Acte judiciare
Hotărîre nr.28 din 30.05.2002 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.100-XV din 26 aprilie 2001 "Privind actele de stare civilă" şi din Legea nr. 382-XV din 19 iulie 2001 "Cu privire la drepturile persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale şi la statutul juridic al organizaţiilor lor"
HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE
pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi
din Legea nr.100-XV din 26 aprilie 2001 "Privind actele
de stare civilă"* şi din Legea nr. 382-XV din 19 iulie 2001
"Cu privire la drepturile persoanelor aparţinînd minorităţilor
naţionale şi la statutul juridic al organizaţiilor lor"**
Nr.28 din 30.05.2002
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.75/19 din 13.06.2002
* * *
*M.O., 2001, nr.97-99, art.765.
**M.O., 2001, nr.107, art.819.
În numele Republicii Moldova,
Curtea Constituţională în componenţa:
Victor PUŞCAŞ - preşedinte
Mircea IUGA - judecător
Constantin LOZOVANU - judecător-raportor
Dumitru PULBERE - judecător-raportor
Elena SAFALERU - judecător
cu participarea grefierului Aurelia Cazacliu, deputatului în
Parlament Iurie Roşca, unul din autorii sesizării, Bogdan Ciubotaru,
reprezentantul autorilor sesizării, Ion Mîţu, reprezentantul permanent
al Parlamentului la Curtea Constituţională, conducîndu-se după art.135
alin.(1) lit.a) din Constituţie, art.4 alin.(1) lit.a) din Legea cu
privire la Curtea Constituţională, art.4 alin.(1) lit.a) şi art.16
alin.(1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă
plenară deschisă dosarul pentru controlul constituţionalităţii unor
prevederi din Legea nr.100-XV din 26 aprilie 2001 "Privind actele de
stare civilă" şi din Legea nr.382-XV din 19 iulie 2001 "Cu privire la
drepturile persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale şi la statutul
juridic al organizaţiilor lor".
Drept temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea
deputaţilor în Parlament Iurie Roşca, Vlad Cubreacov, Ştefan Secăreanu,
Riorita Paterău, Andrei Conişescu, Efim Zubcu şi Valentin Chilat, depusă
la 12 decembrie 2001, în conformitate cu art.24 şi 25 din Legea cu
privire la Curtea Constituţională, art.38 şi 39 din Codul jurisdicţiei
constituţionale.
Prin decizia Curţii Constituţionale din 14 ianuarie 2002 sesizarea a
fost acceptată spre examinare în fond şi înscrisă în ordinea de zi.
În procesul examinării preliminare a sesizării Curtea
Constituţională a solicitat puncte de vedere Parlamentului,
Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Ministerului Justiţiei,
Ministerului Culturii, Ministerului Învăţămîntului, Departamentului
Tehnologii Informaţionale, Departamentului Relaţii Interetnice, Adunării
Populate a U.T.A. Găgăuzia (Gagauz-Yeri) şi Misiunii din Moldova a
Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa.
Examinînd materialele dosarului, audiind informaţia
judecătorilor-raportori şi argumentele părţilor expuse în şedinţă,
Curtea Constituţională
a constatat:
1. La 26 aprilie 2001 Parlamentul a adoptat Legea nr.100-XV "Privind
actele de stare civilă", iar la 19 iulie 2001 a adoptat Legea nr.382-XV
"Cu privire la drepturile persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale
şi la statutul juridic al organizaţiilor lor" (în continuare - Legea
minorităţilor naţionale).
Autorii, prin sesizarea depusă la Curtea Constituţională, contestă
unele prevederi din legile precitate pentru motivul că acestea contravin
regimului constituţional.
