Hotărâre nr.31 din 17.12.2020 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor texte din articolul 67 alineatele (2) şi (7) din Codul de executare, adoptat prin Legea nr.443 din 24 decembrie 2004 (momentul înmânării actelor executorului judecătoresc către destinatar) (sesizarea nr.91g/2020)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

H O T Ă R Â R E

privind excepţia de neconstituţionalitate a unor texte din

articolul 67 alineatele (2) şi (7) din Codul de executare,

adoptat prin Legea nr.443 din 24 decembrie 2004

(momentul înmânării actelor executorului

judecătoresc către destinatar)

(sesizarea nr.91g/2020)

nr. 31  din  17.12.2020

 (în vigoare 17.12.2020) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 372-382 art.199 din 31.12.2020

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Dina Musteaţa, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 10 iunie 2020,

Examinând sesizarea menţionată în şedinţă plenară publică,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului "documentul se consideră înmânat destinatarului la data indicată în avizul de primire" din alin.(2) al articolului 67, precum şi a alin.(7) al aceluiaşi articol din Codul de executare, adoptat prin Legea nr.443 din 24 decembrie 2004, ridicată de dl avocat Cristian Iustin în interesele debitorului Sergiu Tonu, în dosarul nr.2r-3025/19, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de completul Curţii de Apel Chişinău format din dnii judecători Ion Secrieru, Iurie Cotruţă şi dna judecător Viorica Mihaila, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

3. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate a pretins că prevederile contestate sunt contrare articolelor 1 alin.(3), 4, 20, 23 alin.(2), 26, 46 şi 54 din Constituţie.

4. Prin decizia Curţii Constituţionale din 29 octombrie 2020, sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a se prejudeca fondul cauzei.

5. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului şi Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.

6. În şedinţa plenară publică a Curţii, excepţia de neconstituţionalitate a fost susţinută de dl avocat Cristian Iustin, autor al sesizării. Guvernul a fost reprezentat de dl Dorin Lişman, secretar de stat al Ministerului Justiţiei.

CIRCUMSTANŢELE LITIGIULUI PRINCIPAL

7. Pe 15 ianuarie 2018, debitorii Sergiu Tonu şi S.C. "Agro-Pecişte" S.R.L. au contestat la Judecătoria Chişinău, sediul central, actul executorului judecătoresc Maxim Romaliischi, şi au solicitat repunerea în termenul de contestare a procesului-verbal de sechestru, anularea acestui proces-verbal, precum şi obligarea executorului judecătoresc de a ridica sechestrul de pe bunurile indicate în procesul-verbal.

8. În motivarea cererii, dl Sergiu Tonu a menţionat că executorul judecătoresc a expediat copia procesului-verbal de sechestru la domiciliul mamei sale, aceasta recepţionându-l pe 3 ianuarie 2018. Mama l-a informat pe el (debitorul Sergiu Tonu) despre recepţionarea procesului-verbal de sechestru pe data de 9 ianuarie 2018. Deoarece debitorul dl Sergiu Tonu a luat cunoştinţă de procesul-verbal abia pe 9 ianuarie 2018, el a solicitat instanţei repunerea în termenul de contestare. În opinia lui, termenul de contestare a procesului-verbal de sechestru de şapte zile începe să curgă din data la care procesul-verbal i-a fost înmânat.

9. Prin Încheierea Judecătoriei Chişinău, sediul Centru, din 29 noiembrie 2019, în baza articolului 67 alin.(1) şi (2) din Codul de executare, contestaţia debitorului Sergiu Tonu a fost respinsă ca tardivă. În încheierea menţionată, inter alia, instanţa a stabilit că executorul judecătoresc i-a adus la cunoştinţă mamei debitorului copia procesului-verbal de sechestru pe 3 ianuarie 2018.

10. Pe 9 decembrie 2019, dl Sergiu Tonu a formulat un recurs împotriva Încheierii Judecătoriei Chişinău, sediul Centru, din 29 noiembrie 2019.

11. Pe 10 ianuarie 2020, dl avocat Cristian Iustin a ridicat, în interesele dlui Sergiu Tonu, excepţia de neconstituţionalitate a textului "documentul se consideră înmânat destinatarului la data indicată în avizul de primire" din alin.(2) al articolului 67, precum şi a alin.(7) al aceluiaşi articol din Codul de executare.

12. Prin Încheierea Curţii de Apel Chişinău din 4 iunie 2020 a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate şi sesizată Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

13. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"[…]

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 26

Dreptul la apărare

"(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

(3) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

[…]"

Articolul 46

Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia

"(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

[…]".

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi

sau al unor libertăţi

"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrîngeri decît celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

[…]".

14. Prevederile relevante ale Codului de executare, adoptat prin Legea nr.443 din 24 decembrie 2004, sunt următoarele:

Articolul 67

Expedierea şi înmânarea actelor executorului judecătoresc

"(1) Actele executorului judecătoresc se trimit destinatarului prin poştă, cu scrisoare recomandată şi cu aviz de primire, sau prin orice alt mijloc care să asigure transmiterea textului cuprins în act şi confirmarea primirii lui (telegramă, fax, email etc.) ori se înmânează personal destinatarului ori altor persoane indicate la alin.(2) de către executorul judecătoresc din oficiu sau la cererea părţii interesate.

