Hotărîre nr.4 din 26.01.2001 despre aprobarea Raportului privind exercitarea jurisdicţiei constituţionale în anul 2000

HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE despre aprobarea Raportului privind exercitarea jurisdicţiei constituţionale în anul 2000 Nr.4 din 26.01.2001 * * * În numele Republicii Moldova, Curtea Constituţională în componenţa: Pavel BARBALAT - preşedinte Nicolae CHISEEV - judecător Mihai COTOROBAI - judecător Constantin LOZOVANU - judecător Ion VASILATI - judecător cu participarea grefierului Corina Popa, judecătorilor-asistenţi Ştefan Agachi, Ion Anton, Ion Bot, Parascovia Copacinschi, Elena Safaleru, Ilie Şevciuc, consultanţilor principali în domeniul legislaţiei Aliona Balaban, Tatiana Berladean, Ion Bozbei, Aurelia Cazacliu, Lucia Popa, Ludmila Zadorojnîi, în conformitate cu prevederile art. 10 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art. 80 din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă plenară deschisă Raportul privind exercitarea jurisdicţiei constituţionale în anul 2000 şi HOTĂRĂŞTE: 1. Aprobă Raportul privind exercitarea jurisdicţiei constituţionale în anul 2000. 2. Raportul se expediază Parlamentului Republicii Moldova, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului Republicii Moldova şi Consiliului Superior al Magistraturii. 3. Prezenta Hotărîre este definitivă, împreună cu Raportul se publică în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova". PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Pavel BARBALAT Chişinău, 26 ianuarie 2001. Nr. 4. R A P O R T privind exercitarea jurisdicţiei constituţionale în anul 2000 La 23 februarie 2001 expiră mandatul legal de şase ani a patru judecători din prima componenţă a Curţii şi, concomitent, se încheie o etapă importantă de stabilire şi afirmare a Curţii ca unica instanţă de jurisdicţie constituţională. Pentru prima dată în istoria statului nostru a fost creat un organ, menirea principală a căruia este de a garanta supremaţia Constituţiei şi a legii, separarea reală a puterilor, fundamentarea şi respectarea neabătută a drepturilor omului, responsabilitatea reciprocă a statului şi cetăţeanului, protecţia societăţii de posibila samavolnicie a autorităţilor. Crearea Curţii Constituţionale în Republica Moldova a fost un pas important în procesul de formare a statului de drept, prin însăşi existenţa sa Curtea conferind statului un nivel civilizat. În şirul ideilor noi privind reformarea sistemului judiciar, renovarea instituţiei dreptului şi perfecţionarea legislaţiei, ideea justiţiei constituţionale a avut cea mai pozitivă şi rapidă reacţie în conştiinţa socială, ea fiind acceptată fără rezerve de opinia publică. Monitorul Oficial al R.Moldova nr.11-13/3 din 01.02.2001 * * * Raportul privind exercitarea jurisdicţiei constituţionale în anul 2000 se prezintă în conformitate cu art. 10 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art. 80 din Codul jurisdicţiei constituţionale. În anul ce s-a scurs la Curte au parvenit 90 de sesizări, faţă de 139 în 1999. S-a exercitat controlul constituţionalităţii a 45 de legi, a 6 hotărîri ale Parlamentului şi, de două ori, a regulamentului Parlamentului, a 17 hotărîri ale Guvernului. Au mai fost depuse 12 sesizări privind interpretarea Constituţiei, au fost solicitate 6 avize de revizuire a Constituţiei şi un aviz privind constatarea circumstanţelor care justifică dizolvarea Parlamentului. De la Preşedintele Republicii Moldova au sosit 8 sesizări, de la Guvern - 2, de la Curtea Supremă de Justiţie - 2, de la Procurorul General - 7, de la deputaţi în Parlament - 65, de la avocaţii parlamentari - 3 sesizări, de la Comisia Electorală Centrală - 3 adresări cu privire la validarea mandatului de deputat în Parlament. Au fost soluţionate 39 de sesizări, s-au pronunţat 45 de hotărîri (inclusiv 10 hotărîri în probleme ce ţin de competenţa funcţională a Curţii), 23 de decizii. Au fost emise 3 avize asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei şi un aviz privind constatarea circumstanţelor ce justifică dizolvarea Parlamentului. Prin 5 hotărîri au fost interpretate unele dispoziţii ale Constituţiei. Au fost apreciate drept neconstituţionale, integral sau parţial, 16 legi, o hotărîre a Parlamentului, 4 hotărîri ale Guvernului - în total 21 de acte. Pe parcursul anului Curtea a declarat aleşi în calitate de deputaţi în Parlament 4 candidaţi supleanţi. Curtea şi-a revizuit o hotărîre, a adoptat 5 decizii de sistare a procesului privind controlul constituţionalităţii unor acte normative. Nu au fost acceptate spre examinare în fond 38 de sesizări. Tabelul de mai jos reflectă în cifre activitatea Curţii pe durata a şase ani, demonstrînd elocvent rolul Curţii în formarea statului de drept. Activitatea Curţii Constituţionale (în cifre) pe durata existenţei sale ---------------------------------------------------------------------------------------- |Sesizări | | Acte declarate | |----------| |neconstituţionale| Hotărîri ale Curţii Anii |par-|solu-|Avize|-----------------|---------------------------------------------- |ve- |ţio- | asu-| L |Ho- |De-|Ho- | executate inte- | neexecutate, | privind |nite|nate | pra | e |tă- |cre|tă- |gral sau parţial,|inclusiv referi- | validarea |la |inclu|iniţi| g |rîri|te |rîri|inclusiv referi- | toare la: |mandatului |Cur-|siv |ative| i |ale |ale|ale | toare la: | |de deputat |te |de in| lor | |Par-|Pre|Gu- |-----------------|-----------------|---------- | |ter- |de re| |la- |şe-|ver-| L |Ho- |De-|Ho- | L |Ho- |De-|Ho- |Ho- |Nr. | |pre- |vizu-| |men-|din|nu- | e |tă- |cre|tă- | e |tă- |cre|tă- |tă- |depu- | |tare |ire a| |tu- |te-|lui | g |rîri|te |rîri| g |rîri|te |rîri|rîri|taţi- | |a Con|Con- | |lui |lui| | i |ale |ale|ale | i |ale |ale|ale |ale |lor | |stitu|stitu| | | | | |Par-|Pre|Gu- | |Par-|Pre|Gu- |Cur-|vali- | |ţiei |ţiei | | | | | |la- |şe-|ver-| |la- |şe-|ver-|ţii |daţi | | | | | | | | |men-|din|nu- | |men-|din|nu- |Con-| | | | | | | | | |tu- |te-|lui | |tu- |te-|lui |sti-| | | | | | | | | |lui |lui| | |lui |lui| |tuţ.| ----------------------------------------------------------------------------------------- 1995/ 36/28 25/7 2 5 2 2 1 4 - 1 1 1 2 - - 5 7 96 1997 64 27/4 1 8 2 5 9 3 - - 9 5 2 5 - 3 3 1998 71 33/6 1 4 6 1 6 1 1 - 4 3 5 1 2 3 9 1999 139 62/7 6 22 7 - 24 13 - - 12 9 7 - 12 4 4 2000 90 32/5 4* 13 1 - 4 2 1 - - 9 - - 4 3 4 Total 428 179/29 14 52 18 8 44 23 2 1 26 28 16 6 18 18 27 ---------------------- * Un Aviz se referă la constatarea circumstanţelor care justifică dizolvarea Parlamentului. I. CONTROLUL CONSTITUŢIONALITĂŢII LEGILOR, REGULAMENTELOR ŞI HOTĂRÎRILOR PARLAMENTULUI (art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie) În perioada de referinţă a scăzut numărul actelor legislative declarate neconstituţionale. Dacă în 1999 au fost declarate neconstituţionale, parţial sau integral, 29 de legi, regulamente şi hotărîri ale Parlamentului, apoi în anul 2000 numărul acestora a diminuat pînă la 16 acte. Această situaţie se explică, în mare măsură, şi prin faptul că a scăzut numărul sesizărilor şi, respectiv, numărul hotărîrilor pronunţate de Curte. Divergenţele serioase care s-au iscat între Preşedintele ţării şi Parlament şi adepţii acestora asupra formei de guvernămînt au finalizat cu adoptarea de către Parlament, la 5 iulie 2000, a Legii de modificare şi completare a Constituţiei, prin care a fost instaurat în ţară regimul parlamentar de guvernare, iar apoi, după blocarea de către majoritatea deputaţilor în Parlament a alegerilor repetate pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova şi emiterea Avizului pozitiv al Curţii Constituţionale privind constatarea circumstanţelor care justifică dizolvarea Parlamentului, Preşedintele Republicii Moldova a dizolvat Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XIV-ea. Aceste divergenţe au influenţat considerabil tematica sesizărilor. Astfel, pe parcursul anului, Curtea a examinat de trei ori constituţionalitatea unor articole din Codul electoral. În acest cadru se înscrie Hotărîrea Curţii nr. 1 din 11 ianuarie 2000 "Cu privire la controlul constituţionalităţii unor prevederi din Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 930-II din 22 martie 1999 şi a unor prevederi din Codul electoral în redacţia Legii nr. 480-XIV din 2 iulie 1999". Deputatul în Parlament Victor Cecan a contestat Decretul Preşedintelui Republicii Moldova privind desfăşurarea referendumului republican consultativ în problema schimbării sistemului de guvernare în Republica Moldova, afirmînd că numai Parlamentul poate declara referendum şi numai Parlamentul, prin lege organică, reglementează organizarea şi desfăşurarea acestuia. El a solicitat de asemenea controlul constituţionalităţii art. 150 alin. (3) din Codul electoral, potrivit căruia "în hotărîrea sau decretul cu privire la desfăşurarea referendumului republican se indică data desfăşurării lui, denumirea proiectului de lege sau de hotărîre, preconizate a fi adoptate, expunîndu-se textul acestora şi/sau conţinutul întrebărilor supuse referendumului". Autorul sesizării a considerat că prin această normă au fost extinse neîntemeiat atribuţiile Preşedintelui Republicii Moldova, el fiind abilitat nu numai de a iniţia referendumuri republicane, ci şi de a emite decrete despre desfăşurarea lor, ceea ce, în opinia sa, nu se încadrează în normele constituţionale. O sesizare în aceeaşi problemă a depus şi Preşedintele Republicii Moldova, care cerea controlul constituţionalităţii Legii nr. 480-XIV din 2 iulie 1999 "Privind modificarea şi completarea Codului electoral". Întrucît ambele sesizări vizau acelaşi obiect, ele au fost conexate într-un dosar. Procesul pentru controlul constituţionalităţii Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr. 930-II din 22 martie 1999 a fost sistat pentru motivul că, prin Hotărîrea nr. 57 din 3 noiembrie 1999 "Privind interpretarea art. 75, art. 141 alin. (2) şi art. 143 din Constituţie", Curtea şi-a expus deja părerea în problema vizată, şi anume că Preşedintele Republicii Moldova nu este în drept să iniţieze de sine stătător un referendum, prin care să consulte poporul în probleme de interes naţional. Alt motiv de sistare a procesului a fost acela că Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 930-II din 22 martie 1999 a încetat să mai producă efecte juridice atît la data sesizării Curţii - 24 mai 1999, cît şi la data examinării cauzei - 11 ianuarie 2000. Preşedintele Republicii Moldova a cerut controlul constituţionalităţii unui şir de puncte din Legea menţionată, care modifica şi completa mai multe articole din Codul electoral şi care, în opinia sa, intrau în contradicţie cu anumite articole din Constituţie. Examinînd cauza, Curtea a declarat neconstituţionale pct. 3, pct. 4 şi sintagma "deputat supleant", cuprinsă în pct. 5 alin. (1) şi pct. 6 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 480-XIV. Prin pct. 4 din această lege art. 86 din Codul electoral a fost completat cu un alineat nou - alineatul (2) - cu următorul cuprins: "Se consideră alese toate persoanele incluse în listele concurenţilor electorali, precum şi candidaţii independenţi, care au obţinut numărul de voturi stabilit în alin. (1)". Prin celelalte puncte sesizate au fost operate modificări în Codul electoral, introducîndu-se noţiunea de "deputat supleant". Curtea a menţionat că noţiunea de "deputat supleant", în contextul Legii nr. 480-XIV, trezeşte dubii în mod justificat, deoarece Constituţia nu prevede pentru astfel de situaţii decît noţiunea de "deputat" (art. 60 alin. (2) din Constituţie). Or, deputat este considerată persoana aleasă pentru a face parte, pe o anumită perioadă, dintr-un organ reprezentativ al statului. Despre un "deputat supleant" nu se poate spune în nici un caz că el este ales într-un organ reprezentativ, deoarece el poate obţine calitatea de deputat doar în viitor, în eventualitatea în care un mandat de deputat aparţinînd unei organizaţii social-politice sau bloc electoral din care face parte este declarat vacant. Totodată, Curtea a declarat constituţionale pct. 2, pct. 8, pct. 9 alin. (1) şi (2), pct. 10 şi pct. 15 din Legea nr. 480-XIV din 2 iulie 1999 "Privind modificarea şi completarea Codului electoral" şi art. 150 alin. (3) din Codul electoral. Astfel, în art. 47 din Codul electoral a fost introdus un alineat nou - alineatul (3) - care prevede că pe parcursul campaniei electorale, precum şi pe parcursul desfăşurării referendumului, timpul de antenă acordat serviciilor de presă ale Parlamentului, Preşedinţiei şi Guvernului nu poate fi folosit în scopul agitaţiei electorale ori în scopul agitaţiei pentru sau contra propunerii supuse referendumului. Argumentele şefului statului, potrivit cărora aceste prevederi îngrădesc dreptul cetăţenilor de a avea acces la informaţie, Curtea le-a considerat neconcludente. Unul din motive este că, garantînd dreptul la informaţie, Constituţia pune obligaţii corelative în sarcina autorităţilor publice - de a informa corect cetăţenii asupra problemelor de ordin public, dar şi de ordin personal, de a asigura prin serviciile publice dreptul la timp de antenă. Definirile şi detalierile făcute de către legiuitor prin prevederile art. 47 alin. (3) din Codul electoral nu aduc atingere nici dreptului persoanei de a avea acces la informaţie şi nici obligativităţii autorităţilor publice de a asigura informarea corectă a cetăţenilor. Curtea n-a reţinut nici argumentul Preşedintelui Republicii Moldova, potrivit căruia prin pct. 8 din Legea nr. 480-XIV, prin care art. 145 alin.