Hotărâri
Hotărîre nr.80 din 14.12.2000 privind rezultatele controlului asupra activităţii economico-financiare a S.A. "Moldtelecom" în perioada anului 1998 - semestrul I al anului 2000
CURTEA DE CONTURI
Hotărîre privind rezultatele controlului asupra activităţii
economico-financiare a S.A. "Moldtelecom" în perioada anului
1998 - semestrul I al anului 2000
Nr.80 din 14.12.2000
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.16-18/12 din 15.02.2001
* * *
Curtea de Conturi a Republicii Moldova, în prezenţa preşedintelui
consiliului societăţii pe acţiuni dl V.Didilică, directorului general
dna S.Şcola, directorului Serviciului economie şi finanţe dna A.Ciobanu,
contabilului-şef dna G.Jereghi de la S.A. "Moldtelecom", şefului
Inspectoratului Fiscal Principal de Stat dl M.Pop, viceministrului
transporturilor şi comunicaţiilor dl I.Nazaroi, vicedirectorului dl
Şt.Grebencea, şefilor de direcţii dnii E.Bordian şi V.Capsîzu de la
DPAPS, a examinat rezultatele controlului asupra activităţii
economico-financiare a S.A. "Moldtelecom" în perioada a.1998 - semestrul
I al a.2000 şi
a c o n s t a t a t:
Întreprinderea de Stat "Moldtelecom" (din 5.01.99 - S.A.
"Moldtelecom") n-a realizat pe deplin Programul de dezvoltare a
telecomunicaţiilor Republicii Moldova (elaborat pentru perioada de pînă
în anul 2003), adoptat prin Hotărîrea Colegiului Ministerului
Informaticii, Informaţiei şi Telecomunicaţiilor R.M. la 27.01.94, care
prevedea la moment densitatea telefonică la 100 de locuitori - 18,83
numere, în realitate fiind numai de 15,7 numere. Cererile nesatisfăcute
ale populaţiei pentru instalarea telefoanelor constituie circa 200 mii,
în timp ce întreprinderea dispunea la 1.12.2000 de 56,9 mii numere
libere.
În anii 1995 şi 1997 Î.S. "Moldtelecom", prin Legile nr.390-XIII din
15.03.95 şi nr.1217-XIII din 25.06.97, a fost inclusă în Programul de
privatizare pentru anii 1995-1996 şi anii 1997-1998, iar prin Legea cu
privire la Proiectul individual de privatizare a S.A. "Moldtelecom"
nr.566-XIV din 30.07.99 a fost stabilit modul de privatizare a ei.
Prevederile acestor acte legislative n-au fost realizate integral.
Totodată, la etapa reorganizării întreprinderii de stat în societate
pe acţiuni evaluarea patrimoniului întreprinderii s-a efectuat
neţinîndu-se cont de preţurile de piaţă existente la anumite categorii
de active nemateriale şi financiare, mijloace fixe şi mijloace
circulante, precum şi de starea lor reală, prin ce Departamentul
Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat (DPAPS) şi Î.S.
"Moldtelecom" au încălcat art.21 (c) din Legea cu privire la Programul
de privatizare pentru a.1997-1998 nr.1217-XIII din 25.06.97 şi
prevederile Hotărîrii Guvernului nr.1056 din 12.11.97.
Pentru evaluarea patrimoniului de stat a fost angajată prin contract
compania "Pricewaterhouse Coopers" Audit, achitîndu-i-se pentru
acordarea serviciilor suma de 4543,9 mii lei. Compania respectivă a
estimat patrimoniul S.A. "Moldtelecom" cu 995 mil.lei mai mult faţă de
estimarea efectuată de comisiile desemnate de către DPAPS.
Contrar Hotărîrii Guvernului nr.109 din 2.02.99, membrilor
consiliului societăţii pe acţiuni, funcţionarilor publici ai
Departamentului Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat şi
Cancelariei de Stat (V.Bodiu, V.Capsîzu, L.Chiriac) neîntemeiat li s-au
plătit în anul 2000 premii unice a cîte 5598 lei fiecăruia, în afară de
salariul lunar în mărime de 1258 lei.