(2) În cazul absenţei destinatarului persoană fizică, documentele menţionate la alin.(1) se înmânează unui membru adult al familiei lui, rudelor, afinilor acestuia sau unei persoane care locuieşte cu destinatarul, unei persoane cu funcţie de răspundere din primărie sau preşedintelui asociaţiei locatarilor de la domiciliul destinatarului, pentru a i se transmite lui. Persoana care a primit documentele este responsabilă de transmiterea sau de comunicarea lor neîntârziată destinatarului, răspunde pentru prejudiciile cauzate prin necomunicarea sau prin comunicarea tardivă a actelor. Documentul se consideră înmânat destinatarului la data indicată în avizul de primire.

(3) În cazul persoanei juridice, documentele se expediază pe adresa ei juridică şi se consideră recepţionate la data intrării lor în sediu sau la data înmânării lor unui angajat din administraţie, din oficiul sau din secretariatul debitorului pentru a fi transmise destinatarului.

(4) În cazul în care înmânarea actului executorului judecătoresc către persoanele indicate la alin.(2) şi (3) nu a fost posibilă, actul va fi comunicat prin publicare în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

(5) Atât destinatarul, cât şi persoana care a primit documentele pentru a le transmite semnează şi restituie avizul de primire.

(6) Refuzul de a primi actele executorului judecătoresc se atestă de către executorul judecătoresc în proces-verbal. Acest fapt însă nu împiedică efectuarea actelor de executare.

(7) Termenul de contestare curge de la data indicată în avizul de primire, în confirmarea transmiterii documentului sau în procesul-verbal de înmânare a actului persoanelor indicate la alin.(2) şi (3), sau de la data comunicării actului în modul prevăzut la alin.(4)."

DREPT COMPARAT

15. Codul de procedură civilă al Germaniei prevede, la articolul 178, că în cazul în care persoana căreia trebuie să i se comunice un act nu se află la reşedinţa sa, la sediul său comercial sau într-o instituţie în care este rezidentă, actul îi poate fi comunicat, la reşedinţă, unui membru de familie adult, unei persoane angajate de familie sau unui rezident adult cu care împarte permanent cazarea; la sediul comercial: unui angajat; în instituţii: şefului instituţiei sau unui avocat autorizat.

16. Codul de procedură civilă al Franţei prevede, la articolul 655, că dacă notificarea persoanei este imposibilă, actul poate fi livrat fie la domiciliu, fie, în lipsa unui domiciliu cunoscut, la locul de reşedinţă. Executorul judecătoresc trebuie să relateze diligenţele pe care le-a efectuat în îndeplinirea notificării către destinatar şi circumstanţele ce caracterizează imposibilitatea unei astfel de notificări. Copia poate fi dată oricărei persoane prezente la domiciliul sau la reşedinţa destinatarului. Copia poate fi lăsată numai dacă persoana prezentă o acceptă şi îşi declară numele, prenumele şi calitatea. În toate aceste cazuri, executorul judecătoresc trebuie să lase un aviz de trecere la domiciliul sau la reşedinţa destinatarului, notificându-l cu privire la predarea copiei şi menţionând natura actului, numele reclamantului şi informaţiile referitoare la persoana căreia i-a fost dată copia.

17. Codul de procedură civilă al Italiei prevede, la articolele 138-139, că, de regulă, executorul judecătoresc efectuează notificarea prin livrarea copiei personal destinatarului, la adresa de domiciliu sau, dacă acest lucru nu este posibil, oriunde îl găseşte în circumscripţia biroului în care funcţionează. Dacă destinatarul refuză să primească copia, executorul judecătoresc consemnează acest fapt în raport, iar notificarea se consideră că a fost făcută personal. Dacă notificarea nu are loc în modul prevăzut, ea trebuie făcută în municipiul de reşedinţă al destinatarului, la casa în care locuieşte sau în care îşi are biroul sau îşi desfăşoară afacerile. În cazul în care destinatarul nu este găsit într-unul din aceste locuri, executorul judecătoresc înmânează o copie a actului unui membru al familiei sau responsabil al casei, biroului sau companiei, cu condiţia ca acesta să nu aibă vârsta mai mică de paisprezece ani sau să nu fie declarat incapabil. În absenţa persoanelor indicate anterior, copia este livrată portarului clădirii în care se află locuinţa, biroul sau firma şi, atunci când şi portarul lipseşte, unui vecin care acceptă să o primească. Portarul sau un vecin trebuie să semneze o recipisă, iar executorul judecătoresc notifică destinatarului actul, prin scrisoare recomandată. În cazul în care destinatarul locuieşte în mod obişnuit la bordul unei nave comerciale, actul îi poate fi predat căpitanului sau oricui îi ia locul.

