Hotărîre nr.33 din 23.11.97 privind controlul constituţionalităţii art. 302 alin.1 pct.4) din Codul de procedură civilă şi art. 327 alin. 1 pct.5) din Codul de procedură penală

HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE privind controlul constituţionalităţii art. 302 alin.1 pct.4) din Codul de procedură civilă şi art. 327 alin. 1 pct.5) din Codul de procedură penală Nr.33 din 23.11.97 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.82-83/35 din 11.12.1997 * * * ÎN NUMELE REPUBLICII MOLDOVA Curtea Constituţională în componenţa: Gheorghe SUSARENCO - preşedinte, judecător- raportor Nicolae CHISEEV - judecător Mihai COTOROBAI - judecător Nicolae OSMOCHESCU - judecător Ion VASILATI - judecător cu participarea Galinei Pancratov, grefier, în lipsa deputatului în Parlament Mihail Sidorov - autorul sesizării, şi a reprezentantului Parlamentului, deputatului în Parlament Victor Cecan - reprezentanţii legal citaţi, audiind reprezentanţii Curţii de Apel - vicepreşedinţii Gheorghe Mîrzac şi Mihai Poalelungi, şi şefa de secţie a Procuraturii Generale Parascovia Capacinschi, conducîndu-se de prevederile art. 135 alin. (1) lit. b) din Constituţia Republicii Moldova, a examinat în şedinţă plenară deschisă dosarul cu privire la controlul constituţionalităţiiart. 302 alin. 1 pct. 4) din Codul de procedură civilă şi art. 327 alin. 1 pct. 5) din Codul de procedură penală. Temei pentru examinarea dosarului, conform art. 24 şi 25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, a servit sesizarea deputatului în Parlament Mihail Sidorov din 30 mai 1997 despre controlul constituţionalităţii art. 302 alin. 1 pct. 4) din Codul de procedură civilă* şi art. 327 alin. 1 pct. 5) din Codul de procedură penală** pe motiv că articolele numite lezează drepturile cetăţenilor la apărarea judiciară în instanţa de apel şi sînt în contradicţie cu prevederile art. 20 alin. (1) şi (2) din Constituţie. --------------------- *Legea nr. 942-XIII din 18 iulie 1996, "M.O." nr. 81-82, art. 763. **Legea nr. 809-XIII din 10 aprilie 1996, "M.O." nr. 61-62, art. 599. Prin decizia Curţii Constituţionale din 29 septembrie 1997 sesizarea a fost acceptată spre examinare în fond şi inclusă în ordinea de zi. Examinînd materialele dosarului şi materialele suplimentare solicitate Ministerului Justiţiei, Curţii de Apel, Curţii Supreme de Justiţie, Procuraturii Generale, Parlamentului Republicii Moldova şi audiind raportul întocmit de judecătorul-raportor, Curtea Constituţională a c o n s t a t a t: În art. 327 alin. 1 pct. 5) din Codul de procedură penală legiuitorul a stabilit că pot fi atacate cu recurs deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunale şi Curtea de Apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor. Prin art. 302 alin. 1 pct. 4) din Codul de procedură civilăs-a stabilit că pot fi atacate cu recurs deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunale şi Curtea de Apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor. Deci, ambele articole stabilesc că deciziile instanţelor de apel, prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor nu pot fi atacate cu recurs. Autorul sesizării consideră, însă, că o asemenea îngrădire a dreptului cetăţenilor de a declara recurs împotriva deciziilor pronunţate de tribunale şi Curtea de Apel, ca instanţe de apel, face imposibilă îndreptarea erorilor judecătoreşti şi asigurarea drepturilor şi intereselor legale ale cetăţenilor, ceea ce contravine art. 20 alin. (1) din Constituţie, conform căruia orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. În sesizare, de asemenea, se face trimitere la art. 20 alin. (2) din Constituţie, potrivit căreia nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie. Analizînd argumentele