Hotărîre nr.58/8 din 30.12.2010 cu privire la rezultatele controlului privind respectarea legislaţiei în domeniul asigurărilor de către Compania de Asigurări "SIGUR-ASIGUR" S.R.L.
COMISIA NAŢIONALĂ
A PIEŢEI FINANCIARE
H O T Ă R Î R E
cu privire la rezultatele controlului privind respectarea
legislaţiei în domeniul asigurărilor de către Compania
de Asigurări "SIGUR-ASIGUR" S.R.L.
nr. 58/8 din 30.12.2010
(în vigoare 14.01.2011)
Monitorul Oficial nr.5-14 art.67 din 14.01.2011
* * *
În temeiul Ordonanţei Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (C.N.P.F.) nr.38/8-O din 10.09.20101 şi Ordinului preşedintelui C.N.P.F. nr.83 din 13.09.2010, cu modificările şi completările operate prin Ordinul preşedintelui C.N.P.F. nr.90 din 01.10.2010, a fost efectuat controlul privind respectarea legislaţiei în domeniul asigurărilor de către Compania de Asigurări "SIGUR-ASIGUR" S.R.L. (în continuare – C.A. "SIGUR-ASIGUR" S.R.L. sau asigurătorul) pentru perioada de activitate 01.01.2008 – 30.06.2010.
__________________
1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.172-178, art.628
C.A. "SIGUR-ASIGUR" S.R.L. a fost înregistrată la Camera Înregistrării de Stat sub nr.1002600053555, deţine certificatul de înregistrare de stat seria MD nr.0042727 din 28.10.2005 şi două licenţe în cadrul următoarelor categorii: "Asigurări generale" (nr.028773 din 29.05.2008) şi "Asigurări de viaţă" (nr.029821 din 24.09.2008), valabile pe un termen nelimitat. Activitatea licenţiată s-a desfăşurat în sediul de bază.
Conform rapoartelor financiare pe perioada 01.01.2008 – 30.06.2010, C.A. "SIGUR-ASIGUR" S.R.L. a înregistrat o evoluţie pozitivă la majoritatea indicatorilor principali din activitatea de asigurare şi, totodată, o descreştere a rezervelor şi fondurilor de asigurare şi a despăgubirilor de asigurare plătite, care se prezintă în tabelul de mai jos:
| Indicatorii economici | Perioada de gestiune (an) | Diferenţa absolută (+, -) |
||||
| 2008 | 2009 | Trim.II, 2009 |
Trim.II, 2010 |
2009/ 2008 |
Trim.II, 2009/ Trim.II, 2010 |
|
| Capitalul social, mii lei | 22000,0 | 32000,0 | 32000,0 | 34800,0 | 10000,0 | 2800,0 |
| Volumul primelor de asigurare, mii lei | 3891,7 | 2652,3 | 1204,6 | 1858,4 | -1239,4 | 653,8 |
| Despăgubiri de asigurare plătite, mii lei | 127,6 | 110,3 | 71,3 | 22,3 | -17,3 | -49,0 |
| Active total, mii lei | 43921,3 | 45246,1 | 44782,6 | 178989,4 | 1324,8 | 134206,8 |
| Active nete, mii lei | 32942,3 | 35464,6 | 33468,7 | 162435,2 | 2522,3 | 128966,5 |
| Rezerve şi fonduri de asigurare, mii lei | 5615,1 | 5498,1 | 5873,3 | 5787,4 | -117,0 | -85,9 |
| Profit pînă la impozitare, mii lei | 10380,4 | 2019,8 | 23,9 | 26962,2 | -8360,6 | 26938,3 |
| Portofoliul de contracte | 571 | 712 | 619 | 792 | 141 | 173 |
| Rentabilitatea financiară | 0,24 | 0,04 | 0,001 | 0,15 | -0,20 | 0,149 |
| Rentabilitatea economică | 0,31 | 0,06 | 0,001 | 0,17 | - 0,25 | 0,169 |
Rezultatele controlului constată că C.A. "SIGUR-ASIGUR" S.R.L., fiind asigurător cu activitate simultană în categoriile de "asigurări generale" şi "asigurări de viaţă", pentru anii 2008-2009 a înregistrat pierderi din activitatea operaţională în cadrul asigurărilor de viaţă în valoare de 834,9 mii lei şi, respectiv, 490,5 mii lei, în timp ce din activitatea de investiţii în ambele categorii de asigurare a rezultat un profit de 10617,3 mii lei şi, respectiv, 780,2 mii lei. În perioada de referinţă asigurătorul nu a organizat ţinerea contabilităţii pentru activitatea simultană astfel încît din înregistrări să derive veniturile din investirea activelor pentru activitatea în cadrul asigurărilor generale şi în cadrul asigurărilor de viaţă, fiind încălcate prevederile art.38 alin.(3) şi alin.(5) din Legea nr.407-XVI din 21.12.2006 "Cu privire la asigurări"2 (în continuare – Legea nr.407-XVI din 21.12.2006).
