Hotărîre nr.28 din 30.05.2002 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.100-XV din 26 aprilie 2001 "Privind actele de stare civilă" şi din Legea nr. 382-XV din 19 iulie 2001 "Cu privire la drepturile persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale şi la statutul juridic al organizaţiilor lor"

HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.100-XV din 26 aprilie 2001 "Privind actele de stare civilă"* şi din Legea nr. 382-XV din 19 iulie 2001 "Cu privire la drepturile persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale şi la statutul juridic al organizaţiilor lor"** Nr.28 din 30.05.2002 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.75/19 din 13.06.2002 * * * *M.O., 2001, nr.97-99, art.765. **M.O., 2001, nr.107, art.819. În numele Republicii Moldova, Curtea Constituţională în componenţa: Victor PUŞCAŞ - preşedinte Mircea IUGA - judecător Constantin LOZOVANU - judecător-raportor Dumitru PULBERE - judecător-raportor Elena SAFALERU - judecător cu participarea grefierului Aurelia Cazacliu, deputatului în Parlament Iurie Roşca, unul din autorii sesizării, Bogdan Ciubotaru, reprezentantul autorilor sesizării, Ion Mîţu, reprezentantul permanent al Parlamentului la Curtea Constituţională, conducîndu-se după art.135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, art.4 alin.(1) lit.a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.4 alin.(1) lit.a) şi art.16 alin.(1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă plenară deschisă dosarul pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.100-XV din 26 aprilie 2001 "Privind actele de stare civilă" şi din Legea nr.382-XV din 19 iulie 2001 "Cu privire la drepturile persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale şi la statutul juridic al organizaţiilor lor". Drept temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea deputaţilor în Parlament Iurie Roşca, Vlad Cubreacov, Ştefan Secăreanu, Riorita Paterău, Andrei Conişescu, Efim Zubcu şi Valentin Chilat, depusă la 12 decembrie 2001, în conformitate cu art.24 şi 25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.38 şi 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale. Prin decizia Curţii Constituţionale din 14 ianuarie 2002 sesizarea a fost acceptată spre examinare în fond şi înscrisă în ordinea de zi. În procesul examinării preliminare a sesizării Curtea Constituţională a solicitat puncte de vedere Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Ministerului Justiţiei, Ministerului Culturii, Ministerului Învăţămîntului, Departamentului Tehnologii Informaţionale, Departamentului Relaţii Interetnice, Adunării Populate a U.T.A. Găgăuzia (Gagauz-Yeri) şi Misiunii din Moldova a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa. Examinînd materialele dosarului, audiind informaţia judecătorilor-raportori şi argumentele părţilor expuse în şedinţă, Curtea Constituţională a constatat: 1. La 26 aprilie 2001 Parlamentul a adoptat Legea nr.100-XV "Privind actele de stare civilă", iar la 19 iulie 2001 a adoptat Legea nr.382-XV "Cu privire la drepturile persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale şi la statutul juridic al organizaţiilor lor" (în continuare - Legea minorităţilor naţionale). Autorii, prin sesizarea depusă la Curtea Constituţională, contestă unele prevederi din legile precitate pentru motivul că acestea contravin regimului constituţional. Astfel, la cererea autorilor sesizării, Curtea examinează următoarele dispoziţii: din Legea privind actele de stare civilă: - art.5 alin.(4), care prevede că întocmirea actelor de stare civilă, precum şi înscrierea menţiunilor se efectuează în limba de stat şi în limba rusă; din Legea minorităţilor naţionale: - art.6 alin.