BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.24 din 07.07.2015 privind Raportul auditului conformităţii exerciţiului bugetar şi gestionării patrimoniului public în cadrul autorităţilor publice locale din raionul Floreşti pe anul 2014

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
07.07.2015

CURTEA DE CONTURI

H O T Ă R Î R E

privind Raportul auditului conformităţii exerciţiului bugetar şi

gestionării patrimoniului public în cadrul autorităţilor publice

locale din raionul Floreşti pe anul 2014

nr. 24  din  07.07.2015

 (în vigoare 28.08.2015) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 241-246 art. 25 din 28.08.2015

* * *

Curtea de Conturi, în prezenţa vicepreşedintelui raionului Floreşti, dl Procopii Şura, specialistului principal al Oficiului Teritorial Soroca al Cancelariei de Stat, dna Olesea Dolganiuc, şefului Direcţiei Finanţe a Consiliului raional Floreşti, dna Svetlana Grîu, şefului Secţiei cultură, turism, tineret şi sport a Consiliului raional Floreşti, dna Ina Litra, şefului adjunct al Direcţiei Educaţie Floreşti, dna Larisa Novac, şefului de secţie din cadrul Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Floreşti, dl Vasili Matei, şefului Direcţiei administrarea proprietăţii publice a Agenţiei Proprietăţii Publice, dl Mihail Doruc, şi primarilor (ex-primarilor): or.Floreşti, dl Grigori Cojocaru; or.Ghindeşti, dl Mihail Bulat; s.Băhrineşti, dna Feodosia Bunescu; com.Ghindeşti, dl Gheorghe Falcă, călăuzindu-se de art.2 alin.(1) şi art.4 alin.(1) lit.a) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.20081, a examinat Raportul auditului conformităţii exerciţiului bugetar şi gestionării patrimoniului public în cadrul autorităţilor publice locale din raionul Floreşti pe anul 2014.

Misiunea de audit a fost realizată în temeiul art.28, art.30 şi art.31 din Legea nr.261-XVI din 05.12.2008 şi în conformitate cu Programul activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 20152, avînd drept scop verificarea respectării de către autorităţile administraţiei publice locale (în continuare – AAPL) din raionul Floreşti a prevederilor actelor normative în procesul bugetar; corespunderii cadrului normativ şi analitic al procedurilor de evaluare, planificare şi administrare a impozitelor/taxelor locale, precum şi de planificare, executare şi raportare a cheltuielilor bugetare; administrării şi integrităţii patrimoniului public.

Auditul a fost realizat în conformitate cu Standardele internaţionale de audit ale instituţiilor supreme de audit, puse în aplicare prin hotărîrea Curţii de Conturi3, şi potrivit cadrului normativ-metodologic instituţional aferent. Probele de audit au fost obţinute prin examinarea rapoartelor privind execuţia bugetară, rapoartelor financiare ale entităţilor supuse auditării, registrelor contabile; verificarea documentelor primare; analiza indicatorilor şi a unor date semnificative; observaţii directe, precum şi prin analiza explicaţiilor persoanelor cu funcţii de răspundere din cadrul entităţilor supuse auditului. La fel, au fost examinate deciziile şi dispoziţiile Consiliului raional şi ale preşedintelui raionului, actele organelor deliberative şi executive ale unităţilor administrativ-teritoriale (în continuare – UAT) de nivelul I.

____________________________

1M.O., 2008, nr.237-240, art.864.

2Hotărîrea Curţii de Conturi nr.57 din 08.12.2014 “Privind aprobarea Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2015”.

3Hotărîrea Curţii de Conturi nr.60 din 11.12.2013 “Cu privire la aplicarea Standardelor Internaţionale de Audit ale Instituţiilor Supreme de Audit de nivelul 3 – ISSAI 100, ISSAI 200, ISSAI 300, ISSAI 400, în cadrul misiunilor de audit ale Curţii de Conturi”.

Examinînd rezultatele auditului şi audiind Raportul prezentat, precum şi explicaţiile persoanelor cu funcţii de răspundere prezente în şedinţa publică, Curtea de Conturi

A CONSTATAT:

Abaterile şi iregularităţile admise în anul 2014 în cadrul procesului bugetar şi gestionării patrimoniului public de către AAPL din raionul Floreşti atestă că autorităţile respective nu au manifestat o preocupare relevantă pentru cuantificarea şi evaluarea materiei impozabile aferente formării surselor de completare a bugetelor locale, în vederea realizării intereselor de dezvoltare economică şi socială a teritoriului administrat. De asemenea, autorităţile locale au manifestat un spirit neeconomicos şi neriguros în administrarea patrimoniului proprietate publică. În acest context, auditul relevă următoarele.

• În perioada supusă auditării, AAPL nu au identificat şi nici evaluat potenţialul economico-financiar, respectiv, nu au asigurat fundamentarea la justa valoare a bazei de impozitare, inclusiv prin estimarea şi prognozarea relevantă a indicilor fiscal-bugetari, care ar asigura stabilitatea financiară a bugetelor UAT (de nivelul I şi nivelul II) din raion, cu evitarea disproporţiilor şi inegalităţilor în stabilirea relaţiilor interbugetare la nivelul acestor bugete. Totodată, neasigurarea instrumentelor analitice şi deficienţele cadrului metodologic au avut ca rezultat discrepanţe în aspect de estimare a veniturilor. În consecinţă, la unele impozite/taxe au fost încasate mijloace cu 12,6 mil.lei mai mult faţă de cele aprobate. În acelaşi timp, la alte categorii de impozite/taxe nu au fost acumulate mijloace în sumă de 1,7 mil.lei. De asemenea, neidentificarea şi neevaluarea surselor aferente finanţelor publice au determinat neîncasarea veniturilor în bugetele locale în sumă totală de la 4,8 mil.lei pînă la 6,2 mil.lei.

• Managementul cheltuielilor nu corespunde rigorilor legale, astfel fiind admise o serie de abateri şi nereguli, care au diminuat eficienţa alocaţiilor, exprimate prin:

√ aprobarea incorectă a cheltuielilor la salarizare în sumă de 69,5 mii lei;

√ nerespectarea prevederilor legale la executarea cheltuielilor pentru retribuirea muncii, ceea ce a condiţionat efectuarea plăţilor neregulamentare la acest capitol în sumă de 259,8 mii lei;

√ abaterile de la cadrul legal la executarea cheltuielilor de întreţinere a activităţii instituţiilor au condiţionat plăţi neregulamentare în sumă de 115,9 mii lei;

√ neasigurarea normei financiare la alimentarea copiilor din instituţiile preşcolare;

√ administrarea ineficientă a mijloacelor financiare din fondul de rezervă prin efectuarea cheltuielilor care nu au caracter excepţional şi imprevizibil, în sumă de 476,2 mii lei, şi contrar destinaţiei şi competenţei legale, în sumă de 430,9 mii lei;

√ prezenţa unor iregularităţi şi erori în activitatea de amenajare a teritoriului, care au fost determinate de nerespectarea procedurilor regulamentare la achiziţionarea serviciilor, în sumă de 2,7 mil.lei, şi efectuarea de cheltuieli neargumentate şi iraţionale, în sumă de 49,9 mii lei;

√ gestiunea neconformă a mijloacelor destinate investiţiilor şi reparaţiilor capitale, care a generat nereguli şi erori de tipul: executarea lucrărilor în lipsa documentaţiei de proiect, elaborată şi verificată regulamentar – 2,2 mil.lei; lucrări achitate, dar neexecutate – 410,6 mii lei; recepţionarea lucrărilor cu abateri de la cele contractate – 45,7 mii lei; lipsa garanţiei bancare de bună execuţie a lucrărilor – 76,6 mii lei; cheltuieli ineficiente din cauza neexecutării contractelor şi cheltuielilor de judecată – 71,7 mii lei; contractarea lucrărilor fără acoperire financiară – 81,4 mii lei; procese-verbale recepţionate neregulamentar – 390,7 mii lei; activitatea ineficientă a membrilor grupului de lucru pentru achiziţii publice, fapt ce a lipsit UAT de sursele financiare din fondul rutier – 1,5 mil.lei.

• Sistemul de management al AAPL (de nivelul I şi nivelul II) ce nu asigură regularitatea şi legalitatea administrării patrimoniului public, precum şi lipsa la autorităţile publice locale a unui cadru de reglementare a modului de gestionare a patrimoniului public local s-au soldat cu:

√ neasigurarea înregistrării regulamentare a drepturilor asupra bunurilor imobile în valoare de 24,1 mil.lei;

√ contabilizarea necorespunzătoare a bunurilor patrimoniale în sumă totală de 10,5 mil.lei;

√ neatingerea obiectivelor propuse la implementarea proiectelor investiţionale în sumă de 1,8 mil.lei.

• Verificările asupra conformării cerinţelor şi recomandărilor din auditul efectuat anterior de Curtea de Conturi relevă faptul că managementul AAPL din raion nu a fost exigent în remedierile de rigoare. Astfel, din 26 de recomandări expuse în Hotărîrea precedentă a Curţii de Conturi nr.24 din 21.07.20114, 18 nu au fost executate.

____________________________

4Hotărîrea Curţii de Conturi nr.24 din 21.07.2011 “Privind Raportul auditului bugetului raional Floreşti pe anul 2010 şi gestionării patrimoniului public”.

În concluzie, auditul public extern reiterează că iregularităţile constatate sînt rezultatul iresponsabilităţii de care au dat dovadă factorii de decizie la utilizarea banilor publici şi la gestionarea patrimoniului public local, precum şi al lipsei unui sistem de control intern eficient în toate domeniile supuse auditării.

Reieşind din cele expuse, în temeiul art.7 alin.(1) lit.a), art.15 alin.(2) şi alin.(4), art.16 lit.c) şi art.34 alin.(3) din Legea nr.261-XVI din 05.12.2008, Curtea de Conturi

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Raportul auditului conformităţii exerciţiului bugetar şi gestionării patrimoniului public în cadrul autorităţilor publice locale din raionul Floreşti pe anul 2014, anexat la prezenta Hotărîre.

2. Prezenta Hotărîre şi Raportul de audit se remit:

2.1. Consiliului raional Floreşti, preşedintelui raionului; consiliilor locale şi primarilor oraşelor Floreşti, Ghindeşti, Mărculeşti şi satelor/comunelor Băhrineşti, Gura Căinarului, Gura Camencii, Izvoare, Prajila, Rădulenii Vechi, Roşietici, Alexeevca, Caşunca, Cerniţa, Ciripcău, Ciutuleşti, Coşerniţa, Cuhureştii de Jos, Cuhureştii de Sus, Cunicea, Domulgeni, Frumuşica, Ghindeşti, Japca, Lunga, Mărculeşti, Napadova, Nicolaevca, Prodăneşti, Sănătăuca, Sevirova, Ştefăneşti, Temeleuţi, Tîrgul Vertiujeni, Trifăneşti, Vertiujeni, Vărvăreuca şi Zăluceni; directorilor Liceelor Teoretice “Anton Cehov”, “Mihai Eminescu”, “Ion Creangă” şi şcolii primare din or.Floreşti, precum şi Liceului Teoretic “Alexei Mateevici” din s.Sănătăuca, pentru implementarea recomandărilor indicate în Raportul de audit, cu determinarea acţiunilor concrete în vederea înlăturării deficienţelor constatate, precum şi cu stabilirea termenelor şi a persoanelor responsabile de realizarea acestora;

2.2. Inspectoratului Fiscal Principal de Stat şi Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Floreşti, pentru informare, şi se cere Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Floreşti confruntarea indicilor din Sistemul informaţional instituţional cu datele primăriilor din raion privind identificarea/evaluarea materiei de impozitare aferente constituirii bazei de venituri bugetare şi sporirea gradului de conformare voluntară;

2.3. Ministerului Finanţelor, pentru documentare, şi se recomandă:

- reverificarea plenitudinii proiecţiilor fiscal-bugetare întocmite de către autoritatea financiară din cadrul CR Floreşti pentru determinarea transferurilor destinate susţinerii financiare a bugetelor locale respective;

- ajustarea cadrului normativ în materie de evidenţă şi evaluare a bunurilor imobiliare aflate la o etapă de finisare de 50% şi mai mult;

2.4. Ministerului Economiei, pentru informare şi luare de atitudine privind asigurarea raportării corespunzătoare de către AAPL a informaţiei despre patrimoniul public gestionat, precum şi a înregistrării corespunzătoare a acestuia în Registrul patrimoniului public;

2.5. Ministerului Transportului şi Infrastructurii Drumurilor, pentru informare, şi se recomandă revizuirea/ajustarea normelor de consum de combustibil şi lubrifianţi în transportul auto;

2.6. Oficiului teritorial Soroca al Cancelariei de Stat, pentru informare, şi se cere asigurarea controlului administrativ al activităţii AAPL (de nivelul I şi nivelul II) potrivit cadrului legal, în vederea neadmiterii încălcărilor şi neajunsurilor constatate în Raportul de audit;

2.7. Guvernului, pentru informare şi conformarea autorităţilor publice centrale de resort şi a celor locale privind respectarea cadrului legal şi regulator în materie de evidenţă/cadastrare/integritate a patrimoniului public gestionat;

2.8. Preşedintelui Republicii Moldova şi Parlamentului Republicii Moldova, pentru informare;

2.9. Comisiilor parlamentare permanente: economie, buget şi finanţe; administraţie publică şi dezvoltare regională, pentru informare.

