Hotărîre nr.40 din 07.12.2000 pentru controlul constituţionalităţii art. XV din Legea nr.934-XIV din 14 aprilie 2000 "Pentru modificarea unor acte legislative"

HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru controlul constituţionalităţii art. XV din Legea nr. 934-XIV din 14 aprilie 2000 "Pentru modificarea unor acte legislative" Nr.40 din 07.12.2000 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.157-159/43 din 21.12.2000 * * * În numele Republicii Moldova, Curtea Constituţională în componenţa: Gheorghe SUSARENCO - preşedinte Nicolae CHISEEV - judecător-raportor Constantin LOZOVANU - judecător Ion VASILATI - judecător-raportor cu participarea Corinei Popa, grefier, Raisei Botezatu, judecător, reprezentant al Curţii Supreme de Justiţie, Alexei Potîngă, avocat parlamentar, autorii sesizării, Ion Creangă, reprezentantul permanent al Parlamentului la Curtea Constituţională, în prezenţa lui Grigore Nistor, şef de sector în Direcţia juridică a Cancelariei de Stat, conducîndu-se după art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art. 16 alin. (1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă plenară deschisă dosarul pentru controlul constituţionalităţii art. XV din Legea nr. 934-XIV din 14 aprilie 2000 "Pentru modificarea unor acte legislative".* ------------------ * M.O., 2000, nr. 70-72, art. 509. Temei pentru examinarea dosarului au servit sesizările Curţii Supreme de Justiţie şi avocatului parlamentar Alexei Potîngă, depuse în conformitate cu art. 24 şi 25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art. 38 şi 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale. Prin decizia Curţii Constituţionale din 14 septembrie 2000 sesizările au fost admise pentru examinare în fond, conexate într-un dosar şi înscrise în ordinea de zi. În procesul examinării preliminare a sesizărilor Curtea Constituţională a solicitat puncte de vedere Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Ministerului Justiţiei, Procuraturii Generale şi Federaţiei Generale a Sindicatelor. Examinînd materialele dosarului, audiind comunicarea prezentată de judecătorii-raportori şi argumentele expuse de părţi, Curtea Constituţională a c o n s t a t a t : 1. La 14 aprilie 2000 Parlamentul a adoptat Legea nr. 934-XIV "Pentru modificarea unor acte legislative" (în continuare - Legea nr. 934-XIV), prin art. XV al căreia în Legea nr. 544-XIII din 20 iulie 1995 "Cu privire la statutul judecătorului"** au fost operate următoarele modificări: ------------------------- ** M.O. , 1995, nr. 59-60, art. 664, 1998, nr. 44-46, art. 326. - din art. 26 se exclude alin. (4), potrivit căruia judecătorului demisionat sau pensionat i se plăteşte o indemnizaţie unică de concediere egală cu produsul înmulţirii salariului său mediu lunar la numărul de ani complet lucraţi în funcţia de judecător, dar nu mai puţin de 6 salarii medii lunare. Totodată, judecătorului demisionat şi reîntors în funcţie i se ia în calculul indemnizaţiei unice de concediere timpul activităţii în funcţia de judecător de la data încetării ultimei demisii. Alin. (5) - (13) devin, respectiv, alin. (4) - (12); - din art. 30 se exclude alin. (3), potrivit căruia, dacă judecătorul este de acord, el poate primi în schimbul locuinţei un împrumut fără dobîndă de la bugetul de stat ca să-şi cumpere sau să-şi construiască un apartament cooperatist sau o casă, împrumutul urmînd să fie rambursat de la bugetul local în cazul în care acesta a lucrat în funcţia de judecător cel puţin 10 ani. Alin. (4) şi (5) devin, respectiv, alin. (3) şi (4); - alin. (3) din art. 30 va avea următorul cuprins: "(3) în cazul în care judecătorului nu i se acordă spaţiu locativ în condiţiile alin. (1), în perioada de pînă la primirea locuinţei, el are dreptul la compensarea din contul instituţiei în care activează a cheltuielilor pentru închirierea (subînchirierea) unei locuinţe provizorii, în cuantumul prevăzut de contractul de închiriere (subînchiriere) a locuinţei, dar care să nu depăşească salariul de funcţie al chiriaşului"; - se exclude art. 31, potrivit căruia judecătorul şi membrii familiei sale beneficiază de asistenţă medicală gratuită la nivel minim necesar şi de alte garanţii sociale prevăzute de Legea serviciului public; - din art. 33 alin. (2) se exclude lit. a), potrivit căreia, în caz de deces al judecătorului, suma de asigurare se plăteşte familiei lui, sub forma unei indemnizaţii unice, reieşind din salariul lui mediu, egale cu produsul înmulţirii salariului lui mediu anual la numărul de ani lucraţi în funcţia de judecător, dar nu mai puţin de 15 salarii medii anuale. Acest mod de plată se aplică şi în cazul decesului judecătorului demisionat şi pensionat. Lit. b) - f) devin, respectiv, lit. a) - e). 