(1), potrivit căruia statul garantează realizarea drepturilor persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale la educaţie preşcolară, la studii primare, medii (generale şi profesionale), superioare şi postuniversitare în limbile moldovenească şi rusă, creează condiţii pentru realizarea dreptului lor la educaţie şi la instruire în limba maternă (ucraineană, găgăuză, bulgară, ivrit, idiş etc.); - art.8 alin.(1), care stipulează că statul asigură publicarea actelor normative, comunicărilor oficiale şi altor informaţii de importanţă naţională în limbile moldovenească şi rusă; - art.8 alin.(3), care prevede că pe teritoriile în care persoanele aparţinînd unei minorităţi naţionale constituie o parte considerabilă din populaţie actele autorităţilor administraţiei publice locale se publică în limba acestei minorităţi dacă este necesar şi, totodată, în limbile moldovenească şi rusă; - art.10, potrivit căruia denumirile localităţilor, străzilor, instituţiilor şi localurilor publice se indică în limbile moldovenească şi rusă, iar în localităţile cărora le-a fost acordat statut special de autonomie - şi în alte limbi oficiale, stabilite prin legile respective; - art.11 alin.(1), care stipulează că informaţia cu caracter public care se referă nemijlocit la ocrotirea sănătăţii, la asigurarea ordinii publice şi a securităţii cetăţenilor, precum şi informaţia vizuală în instituţiile Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei, Procuraturii, în instituţiile medicale din municipii şi oraşe, în mijloacele de transport, în gările auto, feroviare şi fluviale, în aeroporturi, pe autostrăzi se perfectează în limbile moldovenească şi rusă; - art.12 alin.(1), care prevede că persoanele aparţinînd minorităţilor naţionale au dreptul de a se adresa în instituţiile publice, oral şi în scris, în limba moldovenească sau rusă şi de a primi răspuns în limba în care au formulat adresarea. Prin reglementările citate, consideră autorii sesizării, limbii ruse i se acordă un statut egal cu cel al limbii oficiale a statului, stabilindu-i-se un regim deosebit de cel al altor limbi vorbite pe teritoriul Republicii Moldova. În opinia lor, normele contestate lărgesc considerabil aria de aplicare a limbii ruse în sferele oficiale, oferind astfel un regim privilegiat cetăţenilor Republicii Moldova de naţionalitate sau origine etnică rusă, în raport cu reprezentanţii altor minorităţi naţionale, aducînd atingere prin aceasta principiului constituţional al egalităţii şi al nondiscriminării. Autorii sesizării apreciază dispoziţiile contestate drept contrare prevederilor art.13 alin.(1) şi (2) din Constituţie, care consacră o singură limbă de stat, recunoscînd dreptul doar la păstrarea, la dezvoltarea şi la funcţionarea limbii ruse şi a altor limbi vorbite pe teritoriul ţării. În opinia lor, aceste norme contrazic de asemenea art.16 alin.(2) din Constituţie, care proclamă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială, în timp ce pentru limba rusă se statuează un regim deosebit de cel al altor limbi minoritare vorbite pe teritoriul ţării. 2. Raportînd dispoziţiile legale contestate la normele constituţionale şi legale interne, precum şi la normele internaţionale în domeniu, Curtea reţine următoarele. Republica Moldova, fiind unul dintre statele participante la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (O.S.C.E), îşi conformează cadrul legislativ la standardele internaţionale privind protecţia drepturilor omului. În materializarea acestei idei, Parlamentul a adoptat Legea minorităţilor naţionale, oportunitatea căreia rezultă din obligaţia Republicii Moldova de a stabili în cadrul său legal minimul de garanţii pentru protecţia drepturilor minorităţilor naţionale. Trebuie remarcat de asemenea că Republica Moldova este parte la un şir de instrumente juridice internaţionale referitoare la drepturile omului, dintre care o incidenţă directă asupra cauzei examinate are Documentul Reuniunii de la Copenhaga a Conferinţei