(2) din Codul electoral a fost modificat în sensul că referendumul nu poate avea loc în ziua desfăşurării alegerilor parlamentare, prezidenţiale şi locale generale, se încalcă dreptul subiecţilor abilitaţi de a iniţia referendumuri, deoarece, în baza art. 72 alin. (3), lit. b) din Constituţie, Parlamentul reglementează prin lege organică organizarea şi desfăşurarea referendumului, ceea ce şi s-a făcut prin legea supusă controlului constituţionalităţii. Fiind o prerogativă exclusivă a Parlamentului, reglementarea organizării şi desfăşurării referendumului în redacţia pct. 9 şi pct. 10 din Legea nr. 480-XIV nu poate fi calificată ca o restrîngere a atribuţiilor Preşedintelui Republicii Moldova în problema iniţierii referendumurilor. Din aceleaşi motive Curtea n-a fost de acord cu argumentele şefului statului, care a contestat pct. 15 din Legea nr. 480-XIV, prin care s-au operat modificări în art. 171 din Codul electoral, în sensul că Comisia Electorală Centrală declară nevalabil referendumul republican, dacă la el au participat mai puţin de 3/5 din numărul persoanelor incluse în liste. Fiind unicul organ care decide prin lege asupra organizării şi desfăşurării referendumului republican, Parlamentul este în drept să decidă şi asupra condiţiilor de valabilitate a rezultatelor acestuia, inclusiv asupra numărului minim de participanţi la el. Referitor la constituţionalitatea art. 150 din Codul electoral, Curtea a pornit de la faptul că, potrivit art. 60 alin. (1), art. 66 lit. a) şi art. 72 alin. (1) din Constituţie, Parlamentul este unica autoritate legislativă a statului, o atribuţie de bază a căruia o constituie adoptarea legilor, care pot fi constituţionale, organice şi ordinare. Curtea a relevat că Preşedintele Republicii Moldova nu poate ocoli procedura parlamentară de organizare a unui referendum republican constituţional sau legislativ. Curtea a infirmat argumentul autorului sesizării, prin care se susţinea că art. 150 alin. (3) din Codul electoral contravine integral Constituţiei, relevînd că dispoziţiile acestuia corespund atribuţiilor Parlamentului, prevăzute de Legea Supremă a ţării. La sesizarea Preşedintelui Republicii Moldova, Curtea a exercitat controlul constituţionalităţii altor două alineate - (1) şi (2) ale art. 150 din Codul electoral în redacţia Legii nr. 480-XIV din 2 iulie 1999 (Hotărîrea nr. 15 din 11 aprilie 2000). După părerea autorului sesizării, prevederile art. 150 alin. (1) lit. b) din Codul electoral, care admit respingerea de către Parlament a propunerii cu privire la desfăşurarea referendumului, în cazul în care aceasta este formulată de cetăţeni, contravin art. 2 alin. (1), art. 39 alin. (1) şi art. 75 alin. (1) din Legea Supremă. Autorul sesizării consideră, de asemenea, că examinarea de către Parlament a problemelor de importanţă naţională preconizate a fi supuse referendumului fără desfăşurarea ulterioară a lui constituie o încălcare a dreptului constituţional al cetăţenilor de a-şi expune voinţa şi contravine prevederilor art. 2 alin. (1), art. 39 alin. (1), art. 66 lit. b), art. 75 alin. (1) din Constituţie. În hotărîrea sa Curtea a menţionat că respingerea de către Parlament, conform art. 150 alin. (1) lit. b) din Codul electoral, a propunerii privind desfăşurarea referendumului iniţiat de cetăţeni contravine dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 2 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) din Legea Supremă. Respingerea iniţiativei poporului - purtător al suveranităţii naţionale, abilitat cu dreptul de a se pronunţa asupra problemelor de interes naţional, - constituie o îngrădire a dreptului său constituţional de a-şi expune voinţa. Art. 2 alin. (1) din Constituţie, care prevede că suveranitatea naţională aparţine poporului, şi art. 38 alin. (1) din Constituţie, conform căruia voinţa poporului constituie baza puterii de stat şi îşi găseşte expresia în alegeri libere (referendum), au un caracter imperativ, ceea ce exclude interpretarea lor extensivă. Curtea a menţionat, de asemenea, că dispoziţiile art. 150 alin. (2) din Codul electoral, care prevăd că hotărîrea despre respingerea propunerii privind desfăşurarea referendumului legislativ sau consultativ se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, iar hotărîrea despre respingerea propunerii privind desfăşurarea referendumului constituţional - cu cel puţin 2/3 din numărul deputaţilor aleşi, pot fi apreciate drept abatere de la modul consfinţit prin Constituţie de adoptare de către Parlament a hotărîrilor şi contravine art. 74 alin. (2) din Constituţie. În temeiul celor expuse, Curtea a declarat neconstituţionale sintagma "ori de cetăţeni" din art. 150 alin. (1) lit. b) şi prevederile art. 150 alin. (2) din Codul electoral. La 10 octombrie 2000 (Hotărîrea nr. 35) Curtea a exercitat iarăşi controlul constituţionalităţii unor articole din Codul electoral. Sesizările au parvenit de la Preşedintele Republicii Moldova şi deputatul în Parlament Ion Morei. Drept motiv a servit adoptarea de către Parlament, la 23 martie 2000, a Legii nr. 894-XIV "Pentru modificarea şi completarea Codului electoral", care reglementează modul de formare a Comisiei Electorale Centrale şi de alegere a preşedintelui acesteia, dreptul partidelor politice de a participa la alegeri, modul de organizare a agitaţiei electorale, stabileşte un nou prag de reprezentare în Parlament. În opinia autorilor sesizărilor, prevederile pct. 11, 14 şi 22 din articolul unic al Legii nr. 894-XIV, prin care au fost modificate art. 41 alin. (2) lit. a), art. 47 alin. (2)-(8), precum şi art. 86 din Codul electoral, contravin dispoziţiilor art. 6, 16, 21, 32, 34, 38, 39 şi 41 din Constituţie, deoarece prin acestea se aduce atingere drepturilor cetăţenilor de a alege şi de a fi aleşi, dreptului de asociere în partide şi în alte organizaţii social-politice şi se îngrădeşte accesul cetăţenilor la informaţie. Curtea a fost solicitată să se pronunţe şi asupra prevederilor pct. 3 şi 4 din Legea sus-menţionată, care stabilesc modul de formare a Comisiei Electorale Centrale şi de alegere a preşedintelui acesteia. Examinînd cauza, Curtea a declarat neconstituţionale prevederile pct. 11 din articolul unic al Legii nr. 894-XIV, care a modificat art. 41 alin. (2) lit. a) din Codul electoral, potrivit căruia dreptul de a desemna candidaţi pentru alegeri, în cazul în care întrunesc toate condiţiile stabilite, îl au numai partidele şi alte organizaţii social-politice înregistrate în modul stabilit, cu doi ani înainte de fixarea datei alegerilor. Astfel, unele partide şi organizaţii social-politice, înregistrate în modul stabilit - în conformitate cu statutul (regulamentele) lor şi cu legislaţia în vigoare, dar care nu au împlinit 2 ani de la înregistrare, nu au posibilitatea să desemneze candidaţi pentru alegeri. În opinia Curţii, prin art. 41 alin. (2) lit. a) din Codul electoral, modificat prin Legea nr. 894-XIV, se aduce atingere, pe de o parte, principiului egalităţii partidelor şi altor organizaţii social-politice în faţa legii, iar pe de altă parte, drepturilor cetăţenilor liber asociaţi de a-şi formula şi exprima liber voinţa politică prin desemnarea candidaţilor pentru alegeri. Modificările operate prin Legea nr. 894-XIV la art. 47 alin. (2)-(8) din Codul electoral sînt conforme atît dispoziţiilor Constituţiei Republicii Moldova, cît şi celor ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale din 4 noiembrie 1950, la care Republica Moldova este parte. Curtea a făcut trimitere la Hotărîrea sa nr. 19 din 16 iunie 1998, în care se menţiona că Constituţia, prin art. 34 alin. (2), stabileşte şi obligaţii corelative puse în sarcina autorităţilor publice, care, potrivit competenţelor ce le revin, sînt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi problemelor de interes personal, favorizînd pluralismul în mass-media, obligînd mijloacele de informare publică, de stat şi private, să asigure informarea corectă a opiniei publice. Curtea a apreciat de asemenea că pentru asigurarea rolului statului de garant al dreptului persoanei la informare, acesta (statul), prin autoritatea sa legiuitoare, este în drept să stabilească, atît în baza art. 66 lit. r), cît şi în baza art. 107 alin. (2) din Constituţie, reguli generale de gestionare atît a sistemului public de emisie, cît şi a celui privat. În Hotărîrea sa Curtea a relevat de asemenea că, modificînd art. 16 alin. (2) din Codul electoral în sensul că Preşedintele Republicii Moldova, Parlamentul şi Consiliul Superior al Magistraturii desemnează cîte trei membri ai Comisiei Electorale Centrale, legiuitorul a confirmat ataşamentul său faţă de principiul separaţiei puterilor în stat, consfinţit în art. 6 din Constituţie. Prevederea, introdusă prin aceeaşi modificare, potrivit căreia preşedintele Comisiei Electorale Centrale se desemnează de către Parlament din rîndul magistraţilor, se încadrează perfect, în opinia Curţii, în dispoziţiile art. 116 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora judecătorii instanţelor judecătoreşti sînt independenţi, imparţiali şi inamovibili. Şi, în sfîrşit, Curtea a menţionat că aplicarea sistemului electoral proporţional cu pragul de 6 la sută din numărul de voturi valabil exprimate în ansamblu pe ţară pentru partide, alte organizaţii social-politice şi blocuri electorale şi 3 la sută din voturile valabil exprimate în ansamblu pe ţară pentru candidaţii independenţi, după cum prevăd art. 86 şi 87 din Codul electoral, nu contravine Constituţiei. Instituirea pragului electoral este axată în principiu pe ideea că la guvernare trebuie să aibă acces partidele politice care se bucură de o anumită credibilitate în rîndul electoratului şi pe ideea maturităţii politice şi civice a candidaţilor independenţi, precum şi pe alte considerente ce ţin de contextul socio-politic concret. Statul este în drept să aplice, în condiţii legale, un anumit tip de scrutin, pornind de la nivelul dezvoltării sistemului politic al societăţii, de la problemele pe care şi le propune pentru soluţionare şi de la alte