2. Curtea Supremă de Justiţie, în sesizarea sa, solicită controlul constituţionalităţii art. XV din Legea nr. 934-XIV din 14 aprilie 2000, considerînd că modificările operate de legiuitor, prin care a exclus art. 26 alin. (4), art. 30 alin. (3), art. 31 şi art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 544-XIII din 20 iulie 1995 "Cu privire la statutul judecătorului", intră în contradicţie cu dispoziţiile art. 116 din Constituţie şi constituie o încălcare a garanţiilor constituţionale ale independenţei judecătorului. Drept argument Curtea Supremă de Justiţie invocă hotărîrile Curţii Constituţionale nr. 19 din 29 aprilie 1999 şi nr. 4 din 27 ianuarie 2000, prin care aceasta s-a pronunţat asupra aspectului juridic al problemei privind statutul judecătorului, consfinţit de Constituţie, asupra garanţiilor sociale ale independenţei lui şi a subliniat că normele privind protecţia de stat, asigurarea materială şi socială a judecătorului, inclusiv asigurarea cu pensie, îşi menţin puterea juridică şi nu pot fi anulate sau modificate. Curtea Supremă de Justiţie consideră de asemenea că art. XV din Legea nr. 934-XIV pune judecătorii în condiţii inegale cu alte categorii de funcţionari. Astfel, prin prevederile articolului contestat judecătorii au fost lipsiţi de dreptul la indemnizaţia unică de concediere şi la alte garanţii sociale, prevăzute anterior de art. 26 alin. (4) şi art. 31 din Legea cu privire la statutul judecătorului, în timp ce art. 30 din Legea cu privire la statutul deputatului şi art. 25 din Legea serviciului public prevăd pentru deputaţi şi, respectiv, pentru funcţionarii publici dreptul la o indemnizaţie unică de concediere, iar potrivit art. 1 din Legea nr. 760-XIV din 24 decembrie 1999, o astfel de indemnizaţie este prevăzută şi pentru membrii Guvernului. În opinia Curţii Supreme de Justiţie, dispoziţiile art. XV din Legea nr. 934-XIV contravin de asemenea art. 54 din Constituţie, art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 14 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, art. 6 din Convenţia Europeană pentru Drepturile şi Libertăţile Fundamentale ale Omului, care statuează dreptul oricărei persoane ca litigiul în care se află să fie examinat în mod echitabil de către un tribunal competent, independent şi imparţial, iar statul - parte la aceste acte internaţionale are obligaţia pozitivă de a asigura funcţionarea unui sistem judecătoresc independent şi imparţial. Avocatul parlamentar Alexei Potîngă în sesizarea sa califică prevederile art. XV din Legea nr. 934-XIV drept contrare art. 6, art. 114 şi art. 116 din Constituţie, întrucît ele încalcă principiul constituţional al independenţei judecătorului. 3. Raportînd prevederile supuse controlului constituţionalităţii la dispoziţiile Legii Supreme, Curtea Constituţională relevă următoarele. Dispoziţiile art. XV din Legea nr. 934-XIV, prin care au fost operate modificări în art. 26, art. 30, art. 31 şi art. 33 din Legea cu privire la statutul judecătorului, ţin de principiul constituţional al independenţei autorităţii judecătoreşti. Bazele constituţionale ale statutului instanţei judecătoreşti şi statutul judecătorului sînt reglementate expres în Constituţia Republicii Moldova într-un capitol special "Autoritatea judecătorească". În art. 114 din Constituţie se statuează dreptul exclusiv al instanţelor judecătoreşti la înfăptuirea justiţiei. Fiind parte componentă a puterii de stat, puterea judecătorească influenţează direct exercitarea drepturilor şi libertăţilor omului, fapt ce impune