Hotărîre nr.13 din 16.04.98 cu privire la controlul constituţionalităţii art. 279 alin. 2 pct. 1) şi alin. 3 Cod de procedură civilă

HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE cu privire la controlul constituţionalităţii art. 279 alin. 2 pct. 1) şi alin. 3 Cod de procedură civilă Nr.13 din 16.04.98 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.47-48/21 din 27.05.1998 * * * În numele Republicii Moldova Curtea Constituţională în componenţa: Pavel BARBALAT - preşedinte Nicolae CHISEEV - judecător Mihai COTOROBAI - judecător-raportor Constantin LOZOVANU - judecător Gheorghe SUSARENCO - judecător Ion VASILATI - judecător cu participarea Ludmilei Zadorojnîi, grefier, deputatului în Parlament Victor Cecan, preşedintele Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi, reprezentantului Parlamentului Ion Creangă, călăuzindu-se de art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie şiart. 4 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, a examinat în şedinţă plenară deschisă dosarul privind controlul constituţionalităţii art. 279 alin. 2 pct. 1) şi alin. 3 Cod de procedură civilă (în redacţia Legii nr. 942-XIII din 18 iulie 1996). * * "Monitorul Oficial al Republicii Moldova", nr. 81-82, 1996, art. 763. Temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea deputatului Victor Cecan, depusă la 16 decembrie 1997, în conformitate cu art.24 şi 25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art. 38 şi 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale. Prin decizia Curţii Constituţionale din3 februarie 1998, sesizarea a fost acceptată spre examinare şi inclusă în ordinea de zi. Analizînd materialele dosarului, audiind raportul judecătorului-raportor şi argumentele părţilor, Curtea Constituţională a c o n s t a t a t: Prin Hotărîrea nr. 1297-XIII din 24 iulie 1997, Parlamentul Republicii Moldova l-a eliberat pe Adrian Usatîi din funcţiile de preşedinte al Companiei de Stat "Teleradio-Moldova" şi de membru al Consiliului Coordonator al Audiovizualului şi pe Dumitru Ţurcanu - din funcţia de director general al Televiziunii. Pentru apărarea drepturilor şi intereselor lor, ocrotite prin lege, persoanele eliberate din funcţie au depus cereri la judecătoria sectorului Rîşcani, municipiul Chişinău, care, în baza lor, a pornit cauze civile. La 22 octombrie 1997 Curtea Supremă de Justiţie, prin încheieri date în baza prevederilor art. 126 Cod pe procedura civilă, a preluat spre examinare în prima instanţă dosarele reclamanţilor A. Usatîi şi D. Ţurcanu. La 26 noiembrie 1997, prin Hotărîrea Parlamentului nr. 1387-XIII cu privire la adresarea Curţii Supreme de Justiţie în Parlament, deputatul Victor Cecan a fost desemnat în calitate de reprezentant al Parlamentului în cauzele civile ale reclamanţilor Adrian Usatîi şi Dumitru Ţurcanu şi învestit cu toate drepturile prevăzute în art. 50 Cod de procedură civilă. În şedinţa instanţei asupra cauzelor civile, reprezentantul Parlamentului a depus cereri, pe care judecata nu le-a satisfăcut. Deoarece, conform art. 279 alin. 2 pct. 1) şi alin. 3 Cod de procedură civilă, hotărîrile date în prima instanţă de Curtea Supremă de Justiţie nu pot fi atacate cu apel, iar încheierile date în prima instanţă pot fi atacate cu apel numai odată cu fondul, autorul sesizării menţionează că în condiţiile date partea pe care el o reprezintă (Parlamentul) în cauzele civile ale reclamanţilor A. Usatîi şi D. Ţurcanu este privată de dreptul de a ataca cu apel şi încheierile date în prima instanţă. Date fiind aceste circumstanţe, autorul sesizării consideră că prevederile art. 279 alin. 2 pct. 1) şi alin. 3 Cod de procedură civilă contravin dispoziţiilor Constituţiei, care proclamă Republica Moldova ca stat de drept, iar demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui - valori supreme şi le garantează. Avînd în