprinderi poate fi suficientă pentru a împiedica preţurile să crească pe piaţa din amonte şi, prin urmare, pe piaţa din aval. Concurenţa suficientă dintre întreprinderile din amonte neafectate de blocare presupune ca acestea să nu fie confruntate cu bariere în calea dezvoltării, ca de exemplu limitări ale capacităţii de producţie sau diferenţierea produselor. Analiza unor astfel de efecte necoordonate prezintă asemănări cu analiza efectelor necoordonate în cazul concentrărilor orizontale. În cazul în care, reducerea concurenţei din amonte afectează o parte importantă a producţiei din aval este probabil ca, datorită blocării accesului la factorii de producţie, concentrarea economică să determine o creştere importantă a nivelului preţurilor de pe piaţa din aval şi, prin urmare, să ridice obstacole semnificative în calea concurenţei efective conform pct.55 - 58.
83. Concurenţa efectivă de pe piaţa din amonte poate fi obstrucţionată în mod semnificativ şi prin ridicarea de bariere în calea intrării pe piaţă a potenţialilor concurenţi. Aceasta poate fi situaţia, în special în cazul în care blocarea accesului la clienţi ar obliga astfel de concurenţi potenţiali să intre pe piaţă atât la nivelul din aval, cât şi la cel din amonte pentru a putea avea un comportament concurenţial efectiv pe oricare dintre aceste pieţe. În acest context, blocarea accesului la clienţi şi la factori de producţie poate face parte din aceeaşi strategie. Preocuparea privind ridicarea de bariere la intrarea pe piaţă este relevantă, în special în sectoarele care sunt în faza de deschidere a pieţei ori care sunt susceptibile să realizeze această deschidere în viitorul previzibil. Este important ca măsurile de reglementare destinate să contribuie la deschiderea pieţei să nu conducă prin concentrarea unor întreprinderi legate în mod vertical la închiderea pieţei sau la crearea obstacolelor de intrare pe piaţă.
84. Efectul asupra concurenţei trebuie evaluat prin prisma factorilor care îl pot contracara, precum prezenţa unei puteri de cumpărare compensatorie sau probabilitatea ca intrarea pe piaţă a unor noi participanţi să menţină concurenţa efectivă pe pieţele din amonte sau din aval.
85. Este necesar ca efectul asupra concurenţei să fie evaluat prin prisma creşterilor de eficienţă probate de părţile care participă la operaţiunea de concentrare economică.
Secţiunea 2
Alte efecte necoordonate
86. Entitatea rezultată ca urmare a concentrării economice poate avea acces prin integrarea verticală, la informaţii comerciale sensibile privind activităţile din amonte sau din aval ale concurenţilor.
87. Atunci când devine furnizor al unui concurent din aval, o întreprindere poate obţine informaţii esenţiale, care îi permit să practice preţuri mai puţin agresive pe piaţa în detrimentul consumatorilor. De asemenea, aceasta poate pune concurenţii într-o situaţie dezavantajoasă din punct de vedere concurenţial, descurajându-i astfel să intre sau să se dezvolte pe piaţă.
Secţiunea 3
Efecte coordonate
88. Potrivit Capitolul IV din Instrucţiunea privind evaluarea concentrărilor economice orizontale, o concentrare economică poate modifica natura concurenţei astfel încât este mult mai probabil ca întreprinderile care anterior nu îşi coordonau modul de acţiune să devină mai susceptibile să îşi coordoneze conduita şi, în consecinţă, să majoreze preţurile sau să afecteze în alt mod concurenţa efectivă. O concentrare economică face ca o coordonare să fie mai uşoară, mai stabilă şi mai eficace pentru întreprinderile care se concertau înainte de concentrarea economică.
