Hotărâre nr.14 din 13.11.2025 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 7 alin.(2) lit.a) şi 18 alin.(2) lit.a) din Legea nr.130 din 8 iunie 2012 privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă (limitarea exerciţiului dreptului de proprietate asupra armelor) (sesizarea nr.238g/2024)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

H O T Ă R Â R E

privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 7 alin.(2)

lit.a) şi 18 alin.(2) lit.a)  din  Legea  nr.130 din 8 iunie 2012

privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă

(limitarea exerciţiului dreptului de proprietate asupra armelor)

(sesizarea nr.238g/2024)

nr. 14  din  13.11.2025

 (în vigoare 13.11.2025) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 573-575 art. 174 din 20.11.2025

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Liuba ŞOVA, preşedinte de şedinţă,

dlui Sergiu LITVINENCO,

dlui Ion MALANCIUC,

dnei Viorica PUICA,

dlui Nicolae ROŞCA, judecători,

cu participarea dnei Iulia Vartic, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 2 decembrie 2024,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 13 noiembrie 2025, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărăre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 7 alin.(2) lit.a) şi 18 alin.(2) lit.a) din Legea nr.130 din 8 iunie 2012 privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă, ridicată de dl avocat Alexandru Levinschi, în interesele dlui Dorin Damir, parte în dosarul nr.3-997/2024, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani.

2. Sesizarea a fost trimisă la Curtea Constituţională de dl judecător Marcel Popescu de la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani, pe baza articolului 135 alin.(1) lit.a) şi lit.g) din Constituţie.

3. Prin Decizia Curţii Constituţionale din 8 aprilie 2025, sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a se prejudeca fondul cauzei.

4. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Procuraturii Generale şi Inspectoratului General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne.

5. La 12 noiembrie 2025, dl avocat Alexandru Levinschi, în interesele dlui Dorin Damir, a depus la Curtea Constituţională un supliment prin care şi-a concretizat criticile de neconstituţionalitate. Totodată, prin acest supliment, autorul a extins obiectul excepţiei de neconstituţionalitate cu articolul 19 alineatele (1), (2) şi (4) din Legea nr.130 din 8 iunie 2012 privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă.

6. În şedinţa publică a Curţii a fost prezent reprezentantul autorului sesizării, dl avocat Alexandru Levinschi. Parlamentul a fost reprezentat de dl Serghei Pleşca, consultant principal în Serviciul reprezentare la Curtea Constituţională şi organele de drept din cadrul Direcţiei generale juridice a secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de dl Alexandru Bejan, secretar de stat al Ministerului Afacerilor Interne, şi de dl Sergiu Ţurcan, şef-adjunct al Direcţiei juridice, şef al Secţiei reprezentare a Inspectoratului General al Poliţiei.

ÎN FAPT

7. Dl Dorin Damir a obţinut mai multe permise de arme, care îi acordau dreptul de a deţine sau de a purta şi folosi arme letale sau neletale.

8. Prin Decizia nr.80 din 4 noiembrie 2021, Inspectoratul Naţional de Securitate Publică i-a limitat dlui Dorin Damir exerciţiul dreptului de proprietate prin aplicarea interdicţiei de posesie a armelor, pentru că are statut de învinuit pentru delapidarea averii străine, pentru abuz de putere sau abuz de serviciu, pentru divulgarea secretului de stat şi trecerea ilegală a frontierei de stat, infracţiuni care sunt încriminate de articolele 191 alin.(4), 327 alin (2), 344 alin.(1) şi, respectiv, 362 alin.(1) din Codul penal.

9. Dl Dorin Damir a formulat la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani, o cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Naţional de Securitate Publică şi Inspectoratului General de Poliţie. Acesta îi cere instanţei de judecată să anuleze Decizia INSP nr.80 din 4 noiembrie 2021, prin care i-a fost limitat exerciţiul dreptului de proprietate prin aplicarea interdicţiei de posesie a armelor, cu suspendarea dreptului de a deţine arme şi retragerea permiselor de portarmă. De asemenea, dl Dorin Damir solicită să-i fie recunoscut dreptul de deţinere şi port al armelor de foc şi să-i fie restituite armele ridicate.

10. La 19 noiembrie 2024, în cadrul şedinţei de judecată, dl avocat Alexandru Levinschi a ridicat, în interesele dlui Dorin Damir, excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 7 alin.(2) lit.a) şi 18 alin.(2) lit.a) din Legea privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă.