pentru Dimensiunea Umană a O.S.C.E din 29 iunie 1990*, Convenţia-cadru privind protecţia minorităţilor naţionale de la 1 februarie 1995 (Strasbourg)** (în continuare - Convenţia-cadru) ş.a. ------------------ * Hotărîrea Parlamentului "Privind aderarea Republicii Moldova la instrumentele juridice internaţionale referitoare la drepturile omului" nr.707-XII din 10 septembrie 1991 (Tratate internaţionale, vol. 1, p.72, 285). ** Ratificată prin Hotărîrea Parlamentului nr.1001-XIII din 22 octombrie 1996 "Cu privire la ratificarea Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale", în vigoare pentru Republica Moldova din 1 februarie 1998 (Tratate internaţionale, vol.26, p.92). Potrivit art.4 alin.(1) din Legea Supremă, dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte, iar alin.(2) din acelaşi articol prevede că, dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale. Prin aderarea sa la actele internaţionale Republica Moldova şi-a asumat obligaţia de a le respecta necondiţionat şi cu bună-credinţă. Ca stat participant la Documentul Reuniunii de la Copenhaga a Conferinţei pentru Dimensiunea Umană a O.S.C.E, Republica Moldova s-a angajat să garanteze persoanelor care aparţin minorităţilor naţionale, independent de faptul că ele vor trebui să înveţe limba sau limbile oficiale ale statului, posibilitatea de a învăţa limba maternă sau de a-şi face studiile în această limbă, precum şi, dacă este posibil şi necesar, de a o utiliza în raporturile lor cu autorităţile publice (pct.34). Totodată, devenind parte la Convenţia-cadru, Republica Moldova si-a asumat un şir de responsabilităţi faţă de persoanele aparţinînd minorităţilor naţionale. În conformitate cu art. 4 alin.(2) şi art.5 alin.(1) din Convenţia-cadru, părţile se angajează să adopte, dacă este cazul, măsuri adecvate pentru a promova, în toate domeniile vieţii economice, sociale, politice şi culturale, egalitatea deplină şi efectivă între persoanele aparţinînd unei minorităţi naţionale şi cele aparţinînd majorităţii, să promoveze condiţiile de natură să permită persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale să îşi menţină şi dezvolte cultura, precum şi să îşi păstreze elementele esenţiale ale identităţii lor, respectiv religia, limba, tradiţiile şi patrimoniul lor cultural, iar potrivit art.10 alin.(1), se angajează să recunoască oricărei persoane aparţinînd unei minorităţi naţionale dreptul de a folosi liber şi fără ingerinţă limba sa minoritară, în privat şi în public, oral şi în scris. Bazele constituţionale privind funcţionarea limbii de stat şi a altor limbi minoritare vorbite pe teritoriul Republicii Moldova, în acord cu standardele internaţionale, sînt cuprinse în preambul, în art.1 alin.(3), art.4, art.7, art.10 alin.(2), art.13, art.16, art.35 alin.(2), art.II şi art.VII din titlul VII din Constituţie. Deputaţii în Parlament, reprezentanţi plenipotenţiari ai poporului Republicii Moldova, au adoptat la 29 iulie 1994 Constituţia - Lege Supremă a societăţii şi a statului, recunoscînd în preambulul acesteia năzuinţa spre satisfacerea intereselor cetăţenilor de altă origine etnică, care împreună cu moldovenii constituie poporul Republicii Moldova, şi proclamînd Republica Moldova stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate. Statuînd principiul unităţii poporului şi dreptului la identitate, prin art.10 din Constituţie, statul recunoaşte şi garantează dreptul tuturor cetăţenilor la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase. Potrivit art.13 din Constituţie, limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească funcţionînd pe baza grafiei latine. Totodată, statul recunoaşte şi protejează dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la funcţionarea limbii ruse şi a altor limbi vorbite pe teritoriul ţării, iar modul lor de funcţionare pe teritoriul Republicii Moldova se stabileşte prin lege organică. În acest sens, constituantul, prin art.VII din titlul VII din Constituţie, a recunoscut Legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova nr.3465-XI din 1 septembrie 1989* (în continuare - Legea funcţionării limbilor) ca act valabil şi fundamental în reglementarea funcţionării limbilor pe teritoriul ţării în măsura în care nu contravine Constituţiei. Statutul special al acestei legi, în raport cu alte acte normative, este confirmat prin alin.