BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr.58/4 din 21.11.2023 privind aprobarea prospectului ofertei publice primare de obligaţiuni emise de Banca Comercială "Moldova-Agroindbank" SA

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
21.11.2023

COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE

H O T Ă R Â R E

privind aprobarea prospectului ofertei publice primare

de obligaţiuni emise de Banca Comercială

"Moldova-Agroindbank" SA

nr. 58/4  din  21.11.2023

 (în vigoare 21.11.2023) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 445-447 art. 1117 din 24.11.2023

* * *

Urmare a examinării cererii Băncii Comerciale "Moldova-Agroindbank" SA (25.10.2023), precum şi a documentelor aferente acesteia, prezentate în volum complet în data de 08.11.2023,

în temeiul art.14 şi art.15 din Legea nr.171/2012 privind piaţa de capital, art.8 lit.k), art.20 alin.(1) şi art.22 alin.(3) din Legea nr.192/1998 privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare, Instrucţiunii privind etapele, termenele, modul şi procedurile de înregistrare a valorilor mobiliare (Hotărârea CNPF nr.13/10/2018), pct.16, pct.19 şi pct.21 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (Hotărârea CNPF nr.57/11/2022), Comisia Naţională a Pieţei Financiare

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă prospectul de ofertă publică primară de obligaţiuni emise de Banca Comercială "Moldova-Agroindbank" SA (IDNO 1002600003778, MD-2005, mun. Chişinău, str. Constantin Tănase 9/1) cu următoarele caracteristici:

1) obligaţiuni nominative, nematerializate, neconvertibile, de clasa II, III, IV, V, VI şi VII, cu termenul de circulaţie 3 ani, garantate prin veniturile proprii ale băncii, propuse spre plasare continuă în cadrul Programului de ofertă (total 10 emisiuni a câte 5 000 de obligaţiuni fiecare, într-o perioadă de cel mult 12 luni de la data publicării prospectului), în volum total de 1 000 000 000 lei, în număr de 50 000 unităţi, cu valoarea nominală de 20 000 lei per obligaţiune, cu alocarea codului ISIN distinct, pentru fiecare ciclu de emisie, indicat în anunţul de ofertă;

2) rata dobânzii obligaţiunilor este flotantă, fiind conectată la rata medie ponderată a dobânzilor la depozitele noi atrase, total pe sectorul bancar (în monedă naţională), cu termenul de la 6 până la 12 luni, publicată pe pagina web oficială a Băncii Naţionale a Moldovei (www.bnm.md) la data primei zile a perioadei de derulare a ofertei publice (perioada de subscriere) şi care se modifică anual la aceeaşi dată (lună şi zi) când a început perioada de derulare a ofertei + marja fixă stabilită pe clase (clasa II: (-1,0%); clasa III: (-0,5%); clasa IV: 0,00%; clasa V: 0,5%; clasa VI:1,0%; clasa VII:1,5%), fiind achitată lunar;

3) decizia privind emisiunea unei clase concrete de obligaţiuni, care urmează a fi emise în cadrul Programului de ofertă, se aprobă de Comitetul de conducere al Băncii Comerciale "Moldova-Agroindbank" SA, după finalizarea şi închiderea fiecărui ciclu de emisii din cadrul Programului de ofertă.

2. Perioada de derulare a ofertei publice primare de obligaţiuni pentru fiecare emisiune va constitui 20 de zile calendaristice, după cel mult 5 zile calendaristice din data publicării anunţului de ofertă, cu posibilitatea închiderii anticipate a acesteia, la decizia emitentului, în cazul în care toate obligaţiunile oferite vor fi subscrise integral.

3. Alocarea obligaţiunilor subscrise şi modalitatea de rambursare a împrumutului obligatar şi de plată a dobânzii este cea prevăzută în prospectul de ofertă publică primară de obligaţiuni.

4. Răspunderea pentru datele şi informaţiile incluse în prospectul ofertei publice primare de obligaţiuni, precum şi pentru derularea ofertei revine în totalitate pe seama emitentului de obligaţiuni – Băncii Comerciale "Moldova-Agroindbank" SA.

5. Emitentul va notifica CNPF cu privire la rezultatele fiecărei emisiuni din cadrul Programului de ofertă, în termen de cel mult 5 zile calendaristice de la data închiderii acestora.

6. Controlul asupra executării prezentei Hotărâri se pune în sarcina Departamentului piaţa de capital.

7. Prezenta Hotărâre poate fi contestată prin depunerea unei cereri prealabile în adresa CNPF (MD-2012, mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr.77), în termen de 30 de zile de la data comunicării.

8. Prezenta Hotărâre intră în vigoare la data adoptării, se comunică destinatarului potrivit legislaţiei, se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web oficială a CNPF (www.cnpf.md).