11. Printr-o încheiere din 27 noiembrie 2024, judecătorul cazului, dl Marcel Popescu, a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

A. Legislaţia pertinentă

12. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 21

Prezumţia nevinovăţiei

"Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale."

Articolul 24

Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică

"(1) Statul garantează fiecărui om dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică.

(2) Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante.

(3) Pedeapsa cu moartea este abolită. Nimeni nu poate fi condamnat la o asemenea pedeapsă şi nici executat."

Articolul 26

Dreptul la apărare

"(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

(3) În tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege."

Articolul 46

Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia

"(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

(3) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

(4) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.

(5) Dreptul de proprietate privată obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului înconjurător şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii, revin proprietarului.

(6) Dreptul la moştenire a proprietăţii private este garantat."

13. Prevederile relevante ale Legii nr.130 din 8 iunie 2012 privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă:

Articolul 7

Condiţiile de acordare a permisului de procurare a armelor letale

şi neletale supuse autorizării şi, după caz, a permisului de armă

"(1) Permisul de procurare a armelor letale şi neletale supuse autorizării şi, după caz, permisul de armă se acordă persoanelor prevăzute la art.8 alin.(1) dacă nu se află în una din situaţiile specificate la alin.(2) din prezentul articol şi întrunesc cumulativ următoarele condiţii:

a) au împlinit vârsta de 21 de ani;

b) au absolvit un curs de instruire teoretică şi practică de mânuire a armei de foc, organizat de o persoană juridică acreditată în domeniu, în condiţiile legii, cu excepţia personalului atestat sau în rezervă din cadrul autorităţilor administraţiei publice care au competenţe în domeniul apărării naţionale, securităţii statului şi al ordinii publice, precum şi din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie, al Procuraturii şi al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor;

c) declară pe proprie răspundere, în scris, că dispun de seif metalic fixat de podea sau de perete, precum şi de condiţii pentru asigurarea securităţii şi a integrităţii armelor şi a muniţiilor;

d) sunt apte din punct de vedere psihologic şi medical pentru a deţine şi a folosi arme şi muniţii;

e) au calitatea impusă de lege, atestată prin documente prevăzute în normele de aplicare a prezentei legi, în funcţie de destinaţia armelor.

(2) Permisele prevăzute la alin.(1) nu se acordă persoanelor care se află în una din următoarele situaţii:

a) sunt învinuite sau inculpate în cauze penale pentru fapte săvârşite cu intenţie, potrivit legislaţiei în vigoare

[…]."

Articolul 18

Încetarea dreptului de posesie şi limitarea

dreptului de proprietate asupra armelor

"[…]

(2) Limitarea dreptului de proprietate prin interdicţia de posesie a armelor se aplică dacă titularul:

a) se află în una din situaţiile specificate la art.7 alin.(2) lit.a), b) şi/sau h);

[…]."

ÎN DREPT

I. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

14. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că normele contestate permit limitarea exerciţiului dreptului de a deţine şi de a utiliza arme în cazul persoanei învinuite sau inculpate de comiterea unei infracţiuni cu intenţie. Totuşi, statutul de învinuit sau de inculpat nu confirmă comiterea infracţiunii imputate. Astfel, autorul consideră că aplicarea automată a unor restricţii drastice, precum suspendarea dreptului de a deţine armă, înainte de finalizarea procesului penal este disproporţionată şi îi încalcă prezumţia de nevinovăţie.

15. De asemenea, autorul menţionează că, prin limitarea dreptului de a deţine şi de a purta arme, persoana rămâne fără instrumente de apărare împotriva unor eventuale atacuri la adresa integrităţii sale fizice şi psihice, libertăţii şi siguranţei sale.

16. Mai mult, autorul afirmă că aplicarea normelor contestate reprezintă o ingerinţă în exerciţiul dreptului de proprietate asupra armelor pe care le are.

17. Prin urmare, autorul susţine că prevederile contestate sunt imprevizibile şi contrare articolelor 21, 24, 25, 26, 46 şi 127 din Constituţie.

