Hotărîre nr.29/10 din 21.06.2013 cu privire la rezultatele controlului complex privind respectarea legislaţiei în domeniul asigurărilor de către Brokerul de Asigurare-Reasigurare "AUTOBIN GRUP" S.R.L.
COMISIA NAŢIONALĂ
A PIEŢEI FINANCIARE
H O T Ă R Î R E
cu privire la rezultatele controlului complex privind respectarea legislaţiei
în domeniul asigurărilor de către Brokerul de Asigurare-Reasigurare
"AUTOBIN-GRUP" S.R.L.
nr. 29/10 din 21.06.2013
(în vigoare 28.06.2013)
Monitorul Oficial nr.140 art.1004 din 28.06.2013
* * *
În temeiul Ordonanţei Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (C.N.P.F.) nr.15/8-O din 03.04.20131 şi a Ordinului vicepreşedintelui C.N.P.F nr.51 din 05.04.2013 a fost efectuat controlul complex privind respectarea legislaţiei în domeniul asigurărilor de către Brokerul de Asigurare-Reasigurare "AUTOBIN-GRUP" S.R.L. (în continuare – BAR "AUTOBIN-GRUP" S.R.L. sau brokerul) pentru perioada de activitate 19.03.2009 – 31.03.2013, în cadrul căruia s-au constatat următoarele.
________________
1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.75-81, art.409
BAR "AUTOBIN-GRUP" S.R.L. a fost înregistrat la Camera Înregistrării de Stat la data de 08.12.2008 cu nr.1008600058448 (certificat de înregistrare de stat seria MD nr.0086580 din 02.12.2008) şi deţine licenţa pentru activitatea de intermediere în asigurări seria CNPF nr.000101 din 19.03.2009 valabilă pînă la 19.03.2014.
Sediul brokerului este înregistrat la Camera Înregistrării de Stat pe adresa juridică mun.Chişinău, str. Petru Rareş, 39/1, ap.63, în încăpere ce nu corespunde cerinţelor prevăzute la art.33 alin.(4) şi art.47 alin.(21) din Legea nr.407-XVI "Cu privire la asigurări"2 (în continuare – Legea nr.407-XVI din 21.12.2006).
________________
2 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.47-49, art.213
Nerespectînd prevederile art.49 alin.(2) lit.c) din Legea nr.407-XVI din 21.12.2006, BAR "AUTOBIN-GRUP" S.R.L., în perioada 02.02.2010 – 11.02.2010, 12.02.2011 – 20.07.2011 şi 20.07.2012 – 20.02.2013 nu dispunea de un contract de asigurare de răspundere civilă profesională în valoare de cel puţin 10 milioane lei pentru fiecare solicitare de daune şi în valoare globală de 15 milioane lei pe an pentru totalitatea solicitărilor de daune.
În urma controlului respectării normelor legale la aplicarea primelor de asigurare de bază pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto internă şi externă, verificînd selectiv contractele de intermediere în asigurări în perioada lunii iunie – decembrie 2012 şi noiembrie 2012 – ianuarie 2013, s-a constatat că brokerul nu a operat cu prime şi tarife de asigurare obligatorie stabilite de legislaţie, astfel, în cazul a 108 contracte de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto intermediate, au fost micşorate neîntemeiat primele de asigurare de pînă la 20 la sută sau în sumă totală de 16,5 mii lei, ceea ce contravine prevederilor art.7 alin.(4) din Legea nr.407-XVI din 21.12.2006, art.11 alin.(2) din Legea nr.414-XVI din 22.12.2006 "Cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule"3 (în continuare – Legea nr.414-XVI din 22.12.2006) şi Hotărîrii C.N.P.F. nr.53/5 din 31.10.2008 "Privind stabilirea primei de asigurare de bază şi valoarea coeficienţilor de rectificare aferenţi asigurării obligatorii de răspundere civilă auto internă şi externă"4.
________________
3 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.32-35, art.112
4 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.226-229, art.669
În perioada supusă controlului selectiv, la încheierea unor contracte de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto internă, brokerul a aplicat coeficientul de reducere (bonus) fără a completa în cererea solicitantului numărul contractului precedent, nu a indicat coeficienţii de rectificare utilizaţi la calcularea primei de asigurare pentru fiecare autovehicul, nu a completat datele privind vârsta şi stagiul de conducere al persoanelor admise la conducerea autovehiculului, numărul de persoane (limitat/nelimitat) asupra căruia se extinde protecţia prin asigurare, fapt care a condiţionat diminuarea primelor de asigurare, prin ce au fost încălcate prevederile art.8 alin.(2) lit.a) şi lit.b), art.11 alin.(2), art.12 alin.(4) din Legea nr.414-XVI din 22.12.2006, pct.5 şi pct.7 ale Anexei nr.1 din Hotărîrea C.N.P.F. nr.20/5 din 16.05.2008 "Cu privire la aprobarea formei şi conţinutului cererilor de asigurare, contractelor de asigurare şi poliţelor de asigurare la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule"5 şi pct.5 din Regulamentul privind aplicarea sistemului bonus-malus la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, aprobat prin Hotărîrea C.N.P.F. nr.13/2 din 03.04.2008 "Pentru aprobarea Regulamentului privind aplicarea sistemului bonus-malus la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule"6.
