Hotărîre nr.26 din 26.05.2014 cu privire la Raportul auditului Raportului Guvernului privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013
CURTEA DE CONTURI
H O T Ă R Î R E
cu privire la Raportul auditului Raportului Guvernului privind
executarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013
nr. 26 din 26.05.2014
(în vigoare 20.06.2014)
Monitorul Oficial nr.160-166 art.21 din 20.06.2014
* * *
Curtea de Conturi, în prezenţa preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări Sociale, dna Maria Borta, vicepreşedinţilor Casei Naţionale de Asigurări Sociale, dna Tatiana Popa şi dl Alexei Sîci, şefului adjunct al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, dl Gheorghe Cojocaru, şefului Inspecţiei Sociale, dl Mircea Grigoriev, consultantului principal al Secţiei bugetul de stat în domeniul ocrotirii sănătăţii şi protecţiei sociale, dna Tatiana Zagaevschi, precum şi a altor persoane cu funcţii de răspundere, călăuzindu-se de art.2 alin.(1) şi art.4 alin.(1) lit.a) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.20081 (cu modificările şi completările ulterioare), a examinat Raportul auditului Raportului Guvernului privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013, efectuat la Casa Naţională de Asigurări Sociale.
——————————
1 Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008 (cu modificările şi completările ulterioare).
Examinînd rezultatele auditului şi audiind Raportul prezentat, precum şi explicaţiile persoanelor cu funcţii de răspundere prezente în şedinţa publică, Curtea de Conturi
A CONSTATAT:
Bugetul asigurărilor sociale de stat este administrat şi gestionat de Casa Naţională de Asigurări Sociale, care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu politica statului în domeniul protecţiei sociale.
Datele înregistrate în Raportul privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013 reflectă totalitatea sistematizată a indicatorilor ce caracterizează veniturile şi cheltuielile realizate în perioada de raportare. În anul 2013, exerciţiul bugetar s-a încheiat cu executarea veniturilor în sumă de 10589,9 mil.lei şi a cheltuielilor – de 10716,2 mil.lei, ceea ce constituie 99,1% şi, respectiv, 99,5% faţă de nivelul precizat, cu un deficit de 126,3 mil.lei şi un sold al disponibilităţilor băneşti în cont de 78,8 mil.lei.
Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2013 au fost precizate în sumă de 10685,8 mil.lei. La situaţia din 31.12.2013, acestea au fost realizate în sumă de 10589,9 mil.lei, ceea ce reprezintă o executare la nivel de 99,5 la sută ca urmare a neîncasării veniturilor proprii în sumă de 75,2 mil.lei, constituite din contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii. Aceste condiţii au determinat majorarea restanţelor contribuabililor cu 46,8 mil.lei şi înregistrarea la finele anului 2013 a datoriilor faţă de bugetul asigurărilor sociale de stat în sumă de 965,6 mil.lei.
În această ordine de idei, se relevă existenţa unor divergenţe între datele privind numărul posibililor contribuabili care au obligaţia de a participa la formarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aflaţi în evidenţa Casei Naţionale de Asigurări Sociale şi a altor autorităţi cu drept de înregistrare a persoanelor fizice şi juridice, precum şi nedeclararea regulamentară de către contribuabilii înregistraţi a obligaţiunilor la bugetul asigurărilor sociale de stat la nivel de 41,5% din totalul contribuabililor ce aveau obligaţia de a prezenta declaraţii, sau de 13,5% din totalul contribuabililor activi. Astfel, Casa Naţională de Asigurări Sociale nu a asigurat pe deplin aplicarea drepturilor prevăzute de normele legale în cazul încălcării regulilor de prezentare a declaraţiilor obligatorii şi a normelor de calculare şi de plată a contribuţiilor obligatorii, precum şi în cazul primirii şi eliberării mijloacelor pentru retribuirea muncii fără transferul contribuţiei de asigurări sociale de către instituţiile financiare. Totodată, Casa Naţională de Asigurări Sociale, în cazul contribuabililor care şi-au onorat obligaţiunile faţă de bugetul asigurărilor sociale de stat, nu întotdeauna a dispus de resurse pentru realizarea controalelor asupra veridicităţii dărilor de seamă referitoare la bugetul asigurărilor sociale de stat şi autenticităţii actelor ce confirmă vechimea în muncă şi venitul asigurat. Acestea din urmă determină cheltuielile de prestaţii sociale.
Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013 în sumă de 10765,8 mil.lei au fost executate mai puţin cu 55,3 mil.lei faţă de nivelul celor precizate, situaţie determinată de micşorarea cheltuielilor pentru prestaţiile de asigurări sociale cu 32,7 mil.lei şi de asistenţă socială cu – 22,6 mil.lei. Aceste cheltuieli, în perioada raportată, au crescut cu 950,9 mil.lei, fapt condiţionat de: acordarea unor prestaţii sociale noi, sporirea numărului de beneficiari de astfel de prestaţii şi a mărimii medii a plăţii, inclusiv determinată de indexările anuale ale pensiilor (6,75%) şi alocaţiilor sociale de stat (4,6%).
Pentru situaţiile de acordare a prestaţiilor de asigurări sociale şi asistenţă socială (pensie pentru limită de vîrstă, pensie de dizabilitate, pensie funcţionarilor publici, pensie pentru cetăţenii care au participat la lichidarea urmărilor avariei de la C.A.E. Cernobîl, indemnizaţie unică la naşterea copilului şi indemnizaţie lunară pentru creşterea/îngrijirea copilului (persoanelor asigurate şi neasigurate)) au fost identificate unele deficienţe privind: calcularea cuantumului iniţial al pensiei; aplicarea sistemului de control intern din cadrul unor subdiviziuni teritoriale; întocmirea unor dosare de pensionare etc.
Acceptarea, din anul 2013, de către Casa Naţională de Asigurări Sociale a calculării prestaţiilor de asigurări sociale în baza datelor din Registrul de stat al evidenţei individuale în sistemul public de asigurări sociale a facilitat procesul de stabilire a acestor prestaţii. În aceste circumstanţe, în cazul nedeclarării sau neachitării contribuţiilor în termen de către contribuabili, se vor leza drepturile beneficiarilor.
Reieşind din cele expuse, în temeiul art.7 alin.(1) lit.a), art.15 alin.(2) şi alin.(4), art.16 lit.c) şi art.34 alin.(3) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008, Curtea de Conturi
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Raportul auditului Raportului Guvernului privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013, conform anexei.
2. Prezenta Hotărîre şi Raportul de audit anexat se remit:
2.1. Casei Naţionale de Asigurări Sociale, pentru luare de atitudine conform competenţelor şi întreprinderea măsurilor în vederea eliminării neregulilor constatate şi implementării recomandărilor înaintate;
2.2. Consiliului de Administraţie al Casei Naţionale de Asigurări Sociale, pentru informare şi examinarea rezultatelor auditului în cadrul şedinţei, cu monitorizarea implementării recomandărilor;
2.3. Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, pentru informare şi se cere:
2.3.1 să întreprindă măsuri în vederea definitivării proiectului actului normativ de modificare a termenului de aprobare a deciziei privind acordarea dreptului la pensie, cu înaintarea, în modul stabilit, Guvernului spre examinare;
2.3.2 să analizeze situaţiile de majorare a salariului de către angajatori pînă la solicitarea indemnizaţiilor de către beneficiari, conform adresărilor Casei Naţionale de Asigurări Sociale către Inspectoratul de Stat al Muncii, cu întreprinderea măsurilor corespunzătoare în funcţie de competenţele delegate;
2.4. Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, pentru informare şi se cere să asigure, potrivit competenţelor, intensificarea procesului de administrare şi control în vederea acumulării veniturilor, inclusiv a restanţelor la bugetul asigurărilor sociale de stat;
2.5. Comisiei permanente economie, buget şi finanţe a Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru informare.
3. Dată fiind reiterarea cerinţelor neexecutate şi a recomandărilor neimplementate din precedenta misiune de audit extern, se exclude din regim de monitorizare Hotărîrea Curţii de Conturi nr.31 din 18.06.2013 “Cu privire la Raportul auditului Raportului Guvernului privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2012”.
4. Despre executarea cerinţelor din subpunctele 2.1.-2.4. din prezenta Hotărîre, inclusiv despre implementarea recomandărilor auditului, se va informa Curtea de Conturi în termen de 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
5. Prezenta Hotărîre se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în conformitate cu art.34 alin.(7) din Legea Curţii de Conturi.
| PREŞEDINTELE CURŢII DE CONTURI | Serafim URECHEAN |
Chişinău, 26 mai 2014. |
|
| Nr.26. |
Aprobat
prin Hotărîrea Curţii de Conturi
nr.26 din 26 mai 2014
RAPORTUL
auditului Raportului Guvernului privind executarea bugetului
asigurărilor sociale de stat pe anul 2013
I. INTRODUCERE
Auditul Raportului Guvernului privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013 a fost efectuat în temeiul art.28 şi art.31 alin.(2) lit.b) din Legea Curţii de Conturi1 şi în conformitate cu Programele activităţii de audit ale Curţii de Conturi pe anii 2013 şi 20142.
——————————
1 Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008 (cu modificările şi completările ulterioare).
2 Hotărîrea Curţii de Conturi nr.54 din 04.12.2012 “Privind aprobarea Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2013” (cu modificările şi completările ulterioare); Hotărîrea Curţii de Conturi nr.61 din 11.12.2013 “Privind aprobarea Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2014”.
Scopul auditului a constat în verificarea şi evaluarea proceselor operaţionale aferente situaţiilor financiare din Raportul privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013, prezentat Guvernului de către Casa Naţională de Asigurări Sociale, şi în oferirea unei asigurări rezonabile că acesta nu prezintă denaturări semnificative, şi oferă o imagine reală şi fidelă.
Auditul a fost realizat la Casa Naţională de Asigurări Sociale, fiind axat pe determinarea faptului dacă situaţiile financiare din Raportul privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013 sînt, în aspecte semnificative, în conformitate cu cadrul de raportare aplicabil.
Responsabilitatea Casei Naţionale de Asigurări Sociale constă în gestionarea bugetului asigurărilor sociale de stat potrivit prevederilor legale, prin planificarea, elaborarea, implementarea şi menţinerea unui sistem de management financiar şi control intern relevant, cu raportarea financiară adecvată; aplicarea cadrului de reglementare privind raportarea financiară şi efectuarea procedurilor de gestiune relevante mediului de activitate.
Responsabilitatea echipei de audit a constat în obţinerea probelor de audit suficiente şi adecvate pentru formularea şi susţinerea constatărilor şi concluziilor de audit asupra Raportului Guvernului privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013, cu emiterea Raportului de audit care să exprime nivelul de asigurare rezonabilă obţinut pe parcursul misiunii de audit şi cu exprimarea concluziilor de audit.
Metodologia de audit. Misiunea de audit a fost realizată în conformitate cu Standardele de audit3, prin înţelegerea entităţii auditate şi a mediului acesteia, inclusiv a procedurilor de control intern relevante auditului, precum şi prin obţinerea informaţiilor oficiale de la terţe persoane (Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, Camera Înregistrării de Stat, Ministerul Justiţiei etc.).
——————————
3 Hotărîrea Curţii de Conturi nr.60 din 11.12.2013 “Cu privire la aplicarea Standardelor Internaţionale de Audit ale Instituţiilor Supreme de Audit de nivelul 3 – ISSAI 100, ISSAI 200, ISSAI 300, ISSAI 400, în cadrul misiunilor de audit ale Curţii de Conturi”.
Sfera de abordare a auditului a cuprins tranzacţiile şi înregistrările în baza cărora au fost întocmite rapoartele privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi evaluarea plenitudinii veniturilor şi cheltuielilor relevante în perioada de raportare: indicatorii generali ai bugetului asigurărilor sociale de stat, veniturile, cheltuielile, Sistemul Informaţional, controlul intern etc. Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat, suportate şi raportate în anul 2013, în majoritate au fost determinate de acordarea în perioadele anterioare a dreptului la prestaţia socială, ceea ce a determinat verificarea şi a unor documente întocmite înaintea perioadei de referinţă. Auditul a obţinut o înţelegere a Sistemului Informaţional şi a proceselor aferente raportării financiare şi evaluării conformităţii obiectivului de audit.
Auditul a determinat dacă există controale interne în cadrul proceselor operaţionale şi dacă acestea funcţionează, a identificat şi evaluat posibilele riscuri de denaturare semnificativă a situaţiilor financiare care au servit drept bază pentru desfăşurarea procedurilor de audit.
Pentru evaluarea riscurilor, auditul a efectuat proceduri de fond şi de testare a controalelor interne, inclusiv analiza documentelor relevante, examinarea dosarelor personale de acordare a prestaţiilor sociale, cu obţinerea probelor de audit suficiente şi adecvate pentru susţinerea constatărilor şi concluziilor.