II. Argumentele autorităţilor şi ale organizaţiilor care şi-au prezentat opiniile

18. În opinia sa, Parlamentul menţionează că normele contestate sunt redactate de o manieră clară, accesibilă, urmăresc un scop legitim şi sunt proporţionale. Parlamentul afirmă că deţinerea şi folosirea armelor de foc este considerată, atât de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cât şi de cea a Curţii Europene, o activitate periculoasă care trebuie să angajeze obligaţia pozitivă a statului de a adoptă măsuri apte să asigure siguranţa publică. Aşadar, fiind o atribuţie a sa exclusivă, legislatorul a limitat prin lege dreptul de a deţine arme.

19. Parlamentul susţine că scopul acestei reglementări constă în diminuarea riscurilor şi protejarea drepturilor altor persoane şi a intereselor naţionale. Măsura stabilită de prevederile contestate este adecvată în raport cu scopul urmărit, proporţională şi necesară pentru atingerea acestuia. Mai mult, Parlamentul susţine că acest scop nu poate fi atins prin implementarea unor măsuri mai puţin intruzive. De asemenea, în opinie se menţionează că ingerinţa are un caracter provizoriu, aceasta încetând de drept, dacă persoana este achitată sau scoasă de sub urmărirea penală. Totuşi, dacă persoana este condamnată, ingerinţa devine permanentă, fapt care confirmă caracterul necesar şi proporţional al acesteia.

20. Totodată, Parlamentul consideră că, deşi autorul sesizării a susţinut încălcarea dreptului de a deţine arme, acesta nu a demonstrat în ce măsură prevederile contestate îi lezează dreptul de proprietate. Astfel, Parlamentul nu consideră că argumentele autorului reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate. De asemenea, în opinie se menţionează că Legea cu privire la regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă prevede posibilitatea înstrăinării armelor la un preţ stabilit de proprietar. Astfel, proprietarul urmărit penal are posibilitatea să obţină contravaloarea în bani pentru arma care i-a fost ridicată. În fine, Parlamentul conchide că ingerinţa în dreptul de proprietate pe baza normei contestate este proporţională.

21. Guvernul menţionează că prevederile contestate reprezintă o măsură de asigurare obligatorie, care urmăreşte să garanteze siguranţa publică. În opinia Guvernului, prevederile contestate nu afectează niciun drept fundamental invocat de autorul sesizării. Mai mult, criticile pe care le formulează autorul sunt lipsite de argumente veritabile.

22. Totodată, Guvernul afirmă că, în Decizia sa nr.67 din 18 mai 2021, Curtea Constituţională a constatat că Legea privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă oferă suficiente garanţii în vederea salvgardării dreptului de proprietate al deţinătorului de arme. De asemenea, Guvernul susţine că statele au o marjă largă de apreciere în privinţa stabilirii măsurilor referitoare la controlul achiziţionării armelor şi a muniţiilor cu destinaţie civilă. Mai mult, Directiva (UE) 2021/555, a cărei transpunere o pretinde legea contestată, le permite statelor membre să stabilească măsuri mai stricte decât cele prevăzute în aceasta. Astfel, Guvernul invită Curtea să declare inadmisibilă sesizarea.

23. Procuratura Generală menţionează că normele contestate restrâng dreptul persoanelor urmărite penal pentru comiterea unei infracţiuni cu intenţie de a deţine arme şi pot fi considerate o limitare a dreptului de proprietate asupra armei. Această ingerinţă urmăreşte scopul de a proteja siguranţa publică şi de a preveni riscurile de violenţă. Ca o măsură mai puţin intruzivă, Procuratura Generală susţine că ar putea exista un control periodic al riscurilor asociate cu posesia armelor până la pronunţarea unei hotărâri referitoare la vinovăţia persoanei. De asemenea, măsura în discuţie se limitează la persoanele învinuite sau inculpate de comiterea unei infracţiuni cu intenţie, despre care se presupune că reprezintă un risc pentru siguranţa publică. Aşadar, Procuratura Generală consideră că măsura este proporţională şi adecvată în raport cu scopul pe care îl urmăreşte.

