Hotărîre nr.12 din 16.04.98 cu privire la controlul constituţionalităţii art. 126 Cod de procedură civilă

HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE cu privire la controlul constituţionalităţii art. 126 Cod de procedură civilă Nr.12 din 16.04.98 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.44-46/20 din 21.05.1998 * * * * M.O., nr. 54-55, 1997, art. 502. --------------------------- În numele Republicii Moldova Curtea Constituţională în componenţa: Pavel BARBALAT - preşedinte Nicolae CHISEEV - judecător-raportor Mihai COTOROBAI - judecător-raportor Constantin LOZOVANU - judecător Gheorghe SUSARENCO - judecător Ion VASILATI - judecător cu participarea Ludmilei Zadorojnîi, grefier, deputatului în Parlament Victor Cecan, preşedinte al Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi, autorul sesizării, reprezentantului Parlamentului Ion Creangă, în conformitate cu art. 135alin. (1) lit. a) din Constituţie, art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, a examinat în şedinţă plenară deschisă dosarul privind controlul constituţionalităţii art. 126 Cod de procedură civilă (CPC). Temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea deputatului Victor Cecan, prezentată la 9 decembrie 1997, în conformitate cu art. 24 şi 25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională. Prin decizia Curţii Constituţionale din 12 ianuarie 1998, sesizarea a fost acceptată spre examinare şi inclusă în ordinea de zi. Examinînd materialele prezentate, raportul judecătorilor-raportori şi audiind argumentele părţilor, Curtea Constituţională a c o n s t a t a t: În sesizarea sa deputatul în Parlament Victor Cecan solicită Curţii Constituţionale să recunoască drept neconstituţionalart. 126 CPC (în redacţia Legii Republicii Moldovanr. 942-XIII din 18 iulie 1996, "Monitorul Oficial al Republicii Moldova", 1996, nr. 81-82, art. 763), care stabileşte condiţiile strămutării pricinilor civile de către Curtea Supremă de Justiţie. Temei pentru sesizare a servit cauza civilă pornită de judecătoria sectorului Rîşcani din municipiul Chişinău la cererea reclamanţilor Adrian Usatîi şi Dumitru Ţurcanu privind repunerea în funcţie. În conformitate cu Hotărîrea Parlamentuluinr. 1297-XIII din 24 iulie 1997, Adrian Usatîi a fost demis din funcţiile de preşedinte al Companiei de Stat "Teleradio Moldova" şi de membru al Consiliului Coordonator al Audiovizualului, iar Dumitru Ţurcanu - din funcţia de director general al Televiziunii. Prin Hotărîrea Parlamentului nr. 1387-XIII din 26 noiembrie 1997, la demersul Curţii Supreme de Justiţie, autorul sesizării Victor Cecan a fost învestit cu atribuţia de a reprezenta Parlamentul în cauza civilă examinată de instanţă. Pe parcursul studierii preliminare a dosarului civil s-a constatat că, prin decizia din 22 octombrie 1997, Colegiul civil al Curţii Supreme de Justiţie l-a acceptat spre examinare în prima instanţă. Întrucît, potrivit art. 126 alin. 2 CPC, încheierea asupra strămutării pricinii nu este supusă nici unei căi de atac, în sesizare se afirmă că prevederile acestui articol privează partea reprezentată în proces de autorul sesizării de dreptul de a o contesta în instanţă. Avînd în vedere acest fapt, autorul sesizării consideră că art. 126 CPC este neconform art. 1 alin. (3), art. 16alin. (1), art. 20 alin. (2) din Constituţie, deoarece el îngrădeşte dreptul cetăţenilor la satisfacţie judiciară efectivă şi încalcă principiul egalităţii în faţa legii. În afară de aceasta, se menţionează în sesizare, prevederile art. 126 CPC contravin vădit prevederilor art. 5 şi 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, încheiată la Roma, la 4 noiembrie 1950, precum şi unor protocoale adiţionale la această convenţie ratificate de către Parlamentul Republicii Moldova prin Hotărîrea nr. 1298-XIII din 24 iulie 1997.