(2) din acelaşi articol, potrivit căruia sus-numita lege poate fi modificată în decursul a 7 ani de la data intrării în vigoare a Constituţiei, cu votul a cel puţin două treimi din deputaţi. ------------------ *Veştile, 1989, nr.9, art.217. Consolidării acestor dispoziţii constituţionale serveşte art.VIII din titlul VII, potrivit căruia dispoziţiile finale şi tranzitorii se consideră parte integrantă a Constituţiei, iar potrivit art.II din acelaşi titlu, Parlamentul urma să examineze conformitatea legislaţiei cu Constituţia în decursul unui an de la data intrării în vigoare a Constituţiei. Stabilirea condiţiilor de modificare a Legii cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova (în decursul a 7 ani de la data intrării în vigoare a Constituţiei, cu votul a cel puţin două treimi din deputaţi), diferite de cele prevăzute pentru modificarea altor legi, conferă acesteia un anumit grad de rigiditate şi superioritate. Curtea relevă că Legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova determină statutul limbii moldoveneşti ca limbă de stat, avînd menirea să contribuie la realizarea suveranităţii depline a statului şi la crearea garanţiilor necesare pentru folosirea ei plenară în toate sferele vieţii politice, economice, sociale şi culturale, îndeplinind în legătură cu aceasta funcţiile limbii de comunicare interetnică pe teritoriul republicii. Prin această lege limbii ruse, alături de limba moldovenească, i se atribuie funcţia de comunicare între naţiuni, statul asumîndu-şi obligaţia de a asigura condiţiile necesare pentru folosirea şi dezvoltarea pe teritoriul Republicii Moldova a limbilor populaţiilor de alte naţionalităţi care locuiesc în republică (ucraineană, rusă, bulgară, ivrit, idiş, ţigănească), pentru satisfacerea necesităţilor lor naţional-culturale. 3. Corelînd prevederile supuse controlului constituţionalităţii cu prevederile actelor normative în domeniu, Curtea relevă următoarele. Prevederile art.6 alin.(1) din Legea minorităţilor naţionale, prin care statul garantează dreptul la educaţie într-o limbă minoritară, se întemeiază pe art.35 alin.(2) din Constituţie, potrivit căruia statul asigură, în condiţiile legii, dreptul de a alege limba de educare şi instruire a persoanelor. Această garanţie rezultă şi din dispoziţiile art.18 din Legea funcţionării limbilor, potrivit căruia Republica Moldova garantează dreptul la educaţie preşcolară, la studii medii de cultură generală, medii de specialitate, tehnico-profesionale şi superioare în limbile moldovenească şi rusă şi creează condiţiile necesare pentru realizarea dreptului cetăţenilor de alte naţionalităţi, care locuiesc în republică, la educaţie şi instruire în limba maternă (găgăuză, ucraineană, bulgară, ivrit, idiş ş.a.). Constituţionalitatea acestor reglementări se confirmă prin art.14 alin.