Hotărîre nr.10 din 06.03.99 pentru controlul constituţionalităţii Hotărîrii Parlamentului nr.303-XIV din 3 martie 1999 "Privind acordarea votului de încredere Programului de activitate şi întregii liste a Guvernului"

HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru controlul constituţionalităţii Hotărîrii Parlamentului nr.303-XIV din 3 martie 1999 "Privind acordarea votului de încredere Programului de activitate şi întregii liste a Guvernului"* Nr.10 din 06.03.99 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.24-25/18 din 11.03.1999 * * * ---------------------------- * M.O. nr. 22-23 din 4 martie 1999, art. 103. În numele Republicii Moldova, Curtea Constituţională în componenţa: Pavel BARBALAT - preşedinte Nicolae CHISEEV - judecător Mihai COTOROBAI - judecător Constantin LOZOVANU - judecător-raportor Ion VASILATI - judecător cu participarea Alionei Balaban, grefier, Mihai Petrachi, consilier prezidenţial, reprezentantul Preşedintelui Republicii Moldova, autorul sesizării, Eugen Rusu, preşedintele Comisiei juridice pentru numiri şi imunităţi, Anatol Ciobanu, vicepreşedintele acestei comisii, Ion Zastavneţchi, şeful Direcţiei juridice, şi Ion Creangă, şeful sectorului pentru legătura cu autorităţile publice în Direcţia juridică a Aparatului Parlamentului, reprezentanţii Parlamentului, Ion Păduraru, ministrul justiţiei, reprezentantul Guvernului, conducîndu-se de art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, a examinat în şedinţă plenară deschisă dosarul privind controlul constituţionalităţii Hotărîrii Parlamentului nr. 303-XIV din 3 martie 1999 "Privind acordarea votului de încredere Programului de activitate şi întregii liste a Guvernului". Temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea Preşedintelui Republicii Moldova, depusă în conformitate cu art. 24 şi 25 lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională. Prin Decizia Curţii Constituţionale din 4 martie 1999 sesizarea a fost admisă pentru examinare în fond şi inclusă în ordinea de zi. În procesul examinării prealabile a sesizării Curtea Constituţională a solicitat puncte de vedere asupra problemei vizate în sesizare Parlamentului, Guvernului şi Ministerului Justiţiei. Examinînd materialele dosarului, audiind informaţia judecătorului- raportor, opiniile şi argumentele reprezentantului Preşedintelui Republicii Moldova şi ale reprezentanţilor Parlamentului şi Guvernului, Curtea Constituţională a c o n s t a t a t : La 3 martie 1999 Parlamentul a adoptat Hotărîrea nr. 303-XIV, prin care a acordat vot de încredere Programului de activitate al Guvernului şi întregii liste a Guvernului. În sesizarea adresată Curţii Constituţionale Preşedintele republicii solicită controlul constituţionalităţii Hotărîrii Parlamentului nr. 303-XIV, invocînd următoarele considerente. Parlamentul, în temeiul art. 98 alin. (3) din Constituţie, printr-o hotărîre, acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor. Regulamentul Parlamentului stipulează că legislativul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor aleşi (art. 128 alin. (3) din Regulament). Deoarece Curtea Constituţională, prin Hotărîrea nr. 21 din 2 iulie 1998, a stabilit că sintagma "majoritatea parlamentară" cuprinsă în art. 82 alin. (1) din Constituţie semnifică numărul de deputaţi ce constituie o majoritate absolută, adică jumătate plus unu din numărul deputaţilor aleşi în Parlament, iar, conform Hotărîrii Curţii Constituţionale nr. 38 din 15 decembrie 1998, legile organice se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor aleşi ce constituie 52 voturi, adoptarea Hotărîrii nr. 303-XIV cu votul a 51 de deputaţi, în opinia autorului sesizării, contravine dispoziţiilor constituţionale şi hotărîrilor Curţii Constituţionale invocate. Natura sistemului poilitic al oricărui stat este determinată de rolul şi funcţiile pe care Constituţia le atribuie instituţiilor de guvernare, care, la rîndul lor, în conformitate cu competenţele conferite de Constituţie sau de lege, adoptă un şir de decizii. Spectrul