Hotărîre nr.27 din 17.07.2015 privind Raportul auditului situaţiilor financiare ale Proiectului "Consolidarea eficacităţii reţelei de asistenţă socială" pe anul 2014
CURTEA DE CONTURI
H O T Ă R Î R E
privind Raportul auditului situaţiilor financiare ale Proiectului
“Consolidarea eficacităţii reţelei de asistenţă socială” pe anul 2014
nr. 27 din 17.07.2015
(în vigoare 07.08.2015)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 206-210 art. 20 din 07.08.2015
* * *
Curtea de Conturi, în prezenţa viceministrului muncii, protecţiei sociale şi familiei dl Gheorghe Țurcanu, coordonatorului Proiectului dna Angela Chirilov, precum şi a altor persoane responsabile, călăuzindu-se de art.2 alin.(1) şi art.4 alin.(1) lit.a) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.20081, a examinat Raportul auditului situaţiilor financiare ale Proiectului “Consolidarea eficacităţii reţelei de asistenţă socială” pe anul 2014.
Examinînd rezultatele auditului, audiind Raportul prezentat şi explicaţiile persoanelor cu funcţii de răspundere prezente în şedinţa publică, Curtea de Conturi
__________________________
1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.237-240, art.864.
A CONSTATAT:
Guvernul Republicii Moldova, în vederea realizării reformelor planificate în domeniul asistenţei sociale, a încheiat cu Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare Acordul de finanţare, ratificat prin Legea nr.174 din 28.07.20112. În acest context, în anul 2011, Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare a oferit un sprijin financiar în valoare echivalentă cu 22,9 mil. Drepturi Speciale de Tragere, sau de 37,0 mil. dolari SUA, prin intermediul unui credit finanţat în cadrul Proiectului “Consolidarea eficacităţii reţelei de asistenţă socială”, implementat de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.
__________________________
2 Legea nr.174 din 28.07.2011 “Privind ratificarea Acordului de finanţare dintre Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare în vederea realizării Proiectului “Consolidarea eficacităţii reţelei de asistenţă socială”.
Proiectul vizat urmează a fi implementat în perioada anilor 2011-2016 şi constă din 2 Componente intercorelate, legate inerent prin definirea cadrului de rezultate. În particular, îmbunătăţirile tehnice şi sistemice sprijinite în cadrul Componentei II (care prevede finanţarea investiţilor în consolidarea instituţională a sistemului de protecţie socială) contribuie la obţinerea rezultatelor, care declanşează debursările din cadrul Componentei I (destinată cofinanţării unei părţi a Programelor de ajutor social şi de ajutor pentru perioada rece a anului).
În anul 2014, din contul creditului, au fost debursate mijloace financiare în sumă totală de 0,79 mil.dolari SUA, destinate realizării obiectivelor prestabilite de Proiect pentru Componenta II, însă cheltuielile efective au constituit suma de 0,87 mil.dolari SUA, datorită existenţei soldului în valoare de 0,1 mil.dolari SUA la începutul anului de gestiune.
Rezultatele evaluării funcţionalităţii controalelor interne şi verificării operaţiunilor financiare prezentate în rapoartele financiare denotă corectitudinea reflectării în evidenţa contabilă a mijloacelor debursate şi valorificate în cadrul Proiectului. Totodată, activităţile desfăşurate relevă că toate operaţiunile economice sînt înregistrate în perioadele corespunzătoare şi incluse la subcomponenta aferentă Raportului financiar interimar.
Rezumîndu-se constatările şi concluziile menţionate în Raportul de audit şi în prezenta Hotărîre, se conchide că sistemul de management financiar şi control implementat la realizarea Proiectului asigură veridicitatea situaţiilor financiare reflectate în anul 2014, iar rapoartele financiare, sub toate aspectele semnificative, prezintă o imagine fidelă la situaţia din 31.12.2014.
Reieşind din cele expuse, în temeiul art.7 alin.(1) lit.a), art.15 alin.(2) şi alin.(4), art.16 lit.c) şi art.34 alin.(3) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008, Curtea de Conturi
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Raportul auditului situaţiilor financiare ale Proiectului “Consolidarea eficacităţii reţelei de asistenţă socială” pe anul 2014, anexat la prezenta Hotărîre.
2. Prezenta Hotărîre şi Raportul de audit anexat se remit:
2.1. Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, pentru implementarea recomandărilor;
2.2. Oficiului Băncii Mondiale din Moldova, pentru informare;
2.3. Guvernului Republicii Moldova, pentru informare;
2.4. Comisiei permanente protecţie socială, sănătate şi familie a Parlamentului Republicii Moldova, pentru documentare.
3. Prin prezenta Hotărîre, se exclude din regim de monitorizare precedenta Hotărîre a Curţii de Conturi nr.32 din 27 iunie 2014 privind Raportul auditului situaţiilor financiare ale Proiectului “Consolidarea eficacităţii reţelei de asistenţă socială” pe anul 2013, fiind atestată implementarea parţială a recomandărilor şi, respectiv, reiterarea acestora în Raportul de audit anexat.