Astfel, la cererea autorilor sesizării, Curtea examinează
următoarele dispoziţii:
din Legea privind actele de stare civilă:
- art.5 alin.(4), care prevede că întocmirea actelor de stare
civilă, precum şi înscrierea menţiunilor se efectuează în limba de stat
şi în limba rusă;
din Legea minorităţilor naţionale:
- art.6 alin.(1), potrivit căruia statul garantează realizarea
drepturilor persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale la educaţie
preşcolară, la studii primare, medii (generale şi profesionale),
superioare şi postuniversitare în limbile moldovenească şi rusă, creează
condiţii pentru realizarea dreptului lor la educaţie şi la instruire în
limba maternă (ucraineană, găgăuză, bulgară, ivrit, idiş etc.);
- art.8 alin.(1), care stipulează că statul asigură publicarea
actelor normative, comunicărilor oficiale şi altor informaţii de
importanţă naţională în limbile moldovenească şi rusă;
- art.8 alin.(3), care prevede că pe teritoriile în care persoanele
aparţinînd unei minorităţi naţionale constituie o parte considerabilă
din populaţie actele autorităţilor administraţiei publice locale se
publică în limba acestei minorităţi dacă este necesar şi, totodată, în
limbile moldovenească şi rusă;
- art.10, potrivit căruia denumirile localităţilor, străzilor,
instituţiilor şi localurilor publice se indică în limbile moldovenească
şi rusă, iar în localităţile cărora le-a fost acordat statut special de
autonomie - şi în alte limbi oficiale, stabilite prin legile respective;
- art.11 alin.(1), care stipulează că informaţia cu caracter public
care se referă nemijlocit la ocrotirea sănătăţii, la asigurarea ordinii
publice şi a securităţii cetăţenilor, precum şi informaţia vizuală în
instituţiile Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei,
Procuraturii, în instituţiile medicale din municipii şi oraşe, în
mijloacele de transport, în gările auto, feroviare şi fluviale, în
aeroporturi, pe autostrăzi se perfectează în limbile moldovenească şi
rusă;
- art.12 alin.(1), care prevede că persoanele aparţinînd
minorităţilor naţionale au dreptul de a se adresa în instituţiile
publice, oral şi în scris, în limba moldovenească sau rusă şi de a primi
răspuns în limba în care au formulat adresarea.
Prin reglementările citate, consideră autorii sesizării, limbii ruse
i se acordă un statut egal cu cel al limbii oficiale a statului,
stabilindu-i-se un regim deosebit de cel al altor limbi vorbite pe
teritoriul Republicii Moldova. În opinia lor, normele contestate lărgesc
considerabil aria de aplicare a limbii ruse în sferele oficiale, oferind
astfel un regim privilegiat cetăţenilor Republicii Moldova de
naţionalitate sau origine etnică rusă, în raport cu reprezentanţii altor
minorităţi naţionale, aducînd atingere prin aceasta principiului
constituţional al egalităţii şi al nondiscriminării.
Autorii sesizării apreciază dispoziţiile contestate drept contrare
prevederilor art.13 alin.(1) şi (2) din Constituţie, care consacră o
singură limbă de stat, recunoscînd dreptul doar la păstrarea, la
dezvoltarea şi la funcţionarea limbii ruse şi a altor limbi vorbite pe
teritoriul ţării. În opinia lor, aceste norme contrazic de asemenea
art.16 alin.(2) din Constituţie, care proclamă principiul egalităţii
cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de
rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie,
apartenenţă politică, avere sau de origine socială, în timp ce pentru
limba rusă se statuează un regim deosebit de cel al altor limbi
minoritare vorbite pe teritoriul ţării.
2. Raportînd dispoziţiile legale contestate la normele
constituţionale şi legale interne, precum şi la normele internaţionale
în domeniu, Curtea reţine următoarele.
Republica Moldova, fiind unul dintre statele participante la
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (O.S.C.E), îşi
conformează cadrul legislativ la standardele internaţionale privind
protecţia drepturilor omului. În materializarea acestei idei,
Parlamentul a adoptat Legea minorităţilor naţionale, oportunitatea
căreia rezultă din obligaţia Republicii Moldova de a stabili în cadrul
său legal minimul de garanţii pentru protecţia drepturilor minorităţilor
naţionale.
Trebuie remarcat de asemenea că Republica Moldova este parte la un
şir de instrumente juridice internaţionale referitoare la drepturile
omului, dintre care o incidenţă directă asupra cauzei examinate are
Documentul Reuniunii de la Copenhaga a Conferinţei pentru Dimensiunea
Umană a O.S.C.E din 29 iunie 1990*, Convenţia-cadru privind protecţia
minorităţilor naţionale de la 1 februarie 1995 (Strasbourg)** (în
continuare - Convenţia-cadru) ş.a.
