BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.63 din 13.12.2013 privind Raportul auditului gestionării patrimoniului public de către Agenţia "Moldsilva" şi întreprinderile din subordine pe anii 2011-2012

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
13.12.2013

CURTEA DE CONTURI

H O T Ă R Î R E

privind Raportul auditului gestionării patrimoniului public de către Agenţia

“Moldsilva” şi întreprinderile din subordine pe anii 2011-2012

nr. 63  din  13.12.2013

 (în vigoare 24.01.2014) 

Monitorul Oficial nr.17-23 art.4 din 24.01.2014

* * *

Curtea de Conturi, în prezenţa vicedirectorului general al Agenţiei “Moldsilva”, dl I.Platon, şefului Secţiei economie, finanţe şi evidenţă contabilă a Agenţiei “Moldsilva”, dna E.Guidea, şefului Direcţiei fondul forestier a Agenţiei “Moldsilva”, dl P.Rotaru, directorului Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice, dl D.Galupa, şefului Direcţiei finanţele economiei naţionale, cheltuieli capitale şi achiziţii publice a Ministerului Finanţelor, dl V.Pană, şefului Secţiei finanţele economiei naţionale a Ministerului Finanţelor, dl Iu.Nastas, directorilor întreprinderilor de stat pentru silvicultură: Chişinău – dl D.Boaghie; Bălţi – dl A.Fătu; Edineţ – dl V.Munteanu; Glodeni – dl A.Scorpan; Orhei – dl V.Petic; Soroca – dl A.Bujor; Şoldăneşti – dl A.Cojocari, călăuzindu-se de art.2 alin.(1) şi art.4 alin.(1) lit.a) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.20081, a examinat Raportul auditului gestionării patrimoniului public de către Agenţia “Moldsilva” şi întreprinderile din subordine pe anii 2011-2012.

____________________

1 M.O., 2008, nr.237-240, art.864.

Misiunea de audit a fost realizată în temeiul art.28 şi art.31 din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008 şi în conformitate cu Programul activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2013, avînd drept scop verificarea respectării de către autoritatea administraţiei publice de profil şi întreprinderile din subordine a legalităţii şi regularităţii în administrarea patrimoniului naţional gestionat, inclusiv a celui forestier; eficienţei gestiunii economice şi utilizării în mod econom a activelor; raţionalităţii folosirii şi integrităţii bunurilor proprietate publică; corespunderii managementului instituţional, corporativ şi financiar rigorilor de bună guvernanţă.

Auditul a fost efectuat în conformitate cu Standardele de audit ale Curţii de Conturi2. Probele de audit au fost colectate, prin: examinarea rapoartelor financiare şi registrelor contabile ale entităţilor supuse auditării; verificarea documentelor primare; analiza indicatorilor şi informaţiilor oferite; observaţii directe, precum şi familiarizarea cu explicaţiile persoanelor cu funcţii de răspundere din cadrul entităţilor vizate. Au fost examinate, în acest sens, actele interne ale Agenţiei “Moldsilva” şi ale întreprinderilor din subordine.

____________________

2 Hotărîrea Curţii de Conturi nr.58 din 28.12.2009 “Despre aprobarea Standardelor generale de audit şi Standardelor auditului regularităţii”.

Examinînd rezultatele auditului şi audiind rapoartele prezentate, precum şi explicaţiile persoanelor cu funcţii de răspundere prezente în şedinţa publică, Curtea de Conturi

A CONSTATAT:

În baza sintezei iregularităţilor şi indisciplinei financiare atestate în activitatea Agenţiei “Moldsilva” şi a întreprinderilor din subordine privind gestionarea patrimoniului public (2011-2012) şi reieşind din constatările Raportului de audit, se menţionează următoarele.

În perioada supusă auditării, top-managementul Agenţiei “Moldsilva” nu a realizat în mod sistemic măsuri aferente şi complementare privind administrarea prudentă a patrimoniului din gestiune, în scopul asigurării integrităţii şi folosirii raţionale şi eficiente a fondului forestier. Prin cumularea atît a funcţiilor de politici publice şi regulatorii în domeniu, cît şi a funcţiilor operaţionale, Agenţia nu şi-a redimensionat competenţele, nedelimitînd tranşant sferele şi activităţile sectoriale şi subsectoriale. O slăbiciune instituţională, în acest sens, o reprezintă subdezvoltarea capacităţilor şi sistemelor de control intern. Autoritatea vizată nu a întreprins măsuri sistemice în materie de reglementări regulatorii şi procedurale aferente managementului instituţional/corporativ/financiar, inclusiv privind evidenţa şi înregistrarea drepturilor de proprietate a statului asupra terenurilor silvice, evaluarea acestora sub raport economic; folosirea raţională a resurselor forestiere; formarea şi realizarea indicilor economico-financiari bazaţi pe eficienţă şi rezultate.

Modul defectuos de gestiune a complexului silvic per ansamblu a creat premise, respectiv, a determinat:

• neîntocmirea şi nedeţinerea în mod exhaustiv a evidenţei de stat a fondului silvic, ceea ce a generat divergenţe între datele Agenţiei “Moldsilva” şi ale Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru de cca 5,6 mii ha la terenurile fondului forestier şi de cca 7,1 mii ha la terenurile acoperite cu păduri;

• nedelimitarea şi neînregistrarea drepturilor de proprietate a statului asupra terenurilor fondului forestier, ceea ce s-a soldat cu înstrăinarea a 18,6 ha de terenuri din fondul forestier şi scoaterea din circuitul silvic a cca 8,9 ha de terenuri din fondul forestier pe o perioadă de 99 ani. De asemenea, întreprinderile silvice nu au asigurat înregistrarea dreptului de proprietate asupra a 920 de obiecte imobile cu valoarea de bilanţ în sumă de 29,0 mil.lei, iar raportările privind valoarea patrimoniului public din gestiune conţin erori semnificative;

• disfuncţii de sistem în procesul de dare în arendă a terenurilor fondului forestier, precum şi nerespectarea procedurilor aplicabile care au condiţionat:

- edificarea pe terenurile arendate a construcţiilor care nu se atribuie la categoria celor uşor demontabile şi înregistrarea drepturilor de proprietate asupra lor;

- utilizarea veniturilor provenite din arenda terenurilor de interes public la discreţia conducerii Agenţiei, fără o evaluare/administrare/contabilizare/raportare regulamentară;

- acumularea creanţelor de la darea în arendă a terenurilor (8,6 mil.lei, la situaţia din 01.01.2013);

- nedeclararea promptă a conflictului de interese;

• neaprobarea şi neimplementarea instrumentelor de control intern, care au contribuit la:

- neînregistrarea (la intrări) a 992 m3 de masă lemnoasă depistată de Garda Forestieră;

- subevaluarea costului la masa lemnoasă urmare a tăierilor ilicite în mărime de cca 2,5 mil.lei;

• un management financiar contraperformant, care a tolerat:

- carenţe şi nefundamentări analitice în stabilirea indicilor de gestiune economică a întreprinderilor silvice;

- nealinierea la criterii de cost-eficienţă şi rezultate; evaluări irelevante şi netransparente în proiecţiile de venituri corporative, estimări nefundamentate ale veniturilor fiscale/nefiscale şi alocaţiilor bugetare;

- cheltuieli corporative neregulamentare şi ineficiente în sumă de cca 7,7 mil.lei;

- imobilizarea, pe parcursul a mai multor ani, a mijloacelor pentru construcţia edificiului Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice (în continuare – ICAS), în sumă de 11,2 mil.lei.

Abaterile şi iregularităţile constatate (în sectoare, subsectoare) sînt, în linii mari, o consecinţă a ignorării şi neimplementării sistemelor de control intern per ansamblu, inclusiv la nivel de entităţi; a managementului nesistemic şi neconform; a coliziunilor juridice în cadrul legal/normativ.

Reieşind din cele expuse, în temeiul art.7 alin.(1) lit.a), art.15 alin.(2) şi alin.(4), art.16 lit.c) şi art.34 alin.(3) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008, Curtea de Conturi

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Raportul auditului gestionării patrimoniului public de către Agenţia “Moldsilva” şi întreprinderile din subordine pe anii 2011-2012 (se anexează).

2. Prezenta Hotărîre şi Raportul de audit se remit:

2.1. Agenţiei “Moldsilva” şi entităţilor auditate, pentru conformare la standardele de bună guvernanţă şi pentru iniţierea unor măsuri punctuale, în scopul redresării administrării instituţionale şi corporative, remedierii iregularităţilor şi implementării recomandărilor cuprinse în Raportul nominalizat;

2.2. Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru, pentru luare de atitudine şi verificarea / reconcilierea, de comun acord cu Agenţia “Moldsilva”, a datelor cadastrului funciar şi cadastrului silvic;

2.3. Ministerului Finanţelor, pentru examinare, şi:

2.3.1. iniţierea unei asistenţe tehnice şi supravegherii aferente privind implementarea de către Agenţia “Moldsilva” şi entităţile din subordine a Legii nr.229 din 23.09.2010 privind controlul intern;

2.3.2. redefinirea, inclusiv pentru completarea vidului de norme, a îndrumărilor metodologice în materie de evidenţă şi raportări aplicabile domeniului silviculturii;

2.3.3. actualizarea normelor legale/normative privind plata de arendă a terenurilor din fondul forestier;

2.4. Guvernului Republicii Moldova, pentru informare şi posibilă examinare, cu titlu de autosesizare, a problemelor de fond privind relevanţa/performanţa managementului instituţional/financiar în cadrul Agenţiei “Moldsilva”, în scopul remedierii (reconcilierii) slăbiciunilor din cadrul legal/normativ aplicabil domeniului silviculturii (inclusiv privind: statutul inalienabil al terenurilor fondului silvic; înregistrarea drepturilor de proprietate asupra terenurilor domeniului public; reglementarea dreptului de înregistrare în Registrul bunurilor imobile a construcţiilor edificate pe terenurile arendate) şi redefinirii atribuţiilor aferente politicilor publice şi activităţilor operaţionale din sectorul vizat;

2.5. Inspecţiei de Stat în Construcţii, pentru întreprinderea măsurilor de rigoare în vederea verificării construcţiilor nefinisate ale Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice;

2.6. Preşedintelui Republicii Moldova şi Parlamentului Republicii Moldova, pentru informare;

2.7. Procuraturii Generale, spre examinare, conform competenţei;

2.8. Comisiilor parlamentare: mediu şi schimbări climaterice; economie, buget şi finanţe, pentru informare.

3. Se ia notă de faptul că, pe parcursul auditului:

3.1. Agenţia “Moldsilva”:

- a demarat activităţile privind elaborarea normelor metodologice pentru stabilirea indicilor economico-financiari şi aprobarea planurilor de investiţii ale întreprinderilor silvice, în scopul utilizării normelor perfectate pentru anul de gestiune 2014;

- a asigurat restituirea plăţilor neregulamentare în sumă de 37,2 mii lei (inclusiv 18,7 mii lei de la personalul de conducere);

3.2. ICAS a realizat anumite activităţi de elaborare a Regulamentului cadastrului silvic (5 subcapitole), care urmează a fi dezvoltate, examinate şi aprobate;

3.3. Întreprinderea de stat pentru silvicultură (în continuare – ÎSS) Chişinău a înregistrat dreptul de proprietate asupra terenului cu suprafaţa de 0,5 ha, obţinut în schimbul terenului din fondul forestier;

3.4. ÎSS Orhei:

- a înregistrat în evidenţa contabilă şi a încasat veniturile rezultate în urma efectuării controalelor privind punerea în valoare a masei lemnoase în sumă de 255,6 mii lei;

- a recuperat paguba (16,9 mii lei) echivalentă costului masei lemnoase atestate de audit drept lipsă;

- a prezentat spre calcul impozitul funciar în sumă de 9,5 mii lei şi impozitul pe venit în sumă de 6,7 mii lei;

3.5. ÎSS Bălţi:

- a întreprins măsuri în vederea restituirii pierderilor privind lipsa de carburanţi în sumă totală de 8,9 mii lei (restituită integral în casieria întreprinderii);

- a recuperat paguba (81,4 mii lei) echivalentă costului masei lemnoase atestate de audit drept lipsă;

3.6. ÎSS Edineţ a recuperat paguba (4,8 mii lei) echivalentă costului masei lemnoase atestate de audit drept lipsă.

4. Despre măsurile întreprinse pentru executarea subpct.2.1.-2.5. din prezenta hotărîre, Curtea de Conturi va fi informată în termen de 6 luni.

5. Prezenta hotărîre se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în conformitate cu art.34 alin.(7) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008.

Aprobat

prin Hotărîrea Curţii de Conturi

nr.63 din 13 decembrie 2013

RAPORTUL

auditului gestionării patrimoniului public de către Agenţia “Moldsilva”

şi întreprinderile din subordine pe anii 2011-2012

SINTEZĂ

Misiunea de audit a fost exercitată în temeiul art.28 şi art.31 din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.20081 şi în conformitate cu Programul activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2013, avînd drept scop evaluarea gestiunii economice şi folosirii fondurilor proprietate publică, prin prisma respectării legalităţii şi regularităţii, precum şi racordării managementului financiar la principiul cost-eficienţă.

____________________

1 Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008.

În baza riscurilor identificate care, în linii generale, au cuprins situaţiile referitoare la administrarea neconformă a fondului forestier, valorificarea contraindicată a resurselor forestiere şi gestiunea economică nemobilizată la obiective-cheie, eficienţă şi rezultate, echipa de audit a determinat următorul obiectiv al misiunii: A gestionat Agenţia “Moldsilva” şi întreprinderile din subordine în mod regulamentar, econom şi eficient fondurile publice? Totodată, pentru a identifica problemele care au cauzat fragmentarea (segmentarea) fondului forestier, unele verificări au fost extinse pe anii precedenţi perioadei supuse auditării. De asemenea, extinderea unor perioade de verificare a fost condiţionată şi de mediatizarea pe larg în mass-media a unor probleme privind integritatea fondului forestier, inclusiv cu impact socioeconomic nefast.

Constatările din prezentul Raport au rezultat în urma auditului efectuat la nivelul Agenţiei “Moldsilva” (în continuare – Agenţia), 7 întreprinderi pentru silvicultură (Chişinău, Bălţi, Edineţ, Glodeni, Şoldăneşti, Orhei, Soroca), şi Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice, selectate reieşind din semnificaţia problemelor identificate, riscurile determinate şi resursele disponibile.

Misiunea de audit a constatat practici de nerespectare a cadrului legal/regulator, fiind identificate încălcări şi nereguli, care au afectat buna gestiune a fondurilor publice în perioada 2011-2012.

Raportul de audit relevă existenţa multiplelor iregularităţi şi neconformităţi admise în procesul de gestiune a patrimoniului public de către Agenţie şi întreprinderile din subordine, mai cu seamă:

▪ la moment nu există un cadastru silvic de stat concludent şi cuprinzător;

▪ în pofida faptului că au fost întreprinse măsuri pentru efectuarea evidenţei de stat a fondului forestier naţional, fiind generalizate şi prelucrate datele la situaţia din 01.01.1998, aceste informaţii nu reprezentă o situaţie autentică;

▪ conlucrarea ineficientă între Agenţie şi ARFC a generat diferenţe semnificative privind terenurile fondului forestier;

▪ contrar prevederilor regulamentare, ARFC în comun cu Agenţia “Moldsilva” şi întreprinderile din subordine nu au asigurat delimitarea terenurilor fondului silvic proprietate publică a statului şi înregistrarea drepturilor de proprietate a statului asupra acestora;

▪ nu a fost asigurată înregistrarea dreptului de proprietate asupra terenurilor aferente obiectelor imobile din intravilanul localităţilor;

▪ Agenţia şi întreprinderile silvice nu au asigurat înregistrarea drepturilor de proprietate asupra 920 de obiecte – bunuri imobile cu valoarea de bilanţ în sumă totală de peste 29,0 mil.lei;

▪ în evidenţa contabilă şi în raportul financiar al Agenţiei nu sînt reflectate valorile capitalului statutar al întreprinderilor, al căror fondator este, în sumă totală de cca 58,8 mil.lei;

▪ ca urmare a neasigurării respectării întocmai a cadrului legal/normativ s-au creat premise de gestionare, precum şi de înstrăinare neregulamentară a terenurilor fondului silvic, totodată, fiind admise cazuri de reducere şi fragmentare neconformă a suprafeţelor fondului forestier;

▪ cadrul regulator cu evidente neconcordanţe şi vid de norme în materie de reguli explicite în domeniu, precum şi disfuncţiile controlului intern au generat iregularităţi privind raporturile de arendă a terenurilor fondului forestier, ceea ce s-a soldat cu amplasarea neregulamentară pe terenurile atribuite în arendă a diferitor imobile edificate şi neacumularea veniturilor respective (peste 10,14 mil.lei, inclusiv creanţe 9,3 mil.lei);

▪ pe parcursul mai multor ani nu a fost soluţionată problema încasării creanţelor pentru arenda terenurilor înregistrate în evidenţa contabilă a întreprinderilor silvice, în sumă de 3,8 mil.lei;

▪ lipsa unor reglementări exhaustive privind acumularea şi utilizarea mijloacelor provenite din arenda terenurilor fondului forestier a cauzat utilizarea mijloacelor provenite din arenda terenurilor la discreţia autorităţii de resort, în lipsa planurilor financiare (14,4 mil.lei);

▪ neimplementarea instrumentelor de control managerial adecvat, precum şi monitorizarea insuficientă a proceselor de punere în valoare şi recoltare a masei lemnoase a cauzat subestimarea volumului de masă lemnoasă care generează recoltarea ilicită a acesteia;

▪ au fost admise cazuri de subevaluare a valorii masei lemnoase dobîndite în mod ilicit (peste 2,5 mil.lei);

▪ iregularităţile admise în procesul de atribuire a dreptului de valorificare a masei lemnoase pe picior prin licitaţii a cauzat diminuarea veniturilor (239,2 mii lei);

▪ managementul subperformant din cadrul întreprinderilor silvice a condiţionat pierderi semnificative aferente tranzacţiilor de casare a materialului săditor (cca 2,2 mil.lei) şi deprecieri a producţiei forestiere (3,96 mil.lei);

▪ nu s-au respectat prevederile regulamentare la aprobarea planurilor anuale de dezvoltare social-economică ale întreprinderilor silvice, ceea ce denotă vulnerabilitatea procesului de planificare şi inexactitatea indicatorilor planificaţi;

▪ alocaţiile bugetare au fost distribuite cu nereguli şi într-un mod netransparent, în lipsa reglementărilor şi planificării corespunzătoare;

▪ s-a constatat o eficienţă redusă a activităţii consiliilor de administraţie a întreprinderilor silvice, generată de reglementarea necorespunzătoare a modului de activitate şi lipsa de interes a membrilor acestora, ceea ce a condiţionat cheltuieli neregulamentare în sumă totală de peste 0,88 mil.lei;

▪ cu unele deficienţe au fost utilizate mijloacele financiare recepţionate în cadrul acordurilor finanţate din sursele externe;

▪ nerespectarea normelor privind retribuirea muncii s-a soldat cu cheltuieli neregulamentare în sumă de peste 6,8 mil.lei;

▪ au fost admise cheltuieli iraţionale în scopuri filantropice şi de sponsorizare, în sumă totală de 0,5 mil. lei;

▪ tergiversarea executării lucrărilor de construcţie, în mod nejustificat, a generat majorări exagerate a valorii lucrărilor, respectiv, imobilizarea resurselor financiare în sumă de peste 11,15 mil. lei;

▪ managementul financiar-contabil necorespunzător, exprimat prin înregistrări neconforme ale operaţiunilor financiare şi iregularităţi în decontări a determinat o raportare eronată a situaţiilor patrimoniale.

În susţinerea celor constatate, Raportul de audit cuprinde un set de recomandări aferente îmbunătăţirii procedurilor de implementare a deciziilor administrative întru realizarea unei gestiuni economice focalizate pe rezultate, procesului de monitorizare şi administrare a fondurilor publice, precum şi asigurării evidenţei integrale/veridice şi raportării conforme a situaţiilor patrimoniale.

În calitate de parte componentă a prezentului Raport servesc:

- Anexa nr.1 – conţine informaţii generale privind indicii de bază ai întreprinderilor silvice din subordinea Agenţiei “Moldsilva”, cadrul legislativ/normativ relevant (care vizează bazele juridice, organizatorice şi financiare de activitate a Agenţiei şi a întreprinderilor din subordine, precum şi evidenţa contabilă la entităţile supuse auditării);

- Anexa nr.2 – reprezintă contextul general privind indicatorii economico-financiari de bază, aferenţi activităţilor de gestiune ale întreprinderilor silvice;

- Anexa nr.3 – cuprinde descrieri privind obiectivul, domeniul de aplicare şi metodologia de efectuare a auditului;

- Anexa nr.4 – conţine, în scop informativ, datele-cheie sintetizate din situaţiile financiare întocmite de Agenţia “Moldsilva” şi întreprinderile din subordine, în perioada 2011-2012.

CONSTATĂRI, CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

Conform normelor stipulate în Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.150 din 02.03.20102, Agenţia “Moldsilva” este autoritatea publică de profil subordonată Guvernului şi abilitată să iniţieze/promoveze politici publice în domeniile silviculturii şi cinegeticii, inclusiv pentru dezvoltarea durabilă a sectoarelor forestier şi cinegetic; protecţia/paza pădurilor şi faunei.

____________________

2 Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei “Moldsilva”, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.150 din 02.03.2010 (în continuare – Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.150 din 02.03.2010).

În cadrul prezentei misiuni, auditul public extern a elucidat multiple deficienţe şi nereguli privind integritatea şi gestionarea regulamentară/eficientă a patrimoniului public, acestea fiind generate şi de cumularea de către Agenţie a funcţiilor aferente (1) politicilor sectoriale (elaborarea şi promovarea documentelor de politici în domeniile silviculturii şi cinegeticii, cadrului legislativ şi normativ necesar realizării obiectivelor în domeniile sale de activitate), (2) a celor operaţionale (implementarea politicilor în domeniile de competenţă, elaborarea şi implementarea programelor de dezvoltare a factorilor de producţie, inclusiv în vederea extinderii pieţelor de desfacere a produselor şi serviciilor forestiere şi cinegetice) şi (3) de control (exercitarea controlului asupra respectării legislaţiei în vigoare referitor la domeniile sale de activitate).

Obiectivul: A gestionat Agenţia “Moldsilva” şi întreprinderile din subordine în mod regulamentar, economic şi eficient fondurile publice?

♦ Urmare a neelaborării unui sistem unic privind ţinerea evidenţei de stat a fondului forestier şi a Cadastrului silvic de stat, neajustării formularelor din anexele la Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1007 din 30.10.19973 , nedelimitării conforme a terenurilor fondului silvic, precum şi a conlucrării ineficiente între Agenţie şi ARFC, pînă la moment nu există un cadastru silvic de stat concludent şi cuprinzător.

____________________

3 Regulamentul privind modul de ţinere a evidenţei de stat a fondului forestier, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1007 din 30.10.1997 (în continuare – Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1007 din 30.10.1997).

În conformitate cu prevederile art.74 şi art.75 din Codul silvic4, ţinerea evidenţei de stat a fondului forestier şi a Cadastrului silvic de stat are drept scop organizarea folosirii raţionale a fondului forestier, regenerării, pazei şi protecţiei eficiente a pădurilor, exercitarea controlului sistematic al schimbărilor calitative şi cantitative ale pădurilor, asigurarea autorităţilor administraţiei publice locale, întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi cetăţenilor interesaţi cu informaţii despre fondul forestier. Cadastrul silvic de stat conţine un sistem de informaţii despre regimul juridic al fondului forestier, clasificarea pădurilor pe grupe şi categorii funcţionale, aprecierea lor sub raport economic, alte informaţii necesare gospodăririi fondului forestier şi evaluării rezultatelor activităţii economice în fondul forestier. Ţinerea evidenţei de stat a fondului forestier şi a Cadastrului silvic de stat se efectuează de către organele silvice de stat pe baza amenajamentelor silvice, inventarierilor şi cercetărilor fondului forestier, conform unui sistem unic. Materialele evidenţei de stat a fondului forestier sînt corelate cu datele din Cadastrul funciar. Totodată, în conformitate cu pct.9 alin.22) din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.150 din 02.03.2010, Agenţia stabileşte modul de evidenţă unică de stat a pădurilor şi terenurilor fondului forestier, de ţinere a Cadastrului silvic de stat şi a monitoringului forestier.