* Art. 126 CPC stabileşte că Curtea Supremă de Justiţie, la cererea motivată a părţilor şi a altor participanţi la proces, la propunerea preşedintelui instanţei de judecată sau din oficiu, este în drept să strămute orice pricină la o altă instanţă saus-o ia pentru judecare în prima instanţă în procedura sa. Încheierea asupra strămutării pricinii nu este supusă nici unei căi de atac. Curtea Constituţională menţionează că, potrivit Constituţiei Republicii Moldova (art. 20, 26, 114-120), justiţia este una din formele fundamentale de realizare şi asigurare a respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi se înfăptuieşte în numele legii exclusiv de instanţele judecătoreşti. Conform prevederilor constituţionale, activitatea judiciară în Republica Moldova se întemeiază pe anumite principii fundamentale de organizare şi funcţionare a justiţiei, menite să asigure caracterul unitar şi coerent al hotărîrilor judecătoreşti definitive şi să garanteze drepturile şi interesele legitime ale celor implicaţi în actul de justiţie. Activitatea judiciară se bazează, de asemenea, pe anumite principii şi norme procedurale stipulate în acte normative speciale (Codul de procedură civilă şi Codul de procedură penală). Principiile generale ale activităţii judiciare, concretizate în diferite acte normative, au drept suport legal dispoziţiile constituţionale, care garantează accesul liber la justiţie, înfăptuirea justiţiei numai de instanţele judecătoreşti, stabilirea prin lege organică a organizării, funcţionării şi competenţelor acestora şi a procedurii de judecată, respectarea obligatorie a sentinţelor şi a altor hotărîri definitive ale instanţelor judecătoreşti (art. 20, 72 alin. (3), lit. e), 114, 115, 119, 120 din Constituţie). Hotărîrea judecătorească constituie actul final al procesului judiciar. Totodată, într-un proces pornit la cererea persoanei interesate, fizice sau juridice, pot fi exercitate căile ordinare şi extraordinare de atac, prevăzute de titlurile trei şi patru CPC, şi anume: apelul, recursul, contestaţia în anulare, revizuirea hotărîrilor, recursul în anulare. Avînd în vedere sensul şi conţinutul dispoziţiilor constituţionale sus-menţionate, nu pot fi acceptate argumentele sesizării conform cărora prevederile art. 126 CPC îngrădesc dreptul constituţional la satisfacţie judiciară, încalcă principiul egalităţii tuturor în faţa legii. Întrucît cauza civilă respectivă este pornită de către instanţa de judecată şi se află deja în proces de examinare, nu poate fi acceptată nici afirmaţia că prin art. 126 CPC se încalcă principiul constituţional privind accesul liber la justiţie. Consecinţele executării prevederilor art. 126 CPC vizează toţi participanţii la proces, deci teza despre încălcarea drepturilor părţilor în proces şi a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, consfinţit prin art. 16 din Constituţie, nu e justificată. Încheierea asupra strămutării pricinii civile, care, potrivit art. 126 alin. 2 CPC nu se supune nici unei căi de atac, este un act de dispoziţie al primei instanţe prin care pricina nu se soluţionează în fond (art. 222 CPC), iar hotărîrea este dispoziţia primei instanţe prin care pricina se soluţionează în fond(art. 190 CPC). De aici rezultă că în cazul de faţă prevederile art. 119 din Constituţie, potrivit cărora părţile interesate şi organele de stat competente pot exercita căile de atac împotriva hotărîrilor judecătoreşti, nu sînt încălcate. Invocarea art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu este justificată, întrucît acest articol este consacrat drepturilor persoanei în procesul penal şi nu are tangenţă cu problema abordată în sesizare, iar stipulările art. 6 din Convenţie, conform cărora orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, sînt respectate prin dispoziţiile Codului de procedură civilă al Republicii Moldova. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 140 alin. (2) din Constituţie, art. 62 lit. a) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională H O T Ă R Ă Ş T E: 1. Recunoaşte drept constituţional art. 126 Cod de procedură civilă. 2. Potrivit art. 26 alin. (5) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, prezenta hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova". PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Pavel BARBALAT Chişinău, 16 aprilie 1998. Nr. 12. O P I N I E S E P A R A T Ă În temeiul art. 27 alin. (5) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, îmi expun opinia separată asupra dosarului în cauză. 