24. În opinia Inspectoratului General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne se menţionează că armele sunt bunuri limitate în circuitul civil, iar instituirea unor restricţii pentru obţinerea permisului de a procura arme este justificată de marja largă de apreciere pe care o deţine statul în acest domeniu. Astfel, în cazul suspendării dreptului de a deţine arme pe baza normei contestate, statul a pus în aplicare un sistem riguros de măsuri efective, apte să prevină orice utilizare necorespunzătoare a armelor. De asemenea, opinia susţine că limitarea dreptului de proprietate pe baza normei contestate reprezintă o imixtiune legală care urmăreşte să asigure buna desfăşurare a procesului penal. Mai mult, această limitare a dreptului de a deţine arme va fi anulată în cazul încetării procesului penal sau al scoaterii de sub urmărire penală. Aşadar, prevederile contestate stabilesc, mai curând, limitele legale de exercitare a dreptului de a deţine arme şi nu încalcă dreptul de proprietate.

III. Aprecierea Curţii

A. Admisibilitatea

25. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a constatat următoarele.

26. Excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de avocatul unei părţi în proces, a fost formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

27. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor Parlamentului, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

28. Articolele 7 alin.(2) lit.a) şi 18 alin.(2) lit.a) din Legea privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă nu au făcut anterior obiectul controlului de constituţionalitate. Legea reglementează limitarea exerciţiului dreptului de proprietate prin aplicarea interdicţiei de posesie a armelor dacă titularul este învinuit sau inculpat în cauze penale pentru fapte comise cu intenţie.

29. Cu referire la cererea din 12 noiembrie 2025, prin care autorul solicită extinderea obiectului sesizării (a se vedea § 5 supra), Curtea reaminteşte faptul că părţile la un proces de judecată sau reprezentanţii lor pot extinde obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate doar prin intermediul instanţei de judecată şi doar dacă sunt respectate condiţiile stabilite în Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016 (a se vedea HCC nr.6 din 10 martie 2020, § 33; DCC nr.59 din 5 iunie 2025, § 25).

30. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză de contencios administrativ în care se contestă o decizie de suspendare a dreptului de deţinere şi de folosire a armelor. Aşadar, Curtea admite că normele contestate ar putea fi aplicate în prezenta cauză.

31. În sesizare, autorul a afirmat incidenţa articolelor 21 (prezumţia nevinovăţiei), 24 (dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică), 25 (libertatea individuală şi siguranţa persoanei), 26 (dreptul la apărare), 46 (dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia) şi 127 (proprietatea) din Constituţie.

32. Referitor la incidenţa articolului 21 din Constituţie, Curtea a menţionat că acesta este corespondentul articolului 6 § 2 din Convenţie, care garantează prezumţia de nevinovăţie. Pentru a examina o cerere pe baza articolului 6 § 2 în contextul procedurilor judiciare, Curtea Europeană stabileşte, în primul rând, dacă procedurile în discuţie implică soluţionarea unei acuzaţii în materie penală în sensul jurisprudenţei sale (a se vedea Allen v. Regatul Unit [MC], 12 iulie 2013, § 95).

33. În acest sens, în hotărârea Ilinca v. România, din 1 octombrie 2019, Curtea Europeană a reamintit că articolul 6 § 1 din Convenţie este aplicabil sub aspectul civil în disputele referitoare la aplicarea prevederilor legii naţionale privind achiziţia şi posesia armelor de foc (§ 20). Aplicarea articolului 6 § 1 din Convenţie sub aspectul său civil presupune existenţa unei "dispute" cu privire la un "drept" despre care se poate afirma că este recunoscut în dreptul naţional, indiferent dacă este protejat sau nu de Convenţie (a se vedea Denisov v. Ucraina [MC], 25 septembrie 2018, §§ 44).

34. Curtea a observat că, potrivit articolului 18 alin.(4) din Legea cu privire la regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă, retragerea permisului de armă este dispusă de organul de poliţie competent dacă titularul se află în situaţiile descrise de alineatele (1), (2) şi (3) ale aceluiaşi articol. Aşadar, în cazul retragerii permisului de armă pentru că titularul este învinuit sau inculpat în cauze penale pentru fapte comise cu intenţie, organul de poliţie doar confirmă că acesta se află într-o situaţie care impune retragerea permisului de portarmă. De asemenea, potrivit alin.(7) din acelaşi articol, această măsură poate fi contestată în modul stabilit de Codul administrativ. Prin urmare, prevederile contestate nu implică soluţionarea unei acuzaţii în materie penală. Astfel, Curtea a constatat că articolul 21 din Constituţie nu este incident în prezenta cauza.

