Hotărîre nr.5 din 28.02.2006 privind controlul constituţionalităţii art.3 alin.13 şi art.68 alin.(10)-(13) din Legea nr.199-XIV din 18 noiembrie 1998 "Cu privire la piaţa valorilor mobiliare"

Hotărîre privind controlul constituţionalităţii art.3 alin.13 şi art.68 alin.(10)-(13) din Legea nr.199-XIV din 18 noiembrie 1998 "Cu privire la piaţa valorilor mobiliare"/1 Nr.5 din 28.02.2006 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.39-42/4 din 10.03.2006 * * * ------------------------ /1 M. O., 1999, nr.27-28, art.123 În numele Republicii Moldova, Curtea Constituţională în componenţa: Victor PUŞCAŞ - preşedinte Alina IANUCENCO - judecător Mircea IUGA - judecător-raportor Dumitru PULBERE - judecător Elena SAFALERU - judecător Ion VASILATI - judecător cu participarea grefierului Victoria Botnariuc, deputatului în Parlament Gheorghe Susarenco, autorul sesizării, reprezentantului permanent al Parlamentului la Curtea Constituţională Ion Mîţu, reprezentantului Parlamentului Nadejda Stanciu, membră a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, călăuzindu-se de art.135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, art.4 alin.(1) lit.a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.4 alin.(1) lit.a) şi art.16 alin.(1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă plenară deschisă dosarul pentru controlul constituţionalităţii art.3 alin.13 şi art.68 alin.(10)-(13) din Legea nr.199-XIV din 18 noiembrie 1998 "Cu privire la piaţa valorilor mobiliare". Drept temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea deputatului în Parlament Gheorghe Susarenco, depusă la 13 decembrie 2005, în conformitate cu prevederile art.24 şi art.25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.38 şi art.39 din Codul jurisdicţiei constituţionale. Prin decizia Curţii Constituţionale din 22 decembrie 2005 sesizarea a fost acceptată spre examinare în fond. În procesul examinării preliminare a sesizării au fost solicitate puncte de vedere Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Ministerului Justiţiei, Ministerului Finanţelor, Ministerului Economiei şi Comerţului, Procuraturii Generale, Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, Academiei de Ştiinţe, Universităţii de Stat din Moldova. Examinînd materialele dosarului, audiind informaţia prezentată de judecătorul-raportor şi explicaţiile participanţilor la proces, Curtea Constituţională a constatat: 1. Legea nr.199-XIV din 18 noiembrie 1998 "Cu privire la piaţa valorilor mobiliare" (în continuare - Legea nr.199-XIV) reglementează relaţiile ce apar la emisiunea şi la circulaţia pe teritoriul ţării a valorilor mobiliare, stabileşte dispoziţiile generale privind activitatea pe piaţa valorilor mobiliare, măsurile de protecţie a intereselor investitorilor şi răspunderea pentru încălcarea legislaţiei pe piaţa valorilor mobiliare. La 28 aprilie 2005 Parlamentul a adoptat Legea nr.55-XVI "Pentru modificarea şi completarea Legii nr.199-XIV din 18 noiembrie 1998 "Cu privire la piaţa valorilor mobiliare"/2 (în continuare - Legea nr.55-XVI). ------------------------ /2 M. O., 2005, nr.74-76, art.311 În sesizare se contestă art.3 alin.13 din Legea 199-XIV, care defineşte noţiunea de contract-tip - model de contract stabilit de către Comisia Naţională pentru serviciile de bază prestate participanţilor la piaţa valorilor mobiliare. Condiţiile acestui contract sînt obligatorii pentru părţile contractante şi pot fi completate cu alte condiţii care nu contravin normelor stabilite. De asemenea, se contestă art.68 alin.(10)-(13) din Legea nr.199-XIV în redacţia art.I pct.2 din Legea nr.55-XVI, avînd următorul cuprins: "(10) Companiile fiduciare, pînă la 1 ianuarie 2006: - vor aduce actele lor de constituire în corespundere cu prevederile Codului civil, ale prezentei legi şi ale actelor normative ale Comisiei Naţionale referitoare la activitatea de administrare fiduciară a investiţiilor; - vor informa fondatorii administrării fiduciare, prin scrisori recomandate, despre starea conturilor acestora şi le vor propune, prin intermediul unui document adiţional, modificări şi completări la contractele de instituire a trastului încheiate anterior, în vederea conformării acestora contractului-tip aprobat de Comisia Naţională. (11) Dacă, în