BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărâre nr.73 din 20.12.2021 cu privire la Raportul auditului conformităţii administrării şi gestionării corpurilor de apă de suprafaţă, zonelor de protecţie, terenului fondului apelor şi construcţiilor hidrotehnice aferente acestora

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
20.12.2021

CURTEA DE CONTURI

H O T Ă R Â R E

cu privire la Raportul auditului conformităţii administrării şi gestionării

corpurilor de  apă de  suprafaţă, zonelor  de  protecţie, terenului

fondului apelor şi construcţiilor hidrotehnice aferente acestora

nr. 73  din  20.12.2021

 (în vigoare 07.01.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.1-5 art. 3 din 07.01.2022

* * *

Curtea de Conturi, în prezenţa dnei Iordanca-Rodica Iordanov, Secretar de Stat al Ministerului Mediului; dlui Andrei Antonevici, director al Agenţiei "Apele Moldovei"; dlui Ion Bulmaga, şef al Inspectoratului pentru Protecţia Mediului; dlui Alexandru Botnari, primar al mun. Hînceşti, precum şi a altor persoane cu funcţii de răspundere, în cadrul şedinţei video, în legătură cu evoluţia şi tendinţa situaţiei epidemiologice a infecţiei cu COVID-19 în Republica Moldova, călăuzindu-se de art.3 alin.(1), art.5 alin.(1) lit.a) din Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova nr.260 din 07.12.20171, a examinat Raportul auditului conformităţii administrării şi gestionării corpurilor de apă de suprafaţă, zonelor de protecţie, terenului fondului apelor şi construcţiilor hidrotehnice aferente acestora.

______________________

1 Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova nr.260 din 07.12.2017 (în continuare – Legea nr.260 din 07.12.2017).

Misiunea de audit s-a realizat conform Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 20212, având drept scop evaluarea conformităţii administrării şi gestionării corpurilor de apă de suprafaţă, zonelor de protecţie, terenului fondului apelor şi construcţiilor hidrotehnice aferente acestora, în raport cu prevederile cadrului regulator din domeniu. Auditul public extern s-a efectuat în conformitate cu Standardele Internaţionale ale Instituţiilor Supreme de Audit (ISSAI 100, ISSAI 400, precum şi ISSAI 4000), puse în aplicare de Curtea de Conturi3.

______________________

2 Hotărârea Curţii de Conturi nr.62 din 10.12.2020 "Privind aprobarea Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2021".

3 Hotărârea Curţii de Conturi nr.2 din 24.01.2020 "Cu privire la Cadrul Declaraţiilor Profesionale ale INTOSAI".

Examinând Raportul de audit prezentat, precum şi explicaţiile persoanelor cu funcţii de răspundere prezente la şedinţa publică,4 Curtea de Conturi

______________________

4 Mediatizarea şedinţei publice s-a efectuat prin intermediul paginilor Curţii de Conturi: www.privesc.eu şi www.youtube.com.

A CONSTATAT:

Responsabilitatea pentru gestionarea lacurilor de acumulare/iazurilor a fost pusă în sarcina Agenţiei "Apele Moldovei", prin intermediul întreprinderilor de stat şi autorităţilor publice locale. Agenţia Proprietăţii Publice, autoritate administrativă centrală, reprezintă statul, în calitate de proprietar al terenului fondului apelor, precum şi, în numele Guvernului Republicii Moldova, deţine funcţia de fondator al întreprinderilor de stat.

Înregistrarea, arenda terenului fondului apelor, precum şi întreţinerea, exploatarea lacurilor de acumulare/iazurilor urmează a se realiza în conformitate cu cadrul normativ privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, preţul normativ şi modul de vânzare-cumpărare a pământului, cu legislaţia funciară, Codul civil al Republicii Moldova5. Condiţiile şi modul de arendă a terenului fondului apelor au fost stabilite prin Regulamentul cu privire la valorificarea terenurilor proprietate publică a statului6, iar exploatarea bazinelor acvatice se reglementează prin Regulamentul-tip de exploatare a lacurilor de acumulare/iazurilor7.

______________________

5 Legea privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice nr.121-XVI din 04.05.2007; Legea privind preţul normativ şi modul de vânzare-cumpărare a pământului nr.1308 din 25.07.1997; Codul funciar nr.828 din 25.12.1991; Codul civil nr.1107 din 06.06.2002.