Astfel, constatările şi concluziile asupra componentelor semnificative din Raportul Guvernului privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013, selectate pentru auditare reieşind din nivelul materialităţii stabilit, precum şi urmare a identificării ca zone cu probabilitate de apariţie a riscurilor sînt expuse în compartimentele corespunzătoare ale prezentului Raport de audit.
II. PREZENTARE GENERALĂ
Casa Naţională de Asigurări Sociale (în continuare – CNAS sau Casa Naţională) este instituţie publică autonomă de interes naţional, care administrează şi gestionează sistemul public de asigurări sociale4.
——————————
4 Art.43 alin.(1).din Legea nr.489-XIV din 08.07.1999 privind sistemul public de asigurări sociale (în continuare – Legea privind sistemul public de asigurări sociale).
CNAS îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu politica statului în domeniul protecţiei sociale şi cadrul legal aferent domeniului, şi se axează pe realizarea sarcinilor potrivit competenţelor atribuite prin lege.
În conformitate cu prevederile Legii privind sistemul public de asigurări sociale, Casa Naţională exercită funcţii de acumulare (pe baza codului individual de asigurări sociale) şi distribuire a mijloacelor financiare provenite din achitarea de către asiguraţi şi asiguratori a contribuţiilor de asigurări sociale de stat.
Structura organizaţională şi efectivul limită ale CNAS sînt aprobate de Guvern. În aspect organizaţional, instituţia îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul republicii, prin intermediul a 40 Case Teritoriale de Asigurări Sociale (în continuare – CTAS sau Case Teritoriale), care deservesc nemijlocit populaţia în domeniu, sub conducerea şi controlul CNAS.
Casa Naţională este condusă de Preşedinte – ordonatorul principal de credite pentru bugetul asigurărilor sociale de stat (în continuare – BASS). Activitatea CNAS este supravegheată de Consiliul de Administraţie, compus din 12 persoane: reprezentanţi ai Guvernului, Sindicatelor, Patronatului şi Consiliului Republican al Veteranilor.
Casa Naţională desfăşoară activitate de colaborare internaţională în cadrul acordurilor şi convenţiilor bilaterale încheiate cu guvernele a 6 ţări şi cu 4 organizaţii analogice, fiind membru al unor asociaţii internaţionale din domeniu.
Veniturile BASS provin din contribuţii de asigurări sociale, transferuri din bugetul de stat şi din alte venituri (dobînzi, majorări de întîrziere) prevăzute de lege5. De asemenea, Casa Naţională poate angaja de la bugetele gestionate prin Contul Unic Trezorerial, pe bază contractuală, împrumuturi pentru acoperirea decalajelor temporare de casă cu scadenţă în acelaşi an bugetar. Cheltuielile BASS se compun din contravaloarea prestaţiilor de asigurări sociale şi a prestaţiilor de asistenţă socială.
——————————
5 Art.11 din Legea privind sistemul public de asigurări sociale.
III. CONSTATĂRI, CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI
3.1. Sumar al indicatorilor bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013
În anul 2013 în bugetul asigurărilor sociale de stat au fost acumulate venituri în sumă totală de 10589,9 mil.lei, sau cu o neexecutare a prevederilor anuale în sumă de 95,9 mil.lei şi, respectiv, au fost executate cheltuieli în sumă totală de 10716,2 mil.lei, sau cu 49,6 mil.lei mai puţin decît nivelul precizat6.
——————————
6 Formularul nr.2 CNAS “Raportul privind bugetul asigurărilor sociale de stat la situaţia din 01.01.2014”.
Pentru realizarea politicii în domeniul asigurărilor sociale de stat, CNAS a elaborat propuneri la BASS pe anul 2013, conform prevederilor actelor legislative şi normative7, care ţin de domeniul protecţiei sociale de stat. Astfel, prognoza indicatorilor generali ai BASS a fost efectuată în baza obiectivelor de politici în domeniul protecţiei sociale, analizei tendinţelor şi performanţelor înregistrate în anii precedenţi şi conform prognozei indicilor macroeconomici (estimaţi la situaţia din 10.05.2012).
——————————
7 Legea privind sistemul public de asigurări sociale, Legea nr.847-XIII din 24.05.1996 privind sistemul bugetar şi procesul bugetar (în continuare – Legea privind sistemul bugetar şi procesul bugetar) etc.
În acest context se denotă că procesul de elaborare a BASS a parcurs schematic 3 etape, şi anume: elaborarea proiectului intern, consultarea externă cu factorii implicaţi şi discutarea/aprobarea bugetului. Astfel, în elaborarea planului anual un rol substanţial revine CNAS, procesul de elaborare a BASS fiind suficient de transparent publicului larg, organizaţiilor/asociaţiilor care reprezintă interesele societăţii civile – toate avînd posibilitatea de a cunoaşte etapele de elaborare a acestui buget.
Pe anul 2013 BASS a fost aprobat prin Legea nr.250 din 08.11.20128, modificată şi completată de două ori9, fiind aprobate venituri în sumă de 10534,8 mil.lei şi cheltuieli în sumă de 10614,8 mil.lei, cu un deficit de 80,0 mil.lei. Conform modificărilor operate prin Legea nr.76 din 12.04.2013, a fost majorată suma transferurilor de la bugetul de stat la BASS pentru prestaţiile sociale (cu 422,1 mil.lei) destinate plăţii majorărilor la pensii şi suportului financiar de stat unor categorii de beneficiari de alocaţii sociale şi de micşorare a sumei transferurilor de la bugetul de stat pentru acoperirea deficitului BASS (cu 54,1 mil.lei) în urma precizării coeficientului de indexare a pensiilor. Modificările operate prin Legea nr.289 din 05.12.2013 au avut drept scop precizarea indicatorilor macroeconomici atît la partea de venituri, cît şi de cheltuieli, ca rezultat al executării BASS în anul 2012 şi pe parcursul anului 2013, precum şi în legătură cu revizuirea prognozei indicatorilor macroeconomici pe anii 2013-2016.
——————————
8 Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013 nr.250 din 08.11.2012 (în continuare – Legea BASS pe anul 2013).
9 Legea nr.76 din 12.04.2013 pentru modificarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013 nr.250 din 8 noiembrie 2012; Legea nr.289 din 05.12.2013 pentru modificarea şi completarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013 nr.250 din 8 noiembrie 2012.
Pe parcursul anului de referinţă, structura veniturilor BASS a rămas neschimbată, fiind formată din venituri proprii şi transferuri de la bugetul de stat. Capitolul “Transferuri de la bugetul de stat” a fost completat cu o nouă componentă “Susţinerea financiară suplimentară a unor beneficiari de pensii şi de alocaţii sociale”,10 pentru care au fost precizate mijloace financiare în sumă de 374,1 mil.lei aferente cheltuielilor pentru prestaţii sociale (majorarea pensiei la 2 categorii de beneficiari şi acordarea suportului financiar altor 4 categorii).
——————————
10 Legea nr.51 din 28.03.2013 privind completarea unor acte legislative.
Totodată, a fost schimbată sursa de achitare a indemnizaţiei unice la naşterea copilului pentru persoanele asigurate, cu trecerea de la sursele proprii ale BASS la bugetul de stat (39,2 mil.lei).
În anul 2013, din prestaţiile de asistenţă socială au fost excluse “compensaţiile nominative pentru unele categorii de populaţie”11, care pentru anul 2012 au generat cheltuieli în sumă de 151,3 mil.lei.
Un alt factor care în anul 2013 a majorat veniturile proprii şi a diminuat cheltuielile de asigurări sociale este schimbarea modului de efectuare a plăţii indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite, odată cu creşterea numărului de zile de la 3 la 5 zile12 plătite din mijloacele financiare ale angajatorului.
——————————
11 Legea nr.160 din 05.07.2012 pentru modificarea, completarea şi abrogarea unor acte legislative.
12 Art.4 din Legea nr.289-XV din 22.07.2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale.
Principalii indicatori ai BASS aprobaţi, precizaţi şi executaţi în anul 2013 se prezintă în tabelul nr.1.
|
Tabelul nr.1 (mil.lei) |
||||||
| Indicatori | Plan | Precizat/ aprobat |
Executat | Executat-precizat | ||
| aprobat | precizat | +/- | % | |||
| VENITURI – TOTAL | 151,0 | 10589,9 | -95,9 | 99,1 | ||
| I. Venituri proprii | 7949,8 | 7837,0 | -112,8 | 7761,8 | -75,2 | 99,0 |
| 1. Venituri curente | 7948,2 | 7834,8 | -113,4 | 7759,7 | -75,1 | 99,0 |
| 1.1. Contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii | 7946,2 | 7831,9 | -114,3 | 7756,2 | -75,7 | 99,0 |
| 1.2. Alte venituri din activitatea de întreprinzător şi din proprietate | 1,0 | 1,4 | 0,4 | 1,2 | -0,2 | 86,0 |
| 1.3. Amenzi şi sancţiuni administrative | 1,0 | 1,5 | 0,5 | 2,3 | 0,8 | 155,4 |
| 2. Alte venituri | 1,6 | 2,2 | 0,6 | 2,1 | -0,1 | 95,5 |
| II. Transferuri, din care: | 2585,0 | 2848,8 | 263,8 | 2828,1 | -20,7 | 99,3 |
| transferuri de la BS la BASS pentru prestaţii sociale | 1682,9 | 1427,7 | -255,2 | 1407,1 | -20,6 | 98,6 |
| transferuri de la BS pentru acoperirea deficitului BASS | 856,4 | 1005,6 | 149,2 | 1005,6 | 0,0 | 100,0 |
| CHELTUIELI – TOTAL | 10614,8 | 10 65,8 | 151,0 | 10716,2 | -49,6 | 99,5 |
| A. Prestaţii de asigurări sociale | 8931,9 | 8964,0 | 32,1 | 8935,0 | -29,0 | 99,7 |
| B. Prestaţii de asistenţă socială | 1682,9 | 1801,8 | 118,9 | 1781,2 | -20,6 | 98,9 |
| DEFICIT (-); EXCEDENT (+) | -80,0 | -80,0 | 0,0 | -126,3 | 46,3 | x |
| Soldul mijloacelor băneşti la 01.01.2012 | - | - | - | 205,2 | x | x |
| Soldul mijloacelor băneşti la 31.12.2012 | - | - | - | 78,8 | x | x |
|
Sursă: Calculele efectuate în milioane lei, reieşind din datele reflectate în Formularul nr.2 CNAS “Raportul privind bugetul asigurărilor sociale de stat la situaţia din 01.01.2014”. |
||||||
Potrivit datelor din tabel, în anul 2013 au fost acumulate venituri în sumă totală de 10589,9 mil.lei, ceea ce reprezintă o executare de 99,1%, partea cea mai semnificativă formîndu-se din contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii (7756,2 mil.lei). Respectiv, cheltuielile au fost executate în sumă totală de 10716,2 mil.lei, sau cu 0,5% mai puţin decît prevederile bugetare. În această situaţie, exerciţiul bugetar s-a încheiat cu un deficit de 126,3 mil.lei, care a depăşit nivelul precizat cu 49,6 mil.lei.
În acest context, auditul denotă că, pentru acoperirea deficitului, CNAS, pe parcursul anului, a contractat împrumuturi de la bugetul de stat în sumă de 690,0 mil.lei şi a utilizat mijloace financiare proprii disponibile în sumă de 126,4 mil.lei. Totodată, analiza şi evaluarea posibilităţilor de acoperire a necesităţilor privind achitarea drepturilor de prestaţii de asigurare socială din sursele proprii atestă o insuficienţă în anul 2013 de mijloace financiare în sumă de 1131,9 mil.lei.
3.2. Cu privire la acumularea veniturilor în BASS
Veniturile BASS pentru anul 2013 au fost aprobate în sumă de 10534,8 mil.lei, ulterior precizate în sumă de 10685,8 mil.lei şi executate în sumă de 10589,9 mil.lei, acestea fiind constituite din venituri proprii (7761,8 mil.lei) şi transferuri de la bugetul de stat (2828,1 mil.lei).