asigurarea autonomiei şi independenţei sale, reglementarea constituţională a limitelor şi principiilor activităţii ei. În exercitarea atribuţiilor sale judecătorul dispune de un statut juridic special, consacrat de art. 116 din Constituţie şi de Legea cu privire la statutul judecătorului. Constituţia şi Legea cu privire la statutul judecătorului consfinţesc un sistem de garanţii ale independenţei judecătorului, care se asigură prin procedura de înfăptuire a justiţiei, prin interzicerea oricărei imixtiuni în activitatea de înfăptuire a justiţiei, prin procedeul de numire şi încetare a calităţii de judecător, prin dreptul judecătorului de a demisiona, prin declararea principiului inviolabilităţii judecătorului, prin asigurarea materială şi socială a judecătorului. Statutul judecătorului, protecţia de stat şi asigurarea lui materială şi socială au făcut deja obiectul unei cauze examinate de Curtea Constituţională. În Hotărîrea nr. 19 din 29 aprilie 1999 "Privind controlul constituţionalităţii prevederilor art. 2 alin. (2) şi art. 52 din Legea bugetului pe anul 1999 nr. 216-XIV din 12 decembrie 1998" Curtea a estimat că prevederile legii despre stabilirea unor garanţii materiale ale independenţei judecătorului rezidă în primul rînd în faptul că ele trebuie să reflecte înaltul statut al judecătorului, trebuie să fie asigurate şi respectate necondiţionat. Este absolut inadmisibil de a diminua protecţia juridică a statutului judecătorului, consfinţit în Legea cu privire la statutul judecătorului, în procesul adoptării unor legi noi şi altor acte juridice normative. Acest punct de vedere a fost reiterat de Curtea Constituţională şi în Hotărîrea nr. 4 din 27 ianuarie 2000 "Privind controlul constituţionalităţii unor prevederi din legile care reglementează asigurarea cu pensii a judecătorilor, procurorilor, anchetatorilor Procuraturii şi funcţionarilor publici", în care s-a accentuat că principiul independenţei judecătorului, consfinţit în art. 116 din Constituţie şi în Legea cu privire la statutul judecătorului, este un element special al statutului său juridic şi condiţia principală a independenţei autorităţii judecătoreşti. Societatea şi statul, înaintînd faţă de judecător şi faţă de activitatea sa profesională exigenţe sporite, sînt obligate să-i asigure garanţii corespunzătoare pentru exercitarea activităţii de înfăptuire a justiţiei. Adoptînd Legea nr.934-XIV, art. XV, legiuitorul însă n-a ţinut cont de hotărîrile Curţii Constituţionale nr. 19 din 29 aprilie 1999 şi nr. 4 din 27 ianuarie 2000 şi a încălcat dispoziţiile Constituţiei şi Legii cu privire la statutul judecătorului, care reglementează independenţa autorităţii judecătoreşti. Dispoziţiile constituţionale consfinţite în Legea cu privire la statutul judecătorului creează un mecanism de protecţie a independenţei judecătorului în calitatea sa de autoritate judecătorească. Principiul independenţei, statuat în art. 116 din Constituţie, este condiţia principală a independenţei judecătorului şi autonomiei autorităţii judecătoreşti. Prevederile art. XV alin. 1 din Legea nr. 934-XIV, prin care se exclude art. 26 alin. (4) din Legea nr. 544-XIII "Cu privire la statutul judecătorului", încalcă normele protecţiei de stat a judecătorului, garanţiile materiale ale independenţei sale. Art. 26 alin. (4) din această lege prevedea că judecătorului demisionat sau pensionat i se plăteşte o indemnizaţie unică de concediere. Prin norma contestată judecătorul demisionat sau pensionat a fost privat de indemnizaţia unică de concediere, astfel el fiind pus în mod nejustificat în condiţii inegale cu alte categorii de funcţionari. Lipsindu-l pe judecător de indemnizaţia unică de concediere, legiuitorul a încălcat dispoziţiile art. 114 şi 116 din Constituţie, restrîngînd în mod inadmisibil drepturile judecătorului, consfinţite de Constituţie, şi lezînd interesele acestuia. Curtea relevă, totodată, că stabilirea şi modificarea cuantumului indemnizaţiei unice de concediere pentru judecătorul demisionat sau pensionat este de competenţa legiuitorului. În conformitate cu dispoziţiile contestate ale art. XV alin. 3 şi alin. 4 din Legea