------------------
* Hotărîrea Parlamentului "Privind aderarea Republicii Moldova la
instrumentele juridice internaţionale referitoare la drepturile omului"
nr.707-XII din 10 septembrie 1991 (Tratate internaţionale, vol. 1, p.72,
285).
** Ratificată prin Hotărîrea Parlamentului nr.1001-XIII din 22
octombrie 1996 "Cu privire la ratificarea Convenţiei-cadru pentru
protecţia minorităţilor naţionale", în vigoare pentru Republica Moldova
din 1 februarie 1998 (Tratate internaţionale, vol.26, p.92).
Potrivit art.4 alin.(1) din Legea Supremă, dispoziţiile
constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se
interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica
Moldova este parte, iar alin.(2) din acelaşi articol prevede că, dacă
există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile
fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile
ei interne, prioritate au reglementările internaţionale.
Prin aderarea sa la actele internaţionale Republica Moldova şi-a
asumat obligaţia de a le respecta necondiţionat şi cu bună-credinţă.
Ca stat participant la Documentul Reuniunii de la Copenhaga a
Conferinţei pentru Dimensiunea Umană a O.S.C.E, Republica Moldova s-a
angajat să garanteze persoanelor care aparţin minorităţilor naţionale,
independent de faptul că ele vor trebui să înveţe limba sau limbile
oficiale ale statului, posibilitatea de a învăţa limba maternă sau de
a-şi face studiile în această limbă, precum şi, dacă este posibil şi
necesar, de a o utiliza în raporturile lor cu autorităţile publice
(pct.34).
Totodată, devenind parte la Convenţia-cadru, Republica Moldova si-a
asumat un şir de responsabilităţi faţă de persoanele aparţinînd
minorităţilor naţionale.
În conformitate cu art. 4 alin.(2) şi art.5 alin.(1) din
Convenţia-cadru, părţile se angajează să adopte, dacă este cazul, măsuri
adecvate pentru a promova, în toate domeniile vieţii economice, sociale,
politice şi culturale, egalitatea deplină şi efectivă între persoanele
aparţinînd unei minorităţi naţionale şi cele aparţinînd majorităţii, să
promoveze condiţiile de natură să permită persoanelor aparţinînd
minorităţilor naţionale să îşi menţină şi dezvolte cultura, precum şi să
îşi păstreze elementele esenţiale ale identităţii lor, respectiv
religia, limba, tradiţiile şi patrimoniul lor cultural, iar potrivit
art.10 alin.(1), se angajează să recunoască oricărei persoane aparţinînd
unei minorităţi naţionale dreptul de a folosi liber şi fără ingerinţă
limba sa minoritară, în privat şi în public, oral şi în scris.
Bazele constituţionale privind funcţionarea limbii de stat şi a
altor limbi minoritare vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, în
acord cu standardele internaţionale, sînt cuprinse în preambul, în art.1
alin.(3), art.4, art.7, art.10 alin.(2), art.13, art.16, art.35
alin.(2), art.II şi art.VII din titlul VII din Constituţie.
Deputaţii în Parlament, reprezentanţi plenipotenţiari ai poporului
Republicii Moldova, au adoptat la 29 iulie 1994 Constituţia - Lege
Supremă a societăţii şi a statului, recunoscînd în preambulul acesteia
năzuinţa spre satisfacerea intereselor cetăţenilor de altă origine
etnică, care împreună cu moldovenii constituie poporul Republicii
Moldova, şi proclamînd Republica Moldova stat de drept, democratic, în
care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare
a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă
valori supreme şi sînt garantate.
Statuînd principiul unităţii poporului şi dreptului la identitate,
prin art.10 din Constituţie, statul recunoaşte şi garantează dreptul
tuturor cetăţenilor la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea
identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.
