Hotărâri
Hotărîre nr.10/3 din 17.04.2003 cu privire la rezultatele controalelor tematice ce ţin de emitenţii valorilor mobiliare SA "Cariera Oziornoe", SA "Iustar" şi SA "Orion"
COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE
Hotărîre cu privire la rezultatele controalelor tematice
ce ţin de emitenţii valorilor mobiliare SA "Cariera Oziornoe",
SA "Iustar" şi SA "Orion"
Nr.10/3 din 17.04.2003
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.87-90/125 din 23.05.2003
* * *
În urma efectuării controalelor tematice ale legalităţii
tranzacţiilor cu acţiunile SA "Cariera Oziornoe" şi SA "Iustar", precum
şi controlului tematic al respectării drepturilor acţionarilor la
administrarea corporativă a SA "Orion" potrivit Ordinelor Preşedintelui
CNVM nr.101 din 26.12.2002, nr.5 din 22.01.2003, nr.12 din 12.02.2003,
s-au constatat încălcări în activitatea RI "Registru-Service" (în
continuare - Registrator), şi anume:
La înregistrarea dispoziţiilor de transmitere nr.141, 142 din
26.12.2002, nr.1, 2, 5, 6 din 05.01.2001 şi nr.12/01, 13/01 din
16.01.2001 cu acţiunile SA "Cariera Oziornoe", de către Registrator nu a
fost completat compartimentul privind existenţa reprezentantului
persoanei juridice, nu a fost autentificată semnătura persoanei care
transmite valorile mobiliare, încălcîndu-se astfel prevederile pct.3.3
al Instrucţiunii privind modul de transmitere a dreptului de proprietate
asupra valorilor mobiliare şi înregistrarea transferului, aprobată prin
Hotărîrea CNVM nr.26/1 din 16.11.1995. Totodată, încălcările respective
se repetă şi la transmiterea valorilor mobiliare ale SA "Iustar" prin
dispoziţiile de transmitere nr.1 din 27.06.1997, nr.9, 10 din
21.07.1998; nr.12 din 29.09.1998 şi nr.13, 14 din 16.11.1998.
Dispoziţia de transmitere a dreptului de proprietate nr.137 din
27.11.2000 a fost înregistrată în registrul acţionarilor SA "Iustar" la
data de 02.12.2000, încălcîndu-se astfel termenul de 3 zile prevăzut de
art.7 alin.(5) al Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare şi
art.18 alin.(1) al Legii privind societăţile pe acţiuni.
Prin dispoziţia de transmitere a dreptului de proprietate nr.26/230
din 31.10.2000 Registratorul a înregistrat transmiterea a 75275 acţiuni
ale SA "Iustar" de la Departamentul Privatizării la Primăria
municipiului Chişinău, încălcînd astfel prevederile pct.3.1 lit.b) al
Instrucţiunii privind modul de transmitere a dreptului de proprietate
asupra valorilor mobiliare şi înregistrarea transferului, deoarece la
momentul înregistrării tranzacţiei exista încheierea Judecătoriei
sectorului Centru nr.2-531/2000 din 17.01.2000 prin care Registratorului
i-a fost interzis de a efectua modificări în registrul acţionarilor SA
"Iustar".
Anterior, în activitatea Registratorului au fost admise încălcări,
printre care şi neexecutarea deciziei instanţei de judecată, fapt pentru
care prin Hotărîrea CNVM nr.36/4 din 27.12.2001 directorul companiei a
fost tras la răspundere administrativă şi a fost suspendată acţiunea
licenţei de ţinere a registrului pe un termen de 30 zile. De asemenea,
prin Hotărîrea CNVM nr.16/3 din 16.05.2000 a fost trasă la răspundere
administrativă persoana cu funcţii de răspundere a companiei pentru
încălcarea modalităţii de înregistrare a tranzacţiilor cu valorile
mobiliare şi modalităţii de eliberare a extraselor din registrul
acţionarilor SA "Chimistul-M", iar prin Hotărîrea CNVM nr.21/2 din
09.06.2000 activitatea Registratorului a fost suspendată pe un termen de
15 zile pentru neexecutarea Hotărîrii CNVM nr.19/6 din 01.06.2000
referitor la transmiterea registrului deţinătorilor valorilor mobiliare
ale SA "Chimistul-M". Totodată, în adresa CNVM au parvenit plîngeri din
partea acţionarilor emitenţilor la care Registratorul ţine registrul
acţionarilor privind imposibilitatea de a-l găsi pe adresa juridică (SA
"Articole de tîmplărie"), tergiversarea prezentării listei acţionarilor
(SA "Orion"); au fost înregistrate cazuri de neprezentare a documentelor
solicitate de colaboratorii CNVM.