________________
5 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.143-144, art.410
6 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.90, art.275
Contrar prevederilor art.49 alin.(32) din Legea nr.407-XVI şi art.251 din Codul civil al Republicii Moldova7, în perioada 20.07.2012 – 31.03.2013, asistenţii în brokeraj a brokerului, desfăşurînd activităţi necesare pentru îndeplinirea mandatului de brokeraj au încheiat contracte de asigurare în numele reprezentatului, cu sine însuşi, avînd în acelaşi timp calitatea de asistenţi în brokeraj şi calitatea de asiguraţi în contractele de asigurare de vehicule terestre CASCO în sumă totală de 202,4 mii lei.
________________
7 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.82-86, art.661
Persoana responsabilă de evidenţa, păstrarea şi eliberarea formularelor cu regim special din cadrul BAR "AUTOBIN-GRUP" S.R.L., pînă în anul 2013, nu a ţinut evidenţa operativă a intrării, utilizării şi ieşirii formularelor cu regim special în Registrul de evidenţă a formularelor de strictă evidenţă în forma-tip stabilită, precum şi nu a efectuat inventarierea formularelor cu regim special a poliţelor de răspundere civilă auto interne şi externe în conformitate cu prevederile legale, astfel fiind încălcate prevederile art.24 din Legea contabilităţii nr.113-XVI din 27.04.20078, pct.5 şi pct.9 din Instrucţiunea privind evidenţa, eliberarea, păstrarea şi utilizarea formularelor tipizate de documente primare cu regim special, aprobată prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.294 din 17.03.1998 "Cu privire la executarea Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.406-II din 23 decembrie 1997"9.
________________
8 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.90-93, art.399
9 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.30-33, art.288
În perioada 19.03.2009 – 31.05.2009 brokerul nu a respectat prevederile art.8 alin.(8) din Legea nr.414-XVI din 22.12.2006 şi pct.4 din Regulamentul cu privire la aplicarea maşinilor de casă şi control pentru efectuarea decontărilor în numerar, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.474 din 28.04.199810, prestînd servicii de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto fără utilizarea aparatului de casă şi control cu memorie fiscală, cu eliberarea bonurilor de plată.
________________
10 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.62-65, art.589
Brokerul, depăşind termenele de transfer a primelor de asigurare încasate de către asigurătorii în numele cărora a intermediat contracte de asigurare, a acumulat la data de 31.03.2013 datorii în sumă totală de 413,3 mii lei, afectînd astfel interesele asigurătorilor şi ale persoanelor asigurate, fapt ce contravine prevederilor art.43 alin.(1) lit.a) şi lit.b), art.53 alin.(4) din Legea nr.407-XVI din 21.12.2006.
În contrazicere cu prevederile art.47 alin.(31) şi alin.(32) din Legea nr.407-XVI, BAR "AUTOBIN-GRUP" S.R.L. a utilizat contul bancar, deschis în exclusivitate pentru satisfacerea obligaţiilor faţă de asigurători şi pentru sumele încasate cu titlu de prime de asigurare (reasigurare) ori faţă de asiguraţi (reasiguraţi) pentru efectuarea activităţii curente a brokerului.
Pentru perioada 2009-2012 brokerul a prezentat autorităţii de supraveghere rapoarte cu date eronate cu privire la numărul de contracte intermediate pe clase de asigurări, primele de asigurare pe contractele intermediate, astfel fiind admisă nerespectarea modului de completare a acestora stabilit conform prevederilor art.49 alin.(2) lit.h) din Legea nr.407-XVI din 21.12.2006 şi Hotărîrii C.N.P.F. nr.45/5 din 16.10.2009 "Cu privire la aprobarea formei şi conţinutului rapoartelor specializate ale intermediarilor în asigurări şi/sau reasigurări"11.
