Hotărâre nr.168 din 20.11.2021 cu privire la controlul reflectării veniturilor şi cheltuielilor concurentului electoral Partidul Liberal în campania electorală a alegerilor locale noi din 21 noiembrie 2021, pentru perioada de până la 19 noiembrie 2021
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Â R E
cu privire la controlul reflectării veniturilor şi cheltuielilor concurentului
electoral Partidul Liberal în campania electorală a alegerilor locale noi
din 21 noiembrie 2021, pentru perioada de până la 19 noiembrie 2021
nr. 168 din 20.11.2021
(în vigoare 20.11.2021)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 315-324 art.1435 din 24.12.2021
* * *
Potrivit art.22 alin.(2) lit.c) din Codul electoral, Comisia Electorală Centrală ,în calitatea sa de organ independent de supraveghere şi control privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, colectează şi sistematizează […] rapoartele privind finanţarea campaniilor electorale prezentate de concurenţii electorali. Pentru realizarea atribuţiilor, în corespundere cu lit.j) a aceluiaşi alineat, Comisia dispune de drept de acces la informaţiile deţinute de autorităţile publice de toate nivelurile şi la registrele de stat, inclusiv la date cu caracter personal, cu respectarea legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal.
Conform art.41 alin.(9) din Codul electoral, autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să ofere sprijin Comisiei Electorale Centrale şi consiliilor electorale de circumscripţie în activitatea de supraveghere şi control al respectării legislaţiei cu privire la finanţarea campaniilor electorale.
În scopul bunei exercitări a atribuţiei de supraveghere şi control privind finanţarea campaniilor electorale ale concurenţilor electorali înregistraţi la alegerile locale noi din 21 noiembrie 2021, în temeiul normei de la art.41 alin.(9) din Codul electoral, a fost constituit Grupul de lucru interinstituţional pentru examinarea şi verificarea rapoartelor privind finanţarea activităţii grupurilor de iniţiativă şi privind finanţarea campaniilor electorale ale concurenţilor electorali (în continuare – grup de lucru). Din acest grup fac parte reprezentanţi ai Comisiei Electorale Centrale, Inspectoratului General al Poliţiei, Serviciului Fiscal de Stat şi Inspecţiei Financiare.
În baza rapoartelor privind finanţarea campaniilor electorale, informaţiilor disponibile în spaţiul public, informaţiilor prezentate de autorităţile publice, membrii grupului de lucru au identificat o serie de situaţii, în cazul mai multor concurenţi electorali, care au trezit suspiciuni de raportare incorectă, incompletă a tuturor veniturilor obţinute şi, în consecinţă, a cheltuielilor. În limita competenţelor, grupul de lucru a iniţiat documentarea acestor situaţii şi, în baza proceselor-verbale ale şedinţei membrilor acestuia, propune membrilor Comisiei Electorale Centrale spre examinare speţele documentate suficient pentru a fi adoptate decizii.
Conform prevederilor art.43 alin.(1) din Codul electoral şi ale pct.24 subpct. 1) din Regulamentul privind finanţarea campaniilor electorale ale concurenţilor electorali, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.2704/2019, concurenţii electorali prezintă Comisiei Electorale Centrale, în termen de 3 zile de la deschiderea contului cu menţiunea "Fond electoral" şi, ulterior, săptămânal, rapoarte privind finanţarea campaniei electorale. În caz de nedeschidere a unui cont la bancă cu menţiunea "Fond electoral", în termen de 3 zile de la înregistrare, informează despre acest fapt Comisia, asigurând desfăşurarea activităţilor ce nu implică cheltuieli financiare.
Prin hotărârile nr.91/2021, nr.109/2021, nr.127/2021, nr.141/2021 şi nr.157/2021 cu privire la supravegherea veniturilor şi cheltuielilor concurenţilor electorali în campania electorală pentru alegerile locale noi din 21 noiembrie 2021, Comisia a luat act de informaţiile prezentate în rapoartele privind finanţarea campaniei electorale la situaţia din 22 octombrie 2021, precum şi pentru perioadele 23-29 octombrie 2021, 30 octombrie-5 noiembrie 2021, 6-12 noiembrie 2021 şi 13-19 noiembrie 2021.
În cadrul efectuării controlului datelor prezentate de către concurenţii electorali, dar şi urmărind activităţile desfăşurate în campania electorală, grupul de lucru a constatat că în or. Bălţi, pe un panou destinat publicităţii electorale, la 14 noiembrie 2021 au fost lipite afişe cu mesaje de agitaţie electorală în favoarea candidatului la funcţia de primar al municipiului Bălţi din partea Partidului Liberal. Afişul conţine sloganul "SUNT UNUL DIN VOI!", fotografia candidatului Ivan Tulburi, simbolica concurentului electoral Partidul Liberal. Afişul mai conţine un fragment de buletin de vot pe care sunt imprimate simbolul electoral al concurentului electoral Partidul Liberal, numele Ion Tulbure şi un cerc cu inscripţia "VOTAT". Pe afiş este indicată informaţia "Imprimat la "Tipografia-Sirius", contract nr.12 din 01.11.21, tirajul 300 exemplare. Achitat din fondul electoral".