18. Codul de procedură civilă al României prevede, la articolul 672, că comunicarea actelor de procedură în cadrul executării silite se poate face de către executorul judecătoresc fie personal, fie prin intermediul agentului său procedural, iar dacă acest fapt nu este posibil, se face potrivit dispoziţiilor legale privind citarea şi comunicarea actelor de procedură, care se aplică în modul corespunzător. Articolul 161 din Cod prevede că înmânarea se face personal celui citat. Înmânarea citaţiei şi a tuturor actelor de procedură se face personal celui citat, la locul citării stabilit potrivit art.155 alin.(1) pct.6. Pentru cei care locuiesc în hotel sau cămin, citaţia se predă, în lipsa lor, administratorului hotelului ori aşezământului, iar, în lipsa acestuia, portarului ori celui care în mod obişnuit îl înlocuieşte. Pentru cei care se găsesc sub arme, citaţia se înmânează la unitatea din care fac parte. Celor care alcătuiesc echipajul unei nave maritime sau fluviale, în lipsa unui domiciliu cunoscut, înmânarea se face la căpitănia portului unde se găseşte înregistrată nava. Pentru deţinuţi, înmânarea se face la administraţia închisorii. Pentru bolnavii aflaţi în spitale, sanatorii sau alte asemenea aşezăminte de asistenţă medicală ori socială, înmânarea se face la administraţia acestora. Articolul 162 reglementează că înmânarea citaţiilor şi a tuturor actelor de procedură […] se va face administratorului clădirii, iar, în lipsă, paznicului sau agentului de pază, care va semna procesul-verbal întocmit în acest scop de către agent, după ce acesta din urmă a certificat în prealabil identitatea şi calitatea sa. În cazurile prevăzute la articolul 161 alin.(4)-(7), unitatea unde se află cel citat îi va înmâna de îndată acestuia citaţia ori, după caz, actul de procedură comunicat sub luare de dovadă, certificându-i semnătura sau arătând motivul pentru care nu s-a putut obţine semnătura lui. În acest din urmă caz se va proceda potrivit alin.(1). Dovada se va preda agentului ori va fi trimisă direct instanţei, dacă înmânarea citaţiei nu s-a putut face de îndată.

19. Codul de procedură civilă al Spaniei prevede, la articolul 161, că notificarea copiei deciziei sau a citaţiei se comunică destinatarului la sediul instanţei sau la adresa persoanei care trebuie să primească notificarea sau citaţia. Notificarea se înregistrează printr-un certificat semnat de funcţionarul public sau, după caz, de reprezentantul instanţei care îl emite, precum şi de persoana căreia îi este comunicat, al cărei nume este menţionat. În cazul în care adresa la care se încearcă notificarea este domiciliul destinatarului, potrivit registrului rezidenţilor municipali, sau în scopuri fiscale, sau potrivit unui registru oficial sau la o publicaţie de asociere profesională şi în cazul în care pârâtul nu se găseşte acolo, notificarea poate fi comunicată oricărui angajat, membru al familiei sau persoanei cu care pârâtul coabitează, cu condiţia ca acesta să aibă peste paisprezece ani, sau portarului clădirii, în cazul în care există, informându-l în modul corespunzător că este obligat să predea copia hotărârii sau citaţia destinatarului sau să-l informeze cu privire la aceasta, în cazul în care acesta cunoaşte locul în care se află destinatarul. Dacă notificarea este trimisă la locul de muncă stabil al destinatarului, ea va fi comunicată, în cazul în care destinatarul este absent, unei persoane care pretinde că-l cunoaşte sau, în cazul în care există un birou însărcinat cu primirea documentelor sau obiectelor, oricui este responsabil de aceasta. Numele persoanei căreia i se adresează notificarea, precum şi data şi ora la care a fost solicitată şi nu a fost găsită, trebuie să fie consemnate pe certificat, la fel ca şi numele persoanei care primeşte copia hotărârii sau a citaţiei şi relaţia cu destinatarul. Orice notificare astfel comunicată are efect deplin.

20. Codul de procedură civilă al Portugaliei prevede, la articolul 228, că informarea unei persoane fizice prin poştă se face prin intermediul unei scrisori recomandate cu confirmarea recepţionării, după un model aprobat oficial, adresată persoanei citate şi cu adresa reşedinţei sau a locului de muncă, şi alte elemente. De asemenea, scrisoarea include şi avertismentul adresat terţului care o primeşte, în cazul că nu îl livrează citatului, cât mai curând posibil, răspunde, în termeni echivalenţi cu cei ai litigiilor de rea-credinţă. Scrisoarea poate fi livrată, după semnarea confirmării de primire, citatului sau oricărei persoane care se află în reşedinţa sau locul de muncă şi care declară că este în măsură să o livreze cu promptitudine citatului. Înainte de semnarea confirmării de primire, distribuitorul serviciului poştal identifică persoana care este citată sau terţul căruia i se livrează scrisoarea, notând elementele conţinute în cartea cetăţeanului, cartea de identitate sau alt document oficial care permite identificarea sa. Când scrisoarea este livrată unui terţ, distribuitorul de servicii poştale trebuie să-l avertizeze în mod expres asupra obligaţiei de livrare promptă către persoana citată. În cazul în care nu este posibilă livrarea scrisorii, notificarea va fi lăsată destinatarului, identificând instanţa de la care provine şi procesul la care se referă, precizând motivele imposibilităţii livrării şi rămânând scrisoarea timp de opt zile la dispoziţia sa.

ÎN DREPT

A. ADMISIBILITATEA

21. Prin decizia sa din 29 octombrie 2020, Curtea a constatat respectarea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.

22. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în acest caz controlul constituţionalităţii unor prevederi din Codul de executare, adoptat prin Legea nr.443 din 24 decembrie 2004, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

23. Curtea a observat că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de dl avocat Cristian Iustin în interesele dlui Sergiu Tonu, parte în dosarul nr.2r-3025/19, pendinte la Curtea de Apel Chişinău. Curtea reţine că sesizarea este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

24. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză care are ca obiect examinarea unei cereri de repunere în termen şi anulare a procesului-verbal de sechestru emis de executorul judecătoresc, şi respectiv, Curtea admite că normele contestate sunt aplicabile la soluţionarea cauzei în care a fost ridicată excepţia.

25. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie textul "documentul se consideră înmânat destinatarului la data indicată în avizul de primire" din alin.(2) al articolului 67, precum şi alin.(7) al aceluiaşi articol din Codul de executare. Prevederile contestate se referă la momentul înmânării actelor executorului judecătoresc către destinatar.

26. Curtea a observat că prevederile contestate nu au fost supuse anterior controlului de constituţionalitate.

27. Curtea a notat că autorul sesizării a invocat incidenţa articolelor 1 alin.(3) [statul de drept], 4 [drepturile şi libertăţile omului], 20 [accesul liber la justiţie], 23 [dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle], 26 [dreptul la apărare], 46 [dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia] şi 54 [restrângerea exerciţiului unor drepturi sau ale unor libertăţi] din Constituţie. Curtea a examinat aplicabilitatea acestor prevederi constituţionale.

28. Cu referire la pretinsa încălcare a articolelor 1 alin.(3) şi 4 din Constituţie, Curtea a subliniat că aceste norme comportă un caracter general şi reprezintă imperative care stau la baza tuturor legilor Republicii Moldova şi nu pot constitui repere separate. Aceste norme nu pot fi invocate de sine stătător, ci numai în coroborare cu un drept fundamental, care trebuie să fie aplicabil (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.3 din 18 ianuarie 2019, § 18; HCC nr.19 din 24 septembrie 2019, § 16; DCC nr.7 din 24 ianuarie 2020, § 17; DCC nr.28 din 12 martie 2020, § 18; DCC nr.30 din 19 martie 2020, § 18; DCC nr.56 din 2 iunie 2020, § 23; DCC nr.62 din 11 iunie 2020, § 27).

29. Cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor articolului 26 din Constituţie, Curtea a observat că autorul sesizării nu a motivat contrarietatea dispoziţiei contestate cu norma constituţională invocată. În situaţii similare, Curtea a notat că simpla trimitere la un text din Constituţie, fără explicarea pretinsei neconformităţi cu acesta a prevederilor legale contestate, nu echivalează cu un argument (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.151 din 26 decembrie 2019, § 16; DCC nr.5 din 20 ianuarie 2020, § 20, DCC nr.33 din 19 martie 2020, § 31; DCC nr.50 din 28 mai 2020, § 16; DCC nr.54 din 2 iunie 2020, § 31).

30. Cu privire la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate privată, garantat de articolul 46 din Constituţie, Curtea a reamintit că acesta nu este un drept absolut, suportă limitări şi este susceptibil de ingerinţe ale statului în privinţa exercitării atributelor sale de către persoană. Instituirea limitărilor este permisă de necesitatea asigurării unui echilibru între interesele individuale şi interesul general, precum şi între interesele individuale (a se vedea DCC nr.161 din 10 decembrie 2018, § 30; DCC nr.52 din 2 iunie 2020, § 23).

31. În acest context, Curtea a menţionat că asigurarea unor mijloace coercitive pentru punerea în executare a unor drepturi de creanţă satisface un interes public (HCC nr.4 din 6 februarie 2014, § 83). Respectiv, urmărirea bunurilor debitorului în proces de executare forţată a unui act judecătoresc nu poate fi calificată a priori ca o încălcare a dreptului de proprietate protejat de articolul 46 din Constituţie. Prin urmare, problema unei eventuale încălcări a dreptului de proprietate prin actele executorilor judecătoreşti nu poate fi analizată într-un proces din faţa Curţii Constituţionale. Această problemă rămâne de competenţa instanţelor de drept comun. Din punctul de vedere al Constituţiei, este esenţial ca Codul de executare să conţină garanţii procesuale suficiente, care să-i ofere debitorului posibilitatea rezonabilă de a-şi prezenta cauza în faţa autorităţilor competente, astfel încât să permită contestarea efectivă a măsurilor care îi afectează dreptul de proprietate.

32. Cu referire la pretinsa încălcare a articolului 54 din Constituţie, Curtea a subliniat că acest articol nu poate fi invocat de sine stătător. Acest articol îi impune Curţii un mod de analiză a caracterului proporţional al ingerinţelor în drepturile fundamentale. Prin urmare, pentru a putea fi invocat acest articol, autorul sesizării trebuie să argumenteze incidenţa unui drept fundamental (a se vedea, în acest sens, HCC nr.29 din 12 decembrie 2019, § 19; DCC nr.3 din 16 ianuarie 2020, § 22; DCC nr.28 din 12 martie 2020, § 18; DCC nr.48 din 25 mai 2020, § 21). Curtea a observat că deşi autorul a menţionat incidenţa articolului 54 din Constituţie, în realitate, acesta şi-a argumentat cerinţele invocând calitatea legii.

33. Cu privire la incidenţa articolului 23 din Constituţie, Curtea a notat că acesta nu are o aplicare de sine stătătoare. Totuşi, pentru a putea fi invocat standardul calităţii legii, trebuie să existe o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea HCC nr.6 din 10 martie 2020, § 27; DCC nr.44 din 22 mai 2017, § 18; DCC nr.16 din 10 februarie 2020, § 17).