1. Esenţa cauzei examinate de Curtea Constituţională, în baza sesizării deputatului Victor Cecan, constituie garantarea accesului liber la justiţie. Art. 126 alin. 2 din Codul de procedură civilă stabileşte că încheierile Curţii Supreme de Justiţie asupra strămutării pricinii civile la o altă instanţă sau preluării ei pentru judecare în prima instanţă în procedura sa nu pot fi supuse nici unei căi de atac. Aşadar, în temeiul prevederilor menţionate, încheierile pronunţate în astfel de cauze de Colegiul civil al Curţii Supreme de Justiţie, indiferent de conţinutul şi motivele lor, nu pot fi atacate, funcţionînd o interdicţie absolută. Prin Hotărîrea Curţii Constituţionale, dispoziţiile imperative ale art. 126 CPC sînt recunoscute drept constituţionale. Poziţia mea este următoarea: dispoziţia respectivă cuprinsă în art. 126 CPC nu este conformă cu art. 20 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime. În plus, dreptul la satisfacţie judiciară, realizat printr-un ansamblu de mijloace procedurale, se înscrie în categoria drepturilor ce nu pot fi îngrădite. Potrivit art. 20 alin. (2) din Constituţie, nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie, ceea ce înseamnă că nimeni nu poate fi privat de dreptul de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor sale, pentru exercitarea căilor de atac al hotărîrilor judiciare şi pentru examinarea cauzelor de către instanţele competente. Or, interdicţia asupra contestării încheierii Colegiului civil al Curţii Supreme de Justiţie asupra strămutării pricinii prevăzută de art. 126 alin. 2 CPC, constituie o încălcare vădită a dreptului la satisfacţie judiciară. Definirea expresă a competenţei jurisdicţionale a pricinilor civile (cap. XI CPC) constituie una din garanţiile asigurării independenţei instanţei judecătoreşti la înfăptuirea justiţiei. Datorită acestui fapt, partea ştie din timp unde şi care instanţă îi va examina cauza. Art. 126 CPC, care permite Curţii Supreme de Justiţie să modifice, la discreţia sa, competenţa jurisdicţională, reglementată prin lege, contravine vădit dispoziţiilor sus-menţionate ale legislaţiei de procedură civilă. Mai mult ca atît, art. 117alin. 3 şi art. 126 alin. 1 CPC acordă Curţii Supreme de Justiţie dreptul de a retrage orice pricină civilă de la instanţele de judecată ierarhic inferioare şi de a o judeca în prima instanţă. Această necorespundere a normelor menţionate mai sus, consacrate în CPC, cu dispoziţiile constituţionale suscită reproşuri justificate. În primul rînd, în lege lipsesc indiciile asupra temeiurilor concrete şi condiţiilor în legătură cu care Curtea Supremă de Justiţie poate schimba competenţa jurisdicţională reglementată prin lege. În al doilea rînd, Curtea Supremă de Justiţie nu este în drept să încalce dreptul persoanei la examinarea cauzei în acea instanţă şi de acel judecător în competenţa cărora este atribuită prin lege. În al treilea rînd, dispoziţiile enumerate ale Codului de procedură civilă creează condiţii pentru soluţionarea arbitrară a chestiunii privind schimbarea jurisdicţiei şi adeseori în detrimentul soluţionării ei obiective. Cu atît mai mult cu cît părţile în astfel de cazuri sînt private de dreptul de a cere controlul judiciar al raţiunilor pentru care s-a operat asemenea modificare. În al patrulea rînd, aplicarea normelor de procedură civilă luate în dezbatere, de fapt, contravine intereselor părţilor în proces. Concluzie: art. 117 alin. 3 şi art. 126 CPC nu sînt conforme dispoziţiilor constituţionale. Cred că operarea de către legislator a modificărilor necesare în Codul de procedură civilă în vigoare în problema dezbătută ori crearea unor noi instituţii de drept în procesul elaborării noii legislaţii de procedură civilă va constitui mijlocul cel mai eficient de asigurare a dreptului constituţional la satisfacţie judiciară. Consider nejustificată invocarea, în hotărîrea Curţii Constituţionale, a art. 190 şi 222 CPC pentru argumentarea constituţionalităţii art. 126 CPC şi corespunderii lui art. 119 din Constituţie, deoarece normele menţionate stipulează formele dispoziţiilor primei instanţe şi nu se referă la chestiunea dezbătută. 