____________________

4 Codul silvic nr.887-XIII din 21.06.1996 (în continuare – Codul silvic).

În acest context, se relevă că, deşi conform prevederilor Hotărîrea Guvernului nr.1007 din 30.10.19975 au fost întreprinse măsuri pentru efectuarea evidenţei de stat a fondului forestier naţional, fiind generalizate şi prelucrate datele la situaţia din 01.01.1998, aceste informaţii nu reprezentă o situaţie autentică, întrucît datele privind terenurile fondului forestier prezentate de către AAPL erau incomplete, respectiv, lipseau informaţiile corespunzătoare privind terenurile administrate de structurile transnistrene, în ambele cazuri informaţiile nefiind prelucrate. În acelaşi timp, o altă cauză ce a influenţat asupra deţinerii unor informaţii exhaustive privind fondul forestier este neajustarea corespunzătoare la condiţiile actuale a formularelor din anexele la Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1007 din 30.10.1997 (reieşind din explicaţiile specialiştilor ICAS). De asemenea, conlucrarea ineficientă între Agenţie şi ARFC a generat diferenţe semnificative privind terenurile fondului forestier. În acest context, nu a fost efectuată delimitarea distinctă a terenurilor fondului silvic (cauza fiind insuficienţa mijloacelor financiare).

____________________

5 Hotărîrea Guvernului nr.1007 din 30.10.1997 “Cu privire la evidenţa de stat a fondului forestier” (în continuare – Hotărîrea Guvernului nr.1007 din 30.10.1997).

Prin urmare, Agenţia nu şi-a asumat plenar competenţele delegate de Guvern, neelaborînd, astfel, reglementările de rigoare. În consecinţă, autorităţile de stat abilitate cu funcţii de ţinere a Cadastrului nu deţin şi nu furnizează informaţii concludente şi veridice privind prezenţa, utilizarea şi dinamica resurselor forestiere, deţinătorii şi gestionarii acestora, evaluarea economico-financiară a resurselor forestiere, delimitarea şi cadastrarea terenurilor fondului forestier.

Pentru confirmarea celor menţionate, se exemplifică următoarele.

• Informaţiile existente nu oferă o imagine autentică referitor la suprafaţa fondului forestier gestionată de Agenţia “Moldsilva”. Astfel:

√ În pofida faptului că Agenţia, în baza datelor prezentate de către întreprinderile silvice şi coordonate cu autorităţile cadastrale, anual întocmesc informaţiile respective privind evidenţa de stat a fondului forestier (care, în temeiul prevederilor art.75 alin.(3) din Codul silvic, trebuie să fie corelate cu datele din Cadastrul funciar), datele acestei evidenţe sînt denaturate. Prin urmare, conform datelor Agenţiei la situaţia din 01.01.2013, suprafaţa fondului forestier de stat gestionat de Agenţia “Moldsilva” şi întreprinderile din subordine a constituit cca 336,5 mii ha (inclusiv cca 301,0 mii ha terenuri acoperite cu păduri), iar conform datelor ARFC – cca 342,1 mii ha (din care cca 293,9 mii ha – terenuri acoperite cu păduri), diferenţele existente (5,6 mii ha – privind suprafaţa totală a fondului forestier şi 7,1 mii ha – la terenurile acoperite cu păduri) nefiind soluţionate.

√ Potrivit prevederilor art.3 alin.(1)-(3) şi art.4 alin.(1) lit.b) din Legea nr.91-XVI din 05.04.20076, terenurile fondului silvic fac parte din terenurile domeniului public al statului, care urmează a fi delimitate. Totodată, conform prevederilor art.4 alin.(2)-(3) şi art.5 din Legea nr.1543-XIII din 25.02.19987, este prevăzută înregistrarea obligatorie a dreptului asupra terenurilor proprietate publică, cu înregistrarea acestora în registrul bunurilor imobile. Însă, contrar prevederilor regulamentare menţionate, ARFC în comun cu Agenţia “Moldsilva” şi întreprinderile din subordine nu au asigurat delimitarea terenurilor fondului silvic proprietate publică a statului şi înregistrarea drepturilor de proprietate a statului asupra acestora, cauza fiind insuficienţa mijloacelor la gestionarii fondului silvic. De asemenea, 6 întreprinderi silvice8 supuse auditării nu au asigurat înregistrarea dreptului de proprietate asupra terenurilor aferente obiectelor imobile (oficii, depozite etc.) din intravilanul localităţilor. Prin urmare, nedelimitarea şi neînregistrarea cadastrală a terenurilor generează un risc sporit de dezintegrare/pierdere a proprietăţii domeniului public.

____________________

6 Legea nr.91-XVI din 05.04.2007 privind terenurile proprietate publică şi delimitarea lor (în continuare – Legea nr.91-XVI din 05.04.2007).

7 Legea cadastrului bunurilor imobile nr.1543-XIII din 25.02.1998 (în continuare – Legea nr.1543-XIII din 25.02.1998).

8 ÎSS: Bălţi, Soroca, Edineţ, Glodeni, Orhei, Şoldăneşti.

√ Nu a fost asigurată înregistrarea drepturilor patrimoniale şi asupra altor bunuri imobile, ceea ce influenţează veridicitatea datelor privind patrimoniul gestionat. Contrar prevederilor cadrului legal şi normativ în vigoare, Agenţia şi întreprinderile silvice (ca titulari de drepturi patrimoniale) nu au asigurat înregistrarea drepturilor de proprietate asupra 920 de obiecte – bunuri imobile cu valoarea de bilanţ în sumă totală de peste 29,0 mil.lei din totalul de 1359 de obiecte ce valorează cca 51,4 mil.lei.

Urmare a verificărilor efectuate în cadrul misiunii de audit la 2 întreprinderi silvice (ÎSS Iargara şi ÎSC Sil-Răzeni), care au raportat înregistrarea cadastrală integrală a bunurilor imobile, s-a constatat că în 7 cazuri au fost raportate numere cadastrale eronate, în 2 cazuri numerele cadastrale sînt atribuite obiectelor imobile ale altor proprietari, iar în 10 cazuri în calitate de titular al grevării dreptului de proprietate este înregistrată Agenţia, deşi imobilele sînt administrate de întreprinderile silvice.

Conform listei din Anexa nr.227 la Hotărîrea Guvernului nr.351 din 23.03.20059, ARFC urma să asigure înregistrarea drepturilor de proprietate asupra 149 de bunuri imobile din gestiunea ÎSS Orhei, însă, pînă la momentul auditului, aceste bunuri nu au fost înregistrate regulamentar. Mai mult decît atît, auditul a constatat o diferenţă de 65 de bunuri între datele din Hotărîrea menţionată şi cele înregistrate în evidenţa contabilă a ÎSS Orhei, care la momentul respectiv nu a fost identificată şi remediată în mod corespunzător.

____________________

9 Lista bunurilor imobile, proprietate a statului, aflate în administrarea Agenţiei pentru Silvicultură “Moldsilva”, conform situaţiei la 1 ianuarie 2007, Anexa nr.227 la Hotărîrea Guvernului nr.351 din 23.03.2005 “Cu privire la aprobarea listelor bunurilor imobile proprietate publică a statului şi la transmiterea unor bunuri imobile” (în continuare – Hotărîrea Guvernului nr.351 din 23.03.2005).

√ În conformitate cu prescripţiile Hotărîrea Guvernului nr.150 din 02.03.2010, Agenţia “Moldsilva” este fondatorul întreprinderilor silvice din subordine, iar conform art.17 alin.(1) din Legea nr.113-XVI din 27.04.200710, deţinerea de către entitate a activelor cu orice titlu, înregistrarea surselor de provenienţă a acestora şi a faptelor economice fără documentarea şi reflectarea acestora în contabilitate este interzisă. În pofida celor menţionate, în evidenţa contabilă şi în raportul financiar al entităţii nu sînt reflectate valorile capitalului statutar al întreprinderilor, al căror fondator este Agenţia, în sumă totală de cca 58,8 mil.lei.

____________________

10 Legea contabilităţii nr.113-XVI din 27.04.2007 (în continuare – Legea nr.113-XVI din 27.04.2007).

• Neasigurarea respectării întocmai a cadrului legal/normativ de către Agenţie şi entităţile din subordine a creat premise de gestionare neregulamentară a terenurilor fondului silvic, acest domeniu necesitînd îmbunătăţiri semnificative. Astfel:

√ Potrivit prevederilor art.2 alin.(1) din Legea nr.91-XVI din 05.04.2007, terenurile din domeniul public sînt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, respectiv, nu pot fi înstrăinate, dar pot fi date numai în administrare, în concesiune, în arendă sau în locaţiune în condiţiile legii; nu pot fi supuse executării silite; asupra lor nu se pot constitui garanţii reale; nu pot fi dobîndite de terţi prin uzucapiune. În pofida prevederilor legale şi regulatorii, Agenţia a alocat (printr-un ordin emis în anul 2010) un teren cu suprafaţa de 7,8 ha din intravilanul trupului de pădure “Aeroport”, gestionat de ÎSS Chişinău, pentru construcţia caselor individuale ale angajaţilor ICAS, ÎSS Chişinău şi ai aparatului central al Agenţiei. Mai mult decît atît, sectorul de pădure a fost alocat cu referinţă la art.18 alin.(1) din Codul silvic, care prevede că atribuirea terenurilor din fondul forestier pentru edificarea obiectelor (sedii de ocoale şi cantoane silvice, blocuri de producţie, construcţii, locuinţe, linii de comunicaţii etc.) în scopuri ce ţin de gospodărirea fondului forestier se efectuează de autoritatea silvică centrală de comun acord cu autorităţile administraţiei publice locale, totodată, sediul cantonului silvic fiind o încăpere de serviciu, care nu poate fi privatizată, vîndută, dată în arendă ori supusă altor acţiuni care i-ar schimba destinaţia sau deţinătorul. Prin urmare, alocarea terenurilor din intravilanul trupului de pădure pentru edificarea locuinţelor (inclusiv pentru 18 funcţionari ai Agenţiei şi 2 ai aparatului Federaţiei Sindicatelor “Sindsilva”) contravine prevederilor legale.

Totodată, în perioada auditată, ICAS a contractat şi a recepţionat lucrările topografo-geodezice şi prospecţiunile inginero-geologice la obiectul “Cartierul locativ din com.Băcioi” (pe terenul sus-menţionat), în scopul obţinerii certificatului de urbanism pentru proiectarea construcţiilor. Valoarea lucrărilor menţionate a însumat 120,7 mii lei, fiind achitată şi înregistrată în evidenţa contabilă a ICAS cu titlu de active în curs de execuţie.

√ Conlucrarea ineficientă între Agenţie şi ARFC a cauzat înregistrarea neconformă a unor terenuri din fondul forestier. Astfel, conform informaţiilor din baza de date a ARFC, dreptul de proprietate asupra trei terenuri din fondul forestier cu suprafaţa totală de 8,3 ha (atribuite în arendă), în loc de proprietate a Republicii Moldova, este înregistrat după Agenţia “Moldsilva”, ceea ce creează premise de înstrăinare/pierdere a terenurilor domeniului public al statului.

Totodată, au fost constatate şi cazuri în care neînregistrarea conformă a dreptului patrimonial a determinat înstrăinarea terenurilor fondului forestier. Astfel, în baza Hotărîrea Guvernului nr.667 din 18.06.199811, ÎSS Orhei urma să întreprindă măsurile de rigoare în vederea înregistrării dreptului de proprietate asupra terenurilor cu suprafaţa de 25,8 ha, transmise în fondul silvic de către primăria com.Micăuţi (raionul Străşeni). Însă, urmare a faptului că întreprinderea nu a înregistrat corespunzător terenurile în cauză, fostul deţinător – primăria com.Micăuţi, a înstrăinat nelegitim 10,3 ha din totalul acestor terenuri. De menţionat că OT al Cancelariei de Stat a contestat decizia de înstrăinare a CC Micăuţi şi contractul de vînzare-cumpărare (încheiat între primărie şi o persoană fizică) a terenurilor menţionate, însă cererea a fost respinsă ca fiind depusă tardiv şi neîntemeiat. Se atestă că suprafeţele fondului silvic cuprinse în bilanţul funciar, întocmit de către ÎSS Orhei la 01.01.2013, nu au suferit modificările necesare, ceea ce a generat denaturarea informaţiilor raportate.

____________________

11 Hotărîrea Guvernului nr.667 din 18.06.1998 “Cu privire la atribuirea terenurilor”.

√ Auditul a constatat suprapunerea suprafeţelor în imaginea cartografică a ARFC privind terenurile fondului forestier. Astfel, conform datelor cartografice ale acesteia (www.geoportal.md), pe teritoriul fondului forestier, gestionat de ÎSS Chişinău (Ocolul silvic Criuleni; trup pădure Holercani Mohnata, s.Holercani, raionul Dubăsari, 197 ha), sînt amplasate 31 de terenuri (5,04 ha) proprietate privată, destinate pentru grădini şi construcţii. Totodată, la solicitarea auditului, ARFC a informat că, pentru 29 din cele 31 de terenuri menţionate, au fost atribuite numere cadastrale provizorii, bunurile fiind plasate într-un sistem de coordonate convenţional, fără racordarea la reţeaua geodezică naţională. Prin urmare, amplasamentul care actualmente este prezentat pe site-ul nominalizat nu reprezintă situaţia reală, acesta urmînd a fi actualizat la momentul atribuirii numărului cadastral, în urma adresării titularilor de drepturi şi după executarea lucrărilor de identificare a bunului imobil conform procedurii stabilite. Se relevă că situaţia descrisă este o consecinţă a neonorării de către factorii responsabili din cadrul Agenţiei “Moldsilva” a obligaţiilor de serviciu privind delimitarea terenurilor administrate, precum şi a faptului că autorităţile abilitate cu funcţii de ţinere a Cadastrului nu au efectuat suprapunerea şi reconcilierea evidenţei grafice.

√ Nedelimitarea terenurilor fondului silvic la momentul respectiv, precum şi lipsa controlului corespunzător, atît din partea Agenţiei, cît şi din partea ÎSS Orhei, a determinat înregistrarea eronată a terenurilor aferente fostei secţii de prelucrare (nu ca terenuri ale fondului silvic, dar ca terenuri pentru construcţii), cu suprafaţa de cca 1,1 ha, drept urmare, după comercializarea obiectului respectiv unui agent economic, terenul menţionat a fost înstrăinat ca unul aferent imobilelor private. În pofida faptului că dreptul de proprietate asupra terenului în cauză a fost înregistrat după Republica Moldova, atît întreprinderea, cît şi Agenţia “Moldsilva” nu au asigurat încheierea contractului de arendă a terenului pe perioada 26.10.2006-13.06.2011, respectiv, nefiind acumulate venituri în sumă de 12,7 mii lei.

• Pe parcursul mai multor ani, se practică înstrăinarea terenurilor din fondul forestier prin schimbul suprafeţelor de terenuri de diferite categorii, situaţie care nu întruneşte rigorile cadrului legal/regulator în vigoare. Astfel:

√ Potrivit Hotărîrea Guvernului nr.666 din 27.05.200212, cca 8,9 ha terenuri din fondul forestier din gestiunea ÎSS Chişinău, situate în extravilanul com.Ustia, pe malul lacului de acumulare Dubăsari, au fost transmise în folosinţă primăriei com.Ustia pentru organizarea zonei de agrement, fără excluderea din fondul forestier şi fără dreptul de a efectua construcţii capitale. Totodată, 10 ha de păşuni neproductive din extravilanul com.Ustia au fost transmise Agenţiei pentru includerea în fondul forestier. De menţionat că, ulterior, în baza unui contract de superficii, primăria com.Ustia a transmis terenurile preluate din fondul silvic Întreprinderii Mixte “Plăsmuire” S.R.L., pe un termen de 99 ani (pînă în 2105), cu perceperea anuală în bugetul local a sumei de 42,3 mii lei, nefiind prevăzute clauze contractuale privind actualizarea costului conform normelor în vigoare. Totodată, se relevă că terenurile nominalizate (8,9 ha) au fost excluse din circuitul silvic şi din materialele amenajamentului silvic, cauza fiind explicată de către funcţionarii Agenţiei, cît şi ai ÎSS Chişinău prin faptul preluării a 10 ha de păşuni neproductive ale primăriei în scop de împădurire. În acest sens, se atestă că obiectul contractului de superficii nominalizat constituie dreptul real imobiliar de a folosi terenul altuia în vederea edificării şi exploatării unei construcţii, ceea ce contravine prescripţiilor Hotărîrea Guvernului nr.666 din 27.05.2002. Mai mult decît atît, “Plăsmuire” S.R.L. nu a executat lucrări de construcţie a taberei de odihnă a copiilor, conform prevederilor contractuale, clauzele fiind modificate prin substituirea lucrărilor de construcţie a taberei cu lucrări de amenajare a parcului şi de construcţie a stadionului pe teritoriul localităţii, ceea ce denotă că obiectivul contractului a eşuat, totodată, agentul economic nominalizat păstrîndu-şi dreptul de folosinţă liberă a dreptului de superficii, inclusiv darea terenurilor în subarendă.

____________________

12 Hotărîrea Guvernului nr.666 din 27.05.2002 “Cu privire la transmiterea unor terenuri” (în continuare – Hotărîrea Guvernului nr.666 din 27.05.2002).

Deşi, potrivit prevederilor legale, terenurile din domeniul public nu pot fi supuse executării silite, conform bazei de date a ARFC, pe 2 terenuri cu suprafaţa totală de 4,98 ha (din cele 8,9 ha) a fost aplicat sechestru (pentru perioada 04.03.2011-28.06.2013), ceea ce denotă risc înalt de înstrăinare definitivă a terenurilor domeniului public al statului în favoarea persoanelor terţe.

√ Prin Hotărîrea Guvernului nr.340 din 23.03.200513 a fost permis schimbul a 2,2 ha de terenuri din fondul forestier din gestiunea ÎSS Orhei (com.Ivancea) pe 3,0 ha de terenuri proprietate privată a S.R.L. “Nizov-Com”, procurate în baza contractului de vînzare-cumpărare, încheiat între ultimul şi primăria com.Puţintei (raionul Orhei), la preţul de 6,5 mii lei. Auditul atestă că terenul cu suprafaţa de 3,0 hectare, care se afla în proprietatea privată a agentului economic, este situat la distanţa de cca 40 km de or.Orhei, fără căi de acces (4 km drum de ţară de la traseul Orhei – Călăraşi), făcînd parte din terenuri neproductive acoperite parţial cu vegetaţie forestieră, cu rîpi şi alunecări de teren, nefiind gestionat în scopuri agricole (situaţie descrisă la momentul auditului). În schimb, S.R.L. “Nizov-Com” a devenit proprietara a 2 terenuri cu suprafaţa de 1,64 ha şi de 0,43 ha acoperite cu pădure (în extravilanul s.Ivancea), amplasate la 2 km de traseul naţional Chişinău – Bălţi, spre Complexul muzeal “Orheiul Vechi”. Ulterior, conform contractului din 10.06.2005, S.R.L. “Nizov-Com” a comercializat terenurile din fondul forestier, obţinute în urma schimbului inegal, unui alt agent economic, preţul contractual constituind 109,0 mii lei. De menţionat că, în conformitate cu datele din Registrul bunurilor imobile, proprietarul actual al terenurilor din fondul forestier, în baza a 2 contracte de ipotecă încheiate cu o instituţie financiară, a grevat drepturile patrimoniale pentru ambele terenuri, suma constituind 1,8 mil.lei.

____________________

13 Hotărîrea Guvernului nr.340 din 23.03.2005 “Cu privire la atribuirea, modificarea destinaţiei, schimbul terenurilor şi autorizarea unei lucrări de proiectare”.

O situaţie similară s-a constatat şi în alt caz de schimb al terenurilor în baza Hotărîrii de Guvern indicate mai sus. Astfel, ÎSS Orhei i-au fost transmise 4,0 ha de terenuri proprietate privată a S.R.L. “Meşterul” (situate în extravilanul com.Puţintei), procurate la un preţ de 8,7 mii lei. În schimb, agentului economic i-au fost transmise 3,0 ha de terenuri din fondul forestier, situate în extravilanul satului Ivancea (raionul Orhei). Starea terenului transmis din proprietatea privată către întreprinderea silvică este identică cazului expus anterior, fiind în stare de degradare, în timp ce terenul din fondul forestier este amplasat pe un relief neted, la 5 km de or.Orhei şi la 30 m de traseul naţional Chişinău – Bălţi. De menţionat că S.R.L. “Meşterul” a negociat vînzarea terenului primit din fondul forestier unei persoane fizice la preţul de cca 214,0 mii euro, însă, pînă la momentul auditului, contractul de vînzare-cumpărare nu era perfectat.

√ În baza Hotărîrii Guvernului nr.1298 din 27.11.200714, a fost efectuată tranzacţia de schimb a terenurilor împădurite cu suprafaţa de cca 0,99 ha – proprietate a S.R.L. “Dimai-Com” (din extravilanul s.Trifeşti, raionul Rezina), cu 0,8 hectare de terenuri din fondul silvic, proprietate publică a statului, situate în extravilanul or.Durleşti (ÎSS Chişinău), totodată, fiind dispusă/permisă modificarea destinaţiei a 0,2 hectare de terenuri (din cele 0,8 ha), neacoperite cu vegetaţie forestieră, în legătură cu construcţia bazei de odihnă de către societatea comercială nominalizată. În realitate, agentul economic menţionat a divizat suprafaţa de 0,8 ha în 20 de terenuri, acestea fiind înregistrate la OCT Chişinău şi comercializate ulterior, începînd cu luna august 2008, sau la 3 luni de la încheierea contractului de schimb, ceea ce denotă o intenţie conştientă cu scop bine definit privind schimbarea destinaţiei.

____________________

14 Hotărîrea Guvernului nr.1298 din 27.11.2007 “Cu privire la atribuirea, modificarea destinaţiei şi schimbul terenurilor”.

La momentul actual, în urma multiplelor recomercializări, terenurile s-au concentrat/consolidat în proprietatea privată a 7 grupe familiare (cu suprafeţe de la 0,05 la 0,24 ha), pe 2 terenuri fiind înregistrate case de locuit (conform datelor IS “Cadastru”).

Potrivit pct.6 din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.360 din 18.04.199715, primăriile municipiilor (oraşelor) eliberează autorizaţiile de construire – pentru investiţiile publice finanţate din bugetele locale, precum şi pentru construcţiile şi lucrările de orice tip din intravilanul localităţii. Însă, în urma verificărilor asupra conformităţii autorizării construcţiilor, auditul atestă că persoanele responsabile din cadrul primăriei or.Durleşti, nedispunînd de prerogativele de autorizare a construcţiilor în extravilanul localităţii, au autorizat construcţia unei case de locuit pe terenul destinat construcţiilor, care, de fapt, a fost edificată şi înregistrată de către OCT Chişinău pe terenul fondului forestier. O altă casă de locuit a fost construită în lipsa autorizaţiei, fiind înregistrată la OCT Chişinău pe terenul forestier, în baza unei hotărîri judecătoreşti. De menţionat că, construcţiile edificate au fost estimate în scopuri de fiscalitate în sumă de 280,1 mii lei şi, respectiv, de 607,4 mii lei, iar valoarea estimativă a terenurilor constituind în total peste 1,3 mil.lei. Totodată, conform datelor din Registrul bunurilor imobile, pentru 2 terenuri şi o construcţie, estimate la suma totală de aproximativ 0,4 mil.lei, au fost grevate drepturile patrimoniale la valoarea sub 1,5 mil.lei, iar în cazul unui teren cu valoarea estimativă de 34,6 mii lei – contractul de ipotecă a valorat cca 1,5 mil.lei, ceea ce denotă o subevaluare semnificativă a imobilelor menţionate.

____________________

15 Regulamentul privind certificatul de urbanism şi autorizarea construirii sau desfiinţării construcţiilor şi amenajărilor, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.360 din 18.04.1997, abrogată la 02.12.2011 prin Hotărîrea Guvernului nr.882 din 24.11.2011 (în continuare – Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.360 din 18.04.1997).