Referitor la controlul respectării drepturilor acţionarilor la
administrarea corporativă a SA "Orion" comunicăm, că de către conducerea
SA "Orion" au fost comise încălcări în procesul convocării şi
desfăşurării adunării generale a acţionarilor din 23.11.2002, şi anume:
- Decizia cu privire la convocarea adunării generale nu corespunde
cerinţelor art.53 alin.(7) lit.c), e), f) şi h) al Legii privind
societăţile pe acţiuni: nu este indicat sub ce formă se va ţine adunarea
generală, data la care trebuie să fie întocmită lista acţionarilor care
au dreptul să participe la adunarea generală, termenele, ora şi locul
familiarizării acţionarilor cu materialele pentru ordinea de zi a
adunării generale, modul de înştiinţare a acţionarilor despre ţinerea
adunării generale.
- Informaţia despre ţinerea adunării generale a acţionarilor nu
cuprinde datele prevăzute în art.53 alin.(7) lit.b), c), d), e), f) şi
g) al Legii privind societăţile pe acţiuni: nu este indicat organul de
conducere care a decis cu privire la convocarea adunării generale sau
alte persoane care convoacă adunarea generală, sub ce formă se va ţine
adunarea generală, ordinea de zi, data la care trebuie să fie întocmită
lista acţionarilor care au dreptul să participe la adunarea generală,
termenele, ora şi locul familiarizării acţionarilor cu materialele
pentru ordinea de zi a adunării generale.
- Societatea a publicat avizul în ziarul "Moldova Suverană" cu
încălcarea art.55 alin.(1) al Legii privind societăţile pe acţiuni:
informaţia cu privire la ţinerea adunării generale nu a fost publicătă
de două ori, cu un interval de 10 zile.
- în funcţia de revizor a fost aleasă dna Olga Sivac - contabila SA
"Orion", încălcîndu-se astfel prevederile art.71 alin.4) lit.c) al
Legii privind societăţile pe acţiuni, conform căruia membri ai comisiei
de cenzori ai societăţii nu pot fi lucrătorii organului executiv sau ai
contabilităţii societăţii.
Reieşind din cele menţionate, în temeiul art.1 alin.(1), art.3
lit.b), art.9 lit.d) şi j) ale Legii nr.192-XIV din 12.11.1998 privind
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare şi pct.22 lit.c) al
Regulamentului cu privire la atestarea specialiştilor participanţilor
profesionişti pe piaţa valorilor mobiliare şi eliberarea certificatelor
de calificare cu dreptul de a activa pe piaţa valorilor mobiliare,
aprobat prin Hotărîrea CNVM nr.10/12 din 28.09.1999,
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare
HOTĂRĂŞTE:
1. A avertiza participantul profesionist la piaţa valorilor
mobiliare RI "Registru Service" SRL că pentru admiterea repetată a
faptelor ilicite constatate în actele de control, CNVM va recurge la
retragerea licenţei cu dreptul de a desfăşura activitatea de ţinere a
registrului pe piaţa valorilor mobiliare.
2. A anula certificatul de calificare cu dreptul de a activa pe
piaţa valorilor mobiliare nr.139 din 02.06.2000 eliberat dnei Galina
Moscaliuc, director al RI "Registru-Service" SRL.
3. A atenţiona fondatorii RI "Registru-Service" SRL asupra
necesităţii optimizării administrării companiei în scopul asigurării
activităţii ei în strictă conformitate cu legislaţia pieţei valorilor
mobiliare.
4. A obliga RI "Registru Service" SRL de a transmite în termen de 30
zile ţinerea registrului deţinătorilor valorilor mobiliare SA "Orion"
altui Registrator independent, numit de emitent.
5. A prescrie SA "Orion" de a convoca adunarea generală a
acţionarilor pînă la data de 15.06.2003, în conformitate cu cerinţele
Legii privind societăţile pe acţiuni.
6. Controlul asupra executării p.1, 3 şi 4 ale prezentei Hotărîri se
pune în sarcina Departamentului activităţi profesioniste şi monitoring
pe piaţa secundară (Ludmila Bunu), p.2 - în sarcina Departamentului
afaceri publice şi tehnologii informaţionale (Dosca Nina) şi p.5 - în
sarcina Departamentului finanţe şi relaţii corporative (Elena Pui).
Preşedintele
Comisiei Naţionale
a Valorilor Mobiliare Ion ROBU
Chişinău, 17 aprilie 2003.
Nr.10/3.