(2) din Convenţia-cadru, în virtutea căruia în ariile locuite tradiţional sau în număr substanţial de persoane aparţinînd minorităţilor naţionale, dacă există o cerere suficientă, părţile vor depune eforturi pentru a asigura, în măsura posibilităţilor şi în cadrul sistemului lor educaţional, ca persoanele aparţinînd acestor minorităţi să beneficieze de posibilităţi corespunzătoare de învăţare a limbii lor minoritare ori de a primi o educaţie în această limbă. Dispoziţiile art.8 din Legea minorităţilor naţionale privind limbile în care se publică actele normative, comunicările oficiale şi alte informaţii de importanţă naţională este necesar să fie examinate prin prisma art.10 din Legea funcţionării limbilor, potrivit căruia actele organelor puterii de stat, administraţiei de stat şi organizaţiilor obşteşti se întocmesc şi se adoptă în limba de stat, urmînd să fie traduse în limba rusă, iar actele organelor locale ale puterii de stat, administraţiei de stat şi organizaţiilor obşteşti situate pe teritoriile, unde majoritatea o constituie populaţia de naţionalitate ucraineană, rusă, bulgară sau de altă naţionalitate, pot fi adoptate în limba maternă sau într-o altă limbă acceptabilă, urmînd să fie traduse în limba de stat. În acest sens merită a fi menţionate şi prevederile Legii privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale nr.173-XIII din 6 iulie 1994**, art.1 alin.(1) din care stipulează că actele oficiale se publică în limba de stat, cu traducerea în limba rusă şi în alte limbi, conform legislaţiei. ------------------ **M.O., 1994, nr.1. Avînd în vedere prevederile precitate, Curtea Constituţională relevă că art.8 alin.(1) şi alin.(3) din Legea minorităţilor naţionale nu cauzează un prejudiciu vizibil vorbitorilor de alte limbi, fapt pentru care le apreciază conforme Constituţiei şi legislaţiei în domeniu. În contextul constatărilor anterioare, Curtea precizează că dispoziţiile art.12 alin.(1) din Legea minorităţilor naţionale privind dreptul persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale de a se adresa în instituţiile publice oral şi în scris în limba moldovenească sau rusă şi de a primi răspuns în limba în care au formulat adresarea reiterează dispoziţiile art.6 din Legea funcţionării limbilor, care permit cetăţeanului să aleagă limba de comunicare orală sau scrisă - moldovenească sau rusă - în relaţiile cu organele puterii de stat, administraţiei de stat şi organizaţiilor obşteşti, precum şi cu întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile situate pe teritoriul Republicii Moldova, iar în localităţile în care majoritatea o constituie populaţia de naţionalitate ucraineană, rusă, bulgară sau de altă naţionalitate se foloseşte pentru comunicare limba maternă sau o altă limbă acceptabilă. Constituţionalitatea dispoziţiilor art.12 alin.(1) din Legea minorităţilor naţionale se confirmă şi prin art.11 din Legea funcţionării limbilor, potrivit căruia, în caz de adresare în scris a organelor puterii de stat şi a organizaţiilor obşteşti către cetăţean se foloseşte limba moldovenească sau rusă, în localităţile cu populaţie de naţionalitate găgăuză - moldovenească, găgăuză sau rusă. La eliberarea documentelor se folosesc la libera alegere a cetăţeanului limba moldovenească sau rusă ori limbile moldovenească şi rusă, iar în localităţile cu populaţie de naţionalitate găgăuză - limba moldovenească găgăuză ori rusă sau limbile moldovenească, găgăuză şi rusă. La rîndul lor, organele puterii de stat, administraţiei de stat, organizaţiilor obşteşti, întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile primesc şi examinează documentele prezentate de către cetăţeni în limba moldovenească sau în cea rusă, iar în localităţile cu populaţie de naţionalitate găgăuză - în limba moldovenească, găgăuză ori rusă. La documentele prezentate în alte limbi trebuie anexată traducerea în limba moldovenească sau rusă. Prevederile art.10 şi art.11 alin.(1) din Legea minorităţilor naţionale urmează a fi examinate prin prisma dispoziţiilor titlului VI din Legea funcţionării limbilor şi raportate la dispoziţiile art.11 alin.