Hotărâre nr.3 din 01.04.2025 privind controlul constituţionalităţii articolului 9/1 alin.(3) din Legea nr.140 din 10 mai 2001 privind Inspectoratul de Stat al Muncii (incompatibilităţi pentru inspectorul de muncă) (sesizarea nr.127a/2024)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

H O T Ă R Â R E

privind controlul constituţionalităţii articolului 9¹ alin.(3) din

Legea nr.140 din 10 mai 2001 privind Inspectoratul de Stat al Muncii

(incompatibilităţi pentru inspectorul de muncă)

(sesizarea nr.127a/2024)

nr. 3  din  01.04.2025

 (în vigoare 01.04.2025) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 233-236 art. 61 din 16.05.2025

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dnei Viorica PUICA,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnelor Iulia Vartic şi Emilia Cazacu, asistenţi judiciari,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 5 iunie 2024,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 1 aprilie 2025, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află o sesizare depusă la Curtea Constituţională la 5 iunie 2024 de dl Ceslav Panico, Avocat al Poporului.

2. Autorul sesizării i-a solicitat Curţii să verifice constituţionalitatea articolului 9¹ alin.(3) din Legea nr.140 din 10 mai 2001 privind Inspectoratul de Stat al Muncii.

3. Prin Decizia Curţii Constituţionale din 24 octombrie 2024, sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a se prejudeca fondul cauzei.

4. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Inspectoratului de Stat al Munci şi Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova.

5. În şedinţa publică a Curţii a fost prezentă reprezentanta autorului sesizării, dna Svetlana Rusu, Şefa Direcţiei politici publice şi legislaţie din cadrul Oficiului Avocatului Poporului. Parlamentul a fost reprezentat de dl Serghei Pleşca, consultant principal în Serviciul reprezentare la Curtea Constituţională şi organele de drept din cadrul Direcţiei generale juridice a secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de dl Mihai-Gabriel Ciobanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.

I. Legislaţia pertinentă

6. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 16

Egalitatea

"(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială."

Articolul 39

Dreptul la administrare

"(1) Cetăţenii Republicii Moldova au dreptul de a participa la administrarea treburilor publice nemijlocit, precum şi prin reprezentanţii lor.

(2) Oricărui cetăţean i se asigură, potrivit legii, accesul la o funcţie publică."

Articolul 43

Dreptul la muncă şi la protecţia muncii

"(1) Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului.

(2) Salariaţii au dreptul la protecţia muncii. Măsurile de protecţie privesc securitatea şi igiena muncii, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii grele, precum şi alte situaţii specifice.

(3) Durata săptămânii de muncă este de cel mult 40 de ore.

(4) Dreptul la negocieri în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate."

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

7. Prevederile relevante ale Legii nr.140 din 10 mai 2001 privind Inspectoratul de Stat al Muncii sunt următoarele:

Articolul 9¹

Incompatibilităţi pentru inspectorul de muncă

"(1) Inspectorului de muncă i se interzice să fondeze servicii externe private de protecţie şi prevenire, societăţi comerciale care prestează servicii de consultanţă pentru afaceri şi management sau orice alte servicii conexe, precum şi să activeze sau să aibă orice interes personal în cadrul acestora.

(2) Situaţiile de incompatibilitate prevăzute la alin.(1) urmează să înceteze în termen de o lună de la data apariţiei acestora. Dacă nu a eliminat situaţia de incompatibilitate în termenul prevăzut, inspectorul de muncă este destituit din funcţie.

(3) Persoana care, în ultimii 5 ani, a fondat entităţi specificate la alin.(1), a activat sau a deţinut orice interes personal în cadrul acestora nu poate activa în funcţii de conducere sau de execuţie în domeniul controlului privind respectarea legislaţiei din domeniul muncii şi securităţii şi sănătăţii în muncă."

ÎN DREPT

I. Argumentele autorului sesizării

8. Autorul sesizării afirmă că norma contestată limitează de o manieră disproporţionată dreptul persoanei de acces într-o funcţie publică, dreptul la muncă şi la egalitate. În opinia sa, interdicţia stabilită de norma contestată are un caracter discriminatoriu.

9. Totodată, autorul afirmă că norma contestată urmăreşte să asigure imparţialitatea inspectorilor de muncă şi să excludă conflictele de interese, obiective care pot fi considerate scopuri legitime. Totuşi, în opinia sa, prin raportare la incompatibilităţile stabilite de lege în privinţa altor funcţii publice, măsura este excesivă şi disproporţională. Mai mult, autorul afirmă că această măsură nu garantează excluderea riscului favorizării unităţilor cu care inspectorul de muncă s-a aflat în raporturi contractuale în ultimii 6 sau 10 ani.

10. În fine, autorul conchide că norma contestată este contrară articolelor 16, 39, 43 şi 54 din Constituţie.

II. Argumentele autorităţilor şi ale organizaţiilor care şi-au prezentat opiniile

11. În opinia prezentată de Preşedinţie se menţionează că norma contestată a fost introdusă printr-un amendament al unui deputat, fără a argumenta necesitatea acesteia. Totuşi, dreptul de a accede într-o funcţie publică nu presupune un drept care poate fi exercitat fără pregătirea şi calificarea necesară sau fără îndeplinirea condiţiilor stabilite de lege. Astfel, norma contestată nu face decât să sublinieze rolul şi importanţa funcţiei de inspector de muncă. Prin urmare, norma contestată instituie o cerinţă specială care are natura unei interdicţii temporare de acces la funcţia de inspector de muncă.

12. Mai mult, în opinie se menţionează că această interdicţie urmăreşte scopul asigurării imparţialităţii inspectorului de muncă, iar termenul de 5 ani la care se raportează reprezintă opţiunea legislatorului şi nu poate constitui o problemă de constituţionalitate. Funcţionarii publici exercită o parte din suveranitatea statului, iar asigurarea integrităţii profesionalele a acestora este necesară pentru protejarea interesului general. Consecinţele acestei interdicţii sunt temporare şi rezonabile, pentru că nu afectează în mod grav sau irevocabil dreptul persoanei la muncă. Astfel, ingerinţa pe care o stabileşte norma contestată este necesară şi proporţională cu scopul urmărit, asemenea interdicţii existând şi în privinţa altor funcţii publice, cum ar fi cea a consilierului Agenţiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor.