3. Se ia act că, pe parcursul desfăşurării misiunii de audit, primăria com.Gura Căinarului a încheiat contractul de arendă a terenurilor agricole cu suprafaţa de 4,9 ha în sumă de 4,5 mii lei, iar alte 2 AAPL şi o instituţie publică au întreprins măsuri privind îndeplinirea lucrărilor constatate ca neexecutate în sumă de 273,2 mii lei.

4. Dată fiind revendicarea în Raportul de audit, anexat la prezenta Hotărîre, a recomandărilor precedentelor misiuni de audit extern, se exclude din regim de monitorizare Hotărîrea Curţii de Conturi nr.24 din 21.07.2011 “Privind Raportul auditului bugetului raional Floreşti pe anul 2010 şi gestionării patrimoniului public”.

5. Despre măsurile întreprinse pentru executarea subpunctelor 2.1.-2.5. din prezenta Hotărîre, se va informa Curtea de Conturi în termen de 12 luni din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

6. Prezenta Hotărîre se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în conformitate cu art.34 alin.(7) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008.

Aprobat

prin Hotărîrea Curţii de Conturi

nr.24 din 7 iulie 2015

RAPORTUL

auditului conformităţii exerciţiului bugetar şi gestionării patrimoniului

public în cadrul autorităţilor publice din raionul Floreşti pe anul 2014

INTRODUCERE

Prezenta misiune de audit a fost realizată în temeiul prevederilor art.28 şi art.31 din Legea nr.261-XVI din 05.12.20081 şi în conformitate cu Programul activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2015, avînd drept scop evaluarea conformităţii exerciţiului bugetar şi administrării/asigurării integrităţii patrimoniului public, funcţionalităţii procesului bugetar şi asigurării disciplinei financiare.

Informaţiile generale privind raionul Floreşti, cadrul normativ şi legislativ relevant (care vizează bazele juridice, organizatorice şi financiare de constituire şi utilizare a bugetului raionului, precum şi evidenţa contabilă în cadrul autorităţilor publice supuse auditării), derularea procesului bugetar sînt expuse în Anexa nr.1 la prezentul Raport de audit. Anexa nr.2 cuprinde contextul general privind executarea veniturilor şi cheltuielilor bugetelor UAT, iar obiectivele auditului, domeniul de aplicare şi metodologia sînt prezentate în Anexa nr.3. În scop informativ, datele-cheie sintetizate privind exerciţiul bugetar 2014 sînt expuse în Anexele nr.4-7, iar în Anexele nr.8-12 se prezintă informaţiile cu privire la neregulile şi abaterile sintetizate pe obiectivele auditului.

CONSTATĂRI, CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

OBIECTIVUL I: Au identificat, evaluat şi colectat UAT veniturile bugetare în conformitate cu cadrul legal în vigoare, inclusiv cu Legea privind finanţele publice locale?

Pornind de la faptul că derularea procesului bugetar la nivel local are loc în contextul procesului bugetar realizat la scară naţională şi reprezintă agenda/calendarul de acţiuni în care se determină capacitarea autorităţilor de resort privind cuantificarea şi evaluarea resurselor disponibile aferente realizării obiectivelor propuse, AAPL din raionul Floreşti urmează să efectueze o analiză amplă şi complexă asupra bazei economico-financiare aferente formării veniturilor bugetare – în general, inclusiv proprii – în particular. Prezenţa unor iregularităţi instituţionale, cum ar fi lipsa sau irelevanţa unor obiective de consolidare a bazei economico-financiare a teritoriului, cadrul metodologic neajustat şi instrumentele analitice neadecvate de evaluare a prognozelor fiscal-bugetare aferente formării indicatorilor credibili au condus la subevaluarea veniturilor în ansamblu la formarea bugetelor locale.

Deficienţele în procesul de formare şi realizare a veniturilor au generat gradul sporit de transferuri din bugetul de stat pentru susţinerea financiară a teritoriului, precum şi au constituit un impediment major în dezvoltarea instituţională a AAPL privind sporirea veniturilor proprii, astfel diminuînd capacitatea lor de a finanţa cheltuielile de interes public pentru dezvoltarea teritoriilor.

Cele mai semnificative probleme, precum şi aspecte generatoare de nereguli şi riscuri la compartimentul respectiv sînt expuse în subcapitolele următoare.

• Auditul a relevat gestiunea cu rezerve a subprocesului de elaborare a bugetelor UAT, inclusiv neelaborarea şi nefundamentarea unei baze de impozitare credibile, impactul constituind nepunerea integrală în circuit a surselor disponibile consolidării bazei financiare a AAPL.

Nivelul de execuţie a veniturilor bugetelor UAT din raionul Floreşti (de la 53,6% pînă la 552,9%)2 relevă discrepanţe în aspect de estimare a veniturilor. În procesul de planificare, veniturile bugetare pentru anul 2014 au fost aprobate la un nivel sub posibilităţile reale de acumulare. În consecinţă, la unele impozite/taxe au fost încasate mijloace cu 12,6 mil.lei mai mult faţă de cele aprobate. În acelaşi timp, la alte categorii de impozite/taxe nu au fost acumulate mijloace în sumă de 1,7 mil.lei. Decalajul dintre cifrele stabilite şi cele realizate relevă existenţa derapajelor în subprocesul de evaluare şi prognozare a veniturilor, ce se exprimă prin lipsa unor date concludente şi veridice privind baza de impozitare. În majoritatea cazurilor, în procesul de planificare a tipurilor de impozite/taxe, DF s-a limitat doar la calcule tehnice asupra executării veniturilor din anul precedent şi prognoza veniturilor prezentată de AAPL, fără a verifica şi contrapune calculele cu alte surse, excepţie făcînd impozitul funciar la care indicii principali au fost contrapuşi cu darea de seamă funciară.

• La estimarea veniturilor bugetare din impozitul pe venitul din salariu (cap.111.01), auditul a identificat rezerve neluate în calcul pentru anul 2014 de circa 4,5 mil.lei.

În anul 2014, ponderea veniturilor curente în totalul celor provenite din impozitul pe venitul din salariu a constituit 34,2%, acestea fiind aprobate în sumă de 23,4 mil.lei, rectificate în sumă de 24,6 mil.lei şi realizate în sumă de 27,9 mil.lei (sau cu 4,5 mil.lei mai mult decît au fost aprobate). În acest context, auditul denotă că, în cadrul prognozării veniturilor pe anul 2014, AAPL de nivelul I au prezentat DF indici irelevanţii la acest tip de impozit privind fondul de salarizare şi alţi indicatori necesari, precum: numărul salariaţilor, grila de salarizare, numărul persoanelor întreţinute, avînd ca bază a estimării/prognozării veniturilor doar datele privind evoluţia veniturilor realizate la acest subcapitol în anii precedenţi şi executarea scontată în anul de elaborare a proiectelor de buget. Mai mult decît atît, deşi DF a solicitat unele informaţii de la IFS Floreşti şi DS, acestea n-au fost aplicate la estimarea prognozei veniturilor pentru anul 2014, ceea ce denotă caracterul formal al informaţiilor. Prin urmare, neconformităţile menţionate au condiţionat neidentificarea surselor posibile ale formării bugetelor locale, sporind dependenţa acestora de transferurile din bugetul de stat şi aplicarea în cadrul estimărilor bugetare a unei baze de calcul irelevante.

• Nu au fost estimate şi aprobate corespunzător veniturile din alte impozite pe venit (cap.111.09), care au fost executate doar la nivel de 59,1%.

Verificarea plenitudinii şi corectitudinii declarării veniturilor persoanelor fizice provenite din tranzacţiile de vînzare/schimb al activelor de capital este foarte dificilă, deoarece nu poartă un caracter sistemic, iar autoritatea fiscală nu dispune şi nu operează cu informaţii conexe (notari, firme de brokeraj, activităţi individuale etc.), care ar permite evaluarea obligaţiilor fiscale în acest sens. În contextul celor menţionate, se atestă irelevanţa modului de fundamentare a veniturilor din acest tip de impozit. Astfel, în cadrul elaborării bugetelor, DF a prognozat şi aprobat veniturile la capitolul respectiv în sumă totală de 1000,0 mii lei, unicul reper fiind datele executării scontate, în lipsa informaţiilor privind baza şi obiectul impozabil. Ca urmare veniturile din sursa menţionată au fost executate doar în sumă totală de 591,4 mii lei.

• Nu corespunde rigorilor procesul de prognozare a impozitului pe venitul din activitatea de întreprinzător (cap.111.20, cap.111.21), impozitului pe venitul din suma dividendelor achitate (cap.111.22), precum şi impozitului pe venitul din activitatea operaţională (cap. 111.23), iar deficienţele constatate denotă existenţa unor neconformităţi în procesul dat.

Potrivit Notelor metodologice3 privind elaborarea de către AAPL a proiectelor de buget pe anul 2014, ca bază pentru calcularea sumei venitului impozabil servesc datele obţinute la prelucrarea de către organele fiscale teritoriale a formularului IRV09 “Darea de seamă privind suma venitului achitat şi impozitul pe venit reţinut din acesta” pe anii 2011-2012, precum şi indicatorii macroeconomici, unul dintre care este creşterea PIB în termeni nominali, însă DF nu a luat în considerare aceste indicaţii. Mai mult decît atît, potrivit explicaţiilor responsabililor de la DF, prognozarea acestor venituri s-a efectuat doar în baza informaţiilor prezentate de AAPL de nivelul I şi nivelul II, nefiind solicitate informaţiile de rigoare de la autoritatea fiscală teritorială şi de la DS.

De menţionat că nici autorităţile locale şi nici IFS nu au efectuat o analiză amplă şi complexă a cazurilor menţionate pentru asigurarea evaluărilor şi proiecţiilor susţinute şi raportate la potenţialul economic aferent formării bazei de impozitare, ceea ce, la fel, denotă o conlucrare ineficientă între DF, primării şi IFS. Ca urmare, veniturile din sursele în cauză au fost prognozate şi aprobate în bugetul raionului pentru anul 2014 în sumă totală de peste 16,6 mil.lei, pe cînd realizarea acestora a constituit în total circa 19,9 mil.lei, sau cu 3,2 mil.lei peste nivelul aprobat, ceea ce, la rîndul său, a condiţionat stabilirea incorectă a relaţiilor interbugetare.

• AAPL ale UAT şi serviciul fiscal nu au demonstrat un interes pe măsură privind estimarea, calcularea şi colectarea deplină la buget a impozitelor pe proprietate. Totodată, nerespectarea cadrului legal-normativ, monitorizarea ineficientă a procesului de evaluare şi colectare a veniturilor, precum şi lipsa unor proceduri ale controlului intern au determinat nerealizarea conformă a veniturilor din impozitele menţionate.

În anul 2014, aceste impozite au fost aprobate în sumă totală de 9531,3 mii lei, precizate – în sumă de 9527,4 mii lei, fiind încasate în sumă de 9160,9 mii lei (sau la nivel de 96,1% faţă de cele precizate). Mai mult decît atît, la etapa de raportare şi de executare, UAT de nivelul I au prezentat la DF note informative privind executarea veniturilor pentru anul 2014 în mod formal, fără a efectua o analiză desfăşurată şi fără a stabili cauzele neexecutării părţii de venituri pe parcursul mai multor ani. Totodată, nerealizarea conformă a veniturilor din impozitul menţionat a fost determinată şi de menţinerea unui sistem insuficient de management financiar şi control în entităţile publice, în conformitate cu prevederile regulamentare4, exprimat prin neelaborarea şi neimplementarea unor proceduri ale controlului intern la componenta dată, lipsa unei conlucrări dintre AAPL cu IFS Floreşti.

• AAPL din raionul Floreşti nu au întreprins măsurile de rigoare în vederea impozitării regulamentare a bunurilor imobiliare în construcţie, aflate la o etapă de finisare de 50% şi mai mult.

Deşi conform art.278 din Codul fiscal5, obiectul impunerii cu impozitul pe bunurile imobiliare sînt construcţiile aflate la o etapa de finisare de 50% şi mai mult, AAPL nu în toate cazurile ţin evidenţa acestora, respectiv, şi ÎS “Cadastru” nu efectuează evaluarea lor în scopuri fiscale, iar IFS nu le impozitează. Totodată, auditul relevă lipsa unor acte normative în scopul implementării prevederilor respective din Codul fiscal, precum şi a unei instituţii abilitate cu stabilirea gradului de finisare a construcţiei în acest scop. Toate acestea afectează integritatea bazei fiscale şi constituie un impediment în administrarea conformă a impozitului pe bunurile imobiliare.

