Acte judiciare
Hotărîre nr.12 din 19.06.2003 pentru controlul constituţionalităţii Legii nr.1260-XV din 19 iulie 2002 "Cu privire la avocatură"
HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE
pentru controlul constituţionalităţii Legii nr.1260-XV
din 19 iulie 2002 "Cu privire la avocatură"*
Nr.12 din 19.06.2003
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.138-140/13 din 08.07.2003
* * *
-------------------------
* M.O., 2002, nr.126-127, art.1001.
În numele Republicii Moldova,
Curtea Constituţională în componenţa:
Victor PUŞCAŞ - preşedinte
Mircea IUGA - judecător
Constantin LOZOVANU - judecător
Dumitru PULBERE - judecător
Elena SAFALERU - judecător
Ion VASILATI - judecător-raportor
cu participarea grefierului Maia Ţurcan, reprezentantului permanent
al Parlamentului la Curtea Constituţională Ion Mîţu, în lipsa
deputaţilor în Parlament Iurie Roşca şi Vlad Cubreacov, autori ai
sesizării legal citaţi, în conformitate cu art.135 alin.(1) lit.a) din
Constituţie, art.4 alin.(1) lit.a) din Legea cu privire la Curtea
Constituţională, art.4 alin.(1) lit.a) şi art.16 alin.(1) din Codul
jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă deschisă dosarul
pentru controlul constituţionalităţii Legii nr.1260-XV din 19 iulie 2002
"Cu privire la avocatură".
Drept temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea
deputaţilor în Parlament Iurie Roşca şi Vlad Cubreacov, depusă la 4
ianuarie 2003, în conformitate cu art.24 şi 25 din Legea cu privire la
Curtea Constituţională, art.38 şi 39 din Codul jurisdicţiei
constituţionale.
Prin decizia Curţii Constituţionale din 13 ianuarie 2003 sesizarea a
fost acceptată pentru examinare în fond şi înscrisă în ordinea de zi.
În procesul examinării preliminare a sesizării Curtea
Constituţională a dispus de punctele de vedere comunicate de Parlament,
Preşedintele Republicii Moldova, Guvern, Ministerul Justiţiei,
Procuratura Generală, Baroul Avocaţilor şi Liga Avocaţilor din Republica
Moldova.
Examinînd materialele dosarului, audiind informaţia prezentată de
judecătorul-raportor şi explicaţiile părţii prezente la şedinţă,
Curtea Constituţională
a constatat:
1. La 19 iulie 2002 Parlamentul a adoptat Legea organică nr.1260-XV
"Cu privire la avocatură", care reglementează activitatea avocaturii, ca
instituţie de drept a societăţii civile, menită să asigure acordarea de
asistenţă juridică persoanelor fizice şi juridice în scopul apărării
drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime.
Deputaţii în Parlament Iurie Roşca şi Vlad Cubreacov afirmă în
sesizare că dispoziţiile art.31 din Legea nr.1260-XV instituie monopolul
membrilor Baroului avocaţilor asupra activităţii de avocat. Considerînd
că toţi avocaţii din Republica Moldova sînt plasaţi sub jurisdicţia
organelor de autoadministrare ale avocaţilor şi pornind de la
constatările expuse în partea descriptivă a Hotărîrii Curţii
Constituţionale nr.8 din 15 februarie 2000 "Privind controlul
constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.395-XIV din 13 mai 1999
"Cu privire la avocatură"* , ei apreciază prevederile art.31-42 din
legea contestată contrare art.42 "Dreptul de a întemeia şi de a se
afilia la sindicate" şi art.43 "Dreptul la muncă şi la protecţia muncii"
din Constituţie.
-------------------------
* M.O., 2000, nr.24-26, art.11.
În sesizare se susţine de asemenea că persoana care a obţinut
licenţa pentru exercitarea profesiei de avocat şi este membru al
Baroului trebuie să aibă dreptul de a fi aleasă în Consiliul sau în
Comisia pentru etică şi disciplină ale Baroului fără a i se cere un cenz
de vechime în calitate de avocat, singura condiţie pentru accedere în
organele Baroului fiind obţinerea numărului necesar de voturi.