89. Fenomenul de coordonare pe piaţă poate apărea atunci când concurenţii sunt capabili, fără a participa la un acord sau a recurge la o practică concertată în sensul Legii nr.183/2012, să identifice şi să urmărească obiective comune, evitând presiunea concurenţială reciprocă normală printr-un sistem coerent de ameninţări implicite. Într-o situaţie concurenţială normală, fiecare întreprindere este stimulată, în mod constant, pentru a avea un comportament concurenţial. Acest stimulent este factorul care păstrează preţurile la un nivel scăzut şi care împiedică întreprinderile să-şi maximizeze profiturile împreună. Coordonarea implică o abatere de la condiţiile concurenţiale normale în sensul că întreprinderile sunt capabile să menţină preţuri superioare celor pe care le-ar permite maximizarea pe termen scurt şi în mod independent a profitului. Întreprinderile se abţin, în mod coordonat, de la a practica preţuri mai reduse în raport cu cele practicate de concurenţi, deoarece anticipează că un astfel de comportament periclitează coordonarea în viitor. Pentru ca efectele coordonate să apară, trebuie ca profitul pe care întreprinderile pot să-l obţină având un comportament concurenţial agresiv pe termen scurt - abaterea, să fie inferior reducerii estimate a veniturilor pe care o cauzează pe termen mai lung acest comportament, deoarece ar fi de aşteptat să declanşeze o reacţie agresivă din partea concurenţilor sub formă de pedeapsă.
90. Este mai probabil ca o coordonare să apară pe pieţele în care este relativ simplu de ajuns la un acord comun privind modalităţile de coordonare. Sunt necesare trei condiţii pentru ca o coordonare să fie durabilă:
90.1. întreprinderile care participă la coordonare trebuie să fie capabile să monitorizeze într-o măsură suficientă dacă modalităţile de coordonare sunt respectate;
90.2. să existe anumite tipuri de mecanisme de descurajare care pot fi activate dacă este detectată o abatere;
90.3. reacţiile terţilor, precum cele ale concurenţilor actuali şi viitori care nu participă la coordonare, precum şi ale clienţilor, nu trebuie să fie în măsură să pericliteze rezultate aşteptate de pe urma coordonării.
Subsecţiunea 3.1.
Convenirea modalităţilor de coordonare
91. O concentrare economică verticală poate facilita obţinerea unui acord comun privind modalităţile de coordonare de către întreprinderile din amonte sau din aval.
92. De exemplu, atunci când o concentrare economică verticală conduce la blocarea pieţei, care trebuie să fie demonstrată de Consiliul Concurenţei, conform modalităţilor descrise în Secţiunea 1 din prezentul capitol, aceasta poate determina o reducere a numărului de concurenţi efectivi de pe piaţă. În general, o reducere a numărului de participanţi facilitează coordonarea dintre participanţii care rămân pe piaţă.
93. Concentrările verticale pot mări gradul de simetrie dintre întreprinderile active pe piaţă. Integrarea verticală poate, de asemenea, reduce gradul de simetrie dintre întreprinderile active pe piaţă, îngreunând coordonarea. Acest lucru poate mări probabilitatea realizării unei coordonări facilitând obţinerea unui acord comun privind modalităţile de coordonare. De asemenea, integrarea verticală poate mări nivelul de transparenţă a pieţei, facilitând coordonarea între participanţii care rămân pe piaţă.
94. O concentrare economică poate antrena eliminarea unei întreprinderi deviante de pe o piaţă. O întreprindere deviantă este un furnizor care, din raţiunile sale proprii, nu vrea să accepte un comportament coordonat şi care păstrează astfel un comportament concurenţial agresiv. Integrarea verticală a unei întreprinderi deviante poate modifica motivaţia acestui într-o asemenea măsură încât să nu mai fie împiedicată coordonarea.
Subsecţiunea 3.2.
Monitorizarea abaterilor şi mecanismele de descurajare
95. Integrarea verticală poate facilita coordonarea, mărind nivelul de transparenţă a pieţei dintre întreprinderi prin asigurarea accesului la informaţii confidenţiale privind concurenţii sau prin facilitarea monitorizării preţurilor. De exemplu, astfel de probleme pot apărea dacă nivelul de transparenţă în legătură cu preţurile este mai ridicat în aval decât în amonte. Aceasta poate fi situaţia în cazul în care preţurile pentru consumatorii finali sunt publice, în timp ce tranzacţiile de pe piaţa intermediară sunt confidenţiale. Integrarea verticală le poate conferi producătorilor din amonte controlul asupra preţurilor finale şi astfel le poate permite să monitorizeze în mod mai eficace abaterile.
96. Atunci când conduce la o blocare a pieţei, o concentrare economică verticală poate determina o reducere a numărului de concurenţi efectivi de pe piaţă. O reducere a numărului de participanţi poate facilita monitorizarea acţiunilor fiecăruia pe piaţă.