________________
11 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr.197-200, art.877
BAR "AUTOBIN-GRUP" S.R.L., în calitate de entitate raportoare, nu a informat imediat şi nu a prezentat Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor formularul special privind 2 tranzacţii realizate în numerar printr-o operaţiune cu o valoare ce depăşeşte 100 mii lei, fapt ce contravine prevederilor art.8 alin.(1) şi alin.(2) din Legea nr.190-XVI din 26.07.2007 "Cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului"12 (în continuare – Legea nr.190-XVI din 26.07.2007).
________________
12 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.141-145, art.597
În calitate de entitate raportoare, BAR "AUTOBIN-GRUP" S.R.L. pînă la data de 14.01.2013 nu a elaborat, nu a aprobat şi nu a prezentat autorităţii de supraveghere în termen stabilit programul propriu privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, ceea ce contravine art.9 alin.(3) din Legea nr.190-XVI din 26.07.2007 şi pct.2 şi pct.3 din Hotărîrea C.N.P.F. nr.49/14 din 21.10.2011 "Cu privire la aprobarea Regulamentului privind măsurile de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului pe piaţa financiară nebancară"13.
________________
13 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.206-215, art.1820
BAR "AUTOBIN-GRUP" S.R.L. nu a publicat în ediţiile periodice de largă circulaţie rapoarte privind rezultatele financiare şi avizele auditului extern pentru anii financiari 2009–2011, termenul reglementat fiind de 4 luni de la încheierea anului financiar, prin ce au fost încălcate prevederile art.39 alin.(7) şi art.49 alin.(8) din Legea nr.407-XVI din 21.12.2006 (în vigoare pînă la 20.07.2012).
De asemenea, nerespectînd prevederile pct.16 din Regulamentul cu privire la cerinţele faţă de persoanele cu funcţii de răspundere ale asigurătorilor/reasigurătorilor şi intermediarilor în asigurări, aprobat prin Hotărîrea C.N.P.F. nr.13/3 din 03.04.200814, brokerul nu a notificat C.N.P.F. în termen de 10 zile, în corespundere cu Anexa nr.2 la Regulament, despre modificările survenite în lista persoanelor cu funcţii de răspundere (angajarea persoanei în funcţie de administrator).
________________
14 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.97-98, art.298
În calitate de prestator de servicii, brokerul pînă la data de 19.02.2013 nu a ţinut Registrul de reclamaţii în forma stabilită, într-un loc vizibil şi accesibil pentru consumatori, fapt ce contravine prevederilor art.9 lit.g) din Legea nr.105-XV din 13.03.2003 "Privind protecţia consumatorilor"15 şi Regulamentului cu privire la modul de gestionare a Registrului de reclamaţii, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1141 din 04.10.200616.
________________
15 Republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.176-181, art.513
16 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.161, art.1233
În baza constatărilor expuse, în temeiul prevederilor art.9 alin.(1) lit.d), art.25 alin.(2) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998, art.49, art.54 alin.(2) lit.c) şi art.55 alin.(1) din Legea nr.407-XVI din 21.12.2006, Comisia Naţională a Pieţei Financiare
HOTĂRĂŞTE:
1. Se sancţionează Brokerul de Asigurare-Reasigurare "AUTOBIN-GRUP" S.R.L. cu amendă în mărime de 5,0 mii lei, care se transferă la bugetul de stat.
2. Se prescrie persoanelor cu funcţii de răspundere ale Brokerului de Asigurare-Reasigurare "AUTOBIN-GRUP" S.R.L. respectarea necondiţionată a prevederilor actelor legislative şi normative, precum şi întreprinderea măsurilor privind înlăturarea încălcărilor reflectate în actul de control, inclusiv:
- conformarea modului de înregistrare a adresei juridice cu cerinţele legislaţiei cu privire la asigurări;
- respectarea prevederilor legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule;
- conformarea modului de încheiere a contractelor de asigurare cu actele normative în vigoare;
- respectarea prevederilor legale în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului.
3. Se ia act de tragerea la răspundere contravenţională a administratorului Brokerului de Asigurare-Reasigurare "AUTOBIN-GRUP" S.R.L. conform Codului contravenţional al Republicii Moldova.
4. Despre executarea prezentei hotărîri se va informa Comisia Naţională a Pieţei Financiare în termen de o lună, cu anexarea documentelor confirmative.
5. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Direcţiei generale supraveghere asigurări.
6. Prezenta hotărîre intră în vigoare din data publicării.
| VICEPREŞEDINTELE COMISIEI | |
| NAŢIONALE A PIEŢEI FINANCIARE | Victor CAPTARI |
| Chişinău, 21 iunie 2013. | |
| Nr.29/10. |