Dinamica veniturilor BASS pe parcursul anilor 2012 şi 2013, precum şi nivelul executării acestora se prezintă în tabelul nr.2.
|
Tabelul nr.2 (mil.lei) |
|||||||||
| Indicatori | Anul 2012 | Anul 2013 | Executat anul 2013/2012 |
Executat/ precizat anul 2013 |
|||||
| precizat | executat | aprobat | precizat | executat | +/- | % | +/- | % | |
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7=6-3 | 8=6/3*100 | 9=6-5 | 10=6/5*100 |
| Venituri, total | 9906,9 | 9721,5 | 10534,7 | 10685,8 | 10589,9 | 868,4 | 108,9 | -95,9 | 99,1 |
| I. Venituri proprii | 7238,0 | 7154,2 | 7949,7 | 7837,0 | 7761,8 | 607,6 | 108,5 | -75,2 | 99,0 |
| 1. Venituri curente | 7236,2 | 7152,2 | 7948,1 | 7834,8 | 7759,7 | 607,5 | 108,5 | -75,1 | 99,0 |
| 1.1 Contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii | 7234,3 | 7150,1 | 7946,2 | 7831,9 | 7756,2 | 606,1 | 108,5 | -75,7 | 99,0 |
| 1.2 Alte venituri din activitatea de întreprinzător şi din proprietate | 1,2 | 0,7 | 1,0 | 1,4 | 1,2 | 0,5 | 171,4 | -0,2 | 86 |
| 1.3 Amenzi şi sancţiuni administrative | 0,7 | 1,4 | 1 | 1,5 | 2,3 | 0,9 | 164,3 | 0,8 | 155,4 |
| 2. Alte venituri | 1,8 | 2,0 | 1,6 | 2,2 | 2,1 | 0,1 | 105,0 | -0,1 | 95,5 |
| II. Transferuri | 2668,9 | 2567,3 | 2585,0 | 2848,8 | 2828,1 | 260,8 | 110,2 | -20,7 | 99,3 |
| Transferuri de la bugetul de stat la bugetul asigurărilor sociale de stat pentru prestaţii sociale | 1605,9 | 1504,3 | 1682,9 | 1427,8 | 1407,1 | -97,2 | 93,5 | -20,7 | 98,6 |
| Compensarea diferenţei de tarife de asigurări sociale de stat obligatorii în sectorul agrar | 37,3 | 37,3 | 45,1 | 40,7 | 40,7 | 3,4 | 109,1 | 0,0 | 100,0 |
| Compensarea sumelor anulate ale contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii | 0,6 | 0,6 | 0,6 | 0,6 | 0,6 | 0,0 | 100,0 | 0,0 | 100,0 |
| Transferuri de la bugetul de stat pentru acoperirea deficitului bugetului asigurărilor sociale de stat | 1025,1 | 1025,1 | 856,4 | 1005,6 | 1005,6 | -19,5 | 98,1 | 0,0 | 100,0 |
| Susţinerea financiară suplimentară a unor beneficiari de pensii şi alocaţii sociale | 0,0 | 0,0 | 0,0 | 374,1 | 374,1 | 374,1 | x | 0,0 | 100,0 |
|
Sursă: Formularul nr.2 CNAS “Raportul privind bugetul asigurărilor sociale de stat” pentru anii 2012 şi 2013. |
|||||||||
Datele tabelului denotă că în anul 2013 au fost acumulate venituri totale mai mult, comparativ cu anul 2012, cu 868,4 mil.lei, sau cu 8,9%, totodată pentru anul 2013 nefiind atins nivelul prognozat (cu 95,9 mil.lei).
Evoluţia veniturilor BASS ca pondere în produsul intern brut şi ca pondere în totalul veniturilor bugetului public naţional în perioada 2011-2013 este prezentată în figura nr.1.
|
Figura nr.1 (mlrd.lei) |
Sursă: “Raport privind executarea Bugetului Public Naţional” întocmit de Ministerul Finanţelor;
“Evoluţia principalilor indicatori macroeconomici” întocmită de Ministerul Economiei
şi Formularul nr.2 CNAS “Raportul privind bugetul asigurărilor sociale de stat”.
Din figura de mai sus rezultă că evoluţia ponderii veniturilor BASS atît în PIB, cît şi în veniturile BPN în perioada 2011-2013 sînt în descreştere.
Conform indicatorilor BASS aprobaţi şi precizaţi pentru anul 2013, nivelul veniturilor proprii a constituit 73,3% din veniturile totale, iar al transferurilor de la bugetul de stat – 26,7%, ultimele fiind destinate în majoritate prestaţiilor de asistenţă socială (13,3%) şi acoperirii deficitului BASS (9,4%).
Structura contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii virate pe parcursul anului 2013 este prezentată în figura nr.2.
|
Figura nr.2 (mlrd.lei) |
Sursă: Formularul nr.2 CNAS “Raportul privind bugetul asigurărilor sociale de stat
la situaţia din 01.01.2014”.
Datele din figură denotă că, în structura veniturilor proprii13, partea preponderentă o constituie contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii transferate de angajatori şi cele individuale calculate la fondul de retribuire a muncii, care însă nu au atins nivelul planificat.
——————————
13 Art.30 din Legea privind sistemul public de asigurări sociale.
În acest context, pentru stabilirea plenitudinii şi complexităţii executării şi raportării compartimentului de venituri proprii, în special a celor aferente contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii, au fost supuse auditării aspectele privind identificarea şi examinarea proceselor operaţionale respective, riscurile posibile şi controalele interne de atenuare a riscurilor pentru calcularea, declararea, achitarea şi înregistrarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii.
♦ CNAS asigură, la nivel naţional, evidenţa contribuabililor în sistemul public de asigurări sociale, astfel deţinînd informaţii complete privind contribuabilii care au obligaţia de a participa la formarea BASS. Totodată, acest proces este însoţit de unele rezerve.
Conform Statutului14, una din atribuţiile CNAS este crearea, implementarea, exploatarea şi dezvoltarea Sistemului Informaţional pentru toate nivelurile, precum şi asigurarea funcţionării Registrului de stat al evidenţei individuale în sistemul public de asigurări sociale15 (în continuare – Registrul evidenţei individuale), ultimul reprezentînd unica bază de date a persoanelor fizice şi juridice contribuabili ai BASS, precum şi a beneficiarilor de prestaţii sociale. Astfel, identificarea acestora se efectuează pe baza codului personal de asigurări sociale, Casa Naţională fiind unicul administrator al acestuia.
——————————
14 Hotărîrea Guvernului nr.739 din 25.07.2000 “Cu privire la aprobarea Statutului Casei Naţionale de Asigurări Sociale a Republicii Moldova”.
15 Hotărîrea Guvernului nr.418 din 03.05.2000 “Cu privire la crearea Registrului de stat al evidenţei individuale în sistemul public de asigurări sociale” (în continuare – Hotărîrea Guvernului nr.418 din 03.05.2000).
În scopul evaluării plenitudinii datelor din Registrul evidenţei individuale privind persoanele fizice şi juridice înregistrate de alte autorităţi şi care au obligaţia de a contribui la formarea BASS, auditul a solicitat informaţii suplimentare care au fost contrapuse cu datele înregistrate la CNAS. Astfel, auditul a stabilit că Casa Naţională are o modalitate bine determinată16 privind procesul de luare în evidenţă a contribuabililor ca urmare a schimbului automat de date cu Camera Înregistrării de Stat (în continuare – CÎS), iniţiat în anul 2010, ceea ce a simplificat procedura de înregistrare a contribuabililor ca plătitori la BASS care cad sub incidenţa Legii nr.220-XVI din 19.10.200717.
——————————
16 Ordinul CNAS nr.13-A din 22.01.2013 “Cu privire la aprobarea Regulamentului privind evidenţa plătitorilor la bugetul asigurărilor sociale de stat”.
17 Legea nr.220-XVI din 19.10.2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali.
În acelaşi timp, pentru contribuabilii înregistraţi de către CÎS pînă în anul 2010, auditul a considerat că ar putea exista riscul evidenţei incomplete a acestora în Sistemul Informaţional al CNAS. Pentru a evalua situaţia, auditul a contrapus informaţiile aferente contribuabililor care nu cad sub incidenţa legii sus-menţionate şi, respectiv, urmau a fi luaţi în evidenţa CNAS la data prezentării la subdiviziunile teritoriale de la adresa lor juridică. Drept urmare, s-a constatat că procedurile de control intern la acest capitol sînt insuficiente, deoarece nu asigură înregistrarea şi, respectiv, evidenţa tuturor plătitorilor. Această situaţie determină neînregistrarea posibililor contribuabili (notari, avocaţi, executori judecătoreşti, gospodării ţărăneşti etc.) care pot genera venituri în BASS.
Datele privind contrapunerea numărului de contribuabili aflaţi în evidenţa CNAS şi a datelor deţinute şi prezentate de alte autorităţi sînt prezentate în figura nr.3.
|
Figura nr.3 (mlrd.lei) |
Sursă: www.cis.gov.md (compartimentul Statistica); www.rson.justice.md/organisations;
informaţii oferite de CÎS, MJ, IFPS şi CNAS.
Datele reflectate în figură denotă că Casa Naţională nu deţine informaţii complete privind posibilii contribuabili care au obligaţia de a participa la formarea veniturilor BASS. Astfel, la CNAS sînt înregistrate mai puţine persoane juridice, întreprinzători individuali cu 17326 de unităţi (cu excepţia filialelor şi reprezentanţelor); notari, cabinete de avocaţi, birouri asociate de avocaţi, executori judecătoreşti şi mediatori – cu 368 de unităţi; gospodării ţărăneşti şi persoane fizice deţinătoare de patentă de întreprinzător – cu 13934 de unităţi.
În conformitate cu Legea BASS pe anul 2013 şi cu Legea privind sistemul public de asigurări sociale, CNAS ţine evidenţa categoriilor de persoane care se asigură pe bază de contract individual. Aşadar, pe parcursul anului 2013 au fost încheiate 1759 de contracte, dintre care 215 contracte individuale şi 1544 de contracte încheiate cu persoanele fizice proprietari sau arendaşi de terenuri agricole.
Totodată, auditul relevă că CNAS a implementat Sistemul Informaţional “ACCES CPAS”, care permite verificarea on-line a informaţiilor cu privire la contribuţiile de asigurări sociale. Verificarea on-line a contului personal de asigurări sociale permite urmărirea continuă a corectitudinii şi integrităţii calculării şi achitării contribuţiilor la BASS de către angajatori. În anul 2013 au avut acces la contul personal prin intermediul Sistemului Informaţional 258368 de contribuabili, sau cu 54023 mai mult comparativ cu anul 2012.
♦ Situaţia neprezentării conforme de către contribuabili a declaraţiilor privind calcularea şi utilizarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii şi a declaraţiilor persoanelor asigurate pe an atrage după sine neconfirmarea deplină a venitului asigurat.
Potrivit datelor CNAS, numărul contribuabililor care au obligaţia de a prezenta Declaraţiile privind calcularea şi utilizarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii (în continuare – Forma 4-BASS), înregistraţi la situaţia din 31.12.2013, a constituit 144390 de contribuabili. Totodată, numărul plătitorilor care în anul 2013 au prezentat Forma 4-BASS a fost de 84519 contribuabili, sau 58,5 la sută din numărul celor obligaţi să declare. Din numărul contribuabililor ce nu au prezentat Forma 4-BASS (59871), la 46667 le-a fost atribuită de către CNAS categoria “inactiv” (dacă excludem din numărul contribuabililor care au obligaţia de a prezenta Forma 4-BASS contribuabilii cu categoria “inactiv”, procentul prezentării Formei 4-BASS de către aceştia va constitui 86,5).
Cu referire la atribuirea statutului “inactiv”, auditul menţionează că acesta este un criteriu intern stabilit contribuabililor care în decurs de 12 luni consecutive nu au prezentat Forma 4-BASS. Listele acestora sînt transmise Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (în continuare – IFPS) pentru ulterioară executare a normelor din Legea privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali. Ca urmare, pentru aceşti contribuabili există riscul ca CNAS să nu aplice măsuri conform Codului contravenţional18, ceea ce ar avea drept consecinţă neînregistrarea posibililor obligaţiuni la BASS şi neobţinerea unor venituri.
——————————
18 Codul contravenţional aprobat prin Legea nr.218-XVI din 24.10.2008 (în continuare – Codul contravenţional).
Suplimentar, auditul a analizat posibilităţile de generare din Sistemul Informaţional CNAS a rapoartelor privind contribuabilii care nu-şi onorează obligaţiile faţă de BASS şi nu prezintă declaraţiile Forma 4-BASS, ceea ce determină imposibilitatea monitorizării operative a evoluţiei numărului de contribuabili nedisciplinaţi şi a veniturilor cu risc de neîncasare în bugetul respectiv.
Notă: Pe perioada auditului, Sistemul Informaţional (CPAS “Contribuţii”) a fost ajustat pentru generarea informaţiilor şi monitorizarea operativă a contribuabililor nedisciplinaţi.