circumstanţe, aceasta fiind o chestiune de oportunitate politică. Pragul electoral stabilit pentru candidaţii independenţi nu îngrădeşte dreptul constituţional al cetăţeanului de a accede la o funcţie publică şi nu încalcă principiul egalităţii votului exprimat. Art. 38 alin. (3) din Constituţie garantează dreptul cetăţenilor de a fi aleşi, şi nu alegerea ca atare. Pentru considerentele expuse Curtea a declarat constituţionale prevederile pct. 3, 4, 14, 21 şi 22 din articolul unic al Legii nr. 894-XIV din 23 martie 2000 "Pentru modificarea şi completarea Codului electoral". În şirul de hotărîri ale Curţii de acest gen se înscrie şi Hotărîrea nr. 38 din 24 noiembrie 2000 "Despre controlul constituţionalităţii art. 5 alin. (1) din Legea cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova". Autorul sesizării, deputatul în Parlament Anatol Dubrovschi, susţine că prin art. 5 din Legea sesizată, care prevede că candidatura pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova poate fi propusă, începînd cu ziua fixării datei alegerilor, de către persoana care îşi înaintează candidatura, susţinută de cel puţin 15 deputaţi ori de un grup de cel puţin 15 deputaţi, legiuitorul a încălcat atît drepturile şi libertăţile omului, inclusiv dreptul de a alege prin vot direct şeful statului, cît şi dreptul partidelor politice şi al organizaţiilor social-politice de a propune candidaturi la funcţia de şef al statului. În Hotărîrea sa Curtea a relevat că, în baza Constituţiei, modificată prin Legea nr. 1115-XIV din 5 iulie 2000, Parlamentul a devenit exponentul voinţei naţionale. Constituţia, prin art. 60, 72 şi 78, prevede soluţionarea chestiunii abordate de autorul sesizării în exclusivitate de către Parlament, prin exercitarea atribuţiilor sale de bază şi la discreţia sa. Curtea a considerat că în problema alegerii Preşedintelui Republicii Moldova numai Parlamentul este în măsură să decidă asupra modalităţilor, procedurilor şi condiţiilor de soluţionare a acesteia, potrivit principiului autonomiei parlamentare, în virtutea căruia el îşi stabileşte modul de organizare şi desfăşurare a propriilor activităţi, evident, în limitele normelor constituţionale. Argumentele autorului sesizării, potrivit cărora partidele şi alte organizaţii social-politice sînt înlăturate de la procesul alegerii Preşedintelui ţării, nu pot fi reţinute, deoarece atît fiecare deputat în parte, cît şi fracţiunile parlamentare reprezintă în Parlament forţele politice din societate, care au propus candidaţi în acest organ eligibil. Pentru considerentele expuse Curtea a declarat constituţional art. 5 alin. (1) din Legea nr. 1234-XIV din 22 septembrie 2000 "Cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova". Din hotărîrile Curţii care reflectă divergenţele între Parlament şi Preşedinte în problema formei de guvernămînt face parte şi Hotărîrea nr. 41 din 7 decembrie 2000 "Despre controlul constituţionalităţii Legii nr. 985-XIV din 18 mai 2000 şi a unor prevederi din Legea nr. 984-XIV din 18 mai 2000". La 18 mai 2000 Parlamentul a adoptat Legea nr. 985-XIV "Cu privire la iniţiativa populară de revizuire a Constituţiei", prin care a stabilit normele procedurale privind realizarea iniţiativei populare de revizuire a Constituţiei. Preşedintele republicii a sesizat Curtea pentru controlul constituţionalităţii prevederilor art. 5 alin. (2), art. 7 alin. (2), art. 8 alin. (1) şi alin. (5), art. 10 alin. (3), art. 12 şi art. 14 din Legea nr. 985-XIV, susţinînd că acestea contravin Constituţiei. Raportînd dispoziţiile contestate la normele Legii Supreme, la jurisprudenţa constituţională şi la cadrul legislativ existent în domeniu, Curtea a reţinut că art. 141 alin. (1) lit. a) din Constituţie stabileşte că revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de un număr de cel puţin 200000 de cetăţeni ai Republicii Moldova cu drept de vot. Cetăţenii care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de nivelul doi, iar în fiecare din ele trebuie să fie înregistrate cel puţin 20000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative. În dezvoltarea acestor dispoziţii constituţionale, Parlamentul a adoptat Legea menţionată (nr. 985-XIV din 18 mai 2000), care reglementează mecanismul de realizare a iniţiativei populare de revizuire a Constituţiei. În aceeaşi zi Parlamentul a adoptat Legea organică nr. 984-XIV "Pentru completarea Titlului II din Regulamentul Parlamentului", prin care a introdus în Regulament un capitol nou, 2/1, stabilind procedura specială de adoptare a legilor privind modificarea Constituţiei. Sub incidenţa dispoziţiilor acestui capitol intră şi procedura de dezbatere în Parlament a proiectelor de legi de modificare a Constituţiei iniţiate de cetăţeni. Potrivit art. 60 din Constituţie, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate legislativă a statului. Art. 66 din Constituţie stabileşte atribuţiile de bază ale Parlamentului, prin lit. c) a acestui articol conferindu-i-se funcţia de asigurare a unităţii reglementărilor legislative pe întreg teritoriul ţării. În art. 72 alin. (3) din Constituţie sînt stabilite domeniile în care pot interveni legile organice, iar conform alin. (4) din acelaşi articol, Parlamentul este abilitat să reglementeze prin legi ordinare orice domeniu al relaţiilor sociale, cu excepţia celor rezervate legilor constituţionale şi legilor organice. În temeiul dreptului prin care Curtea îşi stabileşte ea însăşi limitele de competenţă şi prin care poate extinde obiectul controlului constituţionalităţii (art. 6 alin. (2) şi (3) din Codul jurisdicţiei constituţionale), Curtea a supus controlului constituţionalităţii Legea ordinară nr. 985-XIV integral şi a constatat că aceasta contravine art. 72 din Constituţie, deoarece unele norme de drept stipulate în ea necesită a fi adoptate nu prin lege ordinară, ci prin lege organică. Legea nr. 985-XIV reglementează procedura de realizare a iniţiativei populare de revizuire a Constituţiei. Ea conţine dispoziţii ce ţin de activitatea Parlamentului, de adoptarea legilor de modificare a Constituţiei, atribuind legislativului dreptul de a declara nulă orice iniţiativă populară de revizuire a Constituţiei în cazul încălcării, prin proiectul de lege respectiv, a principiului unităţii materiei (art. 14); stabileşte competenţa Curţii Supreme de Justiţie de a examina contestările asupra deciziilor privind neizbutirea iniţiativei populare de revizuire a Constituţiei (art. 11 alin. (2) şi art. 12); abilitează Ministerul Justiţiei cu dreptul de a transmite Curţii Constituţionale proiectul de lege privind modificarea Constituţiei (art. 12), ceea ce înseamnă de fapt sesizarea Curţii Constituţionale pentru a se pronunţa asupra iniţiativei de revizuire a Constituţiei. Curtea a precizat că, potrivit art. 72 alin. (3) lit. c) şi lit. e) din Constituţie, aceste prevederi fac resortul unei legi organice. Curtea a relevat, totodată, că termenele de realizare a iniţiativei populare de revizuire a Constituţiei, instituite prin Legea nr. 985-XIV şi contestate de autor, şi termenele în care Parlamentul şi Curtea Constituţională (după competenţă) sînt abilitate să examineze proiectul de lege privind modificarea Constituţiei sînt exagerate şi au semnificaţia obstrucţionării exerciţiului unui drept constituţional prevăzut în art. 2 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) din Constituţie, în baza cărora cetăţenii îşi pot exercita dreptul de iniţiativă stipulat în art. 141 alin. (1) lit. a) din Constituţie. Aceste dispoziţii stabilite de legiuitor pun titularii cu drept de iniţiativă de revizuire a Constituţiei în condiţii diferite şi inegale în raport cu ceilalţi subiecţi. Astfel sînt încălcate prevederile art. 16 şi 141 din Constituţie, prin care se enunţă principiul egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legii şi se stabilesc condiţii egale de exercitare a dreptului de iniţiere a revizuirii Constituţiei. În procesul examinării cauzei Curtea a constatat că şi Legea nr. 984-XIV "Pentru completarea Titlului II din Regulamentul Parlamentului" din 18 mai 2000 conţine unele reglementări ce contravin Legii Supreme. în temeiul dreptului prevăzut de art. 6 alin. (2) şi (3) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea a extins controlul constituţionalităţii asupra prevederilor art.74/2 alin. (1), art. 74/4 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. c) din Regulamentul Parlamentului în redacţia Legii nr. 984-XIV. Conform art. 74/2 alin. (1), dezbaterea de către Parlament a proiectului de lege constituţională începe după expirarea termenului de 6 luni din momentul prezentării proiectului în cauză, împreună cu avizul Curţii Constituţionale, de către subiecţii prevăzuţi la art. 141 alin. (1) lit. b), c) şi d) din Constituţie sau de către Curtea Constituţională în cazul în care revizuirea Constituţiei este iniţiată de cetăţeni. Potrivit art. 74/4 alin. (1) lit. a), dezbaterea în prima lectură a proiectului de lege constituţională constă în prezentarea de către autor a proiectului, cu excepţia cazului cînd revizuirea Constituţiei este iniţiată de către cetăţeni, iar art. 74/4 alin. (2) lit. c) stabileşte că la încheierea dezbaterilor în prima lectură a proiectului de lege constituţională, Parlamentul poate să respingă proiectul de lege. Curtea a relevat că, stabilind în art. 74/2 alin. (1) şi art. 74/4 alin. (1) lit. a) din Regulamentul Parlamentului pentru prezentarea de către cetăţeni a proiectului de lege constituţională şi dezbaterea lui în plen condiţii diferite de cele stabilite pentru ceilalţi subiecţi cu drept de iniţiativă de revizuire a Constituţiei, legiuitorul pune subiecţii în condiţii inegale de exercitare a acestui drept constituţional. Potrivit art. 134 din Constituţie, Curtea Constituţională este autoritate de jurisdicţie constituţională, şi nu subiect al iniţiativei de revizuire a Constituţiei, calitate ce i se atribuie prin dispoziţiile art. 74/2 alin. (1) din Regulamentul Parlamentului. Titlul V din Constituţie, intitulat "Curtea Constituţională", nu conferă acesteia statutul de reprezentant al cetăţenilor în cazul avansării iniţiativei de revizuire a Constituţiei. Pentru aceste considerente Curtea a calificat dispoziţiile art. 74/2 alin. (1) din Regulamentul Parlamentului, potrivit cărora Curtea Constituţională prezintă Parlamentului proiectul de lege constituţională în cazul în care revizuirea Constituţiei este iniţiată de cetăţeni, şi ale art. 74/4 alin. (1) lit. a), prin care cetăţenii sînt lipsiţi de dreptul de a prezenta proiectul în faţa Parlamentului şi de a participa la dezbaterea lui în plen, ca fiind în contradicţie cu art. 16, art. 134 şi art. 141 din Constituţie, care consfinţesc principiul egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legii şi stabilesc condiţii egale de exercitare a dreptului de iniţiere a revizuirii Constituţiei. Curtea a apreciat că prin prevederile citate ale Regulamentului se aduce atingere dreptului constituţional al cetăţeanului de a iniţia revizuirea Constituţiei. Potrivit art. 143 alin. (1) din Constituţie, legea constituţională se adoptă cu votul a două treimi din deputaţi. Rezervîndu-şi însă, prin art. 74/4 alin. (2) lit. c) din Regulamentul Parlamentului, dreptul de a respinge cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi proiectul de lege constituţională la încheierea dezbaterilor în prima lectură, Parlamentul ar putea bloca orice iniţiativă de revizuire a Constituţiei, instituind astfel monopolul său asupra procedurii de revizuire a Constituţiei. Curtea, în Hotărîrea nr. 57 din 3 noiembrie 1999, s-a pronunţat deja asupra respectării cerinţei obligatorii a unei majorităţi calificate de două treimi din numărul deputaţilor necesare atît la adoptarea în prima lectură şi a doua lectură, cît şi la adoptarea în