expuse în sesizare şi materialele dosarului, ţinînd cont de prevederile art. 8 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, adoptată şi proclamată de Adunarea Generală a ONU la 10 decembrie 1948, art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, făcută la Roma la 4 noiembrie 1950, articolelor 16, 20, 26, 114, 115, 119 şi 120 din Constituţia Republicii Moldova, Curtea Constituţională reţine următoarele: Potrivit sistemului constituţional al Republicii Moldova, justiţia este una din formele fundamentale de realizare şi asigurare a respectării fără nici o discriminare a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, care se înfăptuieşte numai în numele legii şi numai de către instanţele judecătoreşti. Orice activitate jurisdicţională trebuie să se întemeieze pe principiile fundamentale de organizare şi funcţionare a justiţiei, menite să asigure caracterul unitar şi eficient al actului de justiţie, scopul final al căruia îl constituie realizarea drepturilor şi intereselor legitime ale omului. Bazîndu-se pe aceste principii de maximă generalitate şi importanţă fundamentală pentru statul de drept, activitatea jurisdicţională este supusă, de asemenea, unor reglementări specifice, unor principii şi norme procedurale speciale, enunţate în Codul de procedură civilă şi Codul de procedură penală, stabilirea cărora este competenţa Legislativului. Principiile generale ale activităţii jurisdicţionale au drept suport legal dispoziţiile constituţionale, concretizate şi în diferite alte acte normative. Dintre principiile generale ale sistemului jurisdicţional putem menţiona garantarea exercitării căilor de atac în condiţiile legii (principiul dublului grad de jurisdicţie) - art. 119 din Constituţie, accesul liber la justiţie (art. 20 din Constituţie), realizarea justiţiei exclusiv de către autorităţile prevăzute în Constituţie şi în legile speciale (art. 72 alin. (3) lit. e),art. 114 şi 115 din Constituţie). Etapa finală a procesului jurisdicţional o constituie elaborarea actului jurisdicţional. Instanţa de judecată urmează să decidă ce este just şi ce nu este just, să stabilească drepturile şi obligaţiile subiecţilor de drept, care sînt părţi în proces. Ea poate să prevadă aplicarea sancţiunilor, să stabilească despăgubiri, să emită ordine executorii atît pentru cetăţeni, cît şi pentru autorităţile publice. Acest act este supus căilor de atac, prevăzute de lege. Controlul judiciar reprezintă o garanţie a edificării statului de drept, în cadrul căruia universalitatea accesului la justiţie este o normă supremă. De fapt, într-un proces, intentat de orice persoană fizică sau juridică, oricare din părţile interesate sînt abilitate să declanşeze procedura judiciară, apelînd la căile de atac, stabilite de lege (art. 119 din Constituţie). Capitolele 29 şi 30 din Codul de procedură penală şi capitolele 34 şi 35 din Codul de procedură civilă prevăd apelul şi recursul drept căi ordinare de atac. Totodată, art. 297 alin. 2 şi alin. 3 din Codul de procedură civilă stabileşte că în situaţia în care prima instanţă a examinat cauza în lipsa părţii care nu a fost legal citată sau fără a efectua cercetarea fondului, precum şi în cazul în care hotărîrea s-a pronunţat cu depăşirea competenţei, instanţa de apel anulează hotărîrea primei instanţe şi trimite cauza pentru judecare primei instanţe competente. Această decizie, potrivit art. 302 alin. 1 pct. 4) din Codul de procedură civilă, nu poate fi atacată cu recurs. Examinînd cauzele penale în ordine de apel şi instanţele de apel pot satisface apelul, casînd sentinţa primei instanţe şi trimiţînd cauza pentru rejudecare în cazurile prevăzute de art. 321 din Codul de procedură penală. Şi în acest caz atacarea deciziei instanţei de apel, prin