Hotărâre nr.7 din 30.06.2026 privind excepţiile de neconstituţionalitate a unor prevederi din Legea nr.294 din 21 decembrie 2007 privind partidele politice (dizolvarea partidului politic urmare a constatării calităţii de succesor al unui partid politic declarat neconstituţional şi limitarea activităţii partidului politic) (sesizările nr.194g/2025, nr.252g/2025 şi nr.69g/2026)
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
H O T Ă R Â R E
privind excepţiile de neconstituţionalitate a unor prevederi din
Legea nr.294 din 21 decembrie 2007 privind partidele politice
(dizolvarea partidului politic urmare a constatării calităţii de
succesor al unui partid politic declarat neconstituţional
şi limitarea activităţii partidului politic)
(sesizările nr.194g/2025, nr.252g/2025
şi nr.69g/2026)
nr. 7 din 30.06.2026
(în vigoare 30.06.2026)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 313-316 art. 127 din 17.07.2026
* * *
În numele Republicii Moldova,
Curtea Constituţională, judecând în componenţa:
dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,
dlui Sergiu LITVINENCO,
dlui Ion MALANCIUC,
dnei Viorica PUICA,
dlui Nicolae ROŞCA,
dnei Liuba ŞOVA, judecători,
cu participarea dlui Andrei Harbuz, asistent judiciar,
Având în vedere sesizările înregistrate la 2 septembrie 2025, 5 decembrie 2025 şi, respectiv, 27 martie 2026,
Examinând sesizările menţionate în şedinţă plenară publică,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând la 30 iunie 2026, în camera de consiliu,
Pronunţă următoarea hotărâre:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află sesizările privind excepţiile de neconstituţionalitate a articolelor 3 alineatele (11) – (13), 21 alineatele (31), (32) – (34), (51) – (52) şi (8) din Legea nr.294 din 21 decembrie 2007 privind partidele politice, ridicate de dl Alexandru Beschieru, preşedinte al Partidului politic "Forţa de Alternativă şi de Salvare a Moldovei", în dosarul nr.2-13/2025 (sesizarea nr.194g/2025), de dna Irina Vlah, preşedinte al Partidului politic Partidul Republican "Inima Moldovei", în dosarul nr.2-15/2025 (sesizarea nr.252g/2025), şi de dl avocat Igor Hlopeţchi, în interesele Partidului politic "Moldova Mare", în dosarul nr.2-18/2025 (sesizarea nr.69g/2026), toate pendinte la Curtea de Apel Centru.
2. Sesizările privind excepţiile de neconstituţionalitate au fost trimise la Curtea Constituţională de două complete de judecători, primul fiind format din doamnele Ana Panov, Svetlana Vîşcu şi Elena Bolocan, iar al doilea din dna Ruxanda Pulbere, dl Constantin Roşca şi dl Roman Pascari, de la Curtea de Apel Centru, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.
3. În procesul soluţionării sesizărilor, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Guvernului, Preşedintelui Republicii Moldova, Asociaţiei pentru Democraţie Participativă "ADEPT" şi Asociaţiei "Promo-LEX".
4. De asemenea, la 12 septembrie 2025, Curtea Constituţională i-a solicitat Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (în continuare – Comisia de la Veneţia) o opinie referitoare la prevederile normative care fac obiectul sesizării nr.194g/2025. La 10 martie 2026, Comisia de la Veneţia a adoptat Opinia amicus curiae nr.1262/2025 pentru Curtea Constituţională a Republicii Moldova privind statutul şi măsurile referitoare la partidele succesoare ale partidelor politice declarate neconstituţionale (în continuare – CDL-AD(2026)006).
5. Având în vedere legătura dintre obiectele sesizărilor, Curtea a dispus, la 18 iunie 2026, pe baza punctului 18 din Regulamentul privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională, conexarea sesizărilor nr.194g/2025, nr.252g/2025 şi nr.69g/2026 într-un singur dosar, căruia i-a atribuit numărul 194g/2025.
6. În şedinţa publică din 18 iunie 2026 au avut loc dezbateri cu participarea dlui avocat Vadim Banaru, reprezentant al Partidului politic "Forţa de Alternativă şi de Salvare a Moldovei", a dlui Radu Radu, reprezentant al Parlamentului, şi a dlui Eduard Serbenco, reprezentant al Guvernului. Dezbaterile au continuat în şedinţa publică din 29 iunie 2026, în cadrul căreia Partidul politic "Forţa de Alternativă şi de Salvare a Moldovei" a fost reprezentat de dl avocat Vadim Banaru, Partidul politic Partidul Republican "Inima Moldovei" a solicitat examinarea în lipsă, iar Partidul politic "Moldova Mare" a fost reprezentat de dl avocat Igor Hlopeţchi şi de dna Victoria Furtună, preşedinte al partidului. Parlamentul a fost reprezentat de dl Radu Radu. Guvernul a fost reprezentat de dl Eduard Serbenco.
7. În cadrul şedinţei, dl avocat Igor Hlopeţchi şi dna Victoria Furtună, autori ai sesizării nr.69g/2026, au formulat cereri de recuzare a domnilor judecători Domnica Manole şi Sergiu Litvinenco. Prin decizii ale Curţii Constituţionale, cererile de recuzare au fost respinse.
ÎN FAPT
A. Circumstanţele litigiului principal
a) Sesizarea nr.194g/2025
8. La 14 iulie 2025, Blocul electoral "VICTORIE-ПОБЕДА", constituit de partidele politice "Forţa de Alternativă şi de Salvare a Moldovei", "RENAŞTERE", "ŞANSĂ" şi "VICTORIE", a depus la Comisia Electorală Centrală cererea şi setul de documente privind înregistrarea pentru participare la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025.
9. Prin Hotărârea nr.3670 din 19 iulie 2025, Comisia Electorală Centrală a refuzat înregistrarea Blocului electoral "VICTORIE-ПОБЕДА", pentru că congresul de constituire şi lansarea publică a acestui bloc electoral a fost organizat în Moscova, Federaţia Rusă, la 6 iulie 2025, cu participarea şi implicarea directă a dlui Ilan Şor, lider al Partidului politic "Şor", partid care a fost declarat neconstituţional prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.10 din 19 iunie 2023.
10. Prin aceeaşi hotărâre, Comisia Electorală Centrală a sesizat Ministerul Justiţiei să verifice dacă acţiunile partidelor politice "Renaştere", "Forţa de Alternativă şi de Salvare a Moldovei", "Şansă" şi "Victorie" cad sub incidenţa prevederilor articolului 3 alin.(11) din Legea privind partidele politice, adică dacă acestea nu sunt succesoare ale unui partid politic declarat neconstituţional.
11. La 11 august 2025, Ministerul Justiţiei i-a cerut Curţii de Apel Centru să constate, inter alia, că Partidul "Forţa de Alternativă şi de Salvare a Moldovei" reprezintă un partid politic succesor al Partidului "Şor", partid care a fost declarat neconstituţional prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.10 din 19 iunie 2023, precum şi să dispună dizolvarea acestuia.
12. Totodată, pe baza articolului 22 alin.(21) din Legea privind partidele politice, Ministerul Justiţiei i-a cerut instanţei de judecată să dispună limitarea activităţii partidului politic, ca o măsură asiguratorie, până la soluţionarea cauzei în fond.
13. Printr-o Încheiere din 19 august 2025, Curtea de Apel Centru a dispus, inter alia, limitarea activităţii Partidului "Forţa de Alternativă şi de Salvare a Moldovei" în calitate de măsură asiguratorie, până la soluţionarea cauzei în fond.
14. În cadrul examinării cauzei, dl Alexandru Beschieru, preşedinte al Partidului "Forţa de Alternativă şi de Salvare a Moldovei", a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 3 alineatele (11) – (13), 8 alineatele (31) – (32) şi 21 alineatele (31) – (35) şi (51) – (52) din Legea nr.294 din 21 decembrie 2007 privind partidele politice.
15. Printr-o încheiere din 2 septembrie 2025, Curtea de Apel Centru a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate în partea referitoare la articolele 3 alineatele (11) – (13) şi 21 alineatele (32) – (34) şi (51) – (52) din Legea privind partidele politice, a respins acest demers în partea referitoare la articolele 8 alineatele (31) – (32) şi 21 alineatele (31) şi (35) din aceeaşi Lege şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.
b) Sesizarea nr.252g/2025
16. La 2 şi 5 septembrie 2025, Partidul Naţional Moldovenesc şi Partidul politic "Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa" au formulat o contestaţie şi o sesizare la Comisia Electorală Centrală în care au menţionat existenţa unor suspiciuni privind finanţarea ilegală a Partidului politic "Inima Moldovei" şi a blocului electoral din care acesta făcea parte.
17. Ca urmare a examinării materialelor primite de la autorităţi, Comisia Electorală Centrală a constatat "elemente care ridică suspiciuni rezonabile faţă de corectitudinea finanţării activităţii Partidului politic "Inima Moldovei", precum şi a campaniei electorale a Blocului electoral "Patriotic al Socialiştilor, Comuniştilor, Inima şi Viitorul Moldovei".
18. Prin Hotărârea nr.3993 din 17 septembrie 2025, Comisia Electorală Centrală a dispus aplicarea unui avertisment şi iniţierea unui control complex al finanţării activităţii Partidului politic "Inima Moldovei" pentru perioada 1 mai – 31 august 2025 şi a Blocului electoral "Patriotic al Socialiştilor, Comuniştilor, Inima şi Viitorul Moldovei" pentru perioada 3 august – 1 octombrie 2025. Totodată, având în vedere că materialele examinate evidenţiau circumstanţe susceptibile să afecteze pluralismul politic şi principiile democratice fundamentale, Comisia a transmis Ministerului Justiţiei hotărârea şi materialele acumulate în vederea examinării aplicabilităţii articolului 21 din Legea privind partidele politice.
19. La 19 septembrie 2025, Ministerul Justiţiei i-a cerut Curţii de Apel Centru să limiteze activitatea Partidului politic "Inima Moldovei" şi să dispună limitarea activităţii partidului politic, ca o măsură asiguratorie, până la soluţionarea cauzei în fond.
20. Printr-o Încheiere din 25 septembrie 2025, Curtea de Apel Centru a dispus, inter alia, limitarea activităţii Partidului politic "Inima Moldovei" în calitate de măsură asiguratorie, până la soluţionarea cauzei în fond.
21. La 28 noiembrie 2025, în cadrul examinării cauzei, dl avocat Fadei Nagacevschi a ridicat, în interesele Partidului politic "Inima Moldovei", excepţia de neconstituţionalitate a articolului 21 alineatele (31) lit.a), c), d) şi e), (32) şi (8) din Legea privind partidele politice.
22. Printr-o încheiere din 28 noiembrie 2025, Curtea de Apel Centru a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate în partea referitoare la articolul 21 alin.(31) literele a) şi d) din Legea privind partidele politice, a respins acest demers în partea referitoare la articolul 21 alineatele (31) literele c) şi e), (32) şi (8) din aceeaşi Lege şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.
c) Sesizarea nr.69g/2026
23. La 30 septembrie 2025, Ministerul Justiţiei i-a cerut Curţii de Apel Centru să limiteze activitatea Partidului politic "Moldova Mare" pentru o perioadă de 12 luni.
24. La 11 decembrie 2025, în cadrul examinării cauzei, dl avocat Igor Hlopeţchi a ridicat, în interesele Partidului politic "Moldova Mare", excepţia de neconstituţionalitate a articolului 21 alineatele (31) lit.a), c), d) şi e), (32) şi (8) din Legea privind partidele politice.
25. Printr-o încheiere din 29 ianuarie 2026, Curtea de Apel Centru a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate în partea referitoare la articolul 21 alineatele (31) lit.a), c) şi d), (32) şi (8) din Legea privind partidele politice, a respins acest demers în partea referitoare la articolul 21 alineatele (31) lit.e) din aceeaşi Lege şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.
LEGISLAŢIA PERTINENTĂ
26. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:
Articolul 1
Statul Republica Moldova
"[...]
(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate."
Articolul 22
Neretroactivitatea legii
"Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nicio pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos."
Articolul 23
Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle
"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.
(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."
Articolul 32
Libertatea opiniei şi a exprimării
"(1) Oricărui cetăţean îi este garantată libertatea gândirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvânt, imagine sau prin alt mijloc posibil.
(2) Libertatea exprimării nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoane la viziune proprie.
(3) Sunt interzise şi pedepsite prin lege contestarea şi defăimarea statului şi a poporului, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial, la violenţă publică, precum şi alte manifestări ce atentează la regimul constituţional."
Articolul 38
Dreptul de vot şi dreptul de a fi ales
"(1) Voinţa poporului constituie baza puterii de stat. Această voinţă se exprimă prin alegeri libere, care au loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
(2) Cetăţenii Republicii Moldova au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv, excepţie făcând cei puşi sub interdicţie în modul stabilit de lege.
(3) Dreptul de a fi aleşi le este garantat cetăţenilor Republicii Moldova cu drept de vot, în condiţiile legii."
Articolul 41
Libertatea partidelor şi a altor organizaţii social-politice
"(1) Cetăţenii se pot asocia liber în partide şi în alte organizaţii social-politice. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor şi, în condiţiile legii, participă la alegeri.
(2) Partidele şi alte organizaţii social-politice sunt egale în faţa legii.
(3) Statul asigură respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale partidelor şi ale altor organizaţii social-politice.
(4) Partidele şi alte organizaţii social-politice care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept, a suveranităţii şi independenţei, a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova sunt neconstituţionale.
(5) Asociaţiile secrete sunt interzise.
(6) Activitatea partidelor constituite din cetăţeni străini este interzisă.
(7) Funcţiile publice ai căror titulari nu pot face parte din partide se stabilesc prin lege organică."
Articolul 54
Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.
(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.
(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.
(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."
Articolul 135
Atribuţiile [Curţii Constituţionale]
"(1) Curtea Constituţională:
[...]
h) hotărăşte asupra chestiunilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid.
(2) Curtea Constituţională îşi desfăşoară activitatea din iniţiativa subiecţilor prevăzuţi de Legea cu privire la Curtea Constituţională."
27. Prevederile relevante ale Legii nr.294 din 21 decembrie 2007 privind partidele politice sunt următoarele:
Articolul 3
Restricţii vizând activitatea partidelor politice
[...]
(11) Se interzice, ca fiind considerată exercitare frauduloasă a dreptului la asociere politică, crearea şi înregistrarea unui nou partid politic şi utilizarea unui partid politic înregistrat, pentru a continua sau a relua, în calitate de partid politic succesor, activitatea unui partid politic declarat neconstituţional.
(12) Constatarea calităţii de partid politic succesor al unui partid politic declarat neconstituţional se efectuează de către instanţa de judecată, ţinându-se cont de conexiunile, de similitudinile substanţiale dintre partidele politice respective, dacă se dovedeşte, prin probe, că partidul politic care a fost creat şi urmează a fi înregistrat ori partidul politic înregistrat urmăreşte continuarea sau reluarea activităţii unui partid politic declarat neconstituţional. În acest sens, se iau în considerare următoarele circumstanţe:
1) preşedintele, vicepreşedintele partidului politic, membrii organelor executive centrale ale partidului politic, persoana care administrează sau reprezintă partidul la nivel central, indiferent de denumirea pe care o au aceştia conform statutului partidului:
a) au avut un rol sau o participare activă în acţiunile ori în luarea deciziilor care au dus la declararea neconstituţionalităţii partidului politic respectiv;
b) la momentul săvârşirii faptelor pentru care partidul politic a fost declarat neconstituţional, deţineau calitatea de preşedinte, vicepreşedinte, membru al organelor executive centrale şi, fără a susţine sau a participa la luarea deciziilor ori la comiterea faptelor care au dus la declararea neconstituţionalităţii partidului politic, nu s-au disociat public de deciziile sau faptele respective;
c) au legături strânse, colaborează activ şi în mod repetat cu partidul politic declarat neconstituţional, oferind o imagine de susţinere la nivel de partid politic;
2) organul de conducere al partidului politic la nivel central, conform statutului, sau conducerea de facto a partidului politic a stabilit obiective ori a aprobat desfăşurarea de activităţi împreună cu partidul politic declarat neconstituţional;
3) partidul politic a fost constituit, este condus sau este reprezentat la nivel central de către persoane care promovează obiectivele, programele sau ideologia partidului politic declarat neconstituţional;
4) actele şi discursurile imputabile partidului politic formează un ansamblu care oferă o imagine clară de activitate comună cu partidul politic declarat neconstituţional;
5) există asemănări dintre structurile partidului politic, organizarea sau funcţionarea acestora cu cele ale partidului politic declarat neconstituţional;
6) originea mijloacelor financiare, bunurilor materiale, suportului logistic sau media;
7) orice alte circumstanţe relevante, precum sunt disponibilitatea de a sprijini cumpărarea voturilor, finanţarea ilegală a partidelor politice sau utilizarea altor metode nedemocratice, circumstanţe care permit instanţei de judecată să constate continuitatea sau succesiunea partidului politic declarat neconstituţional, comparând acţiunile sau informaţiile respective cu cele care au stat la baza declarării neconstituţionalităţii partidului politic.
(13) Prevederile alin.(11) şi (12) se aplică:
a) în raport cu relaţiile dintre un partid politic şi persoanele prevăzute la alin.(12) pct.1) lit.a) – pentru o perioadă de 5 ani de la data pronunţării hotărârii Curţii Constituţionale prin care partidul politic a fost declarat neconstituţional;
b) în raport cu relaţiile dintre un partid politic şi persoanele prevăzute la alin.(12) pct.1) lit.b) – pentru o perioadă de 4 ani de la data pronunţării hotărârii Curţii Constituţionale prin care partidul politic a fost declarat neconstituţional;
c) în raport cu relaţiile dintre un partid politic şi persoanele, faptele sau circumstanţele prevăzute la alin.(12) pct.1) lit.c) şi pct.2) şi 7) la momentul survenirii premiselor aplicării prevederilor în cauză, dar nu mai târziu de 3 ani de la săvârşirea faptei sau de la survenirea circumstanţelor respective.
Articolul 21
Limitarea activităţii partidelor politice
"[...]
(31) Ministerul Justiţiei se poate adresa direct în instanţa de judecată, fără a parcurge procedura prealabilă indicată la alin.(2), cerând limitarea activităţii partidului politic pe un termen de până la 12 luni, în cazul acţiunilor sau inacţiunilor menţionate la alin.(1) şi (11) care ameninţă suveranitatea, independenţa, integritatea teritorială, securitatea naţională, ordinea şi siguranţa publică, însoţite de:
a) acţiuni de subminare a proceselor electorale;
b) campanii de dezinformare, incitare la ură, propaganda agresiunii militare, mesaje cu conţinut extremist, cu conţinut cu caracter terorist sau care, în alt mod, prezintă o ameninţare pentru securitatea naţională;
c) acte de corupere pe scară largă a alegătorilor;
d) finanţare ilegală sau acordare ilegală de servicii sau valori materiale partidului politic ori concurenţilor electorali ai acestuia;
e) acţiuni de spălare a banilor sau introducerea în ţară, în mod sistematic şi ilegal, a mijloacelor financiare pentru activităţi curente sau electorale ale partidului politic;
f) acţiuni de planificare, coordonare, sprijinire a acţiunilor violente.
