Hotărâre nr.7 din 11.12.2025 cu privire la aprobarea Instrucţiunii privind definirea pieţei relevante în domeniul concurenţei
CONSILIUL CONCURENŢEI
H O T Ă R Â R E
cu privire la aprobarea Instrucţiunii privind definirea
pieţei relevante în domeniul concurenţei
nr. 7 din 11.12.2025
(în vigoare 06.01.2026)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr.11-13 art. 27 din 06.01.2026
* * *
UE
În temeiul art.41 alin.(1) lit.c), art.46 alin.(6) lit.i) din Legea concurenţei nr.183/2012 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2023, nr.351-354, art.620), Legii nr.112/2014 pentru ratificarea Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.185-199, art.442), şi acţiunii nr.15 din Clusterul 2, Anexa A, capitolul 8 "Politica în domeniul concurenţei" din Programul naţional de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru anii 2025-2029, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.306/2025 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2025, nr.269-288, art.319), şi în scopul transpunerii Comunicării Comisiei C/2024/1645 privind definirea pieţei relevante în sensul dreptului Uniunii în domeniul concurenţei, CELEX: 52024XC01645, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C/2024/1645 din 22 februarie 2024,
Plenul Consiliului Concurenţei
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Instrucţiunea privind definirea pieţei relevante în domeniul concurenţei (se anexează).
2. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTE | Alexei GHERŢESCU |
| Nr.07. Chişinău, 11 decembrie 2025. | |
Aprobat
prin Hotărârea Plenului
Consiliului Concurenţei
nr.07/2025
INSTRUCŢIUNE
privind definirea pieţei relevante în domeniul concurenţei
Capitolul I
DISPOZIŢII GENERALE
Secţiunea 1.
Scopul prezentei instrucţiuni
1. Instrucţiunea privind definirea pieţei relevante în domeniul concurenţei (în continuare – Instrucţiune) are rolul de a oferi Consiliului Concurenţei instrumente utile la identificarea pieţei relevante pentru aplicarea Legii concurenţei nr.183/2012 (în continuare - Legea nr.183/2012).
2. Prezenta Instrucţiune urmăreşte să ofere întreprinderilor şi altor părţi interesate orientări în ceea ce priveşte definirea pieţei relevante ca o primă etapă esenţială în evaluarea Consiliului Concurenţei pe cazurile ce privesc practicile anticoncurenţiale şi controlul concentrărilor economice.
3. Prezenta Instrucţiune stabileşte domeniul de aplicare, metodologia generală de definire a pieţei produselor şi a pieţei geografice, procedura de definire a pieţei, elementele de probă utilizate, precum şi modalitatea de definire a pieţei în circumstanţe specifice.
4. Instrucţiunea se aplică întreprinderilor, asocierilor de întreprinderi şi autorităţilor publice care sunt participanţi la procedurile administrative desfăşurate de Consiliul Concurenţei, precum şi altor părţi interesate.
5. Procedura şi metodologia prevăzute în prezenta Instrucţiune reprezintă o bază de plecare în identificarea pieţelor relevante, iar în analizele sale Consiliul Concurenţei nu va urma în mod mecanic fiecare etapă descrisă în Instrucţiune, ci va analiza doar acele elemente care sunt relevante pentru fiecare caz. Analiza poate fi completată cu alte elemente de fapt şi va fi întotdeauna circumscrisă fiecărui caz.
6. Consiliul Concurenţei aplică conceptul de definire a pieţei relevante în domeniul concurenţei, în special, pentru asigurarea respectării normelor privind practicile anticoncurenţiale prevăzute la art.5, art.11 şi art.12 din Legea nr.183/2012, precum şi în exercitarea controlului concentrărilor economice realizat în temeiul Legii nr.183/2012 şi al Regulamentului privind concentrările economice, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Concurenţei nr.2/2025 (în continuare - Regulamentul privind concentrările economice nr.2/2025).
7. În general, Consiliul Concurenţei defineşte piaţa relevantă în acele cazuri în care este important să se evalueze puterea concurenţială relativă a întreprinderilor sau asocierilor de întreprinderi.
8. Scopul prezentei Instrucţiuni este de a stabili prevederile privind modul în care Consiliul Concurenţei utilizează conceptul de piaţă relevantă în asigurarea respectării legislaţiei concurenţiale şi a faptului că pieţele rămân concurenţiale, deschise şi dinamice. Politicile în domeniul concurenţei menţin buna funcţionare a pieţelor şi abordează disfuncţionalităţile acestora. În acest sens, prevederile prezentei Instrucţiuni ţin seama de evoluţiile semnificative din ultimii ani. Printre acestea se numără digitalizarea şi noile modalităţi de a oferi bunuri şi servicii, precum şi caracterul din ce în ce mai interconectat şi globalizat al schimburilor comerciale.
9. Prin adoptarea prezentei Instrucţiuni şi stabilind principalele criterii şi elemente de probă pe care se bazează în definirea pieţelor relevante, Consiliul Concurenţei vizează să crească nivelul de transparenţă a procesului de luare a deciziilor atunci când aplică normele de concurenţă. De asemenea, Consiliul Concurenţei urmăreşte să reducă sarcina asupra resurselor propriilor subdiviziuni şi ale părţilor interesate externe, sporind eficienţa evaluărilor în materie de concurenţă.
10. O transparenţă mai mare şi, în consecinţă, o previzibilitate mai mare a evaluărilor efectuate de către Consiliul Concurenţei în temeiul legislaţiei concurenţiale vor spori, de asemenea, securitatea juridică pentru întreprinderi sau asocieri de întreprinderi şi consilierii lor. Acestea vor fi în măsură să evalueze mai bine dimensiunea pieţelor relevante şi probabilitatea ca la nivelul Consiliului Concurenţei să se identifice probleme de concurenţă într-un caz individual. Întreprinderile sau asocierile de întreprinderi vor putea lua în considerare aceşti factori în procesul lor intern de luare a deciziilor atunci când intenţionează, de exemplu, să achiziţioneze alte întreprinderi, să creeze societăţi în comun, să încheie anumite acorduri sau să adopte în mod unilateral un anumit comportament. Prezenta Instrucţiune va ajuta întreprinderile sau asocierile de întreprinderi să anticipeze tipul de informaţii considerate relevante de către Consiliul Concurenţei în vederea definirii pieţei relevante.
Secţiunea 2.
Rolul definirii pieţei
11. Definirea pieţei reprezintă un instrument pe care Consiliul Concurenţei îl utilizează pentru a identifica şi a defini limitele în care se exercită concurenţa între întreprinderi sau asocieri de întreprinderi. Scopul principal al definirii pieţei este de a identifica într-un mod sistematic constrângerile concurenţiale efective şi imediate cu care se confruntă întreprinderile sau asocierile de întreprinderi în cauză, atunci când oferă anumite produse într-o anumită zonă. Definirea pieţei conduce la identificarea concurenţilor relevanţi ai întreprinderii (întreprinderilor) sau asocierii de întreprinderi în cauză, atunci când oferă produsele respective, precum şi a clienţilor relevanţi. Numai produsele care exercită constrângeri concurenţiale efective şi imediate în intervalul de timp relevant fac parte din aceeaşi piaţă relevantă ca şi cele ale întreprinderii (întreprinderilor) sau asocieri de întreprinderi în cauză, în timp ce alte constrângeri mai puţin efective sau doar potenţiale sunt considerate ca făcând parte din evaluarea din punctul de vedere al concurenţei.
12. Aceleaşi consideraţii se aplică şi atunci când se definesc pieţele relevante pentru achiziţionarea anumitor produse dintr-o anumită zonă (“pieţe de achiziţii”). În acest caz, scopul principal al definirii pieţei este de a identifica într-un mod sistematic constrângerile concurenţiale efective şi imediate cu care se confruntă întreprinderea (întreprinderile) sau asocierea de întreprinderi în cauză atunci când achiziţionează acele produse. Definirea pieţei conduce la identificarea concurenţilor relevanţi ai întreprinderii (întreprinderilor) sau asocierii de întreprinderi în cauză, atunci când achiziţionează produsele respective, precum şi a furnizorilor relevanţi. În continuare, prezenta Instrucţiune nu va trata şi alte aspecte legate de pieţele de achiziţii, însă prevederile stabilite în aceasta se aplică şi pieţelor de achiziţii, ţinând cont de specificităţile acestora şi de circumstanţele cazului avut în vedere.
13. În general, Consiliul Concurenţei utilizează definirea pieţei în cazul în care este necesar să se evalueze puterea concurenţială relativă a întreprinderilor sau asocierilor de întreprinderi în cadrul evaluării din punctul de vedere al concurenţei şi, în special, să se evalueze dacă o întreprindere sau asociere de întreprinderi deţine putere de piaţă. Definirea pieţei este, astfel, un instrument intermediar de structurare şi de facilitare a evaluării din punctul de vedere al concurenţei în cazurile corespunzătoare şi nu o etapă obligatorie în toate evaluările efectuate în scopul aplicării legislaţiei concurenţiale. Ulterior, atunci când efectuează evaluarea concurenţială şi analizează puterea de piaţă, Consiliul Concurenţei realizează o evaluare globală a tuturor constrângerilor relevante asupra întreprinderii (întreprinderilor) sau asocierilor de întreprinderi implicate pe piaţa relevantă a produsului şi pe piaţa geografică relevantă, care poate include o evaluare a barierelor la intrare sau la expansiune, a impactului economiilor de scară (printre care se pot număra cele ce pot fi generate de activităţi din afara pieţei) sau a efectelor de reţea, a accesului la active şi factori de producţie specifici, precum şi a diferenţierii produselor. Această evaluare poate include, de asemenea, modificări suficient de previzibile ale unor astfel de constrângeri atunci când cazul necesită o evaluare prospectivă. Ca etapă intermediară în procesul general de evaluare, este necesar ca definiţia pieţei să fie actualizată la momentul comportamentului relevant sau al concentrării relevante şi să se bazeze pe fapte, astfel cum se explică în detaliu la punctul 19.
14. Utilizarea de către Consiliul Concurenţei a definirii pieţei este strâns legată de obiectivele urmărite de actele normative din domeniul concurenţei:
14.1 în cadrul evaluărilor efectuate în temeiul art.11 din Legea nr.183/2012, Consiliul Concurenţei defineşte, în general, piaţa relevantă atunci când evaluează existenţa unei poziţii dominante;
14.2 în cadrul evaluărilor efectuate privind concentrările economice în temeiul Regulamentului privind concentrările economice nr.2/2025, Consiliul Concurenţei defineşte în mod regulat piaţa relevantă atunci când evaluează efectele unei concentrări asupra concurenţei;
14.3 în cadrul evaluărilor efectuate în temeiul art.5 din Legea nr.183/2012, Consiliul Concurenţei utilizează definirea pieţei, în special, pentru a determina dacă există o restrângere semnificativă a concurenţei sau pentru a stabili dacă este îndeplinită condiţia prevăzută la art.6 alin.(1) litera (d) din Legea nr.183/2012 pentru derogarea de la aplicarea art.5 alin.(1). În practică, Consiliul Concurenţei tinde să utilizeze definirea pieţei atunci când evaluează acorduri care au ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei. În schimb, Consiliul Concurenţei nu defineşte în mod obişnuit piaţa relevantă atunci când evaluează acorduri care au ca obiect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei, cum ar fi acordurile de tip cartel şi nu are nicio obligaţie în acest sens.
15. Definirea pieţei permite calcularea cotelor de piaţă, pe care Consiliul Concurenţei le poate utiliza, printre alte elemente, pentru a evalua puterea concurenţială a unei întreprinderi sau asocieri de întreprinderi în scopul evaluării din punctul de vedere al concurenţei. Atunci când analizează puterea de piaţă, Consiliul Concurenţei poate ţine seama şi de tendinţele care sunt susceptibile să se menţină sau de evoluţiile previzibile în ceea ce priveşte astfel de cote de piaţă, precum şi de constrângerile care ar putea să nu rezulte doar din cotele de piaţă, astfel cum se explică mai detaliat la punctele 110 şi 117. De asemenea, Consiliul Concurenţei poate utiliza cotele de piaţă ca prim instrument de examinare pentru a evalua dacă pot interveni probleme de concurenţă. Pragurile cotelor de piaţă reprezintă unul dintre parametrii utilizaţi pentru a stabili domeniul de aplicare al regulamentelor de exceptare pe categorii atunci când se aplică art.6 alin.(1) din Legea nr.183/2012 anumitor categorii de acorduri, pentru a evalua dacă ar putea exista un efect asupra schimburilor comerciale în temeiul art.5 şi art.11 din Legea nr.183/2012 şi pentru a identifica concentrările în legătură cu care se poate considera din start că nu ridică probleme de concurenţă în temeiul Regulamentului privind concentrările economice nr.2/2025 în ceea ce priveşte orice piaţă sau anumite pieţe.
Secţiunea 3.
Principii generale de definire a pieţei
16. Consiliul Concurenţei aplică o serie de principii atunci când defineşte pieţele relevante, în scopul asigurării respectării prevederilor legislaţiei concurenţiale.
17. Cu luarea în considerare a jurisprudenţei şi cu practica decizională a autorităţii de concurenţă, în cadrul evaluării din perspectiva concurenţei, piaţa relevantă pe care Consiliul Concurenţei evaluează dinamica din perspectiva concurenţei constă, de regulă, într-un produs şi o dimensiune geografică.