lectura finală a legilor privind modificarea Constituţiei. Curtea a apreciat dispoziţiile art. 74/4 alin. (2) lit. c) din Regulamentul Parlamentului drept neconforme cu art. 142 alin. (1) şi art. 143 alin. (1) din Constituţie, care prevăd că dreptul de decizie asupra revizuirii dispoziţiilor privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului, precum şi cele referitoare la neutralitatea permanentă a statului aparţine poporului. În lumina celor enunţate, Curtea a relevat că Legea nr. 985-XIV şi prevederile art. 74/2 alin. (1), art. 74/4 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. c) din Regulamentul Parlamentului în redacţia Legii nr. 984-XIV supuse controlului constituţionalităţii, nu se încadrează în limitele constituţionale şi legislative existente, sînt în contradicţie cu prevederile art. 2 alin. (1), art. 16 alin. (2), art. 66 lit. c), art. 72 alin. (3) şi alin. (4), art. 134, art. 135 alin. (1) lit. c) şi alin. (2), art. 141 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), art. 142 alin. (1), art. 143 din Constituţie şi le-a calificat drept neconstituţionale. În tematica acestui capitol prezintă interes şi Hotărîrea Curţii nr. 42 din 14 decembrie 2000, care a supus controlului constituţionalităţii art. 23/1 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 603-XIII din 3 octombrie 1995, introdus prin Legea nr. 1077-XIV din 22 iunie 2000. Conform alineatului (1) al art. 23/1, retransmiterea programelor audiovizuale din ţări străine prin reţele de comunicaţii audiovizuale şi emiţătoare proprietate de stat se efectuează de către instituţiile audiovizualului, publice sau private, în bază de licenţă de emisie şi, după caz, de licenţă tehnică sau de contract de închiriere a reţelelor de comunicaţii audiovizuale şi a emiţătoarelor. Alineatul (2) al aceluiaşi articol prevede că instituţia audiovizualului nu poate îmbina retransmiterea cu conceperea, producerea şi emiterea de programe audiovizuale originale pe frecvenţele (canalele) pe care se efectuează retransmiterea programelor din ţări străine, excepţie făcînd publicitatea comercială. Autorii sesizărilor, deputatul în Parlament Ion Morei şi Preşedintele Republicii Moldova, contestînd prevederile art. 23/1 alin. (2) din Legea audiovizualului, susţin că acestea contrazic dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 8 alin. (1), art. 32 alin. (1), art. 33 alin. (1) şi (3), art. 34 alin. (1), (2), (4) şi (5) din Constituţie, conform cărora libertatea creaţiei artistice şi ştiinţifice este garantată, iar statul contribuie la păstrarea, dezvoltarea şi propagarea realizărilor culturii şi ştiinţei, naţionale şi mondiale. Ei consideră că normele contestate violează libertatea gîndirii, a opiniei, precum şi libertatea de exprimare în public prin cuvînt, imagine sau prin alt mijloc posibil. De asemenea, în opinia lor, este lezat dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public. Totodată, ei susţin că prin modificările operate, creaţia şi mijloacele de informare publică, de stat sau private, în care se înscriu instituţiile audiovizualului, sînt supuse neîntemeiat cenzurii din partea statului. Avînd în vedere întregul ansamblu al reglementărilor juridice în domeniu, în hotărîrea sa Curtea a relevat că sistemul de mijloace de informare în masă este un element indispensabil al societăţii democratice. Aceste mijloace trebuie să fie puse la dispoziţia publicului şi accesul la ele trebuie să se facă uşor, ele trebuie să reflecte caracterul pluralist al societăţii căreia îi servesc şi nu trebuie să fie controlate, în regim de monopol, de nici un grup de persoane sau de interese, să nu fie aservite vreunei ideologii. Ele trebuie să furnizeze informaţii imparţiale, pentru ca cetăţenii să-şi poată forma, în cunoştinţă de cauză, o opinie clară despre viaţa socială, economică şi politică a ţării. În cazul în care instituţiile audiovizualului nu respectă dispoziţiile legii, acestea sînt pasibile de măsuri de constrîngere legale, cu dreptul de contestare în justiţie. Pentru considerentele expuse, Curtea a apreciat interdicţia stabilită prin art. 23/1 alin. (2) din Legea audiovizualului ca o tentativă de instituire a cenzurii asupra programelor originale, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 34 alin. (5) din Constituţie. Avînd în vedere că art. 23/1 alin. (2) din Legea audiovizualului, în redacţia Legii nr. 1077-XIV din 22 iunie 2000, a fost adoptat prin derogare de la dispoziţiile art. 4, 8, 9, 16, 32, 33, 34, 46, 127 din Constituţie. Curtea a calificat aceste norme drept neconstituţionale. Curtea a mai declarat neconstituţionale unele prevederi din Legea nr. 902-XII din 29 ianuarie 1992 "Cu privire la Procuratură", din Legea serviciului public nr. 943-XIII din 4 mai 1995 şi din Legea nr. 544-XIII din 20 iulie 1995 "Cu privire la statutul judecătorului", modificate şi completate prin Legea nr. 552-XIV din 28 iulie 1999 "Cu privire la modificarea, completarea şi abrogarea unor acte legislative" (toate trei prin Hotărîrea Curţii nr. 4 din 27 ianuarie 2000), din Legea nr. 395-XIV din 13 mai 1999 "Cu privire la avocatură" (Hotărîrea Curţii nr. 8 din 15 februarie 2000), din Legea nr. 312-XIII din 8 decembrie 1994 "Privind Curtea de Conturi" în redacţia Legii nr. 788-XIII din 26 martie 1996 şi în redacţia Legii nr. 666-XIV din 11 noiembrie 1999 (Hotărîrea Curţii nr. 18 din 27 aprilie 2000); din Legea privatizării fondului de locuinţe nr. 1324-XII din 10 martie 1993 în redacţia Legii nr. 620-XIII din 31 octombrie 1995 (Hotărîrea Curţii nr. 27 din 22 iunie 2000). Au fost declarate neconstituţionale integral Legea nr. 225-XIV din 16 decembrie 1998 "Pentru modificarea art. 5 din Legea privatizării fondului de locuinţe" (Hotărîrea Curţii nr. 27 din 22 iunie 2000); Legea nr. 176-XIV din 28 octombrie 1998 "Pentru modificarea art. 4 din Legea despre obligaţiunea militară şi serviciul militar al cetăţenilor Republicii Moldova" (Hotărîrea Curţii nr. 28 din 4 iulie 2000). Curtea a recunoscut constituţionale unele prevederi din Legea nr. 330-XIV din 25 martie 1999 "Cu privire la cultura fizică şi sport" (Hotărîrea Curţii nr. 17 din 25 aprilie 2000); din Codul penal în redacţia Legii nr. 680-XIV din 18 noiembrie 1999 "Pentru completarea Codului penal" (Hotărîrea Curţii nr. 20 din 16 mai 2000); din Codul civil în redacţia Legii nr. 564-XIV din 29 iulie 1999 "Pentru modificarea unor acte legislative" (Hotărîrea Curţii nr. 25 din 8 iunie 2000); din Legea nr. 336-XIV din 1 aprilie 1999 "Privind restructurarea datoriilor întreprinderilor din sectorul electroenergetic" (Hotărîrea Curţii nr. 29 din 4 iulie 2000); din Legea bugetului pe anul 2000 nr. 918-XIV din 11 aprilie 2000 (Hotărîrea Curţii nr. 36 din 17 octombrie 2000). Au fost apreciate conforme Constituţiei integral Legea nr. 516-XIV din 15 iulie 1999 "Cu privire la reorganizarea şi privatizarea Societăţii pe Acţiuni "Tirex-Petrol" (Hotărîrea Curţii nr. 3 din 18 ianuarie 2000) şi Legea nr. 261-XIV din 24 decembrie 1998 "Privind aplicarea unor articole din Codul penal" (Hotărîrea Curţii nr. 13 din 23 martie 2000). II. CONTROLUL CONSTITUŢIONALITĂŢII HOTĂRÎRILOR ŞI DISPOZIŢIILOR GUVERNULUI (art. 135 alin. 1 lit. a) din Constituţie) Pe parcursul anului au fost declarate neconstituţionale (parţial sau integral) 4 hotărîri ale Guvernului. Astfel, prin derogare de la dispoziţiile constituţionale şi legale, Guvernul a adoptat la 8 decembrie 1994 Hotărîrea nr. 899 "Cu privire la aprobarea Statutului Corpului Diplomatic al Republicii Moldova". Autorul sesizării, deputatul în Parlament Victor Cecan, a relevat că printr-un act normativ al Guvernului a fost limitată atribuţia constituţională a Preşedintelui Republicii Moldova de a acorda şi de a retrage rangurile diplomatice membrilor corpului diplomatic, care, potrivit normelor contestate, cu excepţia gradului de ambasador, se acordă şi se retrag prin ordinul ministrului afacerilor externe. Guvernul, instituind aceste reguli, a lărgit exagerat competenţa ministrului afacerilor externe în domeniul politicii externe. Examinînd cauza, Curtea a relevat că, potrivit doctrinei dreptului internaţional şi actelor internaţionale în domeniu, cel mai însemnat mijloc de realizare a politicii externe a statelor îl constituie activitatea oficială a organelor de stat în sfera relaţiilor externe, în special a personalului diplomatic, desfăşurată prin tratative, corespondenţă şi alte mijloace paşnice, pentru înfăptuirea scopurilor şi sarcinilor de politică externă ale statului, pentru ocrotirea drepturilor şi intereselor statului şi ale cetăţenilor Republicii Moldova în străinătate. Legea Supremă a determinat poziţia şi competenţa autorităţilor publice, mecanismele şi limitele de acţiune în domeniul politicii externe. Astfel, potrivit prevederilor constituţionale, Parlamentul, fiind organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate legislativă a statului (art. 60 alin. (1), este abilitat cu un şir de atribuţii de bază în domeniul reglementării relaţiilor publice, printre care şi atribuţia de aprobare a direcţiilor principale ale politicii interne şi externe a statului (art. 66 lit. d). Normele juridice care fac obiectul statutului corpului diplomatic, după natura lor, sînt norme generale cu caracter legislativ, ce ţin de direcţiile principale ale politicii interne şi externe a statului, de regimul general al raporturilor de muncă, elaborarea şi aprobarea cărora, în temeiul art. 66 lit. d) şi art. 72 alin. (3) lit. j) din Constituţie, constituie una din atribuţiile de bază ale Parlamentului. Prin urmare, pentru motivele arătate şi avînd în vedere că Statutul Corpului Diplomatic a fost aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 899 din 8 decembrie 1994 prin derogare de la dispoziţiile art. 6, 66, 72, 96 şi 102 din Constituţie, Curtea a declarat această hotărîre neconstituţională (Hotărîrea Curţii nr. 11 din 21 martie 2000). Curtea a declarat neconforme Constituţiei unele prevederi din Hotărîrea Guvernului nr. 151 din 22 februarie 2000 "Cu privire la modificarea şi completarea unor hotărîri ale Guvernului Republicii Moldova" (Hotărîrea Curţii nr. 26 din 20 iunie 2000) şi din Hotărîrea Guvernului nr. 676 din 6 octombrie 1995 "Cu privire la investiţiile de stat şi private în construcţia caselor de locuit nefinalizate" (Hotărîrea Curţii nr. 34 din 3 octombrie 2000). A fost declarată neconstituţională integral Hotărîrea Guvernului nr. 747 din 3 august 1999 "Privind introducerea inspecţiei înainte de expediţie a mărfurilor importate" (Hotărîrea Curţii nr. 22 din 18 mai 2000). Au fost recunoscute constituţionale integral trei hotărîri ale Guvernului - nr. 559 din 17 iunie 1997 "Privind unele măsuri pentru executarea Legii cu privire la asociaţiile obşteşti" şi nr. 699 din 23 iulie 1999 "Despre Regulamentul cu privire la înregistrarea partidelor şi altor organizaţii social-politice" (ambele prin Hotărîrea Curţii nr. 9 din 17 februarie 2000); Hotărîrea Guvernului nr. 1067 din 11 noiembrie 1999 "Cu privire la abrogarea Hotărîrii Guvernului nr. 337 din 25 mai 1995" (Hotărîrea Curţii nr. 21 din 16 mai 2000), precum şi unele prevederi din Hotărîrea Guvernului nr.59 din 19 ianuarie 1998 "Despre unele măsuri privind întărirea disciplinei financiare" (Hotărîrea Curţii nr. 10 din 14 martie 2000). III. HOTĂRÎRI DE INTERPRETARE A CONSTITUŢIEI (art. 135 alin. (1) lit. b) din Constituţie) Şi tematica sesizărilor privind interpretarea Constituţiei a fost marcată în mare parte de lupta între adepţii diferitelor forme de guvernămînt - parlamentară şi prezidenţială. În Hotărîrea cu privire la interpretarea unor prevederi din art. 73, 82, 86, 94, 98, 100 şi 101 din Constituţia Republicii Moldova (nr. 16 din 20 aprilie 2000), la sesizarea Preşedintelui Republicii Moldova, Curtea a arătat că, în perioada în care