(2) şi (3) din Convenţia-cadru, în conformitate cu care părţile se angajează să recunoască oricărei persoane aparţinînd unei minorităţi naţionale dreptul de a expune în limba sa minoritară însemne, inscripţii şi alte informaţii cu caracter privat, vizibile pentru public, iar în ariile locuite în mod tradiţional de un număr substanţial de persoane aparţinînd unei minorităţi naţionale, părţile vor depune eforturi pentru expunerea denumirilor locale tradiţionale, a denumirilor străzilor şi a altor indicaţii topografice destinate publicului deopotrivă în limba minoritară, acolo unde există o cerere suficientă pentru astfel de indicaţii. În determinarea constituţionalităţii prevederilor contestate precitate, Curtea remarcă că Legea funcţionarii limbilor stabileşte un regim juridic diferit pentru problemele care fac obiectul acestora. Potrivit art.24 şi 25 din Legea funcţionării limbilor, localităţile şi alte obiective geografice de pe teritoriul Republicii Moldova au o singură denumire oficială sub forma ei moldovenească sau, respectiv, găgăuză originară (fără traducere sau adaptare), ţinîndu-se cont de tradiţiile istorice din localitatea respectivă. Denumirile de pieţe, străzi, stradele, raioane orăşeneşti, precum şi denumirile instituţiilor şi localurilor publice, întreprinderilor şi organizaţiilor se formează în limba de stat şi se traduc în limba rusă (în localităţile cu populaţie de naţionalitate găgăuză - şi în limba găgăuză). Informaţia cu caracter public, care, în sensul art.28 şi 29 din Legea funcţionării limbilor, constituie firmele cu denumirile organelor puterii de stat, administraţiei de stat şi organizaţiilor obşteşti, ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor, indicatoarele de pieţe, străzi, stradele, localităţi şi de alte obiective geografice, denumirile mărfurilor şi ale produselor alimentare, etichetele mărfurilor, mărcile comerciale, instrucţiunile referitoare la mărfurile fabricate în republică, precum şi orice alte informaţii vizuale prezentate populaţiei din republică, se întocmeşte în limba de stat şi în limba rusă (în localităţile respective - în limba de stat, în găgăuză şi rusă), iar textele afişelor, anunţurilor publice, textele de publicitate şi alte texte de informare vizuală se traduc în limba rusă doar în caz de necesitate. În localităţile săteşti, în care majoritatea o constituie populaţia de naţionalitate ucraineană, rusă sau bulgară, informaţiile vizuale pot fi prezentate şi în limbile respective. Astfel, prevederile art.10 şi art.11 alin.(1) din Legea minorităţilor naţionale, potrivit cărora denumirile localităţilor şi străzilor se indică în limbile moldovenească şi rusă, iar informaţia cu caracter public se perfectează în limbile moldovenească şi rusă, constituie o derogare de la dispoziţiile Legii funcţionării limbilor, care stipulează că denumirile localităţilor au o singură denumire oficială sub forma ei moldovenească, iar informaţia cu caracter public referitoare la domeniile indicate în art.11 alin.(1) din Legea minorităţilor naţionale, precum şi informaţia vizuală în instituţiile enumerate în acest articol se scrie în limba de stat şi se traduce în limba rusă doar în caz de necesitate. Curtea constată de asemenea că art.10 şi art.11 alin.(1) din Legea minorităţilor naţionale atribuie limbii ruse o arie de acţiune mai largă decît cea stabilită prin cadrul constituţional şi legal în vigoare. Or, consfinţirea prin Legea Supremă a statutului limbii moldoveneşti ca limbă de stat are menirea să contribuie la crearea garanţiilor necesare pentru folosirea ei plenară în toate sferele vieţii politice, economice, sociale şi culturale. 4. Referitor la prevederile art.5 alin.(4) din Legea privind actele de stare civilă, potrivit cărora întocmirea actelor de stare civilă, precum şi înscrierea menţiunilor se efectuează în limba de stat şi în limba rusă, Curtea reţine următoarele. Art.11 din Convenţia-cadru impune părţile să recunoască oricărei persoane aparţinînd unei minorităţi naţionale dreptul de a folosi numele şi prenumele (patronimicul) sale în limba minoritară, precum şi dreptul la recunoaşterea oficială a acestora. Aceste reglementări internaţionale, fiind reiterate şi în Legea minorităţilor naţionale (art.16 alin.