97. Concentrările verticale pot afecta motivaţia întreprinderilor care participă la coordonare de a respecta modalităţile de coordonare. De exemplu, o întreprindere integrată vertical poate fi în poziţia de a sancţiona în mod mai eficace întreprinderile concurente când acestea aleg să se abată de la modalităţile de coordonare deoarece întreprinderea respectivă este pentru acestea fie un client esenţial, fie un furnizor esenţial.
Subsecţiunea 3.3.
Reacţiile întreprinderilor care nu participă la coordonare
98. Concentrările verticale poate reduce posibilitatea întreprinderilor care nu participă la coordonare de a o destabiliza prin sporirea barierelor la intrarea pe piaţă sau prin limitarea capacităţii acestora de a avea un comportament concurenţial.
99. O concentrare economică verticală poate antrena eliminarea de pe o piaţă a unui cumpărător care exercită o presiune concurenţială semnificativă. Dacă întreprinderile din amonte consideră că achiziţiile unui anumit cumpărător ca fiind suficient de importante, acestea pot fi tentate să se abată de la modalităţile de coordonare în încercarea de a-şi proteja afacerea. În mod similar, un cumpărător important poate încuraja întreprinderile care participă la o coordonare să se abată de la aceste modalităţi, aprovizionându-se pentru mare parte din nevoile lor de la un singur furnizor sau oferind contracte pe termen lung. Achiziţionarea unui astfel de cumpărător poate spori riscul de coordonare pe o piaţă.
Capitolul V
CONCENTRĂRI CONGLOMERATE
100. Concentrările conglomerate reprezintă concentrări economice între întreprinderi care se află în relaţii care nu sunt nici orizontale în calitate de concurenţi pe aceeaşi piaţă relevantă, nici verticale în calitate de furnizori şi de clienţi. Evaluarea este orientată asupra concentrărilor economice dintre întreprinderii care sunt active pe pieţe strâns legate, cum ar fi concentrări care implică furnizori de produse complementare sau de produse care aparţin unei game de produse care sunt cumpărate, în general, de acelaşi grup de clienţi pentru aceeaşi întrebuinţare finală.
101. În majoritatea cazurilor, concentrările conglomerate nu cauzează probleme de ordin concurenţial, iar în anumite situaţii specifice pot aduce prejudicii concurenţei. În evaluarea sa, Consiliul Concurenţei ia în considerare atât eventualele efecte anticoncurenţiale cauzate de concentrările conglomerate, cât şi eventualele efecte care favorizează concurenţa generate de creşterile de eficienţă probate de către părţi.
Secţiunea 1
Efecte necoordonate - blocarea pieţei
102. Principala preocupare, în contextul concentrărilor conglomerate este blocarea pieţei. Combinaţia de produse de pe pieţe conexe poate conferi entităţii rezultate ca urmare a concentrării capacitatea şi motivaţia de a utiliza, pe o altă piaţă, prin efectul de levier poziţia puternică pe care o deţine pe o piaţă, recurgând la operaţiuni de legare, de grupare sau alte practici de excludere.
103. Legarea şi gruparea sunt practici obişnuite care adesea nu au niciun efect anticoncurenţial. Întreprinderile se implică în activităţi de legare şi de grupare pentru a le furniza clienţilor proprii produse sau oferte mai bune în mod mai rentabil. Cu toate acestea, în anumite situaţii, aceste practici pot conduce la o reducere a capacităţii sau motivaţiei concurenţilor actuali sau potenţiali de a se comporta în mod concurenţial. Acest lucru poate determina reducerea presiunii concurenţiale asupra entităţii rezultate ca urmare a concentrării, permiţându-i acesteia să mărească preţurile.
104. La evaluarea unui astfel de scenariu, Consiliul Concurenţei examinează:
104.1.dacă entitatea rezultată ca urmare a concentrării poate avea capacitatea de a bloca în mod semnificativ concurenţilor săi;
104.2. examinează dacă aceasta are motivaţia economică pentru a acţiona astfel;
104.3. dacă o strategie de blocare are un efect semnificativ şi dăunător asupra concurenţei, aducând prejudicii astfel consumatorilor.