Guvernul este demis, iar Parlamentul este dizolvat Preşedintele Republicii Moldova îşi exercită numai atribuţiile strict determinate de art. 87 şi 88 din Constituţie; în baza art. 131 alin. (2) din Constituţie, Guvernul, inclusiv în cazul exprimării votului de neîncredere de către Parlament şi al demisiei Prim-ministrului, este unicul organ abilitat să elaboreze şi să supună aprobării Parlamentului proiectul bugetului de stat; conform art. 2 alin. (2) din Constituţie, formarea Guvernului poate avea loc numai în limitele art. 98 din Constituţie, deoarece nici o persoană particulară, nici o parte din popor, nici un grup social, nici un partid politic sau o altă formaţiune obştească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului; în temeiul art. 82 alin. (2) din Constituţie, Preşedintele republicii revocă şi numeşte, la propunerea Primului ministru, inclusiv a Primului-ministru interimar, pe unii membri ai Guvernului, inclusiv Guvernul demisionat; în baza art. 86 alin. (1) din Constituţie, Preşedintele Republicii Moldova poartă tratative şi ia parte la negocieri, încheie tratate internaţionale în numele Republicii Moldova, inclusiv în perioada în care Guvernul este demis. La 3 august 2000 (Hotărîrea nr. 32), la sesizarea deputatului Anatol Ciobanu, Curtea a interpretat dispoziţiile art. 85 din Constituţia Republicii Moldova. Autorul sesizării a rugat Curtea să dea interpretarea dispoziţiilor constituţionale respective sub următoarele aspecte: are dreptul Parlamentul dizolvat conform art. 85 din Constituţie să-şi continue activitatea, adoptînd legi, hotărîri şi moţiuni? odată cu dizolvarea Parlamentului încetează mandatul deputatului sau nu? Curtea a relevat că în Hotărîrea nr. 40 din 24 decembrie 1998, prin care a interpretat deja art. 85 din Constituţie, a arătat clar că împuternicirile Parlamentului şi mandatul deputaţilor se restrîng de la data publicării Decretului Preşedintelui Republicii Moldova privind dizolvarea Parlamentului, iar împuternicirile Parlamentului încetează, potrivit art. 63 alin. (3) din Constituţie, la data convocării legale a noii componenţe a Parlamentului. Curtea a menţionat de asemenea că în perioada ce cuprinde data publicării Decretului Preşedintelui Republicii Moldova privind dizolvarea Parlamentului şi data convocării legale a noii componenţe a Parlamentului legislativul, deci şi deputaţii, îşi continuă activitatea, dar el nu poate modifica Constituţia şi nu poate adopta, modifica sau abroga legi organice. Implicit, mandatul deputaţilor încetează odată cu împuternicirile Parlamentului, adică la data întrunirii legale a Parlamentului nou ales, sau în caz de demisie, de ridicare a mandatului, de incompatibilitate sau de deces (art. 69 alin. (2) din Constituţie). Prin urmare, restrîngerea competenţelor legislative, stabilite pentru Parlament prin art. 63 alin. (3) din Constituţie, se impune din ziua expirării mandatului de 4 ani sau din ziua intrării în vigoare a Decretului Preşedintelui Republicii Moldova privind dizolvarea Parlamentului şi durează pînă la întrunirea legală a noii componenţe a Parlamentului. La solicitarea unui grup de 13 deputaţi în Parlament, la 4 decembrie 2000 (Hotărîrea nr. 39), Curtea a interpretat sintagma "vot secret" din art. 78 alin. (1) din Constituţie sub aspectul dacă această sintagmă impune completarea secretă a buletinului de vot în cabina (camera) pentru vot secret, astfel ca voinţa persoanei să nu fie cunoscută public. În Hotărîre Curtea a menţionat că atît Legea cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova, cît şi Codul electoral prevăd o serie de garanţii de natură să asigure secretul votului. Astfel, Comisia specială de desfăşurare a alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova stabileşte modelul şi textul buletinului de vot, prin care se asigură caracterul identic al buletinelor de vot, locul special (cabina, camera), unde alegătorul îşi va exprima voinţa. În sensul prevederilor constituţionale şi al dispoziţiilor art. 52 din Codul electoral, votarea se efectuează într-un local special amenajat cu mese la care se eliberează buletinele de vot, cu cabine sau camere pentru vot secret şi cu urne de vot, iarart. 54 alin. (1) din Codul electoral prevede expres că alegătorii completează buletinul de vot numai în cabina pentru votarea secretă. Aceste prevederi legale sînt caracteristice pentru toate tipurile de alegeri, inclusiv pentru cele prezidenţiale. Curtea a apreciat că exprimarea voinţei de către deputaţii în Parlament care participă la alegerea şefului statului într-un alt loc decît locul special (cabină, cameră), stabilit de către Comisia specială conform legislaţiei în vigoare, nu garantează secretul votării. Curtea a menţionat că sintagma "vot secret" din art. 78 alin. (1) din Constituţie exprimă un caracter al dreptului de vot şi semnifică posibilitatea oferită deputaţilor în Parlament de a-şi manifesta liber voinţa cu privire la candidaţii propuşi pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, în aşa fel încît această voinţă să nu poată fi cunoscută de alţii. La 14 decembrie 2000 Curtea a interpretat dispoziţiile art. 80 alin. (1) şi (2), art. 90 şi art. 91 din Constituţie (Hotărîrea nr. 43). Autorii sesizărilor, Preşedintele Republicii Moldova şi deputatul în Parlament Vladimir Solonari, au solicitat interpretarea articolelor menţionate din Constituţie în sensul determinării subiectului care va asigura interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova în cazul în care intervine vacanţa funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova în legătură cu expirarea mandatului acestuia şi survin consecinţele prevăzute în art.78 alin.(5) şi 103 alin.(1) din Constituţie. Curtea a apreciat că prin dispoziţiile art.80 alin.(1) şi (2) din Constituţie legiuitorul a avut în vedere că Preşedintele îşi exercită mandatul pînă la depunerea jurămîntului de către Preşedintele nou-ales în cazul vacanţei funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova survenite în legătură cu expirarea mandatului Preşedintelui în exerciţiu şi cu nealegerea unui nou Preşedinte. Un argument în plus în sprijinul celor menţionate îl constituie şi faptul că nici art.91 din Constituţie nu prevede expres instituirea interimatului pentru vacanţa funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova în caz de expirare a mandatului său. În cazul apariţiei vacanţei funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova în condiţiile art.90 alin.(1) din Constituţie în legătură cu expirarea duratei mandatului prevăzute la art. 80 alin. (1) din Constituţie, Preşedintele Republicii Moldova îşi exercită mandatul, potrivit art.80 alin.(2) din Constituţie, pînă la depunerea jurămîntului de către Preşedintele nou-ales, iar interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova, survenit în caz de vacanţă a funcţiei cauzată de demisia, demiterea Preşedintelui, imposibilitatea temporară sau definitivă de a-şi exercita atribuţiile sau de deces, se asigură în conformitate cu art.91 din Constituţie (în ordine, de Preşedintele Parlamentului sau de Primul-ministru). Hotărîrea Curţii nr. 45 din 18 decembrie 2000 "Privind interpretarea art. 78 alin. (3) şi alin. (5) din Constituţie" este consacrată de asemenea unei probleme privind regimul de guvernare - alegerea de către Parlament a Preşedintelui Republicii Moldova. Deputatul în Parlament Valeriu Matei a solicitat interpretarea dispoziţiilor art. 78 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora în funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova este ales candidatul care a obţinut votul a trei cincimi din numărul deputaţilor aleşi, şi alin. (5), potrivit căruia, dacă după alegerile repetate Parlamentul nu va alege şeful statului, Preşedintele în exerciţiu dizolvă Parlamentul şi stabileşte data alegerilor în noul Parlament, sub următoarele aspecte: cînd este deliberativă "şedinţa publică specială" a Parlamentului pentru alegerea şefului statului - atunci cînd la şedinţă asistă majoritatea deputaţilor aleşi (52 de deputaţi) sau atunci cînd asistă nu mai puţin de trei cincimi din numărul deputaţilor aleşi (61 de deputaţi)? care sînt consecinţele în cazul în care alegerile repetate pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova nu au avut loc din cauza lipsei cvorumului de trei cincimi de deputaţi? În Hotărîrea sa Curtea a relevat că analiza logico-gramaticală a textului art. 78 alin. (3) din Constituţie permite să se conchidă că numărul deputaţilor care trebuie să participe la lucrările şedinţei publice speciale pentru alegerea şefului statului şi la alegerile propriu-zise nu poate fi mai mic decît numărul minim de voturi stabilit pentru alegerea Preşedintelui Republicii Moldova. În caz contrar, asemenea situaţie ar atrage nevalabilitatea şedinţei publice speciale a Parlamentului cu consecinţele respective pentru alegerile prezidenţiale. Este de remarcat că această clauză constituţională este obligatorie şi în cazul alegerilor prezidenţiale repetate. Avînd în vedere considerentele menţionate, Curtea a constatat că şedinţa publică specială a Parlamentului pentru alegerea şefului statului şi alegerile prezidenţiale vor fi valide numai în cazul în care la ele va participa un număr nu mai mic de 61 de deputaţi - trei cincimi din numărul deputaţilor aleşi. Curtea a mai menţionat de asemenea că art.78 alin.(5) stabileşte şi consecinţele nealegerii şefului statului după alegerile repetate - dizolvarea Parlamentului şi stabilirea datei pentru alegerea noului Parlament. Cît priveşte întrebarea formulată în sesizare privind consecinţele în cazul în care alegerile prezidenţiale repetate nu au avut loc din cauza lipsei cvorumului de trei cincimi din numărul deputaţilor aleşi, Curtea a reţinut că, în conformitate cu art.135 alin.(1) lit.c) şi f) din Constituţie şi art.12 din Legea nr.1234-XIV din 22 septembrie 2000, în atribuţiile Curţii intră confirmarea rezultatelor alegerii Preşedintelui Republicii Moldova şi constatarea circumstanţelor care justifică dizolvarea Parlamentului. Prin urmare, a face public punctul de vedere al Curţii asupra aspectului formulat în întrebarea autorului sesizării ar însemna ca instanţa de jurisdicţie constituţională să ia public atitudine în probleme ce ţin de competenţa Curţii şi care în viitor ar putea face obiectul unei cauze examinate de Curte, ceea ce ar fi în contradicţie cu art.17 lit.b) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, conform căruia judecătorii Curţii sînt obligaţi să nu ia poziţie publică sau să dea consultaţii în probleme ce ţin de competenţa Curţii. O concluzie deloc de neglijat, un argument în plus servind evenimentele politice de ultimă oră, în urma cărora Preşedintele Republicii Moldova a depus la Curte o sesizare prin care a solicitat constatarea circumstanţelor care justifică dizolvarea Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a XIV-a şi care a fost examinată de Curte la 26 decembrie 2000. IV. AVIZE ASUPRA INIŢIATIVELOR DE REVIZUIRE A CONSTITUŢIEI (art. 135 alin. (1) lit. c) din Constituţie) La 11 iulie 2000 Curtea a emis un Aviz (nr. 1) asupra proiectului de lege constituţională pentru modificarea Constituţiei. Şi această sesizare a Preşedintelui Republicii Moldova se înscrie în tematica divergenţelor privind forma de guvernămînt în ţară. Autorul sesizării consideră că, în scopul consolidării puterii Preşedintelui ţării, este imperios necesară modificarea Constituţiei, pentru a transforma sistemul de guvernare mixt sau semiprezidenţial în sistemul prezidenţial de guvernare. În opinia sa, prin modificările propuse se urmăreşte delimitarea şi echilibrarea drepturilor şi atribuţiilor ramurilor puterii de stat, concretizarea rolului şi responsabilităţii autorităţilor publice supreme, consolidarea