13. De asemenea, în opinie, Preşedinţia menţionează că norma contestată stabileşte un tratament diferenţiat, însă acesta este justificat de necesitatea evitării conflictelor de interese şi nu reprezintă un tratament discriminatoriu.

14. În opinia sa, Parlamentul invită Curtea să declare inadmisibilă această sesizare, pentru că nu conţine o motivare argumentată şi relevantă din perspectiva articolelor din Constituţie. Totodată, opinia menţionează că problema ridicată în sesizare vizează politica statului în domeniul managementului funcţiei publice, restricţia în discuţie fiind o restrângere a drepturilor la administrarea treburilor publice şi de acces la o funcţie publică, nu o ingerinţă în aceste drepturi. Această restrângere este prevăzută de lege şi redactată de o manieră clară şi precisă, fiind previzibilă în sensul articolului 54 alin.(2) din Constituţie.

15. Mai mult, Parlamentul susţine că restrângerea în discuţie urmăreşte să prevină apariţia situaţiilor de incompatibilitate sau a conflictelor de interese în activitatea inspectorului de muncă încă de la etapa recrutării acestuia. Aşadar, Parlamentul precizează că această restricţie reprezintă un filtru pentru a exclude din cadrul Inspectoratului de Stat al Muncii inspectori vulnerabili sub aspectul conflictelor de interese. Având în vedere acest scop precis al restricţiei, Parlamentul nu a putut identifica măsuri mai puţin intruzive. Totodată, Parlamentul menţionează că restricţia are un caracter temporar şi vizează acelaşi domeniu de activitate. De asemenea, termenul de 5 ani impus de restricţie este rezonabil, în opinia Parlamentului, pentru că este strâns legat de specificul funcţiilor de conducere şi de execuţie în domeniul controlului privind respectarea legislaţiei muncii.

16. Parlamentul menţionează că, potrivit Recomandării nr.R (2000) 10 a Comitetului Miniştrilor Statelor Membre ale Consiliului Europei privind codurile de conduită pentru funcţionarii publici, aceştia nu trebuie să aibă interese exterioare incompatibile, fiind obligaţi să informeze şi să obţină aprobarea angajatorilor lor înainte de a exercita anumite activităţi. Mai mult, restricţii similare celei contestate există şi în privinţa funcţionarului vamal şi a consilierului Agenţiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor.

17. Guvernul menţionează că articolul 9¹ alin.(3) din Legea privind Inspectoratul de Stat al Muncii a constituit obiect al controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici similare în Decizia nr.139 din 24 octombrie 2024. Astfel, pentru că nu au intervenit elemente noi, Guvernul consideră că sesizarea este repetată.

18. Totodată, Guvernul susţine că stabilirea unor criterii de integritate, precum cel impus de norma contestată, reprezintă o condiţie legală aplicabilă tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie, fără discriminare. Exercitarea funcţiei de inspector de muncă reprezintă doar una dintre modalităţile de realizare a dreptului la muncă. Astfel, nu se poate susţine că norma contestată încalcă dreptul la muncă.

19. Mai mult, Guvernul afirmă că norma contestată respectă standardul calităţii legii, urmăreşte scopul legitim de prevenire a abuzurilor în aplicarea legii şi de asigurare a transparenţei, a integrităţii şi a obiectivităţii salariaţilor din structurile de stat. Măsura impusă de norma contestată este proporţională cu scopul urmărit şi nu afectează esenţa dreptului la muncă, pentru că are un câmp de aplicare limitat. De asemenea, Guvernul susţine că cercul subiecţilor indicaţi de norma contestată pot munci în calitate de inspectori de muncă, dacă înlătură incompatibilităţile existente în termen de o lună, potrivit alin.(2) din articolul 9¹ al Legii privind Inspectoratul de Stat al Muncii.

20. Guvernul menţionează că angajatorilor le este permis să recurgă la servicii externe de protecţie şi prevenire acreditate, iar dacă inspectorii de muncă ar avea calitatea de fondatori sau de salariaţi ai unor societăţi care prestează asemenea servicii, există riscul favorizării acestora în cadrul unui eventual control. Potrivit Clasificatorului activităţilor din economia Moldovei, activităţile de management şi de consultanţă în management nu sunt exceptate de la regimul incompatibilităţilor care guvernează funcţia publică. Cu referire la termenul de 5 ani la care se raportează norma contestată, Guvernul susţine că este o perioadă justificată. În opinia sa, o perioadă mai scurtă ar putea menţine influenţe sau conflicte nerezolvate, fapt care ar pune în discuţie obiectivitatea controlului. Astfel, perioada de 5 ani este proporţională şi necesară pentru menţinerea independenţei şi integrităţii funcţiei de inspector de muncă. Cu privire la pretinsa discriminare, Guvernul susţine că diferenţele sau preferinţele bazate pe cerinţe speciale pentru exercitarea unor activităţi nu constituie o discriminare.

21. În opinia prezentată de Inspectoratul de Stat al Muncii se menţionează că interdicţia prevăzută de norma contestată reprezintă o ingerinţă rezonabilă în dreptul de acces la o funcţie publică şi în dreptul la muncă. Această ingerinţă urmăreşte să excludă situaţiile în care inspectorul de muncă ar deţine două funcţii care, prin caracterul lor, sunt contradictorii. În cazul în care inspectorii de muncă ar fi fondatorii sau salariaţii unor societăţi comerciale care prestează astfel de servicii, există riscul favorizării unităţilor cu care s-au aflat în raporturi contractuale. Astfel, ingerinţa asigură un grad înalt de imparţialitate al persoanelor care acced în funcţia de inspector de muncă şi că acestea îşi vor îndeplini obiectiv atribuţiile de control. Aşadar, Inspectoratul consideră proporţională ingerinţa contestată.