Potrivit autorilor sesizării, dispoziţiile art.6 alin.(1), (3) şi
(4), art.25 şi art.58 din Legea nr.1260-XV, fiind exercitate în corelare
cu art.31-42 din lege, prejudiciază regimul constituţional din Republica
Moldova.
Invocînd art.14 intitulat "Interzicerea discriminării" din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art.4
"Drepturile şi libertăţile omului" şi art.16 "Egalitatea" din
Constituţie, autorii sesizării solicită de asemenea controlul
constituţionalităţii art.18 alin.(1) din lege, conform căruia Comisia de
licenţiere a profesiei de avocat se formează prin ordinul ministrului
justiţiei şi este compusă din 11 membri, inclusiv 6 avocaţi aleşi de
Congres - organul suprem al Baroului.
La 18 aprilie 2003 autorii au completat sesizarea iniţială cu
cererea de a supune controlului constituţionalităţii Legea nr.1260-XV
integral, deoarece aceasta, în opinia lor, a fost adoptată cu încălcarea
prevederilor art.2, art.64 alin.(1) şi art.72-76 din Constituţie. Ei
afirmă că după adoptarea legii în a doua lectură, în art.1 alin.(1) şi
(3), art.2 lit.e), art.11 alin.(3), art.14 alin.(1), art.15, art.17
alin.(4), art.18 alin.(1), art.26, art.31 şi în capitolul VI au fost
inserate prevederi nesupuse votării, au fost omise unele prevederi şi
modificate unele titluri.
2. Protejarea şi promovarea drepturilor omului este un principiu
democratic fundamental, un reper important în devenirea Republicii
Moldova ca stat independent şi de drept. Aderînd la principalele
instrumente internaţionale, atît universale (Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului), cît şi regionale (Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale), Republica Moldova
prin această opţiune şi-a declarat intenţia de a se integra în
comunitatea internaţională, bazîndu-se pe ideile garantării, promovării
şi protejării drepturilor omului prin racordarea legislaţiei naţionale
la standardele internaţionale, democratizarea şi reformarea
instituţiilor de drept din ţară.
Considerînd statul de drept o valoare supremă, Republica Moldova a
consacrat prin Constituţie drepturile şi libertăţile fundamentale ale
omului, inclusiv dreptul la apărare.
Fiind garantat ca un drept inviolabil, avînd după conţinutul său un
caracter complex, dreptul la apărare presupune posibilitatea fiecărui om
de a reacţiona independent, prin mijloace legitime, la încălcarea
drepturilor şi libertăţilor sale. În acest scop, persoana căreia i se
impută o vină se poate baza atît de propriile puteri, cît şi pe ajutorul
unui avocat. Pe toată durata procesului, persoana are dreptul să fie
asistată de un avocat, ales sau numit din oficiu. Acest drept
inalienabil presupune şi neamestecul în activitatea persoanelor care
exercită apărarea în limitele prevăzute de lege (art.26 din Constituţie).
3. Misiunea de a asigura, pe bază profesională, acordarea de
asistenţă juridică calificată persoanelor fizice şi juridice în scopul
apărării drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime, precum
şi în scopul asigurării accesului la înfăptuirea justiţiei, potrivit
Legii nr.1260-XV, revine avocaturii, care este o instituţie de drept
independentă a societăţii civile (art.1 alin.(1)). Ca instituţie de
drept avocatura reprezintă totalitatea juriştilor care exercită profesia
de avocat în bază de licenţă eliberată conform legii (art.1 alin.(2)).
Potrivit Legii nr.1260-XV, activitatea practică a avocatului se
bazează mai întîi pe principiul asigurării dreptului persoanei la
apărare, garantat de Constituţie (art.3 lit.a)). Acest principiu, precum
şi celelalte principii consacrate prin lege, ca libertatea şi
independenţa în activitatea de avocat, democratismul şi colegialitatea
în raporturile dintre avocaţi, apartenenţa benevolă la asociaţiile
profesionale de avocaţi, asigurarea legalităţii şi umanismului (art.3
lit.b) - lit.e), concordă deplin cu principiile şi dispoziţiile
constituţionale generale privind drepturile şi libertăţile omului,
respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale,
universalitatea, egalitatea, accesul liber la justiţie, prezumţia
nevinovăţiei persoanei (art.4, art.8, art.15, art.16, art.20, art.21).