Guvernului, atribuindu-i-se acestuia prerogativa delegării legislative şi angajării răspunderii în faţa Parlamentului. Proiectul conţine 42 de puncte, care vizează 46 de articole din Constituţie. Proiectul prevede introducerea unui capitol nou - III/1 "Avocatul poporului", secţiunea a 3-a se va intitula "Procedura legislativă. Referendumul", secţiunea a 3-a "Procuratura" din Capitolul IX va deveni secţiunea a 2-a din Capitolul VIII, 22 de articole sînt expuse într-o redacţie nouă. În avizul său Curtea a constatat că revizuirea Constituţiei a fost iniţiată de Preşedinte în conformitate cu prevederile art. 141 alin. (1) lit. c) din Constituţie, clauzele proiectului nu depăşesc limitele revizuirii Legii Supreme. Curtea a relevat că proiectul legii constituţionale corespunde exigenţelor privind caracterul suveran, independent şi unitar al Republicii Moldova, precum şi celor referitoare la neutralitatea permanentă a statului, care pot fi revizuite numai cu aprobarea lor prin referendum, cu votul majorităţii cetăţenilor înscrişi în listele electorale şi cu condiţia că modificările propuse nu vor conduce la suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora. În aceeaşi zi Curtea a examinat proiectul de lege constituţională pentru modificarea Constituţiei prezentat de Guvern (Avizul nr. 2). Proiectul în cauză prevede abolirea pedepsei capitale, expune într-o nouă redacţie alin. (3) şi (4) din art. 25, art. 54 şi art. 55 din Constituţie. Guvernul a argumentat oportunitatea operării modificărilor şi completărilor menţionate prin necesitatea executării Hotărîrii Parlamentului nr. 1447-XIII din 28 ianuarie 1998 "Privind aprobarea Programului de ajustare a legislaţiei Republicii Moldova la prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale". Proiectul de lege constituţională propus aduce dispoziţiile Constituţiei în concordanţă cu Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, ratificată de Republica Moldova prin Hotărîrea Parlamentului nr. 1298-XIII din 24 iulie 1997. Analizînd proiectul de lege constituţională, Curtea a constatat că Guvernul propune modificarea unor articole din Constituţie ce vizează dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică, libertatea individuală şi siguranţa persoanei, secretul corespondenţei, exerciţiul şi restrîngerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, apreciind că propunerile de modificare a Constituţiei cuprinse în proiectul de lege constituţională nu conduc la suprimarea drepturilor, libertăţilor fundamentale sau a garanţiilor cetăţenilor. Art. 8 din Constituţie consfinţeşte angajamentul Republicii Moldova de a respecta Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi tratatele la care este parte. Intrarea în vigoare a unui tratat internaţional conţinînd dispoziţii contrare Constituţiei trebuie să fie precedată de o revizuire a acesteia. Conducîndu-se după normele Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, la care Republica Moldova a aderat prin Hotărîrea Parlamentului nr. 217-XII din 28 iulie 1990, şi după normele Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, Curtea a apreciat că modificarea art. 24 alin. (3), art. 25 alin. (3) şi (4), art. 30, art. 54 şi art. 55 din Constituţie, în redacţia propusă de Guvern, este justificată şi conformă cu prevederile art. 142 din Constituţie. La 11 iulie 2000 Curtea a dat aviz pozitiv (Avizul nr. 3) şi asupra proiectului de lege constituţională de modificare a unor prevederi privind structura Curţii Constituţionale, modul de alegere a judecătorilor şi durata mandatului lor. Proiectul a fost depus de un grup de 39 de deputaţi în Parlament. Potrivit proiectului de lege, Curtea Constituţională este compusă din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de nouă ani; trei judecători sînt numiţi de Parlament, trei de Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Guvernului, şi trei de adunarea generală a judecătorilor instanţelor judecătoreşti; judecătorii Curţii Constituţionale aleg, prin vot secret, preşedintele acesteia. Avînd în vedere dispoziţiile art. 136 alin. (2) din Legea nr. 1115-XIV din 5 iulie 2000 "Cu privire la modificarea şi completarea Constituţiei Republicii Moldova", potrivit cărora 2 judecători, spre deosebire de redacţia veche a Constituţiei, vor fi numiţi nu de Preşedintele Republicii Moldova, ci de Guvern, Curtea a constatat că legea în cauză a înglobat propunerea grupului de deputaţi cuprinsă în proiectul de lege constituţională prezentat spre avizare. În Avizul său Curtea a menţionat că iniţiativa grupului de deputaţi în Parlament nu depăşeşte limitele revizuirii Constituţiei, prevăzute de art. 142 din Legea Supremă. Proiectul legii constituţionale corespunde dispoziţiilor privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului, iar modificările şi completările propuse nu conduc la suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau garanţiilor acestora prevăzute de Constituţie. V. CONFIRMAREA REZULTATELOR ALEGERII PARLAMENTULUI (art. 135 alin. (1) lit. e) din Constituţie) Pe parcursul anului ce s-a scurs Curtea a adoptat trei hotărîri, prin care a validat mandatele de deputat în Parlament atribuite candidaţilor supleanţi Victor Josu, la 3 august 2000, pe lista Blocului electoral "Convenţia Democrată din Moldova" (Hotărîrea Curţii nr. 33); Iosif Chetraru şi Anatolie Stîngaci, la 26 octombrie 2000, pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (Hotărîrea Curţii nr. 37), Grigore Manole, la 14 decembrie 2000, pe lista Partidului Forţelor Democratice din Republica Moldova (Hotărîrea Curţii nr. 44). VI. CONSTATAREA CIRCUMSTANŢELOR CARE JUSTIFICĂ DIZOLVAREA PARLAMENTULUI (art. 135 alin. (1) lit. f) din Constituţie) După cum s-a menţionat deja, la 22 decembrie 2000, printr-o sesizare, Preşedintele Republicii Moldova a solicitat constatarea circumstanţelor care justifică dizolvarea Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a XIV-a. În conformitate cu dispoziţiile art. 78 alin. (1) din Constituţie şi Legii nr. 1234-XIV din 22 septembrie 2000 "Cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova", la 4 decembrie şi 6 decembrie 2000, în şedinţa publică specială a Parlamentului au avut loc alegerile ordinare în două tururi pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, la care au candidat Preşedintele Curţii Constituţionale dl Pavel Barbalat şi Primul Secretar al Comitetului Central al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova dl Vladimir Voronin. Dat fiind faptul că atît în primul tur (4 decembrie 2000), cît şi în turul al doilea (6 decembrie 2000) nici unul din candidaţi nu a obţinut votul a trei cincimi (61 de deputaţi) din numărul deputaţilor aleşi necesar pentru alegerea şefului statului, Comisia specială de desfăşurare a alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, cu consimţămîntul Parlamentului, a stabilit data alegerilor repetate pentru 21 decembrie 2000. La data stabilită şedinţa publică specială a Parlamentului şi, respectiv, alegerile prezidenţiale repetate nu au avut loc din lipsa cvorumului (61 de deputaţi). La şedinţă au asistat doar 46 de deputaţi, deşi pe lista de prezenţă s-au înregistrat 52 de deputaţi. În opinia şefului statului, neparticiparea majorităţii deputaţilor la lucrările şedinţei publice speciale a Parlamentului din 21 decembrie 2000 este neîntemeiată şi poate fi calificată ca o boicotare a alegerilor repetate, care atrage după sine consecinţele prevăzute în art. 78 alin. (5) din Constituţie - dizolvarea Parlamentului. În Avizul său Curtea a constatat că o mare parte din deputaţi nu s-au prezentat la şedinţa publică specială a Parlamentului pentru alegerile repetate pentru funcţia de şef al statului din motive politice sau din alte motive subiective. Declaraţia grupului de deputaţi care a refuzat să participe la şedinţa publică specială pentru alegerea şefului statului, făcută publică la 21 decembrie 2000, demonstrează că această decizie a fost determinată de faptul că pentru funcţia de şef al statului candidează liderul Partidului Comuniştilor Vladimir Voronin. În declaraţia deputatului Grigore Eremei (stenograma şedinţei din 21 decembrie 2000), expusă în numele unui grup de deputaţi independenţi, decizia de a nu participa la alegerile repetate este motivată prin convingeri politice. Curtea a menţionat că declaraţii de acest gen din partea unor fracţiuni parlamentare au fost făcute în mass-media şi pînă la stabilirea datei alegerilor repetate. Prin urmare, alegerile repetate pentru funcţia de şef al statului la şedinţa publică specială a Parlamentului din 21 decembrie 2000 nu au avut loc din cauza blocării acestora. Curtea a remarcat că este evidentă nu numai încălcarea premeditată a art.84 alin.(1) din Regulamentul Parlamentului, conform căruia deputaţii sînt obligaţi să asiste la lucrările Parlamentului şi să se înscrie pe lista de prezenţă, dar şi a art.68 alin.(1) din Constituţie, care stipulează direct că în exercitarea mandatului deputaţii în Parlament sînt în serviciul poporului. Art.78 alin.(5) din Constituţie prevede expres că Preşedintele în exerciţiu dizolvă Parlamentul dacă Preşedintele Republicii Moldova nu a fost ales şi după alegerile repetate, desfăşurate cu respectarea dispoziţiilor constituţionale şi a Legii organice nr. 1234-XIV din 22 septembrie 2000 "Cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova". Curtea a considerat că cu atît mai mult este justificată dizolvarea Parlamentului în cazul în care şeful statului nu este ales din cauza blocării de către majoritatea deputaţilor a alegerilor repetate. Apreciind dreptul constituţional al Preşedintelui de a dizolva Parlamentul în circumstanţele menţionate, este necesar a avea în vedere că acest drept reprezintă o modalitate de a reacţiona la obstrucţionarea alegerilor prezidenţiale repetate. În acest caz şeful statului nu numai că este în drept să dizolve Parlamentul, dar, potrivit Legii Supreme, are şi obligaţia de a proceda astfel. Curtea a constatat de asemenea că decizia Comisiei speciale de a desfăşura primul tur al alegerilor prezidenţiale repetate la 16 ianuarie 2001 nu are suport juridic. Termenele desfăşurării alegerilor prezidenţiale repetate sînt stabilite deja de Legea organică nr.1234-XIV din 22 septembrie 2000 (art.10 alin.