(32) Luând în considerare gravitatea încălcărilor admise de către partidul politic, existenţa unui pericol real şi iminent de producere a unor consecinţe iremediabile pentru valorile democratice şi pentru ordinea de drept a Republicii Moldova prin continuarea desfăşurării activităţilor ilegale ale partidului politic, Ministerul Justiţiei poate cere instanţei de judecată să dispună, în calitate de măsură asiguratorie, limitarea activităţii partidului politic pe perioada examinării cauzei, până la pronunţarea în fond, prezentând, în acest sens, argumentele şi probele care să ateste situaţiile respective.
(33) La examinarea cererii privind dispunerea, în calitate de măsură asiguratorie, a limitării activităţii partidului politic, instanţa de judecată citează participanţii la proces şi, în termen de 3 zile de la depunerea cererii de aplicare a măsurii asiguratorii privind limitarea activităţii partidului politic, decide, prin încheiere executorie, cu privire la limitarea activităţii partidului politic în calitate de măsură asiguratorie. Părţile în proces sunt obligate să se prezinte în faţa instanţei de judecată.
(34) Încheierea cu privire la aplicarea sau respingerea aplicării măsurii asiguratorii privind limitarea activităţii partidului politic poate fi atacată cu recurs separat de fondul cauzei. Cererea de recurs se examinează de către Curtea Supremă de Justiţie în termen de 5 zile.
(35) Înlăturarea încălcărilor admise de către partidul politic după depunerea cererii de limitare a activităţii acestuia nu exonerează partidul respectiv de răspundere juridică, însă poate fi luată în considerare la stabilirea termenului de limitare a activităţii.
[...]
(51) La aplicarea măsurii asiguratorii privind limitarea activităţii partidului politic se aplică interdicţiile prevăzute la alin.(5).
(52) Hotărârea şi încheierea prin care s-a dispus limitarea activităţii partidului politic se expediază de instanţa de judecată, în termen de cel mult 24 de ore din momentul pronunţării, în adresa părţilor la proces şi a autorităţilor competente pentru punere în executare, iar acestea, la rândul lor, notifică instanţa de judecată şi Ministerul Justiţiei despre rezultatele executării.
(6) După înlăturarea necorespunderilor pentru care activitatea partidului politic a fost limitată, partidul va informa despre aceasta Ministerul Justiţiei, care, în termen de 5 zile, va autoriza reluarea activităţii partidului.
(7) Dacă, în perioada limitării activităţii partidului politic, acţiunile pentru care a fost limitată activitatea partidului se vor repeta sau dacă, pe parcursul primului an din data ultimei limitări a activităţii partidului, acesta comite încălcări similare, Ministerul Justiţiei cere instanţei de judecată să dizolve partidul respectiv.
(8) Activitatea partidului politic nu poate fi limitată pe parcursul campaniei electorale la care participă, cu excepţia cazurilor în care limitarea activităţii partidului politic se cere pentru comiterea unor încălcări grave ale legii, astfel cum sunt prevăzute acestea la art.3 şi la alin.(31) din prezentul articol. Activitatea partidului politic nu poate fi limitată pentru încălcări minore."
Articolul 22
Încetarea activităţii partidelor politice
"(1) Partidul politic îşi încetează activitatea prin:
a) reorganizare, conform prevederilor prezentei legi, şi pierdere, în urma reorganizării, a personalităţii juridice;
b) autodizolvare, prin decizia organului său suprem;
c) dizolvare prin hotărâre definitivă a Curţii de Apel Centru, la cererea Ministerului Justiţiei;
d) declarare a neconstituţionalităţii partidului prin hotărâre a Curţii Constituţionale;
[Lit. e) abrogată prin Legea nr.95 din 14.05.2015, în vigoare din 5 iunie 2015]
Notă: Se declară neconstituţională lit.e) alin.(1) art.22 conform Hot. Curţii Constituţionale nr.12 din 04.06.2013, în vigoare 4 iunie 2013
f) radierea din oficiu din Registrul de stat al persoanelor juridice.
(2) Ministerul Justiţiei, din oficiu sau la sesizarea Ministerului Afacerilor Interne, a Procuraturii Generale, a Comisiei Electorale Centrale ori a Agenţiei Servicii Publice, înaintează către Curtea de Apel Centru o acţiune prin care cere dizolvarea partidului politic dacă există cel puţin unul dintre următoarele temeiuri:
a) partidul activează în baza statutului şi programului său cu modificări şi completări care nu au fost înregistrate în modul stabilit de lege;
b) pe parcursul unui an de la data la care a devenit executorie hotărârea Curţii de Apel Centru privind limitarea activităţii partidului politic, acesta a comis acţiuni similare celor pentru care activitatea partidului a fost limitată;
[Lit. c) exclusă prin Legea nr.81 din 7 mai 2010, în vigoare din 4 iunie 2010]
d) activitatea partidului se desfăşoară pe căi ori prin mijloace ilegale sau prin săvîrşirea unor acte de violenţă;
[Lit. e) abrogată prin Legea nr.220 din 31.07.2023, în vigoare din 18 august 2023]
f) activitatea partidului politic cade sub incidenţa art.3 alin.(11) şi (12).
(21) În cazul în care dizolvarea partidului politic este cerută pentru temeiurile prevăzute la alin.(2) lit.b), d) şi f) din prezentul articol, Ministerul Justiţiei poate cere instanţei de judecată dispunerea, în calitate de măsură asiguratorie, a limitării activităţii partidului politic pe perioada examinării cauzei, până la pronunţarea în fond, conform prevederilor art.21 care se aplică în mod corespunzător.
(22) Cererea Ministerului Justiţiei prin care se cere dizolvarea partidului politic este examinată de către Curtea de Apel Centru în termen de două luni. Hotărârea judecătorească privind limitarea activităţii partidului politic este definitivă şi executorie, însă poate fi atacată cu recurs în termen de 10 zile. Cererea de recurs se examinează de Curtea Supremă de Justiţie în termen de 15 zile.
(23) În cadrul examinării acţiunii Ministerului Justiţiei privind dizolvarea partidului politic, instanţa de judecată, dacă constată că încălcările invocate în acţiune nu sunt suficient de grave pentru a justifica dizolvarea partidului politic, poate dispune, în calitate de măsură alternativă, limitarea activităţii partidului politic respectiv.
(3) Hotărârea definitivă a instanţei judecătoreşti cu privire la dizolvarea partidului politic şi hotărârea Curţii Constituţionale prin care se declară neconstituţional un partid politic se remit Ministerului Justiţiei.
(31) În cazul dizolvării partidului politic prin hotărâre judecătorească, Ministerul Justiţiei va solicita Agenţiei Servicii Publice să noteze în Registrul de stat al persoanelor juridice iniţierea procedurii de lichidare a partidului politic respectiv. În cazul declarării neconstituţionalităţii unui partid politic, după recepţionarea hotărârii Curţii Constituţionale, dar nu mai târziu de 3 zile de la această dată, Ministerul Justiţiei va solicita Agenţiei Servicii Publice să noteze în Registrul de stat al persoanelor juridice faptul declarării neconstituţionalităţii partidului politic respectiv.
(4) Pentru lichidarea unui partid politic, Ministerul Justiţiei, în scopul executării hotărîrii definitive a judecătoriei sau a hotărârii Curţii Constituţionale privind declararea neconstituţionalităţii unui partid politic, va crea o comisie de lichidare a partidului. Existenţa unui partid politic încetează numai după finalizarea procedurii de lichidare şi radierea partidului din Registrul de stat al persoanelor juridice.
(41) Comisia de lichidare a partidului politic declarat neconstituţional, constituită conform alin.(4), solicită Agenţiei Servicii Publice să noteze în Registrul de stat al persoanelor juridice iniţierea procedurii de lichidare a partidului respectiv.
(5) După încetarea activităţii partidului politic, bunurile acestuia se trec, cu titlu gratuit, în proprietatea statului pentru a fi utilizate în scopuri filantropice (de caritate)."
ÎN DREPT
I. Argumentele autorilor excepţiilor de neconstituţionalitate
Argumentele autorului sesizării nr.194g/2025
28. Cu privire la incidenţa articolului 22 din Constituţie, autorul menţionează că mecanismul introdus prin Legea nr.100 din 13 iunie 2025 în Legea privind partidele politice se aplică în privinţa faptelor partidului care au avut loc în trecut şi care erau legale până la intrarea în vigoare a normelor contestate. Autorul afirmă că, anterior intrării în vigoare a prevederilor contestate, nu putea anticipa că comportamentul său va fi interzis în viitor. De exemplu, până la intrarea în vigoare a normelor contestate, legea nu-i interzicea să formeze blocuri politice sau electorale, să organizeze întruniri paşnice cu partidele declarate neconstituţionale sau să accepte în calitate de membri persoane care au fost membri ai partidelor politice declarate neconstituţionale. Potrivit autorului, principiul neretroactivităţii legii răspunde preocupării pentru securitatea juridică, fiind o garanţie pentru situaţiile juridice create şi consolidate sub imperiul legii vechi. Astfel, autorul consideră că normele contestate ignoră articolul 22 din Constituţie, în măsura în care se vor aplica acţiunilor care au avut loc până la intrarea în vigoare a legii.
29. Cu privire la incidenţa articolului 38 alin.(3) din Constituţie, autorul excepţiei menţionează că din Hotărârea nr.10 din 19 iunie 2023, prin care a fost declarat neconstituţional Partidul politic "Şor", nu rezultă obligaţia Parlamentului de a reglementa mecanisme care ar limita dreptul partidelor politice asociate partidului declarat neconstituţional de a candida la alegeri. Autorul notează că legislaţia electorală prevede o serie de restricţii de a candida la alegeri, care se aplică în mod individualizat, în cadrul unui proces judiciar în care sunt asigurate toate garanţiile unui proces echitabil. Pe de altă parte, normele contestate nu permit individualizarea interdicţiei de a candida la alegeri. Această măsură generală se aplică unui cerc larg de persoane atunci când autorităţile constată că partidul politic este succesor al unui partid politic declarat neconstituţional. De asemenea, criteriile pentru constatarea calităţii de partid succesor al unui partid declarat neconstituţional nu ar fi obiective.
30. Cu privire la incidenţa articolului 41 alin.(1) din Constituţie, autorul menţionează că normele contestate nu respectă standardul calităţii legii. Legislatorul nu a argumentat necesitatea adoptării normelor contestate. Autorul notează că nu a putut anticipa că încălcarea legislaţiei cu privire la finanţarea partidelor politice poate conduce la limitarea sau la dizolvarea partidelor politice. Normele contestate stabilesc măsuri disproporţionate.
31. Cu privire la incidenţa articolelor 41 alin.(4) şi 135 alin.(1) lit.h) din Constituţie, autorul menţionează că legislatorul a intervenit în competenţa nemijlocită a Curţii Constituţionale de a declara neconstituţionale partidele politice. Competenţa instanţei de judecată, stabilită de articolul 3 alineatele (11) – (13) din Lege, de a dizolva partidele politice succesoare ale partidelor politice declarate neconstituţionale are aceleaşi consecinţe juridice ca şi declararea neconstituţionalităţii partidelor. Potrivit autorului, lichidarea partidelor politice poate fi exercitată numai în cazurile prevăzute de articolul 41 alin.(4) din Constituţie şi numai cu avizul Curţii Constituţionale.
32. În fine, autorul consideră că normele contestate încalcă articolele 1, 22, 23, 32, 38, 41 alineatele (1) şi (4), 54 şi 135 alin.(1) lit.h) din Constituţie.
Argumentele autorului sesizării nr.252g/2025
33. Autorul consideră că prevederile contestate nu respectă exigenţele calităţii legii, deoarece nu stabilesc standardul probei necesar pentru aplicarea unei măsuri atât de severe şi nu definesc criteriile minimale de apreciere a riscului. Această lipsă de precizie a normei contestate i-a permis instanţei să dispună măsura de asigurare de o manieră arbitrară, fără ca Ministerul Justiţiei să prezinte dovezi obiective, verificabile şi concludente care să ateste existenţa unei necesităţi reale şi imediate de restrângere a activităţii partidului.
34. Referitor la pretinsa încălcare a articolului 38 din Constituţie, autorul excepţiei susţine că aplicarea dispoziţiilor contestate în timpul campaniei electorale a determinat restrângerea nejustificată şi disproporţionată a posibilităţii Blocului şi a candidaţilor de a participa la alegeri. Norma contestată permite excluderea unui partid sau a candidaţilor din cursa electorală în absenţa unui recurs efectiv, afectând direct dreptul de a fi ales şi participarea liberă la alegeri. Autorul susţine că efectele măsurii de asigurare s-au extins şi asupra unor persoane care nu erau părţi în proces, iar aceşti candidaţi nu au avut posibilitatea reală de a contesta efectele actului şi nu au beneficiat de un recurs efectiv împotriva excluderii lor din cursa electorală. În consecinţă, dreptul lor de a fi aleşi şi accesul la un remediu efectiv devin iluzorii. Norma permite ingerinţe electorale bazate pe simple suspiciuni care nu sunt probate de Comisia Electorală Centrală, fapt care afectează dreptul constituţional de participare la alegeri.
35. Cu privire la incidenţa articolului 41 din Constituţie, normele contestate permit un transfer nejustificat al deciziei referitoare la limitarea drepturilor partidelor politice din sfera unei autorităţi independente (Comisia Electorală Centrală) către un organ politic (Ministerul Justiţiei), fapt care afectează libertatea de organizare şi de funcţionare a partidelor politice. Acest mecanism permite excluderea unui concurent electoral fără constatarea unei încălcări legale şi fără existenţa unui temei previzibil sau proporţional. De asemenea, normele permit limitarea drepturilor partidelor politice pe baza unor suspiciuni şi nu pe baza unor constatări definitive.
36. Autorul mai afirmă că normele contestate au fost adoptate cu mai puţin de un an înaintea alegerilor, încălcând principiul certitudinii şi stabilităţii juridice. În acest context, autorul susţine că adoptarea normei cu mai puţin de un an înainte de alegeri contravine standardelor Comisiei de la Veneţia şi creează riscul unor ingerinţe politice în desfăşurarea alegerilor.
37. Aşadar, autorul consideră că normele contestate încalcă articolele 23 alin.(2), 38, 41 şi 54 din Constituţie.
Argumentele autorului sesizării nr.69g/2026
38. Autorul excepţiei susţine că prevederile articolului 21 alin.(31) literele a), c) şi d), (32) şi (8) din Legea privind partidele politice sunt contrare principiilor constituţionale ale statului de drept, securităţii juridice, accesului liber la justiţie, dreptului la apărare, dreptului de a fi ales şi pluralismului politic. Normele contestate permit limitarea activităţii unui partid politic după înregistrarea acestuia în cursa electorală şi în timpul campaniei electorale, pe baza unor simple suspiciuni, fără criterii clare de aplicare, fără garanţii procedurale adecvate, fără o evaluare judiciară definitivă şi fără a respecta principiile proporţionalităţii, previzibilităţii, securităţii juridice şi libertăţii partidelor politice.
39. În raport cu articolele 1 alin.(3) şi 6 din Constituţie, autorul susţine că mecanismul instituit de normele contestate permite intervenţia puterii executive în procesul electoral prin limitarea activităţii unui partid politic pe baza unor informaţii clasificate şi neexaminate în contradictoriu. În opinia sa, o asemenea intervenţie subminează echilibrul instituţional şi principiul separaţiei puterilor în stat, afectând valori fundamentale ale statului de drept şi ale pluralismului politic. Autorul consideră că normele contestate nu întrunesc cerinţele minime de legalitate, necesitate şi proporţionalitate şi creează premise pentru ingerinţe arbitrare în activitatea partidelor politice.
40. În raport cu articolul 21 din Constituţie, autorul consideră că limitarea activităţii unui partid politic pe baza unor informaţii care nu au fost confirmate printr-o hotărâre judecătorească definitivă contravine principiului prezumţiei nevinovăţiei. Acesta critică posibilitatea aplicării unor măsuri restrictive severe înainte de a fi stabilită definitiv existenţa faptelor imputate şi de a fi efectuată examinarea judiciară completă a acestora.
41. Cu privire la articolul 23 din Constituţie, autorul consideră că dispoziţiile contestate nu definesc suficient criteriile care justifică limitarea activităţii unui partid politic şi nu stabilesc limite clare ale puterii discreţionare acordate autorităţilor.
42. În raport cu articolul 38 din Constituţie, autorul susţine că legea permite limitarea activităţii unui partid politic în timpul procesului electoral, fapt care poate conduce la excluderea efectivă a formaţiunii şi a candidaţilor săi din competiţia electorală. În opinia sa, omisiunea legislativă de a reglementa în mod clar perioada maximă a limitării activităţii partidului îngrădeşte nelimitat dreptul constituţional la alegeri libere, transformându-l dintr-un drept efectiv într-un drept iluzoriu.
43. Autorul consideră că normele contestate încalcă articolele 1 alin.(3), 6, 21, 23, 38 şi 54 din Constituţie.
II. Argumentele autorităţilor cărora le-a fost solicitată şi care şi-au prezentat opinia
44. În opinia sa, Parlamentul a menţionat că la 13 iunie 2025 a adoptat Legea nr.100 pentru modificarea unor acte normative, ca răspuns la Adresa Curţii Constituţionale emisă în contextul Hotărârii nr.25 din 28 noiembrie 2024 pentru prevenirea cazurilor de corupţie electorală la scrutinele viitoare. Potrivit Parlamentului, Comisia de la Veneţia recunoaşte competenţa autorităţilor statului, în anumite condiţii, de a interzice, dizolva sau impune măsuri restrictive analoage împotriva partidelor politice. Nicio opinie a Comisiei de la Veneţia nu sugerează că limitarea activităţii sau dizolvarea partidelor politice ar trebui realizate prin concursul exclusiv al Curţii Constituţionale, declararea neconstituţionalităţii fiind doar o măsură cu caracter excepţional şi de ultim resort. Date fiind evoluţiile politice curente, caracterizate prin cazuri de finanţare netransparentă şi prin coruperea alegătorilor, apare interesul legitim al statului de a combate succesiunea unui partid la partidul neconstituţional finanţat în mod clandestin şi implicat în cumpărarea de voturi.
45. Normele criticate nu urmăresc scopul de a sancţiona penal partidele politice, iar articolul 22 din Constituţie nu este incident în cazul legilor cu caracter civil. Restricţiile instituite prin articolul 3 alineatele (11) – (13) din Legea privind partidele politice sunt în concordanţă cu Legea Supremă, deoarece au scopul de a preveni şi combate corupţia electorală, precum şi de a asigura exprimarea liberă a voinţei alegătorilor. Partidele care se angajează în activităţi contrare valorilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului nu pot beneficia de protecţia articolului 11, iar statul este îndreptăţit să ia măsuri preventive împotriva partidelor politice în vederea protejării democraţiei şi a statului de drept.