6 Hotărârea Guvernului nr.91 din 11.02.2019 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la valorificarea terenurilor proprietate publică a statului.

7 Hotărârea Guvernului nr.977 din 16.08.2016 cu privire la aprobarea Regulamentului-tip de exploatare a lacurilor de acumulare/iazurilor.

În condiţiile expuse, conformitatea gestionării corpurilor de apă de suprafaţă, zonelor de protecţie, terenului fondului apelor şi construcţiilor hidrotehnice aferente acestora nu corespunde pe deplin exigenţelor cadrului normativ în vigoare, fiind identificate unele deficienţe, cauzate preponderent de lacunele şi carenţele cadrului regulator, exprimate prin:

√ neasigurarea utilizării în măsură deplină a datelor Sistemului informaţional automatizat "Cadastrul de stat al apelor", din cauza neînregistrării pe deplin de către Agenţia "Apele Moldovei" a informaţiei necesare, care ar permite monitorizarea stării şi a folosinţei resurselor de apă;

√ neînregistrarea dreptului patrimonial asupra 17 loturi de teren ale fondului apelor, cu suprafaţa totală de 440.99 ha, datorită neîntreprinderii de către factorii de decizie gestionari ai acestor terenuri, pe parcursul mai multor ani, a măsurilor de rigoare impuse de cadrul regulator relevant ;

√ neconformitatea atribuirii modului de folosinţă a terenului proprietatea statului din domeniul public cu suprafaţa de 84,89 ha, din cauza deciziilor interpretabile privind realizarea previziunilor aferente reglementării domeniului resurselor de apă, ceea ce poate afecta integritatea proprietăţii statului, prin posibila înstrăinare necontrolată a acestuia, fapt care poate genera litigii şi riscuri de înstrăinare ilegală;

√ neconformitatea ţinerii Registrului contractelor de arendă de către autorităţile publice locale şi întreprinderile de stat, din lipsa unor proceduri exhaustive care ar responsabiliza persoanele cu atribuţii în acest sens;

√ iregularitatea dării în arendă a lacurilor de acumulare/iazurilor, prin atribuirea contractului de arendă fără organizarea şi desfăşurarea licitaţiei, precum şi prin contractarea arendei pe termen depăşit faţă de termenul-limită de 30 de ani;

√ neconformitatea dării în locaţiune a construcţiilor hidrotehnice aferente lacului Costeşti-Stînca, urmare a nerespectării cadrului normativ de către Agenţia Proprietăţii Publice;

√ neasigurarea conformităţii utilizării patrimoniului statului din domeniul public, prin neîndeplinirea de către administraţia publică centrală şi administraţia publică locală a procedurii de dare în arendă a terenului fondului apelor, pentru care ar putea fi colectate venituri suplimentare în sumă de 4,1 mil.lei, cauza fiind cadrul regulator ambiguu;

√ neasigurarea reîncheierii contractelor de arendă cu Agenţia Proprietăţii Publice, datorită iresponsabilităţii conducătorilor întreprinderilor de stat, autorităţilor publice locale, precum şi neconformării benevole a deţinătorilor/arendaşilor, ceea ce contravine prevederilor actelor normative;

√ neconformitatea exploatării lacurilor de acumulare/iazurilor, din cauza măsurilor insuficiente întreprinse de către Agenţia "Apele Moldovei", Inspectoratul pentru Protecţia Mediului, autorităţile publice locale, în lipsa autorizaţiei de mediu pentru folosirea specială a apei, precum şi a regulamentelor de exploatare a bazinelor acvatice, care ar dispune expres normele tehnice ale lacurilor/iazurilor;

√ neasigurarea monitorizării şi transparenţei valorificării subvenţiilor bugetare destinate întreţinerii barajelor aferente bazinelor acvatice, din lipsa elaborării reglementărilor în acest sens atât de către Agenţia "Apele Moldovei", cât şi de către Agenţia Proprietăţii Publice.

Cele menţionate determină necesitatea adoptării unor măsuri stringente privind remedierea deficienţelor constatate în Raportul de audit, pentru asigurarea administrării şi gestionării conforme a corpurilor de apă de suprafaţă, zonelor de protecţie, terenului fondului apelor şi construcţiilor hidrotehnice aferente acestora, precum si obţinerii veniturilor corespunzătoare de la utilizarea proprietăţii statului şi autorităţilor publice locale.