(1). Amînarea şedinţei publice speciale a Parlamentului pentru desfăşurarea alegerilor repetate ar fi justificată doar în cazul apariţiei unor circumstanţe obiective, cum ar fi: motive de boală, deplasări peste hotare, executarea unor misiuni date de Parlament, Biroul permanent sau Preşedintele Parlamentului, ce nu permit participarea la lucrările legislativului, situaţii excepţionale etc. Întrucît situaţia creată nu se înscrie în nici una din circumstanţele obiective enumerate, Curtea a considerat că amînarea şedinţei publice speciale a Parlamentului a fost neîntemeiată. Pentru considerentele expuse, Curtea, în avizul său (nr. 4 din 26 decembrie 2000), a apreciat blocarea de către majoritatea deputaţilor în Parlament a şedinţei publice speciale a Parlamentului din 21 decembrie 2000 pentru alegerile repetate pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova drept circumstanţă care justifică dizolvarea Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a XIV-a. VII. CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI Analizînd datele exercitării jurisdicţiei constituţionale în anul 2000, Curtea a ajuns la aceeaşi concluzie ca în anii precedenţi - o bună parte din actele supuse controlului constituţionalităţii au fost elaborate în pripă, din startadmiţîndu-se prevederi vădit neconstituţionale. Din 33 de acte normative supuse controlului constituţionalităţii 21 (63,6%) au fost declarate neconforme Constituţiei (parţial sau integral). Au fost calificate drept neconstituţionale 16 legi şi o Hotărîre a Parlamentului, din 25 supuse controlului constituţionalităţii (68%), 4 hotărîri ale Guvernului, din 8 contestate (50%) - în total 21 de acte. Continuă practica adoptării actelor normative care încalcă principiul separării puterilor, aceste acte fiind declarate neconstituţionale. Astfel, a fost apreciată ca neconformă Constituţiei Hotărîrea Guvernului nr. 747 din 3 august 1999 "Privind introducerea inspecţiei înainte de expediţie a mărfurilor importate" (Hotărîrea Curţii nr. 22 din 18 mai 2000). De remarcat că Guvernul a comis încălcarea principiului separaţiei puterilor la sugestia Parlamentului, care, prin Legea bugetului pe anul 2000 (nr. 918-XIV din 11 aprilie 2000), a instituit inspecţia respectivă (art. 14 alin. (7) şi a obligat Guvernul să elaboreze în termen de 2 luni actele normative necesare. Examinînd cauza, Curtea a menţionat că inspecţia înainte de expediţie nu este prevăzută de legislaţia Republicii Moldova, această activitate nu este reglementată nici de Legea cu privire la tariful vamal, la care se face trimitere în preambulul hotărîrii contestate. Potrivit dispoziţiilor constituţionale, hotărîrile Guvernului nu pot conţine norme juridice primare şi nu pot stabili norme generale şi obligatorii. Ele trebuie să fie subsecvente legilor adoptate anterior de Parlament. După ce Curtea a declarat această hotărîre drept neconstituţională, Guvernul, la 26 septembrie 2000, a emis Ordonanţa nr. 2, prin care a instituit inspecţia înainte de expediţie a mărfurilor importate. Este adevărat că în curînd Parlamentul a abrogat această Ordonanţă (Legea nr. 1363-XIV din 3 noiembrie 2000). Sînt îngrijorătoare faptele de neexecutare a hotărîrilor Curţii (vezi tabelul inserat în raport). Excluzînd datele pe anul 2000, au rămas neexecutate hotărîrile anterioare ale Curţii referitoare la 17 legi, 16 hotărîri ale Parlamentului, 6 decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova, 14 hotărîri ale Guvernului. În Raportul despre exercitarea jurisdicţiei constituţionale în 1999 au fost aduse 5 exemple de tergiversare a executării hotărîrilor Curţii. Din acestea pe parcursul anului ce s-a scurs a fost executată parţial doar Hotărîrea Curţii nr. 40 din 15 iulie 1999 "Despre controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr. 312-XIII din 8 decembrie 1994 "Privind Curtea de Conturi" şi Hotărîrii Parlamentului nr. 449-XIII din 5 mai 1995 "Privind aprobarea Regulamentului Curţii de Conturi a Republicii Moldova". Legea menţionată a fost modificată, Hotărîrea Parlamentului nr. 449-XIII din 5 mai 1995, însă, nu a fost abrogată. Celelalte hotărîri ale Curţii - din 21 februarie 1996, nr. 29 din 27 octombrie 1997, nr. 10 din 17 martie 1998, nr. 4 din 4 februarie 1999 -, invocate în raport în acest sens, au rămas neexecutate. Cu regret, Curtea relevă că unele hotărîri ale sale sînt pur şi simplu ignorate. În raporturile precedente despre exercitarea jurisdicţiei constituţionale Curtea a menţionat că Parlamentul adoptă intenţionat acte normative cu caracter vădit neconstituţional, nesocotind hotărîrile Curţii. În fiecare an se abrogă, se suspendă, se modifică unele acte normative care nu convin puterii, în speranţa că ele nu vor fi sesizate, iar dacă şi vor fi sesizate, acţiunea lor va fi blocată un timp îndelungat. Cum altfel se poate explica operarea de modificări continue în Legea cu privire la statutul judecătorului? Aşa, prin Legea bugetului pe anul 1997 (nr. 1127-XIII din 21 martie 1997) a fost suspendată pe anul 1997 acţiunea unor acte legislative, inclusiv a prevederilor Legii nr. 544-XIII din 20 iulie 1995 "Cu privire la statutul judecătorului" referitor la acordarea de credite de la bugetul de stat pentru construcţia sau cumpărarea de locuinţe judecătorilor. Prin Hotărîrea Curţii nr. 35 din 1 decembrie 1997 aceste prevederi din legea menţionată au fost declarate neconstituţionale, însă un an judecătorii, practic, n-au beneficiat de această garanţie legală. Nesocotind această hotărîre a Curţii, legislativul, prin Legea bugetului pe anul 1999 (nr. 216 din 12 decembrie 1998), suspendă integral sau parţial pe anul 1999 unele stipulări dintr-un şir de legi, inclusiv din Legea cu privire la statutul judecătorului. Prin Legea bugetului a fost suspendat art. 30 alin. (3) din Legea cu privire la statutul judecătorului, care prevede creditarea de la bugetul statului pentru construcţia sau cumpărarea de locuinţe judecătorilor, adică acea prevedere, suspendarea căreia Curtea, într-o hotărîre anterioară, a apreciat-o ca neconstituţională. Printr-o nouă Hotărîre a Curţii (nr. 19 din 29 aprilie 1999) prevederile menţionate din Legea bugetului pe anul 1999 au fost declarate neconstituţionale. În hotărîrea sa Curtea a arătat clar că Parlamentul nu este în drept să suspende prin prevederile unui articol al unei legi noi acţiunea unei serii de acte normative în vigoare şi cu atît mai mult nu este în drept să suspende acţiunea lor printr-un articol din Legea bugetului. Problema privind acţiunea unei legi în timp şi corelarea ei cu alte acte normative, adoptate anterior, urmează să fie soluţionată numai pe calea adoptării legii respective. Mai mult ca atît, asupra acestei probleme s-a pus accentul în mod deosebit şi în Raportul privind exercitarea jurisdicţiei constituţionale în 1999. Ignorînd făţiş şi această Hotărîre a Curţii, la 28 iulie 1999 Parlamentul adoptă Legea nr. 552-XIV "Cu privire la modificarea, completarea şi abrogarea unor acte legislative", prin care din Legea cu privire la statutul judecătorului au fost excluse prevederile art. 26 alin. 5-8 şi 10, care reglementează modul şi condiţiile de pensionare şi demisie a judecătorului, iar art. 32 a fost expus într-o redacţie nouă, prin care a fost diminuat cuantumul pensiei judecătorului şi au fost stabilite nişte restricţii la plata acesteia. Aceste prevederi din Legea nr. 552-XIV din 28 iulie 1999, de asemenea, au fost calificate drept neconstituţionale (Hotărîrea Curţii nr. 4 din 27 ianuarie 2000). Curtea a subliniat că principiul independenţei judecătorului, consfinţit în art. 116 din Constituţie şi în Legea cu privire la statutul judecătorului, este un element special al statutului său juridic şi condiţia principală a independenţei autorităţii judecătoreşti. Societatea şi statul, înaintînd faţă de judecător şi faţă de activitatea sa profesională exigenţe sporite, sînt obligate să-i asigure garanţii corespunzătoare pentru exercitarea activităţii de înfăptuire a justiţiei. Prin realizarea garanţiilor de independenţă a judecătorilor se asigură protecţia drepturilor şi libertăţilor lor, dreptului la un mod specific de suspendare din funcţie şi încetare a exerciţiului atribuţiilor lor, dreptul la demisie, precum şi dreptul la asigurarea cu pensii. Normele privind protecţia de stat, asigurarea materială şi socială, inclusiv asigurarea cu pensii, consfinţite în legile menţionate mai sus, îşi menţin puterea juridică şi nu pot fi anulate sau modificate. Curtea a menţionat că într-o serie de hotărîri ale sale a abordat aspectul juridic al problemei privind statutul judecătorilor, consfinţit în Constituţie, şi a garanţiilor sociale ale independenţei lor. Curtea a subliniat că, potrivit art. 140 alin. (1) din Constituţie, art. 26 alin. (7) şi art. 28 alin. (1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, legile şi alte acte juridice sau unele prevederi ale lor îşi pierd puterea juridică la data adoptării hotărîrii Curţii şi nu pot fi aplicate pe viitor. Hotărîrile Curţii sînt definitive, nu pot fi atacate, produc efect numai pentru viitor. Curtea a relevat că, adoptînd legea contestată, legiuitorul nu a ţinut cont de dispoziţiile Constituţiei şi Legii cu privire la Curtea Constituţională, precum şi de concluziile cuprinse în hotărîrile Curţii nr. 19 din 29 aprilie 1999 şi nr. 27 din 18 mai 1999. În Hotărîrea nr. 27 din 18 mai 1999 Curtea a menţionat că îngrădirea drepturilor pensionarilor ce realizează alte venituri de a primi pensia stabilită nu numai că este contrară dispoziţiilor art. 47 alin. (2) din Constituţie, dar şi anihilează însăşi destinaţia şi sensul asigurării cu pensii. Cu regret, Parlamentul continuă să adopte legi neconforme Constituţiei. Astfel, la 14 aprilie 2000 Parlamentul a adoptat Legea nr. 934-XIV "Pentru modificarea unor acte legislative", prin care a operat modificări în Legea nr. 544-XIII din 20 iulie 1995 "Cu privire la statutul judecătorului". Prin legea menţionată din art. 26 s-a exclus alin. (4), potrivit căruia judecătorului demisionat sau pensionat i se plătea o indemnizaţie unică de concediere, s-a exclus art. 31 integral, care prevedea că judecătorul şi membrii familiei sale beneficiază de asistenţă medicală gratuită la nivel minim necesar şi de alte garanţii sociale prevăzute de Legea serviciului public, din art. 33 s-a exclus prevederea care garanta plata indemnizaţiei de asigurare familiei judecătorului în urma decesului acestuia. În Hotărîrea nr. 40 din 7 decembrie 2000 Curtea a reiterat că în exercitarea atribuţiilor sale judecătorul dispune de un statut juridic special, consacrat de art. 116 din Constituţie şi de Legea cu privire la statutul judecătorului. Aceste acte consfinţesc un sistem de garanţii ale independenţei judecătorului, care se asigură prin procedura de înfăptuire a justiţiei, prin interzicerea oricărei imixtiuni în activitatea de înfăptuire a justiţiei, prin procedeul de numire şi încetare a calităţii de judecător, prin dreptul judecătorului de a demisiona, prin declararea principiului inviolabilităţii judecătorului, prin asigurarea materială şi socială a judecătorului. Statutul judecătorului, protecţia de stat şi asigurarea lui materială şi socială au făcut deja obiectul mai multor cauze examinate de Curte. Adoptînd Legea nr.934-XIV, art. XV, legiuitorul însă n-a ţinut cont de hotărîrile Curţii nr. 19 din 29 aprilie 1999 şi nr. 4 din 27 ianuarie 2000 şi a încălcat dispoziţiile Constituţiei şi Legii cu privire la statutul judecătorului, care reglementează independenţa autorităţii judecătoreşti. Dispoziţiile constituţionale consfinţite în Legea cu privire la statutul judecătorului creează un mecanism de protecţie a independenţei judecătorului în calitatea sa de autoritate judecătorească. Principiul independenţei, statuat în art. 116 din Constituţie, este condiţia principală a independenţei judecătorului şi a autonomiei autorităţii judecătoreşti. Cu excepţia prevederilor art. 30 alin. (3) din Legea cu privire la statutul judecătorului, expuse într-o redacţie nouă şi recunoscute constituţionale, celelalte modificări din această lege, operate prin Legea nr. 934-XIV din 14 aprilie 2000 "Pentru modificarea unor acte legislative", au fost declarate neconstituţionale. În context remarcăm că, potrivit practicii internaţionale privind jurisdicţia constituţională, este obligatorie pentru executare nu numai partea rezolutivă a hotărîrii Curţii, dar şi cea constatativă, edificatoare pentru esenţa acesteia. Au fost date uitării şi alte hotărîri ale Curţii. Astfel, la 19 mai 1997, prin Hotărîrea Curţii nr. 16, instituţia vizei de reşedinţă a fost declarată neconstituţională. Însă la 3 mai 2000 Guvernul a emis Hotărîrea nr. 421 "Despre aprobarea Regulamentului cu privire la instruirea cetăţenilor străini şi apatrizilor în instituţiile de învăţămînt din Republica Moldova". Punctul 6 lit. g) din Regulamentul aprobat de Guvern prevede că pentru înscrierea la studii în instituţiile de învăţămînt din Republica Moldova cetăţenii străini şi apatrizii prezintă, printre alte acte, şi un demers de solicitare a vizei de reşedinţă. Este evidentă nesocotirea de către executiv a hotărîrii Curţii despre invalidarea instituţiei vizei de reşedinţă. Exemplele citate, fără îndoială, pun într-o lumină nefavorabilă, autoritatea legislativului. Într-un stat de drept astfel de