46. Contestând prevederile articolului 21 alineatele (32) – (34) şi (51) – (52) din Lege, autorul sesizării nu a argumentat incidenţa articolelor 32 şi 41 din Constituţie. Potrivit Parlamentului, articolul 21 alineatul (32) nu obligă, ci stabileşte competenţa Ministerului Justiţiei de a-i solicita instanţei de judecată aplicarea limitării activităţii partidului politic ca o măsură asiguratorie, ţinând cont de gravitatea încălcărilor şi de existenţa unui pericol real şi iminent. Examinarea cererii privind dispunerea măsurii asiguratorii se efectuează în termene restrânse, cu citarea obligatorie a participanţilor la proces şi poate fi contestată cu recurs la Curtea Supremă de Justiţie. Limitarea activităţii partidului pe durata examinării cauzei nu intervine automat, ci ca urmare a unei cercetări ample a stării de fapt de către instanţa de judecată, legea stabilind suficiente garanţii împotriva abuzurilor, cum ar fi caracterul adversarial al procesului, remediul efectiv şi evaluarea proporţionalităţii măsurii.
47. În opinia sa suplimentară, Parlamentul a făcut trimitere la raţionamentele opiniei Comisiei de la Veneţia CDL-AD(2026)007, care confirmă legitimitatea obiectivelor urmărite de legiuitor. Potrivit acesteia, Legea nr.100/2025 a fost adoptată "într-un context excepţional, determinat de amploarea fără precedent a coruperii alegătorilor, de finanţarea ilegală a actorilor politici şi de ingerinţele externe în procesele electorale ale Republicii Moldova", iar scopul principal al legii îl constituie "protejarea integrităţii proceselor electorale şi consolidarea rezilienţei instituţiilor democratice". Totodată, Parlamentul notează că Opinia reafirmă că statele dispun de "o marjă de apreciere în reglementarea proceselor electorale şi în adoptarea măsurilor destinate combaterii corupţiei electorale şi influenţelor externe", cu respectarea standardelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. În continuare, Parlamentul invocă paragrafele 37, 40, 45 şi 49 din Opinia Comisiei de la Veneţia CDL-AD(2026)007, potrivit cărora "majoritatea soluţiilor legislative instituite prin Legea nr.100/2025 sunt formulate cu suficientă precizie, urmăresc un scop legitim şi nu pot fi considerate, în principiu, disproporţionate, cu condiţia aplicării lor rezonabile şi individualizate". Totodată, Comisia apreciază că ingerinţele străine, finanţarea ilicită, cumpărarea voturilor şi coruperea alegătorilor reprezintă "ameninţări reale la adresa securităţii democratice", ceea ce justifică instituirea unor mecanisme eficiente de prevenire şi combatere a acestor fenomene.
48. Cu privire la mecanismul referitor la partidele succesoare, Parlamentul susţine că analiza cuprinsă la paragrafele 50–54 din Opinia Comisiei de la Veneţia CDL-AD(2026)007 confirmă legitimitatea soluţiei legislative. Astfel, Comisia descrie mecanismul introdus prin Legea nr.100/2025 ca instituind "un test juridic prin care instanţa judecătorească stabileşte dacă un partid politic nou creat sau existent reprezintă, în realitate, continuarea activităţii unui partid declarat anterior neconstituţional". Evaluarea se realizează "printr-o analiză substanţială şi individualizată" a unor criterii obiective, precum continuitatea conducerii, identitatea programatică, structurile organizatorice, sursele de finanţare, legăturile organizaţionale şi acţiunile coordonate, iar măsurile restrictive sunt dispuse "exclusiv de instanţa de judecată". De asemenea, la paragraful 51, Comisia constată expres că obiectivele urmărite – "protejarea instituţiilor democratice, integritatea alegerilor şi prevenirea corupţiei sistemice" – constituie obiective legitime din perspectiva standardelor europene privind drepturile omului şi procesul electoral.
49. În sfârşit, Parlamentul arată că, la paragraful 98 din Opinia Comisiei de la Veneţia CDL-AD(2026)007, Comisia apreciază că numeroase soluţii legislative introduse prin Legea nr.100/2025 sunt compatibile, în principiu, cu standardele europene, iar recomandările formulate vizează "sporirea clarităţii, previzibilităţii şi garanţiilor procedurale". La paragraful 100, Comisia formulează recomandări pentru perfecţionarea cadrului normativ, "fără a solicita eliminarea mecanismului privind partidele succesoare" şi fără a concluziona că acesta este incompatibil cu standardele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
50. În concluzie, Parlamentul susţine că Opinia Comisiei de la Veneţia CDL-AD(2026)007 şi Opinia Amicus Curiae privind partidele succesoare "nu confirmă criticile formulate de autorii sesizărilor", ci, dimpotrivă, "recunosc legitimitatea obiectivelor urmărite de legiuitor, compatibilitatea de principiu a mecanismului privind partidele succesoare" şi formulează recomandări orientate exclusiv spre perfecţionarea cadrului normativ, "fără a pune în discuţie constituţionalitatea soluţiei legislative adoptate". În consecinţă, Parlamentul solicită Curţii Constituţionale respingerea sesizărilor ca neîntemeiate.
51. În opinia sa, Preşedintele Republicii Moldova a notat că stabilirea de către Parlament prin lege organică a modului de organizare şi de funcţionare a partidelor politice nu poate servi ca impediment în realizarea dreptului la libera asociere. Pornind de la obligaţiile pozitive ale statului de a asigura integritatea proceselor electorale şi securitatea votului cetăţenilor, legislatorul a reglementat circumstanţele în care poate fi constatată calitatea de succesor al unui partid. Aceste restricţii şi limitări se aplică exclusiv formaţiunilor care prezintă elemente de continuitate organico-funcţională, personală şi financiară cu un partid declarat neconstituţional, dovedind existenţa unor legături strânse cu acesta. O asemenea reglementare este considerată absolut necesară, deoarece dizolvarea unui partid politic ar fi lipsită de sens dacă alte partide politice pot, de facto, să-şi continue activităţile şi să-şi atingă obiectivul de a accede la putere prin metode nedemocratice. Măsurile adoptate sunt catalogate ca fiind indispensabile şi răspunzând unei nevoi sociale imperioase, fiind explicate prin contextul actual în care restricţiile sunt esenţiale pentru a contracara activitatea unor partide politice care continuă să ameninţe independenţa Republicii Moldova şi principiile unui stat democratic guvernat de supremaţia legii. În plus, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului confirmă că statul nu poate aştepta până când partidul politic va prelua puterea şi va începe să întreprindă paşi concreţi pentru a implementa o politică incompatibilă cu standardele Convenţiei. În final, se subliniază că noua procedură nu implică pierderea dreptului liderilor sau membrilor acestora de a vota sau de a fi aleşi, doar că activităţile partidului dizolvat nu pot continua în viitor sub alte denumiri sau forme juridice. Prevederile reprezintă o simplă garanţie instituţională care, în orice caz, respectă conţinutul esenţial al dreptului de a participa la treburile publice.
52. În opinia sa, Guvernul a menţionat că reglementarea privind organizarea şi funcţionarea partidelor reprezintă o competenţă exclusivă a Parlamentului. Guvernul respinge argumentul privind încălcarea articolului 22 din Constituţie, deoarece normele criticate au un caracter general şi se aplică doar situaţiilor prezente sau în curs de desfăşurare, în timp ce faptele din trecut servesc exclusiv ca factori de probă în instanţă. Mecanismul contestat este justificat prin necesitatea protejării valorilor democratice în faţa unui risc real, iminent şi a unor tentative de reînviere sub alte denumiri a formaţiunilor declarate neconstituţionale. În acest sens, Guvernul argumentează că noile reglementări respectă principiul proporţionalităţii, având aplicabilitatea limitată în timp şi fiind bazate pe criterii obiective, cum ar fi dovedirea unei intenţii clare de continuitate funcţională şi ideologică.
53. Măsura contestată este însoţită de garanţii procedurale suficiente, deoarece constatarea calităţii de succesor se realizează exclusiv de către instanţele de judecată în cadrul unui proces judiciar bazat pe probe. De asemenea, prevederile contestate nu aduc atingere competenţelor Curţii Constituţionale şi nu instituie o procedură paralelă de declarare a neconstituţionalităţii partidelor. Instanţele de drept comun nu se pronunţă asupra constituţionalităţii unei formaţiuni, ci examinează exclusiv o stare de fapt pentru a stabili dacă un partid nou constituie o reproducere ascunsă a unui partid declarat neconstituţional. Acest instrument este considerat indispensabil pentru a împiedica eludarea efectelor hotărârilor anterioare ale Curţii Constituţionale. În final, Guvernul scoate în evidenţă o lacună a cadrului normativ anterior, care nu permitea sancţionarea eficientă a partidelor "satelit" sau "derivate". Nota de fundamentare indică faptul că, după dizolvarea Partidului "Şor", a avut loc un transfer rapid de infrastructură şi personal către alte formaţiuni politice, cu scopul de a continua acţiunile de corupere electorală şi de finanţare ilegală. Solicitarea de a parcurge proceduri separate de verificare a constituţionalităţii pentru fiecare succesor în parte este considerată inacceptabilă, deoarece ar conduce la o tergiversare a efectelor hotărârilor Curţii şi ar lăsa ordinea constituţională expusă unor riscuri majore pe o perioadă îndelungată.
54. În opinia sa suplimentară, cu referire la limitarea activităţii în calitate de măsură asiguratorie, Guvernul a susţinut că această măsură se aplică în cazuri extreme, pentru încălcările grave comise de partidele politice şi că autorităţile trebuie să demonstreze existenţa unui pericol real şi iminent de producere a unor consecinţe iremediabile pentru valorile democratice şi pentru ordinea de drept a Republicii Moldova prin continuarea desfăşurării activităţilor ilegale ale partidului politic. Referitor la limitarea activităţii prevăzută de articolul 21 alin.(31), Guvernul menţionează că Legea privind partidele politice conţine garanţii procedurale. Această măsură se aplică printr-o hotărâre judecătorească, ca urmare a desfăşurării unui proces judiciar în cadrul căruia partidul are posibilitatea să-şi revendice drepturile afectate şi poate contesta hotărârea instanţei. De asemenea, măsura contestată respectă principiul proporţionalităţii, deoarece se aplică în situaţiile strict determinate de lege.
55. În opinia prezentată, Asociaţia "Promo-LEX" a menţionat că reglementările privind partidele politice din Republica Moldova au evoluat progresiv pentru alinierea la standardele democratice europene şi internaţionale, în contextul provocărilor legate de corupţia electorală şi influenţele externe. Legea privind partidele politice stabilea iniţial reglementări referitoare la înregistrarea, funcţionarea şi dizolvarea partidelor, permiţând limitarea acestora dacă prin acţiunile lor se aduc prejudicii grave pluralismului politic sau principiilor democratice fundamentale. Ulterior, începând cu ianuarie 2023, conform modificărilor succesive, Parlamentul a permis limitarea activităţii partidelor inclusiv pentru că nu şi-au depus raportul financiar sau pentru că nu au prezentat informaţiile necesare pentru supravegherea şi controlul finanţării (începând cu ianuarie 2024). De asemenea, din iunie 2025, Parlamentul a introdus posibilitatea limitării activităţii partidului dacă acesta nu prezintă datele din registrul membrilor în termenele şi în forma stabilite de Comisia Electorală Centrală sau de Agenţia Servicii Publice. Ca urmare a declarării neconstituţionalităţii Partidului "Şor", Parlamentul a introdus reglementări precise în Legea privind partidele politice pentru a preveni continuitatea activităţii partidului declarat neconstituţional prin utilizarea de către alte formaţiuni, noi sau deja înregistrate, a atributelor sale precum denumirea integrală, prescurtată ori simbolurile. În cazul constatării utilizării acestor atribute, Agenţia Servicii Publice poate refuza înregistrarea partidului politic, iar organele electorale pot refuza înregistrarea în calitate de concurent electoral, bloc electoral sau participant la referendum.
56. Totuşi, până la modificările din anul 2025, Legea nu prevedea explicit mecanisme pentru încetarea activităţii "partidelor succesoare", definite ca entităţi noi sau înregistrate care, prin continuitatea structurală, ideologică sau financiară, contribuie la păstrarea status-quo-ului partidului declarat neconstituţional. Această lacună legislativă permitea reapariţia unor formaţiuni cu legături indirecte cu partidul declarat neconstituţional, fără să fie aplicate sancţiuni. Evoluţia recentă este marcată direct de Legea nr.100 din 13 iunie 2025, publicată în Monitorul Oficial din 14 iunie 2025, care modifică Legea privind partidele politice prin introducerea prevederilor contestate. Aceste noi prevederi legale îi permit Ministerului Justiţiei să-i solicite instanţei de judecată limitarea activităţii sau dizolvarea unui partid politic, dacă se dovedeşte că acesta este succesor al unuia partid declarat neconstituţional. Calitatea de partid succesor se stabileşte pe baza dovezilor privind continuitatea activităţilor partidului neconstituţional, exemplele oferite în text vizând structuri organizaţionale identice, finanţare din surse similare sau absenţa renunţării la practicile ilegale. Modificarea legislativă este inspirată din analiza comparativă europeană, în special din cazul spaniol reflectat în Cartea Albă privind gestionarea succesorilor partidelor politice interzise din 2024, document care subliniază necesitatea unor criterii clare pentru a preveni impunitatea. Această reformă completează alte acte normative precum Codul penal şi Codul electoral, reflectând o tendinţă clară de raţionalizare a mecanismelor de protecţie democratică, prin trecerea de la interdicţii reactive, bazate pe încălcări consumate, la interdicţii preventive, realizate prin detectarea partidelor succesoare, fără a altera pluralismul politic.
57. Asociaţia "Promo-LEX" consideră că noile prevederi par a se înscrie în limitele constituţionale şi se aliniază restricţiilor proporţionale ale libertăţii de asociere, solicitarea hotărârilor judecătoreşti respectând separaţia puterilor în stat şi supremaţia Constituţiei. Cu toate acestea, organizaţia identifică potenţiale riscuri majore în cazul în care criteriile de identificare a partidelor succesoare rămân vagi, fapt ce poate afecta indirect libertatea de asociere sau pluralismul politic în absenţa unor garanţii procedurale stricte. De exemplu, criteriile precum "legături strânse" sau "colaborare activă" din articolul 3 alin.(12) punctul 1) litera c) din Lege sunt considerate imprecise şi pot include interacţiuni legitime între partide, cum ar fi blocurile politice ori dezbaterile publice, creând riscul unor aplicări arbitrare. De asemenea, situaţia privind persoanele care nu s-au disociat public de faptele unui partid neconstituţional de la articolul 3 alin.(12) punctul 1) litera b) din Lege ridică probleme legate de prezumţia de nevinovăţie, deoarece impunerea unei obligaţii active de disociere publică poate fi considerată o încălcare a dreptului la tăcere sau la libertatea de exprimare. Sub aspect procedural, criteriile formulate în termeni generali precum "similitudini substanţiale" din articolul 3 alin.(12) din Lege sau "imagine de susţinere" din articolul 3 alin.(12) punctul 1) litera c) din Lege le acordă instanţelor de judecată un grad ridicat de discreţie, care este amplificat şi de sintagma "orice alte circumstanţe relevante" din articolul 3 alin.(12) punctul 7) din Lege, fapt ce poate genera decizii inconsistente ori influenţate politic.
58. Mai mult, prevederile contestate nu precizează cine are sarcina probei în demonstrarea calităţii de partid succesor, existând riscul ca partidele acuzate să fie nevoite să dovedească absenţa legăturilor, ceea ce contravine principiului că acuzatorul trebuie să demonstreze vinovăţia acuzatului şi poate genera procese inechitabile. În final, Asociaţia "Promo-LEX" subliniază că aceste aspecte ţin mai curând de aplicare şi de interpretare, textele legale în sine permiţând un echilibru rezonabil între protecţia democraţiei şi drepturile fundamentale, fiind în mare măsură compatibile cu standardele internaţionale.
59. În opinia prezentată, Asociaţia pentru Democraţie Participativă "ADEPT" a menţionat că dispoziţiile contestate nu încalcă prevederile articolului 22 din Constituţie, deoarece Legea nr.100 a intrat în vigoare la 14 iunie 2025, iar congresul Blocului "Victoria", care a generat aplicarea normelor contestate, a avut loc la 6 iulie 2025. În consecinţă, Comisia Electorală Centrală a fost îndreptăţită să aplice normele contestate şi nu a încălcat principiul neretroactivităţii legii.
60. Referitor la articolul 135 alin.(1) lit.h) din Constituţie, care atribuie Curţii Constituţionale competenţa de a hotărî asupra constituţionalităţii partidelor politice, ADEPT respinge ideea că reglementarea privind partidele succesoare ar reprezenta o nouă procedură de declarare a neconstituţionalităţii. Asociaţia menţionează că Parlamentul a pornit de la premisa că însăşi denumirea de "partide succesoare" evocă menirea acestora de a continua activitatea partidului declarat neconstituţional. Din această perspectivă, existenţa hotărârii Curţii Constituţionale constituie premisa normativă a intervenţiei legislative, iar problema care urmează să fie examinată nu este constituţionalitatea unui nou partid, ci identificarea unor formaţiuni care continuă activitatea partidului declarat neconstituţional. În consecinţă, este suficient ca legea să definească cu exactitate care partide trebuie identificate drept succesoare ale partidului neconstituţional, fără a fi necesară o nouă procedură de control de constituţionalitate.
61. Referitor la libertatea asocierii politice, garantată de articolul 41 din Constituţie, ADEPT invocă experienţa comparată şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. În opinie se menţionează că legislatorul a ales să urmeze modelul spaniol privind combaterea partidelor succesoare şi face trimitere la cauza Herri Batasuna şi Batasuna v. Spania, în care Curtea Europeană a confirmat că măsurile îndreptate împotriva partidelor extremiste şi a celor succesoare nu contravin dreptului la libertatea de exprimare şi libertăţii de asociere garantate de articolele 10 şi 11 ale Convenţiei. ADEPT arată că, în urma dezbaterilor şi a consultărilor organizate în procesul de elaborare a Legii nr.100, s-a ajuns la concluzia că partidele succesoare ale unei formaţiuni declarate neconstituţionale trebuie tratate în mod similar, deoarece urmăresc continuarea activităţii unei organizaţii care a fost deja exclusă din ordinea constituţională democratică.
62. În concluzie, ADEPT susţine că normele contestate sunt compatibile cu articolele 22, 41, 54 şi 135 alin.(1) lit.h) din Constituţie, deoarece ele nu operează retroactiv, nu transferă instanţelor ordinare competenţa Curţii Constituţionale de a declara neconstituţionalitatea partidelor şi urmăresc prevenirea continuării activităţii unui partid deja declarat neconstituţional prin intermediul unor formaţiuni succesoare.