Aceşti factori sunt adesea examinaţi împreună, deoarece sunt strâns interconectaţi.
Subsecţiunea 1.1.
Capacitatea de a bloca piaţa
105. Modul cel mai direct în care entitatea rezultată ca urmare a concentrării îşi poate utiliza puterea de piaţă pentru a bloca accesul concurenţilor pe o alta este prin condiţionarea vânzărilor astfel încât produsele de pe pieţe separate să fie legate între ele. Acest lucru este realizat în modul cel mai direct prin legare sau prin grupare.
106. Gruparea se referă la modul în care produsele sunt oferite şi la preţul care este practicat de către entitatea rezultată ca urmare a concentrării. În acest sens, se poate face distincţia între grupare pură şi grupare mixtă. În cazul grupării pure, produsele sunt doar vândute împreună în proporţii fixe. În cazul grupării mixte, produsele sunt vândute şi separat, dar suma preţurilor separate este mai ridicată decât preţul grupat. Distincţia dintre grupare mixtă şi grupare pură nu este întotdeauna evidentă. Gruparea mixtă se poate apropia de gruparea pură atunci când preţurile facturate pentru ofertele individuale sunt ridicate. Rabaturile, atunci când depind de cumpărarea altor bunuri, pot fi considerate ca o formă de grupare mixtă.
107. Legarea se referă, în general, la situaţii în care clienţii care cumpără un bun (bun care leagă) trebuie să cumpere şi alt bun de la producător (bunul legat). Legarea poate avea o bază tehnică sau contractuală. De exemplu, legarea tehnică intervine atunci când produsul care leagă este proiectat într-un mod în care funcţionează numai cu produsul legat (şi nu cu alternativele oferite de concurenţi). Legarea contractuală presupune angajamentul clientului atunci când cumpără bunul care leagă, de a se angaja să cumpere doar produsul legat (şi nu alternativele oferite de concurenţi).
108. Caracteristicile specifice ale produselor pot fi relevante pentru a determina dacă oricare dintre aceste moduri de legare a vânzărilor dintre pieţe separate este disponibil pentru entitatea rezultată ca urmare a concentrării. De exemplu, gruparea pură este practic imposibilă dacă produsele nu sunt cumpărate în mod simultan sau de către aceiaşi clienţi. În mod similar, legarea tehnică este doar o opţiune în anumite sectoare.
109. Pentru a putea bloca accesul concurenţilor, noua entitate trebuie să aibă un grad semnificativ de putere de piaţă, ceea ce nu echivalează cu o poziţie dominantă pe una din pieţele respective. Se poate considera că efectele grupării sau ale legării sunt semnificative, numai dacă cel puţin unul dintre produsele părţilor care participă la concentrarea economică este considerat de numeroşi clienţi ca fiind deosebit de important şi dacă există puţine alternative relevante pentru acel produs, de exemplu datorită diferenţierii produselor sau capacităţii de producţie limitate a concurenţilor. De exemplu, în contextul produselor de marcă, produsele deosebit de importante sunt denumite uneori produse indispensabile într-un stoc.
110. Pentru ca blocarea pieţei să constituie o sursă de preocupare potenţială, trebuie să fie vizat un grup mare de clienţi comuni ai fiecărui produs respectiv. Cu cât numărul de clienţi care au tendinţa să cumpere ambele produse în loc de unul singur este mai ridicat, cu atât este mai afectată prin operaţiunea de grupare sau de legare, sau o parte mai importantă din cererea pentru produsele luate individual. Este posibil ca o astfel de corelaţie în comportamentul de cumpărare să fie mai semnificativă atunci când produsele respective sunt complementare.