34. Curtea a notat că autorul sesizării a invocat existenţa unei ingerinţe în dreptul de acces liber la justiţie, garantat de articolul 20. Autorul sesizării susţine că aplicarea prevederilor contestate conduce la o interpretare arbitrară a normelor de drept, fapt care generează încălcarea principiului certitudinii juridice în legătură cu exercitarea dreptului de a contesta un act al executorului judecătoresc.

35. Cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor articolului 20 din Constituţie, prin aplicarea dispoziţiilor contestate, Curtea a reţinut următoarele.

36. Dreptul de acces la un tribunal, garantat de articolul 20 din Constituţie şi, respectiv, de articolul 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, trebuie să fie unul practic şi efectiv, nu teoretic şi iluzoriu. Efectivitatea dreptului în discuţie reclamă ca persoanele să beneficieze de o posibilitate clară şi concretă de a contesta un act care constituie o ingerinţă în exercitarea drepturilor lor (HCC nr.8 din 5 aprilie 2019, § 41). Dreptul de acces la un tribunal nu include doar dreptul de a iniţia o acţiune în justiţie, ci şi dreptul la soluţionarea cauzei de către un tribunal competent care să se pronunţe asupra tuturor aspectelor de fapt şi de drept (Parohia Greco-Catolică Lupeni şi alţii v. România [MC], 29 noiembrie 2016, § 86).

37. Dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut. Acesta poate fi limitat. Limitările accesului la un tribunal trebuie să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim şi să fie proporţionale, pentru a nu fi afectată însăşi esenţa dreptului. Această afirmaţie este valabilă şi pentru normele de natură procedurală care stabilesc termene în interiorul cărora persoanele ar putea formula o contestaţie (Marc Brauer v. Germania, 1 septembrie 2016, § 36).

38. Folosirea termenelor limitative priveşte asigurarea bunei-administrări a justiţiei şi respectarea, în special, a principiului securităţii juridice. Durata termenului este o chestiune în privinţa căreia statul dispune de o marjă de apreciere. De principiu, instituirea unor termene scurte (e.g. de cinci, de şapte sau de zece zile) pentru formularea unei contestaţii nu ridică, per se, o problemă în baza articolului 6 § 1 din Convenţia Europeană (a se vedea Mamikonyan v. Armenia, 16 martie 2010, § 29; Marc Brauer v. Germania, 1 septembrie 2016, § 36). Totuşi, termenul în discuţie nu trebuie să fie excesiv de rigid, pentru a lipsi persoana de posibilitatea unei contestări efective (HCC nr.6 din 19 martie 2019, § 43-45).

39. De asemenea, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, accesul la justiţie nu presupune doar posibilitatea efectivă de a te adresa unui organ de plină jurisdicţie pentru soluţionarea unei contestaţii şi obţinerea unei satisfacţii, ci şi dreptul de a cere executarea hotărârii obţinute. Curtea Europeană a statuat că executarea unei sentinţe sau a unei hotărâri a oricărei instanţe trebuie considerată ca o parte integrantă a "procesului", în sensul articolului 6 din Convenţie. Dreptul la un tribunal ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă şi obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul unei părţi (Immobiliare Saffi v. Italia, 28 iulie 1999, § 63; Cebotari şi alţii v. Moldova, 27 ianuarie 2009, § 39).

40. Curtea a reţinut că executarea unei hotărâri judecătoreşti reprezintă ultima etapă a procesului judiciar şi constituie un drept garantat de articolele 20 şi 120 din Constituţie. De asemenea, Curtea a reţinut că, potrivit articolului 120 din Constituţie, respectarea sentinţelor şi a altor hotărâri definitive ale instanţelor judecătoreşti este obligatorie. Caracterul obligatoriu al hotărârilor judecătoreşti se exprimă prin obligativitatea executării acestora (a se vedea HCC nr.39 din 14 decembrie 2017, § 49; HCC nr.22 din 8 octombrie 2019, § 33).

41. În consecinţă, Curtea a considerat necesar să stabilească dacă ingerinţa prevăzută de prevederile contestate reprezintă o încălcare a dreptului de acces la justiţie, garantat de articolul 20 din Constituţie.

42. Pentru a elucida problemele ridicate în excepţia de neconstituţionalitate, Curtea va examina prevederile contestate în raport cu articolul 20 coroborat cu articolul 23 din Constituţie.

B. FONDUL CAUZEI

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

43. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul menţionează că, având în vedere interpretarea instanţei de fond, precum şi conţinutul normelor criticate, termenul de contestare a actului executorului judecătoresc curge de la data la care acel act a fost adus la cunoştinţa persoanelor terţe ale căror drepturi şi interese legitime nu sunt vizate în acel act, nu de la data la care executorul judecătoresc sau persoanele terţe invocate la articolul 67 alin.(2) din Codul de executare îi aduc la cunoştinţă debitorului acel act personal. Autorul consideră că textul contestat din alin.(2) al articolului 67 din Cod contravine prevederilor constituţionale şi îi garantează persoanei doar un drept iluzoriu şi nu unul efectiv. În cazul în care persoanei destinatare nu îi este adus la cunoştinţă actul executorului judecătoresc în termen de şapte zile, termen necesar pentru contestarea procesului-verbal de sechestru, din culpa persoanelor indicate la articolul 67 alin.(2), destinatarul nu-şi mai poate exercita dreptul de a contesta acest act. Prin urmare, dreptul în discuţie rămâne unul teoretic, nu şi practic.