III. Aprecierea Curţii
A. Admisibilitatea
63. Prin Decizia din 11 septembrie 2025, Curtea a confirmat respectarea, în cazul sesizării nr.194g/2025, a condiţiilor de admisibilitate a unei sesizări stabilite în jurisprudenţa sa.
64. Prin deciziile din 18 iunie 2026, Curtea a declarat admisibile sesizările nr.252g/2025 şi nr.69g/2026 şi a decis conexarea sesizărilor nr.194g/2025, nr.252g/2025, nr.69g/2026 într-un singur dosar, atribuindu-i numărul 194g/2025.
65. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor – în prezenta cauză a unor prevederi din Legea privind partidele politice aşa cum aceasta a fost modificată prin Legea nr.100/2025 – ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
66. Excepţiile de neconstituţionalitate au fost ridicate de către părţile unor litigii în contenciosul administrativ. Astfel, Curtea a constatat că excepţiile au fost ridicate de subiectele cărora le-a fost acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.
67. Curtea a observat că autorul excepţiei nr.194g/2025 a solicitat controlul constituţionalităţii articolelor 3 alin.(11) – (13), 8 alin.(31) – (32) şi 21 alin.(31) – (35) şi (51) – (52) din Legea privind partidele politice, iar instanţa de judecată a reţinut în încheierea sa doar articolele 3 alin.(11) – (13) şi 21 alin.(32) – (34) şi (51) – (52) din Legea privind partidele politice. Totodată, din analiza argumentelor autorului, Curtea a observat că obiectul excepţiei nu se limitează la articolele reţinute în încheierea instanţei de drept comun. În esenţă, criticile formulate privesc mecanismul normativ unitar al constatării calităţii de partid succesor, al dizolvării sale şi al limitării activităţii cu titlu de măsură asiguratorie în cadrul procedurii de dizolvare, reglementat inclusiv în articolul 22 alineatele (2) lit.f) şi (21) din Lege.
68. Dat fiind faptul că autorul sesizării nr.194g/2025 nu a prezentat argumente referitoare la neconstituţionalitatea articolului 21 alineatele (33), (34) şi (52) din Legea privind partidele politice, Curtea a declarat inadmisibil acest capăt al sesizării.
69. Autorul sesizării nr.252g/2025 a contestat dispoziţiile articolului 21 alineatele (31) literele a) şi d), (32) şi (8) din Legea privind partidele politice.
70. Autorul sesizării nr.69g/2026 a contestat dispoziţiile articolului 21 alineatele (31) literele a), c) şi d), (32) şi (8) din Legea privind partidele politice.
71. Aşadar, Curtea a reţinut ca obiect al excepţiilor de neconstituţionalitate articolele 3 alineatele (11) – (13), 21 alineatele (31), (32), (51) şi (8), precum şi 22 alin.(2) lit.f) şi alin.(21) din Legea privind partidele politice. Prevederile articolelor 3 alineatele (11) – (13), 21 alineatele (31) şi (51), precum şi 22 alin.(2) lit.f) şi alin.(21) din Legea privind partidele politice nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate. Prevederile articolului 21 alin.(32) din Legea privind partidele politice au făcut obiectul Deciziei Curţii Constituţionale nr.137 din 24 septembrie 2025, iar articolul 21 alin.(8) din Lege a făcut obiectul Deciziei nr.143 din 27 septembrie 2025. Totuşi, conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale (a se vedea DCC nr.70 din 5 mai 2026, § 27), acest fapt nu reprezintă un impediment pentru un nou control de constituţionalitate al prevederilor contestate dacă sunt avansate alte critici de neconstituţionalitate. În prezentele sesizări sunt formulate critici de neconstituţionalitate referitoare la proporţionalitatea limitării activităţii partidului în calitate de măsură asiguratorie, aspecte care nu au fost abordate în deciziile anterioare. Prin urmare, Curtea a constatat că condiţia lipsei unei hotărâri anterioare este îndeplinită.
72. Excepţiile de neconstituţionalitate au fost ridicate în cadrul unei cauze în care Ministerul Justiţiei solicită constatarea calităţii de partid politic succesor al unui partid declarat neconstituţional şi, pe cale de consecinţă, dizolvarea lui, iar în alte două cauze Ministerul Justiţiei solicită limitarea activităţii unor partide politice. Totodată, în cazurile respective instanţa a dispus limitarea activităţii partidelor ca măsură asiguratorie. Prin urmare, Curtea a admis că normele contestate ar putea fi aplicate la examinarea cauzelor în care au fost ridicate excepţiile de neconstituţionalitate.
73. Curtea a reiterat că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa a cel puţin unui drept garantat de Constituţie (a se vedea DCC nr.52 din 29 mai 2025, § 18).
74. Autorii excepţiilor de neconstituţionalitate au menţionat incidenţa articolelor 1 (preeminenţa dreptului), 21 (prezumţia de nevinovăţie), 22 (neretroactivitatea legii), 23 (dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle), 32 (libertatea opiniei şi a exprimării), 38 (dreptul de vot şi dreptul de a fi ales), 41 alineatele (1) şi (4) (libertatea partidelor şi a altor organizaţii social-politice), 54 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi) şi 135 alin.(1) lit.h) (atribuţiile Curţii Constituţionale) din Constituţie.
75. În jurisprudenţa sa, Curtea a subliniat că articolele 1, 23 şi 54 din Constituţie nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze, în mod argumentat, existenţa unei ingerinţe în drepturile garantate de Constituţie (a se vedea DCC nr.73 din 20 iunie 2024, § 23; DCC nr.86 din 17 iulie 2025, § 22).
76. Cu privire la incidenţa articolului 21 din Constituţie, autorul sesizării nr.69g/2026 a susţinut că normele contestate [articolul 21 alineatele (31), (32) şi (8) din Legea privind partidele politice] permit limitarea activităţii unui partid politic pe baza unor informaţii care nu au fost confirmate printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
77. În prezenta cauză, Curtea Constituţională este chemată să verifice, la modul abstract, dacă limitarea activităţii partidelor politice, bazată pe articolul 21 alineatele (31), (32) şi (8) din Legea privind partidele politice, presupune în mod necesar o constatare a vinovăţiei penale a partidului sau a membrilor săi.
78. Curtea a observat că normele contestate nu urmăresc stabilirea vinovăţiei unei persoane la comiterea unei infracţiuni. Normele în discuţie reglementează o măsură de drept public aplicabilă unui partid politic, care are un caracter preventiv şi de protecţie a ordinii constituţionale, a securităţii naţionale şi a integrităţii proceselor electorale. Prin urmare, simplul fapt că instanţa poate dispune limitarea activităţii partidului în lipsa unei hotărâri penale definitive nu presupune, per se, că este afectată prezumţia nevinovăţiei. Prin urmare, Curtea nu a constatat incidenţa articolului 21 din Constituţie.
79. În privinţa criticilor referitoare la incidenţa articolului 22 din Constituţie, Curtea a reţinut că dispoziţiile acestui articol garantează neretroactivitatea legii penale, în sensul larg al noţiunii "penal" (care include dreptul penal şi dreptul contravenţional), adică principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei penale (nullum crimen, nulla poena sine lege). Astfel, exigenţele articolului 22 din Constituţie sunt incidente în cazul normelor de drept penal substanţial (a se vedea DCC nr.83 din 17 iulie 2025, § 44 şi jurisprudenţa citată acolo). Curtea a reţinut că prevederile contestate nu definesc infracţiunile sau pedepsele şi nu se referă la o acuzaţie în materie penală. Prin urmare, acest articol nu este incident în prezenta cauză.
80. Referitor la incidenţa articolului 32 din Constituţie, Curtea a observat că autorul sesizării nr.194g/2025 nu a argumentat în ce mod normele contestate contravin acestei norme constituţionale. Simpla trimitere la prevederile constituţionale nu poate fi considerată o critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea fondului sesizărilor formulate de o asemenea manieră, Curtea Constituţională i-ar înlocui pe autori la formularea argumentelor de neconstituţionalitate şi ar efectua un control din oficiu (a se vedea DCC nr.71 din 18 iunie 2024, § 19).
81. Referitor la incidenţa articolelor 38 şi 41 alin.(1) din Constituţie, Curtea a reţinut că partidele politice sunt persoane juridice care "contribuie la definirea şi exprimarea voinţei politice a cetăţenilor şi, în condiţiile legii, participă la alegeri", iar dispoziţiile contestate [care reglementează procedura de dizolvare a unui partid politic, inclusiv pentru că ar fi un partid succesor al partidului declarat neconstituţional, limitarea activităţii partidului, dar şi limitarea ca măsură asiguratorie în procedura de limitare a activităţii sau de dizolvare, inclusiv pentru că ar fi un partid succesor al partidului declarat neconstituţional] pun în discuţie exerciţiul dreptului de asociere al cetăţenilor şi al drepturilor electorale de a alege şi de a fi ales garantate de Constituţie. Aşadar, Curtea a constatat incidenţa articolelor 38 şi 41 alin.(1) din Constituţie. Pentru a verifica dacă intruziunea în exerciţiul drepturilor fundamentale menţionate respectă exigenţele proporţionalităţii, Curtea se va raporta la articolul 54 din Constituţie.
82. Cu privire la incidenţa articolelor 41 alin.(4) şi 135 alin.(1) lit.h) din Constituţie, autorul sesizării nr.194g/2025 afirmă că, prin normele contestate, legislatorul a intervenit în apanajul exclusiv al Curţii Constituţionale de a declara neconstituţionale partidele politice. Curtea a considerat necesar să examineze aceste critici din perspectiva articolelor 41 alin.(4) şi 135 alin.(1) lit.h) din Legea Supremă.
83. Aşadar, Curtea a decis să analizeze dacă dispoziţiile articolelor 3 alineatele (11) – (13), 21 alineatele (31), (32), (51) şi (8), precum şi 22 alin.(2) lit.f) şi alin.(21) din Legea privind partidele politice corespund exigenţelor stabilite de articolele 38, 41 alin.(1) şi 54 din Constituţie. De asemenea, Curtea va analiza dacă articolele 3 alineatele (11) – (13) şi 22 alin.(2) lit.f) din Legea privind partidele politice sunt în concordanţă cu articolele 41 alin.(4) şi 135 alin.(1) lit.h) din Legea Supremă.
B. Fondul cauzei
I. Principii generale
84. Constituţia în articolul 38 garantează cetăţenilor Republicii Moldova drepturi fundamentale de a alege şi a fi aleşi în organele reprezentative ale statului şi ale administraţie publice locale.
85. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a reţinut că dreptul la alegeri libere, garantat de articolul 3 din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, instituie un principiu fundamental într-un regim politic cu adevărat democratic şi are o importanţă fundamentală în sistemul Convenţiei. Rolul statului, în calitate de ultim garant al pluralismului, implică adoptarea de măsuri pentru a organiza alegerile democratice în condiţii care asigură libera exprimare a opiniei poporului privind alegerea corpului legislativ (Özgürlük ve Dayanişma Partisi (Ödp) v. Turcia, 10 mai 2012, § 27; Bakirdzi şi E.C. v. Ungaria, 10 noiembrie 2022, § 42).
86. Drepturile garantate de articolul 3 din Protocolul nr.1 nu sunt absolute. Există loc de "limitări implicite", iar statele trebuie să dispună de o marjă largă de apreciere în această materie (Labita v. Italia [MC], 6 aprilie 2000, § 201; Vito Sante Santoro v. Italia, 1 iulie 2004, § 54). Astfel, deşi dreptul de a candida nu este absolut, limitările implicite nu pot aduce atingere esenţei sale şi nici să-l priveze de efectivitate. Astfel de limitări trebuie să fie conforme cu principiul preeminenţei dreptului şi să fie însoţite de suficiente garanţii pentru a evita arbitrariul (Ofensiva Tinerilor v. România, 15 decembrie 2015, § 52).
87. De asemenea, dreptul de a înfiinţa o entitate juridică în scopul de a acţiona în mod colectiv într-un domeniu de interes comun reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte ale libertăţii de asociere, fără de care acest drept ar fi lipsit de conţinut. Partidele politice au un rol decisiv în formarea şi exprimarea voinţei politice a cetăţenilor (a se vedea, spre exemplu, Vona v. Ungaria, 9 iulie 2013, § 56).
88. Aşadar, dreptul de asociere în partide politice nu este un drept absolut şi, prin urmare, poate fi supus restrângerilor, cu respectarea prevederilor articolului 54 alin.(2) din Constituţie. În acest sens, apreciind că soluţia legislativă contestată reprezintă o ingerinţă în dreptul de asociere în partide politice, Curtea are de analizat dacă restrângerea este prevăzută de lege, dacă urmăreşte unul sau mai multe dintre scopurile legitime prevăzute în Constituţie, dacă realizează, odată implementată, unul din aceste scopuri şi dacă este necesară şi proporţională cu situaţia care a determinat-o.
II. Context
89. Examinarea constituţionalităţii dispoziţiilor contestate nu poate fi realizată în mod izolat, printr-o analiză pur formală şi abstractă a textului legal, desprinsă de circumstanţele istorice şi juridice care au determinat adoptarea acestuia.
90. Comisia de la Veneţia, în opinia sa amicus curiae, a reţinut că toate alegerile organizate în ultima perioadă în Republica Moldova, precum şi referendumul constituţional din 2024, au fost marcate de numeroase şi credibile rapoarte privind corupţia electorală, finanţarea ilegală a campaniilor şi a partidelor, precum şi ingerinţe ale unor grupuri străine şi/sau criminale cu scopul de a distorsiona voinţa alegătorilor. Campania pentru referendumul constituţional şi pentru alegerile prezidenţiale a fost marcată de ingerinţe străine şi dezinformare, predominant în favoarea Federaţiei Ruse, de o amploare fără precedent. Alegerile parlamentare au fost, de asemenea, afectate de o reţea complexă şi bine coordonată de atacuri hibride, inclusiv finanţare ilicită, atacuri cibernetice şi campanii de dezinformare. Anume sesizarea acestor ameninţări crescânde pentru Republica Moldova şi necesitatea de a reacţiona prompt la acestea au determinat adoptarea Legii nr.100 din 13 iunie 2025, prin care a fost consacrat, printre altele, şi mecanismul de contracarare a apariţiei partidelor politice succesoare ale unui partid neconstituţional (CDL-AD (2026)006, § 6).
91. Curtea observă că normele contestate au fost adoptate în contextul implementării Hotărârii Curţii Constituţionale nr.10 din 19 iunie 2023 privind controlul constituţionalităţii Partidului politic "Şor". Din expunerea de motive care a precedat Legea nr.100/2025, din documentele care au însoţit procesul legislativ şi din dezbaterile parlamentare rezultă că legiuitorul a urmărit instituirea unui mecanism juridic care să prevină eventualele situaţii de eludare a efectelor unei hotărâri de declarare a neconstituţionalităţii unui partid politic.
92. Necesitatea unei asemenea reglementări a fost dedusă din natura şi finalitatea controlului constituţionalităţii partidelor politice prevăzut de articolul 41 alin.(4) din Constituţie. În acest sens, iniţiatorii au invocat conceptul "democraţiei capabile să se apere", concept dezvoltat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin prisma articolului 17 din Convenţie şi reflectat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (a se vedea HCC nr.10 din 19 iunie 2023, §§ 84 şi 99). Potrivit acestui concept, democraţia poate adopta măsuri de protecţie împotriva actorilor politici care urmăresc utilizarea mecanismelor democratice pentru subminarea sau distrugerea ordinii constituţionale.
93. În susţinerea acestei abordări, s-a invocat jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la raportul dintre libertatea de asociere şi protecţia ordinii democratice. Astfel, s-a făcut referire la hotărârea din cauza Yazar şi alţii v. Turcia din 9 aprilie 2002, § 49, în care Curtea Europeană a reţinut că un partid politic ai cărui lideri promovează violenţa sau urmăresc obiective incompatibile cu regulile democraţiei nu poate pretinde protecţia Convenţiei împotriva măsurilor adoptate pentru aceste motive.
94. De asemenea, în procesul legislativ au fost invocate raţionamentele Curţii Europene, care a statuat că statul nu este obligat să aştepte până când un partid politic pune efectiv în aplicare un proiect incompatibil cu principiile democratice, dacă existenţa unui pericol suficient de serios şi iminent pentru democraţie a fost demonstrată (a se vedea hotărârile Marii Camere în cauza Refah Partisi (Partidul Bunăstării) şi alţii v. Turcia din 13 februarie 2003, § 102, precum şi hotărârea în cauza Herri Batasuna şi Batasuna v. Spania din 30 iunie 2009, § 81).
95. Din materialele procesului legislativ rezultă că au fost invocate şi standardele elaborate de organismele europene în materia partidelor politice. Astfel, s-a făcut referire la Liniile directoare privind interzicerea şi dizolvarea partidelor politice şi măsuri similare adoptate de Comisia de la Veneţia (CDL-INF(2000)001), potrivit cărora dizolvarea unui partid politic trebuie să constituie o măsură excepţională, justificată doar în cazul formaţiunilor care promovează violenţa sau urmăresc răsturnarea ordinii constituţionale democratice. De asemenea, au fost invocate Liniile directoare comune privind reglementarea partidelor politice elaborate de Comisia de la Veneţia şi OSCE/ODIHR (CDL-AD(2010)024), care recunosc posibilitatea adoptării unor măsuri destinate protejării ordinii democratice împotriva ameninţărilor grave.
96. Intervenţia normativă a fost determinată şi de evoluţiile survenite ulterior pronunţării Hotărârii Curţii Constituţionale nr.10 din 19 iunie 2023. În acest sens, s-a susţinut că, după declararea neconstituţionalităţii Partidului politic "Şor", anumite persoane, structuri organizatorice şi resurse asociate acestuia şi-ar fi continuat activitatea în cadrul altor formaţiuni politice. În opinia iniţiatorilor, aceste circumstanţe ridicau problema efectivităţii practice a hotărârii Curţii Constituţionale şi a posibilităţii continuării, sub alte forme juridice, a activităţilor care au determinat declararea neconstituţionalităţii partidului respectiv.
97. De asemenea, evaluarea constituţionalităţii măsurilor destinate protejării ordinii democratice trebuie realizată în lumina contextului social şi politic existent la momentul adoptării acestora. În acest sens, este relevantă atât jurisprudenţa Curţii Constituţionale privind caracterul de "instrument viu" al Constituţiei (Hotărârea nr.28 din 17 octombrie 2017, § 93), cât şi al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (cauza Tyrer v. Regatul Unit, 25 aprilie 1978, § 31; cauza Demir şi Baykara v. Turcia [MC], 12 noiembrie 2008, § 68).