35. Articolul 24 din Constituţie prevede că statul îi garantează fiecărui om dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică. Nimeni nu va fi supus torturii, pedepselor sau tratamentelor crude, inumane ori degradante. Articolul 24 din Constituţie trebuie interpretat prin prisma articolelor 2 şi 3 din Convenţia Europeană şi a principiilor din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în această materie (a se vedea DCC nr.14 din 7 februarie 2023, § 26).

36. Referitor la incidenţa articolului 24 din Constituţie, autorul susţine că suspendarea dreptului său de posesie a armelor de foc îl lasă fără mijloace de apărare a integrităţii sale fizice şi psihice. Totuşi, Curtea a reţinut că dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică nu impune garantarea unui drept de a purta arme de foc. Mai mult, folosirea armelor este o formă de activitate periculoasă care trebuie să angajeze obligaţia pozitivă a statelor de a adopta şi de a implementa măsuri concepute să garanteze siguranţa publică (a se vedea Kotilainen şi alţii v. Finlanda, 17 septembrie 2020, § 75). Prin urmare, articolul 24 din Constituţie nu este incident în prezenta cauză.

37. Referitor la incidenţa articolelor 25 şi 26 din Constituţie, Curtea a observat că autorul excepţiei nu a raportat motivele prezentate în sesizare la aceste prevederi constituţionale. De altfel, Curtea a reţinut că simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate (a se vedea DCC nr.67 din 18 mai 2021, § 26).

38. Articolele 46 alin.(1) şi 127 din Constituţie stabilesc obligaţia statului şi a celorlalţi titulari ai puterii publice să respecte proprietatea şi să se abţină de la orice acţiune care ar aduce atingere acestui drept. În jurisprudenţa sa, Curtea a menţionat că câmpul de aplicare al acestor articole este acelaşi cu câmpul de aplicare al articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană (a se vedea DCC nr.19 din 21 martie 2024, § 24).

39. În acest sens, în cauza Užukauskas v. Lituania, 9 iulie 2020, în care reclamantului i-a fost retras permisul de armă pentru că prezenta un presupus risc pentru societate, Curtea Europeană a fost chemată să analizeze caracterul echitabil al procedurilor privind contestarea acestei măsuri pe baza articolului 6 § 1 din Convenţie. Deşi reclamantul considera aplicabil articolul 6 § 1 din Convenţie atât sub aspectul său penal, cât şi sub aspectul civil, Curtea Europeană l-a considerat aplicabil doar în aspect civil. Aceasta a notat că revocarea permisului de armă îl obliga pe reclamant să predea armele pe care le deţine autorităţilor statului pentru distrugere, în schimbul unei sume de bani. Astfel, în opinia Curţii Europene, nu exista nicio îndoială privind exigenţa unei ingerinţe într-un alt drept cu caracter civil, garantat de articolul 23 din Constituţia Lituaniei şi de articolul 1 din Protocolul nr.1 la Convenţie, adică în dreptul la protecţia proprietăţii (§§ 31, 38).

40. Curtea a observat că, citite împreună, normele contestate stabilesc că limitarea exerciţiului dreptului de proprietate prin interdicţia de a poseda arme se aplică dacă titularul este învinuit sau inculpat în cauze penale pentru fapte comise cu intenţie. Astfel, normele contestate vizează situaţia unei persoane care a obţinut în mod legal dreptul de deţinere sau de port şi folosire a armelor. În acest sens, interdicţia de posesie a armelor aplicată în legătură cu statutul său de învinuit sau de inculpat în cauze penale pentru fapte comise cu intenţie reprezintă o limitare a exerciţiului dreptului său de proprietate. Prin urmare, Curtea a constatat incidenţa articolelor 46 şi 127 din Constituţie.

41. În consecinţă, Curtea a considerat necesar să exercite controlul constituţionalităţii articolelor 7 alin.(2) lit.a) şi 18 alin.(2) lit.a) din Legea privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă prin prisma raţionamentelor coroborate ale articolelor 46, 127 şi 54 din Constituţie, verificând, la analiza fondului cauzei, caracterul justificat al limitării dreptului de proprietate.