4. Despre executarea subpct.2.1. al prezentei Hotărîri se va informa Curtea de Conturi în termen de 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
5. Prezenta hotărîre se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în conformitate cu art.34 alin.(7) din Legea Curţii de Conturi.
| PREŞEDINTELE CURŢII DE CONTURI | Serafim URECHEAN |
| Nr.27. Chişinău, 17 iulie 2015. | |
Aprobat
prin Hotărîrea Curţii de Conturi
nr.27 din 17 iulie 2015
RAPORTUL AUDITULUI SITUAŢIILOR FINANCIARE ALE PROIECTULUI
“CONSOLIDAREA EFICACITĂŢII REŢELEI DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ”
PE ANUL 2014
|
LISTA ABREVIERILOR |
|
| MMPSF | Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei |
| Proiectul | Proiectul “Consolidarea eficacităţii reţelei de asistenţă socială” |
| MOP | Manualul Operaţional al Proiectului |
| ISSAI | Standardele Internaţionale ale Instituţiilor Supreme de Audit |
| TOR | Termeni de referinţă pentru auditul Proiectului |
| BM | Banca Mondială |
| DEP | Documentul de Evaluare a Proiectului |
| RFI | Rapoarte financiare interimare |
| BIRD | Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare |
| AID/IDA | Asociaţia Internaţională de Dezvoltare |
| mil.dol.SUA | milioane dolari SUA |
| mil.lei | milioane lei |
Prezentul Raport de audit este destinat Parlamentului şi Guvernului Republicii Moldova, Băncii Mondiale, Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, precum şi altor părţi cointeresate, pentru informare.
I. INTRODUCERE
1.1. Mandatul legal şi perioada auditată
În temeiul art.28 şi art.31 alin.(1) lit.a) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.20081, precum şi Programului activităţii de audit pe anul 20152, Curtea de Conturi a realizat auditul situaţiilor financiare ale Proiectului “Consolidarea eficacităţii reţelei de asistenţă socială” pe anul 2014.
1.2. Responsabilitatea părţilor implicate în realizarea Proiectului
MMPSF reprezintă autoritatea cu rol de Coordonator executiv al Proiectului, avînd responsabilitatea de implementare şi de prezentare în termen a Rapoartelor financiare interimare către BM şi a Rapoartelor financiare bugetare către Ministerul Finanţelor, privind realizarea Proiectului.
În conformitate cu prevederile MOP şi ale Acordului de finanţare, MMPSF, în scopul realizării activităţilor de administrare zilnică a Proiectului, a creat o echipă de coordonare a acestuia, responsabilă de asigurarea gestionării financiare, de elaborarea şi de prezentarea Rapoartelor financiare interimare, pe bază de evidenţă contabilă a numerarului, inclusiv a surselor valorificate din fonduri pe articolele şi componentele corespunzătoare.
1.3. Responsabilitatea echipei de audit
Misiunea de audit a avut drept scop evaluarea, conform TOR, a operaţiunilor şi tranzacţiilor financiare, cu aplicarea procedurilor relevante, în vederea obţinerii probelor de audit suficiente şi adecvate, care să susţină constatările şi opiniile de audit privind raportarea situaţiilor financiare ale Proiectului pentru anul 2014. Auditorii nu sînt responsabili de prevenirea faptelor de fraudă şi eroare.
1.4. Metodologia şi sfera de abordare a auditului
Misiunea de audit a fost planificată şi realizată în conformitate cu Standardele de audit aprobate de Curtea de Conturi3, ISSAI 100 şi ISSAI 2004, precum şi cu aplicarea bunelor practici în domeniul auditului financiar. Astfel, abordarea de audit s-a bazat pe:
• evaluarea funcţionalităţii controalelor interne caracteristice Proiectului;
• aplicarea procedurilor de fond asupra categoriilor de operaţiuni financiare pentru a consemna corectitudinea contabilizării tranzacţiilor economice, precum şi veridicitatea şi plenitudinea raportării situaţiilor financiare.
Obiectivul general al misiunii de audit a constat în exprimarea opiniilor reale privitor la situaţiile dacă Rapoartele financiare interimare şi Raportul financiar bugetar, în toate aspectele semnificative, prezintă o imagine reală şi fidelă pentru exerciţiul bugetar încheiat la 31.12.2014.
Pentru realizarea scopului propus, reieşind din pragul de semnificaţie şi urmare identificării domeniilor supuse riscurilor, au fost auditate următoarele aspecte:
√ evaluarea funcţionalităţii controalelor interne ce garantează regularitatea efectuării procedurilor de achiziţie din cadrul Proiectului;
√ stabilirea corectitudinii, veridicităţii şi plenitudinii Rapoartelor financiare interimare prezentate BM;
√ verificarea raportării situaţiilor financiare, precum şi a altor aspecte ce ţin de contabilizarea bugetară.