98. Autorii amendamentului au susţinut că mecanismul contestat are în vedere bunele practici şi experienţa altor state europene confruntate cu provocări privind protejarea ordinii democratice. La aprecierea proporţionalităţii unor măsuri destinate protejării independenţei statului şi a ordinii democratice trebuie luate în considerare atât contextul istoric şi constituţional al statului, cât şi ameninţările actuale la adresa securităţii statului şi funcţionării instituţiilor democratice (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea Curţii Constituţionale a Letoniei din 29 iunie 2018 în cauza nr.2017-25-01 şi hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza danoka v. Letonia (nr.2) din 25 octombrie 2024).
III. Constatarea calităţii de partid politic succesor al unui partid declarat neconstituţional şi dizolvarea acestuia (articolele 3 alineatele (11) – (13), 22 alin.(2) lit.f) din Legea privind partidele politice)
a) Controlul de constituţionalitate prin raportare la articolele 38, 41 alin.(1) şi 54 din Constituţie
(i) Rigorile de calitate ale legii şi caracterul obiectiv al criteriilor
99. Potrivit articolului 54 alin.(2) din Constituţie, exerciţiul drepturilor şi libertăţilor poate fi supus restrângerilor "prevăzute de lege". Principiul legalităţii presupune îndeplinirea standardului calităţii prevederilor legale aplicabile (a se vedea HCC nr.16 din 9 iunie 2020, § 48; HCC nr.21 din 4 august 2020, § 46). Calitatea legii constituie o condiţie pentru menţinerea securităţii raporturilor juridice şi pentru ordonarea eficientă a relaţiilor sociale (a se vedea HCC nr.4 din 3 martie 2022, § 51).
100. De asemenea, Curtea reiterează că, în respectarea articolului 23 alin.(2) din Constituţie, Parlamentul trebuie să adopte legi care corespund celor patru criterii ale calităţii: accesibilitate, previzibilitate, claritate şi existenţa unor garanţii adecvate împotriva ingerinţelor arbitrare (a se vedea HCC nr.11 din 25 martie 2021, § 46; HCC nr.35 din 9 noiembrie 2021, § 166).
101. Condiţia accesibilităţii presupune ca textele de lege să poată fi cunoscute de către destinatari. În special, accesibilitatea legii presupune publicarea ei în Monitorul Oficial, în conformitate cu prevederile articolului 76 din Constituţie. Orice persoană trebuie să poată dispune de informaţii privind normele juridice aplicabile într-un caz concret (Khlyustov v. Rusia, 11 iulie 2013, § 68). Curtea constată că prevederile contestate din Legea privind partidele politice sunt publicate în Monitorul Oficial.
102. Condiţia previzibilităţii legii este îndeplinită atunci când îi permite persoanei – în caz de necesitate, cu o asistenţă juridică adecvată – să prevadă, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele pe care le poate avea o anumită conduită (Gestur Jónsson şi Ragnar Halldór Hall v. Islanda, 30 octombrie 2018, § 88; Berardi şi Mularoni v. San Marino, 10 ianuarie 2019, § 40). În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că, pentru a exclude orice echivoc, textul legislativ trebuie să fie formulat în mod clar şi inteligibil, fără dificultăţi de ordin sintactic şi pasaje obscure (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.18 din 30 iunie 2020, § 79; HCC nr.11 din 25 martie 2021, § 48). Mai mult, Curtea reiterează că orice restricţii asupra dreptului fundamental de asociere în partide politice "trebuie să fie clare, uşor de înţeles şi aplicabile uniform, pentru a asigura faptul că toţi membrii individuali şi partidele politice le pot înţelege şi pot anticipa consecinţele încălcării acestor reguli" (a se vedea Cumhuriyet Halk Partisi v. Turcia, 26 aprilie 2016, § 106; Comisia de la Veneţia şi OSCE/ODIHR, CDL-AD(2020)032, Linii directoare comune privind reglementarea partidelor politice, § 48).
103. Pentru a vedea dacă prevederile contestate corespund exigenţelor calităţii legii, Curtea va examina dacă criteriile pentru constatarea calităţii de partid politic succesor al unui partid declarat neconstituţional sunt obiective şi clare şi dacă partidele politice şi membrii lor pot anticipa consecinţele încălcării acestor reguli.
104. Curtea consideră că criteriile obiective sunt esenţiale pentru respectarea principiului securităţii juridice. În opinia Comisiei de la Veneţia, criteriile sunt obiective atunci când acestea conduc la evaluarea statutului de succesor al unui partid pe temeiuri juridice, stabilesc limite adecvate pentru marja de apreciere a autorităţii care desfăşoară procedura şi nu lasă loc pentru o decizie de natură politică. Prin urmare, criteriile obiective sunt esenţiale pentru respectarea principiului securităţii juridice. În acest context, previzibilitatea presupune nu doar ca legea să fie adoptată înainte de aplicare, ci şi să fie formulată cu suficientă precizie şi claritate pentru a le permite subiecţilor de drept să-şi ajusteze conduita în conformitate cu aceasta. Orice restricţii asupra drepturilor fundamentale ale asociaţiilor, inclusiv ale partidelor politice, "trebuie să fie clare, uşor de înţeles şi aplicabile uniform, pentru a asigura faptul că toţi membrii individuali şi partidele politice le pot înţelege şi pot anticipa consecinţele încălcării acestor reguli" (a se vedea CDL-AD(2026)006, § 23).
105. Curtea reţine că Parlamentul a interzis crearea şi înregistrarea unui nou partid politic şi utilizarea unui partid politic înregistrat pentru a continua sau a relua, în calitate de partid politic succesor, activitatea unui partid politic declarat neconstituţional (articolul 3 alin.(11) din Legea privind partidele politice). Continuarea sau reluarea activităţilor partidului declarat neconstituţional reprezintă o "exercitare frauduloasă a dreptului la asociere politică". În acest sens, Parlamentul a reglementat procedura de constatare a partidelor politice succesoare ale unui partid declarat neconstituţional, a stabilit circumstanţele care vor fi luate în consideraţie de instanţa de judecată şi a prevăzut limite temporale de evaluare a comportamentelor în discuţie.
106. Curtea observă că pentru constatarea calităţii de partid politic succesor, Parlamentul a stabilit regula care defineşte conduita interzisă (articolul 3 alin.(11) din Lege) şi a reglementat circumstanţele pe baza cărora instanţa de judecată constată calitatea de partid succesor în fiecare caz concret (articolul 3 alin.(12) din Lege).
107. Astfel, articolul 3 alin.(11) din Lege stabileşte principiul potrivit căruia dreptul la asociere politică nu poate fi utilizat pentru a eluda efectele unei hotărâri de declarare a neconstituţionalităţii unui partid politic.
108. Interzicerea exercitării frauduloase a dreptului la asociere politică se bazează pe articolul 55 din Constituţie, care stabileşte principiul exercitării cu bună-credinţă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale fără să încalce drepturile şi libertăţile altora. Per a contrario, din această normă rezultă că drepturile constituţionale nu beneficiază de protecţie atunci când sunt exercitate cu rea credinţă, inclusiv într-un mod care urmăreşte eludarea ordinii constituţionale, inclusiv a efectelor unei hotărâri a Curţii Constituţionale adoptare în vederea apărării acesteia. În acest sens, dreptul la asociere politică nu poate fi invocat pentru a continua activitatea unei formaţiuni politice care a fost exclusă din circuitul constituţional printr-o hotărâre de declarare a neconstituţionalităţii.
109. O dispoziţie convenţională care trasează limitele exerciţiului drepturilor, inclusiv al libertăţii de exprimare, este cea reglementată de articolul 17 din Convenţia Europeană – Interzicerea abuzului de drept, potrivit căruia "nicio dispoziţie din [...] Convenţie nu poate fi interpretată ca implicând, pentru un stat, un grup sau un individ, un drept oarecare de a desfăşura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmăreşte distrugerea drepturilor sau a libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie sau de a aduce limitări mai ample acestor drepturi şi libertăţi decât acelea prevăzute de această Convenţie".
110. Articolul 17 a fost inclus în Convenţie, întrucât nu putea fi exclusă posibilitatea ca o persoană sau un grup de persoane să încerce să invoce drepturile şi libertăţile fundamentale reglementate în cuprinsul Convenţiei în scopul comiterii unor fapte având ca rezultat distrugerea/înlăturarea în mod substanţial a acestor drepturi şi libertăţi (a se vedea danoka v. Letonia [MC], 16 martie 2006, § 99; Perinçek v. Elveţia [MC], 15 octombrie 2015, § 113).
111. În Opinia sa amicus curiae, Comisia de la Veneţia a punctat că restricţiile impuse partidelor politice în circumstanţele analizate pot fi strâns legate de interdicţia utilizării Convenţiei pentru a limita sau distruge în mod excesiv drepturile garantate de aceasta, consacrată la articolul 17. Tot Comisia de la Veneţia a subliniat următoarele: într-adevăr, articolul 3 alin.(11) din Legea moldovenească privind partidele politice prevede că reprezintă "exercitare frauduloasă a dreptului la asociere politică" (...) continuarea sau reluarea, în calitate de partid politic succesor, a activităţii unui partid politic declarat neconstituţional. Formularea dispoziţiei citate din Legea privind partidele politice implică faptul că raţiunea care permite dizolvarea unui partid politic pentru faptul că este succesor al unui partid declarat neconstituţional ar fi abuzul de libertatea de asociere (a se vedea CDL-AD(2026)006, § 41).
112. De altfel, articolul 17 din Convenţie are ca scop să ofere statelor membre şi sistemului european un instrument pentru protejarea democraţiei împotriva activităţilor actorilor politici care utilizează principiile democratice pentru a distruge democraţia şi premisele sale. După cum a subliniat Curtea Europeană, "nimeni nu trebuie să fie autorizat să invoce dispoziţiile Convenţiei pentru a slăbi sau distruge idealurile şi valorile unei societăţi democratice". Această dispoziţie este astfel legată de conceptul de "democraţie capabilă să se apere" ("self-defending democracy"/"defensive democracy") prin interzicerea "abuzului de drept", articolul 17 este menit să ofere democraţiilor mijloacele de a combate actele şi activităţile care distrug sau restrâng în mod nejustificat drepturile şi libertăţile fundamentale, indiferent dacă acestea sunt realizate de "un stat", "un grup" sau "un individ" (a se vedea CDL-AD(2026)006, § 42).
113. Cu referire la prevederea legală contestată, Comisia de la Veneţia a subliniat că, deşi jurisprudenţa Curţii Europene este foarte prudentă şi strictă, recurgând la articolul 17 doar în cazuri evidente şi excepţionale, Curtea Europeană a aplicat această dispoziţie în principal în legătură cu "drepturile politice", inclusiv libertatea de exprimare (articolul 10) şi libertatea de asociere (articolul 11), situaţie care este relevantă în speţă. În acest sens, Curtea a constatat că asociaţiile care desfăşoară activităţi contrare valorilor Convenţiei nu pot beneficia de protecţia articolului 11, în temeiul articolului 17. Prin urmare, şi în conexiune cu analiza restricţiilor drepturilor consacrate la articolele 11 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi 22 din Pactul Internaţional pentru Drepturile Civile şi Politice, Comisia de la Veneţia a constatat că "[…] cazul partidelor politice sau al altor actori electorali care continuă activitatea unui partid politic dizolvat pare să se încadreze şi în ipoteza abuzului de drept" [a se vedea CDL-AD(2026)006, § 43].
114. Prin urmare, prin articolul 3 alin.(11) din Lege legislatorul nu instituie o nouă categorie de restrângeri ale libertăţii de asociere, ci precizează exigenţa constituţională a exercitării cu bună-credinţă a drepturilor fundamentale.
115. Curtea reţine că la articolul 3 alin.(11) din Lege legislatorul a interzis de principiu un comportament, pe care l-a concretizat la alineatul (12) din acelaşi articol. În acest sens, Curtea observă că la articolul 3 alin.(12) din Lege Parlamentul a stabilit obligaţia Ministerului Justiţiei de a demonstra în faţa instanţei de judecată că partidul politic succesor urmăreşte să continue sau să reia activitatea unui partid politic declarat neconstituţional şi că există conexiuni şi similitudini substanţiale între partidele în discuţie.
116. În acest sens, pentru a aprecia dacă există conexiuni şi similitudini între cele două partide, Parlamentul a stabilit un set de criterii la articolul 3 alin.(12) din Lege care trebuie avute în vedere de Ministerul Justiţiei şi de instanţa de judecată. Aceste criterii nu operează în mod izolat şi nu instituie o prezumţie automată că partidul are calitatea de partid succesor. Ele trebuie examinate în mod global, contextual şi în raport cu motivele care au stat la baza declarării neconstituţionalităţii.
117. Dispoziţiile articolului 3 alin.(12) din Lege reglementează un mecanism de evaluare judiciară a calităţii de partid succesor bazat pe o multitudine de circumstanţe. Din formularea normei rezultă că instanţa de judecată trebuie să stabilească că un partid politic urmăreşte "continuarea" sau "reluarea" activităţii unui partid politic declarat neconstituţional, iar această concluzie trebuie "dovedită prin probe", ţinând cont de "conexiunile" şi "similitudinile substanţiale" între partidele în discuţie. Curtea reţine că norma contestată utilizează o serie de formulări care pot fi evaluate în baza circumstanţelor şi permit instanţei de judecată să stabilească dacă partidul vizat urmăreşte în realitate continuarea sau reluarea activităţii partidului declarat neconstituţional.
118. În particular, Curtea observă că articolul 3 alineatul (12) punctul 1) literele a)-c) din Lege reglementează criterii referitoare la continuitatea personală şi funcţională dintre conducerea partidului succesor şi partidul declarat neconstituţional. Parlamentul a stabilit elemente de fapt prin care poate fi evaluată conduita acestor persoane, precum participarea activă la acţiunile ori la deciziile care au determinat declararea neconstituţionalităţii partidului, lipsa disocierii publice de acţiunile în discuţie sau existenţa unor legături strânse şi colaborări repetate cu partidul politic declarat neconstituţional. Curtea consideră că aceste criterii au un caracter obiectiv, deoarece ele se bazează pe fapte verificabile. Norma nu sancţionează simpla apartenenţă anterioară la un partid politic declarat neconstituţional, ci vizează continuarea sau reluarea activităţii partidului în discuţie.
119. De asemenea, Curtea observă că prin articolul 3 alineatul (12) punctele 2)-4) din Lege Parlamentul a stabilit criterii privind continuitatea operaţională, ideologică şi comportamentală dintre cele două partide politice. Norma contestată îi permite instanţei de judecată să stabilească dacă partidul vizat a stabilit obiective sau a aprobat desfăşurarea de activităţi comune cu partidul declarat neconstituţional, dacă este constituit, condus sau reprezentat de persoane care promovează obiectivele, programele sau ideologia acestuia ori dacă actele şi discursurile imputabile partidului formează "un ansamblu" care oferă "o imagine clară" a unei activităţi comune. Curtea consideră că aceste criterii sunt formulate precis şi obiectiv, deoarece presupun analiza unor elemente de fapt concrete, precum programele politice, declaraţiile publice sau activităţile comune. În particular, utilizarea textului "formează un ansamblu" demonstrează faptul că Parlamentul nu a permis constatarea succesiunii pe baza unui act izolat, ci a impus o apreciere globală a conduitei partidului politic.
120. Totodată, Curtea reţine că articolul 3 alineatul (12) punctele 5) şi 6) din Lege instituie criterii referitoare la continuitatea structurală şi materială dintre partidele politice. Aceste dispoziţii îi permit instanţei de judecată să examineze existenţa unor asemănări dintre structurile organizaţionale, modul de funcţionare, precum şi originea mijloacelor financiare, a bunurilor materiale, a suportului logistic şi media. Curtea reţine că asemenea elemente au un caracter obiectiv, deoarece pot fi demonstrate prin documente contabile, organigrame, fluxuri financiare, utilizarea aceloraşi mecanisme de comunicare. În special, criteriul referitor la originea mijloacelor financiare este relevant pentru identificarea unei continuităţi între cele două partide.
121. De asemenea, clauza generală prevăzută de articolul 3 alineatul (12) punctul 7) din Lege "orice alte circumstanţe relevante" nu-i acordă instanţei o marjă discreţionară nelimitată. În primul rând, Parlamentul a indicat exemple precise de asemenea circumstanţe, precum disponibilitatea de a sprijini cumpărarea voturilor, finanţarea ilegală a partidelor politice sau utilizarea altor metode nedemocratice. În al doilea rând, acesta a stabilit şi finalitatea circumstanţelor, precizând expres că ele pot fi avute în vedere doar în măsura în care permit instanţei să constate existenţa succesiunii între partidul declarat neconstituţional şi partidul nou. În al treilea rând, marja discreţionară a instanţei este supusă obligaţiei de motivare a deciziei.
122. În acest sens, Curtea achiesează la constatările Comisiei de la Veneţia potrivit căreia criteriile prevăzute la articolul 3 alin.(11)–(13) din Legea privind partidele politice pentru determinarea statutului de partid politic succesor constituie criterii obiective. De asemenea, acestea sunt previzibile în ceea ce priveşte efectele lor şi, prin urmare, îndeplinesc cerinţa legalităţii, atâta timp cât sunt interpretate ca elemente simptomatice sau indicii ale continuităţii. Alte elemente, chiar dacă nu sunt enumerate în lege, pot fi luate în considerare (a se vedea § 30 din Opinie).
123. Astfel, Curtea conchide că dispoziţiile articolului 3 alin.(11)–(13) din Legea privind partidele politice stabilesc criterii obiective pentru constatarea calităţii de partid politic succesor al unui partid politic declarat neconstituţional, precum şi sunt previzibile, permiţând totodată destinatarilor să anticipeze consecinţele încălcării acestor reguli.
(ii) Scopul legitim urmărit
124. În fundamentarea Legii nr.100 din 13 iunie 2025 s-a menţionat că, după declararea neconstituţionalităţii Partidului politic "Şor", într-o perioadă scurtă de timp, au fost create alte formaţiuni politice afiliate partidului declarat neconstituţional, a fost asigurat transferul infrastructurii partidului şi migrarea liderilor şi membrilor partidului declarat neconstituţional la partidele nou create. Aceste acţiuni au condus, de fapt, la reorganizarea partidului politic declarat neconstituţional. Partidele politice succesoare continuă activitatea partidului declarat neconstituţional, iar modificările legislative urmăresc să reglementeze un mecanism eficient prin care autorităţile statului să împiedice înregistrarea şi activitatea partidelor succesoare.
125. Curtea observă că, prin norma contestată, Parlamentul urmăreşte să instituie mecanisme capabile să prevină continuarea activităţii partidelor politice declarate neconstituţionale de către partide politice existente sau nou-create. Totodată, prin interzicerea succesiunii partidelor declarate neconstituţionale, autorităţile îşi îndeplinesc obligaţia pozitivă de a proteja ordinea constituţională şi valorile democratice în faţa unor strategii frauduloase de menţinere a activităţii partidului declarat neconstituţional şi "reîncarnarea" acestuia în partidele existente sau nou-create.