B. Fondul cauzei

42. Principiile generale deduse din jurisprudenţa Curţii Europene referitoare la controlul utilizării proprietăţii au fost rezumate de Curtea Constituţională în Hotărârea sa nr.6 din 16 aprilie 2025, §§ 43-44. Astfel, Curtea va analiza, la modul abstract, dacă prevederile contestate de autor respectă standardul calităţii legii, dacă urmăreşte un scop legitim şi dacă asigură un echilibru corect între cerinţele interesului general al comunităţii şi cerinţele de protecţie a drepturilor fundamentale ale persoanei.

i) Referitor la respectarea standardului calităţii legii

43. Potrivit articolului 54 alin.(2) din Constituţie, exerciţiul drepturilor şi al libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor "prevăzute de lege". Principiul legalităţii presupune îndeplinirea standardului calităţii prevederilor legale aplicabile.

44. Prevederile supuse controlului constituţionalităţii se regăsesc în Legea privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă, publicată pe 26 octombrie 2012, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, şi, prin urmare, îndeplinesc condiţia accesibilităţii.

45. Articolele 7 alin.(2) lit.a) şi 18 alin.(2) lit.a) din Legea privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă stabilesc că titularului dreptului de proprietate asupra armelor care este învinuit sau inculpat în cauze penale pentru fapte comise cu intenţie îi este interzis să posede arme.

46. Aşadar, Curtea observă că textele normelor contestate nu ridică vreo problemă din perspectiva standardului calităţii legii, fiind accesibile, clare şi previzibile. Curtea precizează că exigenţa legalităţii ingerinţei este îndeplinită.

ii) Referitor la legitimitatea scopurilor urmărite şi la legătura raţională dintre acestea şi prevederile normative contestate

47. Curtea reiterează că una dintre condiţiile obligatorii pe care trebuie să le respecte ingerinţele în dreptul de proprietate garantat de articolul 46 este ca acestea să urmărească cel puţin un scop legitim prevăzut de articolul 54 alin.(2) din Constituţie.

48. Curtea observă că, în opiniile prezentate, autorităţile au susţinut că prevederile contestate urmăresc scopurile legitime privind protecţia drepturilor altor persoane şi intereselor naţionale (§ 19 supra), asigurarea siguranţei publice (§ 21, § 23 supra), buna desfăşurare a procesului penal (§ 24 supra).

49. Potrivit prevederilor contestate, limitarea exerciţiului dreptului de proprietate asupra armelor prin interdicţia de posesie a armelor este aplicabilă în cazul persoanei care deţine în proprietate arme şi care este învinuită sau inculpată de comiterea unei infracţiuni cu intenţie. Astfel, Curtea consideră că interdicţia de posesie a armelor în acest caz urmăreşte buna desfăşurare a procesului penal şi protecţia drepturilor altor persoane. Aceste scopuri pot fi subsumate scopurilor legitime de prevenire a comiterii infracţiunilor şi de protecţie a drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane prevăzute de articolul 54 alin.(2) din Constituţie. Prin urmare, Curtea trece la următoarea etapă a testului proporţionalităţii.

iii) Dacă normele contestate respectă un echilibru corect între interesele generale ale comunităţii şi protecţia dreptului de proprietate privată

50. Ingerinţele în exerciţiul dreptului de proprietate trebuie să asigure un echilibru corect între interesul general al comunităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale persoanei. Prin urmare, trebuie să existe o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit. Echilibrul necesar nu va fi asigurat dacă persoanele trebuie să suporte o sarcină individuală excesivă (a se vedea HCC nr.6 din 16 aprilie 2025, § 56).

51. Totodată, Curtea Europeană menţionat că autorităţile naţionale se bucură de o marjă largă de apreciere atunci când stabilesc măsuri legislative care introduc un control al utilizării proprietăţii în interesul sănătăţii sau siguranţei publice (a se vedea C.E.M. Firearms Limited şi Bradford Shooting Centre şi 11 alţii v. Regatul Unit, 26 septembrie 2000).

52. Mai mult, Curtea Europeană a menţionat că nu există nicio îndoială că folosirea armelor de foc presupune un nivel înalt de risc pentru dreptul la viaţă, de vreme ce orice tip de conduită greşită, nu doar cu intenţie, ci şi din neglijenţă, care implică folosirea armelor de foc, poate avea consecinţe fatale pentru victime, iar riscul ca asemenea arme să fie folosite pentru a comite fapte penale în mod deliberat este şi mai serios. Aşadar, în contextul activităţilor care pot prezenta un risc pentru viaţă din cauza caracterului periculos al acestora, statele sunt obligate să adopte măsuri rezonabile pentru a asigura siguranţa persoanelor. Măsurile în discuţie trebuie să reglementeze licenţierea, organizarea, funcţionarea, securitatea şi supravegherea activităţii. De asemenea, autorităţile naţionale trebuie să stabilească un şir de măsuri preventive adecvate orientate spre siguranţa ordinii publice (a se vedea Kotilainen şi alţii v. Finlanda, 17 septembrie 2020, § 66, § 67, § 75).