Urmare a verificărilor efectuate, auditul a identificat 21 de construcţii neînregistrate la OCT Floreşti şi neevaluate în scopuri fiscale, ceea ce determină riscul necalculării şi neîncasării impozitului respectiv.

• Planificarea neconformă şi administrarea ineficientă a veniturilor din taxele locale. Astfel,

√ potrivit art.290 din Codul fiscal, subiecţi ai impunerii cu taxa pentru amenajarea teritoriului sînt persoanele juridice sau fizice, înregistrate în calitate de întreprinzător, care dispun de bază impozabilă. Însă, AAPL din raion nu au asigurat estimarea regulamentară a veniturilor din taxa pentru amenajarea teritoriului (cap.122.28), aprobarea veniturilor din sursa nominalizată fiind efectuată în absenţa numărului mediu scriptic trimestrial al salariaţilor şi/sau fondatorilor întreprinderilor.

De menţionat că deşi executarea veniturilor la taxa nominalizată în anii 2012-2013 a constituit, respectiv, 1000,0 mii lei şi 1131,6 mii lei, pentru anul 2014 taxa dată a fost aprobată în sumă de 973,5 mii lei, totodată executarea constituind 1151,0 mii lei sau cu 177,5 mii lei mai mult faţă de planul aprobat;

√ CO Floreşti în temeiul art.296 lit.a) din Codul fiscal, a decis scutirea de taxa pentru unităţile de comerţ a unui agent economic, în sumă de 9,0 mii lei, nerespectînd prevederile art.6 alin.(8) lit.c) din Codul fiscal care prevede că un principiu de bază la determinarea impozitelor şi taxelor este şi echitatea fiscală – tratare egală a persoanelor fizice şi juridice, care activează în condiţii similare, în vederea asigurării unei sarcini fiscale egale.

• Procesul de colectare a veniturilor proprii este afectat de nereguli şi nu asigură o administrare eficientă a plăţilor cuvenite bugetelor locale.

AAPL din raion nu au dat dovadă de preocupare punctuală şi suficientă pentru evaluarea şi colectarea tuturor veniturilor proprii provenite din gestionarea terenurilor şi bunurilor proprietate publică a UAT. Nerespectarea prevederilor legislaţiei funciare, lipsa unor proceduri ale controlului intern la componenta dată, precum şi exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de către angajaţii AAPL au lipsit bugetele locale de venituri în sumă totală de minimum 3849,8 mii lei şi maximum de 5227,9 mii lei6. Auditul relevă necesitatea de îmbunătăţire a managementului la componenta dată, inclusiv prin elaborarea unor reglementări referitor la evidenţa şi urmărirea plăţilor provenite din gestionarea terenurilor şi bunurilor proprietate publică, menite să asigure atît calcularea şi încasarea integrală a plăţilor, cît şi evidenţa datoriilor.

Pentru susţinerea celor expuse, se exemplifică următoarele situaţii.

• Nereflectarea în evidenţa contabilă a creanţelor de la darea în arendă a terenurilor şi darea în locaţiune a bunurilor AAPL.

Potrivit prevederilor regulamentare7, evidenţa sumelor calculate pentru plata arendei şi a altor contribuţii se ţine la contul extrabilanţier 03 “Sume calculate”. Pe măsura încasării sumelor calculate, se diminuează datoriile debitoare, totodată, încasarea sumelor, precum şi transferul lor urmînd a fi reflecte în conturile bilanţiere8. Însă, în pofida reglementărilor menţionate, serviciile contabile din cadrul AAPL nu au reflectat în evidenţa contabilă pentru anul 2014, la contul extrabilanţier respectiv, creanţele de la darea în arendă a terenurilor la data de 01.01.2014 în sumă de 922,7 mii lei şi la data de 01.01.2015 în sumă de 966,0 mii lei. Se relevă, că lipsa unei evidenţe analitice generează riscul de fraudă şi neonorarea de către agenţii economici a obligaţiilor asumate.

• Multiple nereguli au fost constatate la colectarea plăţilor pentru arenda terenurilor cu altă destinaţie decît cea agricolă.

Probele de audit acumulate la acest compartiment denotă că planificarea veniturilor la cap.121.33 “Arenda terenurilor cu altă destinaţie decît cea agricolă”, a fost efectuată fără a ţine cont de baza impozabilă. Pentru anul 2014, au fost aprobate venituri în sumă de 602,8 mii lei, acestea fiind executate în sumă de 1582,7 mii lei sau cu 979,9 mii lei mai mult ca aprobat. Mai mult decît atît, a fost constatată existenţa unor rezerve la planificarea şi încasarea veniturilor date. Astfel, potrivit prevederilor legale9, în cazul în care proprietarii obiectivelor privatizate sau ai întreprinderilor şi obiectivelor private nu au cumpărat, sau nu au arendat terenuri aferente acestora, de la aceştia se va încasa anual plata pentru folosirea terenului, stabilită în mod unilateral de consiliile locale, nu mai mică decît plata anuală pentru arendă calculată în funcţie de tipul localităţii conform prevederilor legale (0,2%, 0,5% etc.) şi nu mai mare de 10% din preţul normativ al pămîntului. Însă, ca rezultat al faptului că consiliile locale, prin deciziile sale, nu au stabilit unilateral mărimea plăţii pentru folosirea terenurilor aferente construcţiilor, AAPL din raion nu au încasat toate plăţile pasibile de la folosirea terenurilor proprietate publică a UAT, aferente subiecţilor privaţi, cu suprafaţa totală de 22 ha, în sumă de minimum 327,0 mii lei şi maximum 1637,0 mii lei.

În alt caz, deşi CO Floreşti a adoptat decizia privind stabilirea unilaterală a plăţii pentru folosirea terenurilor aferente, totuşi primăria or.Floreşti nu a întreprins măsurile corespunzătoare în vederea încasării tuturor plăţilor pasibile de la folosirea terenurilor proprietate publică a UAT, aferente subiecţilor privaţi, cu suprafaţa totală de 8,29 ha, în sumă totală de 428,1 mii lei (4% din preţul normativ al terenului).

• Au fost admise iregularităţi la colectarea plăţilor pentru arenda terenurilor cu destinaţie agricolă, ca rezultat bugetele locale fiind lipsite de venituri. Prin urmare, deficienţe care au generat nerealizarea veniturilor la bugetele UAT au fost admise la gestionarea terenurilor proprietate publică, precum şi la stabilirea şi încasarea plăţilor din arenda acestora. În acest sens se relevă că lipsa unui control adecvat din partea AAPL asupra gestionării terenurilor proprietate publică, precum şi monitorizarea insuficientă a relaţiilor privind stabilirea şi încasarea plăţilor pentru utilizarea acestora au afectat capacitatea AAPL de a realiza integral veniturile aferente bugetelor locale, în consecinţă nefiind încasate mijloace bugetare din arenda terenurilor proprietate publică. Astfel:

√ în conformitate cu prevederile regulamentare10, înainte de începerea licitaţiei, Comisia de licitaţiei stabileşte pasul licitării care nu va fi mai mic de 10 la sută din preţul de expunere, dar nu mai mare de 50 la sută, începutul licitaţiei fiind considerat momentul din care licitantul anunţă preţul de expunere al bunului şi pasul licitării. Însă urmare a atribuirii terenurilor agricole în arendă fără organizarea licitaţiilor publice respective, la unele AAPL bugetele locale au fost lipsite de venituri în sumă de minimum 16,8 mii lei (10%) şi maximum 84,7 mii lei (50%), ceea ce constituie pasul licitării;

√ ca rezultat al diminuării neîntemeiate a indicilor cadastrali, procentului şi suprafeţei terenurilor transmise în arendă, unele AAPL nu au realizat venituri în sumă de 65,6 mii lei;

√ urmare a folosirii terenurilor în lipsa contractelor de arendă, nu au fost încasate venituri în sumă de 449,9 mii lei şi impozitul funciar în sumă de 43,8 mii lei;

√ din lipsa clauzei în contractul de arendă privind modificarea ulterioară prin acord adiţional a plăţii de arendă în cazul modificării preţului normativ al pămîntului în conformitate cu prevederile Legii, au fost estimate venituri neîncasate în sumă de 25,5 mii lei.

• AAPL din raion nu au asigurat o administrare adecvată a terenurilor bazinelor acvatice, acest proces fiind afectat de unele deficienţe, care au condiţionat gestionarea neconformă a patrimoniului public şi neîncasarea veniturilor bugetare în sumă totală de 2383,4 mii lei.

În contextul celor menţionate se relevă că, avînd o sursă de venit neevaluată, constituită din terenurile ocupate de bazinele acvatice cu suprafaţa de 272,3 ha – proprietate publică a statului, AAPL din cadrul a 8 UAT nu au întreprins măsurile corespunzătoare în vederea stabilirii şi încasării tuturor plăţilor pasibile privind terenurile menţionate, ceea ce a condiţionat neacumularea mijloacelor bugetare în sumă de 2383,4 mii lei. De menţionat că suprafaţa bazinelor acvatice indicate este înregistrată ca proprietate a statului în temeiul Anexei nr.1 şi 2 la HG nr.1202 din 08.11.200111, aceasta fiind declarată neconstituţională prin Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.17 din 05.08.2003. Totodată, conform prevederilor art.14 din Legea nr.436-XVI din 28.12.200612, consiliul local administrează bunurile domeniului public şi ale celui privat ale satului şi decide darea în administrare, concesionarea, darea în arendă ori în locaţiune a bunurilor domeniului public şi ale celui privat ale satului în condiţiile legii, iar în temeiul art.9 şi 10 din Codul funciar13, competenţele privind fondul funciar din localităţi sînt atribuite consiliilor locale. Însă, în pofida faptului că unele AAPL au întreprins măsuri (inclusiv prin intermediul instanţelor de judecată) în vederea soluţionării situaţiilor aferente obiectivelor acvatice, totuşi nu s-a reuşit finalizarea legitimării dreptului de folosinţă a terenurilor de către AAPL, ceea ce generează iregularităţi, soldate cu neacumularea veniturilor pasibile bugetelor locale.

• AAPL de nivelul I din raion nu au asigurat o monitorizare conformă a procesului de administrare a bunurilor domeniului public, precum şi de calculare/încasare a plăţilor respective pentru locaţiunea bunurilor proprietate publică (cap. 121.35), nefiind calculate şi încasate venituri din sursa menţionată.

Potrivit prevederilor art.14 alin.(2) lit.c) din Legea nr.436-XVI din 28.12.2006, consiliul local decide darea în locaţiune a bunurilor publice ale UAT, iar potrivit pct.13 din Regulamentul aprobat prin HG nr.483 din 29.03.200814, selectarea locatarilor se efectuează prin organizare de licitaţii “cu strigare”, desfăşurate în modul stabilit de Guvern, sau prin negocieri directe. Modul de selectare a locatarului se stabileşte de către autoritatea abilitată şi se indică în acordul de dare în locaţiune. Prin urmare, nerespectînd cadrul regulator, primăria s.Rădulenii Vechi a transmis în locaţiune o încăpere cu suprafaţa de 120 m2 în lipsa deciziei consiliului local şi modului de selectare a locatarilor. La fel, auditul a constatat că chiriaşul a utilizat o suprafaţă mai mare cu 651,7 m2 decît cea contractată. Potrivit estimărilor de audit, în perioada auditată, urmau a fi planificate şi încasate venituri în sumă totală de 109,5 mii lei.

• CR şi AP nu au asigurat o monitorizare şi administrare conformă a veniturilor provenite din mijloacele speciale şi locaţiune, în sumă totală de 919,3 mii lei (inclusiv în 2014 - 252,4 mii lei).

Auditul relevă că veniturile planificate pentru anul 2014 la compartimentul mijloace speciale nu exprimă nivelul real de acumulare, cauza fiind necalcularea pe deplin a acestora şi neimpunerea spre plată, ceea ce nu corespunde prevederilor Legei nr.397-XV din 16.10.200315, astfel fiind diminuată responsabilitatea executorilor (ordonatorilor) de buget privind elaborarea proiectului de buget şi încasarea veniturilor conform prevederilor legale. În acest context, s-a constatat că CR nu a asigurat formarea şi administrarea regulamentară a mijloacelor speciale în sumă totală de 919,3 mii lei (inclusiv în anul 2014 – 252,4 mii lei).