care s-a dispus rejudecarea cauzei, nu se admite. Avînd în vedere conţinutul normelor expuse,Curtea Constituţională nu poate reţine argumentul autorului sesizării, potrivit căruia normele, supuse controlului constituţionalităţii, constituie o restricţie a drepturilor constituţionale ale cetăţenilor la satisfacţie efectivă din partea instanţelor de judecată competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele lor legitime, din următoarele considerente: 1. Cauza cetăţeanului se află deja pe rol (în prima instanţă şi în instanţa de apel). Or, atît timp cît cauza se află în proces de examinare de către instanţa judecătorească nu se poate vorbi despre îngrădirea accesului la justiţie. 2. Hotărîrea, adoptată în prima instanţă după rejudecare, potrivit normelor supuse controlului constituţionalităţii, poate fi supusă căilor de atac ordinare şi extraordinare, inclusiv recursului. 3. Art. 302 alin. 1 pct. 4) din Codul de procedură civilă şi art. 327 alin. 1 pct. 5) din Codul de procedură penală se referă la procedura de examinare a cauzei civile şi cauzei penale şi nu se referă la probleme de drept material, care ar aduce atingere nemijlocită intereselor cetăţenilor. În consecinţă, trimiterea cauzei pentru rejudecare în prima înstanţă nu limitează nicidecum principiile fundamentaleîntr-un proces civil sau penal, dimpotrivă, permite ca procesul să se desfăşoare conform principiului contradictorialităţii cu participarea părţilor în proces în condiţiile respectării dreptului cetăţenilor la apărare şi al egalităţii lor în faţa legii, creîn-du-se, astfel, premise pentru asigurarea dreptului lor la satisfacţie judiciară efectivă, ceea ce este în deplină consonanţă atît cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, cît şi cu articolele 16, 20, 114, 115 şi 119 din Constituţia Republicii Moldova. Pentru motivele estimate, Curtea Constituţională H O T Ă R Ă Ş T E: 1. Prevederile art. 302 alin. 1 pct. 4) din Codul de procedură civilă (Legea nr. 942-XIII din 18 iulie 1996 "M.O" nr. 81-82 art. 763) şi art. 327 alin. 1 pct. 5) din Codul de procedură penală (Legea nr. 809-XIII din 10 aprilie 1996, "M.O."nr. 61-62 art. 599) se declară constituţionale. 2. Prezenta Hotărîre intră în vigoare la data adoptării, este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac şi se publică în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova". PREŞEDINTE Gheorghe SUSARENCO Chişinău, 23 noiembrie 1997. Nr. 33. OPINIE SEPARATĂ În baza art. 27 alin. (5) din Legea cu privire la Curtea Constituţională îmi expun opinia separată referitor la Hotărîrea Curţii Constituţionale din 24 noiembrie 1997. 1. Deputatul în Parlament Mihail Sidorov a sesizat Curtea Constituţională, solicitînd recunoaşterea neconstituţionalităţii art. 302 alin. 1 pct. 4) din Codul de procedură civilă şi art. 327 alin. 1 pct. 5) din Codul de procedură penală privind restricţiile de supunere recursului a deciziilor pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunale şi Curtea de Apel, despre anularea deciziilor şi sentinţelor primei instanţe de apel şi trimiterea la rejudecare. 2. În cazuri similare art. 302 alin. 1 pct. 4) din Codul de procedură civilă nu prevede posibilitatea de a supune recursului deciziile tribunalelor şi instanţelor de apel, iar art. 327alin. 1 pct. 5) din Codul de procedură penală - atacarea lor şi supunerea lor recursului de către procuror. Temei pentru anularea deciziei instanţei de apel şi trimiterea ei la rejudecare primei instanţe, după cum reiese din conţinutul art. 297 alin. 2 din Codul de procedură civilă, constituie următoarele: - prima instanţă a judecat pricina fără a intra în cercetarea fondului; - judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată. Potrivit art. 321 