Conducerea Î.S. "Moldtelecom" (V.Grumeza) la editarea în anul 1998 a
agendei de telefoane a efectuat cheltuieli neraţionale în sumă de 3,6
mil.lei (760 mii dolari SUA). Comanda respectivă a fost îndeplinită de
către firma "Pagini de aur", cu încălcarea termenelor stabilite şi
necalitativ, ceea ce a dus la nerealizarea materialelor, o parte dintre
care într-o cantitate destul de mare în prezent se găsesc la depozitul
întreprinderii, iar o altă parte a fost eliberată gratis diferitor
agenţi pe parcursul anilor 1999-2000.
În baza condiţiilor licenţei eliberate de către Ministerul
Transporturilor şi Comunicaţiilor, întreprinderea a suportat în decursul
anilor 1999-2000 pierderi în sumă de 9,1 mil.lei în urma stabilirii
tarifelor în favoarea S.A. "Voxtel".
În anii 1996-1998 Î.S. "Moldtelecom" a participat la fondarea a 4
întreprinderi mixte - tip S.R.L. şi S.A. cu servicii de arendă şi
mijloace băneşti în sumă totală de 24,7 mil.lei. Imobilizînd mijloace
financiare în circuitul întreprinderilor respective, statul a primit
doar în perioada anului 2000 dividende în sumă de 7,9 mii lei.
Darea în arendă a patrimoniului de stat s-a efectuat cu încălcarea
art.3(4) din Legea cu privire la întreprinderea de stat, iar suma de 585
mii lei, introdusă în capitalul social al acestor întreprinderi, contrar
prevederilor legilor bugetului pe anii respectivi, n-a fost transferată
la buget.
În perioada a.1996-2000 agenţii economici au achitat pentru
prestarea serviciilor de arendă a încăperilor numai 568,1 mii lei (din
1852,5 mii.lei, prevăzute în contract). Conducerea S.A. "Moldtelecom"
n-a aplicat sancţiunile financiare prevăzute în contract, dînd
posibilitate diferitor întreprinderi să folosească patrimoniul statului
în folosul lor.
Din motive neîntemeiate, fosta conducere a Î.S. "Moldtelecom"
(V.Grumeza) şi actuala conducere a S.A. "Moldtelecom" (V.Didilică,
S.Şcola) n-au întreprins măsurile necesare de încasare a datoriilor
agenţilor economici pentru arenda circuitelor interurbane şi a
mijloacelor tehnice de televiziune, acestea constituind la 1.07.2000
suma de 9,6 mil.lei (3,0 mil.lei - cu termenul de prescripţie a acţiunii
expirat, din care pe datoria de 1,9 mil.lei a fost înaintată o acţiune
în judecată). Mijloacele financiare ale statului se folosesc iraţional,
în unele cazuri - fără încheierea contractelor. Astfel, pe parcursul
a.1996-1998 s-au folosit de aceste servicii (fără contract) în sumă de
2700 mii lei I.S "Radiocomunicaţii", S.R.L. "TV Telecom" şi S.R.L.
"Catalan".
Conducerea S.A. "Moldtelecom" n-a întreprins măsurile respective de
stingere a datoriilor debitoare în sumă de 67,2 mil.lei pentru
serviciile acordate atît persoanelor fizice, cît şi celor juridice, iar
în rezultatul controlului nesatisfăcător efectuat de Serviciul economie
şi finanţe (dna A.Ciobanu), nejustificat a fost trecută la pierderi suma
de 3,1 mil.lei.
Contrar Codului fiscal al Republicii Moldova şi Regulamentului cu
privire la detaşarea în străinătate a personalului instituţiilor şi
agenţilor economici, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii
Moldova nr.613 din 4.09.95, întreprinderea a efectuat cheltuieli
supranormative în sumă de 174,5 mii lei, fără reţinerea impozitului pe
venitul persoanelor în cauză în sumă de 50,5 mii lei.
Activînd pe parcursul a. 1998-1999 cu pierderi fiscale în sumă de
4,3 mil.lei şi avînd un şir de datorii pe credite, împrumuturi,
investiţii (397,3 mil.lei), persoanele cu funcţii de răspundere ale S.A.