(1), în conformitate cu care persoanele aparţinînd minorităţilor naţionale au dreptul să-şi utilizeze numele, prenumele şi patronimicul (dacă acesta se foloseşte în limba lor maternă), inclusiv în acte oficiale, în forma acceptată în limba lor maternă, permit minorităţilor naţionale stabilite pe teritoriul Republicii Moldova să utilizeze numele şi prenumele (patronimicul) în limba maternă. Astfel, art.5 alin.(4) din Legea privind actele de stare civilă privind întocmirea actelor de stare civilă în limba de stat şi în numai una din limbile minoritare vorbite pe teritoriul Republicii Moldova aduce atingere dreptului reprezentanţilor celorlalte minorităţi naţionale de a utiliza numele şi prenumele (patronimicul) în forma acceptată în limba lor maternă. Totodată, prevederile contestate distonează cu principiile privind garantarea drepturilor minorităţilor naţionale, precum şi cu principiul egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legii, consfinţite în art.10 şi art.16 din Constituţie. Prin relevanţa celor expuse Curtea respinge argumentele autorilor sesizării privind neconstituţionalitatea art.6 alin.(1), art.8 alin.(1) şi (3), art.10 în partea referitoare la denumirile instituţiilor şi localurilor publice, art.12 alin.(1) din Legea minorităţilor naţionale şi apreciază aceste dispoziţii ca fiind conforme cadrului constituţional şi normativ în domeniu. În acelaşi timp, Curtea a constatat că prin prevederile art.10 în partea referitoare la denumirea localităţilor şi străzilor, art.11 alin.(1) din Legea minorităţilor naţionale, precum şi prin prevederile art.5 alin.(4) din Legea privind actele de stare civilă legislativul a depăşit limitele constituţionale şi legale privind utilizarea limbii ruse în sferele vieţii sociale, generînd astfel disensiuni între minorităţile naţionale care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova. Pentru motivele arătate, conducîndu-se după art.140 din Constituţie, art.26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.62 şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională HOTĂRĂŞTE: 1. Recunoaşte constituţionale dispoziţiile art.6 alin.(1), art.8 alin.(1) şi (3), art.10, art.11 alin.(1) şi art.12 alin.(1) din Legea nr.382-XV din 19 iulie 2001 "Cu privire la drepturile persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale şi la statutul juridic al organizaţiilor lor", cu excepţia sintagmei "...şi rusă" din art.10 în partea referitoare la denumirea localităţilor şi străzilor şi a sintagmei "...şi rusă" din art.11 alin.(1). 2. Declară neconstituţionale sintagma "...şi rusă" din art.10 în partea referitoare la denumirea localităţilor şi străzilor şi sintagma ...şi rusă" din art.11 alin. (1) din Legea nr.382-XV din 19 iulie 2001 "Cu privire la drepturile persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale şi la statutul juridic al organizaţiilor lor". 3. Declară neconstituţională sintagma ...şi limba rusă" din art.5 alin.(4) din Legea nr.100-XV din 26 aprilie 2001 "Privind actele de stare civilă". 4. Prezenta Hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova". PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Victor PUŞCAŞ Chişinău, 30 mai 2002. Nr. 28. Opinie separată expusă în temeiul art. 27 alin. (5) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art. 67 din Codul jurisdicţiei Constituţionale Prin Hotărîrea din 30 mai 2002, în pct.1, Curtea Constituţională a recunoscut constituţionale dispoziţiile art. 6 alin.(1), art.8 alin.(1) şi (3), art.10, art.11 alin.(1) şi art.12 alin.(1) din Legea nr.382-XV din 19 iulie 2001 "Cu privire la drepturile persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale şi la statutul juridic al organizaţiilor lor", cu excepţia sintagmelor "...