vedere conţinutul şi sensul prevederilor art. 114, 115, 119 şi 120 din Constituţia Republicii Moldova, Curtea Constituţională reţine: În Republica Moldova justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de instanţele judecătoreşti, şi anume: Curtea Supremă de Justiţie, Curtea de Apel, tribunale şi judecătorii, iar pentru anumite categorii de cauze pot funcţiona, potrivit legii, judecătorii specializate. Organizarea instanţelor judecătoreşti, competenţa acestora şi procedura de judecată în examinarea cauzelor penale, civile, cu privire la contravenţiile administrative sînt stabilite prin lege organică. Acest sistem al instanţelor judiciare constituie baza autorităţii judecătoreşti. Conducîndu-se după principiile constituţionale de organizare şi funcţionare a justiţiei, activitatea judiciară se supune unor norme procedurale speciale, stabilirea cărora, potrivit art. 72 alin. (3) lit. e) din Constituţie, intră în competenţele Parlamentului, pe care şi le exercită prin adoptarea legilor organice. Procedura de judecare a cauzelor civile de către instanţele de judecată ale Republicii Moldova este stabilită de Codul de procedură civilă (CPC) şi de alte legi. Conform art. 2 alin. 2 CPC, în scopul înfăptuirii sarcinilor procedurii civile, legislaţia stabileşte competenţa instanţelor de judecată, modul de organizare şi desfăşurare a procesului civil, precum şi de executare a hotărîrilor judecătoreşti. Potrivit art. 28/3 CPC, Curtea Supremă de Justiţie judecă în prima instanţă pricinile date prin lege în competenţa sa. Potrivit competenţei sale jurisdicţionale, Curtea Supremă de Justiţie are dreptul să strămute de la instanţele de judecată ierarhic inferioare orice pricină la o altă instanţă sau s-o ia pentru judecare în prima instanţă în procedura sa. Conform art. 43 alin. (1) din Legea cu privire la organizarea judecătorească, Curtea Supremă de Justiţie este instanţa judecătorească supremă, care asigură aplicarea corectă şi unitară a legilor de către toate instanţele judecătoreşti. În concordanţă cu locul şi însemnătatea acestei instanţe în sistemul judecătoresc existent, legiuitorul a instituit un mod specific de exercitare a căilor de atac asupra hotărîrilor date în prima instanţă de Curtea Supremă de Justiţie. Unul din principiile generale ale sistemului jurisdicţional constă în faptul că părţilor interesate şi organelor de stat competente le este garantată exercitarea căilor de atac în condiţiile legii împotriva hotărîrilor judecătoreşti. Principiul dublului grad de jurisdicţie, consfinţit în prevederile art. 119 din Constituţie, este concretizat, în baza art. 72 alin. (3)lit. e) şi art. 115 alin. (4) din Constituţie, în normele de drept formulate în Codul de procedură civilă. E de remarcat că în dispoziţiile art. 119 din Constituţie nu sînt specificate căile de atac şi modalitatea exercitării lor, reglementarea acestor aspecte fiind lăsată în competenţa Legislativului. Spre deosebire de hotărîrile date în prima instanţă de judecătoriile raionale, de sector şi municipale, de judecătoriile militare şi tribunale, care sînt supuse apelului la instanţa ierarhic superioară, conform art. 279 alin. 2 pct. 1) CPC, hotărîrile date în prima instanţă de Curtea Supremă de Justiţie nu pot fi atacate cu apel. În procesul pornit la cererea persoanelor fizice sau juridice oricare din părţile interesate poate exercita căile de atac, în condiţiile legii (art. 119 din Constituţie). În consens cu prevederile constituţionale, procedura exercitării căilor ordinare de atac este reglementată în capitolele 34 şi 35 din Codul de procedură civilă. Totodată, legislaţia de procedură civilă permite, în situaţiile stabilite de lege, şi exercitarea căilor extraordinare de atac. Statuînd prin art. 302 alin. 1 pct. 1) CPC că hotărîrile date de Curtea Supremă de Justiţie în prima instanţă pot fi atacate