__________________
2 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.47-49, art.213
Asigurătorul nu a prezentat autorităţii de supraveghere, în anexele la rapoartele financiare anuale pentru anii 2008 şi 2009, explicaţii privind baza şi metodele aplicate la calcularea rezervei matematice, astfel fiind încălcate prevederile art.34 alin.(5) din Legea nr.407-XVI din 21.12.2006.
La formarea şi menţinerea rezervelor tehnice, potrivit activităţii desfăşurate în categoria "asigurări generale", C.A. "SIGUR-ASIGUR" S.R.L. a determinat mărimea primei de asigurare de bază contrar prevederilor pct.2.1, pct.2.3 şi subpct.4.2.2 din Regulile de formare a rezervelor tehnice pe tipuri de asigurare în afară de viaţă, aprobate prin Hotărîrea Serviciului de Stat pentru Supravegherea Asigurărilor nr.43 din 26.03.20013 (în continuare – Reguli de formare a rezervelor), aceasta fiind majorată la 31.12.2008 cu 13,2 mii lei, la 31.03.2009 cu 71,5 mii lei, la 31.12.2009 cu 31,6 mii lei şi diminuată la 30.06.2008 cu 140,5 mii lei, la 31.03.2010 cu 30,1 mii lei şi la 30.06.2010 cu 10,6 mii lei.
__________________
3 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.141-143, art.332
C.A. "SIGUR-ASIGUR" S.R.L., la determinarea coeficientului de lichiditate în cadrul asigurărilor de viaţă, pe întreaga perioadă supusă controlului a raportat suma activelor lichide la rezerva de daună cu excepţia rezervei daunelor întîmplate, dar nedeclarate, astfel fiind încălcate prevederile pct.5.2 lit.a) din Regulile de plasare a fondurilor şi rezervelor de asigurare (în redacţie nouă), aprobate prin Ordinul Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Asigurărilor şi Fondurilor Nestatale de Pensii nr.34 din 09.03.20064 (în continuare – Reguli de plasare).
__________________
4 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.79-82, art.280
Pe perioada supusă controlului C.A. "SIGUR-ASIGUR" S.R.L. a evidenţiat construcţia în Registrul activelor care acoperă rezervele de asigurare la valoarea de intrare a imobilului, contrar prevederilor pct.6.4 lit.d) din Regulile de plasare, care stipulează că imobilul se evidenţiază la valoarea de bilanţ la data raportării.
În activitatea de asigurare facultativă asigurătorul a admis abaterea de la normele de prudenţă prevăzute la art.31 alin.(4) şi alin.(5) din Legea nr.407-XVI din 21.12.2006. Astfel, în perioada supusă controlului C.A. "SIGUR-ASIGUR" S.R.L. a admis cazuri de preluare a obligaţiilor aferente riscului asigurat în sumă de 57199,4 mii lei, depăşind limita stabilită de legislaţie cu 39031,4 mii lei, fără ca partea excedentă a riscurilor legate de executarea obligaţiilor preluate să fie reasigurată.