Este de menţionat că datoriile contribuabililor faţă de BASS rămîn o problemă sensibilă la capitolul veniturile BASS. Astfel, potrivit dării de seamă Forma 4-BASS, soldul datoriilor contribuabililor, la situaţia din 01.01.2013, constituia 918,8 mil.lei, iar la finele anului de referinţă acestea au crescut cu 46,8 mil.lei (însumînd 965,6 mil.lei), pe cînd în anul 2012 acestea au avut o majorare de 67,2 mil.lei. Conform datelor prezentate auditului, datoriile cu risc de nerecuperare, luate la evidenţă specială de CNAS în baza Deciziilor de luare la evidenţă specială recepţionate de la IFPS, constituiau 116,6 mil.lei (inclusiv penalităţi – 27,1 mil.lei, şi amenzi – 3,9 mil.lei), ceea ce reprezintă 12,1 la sută din restanţa totală (965,6 mil.lei).
Datoriile luate la evidenţă specială au fost generate de 404 contribuabili aflaţi în procedură de insolvabilitate, inclusiv 174 de contribuabili (43,1%) intraţi în procedura respectivă în anul 2013. Potrivit normelor legale19, CNAS poate trage la răspundere persoanele cu funcţii de răspundere ale debitorilor şi fondatorilor acestora, precum şi să solicite informaţii sau rapoarte despre administrarea masei debitoare, astfel oferindu-se o asigurare indirectă de acumulare a veniturilor BASS. Verificările auditului au stabilit că CNAS, pe parcursul anului 2013, a înaintat 3 solicitări în acest sens.
——————————
19 Legea insolvabilităţii nr.149 din 29.06.2012.
Totodată, se relevă că, în cadrul a 21 de întreprinderi insolvabile, care înregistrau obligaţii semnificative faţă de BASS în sumă de 12,8 mil.lei, activau circa 870 de salariaţi. Astfel, indiferent de faptul achitării creanţelor faţă de BASS, salariaţii vor beneficia pe viitor de toate drepturile pentru prestaţii de asigurări sociale. Aceasta determină formarea indirectă a dezechilibrului între veniturile şi cheltuielile acestui buget.
În scopul ameliorării situaţiei, CNAS a publicat 165 de materiale în presa locală, a acordat 24 de interviuri, a publicat pe pagina web 11 materiale şi a organizat 461 de seminare cu plătitorii de contribuţii. De asemenea, au fost remise în adresa contribuabililor care nu şi-au onorat obligaţiile 23852 de citaţii şi scrisori de avertizare, precum şi au fost constatate 2602 contravenţii (4,1 la sută din numărul celor care nu au prezentat Forma 4-BASS).
Auditul relevă că realizarea unor obiective stabilite sau rezultatele înregistrate în procesul de acumulare a veniturilor şi de acordare a unor drepturi sociale nu depinde integral de controlul existent în cadrul CNAS, deoarece entitatea nu are atribuţii de control pe unele segmente din aceste procese20.
——————————
20 Legea privind sistemul public de asigurări sociale, Legea BASS pe anul 2013.
Casa Naţională recepţionează şi generalizează informaţiile de la inspectoratele fiscale teritoriale privind numărul controalelor efectuate şi cuantumul sancţiunilor calculate, inclusiv pentru diminuarea bazei de calcul. Astfel, pe parcursul anului 2013, organele Serviciului Fiscal de Stat au efectuat 518 controale privind corectitudinea calculării şi virării plăţilor în BASS, sau cu 557 de controale mai puţin comparativ cu anul 2012 (1075 de controale)21.
——————————
21 Informaţii oferite de CNAS.
În acest aspect, nu sînt descrise mecanismele de conlucrare cu IFPS pentru includerea în planul de control al acestuia a agenţilor economici cu risc de neachitare benevolă a plăţilor faţă de BASS, precum şi de declarare integrală a fondului de salarizare şi a altor recompense, ceea ce menţine riscul de tăinuire a fondului de remunerare a muncii salariaţilor, care se soldează cu neasigurarea declarării, calculării, achitării depline a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii.
Concomitent, şi Casa Naţională are atribuţii de verificare a veridicităţii dărilor de seamă referitoare la BASS, corectitudinii utilizării mijloacelor virate în BASS (prestaţii de asigurări sociale şi alte plăţi prevăzute de legislaţie), precum şi autenticităţii actelor ce confirmă venitul asigurat22.
——————————
22 Legea nr.131 din 08.06.2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.
În anul 2013, Casa Naţională a efectuat 3916 controale privind conformitatea calculării indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă, fiind restituite în BASS 4,2 mil.lei, ceea ce constituie 1,3% din totalul prestaţiilor sociale calculate.
Includerea în Legea BASS pe anul 2013 a obligaţiei privind prezentarea trimestrială a Declaraţiilor persoanelor asigurate pe an (în continuare – Declaraţie REV 5) a determinat deţinerea de către CNAS a informaţiilor operative privind veniturile asigurate înregistrate în conturile personale ale asiguraţilor.
Se denotă că, pe parcursul anului de referinţă, au fost prezentate şi înregistrate în Sistemul Informaţional al CNAS 2903130 de Declaraţii REV 5. În pofida sporirii indicilor de acumulare a acestor declaraţii, mai există agenţi economici care nu le-au prezentat pentru anii 1999-2013, fapt ce determină neconfirmarea venitului asigurat realizat al unor salariaţi, precum şi neacordarea pe deplin a drepturilor la prestaţiile sociale.
Potrivit datelor oferite auditului, se denotă că Casa Naţională nu deţine informaţii privind contribuabilii care nu au prezentat declaraţiile menţionate în anul 2013, situaţie determinată de condiţiile de prezentare a declaraţiilor respective şi de posibilităţile Sistemului Informaţional al Casei Naţionale de Asigurări Sociale.
Notă: Din anul 2014, Sistemul Informaţional oferă posibilitatea generării rapoartelor pentru toţi agenţii economici ce nu au prezentat Declaraţiile REV 5.
Verificarea de către audit a identităţii informaţiilor deţinute de Casa Naţională şi de IFPS aferente contribuţiilor calculate şi transferate, precum şi soldului datoriilor a constatat corespunderea datelor la acest capitol.
Concluzii:
În anul 2013, bugetul asigurărilor sociale de stat a înregistrat venituri cu 868,4 mil.lei mai mult, comparativ cu anul 2012, situaţie datorată şi acţiunilor întreprinse de Casa Naţională de Asigurări Sociale privind monitorizarea calculării şi declarării veniturilor de către contribuabili prin: înregistrarea în evidenţă a contribuabililor; verificarea calculării indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă; intensificarea acţiunilor de reconciliere a datelor înregistrate în Sistemul Informaţional propriu cu cele ale IFPS în administrarea veniturilor BASS; mediatizarea şi informarea contribuabililor etc., acţiuni prin care a fost stabilită tendinţa de diminuare a ritmului de creştere a datoriilor faţă de BASS, comparativ cu anul preceden, cu 2,9 puncte procentuale.
În acelaşi timp, partea de venituri a BASS a fost afectată de unele deficienţe şi nereguli, cum ar fi: (i) nerealizarea eventualelor contrapuneri de date cu referire la contribuabilii posibili plătitori la BASS, înregistraţi de unele autorităţi centrale de specialitate; (ii) neprezentarea sau prezentarea cu încălcarea termenului stabilit de către contribuabili a declaraţiilor obligatorii cu impact asupra înregistrării conforme a contribuţiilor şi veniturilor în BASS, inclusiv în conturile personale; (iii) nerealizarea pe deplin a drepturilor de verificare a veridicităţii declaraţiilor referitoare la BASS; (iv) insuficienţa aplicării normelor legale în cadrul desfăşurării procedurii de insolvabilitate a contribuabililor, ceea ce determină neobţinerea eventualelor venituri; (v) nedeţinerea informaţiilor integrale în conturile personale ale asiguraţilor, fapt ce afectează acordarea drepturilor la prestaţii de asigurări sociale de stat.
Recomandări Casei Naţionale de Asigurări Sociale:
1. Să efectueze verificarea Registrului de stat al evidenţei individuale în sistemul public de asigurări sociale, cu reconcilierea datelor deţinute de unele autorităţi centrale de specialitate.
2. Să intensifice aplicarea măsurilor, conform legislaţiei în vigoare, de constrîngere a contribuabililor pentru neprezentarea în termenul stabilit a declaraţiilor obligatorii, precum şi de utilizare a dreptului de verificare a veridicităţii declaraţiilor referitoare la BASS şi autenticităţii actelor ce confirmă venitul asigurat.
3. Să intensifice elementele respective ale sistemului de control intern în cadrul desfăşurării procedurii de insolvabilitate a contribuabililor.
4. Să asigure determinarea acţiunilor, cu realizarea ulterioară a acestora, în vederea deţinerii integrale a informaţiilor în conturile personale ale asiguraţilor.
3.3. Cu privire la cheltuielile BASS
Pentru anul 2013, partea de cheltuieli a BASS a fost aprobată iniţial în sumă totală de 10614,8 mil.lei23. Pe parcursul anului, evoluţia executării cheltuielilor a indicat tendinţe de creştere la unele compartimente, condiţionate de modificarea indicatorilor la acest capitol24, prin majorarea cheltuielilor cu 151,0 mil.lei (10765,8 mil.lei).
——————————
23 Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013 nr.250 din 08.11.2012.
24 Legea nr.289 din 05.12.2013 pentru modificarea şi completarea Legii BASS pe anul 2013.
Evoluţia cheltuielilor BASS ca pondere în PIB şi în totalul cheltuielilor BPN în perioada 2011-2013 se prezintă în figura nr.4.
|
Figura nr.4 (mlrd.lei) |
Sursă: “Raport privind executarea Bugetului Public Naţional” întocmit de Ministerul Finanţelor;
“Evoluţia principalilor indicatori macroeconomici”, informaţie întocmită de Ministerul Economiei
şi Formularul nr.2 CNAS “Raportul privind bugetul asigurărilor sociale de stat”.
Din datele figurii rezultă că evoluţia cheltuielilor BASS atît în produsul intern brut, cît şi în cheltuielile bugetului public naţional, în perioada 2011-2013, este în descreştere, ceea ce denotă o neconcordanţă între ritmul de creştere a cheltuielilor BASS destinate inclusiv prestaţiilor sociale (ţinînd cont de coeficientul indexării anuale a prestaţiilor), comparativ cu ritmul de creştere a indicatorilor macroeconomici, în special nivelul indicelui preţului de consum.
În anul 2013, cheltuielile efective ale BASS au constituit 10710,5 mil.lei25, ceea ce denotă o executare de 99,5% faţă de prevederile anuale precizate. Dinamica cheltuielilor BASS în anii 2012 şi 2013 se prezintă în tabelul nr.3.
——————————
25 Formularul nr.2.1 CNAS “Raportul privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat la partea de cheltuieli” la situaţia din 01.01.2014.
|
Tabelul nr.3 (mil.lei) |
|||||||||
| Indicatori | Anul 2012 | Anul 2013 | Devieri, (%) | Devieri, (+/-) | |||||
| cheltuieli efective |
planul aprobat |
planul precizat |
cheltuieli efective |
ponderea | |||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7=5/4 | 8=5/2 | 9=5-4 | 10=5-2 |
| Cheltuieli, total | 9759,6 | 10614,8 | 10765,8 | 10710,5 | 100 | 99,5 | 109,7 | -55,3 | 950,9 |
| A. Prestaţii de asigurări sociale | 8260,1 | 8931,9 | 8964,0 | 8931,3 | 83,4 | 99,6 | 108,1 | -32,7 | 671,2 |
| B. Prestaţii de asistenţă socială | 1499,5 | 1682,9 | 1801,8 | 1779,2 | 16,6 | 98,7 | 118,7 | -22,6 | 279,7 |
|
Sursă: Calculele efectuate în milioane lei, reieşind din datele reflectate în Formularul nr.2 CNAS “Raportul privind bugetul asigurărilor sociale de stat” la situaţiile din 01.01.2013 şi din 01.01.2014. |
|||||||||
Informaţiile din tabel denotă că cheltuielile efective au fost realizate în anul 2013 la nivel de 99,5%. Tendinţa cheltuielilor efective ale BASS în perioada ultimilor trei ani se prezintă în figura nr.5.
|
Figura nr.5 (mil.lei) |
Sursă: Formularul nr.2.1 CNAS “Raportul privind bugetul asigurărilor sociale de stat
la partea de cheltuieli” la situaţiile din 01.01.2012, 01.01.2013 şi 01.01.2014.
Analizînd datele din figură, se menţionează că cheltuielile BASS în perioada 2011-2013 sînt în creştere. Astfel, cheltuielile suportate în anul 2013 s-au majorat, comparativ cu anul 2012, cu 950,9 mil.lei (9,7%), iar comparativ cu anul 2011 – cu 1463,4 mil.lei (15,9%). Această situaţie a fost generată de: creşterea cheltuielilor aferente indemnizaţiilor de maternitate şi a indemnizaţiilor lunare pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani; de coeficientul indexării pensiilor, care în anul 2013 a fost stabilit de 6,75% (reieşind din creşterea anuală a indicelui preţurilor de consum cu 4,6% şi a salariului mediu pe ţară în anul precedent cu 8,9%), iar coeficientul de indexare a alocaţiilor sociale de stat a fost de 4,6% (influenţat de media creşterii anuale a indicelui preţurilor de consum pentru anul precedent).