Consacrînd dezideratul fundamental privind dreptul la apărare,
statul garantează tuturor persoanelor asistenţă juridică profesională în
condiţiile Legii organice nr.1260-XV (art.5 alin.(1)). Dreptul de a
beneficia de asistenţa juridică a oricărui avocat în bază de acord al
părţilor, posibilitatea acordării de asistenţă juridică gratuită pornind
de la starea materială a persoanei, acordarea asistenţei juridice din
oficiu şi a anumitor genuri de asistenţă juridică enumerate prin lege,
stabilirea garanţiilor pentru activitatea de acordare a asistenţei
juridice ş.a. reprezintă acele condiţii juridice stipulate de lege prin
care pot fi apărate drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale
persoanelor fizice şi juridice în Republica Moldova, precum şi cele
indiscutabil necesare pentru buna desfăşurare a activităţii profesionale
a avocaţilor.
4. Legea nr.1260-XV învesteşte avocaţii din Republica Moldova cu un
anumit grad de autoritate publică. Analiza complexă a raporturilor
avocaturii cu autorităţile publice (art.57), în special contribuţia
statului la crearea condiţiilor favorabile pentru exercitarea profesiei
de avocat, acordarea sprijinului necesar de către Ministerul Justiţiei,
organul administraţiei publice centrale de specialitate, avocaţilor şi
organelor de autoadministrare ale acestora, denotă caracterul
preponderent public al avocaturii.
Ideea dominantă a Legii nr.1260-XV este că statul garantează
acordarea de asistenţă juridică calificată oricărei persoane care o
solicită (art.5). Avînd obligaţia de a respecta angajamentele care
decurg din garanţia menţionată, statul trebuie să dispună de anumite
prerogative faţă de avocaţi, ca persoane publice, şi faţă de organele de
autoadministrare ale avocaţilor. Evaluarea definitivă a perspectivelor
de reformare a avocaturii conform principiilor statului de drept cu o
economie de piaţă, aprobarea volumului, direcţiilor şi metodelor de
reformare ţin, potrivit regimului constituţional, exclusiv de competenţa
Parlamentului.
5. Instituind regulile de organizare a activităţii de avocat, statul
are obligaţia de a asigura libertatea de acces la profesia de avocat,
respectarea normelor de conduită, un anumit grad de competenţă
profesională a avocaţilor. În acelaşi timp, se impune respectarea
principiilor independenţei şi libertăţii de asociere a avocaţilor.
Formarea unui organ independent, reprezentativ, care să aplice puterea
coercitivă a statului faţă de avocaţi în cazurile stabilite de lege şi
să asigure respectarea normelor deontologice, constituie o dispoziţie
generală de colaborare a avocaturii cu statul.
Rigorile standardelor dreptului internaţional în domeniul avocaturii
în esenţă sînt consacrate de Constituţie şi Legea nr.1260-XV.
Universalitatea, egalitatea, accesul liber la justiţie, prezumţia
nevinovăţiei, dreptul la apărare sînt dezideratele fundamentale, de care
s-a ghidat legislatorul naţional reglementînd activitatea avocaturii în
societatea civilă.
Instituţia organizaţională de autoadministrare a avocaţilor din
Republica Moldova este Baroul, format de avocaţi în condiţiile Legii
nr.1260-XV. Activitatea Baroului se întemeiază pe principiile
autoadministrării. Organele Baroului (Congresul, Consiliul, Comisia
pentru etică şi disciplină şi Comisia de cenzori) asigură acordarea de
către avocaţi a asistenţei juridice calificate persoanelor fizice şi
juridice (art.31).