126. De asemenea, aşa cum a menţionat Guvernul în opinia prezentată, Curtea subliniază că soluţia legislativă a interzicerii continuării activităţii partidelor declarate neconstituţionale de către partidele politice succesoare urmăreşte să dea efect hotărârilor Curţii Constituţionale prin care se declară neconstituţionalitatea unui partid politic. În lipsa unor asemenea mecanisme, membrii partidului declarat neconstituţional ar putea să migreze la alte partide şi să-şi continue activitatea anterioară pentru care partidul originar a fost declarat neconstituţional. În acest caz, obiectivul autorităţilor de a întrerupe continuarea activităţii partidului declarat neconstituţional, care prezintă un pericol pentru ordinea constituţională a statului, este unul justificat. De altfel, dizolvarea unui partid politic ar fi lipsită de sens dacă, de facto, acesta ar avea posibilitatea să-şi continue activităţile prin intermediul altor partide politice (a se vedea Etxeberria şi alţii v. Spania, 30 iunie 2009, § 52).
127. Potrivit Comisiei de la Veneţia, având în vedere contextul ingerinţelor străine şi al structurilor politice ilicite, Republica Moldova urmăreşte un scop legitim potrivit articolelor 11 alin.(2) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi 22 alin.(2) din Pactul internaţional pentru drepturile civile şi politice: prevenirea reapariţiei partidelor declarate neconstituţionale, care pot ameninţa procesele democratice, pot servi drept vehicule pentru finanţare ilicită, ingerinţe străine sau cumpărare de voturi, contribuind astfel la protejarea securităţii naţionale şi a drepturilor şi libertăţilor altora (a se vedea CDL-AD(2026)006, § 32).
128. Aşadar, Curtea constată că dispoziţiile contestate urmăresc realizarea mai multor scopuri legitime menţionate în articolul 54 alin.(2) din Constituţie: protecţia securităţii naţionale, a integrităţii teritoriale, a ordinii publice, a drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane. De asemenea, există o legătură raţională între aceste scopuri şi prevederile contestate.
(iii) Dacă dizolvarea reprezintă o măsură proporţională şi dacă procedura este însoţită de suficiente garanţii procedurale
129. Potrivit Comisiei de la Veneţia, deciziile privind limitarea activităţii unui partid politic sau dizolvarea acestuia nu privesc drepturile civile în sensul articolului 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Cu toate acestea, atât în jurisprudenţa Curţii Europene, cât şi în standardele şi opiniile Comisiei de la Veneţia, importanţa garanţiilor procedurale, atât ex ante, cât şi ex post, a fost subliniată în mod repetat. Potrivit jurisprudenţei Curţii, articolul 3 din Protocolul nr.1 conţine anumite obligaţii pozitive cu caracter procedural, impunând în special existenţa unui sistem intern pentru examinarea efectivă a plângerilor şi contestaţiilor individuale în materie de drepturi electorale. Existenţa unui asemenea sistem constituie una dintre garanţiile esenţiale pentru organizarea unor alegeri conforme cu standardele internaţionale (CDL-AD(2026)006, § 55).
130. Curtea reţine că legislatorul a reglementat o procedura judiciară de constatare a calităţii de partid politic succesor al unui partid declarat neconstituţional (articolele 3 alin.(12) şi 22 alin.(2) lit.f) din Lege). Având în vedere că constatarea calităţii de partid politic succesor poate conduce la dizolvarea partidului în discuţie, Curtea reţine că atribuirea acestei competenţe instanţei de judecată reprezintă o garanţie importantă, care se circumscrie jurisprudenţei Curţi Europene a Drepturilor Omului.
131. În acelaşi timp, dizolvarea partidelor politice succesoare nu reprezintă o măsură automată. Dimpotrivă, Parlamentul a condiţionat aplicarea acestei măsuri de efectuarea unei evaluări judiciare individualizate. Potrivit articolului 22 alin.(2) lit.f) din Lege, dizolvarea poate fi dispusă doar după ce instanţa de judecată constată, în baza probelor administrate, că activitatea partidului politic se încadrează în comportamentele prevăzute de articolul 3 alineatele (11) şi (12) din Lege.
132. Curtea observă că, pentru constatarea calităţii de partid politic succesor, la articolul 3 alin.(12) coroborat cu articolul 8 alin.(31) şi articolul 22 alin.(2) lit.f) din Lege, Parlamentul a stabilit obligaţia Agenţiei Servicii Publice / Ministerului Justiţiei de a demonstra în faţa instanţei de judecată că există conexiuni şi similitudini substanţiale între partidul politic declarat neconstituţional şi partidul politic succesor. Legislatorul a obligat autorităţile să demonstreze "prin probe" conexiunile şi similitudinile dintre cele două partide, care să arate că partidul politic care a fost creat şi urmează a fi înregistrat ori partidul politic înregistrat urmăresc continuarea sau reluarea activităţii unui partid politic declarat neconstituţional.
133. Curtea notează că legislatorul a înzestrat instanţa de judecată cu competenţa de a realiza o analiză contextuală individualizată a circumstanţelor cauzei. Textul "se iau în considerare următoarele circumstanţe" din articolul 3 alin.(12) din Lege demonstrează că instanţa de judecată trebuie să aprecieze ansamblul elementelor de fapt şi să stabilească existenţa sau inexistenţa unei succesiuni între cele două partide.
134. Mai mult, calitatea de partid succesor nu se referă la simpla apartenenţă anterioară la partidul declarat neconstituţional, ci impune dovada faptului că conducerea partidului a avut "un rol sau o participare activă" în acţiunile ori în luarea deciziilor care au condus la declararea neconstituţionalităţii partidului politic respectiv (articolul 3 alin.(12) pct.1) lit.a) din Lege). De asemenea, succesiunea nu se constată pentru simpla deţinere a unei funcţii de conducere în cadrul partidului declarat neconstituţional, ci impune ca persoana respectivă să nu se fi "disociat public de deciziile sau de faptele" care au condus la declararea neconstituţionalităţii partidului (articolul 3 alin.(12) pct.1) lit.b) din Lege). În acelaşi sens, calitatea de partid succesor nu se atribuie pentru orice raport sau contact cu conducerea partidului declarat neconstituţional, ci doar pentru "legături strânse" şi dacă se constată că "colaborează activ şi în mod repetat" cu partidul declarat neconstituţional (articolul 3 alin.(12) pct.1) lit.c) din Lege).
135. Curtea are în vedere şi faptul că legiuitorul nu a optat pentru stabilirea unui regim restrictiv care s-ar fi aplicat nelimitat în timp, articolul 3 alin.(13) din Lege stabilind limitele temporale de evaluare a comportamentelor stabilite de alineatele (11) şi (12). Prin instituirea unor termene determinate de 5 ani, 4 ani şi 3 ani, Parlamentul a limitat aplicarea normelor contestate la un interval rezonabil şi previzibil, în interiorul căruia riscul continuării sau al reluării, în calitate de partid politic succesor, a activităţii unui partid politic declarat neconstituţional este cel mai ridicat. Aceste prevederi exclud posibilitatea evaluării unor fapte excesiv de îndepărtate în timp şi fără relevanţă actuală pentru scopul procedurii. De asemenea, limitele temporale instituite de articolul 3 alin.(13) din Lege reduc marja de apreciere a autorităţilor competente. În lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, chiar şi atunci când există considerente legitime care pot justifica restricţiile privind dreptul de a candida la alegeri, astfel de restricţii pot deveni incompatibile cu articolul 3 din Protocolul nr.1 la Convenţie atunci când sunt aplicate mult timp după ce ameninţarea la adresa democraţiei care a justificat aplicarea lor a încetat să mai fie relevantă, având în vedere stabilitatea mai mare de care se bucură ţara în discuţie, de exemplu, din cauza integrării sale europene depline (a se vedea danoka v. Letonia [MC], 16 martie 2006, § 135; Ādamsons v. Letonia, 24 iunie 2008, § 125; HCC nr.9 din 26 martie 2024, § 79).
136. Curtea reţine că, potrivit procedurii stabilite de Parlament, existenţa circumstanţelor respective trebuie dovedită de autorităţi în cadrul unui proces judiciar (articolele 3 alin.(12) şi 22 alin.(22) din Lege), în care partidul politic are posibilitatea să demonstreze contrariul, adică că nu există conexiuni şi similitudini substanţiale cu partidul declarat neconstituţional.
137. Mai mult, Curtea observă şi faptul că legea instituie garanţii privind proporţionalitatea măsurii aplicate. În acest sens, la articolul 22 alin.(23) din Lege Parlamentul a stabilit că instanţa de judecată, dacă constată că încălcările invocate în acţiune nu sunt suficient de grave pentru a justifica dizolvarea partidului politic, poate dispune, în calitate de măsură alternativă, limitarea activităţii partidului politic respectiv. Curtea consideră că posibilitatea de individualizare a măsurii reprezintă o garanţie procedurală importantă, deoarece asigură existenţa unei relaţii rezonabile de proporţionalitate între gravitatea încălcărilor constatate şi măsura dispusă de instanţă.
138. Cu privire la acest aspect, Comisia de la Veneţia a subliniat, în opinia sa, că "[…] simplul fapt al "continuităţii" cu un partid anterior declarat neconstituţional nu este suficient, decât dacă natura neconstituţională a partidului anterior a vizat un comportament esenţialmente antidemocratic, iar partidul vizat continuă în mod demonstrabil acel program sau acele metode antidemocratice. Deoarece partidele politice pot fi declarate neconstituţionale pentru motive diferite, nu se poate prezuma că o asemenea declarare vizează întotdeauna un astfel de comportament. Chiar şi atunci când dreptul intern prevede multiple temeiuri pentru dizolvare, acestea trebuie, în lumina standardului proporţionalităţii prevăzut la articolul 11 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, să se refere în ultimă instanţă la un comportament antidemocratic fundamental; în caz contrar, dizolvarea ar constitui o ingerinţă disproporţionată" (a se vedea CDL-AD(2026)006, § 38).
139. Curtea reţine astfel că, în sensul Opiniei Comisiei de la Veneţia, simpla continuitate formală, personală sau organizaţională cu un partid anterior declarat neconstituţional nu poate justifica, prin ea însăşi, dizolvarea unei alte formaţiuni politice. O asemenea măsură poate fi considerată compatibilă cu articolul 11 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului numai dacă, pe de o parte, neconstituţionalitatea partidului anterior a fost determinată de un comportament esenţialmente antidemocratic, iar, pe de altă parte, din ansamblul probelor administrate rezultă că partidul vizat continuă în mod substanţial, funcţional şi demonstrabil programul, metodele ori acţiunile antidemocratice care au stat la baza hotărârii Curţii de declarare a neconstituţionalităţii partidului. În acest scop, criteriile legale privind succesiunea trebuie interpretate ca indicii ale continuităţii, într-o manieră holistică şi contextuală.
140. În sistemul de drept al Republicii Moldova, această exigenţă trebuie raportată la articolul 41 alin.(4) din Constituţie, care permite declararea neconstituţionalităţii unui partid politic numai atunci când, prin scopurile sau activitatea sa, acesta militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept, a suveranităţii şi independenţei, a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. Prin urmare, declararea neconstituţionalităţii partidului anterior se bazează în mod exclusiv pe caracterul eminamente antidemocratic al comportamentului său.
141. În atare condiţii, constatarea calităţii de partid politic succesor poate determina dizolvarea partidului respectiv în măsura în care instanţa de judecată stabileşte, pe baza unui probatoriu concludent şi în cadrul unei proceduri judiciare care oferă garanţii suficiente ale contradictorialităţii, ale dreptului la apărare şi ale motivării deciziei, existenţa unei continuităţi substanţiale şi funcţionale între partidul declarat neconstituţional şi partidul ulterior, continuitate care echivalează, în fapt, cu perpetuarea aceleiaşi entităţi politice şi a aceleiaşi conduite antidemocratice. Într-o asemenea ipoteză însă, dizolvarea nu operează ca efect automat al unei calificări pur formale a calităţii de partid "succesor", ci ca răspuns jurisdicţional la constatarea că noua formaţiune constituie de facto instrumentul de continuare a activităţii partidului sau de eludare a hotărârii prin care partidul anterior a fost declarat neconstituţional.
142. De altfel, Curtea notează că modelul legislativ avut în vedere la instituirea în legislaţia naţională a mecanismului de contracarare a apariţiei partidelor succesoare ale unui partid politic neconstituţional şi cu care operează Comisia de la Veneţia în opinia sa este cel existent în Spania, aplicat, spre exemplu, în cazul partidului Batasuna, interzis anterior pentru colaborare cu un grup terorist. Urmare a aplicării mecanismului menţionat în Spania, au fost interzise 11 partide politice succesoare ale partidului Batasuna, care astfel încercau să evite sancţiunea de interzicere prin organizarea unor platforme electorale diferite care să depună candidaturi la alegeri, crearea unor noi partide politice şi/sau reutilizarea unor formaţiuni anterior existente. În majoritatea din aceste cazuri, interzicerea partidelor respective a format obiectul unor plângeri subsecvente la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a sprijinit în acest sens jurisprudenţa instanţelor naţionale spaniole şi nu a reţinut o încălcare a prevederilor Convenţiei de către Spania. Astfel, în cauza Etxeberria şi alţii v. Spania, Curtea a fost de acord că "dizolvarea partidelor politice [Batasuna şi Herri Batasuna] ar fi fost lipsită de sens dacă acestea ar fi putut continua, de facto, activitatea prin intermediul grupurilor electorale în cauză" (Etxeberria şi alţii v. Spania, 30 iunie 2009, § 52). În consecinţă, Curtea Europeană a constatat că restricţia contestată – în acel caz privind articolul 3 din Protocolul nr.1 la Convenţie, având în vedere natura grupurilor electorale – urmărea scopuri compatibile cu principiul statului de drept şi cu obiectivele generale ale Convenţiei, în special protecţia ordinii democratice. Într-un alt caz notoriu, analizând dacă dizolvarea ambelor partide a încălcat articolul 11 al Convenţiei, Curtea a fost de acord cu ipoteza Curţii Supreme spaniole potrivit căreia cele două partide constituiau "o singură entitate" (Herri Batasuna şi Batasuna v. Spania, 30 iunie 2009, § 84). Prin urmare, dizolvarea unui partid politic în asemenea circumstanţe se poate încadra în sfera ingerinţelor justificate în temeiul articolului 11 din Convenţie.
143. Potrivit Comisiei de la Veneţia, "[…] aceste criterii sunt obiective. Totuşi, dacă aceste criterii sunt compatibile cu dreptul de a fi ales şi cu libertatea de asociere politică, în special din perspectiva previzibilităţii, va depinde în mare măsură de modul în care sunt aplicate în practică. Dacă legea este interpretată în sensul că permite clasificarea unui partid drept "succesor" pe baza oricărui criteriu singular, fără a solicita existenţa unei legături substanţiale sau a unei continuităţi funcţionale, criteriile pot deveni excesiv de largi şi susceptibile de aplicare arbitrară. Aceasta ar putea descuraja formarea de noi partide sau acceptarea foştilor membri ai partidelor dizolvate, subminând pluralismul politic. Pe de altă parte, dacă criteriile sunt abordate prea strict şi în mod mecanic, acestea pot deveni ineficiente în realizarea obiectivului legii, permiţând partidelor declarate neconstituţionale să se reorganizeze şi să denatureze dezbaterea democratică autentică (CDL-AD(2026)006, § 26). [...] Stabilirea faptului că un partid politic continuă activitatea altui partid politic pretinde o analiză atentă a mai multor circumstanţe de fapt, care trebuie realizată de la caz la caz. Pentru această evaluare contextuală şi bazată pe fapte, trebuie avute în vedere mai multe indicii concurente. Prin urmare, Comisia de la Veneţia a considerat că criteriile prevăzute la articolul 3 alin.(1) – (13) din Legea privind partidele politice constituie criterii obiective pentru determinarea statutului de partid politic succesor, cu condiţia ca lista circumstanţelor prevăzută de legislaţia moldovenească să fie interpretată într-o manieră holistică. Pe de o parte, nu este suficient ca una dintre circumstanţele enumerate să fie îndeplinită pentru a demonstra continuitatea. Pe de altă parte, nici nu este necesar ca toate circumstanţele să fie întrunite pentru a dovedi existenţa continuităţii. În funcţie de context, unele criterii pot fi îndeplinite, iar altele nu (CDL-AD(2026)006, § 28). O atenţie deosebită trebuie acordată şi ultimului dintre criteriile prevăzute la articolul 3 alin.(12) pct.7, care conţine o clauză deschisă ce permite luarea în considerare a "oricăror alte circumstanţe relevante", în măsura în care acestea ilustrează continuitatea cu partidul politic declarat neconstituţional. În opinia Comisiei de la Veneţia, lista este deschisă, deoarece, în anumite cazuri, pot exista alte elemente relevante care nu pot fi anticipate de legiuitor. Nu toate circumstanţele relevante pot fi prevăzute din timp. În conformitate cu jurisprudenţa CtEDO şi după cum au subliniat Comisia de la Veneţia şi ODIHR, "[p]entru a asigura că restricţiile nu sunt aplicate în mod nejustificat şi că mecanismele de control sunt eficiente (...), legislaţia trebuie să fie atent formulată astfel încât să nu fie nici excesiv de detaliată, nici prea vagă". Această clauză deschisă poate fi, prin urmare, considerată drept un "criteriu obiectiv", în măsura în care puterea discreţionară care rămâne în mod necesar în competenţa autorităţii judiciare însărcinate cu evaluarea "continuităţii" dintre două partide sau entităţi politice este justificată în mod adecvat în motivarea deciziei (CDL-AD(2026)006, § 29). Criteriile prevăzute la articolul 3 alin.(1) – (13) pentru determinarea statutului unui partid politic succesor sunt criterii obiective. Cu toate acestea, atunci când aceste criterii sunt utilizate pentru a determina dacă un partid politic continuă activitatea unui partid declarat neconstituţional, evaluarea trebuie să fie holistică şi contextuală şi strict raportată la situaţia concretă. Alte elemente, chiar dacă nu sunt enumerate în lege, pot fi luate în considerare, cu condiţia ca decizia să fie susţinută de o justificare adecvată şi motivată (CDL-AD(2026)006, § 63).
144. Atribuirea, în asemenea condiţii, a statutului de partid politic succesor va genera premisele pentru apariţia unor situaţii asemănătoare cu cele examinate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Herri Batasuna şi Batasuna v. Spania, adică, în esenţă, la constatarea acelei "singure entităţi" care ar sta în spatele partidului politic neconstituţional şi al partidului politic succesor şi care ar justifica abordarea potrivit căreia măsura necesară aplicabilă în raport cu partidul politic succesor ar fi dizolvarea acestuia, pentru a se asigura astfel aceeaşi finalitate ca şi în cazul partidului politic neconstituţional. De altfel, în acest caz, partidul politic succesor nu reprezintă altceva decât o "replică" camuflată a partidului declarat neconstituţional, care prin existenţa şi activitatea sa contribuie la eludarea hotărârii Curţii Constituţionale de declarare a neconstituţionalităţii partidului politic al cărui succesor este.
