Hotărîre nr.8/1 din 28.02.2008 cu privire la rezultatele controlului complex al activităţii participantului profesionist la piaţa valorilor mobiliare Registratorul Independent "Sibila" S.A.
COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE
H O T Ă R Î R E
cu privire la rezultatele controlului complex al activităţii
participantului profesionist la piaţa valorilor mobiliare
Registratorul Independent "Sibila" S.A.
nr. 8/1 din 28.02.2008
(în vigoare 18.03.2008)
Monitorul Oficial nr.55-56 art.137 din 18.03.2008
* * *
În temeiul Ordonanţei Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (C.N.P.F.) nr.55/5-O din 08.11.2007 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova 178-179/663 din 16.11.2007) şi Ordinului Preşedintelui C.N.P.F. nr.52 din 15.11.2007, grupul de control al C.N.P.F. a efectuat controlul complex al activităţii profesioniste pe piaţa valorilor mobiliare – de ţinere a registrului deţinătorilor de valori mobiliare, desfăşurată de către Registratorul Independent "Sibila" S.A. (în continuare – Registrator), pentru perioada de activitate 01.01.2003 – 31.10.2007, în urma căruia s-au constatat următoarele încălcări ale legislaţiei în vigoare:
Registratorul nu a prezentat C.N.P.F. raportul anual pentru anul 2005 privind modul de executare a Legii cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, nerespectînd prevederile pct.5.1 din Regulamentul cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor pe piaţa valorilor mobiliare, aprobat prin Hotărîrea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr.11/1 din 28.02.2005 (C.N.V.M.), (în vigoare la momentul comiterii încălcării, Monitorul Oficial al Republicii Moldova 36-38/121 din 04.03.2005).
Registrul de evidenţă a documentelor de intrare (pentru anii 2005-2007), ţinut de Registrator, nu conţine informaţia referitor la data expedierii răspunsului, conform prevederilor pct.5.1.1 lit.f) din Regulamentul privind modul de ţinere a registrului deţinătorilor de valori mobiliare nominative de către registrator şi deţinătorul nominal, aprobat prin Hotărîrea C.N.V.M. nr.15/1 din 16.03.2007 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova 51-53/199 din 13.04.2007), (în continuare – Regulament).
La înregistrarea tranzacţiilor cu acţiunile emise de 5 societăţi pe acţiuni de către Registrator nu a fost respectat întocmai modul de întocmire a dispoziţiilor de transmitere nerespectînd prevederile art.7 alin.(5) din Legea nr.199-XIV din 18.11.1998 "Cu privire la piaţa valorilor mobiliare" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova 27-28/123 din 23.03.1999) şi pct.6.4 din Regulament.
Dările de seamă specializate privind transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare (RD-7Z) din data de 10.10.2007 şi 31.10.2007 au fost prezentate la C.N.P.F. cu informaţia eronată privind volumul total al tranzacţiilor zilnice, astfel încălcîndu-se prevederile pct.4.1 din Instrucţiunea cu privire la componenţa, modul de întocmire, prezentare şi publicare a dărilor de seamă specializate ale participanţilor profesionişti la piaţa valorilor mobiliare, aprobată prin Hotărîrea C.N.V.M. nr.4/5 din 06.02.2003 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova 112-118/253 din 16.07.2004).
Registratorul are încheiate contracte de ţinere a registrului cu 13 emitenţi, care nu corespund Contractului-tip de ţinere a registrului aprobat prin Hotărîrea C.N.V.M. nr.15/1 din 16.03.2007, astfel încălcîndu-se prevederile art.1, art.3 şi art.37 alin.(2) din Legea cu privire la piaţa valorilor mobiliare şi pct.2.1.12 din Regulament.
Reieşind din cele expuse, în temeiul prevederilor art.1 alin.(1), art.3, art.4, art.8 lit.b) şi lit.f), art.9 alin.(1) lit.d) şi lit.n), art.20 alin.(1), art.21 alin.(1) şi art.22 alin.(1) şi alin.(2) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 "Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare" (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova 117-126 BIS din 14.08.2007), art.1, art.7 alin.(5), art.37 alin.(2) şi alin.(3) lit.a) şi lit.i) şi art.66 lit.d), lit.e) şi lit.g) din Legea cu privire la piaţa valorilor mobiliare, pct.5.2 din Regulamentul cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor pe piaţa valorilor mobiliare, aprobat prin Hotărîrea C.N.V.M. nr.11/1 din 28.02.2005, capitolului 16 din Regulamentul privind modul de ţinere a registrului deţinătorilor de valori mobiliare nominative de către registrator şi deţinătorul nominal, aprobat prin Hotărîrea C.N.V.M. nr.15/1 din 16.03.2007, pct.1.3 şi pct.3.7 din Instrucţiunea cu privire la componenţa, modul de întocmire, prezentare şi publicare a dărilor de seamă specializate ale participanţilor profesionişti la piaţa valorilor mobiliare, aprobată prin Hotărîrea C.N.V.M. nr.4/5 din 06.02.2003 şi Regulamentului cu privire la modul de efectuare a controalelor activităţii participanţilor la piaţa valorilor mobiliare de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, aprobat prin Hotărîrea C.N.V.M. nr.9/7 din 14.03.2002 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova 117-119/270 din 15.08.2002), Comisia Naţională a Pieţei Financiare
HOTĂRĂŞTE:
1. Se avertizează conducerea Registratorului Independent "Sibila" S.A. (dl Iurii Bodnari) asupra respectării necondiţionate a prevederilor actelor legislative şi normative cu privire la piaţa valorilor mobiliare.
2. Se prescrie conducerii Registratorului Independent "Sibila" S.A. în termen de 10 zile din data intrării în vigoare a prezentei hotărîri:
2.1. prezentarea raportului anual pentru anul 2005 privind modul de executare a prevederilor Legii cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului şi înlăturarea încălcărilor privind modul de ţinere a evidenţei documentare, reflectate în Actul de control;
2.2. aducerea contractelor de ţinere a registrului deţinătorilor de valori mobiliare încheiate cu 13 emitenţi în conformitate cu contractul-tip aprobat prin Hotărîrea C.N.V.M. nr.15/1 din 16.03.2007.
3. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Departamentului valori mobiliare.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare din data publicării.
| PREŞEDINTELE COMISIEI NAŢIONALE | |
| A PIEŢEI FINANCIARE | Mihail CIBOTARU |
Chişinău, 28 februarie 2008. |
|
| Nr.8/1. |