Hotărîre nr.120 din 03.05.2016 cu privire la termenele de prezentare de către bănci a unor rapoarte
BANCA NAŢIONALĂ A MOLDOVEI
H O T Ă R Î R E
cu privire la termenele de prezentare
de către bănci a unor rapoarte
nr. 120 din 03.05.2016
(în vigoare 06.05.2016)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 123-127 art. 824 din 06.05.2016
* * *
În scopul asigurării condiţiilor necesare pentru prezentarea rapoartelor stabilite de actele normative ale Băncii Naţionale a Moldovei, în baza art.11 alin.(1) şi art.27 din Legea nr.548-XIII din 21 iulie 1995 cu privire la Banca Naţională a Moldovei (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.297-300, art.544), Comitetul executiv al Băncii Naţionale a Moldovei
HOTĂRĂŞTE:
1. Prin derogare de la prevederile pct.25 din Instrucţiunea privind raportarea ratelor dobînzilor aplicate de băncile licenţiate din Republica Moldova, aprobată prin Hotărîrea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.304 din 22 decembrie 2011 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.238-242, art.2151), rapoartele ORD0104 şi ORD0106, întocmite pentru perioada gestionară care se finalizează la 30 aprilie 2016 vor fi prezentate la Banca Naţională a Moldovei cel tîrziu pe data de 12 mai 2016.
2. Prin derogare de la prevederile pct.11 din Instrucţiunea privind modul de întocmire şi prezentare de către bănci a rapoartelor în scopuri prudenţiale, aprobată prin Hotărîrea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.279 din 1 decembrie 2011 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.216-221, art.2008), rapoartele întocmite pentru perioada gestionară care se finalizează la 30 aprilie 2016 vor fi prezentate la Banca Naţională a Moldovei cel tîrziu pe data de 12 mai 2016.
3. Prin derogare de la prevederile pct.13 din Instrucţiunea privind situaţiile financiare FINREP la nivel individual, aplicabile băncilor, aprobată prin Hotărîrea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.292 din 15 decembrie 2011 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.227-232, art.2104), rapoartele întocmite pentru perioada gestionară care se finalizează la 30 aprilie 2016 vor fi prezentate la Banca Naţională a Moldovei cel tîrziu pe data de 12 mai 2016.
4. Prin derogare de la prevederile pct.10, pct.111şi pct.112 ale Instrucţiunii cu privire la raportarea unor operaţiuni valutare de către băncile licenţiate, aprobată prin Hotărîrea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.11 din 22.01.2009 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.47-48, art.178, rapoartele menţionate la pct.3, lit.b), lit.c), lit.f), lit.g), lit.h), lit.i), lit.j) şi lit.k), întocmite pentru perioada gestionară care se finalizează la 30 aprilie 2016, vor fi prezentate la Banca Naţională a Moldovei cel tîrziu pe data de 12 mai 2016.
| PREŞEDINTELE | |
| COMITETULUI EXECUTIV | |
| AL BĂNCII NAŢIONALE A MOLDOVEI | Sergiu CIOCLEA |
| Nr.120. Chişinău, 3 mai 2016. | |