44. De asemenea, autorul argumentează că articolul 67 alin.(7) din Codul de executare prevede o altă modalitate de curgere a termenului de prescripţie, decât articolul 118 alin.(5) din Codul de executare, care prevede că "procesul-verbal de sechestrare şi/sau de ridicare a bunurilor poate fi contestat în instanţa de judecată în termen de şapte zile de la data întocmirii sau comunicării lui", fără a se preciza în mod concret persoanele cărora urmează să li se comunice procesul-verbal. Aşadar, prevederile contestate nu ar respecta exigenţele previzibilităţii, ale clarităţii şi ale preeminenţei dreptului, garantate de Constituţie.

45. Totodată, autorul menţionează că statul trebuie să creeze premise suficiente şi efective pentru a-i asigura persoanei, în caz de necesitate, exercitarea acţiunilor în vederea apărării dreptului de proprietate.

46. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate pretinde că dispoziţiile contestate sunt contrare articolelor 1 alin.(3) [statul de drept], 4 [drepturile şi libertăţile omului], 20 [accesul liber la justiţie], 23 [dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle], 26 [dreptul la apărare], 46 [dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia] şi 54 [restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi] din Constituţie.

B. Argumentele autorităţilor

47. În opinia sa, Preşedintele Republicii Moldova notează că, în cazul normelor menţionate, folosirea termenelor limitative urmăreşte asigurarea bunei-administrări a justiţiei şi respectarea principiului securităţii juridice. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut. Acesta poate fi limitat. Limitările accesului la o instanţă trebuie să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim şi să fie proporţionale, pentru a nu se afecta însăşi esenţa dreptului. Această afirmaţie este valabilă şi pentru normele de natură procedurală care stabilesc termene în interiorul cărora persoanele ar putea formula o contestaţie.

48. Durata termenului este o chestiune în privinţa căreia statul dispune de o marjă de apreciere. De principiu, instituirea unor termene scurte (de cinci, de şapte sau de zece zile) pentru formularea unei contestaţii nu ridică o problemă în baza articolului 6 § 1 din Convenţia Europeană.

49. De asemenea, Preşedintele Republicii Moldova consideră nefondate criticile formulate de către autorul sesizării prin care susţine că normele supuse controlului de constituţionalitate ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice, calităţii şi previzibilităţii legii.

50. În opinia sa, Parlamentul a menţionat că articolul 67 din Codul de executare respectă caracterul de calitate al legii: accesibilitate, previzibilitate şi certitudine juridică, deoarece textul contestat oferă paşii concreţi ce se întreprind la etapa expedierii şi înmânării actelor executorului judecătoresc. În scopul evitării situaţiilor în care destinatarul urmează să rămână neinformat despre actele executorului judecătoresc, legislatorul a prevăzut situaţia din articolul 67, într-un mod gradual. Parlamentul a notat faptul că persoana terţă care primeşte actele executorului judecătoresc poate refuza primirea acestora, iar în cazul în care le acceptă, el este informat despre obligativitatea transmiterii destinatarului şi despre consecinţele ce pot urma. Prin urmare, Parlamentul concluzionează că pretinsa neconstituţionalitate a articolului contestat nu poate fi reţinută.

51. Guvernul a menţionat că legislatorul nu i-a garantat executorului judecătoresc libertatea de a opta pentru calea prin care acesta va comunica actul său destinatarului. Regula generală care trebuie respectată în orice procedură este ca destinatarului să i se trimită actul de executare prin poştă, cu scrisoare recomandată şi cu aviz de primire, sau prin orice alt mijloc care să asigure transmiterea textului cuprins în act şi confirmarea primirii lui ori ca actul să i se înmâneze personal destinatarului. Numai în situaţia în care destinatarul persoană fizică este absent de la domiciliul său se va recurge la comunicarea în conformitate cu alin.(2) al articolului 67, iar dacă nici aceasta nu este realizabilă, se va recurge la publicarea lui în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Doar când se atestă cu certitudine că destinatarul actului este absent, legislatorul consacră un şir de metode alternative pentru comunicarea actelor executorului judecătoresc care se aplică gradual (dat fiind faptul că fiecare din acestea implică un cerc tot mai mare de persoane care pot lua, ipotetic, cunoştinţă de conţinutul actului respectiv, culminând cu publicarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, ca o soluţie ultima ratio).

52. Guvernul a notat că nu susţine afirmaţiile autorului sesizării potrivit cărora legislatorul a consacrat o soluţie legislativă ineficace, care ar goli dreptul de a contesta actele executorului judecătoresc de conţinut şi l-ar face iluzoriu. Dimpotrivă, articolul 67 reglementează un şir întreg de modalităţi prin care se va încerca comunicarea actului respectiv destinatarului, astfel încât să se asigure că au fost depuse toate diligenţele necesare pentru a nu-i fi lezate drepturile şi interesele destinatarului. Mai mult, în această situaţie legislatorul a asigurat şi un echilibru între două drepturi ale destinatarului actului, care în anumite circumstanţe se pot dovedi a fi concurente, şi anume dreptul participantului la procedura de executare de a fi informat cu referire la actele executorului judecătoresc care îl vizează, în contrabalanţă cu dreptul acestuia la protecţia informaţiei confidenţiale şi cu caracter personal.