22. În opinia Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor, norma contestată instituie un tratament diferenţiat defavorabil în privinţa persoanelor care, în ultimii 5 ani, au fondat servicii externe private de protecţie şi prevenire, societăţi comerciale care prestează servicii de consultanţă pentru afaceri şi management sau orice alte servicii conexe, precum şi au activat sau au avut un interes personal în cadrul acestora. De asemenea, interdicţia pe care o instituie are un efect retroactiv. Această interdicţie reprezintă o ingerinţă disproporţională în dreptul de acces la o funcţie publică şi în dreptul la muncă. Mai mult, ea nu este aptă să asigure o măsură de protecţie împotriva eventualelor conflicte de interese sau abuzuri în virtutea funcţiei de control privind respectarea legislaţiei din domeniul muncii, securităţii şi sănătăţii în muncă.

23. În opinia sa, Confederaţia face trimitere la Avizul nr.171/2023 al Consiliului pentru Egalitate care vizează norma contestată şi care constată caracterul arbitrar şi lipsit de vreo justificare obiectivă al acesteia.

III. Aprecierea Curţii

A. Admisibilitatea

24. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea a constatat următoarele.

25. Potrivit articolelor 25 lit.i) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.i) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Avocatul Poporului posedă prerogativa sesizării Curţii Constituţionale.

26. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor Parlamentului, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea privind Inspectoratul de Stat al Muncii, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

27. Obiectul sesizării îl reprezintă articolul 9¹ alin.(3) din Legea privind Inspectoratul de Stat al Muncii. Această normă a făcut obiect al controlului de constituţionalitate în Decizia nr.139 din 24 octombrie 2024. Curtea a declarat inadmisibilă sesizarea care a stat la baza acestei decizii din cauză că autorul ei nu a argumentat incidenţa articolelor din Constituţie (a se vedea DCC nr.139 din 24 octombrie 2024, § 18). Aşadar, pentru că anterior nu a analizat în substanţă incidenţa articolelor invocate în raport cu prevederile contestate, Curtea conchide că, în prezenta cauză, condiţia lipsei unei hotărâri anterioare este îndeplinită (a se vedea DCC nr.163 din 30 noiembrie 2023, § 20).

28. Autorul sesizării a susţinut aplicabilitatea articolelor 16 (egalitatea), 39 (dreptul la administrare), 43 (dreptul la muncă şi la protecţia muncii) şi 54 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi) din Constituţie.

29. Cu privire la aplicabilitatea articolului 16 din Constituţie, Curtea a reţinut că o condiţie primordială pentru existenţa tratamentului diferenţiat o reprezintă caracterul comparabil al situaţiilor. În prezenta cauză, autorul sesizării nu a motivat care sunt situaţiile comparabile. Dacă ar proceda la examinarea fondului sesizărilor astfel, Curtea Constituţională ar aduce argumente privind neconstituţionalitatea în locul autorilor, fapt care ar echivala cu un control din oficiu (a se vedea HCC nr.11 din 20 iulie 2023, § 26).

30. Referitor la articolul 54 din Constituţie, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că acesta este aplicabil doar în coroborare cu un drept fundamental incident. Mai mult, articolul 54 îi impune Curţii un mod de analiză a caracterului proporţional al ingerinţelor în drepturile fundamentale. Astfel, pentru a putea fi invocat acest articol, autorul sesizării trebuie să argumenteze incidenţa unui drept fundamental (a se vedea HCC nr.31 din 23 septembrie 2021, § 29).

31. Cu privire la incidenţa articolelor 39 alin.(2) şi 43 din Constituţie, Curtea a reţinut că acestea îi garantează oricărui cetăţean dreptul de acces la o funcţie publică şi oricărei persoane dreptul la muncă (a se vedea HCC nr.4 din 30 ianuarie 2024, § 30).

32. Curtea a observat că articolul 9¹ alin.(1) din Legea contestată stabileşte situaţiile de incompatibilitate pentru inspectorul de muncă, i.e. (i) să fondeze servicii externe private de protecţie şi prevenire, societăţi comerciale care prestează servicii de consultanţă pentru afaceri şi management sau orice alte servicii conexe şi (ii) să activeze sau să aibă orice interes personal în cadrul acestora. Inspectorul de muncă care se află în această situaţie de incompatibilitate are obligaţia să o înceteze în termen de o lună sau va fi destituit din funcţie (alineatul (2) al articolului 9¹ din Legea contestată).

33. Totodată, Curtea a notat că norma contestată interzice accesul în funcţii de conducere sau de execuţie în domeniul controlului privind respectarea legislaţiei din domeniul muncii, securităţii şi sănătăţii în muncă al persoanei care, în ultimii 5 ani, a fondat servicii externe private de protecţie şi prevenire, societăţi comerciale care prestează servicii de consultanţă pentru afaceri şi management sau orice alte servicii conexe, precum şi a activat sau a avut un interes personal în cadrul acestora.

34. Prin urmare, norma contestată îi interzice persoanei care, în ultimii 5 ani, a fondat entităţi specificate la alin.(1) din articolul 9¹ din Lege, a activat sau a deţinut orice interes personal în cadrul acestora să activeze în funcţia de inspector de muncă din cadrul Inspectoratului de Stat al Muncii, indiferent dacă aceasta funcţie este de conducere sau de execuţie.

35. Curtea a constatat că funcţia de inspector de muncă este o funcţie publică (a se vedea articolul 7 alin.(2) din Legea privind Inspectoratul de Stat al Muncii) şi asupra acesteia se aplică prevederile legislaţiei privind funcţia publică.

36. Astfel, pentru că autorul sesizării susţine existenţa unui obstacol în ocuparea funcţiei publice de inspector de muncă, Curtea a constatat incidenţa articolelor 39 şi 43 din Constituţie (a se vedea, a contrario, DCC nr.79 din 18 iulie 2023, § 26).

