BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.42/9 din 24.09.2009 cu privire la rezultatele controlului tematic privind respectarea modului de aplicare a primelor de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto internă

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
24.09.2009

COMISIA NAŢIONALĂ
A PIEŢEI FINANCIARE

H O T Ă R Î R E

cu privire la rezultatele controlului tematic privind respectarea

modului de aplicare a primelor de asigurare obligatorie

de răspundere civilă auto internă

nr. 42/9  din  24.09.2009

 (în vigoare 02.10.2009) 

Monitorul Oficial nr.152 art.689 din 02.10.2009

* * *

Ca urmare a examinării petiţiilor privind abaterile de la legislaţia în vigoare în activitatea de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto internă, în temeiul Ordonanţei Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (C.N.P.F.) nr.28/1-O din 16.06.20091 şi a Ordinului Preşedintelui C.N.P.F. nr.47 din 17.06.2009, a fost efectuat controlul privind respectarea modului de aplicare a primelor de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto internă de către 20 de asigurători autorizaţi (în continuare – societăţi de asigurare), care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, pentru perioada de activitate 01.01.2009 – 31.05.2009.

____________________

1 M.O., 2009, nr.106, art.475

Conform rapoartelor financiare, în perioada ianuarie-mai a anului 2009 societăţile de asigurare au încasat prime brute subscrise pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto internă în sumă de 69,5 mil. lei, înregistrînd o descreştere cu 4,1 mil.lei (5,6%) faţă de perioada similară a anului precedent. Despăgubirile de asigurare plătite au înregistrat o creştere cu 4,7 mil.lei (19,1%), constituind suma de 29,9 mil. lei. Raportul dintre primele brute subscrise şi despăgubirile de asigurare plătite a reprezentat 43,1%. La 31.05.2009 societăţile de asigurare deţineau un portofoliu de 173646 contracte în vigoare, sau cu 2032 mai puţine decît la 31.05.2008.

Ca rezultat al implementării Metodologiei de calcul al primei de asigurare de bază şi al coeficienţilor de rectificare pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.318 din 17.03.20082, şi Hotărîrii C.N.P.F. nr.53/5 din 31.10.20083 "Privind stabilirea primei de asigurare de bază şi valoarea coeficienţilor de rectificare aferenţi asigurării obligatorii de răspundere civilă auto internă şi externă" în vigoare din 01.01.2009 (în continuare – Hotărîrea C.N.P.F. nr.53/5 din 31.10.2008), prima de asigurare pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto internă la 14 categorii de autovehicule s-a micşorat în mediu cu pînă la 24% faţă de primele aplicate anterior.

____________________

2 M.O., 2008, nr.61-62, art.392

3 M.O., 2008, nr.226-229, art.669

Reieşind din rezultatele controlului privind activitatea de contractare a asigurărilor în clasa de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, conducerea societăţilor supuse controlului n-a asigurat în deplină măsură supravegherea activităţii personalului propriu şi intermediarilor în asigurări în vederea respectării conforme a prevederilor legislaţiei în vigoare la desfăşurarea activităţii menţionate şi n-a întreprins măsuri eficiente pentru organizarea procedurilor de control intern, în consecinţă fiind admise încălcări ale actelor legislative şi normative.