Organul suprem al Baroului este Congresul, hotărîrile căruia sînt
executorii pentru toţi avocaţii. Congresul alege şi revocă membrii
Consiliului Baroului, comisiilor pentru etică şi disciplină şi de
cenzori, precum şi avocaţii din Comisia de licenţiere a profesiei de
avocat, adoptă şi modifică Codul deontologic al avocatului, adoptă
hotărîri privind formarea structurilor teritoriale ale Baroului, adoptă
alte hotărîri referitoare la activitatea Baroului (art.32).
Fiind organ de autoadministrare al avocaţilor, Consiliul Baroului
reglementează şi ţine sub control aspectele fundamentale ale
raporturilor avocaturii cu autorităţile publice, instanţele
judecătoreşti, organele de drept, asociaţiile obşteşti; ca şi
asociaţiile de avocaţi, stabileşte relaţii cu organizaţii similare din
alte ţări şi cu organizaţiile internaţionale ale avocaţilor şi
juriştilor (art.33, art.58).
În sarcina Consiliului Baroului a fost pusă şi asigurarea executării
obligaţiei de acordare a asistenţei juridice din oficiu la solicitarea
organelor de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti în cazurile
prevăzute de lege (art.6 alin.(1)). Anual Consiliul Baroului prezintă
Ministerului Justiţiei listele avocaţilor care acordă asistenţă juridică
din oficiu (art.25).
Conform statutului şi regimului legal, statuate prin Legea
nr.1260-XV, Baroul exercită atribuţii de interes public constînd în
asigurarea înfăptuirii justiţiei, independenţei avocaţilor şi
respectării normelor deontologice profesionale.
Baroul este creat prin voinţa avocaţilor exprimată la Congres,
considerat legal întrunit dacă la lucrările lui participă majoritatea
avocaţilor din Republica Moldova (art.32 alin.(3)).
Principiile generale ale avocaturii dictează stabilirea prin lege a
unor garanţii pentru exercitarea acestei activităţi în Republica Moldova
în conformitate cu principiile şi normele unanim recunoscute ale
dreptului internaţional şi celor consfinţite de Constituţia ţării.
Prevederile privind autoadministrarea avocaţilor prin intermediul
Baroului, format de majoritatea avocaţilor, sînt recunoscute drept
garanţii pentru activitatea de acordare a asistenţei juridice, fiind în
deplină concordanţă cu dispoziţiile Constituţiei (art.1, art.4-8,
art.15, art.16, art.20, art.26).
Caracterul constituţional al normelor generale ale Legii nr.1260-XV,
care stabilesc principiile şi condiţiile activităţii de avocat în
Republica Moldova, determină implicit constituţionalitatea dispoziţiilor
capitolului VI din lege privind sistemul organelor de autoadministrare
ale avocaţilor (art.31-42), deoarece aceste norme corelează, formînd un
tot unitar. Constituţionalitatea dispoziţiilor privind formarea Baroului
este cu atît mai evidentă, cu cît nu pot fi suprimate drepturile
majorităţii avocaţilor din Republica Moldova, care, în temeiul
dispoziţiilor generale din Legea nr.1260-XV, conform art.59 alin.(4) şi
(5), au creat la Congres organele Baroului, au adoptat Codul deontologic
al avocatului, au aprobat statul de funcţii şi bugetul Baroului, au
stabilit mărimea cotizaţiilor în bugetul Baroului ş.a. Hotărîrile
Congresului au devenit executorii pentru toţi avocaţii, însă ele pot fi
atacate în instanţa de judecată (art.32 alin.(4) şi (5)).
6. Dreptul fundamental al omului la libera asociere, fiind protejat
de multiple instrumente internaţionale la care Republica Moldova este
parte, presupune posibilitatea oricărei persoane de a crea asociaţii în
mod liber sau de a adera la ele fără autorizaţie din partea statului.
Asociaţia (ordinul) profesională a avocaţilor, cunoscută de practica
europeană, se caracterizează prin statutul său de drept public, fiind
fondată de legislator pentru a asigura un control public asupra
exercitării profesiei.