Prin scrisoarea nr.CEC-8/287 din 18 noiembrie 2021, adresată Partidului Liberal, şi scrisoarea nr.CEC-8/288 din 18 noiembrie 2021, adresată preşedintelui organizaţiei teritoriale a Partidului Liberal din Bălţi, Comisia a solicitat explicarea circumstanţelor, în special a motivului neraportării cheltuielilor în legătură cu materialul de agitaţie electorală, cu prezentarea documentelor confirmative.
Potrivit răspunsului recepţionat la data de 19 noiembrie 2021, Partidul Liberal a informat Comisia că, din cauza refuzului băncii de a deschide un cont bancar cu menţiunea "Fond electoral", cheltuielile pentru tiparul materialului de agitaţie electorală au fost achitate din contul bancar pentru activitatea de bază a partidului. Mai notează că alte cheltuieli nu au fost suportate, ataşând pentru confirmare şi o copie de pe factura fiscală nr.AAI 3947772 din 8 noiembrie 2021.
Examinând conţinutul facturii fiscale, se atestă că "Tipografia-Sirius" SRL a executat, la data de 8 noiembrie 2021, tiparul a 3000 de pliante, la preţul de 2700,00 lei, inclusiv TVA, şi a 300 de afişe la preţul de 1800,00 lei, inclusiv TVA, la comanda Partidului Liberal. Valoarea totală a materialelor de agitaţie electorală constituie 4500,00 lei, inclusiv TVA.
În concluzie, menţionăm că atât confecţionarea, cât şi tipărirea materialelor de agitaţie electorală a implicat cheltuieli de 4500,00 lei, care, conform art.43 alin.(1) din Codul electoral, urmau a fi declarate şi raportate Comisiei în termenul stabilit.
Mai mult ca atât, din data înregistrării sale în calitate de concurent electoral, şi anume 20 octombrie 2021, până la data de 19 noiembrie 2021, Partidul Liberal a declarat că nu are deschis la bancă un cont cu menţiunea "Fond electoral".
Conform art.41 alin.(2) lit.a) şi c) din Codul electoral, "finanţarea […] campaniilor electorale ale concurenţilor electorali […] se efectuează cu respectarea următoarelor condiţii:
a) concurentul electoral deschide la bancă un cont cu menţiunea "Fond electoral", transferând în el mijloace financiare proprii, precum şi alte mijloace băneşti primite în condiţiile legii de la persoane fizice cetăţeni ai Republicii Moldova ori de la persoane juridice din ţară şi anunţă Comisia Electorală Centrală despre persoana responsabilă de finanţele sale (trezorierul).
[…]
c) concurentul electoral care nu-şi deschide un cont la bancă cu menţiunea "Fond electoral" informează despre aceasta Comisia Electorală Centrală şi desfăşoară doar activităţi de campanie sau promovare electorală ce nu implică cheltuieli financiare".
Articolul 41 alin.(4) din Codul electoral stabileşte că toate cheltuielile pentru campania electorală se efectuează din mijloace de pe contul cu menţiunea "Fond electoral". Potrivit alin.(8) în coroborare cu alin.(10) al art.43 din Codul electoral, toate serviciile şi acţiunile prestate gratuit de persoane fizice şi juridice, precum şi toate acţiunile de voluntariat în perioada campaniei electorale în favoarea concurentului electoral se evaluează de către acesta din urmă şi se indică obligatoriu în raportul financiar conform procedurii stabilite prin regulamentul aprobat de Comisia Electorală Centrală. Mai mult, potrivit art.43 alin.(7) din Codul electoral, în campania electorală, partidele politice au dreptul să accepte donaţii doar direct pe contul "Fond electoral", în conformitate cu regulile stabilite de prezentul cod. Partidul politic poate transfera pe contul "Fond electoral" mijloacele financiare proprii, deţinute pe contul său la data începerii campaniei electorale, cu condiţia prezentării raportului financiar la Comisia Electorală Centrală, în care se indică datele prevăzute la alin.(1).
În contextul celor enunţate, în scopul respectării prevederilor legale şi asigurării transparenţei donaţiilor şi cheltuielilor pentru finanţarea campaniei electorale, concurentul electoral Partidul Liberal urma să prezinte Comisiei Electorale Centrale raportul privind finanţarea campaniei electorale la situaţia din 12 noiembrie 2021, cu reflectarea donaţiei în mărime de 4500,00 lei la compartimentul "Donaţii în mărfuri, obiecte, lucrări sau servicii".