Potrivit art.13 din Constituţie, limba de stat a Republicii Moldova
este limba moldovenească funcţionînd pe baza grafiei latine. Totodată,
statul recunoaşte şi protejează dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi
la funcţionarea limbii ruse şi a altor limbi vorbite pe teritoriul
ţării, iar modul lor de funcţionare pe teritoriul Republicii Moldova se
stabileşte prin lege organică. În acest sens, constituantul, prin
art.VII din titlul VII din Constituţie, a recunoscut Legea cu privire la
funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova
nr.3465-XI din 1 septembrie 1989* (în continuare - Legea funcţionării
limbilor) ca act valabil şi fundamental în reglementarea funcţionării
limbilor pe teritoriul ţării în măsura în care nu contravine
Constituţiei. Statutul special al acestei legi, în raport cu alte acte
normative, este confirmat prin alin.(2) din acelaşi articol, potrivit
căruia sus-numita lege poate fi modificată în decursul a 7 ani de la
data intrării în vigoare a Constituţiei, cu votul a cel puţin două
treimi din deputaţi.
------------------
*Veştile, 1989, nr.9, art.217.
Consolidării acestor dispoziţii constituţionale serveşte art.VIII
din titlul VII, potrivit căruia dispoziţiile finale şi tranzitorii se
consideră parte integrantă a Constituţiei, iar potrivit art.II din
acelaşi titlu, Parlamentul urma să examineze conformitatea legislaţiei
cu Constituţia în decursul unui an de la data intrării în vigoare a
Constituţiei.
Stabilirea condiţiilor de modificare a Legii cu privire la
funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova (în
decursul a 7 ani de la data intrării în vigoare a Constituţiei, cu votul
a cel puţin două treimi din deputaţi), diferite de cele prevăzute pentru
modificarea altor legi, conferă acesteia un anumit grad de rigiditate şi
superioritate.
Curtea relevă că Legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite
pe teritoriul Republicii Moldova determină statutul limbii moldoveneşti
ca limbă de stat, avînd menirea să contribuie la realizarea
suveranităţii depline a statului şi la crearea garanţiilor necesare
pentru folosirea ei plenară în toate sferele vieţii politice, economice,
sociale şi culturale, îndeplinind în legătură cu aceasta funcţiile
limbii de comunicare interetnică pe teritoriul republicii. Prin această
lege limbii ruse, alături de limba moldovenească, i se atribuie funcţia
de comunicare între naţiuni, statul asumîndu-şi obligaţia de a asigura
condiţiile necesare pentru folosirea şi dezvoltarea pe teritoriul
Republicii Moldova a limbilor populaţiilor de alte naţionalităţi care
locuiesc în republică (ucraineană, rusă, bulgară, ivrit, idiş,
ţigănească), pentru satisfacerea necesităţilor lor naţional-culturale.
3. Corelînd prevederile supuse controlului constituţionalităţii cu
prevederile actelor normative în domeniu, Curtea relevă următoarele.
Prevederile art.6 alin.(1) din Legea minorităţilor naţionale, prin
care statul garantează dreptul la educaţie într-o limbă minoritară, se
întemeiază pe art.35 alin.(2) din Constituţie, potrivit căruia statul
asigură, în condiţiile legii, dreptul de a alege limba de educare şi
instruire a persoanelor. Această garanţie rezultă şi din dispoziţiile
art.18 din Legea funcţionării limbilor, potrivit căruia Republica
Moldova garantează dreptul la educaţie preşcolară, la studii medii de
cultură generală, medii de specialitate, tehnico-profesionale şi
superioare în limbile moldovenească şi rusă şi creează condiţiile
necesare pentru realizarea dreptului cetăţenilor de alte naţionalităţi,
care locuiesc în republică, la educaţie şi instruire în limba maternă
(găgăuză, ucraineană, bulgară, ivrit, idiş ş.a.).
Constituţionalitatea acestor reglementări se confirmă prin art.14
alin.(2) din Convenţia-cadru, în virtutea căruia în ariile locuite
tradiţional sau în număr substanţial de persoane aparţinînd
minorităţilor naţionale, dacă există o cerere suficientă, părţile vor
depune eforturi pentru a asigura, în măsura posibilităţilor şi în cadrul
sistemului lor educaţional, ca persoanele aparţinînd acestor minorităţi
să beneficieze de posibilităţi corespunzătoare de învăţare a limbii lor
minoritare ori de a primi o educaţie în această limbă.