111. În general, este probabil ca efectele de blocare a pieţei generate de operaţiunile de grupare şi de legare să fie mai pronunţate în sectoarele în care există economii de scară şi în care structura cererii la un anumit moment are implicaţii dinamice asupra condiţiilor de aprovizionare de pe piaţă pe viitor. Îndeosebi, atunci când un furnizor de bunuri complementare are o putere de piaţă în ceea ce priveşte unul dintre produse (produsul A), decizia de a grupa sau de a lega vânzările poate determina reducerea vânzărilor pentru furnizorii neintegraţi ai bunului complementar (produsul B). Dacă sunt şi factori externi de reţea, aceasta înseamnă că producătorii sau clienţii beneficiază de faptul că alţi clienţi sau producători utilizează şi ei aceleaşi produse, respectiv decizia va determina reducerea semnificativă a posibilităţilor de dezvoltare ale vânzărilor produsului B de către aceşti concurenţi pe viitor. Dimpotrivă, atunci când introducerea pe piaţă a produsului complementar este vizată de întreprinderi care ar putea intra pe piaţă, decizia entităţii rezultate ca urmare a concentrării de a grupa vânzările poate avea un efect descurajant. În schimb, disponibilitatea limitată a produselor complementare cu care să se combine, poate descuraja întreprinderile să intre pe piaţa A.
112. Posibilităţile de blocare a pieţei tind să fie mai reduse atunci când părţile care participă la concentrarea economică nu se pot angaja să confere un caracter durabil strategiei lor de legare sau de grupare, de exemplu, printr-o legare sau grupare tehnică care este reversibilă în condiţii de cost ridicat.
113. În evaluarea sa, Consiliul Concurenţei analizează, pe baza informaţiilor disponibile, dacă există strategii de ripostă, eficace şi oportune, pe care le pot aplica întreprinderile concurente. De exemplu, o strategie de grupare ar fi provocată de către întreprinderile producătoare ale unui singur produs care îşi combină ofertele pentru a le face mai atractive pentru clienţi. Este mai puţin probabil ca gruparea să determine blocarea pieţei dacă o întreprindere de pe piaţă cumpără produsele grupate şi le revinde, în mod profitabil, negrupate. Totodată, concurenţii pot hotărî să practice preţuri mai agresive pentru a menţine cota de piaţă, reducând astfel efectul de blocare. Cu toate acestea, pierderea de venituri care rezultă poate avea, în anumite circumstanţe, un impact asupra capacităţii concurenţilor de a exercita un comportament concurenţial.
114. Clienţii pot avea o motivaţie puternică de a cumpăra gama de produse respective dintr-o singură sursă un punct de desfacere unic decât de la mai muţi furnizori, de exemplu deoarece fac economii în ceea ce priveşte costurile de tranzacţie. Faptul că entitatea rezultată ca urmare a concentrării dispune de o gamă sau un portofoliu larg de produse nu ridică probleme de ordin concurenţial.
Subsecţiunea 1.2.
Motivaţia de a bloca piaţa
115. Motivaţia de a bloca accesul concurenţilor prin operaţiuni de grupare sau de legare depinde de măsura în care această strategie este profitabilă. Entitatea rezultată ca urmare a concentrării trebuie să realizeze un compromis între eventuale costuri asociate grupării sau legării produselor proprii şi posibilele câştiguri obţinute din creşterea cotelor de piaţă pe piaţa (pieţele) respectivă (respective) sau, după caz, ca urmare a capacităţii de a mări preţurile pe această (aceste) piaţă (pieţe) datorită puterii sale de piaţă.
116. Gruparea şi legarea pot genera pierderi chiar pentru entitatea rezultată ca urmare a concentrării. De exemplu, dacă un număr ridicat de clienţi nu este interesat să cumpere pachetul, dar preferă în schimb să cumpere doar un produs de exemplu produsul utilizat pentru a obţine efectul de levier, vânzările acestui produs astfel cum este inclus în pachet pot scădea în mod semnificativ. Pot apărea pierderi în ceea ce priveşte produsul utilizat pentru a obţine efectul de levier în cazul în care clienţii care, înainte de concentrarea economică, combinau produsul utilizat cu efect de levier al unei părţii care participă la concentrare economică cu produsul unei alte întreprinderi, hotărăsc să cumpere pachetul comercializat de concurenţi sau hotărăsc să nu mai cumpere deloc.
117. În acest context, poate fi relevant să se evalueze valoarea relativă a diferitelor produse. De exemplu, este puţin probabil ca entitatea rezultată ca urmare a concentrării să vrea să renunţe la vânzările pe o piaţă foarte profitabilă pentru a câştiga cote de piaţă pe o altă piaţă unde cifra de afaceri este relativ scăzută şi profiturile sunt reduse.