termen de 60 de zile de la data expedierii documentului adiţional, fondatorul administrării fiduciare nu îşi exprimă acordul în scris referitor la prelungirea contractului sau la modificările şi completările propuse, contractul încheiat anterior se consideră reziliat, iar administratorul fiduciar transmite fondatorului în cauză, în acelaşi termen, întreg patrimoniul aflat pe contul de evidenţă al acestuia. În cazul în care fondatorul administrării fiduciare refuză expres semnarea documentului adiţional, contractul de instituire a trastului încheiat anterior se consideră reziliat. (12) Alte particularităţi ale modului de aducere a activităţii companiilor fiduciare în conformitate cu prevederile legislaţiei se stabilesc de către Comisia Naţională. (13) În cazul nerespectării prevederilor alin.(10)-(12), licenţele companiilor fiduciare se retrag, iar companiile fiduciare se supun dizolvării în modul prevăzut de legislaţie." alineatul (10) devine alineatul (14)". În opinia semnatarului sesizării, prevederile art.3 alin.13 şi art.68 alin.(10)-(13) din Legea nr.199-XIV vin în contradicţie cu dispoziţiile articolelor 1 alin.(3), 6, 9, 22, 46, 54, 72 alin.(3) lit.i), 114, 126 şi 127 alin.(1) şi (2) din Constituţie, cu prevederile Codului civil, precum şi cu art.17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În sesizare se afirmă că caracterul exclusiv al dreptului de proprietate, menţionat şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, permite titularului să dispună de bunul său în limitele prevăzute de lege, prin putere şi interes propriu, şi nu unui terţ, în speţă statul sau Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. Prin modificările operate prin Legea nr.55-XVI statul nu numai a restrîns fără just motiv drepturile fondatorilor de trast şi ale administratorilor fiduciari, dar şi a aplicat faţă de aceştia sancţiuni pecuniare. Potrivit art.72 alin.(3) din Constituţie, regimul juridic general al proprietăţii, inclusiv restrîngerea dreptului de proprietate, se reglementează doar de către Parlament prin lege organică. În opinia semnatarului sesizării, prin delegarea către Comisia Naţională a atribuţiilor sale exclusive în domeniul reglementării dreptului de proprietate, drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului Parlamentul a încălcat principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat. El consideră că noile reglementări legale aduc restrîngere dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare în favoarea Comisiei Naţionale, care prin Legea nr.55-XVI a fost învestită cu dreptul de a interveni în relaţiile contractuale şi de a-şi impune voinţa nelimitată şi imprevizibilă privind realizarea dreptului de dispoziţie asupra valorilor mobiliare. În şedinţa Curţii Constituţionale, prin extinderea obiectului, semnatarul sesizării a solicitat de asemenea controlul constituţionalităţii art.II din Legea nr.55-XVI, invocînd în argumentare aceleaşi dispoziţii constituţionale. 2. Raportînd prevederile contestate la normele constituţionale, la legislaţia în domeniu şi la actele internaţionale, Curtea relevă că într-un stat democratic de drept protejarea şi promovarea drepturilor şi a libertăţilor omului constituie un principiu fundamental, o valoare supremă. Propunîndu-şi drept obiectiv major constituirea statului de drept, Republica Moldova a aderat la principalele instrumente internaţionale (Declaraţia Universală a Drepturilor Omului/3 şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale/4) şi a consacrat în Constituţie drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, inclusiv principiul privind proprietatea. Art.17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948 statuează că orice persoană are dreptul la proprietate, atît singură, cît şi în asociere cu alţii. Nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa. ------------------------ /3 Tratate internaţionale, 1998, vol.I, pag.11 /4 Idem, pag.341 Art.1 alin.(1) al Protocolului nr.1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din 4 noiembrie 1950/5 statuează că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decît pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. ----------------------- /5 Idem, pag.359 Potrivit art.127 alin.