Constatările şi concluziile din Raportul de audit au fost formulate ca urmare a sintetizării, analizei şi interpretării probelor fizice, verbale, documentare şi analitice, prezentate de către responsabilii din cadrul MMPSF.
Ținîndu-se cont de faptul că, pe parcursul anului 2014, din contul creditului AID, pentru realizarea Componentei I, n-au fost debursate mijloace financiare destinate rambursării către Trezoreria de Stat, în vederea finanţării programelor de ajutor social şi de ajutor pentru perioada rece a anului (din cauza neatingerii indicatorilor de rezultate preconizate), misiunea de audit s-a axat prioritar pe atestarea conformităţii aranjamentelor de finanţare destinate implementării Componentei II a Proiectului.
__________________________
1 Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008 (cu modificările şi completările ulterioare).
2 Hotărîrea Curţii de Conturi nr.57 din 08.12.2014 “Privind aprobarea Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2015” (cu modificările ulterioare).
3 Hotărîrea Curţii de Conturi nr.7 din 10.03.2014 “Cu privire la adoptarea Liniilor Directoare de Audit (ISSAI 1000-5999) drept standarde proprii de audit”.
4 Hotărîrea Curţii de Conturi nr.60 din 11.12.2013 “Cu privire la aplicarea Standardelor Internaţionale de Audit ale Instituţiilor Supreme de Audit de nivelul 3 – ISSAI 100, ISSAI 200, ISSAI 300, ISSAI 400, în cadrul misiunilor de audit ale Curţii de Conturi”.
II. PREZENTARE GENERALĂ
2.1. Date generale despre Proiect
Guvernul Republicii Moldova, în scopul demarării reformelor din domeniul prestaţiilor sociale, a încheiat un Acord de finanţare cu AID, în valoare echivalentă cu 22,9 mil. Drepturi Speciale de Tragere, sau de 37,0 mil. dolari SUA, ratificat prin Legea nr.174 din 28.07.20115.
În baza sprijinului financiar alocat sub formă de credit, Guvernul susţine sporirea eficienţei şi echităţii sistemului de protecţie socială, prin intermediul Proiectului “Consolidarea eficacităţii reţelei de asistenţă socială”, implementat de către MMPSF în perioada anilor 2011-2016.
Obiectivul de dezvoltare al Proiectului este ameliorarea eficienţei şi echităţii reţelei de asistenţă socială din Moldova prin expansiunea durabilă sub aspect fiscal şi consolidarea programelor de ajutor social. Materializarea acestui obiectiv se va realiza prin cele 2 Componente intercorelate ale Proiectului, care sînt prezentate schematic în Figura nr.1.
|
Figura nr.1 Componentele Proiectului Sursă: Schema elaborată de către echipa de audit în baza prevederilor MOP. |
Activitatea Proiectului este reglementată de prevederile Acordului de finanţare, DEP şi MOP, cu anexele sale. Totodată, unele procese (debursările, achiziţiile de bunuri/lucrări şi servicii de nonconsultanţă, serviciile de consultanţă) sînt reglementate de Îndrumările relevante elaborate de BM, aplicabile proiectelor acesteia.
2.2. Informaţia cu privire la sursele financiare debursate şi valorificate ale Proiectului
Pe parcursul anului 2014, pentru implementarea Componentei II a Proiectului, din contul creditului AID s-au debursat mijloace financiare în sumă de 0,79 mil.dolari SUA. Testarea situaţiilor şi tranzacţiilor financiare relevă că au fost efectuate şi înregistrate cheltuieli în valoare totală de 0,87 mil.dolari SUA, diferenţa fiind acoperită din contul soldului înregistrat la 01.01.2014, în valoare de 0,10 mil.dolari SUA.
Analiza per ansamblu a mijloacelor debursate şi a cheltuielilor înregistrate în anul 2014, precum şi cumulativ de la iniţierea Proiectului, este prezentată în Tabelul nr.1.
|
Tabelul nr.1 Analiza debursărilor şi utilizării surselor financiare ale Proiectului |
||||
| Denumirea | Anul 2014 | Total pe perioada 01.07.2011 – 31.12.2014 | ||
| Debursări, inclusiv plăţi directe la bugetul de stat |
Valorificate | Debursări, inclusiv plăţi directe la bugetul de stat |
Cheltuieli | |
| mil.dol.SUA | mil.dol.SUA | mil.dol.SUA | mil.dol.SUA | |
| Componenta I | 0,00 | 0,00 | 20,02 | 20,02 |
| Componenta II | 0,79 | 0,87 | 2,64 | 2,20 |
| Total | 0,79 | 0,87 | 22,66 | 22,22 |
|
Sursă: Datele generalizate de către echipa de audit în baza informaţiilor prezentate de către consultantul în management financiar al Proiectului. |
||||
__________________________
5 Legea nr.174 din 28.07.2011 “Privind ratificarea Acordului de finanţare dintre Republica Moldova şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare în vederea realizării Proiectului “Consolidarea eficacităţii reţelei de asistenţă socială”.