√ Cum a fost menţionat anterior, în condiţiile legii, terenurile fondului silvic proprietate publică a statului sînt inalienabile, nu pot fi înstrăinate, ci pot fi date numai în administrare, în concesiune, în arendă sau în locaţiune în condiţiile legii. În baza Hotărîrea Guvernului nr.1215 din 27.12.201016, a fost permisă efectuarea unei tranzacţii de schimb a terenurilor, şi anume: 1,0 ha de păşuni, proprietate privată a unei persoane fizice, din extravilanul s.Măşcăuţi (raionul Criuleni), a fost schimbat cu 0,5 ha de terenuri din fondul forestier gestionat de ÎSS Chişinău, amplasat în extravilanul s.Ustia (raionul Dubăsari), totodată fiind schimbată destinaţia a 0,05 ha de teren din “fondul silvic” în terenuri “destinate ocrotirii naturii, ocrotirii sănătăţii, activităţii recreative, terenurile de valoare istorico-culturală, terenurile zonelor suburbane şi ale zonelor verzi”, în legătură cu construcţia unui complex de agrement turistic. De menţionat că terenul transmis din fondul silvic este amplasat pe malul lacului de acumulare Dubăsari, în apropierea căilor de acces şi dispune de un potenţial atractiv/sporit în aspectul folosirii acestuia. În acest context, se relevă inegalitatea obiectelor schimbate, tranzacţia fiind categoric în defavoarea intereselor publice. Deşi contractul de schimb între Agenţia “Moldsilva” şi persoana fizică a fost semnat la 08.04.2011, autoritatea centrală silvică a asigurat înregistrarea dreptului de proprietate asupra terenului primit la data de 14.11.2013, la solicitarea auditului.

____________________

16 Hotărîrea Guvernului nr.1215 din 27.12.2010 “Cu privire la schimbul şi modificarea destinaţiei unui teren”.

Urmare a celor descrise, auditul relevă că acţiunile în cauză, prin reducerea şi fragmentarea suprafeţelor fondului forestier, contravin nu numai prevederilor art.78 alin.(1) din Codul silvic, dar reprezintă şi o ameninţare la interesele publice, cu eventuale prejudicii de proporţii. Astfel, în urma diferitor tranzacţii de schimb între diverse categorii de terenuri, terenurile fondului silvic, proprietate publică a statului, au fost înstrăinate atît în favoarea agenţilor economici, cît şi a persoanelor fizice care au profitat de beneficii superioare în raport cu cele ale domeniului public. Totodată, se atestă probleme ce ţin de verificarea şi înregistrarea primară a drepturilor de proprietate asupra bunurilor noi formate. Se relevă o atitudine necorespunzătoare din partea Agenţiei “Moldsilva” faţă de cazurile de înstrăinare a bunurilor statului, în condiţiile în care aceasta are competenţele respective pentru administrarea de stat a fondului forestier.

Recomandări:

1. Agenţia “Moldsilva”:

1.1. să iniţieze/promoveze o revizuire a cadrului normativ şi legislativ aferent domeniului (sectoarelor/subsectoarelor) administrat, întru remedierea coliziunilor juridice şi asigurarea unor norme clare, distincte şi cuprinzătoare în scopul asigurării unui management instituţional/financiar prudenţial şi eficient;

1.2. în comun cu întreprinderile din subordine, să elaboreze şi să aprobe un plan de acţiuni în vederea înregistrării conforme, într-un termen rezonabil, a bunurilor administrate de întreprinderile silvice, cu rezervarea mijloacelor necesare conform planurilor financiar-economice anuale pentru cadastrarea acestora;

1.3. să asigure elaborarea şi aprobarea sistemului unic de ţinere a evidenţei de stat a fondului forestier şi a cadastrului silvic, conform prevederilor propriului Regulament;

1.4. să întreprindă măsuri pentru contabilizarea conformă a bunurilor transmise în gestiunea întreprinderilor din subordine.

2. Agenţia “Moldsilva” în comun cu Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru:

2.1. să efectueze reconcilierea datelor din evidenţa de stat a fondului forestier cu Cadastrul funciar, pentru asigurarea veridicităţii datelor cadastrale;

2.2. să asigure o comunicare eficientă şi un schimb exhaustiv/relevant de informaţii pentru prevenirea cazurilor de înstrăinare a bunurilor publice.

♦ Reglementarea insuficientă a raporturilor de arendă a terenurilor fondului forestier şi gestionarea ineficientă a acestora de către Agenţia “Moldsilva” a creat premise pentru un mod neeconom şi neraţional de gospodărire a fondului forestier.

În conformitate cu prevederile cadrului legal/regulator, terenurile fondului forestier proprietate publică pot fi atribuite în folosinţă persoanelor juridice şi/sau fizice în condiţii de arendă, în scopuri de recreere şi de gospodărire cinegetică, modul şi condiţiile de atribuire a terenurilor din fondul forestier în folosinţă fiind stabilite de Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.187 din 20.02.200817, funcţia de arendator fiind atribuită Agenţiei. La situaţia din 01.01.2013, conform celor 798 de contracte de arendă, sînt atribuite în folosinţă 10,6 mii ha (sau circa 3,2% din suprafaţa fondului silvic gestionat de Agenţie), din care: în scopuri de gospodărire cinegetică – 8,6 mii ha (69 de contracte) şi în scopuri de recreere – 2,0 mii ha (729 de contracte). Pe parcursul anilor 2011-2012, Agenţia a organizat şi desfăşurat 3 licitaţii, conform reglementărilor în vigoare18, fiind încheiate 161 de contracte cu suma plăţii anuale de 1673,6 mii lei. De menţionat că, la situaţia din 09.08.2012, conform scrisorii ARFC privind imposibilitatea înregistrării cadastrale a contractelor de arendă, Agenţia a suspendat procesul de dare în arendă a fondului forestier care se află în gestiunea instituţiei. Constatările auditului au evidenţiat multiple deficienţe şi abateri în procesul de dare în arendă şi folosire a terenurilor, acestea fiind generate de lipsa de reglementări sau de unele nereguli în cadrul regulator, cît şi de disfuncţiile controlului intern. În acest context, se exemplifică următoarele:

____________________

17 Regulamentul privind arenda fondului forestier în scopuri de gospodărire cinegetică şi/sau de recreere, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.187 din 20.02.2008 (în continuare – Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.187 din 20.02.2008).

18 În conformitate cu prevederile art.2 alin.(7) din Legea nr.91-XVI din 05.04.2007; Regulamentul privind licitaţiile cu strigare şi cu reducere, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.136 din 10.02.2009 (în continuare – Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.136 din 10.02.2009); Regulamentul privind licitaţiile cu strigare şi cu reducere, aprobat prin Ordinul nr.104-p din 19.05.2009 al Agenţiei pentru Silvicultură “Moldsilva” (în continuare – Regulamentul aprobat prin Ordinul nr.104-p din 19.05.2009 al Agenţiei “Moldsilva”); Ordinul Agenţiei “Moldsilva” nr.242-p din 14.11.2011 “Cu privire la crearea comisiei de licitaţie şi aprobarea Regulamentului privind licitaţiile cu strigare şi cu reducere”.

• Potrivit prevederilor art.2 alin.(7) din Legea nr.91-XVI din 05.04.2007, arendarea terenurilor din domeniul public se face prin licitaţie publică. Totodată, conform pct.9 din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.187 din 20.02.2008, licitaţiile cu privire la comercializarea dreptului de încheiere a contractului de arendă se organizează în cazul depunerii mai multor cereri pentru atribuirea în arendă a unui anumit teren forestier. Prin urmare, deşi a elaborat şi aprobat propriul Regulament privind licitaţiile cu strigare şi cu reducere, bazat pe Regulamentele aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.136 din 10.02.2009 şi nr.187 din 20.02.2008, la atribuirea terenurilor din fondul forestier în arendă în perioada audiată Agenţia a preferat să se ghideze de Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.187 din 20.02.2008, care stabileşte o situaţie ambiguă în acest sens. Astfel, avînd în vedere că în conformitate cu prescripţiile din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.187 din 20.02.2008, la baza dării în arendă sînt cererile cu solicitarea concretă (pct.7), depuse la Agenţie, iar licitaţiile se organizează în cazul depunerii mai multor cereri pentru atribuirea în arendă a unui anumit teren forestier, toate contractele din perioada supusă auditării au fost atribuite solicitanţilor (care au depus cereri) în lipsa concurenţei. Totodată, se relevă că, la cererea auditului nu a fost prezentat Ordinul Agenţiei “Moldsilva” nr.104-p din 19.05.2009 “Cu privire la crearea comisiei de licitaţie”, din motivul pierderii acestuia, ceea ce denotă o indisciplină executorie în aspectul ce ţine de păstrarea şi arhivarea documentelor privind activitatea de bază a Agenţiei. De menţionat că situaţia în cauză a generat dezorganizarea modului de atribuire a terenurilor fondului forestier în arendă, acest proces decurgînd, în mod haotic, la dorinţa solicitanţilor, cu nerespectarea principiilor de transparenţă şi concurenţă. În aceste circumstanţe, desfăşurarea licitaţiilor a fost formală, plata pentru arendă fiind stabilită cu un pas mai mare (de 10%) decît preţul iniţial stabilit conform prevederilor regulamentare.

• Conform pct.13 din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.187 din 20.02.2008, cuantumul plăţii iniţiale pentru arendă a constituit 315 lei/ha – pentru terenurile arendate în scopuri de gospodărire cinegetică, şi 4025 lei/ha – pentru terenurile arendate în scopuri de recreere, fiind estimate conform unei metodologii anexate (şi parte componentă) la Regulament. În pofida faptului că, cuantumul arendei se stabileşte în funcţie de mai multe criterii, în baza unei formule speciale, această formulă nu ţine cont de amplasarea terenurilor, accesul la căile de comunicaţie, solvabilitatea cererii la serviciile de recreere sau cinegetice etc. Ca urmare, în toate contractele încheiate de către Agenţie, cuantumul plăţii pentru arendă este egal cu suma indicată în Regulament, fără a fi diferenţiate sectoarele de pădure în funcţie de amplasarea acestora. De menţionat că 326 de contracte de arendă în scopuri de recreere (din totalul de 729) sînt încheiate pentru terenurile gestionate de ÎSS Chişinău, ceea ce atestă un interes sporit pentru zona limitrofă mun. Chişinău. Cele invocate denotă o supraconcentrare a terenurilor respective în proximitatea capitalei şi o rentă superioară a zonei respective, aspecte care nu sînt luate în considerare în metodologia de calculare a plăţii pentru arenda acestor terenuri. Totodată, în pofida faptului că Regulamentul nominalizat prevede posibilitatea de modificare a cuantumului plăţii de arendă (la propunerea arendatorului) în caz de schimbare a condiţiilor social-economice şi conjuncturii pieţei, dar nu mai des decît o dată în trei ani, Agenţia “Moldsilva” nu a cerut ajustarea cuantumului arendei, în timp ce rata inflaţiei acumulată în decurs de 5 ani a constituit 120,9%.

• La efectuarea licitaţiilor şi atribuirea contractelor de arendă a terenurilor din fondul forestier nu au fost respectate principiile privind conflictul de interese, astfel nefiind respectate prevederile Legii nr.16-XVI din 15.02.200819. Spre exemplu, deşi conform art.24 din Legea nr.158-XVI din 04.07.200820 funcţionarul public este obligat să respecte întocmai regimul juridic al conflictului de interese, la efectuarea licitaţiei din 27.04.2011, un funcţionar din efectivul de conducere al Agenţiei, fiind concomitent şi membru al Comisiei de licitaţie, nu a declarat în modul corespunzător interesul său în tranzacţiile efectuate între Agenţia “Moldsilva” şi o persoană fizică, care este membră a familiei acestuia, la atribuirea în arendă a unui teren cu suprafaţa de 0,1 ha (s.Holercani, raionul Dubăsari). Totodată, 2 din 5 membri ai Comisiei de licitaţie nu au semnat procesele-verbale de licitaţie.

____________________

19 Legea nr.16-XVI din 15.02.2008 cu privire la conflictul de interese (în continuare – Legea nr.16-XVI din 15.02.2008).

20 Legea nr.158-XVI din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public (în continuare – Legea nr.158-XVI din 04.07.2008).

Analogic, nerespectînd prevederile Legii nr.16-XVI din 15.02.2008, 4 conducători şi adjuncţi ai întreprinderilor de stat pentru silvicultură din subordinea Agenţiei “Moldsilva” nu au declarat în mod corespunzător interesele personale la încheierea (cu Agenţia) contractelor de arendă a terenurilor din raza de responsabilitate a acestora. De asemenea, 5 persoane din efectivul direct responsabil de paza şi protecţia pădurii au luat în arendă terenuri din gestiunea întreprinderilor unde sînt angajaţi. Prin urmare, la situaţia din 01.01.2013, terenurile cu suprafaţa totală de 16,8 ha sînt arendate de persoane fizice din cadrul personalului cu atribuţii de pază şi protecţie a terenurilor respective, care sînt responsabile direct de controlul anual în scopul monitorizării respectării de către arendaşi a prevederilor legislaţiei silvice, ceea ce pune la îndoială activitatea acestora privind terenurile arendate de ei înşişi. Mai mult decît atît, 4 arendaşi nu şi-au onorat obligaţiile contractuale, înregistrînd datorii la plata de arendă în sumă totală de 28,8 mii lei21.

____________________

21 ÎSS: Chişinău (6,5 ha – 21,7 mii lei); Soroca (0,2 ha); ÎSC: Străşeni (6,9 ha); Sil-Răzeni (3,2 ha – 7,1 mii lei).

• Ca urmare a neîntreprinderii măsurilor de rigoare în vederea implementării recomandărilor anterioare ale Curţii de Conturi, abaterile şi neregulile identificate în cadrul auditului precedent în mare măsură continuă şi în perioada supusă auditării. Astfel, la situaţia din 01.01.2013, pentru toate cele 798 de contracte de arendă, la cererile de solicitare a dreptului de arendă nu sînt anexate planurile de management privind folosirea terenurilor în scopurile determinate pentru perioada de arendă, cu indicarea măsurilor principale şi a volumului planificat de investiţii financiare. În 92 de cazuri (12%) nu au fost întocmite acte de primire-predare a terenului în arendă, totodată, în celelalte actele nominalizate nu întotdeauna fiind întocmite regulamentar (nefiind ştampilate şi/sau semnate de către o parte, iar în anumite cazuri, chiar de ambele părţi; nu conţin informaţii privind starea terenurilor la momentul transmiterii lor în arendă). De menţionat că actele de primire-predare a terenurilor servesc temei pentru începerea calculării plaţii de arendă, iar lipsa sau întocmirea acestora cu întîrzieri determină diminuarea veniturilor provenite din arenda terenurilor.

Potrivit prevederilor art.21 din Codul funciar22 şi prescripţiilor din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.187 din 20.02.2008 (pct.18), contractul de arendă este supus înregistrării de stat în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova, deţinătorii de terenuri neavînd dreptul la folosinţa lor, inclusiv în condiţii de arendă, pînă cînd ARFC, în cazul atribuirii de către stat a terenurilor proprietate publică a statului, nu va stabili hotarele terenurilor în natură (la faţa locului). Însă contrar celor menţionate, la momentul auditării, 201 (din 748) contracte de arendă a terenurilor forestiere cu suprafaţa totală de 3978 ha (46%), aflate în folosinţa persoanelor juridice şi/sau fizice, nu sînt înregistrate regulamentar la OCT, prin ce nu au respectate nici prevederile art.4 alin.(5) din Legea nr.1543-XIII din 25.02.1998, care stabilesc că în registrul bunurilor imobile, în afară de drepturile reale ce au ca obiect bunuri imobile, pot fi înscrise, în cazurile prevăzute de lege, drepturile de creanţă, faptele sau raporturile juridice aferente acestor bunuri. De menţionat că, urmare a unei înştiinţări primite de la ARFC prin care Agenţia “Moldsilva” a fost informată că loturile de teren din fondul silvic expuse la licitaţie nu pot fi înregistrate pînă cînd nu se va efectua delimitarea şi înregistrarea în modul stabilit de legislaţie a întregului trup de pădure, la propunerea Comisiei pentru monitorizarea, coordonarea şi îndrumarea metodologică a dezvoltării sistemului de control intern/managerial23, Agenţia “Moldsilva” a decis suspendarea, pe o perioadă nedeterminată, a organizării licitaţiilor pentru acordarea dreptului de arendă a fondului forestier în scop de recreere sau cinegetic şi a iniţiat procesul de operare a unor modificări şi completări a Regulamentului cu privire la arenda fondului forestier.

____________________

22 Codul funciar nr.828-XII din 25.12.1991.

23 Creată prin Ordinul nr.150 din 09.08.2012 al Agenţiei “Moldsilva”.

Se relevă că totalitatea deficienţelor ce ţin de nedelimitarea şi neevaluarea terenurilor fondului forestier afectează şi stabilirea echitabilă a hotarelor şi suprafeţelor terenurilor atribuite în arendă, precum şi influenţează determinarea raporturilor financiare la darea în arendă a terenurilor fondului forestier, problema avînd aspect economic şi social.

• Verificările în cadrul auditului denotă că Agenţia “Moldsilva” a transmis în arendă terenurile forestiere, în scopuri de gospodărire cinegetică, fără acordul autorităţii centrale abilitate cu gestiunea resurselor naturale şi protecţia mediului înconjurător, astfel nefiind respectate prescripţiile din Regulamentul gospodăririi cinegetice24 (pct.11).

____________________

24 Regulamentul gospodăriei cinegetice, Anexa nr.1 la Legea regnului animal nr.439-XIII din 27.04.1995.

Se relevă că, potrivit pct.20 din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.187 din 20.02.2008, arendaşul este obligat, în termenul stabilit de către arendator, dar nu mai tîrziu de 2 ani după semnarea actului de predare-primire a terenului forestier arendat, să prezinte arendatorului proiectul de gospodărire cinegetică sau în scopuri de recreere, elaborat de către instituţiile abilitate în acest domeniu, precum şi planul de dezvoltare a gospodăriei cinegetice şi/sau de recreere şi de investiţii pentru perioada de arendă, însă aceste prevederi regulamentare nu se respectă. Agenţia a expediat somaţii la 41 de arendaşi (din cei 678 care nu au prezentat proiecte) pentru prezentarea proiectelor respective, însă aceste eforturi modeste nu s-au soldat cu succes. Contrar cerinţelor regulamentare, arendaşii nu au prezentat dările de seamă cu privire la lucrările efectuate pe terenul forestier arendat, iar Agenţia nu deţine evidenţa rapoartelor nominalizate.

Totodată, conform prescripţiilor din Regulamentul menţionat (pct.21), controlul asupra organizării şi desfăşurării gospodăririi cinegetice şi/sau de recreere este exercitat de către arendator, prin controale efectuate la necesitate, dar nu mai rar de o dată pe an. Ca urmare a controlului se întocmeşte un act care conţine descrierea detaliată a modului de gospodărire şi neajunsurile depistate. Însă, în pofida celor menţionate, Agenţia nu deţine un registru şi informaţii sistematizate la acest capitol. De menţionat că, pe parcursul anului 2011, nu au fost întocmite acte de control la arendaşi, cu eliberarea avizelor care urmau să includă: analiza stării terenurilor forestiere arendate; nivelul de îndeplinire a condiţiilor contractului şi măsurilor de ameliorare etc. Totodată, potrivit actelor de control asupra organizării şi desfăşurării gospodăririi cinegetice sau de recreere, întocmite de Secţia arenda fondului forestier din cadrul Agenţiei şi cele 7 întreprinderi silvice (supuse auditării) în perioada anului 2012, s-a constatat că 70% din contracte sînt nefuncţionale, ceea ce denotă că nu se desfăşoară nici o activitate pe terenurile respective, procesul de arendare a terenurilor urmărind alte scopuri decît cele stabilite, iar gestionarea fondului forestier dat în arendă nefiind efectuată la nivelul necesar.

• Probele colectate pe parcursul auditului privind regularitatea gestionării terenurilor atribuite în arendă denotă anumite confuzii (neclarităţi), generate de lipsa sau/şi de irelevanţa reglementărilor ce ţin de autorizarea construcţiilor pasibile edificării pe terenurile arendate. Astfel, potrivit pct.30 şi pct.33 din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.187 din 20.02.2008, acţiunile de recreere pe terenurile fondului forestier se permit pe sectoare special destinate, amenajate cu parcări auto, terenuri sportive, rute şi poteci turistice, forme mici arhitecturale etc., construite de comun acord cu arendatorul, în modul stabilit de legislaţia în vigoare, fiind expres interzisă edificarea obiectelor capitale pe aceste terenuri. Obiectele construite de către arendaşi pe terenurile din fondul forestier, atribuite în folosinţă în scopuri de recreere, la expirarea termenului de folosinţă sînt demontate şi supuse evacuării din contul arendaşului sau se transmit, de comun acord şi în modul stabilit, în gestiunea arendatorului. În acest context, pe terenurile din fondul forestier este permisă doar edificarea construcţiilor uşor demontabile, însă cadrul regulator nu conţine reglementări privind noţiunea “construcţii uşor demontabile”, precum şi privind modul de autorizare a acestor construcţii.

Deşi conform pct.6 din Hotărîrea Guvernului nr.360 din 18.04.1997, în perioada de pînă la 02.12.2011, autorizarea construcţiilor pe terenurile din extravilanul localităţilor ţinea de competenţa AAPL (de nivelul II), certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire au fost eliberate de primăriile localităţilor. În acest sens, drept exemplu pot servi primăriile oraşelor/satelor/comunelor Soroca, Criuleni, Coloniţa, Micăuţi, Ţareuca, Durleşti, Hruşova, Grătieşti, Sîngera, care au eliberat certificate de urbanism şi autorizaţii de construire a obiectelor pe terenurile fondul forestier.

Potrivit pct.11 din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.5 din 05.01.199825, autorizarea executării construcţiilor şi amenajărilor pe terenuri cu destinaţie forestieră este strict limitată. Ca excepţie (conform regulilor), cu avizul organelor administraţiei publice de specialitate, se pot autoriza numai construcţiile necesare întreţinerii pădurilor, exploatărilor silvice şi culturilor forestiere. La amplasarea acestor construcţii, se va avea în vedere atribuirea unei suprafeţe cît mai mici posibile din cultura forestieră. Însă, contrar prevederilor regulamentare şi conform informaţiei Agenţiei, pe 55 de terenuri atribuite în arendă sînt amplasate diferite obiecte edificate: de la forme mici arhitecturale la construcţii de menire hotelieră. Prin urmare, acţiunile de audit realizate la întreprinderile silvice supuse auditării au atestat un şir de deficienţe şi încălcări ale cadrului legislativ/normativ, care au determinat gestionarea neconformă a fondului forestier, inclusiv prin edificarea unor construcţii neautorizate, astfel de abateri fiind depistate la ÎSS Şoldăneşti, Glodeni, Soroca.

____________________

25 Regulamentul general de urbanism, aprobat prin Hotărîrea Guvernului “Cu privire la aprobarea” nr.5 din 05.01.1998.

În acest sens, se exemplifică următoarele:

√ Agenţia a transmis în arendă unei persoane fizice – proprietară a imobilelor edificate în anii precedenţi de Cooperativa de Consum Ţareuca, raionul Rezina (fosta cafenea “Mugurel”), 2 terenuri cu suprafaţa totală de 1,0 ha, bunurile imobile (clădirea cu suprafaţa de 329 m2 şi construcţii auxiliare cu suprafaţa totală de 50,8 m2) fiind amplasate pe terenul cu suprafaţa de 0,3 ha, iar 0,7 ha fiind ocupate de construcţii provizorii, terase etc. În perioada 2008-2009, primăria s.Ţareuca a eliberat certificat de urbanism şi autorizaţie de construire pentru renovarea şi reconstrucţia clădirii (329 m2) cu 2 niveluri, arendaşul edificînd pe locul construcţiei vechi o clădire nouă. De menţionat că, conform proiectului prezentat auditorilor, neverificat şi neexpertizat regulamentar26, se prevede renovarea şi reconstrucţia clădirii cu suprafaţa la sol de 281 m2. Mai mult decît atît, în cadrul verificărilor la faţa locului s-a constatat extinderea construcţiei pe suprafaţa fondului forestier pînă la 520 m2, precum şi supraetajarea acesteia (fiind ridicate 3 etaje, inclusiv mansarda). De asemenea, s-a constatat iniţierea unei construcţii neautorizate în 2 niveluri (în locul construcţiilor auxiliare), nefiind respectate principiile de urbanism şi de autorizare a construcţiei, conform Regulamentului aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.360 din 18.04.1997. Deşi potrivit pct.30 din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.187 din 20.02.2008, este interzisă edificarea obiectelor capitale pe terenurile fondului forestier, arendaşul sus-menţionat (persoana fizică) a edificat într-un mod abuziv construcţii pe terenul din fondul forestier primit în arendă, cu suprafaţa de circa 200 m2.