alin. 1 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, instanţa de apel anulează hotărîrea primei instanţe şi trimite cauza la rejudecare pentru motivul: - judecarea cauzei a avut loc în lipsa unei părţi, nelegal citată sau care, legal citată, nu a avut posibilitatea să se prezinte şi să anunţe instanţa despre această imposibilitate; - prin hotărîre nu a fost rezolvat fondul cauzei; - încălcării esenţiale a legii de procedură penală. În virtutea prevederilor sus-menţionate ale legii în vigoare deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunale şi Curtea de Apel privind anularea deciziilor şi sentinţelor primei instanţe şi trimiterea cauzei la rejudecare, indiferent de calitatea conţinutului lor, legitimitatea şi temeinicia lor, nu pot deveni obiectul controlului judiciar supus recursului. Aceste prevederi ale legii privează în cauzele civile părţile şi alte persoane, participante la proces, procurorul (dosarele intentate la cererea lui) de dreptul de a prezenta cererea de recurs, iar în cauzele penale - inculpatul, victima, partea civilă, partea civilmente responsabilă, reprezentanţii lor, procurorul de dreptul de atacare şi recurs în vederea îndreptării în acest caz a erorilor judiciare ale instanţelor de apel. Este caracteristic faptul că fiecare temei din cele indicate în lege pentru anularea în asemenea cazuri a deciziilor şi sentinţei primei instanţe, în pofida particularităţilor lor, ele, totuşi, se aplică şi atrag după sine aceleaşi consecinţe - interzicerea recursului. Astfel, prevederea codurilor de procedură civilă şi de procedură penală în vigoare, aplicată de legiuitor, reiese din interzicerea absolută de a releva şi de a îndrepta erorile judiciare pe cale de recurs, în cazul în care cauza a fost examinată de tribunale şi Curtea de Apel, ca instanţe de apel, şi au fost anulate deciziile şi sentinţele primei instanţe, iar cauzele au fost trimise la rejudecare. Această prevedere a legii nu asigură cetăţenilor protecţia necesară a drepturilor lor, lezate ca rezultat al erorilor judiciare ale instanţei de apel în acest caz, ceea ce nu corespunde cerinţelor declarate constituţional privind protecţia de stat a drepturilor şi libertăţilor. E necesar să ne gîndim şi la consecinţele unei asemenea prevederi a legii, deoarece decizia instanţei de apel în cazul dat, în special a tribunalelor, creează o situaţie juridică în care omul nu numai că nu este privat de o asemenea decizie, dar este obligat să i se subordoneze. 3. Luînd în consideraţie cele expuse mai sus şi apreciind art. 302 alin. 1 pct. 4) din Codul de procedură civilă şi art. 327 alin. 1 pct. 5) din Codul de procedură penală, am conchis că aceste norme nu corespund Constituţiei. Bazîndu-se pe principiile statului de drept, Constituţia (art. 1 alin. (3)) proclamă demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui drept valori supreme şi care sînt garantate. Conform art. 1 alin. (3), 16 alin. (1) şi 20 alin. (1) din Constituţie statul este obligat să recunoască, să respecte şi să protejeze drepturile şi libertăţile, creînd în acest scop mecanisme de drept eficiente pentru înlăturarea oricăror încălcări, inclusiv ale celor comise în cadrul procedurii civile sau penale. O asemenea obligaţie este pusă în primul rînd pe seama legiuitorului, care, întru restabilirea drepturilor participanţilor la proces, stabileşte procedura de rejudecare a deciziilor incorecte, care trebuie să garanteze prioritatea drepturilor şi libertăţilor omului şi cetăţeanului. Careva restricţii ale drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, potrivit art. 54 din Constituţie, se admit numai în baza legii şi numai în strictă corespundere cu ea. Instanţele judiciare, garantînd protecţia drepturilor şi libertăţilor de către stat, asigură dreptul constituţional la rejudecarea cauzei în conformitate cu legea (art. 119 din Constituţie). Legea, însă, care stabileşte modul de rejudecare a cauzei, nu poate leza drepturile şi libertăţile omului şi cetăţeanului, atenta la conţinutul lor de bază, nici introduce careva restricţii ale drepturilor constituţionale, ce nu reiese din necesitatea protecţiei valorilor sociale, enumerate înart. 