III. CONSTATĂRI, CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI
3.1. Procedurile de achiziţie aferente realizării Componentei II a Proiectului s-au desfăşurat fără abateri
În cadrul Proiectului, achiziţiile urmează a fi realizate conform reglementărilor din Ghidurile BM6,7. Potrivit specificaţiilor acestora, BM efectuează revizuirea şi aprobarea planului de procurări şi a documentelor aferente procesului de achiziţii, precum: termenii de referinţă/ specificaţiile tehnice; rapoartele de evaluare; documentele privind solicitarea de oferte, precum şi proiectele contractelor.
Misiunea de audit a constatat că în anul 2014, în urma desfăşurării procedurilor de achiziţii, au fost încheiate 9 contracte pentru servicii de consultanţă şi 4 contracte pentru bunuri şi servicii alte decît consultanţă.
În urma aplicării procedurilor specifice de audit, testării integrale a 2 proceduri de achiziţii8 şi a controalelor-cheie la 5 proceduri de achiziţie9, auditul n-a constatat abateri, menţiunea ”fără obiecţii” fiind oferită din partea BM la toate etapele prevăzute în procesul de achiziţii.
3.2. Înregistrarea corespunzătoare a operaţiunilor economice a asigurat raportarea veridică a RFI către BM
Urmare verificării funcţionalităţii controalelor existente în cadrul gestionării Proiectului, examinării documentelor primare, precum şi reconcilierilor ex-post efectuate între registrele contabile şi Rapoartele financiare interimare, auditul a constatat că toate operaţiunile economice s-au înregistrat corespunzător, managementul Proiectului fiind funcţionabil şi asigurînd raportarea veridică a situaţiilor financiare reflectate în RFI.
3.3. Raportarea bugetară s-a efectuat în conformitate cu cadrul general naţional de raportare financiară
În anul 2014, pentru realizarea Proiectului, au fost aprobate şi precizate mijloace financiare în sumă totală de 15,7 mil.lei, dar efectiv s-au cheltuit la nivel de 75,8%, sau în sumă de 11,9 mil.lei. Nevalorificarea integrală a mijloacelor planificate a fost influenţată de mai mulţi factori, dintre care: repetarea procedurii de achiziţie privind renovarea şi dotarea Centrului de instruire; extinderea termenelor de realizare pentru 2 contracte de consultanţă.
Verificările şi testările efectuate de către misiunea de audit au relevat corectitudinea înregistrării operaţiunilor financiar-bancare referitoare la: decontările cu furnizorii de mărfuri şi servicii; circulaţia activelor şi pasivelor finanţate din surse externe.
De asemenea, rezultatele reconcilierii datelor reflectate în notele contabile, Cartea mare şi în Bilanţul executării bugetului au confirmat corectitudinea înregistrării informaţiilor privind activele şi pasivele, soldurile la începutul şi la finele anului bugetar, precum şi operaţiunile economice.
3.4. MMPSF nu a asigurat implementarea integrală a recomandărilor auditului anterior
Cît priveşte implementarea recomandărilor din Raportul de audit financiar, aprobat prin Hotărîrea Curţii de Conturi nr.32 din 27.06.201410, auditul atestă un nivel redus de realizare a acestora. Astfel:
√ softul contabil (1C) este aplicat parţial, fiind utilizate în paralel programele Word şi Excel pe unele domenii. Totodată, se menţionează că problema vizată a fost atestată şi în cadrul primei evaluări realizate de către Curtea de Conturi în anul 201311;
√ procesul de identificare şi gestionare a riscurilor specifice derulării Proiectului pentru anul 2015 n-a fost realizat, cu toate că MMPSF a asigurat instruirea unor angajaţi în domeniul vizat.
În contextul celor identificate, auditul reiterează în prezentul Raport recomandările auditului anterior, în scopul implementării integrale a acestora.
Recomandări conducerii MMPSF:
1. Să urgenteze automatizarea evidenţei contabile, care ar permite aplicarea procedurilor de evidenţă analitică pentru totalizarea datelor financiare şi elaborarea automatizată a rapoartelor financiare.
2. Să evalueze şi să monitorizeze realizarea Proiectului, prin estimarea şi identificarea continuă a riscurilor caracteristice componentelor şi etapelor de implementare.
__________________________
6 Ghidul Băncii Mondiale privind procurarea bunurilor, lucrărilor şi serviciilor altor decît de consultanţă în cadrul împrumuturilor BIRD şi creditelor şi granturilor AID de debitorii Băncii Mondiale.
7 Ghidul Băncii Mondiale privind selectarea şi angajarea consultanţilor în cadrul împrumuturilor BIRD şi creditelor şi granturilor AID de debitorii Băncii Mondiale.