17.1 Piaţa relevantă a produsului cuprinde toate produsele pe care consumatorii le consideră interschimbabile sau substituibile cu produsul (produsele) întreprinderii (întreprinderilor) sau asocierilor de întreprinderi în cauză, din perspectiva caracteristicilor produselor, a preţurilor acestora şi a utilizării căreia îi sunt destinate, ţinând seama de condiţiile de concurenţă şi de structura cererii şi a ofertei de pe piaţă.
17.2 Piaţa geografică relevantă cuprinde zona geografică în care întreprinderile sau asocierile de întreprinderi în cauză oferă sau solicită produse relevante, în care condiţiile de concurenţă sunt suficient de omogene pentru ca efectele comportamentului sau ale concentrării investigate să poată fi evaluate şi care poate fi deosebită de alte zone geografice, în special deoarece condiţiile de concurenţă diferă în mod apreciabil în respectivele zone.
18. În anumite cazuri, pentru definirea pieţei relevante, pot fi, de asemenea, relevante consideraţii de ordin temporal, de exemplu atunci când factori precum aspecte legate de caracterul sezonier sau de orele de vârf/perioada din afara orelor de vârf afectează în mod substanţial preferinţele clienţilor sau structura ofertei.
19. Definirea pieţei se bazează pe circumstanţele cazului. Pieţele relevante în sensul legislaţiei concurenţiale diferă de la un sector la altul, la diferite niveluri ale lanţului de aprovizionare şi, uneori, de la o zonă geografică la alta. În cazul în care există decizii anterioare ale Consiliului Concurenţei cu privire la o anumită piaţă, autoritatea de concurenţă îşi poate începe analiza de la aceste decizii anterioare şi poate verifica dacă modul în care a fost definită piaţa relevantă în acele decizii poate fi aplicat în cazul respectiv. Cu toate acestea, Consiliul Concurenţei nu este obligat să aplice definirea unei pieţe relevante din deciziile sale anterioare în cazuri viitoare şi va fi întotdeauna atent la posibilele schimbări determinate de tendinţe mai ample, cum ar fi digitalizarea, schimbările în lanţurile valorice sau în aprovizionarea clienţilor sau evoluţiile gradului de globalizare a schimburilor comerciale.
20. Atunci când defineşte piaţa relevantă, Consiliul Concurenţei ia în considerare diferiţi parametri ai concurenţei pe care clienţii îi consideră relevanţi pentru zona şi perioada evaluată. Aceşti parametri pot include preţul produsului, dar şi gradul său de inovare, calitatea sa în diverse privinţe, cum ar fi sustenabilitatea, eficienţa din perspectiva resurselor, durabilitatea, valoarea şi varietatea utilizărilor oferite de produs, compatibilitatea cu alte produse, imaginea transmisă sau securitatea şi protecţia vieţii private oferite, precum şi disponibilitatea sa, inclusiv în ceea ce priveşte intervalul în care produsul poate fi pus la dispoziţie, rezilienţa lanţurilor de aprovizionare, fiabilitatea aprovizionării şi costurile de transport. Importanţa relativă a acestor parametri pentru clienţi se poate schimba în timp.
21. Definirea pieţei, atunci când este necesară, reprezintă doar o etapă a evaluării în aplicarea legislaţiei concurenţiale. Consiliul Concurenţei decide dacă există probleme de concurenţă numai după ce a efectuat o evaluare din punctul de vedere al concurenţei. Prin urmare, definirea pieţei este o etapă intermediară în cadrul evaluării şi nu aduce atingere rezultatului evaluării efectuate de Consiliul Concurenţei în aplicarea legislaţiei concurenţiale.
22. Definirea pieţei permite realizarea unei distincţii între constrângerile concurenţiale din interiorul pieţei şi cele din afara acesteia, incluzând numai constrângerile concurenţiale efective şi imediate de pe piaţa relevantă. Cu toate acestea, Consiliul Concurenţei la aplicarea legislaţiei concurenţiale ia în considerare toate constrângerile concurenţiale (indiferent dacă sunt sau nu efective şi imediate) în evaluarea din punctul de vedere al concurenţei, ţinând seama de faptul că acele constrângeri care se manifestă din afara pieţei sunt mai puţin semnificative faţă de întreprinderea (întreprinderile) sau asocierea de întreprinderi în cauză. Pentru mai multe detalii cu privire la evaluarea din punct de vedere al concurenţei, a se vedea punctul 13.
23. Pieţele definite sunt adesea aceleaşi de la un caz la altul şi de la o evaluare la alta atunci când este vorba despre aceeaşi activitate economică din perspectiva produselor şi a situării geografice. Cu toate acestea, întrucât definirea pieţei urmăreşte să identifice constrângerile concurenţiale efective şi imediate care sunt relevante pentru evaluarea din punctul de vedere al concurenţei a unui anumit comportament sau a unei concentrări specifice, rezultatul definirii pieţei poate varia în funcţie de următoarele elemente.
23.1 Întreprinderea (întreprinderile) sau asocierea de întreprinderi în cauză. Întrucât activităţile întreprinderii (întreprinderilor) sau asocierii de întreprinderi în cauză determină punctul de plecare pentru analiza substituţiei, pieţele pot fi definite în mod diferit în funcţie de întreprinderea (întreprinderile) sau asocierea de întreprinderi în cauză. Această situaţie poate apărea, de exemplu, atunci când constrângerile concurenţiale pe care întreprinderile sau asocierile de întreprinderi le impun una asupra celeilalte sunt asimetrice, cu alte cuvinte, o anumită întreprindere sau asociere de întreprinderi poate constrânge o altă întreprindere sau asociere de întreprinderi, în timp ce situaţia inversă nu este valabilă. În acest caz, luarea în considerare a produselor unor întreprinderi sau asocieri de întreprinderi diferite ca punct de plecare pentru analiza substituţiei – de exemplu, deoarece părţile la concentrare sunt diferite sau deoarece comportamentul unei alte întreprinderi sau asocieri de întreprinderi este în curs de investigare – poate conduce la rezultate diferite în ceea ce priveşte definirea pieţei.
23.2 Perioada de timp luată în considerare. Consiliul Concurenţei ia în considerare condiţiile de concurenţă predominante de la momentul la care intervine comportamentul sau concentrarea care face obiectul evaluării (care pot include evoluţii suficient de previzibile atunci când cazul necesită o evaluare prospectivă, astfel cum se prevede la punctul 26). În consecinţă, rezultatele definirii pieţei pot varia în timp în cazul în care se modifică dinamica la nivel concurenţial. Acest lucru se poate întâmpla, de exemplu, atunci când condiţiile de concurenţă din zone geografice distincte converg în timp şi devin suficient de omogene pentru ca zonele care făceau parte iniţial din pieţe geografice distincte să fie ulterior incluse în aceeaşi piaţă geografică sau când evoluţiile preconizate ale pieţei, considerate anterior ca fiind îndepărtate sau incerte, se materializează.
23.3 Preocupările în materie de concurenţă avute în vedere. Constrângerile concurenţiale efective şi imediate relevante într-un caz specific pot depinde de preocupările în materie de concurenţă avute în vedere. De exemplu, aceste constrângeri pot depinde de preocuparea analizată, dacă preocuparea vizează eventuale creşteri ale preţurilor produselor existente ca urmare a concentrării sau, dimpotrivă, reducerea investiţiilor în dezvoltarea de produse. În plus, ar putea fi necesară adaptarea abordării obişnuite a definirii pieţei în cazul în care puterea de piaţă existentă este susceptibilă să denatureze analiza (de exemplu, în contextul examinării unei posibile încălcări în temeiul art.11 din Legea nr.183/2012).
24. Noţiunea de “piaţă relevantă”, în sensul aplicării legislaţiei concurenţiale, este diferită de utilizarea termenului “piaţă” în alte contexte, în special în contexte comerciale. Întreprinderile sau asocierile de întreprinderi utilizează adeseori termenul “piaţă” pentru a desemna zona sau locul unde îşi vând produsele sau pentru a se referi în sens larg la industria sau sectorul de care aparţin. De exemplu, întreprinderile sau asocierile de întreprinderi pot afirma că sunt active pe o piaţă mondială pe care, potrivit acestora, concurează la nivel mondial pentru venituri cu întreprinderi sau asocieri de întreprinderi de pe toate continentele. Totuşi, acest lucru nu înseamnă că produsele tuturor întreprinderilor sau asocierilor de întreprinderi active la nivel mondial sunt substituibile pentru clienţii din Republica Moldova sau că, la nivel mondial, clienţii se confruntă cu condiţii de concurenţă suficient de omogene, care sunt criteriile relevante pentru definirea pieţei relevante de către Consiliul Concurenţei în temeiul legislaţiei concurenţiale, astfel cum se explică în capitolul II. Dinamicile mai ample din afara domeniului de aplicare al pieţelor relevante definite în sensul legislaţiei concurenţiale, cum ar fi economiile de scară diferenţiate de care se bucură diferite întreprinderi sau asocieri de întreprinderi provenind din activităţile lor globale pe mai multe pieţe ale produsului sau geografice, nu sunt relevante pentru etapa intermediară în care pieţele sunt definite în sensul legislaţiei concurenţiale, dar pot fi relevante pentru evaluarea din punctul de vedere al concurenţei şi, în acest caz, se va ţine cont de ele în mod corespunzător în acest context. Mai mult, utilizarea conceptului de “piaţă” sau a definiţiei acesteia în alte domenii de drept decât dreptul în domeniul concurenţei, de exemplu, în domeniul comunicaţiilor electronice, nu este determinantă în sensul legislaţiei concurenţiale.
25. Consiliul Concurenţei nu este obligat să ajungă la o concluzie definitivă cu privire la dimensiunea exactă a pieţei în cazul în care rezultatul evaluării nu s-ar modifica în contextul unor posibilităţi plauzibile diferite de definire a pieţei. Consiliul Concurenţei poate lăsa deschisă chestiunea definirii pieţei atât în cazurile în care intervin probleme de concurenţă, indiferent de definirea pieţei aplicată, cât şi în cazurile în care nu intervin probleme de concurenţă, indiferent de definirea pieţei aplicată. Atunci când lasă deschisă chestiunea definirii pieţei, Consiliul Concurenţei efectuează, de obicei, evaluarea din punctul de vedere al concurenţei pentru toate posibilităţile alternative plauzibile de definire a pieţei, deşi profunzimea analizei sale din punctul de vedere al concurenţei poate varia de la o piaţă alternativă evaluată la alta.
26. Consiliul Concurenţei poate lua în considerare tranziţiile preconizate în structura unei pieţe atunci când cazul necesită o evaluare prospectivă. Tranziţiile structurale ale pieţei diferă de consideraţiile referitoare la accesul pe piaţă al potenţialilor concurenţi (“concurenţa potenţială”), prin faptul că afectează dinamica generală a ofertei şi a cererii pe o piaţă şi, prin urmare, reacţiile generale la modificările condiţiilor relative de aprovizionare. Ar trebui să se facă distincţie între astfel de tranziţii structurale ale pieţei şi schimbările care afectează numai întreprinderi sau asocieri de întreprinderi sau consumatori individuali care oferă sau solicită produse pe pieţele relevante. Tranziţiile structurale ale pieţei pot afecta definirea pieţei relevante a produsului – de exemplu, atunci când există o probabilitate suficientă ca noi tipuri de produse să apară pe piaţă – sau definirea pieţei geografice relevante – de exemplu, în cazul în care există schimbări tehnologice iminente sau modificări iminente ale cadrului de reglementare. Consiliul Concurenţei ia în considerare tranziţiile structurale ale pieţei preconizate pe termen scurt sau mediu în cazul în care acestea ar conduce la modificări efective ale dinamicii generale a ofertei şi a cererii în perioada relevantă pentru evaluare. Pentru ca Consiliul Concurenţei să poată face acest lucru, trebuie să existe elemente de probă fiabile în sensul unei probabilităţi suficiente ca modificările structurale preconizate să aibă loc. Astfel de elemente de probă trebuie să depăşească nivelul unei simple presupuneri că tendinţele observate vor continua sau că anumite întreprinderi sau asocieri de întreprinderi îşi vor schimba comportamentul.
Capitolul II
METODOLOGIA GENERALĂ
27. Scopul principal al definirii pieţei este de a furniza, într-o etapă intermediară, un cadru pentru a structura şi a facilita evaluarea din punctul de vedere al concurenţei prin identificarea într-un mod sistematic a constrângerilor concurenţiale efective şi imediate cu care se confruntă întreprinderea (întreprinderile) sau asocierea de întreprinderi în cauză atunci când le oferă clienţilor anumite produse într-o anumită zonă.
28. Întreprinderile sau asocierile de întreprinderi se confruntă cu trei surse principale de constrângeri concurenţiale, şi anume substituţia la nivelul cererii, substituţia la nivelul ofertei şi concurenţa potenţială.
29. Substituţia la nivelul cererii reprezintă factorul de disciplină cel mai direct şi mai eficace, acţionând cel mai pregnant asupra furnizorilor unui anumit produs. Influenţa unei întreprinderi sau asocieri de întreprinderi asupra condiţiilor predominante de vânzare – cum ar fi preţurile, nivelul de inovare sau calitatea oferită – depinde de măsura în care clienţii săi se pot reorienta cu uşurinţă către produse disponibile pe care clienţii le consideră substituibile. Substituţia la nivelul cererii este, prin urmare, principalul considerent atunci când se defineşte piaţa relevantă a produsului.