____________________

26 Art.13 alin.(1) şi alin.(2) din Legea nr.721-XIII din 02.02.1996 “Privind calitatea în construcţii” (în continuare – Legea nr.721-XIII din 02.02.1996).

√ Ignorarea de către administraţia Agenţiei a controlului managerial i-a determinat şi pe alţi arendaşi să edifice unele construcţii neautorizate. Astfel, în lipsa autorizaţiei respective, o persoană fizică a construit 2 obiecte capitale (încăpere cu 2 niveluri şi încăpere pentru cuptoare) pe terenul arendat din fondul silvic gestionat de ÎSS Glodeni. De asemenea, în lipsa acordului Agenţiei şi a documentaţiei necesare (proiectul de execuţie, autorizaţia de construire), S.R.L. “Vicorn Consulting” a început construcţia unor bazine. Analogic, S.R.L. “Avan-Const” a început construcţia unei clădiri pe terenurile gestionate de ÎSS Soroca.

√ În lipsa unei definiţii clare şi univoce a noţiunii “construcţii uşor demontabile”27, este incertă situaţia dacă construcţiile edificate corespund sau nu rigorilor normative, întrucît o parte din ele au fundamentul din beton, fiind solid legate de pămînt, iar construcţia propriu-zisă este din lemn. Pentru susţinerea acestor constatări, se exemplifică construcţiile amplasate pe terenurile fondului forestier gestionat de ÎSS Chişinău, atribuite în arendă S.R.L. “Tirus Group”, precum şi unor persoane fizice.

____________________

27 Pct.6 din Instrucţiunea cu privire la înregistrarea bunurilor imobile şi a drepturilor asupra lor, aprobată prin ordinul ARFC nr.112 din 22.06.2005; pct.3.30 din Normativele în Construcţii NCM B.01.01.2005.

√ Auditul relevă că, cadrul normativ nu conţine reglementări privind înregistrarea cadastrală a dreptului de proprietate asupra construcţiilor edificate pe terenurile fondului forestier, ceea ce poate provoca litigii în scopul privatizării terenului aferent construcţiilor private. Prin urmare, au fost atestate cazuri cînd, în baza unor hotărîri judecătoreşti, a fost înregistrat dreptul de proprietate a arendaşilor asupra clădirilor şi altor obiecte. Astfel, OCT Criuleni a înregistrat dreptul de proprietate al S.R.L. “Tirus Group” asupra a 13 obiecte de construcţii (cu suprafaţa de 1277,1 m2, valoarea estimativă în scopuri de impozitare în sumă totală de 793,6 mii lei), edificate pe terenurile fondului forestier gestionat de către ÎSS Chişinău, transmise în arendă în scopul de recreere, din care 11 obiecte au fost înregistrate în baza unei hotărîri a Judecătoriei Criuleni din anul 2009.

În alt caz, pentru o parte din edificii (grajd pentru cai cu suprafaţa de 250 m2 şi o hulubărie cu suprafaţa de 20 m2), construite în anii precedenţi de către o persoană fizică pe terenul gestionat de către ÎSS Glodeni, fără a deţine dreptul de arendă, dreptul de proprietate a fost constatat printr-o hotărîre a Judecătoriei Glodeni din 14.05.2008.

În această ordine de idei, se atestă riscul pierderii dreptului asupra terenului forestier pentru viitor, în folosul arendaşilor.

• Auditul a constatat şi alte deficienţe privind arenda terenurilor din fondul forestier, care au determinat neacumularea veniturilor respective, ceea ce a influenţat negativ activitatea entităţilor din domeniul silviculturii. Astfel:

√ Deşi conform prescripţiilor din Codul silvic, folosinţele silvice se permit numai în scopuri de cercetare ştiinţifică, gospodărire cinegetică şi/sau de recreere, cositul fînului şi păşunatul vitelor, în anii 2004 şi 2007 ÎSS Orhei a transmis în arendă la 2 persoane fizice 2,8 ha de terenuri pentru efectuarea lucrărilor agricole. Plata de arendă pentru aceste terenuri a fost calculată în baza tarifului prevăzut de Legea nr.1308-XIII din 25.07.199728, care este net inferioară de circa de 4 ori, comparativ cu cea reglementată la transmiterea în arendă a fondului forestier în scopuri de recreere, diferenţa constituind 10,8 mii lei.

____________________

28 Legea nr.1308-XIII din 25.07.1997 privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului.

√ În perioada supusă auditării, a fost stabilită decopertarea şi distrugerea neautorizată a litierei, păturii vii a stratului de sol fertil, pe terenurile forestiere atribuite în arendă în scopuri de gospodărire cinegetică (ÎSS Chişinău), fapte comise de către arendaşii S.R.L. “Vicorn Consulting”, S.R.L. “Ladine Design” şi o persoană fizică. Conform art.84 din Codul silvic, acţiunile nominalizate sînt calificate drept contravenţii silvice, prejudiciul constituind suma totală de 20,9 mii lei.

√ S-a constatat că ÎSS Glodeni a diminuat cu 0,87 ha suprafaţa bazinelor acvatice transmise în arendă S.R.L. “Senectuş” şi unei persoane fizice, iar în alt caz a micşorat preţul normativ al bazinului acvatic transmis în arendă (pentru anul 2011). Mai mult decît atît, contrar prevederilor art.17 din Legea nr.113-XVI din 27.04.2007, calculele plăţii de arendă în baza a 2 contracte nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă a întreprinderii. Ca rezultat al celor menţionate, în perioada 2011-2012, ÎSS Glodeni a fost lipsită de venituri din arenda terenurilor fondului forestier, în sumă totală de 14,4 mii lei.

√ Se atestă perpetuarea unei stări de indisciplină şi de iregularităţi privind transmiterea în arendă a bunurilor imobile ale întreprinderilor silvice. Conform contractului încheiat între ÎSS Orhei şi S.R.L. “Biotex Com”, ultimei i-au fost transmise în arendă bunuri imobile (o moară, 3 căsuţe din lemn, voliere pentru porci şi fazani, grajd pentru cai, depozit, subsol, hrănitoare şi adăpătoare pentru animale), plata lunară de arendă fiind stabilită în sumă de 6,0 mii lei. Deşi auditorii au menţionat în cadrul auditului precedent că respectivul contract a fost încheiat în lipsa acordului fondatorului, această neregulă nu a fost înlăturată. Se atestă că serviciul contabil al întreprinderii nu a eliberat facturi fiscale şi nu a contabilizat trimestrial veniturile din arenda mijloacelor fixe, acestea fiind calculate în luna martie 2012 pentru o perioadă de 25 luni anterioare în sumă de 180,0 mii lei (inclusiv TVA 27,0 mii lei), prin ce nu au fost respectate prevederile art.19 alin.(2) din Legea nr.113-XVI din 27.04.2007 şi ale art.117 din Codul fiscal29. Mai mult decît atît, nici pentru perioada ulterioară de 11 luni nu au fost documentate şi contabilizate veniturile în sumă de 79,2 mii lei (inclusiv TVA în sumă de 13,2 mii lei). De menţionat că, începînd cu 22.08.2012, ÎSS Orhei este în litigiu cu arendaşul referitor la încasarea datoriilor pentru arenda terenurilor.

____________________

29 Codul fiscal nr.1163-XIII din 24.04.1997 (în continuare – Codul fiscal).

√ Potrivit pct.5 din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.187 din 20.02.2008, deţinătorii de tabere de vacanţă şi instituţii de menire socială şi curativă (proprietarii şi/sau persoanele care au contracte de locaţiune), amplasate pe terenurile fondului forestier, sînt obligaţi să încheie contracte de arendă a terenurilor ocupate şi a celor aferente pe care se desfăşoară activitatea de recreere. Însă, verificările efectuate în cadrul auditului denotă că, în perioada supusă auditării, Agenţia “Moldsilva” nu a încheiat contracte respective de arendă cu 4 deţinători de tabere de vacanţă şi curative, care ocupă o suprafaţă totală de 10,2 ha (ÎSS Orhei), ca o consecinţă economică fiind veniturile neacumulate în acest sens în sumă totală de 41,1 mii lei, precum şi diminuarea TVA cu 8,2 mii lei.

Se relevă că, urmare a neîndeplinirii întocmai a funcţiilor de reglementare atribuite Agenţiei şi neaplicării măsurilor de rigoare în vederea încheierii de către aceasta a contractelor de arendă (încheiate anterior de către întreprinderile silvice), conform Regulamentului sus-menţionat, la moment ÎSS Chişinău dispune de un contract de arendă cu S.R.L. “Prestigiu-Brand”, prin care ultimei i-au fost transmise în arendă 8,0 ha (pe un termen de 70 ani), plata de arendă pe anii 2011-2012 constituind 64,4 mii lei; ÎSS Orhei dispune de 3 contracte, prin care la 2 persoane fizice au fost transmise în arendă terenuri cu suprafaţa de 2,8 ha, iar S.R.L. “Iurs” – 3,5 ha (în total 6,3 ha). În pofida celor relatate, ÎSS Orhei nu a asigurat calcularea veniturilor din arenda terenurilor, conform contractului încheiat cu S.R.L. “Iurs”, în sumă de 421,4 mii lei, inclusiv 375,4 mii lei – penalitatea pentru neachitarea în termen a plăţii de către societatea comercială menţionată, stabilită potrivit clauzelor contractuale în mărime de 5%, pentru fiecare zi de întîrziere. De menţionat că pe acest caz ÎSS Orhei a întreprins anumite măsuri, la momentul auditului acţiunea privind încasarea datoriei menţionate fiind în proces de judecată. Totodată, se relevă că toţi arendaşii terenurilor din fondul forestier, gestionate de către ÎSS Orhei, nu şi-au onorat obligaţiunile de achitare a plăţii de arendă, la situaţia din 01.01.2013 întreprinderea înregistrînd creanţe în sumă totală de 746,7 mii lei, sau cu o creştere de 162,9 mii lei, comparativ cu situaţia similară a anului precedent. Concomitent, auditul atestă denaturarea rapoartelor financiare ale ÎSS Orhei urmare a neînregistrării în evidenţa contabilă a veniturilor din arendă în sumă de 323,4 mii lei, fapt ce contravine pct.13 din SNC nr.18 “Venuturi”30.

____________________

30 Standardul Naţional de Contabilitate nr.18 “Venitul”, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor nr.174 din 25.12.1997.

• Modul existent de dare în arendă, de ţinere a evidenţei contabile a decontărilor şi de urmărire a executării clauzelor contractuale nu asigură controlul eficient asupra încasării depline şi în termenele prevăzute de contract a plăţilor pentru arendă. Astfel, pe parcursul a 2 ani, datoria pentru arenda terenurilor înregistrată la Agenţia “Moldsilva” s-a majorat cu peste 3,4 mil.lei, la situaţia din 01.01.2013 constituind în total mai mult de 8,6 mil.lei. Se relevă că Serviciul contabil din cadrul Agenţiei dispune de acte de verificare doar pentru datoriile privind 378 din totalul de 798 de contracte încheiate, fiind confirmată datoria în sumă de 2,24 mil.lei (25,9%). Deşi Agenţia a întreprins unele măsuri în vederea încasării datoriilor, inclusiv pe cale de judecată, acestea însă nefiind suficiente şi neavînd efect. Totodată, a fost identificat un caz cînd Serviciul juridic al Agenţiei (la data de 11.12.2012) a cîştigat un proces la Judecătoria Anenii Noi şi a obţinut titlul executoriu privind încasarea de la S.R.L. “Decoplac” a datoriei în sumă de 2,5 mil.lei, însă această situaţie nu şi-a găsit reflectarea corespunzătoare în evidenţa contabilă şi în rapoartele financiare ale Agenţiei. Prin urmare, luînd în considerare informaţia Serviciului contabil despre lipsa de activitate şi starea financiară precară a debitorului, se poate concluziona un risc înalt de neîncasare a creanţei în cauză.

Se atestă ineficienţa procedurilor de control intern ce ţin de comunicarea între Secţia economie, finanţe şi evidenţă şi Serviciul juridic al Agenţiei în vederea reconcilierii datelor privind soldul decontărilor pentru arenda terenurilor, care a condiţionat apariţia unor devieri între datele acestora referitor la creanţele înregistrate. De menţionat că, concomitent cu intrarea în vigoare a Hotărîrea Guvernului nr.187 din 20.02.2008 şi trecerii competenţelor de arendator către Agenţie, nu a fost soluţionată problema încasării creanţelor pentru arenda terenurilor înregistrate în evidenţa contabilă a întreprinderilor silvice, în sumă de 3,8 mil.lei. Deşi, la situaţia din 01.01.2013, datoriile debitoare ale întreprinderilor silvice s-au micşorat şi constituie 2,78 mil.lei31, o parte preponderentă din acestea reprezintă datorii cu termen de prescripţie expirat, cu risc major de neîncasare. Prin urmare, doar în cazul ÎSS Chişinău, 17 debitori au înregistrat datorii cu termen de prescripţie expirat, în sumă de 0,38 mil.lei, din cele 0,4 mil.lei de creanţe pentru arenda terenurilor înregistrate la întreprindere, la situaţia din 01.01.2013.

____________________

31 ÎSS: Bălţi – 1224,8 mii lei; Orhei – 746,7 mii lei; Chişinău – 394,9 mii lei; Glodeni – 236,9 mii lei; Silva-Centru – 61,3 mii lei; Comrat – 44,4 mii lei; Edineţ - 28,0 mii lei; Hînceşti – 17,2 mii lei; Şoldăneşti – 12,3 mii lei; Nisporeni – 5,4 mii lei.

• Probele acumulate în cadrul auditului atestă că acumularea şi utilizarea mijloacelor provenite din arenda terenurilor fondului forestier au fost dificile şi afectate de nereguli. Totodată, lipsa unor reglementări exhaustive în acest domeniu a cauzat utilizarea mijloacelor provenite din arenda terenurilor la discreţia autorităţii de resort, în lipsa planurilor financiare.

Deşi potrivit prevederilor art.127 din Constituţia Republicii Moldova şi art.6 alin.(1) din Codul silvic, pădurile în Republica Moldova, folosite în interes public, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi pot fi date în gestiune sau în folosinţă conform legislaţiei, Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.187 din 20.02.2008 nu stabileşte cerinţe în vederea încasării în buget a mijloacelor provenite din arenda terenurilor forestiere şi nici modul de utilizare, contabilizare şi raportare a acestora. În lipsa reglementărilor respective, Agenţia a aprobat propriul Regulament32, conform căruia ordonatorul mijloacelor provenite din arenda terenurilor fondului forestier este directorul general al Agenţiei, iar veniturile din arenda terenurilor forestiere proprietate publică se încasează şi se utilizează prin intermediul conturilor de decontare ale Agenţiei, deschise în banca comercială, şi nu prin sistemul trezorerial. În acest context se atestă efectuarea de către Agenţie a operaţiunilor de încasare şi plăţi prin instituţiile financiare în lipsa autorizaţiei MF.

____________________

32 Regulamentul de utilizare a mijloacelor băneşti obţinute de la atribuirea în arendă a sectoarelor forestiere, aprobat prin Ordinul Agenţiei “Moldsilva” nr.163-p din 21.03.2008.

Conform Regulamentului aprobat de Agenţie, sînt stabilite următoarele direcţii de utilizare a veniturilor din arendă: plata mărfurilor şi serviciilor, inclusiv procurarea, arenda, întreţinerea mijloacelor de transport, încăperilor, sălilor, altor mijloace fixe; elaborarea şi editarea literaturii de specialitate; achitarea serviciilor de organizare a activităţilor muzical-artistice; remunerarea muncii personalului scriptic şi nescriptic, plata premiilor şi ajutorului material angajaţilor aparatului central; sponsorizări, alte acte de caritate şi ajutor financiar; alte cheltuieli administrative. Prin urmare, existenţa carenţelor şi reglementărilor incomplete în actele normative referitor la statutul şi modul de gestionare a mijloacelor provenite din arenda terenurilor fondului forestier au contribuit la distribuirea a 14,4 mil.lei la discreţia conducerii Agenţiei “Moldsilva”, în lipsa planificării cheltuielilor, cu evitarea politicilor specifice procesului bugetar. Astfel, 6,0 mil.lei (41,6%) din mijloacele încasate în perioada supusă auditării au fost distribuite pentru aparatul Agenţiei; 3,1 mil.lei (21,8%) – pentru plata TVA; 5,3 mil.lei (36,6%) – pentru transferuri către întreprinderile subordonate. Se relevă că mijloacele din contul veniturilor din arendă, în sumă de 3,57 mil.lei, utilizate în anul 2011 pentru aparatul Agenţiei constituie 253% din valoarea alocaţiilor bugetare pentru întreţinerea entităţii (1,4 mil.lei). Totodată, în anul 2012, pentru aparatul Agenţiei au fost utilizate mijloace în sumă de 2,42 mil.lei, sau la nivel de 117% faţă de alocaţiile bugetare în sumă de 2,06 mil.lei.

Prin urmare, în perioada supusă auditării, suplimentar la cheltuielile executate conform devizului de cheltuieli (3,47 mil.lei), Agenţia a utilizat 5,99 mil.lei, din care: 2,03 mil.lei – pentru retribuirea muncii personalului netitular şi acordarea premiilor şi altor plăţi funcţionarilor publici din Agenţie (întrebarea este expusă în capitolul respectiv al prezentului Raport); 0,87 mil.lei – pentru reparaţia curentă a sediului Agenţiei; 0,77 mil.lei – cheltuieli pentru întreţinerea a 7 mijloace de transport etc. Se relevă că, conform contractelor încheiate cu ICAS, Agenţia a luat în folosinţă, cu titlu gratuit, 4 autoturisme (Mitsubishi Pajero Sport; Subaru Forester; Chevrolet Aveo; Chevrolet Niva) din cele 7 indicate anterior. De menţionat că ICAS a procurat mijloacele de transport în conformitate cu Ordinul33 prin care Agenţia a aprobat alocarea mijloacelor în sumă de 5,1 mil.lei, inclusiv 2,1 mil.lei – pentru procurarea vehiculelor necesare pentru deplasarea specialiştilor Institutului în teritoriu în cadrul proiectelor de împădurire comune cu Fondul Biocarbon al Băncii Mondiale. Ca urmare, realmente, din 6 automobile procurate (Mitsubishi Pajero Sport, Mitsubishi Outlander, Subaru Forester, Chevrolet Aveo şi 2 unităţi Chevrolet Niva), 4 au fost transmise în folosinţă Agenţiei “Moldsilva”, în martie 2012 Agenţia procurînd automobilul Subaru Forester cu valoarea de bilanţ de 0,3 mil.lei. Mai mult decît atît, ICAS a suportat cheltuieli pentru întreţinerea automobilelor date în folosinţă Agenţiei în sumă de 0,2 mil.lei (uzura, deservirea şi asigurarea auto). Ca rezultat al celor relatate, prin intermediul ICAS, Agenţia “Moldsilva” a dotat personalul său cu mijloace de transport din contul mijloacelor transferate în baza acordurilor încheiate cu Fondul Biocarbon. La fel, auditul a relevat că, în baza unor solicitări ale Agenţiei, 4 întreprinderi silvice au transferat în anul 2011, pe contul ICAS, 255,0 mii lei34 pentru procurarea mijloacelor de transport de teren.

____________________

33 Ordinul Agenţiei “Moldsilva” nr.112-p din 18.04.2011 “Cu privire la alocarea mijloacelor financiare”.

34 ÎSS: Edineţ – 65,0 mii lei; Soroca – 65,0 mii lei; Călăraşi – 65 mii lei; Şoldăneşti – 60,0 mii lei.

În context se atestă că, contabilizarea şi raportarea financiară a operaţiunilor economice ce ţin de arenda terenurilor forestiere se efectuează conform Standardelor Naţionale de Contabilitate, dar nu conform Standardelor Naţionale de Contabilitate pentru sectorul public specifice Agenţiei, totodată nefiind prezentate MF rapoarte financiare în acest sens. Prin urmare, modalitatea de gestiune a veniturilor din arenda terenurilor forestiere descrisă mai sus permite evitarea conformării acesteia unor exigenţe ale procesului bugetar şi utilizarea veniturilor din darea în arendă a proprietăţii publice a statului la discreţia conducerii Agenţiei, în lipsa totală a unui control din partea MF, totodată nefiind implementate recomandările în această privinţă, aprobate prin Hotărîrea Curţii de Conturi nr.25 din 22.04.201035 în cadrul auditului precedent.

____________________

35 Hotărîrea Curţii de Conturi nr.25 din 22.04.2010 “Privind Raportul auditului gestionării patrimoniului public de către Agenţia “Moldsilva” şi întreprinderile subordinate în perioada anilor 2008-2009 şi auditului de atestare a situaţiilor financiare privind mijloacele alocate de la bugetul de stat pe anul 2009” (în continuare - Hotărîrea Curţii de Conturi nr.25 din 22.04.2010).

Recomandări:

3. Agenţia “Moldsilva”:

3.1. să asigure perfectarea reglementărilor interne ce ţin de domeniul arendei terenurilor fondului forestier, cu înlăturarea iregularităţilor constatate de audit şi implementarea procedurilor respective de control, care să asigure excluderea faptelor de nerespectare a cadrului legal şi regulator;

3.2. să ia măsuri pentru conformarea contractelor de arendă la prevederile legale;

3.3. să analizeze activitatea Secţiei arenda fondului forestier, cu implementarea procedurilor de control intern, întreprinderea măsurilor de rigoare privind sporirea eficienţei acesteia şi monitorizarea permanentă a performanţelor obţinute;

3.4. să identifice toate construcţiile neautorizate, edificate pe terenurile fondului forestier arendate, cu întreprinderea măsurilor prevăzute de legislaţie pentru înlăturarea iregularităţilor constatate de audit;

3.5. să întreprindă măsurile de rigoare pentru neadmiterea formării creanţelor (inclusiv a celor cu termenul expirat), cu implementarea unor proceduri eficiente de control intern, care că asigure identificarea şi înlăturarea factorilor şi condiţiilor ce generează creşterea şi neîncasarea acestora;

3.6. să implementeze proceduri eficiente de control intern care să asigure comunicarea între subdiviziunile Agenţiei, în scopul eficientizării gestionării mijloacelor financiare cu excluderea cazurilor de raportare eronată a situaţiilor financiare la entitate.

4. Agenţia “Moldsilva”, în comun cu Inspecţia de Stat în Construcţii, să creeze un mecanism al fluxului de informaţii, în vederea comunicării reciproce a datelor cu privire la terenurile atribuite în arendă pentru prevenirea edificării neautorizate a construcţiilor.

5. Agenţia “Moldsilva”, de comun cu ÎSS: Bălţi, Orhei, Chişinău, Glodeni, Silva-Centru, Comrat, Edineţ, Hînceşti, Şoldăneşti, Nisporeni-Silva, să întreprindă măsuri în vederea încasării creanţelor pentru arendă înregistrate la întreprinderi, precum şi să stabilească instrumentele de monitorizare a acestui proces la nivel de ramură.