Dispoziţiile art.8 din Legea minorităţilor naţionale privind
limbile în care se publică actele normative, comunicările oficiale şi
alte informaţii de importanţă naţională este necesar să fie examinate
prin prisma art.10 din Legea funcţionării limbilor, potrivit căruia
actele organelor puterii de stat, administraţiei de stat şi
organizaţiilor obşteşti se întocmesc şi se adoptă în limba de stat,
urmînd să fie traduse în limba rusă, iar actele organelor locale ale
puterii de stat, administraţiei de stat şi organizaţiilor obşteşti
situate pe teritoriile, unde majoritatea o constituie populaţia de
naţionalitate ucraineană, rusă, bulgară sau de altă naţionalitate, pot
fi adoptate în limba maternă sau într-o altă limbă acceptabilă, urmînd
să fie traduse în limba de stat.
În acest sens merită a fi menţionate şi prevederile Legii privind
modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale nr.173-XIII
din 6 iulie 1994**, art.1 alin.(1) din care stipulează că actele
oficiale se publică în limba de stat, cu traducerea în limba rusă şi în
alte limbi, conform legislaţiei.
------------------
**M.O., 1994, nr.1.
Avînd în vedere prevederile precitate, Curtea Constituţională relevă
că art.8 alin.(1) şi alin.(3) din Legea minorităţilor naţionale nu
cauzează un prejudiciu vizibil vorbitorilor de alte limbi, fapt pentru
care le apreciază conforme Constituţiei şi legislaţiei în domeniu.
În contextul constatărilor anterioare, Curtea precizează că
dispoziţiile art.12 alin.(1) din Legea minorităţilor naţionale privind
dreptul persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale de a se adresa în
instituţiile publice oral şi în scris în limba moldovenească sau rusă şi
de a primi răspuns în limba în care au formulat adresarea reiterează
dispoziţiile art.6 din Legea funcţionării limbilor, care permit
cetăţeanului să aleagă limba de comunicare orală sau scrisă -
moldovenească sau rusă - în relaţiile cu organele puterii de stat,
administraţiei de stat şi organizaţiilor obşteşti, precum şi cu
întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile situate pe teritoriul
Republicii Moldova, iar în localităţile în care majoritatea o constituie
populaţia de naţionalitate ucraineană, rusă, bulgară sau de altă
naţionalitate se foloseşte pentru comunicare limba maternă sau o altă
limbă acceptabilă.
Constituţionalitatea dispoziţiilor art.12 alin.(1) din Legea
minorităţilor naţionale se confirmă şi prin art.11 din Legea
funcţionării limbilor, potrivit căruia, în caz de adresare în scris a
organelor puterii de stat şi a organizaţiilor obşteşti către cetăţean se
foloseşte limba moldovenească sau rusă, în localităţile cu populaţie de
naţionalitate găgăuză - moldovenească, găgăuză sau rusă. La eliberarea
documentelor se folosesc la libera alegere a cetăţeanului limba
moldovenească sau rusă ori limbile moldovenească şi rusă, iar în
localităţile cu populaţie de naţionalitate găgăuză - limba moldovenească
găgăuză ori rusă sau limbile moldovenească, găgăuză şi rusă.
La rîndul lor, organele puterii de stat, administraţiei de stat,
organizaţiilor obşteşti, întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile
primesc şi examinează documentele prezentate de către cetăţeni în limba
moldovenească sau în cea rusă, iar în localităţile cu populaţie de
naţionalitate găgăuză - în limba moldovenească, găgăuză ori rusă. La
documentele prezentate în alte limbi trebuie anexată traducerea în limba
moldovenească sau rusă.
Prevederile art.10 şi art.11 alin.(1) din Legea minorităţilor
naţionale urmează a fi examinate prin prisma dispoziţiilor titlului VI
din Legea funcţionării limbilor şi raportate la dispoziţiile art.11
alin.(2) şi (3) din Convenţia-cadru, în conformitate cu care părţile se
angajează să recunoască oricărei persoane aparţinînd unei minorităţi
naţionale dreptul de a expune în limba sa minoritară însemne, inscripţii
şi alte informaţii cu caracter privat, vizibile pentru public, iar în
ariile locuite în mod tradiţional de un număr substanţial de persoane
aparţinînd unei minorităţi naţionale, părţile vor depune eforturi pentru
expunerea denumirilor locale tradiţionale, a denumirilor străzilor şi a
altor indicaţii topografice destinate publicului deopotrivă în limba
minoritară, acolo unde există o cerere suficientă pentru astfel de
indicaţii.