Contrar prevederilor art.668 alin.(1) din Codul civil al Republicii Moldova5, C.A. "SIGUR-ASIGUR" S.R.L. nu a respectat clauzele contractului de reasigurare, menţinînd la situaţia din 30.06.2010 obligaţii nestinse faţă de cesionar în mărime de 269,6 mii lei.
__________________
5 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.82-86, art.661
La situaţia din 31.12.2008 C.A. "SIGUR-ASIGUR" S.R.L. nu a reflectat corespunzător în evidenţa contabilă veniturile suplimentare din activitatea de reasigurare, ceea ce contravine prevederilor din Anexa nr.1 la Hotărîrea Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Asigurărilor şi Fondurilor Nestatale de Pensii nr.53 din 14.04.19986 "Cu privire la aprobarea şi punerea în aplicare a grupelor suplimentare de conturi şi conturilor de gradul I pentru contabilitatea financiară a organizaţiilor de asigurare din Republica Moldova".
__________________
6 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1998, nr.105-107, art.205
C.A. "SIGUR-ASIGUR" S.R.L., pe parcursul perioadei de gestiune 01.01.2008-30.06.2009, contrar prevederilor art.1, art.8 alin.(4), art.28 alin.(1) şi alin.(3) din Legea nr.407-XVI din 21.12.2006, n-a respectat limitele activităţii de asigurare, înregistrînd comisioane în sumă totală de 8,5 mii lei ca rezultat al operaţiunilor ce rezultă din activitatea de intermediere.
În perioada supusă controlului C.A. "SIGUR-ASIGUR" S.R.L. nu a ţinut Registrul de reclamaţii într-un loc vizibil şi accesibil pentru consumatori, ceea ce contravine prevederilor art.9 lit.h) din Legea nr.105-XV din 13.03.20037 "Privind protecţia consumatorilor" şi Regulamentului cu privire la modul de gestionare a Registrului de reclamaţii, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1141 din 04.10.20068.
__________________
7 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.126-131, art.507
8 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.161, art.1233
Contrar prevederilor pct.12 din Regulamentul cu privire la dezvăluirea de către participanţii profesionişti la piaţa financiară nebancară a informaţiei privind acordarea serviciilor, aprobat prin Hotărîrea C.N.P.F. nr.8/6 din 26.02.20109, C.A. "SIGUR-ASIGUR" S.R.L. nu ţine un registru special, în care clienţii, la încheierea contractului, prin semnătură, vor confirma faptul că au luat cunoştinţă de informaţia referitor la prestarea serviciilor.
__________________
9 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.81-82, art.310
C.A. "SIGUR-ASIGUR" S.R.L. a încheiat două contracte de asigurare de viaţă în baza cererilor cu date incomplete, precum şi în lipsa semnăturii solicitantului asigurării, fapt ce a afectat interesele persoanei asigurate în partea ce ţine de achitarea îndemnizaţiilor de asigurare, asigurătorul acţionînd contrar normelor privind protecţia consumatorului şi a serviciilor de asigurare stabilite de prevederile art.43 alin.(1) lit.e) din Legea nr.407-XVI din 21.12.2006.
Condiţiile de asigurare de viaţă ale C.A. "SIGUR-ASIGUR" S.R.L. nu sînt expuse integral în textul contractului sau pe verso ori nu fac parte integrantă a contractului sub formă de anexă, deşi contractul prevede expres aplicarea lor, astfel fiind încălcate prevederile art.13 alin.(5) din Legea nr.407-XVI din 21.12.2006 şi pct.8 din Regulamentul privind cerinţele faţă de conţinutul condiţiilor de asigurare pentru clasele de asigurare benevolă, aprobat prin Hotărîrea C.N.P.F. nr.55/6 din 08.11.200710.