37. Totodată, Curtea a reţinut în jurisprudenţa sa că utilizarea textului "potrivit legii" din articolul 39 din Constituţie presupune că legislatorul poate stabili condiţii de accedere într-o funcţie publică. Această competenţă a legislatorului trebuie recunoscută, având în vedere că integritatea administratorilor publici joacă un rol esenţial. Mai ales în cazul funcţiilor publice de care depinde bunăstarea naţiunii, persoanele care vor să le ocupe trebuie să demonstreze că îndeplinesc standarde înalte în materie de integritate. Din acest motiv, Constituţia îi permite legislatorului să stabilească condiţii de accedere într-o funcţie publică care să asigure că procedurile de recrutare şi de verificare a candidaţilor vor urmări identificarea persoanelor care se potrivesc cel mai bine pentru realizarea acestui deziderat (DCC nr.42 din 6 aprilie 2023, § 114).

38. De asemenea, potrivit jurisprudenţei Curţii, stabilirea unor criterii pentru exercitarea anumitor activităţi nu poate fi privită a priori ca o încălcare a dreptului constituţional la muncă sau ca o discriminare în raport cu exercitarea altor activităţi. O asemenea limitare poate avea un caracter necesar atunci când este determinată de specificul unei profesii (a se vedea HCC nr.14 din 8 august 2023, § 42).

39. Prin urmare, Curtea a menţionat că limitarea dreptului de acces la o funcţie publică şi a dreptului la muncă prin stabilirea unor condiţii de accedere este permisă doar dacă are un caracter necesar şi este o măsură proporţională cu scopul urmărit.

40. În consecinţă, Curtea a considerat necesar să exercite controlul constituţionalităţii articolului 9¹ alin.(3) din Legea nr.140 din 10 mai 2001 privind Inspectoratul de Stat al Muncii prin prisma articolelor 39, 43 şi 54 din Constituţie, verificând, la analiza fondului cauzei, caracterul justificat al limitării dreptului de acces la o funcţie publică şi a dreptului la muncă.

B. Fondul cauzei

1. Integritatea funcţionarilor publici

41. Încrederea cetăţenilor în corectitudinea persoanelor cu funcţii publice şi în instituţii, în general, constituie fundamentul democratic al funcţionării acestora. Deşi are un grad mare de relativitate, încrederea în unele instituţii este influenţată decisiv de reprezentanţii acestora. În conformitate cu principiul fundamental al statului de drept, persoanele aflate în funcţii publice trebuie să demonstreze că îndeplinesc standardele ridicate în materie de integritate (a se vedea HCC nr.29 din 21 septembrie 2021, §§ 64-65).

42. Aşadar, persoanele care exercită funcţii publice au obligaţia de a îndeplini standardele de integritate, atât la intrarea în funcţia publică, cât şi în timpul exerciţiului acesteia (a se vedea DCC nr.139 din 26 octombrie 2023, § 25).

43. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că semnificaţia noţiunii de incompatibilitate constă în interdicţia prevăzută de lege de a cumula două funcţii, în vederea asigurării independenţei de acţiune a persoanei ce ocupă o funcţie publică, a evitării concentrării de către una şi aceeaşi persoană a unor prerogative excesive, precum şi a ocrotirii integrităţii profesionale şi morale a acesteia (a se vedea DCC nr.101 din 4 septembrie 2020, § 24). Mai mult, incompatibilitatea, ca stare de fapt, nu depinde de caracterul oneros sau gratuit al activităţilor considerate incompatibile (a se vedea DCC nr.146 din 28 septembrie 2021, § 33).

44. O astfel de interdicţie pentru funcţionarii publici este prevăzută şi în acte internaţionale. Astfel, Recomandarea nr.R (2000)10 a Comitetului Miniştrilor Statelor Membre ale Consiliului Europei din 11 mai 2000 privind codurile de conduită pentru funcţionarii publici, la articolul 15 (interese exterioare incompatibile), prevede că funcţionarul public nu are dreptul să se ocupe de nicio activitate sau tranzacţie şi nici să ocupe vreun post sau funcţie, remunerată sau nu, incompatibilă cu buna exercitare a funcţiilor sale publice sau care aduce prejudiciu acestora. Atunci când nu-i este clar dacă o activitate este compatibilă, el sau ea trebuie să ceară părerea superiorului.

45. În aceeaşi cheie, regimul juridic al conflictelor de interese face parte din conceptul de integritate. Acesta presupune, inter alia, obligaţia de a raporta orice conflict de interese real sau potenţial unui organism sau funcţionar corespunzător. Obligaţia declarării conflictelor de interese le solicită, în mod explicit, funcţionarilor publici să evalueze în mod constant dacă au un conflict de interese şi, dacă da, să ia măsurile adecvate pentru a-l soluţiona (a se vedea HCC nr.18 din 27 septembrie 2022, § 58).

46. Noile abordări în domeniul managementului sectorului public cum ar fi parteneriatele publice-private, privatizarea şi reforma funcţiei publice, împreună cu extinderea oportunităţilor de angajare şi creşterea utilizării lobbiştilor, au schimbat relaţiile dintre sectorul public şi sectorul privat, precum şi percepţia publicului asupra acestor relaţii. Necesitatea de a menţine încrederea publicului, în special în perioadele de tranziţie, subliniază importanţa elaborării şi menţinerii unor sisteme care să abordeze conflictele de interese, inclusiv conflictele care rezultă din transferul funcţionarilor publici către sectorul privat (a se vedea Al optulea raport de activitate al Grupului de state ale Consiliului Europei împotriva corupţiei, GRECO (2008) 1E Final, adoptat la 15 februarie 2008, § 44).

47. Migrarea funcţionarilor publici din sectorul public în sectorul privat reprezintă o practică caracterizată prin termenii "pantouflage" sau "revolving door". Într-o opinie referitoare la proiectul de lege cu privire la prevenirea conflictelor de interese în instituţiile Bosniei şi Herţegovinei, Comisia de la Veneţia a menţionat că împiedicarea funcţionarilor publici să lucreze în companii private sau să facă activităţi de advocacy în numele acestora după părăsirea funcţiei publice, dacă aceste companii au relaţii de afacere cu instituţia publică în care funcţionarul a lucrat sau dacă funcţionarul public a adoptat decizii în privinţa unei asemenea companii, reprezintă, la modul general, reguli rezonabile. Totodată, Comisia a recomandat extinderea termenul de 6 luni în care acţiona restricţia la 1 sau 2 ani (a se vedea CDL-AD (2021)024, § 46).