În determinarea constituţionalităţii prevederilor contestate
precitate, Curtea remarcă că Legea funcţionarii limbilor stabileşte un
regim juridic diferit pentru problemele care fac obiectul acestora.
Potrivit art.24 şi 25 din Legea funcţionării limbilor, localităţile
şi alte obiective geografice de pe teritoriul Republicii Moldova au o
singură denumire oficială sub forma ei moldovenească sau, respectiv,
găgăuză originară (fără traducere sau adaptare), ţinîndu-se cont de
tradiţiile istorice din localitatea respectivă. Denumirile de pieţe,
străzi, stradele, raioane orăşeneşti, precum şi denumirile instituţiilor
şi localurilor publice, întreprinderilor şi organizaţiilor se formează
în limba de stat şi se traduc în limba rusă (în localităţile cu
populaţie de naţionalitate găgăuză - şi în limba găgăuză).
Informaţia cu caracter public, care, în sensul art.28 şi 29 din
Legea funcţionării limbilor, constituie firmele cu denumirile organelor
puterii de stat, administraţiei de stat şi organizaţiilor obşteşti, ale
întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor, indicatoarele de
pieţe, străzi, stradele, localităţi şi de alte obiective geografice,
denumirile mărfurilor şi ale produselor alimentare, etichetele
mărfurilor, mărcile comerciale, instrucţiunile referitoare la mărfurile
fabricate în republică, precum şi orice alte informaţii vizuale
prezentate populaţiei din republică, se întocmeşte în limba de stat şi
în limba rusă (în localităţile respective - în limba de stat, în găgăuză
şi rusă), iar textele afişelor, anunţurilor publice, textele de
publicitate şi alte texte de informare vizuală se traduc în limba rusă
doar în caz de necesitate. În localităţile săteşti, în care majoritatea
o constituie populaţia de naţionalitate ucraineană, rusă sau bulgară,
informaţiile vizuale pot fi prezentate şi în limbile respective.
Astfel, prevederile art.10 şi art.11 alin.(1) din Legea
minorităţilor naţionale, potrivit cărora denumirile localităţilor şi
străzilor se indică în limbile moldovenească şi rusă, iar informaţia cu
caracter public se perfectează în limbile moldovenească şi rusă,
constituie o derogare de la dispoziţiile Legii funcţionării limbilor,
care stipulează că denumirile localităţilor au o singură denumire
oficială sub forma ei moldovenească, iar informaţia cu caracter public
referitoare la domeniile indicate în art.11 alin.(1) din Legea
minorităţilor naţionale, precum şi informaţia vizuală în instituţiile
enumerate în acest articol se scrie în limba de stat şi se traduce în
limba rusă doar în caz de necesitate.
Curtea constată de asemenea că art.10 şi art.11 alin.(1) din Legea
minorităţilor naţionale atribuie limbii ruse o arie de acţiune mai largă
decît cea stabilită prin cadrul constituţional şi legal în vigoare. Or,
consfinţirea prin Legea Supremă a statutului limbii moldoveneşti ca
limbă de stat are menirea să contribuie la crearea garanţiilor necesare
pentru folosirea ei plenară în toate sferele vieţii politice, economice,
sociale şi culturale.
4. Referitor la prevederile art.5 alin.(4) din Legea privind actele
de stare civilă, potrivit cărora întocmirea actelor de stare civilă,
precum şi înscrierea menţiunilor se efectuează în limba de stat şi în
limba rusă, Curtea reţine următoarele.
Art.11 din Convenţia-cadru impune părţile să recunoască oricărei
persoane aparţinînd unei minorităţi naţionale dreptul de a folosi numele
şi prenumele (patronimicul) sale în limba minoritară, precum şi dreptul
la recunoaşterea oficială a acestora.