Conform prevederilor art.898 din Codul Civil16, locatorul este obligat să efectueze reparaţia capitală a bunului închiriat dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Reparaţia capitală se efectuează în termenul stabilit în contract sau cînd reiese dintr-o necesitate stringentă. Nerespectarea de către locator a acestor obligaţii acordă locatarului dreptul să efectueze reparaţia capitală şi să treacă cheltuielile de reparaţie capitală în contul chiriei. Însă, contrar celor menţionate, CR a acceptat trecerea în contul plăţii de locaţiune a cheltuielilor de reparaţii capitale în lipsa documentelor justificative ce ar confirma executarea lucrărilor, plata de arendă pentru 2014 constituind 242,8 mii lei. Se atestă că, deşi în Raportul de audit precedent aprobat prin Hotărîrea Curţii de Conturi nr.24 din 21.07.2011, au fost constatate iregularităţi privind scutirea neargumentată de plata chiriei, autorităţile din cadrul CR nu au executat recomandările menţionate, ceea ce a condiţionat scutirea neregulamentară continuă (în perioada anilor 2011-2013) de plata chiriei în sumă totală de 658,5 mii lei17. Ca urmare iregularităţile admise au condiţionat neîncasarea veniturilor în sumă totală de 901,3 mii lei. Totodată, se atestă că serviciul contabil din cadrul AP nu a asigurat calcularea şi reflectarea în evidenţa contabilă a plăţii de locaţiune, ceea ce contravine prevederilor art.13 alin.(2) lit.f) din Legea nr.113-XIII din 27.04.200718.

La fel, a fost admisă: utilizarea gratuită a spaţiului public de către Inspecţia Teritorială a Muncii Floreşti, ceea ce a generat neîncasarea veniturilor (pe parcursul ultimilor 4 ani) în sumă totală de 11,5 mii lei (inclusiv anul 2014 -3,1 mii lei)19; aplicarea incorectă a coeficientului de ramură la calcularea plăţii de arendă pentru anul 2014, ceea ce a lipsit bugetul raional de venituri în sumă totală de 6,5 mii lei.

• O sursă pentru completarea veniturilor proprii o constituie restanţele contribuabililor faţă de bugetele UAT.

Potrivit informaţiilor din baza de date a IFS Floreşti, la situaţia din 01.01.2015 restanţa faţă de bugetele UAT a însumat 3099,5 mii lei, fiind în descreştere faţă de începutul anului cu 448,8 mii lei. Totodată, la unele tipuri de impozite au fost în creştere cum ar fi: 111.09 “Alte impozite pe venit” – cu 85,5 mii lei, 111.21 “Impozitul pe venit din activitatea de întreprinzător” – cu 71,4 mii lei, 114.14 “Impozitul pe bunurile imobiliare” – cu 50,1 mii lei. De menţionat că darea de seamă privind restanţele nu oferă o imagine exhaustivă şi autentică privind situaţia datoriilor contribuabililor, nefiind reflectate restanţele care se află la evidenţă specială conform Regulamentului din 01.04.200320, şi anume, restanţele aferente obligaţiilor fiscale a căror executare silită este imposibilă şi cele stinse prin scădere. La situaţia din 01.01.2015, în evidenţa specială a IFS Floreşti erau înregistrate restanţe faţă de bugetele UAT în sumă totală de 1,8 mil.lei. Restanţele respective sînt supuse unui risc major de neîncasare şi, eventual, de trecere la pierderi.

Recomandări:

1. Preşedintele raionului să asigure o conlucrare eficientă între subdiviziunile consiliului raional, organele fiscal şi cadastral, privind crearea unei baze de date aferente formării, monitorizării şi evaluării bazei de impozitare pe toate categoriile de taxe/impozite formate în UAT (de nivelul I şi nivelul II), care constituie obiect al impozitării;

2. DF în conlucrare cu AAPL de nivelul I şi cu alte părţi implicate în procesul de formare a bugetului, să asigure standardizarea sistemului de proceduri privind crearea bazei de impozitare fundamentate pentru elaborarea prognozelor fiscal-bugetare pe toate categoriile de venituri fiscale şi nefiscale luate în calcul la formarea veniturilor proprii ale bugetelor UAT.

3. Preşedintele raionului, primarii oraşelor Floreşti, Ghindeşti, Mărculeşti şi satelor/comunelor Băhrineşti, Gura Căinarului, Izvoare, Prajila, Rădulenii Vechi, Roşietici, Alexeevca, Caşunca, Cerniţa, Ciripcău, Ciutuleşti, Coşerniţa, Cuhureştii de Jos, Cuhureştii de Sus, Cunicea, Domulgeni, Frumuşica, Ghindeşti, Japca, Lunga, Mărculeşti, Napadova, Nicolaevca, Prodăneşti, Sănătăuca, Sevirova, Ştefăneşti, Temeleuţi, Tîrgul Vertiujeni, Trifăneşti, Vertiujeni şi Zăluceni:

3.1. să implementeze procese operaţionale şi proceduri eficiente de control intern care să asigure identificarea/evaluarea exhaustivă a bazei fiscale, prognozarea/planificarea conformă a veniturilor bugetare, acumularea veniturilor pe toate categoriile de taxe/impozite şi plăţi formate în UAT (de nivelul I şi nivelul II),

3.2. să asigure înregistrarea creanţelor formate de la arenda terenurilor şi locaţiunea bunurilor imobile conform prevederilor legale;

3.3. să întreprindă măsurile de rigoare pentru înlăturarea iregularităţilor constatate de audit.

____________________________

1Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008.

2Anexa nr.4 la Raportul de audit.

3Notele metodologice privind elaborarea de către autorităţile administraţiei publice locale a proiectelor de buget pe anul 2014 şi estimărilor pe anii 2015-2016, aprobare de către MF la 14.06.2013 (în continuare - Notele metodologice privind elaborarea proiectelor de buget, aprobate de MF).

4Legea nr.229 din 23-09-2010 privind controlul financiar public intern: Standardele naţionale de control intern în sectorul public, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor nr.51 din 23.06.2009; Manualul de management financiar şi control.

5Codul fiscal nr.1163-XIII din 24.04.1997.

6Anexa nr.8 la Raportul de audit.

7Pct. 188 din Instrucţiunea cu privire la evidenţa contabilă în contabilităţile centralizate din cadrul primăriilor satelor (comunelor), oraşelor aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor nr.94 din 19.07.2010 (în continuare – Instrucţiunea aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor nr.94 din 19.07.2010).

8Evidenţa analitică a sumelor calculate se ţine în registrul f.nr.292 sub aspectul debitorilor.

9Art.101 alin.(1) din Legea nr.1308-XII din 25.07.1997 privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului (în continuare – Legea nr.1308-XII din 25.07.1997).

10Pct.22 din Regulamentul privind licitaţiile cu strigare şi cu reducere, aprobat prin HG nr.136 din 10.02.2009.

11HG nr.1202 din 08.11.2001 ”Cu privire la unele măsuri pentru reglementarea utilizării bazinelor acvatice”.

12Legea nr.436-XVI din 28.12.2006 privind administraţia publică locală (în continuare – Legea nr.436-XVI din 28.12.2006).

13Codul funciar nr.828-XII din 25.12.1991.

14Regulamentul cu privire la modul de dare în locaţiune a activelor neutilizate, aprobat prin HG nr.483 din 29.03.2008.

15Legea nr.397-XV din 16.10.2003 privind finanţele publice locale (în continuare – Legea nr.397-XV din 16.10.2003).

16Codul civil al Republicii Moldova nr.1107-XV din 06.06.2002.

17CTAS filiala Floreşti – 117,9 mii lei; IS “Registru” – 540,6 mii lei.

18Legea contabilităţii nr.113-XIII din 27.04.2007 (în continuare – Legea nr.113-XIII din 27.04.2007).

19Arenda ITMF –11,5 mii lei (inclusiv: în 2011 – 2,6 mii lei; în 2012 – 2,8 mii lei; în 2013 – 3,0 mii lei).

20Regulamentul privind evidenţa specială a obligaţiunilor fiscale, aprobat prin procesul-verbal nr.4/2 din 01.04.2003 al şedinţei Colegiului MF.

OBIECTIVUL II: AAPL au planificat şi au valorificat partea de cheltuieli a bugetelor în conformitate cu cadrul regulator în domeniul dat?

Încălcările comise de factorii de decizie din cadrul AAPL de nivelul I şi II din raion (inclusiv din cadrul unor subdiviziuni şi instituţii publice subordonate CR) supuse auditării au determinat efectuarea unor cheltuieli ineficiente, neregulamentare şi contrar competenţelor, care nu se încadrează în limitele prevederilor cadrului legal-normativ. Prin urmare, cele menţionate adeveresc un grad intolerant de disciplină financiar-bugetară, determinat de nivelul scăzut al controlului intern implementat şi administrat de către entităţile publice, a căror menire este sporirea responsabilităţilor manageriale la gestionarea conformă şi eficientă a resurselor publice.

Astfel, la nivelul autorităţilor publice din raion şi entităţilor publice subordonate există un şir de deficienţe în activitatea desfăşurată ce ţin de: retribuirea muncii; respectarea destinaţiilor şi competenţelor la efectuarea cheltuielilor; alimentarea copiilor în instituţiile preşcolare; administrarea şi gestionarea mijloacelor bugetare din fondul de rezervă; efectuarea cheltuielilor pentru amenajarea teritoriilor; reflectarea veridică în evidenţă a unor operaţiuni economice de ordin bugetar etc.

În contextul celor menţionate, se exemplifică următoarele.

► Unele AAPL nu au asigurat utilizarea regulamentară a mijloacelor bugetare aferente retribuirii muncii, fiind necesară optimizarea şi eficientizarea cheltuielilor destinate salarizării. Astfel,

• probele de audit acumulate la compartimentul planificare denotă că procesul de aprobare a cheltuielilor bugetare pentru remunerarea muncii, în unele cazuri, nu a întrunit rigorile de conformitate şi necesarul planificat nu a fost bazat pe drepturile reale ale persoanelor real angajate. Evaluarea managementului financiar al executării cheltuielilor bugetelor UAT (de nivelul I şi nivelul II) din raion, prin prisma reglementărilor cadrului normativ, a relevat că acest domeniu a fost afectat de nereguli şi abateri de la normele legale. Prin urmare, la aprobarea cheltuielilor pentru anul 2014, unele AAPL de nivelurile I şi II din raion şi subdiviziuni din subordinea Consiliului raional21, nerespectînd cadrul regulator22, au admis majorarea nejustificată a cheltuielilor pentru retribuirea muncii cu 69,5 mii lei, fiind creată o economie neîntemeiată a mijloacelor bugetare la capitolul salarizare. Astfel, aprobarea cheltuielilor atribuite la fondul anual de salarizare a fost efectuată cu unele deficienţe23, care s-au exprimat prin: planificarea incorectă a treptelor de salarizare pentru funcţiile vacante şi personalul angajat; calcularea eronată a drepturilor salariale şi planificarea cheltuielilor pentru funcţia neinstituită;

• cheltuielile curente pentru retribuirea muncii, executate de unele AAPL (de nivelul I şi nivelul II) din raion şi unele subdiviziuni ale CR24, nu au întrunit integral rigorile cadrului legal-normativ25, fiind admise iregularităţi care s-au soldat cu cheltuieli neregulamentare în sumă totală de 66,5 mii lei.

Deficienţele constatate26 la efectuarea cheltuielilor pentru retribuirea muncii, de către entităţile menţionate mai sus, s-au exprimat prin următoarele: stabilirea incorectă a salariului de funcţie şi a categoriei de salarizare; stabilirea neargumentată a categoriei de calificare pentru categoriile de salarizare; calculul incorect al sporului pentru cumularea de funcţii; calculul incorect al sporului pentru vechime în muncă; calculul incorect al ajutorului material şi premiului unic; achitarea incorectă a premiilor de ziua profesională unor angajaţi care nu au statut de funcţionar public; achitarea incorectă a premiilor cu ocazia jubileului; calcule eronate la salariul de funcţie;

• sporul pentru intensitatea muncii, achitat de către unele AAPL de nivelul I şi nivelul II din raion, unele subdiviziuni ale CR şi instituţii publice audiate, deşi nu a fost acordat peste limitele normative maxime27, acesta nu a fost argumentat printr-un act administrativ de uz intern prin care ar fi stabilite condiţiile şi conţinutul îndeplinirii unei munci cu un grad de intensitate înalt, ce ar depăşi atribuţiile de serviciu executate lunar într-un regim normat de muncă, ca urmare nefiind justificată eficienţa cheltuielilor publice efectuate la acordarea acestui spor în anul 2014.

Astfel, fără a documenta limitele gradului de intensitate pentru anumite munci, acest spor a fost acordat în anul 2014 în mărime maximă pentru 66 angajaţi în sumă totală de 193,3 mii lei28;

• unele reglementări în domeniul salarizării29 nu conţin dispoziţii cu privire la ordinea de atribuire pentru şoferi a sporului pentru clasele de calificare I şi II şi, prin urmare, nu sînt clare criteriile după care se acordă această plată salarială, ea fiind esenţială faţă de salariul de bază. Astfel, sporul pentru clasa de calificare la şoferi, a fost planificat şi a fost stabilit în planurile de finanţare ale autorităţilor publice din raion reieşind din faptul că angajatul deţine categoriile B, C, D şi E pentru conducerea mijloacelor de transport. Totodată, la momentul actual, HG nr.381 din 13.04.2006 nu reglementează condiţiile de stabilire a sporului pentru clasa de calificare la şoferi, în funcţie de categoriile efectiv deţinute pentru conducerea unităţilor de transport. Astfel, probele de audit denotă că la AAPL nu este confirmat corespunzător (printr-un act administrativ, unele reglementări normative de uz intern, procese-verbale de constatare etc.) sporul la salariu pentru clasa de calificare30. În aceste condiţii, 10 şoferi angajaţi în 6 entităţi publice31 au beneficiat în anul 2014 de spor pentru clasa de calificare în sumă totală de 23,8 mii lei.