♦ Ca urmare a lipsei unui control corespunzător şi a unei monitorizări insuficiente a proceselor de punere în valoare şi recoltare a masei lemnoase, se reduce eficienţa gestionării resurselor forestiere, ceea ce, la rîndul său, condiţionează diminuarea masei lemnoase puse în valoare şi afectează rezultatele financiar-economice ale întreprinderilor silvice. Astfel:

• Pe parcursul anului 2011, veniturile executate din activitatea de silvicultură la nivel de ramură au constituit 188,0 mil.lei, iar în anul 2012 – 224,3 mil.lei, ponderea cea mai mare revenind veniturilor obţinute din comercializarea producţiei lemnoase, respectiv, 97,8% şi 98,2%. În pofida faptului că ponderea realizată a atins un nivel semnificativ, auditul atestă că lipsa unui control eficient (la nivel de ramură) asupra procesului de punere în valoare şi recoltare a masei lemnoase a creat premise de neîncasare deplină a veniturilor din comercializarea acesteia. Astfel, ca rezultat al reverificării doar a unor suprafeţe delimitate pentru exploatare, a fost constatată subestimarea volumului de masă lemnoasă, fapt care generează recoltarea ilicită a masei lemnoase şi riscul sporit de prejudiciere a întreprinderilor silvice.

Se relevă că, potrivit cadrului normativ regulator36, delimitarea şi inventarierea parchetelor pentru tăierile de produse principale se efectuează de întreprinderile silvice cu doi ani înainte de alocarea parchetelor pentru exploatare. Procesul de verificare a calităţii lucrărilor de punere în valoare a masei lemnoase presupune efectuarea controalelor de către şefii ocoalelor silvice, cît şi de inginerul silvic şef, acest domeniu fiind unul vulnerabil, predispus neregulilor şi abaterilor semnificative. Totodată, în conformitate cu prevederile Documentelor tehnice privind particularităţile efectuării lucrărilor de punere în valoare a masei lemnoase destinate exploatării37, autorităţile ierarhic superioare din domeniul silviculturii periodic efectuează controlul delimitării şi inventarierii parchetelor. Astfel, reieşind din cele 10 controale privind verificarea calităţii lucrărilor de punere în valoare a masei lemnoase la tăierile silvice, efectuate de către colaboratorii Gărzii forestiere pe parcursul anului 2011, în 4 cazuri38 au fost constatate diferenţe care depăşesc plafonul admisibil de eroare, conform Îndrumărilor tehnice, de 10% din volumul masei lemnoase, diminuările constituind 1848 m3, sau 47,6% faţă de volumul stabilit în urma controalelor la parchetele respective (3880 m3). Analogic, în 2012, la 6 din 13 întreprinderi silvice supuse controalelor s-au constatat diminuări ale masei lemnoase puse în valoare39 în volum de 1744 m3, sau 28,4% faţă de volumul constatat în urma verificărilor (6150 m3), fiind micşorat atît volumul de masă lemnoasă, cît şi numărul de arboret pe parchet.

____________________

36 Pct.39 din Regulile de eliberare a lemnului pe picior în păduri, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.740 din 17.06.2003 “Pentru aprobarea actelor normative vizînd gestionarea gospodăriei silvice”; pct.12 şi 26 din Îndrumările tehnice privind delimitarea şi inventarierea parchetelor (în continuare – Îndrumările tehnice).

37 Documente tehnice privind particularităţile efectuării lucrărilor de punere în valoare a masei lemnoase destinate exploatării, elaborate de către ICAS şi aprobate de Agenţia “Moldsilva” (în continuare – Documente tehnice).

38 ÎSS: Şoldăneşti – 50 m3 (51,0%); Orhei – 1646 m3 (53,0%); Călăraşi – 50 m3 (22,0%); Silva-Sud – 102 m3 (23,0%).

39 ÎSS: Soroca – 143 m3 (20,0%); Bălţi – 252 m3 (41,0%); Iargara – 454 m3 (29,0%); ÎSC: Manta-V – 466 m3 (35,0%); Sil-Răzeni – 365 m3 (23,0%); Cimişlia – 64 m3 (21,0%).

• În pofida faptului că, conform Îndrumărilor tehnice, în cazul constatării calităţii nesatisfăcătoare a lucrărilor de punere în valoare a masei lemnoase urmează a fi introduse corectări în materialele de evaluare, Agenţia nu a elaborat, aprobat şi nu a implementat procedurile de control intern scrise/formalizate în acest sens, nefiind stabilit modul de corectare a materialelor de evaluare, divizare a competenţelor şi responsabilităţilor între autoritatea de resort şi întreprinderile silvice, în vederea monitorizării remedierii deficienţelor, precum şi de recuperare a prejudiciilor în cazul efectuării controalelor ex-post. Ca urmare, deficienţele constatate contribuie la menţinerea unui risc sporit de fraudă şi nu motivează angajaţii din domeniul silvic pentru evaluarea justă a masei lemnoase destinate exploatării. Astfel, probele de audit denotă necorectarea materialelor de evaluare cu volumul suplimentar de masă lemnoasă în mările de 343m3, stabilit în urma controalelor efectuate de Garda forestieră la ÎSS Soroca (143 m3), Bălţi (175 m3) şi Glodeni (25 m3), precum şi neînregistrarea conformă la intrări a masei lemnoase (992m3), valoarea estimativă fiind de 424,0 mii lei40. De menţionat că, pe parcursul auditului, ÎSS Orhei a înregistrat în evidenţa contabilă 649 m3 de masă lemnoasă, în casieria întreprinderii fiind încasată suma de 255,6 mii lei.

____________________

40 ÎSS: Soroca (143 m3 – 70,2 mii lei); Bălţi (175 m3 – 85,9 mii lei); Glodeni (25 m3 – 12,3 mii lei); Orhei (649 m3 – 255,6 mii lei).

Auditul relevă prezenţa problemelor nesoluţionate privind veridicitatea datelor utilizate de către Garda forestieră. Astfel, în cazul controlului efectuat la ÎSS Bălţi în perioada 30.05.2012 – 15.06.2012, Garda forestieră a folosit datele privind volumele de tăieri, care diferă de cele aprobate de Agenţia “Moldsilva”, ceea ce a determinat denaturarea rezultatelor controlului privind masa lemnoasă, în total cu 96 m3. Abaterile nominalizate au fost generate de lipsa de comunicare între lucrătorii Gărzii forestiere şi angajaţii întreprinderii, care se exemplifică prin implicarea insuficientă a ultimilor în acţiunile de control, precum şi prin neexaminarea şi nediscutarea în comun a rezultatelor controlului. Această situaţie nu contribuie la remedierea iregularităţilor ce ţin de punerea în valoare a masei lemnoase şi condiţionează o continuitate a acestora, ceea ce s-a confirmat prin verificările în cadrul misiunii de audit. Astfel, urmare a acumulării probelor (la 1 din 2 parchete verificate din cadrul ÎSS Bălţi, cu ieşirea în teren), s-a constatat diminuarea volumului masei lemnoase cu 17,3 m3 (19%), ceea ce depăşeşte pragul admisibil de eroare de 10% stabilit conform Îndrumărilor tehnice.

♦ Modalitatea existentă de documentare a tăierilor ilicite şi de recuperare a prejudiciilor cauzate nu contribuie la minimizarea acestui fenomen, conţinînd un element de stimulare a acţiunilor ilicite.

Conform rapoartelor privind contravenţiile silvice, întocmite de către personalul abilitat din cadrul întreprinderilor silvice, volumul total al masei lemnoase dobîndite în mod ilicit în anul 2011 a constituit 4816 m3 41, din care tăieri în volum de 2236 m3 au fost constatate de către personalul responsabil de paza şi protecţia pădurii, fiind întocmite 860 de procese-verbale cu privire la contravenţia silvică pe contravenienţii identificaţi, cît şi neidentificaţi, prejudiciul calculat însumînd 826,4 mii lei, din care a fost achitat doar în sumă de 604,8 mii lei.

____________________

41 ÎSS: Bălţi – 97,3 m3; Călăraşi – 478,0 m3; Chişinău – 591,4 m3; Comrat – 312,0 m3; Edineţ – 250,5 m3; Glodeni – 209,0 m3; Hînceşti-Silva – 496,6 m3; Iargara – 328,2 m3; Nisporeni-Silva – 98,9 m3; Orhei – 374,0 m3; Silva-Centru – 240,0 m3; Silva-Sud – 225,8 m3; Soroca – 208,8 m3; Şoldăneşti – 209,0 m3; Teleneşti – 67,0 m3; Tighina – 218,0 m3; ÎSC: Cimişlia – 46,7 m3; SIL-Răzeni – 53,7 m3; Manta-V – 140 m3; Străşeni – 56,0 m3; RN: Codrii – 30,6 m3; Pădurea Domnească – 6,0 m3; Plaiul Fagului – 54,4 m3; Prutul de Jos – 24,2 m3.

În temeiul art.85 şi art.86 din Codul silvic, cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat prin contravenţii silvice se stabileşte conform tarifelor prevăzute în anexele la actul legislativ vizat, producţia lemnoasă dobîndită ilicit urmînd a fi confiscată şi transmisă întreprinderii silvice. Totodată, reieşind din prevederile aceleiaşi legi, în cazul în care confiscarea producţiei silvice dobîndită ilicit este imposibilă, cuantumul despăgubirii urmează a fi majorat cu costul masei lemnoase eliberate pe picior conform preţurilor în vigoare. Însă, Agenţia “Moldsilva” nu a stabilit costul masei lemnoase eliberate pe picior, iar întreprinderile silvice, cu referire la Instrucţiunea aprobată prin Ordinul Agenţiei nr.188 din 06.12.199642, au evaluat paguba materială în mărimea taxei pentru lemnul eliberat pe picior, stabilite conform Codului fiscal (art.332), care variază de la 2 lei/m3 (lemn de foc) pînă la 52 lei/m3 (lemn de lucru din specia nuc). Urmare a celor menţionate, prejudiciul din contravenţiile silvice documentate prin procese-verbale a fost diminuat, conform estimărilor auditului, cu contravaloarea masei lemnoase neconfiscate în sumă de 519,4 mii lei.

____________________

42 Instrucţiunea cu privire la efectuarea inspecţiilor de fond forestier şi a controlului operativ, aprobată prin Ordinul Agenţiei “Moldsilva” nr.188 din 06.12.1996.

De asemenea, în urma diferitor revizii şi controale au fost constatate tăieri ilicite în volum de 2580 m3, fără a fi întocmite procese-verbale contravenţionale şi fără a fi transmise materialele la organele de drept, cazurile contravenţiilor fiind doar raportate către autoritatea de resort. Tăierile ilicite nominalizate au fost considerate drept responsabilitate a personalului cu funcţii de efectuare nemijlocită a pazei fondului forestier, paguba fiind determinată, conform Instrucţiunii menţionate anterior, aprobate prin Ordinul din 06.12.1996 al fostei Asociaţii de Stat “Moldsilva”, în valoarea taxei stabilite conform Codului fiscal în sumă totală de 20,7 mii lei, sau în medie cca 8 lei/m3, pe cînd contravaloarea masei lemnoase de la aceste tăieri, estimată de audit, a constituit 655,0 mii lei. În context, auditul concluzionează că diminuarea valorii pagubelor cauzate prin tăieri ilicite nu contribuie la minimizarea acestui fenomen, conţinînd un element de stimulare a acestor acţiuni.

O atare situaţie s-a menţinut şi în anul 2012, fiind stabilite tăieri ilicite în volum de 4,2 mii m3 43, din care 1,7 mii m3 au fost constatate în baza proceselor-verbale contravenţionale (volumul masei lemnoase confiscate constituind 244 m3) şi 2,47 mii m3 – în urma reviziilor şi controalelor operative. Astfel, conform estimărilor de audit, costul masei lemnoase neconfiscate a constituit în total 1,36 mil.lei, inclusiv 0,51 mil.lei constatate în baza proceselor-verbale contravenţionale şi 0,85 mil.lei – în urma reviziilor efectuate, fără documentarea respectivă conform Codului contravenţional44. Auditul a relevat că ultima sumă depăşeşte cu 0,83 mil.lei paguba care urmează a fi recuperată de către personalul serviciului silvic (17,2 mii lei, sau 6,96 lei/m3).

____________________

43 ÎSS: Bălţi – 131,5 m3; Călăraşi – 139,0 m3; Chişinău – 280,1 m3; Comrat – 417,0 m3; Edineţ – 289,4 m3; Glodeni – 199,4 m3; Hînceşti-Silva – 1270,3 m3; Iargara – 109,5 m3; Nisporeni-Silva – 84,6 m3; Orhei – 120,5 m3; Silva-Centru – 154,0 m3; Silva-Sud – 179,0 m3; Soroca – 93,4 m3; Şoldăneşti – 88,0 m3; Teleneşti – 126,0 m3; Tighina – 145,5 m3; ÎSC: Cimişlia – 92,1 m3; SIL-Răzeni – 51,5 m3; Manta-V – 86,5 m3; Străşeni – 31,6 m3; RN: Codrii – 53,3 m3; Pădurea Domnească – 1,3 m3; Plaiul Fagului – 7,8 m3; Prutul de Jos – 39,6 m3.

44 Codul contravenţional al Republicii Moldova nr.218-XVI din 24.10.2008.

Mai mult decît atît, probele de audit acumulate la ÎSS Chişinău denotă că, în baza unui act intern al ASS “Moldsilva” din 01.07.199845 şi a Regulamentului de premiere a personalului de pază a fondului forestier al ÎSS Chişinău46, 30% din valoarea despăgubirii încasate, în sumă totală de 92,1 mii lei, a fost utilizată pentru premierea personalului care a depistat faptul contravenţiei şi a asigurat încasarea prejudiciului.

____________________

45 Ordinea temporară “Despre evidenţa şi folosirea mijloacelor băneşti primite prin recuperarea prejudiciului cauzat gospodăriei silvice în rezultatul încălcărilor legislaţiei silvice”, aprobată de directorul general al ASS “Moldsilva” la 01.07.1998.

46 Regulamentul de premiere a personalului de pază al fondului forestier în ÎSS Chişinău, aprobat prin Ordinul nr.153 din 01.12.2000 al întreprinderii.

Recomandări:

6. Agenţia “Moldsilva”:

6.1. să implementeze proceduri exhaustive de control intern, care să asigure o monitorizare adecvată a procesului de punere în valoare şi recoltare a masei lemnoase şi sporirea eficienţei gestionării resurselor forestiere, cu înlăturarea iregularităţilor constatate de audit;

6.2. să ajusteze cadrul regulator intern în aspectul determinării contravalorii masei lemnoase dobîndite în mod ilicit la prevederile actelor legislativ-normative în vigoare;

6.3. să implementeze proceduri eficiente de control intern care să asigure responsabilizarea personalului Gărzii forestiere implicat în activităţile de control, comunicarea rezultatelor acestora şi monitorizarea remedierii deficienţelor stabilite, în scopul eficientizării acestor procese;

6.4. să examineze cazurile de neîntreprindere a măsurilor de rigoare în urma controalelor efectuate şi să ia atitudine faţă de acestea.

7. ÎSS: Soroca, Bălţi, Glodeni să întreprindă măsuri pentru recuperarea prejudiciului cauzat în urma subevaluării masei lemnoase, în conformitate cu prevederile cadrului legal.

♦ Modalitatea de valorificare a masei lemnoase pe picior prin licitaţii a fost afectată de un şir de deficienţe, acest proces urmînd a fi dezvoltat şi îmbunătăţit semnificativ.

Pornind de la prescripţiile din Hotărîrea Guvernului nr.1184 din 22.12.201047, în bază cărora a fost aprobată posibilitatea de colectare a masei lemnoase în procesul tăierilor de produse principale, precum şi de la verificările din teren, IES a autorizat, iar Agenţia a aprobat suprafaţa şi volumul tăierilor privind produsele principale pentru anul 2011 de 3991,8 ha şi, respectiv, de 308,1 mii m3, iar pentru anul 2012 – de 4005,9 ha şi, respectiv, de 318,7 mii m3.

____________________

47 Hotărîrea Guvernului nr.1184 din 22.12.2010 “Cu privire la aprobarea posibilităţii de recoltare a masei lemnoase pentru perioada 2011-2015”.

În perioada supusă auditării, anual au fost desfăşurate cîte patru licitaţii. Conform ordinelor Agenţiei, suprafaţa parchetelor pentru tăieri expuse la licitaţii a constituit 3,3 mii ha, cu un volum al masei lemnoase de 289,5 mii m3, din care au fost realizate 1,78 mii ha în volum de 150,3 mii m3 (24%), fiind încasate venituri în sumă de cca 56,2 mil.lei, fără a fi suportate cheltuieli în acest sens şi fără a fi formate stocuri de producţie necomercializată. Prin urmare, în perioada 2011-2012, nu au fost realizate prin intermediul licitaţiilor desfăşurate parchete cu suprafaţa totală de 6,2 mii ha, cu un volum al masei lemnoase de 476,5 mii m3, rămase spre exploatare în regia proprie a întreprinderilor silvice, cheltuielile pentru valorificarea acestora însumînd în total 79,4 mil.lei, sau cca 89 lei/m3.

Conform cadrului legal/regulatoriu48, pregătirea licitaţiilor se efectuează din timp de către Comisia de licitaţie şi întreprinderile silvice, însă comunicarea şi conlucrarea între acestea nu este cea mai eficientă, fiind condiţionată de lipsa reglementărilor cu privire la criteriile de selectare a terenurilor expuse la licitaţie, de termenele şi conţinutul informaţiei preliminare cu privire la parchetele ce urmează a fi licitate. Prin urmare, din cauza termenelor restrînse pentru o informare eficientă a populaţiei, Comisia de licitaţie nu a asigurat desfăşurarea licitaţiilor în condiţii de maximă transparenţă şi concurenţă loială, precum şi încasarea maximă a veniturilor scontate.

____________________

48 Codul silvic şi Regulamentul cu privire la organizarea şi desfăşurarea licitaţiilor forestiere, aprobat prin Ordinul Agenţiei nr.08-p din 14.01.2011.

Lipsa reglementărilor cu privire la metodologia, inclusiv criteriile de selectare a parchetelor preconizate pentru licitare, a contribuit la: neasigurarea sporirii eficienţei economice a activităţii serviciului silvic; reducerea volumului de activităţi conexe, cu influenţă benefică asupra folosirii raţionale a pădurilor; neacumularea de mijloace financiare necesare pentru implementarea managementului durabil forestier etc. În context se exemplifică ÎSS Bălţi, care nu a expus la licitaţie volumul deplin al parchetelor, ci doar la nivel de 75%, în anul 2011, şi de numai 22%, în anul 2012, iar valorificarea tăierilor în regie proprie a condiţionat formarea stocurilor de masă lemnoasă necomercializată, în sumă totală de 160,5 mii lei (în anul 2011 – 55,8 mii lei şi în 2012 – 104,7 mii lei). Totodată, întreprinderea a contractat anual cca 40 de tăietori sezonieri, calculînd şi acumulînd datorii creditoare faţă de bugetul de stat din motivul insuficienţei mijloacelor pentru achitarea plăţilor obligatorii.

Deşi, în conformitate cu prevederile pct.9 alin.39) din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.150 din 02.03.2010, prerogativa de a elabora şi aproba metodologia formării preţurilor în domeniile silviculturii şi cinegeticii ţine de competenţa Agenţiei, aceasta nu a asigurat aprobarea în modul stabilit, precum şi familiarizarea entităţilor subordonate cu Metodologia de calcul a plăţii pentru folosinţele forestiere în scopuri de recoltare a produselor lemnoase49. Prin urmare, întreprinderile silvice au aplicat diferite metode de calcul privind preţurile iniţiale pentru parchetele expuse la licitaţiile forestiere, iar Agenţia, nedispunînd de cataloagele de preţuri, aprobate de către întreprinderile silvice subordonate, nu a verificat corectitudinea calculelor aferente preţurilor iniţiale, ceea ce a generat neacumulări de venituri în urma realizării acestor parchete la licitaţie. Astfel, probele de audit colectate la întreprinderile silvice denotă că, urmare a nerespectării metodologiei de calcul şi a expunerii parchetelor la licitaţie la preţuri diminuate, au fost ratate venituri în sumă de 239,2 mii lei50.

____________________

49 Metodologia de calcul al plăţii pentru folosinţele forestiere în scopuri de recoltare a produselor lemnoase, aprobată conform procesului-verbal nr.1 din 04.02.2010 al Comisiei de licitaţie (în continuare – Metodologia de calcul).

50 ÎSS: Bălţi – 31,8 mii lei; Chişinău – 56,1 mii lei; Orhei – 151,3 mii lei.

Se relevă că lipsa controlului intern la Agenţie cu privire la monitorizarea executării contractelor privind exploatarea masei lemnoase prin intermediul licitaţiilor a determinat admiterea participării şi contractării unor agenţi economici care nu şi-au onorat obligaţiunile faţă de entităţile respective, acumulînd datorii către întreprinderi. În această ordine de idei, se exemplifică cazul S.R.L. “Topor Forest”, care, avînd datorii (la situaţia din 01.01.2012) faţă de ÎSS Chişinău în sumă de 36,4 mii lei (privind exploatarea parchetelor licitate), în 2012 a fost admisă pentru participare la o nouă licitaţie, fiind declarată cîştigătoare. De menţionat că ÎSS Chişinău a înaintat somaţia pe cazul respectiv doar la data de 23.07.2013, însă creanţele de 36,4 mii lei se menţin pînă la finalizarea auditului.

Auditul atestă şi alte nereguli de ordin regulamentar, care par a fi nesemnificative, dar merită a fi menţionate, avînd impact asupra comunicării cu pasibilii participanţi ai licitaţiilor. Astfel, după publicarea anunţului privind desfăşurarea licitaţiei forestiere din 04.01.2012, lista loturilor expuse (530 de loturi) a suferit modificări, prin includerea suplimentară a 2 şi excluderea a 77 de parchete, care nu au fost comunicate prin anunţ. În opinia auditului, astfel de acţiuni pot influenţa participarea, concurenţa şi, respectiv, creşterea veniturilor din licitaţii. De menţionat că, în cadrul licitaţiei indicate, din 370 de loturi cîştigate, doar la 23 de parchete au pretins cîte doi-trei participanţi, în celelalte cazuri (347) fiind înregistrat doar cîte unul. Prin urmare, pentru licitarea a 2 parchete s-a obţinut preţul mai mare cu 8 şi, respectiv, 26 de paşi, pentru 6 parchete – cu 2-3 paşi, iar pentru 362 de parchete s-a obţinut un preţ mai mare numai cu un pas licitat (de 10%).

Recomandări:

8. Agenţia “Moldsilva” să asigure elaborarea şi implementarea procedurilor ce ţin de atribuirea dreptului de valorificare a tăierilor prin licitaţii forestiere, în scopul dezvoltării şi eficientizării procesului prin majorarea numărului de participanţi, asigurarea concurenţei şi creşterii veniturilor întreprinderilor din ramura silvică, cu implementarea controlului intern respectiv în această privinţă.

♦ Tranzacţiile de casare a materialului săditor şi a producţiei forestiere, care au condiţionat pierderi semnificative, se datorează managementului ineficient din cadrul întreprinderilor silvice. Astfel:

• Procedura de trecere la pierderi a materialului săditor este prevăzută în Normele tehnice privind recepţia şi inventarierea anuală a lucrărilor de regenerare, împădurire şi creştere a materialului forestier de reproducere51, aprobate prin ordinul Agenţiei “Moldsilva” nr.90 din 04.04.2012. Normele vizate nu conţin cerinţe de examinare minuţioasă a cauzelor care determină pierderi ale materialului săditor şi de întreprindere a măsurilor de rigoare în scopul minimizării acestora pe viitor. Auditul a constatat că, pe parcursul anilor 2011-2012, drept bază pentru casarea a 7052,2 mii bucăţi de puieţi de talie mică şi talie înaltă a servit un ordin şi 6 scrisori ale Agenţiei, emise în baza proceselor-verbale ale celor 2 comisii52 (din care una nu dispunea de competenţe în acest sens) şi a actelor de trecere la pierderi a materialului săditor al întreprinderilor silvice. Cheltuielile aferente lucrărilor de semănat şi îngrijit au constituit 3691,0 mii lei, din care puieţii casaţi din motivul depăşirii dimensiunilor în înălţime şi grosime – 4831,5 mii bucăţi (68,5%) în sumă de 2172,7 mii lei (58,9%). Auditul a constatat că, în baza actelor de trecere la pierderi, întocmite de ÎSS Chişinău, a fost autorizată casarea puieţilor semănaţi în perioada 2003-2009 cu înălţimea de 2,5-3,5 m, faţă de 0,6 m conform standardelor53. De menţionat că în actele de casare se reflectă cauzele de trecere la pierderi a materialului săditor fără examinarea lor, ceea ce contribuie la menţinerea pierderilor şi neluarea măsurilor de prevenire a unor astfel de situaţii pe viitor. Prin urmare, persoanele responsabile din cadrul Agenţiei explică cauza supracreşterii puieţilor prin diminuarea cererii de puieţi, în perioada 2005-2012 fiind reduse activităţile de extindere şi regenerare a fondului forestier de la 8,5 pînă la 1,2 mii ha anual, ca rezultat al micşorării alocaţiilor de la bugetul de stat. De asemenea, întreprinderile silvice nu dispun de contracte pe termen mediu de livrare a materialului săditor, acestea se încheie prin tranzacţii unice, ceea ce nu permite planificarea rezonabilă a necesarului de material săditor. Cele invocate denotă planificarea dificilă a lucrărilor de semănat şi de creştere a materialului săditor, condiţionată de disfuncţionalitatea controlului intern în aspectul managementului riscurilor, nefiind elaborate şi implementate planuri de acţiuni pentru prevenirea şi/sau depăşirea posibilelor consecinţe.