Aceste reglementări internaţionale, fiind reiterate şi în Legea
minorităţilor naţionale (art.16 alin.(1), în conformitate cu care
persoanele aparţinînd minorităţilor naţionale au dreptul să-şi utilizeze
numele, prenumele şi patronimicul (dacă acesta se foloseşte în limba lor
maternă), inclusiv în acte oficiale, în forma acceptată în limba lor
maternă, permit minorităţilor naţionale stabilite pe teritoriul
Republicii Moldova să utilizeze numele şi prenumele (patronimicul) în
limba maternă. Astfel, art.5 alin.(4) din Legea privind actele de
stare civilă privind întocmirea actelor de stare civilă în limba de stat
şi în numai una din limbile minoritare vorbite pe teritoriul Republicii
Moldova aduce atingere dreptului reprezentanţilor celorlalte minorităţi
naţionale de a utiliza numele şi prenumele (patronimicul) în forma
acceptată în limba lor maternă.
Totodată, prevederile contestate distonează cu principiile privind
garantarea drepturilor minorităţilor naţionale, precum şi cu principiul
egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legii, consfinţite în art.10 şi
art.16 din Constituţie.
Prin relevanţa celor expuse Curtea respinge argumentele autorilor
sesizării privind neconstituţionalitatea art.6 alin.(1), art.8 alin.(1)
şi (3), art.10 în partea referitoare la denumirile instituţiilor şi
localurilor publice, art.12 alin.(1) din Legea minorităţilor naţionale
şi apreciază aceste dispoziţii ca fiind conforme cadrului constituţional
şi normativ în domeniu.
În acelaşi timp, Curtea a constatat că prin prevederile art.10 în
partea referitoare la denumirea localităţilor şi străzilor, art.11
alin.(1) din Legea minorităţilor naţionale, precum şi prin prevederile
art.5 alin.(4) din Legea privind actele de stare civilă legislativul a
depăşit limitele constituţionale şi legale privind utilizarea limbii
ruse în sferele vieţii sociale, generînd astfel disensiuni între
minorităţile naţionale care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova.
Pentru motivele arătate, conducîndu-se după art.140 din Constituţie,
art.26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.62 şi 68
din Codul jurisdicţiei constituţionale,
Curtea Constituţională
HOTĂRĂŞTE:
1. Recunoaşte constituţionale dispoziţiile art.6 alin.(1), art.8
alin.(1) şi (3), art.10, art.11 alin.(1) şi art.12 alin.(1) din Legea
nr.382-XV din 19 iulie 2001 "Cu privire la drepturile persoanelor
aparţinînd minorităţilor naţionale şi la statutul juridic al
organizaţiilor lor", cu excepţia sintagmei "...şi rusă" din art.10 în
partea referitoare la denumirea localităţilor şi străzilor şi a
sintagmei "...şi rusă" din art.11 alin.(1).
2. Declară neconstituţionale sintagma "...şi rusă" din art.10 în
partea referitoare la denumirea localităţilor şi străzilor şi sintagma
...şi rusă" din art.11 alin. (1) din Legea nr.382-XV din 19 iulie 2001
"Cu privire la drepturile persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale
şi la statutul juridic al organizaţiilor lor".
3. Declară neconstituţională sintagma ...şi limba rusă" din art.5
alin.(4) din Legea nr.100-XV din 26 aprilie 2001 "Privind actele de
stare civilă".
4. Prezenta Hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei
căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în
"Monitorul Oficial al Republicii Moldova".
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE Victor PUŞCAŞ
Chişinău, 30 mai 2002.
Nr. 28.
Opinie separată
expusă în temeiul art. 27 alin. (5) din Legea cu privire
la Curtea Constituţională şi art. 67 din Codul
jurisdicţiei Constituţionale
Prin Hotărîrea din 30 mai 2002, în pct.1, Curtea Constituţională a
recunoscut constituţionale dispoziţiile art. 6 alin.(1), art.8 alin.(1)
şi (3), art.10, art.11 alin.(1) şi art.12 alin.(1) din Legea nr.382-XV
din 19 iulie 2001 "Cu privire la drepturile persoanelor aparţinînd
minorităţilor naţionale şi la statutul juridic al organizaţiilor lor",
cu excepţia sintagmelor "...şi rusă" din art.10, în partea referitoare
la denumirea localităţilor şi străzilor, şi din art.11 alin.(1).
