Hotărîre nr.11/1 din 19.03.2010 cu privire la rezultatele controlului privind respectarea legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut de către A.E.Î. "HORĂŞTI"
COMISIA NAŢIONALĂ
A PIEŢEI FINANCIARE
H O T Ă R Î R E
cu privire la rezultatele controlului privind respectarea legislaţiei
în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut de
către A.E.Î "HORĂŞTI"
nr. 11/1 din 19.03.2010
(în vigoare 07.04.2010)
Monitorul Oficial nr.50 art.196 din 07.04.2010
* * *
În temeiul Ordonanţei Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (C.N.P.F.) nr.2/7-O din 16.01.20101 şi a Ordinului vicepreşedintelui C.N.P.F. nr.5 din 29.01.2010, a fost efectuat controlul privind respectarea legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut de către A.E.Î. "HORĂŞTI" pentru perioada de activitate 01.01.2009 – 31.12.2009.
____________________
1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.11-12, art.34
A.E.Î. "HORĂŞTI" (s.Horeşti, r-nul Ialoveni), în continuare – asociaţia, a fost înregistrată la Camera Înregistrării de Stat cu nr.1004600014736, certificatul de înregistrare de stat seria MD nr.0086230 din 30.11.1998 şi deţine licenţa de categoria B seria C.N.P.F. nr.000030, eliberată la data de 29.01.2009.
Conform raportului financiar la 31.12.2009, asociaţia a înregistrat următorii indicatori normativi caracteristici activităţii asociaţiilor de economii şi împrumut, care se prezintă în tabelul de mai jos:
| Nr. |
Indicatorii normativi |
Valoarea înregistrată |
Normativul stabilit |
Abaterea absolută (+, -) |
| 1. | Total active, mii lei | 1807,2 | 2500,0 | -629,8 |
| 2. | Numărul de membri, unităţi | 422 | 200 | +222 |
| 3. | Rezerva instituţională, mii lei | 347,0 | 180,7 | +166,3 |
| 4. | Plasarea rezervei instituţionale, mii lei | 200,0 | 72,3 | +127,7 |
| 5. | Plasarea lichidităţilor obligatorii, mii lei | 144,5 | 135,8 | +8,7 |
Reieşind din rezultatele reflectate, se constată că pe parcursul perioadei menţionate asociaţia a înregistrat excedente faţă de anumiţi indicatori normativi de bază stabiliţi. Totodată valoarea totală a activelor asociaţiei nu corespunde normativului stabilit de 2,5 mil.lei, însă deţinînd o pondere de minim 70% a depunerilor de economii în portofoliul de împrumut, asociaţia se încadrează în cerinţele pct.9 subpct.2) lit.a) din Regulamentul cu privire la modul de evaluare şi aprobare a business-planului asociaţiilor de economii şi împrumut, aprobat prin Hotărîrea C.N.P.F. nr.5/6 din 31.01.20082, avînd termen de conformare de 3 ani de la data obţinerii licenţei de activitate.
____________________
2 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.61-62, art.155
Analiza evoluţiei principalilor indicatori ai activităţii asociaţiei de economii şi împrumut, care se prezintă în tabelul de mai jos, constată creşterea de circa 53% a depunerilor de economii acceptate, concomitent cu lipsa creditelor externe primite, fapt care determină un grad înalt al independenţei asociaţiei faţă de sursele externe atrase.
| Nr. |
Indicatorii |
31.12.2008 | 31.12.2009 | Modificarea (+, -) |
Modificarea (%) |
| 1. | Împrumuturi acordate | 1616,5 | 1584,5 | -32,0 | -1,98 |
| 2. | Provizioane pentru împrumuturi | (16,2) | (15,8) | +0,4 | +2,5 |
| 3. | Credite bancare şi împrumuturi primite | 377,0 | 0 | -377,0 | - |
| 4. | Depuneri de economii | 887,5 | 1357,9 | +470,4 | +53,0 |
| 5. | Profit net | 74,6 | 78,1 | +3,5 | +4,7 |
Nerespectînd prevederile pct.9 din Regulamentul cu privire la exigenţele faţă de administratorii asociaţiilor de economii şi împrumut, aprobat prin Hotărîrea C.N.P.F. nr.63/6 din 25.12.20073, s-a constatat că membrii comitetului de creditare nu s-au conformat exigenţelor stabilite, continuînd să-şi exercite atribuţiile fără confirmarea în funcţie de către C.N.P.F.