30. Substituţia la nivelul ofertei poate fi, de asemenea, relevantă pentru definirea pieţei relevante în unele cazuri, şi anume atunci când, din perspectiva caracterului eficace şi imediat, acţionează la fel ca substituţia la nivelul cererii şi atunci când conduce la condiţii de concurenţă similare între produsele vizate. Substituţia la nivelul ofertei este relevantă numai pentru definirea pieţei în cazuri specifice.
31. În schimb, concurenţa potenţială presupune constrângeri concurenţiale mai îndepărtate şi mai contingente care nu îndeplinesc criteriile eficacităţii şi caracterului imediat al substituţiei. Prin urmare, concurenţa potenţială nu este relevantă pentru definirea pieţei relevante şi nu este adecvat să se includă pe piaţa relevantă a produsului vânzările curente ale unui concurent potenţial de produse care nu sunt substituibile produsului (produselor) întreprinderii (întreprinderilor) sau asocierii de întreprinderi implicate din perspectiva clienţilor sau să se extindă piaţa geografică pentru a include zonele în care concurentul potenţial este deja activ cu produsele sale. Existenţa unei concurenţe potenţiale impune o analiză a factorilor suplimentari, inclusiv probabilitatea, calendarul şi amploarea oricărei intrări pe piaţă. Evaluarea impactului concurenţei potenţiale necesită analizarea modului în care aceasta afectează sau ar putea afecta comportamentul întreprinderii (întreprinderilor) sau asocierii de întreprinderi implicate. Acest lucru este analizat în evaluarea din punctul de vedere al concurenţei.
32. Evaluarea substituţiei la nivelul cererii şi al ofertei contribuie la identificarea produselor de pe piaţa relevantă şi, prin urmare, a furnizorilor activi pe piaţă. Identificarea clienţilor susceptibili să se confrunte cu efecte similare ale comportamentului sau concentrării în cauză poate fi, de asemenea, un element important pentru definirea pieţei relevante, oferind un cadru util pentru evaluarea din punctul de vedere al concurenţei. În acest scop, Consiliul Concurenţei se concentrează asupra gradului în care clienţii se confruntă cu condiţii de concurenţă similare sau diferite. O astfel de evaluare este adesea relevantă pentru definirea pieţei relevante a produsului şi a pieţei geografice relevante atunci când furnizorii negociază cu clienţi individuali sau atunci când pot face discriminări între clienţi sau grupuri de clienţi.
Secţiunea 1.
Metodologia generală de definire a pieţelor de produse
Subsecţiunea 1.
Substituţia la nivelul cererii
33. Abordarea principală pe care Consiliul Concurenţei o utilizează pentru a defini piaţa relevantă a produsului constă în evaluarea substituibilităţii produselor din perspectiva clientului (substituţia la nivelul cererii). Situaţii de substituţie suficient de puternică la nivelul cererii apar atunci când clienţii s-ar reorienta cu uşurinţă de la produsele întreprinderii (întreprinderilor) sau asocierii de întreprinderi în cauză către produse alternative uşor accesibile. Consiliul Concurenţei include produsele respective pe aceeaşi piaţă relevantă a produsului, deoarece acestea constituie constrângeri concurenţiale efective şi imediate.
34. Consiliul Concurenţei stabileşte gama de produse pe care clienţii întreprinderii (întreprinderilor) sau asocierii de întreprinderi în cauză le consideră produse substituibile efective şi imediate, precum şi gradul de substituibilitate cu produsele întreprinderii (întreprinderilor) sau asocierii de întreprinderi în cauză, examinând o varietate de elemente de probă. În funcţie de cerinţele şi particularităţile fiecărui caz, acestea pot fi indicii ale motivelor pentru care clienţii ar înlocui sau nu un produs cu altul, cum ar fi preferinţele clienţilor legate de caracteristicile produsului, preţurile, funcţionalităţile, utilizarea căreia îi este destinat produsul respectiv, barierele în calea reorientării respective şi costurile reorientării. Pot fi, de asemenea, indicii directe ale substituţiei, cum ar fi dovezi cu privire la o substituţie anterioară sau ipotetică. Detalii suplimentare privind elementele de probă pe care se bazează Consiliul Concurenţei atunci când evaluează substituţia la nivelul cererii sunt stabilite în capitolul III, secţiunea 2.
35. Principala întrebare la care trebuie să se răspundă atunci când se examinează aceste elementele de probă este în ce măsură şi către ce produse substituibile uşor accesibile (dacă există) s-ar reorienta clienţii întreprinderii (întreprinderilor) sau asocierilor de întreprinderi în cauză ca răspuns la o deteriorare a condiţiilor de aprovizionare cu produsele întreprinderii (întreprinderilor) sau asocierilor de întreprinderi în cauză în raport cu alte produse. În scopuri operaţionale şi practice, această evaluare se axează, de obicei, pe reacţiile la creşterea preţurilor, dar poate lua în considerare şi modificări ale altor parametri concurenţiali, cum ar fi calitatea produselor sau nivelul lor de inovare, astfel cum se menţionează la punctul 20.
36. Din punct de vedere conceptual, această abordare înseamnă că, pornind de la o piaţă candidată care conţine iniţial produsul (produsele) sau tipurile de produse ale întreprinderii (întreprinderilor) sau asocierii de întreprinderi în cauză care face (fac) obiectul evaluării din punctul de vedere al concurenţei, produsele substituibile uşor accesibile (dacă există) sunt adăugate pe piaţa candidată până când produsele identificate constituie o piaţă relevantă a produsului.
37. Criteriul teoretic adesea utilizat pentru a stabili dacă piaţa candidată constituie o piaţă relevantă a produsului este posibilitatea exercitării puterii de piaţă de către un deţinător ipotetic al unui monopol pe piaţa candidată. Acest aspect poate fi evaluat avându-se în vedere dacă un deţinător ipotetic al unui monopol pe piaţa candidată ar considera profitabil să pună în aplicare o creştere mică, dar semnificativă şi netranzitorie a preţurilor (“testul SSNIP - small but significant non-transitory increase in price”, în continuare testul SSNIP).
38. Atunci când întreprinderile sau asocierile de întreprinderi concurează pe baza altor parametri decât preţul, cum ar fi calitatea sau nivelul de inovare, este dificil de aplicat testul SSNIP, în special în contextul produselor cu preţ monetar zero şi al industriilor foarte inovatoare. Alte dificultăţi apar în funcţie de teoria prejudiciului aplicată în cadrul investigaţiei. Atunci când evaluarea se axează pe modificarea puterii de piaţă a întreprinderii (întreprinderilor) sau asocierii de întreprinderi în cauză, de exemplu, pentru a analiza dacă o concentrare orizontală poate duce la efecte necoordonate, testul SSNIP poate fi aplicat, în general, la preţul predominant al pieţei. Totuşi, acest lucru nu se poate întâmpla atunci când accentul se pune pe evaluarea puterii de piaţă existente a întreprinderii (întreprinderilor) sau asocierii de întreprinderi în cauză, cum ar fi atunci când se definesc pieţe în scopul evaluării existenţei unei poziţii dominante în temeiul art.11 din Legea nr.183/2012. În plus, constrângerile practice pot îngreuna aplicarea testului SSNIP, în mod empiric, atunci când se defineşte piaţa relevantă a produsului în cazuri reale. De exemplu, s-ar putea să nu fie posibil să se colecteze informaţii fiabile cu privire la valoarea pierderilor pe care le-ar suferi un deţinător ipotetic al unui monopol atunci când pune în aplicare o creştere de tip SSNIP.
39. Deşi, Consiliul Concurenţei se poate baza pe principiile testului SSNIP în evaluarea pieţei relevante, nu există nicio obligaţie pentru Consiliul Concurenţei de a aplica în mod empiric testul SSNIP, iar alte tipuri de elemente de probă sunt la fel de valabile pentru a contribui la definirea pieţei relevante, astfel cum se descrie mai detaliat în capitolul III. De fapt, în majoritatea cazurilor, testul SSNIP serveşte doar drept cadru conceptual pentru interpretarea elementelor de probă disponibile.
Subsecţiunea 2.
Substituţia la nivelul ofertei
40. Substituibilitatea produselor din perspectiva furnizorilor (substituţia la nivelul ofertei) poate fi relevantă pentru definirea pieţei în cazul în care furnizorii utilizează aceleaşi active şi procese pentru a produce produse conexe care nu sunt produse substituibile pentru clienţi şi în cazul în care acest lucru conduce la condiţii de concurenţă similare în întreaga gamă de astfel de produse conexe. În astfel de cazuri, poate fi oportun să se includă astfel de produse conexe pe piaţa relevantă a produsului, cu condiţia ca efectul de constrângere al substituţiei la nivelul ofertei în întreaga gamă de produse să fie echivalent cu cel al substituţiei la nivelul cererii în ceea ce priveşte eficacitatea şi caracterul imediat.
41. Condiţiile necesare pentru extinderea pieţei pe baza substituţiei la nivelul ofertei sunt: ca majoritatea furnizorilor, dacă nu toţi, să poată reorienta producţia către produse din gama de produse conexe; ca furnizorii să suporte doar costuri irecuperabile sau riscuri suplimentare nesemnificative atunci când îşi reorientează producţia; ca furnizorii să aibă motivaţia şi să facă acest lucru atunci când preţurile relative sau condiţiile cererii se modifică şi ca aceştia să poată oferi toate produsele din gamă în mod efectiv pe termen scurt.
42. De regulă, pot apărea situaţii de substituţie suficient de puternică la nivelul ofertei atunci când întreprinderile sau asocierile de întreprinderi comercializează un anumit produs la mai multe niveluri sau cu mai multe clase de calitate.
43. Substituţia la nivelul ofertei poate fi, de asemenea, relevantă pentru definirea pieţei relevante atunci când clienţii achiziţionează produse personalizate, de exemplu atunci când clienţii lansează invitaţii de participare la proceduri de ofertare pentru proiecte de construcţii sau achiziţionarea de trenuri sau turbine cu gaz. În astfel de cazuri, este posibil să nu existe nicio substituţie la nivelul cererii sau să existe o substituţie limitată la nivelul cererii între produsele personalizate pentru diferiţi clienţi. Din perspectiva substituţiei la nivelul cererii, fiecare astfel de produs personalizat ar putea constitui apoi propria piaţă relevantă. Cu toate acestea, atunci când constrângerea concurenţială asupra întreprinderii (întreprinderilor) sau asocierii de întreprinderi în cauză în astfel de cazuri rezultă din capacitatea altor furnizori de a produce produsul personalizat specific, condiţiile de concurenţă pot fi totuşi similare pentru diferiţi clienţi. Prin urmare, atunci când aceiaşi furnizori pot răspunde şi, în general, răspund cu oferte care îndeplinesc specificaţiile unor clienţi diferiţi, de exemplu cu ocazia unor invitaţii diferite de participare la proceduri de ofertare, diferitele produse personalizate pot fi incluse pe aceeaşi piaţă relevantă a produsului.
44. În cazul în care numai unii dintre furnizori au capacitatea şi motivaţia de a reorienta producţia şi de a oferi produsele în mod efectiv pe termen scurt şi ar face acest lucru, nu este adecvat să se includă gama de produse a acestora pe aceeaşi piaţă relevantă. Cu toate acestea, atunci când efectuează evaluarea din punctul de vedere al concurenţei, Consiliul Concurenţei ia în considerare constrângerea concurenţială exercitată de furnizorii care îndeplinesc condiţiile respective, inclusiv probabilitatea ca aceştia să îşi extindă vânzările de produse relevante în viitor, atunci când cazul necesită o evaluare prospectivă.
45. În mod similar, în cazul în care substituţia la nivelul ofertei ar implica necesitatea de a adapta în mod semnificativ activele corporale şi necorporale existente în afara desfăşurării normale a activităţii, de a suporta investiţii suplimentare, costuri irecuperabile sau riscuri mai mult decât nesemnificative, de a lua decizii strategice de durată sau de a suporta întârzieri, Consiliul Concurenţei nu extinde piaţa relevantă pe baza substituţiei la nivelul ofertei. Consiliul Concurenţei nu poate extinde piaţa relevantă pe baza substituţiei la nivelul ofertei, chiar dacă producătorii sunt deja implicaţi în producţia întregii game de produse conexe. De exemplu, deşi anumiţi producătorii de brânzeturi pot produce mai multe tipuri de brânzeturi, pot exista costuri şi termene de execuţie semnificative pentru ca un producător al unui tip de brânzeturi să îşi poată reorienta producţia şi să înceapă să vândă un alt tip de brânzeturi. În aceste tipuri de cazuri, Consiliul Concurenţei examinează efectele unei astfel de reorientări în evaluarea din punctul de vedere al concurenţei ca fiind o constrângere generată de concurenţa potenţială.
Secţiunea 2.
Metodologia generală de definire a pieţelor geografice
46. Pieţele geografice pot varia de la pieţe locale la pieţe mondiale, în funcţie de circumstanţele cazului. Abordarea pe care Consiliul Concurenţei o utilizează pentru a defini piaţa geografică relevantă constă în evaluarea condiţiilor de concurenţă. Un punct de plecare comun este identificarea zonelor în care comportamentul sau concentrarea relevantă ar putea avea efecte, prin identificarea locului unde se află întreprinderea (întreprinderile) sau asocierea de întreprinderi în cauză şi a clienţilor acesteia (acestora). În continuare, Consiliul Concurenţei analizează dacă respectivele condiţii de concurenţă dintr-o zonă anume sunt suficient de omogene pentru ca efectele comportamentului sau ale concentrării să poată fi evaluate şi dacă acea zonă poate fi diferenţiată de alte zone, deoarece condiţiile de concurenţă sunt semnificativ diferite în aceste zone.