____________________

51 Normele tehnice în cauză sînt o parte componentă a normelor tehnice “Privind folosirea, conservarea şi dezvoltarea pădurilor din Republica Moldova”, realizate în cadrul programului ENPI-FLEG “Îmbunătăţirea aplicării legislaţiei forestiere şi guvernării (FLEG) în politica de vecinătate cu ţările din Europa de Est şi Rusia” (în continuare – Norme tehnice).

52 Comisia pentru examinarea şi soluţionarea problemelor privind deprecierea producţiei lemnoase şi nelemnoase, precum şi casării mijloacelor fixe, constituită prin Ordinul Agenţiei “Moldsilva” nr.151-p din 23.06.2011 (în continuare – Comisia constituită prin Ordinul Agenţiei “Moldsilva” nr.151-p din 23.06.2011); Comisia pentru monitorizarea, coordonarea şi îndrumarea metodologică a dezvoltării sistemului de control intern/managerial, constituită prin Ordinul Agenţiei “Moldsilva” nr.150 din 09.08.2012.

53 Pct.1.4 din GOST 3317-77 “Puieţi de arbori şi arbuşti”.

De asemenea, în anii 2011-2012, din cauza “calamităţilor naturale”, Agenţia “Moldsilva” a acceptat trecerea la pierderi a plantaţiilor semănate şi a materialului săditor ale 20 de întreprinderi silvice, cheltuielile aferente semănatului şi îngrijirii materialului săditor constituind 849,9 mii lei şi, respectiv, 1607,9 mii lei. Deşi, conform prevederilor SNC nr.854, prezentarea sumei totale a tuturor rezultatelor evenimentelor excepţionale se face direct în Raportul privind rezultatele financiare, doar o singură întreprindere în anul 2011 şi 2 în 2012 au raportat parţial rezultatele excepţionale în sumă de 4,8 mii lei şi, respectiv, de 288,1 mii lei, nefiind asigurată corectitudinea raportării situaţiilor financiare55.

____________________

54 Standardul Naţional de Contabilitate 8 “Profitul (pierderea) net (ă) al (a) perioadei de gestiune, erorile esenţiale şi modificările politicii de contabilitate”, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor nr.68 din 19.11.2003.

55 ÎSS: Bălţi – 49,2 mii lei (2012); Călăraşi – 39,8 şi 8,8 mii lei; Chişinău – 101,7 şi 47,0 mii lei; Comrat – 284,9 şi 57,7 mii lei; Edineţ - 5,0 şi 185,7 mii lei; Glodeni – 11,3 şi 50,7 mii lei; Hînceşti-Silva – 22,2 şi (50,9) mii lei; Iargara – 72,0 şi 67,3 mii lei; Nisporeni-Silva – 45,6 şi 123,4 mii lei; Orhei – 6,5 şi 16,0 mii lei; Silva-Centru – 35,6 şi 10,8 mii lei; Silva-Sud – 65,3 şi 15,3 mii lei; Soroca – 49,1 şi 5,8 mii lei; Şoldăneşti – 6,8 şi 139,3 mii lei; Teleneşti – 0,8 şi 210,5 mii lei; Tighina – 11,9 şi 153,5 mii lei; Manta-V – 15,6 şi 24,8 mii lei; ÎSC: Cimişlia – 48,2 şi 85,2 mii lei; Sil-Răzeni – 14,3 şi 9,0 mii lei; Străşeni – 6,2 şi 110,4 mii lei; RN “Pădurea Domnească” – 2,4 mii lei (2011).

• Conform prescripţiilor pct.9 alin.41) din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.150 din 02.03.2010, Agenţia “Moldsilva” organizează evidenţa contabilă în baza standardelor naţionale de contabilitate şi exercită controlul asupra evidenţei mijloacelor fixe, resurselor materiale şi altor mijloace, aprobă casarea şi trecerea la pierderi a lor conform legislaţiei în vigoare. Însă, în pofida celor menţionate, Agenţia nu a elaborat, aprobat şi nu a implementat proceduri exhaustive privind casarea bunurilor, care ar responsabiliza personalul implicat în acest proces. Astfel, urmare a analizei (efectuată în cadrul auditului) procedurilor de trecere la pierderi, precum şi de trecere într-o categorie mai inferioară a masei lemnoase, s-a constatat că Comisia constituită prin Ordinul Agenţiei “Moldsilva” nr.151-p din 23.06.2011 urma “să asigure examinarea şi soluţionarea problemelor privind deprecierea producţiei lemnoase şi nelemnoase, precum şi casarea fondurilor fixe”, fără a fi stabilită procedura de casare, competenţele şi responsabilităţile Comisiei. Prin urmare, modalitatea de casare a producţiei forestiere în lipsa reglementărilor de rigoare a fost una defectuoasă şi netransparentă, ceea ce a determinat diminuarea responsabilităţilor factorilor responsabili.

Agenţia “Moldsilva” nu şi-a asumat responsabilitatea de a aproba actele de casare şi trecere la pierderi a bunurilor materiale, concomitent nefiind examinate minuţios cauzele generatoare de pierderi, prin ce nu au fost respectate prevederile cadrului normativ în vigoare. Totodată, Agenţia “Moldsilva” nu a luat atitudine faţă de administratorii întreprinderilor silvice, care, fiind responsabili de folosirea eficientă şi reproducerea bunurilor primite în gestiune, nu şi-au asumat responsabilitatea pentru asigurarea păstrării producţiei forestiere conform prevederilor standardelor56 şi nu au luat măsuri pentru comercializarea în timp util a producţiei forestiere, ceea ce a condiţionat trecerea la pierderi a masei lemnoase în volum de 2473,7 m3 (recoltată începînd cu anul 2000), cauza fiind “păstrarea îndelungată în condiţii nefavorabile şi lipsa pieţei de desfacere”, valoarea pierderilor constituind 243,0 mii lei. Sub acelaşi pretext, întreprinderile din subordinea Agenţiei au trecut într-o categorie mai inferioară 9462,5 m3 de masă lemnoasă, valoarea deprecierii constituind 3719,4 mii lei.

____________________

56 GOST 9014,0-75 “Lemn rotund. Păstrarea. Cerinţe generale”.

Cele relatate mai sus sînt o consecinţă a unui management neadecvat, precum şi a lipsei de prudenţă demonstrată de către administratorii întreprinderilor silvice, ceea ce s-a soldat cu neasigurarea condiţiilor şi nerespectarea termenelor de păstrare a producţiei forestiere, în conformitate cu cerinţele standardelor. Deşi prevederile standardului stabilesc expres termenul de păstrare a lemnului rotund timp de una-două perioade calde (perioada cu temperatura medie pe zi peste +50C), administratorii întreprinderilor, în loc de a întreprinde măsuri de comercializare a producţiei al cărei termen de păstrare expira, au comercializat lemnul recoltat recent. Mai mult decît atît, procesul managerial existent nu permite administrarea operativă a stocurilor de producţie, care nu se bucură de cerere sporită pe piaţă, acest fenomen nefiind luat în calcul la stabilirea preţurilor de vînzare a producţiei forestiere.

Recomandări:

9. Agenţia Moldsilva:

9.1. să implementeze proceduri de control intern, care să asigure eficientizarea comercializării producţiei forestiere, în scopul sporirii veniturilor întreprinderilor silvice;

9.2. să examineze cazurile de trecere la pierderi a producţiei lemnoase, precum şi a materialului săditor, cu analiza cauzelor şi întreprinderea măsurilor faţă de persoanele vinovate, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.

♦ Modalitatea de planificare a veniturilor, cheltuielilor şi a rezultatului financiar al întreprinderilor silvice necesită îmbunătăţiri esenţiale.

• Potrivit prescripţiilor pct.9 alin.37) din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.150 din 02.03.2010, Agenţia stabileşte indicii economico-financiari ai întreprinderilor ale căror fondator este şi aprobă Programul anual privind finanţarea din contul bugetului de stat a cheltuielilor în domeniul fondului forestier şi cinegetic şi exercită controlul asupra îndeplinirii acestora. Totodată, conform pct.11 din Regulamentele consiliilor de administraţie ale întreprinderilor silvice aprobate de Agenţie, de competenţa consiliilor ţine aprobarea planurilor anuale de dezvoltare a întreprinderilor şi a devizului anual de venituri şi cheltuieli. Însă, contrar prevederilor regulamentare, planurile anuale de dezvoltare social-economică ale întreprinderilor silvice au fost aprobate prin dublarea atribuţiilor, atît de Agenţie, cît şi de consiliile de administraţie, procedura devenind mai durabilă, dar fără schimbări pozitive ale calităţii procesului. Prin urmare, planurile de dezvoltare social-economică ale întreprinderilor au fost aprobate prin ordinele Agenţiei cu o întîrziere semnificativă: pe anul 2011 – la data de 28.06.2011, iar pe anul 2012 – la data de 14.03.2012. De menţionat că în valoarea veniturilor planificate ale ÎSS nu au fost incluse: (1) veniturile din arenda terenurilor fondului silvic (acestea nefiind preconizate pentru distribuire către întreprinderile care gestionează terenurile date în arendă, în realitate fiind alocate 1630,2 mii lei în 2011 şi 3642,6 mii lei în 2012) şi (2) veniturile provenite în urma realizării a 3 acorduri ale Fondului biocarbon privind procurarea reducerilor de emisii în cadrul mecanismului dezvoltării nepoluante (3420,8 mii lei în anul 2011 şi 4838,9 mii lei în 2012), ceea ce denotă vulnerabilitatea procesului de planificare şi inexactitatea indicatorilor planificaţi.

Concomitent, auditul a constatat că, urmare a aplicării unei proceduri de planificare neactualizate la condiţiile actuale, Agenţia nu a stabilit indicatori ce vizează rezultatele financiare ale activităţii întreprinderilor din subordine. Deşi, în condiţiile Legilor nr.845-XII din 03.01.199257 şi nr.146-XIII din 16.06.199458, întreprinderile silvice desfăşoară activitate de întreprinzător al cărei scop este asigurarea unei surse permanente de venituri, Agenţia, dirijînd procesul de planificare a bugetelor întreprinderilor silvice, nu stabileşte rezultatul financiar, avînd ca bază criteriul lipsei de deficit. S-a constatat că indicatorul vizat a fost calculat reieşind din valorile veniturilor din vînzări, cheltuielilor şi consumurilor, ultimele avînd elemente de dublare, care au însumat 6427,0 mii lei în anul 2011 şi 8057,4 mii lei în 2012. Prin urmare, indicii prognozaţi în modul descris mai sus nu oferă informaţii juste privind mărimea mijloacelor susceptibile pentru lucrările silvice, investiţii şi reparaţii capitale etc., dezorientează administratorii întreprinderilor silvice în planificarea activităţilor în acest sens, precum şi nu permite evaluarea corectă a performanţelor obţinute pe perioada de gestiune.

____________________

57 Legea nr.845-XII din 03.01.1992 “Cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi”.

58 Legea nr.146-XIII din 16.06.1994 “Cu privire la întreprinderea de stat” (în continuare – Legea nr.146-XIII din 16.06.1994).

• În lipsa reglementărilor şi planificării corespunzătoare, alocaţiile bugetare se distribuie cu nereguli şi într-un mod netransparent. Astfel, potrivit prevederilor Codului silvic (art.47 alin.(2) lit.a) şi b)), activităţile de protecţie contra bolilor şi dăunătorilor se finanţează din mijloacele bugetului de stat prevăzute anual în buget, iar investiţiile capitale în domeniul fondurilor forestier şi cinegetic, inclusiv în ce priveşte regenerarea acestora – din contul veniturilor proprii ale gospodăriilor silvice şi din contul mijloacelor bugetului de stat în cadrul programelor investiţionale anuale, în limita alocaţiilor prevăzute în bugetul de stat. La fel, conform art.73 din acelaşi Cod, din contul mijloacelor bugetului de stat se efectuează lucrările de amenajare a pădurilor. Agenţia “Moldsilva”, neîndeplinind funcţiile de regulator de ramură, nu a elaborat şi nu a aprobat criteriile şi modul de distribuire a mijloacelor publice şi nu a demonstrat prudenţă la determinarea beneficiarilor acestora, ca urmare alocaţiile pentru cheltuielile capitale preconizate, conform legilor bugetelor anuale, în sumă de 8000,0 mii lei (în anul 2011) şi 5000,0 mii lei (în anul 2012) au fost distribuite în lipsa unor calcule argumentate.

Recomandări:

10. Agenţia “Moldsilva”:

10.1. să elaboreze şi să aprobe note metodologice privind modul de stabilire a indicatorilor economico-financiari, cu implementarea procedurilor de control intern respective care să asigure planificarea relevantă a activităţii operaţionale şi de investiţii a întreprinderilor din subordine;

10.2. să asigure elaborarea şi aplicarea criteriilor bine determinate pentru distribuirea clară, transparentă şi echitabilă a alocaţiilor din bugetul de stat.

♦ Eficienţa redusă a activităţii consiliilor de administraţie a fost condiţionată de reglementarea necorespunzătoare a modului de activitate şi lipsa de interes a membrilor acestora faţă de rezultatele activităţii întreprinderilor administrate.

În conformitate cu prevederile cadrului legal-normativ59 în vigoare, în baza ordinelor Agenţiei “Moldsilva”, în luna august 2010 a fost desemnată componenţa consiliilor de administraţie pentru 21 de întreprinderi silvice subordonate, prin intermediul cărora, potrivit statutelor întreprinderilor, Agenţia îşi exercită drepturile de gestionar al întreprinderilor, fără a interveni nemijlocit în activitatea acestora. Se relevă că Agenţia a aprobat statutele întreprinderilor, Regulamentele de activitate ale CA şi contractele individuale de muncă ale administratorilor de întreprinderi fără a determina exhaustiv competenţele pentru fiecare nivel decizional, ceea ce duce la admiterea cheltuielilor ineficiente şi estomparea responsabilităţilor pe diferite niveluri decizionale. În perioada 2011-2012, întreprinderile silvice au suportat cheltuieli de întreţinere a CA în sumă totală de cca 6,0 mil.lei.

____________________

59 Legea nr.146-XIII din 16.06.1994, Hotărîrea Guvernului nr.150 din 02.03.2010, Hotărîrea Guvernului nr.770 din 20.10.1994 “Pentru aprobarea unor acte normative vizînd funcţionarea Legii cu privire la întreprinderea de stat”.

A se menţiona că regulamentele CA ale întreprinderilor nu stabilesc procedura de iniţiere a problemelor propuse spre examinare la şedinţele Consiliului de administraţie, acestea fiind înaintate de către directorii întreprinderilor şi care nu în toate cazurile au reprezentat problemele stringente ale entităţilor. Potrivit proceselor-verbale ale şedinţelor CA, în majoritatea cazurilor, deciziile (hotărîrile) se referă în special la alocarea mijloacelor financiare în alte scopuri decît cele ale activităţii de bază (sponsorizări, alocări de mijloace financiare, ajutoare materiale etc.), nefiind examinate probleme ce ţin de competenţa CA. În acest sens, se exemplifică chestiunile examinate în cadrul şedinţelor CA al ÎSS Bălţi. Astfel, deşi ÎSS Bălţi timp de mai mulţi ani încheie activitatea cu un rezultat negativ, iar datoriile faţă de bugetul de stat sînt în creştere, CA al acestei întreprinderi nu a examinat în cadrul şedinţelor cauzele pierderilor şi planul de revigorare a întreprinderii şi doar la finele anului 2012 Consiliul a solicitat de la administrator elaborarea unui plan de măsuri privind acoperirea datoriilor formate, însă acesta pînă în prezent nu a fost întocmit şi prezentat spre examinare. Mai mult decît atît, administratorul ÎSS Bălţi, cît şi CA nu au inclus şi nu au examinat în şedinţă rezultatele şi măsurile necesare pentru înlăturarea deficienţelor stabilite de către un şir de controale şi misiuni de audit efectuate de către entităţile abilitate, prin ce nu au asigurat administrarea eficientă a întreprinderii.

Deşi, conform prevederilor statutelor întreprinderilor, stabilirea mărimii indemnizaţiilor pentru membrii Consiliilor ţine de competenţa Agenţiei, majoritatea întreprinderilor silvice au ignorat prescripţiile respective, prin urmare 18 din 21 de entităţi au achitat indemnizaţii în lipsa ordinului corespunzător al Agenţiei, fiind suportate cheltuieli neregulamentare în sumă 464,8 mii lei60. De asemenea, pentru perioada de pînă la aprobarea regulamentului CA şi nefiind desfăşurate şedinţele acestuia, ÎSS Bălţi a efectuat cheltuieli pentru întreţinerea Consiliului în sumă de 60,3 mii lei.

____________________

60 ÎSS: Bălţi – 36,2 mii lei; Călăraşi – 51,1 mii lei; Comrat – 4,8 mii lei; Edineţ – 61,2 mii lei; Glodeni – 39,0 mii lei; Hînceşti-Silva – 14,6 mii lei; Iargara – 52,0 mii lei; Orhei – 50,4 mii lei; Silva-Sud – 10,8 mii lei; Silva-Centru – 7,8 mii lei; Soroca – 48,6 mii lei, Şoldăneşti – 27,0 mii lei; Teleneşti – 3,9 mii lei; Tighina – 5,7 mii lei; ISC.: Cimişlia – 7,2 mii lei; Sil-Răzeni – 6,7 mii lei; Străşeni – 3,0 mii lei; Manta-V – 34,9 mii lei.

În lipsa prevederilor legale şi fără a ţine cont de indicii economico-financiari, 16 întreprinderi silvice subordonate Agenţiei au suportat cheltuieli pentru premierea membrilor CA, în sumă de 356,2 mii lei61, deşi aceştia nu sînt angajaţi ai întreprinderilor. Mai mult decît atît, unele întreprinderi au acordat premii membrilor CA, avînd înregistrate pierderi la rezultatele anului de gestiune.

____________________

61 ÎSS: Bălţi – 7,2 mii lei; Călăraşi – 33,0 mii lei; Glodeni – 105,1 mii lei; Hînceşti-Silva – 1,9 mii lei; Iargara – 8,4 mii lei; Orhei – 30,6 mii lei; Silva-Sud – 9,6 mii lei; Silva-Centru – 37,8 mii lei; Soroca – 33,6 mii lei; Şoldăneşti – 39,6 mii lei; Teleneşti – 7,8 mii lei; ISC: Cimişlia – 6,9 mii lei; Sil-Răzeni – 5,4 mii lei; Străşeni – 5,6 mii lei; Manta-V – 9,9 mii lei; ICAS – 13,8 mii lei.

Deşi, conform prevederilor pct.1 din Hotărîrea Guvernului nr.915 din 19.12.199462, s-a permis acordarea unor indemnizaţii lunare în mărime de 3 (trei) salarii minime, din contul mijloacelor întreprinderilor de stat fiecărui specialist confirmat (ales) în componenţa CA al întreprinderii de stat, pentru executarea funcţiilor respective în cadrul acestuia, iar în baza pct.3 din aceeaşi hotărîre s-a stabilit că funcţiile, regimul şi condiţiile de muncă pentru fiecare specialist confirmat (ales) în componenţa CA le determină managerul întreprinderii de comun acord cu preşedintele Consiliului şi se legalizează printr-un ordin pe întreprindere, conducătorii entităţilor supuse auditării nu au emis ordinele respective. În consecinţă, neatribuirea funcţiilor şi nedeterminarea regimului şi condiţiilor de muncă ale membrilor CA nu a permis auditului să se expună asupra regularităţii îndeplinirii funcţiilor de către aceştia, precum şi asupra oportunităţii de anulare a indemnizaţiilor lunare, în cazurile în care specialiştii membri ai CA se eschivează de la îndeplinirea acestor funcţii.

____________________

62 Hotărîrea Guvernului nr.915 din 19.12.1994 “Cu privire la modul de acordare a recompensei materiale specialiştilor confirmaţi (aleşi) în componenţa Consiliului de administraţie al întreprinderii de stat” (în continuare – Hotărîrea Guvernului nr.915 din 19.12.1994).

Recomandări:

11. Agenţia “Moldsilva”:

11.1. să reexamineze competenţele fondatorului şi Consiliului de administraţie, prevăzute în statutele întreprinderilor din subordine, în vederea identificării şi eliminării funcţiilor care nu sînt relevante activităţii nivelului decizional respectiv;

11.2. să fundamenteze şi să aprobe criterii de calculare a indemnizaţiilor respective pentru membrii consiliilor de administraţie.

12. ÎSS: Bălţi, Călăraşi, Glodeni, Hînceşti-Silva, Iargara, Orhei, Silva-Sud, Silva-Centru, Soroca, Şoldăneşti, Teleneşti, Tighina, Cimişlia, Sil-Răzeni, Străşeni, Manta-V şi ICAS:

12.1. să elaboreze şi să implementeze un plan de măsuri privind optimizarea şi raţionalizarea cheltuielilor pentru eficientizarea activităţii întreprinderii;

12.2. să excludă cazurile de premiere neregulamentară a membrilor consiliilor de administraţie şi să ia atitudine faţă de persoanele care au comis neregulile constatate.

♦ Mijloacele financiare recepţionate în cadrul acordurilor finanţate din sursele externe necesitau a fi utilizate într-un mod mai eficient.

Republica Moldova este recipientul grantului oferit de Japonia în cadrul “Programului de susţinere a comunităţilor pentru managementul durabil şi integrat al pădurilor şi sechestrarea carbonului prin împădurire”, realizat de Agenţia “Moldsilva” prin UIP, creată pe lîngă ICAS. Derularea proiectului este stabilită pentru perioada 24.06.2009-02.04.2013, cu prelungirea ulterioară pînă la 02.04.2014. Obiectivele principale ale grantului, conform Manualului operaţional elaborat de UIP şi echipa de consultanţi ai Băncii Mondiale, constă în: (1) asigurarea durabilităţii pădurilor comunale nou-create prin dezvoltarea capacităţilor pentru managementul pădurilor şi activităţilor de împădurire la nivel local, prin intermediul unui program special şi (2) asigurarea beneficiilor globale prin sechestrarea carbonului, reducerea gazelor cu efect de seră şi generarea veniturilor pentru comunităţile locale din valorificarea produselor pădurii, care vor contribui la reducerea sărăciei în zonele rurale.

Conform acordului de grant, mijloacele acestuia în sumă de 975, 9 mii dolari SUA urmau a fi utilizate pentru lucrări, bunuri, servicii de consultanţă, seminare şi costuri operaţionale (375,9 mii dolari) şi pentru subgranturi (600,0 mii dolari SUA). În perioada 2009-2012, din sursele grantului au fost efectuate cheltuieli în sumă de 659,6 mii dolari (67,6%), inclusiv pentru: managementul proiectului (261,0 mii dolari), procurări de bunuri şi lucrări (73,7 mii dolari), servicii de consultanţă (14,1 mii dolari), instruiri, seminare (5,6 mii dolari), alte cheltuieli operaţionale (38,0 mii dolari) şi subgranturi (267,2 mii dolari).