8 2 proceduri de achiziţii, dintre care: 1 procedură de achiziţie a bunurilor şi 1 procedură de achiziţie a serviciilor de consultanţă.
9 5 proceduri de achiziţii, dintre care: 2 proceduri de achiziţie a bunurilor şi 3 proceduri de achiziţie a serviciilor de consultanţă.
10 Hotărîrea Curţii de Conturi nr.32 din 27.06.2014 privind aprobarea “Raportului auditului situaţiilor financiare ale Proiectului “Consolidarea eficacităţii reţelei de asistenţă socială” pe anul 2013”.
11 Hotărîrea Curţii de Conturi nr.23 din 19.04.2013 privind aprobarea “Raportului auditului regularităţii Proiectului “Consolidarea eficacităţii reţelei de asistenţă socială” la situaţia din 31.12.2012”.
IV. OPINIILE ECHIPEI DE AUDIT
Opinie fără rezerve privind Rapoartele financiare interimare
În opinia echipei de audit, bazată pe probe suficiente şi adecvate, Rapoartele financiare interimare pentru exerciţiul încheiat la 31 decembrie 2014, sub toate aspectele semnificative, oferă o imagine fidelă şi veridică a situaţiilor financiare ale Proiectului.
Opinie fără rezerve privind raportarea bugetară
În opinia echipei de audit, bazată pe activităţile de audit efectuate, rapoartele financiare bugetare, sub toate aspectele semnificative, oferă o imagine reală şi fidelă a situaţiei financiare la 31.12.2014, în conformitate cu cadrul general de raportare financiară, aplicabil domeniului bugetar.
| Responsabil de monitorizarea şi | |
| executarea auditului, precum şi de | |
| consolidarea Raportului de audit: | |
| şeful Direcţiei audit al performanţei | Marianna Spoialo |
| Echipa de audit: | |
| şeful echipei de audit, | |
| controlor de stat superior | Veronica Dolineanschi |
| membrul echipei de audit, | |
| controlor de stat superior | Ada Railean |
ANEXE
|
Anexa nr.1 Sursele Proiectului şi utilizarea fondurilor pe Componenta II la 31.12.2014 dolari SUA |
||||||||||
| Real | Planificat | Devieri | Suma proiectului |
|||||||
| trimestrul curent |
anual, pînă la data |
cumulativ, pînă la data |
trimestrul curent |
anual, pînă la data |
cumulativ, pînă la data |
trimestrul curent |
anual, pînă la data |
cumulativ, pînă la data |
||
| Sold iniţial | ||||||||||
| Contul special | 282.916,20 | 100.000,00 | 0,00 | |||||||
| Alte conturi | 0,88 | 399,06 | 0,00 | |||||||
| Total sold iniţial | 282.917,08 | 100.399,06 | 0,00 | |||||||
| Plus: surse de finanţare | ||||||||||
| Contul special | 0,00 | 750.000,00 | 2.177.790,55 | |||||||
| Plăţi directe | 36.103,67 | 36.103,67 | 36.103,67 | |||||||
| Alte surse | 0,00 | 0,00 | 0,00 | |||||||
| Total surse | 36.103,67 | 786.103,67 | 2.213.894,22 | |||||||
| Minus: utilizarea fondurilor (cheltuieli eligibile în conformitate cu Acordul de finanţare) |
306.784,46 | 874.266,44 | 2.201.657,93 | 246.033,60 | 1.199.778,60 | 2.527.170,10 | 60.750,86 | -325.512,16 | -325.512,16 | 6.000.000,00 |
| Total utilizat | 306.784,46 | 874.266,44 | 2.201.657,93 | 246.033,60 | 1.199.778,60 | 2.527.170,10 | 60.750,86 | -325.512,16 | -325.512,16 | 6.000.000,00 |
| Sold final | ||||||||||
| Contul special | 12.235,5 | 12.235,5 | 12.235,5 | |||||||
| Alte conturi | 0,79 | 0,79 | 0,79 | |||||||