47. Consiliul Concurenţei efectuează evaluarea condiţiilor de concurenţă examinând o varietate de criterii. În funcţie de cerinţele şi particularităţile fiecărui caz în parte, printre aceste criterii se numără:
47.1 prezenţa aceloraşi furnizori sau a unor furnizori diferiţi în diverse zone geografice;
47.2 asemănările sau diferenţele în ceea ce priveşte cotele de piaţă şi preţurile acestora;
47.3 asemănările sau diferenţele în ceea ce priveşte preferinţele clienţilor şi comportamentul de cumpărare;
47.4 barierele şi costurile asociate deservirii clienţilor dintr-o zonă diferită;
47.5 factori legaţi de distanţă care afectează costurile, cantităţile disponibile sau fiabilitatea aprovizionării, precum şi fluxurile comerciale şi configuraţia transporturilor.
Detalii suplimentare privind elementele de probă pe care se bazează Consiliul Concurenţei atunci când evaluează pieţele geografice relevante sunt stabilite în capitolul III, secţiunea 3.
48. De obicei, Consiliul Concurenţei analizează, de asemenea, substituţia la nivelul cererii între furnizori situaţi în locuri sau zone geografice diferite. Acest lucru este deosebit de important în cazurile în care locul în sine în care se află clientul nu contează pentru condiţiile în care sunt oferite produsele, şi anume atunci când furnizorii nu negociază cu clienţii individuali sau nu discriminează în funcţie de locul unde se află clientul sau de zona geografică. În acest caz, piaţa geografică relevantă este de obicei definită pe baza locului unde se află furnizorul, iar Consiliul Concurenţei poate pune un accent deosebit pe a stabili ce furnizori şi din ce zone sunt substituibili apropiaţi ai întreprinderii (întreprinderilor) în cauză, în conformitate cu metodologia prevăzută la capitolul II, secţiunea 1, subsecţiunea 1.
49. În cazurile în care furnizorii negociază cu clienţi individuali sau pot face discriminări în funcţie de locul unde se află clienţii sau de zona geografică, Consiliul Concurenţei va defini, de obicei, piaţa geografică relevantă în funcţie de locul unde se află clienţii. Substituţia la nivelul cererii între diferite zone geografice – cum ar fi trecerea la importuri suplimentare – poate fi, de asemenea, relevantă în aceste cazuri. Atunci când clienţii din două zone au în vedere, în cea mai mare parte, aceiaşi furnizori ca alternativă de aprovizionare şi îşi pot reorienta volumele de achiziţii cu uşurinţă între ei, acest lucru poate indica, împreună cu alţi factori, că respectivele condiţii de concurenţă aferente celor două zone sunt suficient de omogene şi că efectele comportamentului sau ale concentrării ar fi suficient de omogene în cele două zone încât să facă parte din aceeaşi piaţă geografică relevantă. În schimb, atunci când clienţii din două zone au în vedere furnizori diferiţi ca alternative de aprovizionare sau atunci când volumele care pot fi reorientate şi sunt reorientate sunt limitate, de exemplu, ca urmare a preferinţelor clienţilor sau a limitelor volumelor importurilor disponibile, acest lucru indică faptul că respectivele condiţii de concurenţă din cele două zone nu sunt suficient de omogene.
50. Simpla existenţă a importurilor sau posibilitatea de a se reorienta către importuri într-o anumită zonă geografică nu conduce în mod necesar la o extindere a pieţei geografice pentru a include zona din care mărfurile au fost sau ar fi putut fi exportate. Clienţii situaţi în zona din care mărfurile au fost sau ar fi putut fi exportate se pot confrunta cu condiţii de concurenţă diferite faţă de clienţii situaţi în zona în care sunt livrate importurile. În aceste condiţii, dacă pieţele geografice ar fi definite în sens larg pentru a include zonele de export şi de livrare a mărfurilor de import, acest lucru ar putea include în mod eronat în piaţa relevantă zonele în care clienţii este posibil să fie afectaţi în mod diferit de comportamentul sau de concentrarea relevantă. Acest lucru ar împiedica evaluarea din punctul de vedere al concurenţei în loc să o faciliteze.
51. Prin urmare, în cazurile în care există importuri semnificative, dar comerţul între anumite zone geografice sau alte considerente legate de ofertă şi cerere sunt insuficiente pentru a conduce la condiţii de concurenţă suficient de omogene, Consiliul Concurenţei nu extinde piaţa geografică relevantă pentru a include zona din care au fost exportate mărfurile. Cu toate acestea, în cadrul evaluării din punctul de vedere al concurenţei şi atunci când pieţele geografice sunt definite în funcţie de locul unde se află clienţii, Consiliul Concurenţei calculează cotele de piaţă pe baza tuturor vânzărilor către clienţi de pe piaţa geografică relevantă, inclusiv a vânzărilor efectuate atât de furnizorii locali, cât şi de importatori. De asemenea, Consiliul Concurenţei ia pe deplin în considerare constrângerea concurenţială exercitată de importuri pe piaţa relevantă în alte moduri în evaluarea din punctul de vedere al concurenţei, de exemplu examinând dacă este probabil ca importurile să se extindă în viitor atunci când cazul necesită o evaluare prospectivă.
Capitolul III
PROCEDURA DE DEFINIRE A PIEŢELOR
Secţiunea 1.
Abordarea generală a definirii pieţei în practică
52. Consiliul Concurenţei poate să identifice cu titlu preliminar cele mai plauzibile pieţe relevante ale produsului şi cele mai plauzibile pieţe geografice relevante în cadrul cărora ar trebui evaluat un anumit comportament sau o anumită concentrare. Pentru a face acest lucru, Consiliul Concurenţei se poate baza pe informaţii uşor accesibile, pe pieţele relevante definite în deciziile sale anterioare în acelaşi sector sau în sectoare similare sau pe informaţiile transmise de întreprinderea (întreprinderile) sau asocierea de întreprinderi în cauză. Adesea, va exista un număr limitat de astfel de pieţe relevante alternative plauzibile. În continuare, Consiliul Concurenţei îşi adaptează ipotezele de lucru iniţiale cu privire la piaţa relevantă a produsului şi la piaţa geografică relevantă în lumina elementelor de probă colectate în cursul investigaţiei sale, dacă este necesar. În multe cazuri, o examinare sumară a posibilităţilor plauzibile alternative de definire a pieţei este suficientă pentru a structura şi a facilita evaluarea din punctul de vedere al concurenţei în decizia Consiliului Concurenţei, fără a fi necesară efectuarea unei analize detaliate pentru a ajunge la o concluzie cu privire la definirea fiecărei pieţe relevante. În deciziile sale, Consiliul Concurenţei poate să stabilească şi să aibă în vedere posibilităţi alternative de definire a pieţei, începând cu pieţe mai extinse sau mai restrânse, în funcţie de particularităţile cazului.
53. Secţiunile 2 şi 3 descriu diverşi factori care pot fi relevanţi pentru definirea pieţei relevante a produsului şi a pieţei geografice relevante. Secţiunea 4 descrie modul în care Consiliul Concurenţei colectează şi evaluează elementele de probă cu privire la aceşti factori diferiţi. Acest lucru nu înseamnă că, în fiecare caz în parte, Consiliul Concurenţei trebuie să obţină elemente de probă şi să evalueze toţi factorii menţionaţi. În practică, elementele de probă referitoare la un subset al acestor factori sunt adesea suficiente pentru a permite Consiliului Concurenţei să ajungă la o concluzie cu privire la piaţa relevantă.
Secţiunea 2.
Elementele de probă utilizate pentru definirea pieţelor de produse
Subsecţiunea 1.
Elemente de probă relevante pentru substituţia la nivelul cererii
54. În conformitate cu principiile stabilite în secţiunea 2, atunci când defineşte piaţa relevantă a produsului, Consiliul Concurenţei se concentrează în primul rând pe elementele de probă referitoare la substituţia la nivelul cererii, dar poate, de asemenea, să ia în considerare elementele de probă referitoare la substituţia la nivelul ofertei, dacă sunt îndeplinite condiţiile relevante prevăzute în capitolul II, secţiunea 1, subsecţiunea 2. Categoriile de elemente de probă stabilite în capitolul III, secţiunea 2, subsecţiunea 1 şi capitolul III, secţiunea 2, subsecţiunea 2 pot fi relevante pentru evaluarea substituţiei la nivelul cererii şi la nivelul ofertei în scopul definirii pieţei relevante a produsului.
55. Elementele de probă privind factori, precum caracteristicile produselor (inclusiv calitatea produselor sau nivelul de inovare), preţurile şi funcţionalităţile acestora şi utilizarea căreia îi sunt destinate, adesea uşor accesibile, sunt, în general, utile pentru identificarea gamei de posibile produse substituibile disponibile clienţilor întreprinderii (întreprinderilor) sau asocierii de întreprinderi în cauză.
56. Cu toate acestea, o evaluare care să stabilească dacă produsele sunt similare în funcţie de o serie de caracteristici observabile, dacă preţurile acestora şi modelele de preţ sunt comparabile sau dacă produsele servesc aceleiaşi utilizări căreia îi sunt destinate poate fi insuficientă pentru a stabili dacă două produse sunt substituibile din punctul de vedere al cererii. În schimb, este posibil ca diferenţele în ceea ce priveşte caracteristicile produsului, preţurile şi utilizarea căreia îi sunt destinate să nu fie întotdeauna suficiente, ca atare, pentru a stabili dacă două produse aparţin unor pieţe de produse diferite. Acest lucru se datorează faptului că este posibil ca astfel de consideraţii să nu reflecte cu exactitate modul în care clienţii atribuie o valoare diferitelor caracteristici ale produselor şi modul în care clienţii ar reacţiona la modificările condiţiilor relative de aprovizionare, cum ar fi o creştere a preţurilor.
57. Prin urmare, Consiliul Concurenţei evaluează motivele subiacente pentru care clienţii ar înlocui sau nu un produs cu altul, pentru a identifica parametrii care sunt cei mai relevanţi pentru alegerile clienţilor. Există o varietate de parametri care pot direcţiona alegerile clienţilor pe lângă preţul produsului, cum ar fi nivelul de inovare sau calitatea acestuia în diferite aspecte, astfel cum se indică la punctul 20. De exemplu, clienţii pot lua în considerare dacă un produs este fabricat utilizând tehnologii mai mult sau mai puţin sustenabile. Diferenţele dintre lanţurile de distribuţie, inclusiv cele online şi offline, sau cadrul de reglementare pot fi, de asemenea, relevante. În plus, alegerile clienţilor pot fi supuse unor predilecţii comportamentale, cum ar fi tendinţa de a alege opţiunea implicită oferită. Identificarea parametrilor care sunt cei mai relevanţi pentru alegerea clienţilor îi permite Consiliului Concurenţei să compare produsele în funcţie de aceşti parametri, ceea ce oferă informaţii pentru evaluarea gradului lor de substituibilitate.
58. În anumite cazuri, pot exista elemente de probă cu privire la substituţia unor produse diferite în urma unor schimbări structurale, evenimente sau şocuri anterioare de pe piaţă. Astfel de elemente de probă pot oferi multe informaţii referitoare la substituţia la nivelul cererii, în special atunci când substituţia este cauzată de o schimbare exogenă a condiţiilor relative de aprovizionare cu produsele întreprinderii (întreprinderilor) sau asocierii de întreprinderi în cauză, cum ar fi un şoc neaşteptat al costurilor, sau de un alt eveniment similar. Lansările de produse noi pot oferi, de asemenea, informaţii utile, atunci când este posibil să se determine cu precizie produsele pentru care vânzările au scăzut în favoarea noului produs. În mod similar, modificările cantităţilor ca reacţie la ieşirea de pe piaţă a unui furnizor sau ca urmare a indisponibilităţii (temporare) a anumitor produse (de exemplu, din cauza întreruperilor de producţie sau a perturbărilor lanţului de aprovizionare) pot oferi informaţii cu privire la modelele de substituţie. Cu toate acestea, este posibil ca reacţiile la o modificare semnificativă, cum ar fi indisponibilitatea completă a unui produs sau introducerea unui produs nou, să nu indice întotdeauna modul în care clienţii ar reacţiona la modificări mai limitate ale condiţiilor relative de aprovizionare.
59. În unele cazuri, întreprinderile sau asocierile de întreprinderi pot, de asemenea, să colecteze informaţii relevante privind produsele substituibile la nivelul cererii pe parcursul desfăşurării normale a activităţii. De exemplu, o întreprindere sau asocierie de întreprinderi poate dispune de date cu privire la clienţii pe care i-a atras şi la clienţii pe care i-a pierdut, precum şi cu privire la identitatea concurenţilor care au pierdut/au atras clienţii respectivi. În schimb, elemente de probă care indică un comportament al clienţilor de renunţare la un produs ca urmare a unor factori care nu au legătură cu modificările condiţiilor relative de aprovizionare, cum ar fi modificări ale preferinţelor sau ale tiparelor de consum în timp, oferă mai puţine informaţii referitoare la substituţia la nivelul cererii.