48. De asemenea, Programul naţional de integritate şi anticorupţie pentru anii 2024–2028, adoptat prin Hotărârea Parlamentului nr.442 din 28 decembrie 2023, stabileşte în calitate de priorităţi naţionale prevenirea şi combaterea corupţiei, precum şi promovarea integrităţii în sectorul public şi justiţie. Obiectivul specific 3.2 îşi propune instituirea unui cadru normativ unitar de reglementare a regimului de restricţii şi limitări în legătură cu încetarea mandatului, a raporturilor de muncă sau de serviciu şi migrarea agenţilor publici în sectorul privat (pantuflaj), a unor proceduri de control şi sancţionare aferentă a încălcării interdicţiilor.

2. Analiza Curţii

49. Curtea reţine că interdicţia de a munci în funcţii de conducere sau de execuţie în domeniul controlului privind respectarea legislaţiei din domeniul muncii şi securităţii şi sănătăţii în muncă instituită pentru persoana care, în ultimii 5 ani, a fondat servicii externe private de protecţie şi prevenire, societăţi comerciale care prestează servicii de consultanţă pentru afaceri şi management sau orice alte servicii conexe, precum şi a activat sau a avut un interes personal în cadrul acestora, reprezintă o ingerinţă în exerciţiul dreptului de acces la o funcţie publică şi al dreptului la muncă, garantate de articolele 39 şi 43 din Constituţie.

50. Pentru că dreptul de acces la o funcţie publică şi dreptul la muncă nu sunt drepturi absolute, exercitarea acestora poate fi supusă unor restrângeri, în condiţiile articolului 54 alin.(2) din Constituţie. În acest sens, Curtea trebuie să verifice dacă ingerinţa este prevăzută de lege, dacă urmăreşte unul sau mai multe dintre scopurile legitime prevăzute în Constituţie, dacă realizează, odată implementată, unul din aceste scopuri, dacă este necesară şi proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii (HCC nr.21 din 28 noiembrie 2023, § 61).

(i) Referitor la respectarea standardului calităţii legii

51. Curtea observă că articolul 9¹ alin.(3) din Legea privind Inspectoratul de Stat al Muncii stabileşte că persoana care, în ultimii 5 ani, a fondat entităţi servicii externe private de protecţie şi prevenire, societăţi comerciale care prestează servicii de consultanţă pentru afaceri şi management sau orice alte servicii conexe, a activat sau a deţinut orice interes personal în cadrul acestora nu poate activa în funcţii de conducere sau de execuţie în domeniul controlului privind respectarea legislaţiei din domeniul muncii şi securităţii şi sănătăţii în muncă. Acest alineat a fost introdus prin Legea nr.112 din 26 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial nr.182-185 din 2 iunie 2023.

52. Aşadar, Curtea observă că textul normei contestate nu ridică vreo problemă din perspectiva standardului calităţii legii, fiind accesibil, clar şi previzibil. Curtea precizează că exigenţa legalităţii ingerinţei este îndeplinită.

(ii) Referitor la legitimitatea scopurilor urmărite şi la legătura raţională dintre acestea şi prevederile normative contestate

53. Curtea observă că articolul 9¹ din Legea privind Inspectoratul de Stat al Muncii a fost introdus prin Legea nr.355 din 22 decembrie 2022 de modificare a unor acte normative (combaterea muncii nedeclarate). În nota informativă la proiectul legii de modificare Guvernul a argumentat că economia informală şi munca nedeclarată sunt probleme majore care afectează piaţa muncii şi sistemul de securitate socială în Republica Moldova. Pentru soluţionarea acestor probleme executivul a propus măsuri legislative de eficientizare a activităţii Inspectoratului de Stat al Muncii, inclusiv introducerea unor incompatibilităţi speciale menite să asigure reguli minime de integritate profesională în activitatea inspectorilor de muncă, în conformitate cu prevederile Codului Global de Integritate pentru Inspecţia Muncii¹. În redactarea Legii nr.355/2022, articolul 9¹, intitulat Incompatibilităţi pentru inspectorul de muncă, conţinea două alineate. Alin.(1) îi interzice inspectorului de muncă să fondeze servicii externe private de protecţie şi prevenire în sensul prevăzut de Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.186 din 10 iulie 2008, precum şi să activeze sau să aibă orice interes personal în cadrul acestora. Alin.(2) din acest articol îi acordă inspectorului de muncă un termen de o lună ca să înceteze situaţiile de incompatibilitate. Dacă nu elimină situaţia de incompatibilitate în termenul prevăzut, inspectorul de muncă trebuie destituit din funcţie.

____________________________

¹ https://old.parlament.md/ProcesulLegislativ/Proiectedeactenormative/tabid/61/LegislativId/6287/language/ro-RO/Default.aspx

54. Prin art.V din Legea nr.112 din 26 mai 2023 pentru modificarea unor acte normative (facilitarea activităţii mediului de afaceri) prevederile articolului 91 din Legea privind Inspectoratul de Stat al Muncii au fost prezentate într-o redactare nouă, în baza amendamentului unui deputat. Curtea observă că amendamentul în discuţie nu este însoţit de nicio argumentare privind necesitatea şi scopul urmărit prin modificarea propusă de dl deputat². Totodată, Curtea reţine că în noua redactare articolul 91 conţine trei alineate. Alineatele (1) şi (2) au un conţinut asemănător celor anterioare, menţionate supra la § 53, iar alineatul (3) cuprinde dispoziţiile contestate, care interzic unei persoane, care în ultimii 5 ani s-a aflat în situaţia prevăzută la alin.(1), să activeze ca inspector de muncă în funcţii de conducere sau de execuţie.

