BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.17 din 24.03.99 privind rezultatele controlului asupra unor aspecte ale activităţii economico-financiare a S.A."Moldovahidromaş", desfăşurate în anii 1997-1998

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
24.03.1999
CURTEA DE CONTURI Hotărîre privind rezultatele controlului asupra unor aspecte ale activităţii economico-financiare a S.A."Moldovahidromaş", desfăşurate în anii 1997-1998 Nr.17 din 24.03.99 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.45-47/13 din 06.05.1999 * * * Curtea de Conturi, examinînd rezultatele controlului asupra activităţii economico-financiare a Societăţii pe Acţiuni "Moldovahidromaş", desfăşurate în 1997-1998, în prezenţa preşedintelui Consiliului Societăţii pe Acţiuni "Moldovahidromaş" dl M.Rusu, directorului generaldl N.Sofroni, contabilului - şef dna A.Djaman, C O N S T A T Ă : Societatea pe Acţiuni "Moldovahidromaş" (în continuare Societatea), bazată pe forma mixtă de proprietate - de stat şi privată, a fost creată în urma reorganizarii Întreprinderii de arendă "Uzina de pompe ermetice electrice din Chişinău "Moldhidromaş" şi Centrului tehnico-ştiinţific "Hidrotehnica", fiind succesorul lor plenipotenţiar. Capitalul statutar la 01.01.98 a constituit 51367,9 mii lei; cota-parte a statului a alcătuit 12701,62 mii lei, sau 24,73 la sută, a cetăţenilor - 38666,3 mii lei, sau 75,27 la sută. Capitalul social a fost divizat în acţiuni cu valoarea nominală de un leu: 51234875- ordinare şi 133044- preferenţiale. Pentru utilizarea mai eficientă a capacităţilor de producţie, asanarea situaţiei economico-financiare a întreprinderii, la 25.07.95 Societatea a încheiat un Acord-memorandum de conciliere cu Consiliul Creditorilor de Stat, care a fost reîncheiat la 26.03.96. Conform Acordului-memorandum, Societatea şi-a asumat un şir de obligaţiuni: achitarea plăţilor curente, inclusiv în buget, Fondul Social, creditorilor de stat pentru resursele energetice, precum şi pentru stimularea angajaţilor în dependenţă de volumul producţiei comercializate, rambursarea creditelor acordate şi dobînzilor aferente. Însă condiţiile Acordului-memorandum n-au fost respectate de către Societate pe deplin, şi anume: achitarea tuturor plăţilor pentru anul 1997 a constituit doar 7753,6 mii lei din suma prevăzută de 15772,0 mii lei, sau 49,2 la sută, iar pentru 9 luni ale a. 1998 - 3842,9 mii lei din 9441,9 mii lei, sau 40,7 la sută. Plăţile fiscale şi penalităţile nevirate în bugetul de stat, conform prevederilor pct.2.1.2. şi 2.1.4. ale Acordului-memorandum, au fost îndeplinite pentru anul 1997 în mărime de 2256,6 mii lei din suma totală de 6442,4 mii lei, sau numai cu 35,0 la sută, iar pentru 9 luni ale anului 1998 - 919,6 mii lei faţă de 4614,8 mii lei, sau cu numai 19,9 la sută. Soldul datoriilor neachitate la 01.10.98 a constituit 3695,2 mii lei. Potrivit prevederilor pct.2.2.2. şi 2.2.4. ale Acordului-memorandum, achitările în bugetul local alcătuiesc 2469,9 mii lei din 2770,1 mii lei, sau 89,2 la sută - pentru anul 1997 şi 338,9 mii lei din 1947,8 mii lei, sau 17,4 la sută - pentru 9 luni ale anului 1998. Datoriile neachitate la 01.10.98 au alcătuit 1608,9 mii lei. Datoriile faţă de Fondul Social, prevăzute conform pct.2.3.2. al Acordului-memorandum, au fost achitate în mărime de 2244,5 mii lei din 