♦ Cheltuielile efectuate din mijloacele bugetului asigurărilor sociale de stat proprii în mare parte au fost destinate prestaţiilor de asigurări sociale, inclusiv beneficiarilor de pensii şi indemnizaţii. Astfel, în anul 2013, cheltuielile destinate prestaţiilor de asigurări sociale de stat au fost aprobate în mărime de 8931,9 mil.lei, precizate în sumă de 8963,9 mil.lei, iar efective de 8931,3 mil.lei.26 Aceste cheltuieli rămîn în continuare componenta principală a cheltuielilor totale ale BASS, cu o pondere de 83,4%. Nivelul de executare a cheltuielilor respective în perioada de referire a constituit 99,6 la sută faţă de indicatorii precizaţi, situaţie generată de un nivel mai scăzut al cheltuielilor de organizare şi funcţionare a sistemului public de asigurări sociale (96,6%) şi a cheltuielilor de recuperare a sănătăţii (94,3%).
——————————
26 Formularul nr.2.1 CNAS “Raportul privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat la partea de cheltuieli” la situaţia din 01.01.2014.
Evoluţia cheltuielilor efective ale BASS aferente prestaţiilor de asigurări sociale se prezintă în figura nr.6.
|
Figura nr.6 (mil.lei) |
Sursă: Formularul nr.2.1 CNAS “Raportul privind bugetul asigurărilor sociale de stat
la partea de cheltuieli” la situaţiile din 01.01.2012, 01.01.2013 şi 01.01.2014.
Datele din figura de mai sus denotă că cheltuielile respective sînt în creştere, în anul 2013 majorîndu-se, faţă de anul 2012, cu 671,2 mil.lei (8,1 la sută), iar faţă de anul 2011 acestea au crescut cu 1354,9 mil.lei (17,9%). Totodată, în structura acestor cheltuieli nu s-au produs schimbări esenţiale, ponderea principală revenind pensiilor de asigurări sociale: în anul 2013 – 84,4% şi în anul 2012 – 84,5%.
De menţionat că în anul de referinţă cheltuielile efective la acest capitol au constituit 7535,6 mil.lei, fiind în creştere faţă de anul 2012 cu 557,3 mil.lei. Structura cheltuielilor aferente pensiilor de asigurări sociale (capitolul prestaţii de asigurări sociale) pentru anul 2013 este prezentată în figura nr.7.
|
Figura nr.7 |
Sursă: Formularul nr.2.1 CNAS “Raportul privind bugetul asigurărilor sociale de stat
la partea de cheltuieli” la situaţia din 01.01.2014.
Datele din figură denotă că ponderea cea mai mare în structura cheltuielilor aferente pensiilor de asigurări sociale o deţin pensiile pentru limită de vîrstă – cu 79%, determinată de numărul mare al beneficiarilor (489332* persoane), urmate de pensiile de invaliditate – 16,8% (133833* persoane).
——————————
* Cifrele respective reprezintă media anuală a numărului de beneficiari specificaţi.
Astfel, pentru pensiile pentru limită de vîrstă au fost prevăzute mijloace în sumă de 5953,8 mil.lei, cheltuielile efective constituind 5952,6 mil.lei, sau la un nivel de circa 100%. Cheltuielile la acest capitol s-au majorat în anul 2013 cu 472,5 mil.lei faţă de anul 2012 şi cu 1004,4 mil.lei faţă de anul 2011. Aceeaşi tendinţă de creştere a avut-o şi numărul pensionarilor, care în anul 2013 s-a majorat, comparativ cu anul 2012, cu 11374 de pensionari şi faţă de 2011 – cu 22844 de pensionari, în timp ce mărimea medie a pensiei a crescut cu 62,9 lei şi, respectiv, cu 149,36 lei.
Structurarea pensionarilor pentru limită de vîrstă, reieşind din cuantumul pensiei stabilite spre plată, în funcţie de unii indicatori semnificativi (pensia minimă garantată conform stagiului de cotizare realizat (374,98 lei şi 749,96 lei); condiţia de acordare a suportului financiar (1300 lei); salariul mediu lunar pe economie prognozat (3850 lei) etc.) se prezintă în figura nr.8.
|
Figura nr.8 |
Sursă: Informaţii prezentate de Casa Naţională de Asigurări Sociale, la solicitarea echipei de audit.
Datele din figură denotă că cei mai mulţi pensionari beneficiază de o pensie de la 749,97 lei pînă la 1300 lei. Totodată, un număr semnificativ de pensionari beneficiază de o pensie cuprinsă între 374,99 lei şi 749,96 lei, deoarece nu au realizat stagiul necesar. Astfel, factorii care influenţează cuantumul pensiei sînt stagiul de cotizare realizat şi venitul asigurat, care, din anul 2003, conform legislaţiei27, este limitat.
——————————
27 Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul respectiv.
Referitor la pensia pentru limită de vîrstă, în scopul asigurării conformităţii cheltuielilor la acest capitol, cu evaluarea procesului de stabilire şi acordare a dreptului asupra acestei plăţi, auditul, din totalul de 495919 dosare*, a verificat 183 dosare de pensionare din cadrul a 13 subdiviziuni teritoriale ale CNAS, selectate în funcţie de cuantumul pensiei.
——————————
* Numărul de beneficiari la situaţia din 31.12.2013, potrivit Formularului nr.3 CNAS “Raportul privind îndeplinirea planului de contingente şi beneficiarii plăţilor din bugetul asigurărilor sociale de stat”.
În procesul acestor verificări referitor la determinarea cuantumului pensiei şi la indexarea acesteia, auditul a constatat unele nereguli, cum ar fi:
▪ 5 cazuri de calculare eronată a cuantumului iniţial al pensiei, ca rezultat 4 pensii au fost diminuate (cu 56,85 lei, 126,96 lei, 212,45 lei şi, respectiv, 390,31 lei), iar într-un caz majorată cu 86,06 lei. Această situaţie a fost cauzată de aplicarea neconformă a normei stabilite28 pînă în anul 2008;
——————————
28 Pct.1 din Hotărîrea Guvernului nr.843 din 10.09.1999 “Despre aprobarea Regulamentului cu privire la modul de calculare a pensiei”, abrogată din 25.03.2008 prin Hotărîrea Guvernului nr.328 din 19.03.2008 .
▪ acţiuni neconforme din perioadele anterioare în cadrul unor subdiviziuni teritoriale care pot genera riscul acceptării unor documente neveridice, prezentate la calcularea pensiei, şi, ca rezultat, pot determina stabilirea pensiei în cuantum majorat fără temei, precum şi cheltuieli nejustificate de mijloace la plata pensiilor. În acest context, auditul exemplifică depistarea de către CNAS în anul 2013 în cadrul unei subdiviziuni teritoriale a 15 cazuri de majorare nejustificată a cuantumului pensiilor, urmare a prezentării de către beneficiari şi acceptării de către Casa Teritorială a unor certificate neveridice (atestarea stagiului de cotizare şi venitului asigurat), ceea ce a condiţionat suportarea cheltuielilor neîntemeiate din BASS pe parcursul anilor 2008-2013 în sumă de 1,3 mil.lei. În urma recalculării cuantumului pensiilor, CNAS a informat şi obligat beneficiarii să restituie mijloacele “cu titlu de pensie plătită necuvenit din vina beneficiarului”. Ulterior, beneficiarii s-au adresat cu acţiune în instanţa de judecată, solicitînd obligarea CNAS să anuleze deciziile de recalculare a prestaţiilor, cazul aflîndu-se pe rol. În acelaşi timp, auditul relevă că nu au fost prezentate probe referitor la acţiunile întreprinse de CNAS pentru elucidarea factorilor ce au determinat situaţia respectivă. Potrivit motivaţiei CNAS, această acţiune se află la începutul procesului de judecată;
▪ coaserea unor dosare în aşa mod încît nu este posibilă citirea completă a textului, a datelor şi a deciziilor; filele în dosare nu sînt clasificate şi aranjate în ordine cronologică, iar numerotarea se efectuează cu creion simplu, fără aplicarea semnăturii executantului.
Conform art.33 din Legea nr.156 din 14.10.1998 privind pensiile de asigurări sociale, reexaminarea drepturilor la pensie se efectuează în cazul apariţiei unor circumstanţe noi referitoare la stagiul de cotizare, venitul asigurat, care au avut loc pînă la acordarea drepturilor la pensie. Verificarea de către audit a unui caz privind recalcularea dreptului social (conform petiţiei) a constatat că, potrivit modificărilor în legislaţie, pensia judecătorului se recalculează ţinîndu-se cont de mărimea salariului judecătorului în exerciţiu.
Pentru pensiile de dizabilitate în anul 2013 au fost executate cheltuieli în sumă de 1264,2 mil.lei, sau 99,8 la sută din prevederile anuale, acestea constituind 16,8% din cheltuielile pentru pensiile de asigurări sociale. Astfel, la situaţia din 31.12.2013, numărul beneficiarilor de pensii de dizabilitate a fost de 133642 de persoane, cu o pensie medie pentru perioada de referinţă de 826,20 lei.
Potrivit indicatorilor din “Darea de seamă despre numărul pensionarilor şi sumele pensiilor lunare stabilite lor” extrasă din Baza de date a CNAS, majoritatea beneficiarilor sînt cu dizabilităţi accentuate, adică de gradul II, iar cauza dizabilităţii preponderente este boală obişnuită.
Verificarea conformităţii stabilirii şi plăţii acestui tip de pensie (47 de dosare ale beneficiarilor de pensie de dizabilitate de gradul I şi un dosar de pensie de dizabilitate de gradul II) denotă că starea de dizabilitate, cauzele, gradul, timpul apariţiei şi perioada de acordare se constată, potrivit prevederilor legale29, de către Consiliul Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă (în continuare – Consiliul Naţional), pensia ulterior fiind stabilită de CTAS. La acest capitol, auditul a identificat unele situaţii condiţionate de controalele interne ineficiente, cît şi de alţi factori externi. Astfel,
——————————
29 Art.18 din Legea nr.156-XIV din 14.10.1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat.
♦ s-a admis eroare la determinarea pentru un beneficiar a venitului mediu lunar asigurat din cauza nedeterminării corecte a venitului asigurat. Eroarea nu a influenţat cuantumul pensiei determinate;
♦ nu a fost indicat procentul de reducere a vitalităţii de către Consiliul Naţional, ceea ce nu confirmă acordarea gradului de invaliditate;
♦ au fost constatate neconformităţi aferente înscrisurilor în carnetele de muncă (2 cazuri care nu au influenţat cuantumul pensiei), determinării perioadei de activitate (1 caz), stabilirii coeficientului individual (2 cazuri) şi formării dosarelor.
Auditul a stabilit că în cazul excluderii, potrivit normelor legale30, a stagiului nefavorabil, într-un caz pensia a crescut de circa 5,8 ori, iar în alt caz – de circa 5,3 ori.
——————————
30 Pct.26 din Hotărîrea Guvernului nr.328 din 19.03.2008 “Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de calculare a pensiilor de asigurări sociale de stat”.
În urma contrapunerii datelor privind remunerarea muncii din certificatele de salariu cu cele din Sistemul Informaţional al CNAS, auditul a constatat că există cazuri cînd acestea nu coincid (la stabilirea unei pensii de dizabilitate şi a pensiei pentru funcţionarii publici), cele din certificatele prezentate de beneficiari fiind mai mari. Astfel, subdiviziunea teritorială, în cazul stabilirii unei pensii de dizabilitate, a calculat cuantumul pensiei în baza certificatelor de salariu, conform cadrului legal, nefiind utilizat dreptul de verificare a veniturilor incluse în certificatele de salariu, ceea ce a determinat lipsa coraportului între contribuţia persoanei în perioada de cotizare la BASS şi mărimea pensiei stabilite.
Notă: Pentru eliminarea acestor situaţii, CNAS a iniţiat din anul 2013 procesul de confirmare a venitului asigurat în baza datelor din contul personal de asigurări sociale.
Potrivit datelor CNAS, în anul de referinţă numărul beneficiarilor de pensie pentru funcţionarii publici a constituit 6639 de persoane, care a crescut, comparativ cu 2012, cu 76 de persoane.