118. Cu toate acestea, decizia de a grupa şi de a lega vânzările poate determina creşterea profiturilor prin sporirea puterii de piaţă pe piaţa bunurilor legate, prin protejarea puterii de piaţă pe piaţă bunurilor care leagă sau prin combinaţia celor două efecte.
119. În evaluarea motivaţiilor posibile ale întreprinderii rezultate ca urmare a concentrării, Consiliul Concurenţei poate ţine seama de alţi factori, precum structura acţionariatului entităţii rezultate, tipul de strategii adoptate pe piaţă în trecut sau conţinutul documentelor strategice interne, cum ar fi planurile de afaceri. De exemplu, în cazurile în care două întreprinderi deţin controlul comun asupra unei întreprindere activă pe o piaţă şi numai una dintre ele este activă pe piaţa din vecinătate, întreprinderea care nu desfăşoară activităţi pe această din urmă piaţă poate fi foarte puţin interesată să renunţe la vânzările de pe prima piaţă.
120. Atunci când adoptarea unui comportament specific de către entitatea rezultată ca urmare a concentrării reprezintă o etapă esenţială în vederea blocării pieţei, Consiliul Concurenţei examinează atât motivaţiile favorabile adoptării unui astfel de comportament, cât şi factorii răspunzători pentru reducerea sau chiar eliminarea respectivelor motivaţii, inclusiv posibilitatea ca acest comportament să fie ilegal. Analiza acestor motivaţii este realizată în conformitate cu pct.54.
Subsecţiunea 1.3.
Impactul în ansamblu probabil asupra preţurilor şi asupra diversităţii ofertei
121. Operaţiunile de grupare sau de legare pot determina reducerea semnificativă a perspectivelor de vânzare pentru concurenţii de pe piaţă care produc o singură componentă. Reducerea vânzărilor concurenţilor nu reprezintă în sine o problemă. În anumite sectoare, dacă această reducere este suficient de importantă, poate conduce la reducerea capacităţii sau a motivaţiei concurenţilor de a avea un comportament concurenţial. Aceasta poate permite entităţii rezultate ca urmare a concentrării să obţină ulterior o putere de piaţă pe piaţa bunului legat sau grupat şi/sau să-şi menţină această putere pe piaţa bunului care leagă sau care are efect de levier.
122. Practicile de blocare a pieţei pot descuraja intrarea pe piaţă a unor eventuali concurenţi. Aceasta poate fi situaţia pentru o piaţă specifică, prin reducerea perspectivelor de vânzare ale concurenţilor potenţiali până la un nivel inferior pragului de viabilitate. În cazul produselor complementare, descurajarea intrării pe o piaţă prin operaţiunea de grupare sau de legare poate permite entităţii rezultate ca urmare a concentrării să descurajeze intrarea pe o altă piaţă dacă gruparea sau legarea obligă concurenţii potenţiali să intre pe pieţele ambelor produse, în acelaşi timp, mai degrabă decât să intre numai pe una dintre ele sau să intre treptat pe ambele. Această practică poate avea un impact semnificativ, în special, în acele sectoare în care structura cererii are implicaţii dinamice asupra condiţiilor de aprovizionare de pe piaţă, în viitor.
123. Concentrarea economică poate ridica obstacole semnificative în calea concurenţei efective numai atunci când o parte suficient de importantă din producţia pieţei este afectată de blocarea intervenită ca urmare a concentrării. Dacă rămân participanţi efectivi pe piaţă, care produc un singur produs, este puţin probabil ca o concentrare economică conglomerată să determine probleme de ordin concurenţial. Acelaşi lucru este valabil şi atunci când rămân puţini concurenţi, care produc un singur produs, aceştia au capacitatea şi motivaţia de a-şi dezvolta producţia.
124. Este necesar ca efectul asupra concurenţei să fie evaluat prin prisma factorilor care îl pot contracara, precum prezenţa unei puteri de cumpărare cu efect compensatoriu sau probabilitatea ca intrările pe piaţă ale unor noi participanţi să menţină concurenţa efectivă pe pieţele din amonte sau din aval. În acest sens, sunt relevante prevederile Capitolului V şi VI din Instrucţiunea privind evaluarea concentrărilor economice orizontale.