(1) şi (2) din Constituţie, statul ocroteşte proprietatea şi garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular, dacă acestea nu vin în contradicţie cu interesele societăţii. Stabilind principiile fundamentale privind proprietatea şi activitatea economică, bazată pe relaţiile de proprietate, statul asigură reglementarea juridică, controlul şi supravegherea acestei activităţi, impunînd antreprenorilor un şir de obligaţii. Aceste obligaţii sînt stabilite de legislaţia Republicii Moldova. Art.126 alin.(1) şi alin.(2) lit.b) şi c) din Constituţie statuează că economia Republicii Moldova este economie de piaţă, de orientare socială, bazată pe proprietatea privată şi proprietatea publică, antrenate în concurenţă liberă. Statul trebuie să asigure libertatea comerţului şi activităţii de întreprinzător, protecţia concurenţei loiale, crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producţie, protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară. Politica economică este parte componentă a politicii interne şi externe a statului. Direcţiile principale ale politicii interne şi externe a statului se aprobă de Parlament (art.66 din Constituţie), iar realizarea acesteia e asigurată de către Guvern (art.96 din Constituţie), alte autorităţi ale administraţiei publice, inclusiv Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. Legea nr.192-XIV din 12 noiembrie 1998 "Privind Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare"/6 în art.3 reglementează obiectul de activitate al Comisiei Naţionale, care constă în formarea şi realizarea politicii de dezvoltare a pieţei valorilor mobiliare; reglementarea, supravegherea şi controlul pieţei valorilor mobiliare; stabilirea cadrului normativ al activităţii profesioniste pe piaţa valorilor mobiliare. ------------------------ /6 M. O., 1999, nr.22-23, art.91 Prin art.3 alin.13 din Legea nr.199-XIV legiuitorul a abilitat Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare - autoritate a administraţiei publice, împuternicită cu administrarea pieţei valorilor mobiliare, să stabilească şi să aprobe modelul de contract (contract-tip) pentru serviciile de bază prestate participanţiilor la piaţa valorilor mobiliare. Raporturile privind administrarea fiduciară sînt reglementate de legislaţia civilă, şi anume de capitolul XIV din Codul civil/7. ------------------------ /7 M. O., 2002, nr.82-86, art.661 Prin contractul de administrare fiduciară, o parte (fondator al administrării, fiduciant) predă bunuri în administrare fiduciară celeilalte părţi (administrator fiduciar, fiduciar), iar aceasta se obligă să administreze patrimoniul în interesul fondatorului administrării (art.1053 alin.(1) Cod civil). Poate fi dat în administrare fiduciară orice bun, inclusiv o universalitate de bunuri, atît existente la momentul încheierii contractului, cît şi dobîndite în viitor, inclusiv bunurile dobîndite de administratorul fiduciar în exercitarea contractului. Patrimoniul dat în administrare fiduciară include şi bunurile care, în calitate de echivalent sau în urma unor acte juridice, iau locul bunurilor originale (art.1055 alin.(1) şi (2) Cod civil). În raporturile cu terţii, administratorul fiduciar are prerogativele unui proprietar. Dacă nu manifestă faţă de interesele fiduciantului diligenţa de care dă dovadă în afacerile proprii, fiduciarul este obligat să repare prejudiciul cauzat astfel (art.1056 alin.(2) din Codul civil). Aşadar, fondatorul administrării fiduciare este proprietarul bunurilor date în administrare fiduciară, însă şi administratorul fiduciar în raporturile cu terţii are prerogativele unui proprietar. Potrivit art.315 din Codul civil, care defineşte conţinutul dreptului de proprietate, proprietarul are drept de posesiune, de folosinţă şi de dispoziţie asupra bunului (alin.