Reieşind din cele expuse, în temeiul art.14 alin.(2) şi art.15 lit.d) din Legea nr.260 din 07.12.2017, Curtea de Conturi

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Raportul auditului conformităţii administrării şi gestionării corpurilor de apă de suprafaţă, zonelor de protecţie, terenului fondului apelor şi construcţiilor hidrotehnice aferente acestora, anexat la prezenta Hotărâre.

2. Prezenta Hotărâre şi Raportul de audit se remit:

2.1. Parlamentului Republicii Moldova, pentru informare şi examinare, după caz, în cadrul Comisiei parlamentare de control al finanţelor publice;

2.2. Preşedintelui Republicii Moldova, pentru informare;

2.3. Guvernului Republicii Moldova, pentru informare şi luare de atitudine în vederea monitorizării asigurării implementării recomandărilor de audit;

2.4. Ministerului Mediului, pentru luare de atitudine, şi se recomandă:

2.4.1. examinarea rezultatelor auditului, conform competenţelor, cu aprobarea unui plan de măsuri privind remedierea situaţiilor constatate şi implementarea recomandărilor din Raportul de audit;

2.4.2. aducerea în concordanţă a prevederilor Legii apelor nr.272 din 23.12.2011 şi Legii nr.160 din 22.07.2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător, în vederea înlăturării în acestea a contradicţiilor privind eliberarea autorizaţiei de mediu pentru folosinţa specială a apei;

2.5. Ministerului Mediului, Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, Agenţiei Proprietăţii Publice şi Agenţiei "Apele Moldovei", pentru luare de atitudine, şi se recomandă să elaboreze şi să înainteze, spre aprobare, metodologia de dare în arendă a lacurilor de acumulare/iazurilor ca un bun indivizibil, aplicabilă la nivel de administraţie publică centrală şi administraţie publică locală, cu respectarea cerinţelor Legii apelor;

2.6. Ministerului Finanţelor, pentru luare de atitudine, şi se recomandă, pe măsura implementării recomandării din punctul 2.5 din prezenta Hotărâre, în caz de necesitate, să completeze Normele metodologice privind evidenţa contabilă şi raportarea financiară în sistemul bugetar, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor nr.216 din 28.12.2015, cu reguli privind modul de înregistrare şi ţinere a evidenţei contabile a lacurilor de acumulare/iazurilor ca un bun indivizibil;

2.7. Agenţiei Proprietăţii Publice, Agenţiei "Apele Moldovei" şi Autorităţilor publice locale vizate în Anexa nr.12 la Raportul de audit, pentru luare de atitudine, şi se recomandă să examineze rezultatele auditului, conform competenţelor, cu aprobarea unui plan de măsuri privind remedierea situaţiilor constatate şi implementarea recomandărilor din Raportul de audit;

2.8. Ministerului Economiei şi Infrastructurii, în comun cu Agenţia Proprietăţii Publice, se recomandă să opereze modificări în Legea nr.1308 din 25.07.1997 privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pământului, privitor la stabilirea preţului normativ pentru terenurile fondului apelor;

2.9. Procuraturii Generale a Republicii Moldova, pentru informare în vederea întreprinderii măsurilor ce se impun referitor la constatările expuse în pct.4.1.4, pct.4.2.4 şi pct.4.2.5 din Raportul de audit.

3. Prezenta Hotărâre intră în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi poate fi contestată cu o cerere prealabilă la autoritatea emitentă în termen de 30 de zile de la data publicării. În ordine de contencios administrativ, Hotărârea poate fi contestată la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani (MD-2068, mun. Chişinău, str. Kiev nr.3), în termen de 30 de zile din data comunicării răspunsului cu privire la cererea prealabilă sau din data expirării termenului prevăzut pentru soluţionarea acesteia.

4. Curtea de Conturi va fi informată, în termen de 12 luni din data publicării Hotărârii în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, cu raportarea trimestrială, despre acţiunile întreprinse pentru executarea subpunctelor 2.4.-2.8. din prezenta Hotărâre.

5. Hotărârea şi Raportul auditului conformităţii administrării şi gestionării corpurilor de apă de suprafaţă, zonelor de protecţie, terenului fondului apelor şi construcţiilor hidrotehnice aferente acestora se plasează pe site-ul oficial al Curţii de Conturi (https://www.ccrm.md/ro/decisions).