53. În opinia sa, Uniunea executorilor judecătoreşti menţionează că reglementările contestate nu îngrădesc, nu diminuează şi nu restrâng drepturile constituţionale al debitorului. Sarcina şi scopul procedurii de executare, potrivit Codului de executare, este de a contribui la realizarea drepturilor creditorilor recunoscute printr-un document executoriu prezentat spre executare, în modul stabilit de lege.

54. Uniunea executorilor judecătoreşti notează că scopul textelor contestate din articolul 67 din Codul de executare este ca părţile procedurii de executare să nu facă abuz de posibilitatea invocării nerecepţionării actelor transmise de executorul judecătoresc, astfel încât să aibă loc o tergiversare a executării documentului executoriu, ci să conştientizeze obligativitatea acestuia. Excluderea acestor sintagme ar putea conduce la exercitarea unui drept procesual cu rea-credinţă, contrar scopului. Necesitatea reglementării acestei prevederi a constat în facilitarea realizării executării documentelor executorii şi garantarea pentru părţi a executării cu bună-credinţă a obligaţiilor asumate de acestea. Totodată, obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile şi obligaţiile în cadrul termenelor stabilite de lege dau conţinut ordinii de drept şi reprezintă expresia celerităţii şi fermităţii în ceea ce priveşte procedura dc executare a hotărârilor judecătoreşti.

C. Aprecierea Curţii

55. Curtea reiterează că executarea hotărârilor judecătoreşti este parte integrantă a procesului judiciar, iar stabilirea regulilor de desfăşurare a procesului de executare constituie o prerogativă exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură judecătoreşti (HCC nr.1 din 15 ianuarie 2013, § 71; HCC nr.22 din 8 octombrie 2019, § 41).

56. Aşa cum prevede prima teză a articolului 54 alin.(2) din Constituţie, exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor "prevăzute de lege". Principiul legalităţii presupune îndeplinirea standardului calităţii prevederilor legale aplicabile (a se vedea HCC nr.16 din 4 iunie 2018, § 44; HCC nr.9 din 8 aprilie 2019, § 40; HCC nr.16 din 9 iunie 2020, § 48; HCC nr.21 din 4 august 2020, § 46). Calitatea legii constituie o condiţie vitală pentru menţinerea securităţii raporturilor juridice şi ordonarea eficientă a relaţiilor sociale (a se vedea HCC nr.21 din 22 iulie 2016, § 55).

57. În acest sens, articolul 23 alin.(2) din Constituţie implică adoptarea de către legislator a unor legi care trebuie să corespundă celor patru criterii ale calităţii: accesibilitate, previzibilitate, claritate şi existenţa unor garanţii adecvate împotriva ingerinţelor arbitrare (a se vedea Kruslin v. Franţa, 24 aprilie 1990, § 30).

58. Condiţia accesibilităţii presupune ca textele de lege să poată fi cunoscute de către destinatari. În special, accesibilitatea legii presupune publicarea ei, în conformitate cu prevederile articolului 76 din Constituţie, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Orice persoană trebuie să poată să dispună de informaţii privind normele juridice aplicabile într-un caz concret (Khlyustov v. Rusia, 11 iulie 2013, § 68). Curtea constată că normele contestate sunt accesibile destinatarilor, deoarece au fost publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.34-35 din 3 martie 2005 şi republicate în nr.214-220 din 5 noiembrie 2010.

59. La rândul ei, condiţia previzibilităţii legii este îndeplinită atunci când îi permite persoanei – în caz de necesitate, cu o asistenţă juridică adecvată – să prevadă, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele pe care le poate avea o anumită conduită (GesturJónsson şi Ragnar Halldór Hall v. Islanda, 30 octombrie 2018, § 88; Berardi şi Mularoni v. San Marino, 10 ianuarie 2019, § 40).

60. În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că, pentru a exclude orice echivoc, textul legislativ trebuie să fie formulat în mod clar şi inteligibil, fără dificultăţi de ordin sintactic şi pasaje obscure (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.6 din 10 martie 2020, § 69; HCC nr.18 din 30 iunie 2020, § 79; DCC nr.3 din 16 ianuarie 2020, § 25).

61. În acest context, articolul 67 din Codul de executare reglementează regimul juridic al expedierii şi al înmânării actelor executorului judecătoresc. Dispoziţiile articolului 67 alin.(1) prevăd că actele executorului judecătoresc se comunică prin mijloacele prevăzute de lege personal destinatarului (mijloace care trebuie să asigure transmiterea textului cuprins în act şi confirmarea primirii lui) şi doar în subsidiar, în caz de absenţă a destinatarului – persoană fizică, intervine norma de la alin.(2). În acest din urmă caz, dacă destinatarul lipseşte, actele executorului se înmânează unei persoane care locuieşte împreună cu destinatarul (membru adult al familiei lui, rudelor, afinilor acestuia) sau unei persoane cu funcţie de răspundere din primărie, preşedintelui asociaţiei locatarilor de la domiciliul destinatarului, pentru ai fi transmise acestuia. Persoana care a primit documentele este responsabilă de transmiterea sau de comunicarea lor neîntârziată destinatarului şi răspunde pentru eventualele prejudicii cauzate prin necomunicare sau comunicare tardivă. Documentul se consideră înmânat destinatarului la data indicată în avizul de primire. Totuşi, în situaţia în care înmânarea actului executorului judecătoresc către destinatar sau către persoanele indicate la alineatul (2) din articolul 67 nu a fost posibilă, actul va fi comunicat prin publicare în Monitorul Oficial al Republicii Moldova (articolul 67 alin.(4) din Codul de executare).