şi rusă" din art.10, în partea referitoare la denumirea localităţilor şi străzilor, şi din art.11 alin.(1). În pct.2 al hotărîrii Curtea a declarat neconstituţionale sintagmele menţionate, precum şi sintagma "...şi limba rusă" din art.5 alin.(4) din Legea nr.100-XV din 26 aprilie 2001 "Privind actele de stare civilă". Fără a contesta în linii mari argumentele şi concluziile aduse în hotărîre, consider neîntemeiată decizia Curţii privind recunoaşterea drept constituţionale a dispoziţiilor art.8 alin.(1) şi (3) din Legea nr.382-XV, implicit, a sintagmelor "şi rusă" şi "dacă este necesar" din acestea. Art.8 alin.(1) din Legea nr.382-XV stipulează că "statul asigură publicarea actelor normative, comunicărilor oficiale şi altor informaţii de importanţă naţională în limbile moldovenească şi rusă". Potrivit art.8 alin. (3) din Legea nr.382-XV, "pe teritoriile în care persoanele aparţinînd unei minorităţi naţionale constituie o parte considerabilă din populaţie, actele autorităţilor administraţiei publice locale se publică în limba acestei minorităţi dacă este necesar şi, totodată, în limbile moldovenească şi rusă". Conform art.13 alin.(1) din Constituţie, limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească, iar conform art.16 alin.(2), toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii. Astfel, Legea Supremă a Republicii Moldova stipulează în mod expres şi imperativ o singură limbă oficială (de stat) - limba moldovenească. Recunoscînd şi protejînd prin art.13 alin.(2) din Constituţie dreptul la dezvoltarea şi funcţionarea limbii ruse şi a altor limbi vorbite pe teritoriul ţării, Constituţia nu atribuie acestor limbi statutul de limbi oficiale. Or, prin dispoziţiile privind publicarea actelor normative şi în limba rusă din art.8 alin.(1) din Legea nr.382-XV limba rusă este ridicată la rang de limbă oficială (de stat), ceea ce contrazice art.13 alin.(1) din Constituţie. În plus, aceste dispoziţii pun în condiţii inegale minorităţile naţionale din republică, prin care fapt aduc atingere art.16 din Constituţie privind egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii. Prin urmare, sintagma "şi rusă" din art.8 alin.(1) din Legea nr.382-XV este neconstituţională. Prin condiţia cuprinsă în sintagma "dacă este necesar" din art.8 alin.(3) din Legea nr.382-XV privind publicarea actelor autorităţilor administraţiei publice locale în limba minorităţii naţionale, care constituie o parte considerabilă din populaţie, se ştirbeşte dreptul minorităţilor naţionale de a folosi limba maternă, iar prin sintagma "şi rusă" de la sfîrşitul acestui alineat limbii ruse i se atribuie un statut oficial identic cu limba moldovenească, argumentele invocate în alineatul precedent fiind valabile şi aici. Invocarea în partea descriptivă a hotărîrii Curţii a art.10 din Legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova şi a art.1 alin.(1) din Legea privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale în sprijinul constituţionalităţii art.8 alin.(1) şi (3) din Legea nr.382-XV este eronată, deoarece aceste legi, spre deosebire de legile contestate, nu oficializează limba rusă drept limbă de stat, ci prevăd traducerea actelor normative din limba de stat în limba rusă şi în alte limbi vorbite, adică nu egalează această limbă cu singura limbă de stat în Republica Moldova - limba moldovenească, consfinţită prin art.13 alin.(1) din Constituţie. Pentru motivele arătate consider că sintagma "şi rusă" din art.8 alin.(1) şi sintagmele "dacă este necesar", "şi rusă" din art.8 alin.(3) din Legea nr.382-XV din 19 iulie 2001 "Cu privire la drepturile persoanelor aparţinînd minorităţilor naţionale şi la statutul juridic al organizaţiilor lor" (în lumina contestărilor cuprinse în sesizare) sînt neconstituţionale. JUDECĂTOR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE Mircea IUGA Chişinău, 30 mai 2002.