| Total sold final | 12.236,29 | 12.236,29 | 12.236,29 | 246.033,60 | 1.199.778,60 | 2.527.170,10 | 60.750,86 | -325.512,16 | -325.512,16 | 6.000.000,00 |
|
Anexa nr.2 Utilizarea fondurilor pe Componenta II a Proiectului, pe activităţi, la 31.12.2014 dolari SUA |
||||||||||
| Componentele Proiectului/ Activităţi | Efectiv | Planificat | Diferenţa | Durata Proiectului | ||||||
| trimestrul curent | de la începutul anului | de la începutul Proiectului | trimestrul curent | de la începutul anului | de la începutul Proiectului | trimestrul curent | de la începutul anului | de la începutul Proiectului | ||
| Consolidarea instituţională pentru îmbunătăţirea managementului | 253.380,81 | 764.172,43 | 1.911.051,59 | 191.000,00 | 1.073.967,00 | 2.220.846,17 | 62.380,81 | -309.794,57 | -309.794,57 | 6.000.000 |
| (i) Consolidarea instituţională şi îmbunătăţirea sistemului informaţional | 72.219,22 | 150.359,05 | 433.403,37 | 65.000,00 | 158.080,00 | 441.124,32 | 7.219,22 | -7.720,95 | -7.720,95 | |
| (ii) Dezvoltarea şi implementarea mecanismelor de supraveghere şi control | 4.229,05 | 43.142,72 | 420.503,58 | 5.000,00 | 64.327,10 | 441.687,96 | -770,95 | -21.184,38 | -21.184,38 | |
| (iii) Dezvoltarea unui sistem bazat pe performanţe pentru finanţarea autorităţilor locale a Programului de ajutor social | 29.947,27 | 32.755,58 | 296.632,66 | 23.000,00 | 113.664,00 | 377.541,09 | 6.947,27 | -80.908,42 | -80.908,42 | |
| (iv) Dezvoltarea şi implementarea strategiei de comunicare, promovare şi sensibilizare | 146.985,27 | 417.916,83 | 520.142,13 | 98.000,00 | 476.348,90 | 578.574,20 | 48.985,27 | -58.432,07 | -58.432,07 | |
| (v) Dezvoltarea măsurilor de activare şi constituire a capacităţii instituţionale de integrare a beneficiarilor de asistenţă socială pe piaţa muncii | 0,00 | 119.998,25 | 240.369,85 | 0,00 | 261.547,00 | 381.918,60 | 0,00 | -141.548,75 | -141.548,75 | |
| Managementul Proiectului | 53.403,65 | 110.094,01 | 290.606,34 | 55.033,6 | 125.811,6 | 306.323,93 | -1.629,95 | -15.717,59 | -15.717,59 | |
| Total general | 306.784,46 | 874.266,44 | 2.201.657,93 | 246.033,60 | 1.199.778,6 | 2.527.170,10 | 60.750,86 | -325.512,16 | -325.512,16 | 6.000.000 |
|
Anexa nr.3 Extras din contul special al Proiectului la 31.12.2014 dolari SUA |
|||
| Soldul iniţial al contului special la 30.09.2014 | 282.917,08 | ||
| Total credit (plus): | Avansul IDA pe contul special pe parcursul perioadei | 36.103,67 | |
| Finanţarea suplimentară IDA la contul special pe parcursul perioadei | 0,00 | ||
| 0 | 319.020,75 | ||
| Total debit (minus): | Restituirea către IDA de la contul special pe parcursul perioadei | 0 | |
| Cheltuieli eligibile din mijloacele IDA achitate de la contul special pe parcursul perioadei | 306.784,46 | ||
| Mijloacele financiare IDA transferate la contul proiectului, lei | 0,79 | ||
| 0 | 0 | ||
| Soldul final al contului special la 31.12.2014 | 12.236,09 | ||
|
Anexa nr.4 Raportul privind prestaţiile de ajutor social la 31.12.2014 |
|||||||||||||||||
| Soldul la începutul perioadei |
Transferat de Ministerul Finanţelor |
Calculat | Transferat la instituţia financiară |
Restituit la Casa Naţională de Asigurări Sociale |
Total achitat | Soldul la sfîrşitul perioadei |
|||||||||||