____________________________

² https://old.parlament.md/ProcesulLegislativ/Proiectedeactenormative/tabid/61/LegislativId/6384/language/ro-RO/Default.aspx

55. În opinia prezentată Curţii, Parlamentul afirmă că alin.(3) din articolul 9¹ al Legii privind Inspectoratul de Stat al Muncii previne apariţia situaţiilor de incompatibilitate sau a conflictelor de interese în activitatea inspectorului de muncă încă de la etapa angajării acestuia. În opinia prezentată Curţii, Guvernul afirmă că norma contestată urmăreşte scopul legitim al prevenirii abuzurilor în aplicarea legii şi al asigurării transparenţei, integrităţii şi obiectivităţii salariaţilor din structurile de stat. De asemenea, Guvernul susţine că persoanele vizate în alin.(3) pot activa în calitate de inspectori de muncă dacă, în baza alin.(2) din acelaşi articol, înlătură incompatibilităţile existente în termen de o lună.

56. Curtea notează că alineatele (1) şi (2) ale articolului 9¹ din Legea privind Inspectoratul de Stat al Muncii îi permit inspectorului de muncă care se află în situaţia de incompatibilitate să o elimine în termen de o lună de la data apariţiei sale. Dacă nu elimină situaţia de incompatibilitate în acest termen, inspectorul de muncă este destituit din funcţie. Astfel, legislatorul urmăreşte să excludă situaţiile în care inspectorul de muncă ar deţine funcţii sau interese incompatibile prin caracterul lor.

57. Curtea observă că prin dispoziţiile articolului 9¹ din Legea privind Inspectoratul de Stat al Muncii, în redactarea Legii nr.112/2023, legislatorul a reglementat incompatibilitatea inspectorilor de muncă cu activitatea de fondare a unităţilor de "servicii externe private de protecţie şi prevenire" (a se vedea, inter alia, articolele 1 şi 11 din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.186/2008). Prin această reglementare legislatorul urmăreşte să excludă orice gen de interese ale inspectorilor de muncă în cadrul unităţilor "care prestează altor unităţi, în bază de contract, servicii de protecţie şi de prevenire a riscurilor profesional", precum şi în unităţile "care prestează servicii de consultanţă pentru afaceri şi management sau orice alte servicii conexe". În special, alin.(3) din acest articol interzice ocuparea funcţiei de inspector de muncă persoanelor care: (i) în ultimii 5 ani au fondat astfel de entităţi; precum şi dacă (ii) în ultimii 5 ani au activat sau au avut alt tip de interese în entităţile menţionate.

58. Citită în mod izolat, această interdicţie urmăreşte să asigure imparţialitatea inspectorului de muncă, prevenind situaţiile în care acesta ar putea favoriza entităţile cu care a avut o legătură personală sau profesională în ultimii 5 ani. Norma contestată îşi propune scopul să elimine orice suspiciune de incompatibilitate şi de conflict de interese, care corespunde cu scopul legitim al asigurării ordinii publice sau cu scopul legitim al prevenirii comiterii infracţiunilor, prevăzute la articolul 54 alin.(2) din Constituţie.

59. Din analiza coroborată a primelor două alineate ale articolului 9¹ din Legea privind Inspectoratul de Stat al Muncii, Curtea observă că persoana care ocupă funcţia de inspector de muncă şi se află într-o situaţie de incompatibilitate prevăzută la alin.(1) este obligată să o înlăture în termen de o lună. Pe de altă parte, cel de-al treilea alineat din acelaşi articol îi interzice persoanei să activeze în calitate de inspector de muncă dacă în ultimii 5 ani a fondat, a activat sau a deţinut orice interes personal în cadrul entităţilor specificate la alin.(1).

60. Curtea observă că din coroborarea dispoziţiilor articolului 9¹ se evidenţiază o neconcordanţă între raţionamentul coroborat al alineatelor (1) şi (2) (stabilirea şi înlăturarea eventualei incompatibilităţi) şi interdicţia de la alineatul (3) de a ocupa, a priori, funcţia de inspector de muncă în cazul persoanei care în ultimii 5 ani a fondat, a activat sau a avut un anumit interes în cadrul entităţilor specificate la alin.(1). Aşadar, prin această din urmă dispoziţie, legislatorul interzice accesul persoanei la funcţia de inspector de muncă doar pentru faptul că anterior a activat într-un anumit domeniu. Această interdicţie operează în pofida faptului că activitatea anterioară ar demonstra o experienţă notabilă a candidatului la funcţia publică, iar soluţionarea incompatibilităţii ar fi o măsură adecvată şi suficientă şi nu ar prejudicia prestigiul funcţiei publice.

61. Astfel, urmărind scopul asigurării imparţialităţii inspectorului de muncă, legislatorul a stabilit, pe de o parte, incompatibilităţile acestuia, acordându-i un termen de o lună pentru a le înlătura, iar pe de alta, a interzis persoanei care în ultimii 5 ani s-a aflat în aceeaşi situaţie de incompatibilitate să activeze în calitate de inspector de muncă.

62. Curtea consideră că aceasta lipsă de coerenţă din partea legislatorului nu satisface condiţia existenţei unei legături raţionale între măsura limitativă a exerciţiului drepturilor de acces la o funcţie publică şi la muncă şi scopul legitim al asigurării integrităţii inspectorului de muncă. Dacă scopul urmărit constă în asigurarea imparţialităţii inspectorului de muncă, atunci soluţia legislativă trebuie să fie coerentă: fie să permită înlăturarea incompatibilităţii, fie să impună o interdicţie uniformă.

63. În jurisprudenţa sa, Curtea a menţionat că principiul realizării în mod coerent şi sistematic a scopurilor urmărite trebuie să fie considerat un corolar al principiului proporţionalităţii (a se vedea HCC nr.24 din 2 octombrie 2018, §§ 49-50).

64. Având în vedere lipsa unei legături raţionale între alineatul (3) şi scopul legitim al asigurării integrităţii inspectorului de muncă, care poate fi dedus din interpretarea sistemică a articolului 9¹, Curtea constată că articolul 9¹ alin.(3) din Legea privind Inspectoratul de Stat al Munci este contrar articolelor 39, 43 şi 54 din Constituţie.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.a), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit.a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se admite sesizarea privind controlul constituţionalităţii articolului 9¹ alin.(3) din Legea nr.140 din 10 mai 2001 privind Inspectoratul de Stat al Muncii, depusă de dl Ceslav Panico, Avocat al Poporului.