Pentru avocaţii din Republica Moldova acest control implică
necesitatea de a se înscrie într-un organ de autoadministrare al
avocaţilor, cum este, potrivit legii, Baroul, şi de a se supune
autorităţii acestuia. Baroul avocaţilor exercită o funcţie publică, în
acelaşi timp păstrînd libertatea membrilor săi la autoadministrare.
Apartenenţa, chiar fiind şi obligatorie, la o asociaţie (ordin)
profesională nu este calificată de Curtea Europeană pentru Drepturile
Omului ca un amestec în libertatea de asociere şi nu este considerată o
limitare a drepturilor garantate de articolul 11 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dimpotrivă,
reprezintă un avantaj în apărarea drepturilor profesionale.
Prin Hotărîrea din 2 iulie 1990, în cazul Asociaţiei avocaţilor
spanioli contra Spaniei, Comisia Europeană pentru Drepturile Omului a
considerat că organele profesionale sînt în esenţă de drept public,
fiind învestite cu misiuni de interes general, şi nu sînt instituţii în
aspectul dreptului de asociaţii. În această ordine de idei, Baroul
avocaţilor din Republica Moldova nu poate fi considerat o asociaţie în
sensul articolului 11 din Convenţie, or, legislatorul l-a înzestrat cu
statut de organizaţie profesională a avocaţilor, atribuindu-i
prerogative de drept comun şi de interes public. Conform jurisprudenţei
Curţii Europene în materie de asociaţii profesionale, astfel de
instituţie cu caracter de drept public, cum este în cazul de faţă Baroul
avocaţilor, format în condiţiile Legii nr.1260-XV, se consideră
admisibilă, compatibilă cu exigenţele Convenţiei.
Libertatea de asociere, în sensul art.11 din Convenţie, face
obiectul art.30 din Legea nr.1260-XV, potrivit căruia, în scopul
apărării drepturilor şi intereselor lor, avocaţii sînt în drept să se
asocieze, pe principii benevole, conform legislaţiei cu privire la
organizaţiile necomerciale, în asociaţii profesionale locale, centrale
şi internaţionale, în baza calităţii de membru, individual sau colectiv,
şi să se înregistreze în modul stabilit.
7. Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei, prin Recomandarea
(2000) 21 din 25 octombrie 2000, subliniind rolul fundamental pe care îl
au avocaţii şi asociaţiile lor profesionale în asigurarea protecţiei
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, exprimînd dorinţa să
se promoveze libertatea de exercitare a profesiei de avocat şi să se
supravegheze ca responsabilităţile avocaţilor să fie exercitate adecvat
şi conştient, recomandă statelor membre să ia sau să consolideze toate
măsurile pe care ei le consideră necesare pentru punerea în aplicare a
principiilor cuprinse în Recomandare.
Pornind de la principiul V al Recomandării menţionate, avocaţii ar
trebui să fie autorizaţi şi încurajaţi să creeze şi să devină membri ai
asociaţiilor profesionale locale, naţionale şi internaţionale, care,
luate aparte sau mai multe, sînt împuternicite să amelioreze deontologia
şi să apere independenţa şi interesele avocaţilor.
Potrivit Raportului explicativ la Recomandare, în ţările care nu
prevăd prin lege pentru avocaţi obligaţia de a fi membri ai asociaţiilor
profesionale, legislaţia ar trebui să permită tuturor avocaţilor care
doresc şi care îndeplinesc regulile profesionale obţinute să devină
membri ai acestor organizaţii pentru a consolida şi a garanta în egală
măsură independenţa şi interesele avocaţilor.
De menţionat că principiul V din Recomandare nu aduce prejudicii
rolului statelor care au sarcina de a interveni în reglementarea
profesiei de avocat atunci cînd aceasta este necesar pentru a proteja
interesul public. Autonomia avocaturii, fiind numai un mod de a asigura
independenţa avocaţilor faţă de stat, nu se opune reglementării
profesiei de avocat, rămînînd un domeniu în care statul poate interveni
absolut legitim.