2. Înainte de a se pronunţa asupra acestei cauze Curtea Constituţională ar fi trebuit să definească obiectul sesizării şi să afle dacă autorul a avut dreptul de a depune o sesizare privind controlul excepţiei de neconstituţionalitate a actului juridic. Potrivit art. 31 alin. (1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, aceasta soluţionează exclusiv cauzele ce sînt de competenţa sa. Art. 4 al legii nominalizate corelează forma sesizării cu categoria subiecţilor cu drept de sesizare, precum şi cu obiectul sesizării. În cadrul şedinţei s-a constatat că temei pentru sesizarea Curţii Constituţionale a servit cauza civilă a reclamanţilorAdrian Usatîi şi Dumitru Ţurcanu de repunere în funcţie, pornită de judecătoria sectorului Rîşcani al municipiului Chişinău. Prin Hotărîrea Parlamentului nr. 1297-XIII din 24 iulie 1997, Adrian Usatîi a fost demis din funcţiile de preşedinte al Companiei de Stat "Teleradio-Moldova" şi de membru al Consiliului Coordonator al Audiovizualului, iar Dumitru Ţurcanu - din funcţia de director general al Televiziunii. Prin Hotărîrea Parlamentului cu privire la demersul Curţii Supreme de Justiţie nr. 1387-XIII din 26 noiembrie 1997, autorul sesizării Victor Cecan a fost învestit cu atribuţia de a reprezenta Parlamentul în cauza civilă examinată de instanţa de judecată. Pe parcursul studierii preliminare a dosarului s-a constatat că Colegiul civil al Curţii Supreme de Justiţie, prin decizia din 22 octombrie 1997, l-a acceptat spre examinare în prima instanţă. Întrucît, în conformitate cu art. 126 alin. 2 CPC, încheierea asupra strămutării pricinii nu poate fi atacată, Colegiul civil al Curţii Supreme de Justiţie, după cum se arată în sesizare, prin încheierea sa, practic, a lipsit partea reprezentată în proces de autorul sesizării de dreptul de a o contesta în instanţă. Reclamanţii Adrian Usatîi şi Dumitru Ţurcanu, la 18 august 1997, au depus la judecătoria sectorului Rîşcani din municipiul Chişinău cereri privind repunerea lor în funcţie, care au fost acceptate spre examinare. Colegiul civil al Curţii Supreme de Justiţie, prin decizia din 22 octombrie 1997, la cererea reclamanţilor şi la propunerea preşedintelui judecătoriei sectorului Rîşcani din municipiul Chişinău, a preluat dosarul pentru examinare în prima instanţă. Avînd în vedere că obiectul sesizării Curţii Constituţionale îl formează controlul constituţionalităţii prevederilor Codului de procedură civilă aplicate într-o cauză civilă concretă, consider că examinarea acestui dosar şi pronunţarea unei decizii privind controlul constituţionalităţii art. 126 CPC pot influenţa considerabil şi condiţiona în mare măsură deciziile organelor de jurisdicţie generală, ceea ce contravine principiilor de activitate a Curţii Constituţionale. Raportarea conţinutului sesizării la art. 135 alin. (1) lit. a) şi g) din Constituţie îmi oferă temeiul de a afirma că organul de jurisdicţie constituţională urma să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate a unui act juridic. Or, sesizările ce au drept obiect astfel de probleme sînt de competenţa exclusivă a Curţii Supreme de Justiţie. Alţi subiecţi, decît cei enumeraţi în art. 25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, nu dispun de dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale privind soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a actelor juridice. În şedinţa Curţii Constituţionale autorul sesizării a declarat că el, ca parte în proces, s-a adresat Curţii Supreme de Justiţie cu un demers privind sesizarea Curţii Constituţionale cu controlul constituţionalităţii art. 126 CPC, demersul său însă a fost respins. În temeiul celor expuse, consider că examinarea acestei cauze nu era de competenţa Curţii Constituţionale şi procesul urma să fie sistat. JUDECĂTORUL CURŢII CONSTITUŢIONALE Nicolae CHISEEV