acestor acte de natură politico-juridică este extrem de larg. În hotărîrile sale Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra actelor ce emană de la aceste instituţii politice - Parlament, Preşedinte, Guvern. Însă în practica aplicării dispoziţiilor constituţionale apar diferite probleme care necesită o abordare mai detaliată. În acest context se înscrie şi problema abordată de Preşedintele republicii în sesizare. Curtea Constituţională consideră că se impune elucidarea problemei sub următoarele aspecte: a) natura şi caracterul hotărîrilor Parlamentului, b) mecanismele de interferenţă a puterilor în stat, c) natura hotărîrilor Curţii Constituţionale. Parlamentul, ca produs al voinţei tuturor cetăţenilor, exprimată prin sufragiu universal, este chemat să acţioneze în consens cu această voinţă. Legiferarea şi controlul sînt unele din mijloacele de exercitare a competenţelor parlamentare prin utilizarea procedurilor constituţionale. Aceste competenţe sînt stipulate expres în dispoziţiile constituţionale, potrivit cărora Parlamentul adoptă legi, hotărîri şi moţiuni, exercită controlul parlamentar asupra puterii executive, sub formele şi în limitele prevăzute de Constituţie (art. 66 lit. a) şi f). În contextul referitor la legi, Curtea Constituţională reţine doar că art. 72 alin. (1) din Constituţie prevede expres categoriile de legi: constituţionale, organice şi ordinare. Legile organice, concretizate în continuare prin domeniile de aplicare (art. 72 alin. (3) din Constituţie), se deosebesc de celelalte legi şi prin procedura de adoptare (art. 74 alin. (1) din Constituţie). Astfel, ele se deosebesc atît prin criteriul material (domeniile de aplicare), cît şi prin criteriul formal (procedura de adoptare). O altă categorie a actelor juridice ale Parlamentului, după cum s-a menţionat, o constituie hotărîrile. Hotărîrile Parlamentului se deosebesc de legi prin faptul că prin puterea lor juridică ele sînt inferioare legilor. Astfel, prin conţinutul lor, hotărîrile Parlamentului pot avea caracter normativ, scopul cărora este aplicarea legilor sau detalierea lor. Conform procedurii de adoptare a hotărîrilor, ghidată de dispoziţiile art. 74 alin. (2) din Constituţie, hotărîrile se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, deci cu majoritatea simplă, şi nu parcurg toate etapele procedurii legislative. Totodată, hotărîrile Parlamentului adoptate pentru asigurarea activităţii interne a legislativului, prevăzute de art. 64 din Constituţie, se deosebesc de hotărîrile Parlamentului adoptate pentru exercitarea unor atribuţii prevăzute de dispoziţiile art. 66 din Constituţie. În funcţie de puterea juridică, procedura de adoptare şi modul de intrare în vigoare, aceste acte ale Parlamentului diferă de hotărîrile ordinare cu caracter intern. În acelaşi timp, este de menţionat că ele decurg din mecanismul constituţional de colaborare a puterilor legislativă, executivă şi judecătorească. În cazul examinat aceste hotărîri sînt determinate de modalităţile de interacţiune a Parlamentului cu executivul, de raporturile existente între aceste două autorităţi. Procedura învestiturii executivului include cîteva etape: desemnarea candidatului pentru funcţia de Prim-ministru de către Preşedintele Republicii Moldova, solicitarea de către candidatul la funcţia de Prim-ministru a votului de încredere, acordarea votului de încredere programului de activitate şi întregii liste a Guvernului; numirea Guvernului de către Preşedintele republicii. În cazul abordat în sesizare se impune examinarea etapei acordării votului de încredere, deoarece celelalte etape expuse de legiuitor în dispoziţiile constituţionale sînt clare, precise şi complete. Dispoziţiile art. 98 din Constituţie referitoare la învestitura Guvernului nu prevăd expres prin ce act are loc învestitura Guvernului şi nu concretizează modalitatea de acordare a votului de încredere Guvernului. Potrivit art. 98 din Constituţie, legislativul adoptă actul juridic prin care se acceptă Programul de activitate al Guvernului. Programul