cazuri sînt inacceptabile. Cu regret, un fenomen persistent este calitatea joasă a multor acte legislative. La 29 octombrie 1999 Parlamentul a adoptat Hotărîrea nr. 657-XIV "Privind declararea Legii pentru modificarea şi completarea Legii privind investiţiile străine ca inexistentă", art. 1 al căreia prevedea că, pornind de la faptul că, contrar prevederilor art. 93 din Constituţie, Parlamentul nu a revotat Legea nr. 1488-XIII din 11 februarie 1998 "Pentru modificarea şi completarea Legii privind investiţiile străine", trimisă de către Preşedintele Republicii Moldova spre reexaminare, şi astfel nu si-a exprimat voinţa asupra textului final al acesteia, legea menţionată se declară ca inexistentă. Examinînd cauza (Hotărîrea Curţii nr. 12 din 23 martie 2000), Curtea a relevat că toţi participanţii la procesul legislativ sînt obligaţi să respecte procedura de legiferare, instituită prin Legea Supremă. Conţinutul Hotărîrii Parlamentului nr. 657-XIV din 29 octombrie 1999 denotă însă că, adoptînd hotărîrea în cauză, legiuitorul s-a abătut de la prevederile constituţionale menţionate. Nici Constituţia, nici Regulamentul Parlamentului nu prevăd posibilitatea de a declara o lege nevalabilă (inexistentă) printr-o hotărîre a Parlamentului. Curtea a fost nevoită să remarce că în hotărîrile sale ea s-a oprit în repetate rînduri asupra chestiunii privind acţiunea legii în timp şi a corelării ei cu actele normative adoptate anterior. Potrivit legislaţiei în vigoare, actele juridice normative îşi pierd valabilitatea la expirarea termenului de acţiune a actului (în cazul în care un asemenea termen este stabilit în mod expres), în legătură cu emiterea unui nou act normativ, care substituie actul normativ emis anterior, şi în temeiul indicaţiei exprese a legiuitorului privind abrogarea actului normativ respectiv. Prin urmare, chestiunea privind acţiunea în timp a unui act normativ adoptat anterior se soluţionează doar pe calea adoptării unei legi. Preşedintele Republicii Moldova, în conformitate cu împuternicirile constituţionale, a revocat observaţiile sale la Legea nr. 1488-XIII din 11 februarie 1998, fapt pentru care Parlamentul nu a declanşat procedura de revizuire a legii în cauză în modul prevăzut de art. 93 alin. (2) din Constituţie. Mai mult decît atît, Parlamentul nu a avut temei să reexamineze legea citată, întrucît art. 38 a fost abrogat prin Legea nr. 114-XIV din 29 iulie 1998. Constatînd că Hotărîrea Parlamentului nr. 657-XIV contravine atît prin formă, cît şi prin conţinut art. 66 lit. a), art. 72 alin.(1), art. 74 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Curtea a declarat-o neconstituţională. Regretabil, însă unele legi adoptate de Parlament, intrînd în vigoare, totuşi, nu funcţionează. Majoritatea cetăţenilor care apelează la Curte se plîng asupra faptului că, deşi există cadrul juridic necesar, autorităţile publice de resort nu le soluţionează problemele. Cu o petiţie la Curte s-a adresat Simion Mocreac, locuitor al satului Căzăneşti, judeţul Orhei, care mai mult de 26 ani a deţinut funcţia de preşedinte al executivului Sovietului sătesc Căzăneşti, apoi de primar al aceluiaşi sat. După intrarea în vigoare a Legii privind statutul alesului local nr. 768-XIV din 2 februarie 2000, petiţionarul s-a adresat în toate organele de resort, inclusiv Parlamentului şi Cancelariei de Stat, cu cererea de a i se recalcula pensia în corespundere cu dispoziţiile art. 26 din legea menţionată. Toate scrisorile sale au fost remise Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, care, în ultimul său răspuns, a explicat solicitantului că Legea privind statutul alesului local a fost adoptată fără a se indica sursele de finanţare - motiv pentru care recalcularea pensiei în baza dispoziţiei legale este imposibilă. În total, în anul ce s-a scurs, la Curte au sosit 77 de scrisori şi petiţii ale cetăţenilor. 17 petiţii, cele mai numeroase, se referă la sentinţele şi deciziile instanţelor judecătoreşti. O mare parte a petiţionarilor cer indexarea depunerilor băneşti, recalcularea pensiilor, soluţionarea problemelor locative şi a litigiilor cu diferite societăţi pe acţiuni. Majoritatea petiţiilor au fost trimise organelor de resort pentru examinare şi soluţionare, celorlalţi petiţionari li s-au dat explicaţiile necesare. Curtea este nevoită să readucă în discuţie un fapt regretabil, expus şi în rapoartele despre exercitarea jurisdicţiei constituţionale pe anii 1998 şi 1999. Reamintim că la 27 februarie 1998 Parlamentul a adoptat Legea nr. 1587-XIII "Privind modificarea şi completarea Legii cu privire la Curtea Constituţională şi a Codului jurisdicţiei constituţionale". Însă, contrar art. 73 din Regulamentul Parlamentului, care prevede că legea se trimite spre promulgare în termen de 25 de zile de la adoptarea ei, legea în cauză aşa şi n-a fost trimisă, timp de aproape trei ani, Preşedintelui Republicii Moldova spre promulgare. Este ridicolă şi inexplicabilă această situaţie. Curtea reiterează concluzia sa anterioară că această atitudine a conducerii Parlamentului faţă de unica instituţie de jurisdicţie constituţională nu poate fi apreciată decît ca tendenţioasă şi incorectă. Curtea consideră că ignorarea făţişă a hotărîrilor Curţii, inclusiv a părţii constatative, tergiversarea executării acestora pot fi depăşite doar prin adoptarea unei legi privind executarea hotărîrilor Curţii sau includerea unui compartiment special în Legea cu privire la Curtea Constituţională. În perioada de referinţă au fost semnalate cîteva cazuri de lipsă de respect faţă de deciziile Curţii şi faţă de însăşi instanţa de jurisdicţie constituţională. Astfel, la 15 februarie 2000, Curtea a exercitat controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr. 395-XIV din 13 mai 1999 "Cu privire la avocatură". După pronunţarea hotărîrii, prin care Curtea a declarat neconstituţionale unele prevederi din această lege, preşedintele Uniunii Avocaţilor din Republica Moldova Gheorghe Amihalachioae, în interviul acordat ziarului "Экономическое обозрение" (nr. 6, februarie 2000), a declarat că, datorită hotărîrii Curţii Constituţionale, în sistemul avocaturii se va instaura o anarhie deplină şi că în acest context apare întrebarea dacă este constituţională însăşi Curtea Constituţională. El a declarat de asemenea că "pentru judecătorii Curţii Constituţionale, Curtea Europeană pentru drepturile omului nu este o autoritate". Pentru lipsă de respect faţă de Curtea Constituţională preşedintele Uniunii Avocaţilor din Republica Moldova a fost penalizat cu o amendă în mărime de 20 salarii minime, care urma să fie achitată în 15 zile de la data înştiinţării sale. Decizia Curţii din 6 martie 2000 a fost executată însă abia la 7 iulie 2000, după numeroase apeluri scrise şi telefonice către organele obligate să asigure executarea deciziei. Această tergiversare intenţionată nu poate fi calificată decît ca o sfidare a Curţii. A demonstrat nerespect faţă de Curte şi redactorul-şef al revistei "Săptămîna" Viorel Mihail, care a declarat în articolul "Curtea împotriva dictaturii parlamentare", publicat în ziarul "Săptămîna" din 13 octombrie 2000, că "la intrarea ţării noastre în dezastrul politic şi economic au contribuit şi domnii judecători de la înalta instanţă". [Alin. modificat prin Hot. Curţii Constituţionale nr.13 din 20.02.2001, în vigoare 20.02.2001] * * * În anul de referinţă Curtea a colaborat fructuos cu organismele internaţionale şi Curţile Constituţionale din alte state, colaborare care a contribuit la afirmarea Curţii pe arena internaţională. Curtea dezvoltă în continuare relaţii bilaterale de cooperare cu Asociaţia Curţilor Constituţionale Francofone, cu Comisia pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) a Consiliului Europei, cu Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi Centrul de Democraţie din Statele Unite ale Americii. În octombrie 2000, participînd la adunarea de pregătire a celei de-a XII-a Conferinţe a Curţilor Constituţionale Europene, care şi-a ţinut lucrările la Bruxelles, în sediul Curţii de Arbitraj din Belgia, Curtea a devenit membru cu drepturi depline al acestei prestigioase organizaţii internaţionale. Totodată, Curtea dezvoltă şi în continuare relaţiile de cooperare cu Curţile Constituţionale din Franţa, Kazahstan, Belarus, Azerbaidjan, Ungaria, România, Ucraina, Armenia şi Bulgaria. În anul ce s-a scurs judecătorii Curţii au participat la seminarul internaţional "Rolul judecătorului în examinarea cauzelor privind solicitanţii de azil şi refugiaţii", organizat în oraşul Predeal din România de către Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi; la Conferinţa internaţională "Soluţionarea disputelor electorale: perspective mondiale", organizată în oraşul Iaremcea, Ucraina, de către Fundaţia Internaţională pentru Sistemele Electorale; la Conferinţa practico-ştiinţifică, dedicată celei de-a V-a aniversări a Constituţiei Republicii Kazahstan, organizată la Astana de către Consiliul Constituţional din Kazahstan; la manifestările consacrate "Zilelor constituţionale româno-franceze", organizate la Bucureşti de către Curtea Constituţională a României , şi la seminarul internaţional "Democraţie prin drept", organizat la Erevan de către Curtea Constituţională din Armenia. Judecătorii Curţii au mai participat la seminarul internaţional "Privind conflictul din Transnistria", desfăşurat în or. Trento din Italia; la seminarul internaţional şi la Conferinţa IARLJ 2000 din Geneva, Elveţia, organizate de către Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi; la seminarul internaţional "Elaborarea noilor proiecte de legi privind procuratura", organizat la Leiden, Olanda, de către Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), şi la Conferinţa practico-ştiinţifică "Constituţionalism contemporan şi justiţie constituţională", organizată de către Academia Juridică din Odessa, Ucraina; la manifestările dedicate "Zilei Constituţiei", organizate la Baku de către Curtea Constituţională din Azerbaidjan; la seminarul "Modul de abordare corectă şi echitabilă a problemei referitoare la apatrizii din Moldova", organizat în Predeal, România, de către ICNUR. Judecătorii şi colaboratorii Curţii au participat la întrevederile Preşedintelui Curţii cu membrii delegaţiilor străine, dnii Oldrich Andrysek, reprezentant al Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, Frank C. Cooksey, avocat al Asociaţiei Avocaţilor Americani, reprezentant al Programului de iniţiativă juridică în Europa Centrală şi de Est, Victor Bîrsan, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în Republica Moldova, Luzius Wildhaber, preşedintele Curţii Europene a Drepturilor Omului, Tudor Panţîru, judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, judecătorii Curţii Constituţionale a României Ioan Muraru şi Nicolae Popa şi şeful serviciului Informatizare Titi Paraschiv, care s-au aflat în vizită oficială la Curtea Constituţională în cadrul proiectului de 3 ani care funcţionează sub egida Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare şi a guvernului Olandei, Karl Georg Zierlein, fost secretar general la Curtea Constituţională din Germania, Eric Vincken, consultant internaţional al proiectului "Susţinerea dezvoltării judiciare în Moldova", Joel Martin, consilier internaţional al Asociaţiei Avocaţilor Americani. Curtea Constituţională furnizează materialele necesare pentru Buletinul Asociaţiei Curţilor Constituţionale Francofone şi Buletinul Comisiei de la Veneţia a Consiliului Europei, precum şi pentru Enciclopedia Drepturilor Omului "Voltaire" din Franţa. Curtea a prezentat Congresului II al Asociaţiei Curţilor Constituţionale Francofone raportul "Accesul la judecătorul constituţional: modalităţi şi proceduri". PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Pavel BARBALAT