2. Se declară neconstituţional articolul 9¹ alin.(3) din Legea nr.140 din 10 mai 2001 privind Inspectoratul de Stat al Muncii.

3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Opinie separată,

formulată în temeiul articolului 27 alineatul (5) din Legea cu privire la

Curtea Constituţională şi articolului 67 din Codul jurisdicţiei constituţionale

1. Articolul 9¹ alin.(3) din Legea privind Inspectoratul de Stat al Muncii stabileşte interdicţia de a accede în funcţia de inspector de muncă pentru persoanele care în ultimii 5 ani au fondat, au activat sau au avut un anumit interes în cadrul entităţilor specificate la alin.(1) din acelaşi articol. În viziunea mea, prevederile contestate sunt în concordanţă cu exigenţele articolelor 39, 43 şi 54 din Constituţie din considerente enunţate în continuare.

2. Împărtăşesc constatările Curţii, potrivit cărora prevederile contestate întrunesc exigenţele clarităţii şi predictibilităţii unei legi, iar scopul urmărit de măsura contestată este legitim (a se vedea §§ 51-55 din HCC nr.3/2025). În acest context, voi menţiona că restrângerea exerciţiului liberei alegeri a funcţiei de inspector de muncă urmăreşte să asigure integritatea deţinătorului acestei funcţii şi încrederea publicului în instituţia inspecţiei în domeniul muncii.

3. Nu împărtăşesc constatările HCC nr.3/2025 în partea care vizează legătura raţională dintre scopul legitim urmărit şi măsura stabilită de prevederile contestate.

4. După cum a precizat Parlamentul, interdicţia din articolul 9¹ alin.(3) din Legea privind Inspectoratul de Stat al Muncii reprezintă un filtru pentru a exclude accederea în funcţia de inspector din cadrul Inspectoratului de Stat al Muncii a persoanelor vulnerabile sub aspectul conflictelor de interese. Urmărind scopul asigurării independenţei şi imparţialităţii inspectorului de muncă încă de la angajarea acestuia, măsura contestată are o legătură raţională cu scopul legitim urmărit.

5. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a stabilit că, de principiu, statele au un interes legitim de a reglementa condiţiile de angajare în serviciul public. Un stat democratic este îndreptăţit să ceară funcţionarilor publici să dea dovadă de loialitate faţă de principiile constituţionale pe care se întemeiază statul. Funcţionarii publici, în special cei care ocupă posturi cu un grad înalt de răspundere, exercită o parte din suveranitatea statului. Totodată, măsurile restrictive la angajare în domeniul public, care interziceau foştilor colaboratori ai poliţiei politice accederea în funcţii publice, au fost considerate proporţionale atunci când acestea au avut în vedere (i) gradul ridicat de responsabilitate al funcţiilor publice şi (ii) potenţialele posibilităţi de angajare în sectorul privat, chiar şi în cadrul unor întreprinderi care pot prezenta o anumită importanţă pentru interesele statului în domeniul economic, politic sau în materie de securitate, precum şi în unele posturi din sectorul public, care nu implică exercitarea puterii publice (a se vedea Naidin v. România, 21 octombrie 2014, §§ 51, 54-55 şi jurisprudenţa citată acolo).

6. Cu referire la caracterul proporţional al interdicţiei contestate, voi reţine următoarele. În primul rând, domeniul de aplicare al interdicţiei vizează doar funcţia de inspector de muncă din Inspectoratul de Stat al Muncii, care presupune un standard înalt de integritate şi un grad înalt de răspundere. Inspectoratul de Stat al Muncii exercită controlul de stat asupra respectării actelor legislative şi a altor acte normative în domeniul muncii, securităţii şi sănătăţii în muncă, la întreprinderi, instituţii şi organizaţii, cu orice tip de proprietate şi formă juridică de organizare, la persoane fizice care angajează salariaţi, precum şi în autorităţile administraţiei publice centrale şi locale. În exerciţiul funcţiunii, inspectorul de muncă se supune numai legii şi nu se admite niciun fel de amestec în activitatea inspectorului de muncă ce i-ar impune exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor (a se vedea articolele 1 alin.(2) şi 7 alineatele (4) şi (5) din Legea nr.140/2001). Astfel, norma contestată nu face decât să sublinieze rolul şi importanţa funcţiei de inspector de muncă, precum şi importanţa independenţei şi integrităţii acesteia în asigurarea legalităţii în domeniul relaţiilor de muncă. De asemenea, interdicţia operează numai în cazul în care persoana s-a aflat în cel puţin una din situaţiile enumerate în mod exhaustiv la alin.(1) din articolul 9¹ al Legii privind Inspectoratul de Stat al Muncii, adică a fondat servicii externe private de protecţie şi prevenire, societăţi comerciale care prestează servicii de consultanţă pentru afaceri şi management sau orice alte servicii conexe, precum şi a activat sau a avut orice interes personal în cadrul acestor entităţi. Aseste domenii, stabilite ca incompatibilităţi, de fapt, interferează (ca să nu spun că coincid) cu domeniul în care activează inspectorul de muncă. Angajatorilor din entităţile enumerate la alin.(1) din articolul 9¹ al Legii nr.140/2001 le este permis să recurgă la servicii externe de protecţie şi prevenire acreditate, iar dacă persoana, anterior angajării sale în calitate de inspector de muncă, ar fi avut calitatea de fondator sau de salariat al unor societăţi care prestează asemenea servicii, există riscul favorizării acestora în cadrul unui eventual control. În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că o limitare în exerciţiul dreptului la muncă poate avea un caracter necesar şi justificat atunci când este determinată de specificul unei profesii (a se vedea HCC nr.14 din 8 august 2023, § 42), precum este în acest caz funcţia de inspector de muncă.