"Moldtelecom" (V.Grumeza, S.Şcola, A.Ciobanu, G.Jereghi) au efectuat
cheltuieli în scopuri filantropice şi de sponsorizare (1,1 mil.lei),
pentru plata studiilor colaboratorilor şi copiilor acestora (0,8
mil.lei), acordarea de împrumuturi colaboratorilor întreprinderii şi ai
Ministerului Transporturilor şi Comunicaţiilor (0,6 mil.lei).
Dispunînd de un personal al aparatului central de 186 unităţi
(jurişti, economişti, contabili, ingineri), conducerea întreprinderii a
efectuat în perioada a.1999 - I semestru al a.2000 cheltuieli
suplimentare în sumă de 180,6 mii lei - pentru prestarea serviciilor de
consultanţă şi audit de către Biroul asociat de avocaţi "Volcov şi
asociaţii", şi de 333,0 mii lei - de către S.R.L. "Moldauditing".
Încălcîndu-se Legea contabilităţii şi Codul fiscal, în a.1999 în
evidenţa contabilă a fost diminuat volumul vînzărilor cu 478,8 mii lei,
TVA - cu 86,6 mii lei, micşorîndu-se astfel şi profitul cu 478,4 mii lei.
Pe parcursul anilor 1996-1999 S.A. "Moldtelecom" a asigurat
imobilul, transferînd Companiei de asigurare QBE "ASITO" suma de 8,1
milioane lei. Încălcînd Legea cu privire la asigurări nr.1508-XIII din
15.06.93 şi clauzele contractelor încheiate, Compania din contul
mijloacelor fondului măsurilor preventive, cuvenite S.A. "Moldtelecom",
a premiat un grup de funcţionari din cadrul Ministerului Transportului
şi Telecomunicaţiilor şi al întreprinderii, suma totală constituind 268
mii lei.
În contradicţie cu Legea privind impozitul pe venitul persoanelor
fizice nr.1218-XII din 3.12.92 şi Codul fiscal (pe perioadele
respective), Compania de asigurare QBE "ASITO" n-a reţinut impozitul pe
venit în sumă de 72,6 mii lei şi cota asigurărilor sociale de stat în
mărime de 57,8 mii lei, iar persoanele fizice n-au declarat veniturile
obţinute de la premiere. Ca rezultat, nu s-a transferat la buget
impozitul pe venit în sumă de 23,4 mii lei.
Încălcările şi neajunsurile depisate de control sînt o consecinţă a
ignorării de către fosta conducere a Î.S. "Moldtelecom" (V.Grumeza) şi
persoanele cu funcţii de răspundere ale S.A. "Moldtelecom" (V.Didilică,
S.Şcola, A.Ciobanu, G.Jereghi) a legislaţiei şi actelor normative în
vigoare, nerespectării principiilor de economicitate şi raţionalitate la
utilizarea mijloacelor fixe, circulante şi financiare, depăşirii
atribuţiilor de serviciu, lipsei de control din partea Ministerului
Transporturilor şi Comunicaţiilor, DPAPS, iresponsabilităţii DPAPS la
executarea Hotărîrii Guvernului nr. 1056 din 12.11.97 privind
reorganizarea întreprinderei de stat în societate pe acţiuni.
Curtea de Conturi, ţinînd cont de încălcările şi neajunsurile
depistate şi în baza art.25 din Legea privind Curtea de Conturi,
h o t ă r ă ş t e:
1. Se menţionează prezenţa încălcărilor şi neajunsurilor în
activitatea economico-financiară a S.A. "Moldtelecom".
2. Se cere de la conducerea S.A. "Moldtelecom" (S.Şcola):
- să tragă la răspunderea stabilită de lege persoanele vinovate de
comiterea încălcărilor şi neajunsurilor depistate de control;
- să elaboreze şi să asigure realizarea unui plan de măsuri pentru
lichidarea tuturor încălcărilor şi neajunsurilor stabilite de control;
- să întreprindă măsuri în vederea restabilirii în circuitul
întreprinderii a mijloacelor financiare imobilizate diferitor agenţi
economici, cu aplicarea sancţiunilor prevăzute în contracte;
- să restituie în termen de două luni mijloacele băneşti plătite
neîntemeiat membrilor consiliului societăţii pe acţiuni sub formă de
premii în mărime de 16,8 mii lei.