Recomandări:

4. Preşedintele raionului, şefii DE, DASPF, primarii oraşelor Floreşti, Ghindeşti şi satelor/comunelor Băhrineşti, Gura Căinarului, Izvoare, Prajila, Rădulenii Vechi şi Roşietici să asigure respectarea actelor normative care reglementează domeniul retribuirii muncii, cu implementarea unor proceduri eficiente de control intern pentru întregul proces şi întreprinderea măsurilor de rigoare pentru înlăturarea iregularităţilor constatate de audit.

► AAPL din raion nu au asigurat utilizarea regulamentară a mijloacelor bugetare aferente cheltuielilor curente.

• Unele AAPL de nivelul I din raion şi instituţii publice32 au admis efectuarea în anul 2014 a unor cheltuieli neregulamentare33 în sumă totală de 83,3 mii lei, care au fost efectuate în afara competenţei lor şi nu au ţinut de asigurarea funcţionării acestor instituţii şi servicii din cadrul UAT respective.

Aceste cheltuieli neregulamentare, admise de 28 entităţi publice, au fost atribuite la următoarele finanţări34: procurarea cadourilor de Anul Nou; acordarea suportului financiar unor categorii de cetăţeni; procurarea de cadouri (obiecte de valoare) pentru alte entităţi (gimnaziu) etc.

Analogic, Secţia cultură, turism, tineret şi sport a efectuat în anul 2014 cheltuieli neconforme în sumă de 8,3 mii lei (procurarea florilor), care au ţinut de finanţarea unor domenii necaracteristice activităţilor statutare, fiind contrare destinaţiilor şi competenţelor de finanţare ale bugetului local35, care, conform prevederilor art.7 din Legea nr.397-XV din 16.10.2003, urmau a fi realizate doar pentru asigurarea funcţionării instituţiilor publice şi serviciilor publice din UAT respectivă.

Recomandări:

5. Preşedintele raionului, şeful DE, primarii or.Floreşti, or.Ghindeşti şi satelor/comunelor Gura Căinarului, Prajila şi Rădulenii Vechi să elaboreze şi să aprobe proceduri de control intern care să asigure o valorificare funcţională şi conform competenţelor a alocaţiilor bugetare.

• Unele AAPL nu au asigurat o monitorizare corespunzătoare a procesului de alimentare a copiilor din instituţiile preşcolare, totodată neconformîndu-se cadrului regulamentar ce vizează domeniul respectiv. Astfel, potrivit prevederilor legale36, organizarea alimentaţiei copiilor ţine de competenţa AAPL, însă acestea au admis administrarea ineficientă a acestui proces. În acest sens, se relevă că 3 primării din raion nu au asigurat respectarea normelor financiare pentru alimentarea copiilor (elevilor) din instituţiile instructiv-educative pentru anul 201437, ca urmare fiind admisă alimentarea copiilor sub nivelul normelor aprobate cu 146,9 mii lei38.

Totodată, urmare a verificării au fost constatate unele cazuri de păstrare neconformă a produselor alimentare, ce creează riscuri pentru sănătatea copiilor. Astfel, nu au fost create condiţiile necesare de păstrare a produselor alimentare la grădiniţele nr.2 şi nr.7 din cadrul primăriei or.Floreşti. Au fost constatate cantităţi de legume alterate şi conservate în regie proprie, ceea ce nu se încadrează în limita prescripţiilor din Regulile şi normele sanitare “Igiena instituţiilor preşcolare” nr.06.7.3.21 din 01.11.1996, aprobate de medicul-şef sanitar de stat al Republicii Moldova39.

Recomandări:

6. Primarii oraşului Floreşti, com.Prajila şi s.Rădulenii Vechi să intensifice procesul de monitorizare a alimentaţiei copiilor din instituţiile preşcolare, implementînd proceduri şi procese exhaustive de control intern în această privinţă, care să asigure respectarea normelor de alimentare prevăzute regulamentar şi excluderea deficienţelor admise.

• Unele AAPL40 (de nivelul I şi nivelul II) au administrat ineficient mijloacele financiare din fondul de rezervă, nu au respectat caracterul excepţional şi imprevizibil al cheltuielilor şi au admis efectuarea unor cheltuieli în mod neregulamentar, cu abateri de la procedura prestabilită41, în sumă totală de 476,2 mii lei42 şi contrar destinaţiei şi competenţei legale43, în sumă totală de 430,9 mii lei44. Prin urmare, AAPL supuse auditării urmează să-şi revizuiască actele normative interne ce ţin de utilizarea fondului de rezervă, pentru asigurarea cheltuirii mijloacelor publice în mod regulamentar, transparent şi conform destinaţiei. Astfel, iregularităţile admise se caracterizează prin următoarele:

√ nerespectarea procedurilor prestabilite, se exprimă prin: nu în toate cazurile, a fost respectat caracterul imprevizibil şi de urgenţă al cheltuielilor; a fost admisă finanţarea unei instituţii întreţinute de la alt buget; nu au fost justificate prompt şi relevant condiţiile prin care s-a determinat faptul că o anumită persoană este într-o situaţie social-vulnerabilă, în unele cazuri nefiind întocmit avizul de resort al specialiştilor din domeniul asistenţei sociale, conform prevederilor legale45, care reglementează că dreptul la asistenta socială (ajutor financiar) se stabileşte în temeiul evaluării necesităţilor persoanei, confirmate prin ancheta socială şi prin alte acte constatatoare de către structurile teritoriale de asistenţă socială, precum şi categoriile de beneficiari de asistenţă socială;

√ cazurile de efectuare a cheltuielilor contrar destinaţiei şi competenţei legale de finanţare s-au referit la: ajutoarele materiale pentru unele categorii de cetăţeni; premii financiare primăriilor la concursul cea mai modernă, mai salubră şi amenajată localitate; burse pentru elevii din licee şi gimnazii; finanţarea activităţii unor instituţii de stat; ajutorul material de deces; stimularea participanţilor la primul seceriş (agenţi economici privaţi); stimularea materială a lucrătorilor din agricultură (angajaţii agenţilor economici); primirea cetelor de urători de către autorităţile publice locale; chiria pavilionului pentru agenţii economici din raion la expoziţia naţională; susţinerea financiară a unor categorii de persoane (sportivi, veterani); procurarea carburanţilor pentru Secţia situaţii excepţionale, a pieselor de schimb şi anvelopelor pentru automobilul de serviciu al Secţiei administrativ-militare; organizarea meselor de comemorare; acordarea ajutorului material lucrătorilor medicali cu ocazia Zilei profesionale; organizarea Zilei profesionale a lucrătorilor din sfera protecţiei sociale (premii, produse alimentare etc.); organizarea Zilei profesionale a lucrătorilor din învăţămînt (suvenire, rechizite de birou); procurarea cadourilor de Anul Nou; acordarea ajutorului material la 12 consilieri locali; achitarea aportului financiar la jubileu; reparaţia fîntînii etc.

Recomandări:

7. CR, preşedintele raionului, consiliile locale şi primarii or.Floreşti, or.Ghindeşti, com.Gura Căinarului, com.Izvoare, com.Prajila şi com.Roşietici să instituie proceduri de control intern eficiente la administrarea fondului de rezervă, menite să asigure utilizarea regulamentară a mijloacelor financiare, respectarea caracterului excepţional şi imprevizibil al cheltuielilor şi neadmiterea efectuării unor cheltuieli contrar destinaţiei şi competenţei legale.

• Auditul relevă existenţa unor iregularităţi şi erori în cadrul activităţilor de amenajare a teritoriului realizate de către Primăria or.Floreşti, care au fost determinate de nerespectarea procedurilor regulamentare la achiziţionarea serviciilor şi de efectuarea cheltuielilor neargumentate şi iraţionale. Astfel, neconformîndu-se prevederilor Legii nr.96-XVI din 13.04.200746, Primăria or.Floreşti, la procurarea lucrărilor de salubrizare şi amenajare a teritoriilor, a evitat procedurile de achiziţie publică (de atribuire a contractului prin licitaţie şi/sau cererea ofertei de preţ) şi a contractat serviciile/lucrările respective în sumă de 2696,0 mii lei în mod direct cu ÎM “Sersal-Flor”, acestea nefiind specificate şi concretizate în prevederile contractuale, fiind determinate doar la nivel de preţ contractual. De menţionat că, deşi ulterior devizul de cheltuieli la art.131.05 “Transferuri pentru amenajarea teritoriului” a fost precizat, cheltuielile fiind majorate cu 202,7 mii lei, contractul de prestare a lucrărilor de amenajare nu a fost modificat.

Mai mult decît atît, cheltuielile pentru salubrizare şi amenajare a oraşului pentru anul 2014 (2902,0 mii lei) au fost definite şi aprobate în baza unor calcule de cost, prezentate de către ÎM “Sersal-Flor”, care au inclus tipul lucrărilor ce urmează a fi efectuate (înverzire, amenajare, întreţinere a cimitirului), costul muncii efectiv prestate de lucrători (salariul, plăţile sociale) şi costul materialelor ce urmează a fi utilizate. Deşi, la aprobarea cheltuielilor pentru lucrările de salubrizare şi amenajare a oraşului, se prezintă calculele ÎM, acestea fiind luate în considerare de către primăria or.Floreşti, pînă în prezent autoritatea locală nu dispune de documentele normative privind planificarea cheltuielilor pentru salubrizarea şi amenajarea teritoriului. Totodată, calculele prezentate de către ÎM “Sersal-Flor” nu sînt bazate pe cantitatea şi frecvenţa serviciilor ce urmează a fi prestate, ci doar pe acoperirea tipurilor de cheltuieli la lucrările executate de către întreprinderea respectivă. De menţionat că, atît administraţia publică locală, cît şi ÎM nu dispun de informaţii generalizate pentru fiecare an bugetar privind tipul şi suprafaţa (hotarele) terenurilor şi spaţiilor verzi (păduri, gazoane, tufişuri, trotuare, drumuri etc.) pe care urmează a fi efectuate lucrările de înverzire şi amenajare şi privind periodicitatea de executare a acestor lucrări.

Contrar prevederilor regulamentare47 şi în lipsa documentelor confirmative (acte de recepţie), Primăria or.Floreşti a achitat în anul 2014 costul lucrărilor de salubrizare şi amenajare a teritoriului în sumă totală de 2010,7 mii lei, fiind prezentate doar facturile fiscale. Pentru celelalte cheltuieli în valoare de 891,3 mii lei, deşi au fost prezentate actele de recepţie a lucrărilor executate, ele nu au inclus în sine indicii în expresie cantitativă, condiţie stabilită de pct.9 din Instrucţiunea aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor nr.94 din 19.07.2010. Totodată, se relevă că, la acceptarea lucrărilor de salubrizare şi amenajare a teritoriilor în baza actelor de recepţie prezentate, primăria a achitat nejustificat şi costul unor materiale, bunuri şi servicii în sumă totală de 49,9 mii lei (inclusiv TVA)48, pe care ÎM, ca prestator de servicii şi lucrări de amenajare, urma să le aibă în dotare, să le procure sau să le acopere de sine stătător.

Recomandări:

8. CO şi primarul or.Floreşti să elaboreze şi aprobe politici clare şi distincte în aspectul criteriilor ce ţin de planificarea, determinarea şi executarea conformă a cheltuielilor pentru salubrizare şi amenajare a teritoriilor, cu asigurarea respectării normelor legale, determinării indicilor cantitativi şi calitativi a lucrărilor executate şi înlăturării iregularităţilor constatate de audit.

• Persoanele responsabile din cadrul primăriilor s.Rădulenii Vechi şi com.Roşietici nu au asigurat disciplina financiară la efectuarea unor operaţiuni bugetare şi au admis executarea în mod nejustificat şi neregulamentar a unor cheltuieli în sumă totală de 24,3 mii lei. Astfel, la efectuarea cheltuielilor pentru reparaţia curentă a bunurilor imobile aflate în evidenţă49, contrar prevederilor cadrului legal-normativ50 în vigoare, primarul şi contabilitatea Primăriei s.Rădulenii Vechi au admis trecerea la cheltuieli a materialelor de construcţie procurate în valoare totală de 22,9 mii lei, în lipsa documentelor primare ce ar confirma cantitatea şi calitatea lucrărilor de reparaţie executate în regie proprie.