Prin urmare, prevederile Legii nr.1260-XV, examinate sub raportul
dreptului avocaţilor la libera asociere, inclusiv prin formarea Baroului
avocaţilor, nu aduc atingere dispoziţiilor constituţionale privind
dreptul de a întemeia şi de a se afilia la sindicate (art.42).
8. Curtea Constituţională apreciază ca nefondate afirmaţiile
autorilor sesizării despre încălcarea prin Legea nr.1260-XV a dreptului
avocatului la muncă şi la protecţia muncii. Or, această lege prevede
expres posibilitatea cetăţeanului Republicii Moldova de a deveni avocat
în cazul în care acesta este în capacitate deplină de exerciţiu, este
licenţiat în drept, se bucură de o reputaţie ireproşabilă, a efectuat
stagiul profesional şi a susţinut examenul de calificare (art.8
alin.(2)). Admiterea în profesia de avocat se efectuează în baza unui
examen de calificare susţinut în faţa Comisiei de licenţiere a profesiei
de avocat. Hotărîrea privind refuzul admiterii în profesia de avocat
poate fi atacată în instanţa de judecată (art.11 alin.(1) şi (3)).
Munca avocatului este remunerată din contul onorariilor primite de
la persoanele fizice şi juridice, iar mărimea onorariului se stabileşte
prin acordul părţilor şi nu poate fi schimbată de autorităţile publice
sau de instanţa de judecată. Statul garantează avocaţilor retribuirea
integrală a asistenţei juridice acordate din oficiu la solicitarea
organelor de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti (art.54
alin.(1)-(3)).
9. Curtea Constituţională relevă că instituirea cenzului de vechime
în profesia de avocat pentru accedere în Consiliul Baroului sau în
Comisia pentru etică şi disciplină ţine de competenţa legislativului,
prin aceasta urmărindu-se selectarea unor candidaţi cu experienţă
profesională şi calificare înaltă.
10. Autorii sesizării îşi edifică afirmaţiile şi concluziile privind
asocierea avocaţilor exclusiv prin dispoziţiile generale din Hotărîrea
Curţii Constituţionale nr.8 din 15 februarie 2000 "Privind controlul
constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.395-XIV din 13 mai 1999
"Cu privire la avocatură".
Curtea relevă că prevederile oricărei hotărîri a Curţii
Constituţionale pot fi admise în calitate de argumente probante în
cadrul procesului de exercitare a jurisdicţiei constituţionale mai întîi
de toate în conexiune cu prevederile Constituţiei, legilor Republicii
Moldova, pactelor şi tratatelor la care Republica Moldova este parte.
Hotărîrea Curţii nr.8 din 15 februarie 2000 abordează probleme de
drept ce ţin de asigurarea garanţiilor persoanei licenţiate în drept de
admitere în profesia de avocat, de exercitare a activităţii de avocat,
de organizare a profesiei de avocat, care fac obiectul Legii nr.395-XIV.
De reţinut că, la data intrării în vigoare a Legii nr.1260-XV, Legea
nr.395-XIV din 13 mai 1999 a fost abrogată (art.61).
11. În partea sesizării ce vizează operarea de modificări şi
completări în Legea nr.1260-XV după adoptarea acesteia Curtea
menţionează că problemele de drept privind legiferarea au fost abordate
în repetate rînduri în cadrul jurisdicţiei constituţionale. În Hotărîrea
nr.38 din 15 decembrie 1998 "Despre controlul constituţionalităţii Legii
nr.101-XIV din 22 iulie 1998 "Pentru rectificarea bugetului asigurărilor
sociale de stat pe anul 1998"* şi Hotărîrea nr.40 din 24 decembrie 1998
"Cu privire la interpretarea unor dispoziţii din art.85 alin.(1) din
Constituţia Republicii Moldova"**, precum şi în alte hotărîri ale sale,
Curtea a menţionat că, pornind de la principiul primatului Constituţiei
şi al asigurării conformităţii legilor şi a altor acte juridice cu Legea
Supremă (art.7 din Constituţie), toţi participanţii la procesul
legislativ sînt obligaţi să respecte procedura instituită de Legea
Supremă. Rigorile impuse de Constituţie şi Regulamentul Parlamentului
faţă de adoptarea legilor au un caracter obligatoriu şi nu pot fi
modificate la discreţia participanţilor la procesul legislativ. Or, o
lege are putere juridică numai dacă la etapele de elaborare şi adoptare
au fost respectate normele juridice respective.