cu recurs, legiuitorul a prevăzut şi unele garanţii pentru exercitarea acestui drept, potrivit cărora judecarea recursurilor împotriva hotărîrilor pronunţate de Curte în prima instanţă se efectuează de Colegiul lărgit al Curţii Supreme de Justiţie într-un complet de 5 judecători (art. 16 alin. 3 CPC). E de menţionat că utilizarea recursului, ca una din căile ordinare de atac la examinarea cauzelor civile, corespunde principiului dublului grad de jurisdicţie, constituind o formă de aplicare practică a acestuia. Prin specificul aplicării acestui principiu, care vizează în exclusivitate normele procedurale de examinare a cauzelor civile, nu şi cele de drept material, nu se aduce atingere drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor. De asemenea, nu se poate vorbi despre restrîngerea dreptului cetăţeanului la satisfacţie judiciară sau despre îngrădirea accesului liber la justiţie în cazul în care nu au fost epuizate toate mijloacele legale de supunere a hotărîrilor date în prima instanţă căilor ordinare sau extraordinare de atac. Din considerentele menţionate, Curtea Constituţională conchide că dispoziţiile art. 279 alin. 2 pct. 1) şi alin. 3 CPC corespund principiilor universalităţii şi egalităţii, consfinţite în art. 15 şi 16 alin. (2) din Constituţie, sînt conforme art. 20, 114, 115, 119 din Constituţie, art. 5 şi 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi Protocoalelor adiţionale la această Convenţie, ratificate de către Parlamentul Republicii Moldova prin Hotărîrea nr. 1298-XIII din 24 iulie 1997, şi nu dau temei pentru a fi declarate neconstituţionale. Pentru motivele arătate, în temeiul art. 140 alin. (2) din Constituţie, art. 1 alin. (3), art. 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art. 62 lit. a) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională H O T Ă R Ă Ş T E: 1. Recunoaşte constituţionale prevederile art. 279 alin. 2 pct. 1) şi alin. 3 Cod de procedură civilă. 2. Prezenta hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova". PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Pavel BARBALAT Chişinău, 16 aprilie 1998. Nr. 13. O P I N I E S E P A R A T Ă În temeiul art. 27 alin. (5) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, îmi expun opinia separată asupra dosarului în cauză. Examinînd sesizarea deputatului în Parlament Victor Cecan, Curtea Constituţională a recunoscut prevederile art. 279 alin. 2 pct. 1) şi alin. 3 Cod de procedură civilă conforme Constituţiei. Prevederile cuprinse în normele menţionate statuează că hotărîrile date în prima instanţă de Colegiul civil al Curţii Supreme de Justiţie nu pot fi atacate cu apel, iar încheierile date în prima instanţă pot fi atacate cu apel numai odată cu fondul. Autorul sesizării, de fapt, contestă constituţionalitatea normelor menţionate în care se conţine interdicţia de a ataca cu apel hotărîrile Colegiului civil al Curţii Supreme de Justiţie date în prima instanţă, precum şi încheierile ei date, de asemenea, în prima instanţă. Punctul meu de vedere asupra neconstituţionalităţii prevederilor art. 126 CPC privind interdicţia de a supune căilor de atac încheierile Curţii Supreme de Justiţie asupra strămutării pricinilor civile l-am expus în opinia separată asupra dosarului privind controlul constituţionalităţii art. 126 CPC. În ce priveşte dispoziţiile art. 279 alin. 2 pct. 1) şi alin. 3 CPC, nici acestea nu sînt conforme Constituţiei, deoarece ele, atît literalmente, cît şi în sensul atribuit lor de practica judiciară, conduc la încălcarea art. 1 alin. (3), art. 7, art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1) din Constituţie. Dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti, la exercitarea căilor de atac împotriva hotărîrilor pronunţate de instanţele de judecată (art. 20 alin. (1) din Constituţie) nu poate fi o excepţie. Nu există