Astfel, în urma controlului selectiv al contractelor de asigurare încheiate, s-a constatat că, contrar prevederilor art.11 alin.(2), alin.(3) şi art.12 alin.(1) din Legea nr.414-XVI din 22.12.20064 "Cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule" (în continuare – Legea nr.414-XVI din 22.12.2006) şi pct.2, pct.3, pct.4, pct.5, pct.6 din Anexa nr.1 la Hotărîrea C.N.P.F. nr.53/5 din 31.10.2008, toate 20 de societăţi de asigurare verificate, în cazul a 333 de contracte, au încasat prime de asigurare sub cuantumul primelor calculate în funcţie de prima de asigurare de bază şi coeficienţii de rectificare. Devierile, înregistrate ca urmare a aplicării incorecte a coeficienţilor de rectificare, au atins mărimi de pînă la 61% din prima stabilită, suma totală fiind de 129,7 mii lei, din care: S.I.A. "MOLDASIG" S.R.L. – 50,9 mii lei; C.M.A. "EXIM-ASINT" S.A. – 35,6 mii lei; S.A.R. "DONARIS GROUP" S.A. – 7,8 mii lei; C.A. "TRANSELIT" S.R.L. – 6,0 mii lei; C.A. "GALAS" S.A. – 5,2 mii lei; C.A. "AUTO-SIGURANTA" S.A. – 3,7 mii lei; C.A. "EDICT" S.R.L. – 3,3 mii lei; C.A. "GARANŢIE" S.R.L. – 2,3 mii lei; C.I.A. "ASITO" S.A. – 2,1 mii lei; C.A. "ARTAS" S.R.L. – 1,9 mii lei; C.A. "KLASSIKA ASIGURĂRI" S.R.L. – 1,8 mii lei; C.A. "EUROASIG GRUP" S.R.L. – 1,8 mii lei; Î.M.C.A. "I.P.B. DELTA ASIGURĂRI" S.A. – 1,7 mii lei; C.A. "MOLDOVA-ASTROVAZ" S.R.L. – 1,6 mii lei; C.A. "ASTERRA GRUP" S.R.L. – 1,5 mii lei; C.A. "GRAWE CARAT ASIGURĂRI" S.A. – 1,2 mii lei; Compania "A.G. VITORIASIG" S.R.L. – 0,4 mii lei; S.A. "MOLDCARGO" S.R.L. – 0,4 mii lei; C.A. "VICTORIA ASIGURĂRI" S.R.L. – 0,7 mii lei şi S.C.A. "ALIANŢA MOLDCOOP" S.R.L. – 0,1 mii lei. Concomitent, S.I.A. "MOLDASIG" S.R.L. şi C.M.A. "EXIM-ASINT" S.A. au acordat şi reduceri de pînă la 25% din prima de asigurare.

____________________

4 M.O., 2007, nr.32-35, art.112

Totodată, în rezultatul examinării petiţiilor, s-a stabilit că în cadrul achiziţionării serviciilor de asigurare prin metoda cererii ofertelor de preţuri au acordat reduceri neîntemeiate persoanelor juridice, calculate în procente faţă de suma totală a primelor de asigurare spre încasare, în mărime de 12 – 21%, C.A. "GRAWE CARAT ASIGURĂRI" S.A. – 20,3 mii lei, S.I.A. "MOLDASIG" S.R.L. – 8,2 mii lei şi C.A. "TRANSELIT" S.R.L. – 17,3 mii lei.

Societăţile de asigurare C.A. "MOLDOVA-ASTROVAZ" S.R.L. şi C.A. "ARTAS" S.R.L au eliberat poliţe de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto internă gratuit, ca bonus pentru asigurarea facultativă auto CASCO, astfel fiind încălcate prevederile art.9 alin.(5) şi art.11 alin.(3) din Legea nr.414-XVI din 22.12.2006, ca urmare prima de asigurare neîncasată constituind 4,1 mii lei şi, respectiv, 0,2 mii lei.

La încheierea contractelor de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto internă cu persoane juridice care activează în domeniul transportului internaţional de mărfuri şi pasageri, societăţile de asigurare Î.M.C.A. "I.P.B. DELTA ASIGURĂRI" S.A. şi C.A. "GRAWE CARAT ASIGURĂRI" S.A., contrar prevederilor art.12 alin.(3) din Legea nr.414-XVI din 22.12.2006, au acordat reduceri de pînă la 60% din prima asiguraţilor care nu se încadrează în categoria de transportatori internaţionali şi n-au făcut dovada deţinerii poliţei de asigurare Carte Verde valabile pentru o perioadă de 12 luni, fiind diminuate primele de asigurare cu 1,3 mii lei şi, respectiv, 1,1 mii lei.

Nerespectînd prevederile art.9 alin.(1) şi alin.(2) din Legea nr.414-XVI din 22.12.2006, 9 societăţi de asigurare au încheiat contracte de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto pentru o perioadă mai mică de 12 luni pentru autovehicule care nu sînt utilizate în activităţi agricole sezoniere şi nu sînt înmatriculate cu numere temporare, ceea ce a condus la încasarea primei de asigurare diminuate cu pînă la 94% din prima de asigurare pentru 39 contracte de asigurare în sumă de 11,1 mii lei, şi anume: C.A. "EUROASIG GRUP" S.R.L. – 3,0 mii lei; Î.M.C.A. "I.P.B. DELTA Asigurări" S.A. – 1,9 mii lei; C.M.A. "EXIM-ASINT" S.A. – 1,5 mii lei; S.A.R. "DONARIS GROUP" S.A. – 1,3 mii lei; C.A. "TRANSELIT" S.R.L. – 1,2 mii lei; C.A. "MOLDOVA-ASTROVAZ" S.R.L. – 1,2 mii lei; S.C.A. "ALIANŢA MOLDCOOP" S.R.L. – 0,8 mii lei; C.A. "GRAWE CARAT ASIGURĂRI" S.A. – 0,2 mii lei; S.A. "MOLDCARGO" S.R.L. – 0,1 mii lei.