60. În cazul în care există suficiente date privind o substituţie anterioară, se pot obţine măsuri cantitative privind substituibilitatea diferitelor produse. De exemplu, poate fi posibilă stabilirea unor rate de redirecţionare între produsele substituibile candidate. Ratele de redirecţionare estimează ponderea volumelor de vânzări pierdute de produsul de interes care este redirecţionată către fiecare produs substituibil candidat ca răspuns la modificările condiţiilor relative de aprovizionare. În plus, se pot estima elasticităţile în funcţie de propriul preţ şi elasticităţile încrucişate în funcţie de preţ pentru cererea unui produs utilizând tehnici econometrice. Pentru a fi fiabile, astfel de elemente cantitative de probă trebuie să fie suficient de solide.
61. Consiliul Concurenţei se poate baza, de asemenea, pe informaţii cu privire la modul în care este probabil să reacţioneze clienţii la modificări ipotetice ale condiţiilor relative de aprovizionare (“substituţie ipotetică”). Răspunsurile motivate ale clienţilor şi ale concurenţilor cu privire la o astfel de substituţie ipotetică pot oferi informaţii pentru identificarea produselor substituibile. În unele cazuri, pot fi disponibile elemente de probă privind substituţia ipotetică şi din anchetele efectuate pe un eşantion reprezentativ de clienţi. Elementele de probă privind substituţia ipotetică pot fi singurele elemente de probă directe (cantitative) disponibile ale substituţiei la nivelul cererii şi pot fi oferi informaţii utile pentru evaluare. Cu toate acestea, elementele de probă privind substituţia ipotetică pot fi mai puţin fiabile decât cele privind substituţia efectivă, de exemplu din cauza faptului că substituţia ipotetică la nivelul cererii nu are consecinţe reale pentru clienţi sau din cauza altor predilecţii comportamentale. În special, este posibil ca opiniile participanţilor pe piaţă referitoare la probabilitatea sau amploarea reorientării ipotetice către un produs alternativ să nu fie suficient de fiabile, complete sau exacte pentru a-i permite Consiliului Concurenţei să estimeze elasticitatea cererii. Totuşi, aceasta este o evaluare de la caz la caz şi depinde de forţa elementelor de probă disponibile.
62. În industriile cu evoluţie rapidă, în special în cele caracterizate de progrese tehnologice rapide (de exemplu în sectorul digital), introducerea de produse sau procese noi sau nou dezvoltate, precum şi schimbările tehnologice sau de reglementare pot conduce la tranziţii structurale ale pieţei care afectează dinamica existentă la nivelul concurenţial şi reacţiile generale la condiţiile relative de aprovizionare. În astfel de cazuri, Consiliul Concurenţei poate lua în considerare modificările preconizate ale posibilităţilor de substituţie care rezultă din modificarea dinamicii la nivel concurenţial, sub rezerva condiţiilor stabilite la punctul 26.
63. De regulă, întreprinderile monitorizează concurenţa pe parcursul desfăşurării normale a activităţii. La nivelul industriei, pot exista, de asemenea, asociaţii sau experţi care monitorizează concurenţa. Deşi astfel de opinii ale industriei cu privire la limitele pieţei nu corespund în mod necesar conceptului de piaţă relevantă în sensul legislaţiei concurenţiale, informaţiile cu privire la întreprinderile sau asocierile de întreprinderi care se consideră unele pe celelalte concurenţi (apropiaţi), precum şi opiniile altor participanţi pe piaţă şi ale experţilor din industrie cu privire la constrângerile concurenţiale pot oferi informaţii utile pentru evaluarea substituţiei la nivelul cererii. Acest lucru este valabil în special atunci când motivele invocate pentru a concluziona că anumite întreprinderi sau asocierii de întreprinderi sunt concurenţi (apropiaţi) corespund cadrului de definire a pieţei relevante stabilit de Consiliul Concurenţei, adică produsele întreprinderilor sau asocierilor de întreprinderi sunt considerate de clienţi ca fiind substituibile.
64. Există diverse bariere potenţiale în calea substituţiei, precum şi costuri de schimbare. Aceste bariere şi costuri pot avea diverse origini, cum ar fi obligaţiile contractuale, costurile identificării unor produse alternative, incertitudinea cu privire la calitatea şi reputaţia produselor alternative, costurile de formare pentru utilizarea altor produse sau de adaptare a proceselor de producţie proprii, recunoaşterea mărcii, barierele de reglementare sau alte forme de intervenţie a statului, existenţa unor efecte de reţea, costurile portabilităţii datelor, gradul de interoperabilitate cu alte produse sau alte dependenţe legate de date, integrarea produselor sau complementarităţile din perspectiva utilizării.
65. Pot apărea bariere în calea reorientării şi atunci când clienţii nu pot trece de la un canal de vânzări la altul. De exemplu, constrângerile concurenţiale în ceea ce priveşte aprovizionarea cu componente auto pentru piaţa echipamentelor originale pot fi diferite de cele legate de furnizarea unor astfel de componente pentru piese de schimb, clienţii pieselor de schimb neputând obţine componentele în condiţiile oferite producătorilor de echipamente originale. Această situaţie poate duce la definirea a două pieţe relevante distincte ale produsului.
66. În unele cazuri, ar putea fi posibil, de asemenea, să se stabilească limitele pieţei relevante prin evaluarea cantitativă a rentabilităţii unei creşteri de tip SSNIP pentru un deţinător ipotetic al unui monopol. Un exemplu de aplicare a testului SSNIP îl reprezintă realizarea unei “analize a pierderii critice”. Analiza pierderii critice implică, în mod normal, determinarea pierderii maxime a volumului vânzărilor care poate fi suferită pentru ca o SSNIP să fie profitabilă pentru un deţinător ipotetic al unui monopol. Această “pierdere critică” este apoi comparată cu o estimare a pierderii reale probabile a volumului vânzărilor care rezultă din SSNIP. În cazul în care pierderea critică este mai mare decât pierderea reală probabilă, o creştere de tip SSNIP ar fi profitabilă, ceea ce indică faptul că produsele de pe piaţa candidată formează o piaţă relevantă a produsului. În scenariul opus, este posibil ca piaţa candidată să trebuiască să fie extinsă. Particularităţile analizei care urmează să fie efectuată depind de circumstanţele specifice ale fiecărui caz în parte. Atunci când evaluează analiza pierderii critice, Consiliul Concurenţei ia în considerare, de asemenea, faptul că observarea unei marje de profit procentuale ridicate implică nu numai o pierdere critică scăzută, ci poate indica, de asemenea, că elasticitatea reală a cererii la propriul preţ – şi, prin urmare, pierderea reală – este probabil să fie scăzută şi invers.
Subsecţiunea 2.
Elemente de probă relevante pentru substituţia la nivelul ofertei
67. Atunci când evaluează substituţia la nivelul ofertei, Consiliul Concurenţei poate lua în considerare elemente de probă furnizate de întreprinderi cu privire la existenţa unei supracapacităţi şi la capacitatea şi motivaţia acestora de a redistribui producţia şi oferta pe termen scurt. Elementele de probă privind redistribuirea anterioară a producţiei sau a ofertei pentru produsele în cauză ca răspuns la schimbările exogene ale condiţiilor ofertei sau cererii sunt deosebit de relevante (de exemplu reorientarea producţiei către diferite niveluri sau clase de calitate în desfăşurarea normală a calităţii). În schimb, în absenţa unor elemente de probă privind substituţia anterioară la nivelul ofertei, Consiliul Concurenţei poate considera că este mai puţin probabil ca efectul unei astfel de substituţii să fie echivalent celui al substituţiei la nivelul cererii în ceea ce priveşte eficacitatea şi caracterul imediat.
68. Consiliul Concurenţei ia în considerare diverse bariere şi costuri atunci când evaluează posibilitatea extinderii pieţei pe baza substituţiei la nivelul ofertei. De exemplu, aceasta analizează dacă, pentru a-şi reorienta producţia sau oferta, întreprinderile sau asocierile de întreprinderi trebuie să suporte investiţii de capital specifice sau investiţii specifice în procese de producţie, formare şi capital uman, obţinerea recunoaşterii mărcii sau a denumirii, accesul la date, precum şi costuri aferente cumpărării de utilaje noi sau alte investiţii. Informaţiile privind existenţa unor obstacole juridice sau administrative, cum ar fi necesitatea de a deţine un anumit act permisiv, sau obstacolele de natură strategică ce pot afecta reorientarea producţiei sau a ofertei, cum ar fi legăturile contractuale sau acordurile de exclusivitate, pot fi, de asemenea, relevante. Consiliul Concurenţei analizează, de asemenea, motivaţia întreprinderilor sau asocierilor de întreprinderi de a-şi reorienta producţia sau oferta, inclusiv dacă o astfel de schimbare ar conduce la o pierdere a vânzărilor de alte produse, precum şi disponibilitatea lor de a acţiona astfel. Aşa cum se explică la punctul 45, atunci când orice astfel de bariere sau costuri nu sunt nesemnificative, Consiliul Concurenţei ia mai degrabă în considerare constrângerile concurenţiale (dacă există) exercitate de astfel de întreprinderi sau asocieri de întreprinderi în cadrul evaluării din punctul de vedere al concurenţei decât să extindă piaţa relevantă.
Secţiunea 3.
Elementele de probă utilizate pentru definirea pieţelor geografice
69. De regulă, Consiliul Concurenţei este în măsură să adopte o opinie preliminară cu privire la măsura în care piaţa geografică candidată este locală, naţională, regională, sau mondială, pe baza informaţiilor preliminare privind comportamentul de cumpărare şi preferinţele clienţilor produselor relevante. În continuare, Consiliul Concurenţei investighează dacă respectivele condiţii de concurenţă de pe întreaga piaţă candidată sunt suficient de omogene pentru ca efectele comportamentului sau ale concentrării să poată fi evaluate şi dacă piaţa candidată poate fi diferenţiată de alte zone, deoarece condiţiile de concurenţă sunt semnificativ diferite în aceste zone.
70. Categoriile de elemente de probă analizate în prezenta secţiune pot fi importante pentru definirea pieţei geografice relevante.
71. Situaţia în care clienţi din zone geografice diferite au acces la aceiaşi furnizori reali şi potenţiali şi în care acei furnizori au cote de piaţă similare în zone diferite reprezintă, de regulă, un prim indiciu că respectivele condiţii de concurenţă sunt suficient de omogene pentru a include acele zone în aceeaşi piaţă geografică relevantă. În schimb, situaţia în care cotele de piaţă ale acelor furnizori variază substanţial de la o zonă geografică la alta indică, de regulă, faptul că respectivele condiţii de concurenţă din acele zone nu sunt suficient de omogene.
72. O analiză preliminară a preţurilor şi a diferenţelor de preţ poate oferi, de asemenea, elemente de probă utile. În general, se poate preconiza că existenţa unor condiţii omogene de concurenţă în zone diferite va conduce la niveluri similare ale preţurilor pentru aceleaşi produse. O astfel de similitudine poate fi, de asemenea, rezultatul unui arbitraj funcţional între zone diferite, şi anume al procesului prin care preţurile mai mari dintr-o zonă pot determina întreprinderile sau asocierile de întreprinderi care desfăşoară această activitate să cumpere produse în zona cu preţuri scăzute şi să le revândă în zona cu preţuri ridicate până când preţurile converg suficient pentru a face o astfel de activitate neprofitabilă. Consiliul Concurenţei poate evalua, de asemenea, dacă furnizorii le oferă clienţilor condiţii diferite de aprovizionare în funcţie de locul în care se află clienţii, întrucât acest lucru poate avea un efect asupra definirii pieţei în jurul locurilor unde se află furnizorii.
73. Cu toate acestea, analizele cotelor de piaţă şi ale preţurilor pot să nu fie decisive, ca atare, pentru definirea pieţei geografice. Aşadar, Consiliul Concurenţei analizează de obicei motivele care se află la originea oricărei configuraţii date a cotelor de piaţă sau a preţurilor şi evaluează, de asemenea, alţi indicatori.
74. Diferenţele în ceea ce priveşte cultura, limba, stilul de viaţă, demografia sau mediul socioeconomic pot conduce la preferinţe locale, naţionale sau regionale în legătură cu anumite produse sau mărci. Acest lucru poate afecta poziţiile concurenţiale ale diferitelor întreprinderi sau asocierii de întreprinderi din zone diferite. Diferenţele în ceea ce priveşte preferinţele clienţilor din zone diferite pot conduce la diferenţe la nivelul comportamentului de cumpărare şi, prin urmare, au un potenţial puternic de a limita dimensiunea geografică a pieţei.
75. În special, atunci când setul de produse pe care clienţii le consideră substituibile produselor întreprinderii (întreprinderilor) sau asocierii de întreprinderi în cauză diferă de la zonă geografică la alta, acesta este, în general, un indiciu puternic că respectivele condiţii de concurenţă nu sunt suficient de omogene pentru ca aceste zone să aparţină aceleiaşi pieţe geografice.
76. O examinare a configuraţiei geografice actuale a achiziţiilor clienţilor poate oferi indicatori utili privind asemănările sau diferenţele în ceea ce priveşte preferinţele clienţilor şi condiţiile de concurenţă. În anumite cazuri, atunci când clienţii din întreaga lume au acces la aceiaşi furnizori în condiţii similare, indiferent de locul în care se află clienţii, de exemplu, dacă achiziţionează produse de la întreprinderi sau asocieri de întreprinderi situate oriunde în lume în condiţii similare, este probabil ca piaţa geografică relevantă să aibă o dimensiune mondială. O piaţă poate fi definită, de asemenea, ca fiind globală, din care numai anumite domenii sunt excluse din cauza barierelor ridicate la intrare sau a altor obstacole în calea aprovizionării globale de către clienţi. În astfel de cazuri şi atunci când pieţele geografice sunt definite în funcţie de locul unde se află clienţii, orice importuri din zonele excluse pe piaţa geografică definită ar fi luate în considerare la calcularea cotelor de piaţă, iar posibilitatea ca astfel de importuri să constrângă întreprinderea (întreprinderile) sau asocierea de întreprinderi implicată (implicate) pe piaţa relevantă ar trebui analizată în cadrul evaluării din punctul de vedere al concurenţei.