145. Pe de altă parte, Curtea remarcă că rigorile de proporţionalitate impun ca atunci când, în procesul de examinare a cererii privind constatarea caracterului de partid politic succesor al unui partid neconstituţional, se atestă că faptele constatate nu sunt suficient de grave, Parlamentul a stabilit competenţa instanţelor judecătoreşti de a dispune limitarea activităţii partidelor în calitate de măsură alternativă (articolul 22 alin.(23) din Lege). De altfel, însăşi Comisia de la Veneţia a achiesat la această abordare, afirmând că faptul că dispoziţiile analizate acordă Curţii de Apel Centru competenţa de a impune limitări ca alternativă la dizolvare atunci când încălcările nu sunt suficient de grave (articolul 22 alin.(23)) confirmă că este posibil un spectru de consecinţe juridice (CDL-AD(2026)006, § 44).
146. Pentru motivele arătate, Curtea constată că prevederile legale contestate în sesizare, prin care s-a instituit mecanismul de contracarare a apariţiei partidelor politice succesoare ale unui partid neconstituţional, întrunesc cerinţele constituţionale legate de proporţionalitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi.
147. Totodată, Curtea observă că Parlamentul a stabilit garanţii privind controlul judiciar al hotărârii pronunţate. Astfel, articolul 22 alin.(22) din Lege prevede posibilitatea contestării hotărârii prin recurs la Curtea Supremă de Justiţie. Sub acest aspect, existenţa controlului jurisdicţional exercitat de instanţa supremă constituie o garanţie suplimentară importantă care permite verificarea legalităţii şi legitimităţii hotărârii pronunţate de prima instanţă.
148. În aceeaşi ordine de idei, Curtea observă că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, procedurile de constatare a apartenenţei unor candidaţi la alegeri la un partid politic succesor al unui partid politic dizolvat corespund exigenţelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului în măsura în care le permit instanţelor naţionale să aibă în vedere similitudinea substanţială a structurilor, a organizării şi a funcţionării partidelor în discuţie, membrii, liderii sau reprezentanţii acestora, precum şi orice alte circumstanţe relevante, şi să constate existenţa lipsită de echivoc a legăturii dintre candidaţi şi partidele politice declarate ilegale. De asemenea, potrivit Curţii Europene, instanţele trebuie să asigure un proces judiciar adversarial, în cadrul căruia partidul să poată prezenta observaţii (Etxeberria şi alţii v. Spania, 30 iunie 2009; Herritarren Zerrenda v. Spania, 30 iunie 2009; Eusko Abertzale Ekintza - Accion Nationalista Vasca (Eae-Anv) v. Spania, 7 decembrie 2010).
149. Prin urmare, Curtea conchide că normele contestate sunt însoţite şi de garanţii procedurale suficiente pentru a preveni arbitrariul.
b) Controlul constituţionalităţii prin raportare la articolele 41 alin.(4) şi 135 alin.(1) lit.h) din Constituţie
150. Cu privire la incidenţa articolelor 41 alin.(4) şi 135 alin.(1) lit.h) din Constituţie, autorii sesizărilor afirmă că, prin normele contestate, legislatorul a intervenit în apanajul exclusiv al Curţii Constituţionale de a declara neconstituţionale partidele politice.
151. Sub acest aspect, Curtea nu poate reţine alegaţiile autorilor sesizărilor, deoarece legislatorul constituant a prevăzut în mod imperativ că: (i) "sunt neconstituţionale" partidele politice care, "prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept, a suveranităţii şi independenţei, a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova" (articolul 41 alin.(4)); (ii) "Curtea Constituţională […] hotărăşte asupra chestiunilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid" (articolul 135 alin.(1) lit.h)); (iii) Curtea Constituţională îşi desfăşoară activitatea la iniţiativa subiecţilor prevăzuţi de Legea cu privire la Curtea Constituţională (articolul 135 alin.(2)); (iv) organizarea şi funcţionarea partidelor politice se reglementează prin lege organică (articolul 72 alin.(3) lit.g)).
152. Pe de altă parte, Curtea reţine că, în procedura de constatare a calităţii de partid politic succesor al unui partid politic declarat neconstituţional, autorităţile competente nu solicită instanţei judecătoreşti să realizeze un control de constituţionalitate asupra unui nou partid politic, ci să verifice existenţa unor conexiuni şi similitudini substanţiale între partidul declarat neconstituţional şi formaţiunea politică pretins succesoare, pe baza criteriilor expres prevăzute de lege. Or, dispoziţiile legale criticate nu au semnificaţia unei substituiri a competenţei constituţionale a Curţii de a se pronunţa asupra constituţionalităţii unui partid politic, ci reprezintă un instrument legal destinat să asigure efectivitatea hotărârii Curţii prin care un partid politic a fost declarat neconstituţional. Mecanismul legal privind constatarea calităţii de partid politic succesor nu conferă instanţelor judecătoreşti de drept comun atribuţia de a realiza un nou control al constituţionalităţii unui partid politic şi nici de a aprecia, în mod autonom, compatibilitatea activităţii acestuia cu normele şi principiile Constituţiei. Rolul instanţelor de drept comun este unul circumscris stabilirii unei situaţii de fapt, şi anume dacă un partid politic nou constituit ori, după caz, deja înregistrat constituie, sub aparenţa unei entităţi juridice distincte, o continuare disimulată a activităţii partidului politic declarat neconstituţional.
153. Prin urmare, în cadrul mecanismului contestat, nu se pune problema unei noi examinări a corespunderii activităţii partidului respectiv cu Constituţia şi nici a unei noi aprecieri cu privire la necesitatea declarării neconstituţionalităţii acestuia, ci verificarea existenţei unei continuităţi factuale, organizaţionale, personale, financiare sau politice cu partidul declarat anterior neconstituţional, respectiv preluarea, reproducerea ori continuarea, prin intermediul unei alte entităţi, a activităţilor asupra cărora Curtea s-a pronunţat deja. Or, constatările Curţii cu privire la neconstituţionalitatea acelui partid se bucură de autoritatea de lucru judecat şi nu pot fi repuse în discuţie ori apreciate diferit de instanţele judecătoreşti de drept comun. Acestora le revine exclusiv sarcina de a cerceta dacă, în activitatea partidului pretins succesor, se regăsesc circumstanţele prevăzute de lege care atestă legătura efectivă cu partidul politic declarat neconstituţional.
154. Distinct de particularităţile cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că posibilitatea constituirii unor entităţi politice formal noi, dar identice în substanţă, finalitate şi mod de acţiune cu partidul politic declarat neconstituţional, este de natură să afecteze respectarea efectivă a hotărârii Curţii [de declarare a neconstituţionalităţii partidului politic] şi, astfel, să nesocotească principiul forţei obligatorii a actelor jurisdicţionale ale Curţii Constituţionale. O asemenea ipoteză poate permite eludarea efectelor unei hotărâri a Curţii Constituţionale şi poate menţine, pe alte căi juridice, riscurile pe care Curtea le-a constatat deja pentru pluralismul politic, statul de drept, suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova. În aceste condiţii, art.41 alin.(4) şi art.135 alin.(1) lit.h) din Constituţie nu consacră o atribuţie declarativă şi formală prin care Curtea Constituţională hotărăşte declararea neconstituţionalităţii unui partid politic. Dimpotrivă, această competenţă constituţională configurează un mecanism de protecţie efectivă a ordinii democratice, menit să înlăture, în mod real şi definitiv, riscurile generate de activitatea unui partid politic declarat neconstituţional, inclusiv atunci când aceasta este continuată prin structuri formale diferite, dar similare ca esenţă.
155. În concluzie, Curtea reţine că diferenţa specifică dintre procedura reglementată de Legea privind partidele politice pentru constatarea calităţii de partid politic succesor şi procedura de verificare a constituţionalităţii unui partid politic constă tocmai în obiectul şi finalitatea fiecăreia. Prima procedură vizează împiedicarea continuării, prin intermediul unei alte entităţi politice, a activităţilor deja calificate de Curtea Constituţională ca fiind incompatibile cu Constituţia, pe când cea de-a doua procedură are ca premisă necesitatea stabilirii, pentru prima dată, a neconstituţionalităţii partidului politic. Prin urmare, în cazul partidului politic succesor, problema juridică este cea a executării efective a hotărârii Curţii şi a prevenirii eludării acesteia prin continuarea de facto a activităţii partidului respectiv [declarat neconstituţional] într-o formă camuflată.
156. De altfel, mecanismul juridic criticat nu constituie o soluţie normativă singulară în dreptul comparat, acesta regăsindu-se şi în legislaţia spaniolă, a cărei aplicare a fost supusă controlului Curţii Europene a Drepturilor Omului. În jurisprudenţa sa, instanţa europeană de contencios privind drepturile omului a statuat că dizolvarea unui partid politic ce militează împotriva statului de drept şi ordinii democratice ar fi fost inutilă dacă acesta ar fi putut să îşi continue activităţile de facto prin intermediul altor entităţi (cauza Etxeberria şi alţii v. Spania, 30 iunie 2009, § 52). În acest sens, Curtea Europeană a reţinut că împiedicarea continuării activităţii unor partide declarate ilegale urmăreşte scopuri compatibile cu principiul statului de drept şi cu finalităţile generale ale Convenţiei.
157. Astfel, prevenirea eludării efectelor unei hotărâri de declarare a neconstituţionalităţii unui partid politic, prin reconstituirea acestuia sub o altă denumire sau prin intermediul unei alte entităţi, reprezintă o finalitate legitimă într-o societate democratică. În această logică, instituirea unor criterii legale care permit instanţei competente să identifice existenţa unei continuităţi structurale, personale, funcţionale ori ideologice între partidul declarat neconstituţional şi formaţiunea pretins succesoare nu echivalează cu o nouă verificare a constituţionalităţii partidului politic, ci are ca scop asigurarea efectivităţii hotărârii deja pronunţate de Curtea Constituţională. Având în vedere distincţia de natură juridică dintre procedura de declarare a neconstituţionalităţii unui partid politic şi procedura de constatare a caracterului de succesor al unei formaţiuni politice, Curtea trebuia să reţină că aceasta din urmă are un caracter complementar şi executoriu în raport cu prima; ea nu afectează competenţa exclusivă a Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra constituţionalităţii partidelor politice, ci urmăreşte să prevină eludarea efectelor hotărârii Curţii şi să garanteze caracterul efectiv, general obligatoriu şi opozabil al acesteia.
158. În consecinţă, normele criticate nu aduc atingere articolelor 41 alin.(4) şi 135 alin.(1) lit.h) din Constituţie. Date fiind cele menţionate mai sus, Curtea îşi reconsideră concluziile din Hotărârea sa nr.11 din 3 iunie 2003 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi ale Legii nr.718 din 17 septembrie 1991 "Privind partidele şi alte organizaţii social-politice" în redacţia legilor nr.146 din 30 septembrie 1998, nr.367 din 29 aprilie 1999, nr.795 din 10 februarie 2000 şi nr.1534 din 13 decembrie 2002 "Pentru modificarea şi completarea Legii nr.718 din 17 septembrie 1991 privind partidele şi alte organizaţii social-politice".
c) Concluzii
159. În concluzie, Curtea constată că dispoziţiile articolelor 3 alineatele (11) – (13) şi 22 alin.(2) lit.f) din Legea privind partidele politice respectă exigenţele stabilite de articolele 38, 41 alin.(1) şi 54 din Constituţie, precum şi nu încalcă articolele 41 alin.(4) şi 135 alin.(1) lit.h) din Legea Supremă.
III. Limitarea activităţii partidelor politice (articolul 21 alineatele (31) şi (8) din Legea privind partidele politice)
(i) Calitatea legii
160. Cu titlu preliminar, Curtea observă că la articolul 21 din Legea privind partidele politice, Parlamentul a reglementat un mecanism care permite limitarea activităţii partidelor politice, stabilind atât condiţiile de fond, cât şi de procedură în care o asemenea măsură poate fi dispusă. La alineatele (1) şi (11) din acelaşi articol, Parlamentul a stabilit care acţiuni şi inacţiuni ale partidelor politice pot conduce la limitarea activităţii acestora. În acest sens, Parlamentul a reglementat două proceduri prin care Ministerul Justiţiei poate reacţiona la comportamentele ilegale reglementate de legislator.
161. Astfel, articolul 21 alineatele (2) şi (3) din Lege reglementează procedura obişnuită de limitare a activităţii partidelor politice şi se bazează pe o reacţie graduală la comportamentele ilegale ale partidelor. Norma prevede că, în cazul comiterii unor acţiuni sau inacţiuni, prevăzute de articolul 21 alineatele (1) şi (11) din Lege, Ministerul Justiţiei este obligat să parcurgă o etapă prealabilă de avertizare, acordând partidului un termen de până la 30 de zile pentru remedierea voluntară a deficienţelor. Dacă organul de conducere al partidului politic nu a îndeplinit solicitarea în termenul stabilit, Ministerul Justiţiei poate solicita instanţei de judecată să dispună limitarea activităţii partidului.
162. Pe de altă parte, articolul 21 alin.(31) din Lege reglementează o procedură urgentă, concepută ca un instrument de reacţie promptă a statului în faţa unor riscuri care periclitează principiile democratice. Această procedură îi permite Ministerului Justiţiei să se adreseze direct în instanţa de judecată, fără parcurgerea etapei prealabile, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege. Criticile autorilor sesizărilor sunt îndreptate împotriva acestei proceduri.
163. Curtea constată că norma stabileşte în mod expres că Ministerul Justiţiei este autoritatea care poate iniţia procedura, iar Curtea de Apel Centru reprezintă instanţa care exercită un control jurisdicţional. De asemenea, legea stabileşte durata maximă a măsurii, respectiv până la 12 luni, precum şi categoriile de fapte care pot justifica aplicarea urgentă a procedurii urgente.
164. Curtea constată că articolul 21 alin.(31) din Lege enumeră explicit situaţiile care permit intervenţia urgentă a statului, precum: a) acţiuni de subminare a proceselor electorale; b) campanii de dezinformare, incitare la ură, propaganda agresiunii militare, mesaje cu conţinut extremist, cu conţinut cu caracter terorist sau care, în alt mod, prezintă o ameninţare pentru securitatea naţională; c) acte de corupere pe scară largă a alegătorilor; d) finanţare ilegală sau acordare ilegală de servicii sau valori materiale partidului politic ori concurenţilor electorali ai acestuia; e) acţiuni de spălare a banilor sau introducerea în ţară, în mod sistematic şi ilegal, a mijloacelor financiare pentru activităţi curente sau electorale ale partidului politic; f) acţiuni de planificare, coordonare, sprijinire a acţiunilor violente. Totodată, norma impune existenţa unei ameninţări la adresa suveranităţii, independenţei, integrităţii teritoriale, securităţii naţionale, ordinii şi siguranţei publice.
165. Referitor la claritatea articolului 21 alin.(8) din Lege, Curtea observă că Parlamentul a stabilit atât regula generală potrivit căreia "activitatea partidului politic nu poate fi limitată pe parcursul campaniei electorale la care participă", cât şi excepţia de la această regulă, care prevede că limitarea activităţii partidului poate fi dispusă pe parcursul campaniei electorale în cazurile "în care limitarea activităţii partidului politic se cere pentru comiterea unor încălcări grave ale legii, astfel cum sunt prevăzute acestea la articolul 3 şi la alin.(31) din prezentul articol". Totodată, legislatorul a stabilit în mod clar că "activitatea partidului politic nu poate fi limitată pentru încălcări minore".
166. Curtea admite că noţiunile utilizate de legislator implică un anumit grad de apreciere, inerent normelor care reglementează domeniul securităţii statului şi protecţiei ordinii constituţionale. Curtea constată că dispoziţiile contestate întrunesc exigenţele de claritate impuse de articolul 54 din Constituţie.
(ii) Scopul legitim
167. Curtea reţine că limitarea activităţii unui partid politic constituie o ingerinţă în exercitarea dreptului la asociere politică garantat de articolul 41 alin.(1) din Constituţie şi poate afecta exercitarea drepturilor electorale prevăzute de articolul 38 din Constituţie.
168. Totuşi, Curtea observă că ingerinţa urmăreşte protejarea unor valori constituţionale, şi anume suveranitatea statului, independenţa, integritatea teritorială, securitatea naţională, ordinea şi siguranţa publică şi protecţia proceselor democratice împotriva ingerinţelor ilegale. Aceste scopuri legitime sunt prevăzute de dispoziţiile articolului 54 din Constituţie.
(iii) Proporţionalitatea măsurii şi existenţa unor garanţii procedurale suficiente
169. Curtea reţine că limitarea activităţii unui partid politic constituie o măsură severă, având în vedere rolul esenţial al partidelor politice într-o societate democratică şi impactul acestora asupra pluralismului politic şi procesului electoral.
170. Totuşi, Curtea observă că procedura urgentă prevăzută de articolul 21 alin.(31) din Lege are caracter excepţional şi poate fi aplicată numai în situaţii care implică un pericol grav şi imediat pentru valorile constituţionale, i.e. suveranitatea statului, independenţa, integritatea teritorială, securitatea naţională, ordinea şi siguranţa publică. Având în vedere natura faptelor stabilite de dispoziţia contestată, Curtea reţine că este justificată soluţia legislatorului de a reglementa o procedură urgentă prin care statul să reacţioneze rapid, fără obligarea autorităţilor să aştepte expirarea termenelor stabilite de procedura ordinară.
171. Curtea consideră că legislatorul a asigurat un echilibru corect între necesitatea protejării ordinii democratice şi garantarea libertăţii de asociere politică, deoarece măsura contestată poate fi dispusă doar printr-o hotărâre judecătorească, în urma examinării probelor. De asemenea, măsura dispusă poate fi contestată cu recurs la Curtea Supremă de Justiţie (articolul 21 alin.(4) din Lege).
172. Totodată, măsura are un caracter temporar, durata maximă fiind de 12 luni. Mai mult, articolul 21 alin.(6) din Lege permite reluarea activităţii partidului politic după înlăturarea neconformităţilor care au justificat intervenţia statului.