(1)). În hotărîrile sale anterioare Curtea Constituţională a remarcat că prin proprietate privată asupra unui bun se înţelege dreptul persoanei de a-şi exercita nestingherit atributele dreptului de proprietate (posesie, folosinţă şi dispoziţie) în mod exclusiv şi perpetuu, prin putere şi interes propriu, în condiţiile legii. Prin dreptul de dispoziţie asupra proprietăţii se înţelege posibilitatea general recunoscută şi garantată a proprietarului de a întreprinde asupra bunurilor pe care le deţine orice acţiuni cu consecinţe juridice, inclusiv acţiuni de vînzare-cumpărare, donaţie, schimb etc. Caracterul absolut al dreptului de proprietate semnifică deţinerea exclusivă şi completă de către titular a tuturor atributelor ce alcătuiesc conţinutul dreptului său de proprietate, atribute pe care titularul le exercită în putere proprie şi în interes propriu. Prin Legea nr.55-XVI, art.68 din Legea nr.199-XIV a fost completat cu patru alineate noi, (10)-(13), motivate de legiuitor prin protejarea intereselor investitorilor - proprietari ai valorilor mobiliare. Potrivit art.68 alin.(11) din Legea nr.199-XIV, dacă în termen de 60 de zile de la data expedierii documentului adiţional, fondatorul administrării fiduciare nu îşi exprimă acordul în scris referitor la prelungirea contractului sau la modificările şi completările propuse, contractul încheiat anterior se consideră reziliat. Contractul fiind acordul de voinţă realizat între două sau mai multe persoane, prin care se stabilesc, se modifică sau se sting raporturi juridice, dă naştere unor obligaţii. Interdependenţa între categoriile juridice "contract" şi "obligaţie" este reglementată de art.514 şi art.678 din Codul civil. Liberul acord de voinţă al părţilor raporturilor contractuale îndreptate spre producerea efectelor juridice dă naştere unor drepturi şi obligaţii reciproce. Astfel, însăşi natura noţiunii juridice de "contract" şi obligaţiile pe care acesta le presupune determină principiul forţei obligatorii a contractului. Prin contractul încheiat legal părţile contractante îşi asumă obligaţia de a executa toate clauzele stipulate în el. Rezilierea contractului presupune încetarea raporturilor contractuale între părţi şi, implicit, a drepturilor şi obligaţiilor reciproce instituite în baza contractului. Rezilierea se poate efectua doar prin asentimentul părţilor sau în temeiul prevăzut de lege şi operează numai pentru viitor, fără a avea efect retroactiv. Contractele cu executare succesivă pot fi reziliate, motivele rezilierii acestora fiind prevăzute de art.748 din Codul civil. În Hotărîrea nr.34 din 3 octombrie 2000/8 Curtea Constituţională a relevat regula simetriei în contracte, ceea ce înseamnă că orice contract, fiind rezultatul acordului de voinţă al părţilor, poate fi desfăcut sau revocat, în principiu, în acelaşi mod. Revocarea contractului prin voinţa exclusivă a uneia dintre părţi este imposibilă, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. În cazul în care una din părţi nu-şi respectă în mod voluntar obligaţiile, cealaltă parte este în drept să se adreseze instanţei de judecată. ------------------------ /8 M. O., 2000, nr.130-132, art.36 O interpretare similară găsim în Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.17 din 5 august 2003/9, în care se relevă că contractul de drept privat încheiat prin voinţa bilaterală a părţilor egale în drepturi poate fi reziliat numai cu acordul părţilor. Numai instanţa judecătorească este în drept să intervină în relaţiile contractuale, la cererea celor interesaţi, pentru a anula o decizie şi a rezilia un contract, dacă există temeiuri legale pentru aceasta. ------------------------- /9 M. O., 2003, nr.177-181, art.15 Potrivit art.114 din Constituţie şi art.19 din Codul de procedură civilă/10, justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de instanţele judecătoreşti. ------------------------- /10 M. O., 2003, nr.111-115, art.451 Dispoziţiile art.68 alin.(11) din Legea nr.199-XIV stipulează reafirmarea de către fiduciant a acordului său asupra prelungirii valabilităţii, în alte condiţii, a contractului de administrare fiduciară, semnat anterior intrării în vigoare a Legii nr.55-XVI. În eventualitatea refuzului fiduciantului de a prelungi contractul de instituire a trastului şi de a accepta modificările şi completările propuse, legiuitorul, arogîndu-şi atribuţiile autorităţii judecătoreşti, dispune în alineatul (11) rezilierea contractului de trast semnat de părţi şi astfel conferă legii caracter retroactiv, fapt ce contravine art.6, art.22 şi art.114 din Constituţie. Fiind un principiu fundamental de drept, principiul retroactivităţii este admis doar în cazul stabilirii unei sancţiuni mai blînde. Astfel, Codul civil în art.6 alin.