Hotărâri
Hotărîre nr.9/6 din 09.09.99 cu privire la rezultatele activităţii financiar-economice ale companiilor fiduciare în semestrul unu al anului 1999
COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE
Hotărîre cu privire la rezultatele activităţii financiar-economice
ale companiilor fiduciare în semestrul unu al anului 1999
Nr.9/6 din 09.09.99
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.126-127/217 din 12.11.1999
* * *
În rezultatul examinării dărilor de seamă privitor la activitatea
financiar-economică a companiilor fiduciare în semestrul unu al anului
1999, s-au constatat următoarele:
Companiile fiduciare Europa-Trust, CF a Feroviarilor şi
Econ-Renaştere au obţinut rezultate negative de la realizarea activelor,
în valoare de, respectiv: 4065 lei, 1668 lei şi 1564 lei.
În perioada de referinţă au fost admise pierderi de bilanţ de către
companiile fiduciare Hînceşti-Privat (20757 lei), Mobiastrast (14623
lei), Europa-Trust (13203 lei), Econ-Renaştere (5404 lei), Trust-Petrol
(4750 lei) şi Colaborare (1921 lei).
Contrar prevederilor art. 39 al Legii cu privire la societăţile pe
acţiuni, la compania fiduciară Colaborare SA activele nete sunt mai mici
ca capitalul statutar cu 24789 lei.
Companiile fiduciare F.O.N.D. şi Trust-Petrol, în lipsa mijloacelor
băneşti cu care beneficiarii contractelor ar putea achita la rezilierea
contractelor recompensă companiilor pentru serviciile de administrare,
preiau contravaloarea serviciilor neachitate în valori mobiliare,
trecîndu-le din proprietatea clientului în proprietatea sa, ce duce la
micşorarea valorii activelor fondatorilor de trast.
Compania fiduciară Colaborare a dat publicării dările sale de seamă,
reflectînd greşit unele articole de bilanţ.
Unele companii fiduciare nu asigură informarea beneficiarilor în
conformitate cu art. 46 al Regulamentului provizoriu al companiilor
fiduciare.
Companiile fiduciare F.O.N.D., Trust-Petrol, Hînceşti-Privat şi
Colaborare folosesc în contabilitatea lor metoda de casă, ce contravine
art. 44 al Codului fiscal, care prevede că persoanele juridice aplică în
contabilitatea lor metoda calculelor.
În urma verificării contractelor cu managerul, registratorul,
depozitarul şi auditorul, au fost constatate următoarele devieri: la
compania fiduciară Econ-Renaştere a expirat acţiunea contractelor cu
managerul, auditorul şi depozitarul; la compania Trust-Petrol a expirat
contractul cu auditorul, depozitarul şi managerul; la F.O.N.D. a expirat
contractul cu depozitarul, s-a schimbat managerul fără a fi anunţată
Comisia Naţională, fără a fi prezentat contractul nou şi lipseşte
contractul cu auditorul; la Mobiastrast au expirat contractele cu
registratorul, managerul şi depozitarul şi lipseşte contractul cu
auditorul; la Hînceşti-Privat a expirat contractul cu depozitarul şi
lipseşte contractul cu auditorul; la CF a Feroviarilor a expirat
contractul cu depozitarul, iar contractul cu managerul nu a intrat în
vigoare deoarece nu este confirmat de adunarea generală a acţionarilor
companiei şi la compania Colaborare a expirat contractul cu depozitarul
şi lipseşte contractul cu auditorul.
Verificările au demonstrat că companiile fiduciare pînă în prezent
nu au îndeplinit prevederile art. 32 al Regulamentului provizoriu al
companiilor fiduciare, netransmiţînd depozitarului dreptul de a efectua
păstrarea, decontările şi operaţiile cu valorile mobiliare ale companiei
fiduciare.
Se impune elaborarea urgentă a instrucţiunilor privind corelarea
valorii fondului special de asigurare a investiţiilor, a capitalului
statutar şi a valorii actielor nete ale companiilor fiduciare cu
valoarea activelor aflate în proprietate fiduciară.
Dezvoltarea nesatisfăcătoare a institutului trastului are mai multe
cauze: imperfecţuinile bazei legislative, lipsa supravegherii eficiente
asupra activităţii companiilor fiduciare din partea organelor de stat
abilitate, lipsa experienţei la managerii companiilor fiduciare. În
procesul administrării prevalează interesele personale faţă de
interesele fondatorilor trastului. În toată perioada de la crearea
companiilor fiduciare, cu unele excepţii, administrarea bunurilor
transmise în administrare fiduciară companiilor nu a adus fondatorilor
trastului rezultate economice pozitive, valoarea recompensei companiei
depăşind la majoritatea conturilor fiduciare venitul ce revine
beneficiarilor.
Luînd în consideraţie cele enumerate mai sus,
COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE HOTĂRĂŞTE:
1. Se suspendă acţiunea licenţelor de activitate ale managerilor
companiilor fiduciare F.O.N.D., Hînceşti-Privat, Europa-Trust,
Trust-Petrol, Codru, Colaborare, A Feroviarilor şi Econ-Renaştere pînă
la înlăturarea încălcărilor depistate.