173. Comisia de la Veneţia, în avizul său, a remarcat că "legislaţia moldovenească prevede o procedură graduală (pas cu pas) pentru remedierea neregulilor în activitatea unui partid, care poate conduce iniţial la limitări temporare ale activităţii acestuia: numai dacă, în urma unei solicitări a Ministerului Justiţiei de a adopta măsuri pentru a înceta acţiunile sau inacţiunile prevăzute la articolul 21 alineatele (1) şi (11) şi de a informa Ministerul cu privire la măsurile întreprinse şi la înlăturarea încălcărilor respective, organul de conducere al partidului politic nu se conformează în termen de 30 de zile, Ministerul poate solicita suspendarea activităţii partidului politic, pentru o perioadă de până la 6 luni. Deşi modificările adoptate recent permit Ministerului Justiţiei să se adreseze direct instanţei fără un avertisment prealabil, această posibilitate este limitată la cazurile în care acţiunile sau inacţiunile prevăzute la articolul 21 alineatele (1) şi (11) ameninţă suveranitatea, securitatea sau ordinea publică, fiind însoţite de o listă de factori agravanţi (alineatul (31) lit.a)–f)), şi anume: a) acţiuni de subminare a proceselor electorale; b) campanii de dezinformare, incitare la ură, propagandă a agresiunii militare, mesaje cu conţinut extremist sau terorist ori care, în alt mod, reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale; c) acte de corupere a alegătorilor la scară largă; d) finanţare ilegală sau furnizare ilegală de servicii ori bunuri materiale către partidul politic sau concurenţii săi electorali; e) acţiuni de spălare a banilor sau introducerea în ţară, în mod sistematic şi ilegal, a mijloacelor financiare pentru activităţi curente sau electorale ale partidului politic; f) acţiuni de planificare, coordonare sau susţinere a unor acţiuni violente.
174. Ca urmare, Comisia de la Veneţia a constatat că "[…] măsurile prevăzute în dispoziţiile examinate nu intră, în sine, în conflict cu articolele 10, 11 şi 17 din Convenţia europeană a drepturilor omului" (CEDO).
175. De asemenea, Curtea consideră important faptul că Parlamentul a interzis în mod expres limitarea activităţii partidelor politice pentru încălcări minore (articolul 21 alin.(8) din Lege). Prin această normă, legislatorul a instituit o garanţie suplimentară pentru protecţia pluralismului politic, stabilind că limitarea activităţii poate fi aplicată partidelor politice doar pentru încălcări grave care afectează valorile democratice.
176. Curtea observă că articolul 21 alin.(8) din Lege instituie regula potrivit căreia activitatea unui partid politic nu poate fi limitată pe parcursul campaniei electorale la care acesta participă. Această soluţie legislativă reflectă importanţa deosebită pe care legislatorul o acordă competiţiei electorale şi dreptului partidelor politice de a participa la formarea voinţei politice a cetăţenilor, garantate de articolele 38 şi 41 din Constituţie.
177. Totuşi, Curtea constată că aceeaşi dispoziţie stabileşte o excepţie de la această regulă, permiţând limitarea activităţii partidului politic în timpul campaniei electorale atunci când această măsură este determinată de încălcările grave prevăzute de articolele 3 şi 21 alin.(31) din Lege. Aşadar, legislatorul a apreciat că, în anumite circumstanţe excepţionale, protecţia ordinii constituţionale şi a procesului democratic poate prevala asupra dreptului partidului de a participa la competiţia electorală.
178. De altfel, însăşi Comisia de la Veneţia a subliniat că "faptul că, potrivit articolului 21 alin.(8) din Legea privind partidele politice, activitatea unui partid nu poate fi limitată pentru încălcări minore şi nici în timpul unei campanii electorale la care acesta participă, cu excepţia cazurilor în care limitarea activităţii rezultă din încălcări grave ale legii, astfel cum sunt prevăzute la articolele 3 şi 21 (31), reflectă recunoaşterea legislativă a faptului că asemenea măsuri trebuie utilizate numai în cazuri de o gravitate deosebită. Această abordare este conformă cu principiul proporţionalităţii, necesar în situaţiile în care remediile ex post ar fi, în mod practic, incapabile să repare efectele excluderii dintr-un proces electoral. Prin urmare, Comisia de la Veneţia consideră că limitarea activităţii unui partid politic ca măsură asiguratorie ar trebui prevăzută doar fie în cadrul procedurilor de dizolvare, fie în cadrul procedurilor care urmăresc limitarea activităţilor unui partid politic, cu condiţia ca acestea să fie determinate de circumstanţe strict delimitate (clar şi restrictiv definite) şi cu adevărat excepţionale. Revine instanţelor de judecată sarcina de a decide dacă aceste circumstanţe sunt îndeplinite în fiecare caz concret. După cum s-a menţionat mai sus, orice hotărâre judecătorească prin care se dispun măsuri asiguratorii trebuie să fie susţinută de o motivare adecvată şi argumentată, care să demonstreze că circumstanţele cauzei justifică o asemenea măsură" (CDL-AD(2026)006, § 53).
179. În acest condiţii, Curtea constată că limitarea activităţii partidelor politice prevăzută de articolul 21 alin.(31) din Lege, examinată împreună cu limitările stabilite de alineatul (8), este proporţională scopului legitim urmărit.
(iv) Concluzii
180. Prin urmare, Curtea reţine că dispoziţiile articolului 21 alineatele (31) şi (8) din Legea privind partidele politice respectă exigenţele stabilite de articolele 38, 41 alin.(1) şi 54 din Constituţie.
IV. Limitarea activităţii partidelor politice în calitate de măsură asiguratorie (articolele 21 alineatele (32) şi (51) şi 22 alin.(21) din Legea privind partidele politice)
(i) Calitatea legii
181. Curtea observă că, potrivit articolului 22 alin.(21) din Legea privind partidele politice, în cazul în care dizolvarea partidului politic este cerută în procedura de constatare a calităţii de partid politic succesor al unui partid declarat neconstituţional, Ministerul Justiţiei îi poate solicita instanţei de judecată dispunerea, în calitate de măsură asiguratorie, a limitării activităţii partidului politic pe perioada examinării cauzei, până la pronunţarea în fond, conform prevederilor articolului 21. Astfel, Curtea reţine că Parlamentul a atribuit Ministerului Justiţiei competenţa de a solicita aplicarea măsurii asiguratorii, în timp ce competenţa de a dispune aplicarea acesteia aparţine exclusiv instanţei de judecată.
182. Articolul 21 alin.(32) din Lege stabileşte condiţiile în care poate fi solicitată aplicarea măsurii asiguratorii, şi anume "gravitatea încălcărilor admise de către partidul politic", "existenţa unui pericol real şi iminent de producere a unor consecinţe iremediabile pentru valorile democratice şi pentru ordinea de drept a Republicii Moldova" prin "continuarea desfăşurării activităţilor ilegale ale partidului politic".
183. Curtea reţine că noţiunile legale utilizate le permit destinatarilor legii să identifice cazurile în care măsurile asiguratorii pot fi aplicate. Expresiile "pericol real şi iminent" şi "consecinţe iremediabile" denotă faptul că măsura contestată poate fi aplicată doar în contextul unui risc precis, actual şi de o gravitate suficient de ridicată pentru valorile democratice şi ordinea de drept.
184. Mai mult, Curtea observă că marja de apreciere a Ministerului Justiţiei este circumscrisă expres de textul legal, care condiţionează sesizarea instanţei de prezentarea unor argumente şi probe care să demonstreze existenţa unui pericol pentru valorile democratice şi pentru ordinea de drept. Această condiţie exclude posibilitatea formulării unei cereri întemeiate pe prezumţii generale, pe simple suspiciuni politice sau pe o asociere formală cu un partid anterior declarat neconstituţional.
185. Curtea notează că utilizarea unor noţiuni generale este inerentă reglementării unor domenii care implică evaluarea unor riscuri pentru ordinea constituţională şi democratică. Exigenţa de calitate a legii nu presupune enumerarea exhaustivă şi precisă a tuturor situaţiilor care justifică aplicarea măsurii asiguratorii, ci formularea unor criterii suficient de clare pentru a permite autorităţilor şi instanţelor de judecată să aplice norma în funcţie de circumstanţele cauzei. În prezenta cauză, textul articolului 21 alin.(32) din Lege oferă suficiente repere pentru delimitarea situaţiilor în care măsura asiguratorie poate fi solicitată şi aplicată.
186. De asemenea, Curtea observă că la articolul 21 alin.(51) din Lege Parlamentul a prevăzut efectele juridice ale aplicării măsurii asiguratorii, stabilind că la aplicarea măsurii asiguratorii privind limitarea activităţii partidului politic se aplică interdicţiile prevăzute la alineatul (5). La rândul său, articolul 21 alin.(5) enumeră interdicţiile aplicabile partidului supus măsurii asiguratorii, şi anume se interzice participarea individuală sau în comun la alegeri şi referendumuri, producerea, furnizarea, distribuirea şi difuzarea publicităţii politice, fondarea mijloacelor de informare în masă, organizarea întrunirilor, a mitingurilor, a demonstraţiilor, a pichetărilor şi a altor acţiuni publice, folosirea tuturor tipurilor de depuneri bancare, cu excepţia cazurilor când sunt necesare decontări cu contractanţii, decontări aferente îndeplinirii contractelor individuale de muncă, decontări pentru repararea prejudiciilor cauzate prin acţiunile partidului politic, decontări pentru plata impozitelor, a taxelor şi amenzilor.
187. Curtea reţine că aceste dispoziţii conferă un grad suplimentar de previzibilitate măsurii asiguratorii, deoarece stabilesc în mod precis consecinţele aplicării acesteia. Destinatarii normei pot cunoaşte în mod rezonabil atât condiţiile în care măsura poate fi dispusă, cât şi efectele juridice care rezultă din aplicarea ei. Totodată, enumerarea expresă a interdicţiilor şi a excepţiilor privind utilizarea depunerilor bancare limitează posibilitatea unei interpretări extensive sau arbitrare a efectelor acestei măsuri.
188. Având în vedere aceste considerente, Curtea conchide că dispoziţiile articolelor 21 alineatele (32) şi (51) şi 22 alin.(21) din Legea privind partidele politice stabilesc cu suficientă claritate motivele pentru care poate fi aplicată măsura asiguratorie a limitării activităţii partidelor politice şi efectele juridice ale acesteia.
(ii) Scopul legitim
189. Curtea observă că articolul 21 alin.(32) din Lege permite aplicarea măsurii asiguratorii atunci când există "un pericol real şi iminent de producere a unor consecinţe iremediabile pentru valorile democratice şi pentru ordinea de drept a Republicii Moldova prin continuarea desfăşurării activităţilor ilegale ale partidului politic". Curtea constată că exact aceleaşi cerinţe legate de gravitatea faptelor comise sunt incidente şi în cazul aplicării măsurii asiguratorii privind limitarea activităţii partidului politic în cauzele în care se solicită constatarea caracterului de partid politic succesor al unui partid politic neconstituţional şi dizolvarea acestuia conform articolului 22 din Lege.
190. Prin această reglementare, Parlamentul a urmărit să împiedice continuarea unor activităţi ilegale ale partidului care, prin natura şi gravitatea lor, ar putea afecta ireversibil valorile democratice şi ordinea de drept înainte ca instanţa de judecată să se pronunţe definitiv asupra cererii de dizolvare sau de limitare a activităţii partidului politic, făcând inutilă şi golind de efecte hotărârea judecătorească emisă subsecvent.
191. Curtea consideră că protecţia valorilor democratice şi a ordinii de drept constituie scopuri legitime de importanţă constituţională. Constituţia stabileşte obligaţii pozitive ale statului de a acţiona în cazul existenţei unor riscuri reale şi iminente pentru valorile constituţionale, în special atunci când acestea sunt imputate unor entităţi care participă la procesul politic şi electoral (a se vedea, între altele, HCC nr.12 din 16 octombrie 2025, § 163). Acest scop este cu atât mai relevant atunci când riscul este imputat unor entităţi care participă la formarea voinţei politice a cetăţenilor şi care pot utiliza procesul democratic pentru a submina însăşi ordinea democratică.
192. De asemenea, Curtea consideră că legislatorul este îndreptăţit să ia măsuri preventive împotriva partidelor politice, pentru protecţia democraţiei. Statul nu poate aştepta până când partidul politic va prelua puterea şi va începe să întreprindă paşi concreţi pentru a implementa o politică incompatibilă cu standardele Convenţiei. Acolo unde pericolul acelei politici a fost stabilit în mod suficient şi este iminent, statul poate preveni în mod rezonabil aplicarea unei asemenea politici înainte ca încercarea de a o implementa prin intermediul unor paşi concreţi să prejudicieze pacea socială şi regimul democratic al ţării (Refah Partisi (the Welfare Party) şi alţii v. Turcia [MC], 13 februarie 2003, § 102; Herri Batasuna şi Batasuna v. Spania, 30 iunie 2009, § 81).
193. Aşadar, Curtea reţine că dispoziţiile contestate urmăresc realizarea mai multor scopuri legitime menţionate în articolul 54 alin.(2) din Constituţie (e.g. protecţia ordinii publice, a drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane) şi că există o legătură raţională între aceste scopuri şi prevederile contestate.
(iii) Proporţionalitatea măsurii şi existenţa garanţiilor procedurale suficiente
194. Curtea reţine că măsura prevăzută de articolele 21 alineatele (32) şi (51) şi 22 alin.(21) din Lege constituie o ingerinţă în activitatea partidelor politice şi în exercitarea libertăţii de asociere politică. O astfel de ingerinţă trebuie examinată prin prisma caracterului proporţional al măsurii şi a existenţei unor garanţii procedurale suficiente împotriva aplicării arbitrare.
195. Curtea observă că măsura are un caracter adecvat scopului legitim urmărit, deoarece limitarea temporară a activităţii partidului politic este aptă să împiedice continuarea activităţilor care creează un pericol real şi iminent pentru valorile democratice şi ordinea de drept.
196. Totodată, Curtea reţine că legislatorul a prevăzut această măsură ca fiind aplicabilă în situaţii excepţionale şi doar dacă se demonstrează existenţa unor circumstanţe reglementate limitativ de lege, adică doar în cazurile: (i) "unor încălcări grave"; (ii) "unui pericol real şi iminent" şi (iii) al riscului producerii unor "consecinţe iremediabile" (a se vedea articolul 21 alin.(32) din Lege). Totodată, Ministerul Justiţiei, ca reclamant în cauză, va fi ţinut să prezinte "argumente şi probe" care justifică aplicarea măsurii. De asemenea, legislatorul a prevăzut că măsura are un caracter temporar, fiind aplicabilă doar "pe durata examinării cauzei, până la pronunţarea în fond".
197. Comisia de la Veneţia a concluzionat că limitările asiguratorii asupra activităţii partidelor politice nu sunt, în sine, contrare standardelor europene şi internaţionale. Cu toate acestea, ele pot fi justificate numai în cadrul procedurilor de dizolvare sau în cadrul procedurilor care urmăresc limitarea activităţii unui partid politic, cu condiţia ca acestea să fie determinate de circumstanţe strict delimitate şi cu adevărat excepţionale. În opinia Comisiei de la Veneţia, măsurile asiguratorii de o asemenea amploare trebuie să fie ferm fundamentate pe astfel de proceduri sau procedural conectate cu acestea, iar orice decizie prin care sunt impuse să fie susţinută de o motivare adecvată şi argumentată, care să demonstreze necesitatea lor strictă (a se vedea, CDL-AD(2026)006, § 54). Tot Comisia a subliniat că "[î]n conformitate cu principiul proporţionalităţii, ar părea rezonabil ca orice limitare asiguratorie să fie impusă numai atunci când există un pericol real şi iminent de producere a unor consecinţe ireparabile pentru valorile democratice şi statul de drept" (a se vedea CDL-AD(2026)006, § 52).
198. Astfel, Curtea a ajuns la concluzia că legislatorul a acordat instanţei de judecată competenţa de a verifica, în fiecare cauză concretă, dacă cererea reclamantului este întemeiată pe elemente factuale precise şi actuale, dacă riscul invocat este real şi iminent, dacă urmările posibile sunt ireparabile şi dacă măsura solicitată este indispensabilă pentru prevenirea afectării ordinii democratice.
199. Curtea observă că, spre deosebire de regulile generale ale procesului civil, când "cererea de asigurare a acţiunii se soluţionează de către judecătorul care examinează cauza în ziua depunerii, fără înştiinţarea pârâtului şi a celorlalţi participanţi la proces" (a se vedea articolul 177 alin.(2) din Codul de procedură civilă), legislatorul a stabilit că cererea de limitare a activităţii partidului politic ca măsură asiguratorie se examinează "în termen de 3 zile de la depunere" cu condiţia înştiinţării obligatorii a partidului pârât şi cu obligativitatea părţilor "să se prezinte în faţa instanţei de judecată" (a se vedea articolul 21 alin.(33) din Lege). Curtea menţionează faptul că opţiunea legislatorului de a aplica limitarea ca măsură asiguratorie doar de către o instanţă de judecată şi cu înştiinţarea prealabilă a partidului pârât reprezintă o garanţie importantă pentru partidul vizat.
200. De asemenea, Curtea reţine că, în cazul în care activitatea partidului a fost limitată, legislatorul a stabilit dreptul partidului pârât de a contesta cu recurs aplicarea măsurii asiguratorii, iar instanţa de recurs (Curtea Supremă de Justiţie) trebuie să examineze recursul în 5 zile (a se vedea articolul 21 alin.(34) din Lege). Posibilitatea exercitării unui recurs separat de fondul cauzei şi termenul restrâns de examinare a recursului constituie garanţii suplimentare care permit verificarea legalităţii măsurii asiguratorii într-un termen scurt. Caracterul urgent al examinării recursului urmăreşte evitarea prelungirii unor eventuale restrângeri nejustificate ale activităţii partidului politic.
201. Aşadar, Curtea conchide că măsurile stabilite de articolele 21 alineatele (32) şi (51) şi 22 alin.(21) din Legea privind partidele politice sunt proporţionale cu scopul legitim urmărit şi sunt însoţite de suficiente garanţii procedurale împotriva arbitrariului.
(iv) Concluzii
202. Prin urmare, dispoziţiile articolelor 21 alineatele (32) şi (51) şi 22 alin.(21) din Legea privind partidele politice respectă exigenţele stabilite de articolele 38, 41 alin.(1) şi 54 din Constituţie.
Pentru motivele arătate, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g) şi 140 din Constituţie, 37 şi 38 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională
HOTĂRĂŞTE:
1. Se resping sesizările din dosarul nr.194g/2025 privind excepţiile de neconstituţionalitate ridicate de dl Alexandru Beschieru, preşedinte al Partidului politic "Forţa de Alternativă şi de Salvare a Moldovei", în dosarul nr.2-13/2025, de dna Irina Vlah, preşedinte al Partidului politic Partidul Republican "Inima Moldovei", în dosarul nr.2-15/2025, şi de dl avocat Igor Hlopeţchi, în interesele Partidului politic "Moldova Mare", în dosarul nr.2-18/2025, toate pendinte la Curtea de Apel Centru.
2. Se recunosc constituţionale articolele 3 alineatele (11) – (13), 21 alineatele (31), (32), (51) şi (8) şi 22 alin.(2) lit.f) şi alin.(21) din Legea nr.294 din 21 decembrie 2007 privind partidele politice.
3. Se declară inadmisibile sesizările privind excepţiile de neconstituţionalitate în partea referitoare la articolul 21 alineatele (33), (34) şi (52) din Legea nr.294 din 21 decembrie 2007 privind partidele politice.
4. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTE | Domnica MANOLE |
| Nr.7. Chişinău, 30 iunie 2026. | |