(1) enunţă că legea civilă nu are caracter retroactiv. Ea nu modifică şi nici nu suprimă condiţiile de constituire a unei situaţii juridice constituite anterior, nici condiţiile de stingere a unei situaţii juridice stinse anterior. De asemenea, legea nouă nu modifică şi nu desfiinţează efectele deja produse ale unei situaţii juridice stinse sau în curs de realizare. Din această normă legală reiese că valabilitatea actului juridic civil este determinată de legea în vigoare la momentul încheierii lui, iar legea adoptată ulterior nu-l poate modifica. Însă conform art.6 alin.(2) din Codul civil, legea nouă este aplicabilă situaţiilor juridice care au început şi nu au fost finalizate pînă la intrarea în vigoare a legii noi. În cazul situaţiilor juridice contractuale în curs de realizare la data intrării în vigoare a legii noi, legea veche va continua să guverneze natura şi întinderea drepturilor şi obligaţiilor părţilor, precum şi orice alte efecte contractuale, dacă legea nouă nu prevede altfel (art.6 alin.(4) Cod civil). Legea nr.55-XVI nu stipulează reglementări noi privind relaţiile contractuale de administrare fiduciară. Noile prevederi legale pot fi aplicate deci numai pentru viitor şi numai faţă de persoanele care urmează să încheie contract de administrare fiduciară după intrarea acestora în vigoare, fără a se aduce atingere drepturilor stabilite anterior. Curtea accentuează că un drept atribuit legal unei persoane (fizice sau juridice) nu poate fi stins pentru motive ilegale sau prin forţa unor condiţii impuse în mod arbitrar. Constituţia Republicii Moldova acordă legiuitorului posibilitatea de a stabili prin lege, în cazuri concrete, anumite limite. Însă aceste limite trebuie să corespundă normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi să fie necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei (art.54). Iar art.1 alin.(1) din Codul civil prevede că legislaţia civilă este întemeiată pe recunoaşterea egalităţii participanţilor la raporturile reglementate de ea, inviolabilităţii proprietăţii, libertăţii contractuale, inadmisibilităţii imixtiunii în afacerile private, necesităţii de realizare liberă a drepturilor civile, de garantare a restabilirii persoanei în drepturile în care a fost lezată şi de apărare judiciară a lor. Parlamentul, în calitate de organ legislativ suprem, nu are dreptul să intervină în relaţiile contractuale. El poate reglementa modul de reziliere a contractelor, dar nu poate să dispună rezilierea propriu-zis a contractelor, deoarece rezilierea poate fi efectuată doar în baza hotărîrii instanţei judecătoreşti. Curtea Constituţională constată că la adoptarea art.68 alin.(11) din Legea nr.199-XIV Parlamentul a încălcat principiul separaţiei puterilor în stat (art.6 din Constituţie), comiţind o ingerinţă în competenţa puterii judecătoreşti, a nesocotit principiul legalităţii impus de conceptul statului de drept şi principiul universal al respectării drepturilor dobîndite în mod licit, principiile accesului liber la justiţie şi inviolabilităţii investiţiilor, statuate de art.1 alin.(3), art.20, art.114 şi art.126 alin.(2) lit.h) din Constituţie. Drepturile fondatorilor administrării fiduciare şi ale administratorilor fiduciari au fost stipulate în Regulamentul provizoriu al companiilor fiduciare (de trast), aprobat prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr.50 din 18 februarie 1994/11, şi contractul-tip de instituire a trastului, acte care consacră noţiunea de proprietate fiduciară şi stabilesc statutul juridic al companiilor fiduciare. ------------------------ /11 Monitor, 1994, nr.3, art.54 Ulterior Parlamentul a adoptat Legea cu privire la piaţa valorilor mobiliare nr.199-XIV, care a confirmat dreptul fiduciantului de a preda fiduciarului bunuri în administrare, ultimul asumîndu-şi obligaţia de a administra patrimoniul în interesul fiduciantului. Codul civil, adoptat la 6 iunie 2002, în capitolul XIV consfinţeşte dreptul de administrare fiduciară. Art.68 alin.(13) din Legea nr.199-XIV prevede că, în cazul nerespectării prevederilor alin.(10)-(12), licenţele companiilor fiduciare se retrag, iar companiile fiduciare se supun dizolvării în modul prevăzut de legislaţie. Curtea relevă că această normă contravine prevederilor articolelor 1 alin.