77. Consiliul Concurenţei evaluează dacă furnizorii au capacitatea şi sunt dispuşi să îşi ofere produsele în condiţii concurenţiale pe întreaga piaţă candidată sau dacă există bariere sau costuri care fac imposibilă, sau neatractivă deservirea în condiţii concurenţiale de către un furnizor a clienţilor din zone pe care nu le deserveşte în prezent. Evaluarea include o examinare a măsurii în care preferinţele clienţilor impun furnizorilor să aibă o prezenţă locală sau acces la o reţea de distribuţie sau la lanţuri de distribuţie relevante pentru a vinde produse pe întreaga piaţă candidată. Evaluarea include, de asemenea, o examinare a cadrului de reglementare, şi anume a oricărui tip de barieră creată prin acţiunea statului care poate afecta furnizorii din alte zone. Printre aceste bariere se pot număra reguli privind achiziţiile publice, subvenţiile, reglementarea preţurilor, cotele şi tarifele care limitează comerţul sau producţia, standardele tehnice, cerinţele lingvistice, monopolurile juridice, limitele libertăţii de stabilire, cerinţele administrative de autorizare (de exemplu, acte permisive) sau alte reglementări sectoriale specifice. Astfel de bariere pot limita efectiv gradul în care furnizorii dintr-o anumită zonă sunt supuşi unei presiuni concurenţiale din partea furnizorilor stabiliţi în afara zonei respective şi, prin urmare, pot conduce la diferenţe în ceea ce priveşte condiţiile de concurenţă. Aceleaşi bariere pot împiedica, de asemenea, clienţii să achiziţioneze produse de la furnizori din zone diferite.
78. Pe de altă parte, cadrul de reglementare, în special armonizarea reglementărilor, de exemplu la nivel mondial, poate reduce barierele în calea comerţului şi poate indica faptul că pieţele geografice sunt mai extinse sau este probabil să devină astfel în viitor. În definirea pieţelor geografice, Consiliul Concurenţei ţine seama de procesul de integrare a pieţelor. În situaţiile în care barierele de reglementare sunt eliminate, Consiliul Concurenţei evaluează elementele de probă relevante care indică o tranziţie structurală a pieţei, de exemplu în ceea ce priveşte preţurile, cotele de piaţă sau modelele comerciale.
79. Pe unele pieţe, poziţiile concurenţiale ale furnizorilor pot depinde de distanţa dintre fiecare furnizor şi client. De exemplu, costurile de transport pot reprezenta o parte importantă a costurilor pentru anumite produse, ceea ce poate plasa furnizorii situaţi la o distanţă mai mare de client într-un dezavantaj concurenţial semnificativ în raport cu furnizorii situaţi mai aproape de client. Alţi factori, cum ar fi considerentele privind securitatea aprovizionării, aspectele legate de sustenabilitate, perisabilitatea sau accesibilitatea produselor, pot avea un efect similar. În plus, pe pieţele de consum, distanţa sau timpul de deplasare până la furnizor poate fi un aspect important. Acesta este, de regulă, cazul aeroporturilor, al supermarketurilor sau al benzinăriilor.
80. În astfel de situaţii, este probabil ca pieţele să fie diferenţiate din punct de vedere geografic, în sensul că respectivele condiţii de concurenţă se modifică în funcţie de distanţa dintre fiecare furnizor şi client. În astfel de cazuri, Consiliul Concurenţei poate defini piaţa geografică pe baza zonelor de deservire. Zonele de deservire pot fi trasate în jurul clienţilor sau în jurul furnizorilor, în funcţie de particularităţile cazului şi de măsura în care furnizorii îşi oferă produsele în condiţii diferite, în funcţie de amplasarea sau de zona geografică a locului în care se află clientul. În absenţa unei astfel de discriminări, Consiliul Concurenţei ia adesea în considerare zonele de deservire din jurul locurilor unde se află furnizorii. În schimb, pe pieţele cu preţuri adaptate în funcţie de client, în mod normal este preferabil să se evalueze condiţiile de concurenţă în diferite locuri unde se află clienţii şi să se delimiteze zonele de deservire din jurul locurilor unde se află clienţii. În cazul în care acest lucru nu este posibil, de exemplu deoarece clienţii sunt numeroşi şi dispersaţi sau deoarece nu există informaţii privind locurile unde se află clienţii concurenţilor, Consiliul Concurenţei poate trasa zone de deservire în jurul locurilor unde se află furnizorii.
81. Zonele de deservire sunt, în general, măsurate fie în funcţie de distanţa sau durata de deplasare a clienţilor (caz în care sunt denumite izocrone), fie în funcţie de durata sau distanţa de livrare aferente unui loc în care se realizează o anumită proporţie din vânzări. De obicei, Consiliul Concurenţei se bazează pe zone de deservire care sunt reprezentative pentru modelele de achiziţie ale majorităţii clienţilor. Acestea se pot determina pe baza distribuţiei efective a distanţelor sau a duratei de livrare sau de deplasare şi/sau se pot baza pe opiniile participanţilor pe piaţă. Pe această cale, Consiliul Concurenţei ţine seama, de regulă, de zonele de deservire care acoperă 80% din vânzări sau din clienţi. În funcţie de considerentele specifice pieţei, Consiliul Concurenţei se poate baza, de asemenea, pe seturi alternative de intervale – precum 70% şi/sau 90% din vânzări.
82. O analiză a configuraţiei şi a evoluţiei transporturilor, a fluxurilor comerciale şi a factorilor determinanţi ai acestor fluxuri poate indica absenţa sau existenţa unor bariere. Capacitatea de adaptare a acestor fluxuri la modificările condiţiilor relative de aprovizionare poate indica, de asemenea, gradul de presiune concurenţială exercitată de furnizorii situaţi în afara pieţei geografice candidate asupra întreprinderii (întreprinderilor) sau asocierii de întreprinderi în cauză. În unele cazuri, poate fi posibil să se cuantifice această constrângere, de exemplu prin estimarea economică a elasticităţilor importurilor sau prin studii privind evenimentele care demonstrează capacitatea de adaptare a importurilor la modificările preţurilor. Cu toate acestea, simpla existenţă a fluxurilor comerciale sau capacitatea lor de adaptare la modificările condiţiilor relative de aprovizionare nu implică în mod necesar că respectivele condiţii de concurenţă din zona din care provin fluxurile comerciale sunt suficient de omogene cu cele de pe piaţa geografică candidată pentru a justifica o extindere a pieţei geografice relevante. În caz contrar şi astfel cum se explică la punctul 49, Consiliul Concurenţei ia mai degrabă în considerare constrângerile concurenţiale (dacă există) din partea importatorilor asupra întreprinderii (întreprinderilor) sau asocierii de întreprinderi în cauză în cadrul evaluării din punctul de vedere al concurenţei (inclusiv în ceea ce priveşte cotele de piaţă şi potenţiala expansiune viitoare) decât să extindă piaţa geografică relevantă.
Secţiunea 4.
Colectarea şi evaluarea elementelor de probă
83. Consiliul Concurenţei utilizează diferite surse de informaţii şi tipuri de elemente de probă pentru a defini piaţa relevantă şi se poate baza atât pe informaţii calitative, cât şi cantitative. Anumite tipuri de elemente de probă pot fi decisive într-un caz, dar de o importanţă limitată sau inexistentă în alte cazuri care implică o industrie diferită, un produs diferit sau circumstanţe diferite. În majoritatea cazurilor şi, în special, atunci când este necesară o evaluare detaliată, Consiliul Concurenţei îşi întemeiază deciziile pe examinarea mai multor factori, astfel cum sunt prezentaţi în capitolul III, secţiunea 2 şi capitolul III, secţiunea 3, precum şi a unor surse diferite. Consiliul Concurenţei adoptă o abordare deschisă faţă de elemente de probă empirice, cu scopul de a utiliza în mod eficace toate informaţiile disponibile, care pot fi relevante în cazuri individuale şi efectuează o evaluare generală pe baza acestora. Consiliul Concurenţei nu aplică o ierarhie rigidă a diferitelor surse de informaţii sau a diferitelor tipuri de elemente de probă.
84. Elementele de probă utilizate de Consiliul Concurenţei pentru a defini pieţele ar trebui să fie fiabile. Este probabil ca acest lucru să fie valabil, de exemplu, atunci când elementele de probă provin de la autorităţi publice sau sunt susţinute de surse multiple, inclusiv de participanţii pe piaţă cu interese conflictuale, cum ar fi furnizorii şi clienţii lor direcţi. În plus, în măsura în care acest lucru este posibil, Consiliul Concurenţei utilizează elemente de probă recente în legătură cu perioada care face obiectul investigaţiei, în special atunci când evaluează pieţele dintr-o industrie în curs de schimbare. În situaţia în care cazul avut în vedere necesită o evaluare prospectivă şi atunci când definirea pieţei se bazează pe schimbări ale dinamicii concurenţiale în perioada de timp luată în considerare, astfel de schimbări trebuie să fie susţinute de elemente de probă fiabile, care să demonstreze cu un nivel suficient de probabilitate că modificările preconizate se vor materializa într-adevăr. Atunci când se efectuează astfel de evaluări prospective, este posibil ca unele categorii sau surse de elemente de probă să fie mai puţin fiabile sau chiar indisponibile. De exemplu, este posibil ca elementele de probă privind substituţia anterioară să nu fie disponibile atunci când se evaluează noi produse în curs de dezvoltare. În schimb, documentele interne ale participanţilor pe piaţă elaborate în cursul normal al activităţii sau rapoartele independente vizând sectorul în cauză şi care includ proiecţiile solide, pot fi deosebit de relevante în scopul efectuării unei evaluări prospective.
85. Elementele de probă au o valoare probantă mai mare dacă se poate stabili că acestea nu ar fi putut fi influenţate de investigaţia Consiliului Concurenţei, de exemplu în cazul elementelor de probă anterioare discuţiilor privind o concentrare sau un anumit comportament şi celor anterioare investigaţiei. În cazul în care se confruntă cu elemente de probă contradictorii, Consiliul Concurenţei verifică declaraţiile sau datele relevante, atunci când este necesar, de exemplu cu surse independente şi fiabile, dacă sunt disponibile. Dacă nu sunt disponibile surse independente şi fiabile, Consiliul Concurenţei evaluează ce elemente de probă au o forţă probantă mai mare, ţinând seama de sursele informaţiilor, precum şi de contextul şi de momentul în care informaţiile au fost generate sau furnizate autorităţii de concurenţă.
86. În cazul în care este necesar şi bazându-se pe observaţiile prezentate de întreprinderea (întreprinderile) sau asocierea de întreprinderi în cauză, Consiliul Concurenţei colectează elemente de probă solicitând în scris informaţii participanţilor pe piaţă, inclusiv întreprinderilor sau asocierilor de întreprinderi în cauză, sau intervievându-i pe aceştia. În acest context, Consiliul Concurenţei urmăreşte să obţină în special de la principalii concurenţi şi clienţi din industrie elemente de probă factuale şi opiniile acestora cu privire la limitele pieţei produsului şi ale pieţei geografice. Dacă răspunsurile furnizate în urma cererilor de informaţii induc în eroare sau sunt incorecte, se pot impune amenzi, ceea ce contribuie la asigurarea faptului că se furnizează informaţii exacte. De asemenea, Consiliul Concurenţei poate contacta asociaţiile relevante profesionale sau ale clienţilor, întreprinderi active pe pieţele din amonte sau pe pieţe conexe, precum şi alte părţi interesate importante, inclusiv autorităţi ale administraţiei publice centrale sau locale, organisme internaţionale de specialitate, organizaţii internaţionale organizaţii necomerciale.
87. Pentru a defini piaţa relevantă, Consiliul Concurenţei poate solicita, de asemenea, documente interne de la entităţile relevante, în special, de la întreprinderea (întreprinderile) sau asocierea de întreprinderi în cauză. Documentele interne sunt deosebit de relevante dacă au fost elaborate pe parcursul desfăşurării normale a activităţii, spre deosebire de documentele întocmite în vederea sau în timpul investigaţiei Consiliului Concurenţei, deoarece primele pot reflecta mai bine perspectiva întreprinderilor sau asocierilor de întreprinderi asupra pieţei. Printre documentele elaborate pe parcursul desfăşurării normale a activităţii pot fi enumerate studii de marketing pe care întreprinderile sau asocierile de întreprinderi le-au comandat în trecut pentru a-şi fundamenta deciziile cu privire, de exemplu, la stabilirea preţurilor produselor lor sau la acţiunile lor de marketing. Sondajele în rândul clienţilor privind modelele şi atitudinile de utilizare, datele privind comportamentele de cumpărare ale clienţilor, opiniile exprimate de furnizori şi studiile de piaţă prezentate de întreprinderea (întreprinderile) sau asocierea de întreprinderi în cauză şi de concurenţii acestora pot fi luate în considerare pentru a stabili dacă o proporţie semnificativă din punct de vedere economic a clienţilor consideră că două produse sunt substituibile. Elementele de probă care arată că o întreprindere sau asociere de întreprinderi monitorizează comportamentul anumitor concurenţi sau documentele strategice pe care se bazează întreprinderea sau asociere de întreprinderi pentru a fundamenta decizii comerciale, cum ar fi planurile de afaceri sau evaluările punctelor forte, a punctelor slabe, a oportunităţilor sau a ameninţărilor, pot indica, de asemenea, forţa constrângerilor concurenţiale exercitate de diferite întreprinderi sau asocierii de întreprinderi concurente. Factorii referitori la contextul documentelor individuale ar trebui luaţi în considerare pentru a evalua relevanţa acestor documente. Printre aceştia se numără data documentelor, identitatea autorilor şi a potenţialilor destinatari (cum ar fi funcţia, expertiza şi/sau vechimea acestora) şi scopul documentelor.