Contrar prevederilor art.9 alin.(1) din Legea nr.414-XVI din 22.12.2006, C.A. "GARANŢIE" S.R.L. a încheiat un contract de asigurare pe termen scurt pentru 9 autovehicule, pe o perioadă de 10 luni, cu achitarea primelor de asigurare în cuantum anual. Astfel, asigurătorul neîntemeiat a micşorat termenul de acţiune a contractului de asigurare şi răspunderea pe cazurile asigurate.

Sistemul bonus-malus prevede stimularea asiguraţilor, care într-o perioadă de cel puţin 12 luni nu au produs accidente de circulaţie (bonus) şi aplicarea măsurilor punitive asiguraţilor pentru unul sau mai multe cazuri asigurate (malus).

Aplicarea acestui sistem a permis societăţilor de asigurare de a modifica, cu începere de la 20.05.2009, prima de asigurare la încheierea contractului de asigurare în funcţie de istoricul daunelor fiecărui asigurat în parte pentru perioada precedentă de asigurare.

Societatea de asigurări "MOLDCARGO" S.R.L., anticipat aplicării sistemului bonus – malus, în două cazuri a acordat reduceri anuale de 5% din prima de asigurare, iar C.I.A. "ASITO" S.A. a încheiat 9 contracte de asigurare cu acordarea coeficientului de reducere (bonus) în mărime de 5% fără a solicita de la asigurat informaţia privind cazurile asigurate pe contractul precedent şi declaraţia pe propria răspundere, semnată de asigurat, care să ateste lipsa contractelor de asigurare, nefiind respectate prevederile pct.10 şi pct.11 din Regulamentul privind aplicarea sistemului bonus-malus la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, aprobat prin Hotărîrea C.N.P.F. nr.13/2 din 03.04.20085.

____________________

5 M.O., 2008, nr.90, art.275

La încetarea contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă ca urmare a înstrăinării autovehiculului, C.A. "MOLDOVA-ASTROVAZ" S.R.L., S.I.A. "MOLDASIG" S.R.L., C.A. "GRAWE CARAT ASIGURĂRI" S.A., C.A. "ASTERRA GRUP" S.R.L. şi C.A. "AUTO-SIGURANTA" S.A. nu au asigurat restituirea asiguratului a primei pentru lunile complete de pînă la expirarea contractului, eliberînd posesorului nou poliţă de asigurare în valoare de 10 lei, prin ce au fost încălcate prevederile art.10 alin.(3) din Legea nr.414-XVI din 22.12.2006.

Cu toate că prevederile art.9 alin.(5) şi art.13 alin.(1) şi alin.(2) din Legea nr.414-XVI din 22.12.2006 stabilesc expres că prima de asigurare se plăteşte integral pentru toată perioada de asigurare specificată în poliţa de asigurare, C.I.A. "ASITO" S.A, S.A.R. "DONARIS GROUP" S.A. şi Compania "A.G. VITORIASIG" S.R.L. în unele cazuri au eliberat poliţa de asigurare fără a fi respectată condiţia respectivă.

În perioada supusă controlului C.A. "EUROASIG GRUP" S.R.L., S.I.A. "MOLDASIG" S.R.L., C.A. "AUTO-SIGURANTA" S.A. şi S.A.R. "DONARIS GROUP" S.A. au încheiat contracte de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto internă în lipsa cererii depuse de către asigurat, nefiind respectate prevederile art.8 alin.(3) din Legea nr.414-XVI din 22.12.2006.

Contrar art.8 alin.(5) din Legea nr.414-XVI din 22.12.2006, C.A. "ASTERRA GRUP" S.R.L., C.A. "AUTO-SIGURANTA" S.A., S.I.A. "MOLDASIG" S.R.L., C.A. "ARTAS" S.R.L., C.M.A. "EXIM-ASINT" S.A. şi C.A. "TRANSELIT" S.R.L. nu au întreprins măsuri eficiente pentru respectarea conformă a formularelor de cereri şi de contracte de asigurare, potrivit formei şi conţinutului unic stabilit prin Hotărîrea C.N.P.F. nr.20/5 din 16.05.20086 "Cu privire la aprobarea formei şi conţinutului cererilor de asigurare şi poliţelor de asigurare la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule" (în continuare – Hotărîrea C.N.P.F. nr.20/5 din 16.05.2008).