3368,7 mii lei, sau cu 66,6 la sută pentru anul 1997 şi 364,6 mii lei din 1429,3 mii lei, sau 25,5 la sută pentru 9 luni ale anului 1998, la 01.10.98 rămînînd neachitate 1064,7 mii lei. Achitarea datoriilor pentru creditele obţinute anterior de la BCA "Moldindconbank" şi plata dobînzilor aferente pentru ele, conform prevederilor pct.2.4.2. al Acordului-memorandum, în 1997 au fost achitate în mărime de 782,6 mii lei din 3190,8 mii lei, adică cu 24,5 la sută. Soldul datoriilor neachitate la 01.10.98 a constituit 4042,3 mii lei, inclusiv: datoriile pe credite -1757,8 mii lei, dobînzile aferente -2284,5 mii lei. Au fost încălcate şi alte condiţii prevăzute în Acordul- memorandum. Astfel, conform pct. 3.2.2. se interzicea dezafectarea mijloacelor proprii în datorie debitoare cu durata de peste 90 zile. În realitate, asemenea datorii la finele controlului au constituit 3664,2 mii lei. În contradicţie cu prevederile pct. 3.2.3. n-a fost asigurată: reducerea la minimum a tranzacţiilor barter; comercializarea cel puţin a 70 la sută din producţie contra mijloace băneşti, dintre care cel puţin 50 la sută vor fi achitate în prealabil sau în altă formă, ce ar asigura încasarea mijloacelor băneşti. Deşi în 1997 a fost comercializată producţie finită în sumă de 28686,1 mii lei, plata în prealabil a constituit doar 3482,9 mii lei, sau 12,14 la sută, pe cînd operaţiunile barter- 25203,2 mii lei, sau 87,86 la sută. Pe parcursul a 9 luni ale anului 1998 a fost comercializată marfă în sumă de 15717,9 mii lei, inclusiv cu plată în prealabil - 1365,0 mii lei, sau 8,68 la sută şi efectuate operaţiuni barter- 14352,9 mii lei, sau 91,32 la sută. Încălcîndu-se prevederile pct. 3.2.4., n-a fost asigurată repartizarea a cel puţin 60 la sută din beneficiul rămas la dispoziţia întreprinderii pentru dezvoltarea producţiei şi completarea mijloacelor circulante. Beneficiul îndreptat la dezvoltarea producţiei în anul 1997 a constituit doar 624,0 mii lei, sau 14,4 la sută. Restul beneficiului în mărime de 3709,4 mii lei a fost repartizat: în fondul de dezvoltare socială - 50,4 la sută; fondul de stimulare materială - 23,0 la sută; fondul de rezervă - 10,9 la sută; scopuri debinefacere - 1,3 la sută. Totodată, S.A. "Moldovahidromaş" a încălcat prevederile Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.306 din 15.05.95 "Privind măsurile urgente de redresare a situaţiei economico-financiare şi de restructurizare a întreprinderilor industriale", care prevăd ca cel puţin 70 la sută din producţia comercializată să fie realizată contra mijloace băneşti; operaţiile barter să fie reduse pînă la minimum; cel puţin 60 la sută din beneficiul rămas la dispoziţie să fie repartizat pentru dezvoltarea producţiei şi completarea mijloacelor circulante. N-au fost respectate şi prevederile Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova "Cu privire la măsurile suplimentare de restructurare a întreprinderilor" nr.82 din 09.02.96. Contrar prevederilor pct.3 nu s-a respectat termenul maxim de efectuare a plăţilor pentru mărfurile livrate în termen de 3 luni din momentul primirii lor; în contradicţie cu prevederile pct.11 alin.3 operaţiunile de schimb de mărfuri nu s-au efectuat în limitele cotelor stabilite în Acordul- memorandum (nu mai mult de 70 la sută); încălcîndu-se prevederile pct.4, n-a fost creată rezerva