53. În cauza Svrtan v. Croatia, hotărârea din 3 decembrie 2024, care viza eşecul autorităţilor naţionale de a pune în aplicare un sistem riguros de garanţii adecvate şi efective concepute să combată şi să prevină orice utilizare abuzivă sau periculoasă a armelor de foc, Curtea Europeană a reiterat obligaţia pozitivă a statelor, pe baza articolului 2 din Convenţie, referitoare la controlul activităţilor periculoase (§ 91). Deşi Curtea Europeană nu a putut constata existenţa unui risc real şi imediat pentru viaţa victimei, pe care autorităţile naţionale îl cunoşteau sau trebuiau să-l cunoască, lipsa unor acţiuni prompte şi decisive şi neconformarea acestora cu obligaţia specială de diligenţă în protecţia siguranţei publice au condus la constatarea încălcării articolului 2 din Convenţie (§ 99).

54. De asemenea, Curtea notează că Legea nr.130 din 8 iunie 2012 privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă conţine o clauză de armonizare, care afirmă că transpune mai multe prevederi ale Directivei (UE) 2021/555 a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 martie 2021 privind controlul achiziţionării şi deţinerii de arme (text codificat), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Rectificarea la Directiva (UE) 2021/555 a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 martie 2021 privind controlul achiziţionării şi deţinerii de arme din 13 octombrie 2022. Potrivit pct.18 din preambulul Directivei (UE) 2021/555, ca o regula generală, trebuie interzisă achiziţia armelor de foc de către persoanele condamnate printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru comiterea unor infracţiuni grave. Totodată, articolul 6 alin.(1) din această Directivă stabileşte că statele membre trebuie să permită achiziţia şi posesia armelor doar de către persoanele care au un motiv întemeiat şi care au cel puţin 18 ani şi în privinţa cărora este puţin probabil că prezintă un pericol pentru propria persoană şi pentru alte persoane, pentru ordinea sau siguranţa publică; condamnarea pentru comiterea unei infracţiuni cu intenţie şi cu violenţă trebuie considerată un indicator al unui asemenea pericol. Mai mult, articolul 3 din această Directivă le recunoaşte statelor membre prerogativa de a adopta măsuri mai stricte decât cele prevăzute în articolul 6.

55. Astfel, Curtea reţine că atât Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cât şi Directiva (UE) 2021/555 le impune statelor să intervină cu măsuri restrictive în privinţa achiziţionării şi posesiei armelor de foc de către persoanele care ar putea prezenta un pericol pentru sine, pentru alte persoane şi pentru ordinea sau siguranţa publică.

56. În acest sens, Curtea observă că, potrivit normelor contestate, limitarea exerciţiului dreptului de proprietate asupra armelor prin interdicţia de posesie a armelor intervine în cazul în care titularul acestui drept este învinuit sau inculpat de comiterea unei infracţiuni cu intenţie. În acest caz, dreptul de deţinere sau de port şi de folosire a armelor a persoanei vizate de această limitare va fi suspendat pentru întreaga perioadă în care este învinuită sau inculpată de comiterea unei infracţiuni cu intenţie (articolul 19 alin.(2) din Lege). Pe perioada suspendării dreptului de deţinere sau de port şi de folosire a armelor, permisul de armă se retrage de către organul de poliţie care a dispus măsura, iar armele şi întreaga cantitate de muniţii deţinute se depun în 24 de ore la organul de poliţie în a cărui rază de competenţă teritorială titularul îşi are domiciliul, cu excepţia situaţiei în care acestea se ridică de către organul de poliţie (a se vedea articolul 19 alin.(4) din Lege).

57. Totuşi, conform articolului 19 alin.(5) din Lege, suspendarea încetează la data la care titularul dreptului de deţinere sau de port şi de folosire a armelor nu mai are calitatea de învinuit sau inculpat pentru infracţiuni comise cu intenţie, iar permisul de armă, armele şi muniţiile i se restituie. Prin urmare, încetarea urmăririi penale sau pronunţarea unei sentinţe de achitare conduce la încetarea suspendării dreptului de deţinere sau de port şi de folosire a armelor.