88. În unele cazuri, sondajele ad-hoc efectuate în scopul investigaţiei şi acoperind un eşantion reprezentativ de clienţi sau de furnizori pot oferi informaţii utile cu privire la piaţa relevantă. Consiliul Concurenţei poate decide să efectueze sau să comande un sondaj într-un anumit caz, în funcţie de aspectele vizate de acesta şi de elementele de probă disponibile din alte surse şi ţinând seama de constrângerile administrative, cum ar fi durata investigaţiei. Sondajele trebuie să fie concepute cu atenţie pentru a obţine răspunsuri semnificative din partea populaţiei de interes.
89. Consiliul Concurenţei se poate baza, de asemenea, pe informaţii publice, pe rapoarte sau analize financiare de piaţă sau din industria respectivă, precum şi pe statistici de piaţă sau studii economice, inclusiv realizate de consultanţi externi. În cazurile care implică pieţe reglementate, inclusiv, de exemplu, în sectorul comunicaţiilor electronice, al energiei sau al asistenţei medicale, Consiliul Concurenţei poate solicita, de asemenea, date de la autorităţile de reglementare sectoriale, precum şi puncte de vedere ale acestora.
90. În cazul în care este necesar, Consiliul Concurenţei poate proceda, de asemenea, la vizite informale sau inspecţii la sediul întreprinderii (întreprinderilor) sau asocierii de întreprinderi în cauză, al clienţilor acestora sau al concurenţilor lor, pentru a înţelege mai bine procesul de fabricaţie şi de furnizare a produselor respective.
Capitolul IV
DEFINIREA PIEŢEI ÎN CIRCUMSTANŢE SPECIFICE
Secţiunea 1.
Definirea pieţei în prezenţa unei diferenţieri semnificative
91. Prezentul capitol stabileşte anumite aspecte legate de definirea pieţei, care sunt specifice anumitor industrii, sectoare sau tipuri de pieţe. Cu excepţia cazului în care se prevede altfel în prezentul capitol, principiile generale de definire a pieţei produsului şi a pieţei geografice din prezenta Instrucţiune se aplică, de asemenea, industriilor, sectoarelor sau tipurilor de pieţe menţionate în prezentul capitol.
92. Produsele pot fi diferenţiate în mod semnificativ, astfel încât unele dintre acestea să constituie produse substituibile mai apropiate decât altele. Diferenţierea poate avea loc la nivelul produsului sau la nivel geografic. Diferenţierea la nivelul produselor intervine în cazul în care caracteristicile produselor contează pentru client atunci când alege un produs, inclusiv proiectarea, imaginea mărcii, specificaţiile tehnice, durabilitatea, nivelul serviciilor sau orice altă caracteristică specifică. Diferenţierea la nivel geografic intervine în cazul în care locul unde este situat clientul şi furnizorul este important pentru client atunci când alege un produs.
93. Analiza produselor substituibile aflate efectiv la dispoziţia clienţilor pentru a defini piaţa relevantă poate ghida Consiliul Concurenţei să identifice pieţe relevante separate în cadrul unui continuum de produse diferenţiate. În alte cazuri, Consiliul Concurenţei poate defini o piaţă relevantă relativ amplă, care include produse diferenţiate.
94. În anumite cazuri, existenţa unor lanţuri de substituţie poate determina Consiliul Concurenţei să ia în considerare definirea pieţelor relevante pe care produsele sau zonele situate la extremităţile pieţei nu sunt direct substituibile.
Secţiunea 2.
Definirea pieţei în prezenţa discriminării
între clienţi sau grupuri de clienţi
95. Discriminarea între clienţi sau grupuri de clienţi are loc atunci când acestora li se oferă condiţii diferite de aprovizionare (cum ar fi preţuri sau niveluri de calitate diferite) pentru acelaşi produs, din motive care nu au legătură cu costurile. Acest lucru poate conduce la un grup determinat de clienţi pentru produsul relevant, care constituie o piaţă distinctă mai restrânsă. Această situaţie intervine, de regulă, atunci când sunt îndeplinite în mod cumulativ trei condiţii:
95.1 este posibil să se identifice în mod clar grupul căruia îi aparţine un client individual în momentul vânzării produsului relevant către client;
95.2 comerţul între clienţi sau arbitrajul de către terţi este puţin probabil;
95.3 discriminarea între clienţi sau grupuri de clienţi este de natură netranzitorie.
96. În situaţiile în care apare discriminarea între clienţi sau grupuri de clienţi, condiţiile de concurenţă dintre diferitele grupuri de clienţi pot fi diferite, astfel încât comportamentul sau tranzacţia în cauză poate avea efecte diferite asupra unor grupuri diferite de clienţi. Acest lucru poate justifica definirea unor pieţe relevante separate pentru fiecare client sau grup de clienţi. Discriminarea bazată pe locul unde se află clienţii poate fi, de asemenea, un motiv pentru a defini piaţa geografică relevantă pe baza acestor locuri.
Secţiunea 3.
Definirea pieţei în prezenţa unor eforturi semnificative
în materie de cercetare şi dezvoltare
97. Inovarea este adesea un parametru esenţial al concurenţei. Consiliul Concurenţei ţine seama de specificităţile industriilor foarte inovatoare caracterizate prin eforturi frecvente şi semnificative în materie de cercetare şi dezvoltare. Aceste specificităţi, care pot exista în orice sector industrial, sunt de obicei luate în considerare în etapa evaluării din punctul de vedere al concurenţei, dar pot fi, de asemenea, relevante pentru definirea pieţei. Având în vedere că rezultatele eforturilor de inovare în ceea ce priveşte produsele finale pot fi incerte, Consiliul Concurenţei poate lua în considerare în evaluarea sa diferitele rezultate potenţiale ale proceselor de cercetare şi dezvoltare.
98. Un exemplu elocvent de cazuri în care Consiliul Concurenţei poate ţine seama de aceste specificităţi în definirea pieţei sunt cele care vizează aşa-numitele produse în curs de dezvoltare. Deşi aceste produse nu sunt încă disponibile pentru clienţi, poate exista o vizibilitate suficientă a procesului lor de cercetare şi dezvoltare pentru a stabili cu ce alt(e) produs(e) este posibil să fie substituibil produsul în curs de dezvoltare, în cazul în care dezvoltarea acestuia s-ar finaliza cu succes şi produsul este introdus pe piaţă. Consiliul Concurenţei poate ajunge la concluzia că astfel de produse în curs de dezvoltare aparţin unei pieţe relevante a produsului existente sau unei pieţe a produsului noi, care se limitează la produsul în curs de dezvoltare şi la produsele substituibile acestuia. Utilizarea căreia îi este destinat produsul în curs de dezvoltare şi substituibilitatea preconizată a acestuia cu alte produse joacă un rol deosebit în definirea pieţei relevante. Ar putea fi necesar ca dimensiunea geografică a unei pieţe relevante care conţine produse în curs de dezvoltare să reflecte dimensiunea geografică a efortului în materie de cercetare şi dezvoltare subiacent. Prin urmare, aceasta ar putea fi mai extinsă decât piaţa geografică relevantă a produselor comercializate.
99. În schimb, în unele cazuri, un proces de cercetare şi dezvoltare poate să nu fie (încă) strâns legat de un anumit produs, ci de etapele anterioare ale cercetării, care pot servi unor scopuri multiple şi, pe termen lung, pot sta la baza dezvoltării a diverse produse. Deşi faptul că astfel de eforturi de inovare anterioare nu se traduc imediat în produse comercializabile poate îngreuna identificarea unei pieţe relevante a produsului în sens strict, poate fi totuşi relevant să se identifice limitele în care întreprinderile concurează în cadrul unor astfel de eforturi de inovare anterioare pentru a analiza dacă ar putea exista o pierdere a nivelului de concurenţă în materie de inovare din cauza unei concentrări sau a unui comportament. În acest tip de evaluare, factori precum natura şi amploarea eforturilor de inovare, obiectivele diferitelor linii de cercetare, specializarea diferitelor echipe implicate sau rezultatele eforturilor anterioare de inovare ale întreprinderii pot fi relevanţi pentru definirea limitelor în care are loc concurenţa în domeniul inovării. La definirea acestor limite, este oportun să se ţină seama de zonele geografice în care se desfăşoară cercetarea şi dezvoltarea, alături de orice alte particularităţi geografice.
100. Factorii generali pentru definirea pieţei relevante a produsului şi a pieţei geografice relevante, astfel cum se prevede în capitolul III, pot fi relevanţi pentru definirea pieţelor în prezenţa unor eforturi semnificative în materie de cercetare şi dezvoltare, în funcţie de gradul de vizibilitate care există în ceea ce priveşte aceşti factori. În legătură cu acest aspect, poate exista un continuum între procesele de cercetare şi dezvoltare care sunt strâns legate de un anumit produs sau de un anumit produs în curs de dezvoltare şi eforturile anterioare de inovare care nu sunt legate de acestea. Acest lucru se poate întâmpla în special în etapa în care procesele de cercetare şi dezvoltare devin mai bine orientate, însă pot să ducă în continuare la rezultate potenţiale multiple şi alternative, care nu sunt încă suficient de rafinate pentru a fi clasificate ca produse specifice în curs de dezvoltare cu o utilizare definită şi caracteristici finalizate. În acest caz, abordarea Consiliului Concurenţei cu privire la definirea pieţei poate fi mai apropiată de abordarea folosită pentru produsele în curs de dezvoltare sau pentru eforturile de inovare anterioare, în funcţie de stadiul procesului de cercetare şi dezvoltare relevant în acest continuum.
Secţiunea 4.
Definirea pieţei în prezenţa platformelor multilaterale
101. Platformele multilaterale sprijină interacţiunile dintre diferite grupuri de utilizatori, creând o situaţie în care cererea unui grup de utilizatori are o influenţă asupra cererii celorlalte grupuri. În această situaţie, reacţia unui grup la o modificare a condiţiilor de aprovizionare poate afecta şi alte grupuri, ceea ce generează influenţe reciproce între diferitele părţi ale platformei, şi anume efecte indirecte de reţea. De regulă, platformele internalizează aceste efecte indirecte de reţea între diferite grupuri atunci când îşi stabilesc condiţiile de aprovizionare.
102. În prezenţa platformelor multilaterale, Consiliul Concurenţei poate defini o piaţă relevantă a produsului pentru produsele oferite de o platformă în ansamblu, într-un mod care să cuprindă toate (sau mai multe) grupuri de utilizatori, sau poate defini pieţe relevante separate (deşi interconectate) ale produsului pentru produsele oferite de fiecare parte a platformei. În funcţie de circumstanţele cazului, ar putea fi mai adecvat să se definească pieţe separate în care există diferenţe semnificative între posibilităţile de substituţie la nivelul diferitelor părţi ale platformei. Pentru a evalua dacă există astfel de diferenţe, Consiliul Concurenţei poate lua în considerare factori precum diferenţele dintre întreprinderile sau asocierile de întreprinderi care oferă produse substituibile pentru fiecare grup de utilizatori, gradul de diferenţiere a produselor din fiecare parte (sau percepţia fiecărui grup de utilizatori cu privire la acesta), factorii comportamentali, cum ar fi deciziile de utilizare ale fiecărui grup de utilizatori şi natura platformei (de exemplu, dacă este vorba de o platformă de intermediere sau de o platformă de relaţionare). În oricare din ipoteze, Consiliul Concurenţei ia în considerare, după caz, efectele indirecte de reţea dintre grupurile de utilizatori din diferite părţi ale platformei atunci când defineşte pieţele relevante sau în evaluarea din punctul de vedere al concurenţei.
103. În practică, prezenţa efectelor indirecte de reţea poate face ca evaluarea substituţiei la nivelul cererii şi, în special, aplicarea testului SSNIP să fie mai dificilă decât în situaţiile în care nu există o astfel de interdependenţă a cererii între grupurile de utilizatori.
104. Platformele multilaterale pot furniza un produs unui grup de utilizatori la un preţ monetar zero sau chiar la un preţ negativ, pentru a-i atrage pe utilizatori către produsele oferite pe celelalte părţi ale platformei şi pentru a-şi monetiza produsele pe acestea. Preţurile monetare zero pot face parte integrantă din strategia de afaceri a platformelor multilaterale. Faptul că un produs se furnizează la un preţ monetar zero nu înseamnă că nu există o piaţă relevantă pentru produsul respectiv.
105. În astfel de cazuri, parametrii care nu sunt legaţi de preţ sunt deosebit de relevanţi pentru evaluarea substituţiei. Consiliul Concurenţei se concentrează asupra unor factori precum funcţionalităţile produsului, utilizarea căreia îi este destinat produsul respectiv, elementele de probă privind substituţii anterioare sau ipotetice, barierele sau costurile de reorientare, cum ar fi interoperabilitatea cu alte produse, portabilitatea datelor şi caracteristicile de acordare a licenţelor. De asemenea, Consiliul Concurenţei poate lua în considerare alternative la SSNIP, cum ar fi evaluarea comportamentului de reorientare al clienţilor produsului furnizat la preţul monetar zero ca răspuns la o scădere mică, dar semnificativă şi netranzitorie a calităţii.