| Credit | din neachitat | din achitat | neachitat peste 6 luni |
Credit | |||||||||||||
| Număr benefi- ciari, mii |
Suma, mil.lei |
Suma, mil.lei |
Număr benefi- ciari, mii |
Suma, mil.lei |
Număr benefi- ciari, mii |
Suma, mil.lei |
Număr benefi- ciari, mii |
Suma, mii lei |
Număr benefi- ciari, mii |
Suma, mii lei |
Număr benefi- ciari, mii |
Suma, mii lei |
Număr benefi- ciari, mii |
Suma, mil.lei |
Număr benefi- ciari, mii |
Suma, mil.lei |
|
| Ianuarie | 3,4 | 2,4 | 15,4 | 23,1 | 15,6 | 23,1 | 15,6 | 39 | 12,2 | 21 | 25,9 | 0 | 0 | 21,8 | 15,7 | 3,0 | 2,3 |
| Februarie | 3 | 2,3 | 22,9 | 31,0 | 22,9 | 31,0 | 22,9 | 1 | 0,5 | 44 | 50,3 | 413 | 368,5 | 27,7 | 22,3 | 4,4 | 2,6 |
| Martie | 4,4 | 2,6 | 22,3 | 30,4 | 22,7 | 30,4 | 22,7 | 1 | 1,4 | 21 | 62,2 | 169 | 217,3 | 29,3 | 23,0 | 3,1 | 2,1 |
| Subtotal | 60,6 | 61,2 | 61,2 | 14,1 | 138,4 | 585,8 | 61,0 | ||||||||||
| Aprilie | 3,1 | 2,1 | 24,4 | 32,3 | 24,6 | 32,3 | 24,6 | 0 | 0,0 | 49 | 44,2 | 246 | 361,0 | 30,6 | 24,5 | 2,8 | 1,9 |
| Mai | 2,8 | 1,9 | 22,9 | 31,7 | 23,3 | 31,7 | 23,3 | 3 | 5,4 | 50 | 47,6 | 141 | 152,2 | 29,5 | 22,9 | 3,3 | 2,1 |
| Iunie | 3,3 | 2,1 | 28,8 | 27,0 | 19,0 | 27,0 | 19,0 | 1 | 0,4 | 48 | 58,5 | 435 | 206,3 | 25,2 | 18,9 | 3,1 | 2,0 |
| Subtotal | 66,1 | 66,9 | 66,9 | 5,8 | 150,3 | 719,4 | 66,3 | ||||||||||
| Iulie | 3,1 | 2 | 16,7 | 24,8 | 17,0 | 24,8 | 17,0 | 0 | 0,0 | 55 | 84,3 | 79 | 109,4 | 23,3 | 17,0 | 2,9 | 1,9 |
| August | 2,9 | 1,9 | 15,1 | 22,5 | 15,5 | 22,5 | 15,5 | 6 | 7,6 | 25 | 46,9 | 111 | 137,2 | 21,2 | 15,4 | 2,8 | 1,9 |
| Septembrie | 2,8 | 1,9 | 14,8 | 20,9 | 14,9 | 20,9 | 14,9 | 30 | 32,8 | 106 | 156,4 | 116 | 101,7 | 19,6 | 14,8 | 2,8 | 1,9 |
| Subtotal | 46,5 | 47,5 | 47,5 | 40,5 | 287,6 | 348,3 | 47,2 | ||||||||||
| Octombrie | 2,8 | 1,9 | 13,2 | 19,9 | 13,5 | 19,9 | 13,5 | 32 | 26,6 | 17 | 24,6 | 0 | 0,0 | 18,8 | 13,5 | 2,5 | 1,8 |
| Noiembrie | 2,5 | 1,8 | 17,2 | 26,3 | 17,2 | 26,3 | 17,2 | 0 | 0,0 | 14 | 21,5 | 351 | 280,0 | 24,0 | 16,9 | 3,4 | 1,8 |
| Decembrie | 3,4 | 1,8 | 20,7 | 31,7 | 20,9 | 31,7 | 20,9 | 7 | 6,8 | 23 | 44,7 | 254 | 177,0 | 30,0 | 20,9 | 2,9 | 1,6 |
| Subtotal | 51,1 | 51,6 | 51,6 | 33,4 | 90,9 | 457,0 | 51,4 | ||||||||||
| Total | 224,2 | 227,2 | 227,2 | 93,7 | 667,1 | 2110,5 | 225,9 | ||||||||||
|
Anexa nr.5 Raportul privind prestaţiile de ajutor pentru perioada rece a anului la 31.12.2014 |
|||||||||||||||||
| Soldul la începutul perioadei |
Transferat de Ministerul Finanţelor |
Calculat | Transferat la instituţia financiară |
Restituit la Casa Naţională de Asigurări Sociale |
Total achitat | Soldul la sfîrşitul perioadei |
|||||||||||
| Credit | din neachitat | din achitat | neachitat peste 6 luni |
Credit | |||||||||||||
| Număr benefi- ciari, mii |
Suma, mil.lei |
Suma, mil.lei |
Număr benefi- ciari, mii |
Suma, mil.lei |
Număr benefi- ciari, mii |
Suma, mil.lei |
Număr benefi- ciari, mii |
Suma, mii lei |
Număr benefi- ciari, mii |
Suma, mii lei |
Număr benefi- ciari, mii |
Suma, mii lei |
Număr benefi- ciari, mii |
Suma, mil.lei |
Număr benefi- ciari, mii |
Suma, mil.lei |
|
| Ianuarie | 7,9 | 2,0 | 16,3 | 59,1 | 16,4 | 59,1 | 16,4 | 17 | 5,8 | 1 | 0,3 | 0 | 0 | 54,2 | 16,1 | 6,8 | 2,3 |