58. Curtea notează că, deşi limitarea operează pe baza legii de o manieră automată, aceasta este aplicabilă doar în privinţa persoanelor învinuite sau inculpate de comiterea unei infracţiuni cu intenţie şi are un caracter temporar. Având prerogativa constituţională de a reglementa infracţiunile, legislatorul a calificat infracţiunile comise cu intenţie ca prezentând un pericol social mai mare şi care, de regulă, produc consecinţe mai severe. Comiterea infracţiunii cu intenţie presupune că făptuitorul îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, le-a dorit sau admitea, în mod conştient, survenirea acestor urmări (a se vedea articolul 17 din Codul penal). Astfel, legislatorul a stabilit în mod neechivoc că cercul subiecţilor vizaţi de această limitare îl reprezintă doar persoanele care au încălcat în mod deliberat legea penală. Prin urmare, limitarea în discuţie nu este aplicabilă persoanelor învinuite sau inculpate de comiterea oricăror infracţiuni, i.e. infracţiunile comise din neglijenţă, şi nici nu se extinde în afara unei acuzaţii privind comiterea unei infracţiuni cu intenţie.

59. Curtea observă că legislatorul naţional la adoptarea normei contestate s-a ghidat de principiul precauţiei, potrivit căruia "[...] în cazul în care persistă anumite incertitudini cu privire la existenţa sau la întinderea unor riscuri privind sănătatea persoanelor, pot fi luate măsuri de protecţie fără a trebui să se aştepte demonstrarea deplină a caracterului real şi grav al acestor riscuri. Atunci când se dovedeşte imposibilă determinarea cu certitudine a existenţei sau a întinderii riscului invocat, din cauza naturii neconcludente a rezultatelor studiilor efectuate, dar persistă probabilitatea unui prejudiciu real pentru sănătatea publică în ipoteza realizării riscului, principiul precauţiei justifică adoptarea unor măsuri restrictive" (a se vedea cauzele Curţii de Justiţie a Uniunii Europene: Swedish Match AB v. Secretary of State for Health, C-151/17, 22 noiembrie 2018, § 38; Giovanni Pesce şi alţii v. Presidenza del Consiglio dei Ministri şi alţii, C-78/16 şi C-79/16, 9 iunie 2016, § 47; Neptune Distribution SNC v. Ministre de l^,Économie et des Finances, C-157/14, 17 decembrie 2015, §§ 81-82).

60. Aşadar, Curtea menţionează că limitarea posesiei armelor impusă de norma contestată nu reprezintă decât o măsură de siguranţă orientată spre asigurarea ordinii publice. În consecinţă, Curtea constată că limitarea dreptului de proprietate stabilită de prevederile contestate asigură un echilibru corect între interesele concurente, i.e. interesele generale ale comunităţii şi protecţia dreptului de proprietate privată.

61. Totodată, în contextul nivelului înalt de risc pentru viaţă inerent utilizării armelor de foc, al obligaţiei statului de a stabili un şir de măsuri preventive adecvate, orientate spre siguranţa publică, şi al obligaţiei speciale de diligenţă care le revine autorităţilor naţionale în protecţia siguranţei publice, Curtea reţine că prevederile criticate sunt necesare într-o societate democratică.

62. Prin urmare, având în vedere marja discreţionară largă a statului în domeniul reglementării controlului utilizării armelor, caracterul adecvat al măsurii în raport cu scopul urmărit, precum şi caracterul ei limitat în timp, Curtea consideră că prevederile contestate nu afectează în mod disproporţionat dreptul de proprietate garantat de articolele 46 şi 127, combinate cu articolul 54 din Constituţie.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 37 şi 38 alin.(1) lit.e) şi alin.(2) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se respinge sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 7 alin.(2) lit.a) şi 18 alin.(2) lit.a) din Legea nr.130 din 8 iunie 2012 privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă, ridicată de dl avocat Alexandru Levinschi, în interesele dlui Dorin Damir, parte în dosarul nr.3-997/2024, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani.

2. Se recunosc constituţionale articolele 7 alin.(2) lit.a) şi 18 alin.(2) lit.a) din Legea nr.130 din 8 iunie 2012 privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă.

3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.