În urma examinării a 208 dosare pe acest tip de pensie din totalul de 6639 de dosare*, auditul a constatat cazuri de depăşire a termenului de 15 zile pentru aprobarea deciziei de acordare a dreptului la pensie, motivul în majoritatea cazurilor fiind neprezentarea de către solicitant a documentelor necesare stabilirii cuantumului pensiei.
——————————
* Numărul de beneficiari la situaţia din 31.12.2013, potrivit Formularului nr.3 CNAS “Raportul privind îndeplinirea planului de contingente şi beneficiarii plăţilor din bugetul asigurărilor sociale de stat”.
Notă: În acest sens, CNAS, pe parcursul anului 2013, a elaborat propuneri de modificare a termenului de aprobare a deciziei de acordare a dreptului la pensie (de la 15 la 30 de zile), care au fost remise Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.
Pentru unele situaţii incerte cu referire la stagiul în serviciul public, subdiviziunile teritoriale solicită de la Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei interpretarea şi aplicarea unor prevederi ce reglementează aceste aspecte.
În cadrul verificării unor dosare de pensionare, auditul a constatat aplicarea neunivocă a legislaţiei de către Casele Teritoriale. Astfel, pentru două persoane care au solicitat obţinerea dreptului la pensie pentru funcţionari publici, activînd în aceeaşi instituţie şi într-o perioadă similară, deciziile emise au fost diferite (o decizie de refuz şi una de acordare a pensiei).
O situaţie neregulamentară admisă în procesul de calculare a stagiului de cotizare în serviciul public a fost includerea perioadei serviciului militar (anii 1973-1975), care nu corespunde legislaţiei în vigoare31. Corect, această perioadă urma să fie inclusă în stagiul general de cotizare de 30 de ani32. Decizia respectivă de acordare a dreptului la pensia de funcţionar public a fost luată în baza Hotărîrii Curţii de Apel Chişinău, care nu a fost contestată de către CNAS.
——————————
31 Hotărîrea Guvernului nr.417 din 03.05.2000 “Despre aprobarea Regulamentului cu privire la modul de calculare şi confirmare a stagiului de cotizare pentru stabilirea pensiei”.
32 Art.42 alin.(1) din Legea nr.156-XIV din 14.10.1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat.
Verificarea corectitudinii asupra determinării venitului mediu lunar asigurat realizat pentru ultimele 60 de luni de activitate în serviciul public a constatat 3 cazuri în care au fost luate în calcul mai mult de 60 de luni, situaţie determinată de cadrul legal în baza căruia a fost stabilit cuantumul pensiei. De asemenea, au fost constatate cazuri de lipsă în dosarele de pensionare a calculelor manuale ale cuantumului pensiilor stabilite pînă în anul 1999 şi a celor stabilite în anul 2004, fapt ce nu a influenţat mărimea pensiei.
În urma verificării conformităţii indexării cuantumului pensiei stabilite33, auditul nu a constatat abateri de la norma legală.
——————————
33 Pct.3 din Hotărîrea Guvernului nr.177 din 07.03.2013 “Cu privire la indexarea prestaţiilor de asigurări sociale şi a unor prestaţii sociale de stat pentru anul respectiv”.
Potrivit cadrului legal34, cuantumul pensiei pentru funcţionarii publici se achită în volum de 50% din BASS şi de 50% – din bugetul de stat.
——————————
34 Art.49 alin.(1) din Legea nr.156-XIV din 14.10 1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat.
♦ În anul 2013 BASS a înregistrat cheltuieli finanţate din bugetul de stat, destinate plăţii prestaţiilor de asistenţă socială. Astfel, cheltuielile efective la acest capitol au constituit 1779,2 mil.lei, sau 98,7 la sută faţă de suma preconizată35, deţinînd o pondere de 16,6 la sută din totalul cheltuielilor BASS. În anul 2013, comparativ cu anul 2012, în structura cheltuielilor s-au produs schimbări esenţiale, determinate în majoritate de introducerea unei noi prestaţii de asistenţă socială. Astfel, în anul de referinţă, ponderea principală a revenit noilor cheltuieli la poziţia “Susţinerea financiară suplimentară a unor beneficiari de pensii şi de alocaţii sociale” cu 21 la sută, urmată de “Alocaţii” cu 20 la sută şi de “Ajutoare băneşti” cu 17,6 la sută, compartimentului “Pensii” revenindu-i 9,6 la sută din totalul cheltuielilor finanţate din bugetul de stat.
——————————
35 Formularul nr.2.1 CNAS “Raportul privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat la partea de cheltuieli la situaţia din 01.01.2014”.
Structura cheltuielilor aferente pensiilor a căror finanţare se efectuează din bugetul de stat este prezentată în figura nr.9.
|
Figura nr.9 |
Sursă: Formularul nr.2.1 CNAS “Raportul privind bugetul asigurărilor sociale de stat
la partea de cheltuieli”, la situaţia din 01.01.2014.
Datele din figură denotă că ponderea cea mai mare în structura cheltuielilor aferente pensiilor de asistenţă socială o deţin pensiile funcţionarilor publici (43,6%), urmate de pensiile participanţilor la lichidarea consecinţelor avariilor de la C.A.E. Cernobîl (30,7%).
În anul 2013 au fost prevăzute mijloace pentru pensia cetăţenilor care au participat la lichidarea urmărilor avariei de la C.A.E. Cernobîl36 în sumă de 52,7 mil.lei, cheltuielile efective constituind 52,6 mil.lei, sau 99,8 la sută faţă de suma precizată. Numărul cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la C.A.E. Cernobîl şi au beneficiat de pensie, la situaţia din 31.12.2013, constituia 1990 de persoane, cu o pensie medie de 2220,43 lei37. Din numărul total al beneficiarilor, 33 de persoane au beneficiat de dreptul la pensie pentru limită de vîrstă, 1892 – de pensie de dizabilitate şi 65 – de pensie în cazul pierderii întreţinătorului.
——————————
36 Legea nr.909-XII din 30.01.1992 privind protecţia socială a cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl (în continuare – Legea privind protecţia socială a cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl).
37 Informaţii privind numărul beneficiarilor de pensii aflaţi la evidenţa CNAS, la situaţia din 01.01.2014.
În condiţiile normei legale38, persoanele cu dizabilităţi survenite ca urmare a lichidării consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobîl au dreptul la pensie de dizabilitate în mărimea recuperării daunei reale, indiferent de vechimea în muncă. Totodată, conform art.20 din legea menţionată, dacă mărimea pensiei de dizabilitate este mai mică decît mărimea pensiei calculate conform Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat, la dorinţa beneficiarului pensia de dizabilitate poate fi stabilită în conformitate cu ultima lege.
——————————
38 Art.15 din Legea privind protecţia socială a cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl.
În scopul asigurării corectitudinii acordării acestui drept, auditul a examinat 50 de dosare ale beneficiarilor de pensie, urmare a îmbolnăvirii şi survenirii dizabilităţii. Ca rezultat, s-a constatat că pensiile de dizabilitate au fost calculate în conformitate cu Legea privind protecţia socială a cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl, în unele cazuri fiind stabilite deficienţe nesemnificative care nu au influenţat cuantumul pensiei stabilite (completarea de către Consiliul Naţional a cotorului Certificatului de dizabilitate şi capacitate de muncă; perfectarea necorespunzătoare, în unele cazuri, a dosarelor etc.).
De asemenea, auditul a constatat că aceste pensii, în majoritatea cazurilor, se formează din 7 componente, partea preponderentă revenind cuantumului de bază al acesteia. Structura pensiei persoanelor care au participat la lichidarea urmărilor avariei de la C.A.E. Cernobîl este redată în figura de mai jos.
|
Figura nr.10 |
|
Sursă: Dosarele de pensionare ale cetăţenilor care au participat la lichidarea urmărilor avariei de la C.A.E. Cernobîl. Menţiune: *art.20 din Legea privind protecţia socială a cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl; ** art.7 din Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr.30 din 02.02.1994 cu privire la măsurile suplimentare de protecţie socială a pensionarilor; *** pct.1 din Hotărîrea Guvernului nr.152 din 03.03.1995 “Cu privire la măsurile suplimentare de protecţie socială a păturilor puţin asigurate şi cu retribuţie mică ale populaţiei”; **** Hotărîrea Guvernului nr.677 din 06.10.1995 “Cu privire la majorarea salariilor angajaţilor din sfera bugetară şi a pensiilor cetăţenilor”. |
Datele din figură denotă că unele majorări şi compensaţii sînt stabilite în cuantum mic în baza unor acte normative adoptate în anii 1992-1995 şi nu influenţează semnificativ mărimea pensiei.
În urma verificării dosarelor de pensionare, auditul relevă că primele cinci componente ale pensiei, reflectate în figura de mai sus, se stabilesc, de regulă, tuturor beneficiarilor şi au un caracter permanent. Suplimentele pentru îngrijirea pensionarului se acordă la necesitate, iar majorările – cu condiţia că mărimea pensiei este sub 1300 lei.
De asemenea, în procesul de examinare a structurii cheltuielilor din bugetul de stat, auditul a constatat că persoanele a căror invaliditate a fost stabilită în urma participării la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobîl beneficiază suplimentar şi de alocaţie lunară de stat, în funcţie de gradul de invaliditate39 (gradul I – 700 lei; gradul II – 550 lei; gradul III – 475 lei); ajutor material anual unic pentru însănătoşire (6955,40 lei); compensaţie unică pentru prejudiciul adus sănătăţii, în mărime de un salariu mediu lunar pe republică pentru fiecare procent de pierdere a capacităţii profesionale de muncă (se plăteşte pe parcursul a 4 ani în rate a cîte 25%); compensaţie bănească lunară în schimbul asigurării cu produse alimentare şi suplimente alimentare (pînă la 1 aprilie 2013 a constituit 390,72 lei, iar în urma indexării cu 4,6% a constituit 408,69 lei).
——————————
39 Legea nr.121-XV din 03.05.2001 cu privire la protecţia socială suplimentară a unor categorii de populaţie.
Auditul a verificat plenitudinea şi integritatea plăţilor pentru această categorie de beneficiari, constatînd că datele aferente calculării şi achitării prestaţiei nu sînt sistematizate într-o bază de date unică, fiind înregistrate în 3 sisteme informaţionale şi, respectiv, în 3 dosare, conform prevederilor cadrului legal. Acest fapt nu permite identificarea simultană a tuturor plăţilor de care beneficiază o persoană şi nu asigură totalizarea datelor.
În scopul asigurării veridicităţii datelor, auditul a verificat existenţa beneficiarilor de prestaţii conform datelor deţinute de Centrul Resurselor Informaţionale de Stat “Registru”. În urma accesării site-ului oficial (www.registru.md/ru/) în baza IDNP al beneficiarului, nu au fost stabilite divergenţe.
Analiza de către audit a informaţiilor privind numărul beneficiarilor de pensii aflaţi în evidenţa CNAS şi a mărimii medii a pensiilor, la situaţia din 31.12.2013, pe tipuri de categorii, relevă că mărimile acestora diferă în funcţie de tipul lor, perioada de acordare şi modul de stabilire a pensiei, precum şi de numărul indexărilor la care au fost supuse, situaţie redată în Anexa nr.1 la prezentul Raport. Astfel, se relevă că 495,9 mii de pensionari au beneficiat de pensie pentru limită de vîrstă, a cărei medie a constituit 1049,92 lei, fiind urmată de alte categorii pentru care numărul beneficiarilor este nesemnificativ (pensia de dizabilitate – 133,6 mii beneficiari şi mărimea medie de 826,20 lei; pensia funcţionarilor publici – 6,6 mii beneficiari şi mărimea medie de 2506,09 lei; pensia cetăţenilor care au participat la lichidarea urmărilor avariei de la C.A.E. Cernobîl – 5,3 mii beneficiari şi mărimea medie de 2220,43 lei etc.).
Concluzii:
În anul 2013, cheltuielile BASS (10710,5 mil.lei) au înregistrat o creştere, comparativ cu anul precedent, cu 950,9 mil.lei, situaţie influenţată de sporirea numărului de beneficiari de prestaţii sociale şi de indexările anuale ale unor tipuri de prestaţii, ponderea preponderentă în totalul acestora deţinînd-o cheltuielile aferente pensiilor. În acelaşi timp, ritmul creşterii cheltuielilor BASS este mai lent decît ritmul creşterii cheltuielilor BPN şi a PIB.
Înregistrarea şi evidenţa beneficiarilor, inclusiv a plăţilor aferente, în majoritate se realizează în Sistemul Informaţional, care este unul complex, incluzînd mai multe programe, care se ajustează în funcţie de prevederile normelor legale, de tipul prestaţiilor şi plăţilor. Astfel, tranzacţiile şi înregistrările din acest sistem au stat la baza întocmirii rapoartelor privind executarea BASS în anul 2013, iar verificările celor mai semnificative cheltuieli nu au stabilit erori semnificative care ar influenţa veridicitatea raportării financiare.