54 alin. (1) din Constituţie. Totodată, din prevederile art. 302 alin. 1 pct. 4) din Codul de procedură civilă şi art. 327 alin. 1 pct. 5) din Codul de procedură penală rezultă clar contrariul: interzicerea absolută a rejudecării în cazul dat a deciziei instanţei de apel prin recurs, ceea ce, practic restrînge dreptul cetăţeanului la protecţie judiciară atît în sens procedural, cît şi în sens juridico-material. Aceste prevederi nu corespund nici art. 20 din Constituţie, potrivit căruia oricărei persoane îi este garantată protecţia judiciară a drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime. Însă dreptul la protecţie judiciară, realizat prin totalitatea diverselor mijloace procedurale, se referă la drepturile ce nu pot fi supuse restricţiilor. 4. În legătură cu cele expuse nu pot fi de acord cu argumentele invocate în Hotărîrea Curţii Constituţionale întru respingerea argumentelor autorului sesizării. Este necesar, de asemenea, de menţionat că Curtea Constituţională, adoptînd decizia privind constituţionalitatea prevederilor normelor menţionate ale legii (sînt convins că Constituţia nu oferă temeiuri pentru o asemenea concluzie), în hotărîre în genere nu a respins argumentele autorului sesizării despre faptul că noţiunile din lege privind temeiurile anulării deciziei şi sentinţei primei instanţe: "a judecat pricina fără a intra în cercetarea fondului" (art. 297, alin. 2, pct. b) din Codul de procedură civilă) şi "prin hotărîre nu a fost rezolvat fondul cauzei"(art. 321, alin. 2, pct. b) din Codul de procedură penală) nu conţin o formulare juridică clară, ceea ce permite, în special tribunalelor, să le interpreteze în mod arbitrar. Caracterul confuz al acestor temeiuri admite orice interpretare şi aplicare arbitrară a lor. Posibilitatea aplicării arbitrare a prevederilor normelor sus-menţionate ale legii constituie o încălcare a principiului egalităţii tuturor în faţa legii, proclamat în art. 16, alin. (2) din Constituţie. În procesul examinării dosarului la şedinţa Curţii Constituţionale părţile au menţionat, în repetate rînduri, că plenul Curţii Supreme de Justiţie a adoptat la 10 noiembrie 1997 hotărîrea prin care s-a interpretat pentru instanţele de apel aplicarea unor prevederi ale Codului de procedură civilă şi ale Codului de procedură penală. După părerea mea, lacuna legislaţiei nu poate fi lichidată pe calea adoptării unor hotărîri ale plenului Curţii Supreme de Justiţie. Soluţionarea acestei chestiuni ţine de competenţa legiuitorului. Nu există alternative pentru lege. Nu este exclus faptul că la introducerea şi dezvoltarea pe viitor a unor instituţii procedurale această normă a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală va avea o nouă semnificaţie şi nu va conţine interzicerea recursului. Numai astfel abordînd legislaţia aceste norme vor deveni o garanţie a protecţiei drepturilor şi libertăţilor şi vor corespunde actelor internaţionale cu privire la drepturile omului, a căror respectare este garantată de Constituţia Republicii Moldova. În actele internaţionale unanim acceptate se accentuează că condiţiile principale ale oricărui sistem legislativ trebuie să fie libertatea şi egalitatea. Se poate exprima doar regretul că Curtea Constituţională nu s-a călăuzit de aceste principii. JUDECĂTORUL CURŢII CONSTITUŢIONALE Nicolae CHISEEV