__________________
10 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.198-202, art.719
În calitate de entitate raportoare, C.A. "SIGUR-ASIGUR" S.R.L. nu a respectat termenul de elaborare şi aprobare a programului intern privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi n-a stabilit în programul intern proceduri adecvate de selectare ce conţin exigenţele corespunzătoare la angajarea personalului şi un program continuu de instruire a angajaţilor, ceea ce contravine art.9 alin.(3) lit.d) din Legea nr.190-XVI din 26.07.200711 "Cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului" (în continuare – Legea nr.190-XVI din 26.07.2007), pct.2 din Hotărîrea C.N.P.F. nr.63/5 din 25.12.2007, pct.7.4 şi pct.7.5 din Recomandările privind aplicarea măsurilor de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului pe piaţa financiară nebancară, aprobate prin Hotărîrea C.N.P.F. nr.63/5 din 25.12.200712.
__________________
11 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.141-145, art.597
12 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.30-31, art.74
Contrar prevederilor art.8 alin.(2) din Legea nr.190-XVI din 26.07.2007, asigurătorul nu a remis Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei formulare specializate privind 6 tranzacţii cu o valoare ce depăşeşte 500 mii lei, realizate prin mai multe operaţiuni în decursul a 30 de zile calendaristice în perioada iunie 2008 – iunie 2010.
În baza constatărilor expuse, în temeiul prevederilor art.1 alin.(1), art.3, art.4 alin.(1) şi alin.(2), art.8 lit.b) şi lit.f), art.9 alin.(1) lit.d), art.20 alin.(1), art.21 alin.(1), art.22 alin.(1) şi alin.(2) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 "Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare"13, art.54 alin.(2) lit.c) şi art.55 alin.(1) din Legea nr.407-XVI din 21.12.2006 "Cu privire la asigurări", pct.5 lit.b) şi lit.f), pct.7.3 lit.h) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, aprobat prin Hotărîrea C.N.P.F. nr.48/5 din 27.09.200714, Comisia Naţională a Pieţei Financiare
__________________
13 Republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS
14 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.157-160, art.587
HOTĂRĂŞTE:
1. Se sancţionează Compania de Asigurări "SIGUR-ASIGUR" S.R.L. cu amendă în mărime de 10,4 mii lei, care se transferă la bugetul de stat.
2. Se prescrie conducerii Companiei de Asigurări "SIGUR-ASIGUR" S.R.L. întreprinderea măsurilor privind înlăturarea încălcărilor reflectate în actul de control, inclusiv:
- asigurarea organizării contabilităţii pentru activitatea simultană conform prevederilor legale;
- respectarea modului de formare şi menţinere a rezervelor tehnice suficiente îndeplinirii obligaţiilor ce rezultă din contractele de asigurare;
- respectarea prevederilor legislaţiei cu privire la cerinţele pentru admisibilitatea activelor ce reprezintă rezervele de asigurare;
- respectarea limitei maxime a răspunderii pentru un risc asigurat conform legislaţiei în vigoare;
- conformarea modului de încheiere a contractului cu actele normative în vigoare;
- practicarea activităţii în limitele categoriilor şi claselor activităţii de asigurare;
- respectarea prevederilor legislaţiei privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului pe piaţa financiară nebancară.
3. Se ia act de înlăturarea încălcărilor reflectate în actul de control şi anume:
- prezentarea explicaţiilor privind baza şi metodele aplicate la calcularea rezervei matematice pentru perioada anilor 2008 şi 2009;
- întocmirea şi menţinerea Registrului special al clienţilor;
- deţinerea, începînd cu 29.09.2010, a Registrului de reclamaţii (seria RR, nr.023168).
4. Despre executarea prezentei hotărîri se va informa Comisia Naţională a Pieţei Financiare în termen de o lună.
5. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Direcţiei generale supraveghere asigurări.
6. Prezenta hotărîre intră în vigoare din data publicării.
| VICEPREŞEDINTELE COMISIEI | |
| NAŢIONALE A PIEŢEI FINANCIARE | Aurica DOINA |
Chişinău, 30 decembrie 2010. |
|
| Nr.58/8. |