CNAS dispune de procese scrise ale controlului intern pentru tipurile de cheltuieli destinate acordării pensiilor şi indemnizaţiilor, care asigură, în linii generale, respectarea cadrului legal în domeniu. În acelaşi timp, au fost constatate unele neconformităţi, cum ar fi: calcularea eronată a cuantumului iniţial al pensiei; ineficienţa controalelor interne în unele din subdiviziunile teritoriale, fapt ce poate determina riscul achitării neîntemeiate a pensiilor; întocmirea necorespunzătoare a unor dosare de pensionare etc.
Totodată, acceptarea, din anul 2013, a venitului asigurat realizat în baza datelor din Registrul de stat al evidenţei individuale în sistemul public de asigurări sociale exclude cazurile de beneficiere de prestaţii în cazul neparticipării la formarea veniturilor BASS, însă poate determina lezarea drepturilor beneficiarilor în cazul nedeclarării sau neachitării contribuţiilor.
Recomandări Casei Naţionale de Asigurări Sociale:
5. Să intensifice controlul intern în subdiviziunile teritoriale privind asigurarea conformităţii procesului de stabilire şi acordare a dreptului la pensie.
6. Să asigure integrarea datelor aferente prestaţiilor sociale în Sistemul Informaţional “Protecţia Socială”, cu asigurarea plenitudinii plăţilor pentru fiecare beneficiar în cazul participanţilor la lichidarea urmărilor avariei de la C.A.E. Cernobîl.
În anul 2013, cheltuielile BASS la acordarea indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului pînă la vîrsta de 3 ani persoanelor asigurate au fost aprobate în sumă de 412,6 mil.lei, fiind calculate pentru 38750 de beneficiari. Cheltuielile la acest capitol au fost prognozate cu o creştere, faţă de anul 2012, cu 45,0 mil.lei (12,2%), determinată de majorarea numărului de beneficiari cu 1930 de persoane şi a mărimii medii a indemnizaţiei.
De asemenea, pentru persoanele neasigurate au fost prevăzute mijloace financiare în sumă de 146,0 mil.lei pentru 40565 de beneficiari ai indemnizaţiei lunare pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 1,5 ani.
Este de menţionat că, în anul de referinţă, cheltuielile la aceste capitole au fost majorate cu 56,5 mil.lei şi, respectiv, cu 3,7 mil.lei, situaţie dictată de creşterea mărimii medii a indemnizaţiei şi de plata retroactivă a acesteia.
Cheltuielile efective la acordarea indemnizaţiilor lunare pentru creşterea/îngrijirea copilului au însumat 619,7 mil.lei (pentru persoanele asigurate – 470,9 mil.lei, şi pentru cele neasigurate – 148,8 mil.lei).
Auditul, pentru a se asigura de conformitatea stabilirii indemnizaţiei, a verificat 196 de dosare privind acordarea indemnizaţiei lunare persoanelor asigurate din 38842 de dosare* şi 145 de dosare privind acordarea indemnizaţiei lunare persoanelor neasigurate din 39041 de dosare*, concomitent examinînd şi conformitatea acordării indemnizaţiei unice la naşterea copilului, constatînd unele nereguli şi carenţe.
——————————
* Numărul de beneficiari la situaţia din 31.12.2013, potrivit Formularului nr.3 CNAS “Raportul privind îndeplinirea planului de contingente şi beneficiarii plăţilor din bugetul asigurărilor sociale de stat”.
Astfel, la acordarea indemnizaţiei lunare persoanelor asigurate, auditul a constatat că, în majoritatea dosarelor verificate, indemnizaţia a fost stabilită reieşind din venitul asigurat realizat în paralel la mai multe entităţi în decurs de 2-3 luni calendaristice, persoanele fiind angajate în firmele unor rude înainte de solicitarea indemnizaţiei. Aceste situaţii determină un dezechilibru pentru BASS, determinat de neconcordanţa dintre contribuţii şi plăţi, situaţie redată în Anexa nr.2 la prezentul Raport.
În acest context, auditul denotă existenţa fenomenului majorării salariului de către angajatori înainte de solicitarea indemnizaţiilor de către beneficiari, ca rezultat reuşindu-se obţinerea indemnizaţiilor majorate de maternitate şi de creştere a copilului pînă la vîrsta de 3 ani. Astfel, în urma examinării dosarelor de acordare a plăţilor la acest capitol, s-a constatat că în 9 cazuri contractele individuale de muncă în baza cărora persoanele activau prin cumul au fost întocmite cu nerespectarea prevederilor obligatorii ce reglementează relaţiile de muncă40, şi anume: nu au fost prevăzute condiţiile timpului de muncă (parţial/la domiciliu; cumul/de bază), munca prin cumul urmînd a fi îndeplinită de către salariat în afara orelor din programul de bază; contractul de muncă nu a fost semnat de ambele părţi (pe parcursul realizării misiunii de audit a fost semnat); au fost cumulate funcţii la unitatea pe care beneficiarul o conduce; au fost angajaţi în muncă funcţionari publici în cadrul entităţilor economice a căror activitate este controlată de autoritatea publică.
——————————
40 Codul muncii, aprobat prin Legea nr.154-XV din 28.03.2003.
În scopul aplicării juste a normei legale la stabilirea indemnizaţiei pentru îngrijirea copilului, precum şi combaterii practicii vicioase de denaturare a datelor despre venitul asigurat realizat înainte de acordarea indemnizaţiilor, CNAS, pe parcursul anului 2013, a solicitat de la Inspectoratul de Stat al Muncii expunerea asupra legalităţii actelor administrative emise de angajatori în relaţiile de muncă, precum şi asupra stabilirii salariilor de funcţie, cu efectuarea controalelor documentelor prin care să confirme venitul asigurat al persoanelor asigurate, inclusiv pentru activităţile prin cumul.
În acelaşi timp, se relevă că Casele Teritoriale, la rîndul lor, pot utiliza dreptul de a verifica autenticitatea actelor ce confirmă venitul asigurat. Verificările auditului la acest capitol au stabilit că în cadrul subdiviziunilor teritoriale nu întotdeauna funcţionează controalele interne în procesele operaţionale aferente stabilirii prestaţiilor sociale. Astfel, au fost admise neconformităţi la documentarea şi justificarea unor plăţi în acest sens, fiind admise nereguli/neconformităţi aferente:
♦ documentelor prezentate de beneficiari şi acceptate de subdiviziunile teritoriale pentru stabilirea indemnizaţiei lunare pentru îngrijirea copilului, precum şi documentării acestui proces – 33 de cazuri (lipsa în dosarul personal a cererii de acordare a indemnizaţiei lunare; prezentarea unor documente contradictorii etc.);
♦ determinării cuantumului indemnizaţiei lunare pentru îngrijirea copilului – 25 de cazuri (modul de includere în calcul a venitului asigurat şi a numărului de luni, respectarea termenului de examinare a cererii şi documentelor necesare etc.);
♦ perfectării dosarelor personale – 41 de cazuri (file nenumerotate; dosare necusute şi neştampilate) etc.
Notă: Unele Case Teritoriale au iniţiat activităţi în vederea eliminării neregulilor constatate, şi anume: efectuarea inventarierii dosarelor, cu numerotarea filelor; corectarea erorilor admise la determinarea indemnizaţiei lunare pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani, supraplata de 3817,31 lei urmînd a fi rambursată pe contul CNAS, iar diferenţa de 117,83 lei achitată unui beneficiar; extragerea din Sistemul Informaţional a cererii de acordare a indemnizaţiei lunare, cu semnarea şi anexarea acesteia la dosarul personal; atenţionarea specialiştilor implicaţi în procesul de stabilire a indemnizaţiei lunare pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani asupra neregulilor constatate de audit şi organizarea activităţilor de lichidare a neconformităţilor la perfectarea dosarelor, cu efectuarea recalculelor asupra erorilor nesemnificative admise, urmînd ca plata să fie rambursată pe contul CNAS.
Verificările privind achitarea indemnizaţiei lunare pentru creşterea/îngrijirea copilului în cazul revenirii beneficiarului la muncă cu program parţial au stabilit unele situaţii cînd plata indemnizaţiilor a fost suspendată temporar pînă la efectuarea de către subdiviziunile teritoriale a examinărilor suplimentare sau pînă la prezentarea documentelor necesare de către angajator/beneficiar. Această situaţie a fost determinată de lipsa normelor regulatorii, în special privind declararea timpului efectiv lucrat de către beneficiarii indemnizaţiilor.
Notă: Începînd cu anul 2014, în Declaraţia persoanei asigurate se prevede indicarea codului respectiv, care va permite ţinerea evidenţei persoanelor care activează cu program parţial pe perioada concediului de îngrijire a copilului.
În urma verificării dosarelor privind acordarea indemnizaţiei lunare persoanelor neasigurate, auditul a constatat unele situaţii de lipsă în dosar a cererii de acordare a indemnizaţiei lunare; cererea nu este semnată de solicitant; semnătura din cerere, din Declaraţia pe propria răspundere şi din cererea de ridicare a indemnizaţiei neprimite nu coincide cu semnătura din buletinul de identitate al beneficiarului.
În scopul asigurării conformităţii beneficierii de indemnizaţie, cu condiţia depunerii personale a cererii corespunzătoare, precum şi prevenirii dezafectării mijloacelor băneşti ale BASS şi ale bugetului de stat, auditul a solicitat de la Poliţia de Frontieră prezentarea datelor privind trecerea frontierei de stat, în anii 2011-2013, de către unele persoane fizice beneficiare de indemnizaţie lunară.
Potrivit informaţiilor prezentate, auditul a stabilit un caz în care, la momentul depunerii personale a cererii de acordare a indemnizaţiei lunare, beneficiarul nu se afla pe teritoriul republicii, ceea ce denotă neconformitatea acordării prestaţiei.
Notă: Pentru intensificarea sistemului de control intern, CNAS, la 30.12.2013, a încheiat cu Poliţia de Frontieră un acord privind accesul la informaţie în scopul reconcilierii/contrapunerii datelor din sistemele informaţionale pe care le deţin.
De asemenea, în cadrul verificării dosarelor au fost stabilite 2 cazuri de încălcare a normei privind completarea dosarului: lipsa declaraţiei scrise prin care beneficiarul confirmă sub responsabilitate personală faptul că nu este angajat în cîmpul muncii sau documentului care confirmă că beneficiarul prestaţiei nu este angajat în cîmpul muncii; nu a fost confirmată indemnizaţia unică pentru al doilea copil – lipsa certificatului de naştere al copilului premergător.
Notă: Casa Teritorială a solicitat de la beneficiar şi a anexat la dosar xerocopia certificatului de naştere al primului copil.
La fel, auditul a constatat că unele subdiviziuni teritoriale, în scopul asigurării utilizării conforme a mijloacelor publice, prevenirii dezafectării mijloacelor băneşti şi formării supraplăţii, solicită de la autorităţile omoloage din alte ţări informaţii cu privire la drepturile sociale de care ar putea beneficia unele persoane pentru copiii nou-născuţi pe teritoriul acestor state, situaţie ce denotă realizarea unor activităţi suplimentare ce asigură justificarea cheltuielilor BASS.
Concluzii:
În anul 2013, BASS a înregistrat cheltuieli semnificative pentru acordarea indemnizaţiilor lunare la creşterea/îngrijirea copilului persoanelor asigurate şi neasigurate (619,7 mil.lei), acestea înregistrînd o creştere, comparativ cu perioadele precedente, ca rezultat al majorării numărului de beneficiari, a cuantumului prestaţiilor şi a cazurilor de solicitare a indemnizaţiei pentru perioadele anterioare.
Datele raportate de către CNAS sînt conforme celor înregistrate în Sistemul Informaţional, care include date complexe, inclusiv privind deciziile de acordare a indemnizaţiei, precum şi plăţile efectuate în acest sens. Totodată, în cadrul verificărilor de audit au fost constatate unele carenţe la confirmarea venitului asigurat şi la documentarea procesului de stabilire a indemnizaţiilor, situaţie determinată atît de insuficienţa elementelor de control intern, cît şi de acţiunile factorilor externi (indisciplina contribuabililor şi a beneficiarilor etc.).
Recomandări Casei Naţionale de Asigurări Sociale:
7. Să elaboreze măsuri/activităţi de intensificare a controlului intern privind asigurarea conformităţii acordării indemnizaţiilor lunare pentru creşterea/îngrijirea copilului persoanelor asigurate şi privind perfectarea dosarelor personale potrivit cerinţelor stabilite.