Secţiunea 5.
Definirea pieţei în prezenţa pieţelor postvânzare,
a pachetelor de produse şi a ecosistemelor (digitale)
106. În anumite circumstanţe, consumul unui produs durabil (produsul primar) conduce la consumul unui alt produs conectat (produsul secundar). Aceasta este adesea denumită “piaţa postvânzare”. În aceste circumstanţe, Consiliul Concurenţei ţine seama, de asemenea, de constrângerile concurenţiale impuse de condiţiile de piaţă de pe pieţele conectate respective atunci când defineşte pieţele relevante pentru produsele primare şi secundare şi/sau în evaluarea din punctul de vedere al concurenţei.
107. În general, există trei modalităţi posibile de definire a pieţelor relevante ale produsului în cazul produselor primare şi secundare, şi anume:
107.1 ca piaţă a sistemelor, care cuprinde atât produsul primar, cât şi produsul secundar;
107.2 ca pieţe multiple, şi anume o piaţă pentru produsul primar şi pieţe separate pentru produsele secundare asociate fiecărei mărci a produsului primar;
107.3 ca pieţe duble, şi anume piaţa produsului primar, pe de o parte, şi piaţa produsului secundar, pe de altă parte.
108. Definirea unei pieţe a sistemelor poate fi mai adecvată:
108.1 cu cât este mai probabil ca, atunci când achiziţionează produsul primar, clienţii să ia în considerare costurile pe întreaga durată de viaţă a produsului;
108.2 cu cât sunt mai ridicate cheltuielile pentru produsul (produsele) secundar (secundare) (sau valoarea acestuia/acestora) în comparaţie cu cheltuielile pentru produsul primar (sau cu valoarea acestuia);
108.3 cu cât este mai ridicat gradul de substituibilitate între produsele primare şi cu cât sunt mai scăzute costurile de schimbare a produsului primar cu un altul şi
108.4 în cazul în care nu există sau există puţini furnizori specializaţi numai în produsul (produsele) secundar (secundare).
109. Dacă condiţiile de la pct.108 nu sunt îndeplinite, poate fi mai adecvat să se definească pieţe duble sau pieţe multiple, în principal în funcţie de gradul de substituibilitate între produsele secundare ale diferiţilor furnizori. De exemplu, dacă produsele secundare provenite de la furnizori diferiţi sunt compatibile cu toate sau cu majoritatea produselor primare, definirea pieţelor duble poate fi mai adecvată, în timp ce, în cazul în care clienţii produsului primar sunt constrânşi să utilizeze doar un set restrâns de produse secundare, definirea pieţelor multiple poate fi mai adecvată.
110. În alte circumstanţe, deşi consumul unuia sau al mai multor produse nu depinde de un produs primar, clienţii pot totuşi prefera să consume mai multe produse împreună sub forma unui pachet. În aceste condiţii, Consiliul Concurenţei poate examina dacă pachetul constituie o piaţă relevantă a produsului distinctă de pieţele produselor individuale, evaluând substituibilitatea dintre pachet şi produsele individuale (de exemplu, evaluând dacă clienţii s-ar aproviziona separat cu produsele individuale în cazul unei degradări a condiţiilor de aprovizionare în cazul pachetului).
111. În anumite circumstanţe, ecosistemele digitale pot fi considerate ca fiind formate dintr-un produs primar de bază şi mai multe produse secundare (digitale) al căror consum este legat de produsul de bază, de exemplu la nivel de tehnologie sau prin interoperabilitate. Atunci când analizează ecosistemele (digitale), Consiliul Concurenţei poate aplica, prin urmare, principii similare celor aplicate în cazul pieţelor postvânzare pentru a defini piaţa (pieţele) relevantă (relevante) a (ale) produsului. Atunci când produsele secundare (digitale) sunt oferite sub formă de pachet, Consiliul Concurenţei poate evalua, de asemenea, posibilitatea ca acest pachet să constituie o piaţă relevantă de sine stătătoare. Deşi nu toate ecosistemele (digitale) pot fi abordate din perspectiva unei pieţe postvânzare sau a pachetelor de produse, Consiliul Concurenţei ia în considerare, după caz, factori precum efectele de reţea, costurile de reorientare (inclusiv factori capabili să ducă la situaţia de dependenţă a clienţilor de furnizor) şi deciziile de utilizare exclusivă a unei platforme (de tip single-homing) şi/sau concomitentă a mai multor paltforme (multi-homing) în scopul definirii pieţei (pieţelor) relevante a (ale) produsului.
Capitolul V
COTELE DE PIAŢĂ
112. Definirea pieţei îi permite Consiliului Concurenţei să identifice furnizorii şi clienţii activi pe o piaţă relevantă. Ulterior, autoritatea de concurenţă poate calcula dimensiunea totală a pieţei şi cota de piaţă a fiecărui furnizor, în general pe baza vânzărilor (şi pentru clienţi a achiziţiilor), produselor relevante din zona geografică relevantă.
113. Cotele de piaţă reflectă poziţia relativă a furnizorilor pe piaţă şi, ca atare, pot fi foarte utile în evaluarea puterii de piaţă. Cu toate acestea, cotele de piaţă nu sunt singurul indicator al puterii de piaţă a unei întreprinderi. Alţi factori, cum ar fi barierele la intrare sau la expansiune, inclusiv cei derivaţi din efectele de scară sau de reţea, accesul la anumite active şi factori de producţie, precum şi diferenţierea la nivelul produselor şi gradul de substituibilitate a acestora pot fi, de asemenea, relevanţi în funcţie de circumstanţele specifice ale cazului.
114. De regulă, Consiliul Concurenţei utilizează cotele de piaţă bazate pe vânzări comerciale. În schimb, pe pieţele de achiziţii, Consiliul Concurenţei utilizează de obicei cotele de piaţă bazate pe achiziţii (comerciale). În general, atât valoarea vânzărilor sau a achiziţiilor, cât şi volumul vânzărilor sau al achiziţiilor oferă informaţii utile.
115. Pe lângă vânzările sau achiziţiile comerciale, în funcţie de produsele specifice sau de sectorul specific în cauză, alţi indicatori pot oferi informaţii complementare sau mai utile pentru stabilirea cotelor de piaţă. Aceştia pot include: capacitatea sau producţia (în special pentru pieţele caracterizate de importanţa strategică a capacităţii), numărul de furnizori (în special pe pieţele care implică invitaţii oficiale de participare la proceduri de ofertare sau în situaţiile în care produsele inovatoare se află în etapa de dezvoltare), numărul de contracte atribuite, indicatori de utilizare, precum numărul de utilizatori (activi), numărul de vizite ale site-ului web sau numărul de transmisiuni online (streaming-uri), timpul petrecut sau cifre referitoare la audienţă, numărul de descărcări şi actualizări, numărul de interacţiuni sau volumul ori valoarea tranzacţiilor încheiate pe o platformă (în special în cazul în care accesul la produse este oferit în principal la preţ monetar zero, cum poate fi cazul pieţelor digitale sau, mai general, în cazul platformelor multilaterale), unităţile din cadrul parcului de vehicule, capacitatea de locuri, numărul de călătorii sau drepturile de acces, cum ar fi sloturile orare pe anumite aeroporturi (de exemplu, pe pieţele transporturilor) sau rezervele deţinute (de exemplu, în sectorul minier). Pe pieţele pe care există investiţii frecvente şi semnificative în cercetare şi dezvoltare, nivelul cheltuielilor de cercetare şi dezvoltare sau numărul de brevete sau de citări de brevete pot fi utilizate ca indicatori relevanţi pentru a evalua poziţia concurenţială relativă a întreprinderilor. Indicatorii utilizaţi la nivel intern de către participanţii pe piaţă în cursul lor general de activitate se dovedesc, în general, deosebit de relevanţi.
116. Atunci când pieţele sunt definite în jurul locurilor unde se află clienţii, toate vânzările către clienţi de pe piaţa geografică relevantă sunt incluse în calcularea cotelor de piaţă. În consecinţă, vânzările efectuate de furnizori din alte zone către clienţi aflaţi pe piaţa geografică relevantă (şi anume importurile pe piaţa relevantă) se includ în calcularea cotelor de piaţă, în timp ce vânzările efectuate de furnizorii situaţi pe piaţa relevantă către clienţi situaţi în alte zone (şi anume exporturile de pe piaţa relevantă) se exclud. În schimb, atunci când pieţele sunt definite în jurul locurilor unde se află furnizorii, toate vânzările furnizorilor situaţi pe piaţa relevantă se includ în calcularea cotelor de piaţă, indiferent de locul în care se află clientul. Vânzările efectuate de furnizori situaţi în afara pieţei geografice relevante se exclud din calculul cotelor de piaţă în acest caz.
117. Atunci când produsele sunt diferenţiate în mod semnificativ (astfel cum se explică în capitolul III, secţiunea 1), cotele de piaţă pot fi un indicator mai puţin fiabil al puterii de piaţă şi, în cadrul evaluării sale din punctul de vedere al concurenţei, Consiliul Concurenţei analizează, în general, şi dacă există o concurenţă strânsă între întreprinderea (întreprinderile) sau asocierea de întreprindei în cauză şi alţi furnizori. Astfel, deşi definirea pieţei rămâne un pas important, analiza gradului de concurenţă dintre furnizori poate fi mai relevantă decât evaluarea cotelor de piaţă în analiza din punctul de vedere al concurenţei realizată în legătură cu pieţele diferenţiate. În acest sens, Consiliul Concurenţei poate să utilizeze, după caz, cote pentru segmentele pieţei relevante şi să le ia pe acestea în considerare atunci când evaluează gradul de concurenţă dintre întreprinderile sau asocierile de întreprinderi în cauză şi în raport cu concurenţii acestora.
118. Mai mult, atunci când produsele se caracterizează printr-un grad semnificativ de diferenţiere, cotele de piaţă măsurate în ceea ce priveşte valoarea vânzărilor şi volumul vânzărilor pot fi semnificativ diferite. De obicei, Consiliul Concurenţei are în vedere valorile vânzărilor ca punct de plecare. Cu toate acestea, volumul vânzărilor poate completa valoarea vânzărilor şi, în unele cazuri, poate fi mai adecvat pentru a evalua efectele comportamentului sau ale concentrării care face obiectul investigaţiei. De exemplu, în cazul unei concentrări care implică două întreprinderi care oferă un produs la un preţ mult mai mic decât alte întreprinderi, însă care atrage o parte semnificativă a clienţilor, numai valoarea vânzărilor poate subestima importanţa concurenţială şi interacţiunile acestor întreprinderi.
119. Informaţiile privind cotele de piaţă pot fi furnizate sub formă de estimări de către întreprinderea (întreprinderile) sau asocierea de întreprindei în cauză, în cazul în care aceasta (acestea) nu dispune (nu dispun) de informaţii precise cu privire la cotele de piaţă. În plus sau în mod alternativ, Consiliul Concurenţei utilizează alte surse de informaţii privind dimensiunea pieţei şi cotele de piaţă, atunci când acest lucru este necesar în scopul evaluării sale. Acestea pot include studii sau rapoarte ale autorităţilor publice, ale consultanţilor din sector sau ale asociaţiilor profesionale, documente interne ale întreprinderii (întreprinderilor) sau asocierii de întreprindei în cauză sau estimări furnizate de participanţii pe piaţă. În special, în cazul în care nu sunt disponibile estimări fiabile din partea întreprinderii (întreprinderilor) sau asocierii de întreprinderi în cauză sau informaţii din alte surse, Consiliul Concurenţei poate realiza o reconstrucţie totală sau parţială a pieţei, prin solicitări de informaţii adresate participanţilor pe piaţă relevanţi, solicitând furnizorilor sau clienţilor de pe piaţa relevantă să furnizeze date privind propriile volume sau valori ale vânzărilor, sau ale achiziţiilor, sau alţi indicatori relevanţi. Astfel de reconstrucţii ale pieţei sunt, în general, mai adecvate pentru pieţele care implică un număr limitat de furnizori.
120. Ca regulă generală, Consiliul Concurenţei utilizează cotele de piaţă calculate pe perioade de referinţă de un 1 an. De obicei, Consiliul Concurenţei colectează astfel de date timp de cel puţin 3 ani sau, în contextul asigurării respectării legislaţiei concurenţiale, în general, pentru perioade care corespund duratei comportamentului care face obiectul investigaţiei. Cu toate acestea, perioada de referinţă pentru care sunt calculate cotele de piaţă poate fi diferită de perioada standard de 1 an în funcţie de caracteristicile pieţei relevante. În special, pe pieţele caracterizate de o cerere variabilă sau neregulată sau de caracterul sezonier al ofertei şi/sau al cererii sau pe pieţele unde au loc schimbări structurale, ar putea fi oportun să se calculeze cotele de piaţă pe perioade de referinţă mai lungi sau mai scurte. Pe pieţele aflate în tranziţie structurală, cum ar fi schimbările de reglementare sau tehnologice sau în cazul în care o evaluare prospectivă poate fi adecvată pentru a reflecta dinamica pieţei, cotele de piaţă pot fi estimate pentru viitor pentru a reflecta modificările preconizate.