În pct.2 al hotărîrii Curtea a declarat neconstituţionale sintagmele
menţionate, precum şi sintagma "...şi limba rusă" din art.5 alin.(4) din
Legea nr.100-XV din 26 aprilie 2001 "Privind actele de stare civilă".
Fără a contesta în linii mari argumentele şi concluziile aduse în
hotărîre, consider neîntemeiată decizia Curţii privind recunoaşterea
drept constituţionale a dispoziţiilor art.8 alin.(1) şi (3) din Legea
nr.382-XV, implicit, a sintagmelor "şi rusă" şi "dacă este necesar" din
acestea.
Art.8 alin.(1) din Legea nr.382-XV stipulează că "statul asigură
publicarea actelor normative, comunicărilor oficiale şi altor informaţii
de importanţă naţională în limbile moldovenească şi rusă".
Potrivit art.8 alin. (3) din Legea nr.382-XV, "pe teritoriile în
care persoanele aparţinînd unei minorităţi naţionale constituie o parte
considerabilă din populaţie, actele autorităţilor administraţiei publice
locale se publică în limba acestei minorităţi dacă este necesar şi,
totodată, în limbile moldovenească şi rusă".
Conform art.13 alin.(1) din Constituţie, limba de stat a Republicii
Moldova este limba moldovenească, iar conform art.16 alin.(2), toţi
cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii.
Astfel, Legea Supremă a Republicii Moldova stipulează în mod expres
şi imperativ o singură limbă oficială (de stat) - limba moldovenească.
Recunoscînd şi protejînd prin art.13 alin.(2) din Constituţie dreptul la
dezvoltarea şi funcţionarea limbii ruse şi a altor limbi vorbite pe
teritoriul ţării, Constituţia nu atribuie acestor limbi statutul de
limbi oficiale. Or, prin dispoziţiile privind publicarea actelor
normative şi în limba rusă din art.8 alin.(1) din Legea nr.382-XV limba
rusă este ridicată la rang de limbă oficială (de stat), ceea ce
contrazice art.13 alin.(1) din Constituţie. În plus, aceste dispoziţii
pun în condiţii inegale minorităţile naţionale din republică, prin care
fapt aduc atingere art.16 din Constituţie privind egalitatea tuturor
cetăţenilor în faţa legii. Prin urmare, sintagma "şi rusă" din art.8
alin.(1) din Legea nr.382-XV este neconstituţională.
Prin condiţia cuprinsă în sintagma "dacă este necesar" din art.8
alin.(3) din Legea nr.382-XV privind publicarea actelor autorităţilor
administraţiei publice locale în limba minorităţii naţionale, care
constituie o parte considerabilă din populaţie, se ştirbeşte dreptul
minorităţilor naţionale de a folosi limba maternă, iar prin sintagma "şi
rusă" de la sfîrşitul acestui alineat limbii ruse i se atribuie un
statut oficial identic cu limba moldovenească, argumentele invocate în
alineatul precedent fiind valabile şi aici.
Invocarea în partea descriptivă a hotărîrii Curţii a art.10 din
Legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul
Republicii Moldova şi a art.1 alin.(1) din Legea privind modul de
publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale în sprijinul
constituţionalităţii art.8 alin.(1) şi (3) din Legea nr.382-XV este
eronată, deoarece aceste legi, spre deosebire de legile contestate, nu
oficializează limba rusă drept limbă de stat, ci prevăd traducerea
actelor normative din limba de stat în limba rusă şi în alte limbi
vorbite, adică nu egalează această limbă cu singura limbă de stat în
Republica Moldova - limba moldovenească, consfinţită prin art.13
alin.(1) din Constituţie.
Pentru motivele arătate consider că sintagma "şi rusă" din art.8
alin.(1) şi sintagmele "dacă este necesar", "şi rusă" din art.8 alin.(3)
din Legea nr.382-XV din 19 iulie 2001 "Cu privire la drepturile
persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale şi la statutul juridic al
organizaţiilor lor" (în lumina contestărilor cuprinse în sesizare) sînt
neconstituţionale.
JUDECĂTOR
AL CURŢII CONSTITUŢIONALE Mircea IUGA
Chişinău, 30 mai 2002.