nr. 934-XIV, din Legea cu privire la statutul judecătorului au fost excluse următoarele articole: art. 31, potrivit căruia judecătorul şi membrii familiei sale beneficiază de asistenţă medicală gratuită la nivel minim necesar şi de alte garanţii sociale prevăzute de Legea serviciului public; art. 33 alin. (2) lit. a), conform căruia, în caz de deces al judecătorului, suma de asigurare se plăteşte familiei lui, sub forma unei indemnizaţii unice. Curtea Constituţională apreciază că drepturile judecătorului şi membrilor familiei sale la asistenţa medicală gratuită şi asigurarea de stat obligatorie derivă din responsabilitatea majoră şi riscul sporit pe care-l comportă exercitarea obligaţiilor funcţionale de judecător. Aceste drepturi sînt determinate şi de particularităţile statutului judecătorului, care de asemenea impune o protecţie juridică specială. Astfel, privînd judecătorul şi membrii familiei sale de dreptul la asistenţa medicală gratuită şi la indemnizaţia unică de asigurare, legiuitorul a încălcat art. 114 şi 116 din Constituţie. 4. Art. 30 alin. (3) din Legea cu privire la statutul judecătorului, în redacţia veche, prevedea că, dacă judecătorul este de acord, el poate primi în schimbul locuinţei un împrumut fără dobîndă de la bugetul de stat ca să-şi cumpere sau să-şi construiască un apartament cooperatist sau o casă, împrumutul urmînd să fie rambursat de la bugetul local, în cazul în care acesta a lucrat în funcţia de judecător cel puţin 10 ani. În opinia autorilor sesizărilor, noua redacţie a acestui articol, potrivit căruia, în cazul în care judecătorului nu i se acordă spaţiu locativ în condiţiile alin. (1), în perioada de pînă la primirea locuinţei, el are dreptul la compensarea din contul instituţiei în care activează a cheltuielilor pentru închirierea (subînchirierea) unei locuinţe provizorii, în cuantumul prevăzut de contractul de închiriere (subînchiriere) a locuinţei, dar care să nu depăşească salariul de funcţie al chiriaşului, restrînge dreptul judecătorului la asigurarea de către stat cu spaţiu locativ. Curtea Constituţională nu poate reţine acest argument din următoarele considerente. Dispoziţiile art. 30 alin. (3) în redacţia Legii nr. 934-XIV, prin care se stabilesc modul şi cuantumul compensării cheltuielilor judecătorului pentru închiriere (subînchiriere), au un caracter provizoriu (pentru perioada de pînă la oferirea spaţiului locativ), menţin condiţiile şi dreptul judecătorului la asigurarea cu locuinţă şi, prin urmare, ele nu încalcă dreptul său constituţional la asigurarea cu locuinţă. Prevederile art. 30 alin. (3), care ofereau judecătorului dreptul de a lua un împrumut fără dobîndă pentru procurarea sau construcţia unui apartament cooperatist sau a unei case individuale, aveau un caracter condiţional. Excluderea lor din lege nu poate fi calificată ca o încălcare a dreptului judecătorului la spaţiu locativ. Pentru motivele arătate, conducîndu-se după prevederile art. 140 din Constituţie, art. 26 alin. (4) şi (5) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art. 62 şi art. 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională H O T Ă R Ă Ş T E : 1. Recunoaşte constituţionale prevederile art. XV alin. 2 din Legea nr. 934-XIV din 14 aprilie 2000 "Pentru modificarea unor acte legislative", potrivit cărora art. 30 alin. (3) din Legea nr.544-XIII din 20 iulie 1995 "Cu privire la statutul judecătorului" se expune într-o nouă redacţie. 2. Declară neconstituţionale următoarele prevederi ale art. XV din Legea nr. 934-XIV din 14 aprilie 2000 "Pentru modificarea unor acte legislative": a) alin. 1, prin care se exclude art. 26 alin. (4) din Legea nr.544-XIII din 20 iulie 1995 "Cu privire la statutul judecătorului"; b) alin. 3, prin care se exclude art. 31 din Legea nr. 544-XIII din 20 iulie 1995 "Cu privire la statutul judecătorului"; c) alin. 4, prin care se exclude art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 544-XIII din 20 iulie 1995 "Cu privire la statutul judecătorului". 3. Prezenta Hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova". PREŞEDINTE Gheorghe SUSARENCO Chişinău, 7 decembrie 2000. Nr. 40.