Contrar Legii contabilităţii51, persoanele cu funcţii de răspundere din cadrul Primăriei com.Roşietici nu au asigurat documentarea conformă a faptelor economice ale entităţii şi nu au contabilizat corespunzător pe parcursul anului 2014 îndemnizaţiile care urmau a fi achitate consilierilor locali pentru participarea la şedinţa consiliului în sumă totală de 1,4 mii lei (deşi şedinţele consiliului local au fost efectuate, iar în bugetul UAT au fost aprobate mijloace financiare în acest sens în sumă de 1,6 mii lei).

Totodată, Primăriile s.Rădulenii Vechi şi com.Roşietici nu au justificat corespunzător cheltuielile pentru chiria automobilului în sumă, respectiv, de 6,0 mii lei şi de 9,0 mii lei. Mai mult decît atît, plata pentru chirie de 6,0 mii lei a fost stabilită printr-o sumă fixă, aceasta nefiind argumentată prin careva calcule relevante (fiind confirmată şi documentată prin negocieri bilaterale), fapt ce nu a asigurat viabilitatea principiului de transparenţă în gestionarea fondurilor publice.

• Nu a fost respectat cadrul regulator ce ţine de efectuarea cheltuielilor pentru serviciile de telecomunicaţii, aceste cheltuieli necesitînd a fi reglementate prin regulament propriu la nivel de autoritate publică locală. Astfel, primăriile s.Băhrineşti, or.Ghindeşti, com.Izvoare şi com.Roşietici nu s-au conformat prevederilor normative52şi nu au aprobat Regulamentul propriu privind stabilirea numărului abonamentelor de telefoane de serviciu, faxuri, telefoane mobile pentru angajaţii AAPL.

• Nu a fost respectat cadrul regulator ce ţine de efectuarea cheltuielilor pentru asigurarea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu ale unor entităţi din raion, aceste cheltuieli necesitînd a fi optimizate. Astfel, lipsa unui control eficient privind conformitatea trecerii la cheltuieli a combustibilului de către 2 entităţi53 în anul 2014 s-a soldat cu admiterea cheltuielilor neregulamentare.

Potrivit Normelor aprobate prin Ordinul ministrului transportului nr.172 din 09.12.200554, pentru modelele, mărcile şi modificaţiile noi de tehnică auto, pentru care Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor nu a aprobat norme de bază de consum de combustibil (lipsesc în prezentul act normativ), conducătorii administraţiilor locale şi întreprinderilor sînt în drept să pună în aplicare, în modul stabilit, norme provizorii, care vor fi aplicate pînă la aprobarea lor de către minister sau pînă la completarea prezentului act normativ. Astfel, deşi în Ordinul nominalizat nu sînt stabilite normele de consum de combustibil pentru autobuzele Toyota Coaster utilizate de către liceele “A. Cehov” din or. Floreşti şi “A. Mateevici” din s.Sănătăuca, persoanele responsabile din cadrul acestor entităţi au acceptat trecerea la cheltuieli a combustibilului reieşind din norma de consum, respectiv, de 24 l/100 km (pe timp cald) şi 27 l/100 km (pe timp rece). Totodată, conform informaţiei selectate de pe unele site-uri specializate, norma de consum de combustibil pentru autobuzele de marca nominalizată constituie – 17 litri, sau cu 7 litri/100 km mai puţin faţă de normele utilizate. Ca urmare, stabilirea neregulamentară a normei de consum de combustibil, doar în 2014 (3 luni) a condiţionat efectuarea cheltuielilor neregulamentare în sumă totală de 6,2 mii lei.

Recomandări:

9. Primarii s.Băhrineşti, or.Ghindeşti, com.Izvoare, s.Rădulenii Vechi, com.Roşietici şi directorii LT “A. Cehov” din or. Floreşti, LT “A. Mateevici” din s. Sănătăuca să implementeze procese operaţionale şi proceduri eficiente de control intern, care să asigure conformitatea la efectuarea cheltuielilor curente ale entităţilor, cu optimizarea şi înlăturarea deficienţelor admise la gestionarea acestora.

• Domeniul de valorificare a mijloacelor pentru investiţii şi reparaţii capitale este afectat de nereguli.

În perioada supusă auditului, au fost valorificate mijloace bugetare pentru investiţii şi reparaţii capitale în sumă totală de 54,6 mil. lei, inclusiv: 52,7 mil. lei din contul bugetelor UAT (de nivelul I şi nivelul II); 1,9 mil. lei din contul Fondului Ecologic Naţional. În cadrul auditului a fost verificată corectitudinea utilizării mijloacelor în sumă totală de 18,2 mil. lei, sau 33,3% din cheltuielile executate din contul bugetelor UAT de nivelul II şi de nivelul I.

Probele de audit acumulate la acest capitol au scos în evidenţă o serie de nereguli, care au cauzat utilizarea neregulamentară/ineficientă a mijloacelor financiare în sumă totală de 3323,1 mii lei55. Astfel,

√ unele AAPL, precum şi unele instituţii publice din raion nu au respectat exigenţele privind asigurarea calităţii în construcţii. Astfel, ignorînd prevederile art.13 din Legea nr.721-XIII din 02.02.199656, conform cărora lucrările de construcţii, precum şi de modernizare, modificare, transformare, consolidare şi de reparaţii se execută numai pe bază de proiect elaborat de către persoane fizice sau juridice licenţiate în acest domeniu şi verificat de Serviciul de Stat pentru verificarea şi expertizarea proiectelor şi construcţiilor, unele entităţi au contractat lucrări de investiţii şi reparaţii capitale în sumă totală de 2246,4 mii lei, în lipsa proiectelor elaborate şi verificate în modul stabilit. Deficienţa respectivă poate genera majorarea volumului de lucrări, precum şi limitează controlul asupra valorificării mijloacelor publice în aceste scopuri, punînd sub risc calitatea lucrărilor executate;

√ unele AAPL din raion nu au efectuat o monitorizare eficientă a executării lucrărilor de reparaţii capitale, ca rezultat fiind achitate lucrări de reparaţii capitale în sumă totală de 267,5 mii lei, care real nu au fost executate. Astfel, verificările efectuate pe parcursul auditului la 9 entităţi au constatat cazuri de neexecutare a lucrărilor incluse de către antreprenori în procesele-verbale de recepţie în sumă totală de 267,5 mii lei, acestea fiind achitate de către AAPL.

La fel, responsabilii AP şi primăriilor com.Ghindeşti şi s.Băhrineşti au recepţionat volume de lucrări neexecutate de către 2 antreprenori, fiind efectuate cheltuieli neregulamentare în sumă de 143,1 mii lei. Misiunea de audit relevă că, în cazul primăriei com. Ghindeşti, lucrările nici nu au fost începute (86,6 mii lei), iar cele din s.Băhrineşti sînt parţial executate,în prezent fiind sistate (56,5 mii lei).

În alt caz, responsabilii din cadrul primăriei or.Floreşti şi Liceului “Miron Costin” au admis modificarea elementelor contractuale prin introducerea altora noi, din contul excluderii unor elemente, precum şi includerea altor elemente suplimentare, fără ca aceste modificări (în sumă totală de 45,7 mii lei) să fie examinate în cadrul grupului de lucru pentru achiziţii şi raportate corespunzător, prin ce nu au fost respectate prevederile art.69 alin.(3) din Legea nr.96-XVI din 13.04.2007, care interzic modificarea oricărui element al contractului încheiat sau introducerea unor elemente noi dacă asemenea acţiuni sînt de natură să schimbe condiţiile ofertei au constituit temei pentru selectarea acesteia şi să majoreze valoarea ei. În urma probelor colectate, s-a constatat că antreprenorul nu a instalat 24 metri de glafuri în cantina liceului, materialele fiind stocate în depozitul liceului;

√ activitatea ineficientă a membrilor grupului de lucru pentru achiziţii publice din cadrul primăriei or.Floreşti a cauzat unele deficienţe la implementarea în practică a principiilor generale de achiziţie publică, fapt ce a determinat pierderea mijloacelor financiare din fondul rutier, în sumă totală de 1500,0 mii lei. Astfel, grupul de lucru al primăriei or.Floreşti nu a respectat principiile reglementării relaţiilor în cadrul achiziţiilor publice la achiziţionarea lucrărilor de reparaţie a drumului de acces L186 spre Spitalul raional Floreşti, nefiind asigurată concurenţa şi transparenţa în domeniul achiziţiilor publice, şi anume: licitaţia publică pentru achiziţionarea lucrărilor de reparaţie s-a desfăşurat cu participarea unui singur ofertant care a şi fost desemnat cîştigător. De asemenea, grupul de lucru al primăriei or. Floreşti nu a asigurat principiul de minimalizare a riscurilor autorităţii contractante în achiziţii publice, deoarece a încheiat cu antreprenorul contractul de reparaţie a drumului local, fără ca acesta din urmă să depună garanţii de îndeplinire a contractului în sumă de 76,6 mii lei. Totodată, ca urmare a neevaluării capacităţii economico-financiară a antreprenorului de a executa lucrările, care pe parcursul ultimilor 3 ani nu a înregistrat venituri din vînzări, autoritatea contractantă nu a respectat principiul utilizării eficiente a finanţelor publice. Drept rezultat, antreprenorul nu şi-a onorat obligaţiunile contractuale, iar mijloacele financiare în sumă de 1500,0 mii lei, preconizate pentru reparaţia drumului de acces, au fost excluse din alocaţiile prevăzute în Programul privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pe anul 2014. În acelaşi timp, se atestă că primăria or. Floreşti a efectuat cheltuieli ineficiente în sumă de 57,6 mii lei pentru serviciile de proiectare a lucrărilor de reparaţie a drumului nominalizat, care, în final, nu au fost executate;

√ în 2014, primăria or.Floreşti a acceptat executarea lucrărilor în sumă totală de 81,4 mii lei, în lipsa contractului de achiziţii publice. Prin urmare, neîncheierea contractului de achiziţii publice, cu înregistrarea ulterioară a acestuia la Trezoreria teritorială Floreşti, nu a permis primăriei să achite lucrările în cauză. Ca rezultat, antreprenorul a acţionat primăria or. Floreşti în instanţa de judecată, care prin Hotărîrea din 27.05.2014 a dispus încasarea de la autoritatea publică locală în beneficiul agentului economic sumei de 81,4 mii lei, precum şi a cheltuielilor de judecată în mărime de 2,4 mii lei.

În alt caz, nerespectarea de către responsabilii din cadrul primăriei or. Floreşti a procedurilor legale a generat suportarea unor cheltuieli ineficiente în sumă de 11,7 mii lei. În sensul celor invocate, se relevă că, deşi în 2013 primăria or. Floreşti dispunea de alocaţii bugetare de doar 200,0 mii lei, grupul de lucrul pentru achiziţii a contractat lucrări de reconstrucţie a acoperişului Casei de creaţie a copiilor în sumă totală de 591,7 mii lei, cu termenul de executare pînă la 31.12.2013. Prin urmare, în 2014, în baza aceluiaşi contract (fără prelungirea termenului) au fost executate lucrări în valoare de 390,7 mii lei. În pofida faptului că pentru 2014 au fost aprobate alocaţii bugetare pentru finalizarea lucrărilor menţionate, neîntreprinderea măsurilor de rigoare în vederea modificării termenului de executare a contractului nu a dat posibilitatea de a înregistra contractul respectiv la Trezorerie, ceea e a creat impedimente pentru achitarea lucrărilor recepţionate. Ca rezultat, primăria a fost acţionată în instanţa de judecată, fiind dispusă încasarea de la aceasta a sumei datoriei faţă de antreprenor (390,7 mii lei), precum şi a taxei de stat în mărime de 11,7 mii lei.

• Achiziţia de mărfuri şi servicii în cadrul entităţilor supuse auditului nu întotdeauna a întrunit aspectul legal. Controlul existent asupra respectării procedurilor de achiziţii publice de mărfuri, lucrări şi servicii necesită îmbunătăţire.

Potrivit prevederilor Legii nr.96-XVI din 13.04.2007, autorităţile contractante au obligaţia să asigure legalitatea şi eficienţa achiziţiilor publice. Deşi misiunea de audit a constatat că AAPL (de nivelul I şi nivelul II), în calitate de autorităţi contractante, au întreprins unele măsuri de eficientizare a acestui proces, în perioada supusă auditului au fost admise unele încălcări şi neajunsuri legate de achiziţionarea bunurilor şi serviciilor, care au afectat buna gestiune a mijloacelor publice locale. Astfel,

- nu au fost stabilite expres funcţiile fiecărui membru al grupului de lucru pentru achiziţii din cadrul DE, prin ce nu au fost respectate prescripţiile regulamentare57;

- contrar prevederilor art.13 alin.(1) lit.b) din Legea nr.96-XVI din 13.04.2007, DE nu a elaborat planuri trimestriale de achiziţie în scopul contractării mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor necesare funcţionării eficiente;

- nerespectînd cadrul legal-normativ în vigoare58, unele grupuri de lucru din cadrul AAPL din raion nu au asigurat calitatea dosarelor, acestea nefiind numerotate corespunzător, pentru asigurarea integrităţii lor şi minimizarea riscului de sustragere, schimbare a unor documente, astfel diminuîndu-se şi posibilitatea monitorizării conformităţii procedurilor de achiziţii publice.