| Februarie | 6,8 | 2,3 | 22,7 | 69,6 | 22,7 | 69,6 | 22,7 | 28 | 9,6 | 3 | 1,0 | 0 | 0 | 63,2 | 21,5 | 9,3 | 3,5 |
| Martie | 9,3 | 3,5 | 23,5 | 79,8 | 23,5 | 79,8 | 23,5 | 6 | 1,7 | 2 | 1,0 | 0 | 0 | 74,4 | 23,8 | 8,0 | 3,2 |
| Subtotal | 62,6 | 62,7 | 62,7 | 17,0 | 2,3 | 0 | 61,5 | ||||||||||
| Aprilie | 8,0 | 3,2 | 23,8 | 84,2 | 23,8 | 84,2 | 23,8 | 24 | 9,0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 77,7 | 23,5 | 9,0 | 3,5 |
| Mai | 9,0 | 3,5 | 1,7 | 3,2 | 1,8 | 3,2 | 1,8 | 17 | 5,7 | 2 | 0,8 | 0 | 0 | 7,3 | 3,1 | 4,9 | 2,1 |
| Iunie | 4,9 | 2,1 | 0,3 | 0,5 | 0,3 | 0,5 | 0,3 | 24 | 9,3 | 0 | 0 | 1174 | 658,6 | 1,7 | 0,8 | 2,6 | 1,0 |
| Subtotal | 25,9 | 25,9 | 25,9 | 23,9 | 0,8 | 658,6 | 27,5 | ||||||||||
| Iulie | 2,6 | 1,0 | 0 | 0,2 | 0,1 | 0,2 | 0,1 | 33 | 16,6 | 0 | 0 | 383 | 205,3 | 0,7 | 0,3 | 1,8 | 0,6 |
| August | 1,8 | 0,6 | 0 | 0,03 | 0,02 | 0,03 | 0,02 | 9 | 2,9 | 0 | 0 | 368 | 174,0 | 0,2 | 0,09 | 1,2 | 0,4 |
| Septembrie | 1,2 | 0,4 | 0 | 0,05 | 0,04 | 0,05 | 0,04 | 23 | 11,4 | 46 | 12,0 | 386 | 154,0 | 0,2 | 0,07 | 0,6 | 0,2 |
| Subtotal | 0,0 | 0,2 | 0,2 | 30,8 | 12,0 | 533,3 | 0,5 | ||||||||||
| Octombrie | 0,6 | 0,2 | 0 | 0,03 | 0,03 | 0,03 | 0,03 | 6 | 4,7 | 9 | 2,3 | 0 | 0 | 0,08 | 0,04 | 0,6 | 0,2 |
| Noiembrie | 0,6 | 0,2 | 0 | 0,02 | 0,01 | 0,02 | 0,01 | 4 | 1,0 | 586 | 146,5 | 0,01 | 0,01 | 0,01 | 0,01 | ||
| Decembrie | 0,01 | 0,01 | 18,4 | 78,9 | 19,7 | 78,9 | 19,7 | 7 | 3,5 | 8 | 2,0 | 3 | 0,8 | 73,3 | 18,3 | 5,6 | 1,4 |
| Subtotal | 18,4 | 19,8 | 19,8 | 9,2 | 4,3 | 147,3 | 18,4 | ||||||||||
| Total | 106,9 | 108,6 | 108,6 | 80,9 | 19,3 | 1339,1 | 107,8 | ||||||||||
|
Anexa nr.6 Raportul generalizat privind executarea prestaţiilor sociale la 31.12.2014 (milioane) |
|||||||||||||||||||||||||||
| Prestaţii | Bugetat | Finanţat de Ministerul Finanţelor | Executat | Datorate beneficiarilor | |||||||||||||||||||||||
| aprobat | precizat | precizat pe perioada raportată | transferat | achitat | efectiv | creanţe | datorii | ||||||||||||||||||||
| MDL | USD | XDR | MDL | USD | XDR | MDL | USD | XDR | MDL | USD | XDR | MDL | USD | XDR | MDL | USD | XDR | MDL | USD | XDR | MDL | USD | XDR | MDL | USD | XDR | |
| Ajutor social | 374,4 | 28,6 | 18,5 | 256,7 | 19,6 | 12,7 | 256,7 | 19,6 | 12,7 | 224,2 | 17,1 | 11,1 | 227,2 | 17,3 | 11,2 | 225,9 | 17,2 | 11,2 | 227,4 | 17,4 | 11,2 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 |
| Alocaţii pentru perioada rece a anului* | 192,7 | 14,7 | 9,5 | 137,8 | 10,5 | 6,8 | 137,8 | 10,5 | 6,8 | 106,9 | 8,2 | 5,3 | 108,6 | 8,3 | 5,4 | 107,8 | 8,2 | 5,3 | 107,2 | 8,2 | 5,3 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 |
| Total | 567,1 | 43,3 | 28,9 | 394,5 | 30,1 | 20,1 | 394,5 | 30,1 | 20,1 | 331,1 | 25,3 | 16,8 | 335,8 | 27,7 | 18,5 | 333,7 | 27,6 | 18,4 | 334,6 | 25,5 | 17,0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 | 0 |
|
* Rata de schimb USD-MDL, în conformitate cu Legea bugetului de stat peanul 2014 (13,1 MDL / 1 USD) ** Bugetul aprobat este pentru alocaţiile şi compensaţiile pe perioada rece a anului *** Rata de schimb USD-XDR, în conformitate cu www.clientconection.org la 13.05.2014 1,545160 (USD/XDR) |
|||||||||||||||||||||||||||