____________________
3 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.37-39, art.90
În perioada supusă controlului, organele de conducere ale asociaţiei nu au asigurat în deplină măsură respectarea procedurii de convocare şi desfăşurare a adunărilor generale ale membrilor acesteia. Contrar prevederilor art.37 alin.(5) din Legea asociaţiilor de economii şi împrumut nr.139-XVI din 21.06.20074 (în continuare – Legea nr.139-XVI din 21.06.2007), preşedintele consiliului nu a asigurat informarea membrilor asociaţiei despre convocarea adunării generale în modul stabilit la art.26 pct.5) din statutul acesteia. Nerespectînd prevederile art.38 alin.(6) şi art.41 alin.(7) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007, adunarea generală repetată a membrilor din 29.03.2009 a fost desfăşurată fără alegerea comisiei de numărare a voturilor, iar consiliul asociaţiei nu a prezentat adunării generale raportul privind executarea bugetului pentru anul 2008.
____________________
4 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.112-116, art.506
Directorul executiv al asociaţiei nu asigură corespunzător ţinerea registrului membrilor în conformitate cu prevederile art.24 din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007, astfel încît numărul membrilor reflectat în registru nu corespunde numărului de membri existenţi în cadrul asociaţiei. Contrar prevederilor art.23 alin.(2) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007, administratorii au admis excluderea membrilor din asociaţie fără decizia consiliului în acest sens.
Pe parcursul anului 2009 asociaţia nu a respectat prevederile pct.7 din Normele de prudenţă financiară a asociaţiilor de economii şi împrumut, aprobate prin Hotărîrea C.N.P.F. nr.17/8 din 30.04.20085 (în continuare – Normele de prudenţă financiară), conform cărora valoarea totală a cotelor de membru ale asociaţiei nu poate depăşi mărimea de 20% din rezerva instituţională, abaterea la data de 31.12.2009 fiind de 10,32%.
____________________
5 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.131-133, art.381
În perioada supusă controlului, contrar prevederilor pct.18 din Normele de prudenţă financiară, asociaţia nu a asigurat corespunderea termenelor obligaţiilor scadente cu termenele creanţelor suficiente pentru plata obligaţiilor respective, fiind astfel majorat riscul de rambursare în termen a depunerilor de economii acceptate.
Nerespectînd prevederile pct.38 din Normele de prudenţă financiară şi ale statutului asociaţiei, deciziile privind încheierea tranzacţiilor cu persoanele afiliate nu au fost adoptate de către consiliul asociaţiei. Au fost constatate cazuri în care şedinţele comitetului de creditare nu au fost deliberative în corespundere cu prevederile pct.4 din Regulamentul comitetului de creditare al asociaţiei, aprobat la şedinţa consiliului din 06.03.2009.
Controlul selectiv al contractelor de împrumut a constatat calcule şi încasări ale dobînzilor cu încălcarea clauzelor contractuale, în anul 2009 fiind majorată rata dobînzii la împrumuturi fără înştiinţarea în scris a membrilor beneficiari ai acestora, nerespectîndu-se prevederile art.668 alin.(3) din Codul civil al Republicii Moldova6 şi clauzele contractuale de acordare a împrumuturilor respective.
____________________
6 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.82-86, art.661
Contrar prevederilor pct.37 din Normele pentru efectuarea operaţiunilor de casă în economia naţională a Republicii Moldova, aprobate prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.764 din 25.11.19927, directorul executiv al asociaţiei nu a asigurat efectuarea reviziei inopinate a casei pe parcursul anului 2009.
____________________
7 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1992, nr.11, art.351
Reieşind din cele expuse, în temeiul prevederilor art.1 alin.(1), art.3, art.4, art.8 lit.b) şi lit.f), art.9 alin.(1) lit.d), art.20 alin.(1), art.21 alin.(1), art.22 alin.(1) – alin.(2), art.25 alin.(2) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 "Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare"8, art.46 alin.(1), alin.(2) şi alin.(5) din Legea asociaţiilor de economii şi împrumut nr.139-XVI din 21.06.2007, Normelor de prudenţă financiară a asociaţiilor de economii şi împrumut, Comisia Naţională a Pieţei Financiare
____________________
8 Republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS
HOTĂRĂŞTE:
1. Se iniţiază procedura de tragere la răspundere contravenţională a directorului executiv al A.E.Î. "HORĂŞTI" conform Codului contravenţional al Republicii Moldova.
2. Se prescrie organelor de conducere ale A.E.Î. "HORĂŞTI" întreprinderea măsurilor privind înlăturarea încălcărilor reflectate în actul de control şi respectarea necondiţionată a prevederilor actelor legislative şi normative.
3. Despre măsurile întreprinse în vederea executării pct.2 A.E.Î. "HORĂŞTI" va informa Comisia Naţională a Pieţei Financiare în termen de o lună de la data intrării în vigoare a prezentei hotărîri.
4. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Departamentului plasamente colective şi microfinanţare.
5. Prezenta hotărîre intră în vigoare din data publicării.
| VICEPREŞEDINTELE COMISIEI | |
| NAŢIONALE A PIEŢEI FINANCIARE | Aurica DOINA |
Chişinău, 19 martie 2010. |
|
| Nr.11/1. |