privind datoriile debitoare neachitate în termen de 4 luni din contul beneficiului de bilanţ (pînă la impunere). În luna ianuarie 1997 cheltuielile de producţie au fost majorate, incluzîndu-se în componenţa lor cheltuielile pentru utilizarea apei de către Uzina de frigidere, în mărime de 2548 lei, astfel diminuîndu-se venitul impozabil cu aceeaşi sumă şi încălcîndu-se prevederile Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova "Despre aprobarea Regulamentului de bază cu privire la structura cheltuielilor de fabricare şi desfacere a producţiei (lucrărilor, serviciilor), incluse în preţul de cost şi modul de formare a rezultatelor financiare ale întreprinderilor" nr.340 din 02.06.93. Consumurile incluse în costul producţiei pentru 9 luni ale anului 1998 au fost majorate cu 159403 lei, inclusiv: pentru apă şi energia electrică utilizate de către secţia de producere a salamului - în sumă de 8873 lei; fără documente primare de confirmare a consumurilor au fost trecute la cheltuieli de producţie - 149218 lei, astfel încălcîndu-se prevederile art.15, pct.(1), alin.(a) din Legea contabilităţii nr. 426-XIII din 04.04.95. În perioada supusă controlului au avut loc cazuri de neasigurare a integrităţii şi gestionării eficiente a mijloacelor băneşti. S.A. "Moldovahidromaş" a achitat datoriile (în baza scrisorii de garanţie fără număr din 15.10.94) pentru creditul în mărime de 277,35 mii lei, obţinut de către S.R.L. "Inprom" la filiala "Zorile" a BCA "Moldindconbank". Factorii de decizie ai Societăţii (dl M.Rusu şi dna A.Djaman) la 20.12.95 au semnat o scrisoare de garanţie pentru creditul în mărime de 200,0 mii lei primit de către firma industrială de comerţ "RLC" care la fel nu şi-a onorat obligaţiunile faţă de bancă şi datoriile în sumă de 362,7 mii lei au fost înaintate societăţii pentru achitare, dar în perioada controlului au fost retrase din fişier. Fără act de estimare Uniunii industriaşilor i-a fost eliberat automobilul VAZ-2107 pentru achitarea pe anul 1997 a cotizaţiilor de membru în valoare de 10,0 mii lei. La fel a fost realizată macaraua hidraulică tip "MTP-2" în valoare de 80,0 mii lei în contul achitării pentru lucrările îndeplinite de către întreprinderea "Monolit-52". Pe parcursul anului 1997 au avut loc sustrageri de bunuri materiale la filiala din s.Roşcana - pompe în sumă de 501830 lei. În barul centrului comercial lipsa bunurilor constituie suma de 4380,0 lei. Pe perioada supusă controlului contabilitatea Societăţii n-a ţinut evidenţa strictă a calculării şi achitării plăţii de arendă, operaţiile contabile în baza contractelor încheiate nu şi-au găsit oglindire în registrele de evidenţă, cartea mare, dări de seamă, astfel încălcîndu-se prevederile art. 27 şi 28 din Legea contabilităţii. Majoritatea arendaşilor nu respectă termenele de achitare. Soldul datoriei neachitate la 01.10.98 constituie 75,4 mii lei. Unsprezece arendaşi din 19 n-au achitat pentru anul 1998 nici un bănuţ, iar Uniunea industriaşilor are datorii pentru anii 1996-1998 în mărime de 21,6 mii lei. Societatea pe Acţiuni "Moldovahidromaş" avea datorii debitoare la 01.10.98 de 9398,6 mii lei, dintre care datorii cu termen de prescripţie expirat de 3 ani - 171,9 mii lei. La 01.03.99 datoriile debitoare ale Societăţii constituiau 5382,3 mii lei, dintre care datorii cu termenul de prescripţie