(3), 6, 9, 20, 22, 46, 54, 114, 126 alin.(2) lit.h) şi 127 din Constituţie. Modalitatea suspendării activităţii participanţilor profesionişti la piaţa valorilor mobiliare şi lichidării acestora este reglementată de art.42 din Legea nr.199-XIV. Potrivit alineatelor (1) şi (2) ale acestui articol, activitatea participantului profesionist la piaţa valorilor mobiliare se suspendă, prin hotărîre a instanţei de judecată sau a Comisiei Naţionale, dacă se constată încălcarea legii şi a altor acte normative ce reglementează activitatea pe piaţa valorilor mobiliare. În perioada suspendării activităţii participantului profesionist la piaţa valorilor mobiliare, toate acţiunile organelor de conducere ale participantului profesionist la piaţa valorilor mobiliare se efectuează cu acordul Comisiei Naţionale. Lichidarea participantului profesionist la piaţa valorilor mobiliare sau încetarea genului de activitate profesionistă pe piaţa valorilor mobiliare are loc: în baza deciziei organului de conducere al acestuia; în baza hotărîrii instanţei de judecată; în baza deciziei Comisiei Naţionale privind retragerea licenţei sau în cazul expirării termenului de valabilitate a licenţei eliberate. Iar alin.(5) statuează că decizia Comisiei Naţionale privind suspendarea activităţii sau retragerea licenţei participantului profesionist la piaţa valorilor mobiliare poate fi atacată în instanţa de judecată. Aşadar, Curtea apreciază prevederile art.68 alin.(11) şi alin.(13) din Legea nr.199-XIV din 18 noiembrie 1998 "Cu privire la piaţa valorilor mobiliare" în redacţia Legii nr.55-XVI din 28 aprilie 2005 ca fiind în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale din articolele 1 alin.(3), 6, 9, 20, 22, 46, 54, 72 alin.(3) lit.i), 114, 126 şi 127 alin.(1) şi (2), cu prevederile Codului civil, precum şi cu art.17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, Curtea subliniază că neconstituţionalitatea art.68 alin.(11) din Legea nr.199-XIV, declarată în prezenta hotărîre, implicit atrage neconstituţionalitatea sintagmei "şi (11)" din art.II din Legea nr.55-XVI. Curtea apreciază însă drept constituţionale prevederile art.68 alin.(10) şi alin.(12) din Legea nr.199-XIV, care obligă companiile fiduciare să aducă actele de constituire în corespundere cu Codul civil şi cu actele normative speciale şi, respectiv, contractele de instituire a trastului cu contractul-tip, aprobat de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, deoarece acestea nu aduc atingere raporturilor juridice constituite între părţile contractante şi nu restrîng dreptul de proprietate asupra bunurilor al participanţilor la piaţa valorilor mobiliare. Argumentele din sesizare, prin care se contestă constituţionalitatea alin.13 din art.3 al Legii nr.199-XIV din 18 noiembrie 1998 "Cu privire la piaţa valorilor mobiliare", nu pot fi luate în considerare, deoarece alineatul respectiv nu se referă la un drept sau obligaţie, ci definesc o noţiune juridică. Pentru considerentele expuse, în temeiul art.140 din Constituţie, art.26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.62 lit.a) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională HOTĂRĂŞTE: 1. Se recunosc drept constituţionale: - art.3 alin.13 din Legea nr.199-XIV din 18 noiembrie 1998 "Cu privire la piaţa valorilor mobiliare"; - art.68 alin.(10) şi alin.(12) din Legea nr.199-XIV din 18 noiembrie 1998 "Cu privire la piaţa valorilor mobiliare" în redacţia Legii nr.55-XVI din 28 aprilie 2005 "Pentru modificarea şi completarea Legii nr.199-XIV din 18 noiembrie 1998 "Cu privire la piaţa valorilor mobiliare". 2. Se declară drept neconstituţionale: - art.68 alin.(11) şi alin.(13) din Legea nr.199-XIV din 18 noiembrie 1998 "Cu privire la piaţa valorilor mobiliare" în redacţia Legii nr.55-XVI din 28 aprilie 2005 "Pentru modificarea şi completarea Legii nr.199-XIV din 18 noiembrie 1998 "Cu privire la piaţa valorilor mobiliare"; - sintagma "şi (11)" din art.II din Legea nr.55-XVI din 28 aprilie 2005 "Pentru modificarea şi completarea Legii nr.199-XIV din 18 noiembrie 1998 "Cu privire la piaţa valorilor mobiliare". 3. Prezenta Hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova". Preşedintele Curţii Constituţionale Victor PUŞCAŞ Chişinău, 28 februarie 2006. Nr.5.