Reieşind din plafonul de pînă la 15 mii dolari SUA pentru o primărie, prevăzut în Manualul operaţional, reiese că în proiect ar fi putut participa minimum 40 AAPL. Totodată, deşi UIP a întreprins un şir de măsuri de informare a potenţialilor beneficiari despre oportunităţile proiectului, aceasta a asigurat aderarea la proiect doar a 19 primării (47,5%), prin urmare, conform situaţiei din 31.01.2012, în cadrul categoriei “subgranturi” s-a atestat o rezervă de 231,3 mii dolari SUA. Pentru a asigura valorificarea mijloacelor respective, CS a aprobat, iar Banca Mondială a acceptat realocarea mijloacelor pentru managementul proiectului – 101,4 mii dolari, procurarea echipamentului – 86,4 mii dolari, modernizarea pepinierei forestiere-pilot – 43,5 mii dolari.

Auditul a constatat că, întrucît cadrul legal al Republicii Moldova nu reglementează în mod expres normele de salarizare a angajaţilor UIP, directorul general al Agenţiei “Moldsilva” (neavînd astfel de atribuţii) în comun cu reprezentantul Băncii Mondiale şi cu CS au stabilit aceste norme (salariu negociat) pentru managerul UIP, iar acesta – pentru ceilalţi angajaţi ai UIP, în mărimi de la 280 pînă la 2167 dolari SUA lunar. A se menţiona că responsabilii şi executorii din cadrul UIP (5 persoane) sînt implicaţi în realizarea grantului concomitent cu activitatea de bază la ICAS, fiind tabelaţi, în perioada 1 iulie 2009 pînă în prezent, respectiv, cu cîte 16 ore/zi, ceea ce contravine art.100 din Codul muncii63. Astfel, în pofida eficienţei scăzute a UIP, care se explică prin participarea unui număr redus de AAPL la realizarea proiectului, cheltuielile pentru managementul proiectului sînt de 362,4 mii dolari, sau 37,1% din valoarea totală a grantului.

____________________

63 Legea nr.154-XV din 28.03.2003 “Codul muncii”.

Auditul relevă că, în temeiul Hotărîrea Guvernului nr.1155 din 26.09.200364, directorului general al Agenţiei “Moldsilva” i-au fost acordate drepturi depline pentru iniţierea şi semnarea Acordului Fondului prototipului de carbon cu privire la procurarea reducerilor de emisii între Agenţia “Moldsilva” şi BIRD (în calitate de administrator al Fondului), fiind încheiate 3 acorduri (în 2004, 2006 şi 2009). Potrivit acordurilor, Agenţia şi-a exprimat intenţia de a realiza proiectul, al cărui obiectiv este reducerea gazelor cu efect de seră, ceea ce reprezintă obiect al procurării de către BIRD. Cu toate că Agenţia este parte contractantă, aceasta nu ţine evidenţa plăţilor calculate conform acordurilor, contabilizînd doar sumele încasate şi transferate în temeiul hotărîrilor CS (potrivit clauzelor acordurilor, aprobă distribuirea către întreprinderile silvice a mijloacelor încasate de la bancă). Analogic cazului cu veniturile din arenda terenurilor forestiere, contrar prevederilor cadrului legal65, Agenţia a efectuat operaţiunile bancare de încasare şi de plată prin intermediul conturilor deţinute în banca comercială, contabilizarea acestora fiind efectuată cu evitarea cerinţelor Standardelor Naţionale de Contabilitate pentru sectorul public, situaţiile financiare nefiind raportate Ministerului Finanţelor.

____________________

64 Hotărîrea Guvernului nr.1155 din 26.09.2003 “Despre proiectul de acord al Fondului prototipului de carbon cu privire la procurarea reducerilor de emisii şi acordarea deplinelor puteri”.

65 Art.34 alin.(5) din Legea privind sistemul bugetar şi procesul bugetar nr.847-XIII din 24.05.1996.

În perioada 2004-2012, valoarea netă totală a veniturilor parvenite din comercializarea reducerilor de CO2 a constituit 3,86 mil.dolari SUA, din care, în perioada supusă auditării, Agenţia a recepţionat 874,1 mii dolari SUA (10710,3 mii lei) şi a transferat întreprinderilor din subordine 8259,7 mii lei. Deşi, în opinia auditului, mijloacele provenite din realizarea reducerilor de emisii ar trebui să fie utilizate pentru asigurarea durabilităţii proiectului prin executarea lucrărilor silvice pe terenurile împădurite, Consiliul director al Agenţiei “Moldsilva”66, a obligat 12 întreprinderi silvice să transfere mijloacele financiare obţinute din realizarea reducerilor de emisii, în sumă de 209,5 mii dolari SUA, pentru finalizarea reconstrucţiei sediului ICAS, fiind transferată în acest scop suma de 228,6 mii lei67.

____________________

66 Hotărîrile nr.1 din 01.03.2012 şi nr.5 din 22.12.2012 ale Consiliului director al Agenţiei “Moldsilva”.

67 ÎSS: Soroca – 102,2 mii lei; Glodeni – 126,4 mii lei.

Recomandări:

13. Agenţia “Moldsilva” să asigure gestionarea/contabilizarea/raportarea mijloacelor obţinute în baza acordurilor internaţionale în conformitate cu cadrul legislativ/normativ în vigoare.

14. Agenţia “Moldsilva”, de comun cu Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice şi UIP să examineze cazurile de utilizare a mijloacelor Fondului Biocarbon în alte scopuri decît cele aprobate, cu implementarea unor măsuri şi proceduri de control intern care să asigure excluderea neregulelor constatate de audit.

♦ Cheltuielile executate de Agenţia “Moldsilva” şi întreprinderile din subordine necesită optimizări şi îmbunătăţiri esenţiale.

Probele de audit acumulate denotă efectuarea unor cheltuieli neregulamentare şi ineficiente la retribuirea muncii, întreţinerea mijloacelor de transport, acordarea ajutoarelor în scopuri filantropice şi de sponsorizare etc., care au însumat cca 7,3 mil.lei.

Deficienţele la compartimentul retribuirea muncii stabilite la Agenţie şi la întreprinderile auditate au fost generate de insuficienţa sau neactualizarea reglementărilor în acest sens, precum şi de nerespectarea propriilor reglementări, ceea ce a determinat executarea cheltuielilor neregulamentare şi ineficiente în sumă de peste 6,8 mil.lei.

Conform rapoartelor privind executarea bugetului ale Agenţiei “Moldsilva” pe perioada supusă auditării (componenta de bază), pentru retribuirea muncii şi plăţile aferente au fost executate cheltuieli în sumă de 2,9 mil.lei. Concomitent, cheltuielile pentru retribuirea muncii din contul veniturilor din arenda terenurilor fondului forestier, care au însumat 2,0 mil.lei, s-au efectuat, fără o reglementare şi planificare conformă, pentru remunerarea personalului netitular pentru care nu au fost elaborate statele de personal şi aprobate mijloace pentru întreţinerea acestuia. De asemenea, în lipsa regulamentelor respective, au fost acordate premii şi alte plăţi personalului de bază şi au fost susţinuţi şi alţi beneficiari.

Nerespectarea prevederilor regulamentare şi, în unele cazuri, lipsa de claritate a actelor normative privind modalitatea de salarizare a angajaţilor din unităţile cu autogestiune au permis conducătorilor întreprinderilor silvice aplicarea prevederilor respective la propria discreţie, în unele cazuri neţinînd cont de capacităţile financiare ale întreprinderii, ceea ce a determinat efectuarea, cu unele deficienţe, a cheltuielilor pentru retribuirea muncii, plata indemnizaţiei de concediu, acordarea premiilor şi altor plăţi.

Pentru argumentarea celor expuse, se exemplifică următoarele:

• Deşi efectivul-limită al aparatului central al Agenţiei “Moldsilva” a fost stabilit, în conformitate cu prevederile Regulamentului aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.150 din 02.03.2010, în număr de 22 de unităţi, de fapt la entitate, în lipsa statelor de personal şi fondului de salarizare planificat, au fost salarizaţi suplimentar 5 angajaţi în anul 2011 şi 10 – în 2012, fiind utilizate mijloace în sumă de 971,5 mii lei acumulate preponderent din arenda fondului forestier. Din aceste unităţi fac parte şi cei 4 angajaţi din Garda forestieră, deşi, conform structurii aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.150 din 02.03.2010, această subdiviziune nu este parte componentă a aparatului central al Agenţiei “Moldsilva”.

• Nerespectînd normativele personalului din întreprinderile silvice aprobate în 199968, Agenţia a acceptat pe anii 2011-2012 unele propuneri ale întreprinderilor silvice privind modificarea statelor de personal, ceea ce a determinat majorarea fondului de salarizare cu circa 856,1 mii lei69 (inclusiv contribuţiile aferente). De asemenea, unele întreprinderi silvice supuse auditării au admis cheltuieli neregulamentare pentru retribuirea muncii, în afara statelor de personal, în sumă de 574,8 mii lei (inclusiv ÎSS Glodeni – 493,1 mii lei, ÎSS Chişinău – 81,7 mii lei), iar în cadrul ÎSS Glodeni cheltuielile de remunerare a muncii pentru 8 pădurari angajaţi suplimentar au fost efectuate în detrimentul personalului angajat regulamentar (salariul acestora a fost stabilit şi calculat din contul micşorării salariului de funcţie, conform acordului în scris al pădurarilor legal angajaţi).

____________________

68 Ordinul Agenţiei “Moldsilva” nr.56 din 15.03.1999 “Despre introducerea în producere a normativelor personalului din unităţile ramurii silvice”.

69 ÎSS: Bălţi – 364,9 mii lei; Chişinău – 41,0 mii lei; Edineţ – 15,6 mii lei; Orhei – 16,3 mii lei; Şoldăneşti – 33,2 mii lei; Soroca – 83,2 mii lei; Călăraşi – 51,9 mii lei; Comrat – 50,4 mii lei; Nisporeni-Silva – 16,5 mii lei; Silva-Sud – 9,4 mii lei; Silva-Centru – 27,3 mii lei, Teleneşti – 21,3 mii lei; Tighina – 77,7 mii lei; ISC Străşeni – 23,5 mii lei; RN Plaiul Fagului – 23,9 mii lei.

• Nerespectarea de către unele întreprinderi supuse auditării a cadrului regulator privind retribuirea muncii a generat cheltuieli neregulamentare şi ineficiente în sumă de 511,0 mii lei, cum ar fi: retribuirea persoanelor fizice în sumă de 131,1 mii lei contractate de ÎSS Orhei, care dublează activitatea angajaţilor întreprinderii, în lipsa specificaţiilor de volum/cost şi devizelor de cheltuieli aprobate; remunerarea neargumentată a personalului angajat la ÎSS Bălţi în sumă de 354,8 mii lei, nefiind documentate volumele executate şi orele efectiv lucrate; majorarea neregulamentară a cheltuielilor pentru retribuirea muncii personalului de conducere al ÎSS Edineţ (7,2 mii lei) şi contabililor-şefi ai ÎSS Bălţi (13,4 mii lei) şi Glodeni (4,5 mii lei).

• În lipsa cadrului regulator cu privire la modalitatea şi condiţiile de premiere a angajaţilor în baza rezultatelor activităţii economico-financiare şi indicatorilor de performanţă determinaţi pentru fiecare angajat, conducătorii Agenţiei şi ai întreprinderilor silvice subordonate au efectuat unele cheltuieli neargumentate în sumă de 485,4 mii lei, ceea ce nu contribuie la stimularea angajaţilor în scopul eficientizării activităţii acestora. Astfel:

√ În lipsa economiei mijloacelor publice la art.111 “Retribuirea muncii” care puteau fi utilizate pentru stimularea personalului, factorii de decizie ai Agenţiei au fost premiaţi din contul veniturilor din arenda fondului forestier, cu depăşirea limitei prestabilite în sumă de 120,7 mii lei. De asemenea, nedispunînd de mijloacele aprobate, ÎSS Soroca a acordat premii angajaţilor în sumă de 201,9 mii lei.

√ Auditul atestă că angajaţii ÎSS Şoldăneşti şi ÎSS Orhei, sancţionaţi disciplinar pentru neasigurarea pazei pădurii şi admiterea tăierilor ilicite, au fost premiaţi în perioada supusă auditării în sume de 25,3 şi, respectiv, de 124,1 mii lei. În alt caz, directorul ÎSS Bălţi a beneficiat de premii unice şi ajutoare materiale în sumă de 40,1 mii lei, din care 13,4 mii lei au fost acordate cu depăşirea limitelor stabilite de cadrul legal70, potrivit căruia cuantumul ajutoarelor materiale şi premiilor cu prilejul jubileelor, sărbătorilor profesionale etc., acordate conducătorului întreprinderii de stat pe parcursul unui an, nu va depăşi 3 salarii de funcţie.

____________________

70 Pct.132 din Hotărîrea Guvernului nr.743 din 11.06.2002 “Cu privire la salarizarea angajaţilor din unităţile cu autonomie financiară”.

• Nerespectarea prevederilor cadrului regulator71, precum şi a unor stipulări din Convenţia colectivă de muncă privind acordarea şi calculul indemnizaţiilor pentru concediul angajaţilor, a determinat calcularea şi achitarea neîntemeiată (în afara limitelor stabilite) de către Agenţie şi întreprinderile silvice a plăţilor la concediu în sumă totală de 146,9 mii lei. Astfel, în baza prevederilor Convenţiei colective, angajaţilor ramurii se acordă concediu anual minim garantat cu o durată de 28 de zile calendaristice, iar pentru salariaţii care activează în Serviciul silvic de stat se stabileşte, o dată în 3 ani, un concediu suplimentar plătit cu o durată de cel puţin 24 de zile calendaristice pentru condiţiile specifice de lucru. Însă, conducerea ÎSS Edineţ, de comun acord cu Comitetul sindical al întreprinderii, a majorat lista angajaţilor cu drept la concediu suplimentar plătit, fiind incluse funcţiile care nu sînt atribuite la personalul silvic de stat (contabil, jurist, secretară, şofer etc.), efectuînd cheltuieli ineficiente pentru 35 de angajaţi în sumă de 123,9 mii lei (inclusiv plăţile aferente acestora). În acelaşi context, contrar prevederilor Codului muncii (art.118 alin.(5)), ÎSS Soroca a oferit compensaţii băneşti în sumă de 15,7 mii lei pentru înlocuirea concediilor nefolosite de către angajaţi. Totodată, nerespectarea de către ÎSS Glodeni a cadrului normativ72 privind calculul indemnizaţiilor pentru concediul anual al angajaţilor a determinat calcularea şi achitarea neîntemeiată a indemnizaţiilor de concediu în sumă de 7,3 mii lei.

____________________

71 Legea nr.847-XIII din 24.05.96 “Privind sistemul bugetar şi procesul bugetar”, Hotărîrea Guvernului nr.426 din 26.04.2004 “Modul de calculare a salariului mediu”, art.118, alin.(5) din Codul muncii: “Nu se admite înlocuirea concediului de odihnă anual nefolosit printr-o compensaţie în bani, cu excepţia cazurilor de încetare a contractului individual de muncă al salariatului care nu şi-a folosit concediul”.

72 Modul de calculare a salariului mediu, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.426 din 26.04.2004.

• Nu a fost respectat cadrul legal-normativ la acordarea ajutoarelor materiale. Astfel:

√ Deşi, conform condiţiilor Convenţiei colective de muncă73, pentru încălzirea locuinţelor individuale salariaţii ramurii silvice pot beneficia, la procurarea lemnului de foc în volum de 7 m3/an, de o reducere de 20% faţă de preţul de catalog stabilit de Agenţie (norma de foc), ÎSS Chişinău a substituit înlesnirea nominalizată cu plata ajutoarelor materiale în mărime de 1800 lei anual pentru un salariat din cadrul întreprinderii în suma totală de 695,6 mii lei (inclusiv plăţile aferente acestora). Astfel de acţiuni au determinat majorarea neîntemeiată a cheltuielilor întreprinderii, ridicarea din circuit a mijloacelor financiare, totodată producţia forestieră rămînînd în stoc.

____________________

73 Art.54 din Convenţia colectivă de muncă pe anii 2010-2014 (nivel ramural), aprobată de către Agenţia Moldsilva şi Federaţia sindicatelor din silvicultură “Sindsilva” şi înregistrată pe data de 15.11.2014 la Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.

√ Deşi angajaţii Agenţiei şi ai întreprinderilor silvice au beneficiat anual de un ajutor material, planificat şi calculat în condiţiile prevederilor legale74, în baza cererilor depuse, conducerea Agenţiei şi a întreprinderilor subordonate a acordat ajutoare peste limitele aprobate angajaţilor, precum şi unor persoane neangajate în cadrul acestor entităţi, în sumă totală de 571,8 mii lei75.

____________________

74 Art.1651 din Codul muncii.

75 Agenţia “Moldsilva” – 69,6 mii lei; ÎSS: Orhei – 30,4 mii lei; Soroca – 64,8 mii lei; Edineţ – 407,0 mii lei.

• Nerespectarea prevederilor legale76 cu privire la calculul şi virarea în buget a contribuţiilor obligatorii au generat formarea datoriilor faţă de buget în sumă de 2052,9 mii lei, şi anume: ÎSS Bălţi a acumulat datorii în sumă totală de 2021,4 mii lei ca rezultat al achitării plăţilor salariale din veniturile încasate în casa întreprinderii, fiind suspendate operaţiunile pe conturile bancare conform deciziei IFS Bălţi; ÎSS Edineţ nu a achitat plăţile obligatorii de la ajutorul material care a depăşit plafonul de un salariu mediu lunar pe economie acordat angajaţilor în sumă de 31,5 mii lei.

____________________

76 Pct.2 din Anexa nr.5 la Legea asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 nr.54 din 31.03.2011.

• Auditul a constatat că insuficienţa controlului intern la efectuarea cheltuielilor de carburanţi creează premise pentru cheltuieli neregulamentare. Astfel, în urma probelor colectate privind eliberarea şi decontarea carburanţilor utilizaţi la tăierea masei lemnoase, auditul atestă că, deşi pentru executarea lucrărilor de recoltare a masei lemnoase întreprinderile silvice încheie contracte de prestare a serviciilor cu persoanele fizice care dispun de moto-ferăstrău propriu, în acestea nu se indică marca ferăstrăului, folosind norma de trecere la cheltuieli a combustibilului prevăzut pentru moto-ferăstraiele “Drujba” şi “Ural”. Totodată, întreprinderile nu dispun de dările de seamă ale pădurarilor care eliberează carburanţi persoanelor fizice, operaţiunile nefiind confirmate prin semnăturile acestora, iar casarea carburanţilor se efectuează conform bonurilor de lucru, care, la fel, în unele cazuri nu conţin semnăturile persoanelor nemijlocit implicate în procesul de tăieri. Modalitatea existentă de trecere la cheltuieli a carburanţilor relevă riscul utilizării neconforme a combustibilului.

Auditul a constatat şi alte nereguli ce ţin de utilizarea carburanţilor: depăşirea limitei anuale aprobate (ÎSS Edineţ); casarea carburanţilor în baza indicilor de parcurs ai vehiculelor ale căror vitezometre nu sînt în funcţiune (ÎSS Glodeni şi Soroca); întocmirea neregulamentară a foilor de parcurs, nefiind reflectate datele privind fluxul de carburanţi77 (ÎSS Bălţi şi Glodeni); lipse de carburanţi în sumă totală de 8,9 mii lei (ÎSS Bălţi).

____________________

77 Pct.2 (Cap.I); pct.5.8 (Cap.II); pct.6.1 din Ordinul nr.108 din 17.10.1998 al Departamentului Analize Statistice şi Sociologie al Republicii Moldova.

• În perioada 2011-2012, întreprinderile silvice, inclusiv cele care au înregistrat pierderi din activitate, avînd ca bază hotărîrile CA, au efectuat cheltuieli de mijloace băneşti, lemn de foc, material săditor în scopuri filantropice şi de sponsorizare, în sumă totală de 479,1 mii lei78. A se menţiona că ajutoarele materiale au fost acordate persoanelor fizice în lipsa documentelor care ar confirma situaţia materială a persoanelor puţin asigurate, după cum prevede art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.1420-XV din 31.10.200279. De asemenea, nici o întreprindere nu şi-a realizat dreptul stabilit conform prevederilor art.23 alin.(2) din aceeaşi Lege, nefiind solicitate informaţiile de rigoare şi nefiind exercitat controlul asupra utilizării mijloacelor alocate.

____________________

78 ÎSS: Glodeni – 108,2 mii lei; Edineţ – 202,4 mii lei; Orhei – 54,3 mii lei; Bălţi – 91,0 mii lei; Chişinău – 23,2 mii lei.

79 Legea nr.1420-XV din 31.10.02 “Cu privire la filantropie şi sponsorizare”.

• În pofida faptului că, la situaţia din 01.01.2011, în evidenţa contabilă a întreprinderilor silvice au fost înregistrate creanţe ale ICAS în sumă totală de 7535,7 mii lei, pe parcursul anilor 2011-2012, acestea, în baza unor scrisori ale Agenţiei, au transferat suplimentar la contul ICAS mijloace financiare în sumă totală de 1598,5 mii lei pentru construcţia edificiului. Deşi fondatorul a propus efectuarea transferurilor, acesta nu a luat decizia respectivă privind statutul mijloacelor transferate şi modul de participare a întreprinderilor silvice în construcţia sediului ICAS. Ca rezultat, întreprinderile silvice au imobilizat din circuitul lor mijloace în sumă totală de 9134,5 mii lei, din care 8367,5 mii lei sînt înregistrate în evidenţa contabilă drept creanţe în părţi legate şi 766,7 mii lei (ÎSS Edineţ şi Chişinău) au fost înregistrate ca investiţii pe termen scurt în părţi legate. Este de menţionat că, deşi prin Hotărîrea Curţii de Conturi nr.25 din 22.04.2010 s-a constatat că mijlocele respective au fost imobilizate din circuitul întreprinderilor cu perspective neclare, pînă în prezent nu a fost stabilită regulamentar modalitatea de rambursare sau de capitalizare a acestora.

Probele de audit colectate la ICAS denotă că, construcţia edificiului a fost începută în 1996 în baza unui proiect care a prevăzut reconstrucţia a 2 obiecte într-o clădire cu 2 etaje şi mansardă, fiind prevăzute încăperi administrative, încăperi pentru cercetări ştiinţifice şi de producţie ale ICAS, un minihotel cu 2 apartamente, precum şi apartamente de serviciu de o cameră (garsoniere), amplasate la mansarda clădirii. Costul lucrărilor de construcţie, conform preţurilor de bază din 1991, a fost stabilit în sumă de 732,8 mii rub. Conform explicaţiilor persoanelor responsabile din cadrul ICAS, insuficienţa mijloacelor a determinat tergiversarea lucrărilor de construcţii, la moment fiind îndeplinite 72% de lucrări, în sumă de peste 11,15 mil. lei. După 15 ani de la începutul construcţiei, la situaţia din 01.01.2012, suprafaţa totală a încăperilor din clădire constituie 1781,96 m2, din care se exploatează 986,13 m2 (55,3%), iar 795,83 m2 (44,7%) nu se exploatează din cauza lucrărilor nefinisate. Mai mult decît atît, reieşind din explicaţiile conducerii ICAS, în pofida faptului că lucrările de construcţie nu sînt finalizate şi obiectul nu este dat în exploatare, la moment este necesară reparaţia capitală a acoperişului şi schimbarea geamurilor, aceasta fiind o consecinţă a tergiversării construcţiei. A se menţiona că, conform procesului-verbal al comisiei constituite prin ordinul ICAS pentru examinarea obiectului “Reconstrucţia clădirii Centrului de Amenajări şi Cercetări Silvice”, a fost întocmit devizul general de cheltuieli pentru lucrările de reparaţie şi finisare a construcţiei, fără a fi modificat proiectul construcţiei. Devizul înregistrat la ISC a însumat 9484,1 mii lei, inclusiv reconstrucţia acoperişului existent – 2755,1 mii lei, amenajarea teritoriului – 1032,91 mii lei, reţelele inginereşti – 65 mii lei, lucrările de finisare – 3539,4 mii lei, alte lucrări. Prin urmare, tergiversarea lucrărilor de construcţii, adăugarea lucrărilor neprevăzute iniţial şi majorarea continuă a costului acestora denotă un risc înalt de fraudă la valorificarea investiţiilor capitale, concomitent fiind imobilizate mijloace impunătoare.