În consecinţă, Comisia constată folosirea de către concurentul electoral vizat a fondurilor materiale nedeclarate, fapt ce constituie o încălcare în sensul art.75 alin.(5) lit.a) din Codul electoral. Mai mult, Comisia constată că Partidul Liberal a utilizat în campanie mijloace financiare proprii, fără a prezenta Comisiei Electorale Centrale raportul financiar după cum se dispune la art.43 alin.(7) din Codul electoral.
Totodată, în procesul de adoptare a deciziei, Comisia Electorală Centrală urmează să reţină că concurentul electoral Partidul Liberal a informat despre nedeschiderea contului cu menţiunea "Fond electoral", iar în răspunsul la demersul Comisiei a recunoscut utilizarea materialelor de agitaţie electorală şi achitarea acestora din contul pentru activitatea de bază a partidului.
În temeiul art.75 alin.(2) din Codul electoral, pornind de la principiul proporţionalităţii şi circumstanţele speţei, pentru încălcarea regulilor de raportare, dar ţinând cont de recunoaşterea erorii admise, organul de supraveghere şi control consideră că ar putea aplica sancţiunea sub formă de avertisment.
Totuşi, Comisia notează că, prin hotărârea nr.109/2021 "Cu privire la supravegherea veniturilor şi cheltuielilor concurenţilor electorali în campania electorală pentru alegerile locale noi din 21 noiembrie 2021, pentru perioada 23-29 octombrie 2021", Partidului Liberal i-a fost aplicată sancţiunea sub formă de avertisment pentru neexecutarea punctului 3 din hotărârea CEC nr.91/2021, fiind obligat să prezinte, în termen de 24 de ore - până la 3 noiembrie 2021 inclusiv, informaţia despre neîncasarea veniturilor şi neefectuarea cheltuielilor în perioada 16-22 octombrie curent sau despre faptul că nu a deschis un cont la bancă cu menţiunea "Fond electoral".
Cu privire la cele descrise mai sus, Comisia atrage atenţia asupra faptului că, potrivit art.75 alin.(4) din Codul electoral, "în cazul aplicării repetate a sancţiunii sub formă de avertisment în cursul unei perioade electorale pentru încălcări privind finanţarea campaniei electorale, Comisia Electorală Centrală aplică partidelor politice înregistrate în calitate de concurenţi electorali sancţiunea complementară privind lipsirea de alocaţii de la bugetul de stat pentru o perioadă de la 6 luni până la un an".
În temeiul art.18 alin.(2), art.22 alin.(2), art.41, art.43 şi art.75 din Codul electoral nr.1381/1997 şi în conformitate cu Regulamentul privind finanţarea campaniilor electorale ale concurenţilor electorali, aprobat prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.2704/2019, cu modificările ulterioare, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se ia act de informaţia cu privire la cheltuielile de 4500,00 lei, suportate de Partidul Liberal din contul curent al partidului, pentru tiparul materialelor de agitaţie electorală în susţinerea candidatului Ivan Tulburi, desemnat de Partidul Liberal pentru funcţia de primar la alegerile locale noi din 21 noiembrie 2021.
2. Se obligă concurentul electoral Partidul Liberal să prezinte, în termen de 24 de ore - până la 21 noiembrie 2021, ora 17:00, raportul privind finanţarea campaniei electorale pentru perioada 6-12 noiembrie 2021, inclusiv raportul pentru întreaga campanie electorală, care să includă cheltuielile nedeclarate anterior, dar utilizate efectiv în campania electorală.
3. Se aplică repetat sancţiunea sub formă de avertisment concurentului electoral Partidul Liberal pentru neraportarea în termenul stabilit a donaţiei materiale sub formă de materiale de agitaţie electorală în valoare de 4500,00 lei, achitată din contul pentru activitatea de bază a Partidului Liberal fără prezentarea raportului financiar, după cum se dispune la art.43 alin.(7) din Codul electoral.
4. Se aplică Partidului Liberal sancţiunea complementară sub formă de lipsire de alocaţii de la bugetul de stat pentru o perioadă de 6 luni.
5. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe pagina web oficială a Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi poate fi contestată în decurs de 3 zile calendaristice de la data adoptării, fără respectarea procedurii prealabile, la Curtea de Apel Chişinău (adresa: str. Teilor, nr.4, mun. Chişinău).
| PREŞEDINTELE | |
| COMISIEI ELECTORALE CENTRALE | Angelica CARAMAN |
| Secretar | Alexandr Berlinschii |
| Nr.168. Chişinău, 20 noiembrie 2021. | |