expirat - 330,5 mii lei, iar datoria debitoare de la consignaţii - 2122,2 mii lei. Suma valutei nerepatriate de la agenţii economici străini la 01.10.98 alcătuia 1658770 lei, inclusiv de la agenţii economici "Inotep" (or.Moscova) - 945177 lei; "Nesco Impex" (România) - 232345 lei; "Haifon" (Vietnam) -66154 lei. În consecinţă, încălcările depistate în activitatea economico-financiară a S.A."Moldovahidromaş" sînt cauzate de ieresponsabilitatea conducerii Societăţii (preşedintele Consiliului dl M.Rusu, director general N.Sofroni) faţă de respectarea prevederilor actelor normative în vigoare, Acordului-memorandum, precum şi faţă de aplicarea principiilor de economicitate, raţionalitate şi eficenţă în gestionarea mijloacelor materiale şi financiare ale întreprinderii. Curtea de Conturi a Republicii Moldova, ţinînd cont de încălcările şi neajunsurile depistate în activitatea economico-financiară a S.A. "Moldovahidromaş", în baza prevederilor art.25 din Legea privind Curtea de Conturi nr. 312-XIII din 08.12.94, H O T Ă R Ă Ş T E : 1. A propune Consiliului Societăţii pe Acţiuni "Moldovahidromaş": a) aducerea la cunoştinţa acţionarilor, în conformitate cu prevederile art.90 din Legea cu privire la societăţile pe acţiuni, a rezultatelor controlului efectuat de Curtea de Conturi; b) luarea de măsuri pentru lichidarea încălcărilor depistate pe parcursul controlului, inclusiv : - rambursarea datoriilor debitoare, mărimea cărora la 01.03.99 constituia suma de 5382,3 mii lei, dintre care datorii cu termenul de prescripţie expirat - de 330,5 mii lei, precum şi a datoriilor de la consignaţii în sumă de 2122,2 mii lei; - respectarea prevederilor Hotărîrii Guvernului nr.306 din 15.05.95 privind repartizarea a cel puţin 60 la sută din beneficiul rămas la dispoziţia întreprinderii pentru dezvoltarea producţiei şi completarea mijloacelor circulante; - achitarea datoriilor faţă de bugetul de stat şi Fondul Social; - revizuirea tuturor contractelor încheiate cu agenţii economici în scopul determinării raţionalităţii, eficacităţii şi corespunderii lor cu prevederile legislaţiei în vigoare. 2. A lua act că conducerea S.A. "Moldovahidromaş" a întreprins un şir de măsuri privind lichidarea neajunsurilor depistate pe parcursul controlului, inclusiv corectarea sumei incluse neîntemeiat în costul producţiei în mărime de 159403 lei, repatrierea valutei. 3. A informa Ministerul Finanţelor şi Consiliul Creditorilor de Stat (dl A.Arapu) despre nerespectarea de către Societatea pe Acţiuni "Moldovahidromaş" (preşedinte al cîrmuirii dl Mircea Rusu, director general dl Nicolae Sofroni) a unor condiţii ale Acordului-memorandum de conciliere încheiat la 25.07.95 şi reîncheiat la 26.03.96 cu S.A. "Moldovahidromaş" şi a cere luarea măsurilor respective. 4. A cere de la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat (dl N.Bivol) efectuarea verificării corectitudinii cheltuielilor de producţie la S.A. "Moldovahidromaş" în legătură cu introducerea în preţul de cost a cheltuielilor neîntemeiate. 5. Despre îndeplinirea cerinţelor pct.1, 3 şi 4 ale prezentei hotărîri a informa Curtea de Conturi în termen de o lună. 6. Prezenta hotărîre poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiţie în termen de 10 zile de la data primirii. PREŞEDINTELE CURŢII DE CONTURI Vasile COZMA Chişinău, 24 martie 1999. Nr. 17.