instanţă judecătorească hotărîrile căreia ar putea fi considerate definitive şi nu ar putea fi supuse reexaminării. Reglementînd acest drept constituţional, legiuitorul este obligat să se conducă după dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Constituţie privind neadmiterea îngrădirii accesului la justiţie. Statul, la rîndul său, are obligaţia de a recunoaşte, de a respecta şi apăra drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Or, crearea mecanismelor judiciare eficiente pentru eliminarea încălcărilor de orice ordin comise în procedura civilă şi penală este o obligaţie a legiuitorului, care în scopul restabilirii eficiente a drepturilor părţilor la proces, reglementează procedura de revizuire a hotărîrilor nedrepte. Această procedură trebuie să asigure primatul drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului. Cele expuse se referă direct la prevederile art. 279 alin. 2 CPC, potrivit cărora nu pot fi atacate cu apel: - hotărîrile date în prima instanţă de Curtea Supremă de Justiţie şi de Curtea de Apel; - hotărîrile în pricinile patrimoniale, dacă valoarea acţiunii este mai mică de 10 salarii minime... (dar dacă e cu un leu mai mult?); - încheierile prin care este suspendată sau încetată procedura, precum şi încheierile prin care cererea este scoasă de pe rol; - alte hotărîri pentru care legea nu prevede această cale de atac. Temeiurile şi circumstanţele menţionate, care îngrădesc dreptul la contestare, reduc la zero apelul ca o cale ordinară de atac. Nu pot fi atacate cu apel nici încheierile date în prima instanţă. Este inexplicabil de ce instanţa de judecată superioară, în acest caz nu este în drept să pronunţe o hotărîre asupra plîngerii. De remarcat că în hotărîrea sa Curtea Constituţională invocă art. 28/3 CPC, care prevede că Curtea Supremă de Justiţie judecă în prima instanţă pricinile date prin lege în competenţa sa. Însă nu a fost luat în considerare faptul că CPC, inclusiv capitolul al unsprezecelea, în general nu cuprinde enumerarea pricinilor date prin lege în competenţa Curţii Supreme de Justiţie. Practic toate pricinile examinate de Curtea Supremă de Justiţie în prima instanţă sînt cele retrase, în majoritatea cazurilor, din proprie iniţiativă, de la instanţele de judecată ierarhic inferioare (art. 117 alin. 3 CPC). Articolul respectiv al legii, după conţinut şi destinaţie, nu corespunde prevederilor art. 20 din Constituţie, deoarece el este imprecis şi nu permite cetăţeanului să aprecieze univoc de competenţa cărei instanţe ţine cauza sa. Sînt irelevante afirmaţiile Curţii Constituţionale potrivit cărora nu se poate vorbi despre restrîngerea dreptului cetăţeanului la satisfacţia judiciară în cazul în care nu au fost epuizate toate mijloacele legale de supunere a hotărîrilor date în prima instanţă căilor ordinare sau extraordinare de atac. Dreptul la satisfacţia judiciară se exercită printr-un ansamblu de mijloace procedurale. Din cele menţionate se poate conchide că o premisă pentru examinarea cauzei a fost soluţionarea problemei coraportului dreptului material şi procedurii de exercitare a lui. Or, Curtea Constituţională n-a soluţionat această problemă. Restrîngerea strictă a dreptului exercitării căilor de atac asupra hotărîrilor pronunţate de instanţele de judecată, de fapt, dispensează statul de obligaţia de a asigura apărarea prioritară a drepturilor şi libertăţilor în cazurile cînd se comit erori judiciare şi îngrădeşte, în asemenea situaţii, dreptul fiecăruia de a-şi apăra interesele. Legiuitorul nu este în drept să restrîngă prerogativele constituţionale ale justiţiei. Legea ramurală, care stabileşte procedura de revizuire a hotărîrilor judiciare, nu poate suprima sau diminua drepturile şi libertăţile constituţionale ale omului şi cetăţeanului, nu poate atenta la ele. JUDECĂTORUL CURŢII CONSTITUŢIONALE Nicolae CHISEEV