3. Se cere de la Ministerul Economiei şi Reformelor (A.Cucu) să
determine gradul de responsabilitate a vicedirectorului DPAPS (V.Bodiu)
pentru activitatea insuficientă ca membru al consiliului S.A.
"Moldtelecom".
4. Se menţionează activitatea nesatisfăcătoare a DPAPS privind
administrarea şi gestionarea patrimoniului de stat la S.A. "Moldtelecom"
şi se cere de la conducerea acestuia (V.Gumenîi):
- să examineze rezultatele controlului efectuat la S.A.
"Moldtelecom" la şedinţa consiliului societăţii pe acţiuni, determinînd
gradul de responsabilitate a membrilor acestuia;
- să tragă la răspunderea stabilită de lege persoanele cu funcţii de
răspundere ale S.A. "Moldtelecom", vinovate de comiterea încălcărilor în
activitatea economico-financiară a S.A. "Moldtelecom";
- să aducă în conformitate cu legislaţia în vigoare mărimea reală a
capitalului social al S.A. "Moldtelecom".
5. Se ia act că:
- Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, prin decizia sa din
20.11.2000, a obligat Compania de asigurare QBE "ASITO" să transfere la
buget impozitul diminuat pe veniturile persoanelor fizice în sumă de
71,3 mii lei; impozitul pe venit, nereţinut la sursa de plată, în sumă
de 1,2 mii lei; defalcările asigurărilor sociale în sumă de 57,8 mii
lei, aplicîndu-i şi o amendă în sumă totală de 130,3 mii lei, şi cere de
la acesta să informeze Curtea de Conturi despre executarea deciziei;
- S.A. "Moldtelecom" în perioada controlului a transferat la bugetul
de stat TVA în sumă de 86,6 mii lei, impozitul diminuat pe veniturile
persoanelor fizice (obţinute de la efectuarea cheltuielilor
supranormative de deplasare) în mărime de 50,5 mii lei şi a restabilit
în evidenţa contabilă profitul diminuat în a. 1999 cu suma de 478,4 mii
lei;
- în urma măsurilor întreprinse de către conducerea S.A.
"Moldtelecom", în perioada de examinare a materialelor de control s-a
restituit în circuitul S.A. "Moldtelecom" suma de 47,0 mii lei şi în
fondul măsurilor preventive al Companiei QBE "Asito" - 50,0 mii lei,
neîntemeiat plătite ca premii, cu excepţia dlui V.Grumeza - 150 mii lei
şi dnei Z.Guşan - 17 mii lei.
6. Se cere de la Agenţia Naţională pentru Reglementare în
Telecomunicaţii şi Informatică (Şt.Muzică) să reexamineze tarifele
stabilite la prestarea serviciilor de interconectare de la reţeaua fixă
la cea mobilă a S.A. "Voxtel", ţinînd cont că S.A. "Moldtelecom" în
perioada a. 1999 - I semestru al a.2000 a suportat pierderi în sumă de
9,1 mil.lei în rezultatul interconectării la reţeaua mobilă a S.A.
"Voxtel".
7. Se propune Guvernului Republicii Moldova să reexamineze Hotărîrea
Guvernului nr.1056 din 12.XI.1997 în vederea aplicării metodelor
internaţionale de evaluare a patrimoniului de stat la reorganizarea
întreprinderilor de stat în societăţi pe acţiuni.
8. Se informează Procuratura Generală despre utilizarea de către
Compania de asigurare QBE "Asito" contrar destinaţiei a mijloacelor
fondului măsurilor preventive în sumă de 268,0 mii lei, precum şi despre
nerestituirea de către fostul director general al Î.S. "Moldtelecom" dl
V.Grumeza a sumei de 150 mii lei şi de către fostul consilier juridic
dna Z.Guşan - 17 mii lei, neîntemeiat primite ca premii.
9. Despre executarea pct.2, 3, 4, 5, 6 ale prezentei hotărîri Curtea
de Conturi va fi informată în timp de o lună.
10. Prezenta hotărîre este obligatorie pentru executare.
PREŞEDINTELE
CURŢII DE CONTURI Vasile PENTELEI
Chişinău, 14 decembrie 2000.
Nr. 80.