-------------------------
* M.O., 1999, nr.1-2, art.2.
** M.O., 1999, nr.1-2, art.3.
La 26 februarie 2002, în conformitate cu art.73 din Constituţie,
Guvernul a aprobat şi a prezentat Biroului Permanent al Parlamentului
proiectul Legii cu privire la avocatură. În şedinţa din 30 mai 2002
Parlamentul l-a adoptat în prima lectură.
La 19 iulie 2002, examinînd în lectura a doua, finală, proiectul de
lege şi aproape o sută de amendamente la el, legislativul, în
conformitate cu prevederile art.74 alin.(1) din Constituţie, a adoptat
legea cu 66 de voturi.
Confruntînd textul proiectului de lege şi amendamentele la el cu
textul Legii nr.1260-XV, publicat în Monitorul Oficial nr.126-127 din 12
septembrie 2002, Curtea a constatat că modificările şi completările
operate în textul Legii nr.1260-XV după adoptare nu au denaturat
conceptul legii şi nu au schimbat sensul dispoziţiilor acesteia. Fiind
de natură pur redacţională, ele nu aduc atingere drepturilor şi
libertăţilor consacrate prin Constituţie şi prin alte legi.
Potrivit art.54 alin.(6) din Regulamentul Parlamentului, modificarea
sau definitivarea proiectului de lege se admite numai cu consimţămîntul
autorului. Curtea menţionează că Guvernul, care este autorul proiectului
Legii cu privire la avocatură, nu are obiecţii la textul legii publicat
în Monitorul Oficial.
Prin urmare, argumentele autorilor sesizării că Legea nr.1260-XV a
fost adoptată cu încălcarea art.2, art.64 alin.(1) şi art.72-76 din
Constituţie nu pot fi reţinute.
Pentru motivele arătate, în temeiul art.140 din Constituţie, art.26
din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.62 lit.a), art.68
din Codul jurisdicţiei constituţionale,
Curtea Constituţională
HOTĂRĂŞTE:
1. Recunoaşte constituţională Legea nr.1260-XV din 19 iulie 2002
"Cu privire la avocatură".
2. Prezenta Hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei
căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în
"Monitorul Oficial al Republicii Moldova".
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE Victor PUŞCAŞ
Chişinău, 19 iunie 2003.
Nr.12.
ADRESĂ
În procesul exercitării controlului constituţionalităţii Legii
nr.1260-XV "Cu privire la avocatură" s-a constatat că după adoptarea
acesteia conform rigorilor constituţionale, în textul unor dispoziţii au
fost operate modificări şi completări de natură redacţională, care nu au
denaturat conceptul legii şi nu au schimbat sensul reglementărilor
adoptate.
Examinînd problema admisibilităţii modificărilor redacţionale în
textul legii adoptate, Curtea observă că Regulamentul Parlamentului nu
elucidează exhaustiv procedura de definitivare a actului normativ
adoptat de legislativ în lectura finală.
În opinia Curţii, această lacună poate genera intervenţii
nejustificate şi abuzive de fond în textul actelor normative adoptate de
Parlament.
Faptul că Regulamentul Parlamentului nu admite şi nu interzice
expres operarea de modificări şi completări în actele normative adoptate
permite substituirea atribuţiilor de bază ale Parlamentului -
interpretarea legilor şi asigurarea unităţii reglementărilor legislative
pe întreg teritoriul ţării (art.66 lit.c) din Constituţie).
Pentru motivele arătate, în temeiul art.28/1 din Legea cu privire la
Curtea Constituţională, art.79 din Codul jurisdicţiei constituţionale,
Curtea Constituţională solicită Parlamentului să examineze prezenta
adresă în vederea lichidării lacunelor semnalate şi să informeze Curtea
despre decizia adoptată.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE Victor PUŞCAŞ
PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA
19 iunie 2003