♦ Cu privire la raportarea BASS
În anul 2013, pentru raportarea executării BASS, conform prevederilor legale41, Casa Naţională a efectuat totalizarea datelor privind prestaţiile sociale (contigentul de beneficiari şi cheltuielile aferente) gestionate prin sistemul public de asigurări sociale, prezentînd lunar şi trimestrial rapoarte privind executarea BASS Ministerului Finanţelor şi Raportul anual privind executarea BASS – Guvernului Republicii Moldova.
——————————
41 Art.471 din Legea privind sistemul bugetar şi procesul bugetar.
În aspectul plenitudinii raportării indicatorilor stabiliţi (Formularele nr.2 CNAS şi 2.1 CNAS), CNAS nu a specificat suma executată pe tipuri de cheltuieli pentru prestaţiile de asigurări sociale din sursele BASS, deşi auditorii Curţii de Conturi au abordat această problemă şi în anii precedenţi.
Situaţia a fost motivată de entitate prin “faptul că în prezent Sistemul Informaţional al Î.S. “Poşta Moldovei” nu dispune de posibilitatea efectuării plăţii pensiilor în baza listelor pe tipuri de pensii pînă la nivelul oficiului poştal primar”.
Unii indicatori esenţiali pentru BASS, precum obligaţiile contribuabililor calculate şi soldul datoriilor contribuabililor către BASS şi ale BASS faţă de contribuabili, au fost reflectaţi anual în bilanţul contabil, care, din anul 2013, conform cerinţelor, este prezentat Ministerului Finanţelor.
De menţionat că, cadrul normativ de reglementare a raportării nu prevedea în anii precedenţi prezentarea rapoartelor asupra patrimoniului gestionat de CNAS. În acest sens, Ministerul Finanţelor la 10.11.2013 a emis un ordin privind aprobarea formularelor aferente rapoartelor privind executarea BASS, care se prezintă lunar, trimestrial şi anual, inclusiv asupra patrimoniului înregistrat şi administrat de entitate42. Raportarea anuală la acest capitol a fost efectuată regulamentar.
——————————
42 Ordinul ministrului finanţelor nr.156 din 01.11.2013 “Cu privire la aprobarea formularelor Rapoartelor privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi modului de întocmire a acestora”.
Concluzii:
Lipsa datelor privind transferurile din sursele BASS, pe tipuri de plăţi, denotă o raportare incompletă43, situaţie influenţată de anumiţi factori externi.
——————————
43 Legea contabilităţii nr.113-XVI din 27.04.2007.
Solicitarea din partea Ministerului Finanţelor a raportării obligaţiilor calculate şi a datoriilor contribuabililor a determinat crearea unei imagini complete asupra executării BASS şi permite evaluarea şi monitorizarea indicatorilor, precum şi a situaţiei patrimoniale a CNAS.
3.4 Implementarea recomandărilor înaintate de auditul precedent al Curţii de Conturi
Urmare a auditului precedent, prin Hotărîrea Curţii de Conturi nr.31 din 18 iunie 201344 şi prin Raportul de audit respectiv au fost înaintate 5 cerinţe şi 6 recomandări factorilor de decizie (CNAS, Ministerul Finanţelor (în continuare – MF), IFPS şi Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei (în continuare – MMPSF)) în vederea remedierii carenţelor şi abaterilor constatate de audit, precum şi îmbunătăţirii procesului de administrare a veniturilor BASS.
——————————
44 Hotărîrea Curţii de Conturi nr.31 din 18 iunie 2013 “Cu privire la Raportul auditului Raportului Guvernului privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013”
În acest sens, Casa Naţională a aprobat Programul de măsuri privind executarea cerinţelor şi implementarea recomandărilor din Raportul de audit. Ca rezultat, din 6 recomandări, 3 au fost implementate integral, iar 3 – parţial, realizarea acestora depinzînd şi de alţi factori decisivi. Astfel, deşi au fost întreprinse anumite acţiuni, unele carenţe persistă şi în perioada auditată la capitolul activităţi de disciplinare a contribuabililor, efectuate de subdiviziunile teritoriale (recomandarea nr.2 din Raport).
În ceea ce priveşte implementarea recomandării nr.4, auditul menţionează că CNAS, pe parcursul anului de referinţă, a remis solicitări în adresa MMPSF privind modificarea termenului de stabilire a cuantumului pensiilor de la 15 la 30 de zile. Concomitent, se denotă că:
♦ MMPSF nu a definitivat, de comun cu organele interesate (Ministerul Finanţelor, Ministerul Tineretului şi Sportului etc.) procesul de determinare a autorităţilor pentru executarea controlului asupra corectitudinii stabilirii, achitării şi utilizării, conform destinaţiei, a mijloacelor financiare pentru unele prestaţii sociale (cerinţa nr.2.3. din Hotărîre);
♦ CNAS nu a definitivat, de comun cu IFPS, acţiunile privind stabilirea responsabililor şi termenelor concrete de asigurare a evidenţei contribuabililor, inclusiv a celor “inactivi” (recomandarea nr.3 din Raport). În acest sens, CNAS consideră depăşită modalitatea actuală de conlucrare cu IFPS (prin schimb de informaţii), care urmează a fi substituită prin soluţii moderne TI.
De menţionat că unele aspecte au fost abordate şi în cadrul prezentului audit, fiind reiterate, după caz, recomandările corespunzătoare la compartimentele respective din prezentul Raport, precum şi în cerinţele Hotărîrii Curţii de Conturi.
CONCLUZII GENERALE DE AUDIT
Urmare a verificării şi evaluării proceselor operaţionale aferente situaţiilor financiare, în aspectele semnificative, echipa de audit oferă o asigurare rezonabilă că Raportul privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013 nu prezintă denaturări care ar afecta concluzia auditului, iar situaţiile financiare corespund cadrului de raportare aplicabil, cu excepţia datelor privind transferurile din sursele BASS pe tipuri de plăţi, situaţie determinată de unii factori externi.
Raportarea, în anul 2013, a executării bugetului asigurărilor sociale de stat s-a realizat conform formularelor şi modului aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor nr.156 din 01.11.201345. Structura Raportului privind executarea BASS atît la partea de venituri, cît şi de cheltuieli corespunde indicatorilor prevăzuţi de Legea BASS pe anul 2013 şi caracterizează veniturile şi cheltuielile aprobate, precizate, executate şi achitate în perioada de gestiune.
——————————
45 Ordinul ministrului finanţelor nr.156 din 01.11.2013 “Cu privire la aprobarea Rapoartelor privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi modului de întocmire a acestora”.
Datele prezentate în Raportul privind executarea BASS pe anul 2013 reflectă situaţia integrală a veniturilor şi cheltuielilor realizate în perioada de raportare, care s-a soldat cu neexecutarea indicatorilor generali la nivelul aprobat (a veniturilor cu 0,9% şi a cheltuielilor cu 0,5%) şi cu încheierea exerciţiului bugetar cu un deficit în sumă de 126,3 mil.lei, acoperit din disponibilităţile băneşti ale CNAS.
Aspectele semnificative ce caracterizează situaţia privind executarea principalilor indicatori aferenţi veniturilor au fost acţiunile factorilor implicaţi în procesul de calculare, achitare şi declarare a contribuţiilor, care au determinat nivelul achitării şi declarării, situaţia datoriilor etc. Cheltuielile executate au fost determinate de totalitatea drepturilor de prestaţii sociale şi a beneficiarilor acestor plăţi.
Asupra principalilor indicatori la partea de venituri şi de cheltuieli din Raportul privind executarea BASS pe anul 2013, precum şi asupra factorilor ce au determinat nivelul executării, auditul s-a expus în compartimentele corespunzătoare din prezentul Raport.
Totodată, probele de audit obţinute sînt suficiente şi adecvate pentru a susţine că activităţile şi tranzacţiile financiare verificate şi evaluate în cadrul auditului sînt în conformitate cu normele legale, cu excepţia anumitor situaţii la capitolul venituri care atestă unele rezerve în evidenţa contribuabililor, precum şi unele carenţe în acţiunile întreprinse pentru asigurarea prezentării şi verificării veridicităţii declaraţiilor obligatorii ale contribuabililor.
Referitor la capitolul cheltuieli, auditul relevă unele aspecte nesemnificative de neconformitate privind: calcularea cuantumului iniţial al pensiei; ineficienţa anumitor controale interne în cadrul unor subdiviziuni teritoriale; întocmirea necorespunzătoare a unor dosare de pensionare; confirmarea venitului asigurat şi documentarea procesului de stabilire a indemnizaţiilor.
| Echipa de audit: | |
| Şef adjunct al Direcţiei generale II | |
| (Auditul finanţelor sectorului social şi economiei naţionale) | Ciochină Elena |
| Controlor de stat superior | Odobescu Diana |
| Controlor de stat superior | Postica Larisa |
| Controlor de stat | Lupuşor Sergiu |
Responsabil de monitorizare: |
|
| Şef al Direcţiei generale II | |
| (Auditul finanţelor sectorului social şi economiei naţionale) | Ciuvalschi Sofia |
|
Anexa nr.1 Numărul beneficiarilor de pensii şi cuantumul prestaţiei la situaţia din 01.01.2014 |
||
| Categoriile de beneficiari | Numărul de persoane |
Mărimea medie a pensiei (lei) |
| Pensii pentru limită de vîrstă | 495919 | 1049,92 |
| Pensii de dizabilitate | 133642 | 826,20 |
| Pensii de urmaş | 18159 | 542,65 |
| Pensii pentru vechime în muncă | 136 | 577,72 |
| Pensii unor categorii de angajaţi din aviaţia civilă | 638 | 5396,31 |
| Pensii funcţionarilor publici | 6639 | 2506,09 |
| Pensii deputaţilor | 254 | 6236,10 |
| Pensii membrilor Guvernului | 83 | 7417,48 |
| Pensii aleşilor locali | 634 | 3081,09 |
| Pensii lucrătorilor vamali | 15 | 2680,55 |
| Pensii procurorilor şi judecătorilor | 503 | 5336,21 |
| Pensii participanţilor la lichidarea avariei de la Cernobîl | 1990 | 2220,43 |
| Pensii militarilor în termen şi membrilor lor de familie | 960 | 826,85 |
| Pensii unor angajaţi din domeniul culturii | 25 | 1062,48 |
|
Sursă: Informaţii privind numărul beneficiarilor de pensii aflaţi în evidenţa CNAS la situaţia din 01.01.2014. |
||
|
Anexa nr.2 Situaţia privind cuantumul indemnizaţiei de maternitate şi de îngrijire a copilului pînă la vîrsta de 3 ani a persoanelor asigurate, comparativ cu venitul asigurat realizat |
||
| Date | Angajare în cîmpul muncii înaintea solicitării indemnizaţiilor | Majorarea salariului înaintea solicitării indemnizaţiilor |
| Data angajării în cîmpul muncii/data majorării salariului | 01.11.2012 | septembrie 2012 |
| Data producerii riscului asigurat: | ||
|
► buletin de sarcină |
16.02.2013 | 29.12.2012 |
|
► naşterea copilului |
16.05.2013 | 02.03.2013 |
| Perioada de activitate înaintea producerii riscului: | ||
|
► buletin de sarcină |
3,5 luni | 4 luni |
|
► naşterea copilului |
5,5 luni | 5 luni |
| Baza de calcul (perioada de activitate) luată în calcul la determinarea indemnizaţiilor de asigurări sociale | 6 luni | 6 luni |
| Venitul din care au fost calculate contribuţiile individuale de asigurări sociale: | ||
|
► lunar |
17500,00 lei | 10000,00 lei |
|
► total în perioada de activitate (în ultimele 6 luni calendaristice premergătoare lunii producerii riscului asigurat) |
56875,00 lei | 39523,81 lei |
| Venitul maxim din care pot fi calculate contribuţiile individuale de asigurări sociale: | ||
|
► anul 2012 |
17750,00 lei | 17750,00 lei |
|
► anul 2013 |
19250,00 lei | |
| Contribuţiile individuale achitate în perioada de activitate anterior producerii riscului asigurat | 3412,50 lei | 2371,43 lei |
| Indemnizaţia de maternitate | 82758,07 lei | 32237,90 lei |
| Indemnizaţia pentru creşterea copilului: | ||
|
► lunară |
5250,00 lei | 3000,00 lei |
|
► pe parcursul a 3 ani |
189000,00 lei | 108000,00 |
| Total plăţi din BASS | 271758,07 lei | 140237,90 lei |
| Depăşirea plăţilor/beneficiilor din BASS în funcţie de aportul la BASS | ||
|
► în lei |
268345,57 | 137866,47 |
|
► % |
7963,61 | 75913,64 |
| Contribuţii individuale achitate în anii 1999-2013 | 6108,50 lei | 2495,92 lei |
|
Sursă: Dosarele personale ale beneficiarilor de indemnizaţie unică la naşterea copilului, pentru creşterea/îngrijirea copilului. |
||