Notă: Se restabileşte acţiunea licenţelor de activitate ale managerilor
companiilor fiduciare "Codru", "Trust-Petrol", "F.O.N.D" şi
"Hînceşti-Privat" prin Hot. CNVM nr.10/7 din 28.09.99
2. În termen de 10 zile companiile fiduciare Econ-Renaştere,
Trust-Petrol, F.O.N.D., Mobiastrast, Hînceşti-Privat, Compania fiduciară
a Feroviarilor şi Colaborare vor prezenta Comisiei Naţionale contractele
încheiate cu managerii, depozitarii, auditorii şi registratorii şi
informaţia prevăzută de art. 48 al Regulamentului provizoriu al
companiilor fiduciare. Pe parcurs, la apariţia unor modificări în aceste
contracte, în termen de 5 zile companiile fiduciare să prezinte Comisiei
modificările intervenite.
[Pct.3 abrogat prin Hot. CNVM nr.25/3 din 29.06.2000]
[Pct.3 suspendat prin Hot.CNVM nr.16/6 din 23.12.99]
4. Pînă la 1 ianuarie 2000 la companiile fiduciare Europa-Trust, a
Feroviarilor şi Econ-Renaştere se va efectua un control documentar de la
data ultimului control, cu verificarea tuturor tranzacţiilor ce au dus
la obţinerea rezultatelor negative din vînzarea activelor, fiind
evidenţiate cazurile de manipulare al preţului de vînzare şi
verificîndu-se gradul de afiliere al participanţilor la tranzacţii.
5. Se avertizează organele de conducere ale companiilor
Hînceşti-Privat, Mobiastrast, Europa-Trust, Econ-Renaştere, Trust-Petrol
şi Colaborare, că în cazul neobţinerii pînă la 31 decembrie 1999 a unor
rezultate financiare pozitive faţă de ele vor fi aplicate măsuri de
constrîngere conform art. 9 al Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova
nr. 59 din 19 ianuarie 1998.
6. În termen de pînă la 1 ianuarie 2000 compania fiduciară
Colaborare SA va lua măsuri pentru înlăturarea devierilor de la
prevederile art. 39 al Legii cu privire la societăţile pe acţiuni,
restabilind valoarea activelor nete ale companiei la valoarea
capitalului statutar.
7. Ca bază de calcul a recompensei companiei fiduciare la fiecare
cont fiduciar în parte, începînd cu 1 octombrie 1999 vor servi nu mai
mult de 30% din venitul obţinut sub formă de dividende, dobînzi şi
creşteri de capital din administrarea contului. Recompensa anuală a
companiei la fiecare cont fiduciar în parte nu poate depăşi 5% din
valoarea activelor aflate în contul respectiv.
[Pct.8 exclus prin Hot.CNVM nr.29/4 din 16.06.05, în vigoare 22.07.05]
9. La toate companiile fiduciare a se efectua pînă la 1 ianuarie
2000 un control în vederea depistării relaţiilor de afiliere şi, în
cazul existenţei lor, a se verifica portofoliile cumulate ale
companiilor afiliate întru respectarea art. 22 al Regulamentului cu
privire la companiile fiduciare şi a art. 46 al Regulamentului
provizoriu al companiilor fiduciare privind informarea fondatorilor de
trast.
[Pct.10 exclus prin Hot.CNVM nr.29/4 din 16.06.05, în vigoare 22.07.05]
11. Compania fiduciară Colaborare este obligată să publice
rectificări la informaţia publicată greşit în presă.
12. Pînă la 1 ianuarie 2000 vor fi elaborate instrucţiuni ce prevăd
corelarea valorii fondului special de asigurare a investiţiilor, a
capitalului social şi a valorii actielor nete ale companiilor fiduciare
cu valoarea activelor aflate în proprietate fiduciară. În acelaşi tip
vor fi elaborate contracte tip ale companiei fiduciare cu managerul,
depozitarul şi auditorul.
13. Pînă la 1 noiembrie 1999 vor fi elaborate noile formele ale
dărilor de seamă specializate pentru companiile fiduciare.
14. Controlul asupra executării punctelor 1 şi 2 revine
Departamentului licenţiere şi reglementare a plasamentelor, a punctelor
3, 4, 8, 9 şi 10 - Departamentului supraveghere, control şi anchetă, a
punctului 12 - Departamentului Elaborare a politicii de piaţă şi
promovare, a punctelor 5, 6, 7 şi 11 - Departamentului Monitoring,
economie şi finanţe, iar al punctului 13 - Departamentului Elaborare a
politicii de piaţă şi promovare şi Departamentului Monitoring, economie
şi finanţe.
15. Prezenta Hotărîre intră în vigoare la data adoptării.
PREŞEDINTELE
COMISIEI NAŢIONALE
A VALORILOR MOBILIARE Gheorghe CĂLCÎI
Chişinău, 9 septembrie 1999.
Nr. 9/6.