7. În al doilea rând, interdicţia este limitată în timp, adică acţionează o perioadă de 5 ani. În ceea ce priveşte termenul de 5 ani, nu poate fi reţinut argumentul autorului sesizării care a susţinut că acesta nu garantează excluderea riscului favorizării unităţilor cu care inspectorul de muncă s-a aflat în raporturi contractuale în ultimii 6 sau 10 ani. Acceptarea unui astfel de raţionament ar conduce la eliminarea oricărui termen şi, implicit, a măsurii contestate, pentru că, odată stabilit, oricare ar fi acesta, termenul nu ar trece testul avansat de autorul sesizării. În viziunea mea, stabilirea unui asemenea termen ţine de politica statului în domeniul managementului funcţiei publice şi reprezintă opţiunea legislatorului, iar Curtea nu deţine expertizele necesare pentru a evalua dacă acesta este prea mare sau prea mic. De asemenea, consider relevante opiniile Parlamentului şi Guvernului care au susţinut că termenul respectiv reprezintă o perioadă justificată, iar o perioadă mai mică de 5 ani ar putea menţine influenţe sau conflicte nerezolvate, fapt care ar pune în discuţie independenţa şi integritatea inspectorului de muncă, precum şi obiectivitatea controlului efectuat de către acesta. Totodată, persoanele la care se referă interdicţia contestată pot alege să muncească ca inspectori de muncă după ce au trecut 5 ani de la încetarea situaţiilor enumerate în alin.(1) din articolul 9¹ al Legii privind Inspectoratul de Stat al Muncii. O eventuală ulterioară angajare nu va mai pune în discuţie independenţa şi integritatea inspectorului de muncă în legătură cu activitatea sa anterioară.

8. În al treilea rând, interdicţia examinată nu împiedică persoanele care, în ultimii 5 ani, s-au aflat în una din situaţiile prevăzute la alin.(1) din articolul 9¹ al Legii nr.140/2001 să-şi continue activitatea în domeniul juridic în funcţii din sectorul privat sau să acceadă în alte funcţii din sectorul public, afară de funcţia de inspector de muncă (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.2 din 16 ianuarie 2025, § 222). Stagiul de muncă în domeniul menţionat în alin.(1) din articolul 9¹ al Legii nr.140/2001 nu reprezintă o condiţie necesară pentru a accede în funcţia publică de inspector de muncă. Prin urmare, stagiul în domeniul respectiv nu poate fi apreciat ca o situaţie care ar genera un drept prioritar la angajare în funcţia de inspector de muncă. Consecinţele acestei interdicţii sunt temporare şi rezonabile. Exercitarea funcţiei de inspector de muncă reprezintă doar una dintre modalităţile de realizare a dreptului la muncă garantat de articolul 43 din Constituţie. Astfel, nu se poate susţine că norma contestată încalcă însăşi esenţa dreptului la muncă, implicit dreptul de a alege o funcţie publică.

9. Având în vedere cele menţionate mai sus, interdicţia accederii în funcţia de inspector de muncă, stabilită de norma contestată, este proporţională cu scopul urmărit şi nu aduce atingere existenţei dreptului la muncă.

10. În cadrul examinării cauzei, autorul sesizării a menţionat câteva măsuri pe care le-a considerat apte, în aceeaşi măsură, să atingă scopul urmărit de măsura contestată. Măsurile respective, în general, admit ca o persoană care se află în situaţii incompatibile cu funcţia de inspector de muncă, totuşi, să fie angajată, apoi, posterior angajării sale, (ii) să înlăture starea de incompatibilitate timp de o lună de la data angajării, potrivit mecanismului stabilit la alin.(2) din articolul 9¹ al Legii nr.140/2001, sau (ii) eventualele conflicte de interese ale inspectorului de muncă în activitatea sa să fie rezolvate în baza Legilor nr.132/2016 şi nr.133/2016 de către Autoritatea Naţională de Integritate.

11. Una din măsurile respective prevede că, în cazul în care, ulterior angajării, intervine o stare de incompatibilitate enumerată la alin.(1) din articolul 9¹ al Legii nr.140/2001, aceasta se va rezolva în condiţiile alineatului (2) din acelaşi articol. Incompatibilităţile stabilite la alin.(1) din art.9¹ al Legii trebuie respectate atât la angajare, cât şi pe întreaga perioadă de activitate. Totuşi, măsură propusă de autorul sesizării admite angajarea unei persoane aflate într-o stare de incompatibilitate , adică contrar cerinţelor alin.(1) din articolul 9¹ al Legii nr.10/2001, şi indică inspectorului de muncă să rezolve incompatibilitatea ulterior angajării sale. În opinia mea, din coroborarea dispoziţiilor articolului 9¹, nu se poate pune semnul egalităţii între raţionamentul alineatelor (1) şi (2) (stabilirea şi înlăturarea eventualei incompatibilităţi) şi interdicţia de la alineatul (3) de a ocupa, a priori, funcţia de inspector de muncă în cazul persoanei care în ultimii 5 ani a fondat, a activat sau a avut un anumit interes în cadrul entităţilor specificate la alin.(1). Aşadar, prin această din urmă dispoziţie, legislatorul interzice accesul persoanei la funcţia de inspector de muncă pentru faptul că anterior a activat într-un anumit domeniu incompatibil cu funcţia respectivă. Această măsură rezolvă toate eventualele situaţii de incompatibilitate. Astfel, angajarea efectuată după expirarea acestui termen nu mai pune în discuţie imparţialitatea şi integritatea inspectorului de muncă. Prin urmare, soluţionarea incompatibilităţii pe baza alin.(2) din articolul 9¹ al Legii nr.140/2001 nu poate fi considerată că ar fi o măsură adecvată şi suficientă pentru a asigura independenţa şi integritatea funcţiei de inspector de muncă în aceeaşi măsură ca interdicţia contestată.

12. Nici următoarea măsură, potrivit căreia eventualele conflicte de interese ale inspectorului de muncă să fie rezolvate în baza Legilor nr.132/2016 şi nr.133/2016 de către Autoritatea Naţională de Integritate, nu poate substitui interdicţia contestată, deoarece mecanismul din Legile respective nu acoperă toate situaţiile de incompatibilitate asigurate de interdicţia contestată.

13. Având în vedere scopul precis al restricţiei, menţionat supra, consider că nuciuna din aceste măsuri identificate nu poate fi apreciată ca o măsură mai puţin intruzivă, care să presupună costuri mai mici, să solicite timp mai puţin şi să aibă un grad egal sau mai mare de eficienţă.