În contextul celor expuse, auditul atestă că, în baza hotărîrii comune a Agenţiei Moldsilva” şi Comitetului executiv al Federaţiei “Sindsilva” din 28.01.2011, unui funcţionar public din efectivul de conducere al Agenţiei i-a fost alocat spaţiu locativ de serviciu de 68,2 m2 în minihotelul amplasat în clădirea ICAS, înregistrînd o creanţă, la situaţia din 01.10.2013, în sumă de 16,3 mii lei.

• Urmare a probelor de audit acumulate la acest compartiment, precum şi celor menţionate în compartimentele anterioare ale prezentului Raport, misiunea de audit atestă prezenţa unor nereguli şi abateri la organizarea şi ţinerea evidenţei contabile, care au condiţionat înregistrări neconforme ale operaţiunilor economice efectuate şi, prin urmare, neasigurarea veridicităţii raportării unor situaţii financiare. Astfel:

√ Deşi, conform prevederilor art.16 alin.(1) din Legea nr.113-XVI din 27.04.2007 şi standardelor de contabilitate, entităţile elaborează politica de contabilitate de sine stătător, în opinia auditului, se cere elaborarea şi implementarea unei politici tip de contabilitate pentru silvicultură, care ar reglementa univoc aspectele specifice ramurii, inclusiv statutul şi modul de contabilizare a mijloacelor alocate de la bugetul de stat şi a cheltuielilor efectuate din contul acestora, a tranzacţiilor de repartizare a profitului şi de formare a rezervelor prevăzute de legislaţie şi de statut etc. În lipsa reglementărilor respective, la situaţia din 01.01.2012, 8 din 25 de întreprinderi nu au raportat rezerve care urmau a fi formate conform prevederilor statutare, iar 17 întreprinderi au raportat, în mod diferit, rezervele prevăzute de legislaţie, de statut sau alte rezerve. Concomitent, conform datelor rapoartelor financiare, doar 4 din 14 întreprinderi care au adoptat, în 2011, decizii de repartizare a profitului net au contabilizat operaţiunile respective80, nefiind asigurată veridicitatea raportării situaţiilor financiare.

____________________

80 ÎSS: Călăraşi, Hînceşti-Silva, Şoldăneşti, Teleneşti.

√ La situaţia din 01.01.2011, în evidenţa contabilă a Agenţiei (extrabuget) au fost înregistrate creanţe dubioase ale 25 de debitori, în sumă totală de 2070,3 mii lei, cu termen de prescripţie expirat, nefiind întreprinse măsurile de rigoare pentru încasarea acestora. De menţionat că, în perioada 2011-2012, au fost casate creanţele neconfirmate ale Ministerului Finanţelor pentru taxa de stat, în sumă totală de 209,5 mii lei, precum şi creanţele a 3 agenţi economici în sumă totală de 118,6 mii lei.

√ Deşi, în anii 2010-2011, ÎSS Orhei a procurat programul 1-C în valoare de 70,2 mii lei, acesta pînă în prezent nu este pus în aplicare, evidenţa contabilă fiind organizată şi ţinută în mod manual, ca urmare mijloacele financiare ale întreprinderii au fost utilizate ineficient.

Contrar prevederilor art.19 din Legea nr.113-XVI din 27.04.2007, ÎSS Orhei a înregistrat la venituri material săditor în sumă de 113,8 mii lei doar cînd acesta a fost trecut la pierderi, totodată nefiind respectate şi prescripţiile privind inventarierile anuale. Concomitent, întreprinderea nu a indicat în darea de seamă funciară deţinătorii, suprafaţa şi tipul terenurilor arendate, precum şi nu a informat, atît AAPL pe teritoriu căreia sînt amplasate 2655 ha de terenuri date în arendă, cît şi autoritatea fiscală, ceea ce a creat impedimente la urmărirea corectitudinii prezentării spre calcul şi achitării impozitului funciar. Mai mult decît atît, ÎSS Orhei a diminuat suprafeţele terenurilor gestionate cu 36 ha, fiind micşorat impozitul funciar prezentat spre calcul cu 9,5 mii lei, astfel nefiind respectate prevederile art.278 din Codul fiscal. Totodată, nerespectînd prevederile Codului fiscal, serviciul contabil al ÎSS Orhei a întocmit declaraţia cu privire la impozitul pe venit pe perioada fiscală anul 2012, fiind neargumentat majorate cheltuielile spre deducere cu 56,0 mii lei, ceea ce a determinat diminuarea impozitului pe venit cu 6,7 mii lei.

√ Probele de audit colectate în cadrul ÎSS Şoldăneşti denotă prezenţa unor devieri în datele privind componenţa, numărul şi suprafaţa obiectelor imobile transmise întreprinderii conform Hotărîrea Guvernului nr.351 din 23.03.200581 şi cele contabilizate. Astfel, diferenţele constau în: neînregistrarea a 4 imobile cu suprafaţa de 784,8 m2, diminuarea suprafeţei unui obiect cu 332,5 m2 şi majorarea suprafeţei a 4 obiecte cu 668,4 m2. Personalul contabil explică neregulile stabilite prin comiterea unor erori în hotărîrea nominalizată, însă nimeni nu a întreprins măsuri de rigoare pentru înlăturarea deficienţelor prin înregistrarea imobilelor în Registrul bunurilor imobile. Analogic, în contabilitate nu sînt reflectate terenurile, inclusiv cele aferente blocului administrativ şi altor clădiri de producţie.

____________________

81 Anexa nr.227 la Hotărîrea Guvernului nr.351 din 23.03.2005.

√ Deşi urmare a analizei datelor din inventarierile anuale efectuate de întreprinderile silvice nu s-au stabilit abateri, totuşi, la ieşirea în teren, echipa de audit a constatat unele devieri. Astfel, în urma inventarierilor efectuate pe parcursul auditului la ÎSS Bălţi, Orhei şi Edineţ s-au constatat lipsuri de masă lemnoasă în mărime de 302,4, 42,5 şi, respectiv, 18,1 m/steri în sumă totală de 103,1 mii lei82, precum şi surplusuri în mărime de 19,5, 5,0 (din care 4,0 m/steri nu sînt marcaţi) şi, respectiv, 1,2 m/steri, în sumă totală de 11,7 mii lei. Auditul atestă că, deficienţele constatate au fost generate de lipsa controlului intern în aspectele ce ţin de plenitudinea înregistrării masei lemnoase, asigurarea integrităţii acesteia etc. De menţionat că pe parcursul misiunii pagubele au fost recuperate, iar surplusurile au fost contabilizate integral.

____________________

82 ÎSS: Bălţi – 81,4 mii lei; Orhei – 16,9 mii lei; Edineţ – 4,8 mii lei

√ În cadrul auditului la ÎSS Glodeni au fost constatate cazuri de nerespectare a Normelor pentru efectuarea operaţiunilor de casă83, exprimate prin neasigurarea deschiderii conturilor bancare în localităţile de dislocare a ocoalelor silvice (Rîşcani, Făleşti şi Glodeni), mijloacele băneşti fiind acumulate în casă pe o perioadă de la 7 la 30 zile şi depuse pe contul bancar al întreprinderii silvice în ultima zi a lunii. Suma mijloacelor acumulate a variat de la 266,7 la 369,4 mii lei, nefiind asigurată paza conformă a banilor şi generînd riscul utilizării neregulamentare a acestora. De menţionat că, casieria din cadrul ocoalelor silvice nu întruneşte cerinţele stabilite prin Normele aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.764 din 25.11.1992 ce ar asigura integritatea numerarului şi a valorilor băneşti.

____________________

83 Normele pentru efectuarea operaţiunilor de casă în economia naţională a Republicii Moldova, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.764 din 25.11.1992 (în continuare - Normele aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.764 din 25.11.1992).

Recomandări:

15. Agenţia “Moldsilva”:

15.1. să întreprindă măsuri de elaborare a unor norme tip pentru întreprinderile ramurii silvice, în scopul uniformizării contabilizării şi raportării situaţiilor financiare şi patrimoniale;

15.2. să respecte competenţele fiecărui nivel decizional, cu excluderea cazurilor de imixtiuni în activitatea întreprinderilor fondate;

15.3. să elaboreze şi să aprobe procedura de monitorizare a creanţelor pentru evitarea formării creanţelor dubioase;

15.4. să determine statutul mijloacelor transferate de către întreprinderile silvice pentru construcţia edificiului ICAS, precum şi o modalitate eficientă de achitare a creanţelor înregistrate la întreprinderile silvice în acest aspect;

15.5. să asigure aprobarea statelor de personal conform prevederilor actelor normative în vigoare, planificarea şi executarea regulamentară a cheltuielilor pentru remunerarea muncii şi a plăţilor stimulatorii;

15.6. să elaboreze şi să implementeze Regulamentul de premiere a angajaţilor întreprinderilor silvice subordonate, cu specificarea condiţiilor şi indicatorilor care vor sta la baza calculării mărimii premiilor pentru angajaţii întreprinderilor;

15.7. să asigure actualizarea/ajustarea normelor de consum al carburanţilor, în scopul stabilirii acestora pentru echipamentul utilizat de fapt.

16. ÎSS Bălţi, Glodeni, Soroca, Edineţ, Orhei, Şoldăneşti şi Chişinău:

16.1. să examineze cazurile de remunerare, premiere şi de acordare neconformă a ajutoarelor angajaţilor întreprinderilor, cu stabilirea unor proceduri exhaustive de control intern care ar asigura respectarea prevederilor actelor normative privind retribuirea personalului pe viitor;

16.2. să elaboreze şi să implementeze proceduri de control intern privind buna gestionare a carburanţilor, care să asigure respectarea normele regulamentare la utilizarea autoturismelor de serviciu şi la executarea lucrărilor de recoltare a masei lemnoase;

16.3. să asigure ţinerea evidenţei contabile în conformitate cu prevederile cadrului regulator, pentru raportarea veridică a situaţiilor financiare.

17. ÎSS Bălţi şi Edineţ să elaboreze un plan de măsuri de rigoare pentru onorarea obligaţiunilor faţă de buget şi neadmiterea acumulării datoriilor pe viitor.

18. ÎSS Glodeni să respecte cu stricteţe Normele pentru efectuarea operaţiunilor de casă şi să ia măsuri în vederea înlăturării deficienţelor în scopul asigurării integrităţii mijloacelor băneşti.

19. ÎSS Şoldăneşti să efectueze inventarierea imobilelor în scopul înlăturării carenţelor în datele privind componenţa, numărul şi suprafaţa obiectelor recepţionate în baza actelor normative.

CONCLUZIE GENERALĂ

Prezenta misiune de audit a atestat un şir de derogări şi neconformităţi de la legalitate şi regularitate în administrarea patrimoniului public, inclusiv în gestiunea economico-financiară, rezultate cu pierderi şi riscuri de prejudiciere a intereselor statului.

Modul de exercitare a managementului instituţional şi financiar în cadrul Agenţiei “Moldsilva” a generat: lipsa evidenţei de stat integrale şi concludente a fondului forestier ca urmare a nereglementării acestui domeniu; nedelimitarea şi neînregistrarea cadastrală a fondului forestier şi bunurilor imobile transmise în gestiune întreprinderilor silvice; gestionarea defectuoasă a terenurilor fondului silvic date în arendă; admiterea efectuării necalitative a unor lucrări de punere în valoare a masei lemnoase, ceea ce implică un risc înalt de fraudă la valorificarea tăierilor; documentarea necorespunzătoare şi subevaluarea pagubei din tăierile ilicite; activitatea ineficientă a consiliilor de administraţie formate la întreprinderile silvice; planificarea eronată a indicatorilor economico-financiari ai întreprinderilor din subordine; utilizarea dificilă şi distribuirea nefundamentată şi netransparentă a alocaţiilor din bugetul de stat, a veniturilor din arenda terenurilor fondului forestier şi a veniturilor rezultate din realizarea acordurilor internaţionale; nereguli la remunerarea muncii, valorificarea investiţiilor capitale, precum şi managementul contabil necorespunzător, nefiind asigurată integritatea şi eficienţa gestionării patrimoniului public.

Managementul dificil al întreprinderilor din subordinea Agenţiei “Moldsilva”, exprimat prin neasigurarea păstrării conforme şi comercializării în timp util a producţiei forestiere, a determinat pierderi semnificative din casarea acesteia.

Nerespectarea prevederilor cadrului legislativ/normativ a permis înstrăinarea către diferite persoane fizice şi juridice a terenurilor domeniului public, care au devenit obiecte ale tranzacţiilor pe piaţa imobiliară.

Reglementările existente referitoare la statutul şi modul de utilizare a veniturilor din arenda terenurilor fondului forestier au determinat utilizarea acestora la discreţia conducerii Agenţiei “Moldsilva” şi într-un mod netransparent.

Toate acestea, în viziunea auditorilor, au fost condiţionate de fragmentarea sistemului de control intern, a cărei funcţionalitate ţine de autodisciplina anumitor angajaţi, precum şi de iresponsabilitatea factorilor de decizie la exercitarea atribuţiilor funcţionale.

Notă: Prezentul Raport de audit a fost întocmit în baza probelor acumulate de echipa de audit, în componenţa: şefului Direcţiei sud/auditor public, dna Antonina Caramilea (şef de echipă), şefului Direcţiei nord/auditor public, dna Iraida Burlacu, controlorilor de stat principali/auditori publici, dna Antonina Dudarenco şi dna Aurelia Rusu, dl Constantin Furculiţă, dna Svetlana Malevici, controlorilor de stat superiori/auditori publici, dna Tamara Morozan, dna Svetlana Josan, dl Victor Gamulinschi, dl Dorin Ciubotaru, controlorilor de stat/auditori publici, dna Natalia Baxanean, dna Maria Goncear, dl Nicolai Ialamov, dl Alexandru Raileanu, dl Igor Lungu, dl Grigore Medvedi, dl Veaceslav Damian.

Lista abrevierilor

Anexa nr.1

Informaţie succintă

privind Agenţia “Moldsilva”, cadrul normativ şi legislativ relevant (care vizează bazele

juridice, organizatorice şi financiare de constituire şi utilizare a mijloacelor

financiare, precum şi evidenţa contabilă în entităţile supuse auditării)

Informaţii generale privind Agenţia “Moldsilva”

Potrivit Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei “Moldsilva”, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.150 din 02.03.2010, aceasta este autoritatea administrativă centrală, subordonată Guvernului, a cărei misiune constă în elaborarea, promovarea şi implementarea politicii de stat în domeniile silviculturii şi cinegeticii, racordate la tendinţele internaţionale de dezvoltare social-economică, dezvoltarea durabilă a sectoarelor forestier şi cinegetic, protecţia, paza pădurilor şi faunei.

Agenţia “Moldsilva” este fondatorul a 25 de entităţi din domeniul silviculturii: 16 întreprinderi silvice, 4 întreprinderi silvo-cinegetice, 4 rezervaţii naturale, Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice. Potrivit prevederilor statutelor întreprinderilor silvice, acestea practică următoarele genuri de activitate: gospodărirea fondurilor forestier şi cinegetic, precum şi a altor obiecte ce constituie patrimoniul întreprinderii, aplică regimul silvic asupra fondului forestier, realizează măsuri privind protecţia pădurilor, exercită şi alte funcţii în domeniile silviculturii şi cinegeticii.

În activitatea lor, atît Agenţia, cît şi întreprinderile silvice, se conduc de Codul silvic, Strategia dezvoltării durabile a sectorului forestier din Republica Moldova, aprobată prin Hotărîrea Parlamentului nr.350-XV din 12.07.2001, Programul de stat de regenerare şi împădurire a terenurilor fondului forestier pe anii 2003-2020 etc.

Agenţia “Moldsilva”, în calitate de instituţie publică, conform art.4 alin.(6) din Legea contabilităţii, urma să asigure contabilitatea şi întocmirea rapoartelor financiare în baza normelor aprobate de Ministerul Finanţelor pentru instituţiile publice. În perioada auditată, în cadrul Agenţiei au fost instituite două contabilităţi, conform normelor aprobate de Ministerul Finanţelor pentru instituţiile publice şi conform SNC. Întreprinderile subordonate asigură evidenţa contabilă în conformitate cu SNC şi cu politicile de contabilitate aprobate.

Patrimoniul public gestionat de Agenţia “Moldsilva” şi întreprinderile subordonate include: fondul forestier şi cinegetic proprietate publică a statului, precum şi alte active utilizate în ramura silvică. Pădurile gestionate de Agenţie sînt încadrate în grupa I funcţională, avînd în exclusivitate funcţii de protecţie a mediului înconjurător.

Cadrul normativ şi legislativ relevant

Bazele juridice, organizatorice şi financiare de constituire şi utilizare a mijloacelor financiare sînt reglementate de:

• Codul silvic, aprobat prin Legea nr.887-XIII din 21.06.1996 (cu modificările şi completările ulterioare);

• Codul funciar, aprobat prin Legea nr.828-XII din 25.12.2001 (cu modificările şi completările ulterioare);

• Legea nr.91-XVI din 05.04.2007 privind terenurile proprietate publică şi delimitarea lor;

• Legea regnului animal nr.439-XIII din 27.04.1995;

• Legea regnului vegetal nr.239-XVI din 08.11.2007;

• Legea nr.146-XIII din 16.06.1994 cu privire la întreprinderea de stat;

• Legea nr.845-XII din 03.01.1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi (cu modificările şi completările ulterioare);

• Legea bugetului de stat pe anul 2011 nr.52-XVI din 31.03.2011 (cu modificările şi completările ulterioare);

• Legea bugetului de stat pe anul 2012 nr.282-XVI din 27.12.2011 (cu modificările şi completările ulterioare);

• Hotărîrea Parlamentului nr.350-XV din 12.07.2001 “Pentru aprobarea Strategiei dezvoltării durabile a sectorului forestier din Republica Moldova”;

• Hotărîrea Guvernului nr.150 din 02.03.2010 “Pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei “Moldsilva”, structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al acesteia”;

• Hotărîrea Guvernului nr.27 din 19.01.2004 “Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la autorizarea tăierilor în fondul forestier şi vegetaţia forestieră din afara fondului forestier”;

• Hotărîrea Guvernului nr.1007 din 30.10.1997 “Cu privire la evidenţa de stat a fondului forestier”;

• Hotărîrea Guvernului nr.737 din 17.06.2003 “Cu privire la aprobarea Programului de stat de regenerare şi împădurire a terenurilor fondului forestier pe anii 2003-2020” (cu modificările ulterioare; în continuare – Programul de stat de regenerare şi împădurire a terenurilor fondului forestier);

• Hotărîrea Guvernului nr.187 din 20.02.2008 “Pentru aprobarea Regulamentului privind arenda fondului forestier în scopuri de gospodărire cinegetică şi/sau de recreere” (cu modificările ulterioare.

Evidenţa contabilă este reglementată de:

• Legea contabilităţii nr.113-XVI din 27.04.2007;

• Ordinul Ministerului Finanţelor nr.174 din 25.12.1997 “Cu privire la aprobarea şi punerea în aplicare a Standardelor Naţionale de Contabilitate şi Planului de conturi contabile al activităţii economico-financiare a întreprinderilor” (cu modificările şi completările ulterioare);

• Instrucţiunea cu privire la evidenţa contabilă în instituţiile publice, aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor nr.93 din 19.07.2010.

Anexa nr.2

Realizarea per ansamblu a veniturilor şi cheltuielilor

întreprinderilor silvice în anii 2011-2012

Anexa nr.3

Obiectivul auditului, domeniul de aplicare şi metodologia

Misiunea de audit a fost realizată în conformitate cu Programul activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2013, avînd drept scop evaluarea conformităţii gestionării patrimoniului public, prin prisma corespunderii acesteia cadrului normativ în procesele de evaluare a conformităţii administrării şi asigurării integrităţii patrimoniului public, precum şi de planificare, executare şi raportare a indicatorilor economico-financiari.

Obiectivul auditului:

A gestionat Agenţia “Moldsilva” şi întreprinderile din subordine în modul corespunzător şi a asigurat eficient integritatea patrimoniului public?

Metodologia de audit a constat din acţiuni de colectare a probelor, în urma verificării înregistrărilor şi documentelor, prin observaţii, investigaţii, chestionări, confirmări şi calcule. În cadrul auditului au fost evaluate: managementul existent în domeniul gestionării fondului forestier; acţiunile întreprinse de Agenţia “Moldsilva” la valorificarea masei lemnoase; alte obiective semnificative stabilite şi realizate de către entităţile auditate. Pentru o evaluare complexă a unor decizii manageriale, au fost verificate şi unele categorii de operaţiuni economico-financiare şi patrimoniale din perioadele anterioare celei auditate.

Reieşind din semnificaţia problemelor identificate şi din riscurile determinate la etapa de planificare a auditului, pentru auditare au fost selectate 9 entităţi: Agenţia “Moldsilva” şi 8 întreprinderi pentru silvicultură (Chişinău, Bălţi, Edineţ, Glodeni, Şoldăneşti, Orhei, Soroca, ICAS).

Pentru realizarea obiectivului auditului şi colectarea probelor de audit, au fost efectuate următoarele proceduri de audit:

• studierea cadrului normativ aferent Agenţiei “Moldsilva” şi statutului întreprinderilor silvice pentru a stabili competenţele şi atribuţiile privind gestionarea patrimoniului public transmis în gestiune întreprinderilor subordonate, reglementarea raporturilor între Întreprindere şi Fondator pentru a constata dacă managementul financiar al entităţilor este conform şi asigură gestionarea eficientă a patrimoniului;

• examinarea ordinelor directorului general al Agenţiei care au vizat întreprinderile subordonate pentru a verifica nivelul de executare a acestora;

• examinarea dacă veniturile au fost încasate regulamentar şi dacă este posibilă sporirea acestora;

• revizuirea procesului şi procedurilor de licitaţii ale fondului forestier pentru verificarea conformităţii acestora cu normele regulamentare;

• verificarea dacă entitatea publică implementează mecanismul de transmitere în arendă a patrimoniului public, cu respectarea cerinţelor cadrului normativ şi legislativ în vigoare;

• studierea contractelor încheiate şi măsurilor întreprinse de către entităţi pentru a evalua respectarea clauzelor contractuale, a procedurilor şi acţiunilor de monitorizare a contractelor de arendă, în baza unei eşantionări;

• verificarea, în baza unei eşantionări dacă unele cheltuieli semnificative (de salarizare, întreţinere a mijloacelor de transport, pentru asigurarea activităţii întreprinderilor, finanţarea construcţiei ICAS, pentru combaterea aeriană, realizarea proiectului Fondului Biocarbon, plata penalităţilor, amenzilor, daunei materiale etc.) sînt legale şi cuvenite;

• verificarea situaţiilor patrimoniale raportate de către ÎSS, acestea fiind confruntate cu documentele contabile şi înregistrările financiare respective;

• verificarea regularităţii cheltuielilor în scopuri filantropice şi de sponsorizare, precum şi corectitudinea raportării fiscale;

• analiza corectitudinii evaluării prejudiciului în urma constatărilor tăierilor ilicite, precum şi întreprinderea măsurilor de remediere a deficienţelor;

• verificarea regularităţii ţinerii cadastrului silvic, înregistrării cadastrale a bunurilor imobile ale întreprinderilor silvice;

• analiza uzurii bunurilor imobile, planurilor de investiţii şi implementării lor, inclusiv repartizarea profitului în fondul de dezvoltare a întreprinderilor;

• analiza, în baza eşantionării, a inventarierilor anuale a bunurilor materiale şi masei lemnoase, cu efectuarea inventarierii pe unele aspecte la momentul derulării misiunii de audit;

• solicitarea informaţiilor şi unor explicaţii de la persoanele responsabile din cadrul entităţilor şi altor autorităţi publice privind problemele şi deficienţele constatate.

La efectuarea auditului, echipa de audit s-a condus de Standardele de audit ale Curţii de Conturi, făcîndu-se referinţe la Manualul de audit al regularităţii, pentru o prezentare mai detaliată a abordărilor şi proceselor de audit în parte. Au fost obţinute probe suficiente şi adecvate în scopul furnizării unei baze rezonabile pentru constatările şi concluziile determinate de obiectivele auditului.

Anexa nr.4

Informaţii

privind indicatorii economico-financiari ai entităţilor silvice

subordonate Agenţiei “Moldsilva” pe anii 2011-2012