62. Prin urmare, opţiunea legislatorului de a comunica actele executorului judecătoresc, în cazul în care nu este posibilă transmiterea lor debitorului personal, este una suficient de clară şi previzibilă.

63. O astfel de metodă de comunicare se regăseşte şi în legile altor state europene (a se vedea § 15-20 supra). Obligaţia de transmitere a documentelor primite de la executorul judecătoresc, pusă în sarcina persoanelor indicate la alin.(2) al articolului 67 din Codul de executare, derivă din faptul că acestea se află într-o poziţie mai apropiată în comparaţie cu executorul judecătoresc pentru a cunoaşte situaţia destinatarului, locul de aflare a acestuia pentru a-i comunica actele care îl vizează, în măsura în care acest fapt este posibil.

64. De asemenea, metoda respectivă de comunicare a documentelor se bazează şi pe obligaţia generală a tuturor persoanelor fizice şi juridice, prevăzută de articolul 120 din Constituţie, de a respecta o hotărâre pronunţată de o instanţă de judecată şi de a contribui la realizarea acesteia. Doar atunci când se atestă cu certitudine că destinatarul actului este absent, se impun metode alternative de comunicare a actelor executorului judecătoresc aplicabile gradual. Legislatorul a reglementat mai multe modalităţi prin care se va încerca comunicarea actului respectiv către destinatar, astfel încât să se asigure că au fost depuse toate diligenţele necesare pentru a nu fi lezate drepturile şi interesele destinatarului.

65. Curtea observă că, în cauza în care a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, autorul a pretins că modul de calculare a termenului de contestare prevăzut de articolul 67 alin.(2) din Codul de executare este de natură să conducă la restrângerea dreptului de acces liber la justiţie. El afirmă că debitorul căruia nu i s-au comunicat actele executorului judecătoresc din culpa persoanelor terţe sau care nu recepţionează acest act în timp util nu-şi va putea realiza în mod efectiv dreptul de a contesta actul respectiv.

66. Curtea notează că, atunci când se invocă o ingerinţă într-un drept fundamental, persoana interesată trebuie să aibă la dispoziţie suficiente garanţii procedurale şi trebuie să aibă posibilitatea unui acces efectiv la un tribunal, care să se pronunţe cu privire la pretinsele ingerinţe în dreptul său (a se vedea HCC nr.8 din 5 aprilie 2019, § 48).

67. În consecinţă, Curtea trebuie să verifice dacă prevederile Codului de executare permit accesul la un tribunal din perspectiva articolului 20 din Constituţie, precum şi dacă participantului la procesul de executare i se acordă suficiente garanţii procesuale de a-şi apăra cauza în scopul contestării măsurilor care interferează cu drepturile lui.

68. Curtea observă că articolul 67 alin.(7) prevede că termenul de contestare a actelor executorului judecătoresc se calculează începând cu: (i) data indicată în avizul de primire (alin. (1)); (ii) data indicată în procesul-verbal de înmânare a actului persoanelor terţe (alin. (2)); sau (iii) data comunicării actului prin publicare în Monitorul Oficial al Republicii Moldova (alin. (4)). Prin urmare, procesul-verbal de sechestrare şi/sau de ridicare a bunurilor poate fi contestat în instanţa de judecată în modul stabilit de articolul 118 alin.(5) din Codul de executare.

69. De asemenea, participantul la procesul de executare, în baza articolului 162 alin.(2) din Codul de executare, poate fi repus în termenul de contestaţie în condiţiile Codului de procedură civilă. Articolul 116 din Codul de procedură civilă prevede că persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă (alin. (1)). Mai mult, încheierea judecătorească prin care este respinsă cererea de repunere în termen poate fi atacată cu recurs, iar încheierea prin care s-a făcut repunerea în termen nu se supune recursului (alin. (5)).

70. Curtea menţionează că Codul de executare conţine suficiente garanţii împotriva unui eventual arbitrariu la aplicarea dispoziţiilor contestate.

71. În concluzie, Curtea constată că dispoziţiile contestate de la articolul 67 din Codul de executare nu îngrădesc accesul liber la justiţie, întrunesc criteriile de calitate şi sunt conforme articolelor 20 şi 23 din Constituţie.

Din aceste motive, în temeiul articolului 140 alin.(2) din Constituţie şi articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 6, 61, 62 lit.a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se respinge excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de dl avocat Cristian Iustin în interesele debitorului Sergiu Tonu, în dosarul nr.2r-3025/19, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Se recunosc constituţionale textul "documentul se consideră înmânat destinatarului la data indicată în avizul de primire" din alineatul (2) al articolului 67, precum şi alineatul (7) al aceluiaşi articol din Codul de executare, adoptat prin Legea nr.443 din 24 decembrie 2004.

3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.