de activitate al Guvernului constituie o parte componentă a organizării activităţii Guvernului pe o perioadă determinată, ce cuprinde stabilirea şi coordonarea mijloacelor tehnice, economice şi administrative, astfel încît să asigure în condiţii optime procesul de guvernare. Deci, prin natura sa juridică, acest act al legislativului are putere de lege organică şi, prin urmare, şi votarea va fi supusă regulilor prevăzute pentru legile organice. De menţionat că art. 128 alin. (3) din Regulamentul Parlamentului* prevede că Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii depuraţilor aleşi, deci cu votul majorităţii absolute. ------------------------------- * Legea nr. 797-XIV din 2 aprilie 1996 "Privind adoptarea Regulamentului Parlamentului" (M.O. nr. 81-82 din 19 decembrie 1996, art. 765). Avînd în vedere cele expuse şi potrivit Hotărîrii Curţii Constituţionale nr. 21 din 2 iulie 1998 "Privind interpretarea unor prevederi ale art. 74 alin. (1) şi (2), art. 82 alin. (1) şi art. 143 alin. (1) din Constituţie,"** prin sintagma "majoritatea parlamentară" se înţelege majoritatea absolută a deputaţilor aleşi în Parlament, adică jumătate plus unu din numărul total de deputaţi aleşi în Parlament, care în baza dispoziţiilor constituţionale pot acorda vot de încredere Guvernului. --------------------------------- ** M. O. nr. 69 din 23 iulie 1998, art. 31. În Hotărîrea nr. 38 din 15 decembrie 1998 "Despre controlul constituţionalităţii Legii nr. 101-XIV din 22 iulie 1998 "Pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 1998"* Curtea Constituţională a constatat că votarea legilor organice presupune votarea legii cu cel puţin jumătate plus unu din numărul total al deputaţilor în Parlament. Deoarece o jumătate din componenţa legislativului formează un număr fracţionar, iar fracţionarea votului nu poate fi admisă (un deputat are dreptul la un singur vot), numărul care semnifică majoritatea deputaţilor aleşi este de 52 de deputaţi. --------------------------------- * M.O. nr. 1-2 din 7 ianuarie 1999, art. 2. Raportînd considerentele enunţate mai sus la Hotărîrea Parlamentului nr. 303-XIV din 3 martie 1999, supusă controlului constituţionalităţii, care, potrivit stenogramei şedinţei legislativului din 3 martie 1999 (fila nr. 8, pelicula nr. 2), a fost adoptată cu votul a 51 de deputaţi, Curtea Constituţională constată că această Hotărîre a Parlamentului este neconstituţională. Autorul sesizării, de asemenea, solicită opinia Curţii Constituţionale asupra faptului dacă Hotărîrile Curţii Constituţionale nr. 21 din 2 iulie 1998 şi nr. 38 din 15 decembrie 1998 au sau nu au incidenţă asupra cazului examinat. Conform art. 135 alin. (1) lit. b) din Constituţie, Curtea Constituţională are dreptul exclusiv de interpretare a Constituţiei. Sensul acestei dispoziţii constituţionale rezidă în faptul că doar Curtea poate interpreta Constituţia, nici un alt organ al puterii de stat nu dispune de acest drept. Interpretarea dată dispoziţiilor constituţuionale poartă caracter oficial şi obligatoriu, are incidenţă asupra tuturor subiecţilor raporturilor juridice şi cuprinde multiple probleme. Hotărîrile Curţii de interpretare a Constituţiei au influenţă asupra procesului legislativ. Nici un organ al puterii de stat nu este în drept să adopte acte normative, alte acte juridice care intră în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale ce au fost interpretate de Curtea Constituţională. Pentru considerentele expuse, în baza art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, art. 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art. 62 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională H O T Ă R Ă Ş T E : 1. Declară neconstituţională Hotărîrea Parlamentului nr. 303-XIV din 3 martie 1999 "Privind acordarea votului de încredere Programului de activitate şi întregii liste a Guvernului". 2. Prezenta Hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova". PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Pavel BARBALAT Chişinău, 6 martie 1999. Nr. 10.