Monitorizarea ineficientă a activităţii grupului de lucru din cadrul primăriei or.Floreşti privind executarea condiţiilor contractuale ce ţin de aprovizionarea cu produse alimentare a generat majorarea de către agentul economic a preţului ofertei cîştigătoare la unele produse, fapt ce contravine prevederilor art.69 alin.(3) din Legea nr.96-XVI din 13.04.200759, ca urmare au fost admise cheltuieli neregulamentare în sumă de 5,9 mii lei.

Recomandări:

10. Preşedintele raionului (de comun cu şefii subdiviziunilor din cadrul CR), primarii oraşelor Floreşti, Ghindeşti şi satelor/comunelor Băhrineşti, Ghindeşti, Gura Căinarului, Napadova, Roşietici, precum şi directorii LT “Mihai Eminescu” şi LT “Ion Creangă” din or.Floreşti, şcolii primare Floreşti să implementeze procese operaţionale şi proceduri eficiente de control intern care să asigure conformitatea întregului proces de efectuare a achiziţiilor publice, precum şi la toate etapele de executare a lucrărilor de construcţii şi reparaţii capitale, cu luarea măsurilor de rigoare pentru înlăturarea iregularităţilor constatate de audit.

____________________________

21SDCA, DEAI, DE, DASPF şi primăriile: or.Floreşti, s.Băhrineşti; com.Roşietici.

22Reglementările stabilite prin Notele metodologice aprobate de MF.

23Anexa nr.9 la Raportul de audit.

24AP, DEAI, SCGCD, SDCA, DE, DASPF, primăriile: or.Floreşti; s.Băhrineşti; com.Gura Căinarului; or.Ghindeşti.

25Art.30 alin.(2) şi alin.(3), art.32 alin.(6) din Legea nr.355-XVI din 23.12.2005 cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar (în continuare - Legea nr.355-XVI din 23.12.2005); art.4 din Legea nr.158-XVI din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public; art.6 alin.(3), art.9 alin.(3) şi art.11 din Legea nr.48 din 22.03.2012 privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici; pct.6 din Condiţiile unice de salarizare a personalului din unităţile bugetare, pct.6 din Nota la Tabelul nr.2 din Anexa nr.4, Anexe nr.8, Anexele nr.10-12, Anexa nr.14 (pct.2) şi Anexa nr.19, aprobate prin HG nr.381 din 13.04.2006 “Cu privire la condiţiile de salarizare a personalului din unităţile bugetare” (în continuare - HG nr.381 din 13.04.2006).

26Anexa nr.9 la Raportul de audit.

27Tabelul nr.3 din Anexa nr.1, pct.4 din Notele la Tabelul nr.4 din Anexa nr.1, pct.12 din Anexa nr.3, pct.9 din Anexa nr.4, Anexa nr.10 şi Anexa nr.12, aprobate prin HG nr.381 din 13.04.2006.

28Anexa nr.9 la Raportul de audit.

29Anexa nr.10 la HG nr.381 din 13.04.2006.

3025% pentru clasa I (categoriile B, C, D, E); 10% pentru clasa a II-a (categoriile C,D,E ).

31AP, DE, DASPF, primăriile: s.Băhrineşti, or.Ghindeşti, com.Prajila.

32Primăriile: or.Floreşti; or.Ghindeşti; com.Gura Căinarului; com.Prajila; s.Rădulenii Vechi; 23 instituţii de învăţămînt (3 şcoli primare, 19 gimnazii, Centrul de Creaţie a Copiilor).

33Art.7 din Legea nr.397-XV din 16.10.2003; art.14 şi art.29 din Legea nr.436-XVI din 28.12.2006.

34Anexa nr.10 la Raportul de audit.

35Asistarea unor activităţi: cheltuieli la componenta de bază (4,3 mii lei) - Ziua procuraturii (500 lei); Ziua armatei sovietice (750 lei); aniversarea a 70 ani de la eliberarea raionului (1900 lei); Ziua funcţionarului public (1200 lei); mijloacele alocate din fondul de rezervă (4,0 mii lei) - Ziua asistentului social (1000 lei); Ziua pedagogului (1000 lei); Ziua arhitectului (2000 lei).

36Art.45 lit.i) din Legea învăţămîntului nr.547-XIII din 21.07.1995, abrogată la 24.11.2014 prin Legea nr.152 din 17.07.2014.

37Normele financiare pentru alimentarea copiilor (elevilor) din instituţiile instructiv-educative, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei nr.1220 din 30.12.2013.

38Primăriiile: or.Floreşti – cu 128,6 mii lei mai puţin; com.Prajila – cu 12,0 mii lei mai puţin; s.Rădulenii Vechi – cu 6,3 mii lei mai puţin.

39Nu au fost date publicităţii în modul stabilit - Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

40CR şi AP; consiliile locale şi primăriile or.Floreşti, or.Ghindeşti, com.Gura Căinarului, com.Izvoare, com.Prajila, com.Roşietici.

41Regulamentele interne cu privire la utilizarea mijloacelor din fondul de rezervă, aprobate prin deciziile consiliilor locale.

42Anexa nr.10 la Raportul de audit.

43Art.7 din Legea nr.397-XV din 16.10.2003; art.14, art.43 şi art.53 din Legea nr.436-XVI din 28.12.2006.

44Anexa nr.10 la Raportul de audit.

45Art.7 şi art.8 alin.(3) din Legea asistenţei sociale nr.547-XV din 25.12.2003.

46Legea nr.96-XVI din 13.04.2007 privind achiziţiile publice (în continuare - Legea nr.96-XVI din 13.04.2007).

47Art.17 alin.(1) şi alin.(13) din Legea nr.113-XVI din 27.04.2007; pct.9 din Instrucţiunea cu privire la evidenţa contabilă în contabilităţile centralizate din cadrul primăriilor satelor (comunelor), oraşelor, aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor nr.94 din 19.07.2010.

48Procesul-verbal de recepţie a lucrărilor din iunie 2014: maşină de tuns iarba - 6,6 mii lei; Procesul-verbal de recepţie a lucrărilor din august 2014: înregistrarea mecanismelor predate conform deciziei primăriei - 4,1 mii lei; factura fiscală JB2700188 din 21.08.2014: confecţionarea şi montarea lopeţii pentru curăţarea zăpezii la tractor – 24,0 mii lei; Procesul-verbal de recepţie a lucrărilor, fără data din 2014: haine de lucru pentru lucrători - 15,2 mii lei.

49Devizele de cheltuieli pentru primărie, grădiniţă, bibliotecă şi casa de cultură.

50Art.19 din Legea nr.113-XVI din 27.04.2007 şi pct.9 din Instrucţiunea aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor nr.94 din 19.07.2010.

51Art.13 alin.(2) lit.f) din Legea nr.113-XVI din 27.04.2007.

52Normativele vizînd numărul abonamentelor de telefoane de serviciu, faxuri, telefoane mobile pentru colaboratorii autorităţilor administraţiei publice (cu excepţia legăturii telefonice guvernamentale), aprobate prin HG nr.1362 din 22.12.2005.

53Liceele “A. Cehov” din or. Floreşti şi “A. Mateevici” din s. Sănătăuca.

54Normele de consum de combustibil şi lubrifianţi în transportul auto, aprobate prin Ordinul ministrului transportului şi infrastructurii drumurilor nr.172 din 09.12.2005.

55Anexa nr.11 la Raportul de audit.

56Legea nr.721-XIII din 02.02.1996 privind calitatea în construcţii.

57Pct.5 din Regulamentul cu privire la activitatea grupului de lucru pentru achiziţii, aprobat prin HG nr.1380 din 10.12.2007.

58Art.32 din Legea nr.96-XVI din 13.04.2007; pct.6 şi pct.7 din Regulamentul cu privire la întocmirea şi păstrarea dosarului achiziţiei publice, aprobat prin HG nr.9 din 17.01.2008.

59Art.69 alin.(3) din Legea nr.96-XVI din 13.04.2007.

OBIECTIVUL III: Au raportat UAT în modul corespunzător şi au asigurat prudent integritatea patrimoniului public?

Modul de gestionare a patrimoniului UAT din raion nu oferă o informaţie exhaustivă privind valoarea bunurilor imobiliare publice, iar incorectitudinea gestionării acestuia generează un risc înalt de pierdere a drepturilor de proprietate asupra lui. Misiunea de audit relevă că sistemul de management al gestionării patrimoniului UAT (de nivelul I şi nivelul II) nu s-a conformat integral la prevederile legale, fiind afectat de unele deficienţe, care se exprimă prin: lipsa evidenţei conforme a patrimoniului public şi raportării veridice a situaţiilor patrimoniale; neasigurarea înregistrării integrale a drepturilor asupra bunurilor imobile în Registrul bunurilor imobile60. Deficienţele existente în evidenţă, precum şi managementul defectuos al administrării patrimoniului public local afectează buna gestiune a acestuia.

În sensul celor expuse, se relevă următoarele.

• Unele AAPL nu au întreprins măsuri în vederea formării conforme a bunurilor imobile integre.

Astfel, contrar prevederilor art.17 alin.(4) din Legea nr.113-XVI din 27.04.2007 şi pct.80 din Instrucţiunea aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor nr.94 din 19.07.2010, primăria s.Băhrineşti nu a asigurat contabilizarea clădirilor pe fiecare obiect de evidenţă, în expresie cantitativă şi valorică, ceea ce determină neînregistrarea regulamentară în evidenţă şi diminuarea valorii patrimoniului public, precum şi afectează buna gestionare a acestuia. În acest sens, se exemplifică faptul că, în evidenţa contabilă este înregistrată clădirea Gimnaziului din s.Băhrineşti cu valoarea totală de 2,1 mil.lei. Efectiv, gimnaziul include clădirea de bază şi alte 5 clădiri şi construcţii, acestea nefiind confirmate corespunzător şi înregistrate regulamentar în evidenţa contabilă pe fiecare clădire în parte. Mai mult decît atît, în conformitate cu Registrul bunurilor imobile, au fost înregistrate la OCT numai clădirea de bază, celelalte 5 clădiri nefiind înregistrate regulamentar.

Analogic, s-a constat că şi la primăria com.Prajila nu a fost asigurată conformitatea înregistrării în evidenţă (pe fiecare obiect de evidenţă) a 4 clădiri aferente grădiniţei de copii, în valoare de 4,9 mil.lei, care, conform datelor evidenţei, sînt contabilizate ca o singură clădire. Mai mult decît atît, din 4 clădiri, în Registrul bunurilor imobile este înregistrată numai o singură clădire.

De asemenea, patru primării din raion nu au format ca bunuri imobile şi, respectiv, nu au înregistrat drepturile patrimoniale la OCT pentru 31 de clădiri şi construcţii cu valoarea de bilanţ de 17,1 mil.lei.

• Unele AAPL (de nivelul I şi nivelul II) nu au asigurat o evidenţă veridică a investiţiilor pe termen lung în părţi legate şi nelegate.

Potrivit statutului SA “Servicii Salubrizare Floreşti” şi extrasului (nr.24116 din 20.08.2014) din Registrul bunurilor imobile, capitalul social al societăţii constituie 6775,8 mii lei61, ca fondatori fiind CR şi 11 consilii locale de nivelul I. Urmare a efectuării testelor de audit, s-a constat că, la data de 01.01.2015, în bilanţurile contabile ale AP şi 10 primării, la contul 135 “Investiţii pe termen lung în părţi nelegate” nu au fost înregistrate cotele de participare în capitalul social al societăţii nominalizate în sumă de 4520,6 mii lei.

În alt caz, conform bilanţului contabil şi înscrierilor la contul 136 “Investiţii pe termen lung în părţi legate”, cotele de participare ale primăriei or.Floreşti în capitalul social al SA “Servicii Salubrizare Floreşti”, precum şi ale ÎM “Sersal Flor” constituie, respectiv, 6570,1 mii lei şi 1098,0 mii lei, însă în conformitate cu statutele acestor entităţi capitalul social constituie în total 2979,5 mii lei (inclusiv: 2254,8 mii lei – SA “Servicii Salubrizare Floreşti”, şi 724,7 mii lei – ÎM ”Sersal Flor”), sau cu 4688,6 mii lei mai mult decît înregistrările în evidenţa contabilă.

Prin urmare, cele relatate, precum şi lipsa unei evidenţe conforme în cadrul UAT din raion a patrimoniului public determină raportarea neautentică a situaţiilor patrimoniale.

• Ca urmare a gestionării defectuoase a patrimoniului public şi neutilizării de către unele AAPL în activitatea lor de bază a unor bunuri imobile (clădiri), starea tehnică a acestora se deteriorează, avansînd şi gradul de distrugere a lor.