125. Este necesar ca efectul asupra concurenţei să fie evaluat prin prisma creşterilor de eficienţă probate de părţile care participă în operaţiunea de concentrare economică potrivit Capitolului VII din Instrucţiunea privind evaluarea concentrărilor economice orizontale.
126. Majoritatea dintre creşterile de eficienţă identificate în contextul concentrărilor economice vertical, se pot aplica mutatis mutandis şi concentrărilor economice conglomerate care implică produse complementare.
127. Atunci când producătorii de bunuri complementare fixează preţurile, în mod independent, nu iau în considerare efectul pozitiv al unei reduceri a preţului produsului propriu asupra vânzărilor celuilalt produs. În funcţie de condiţiile pieţei, o întreprindere rezultată ca urmare a unei concentrări poate asimila acest efect şi poate avea o anumită motivaţie de a reduce marjele, dacă aceasta conduce la profituri totale mai ridicate. În majoritatea cazurilor, întreprinderea rezultată ca urmare a concentrării profită în cea mai mare măsură de acest efect prin intermediul operaţiunii de grupare mixtă, de exemplu, scăzând preţul în funcţie de cumpărarea sau nu de către client a ambelor produse de la respectiva întreprindere. Cu toate acestea, este important să se recunoască că problema adaosului dublu nu este întotdeauna prezentă sau nu contează în mod decisiv anterior concentrării. În contextul grupării mixte, trebuie observant că în timp ce entitatea rezultată ca urmare a concentrării poate avea interesul de a reduce preţul pachetului de produse, efectul asupra preţurilor produselor distincte este mai puţin clar. Motivaţia entităţii rezultate ca urmare a concentrării de a mări preţul produselor luate separat poate proveni din faptul că speră să vândă, în schimb, mai multe produse grupate. Preţul pachetului şi preţurile produselor comercializate individual (dacă există) de către entitatea rezultată în urma concentrării economice depind, de asemenea, de reacţiile concurenţilor de pe piaţă cu privire la nivelul preţurilor practicate.
128. Specific concentrărilor conglomerate este faptul că acestea pot genera economii sub forma economiilor de diversificare fie în componenta producţie, fie în componenta consum creând un avantaj intrinsec pentru furnizarea bunurilor împreună mai degrabă decât separat. De exemplu, poate fi mai eficient ca anumite componente să fie comercializate împreună mai degrabă decât separat. Creşterea valorii pentru clienţi poate proveni din o mai bună compatibilitate şi o mai bună asigurare a calităţii componentelor complementare. Cu toate acestea, astfel de economii de diversificare sunt necesare dar nu suficiente pentru a justifica, din punct de vedere al eficienţei, operaţiunea de grupare sau de legare. Pot fi obţinute beneficii ca urmare a economiilor de diversificare fără a fi necesară o operaţiune de grupare tehnică sau contractuală.
Secţiunea 2
Efecte coordonate
129. Concentrările conglomerate pot, în anumite circumstanţe, facilita coordonarea anticoncurenţială pe pieţe, chiar şi în absenţa unui acord sau a unei practici concertate în sensul Legii nr.183/2012. Prevederile din Capitolul IV din Instrucţiunea privind evaluarea concentrărilor economice orizontale se aplică şi în acest context. În special, este mai probabil ca o acţiune de coordonare să apară pe pieţele în care sunt uşor de identificat condiţiile de coordonare şi pe care o astfel de coordonare este durabilă.
130. Un mod în care o concentrare economică conglomerată poate influenţa probabilitatea unui comportament coordonat pe o piaţă este acela de a reduce numărul de concurenţi efectivi până la un punct în care coordonarea tacită devine o posibilitate reală. Chiar atunci când concurenţii nu sunt excluşi de pe piaţă, aceştia se pot regăsi într-o situaţie mai vulnerabilă. Ca urmare, concurenţii al căror acces a fost blocat pot alege să nu conteste situaţia de coordonare şi pot prefera, în schimb, să se adapteze la nivelul de preţ ridicat.
131. O concentrare economică conglomerată poate determina creşterea dimensiunii şi importanţei concurenţei pe mai multe pieţe. Interacţiunea concurenţială pe mai multe pieţe poate determina creşterea sferei de acoperire şi a eficacităţii mecanismelor disciplinare, garantând că modalităţile de coordonare sunt respectate.