____________________

6 M.O., 2008, nr.143-144, art.410

În unele cazuri societăţile de asigurare n-au respectat completarea conformă a cerinţelor stabilite în cererile şi contractele de asigurare, nefiind indicată caracteristica tehnică a autovehiculului, dreptul de posesie al acestuia, numărul limitat sau nelimitat de persoane admise să utilizeze autovehiculul, termenul de valabilitate a poliţei de asigurare, mărimea primei de asigurare contractată şi data achitării acesteia, încălcîndu-se astfel prevederile anexelor nr.1 şi nr.3 la Hotărîrea C.N.P.F. nr.20/5 din 16.05.2008.

S.A.R. "DONARIS GROUP" S.A. şi C.M.A. "EXIM-ASINT" S.A. au încheiat contracte de asigurare cu întreprinderi de transport care au în gestiune mai multe autovehicule fără a anexa la cerere copiile de pe paşapoartele tehnice ale tuturor autovehiculelor pentru care se solicită asigurarea, fiind încălcate prevederile pct.2 din Anexa nr.1 la Hotărîrea C.N.P.F. nr.20/5 din 16.05.2008.

Contrar prevederilor pct.10.4 şi pct.10.5 din Anexa nr.3 la Hotărîrea C.N.P.F. nr.20/5 din 16.05.2008, C.A. "EDICT" S.R.L. a încheiat contracte de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto internă într-un singur exemplar şi în lipsa semnăturii asiguratului.

În baza constatărilor expuse, în temeiul prevederilor art.1 alin.(1), art.3, art.4 alin.(1) şi alin.(2), art.8 lit.b) şi lit.f), art.9 alin.(1) lit.d) şi lit.r), art.21 alin.(1), art.22 alin.(1) şi alin.(2) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 "Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare"7, art.54 alin.(2) lit.c), art.55 alin.1) din Legea nr.407-XVI din 21.12.2006 "Cu privire la asigurări"8, pct.5 lit.b), pct.7.3 lit.h) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, aprobat prin Hotărîrea C.N.P.F. nr.48/5 din 27.09.20079, Comisia Naţională a Pieţei Financiare

____________________

7 Republicată în M.O., 2007, nr.117-126 BIS

8 M.O., 2007, nr.47-49, art.213

9 M.O., 2007, nr.157-160, art.587

HOTĂRĂŞTE:

1. Se sancţionează societăţile de asigurare, reieşind din volumul şi caracterul încălcărilor constatate, după cum urmează:

- S.I.A. "MOLDASIG" S.R.L., C.M.A. "EXIM-ASINT" S.A., C.A. "GRAWE CARAT ASIGURĂRI" S.A., C.A. "TRANSELIT" S.R.L. – cu amendă în mărime de 10,0 mii lei;

- C.A. "AUTO-SIGURANTA" S.A., S.A.R. "DONARIS GROUP" S.A., C.A. "MOLDOVA-ASTROVAZ" S.R.L. - cu amendă în mărime de 5,0 mii lei;

- C.A. "ARTAS" S.R.L., C.I.A. "ASITO" S.A., S.A. "MOLDCARGO" S.R.L., C.A. "GARANŢIE" S.R.L., Î.M.C.A. "I.P.B. DELTA ASIGURĂRI" S.A., Compania "A.G. VITORIASIG" S.R.L., C.A. "ASTERRA GRUP" S.R.L., C.A. "EUROASIG GRUP" S.R.L. – cu amendă în mărime de 2,0 mii lei;

- S.C.A. "ALIANŢA MOLDCOOP" S.R.L., C.A. "EDICT" S.R.L., C.A. "GALAS" S.A., C.A. "KLASSIKA ASIGURĂRI" S.R.L., C.A. "VICTORIA ASIGURĂRI" S.R.L. – cu amendă în mărime de 1,0 mii lei.

2. Se prescrie societăţilor de asigurare nominalizate la pct.1 întreprinderea măsurilor privind înlăturarea încălcărilor reflectate în actul de control şi asigurarea respectării necondiţionate a prevederilor actelor legislative şi normative.

3. Societăţile de asigurare nominalizate vor informa Comisia Naţională a Pieţei Financiare despre măsurile întreprinse în termen de o lună din data intrării în vigoare a prezentei hotărîri.

4. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Departamentului supraveghere asigurări.

5. Prezenta hotărîre intră în vigoare din data publicării.