Potrivit prevederilor art.29 alin.(1) lit.g) din Legea nr.436-XVI din 28.12.2006, primarul, în limitele competenţei sale, răspunde de inventarierea şi administrarea bunurilor domeniului public şi celui privat, ceea ce prezumă utilizarea eficientă şi raţională a lor. Astfel, în urma verificărilor la faţa locului a clădirilor neutilizate s-a constatat următoarele:

√ primăria com.Prajila nu a asigurat păstrarea la un nivel corespunzător a stării tehnice a unei clădiri cu valoarea de bilanţ 150,0 mii lei. La aceasta lipsesc parţial geamurile, uşile, podelele sînt parţial distruse, iar tencuielile exterioare şi interioare sînt deteriorate. Totodată, clădirea Casei de cultură (cu valoarea de bilanţ 1109,6 mii lei) din gestiunea primăriei com.Roşietici se află într-o stare tehnică avansat deplorabilă, fiind înregistrate distrugeri majore la toate elementele constructive ale imobilului dat (pereţii exteriori, interiori şi acoperişul). Lipsesc, practic, toate uşile, ferestrele, elementele de pardosea şi ale reţelei electrice. De menţionat că, în perioada anilor 2010-2014, primăriile în cauză nu au utilizat în activitatea lor de bază bunurile imobile nominalizate, nu au efectuat reparaţia capitală a clădirilor, precum şi nu au întreprins şi alte măsuri de rigoare în vederea asigurării integrităţii patrimoniului dat (inclusiv înstrăinarea prin comercializare);

√ în gestiunea primăriei or.Floreşti se află complexul sportiv cu valoarea de bilanţ 396,7 mii lei, care include clădirea stadionului, tribunele şi două terenuri sportive, starea tehnică a acestui complex fiind deplorabilă şi necesitînd lucrări capitale majore. Deşi în anul 2014 pentru reparaţia capitală a complexului sportiv au fost aprobate alocaţii în sumă totală de 1516,2 mii lei, în final mijloacele bugetare au fost micşorate, fiind valorificate doar 65,0 mii lei din bugetul raional pentru efectuarea expertizei proiectului de reconstrucţie. Prin urmare, atît AP, cît şi CO Floreşti nu au demonstrat o voinţa managerială privind întreţinerea acestui complex sportiv şi pentru evitarea distrugerii în continuare a lui;

√ proiectul investiţional privind construcţia sistemului de canalizare a apelor menajere a şcolii şi a două case cu cinci niveluri din s.Gura Camencii în valoare de 1814,5 mii lei nu şi-a atins obiectivele prestabilite. Astfel, începînd cu anul 2009 şi pînă în anul 2013 au demarat lucrările contractate de primăria s.Gura Camencii pentru construcţia sistemului de canalizare a apelor menajere (pentru şcoală şi două case cu cinci niveluri) din localitate, fiind alocate mijloace financiare total în sumă de 1796,0 mii lei62, obiectul fiind dat în exploatare la data de 15.12.2013, cu valoarea totală de 1814,5 mii lei63. În acest sens, auditul relevă că pînă la momentul actual, atît şcoala, cît şi casele nominalizate nu au fost conectate la canalizare, ceea ce denotă ineficienţa mijloacelor utilizate pentru implementarea proiectului. Mai mult decît atît, neconectarea caselor de locuit la sistemul de canalizare afectează situaţia ecologică din localitate, generînd un risc sporit al focarelor de infecţii. Astfel, managementul defectuos şi lipsa de controlul din partea persoanelor responsabile din cadrul primăriei s.Gura Camencii la utilizarea banului public au cauzat nerealizarea obiectivelor prestabilite pentru proiectul în cauză.

• Deficienţele în organizarea managementului financiar-contabil la unele AAPL au ca efect o raportare neveridică a patrimoniului public şi a situaţiei acestuia.

În conformitate cu prevederile cadrului legal-normativ64, sînt stabilite regulile corespunzătoare privind ţinerea evidenţei contabile a situaţiilor patrimoniale. Însă, contrar prevederilor regulamentare, unele AAPL nu au întreprins măsurile de rigoare privind organizarea unei evidenţe contabile care ar asigura raportarea veridică a situaţiilor financiare şi patrimoniale. Astfel,

√ contrar prescripţiilor pct.63 din Instrucţiunea aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor nr.94 din 19.07.2010, serviciul contabil al primăriei or.Floreşti nu a reflectat ieşirea mijloacelor fixe de la comercializarea (în 2006) a terenului cu suprafaţa de 0,059 ha, valoarea de bilanţ de 67,6 mii lei şi clădirii neutilizate, comercialiată în anul 2014, cu valoarea de bilanţ de 33,0 mii lei, ceea ce a cauzat denaturarea bilanţului contabil la data de 01.01.2015;

√ potrivit pct.188 din Instrucţiunea aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor nr.94 din 19.07.2010, bunurile şi serviciile recepţionate conform facturilor primite pentru obiectivele în curs de execuţie din cadrul proiectelor finanţate din surse externe se ţin la contul extrabilanţier “21”. Însă, contrar prevederilor regulamentare, precum şi în pofida faptului că la data de 01.01.2015 lucrările de construcţie a apeductului nu au fost finalizate, serviciul contabil al primăriei s.Rădulenii Vechi a înregistrat valoarea investiţiilor efectuate la obiectul dat în anul 2014 în sumă de 1220,2 mii lei la contul contabil 012 “Instalaţii şi canalizare”, ceea ce a cauzat denaturarea situaţiilor patrimoniale;

√ primăria or.Floreşti nu a asigurat procedura de casare a mijloacelor fixe transmise în gestiune ÎM. Astfel, potrivit pct.8 şi pct.9 din Regulamentul aprobat prin HG nr.500 din 12.05.199865, autorităţile administraţiei publice locale verifică corectitudinea perfectării actelor de casare, inclusiv privind: determinarea uzurii; argumentarea motivelor casării mijloacelor fixe; corespunderea înregistrării agregatelor, pieselor, metalelor feroase şi neferoase şi a altor materiale; efectuează controlul selectiv asupra stării tehnice reale a maşinilor, utilajelor, autovehiculelor, propuse pentru casare; eliberează, în termen de 30 de zile, autorizaţii de casare a mijloacelor fixe; efectuează controlul selectiv asupra documentelor întreprinderii după primirea autorizaţiei de casare, inclusiv trecerea la bilanţul întreprinderii a pieselor, unităţilor, agregatelor, materialelor demontate etc., valorificate în urma casării. Însă, în pofida celor menţionate, pe parcursul anului 2014, CO Floreşti a adoptat decizii de casare a mijloacelor fixe cu valoarea de bilanţ de 160,2 mii lei din gestiunea economică a ÎM “Sersal Flor”, fără a verifica corectitudinea perfectării actelor de casare, determinarea uzurii, argumentarea motivelor privind casarea mijloacelor fixe, corespunderea înregistrării agregatelor, pieselor şi efectuării controlul selectiv asupra stării tehnice reale a lor, ca urmare generînd riscul pierderii unor venituri suplimentare.

Recomandări:

11. Preşedintele raionului, primarii oraşelor Floreşti, Ghindeşti, Mărculeşti şi comunelor/satelor Băhrineşti, Ghindeşti, Gura Camencii, Izvoare, Lunga, Mărculeşti, Prajila, Rădulenii Vechi, Roşietici, Vărvăreuca să implementeze proceduri de control intern în vederea asigurării respectării prevederilor regulamentare privind administrarea/gestionarea patrimoniului public, cu înlăturarea deficienţelor ce ţin de situaţiile patrimoniale constatate de audit.

12. Preşedintele raionului, primarii oraşelor Floreşti, Ghindeşti, Mărculeşti şi comunelor/satelor Băhrineşti, Ghindeşti, Gura Camencii, Lunga, Mărculeşti, Prajila, Rădulenii Vechi şi Vărvăreuca să implementeze proceduri de control intern, inclusiv prin descrierea proceselor corespunzătoare ce ţin de domeniul contabilităţii, care să asigure ţinerea regulamentară a evidenţei contabile, în scopul raportării regulamentare a situaţiilor financiare, cu remedierea iregularităţilor constatate de audit.

13. Primarii oraşelor Floreşti, Ghindeşti şi comunelor/satelor Băhrineşti, Izvoare, Prajila, Roşietici, în comun cu autorităţile de profil, să asigure inventarierea, (re)evaluarea, evidenţa (fizică, valorică, contabilă) şi înregistrarea regulamentară (inclusiv cadastrarea) a patrimoniului public, conform prerogativelor delegate autorităţii locale în condiţiile legislaţiei în vigoare.

Evaluarea conformităţii şi implementării recomandărilor anterioare ale Curţii de Conturi

În urma verificărilor efectuate la compartimentul respectiv, auditul relevă că în anul 2011 a fost efectuat auditul Curţii de Conturi asupra regularităţii executării bugetului raional Floreşti pe anul 2010 şi gestionării patrimoniului public, fiind adoptată Hotărîrea Curţii de Conturi nr.24 din 21.07.2011. În acest sens, misiunea de audit a constatat că AAPL din raionul Floreşti nu au întreprins măsurile necesare în vederea remedierii iregularităţilor admise anterior, fapt ce nu contribuie la îmbunătăţirea managementului finanţelor publice. Astfel, au fost constatate aceleaşi probleme, exprimate prin:

- neasigurarea identificării, evaluării şi administrării eficiente a veniturilor bugetare în ansamblu, inclusiv ale bugetelor locale;

- neasigurarea planificării corecte a cheltuielilor la elaborarea şi aprobarea bugetului raional;

- utilizarea neregulamentară a mijloacelor fondului de rezervă;

- nerespectarea actelor normative ce reglementează domeniul retribuirii muncii;

- valorificarea neeficientă a mijloacelor financiare destinate efectuării investiţiilor şi reparaţiilor capitale;

- gestionarea neregulamentară a patrimoniului public.

Recomandările anterioare neimplementate de AAPL din raionul Floreşti au fost actualizate şi incluse în prezentul Raport de audit.

____________________________

60Anexa nr.12 la Raportul de audit

616775,8 mii lei inclusiv: CR - 528,37 mii lei (7,7%); CO Floreşti - 2254,8 mii lei (33,2%); CO Ghindeşti - 315,2 mii lei (4,6%); CO Mărculeşti - 356,4 mii lei (5,2%); CC Băhrineşti - 405,9 mii lei (5,9%); CC Ghindeşti - 445,8 mii lei (6,5%); CC Gura Camencii - 606,01 mii lei (8,9%); CC Lunga - 339,14 mii lei (5,0%); CS Mărculeşti - 148,33 mii lei (2,2%); CC Prajila - 579,6 mii lei (8,5%); CC Rădulenii Vechi - 269,7 mii lei (3,9%); CC Vărvăreuca - 526,19 mii lei (7,7%).

62Din fondul ecologic - 1451,9 mii lei, de la bugetul de stat - 200,0 mii lei, Consiliul raional - 50 mii lei şi contribuţia populaţiei - 94,1 mii lei.

63Anexa nr.12 la Raportul de audit.

64Legea nr.113-XVI din 27.04.2007; Instrucţiunea cu privire la evidenţa contabilă în instituţiile publice, aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor nr.93 din 19.07.2010; Instrucţiunea aprobată prin Ordinul ministrului minanţelor nr.94 din 19.07.2010.

65Regulamentul privind casarea bunurilor uzate, raportate la mijloace fixe, aprobat prin H.G. nr.500 din 12.05.1998.

CONCLUZII GENERALE DE AUDIT

Misiunea de audit a identificat abateri de la prevederile legal-normative şi deficienţe în procesul de gestionare a fondurilor publice de către entităţile auditate. Astfel, managementul existent la nivelul AAPL din raion a generat: neimobilizarea integrală a veniturilor destinate bugetelor UAT; neîndeplinirea atribuţiilor în domeniu de către personalul de specialitate, precum şi de către managementul entităţilor verificate, care nu au asigurat fundamentarea veniturilor bugetului local la nivelul real de încasare.

O abordare mult mai responsabilă şi economicoasă se cere asupra modului de alocare şi gestiune a cheltuielilor din bugetele UAT, în acest aspect relevîndu-se: efectuarea de cheltuieli neregulamentare şi iraţionale; nerespectarea procedurilor la achiziţiile de mărfuri şi servicii; admiterea cheltuielilor neregulamentare şi ineficiente pentru investiţii şi reparaţii capitale; neasigurarea normelor de alimentare a copiilor din instituţiile preşcolare; administrarea utilizării ineficiente a mijloacelor financiare din fondul de rezervă.

Auditul a constatat că managementul gestionării patrimoniului UAT (de nivelul I şi nivelul II) a deviat de la exigenţă şi regularitate, mai cu seamă prin: lipsa evidenţei conforme a patrimoniului public şi raportării veridice a situaţiilor patrimoniale; neasigurarea înregistrării integrale a drepturilor asupra bunurilor imobile în Registrul bunurilor imobile etc.

LISTA ABREVIERILOR