Acte judiciare
Hotărîre nr.90 din 09.10.2002 privind rezultatele reviziei financiare şi ale controlului asupra eficienţei gestionării patrimoniului public la Compania de Stat "Teleradio-Moldova" în anii 2000-2002 (semestrul I)
CURTEA DE CONTURI
Hotărîre privind rezultatele reviziei financiare şi ale
controlului asupra eficienţei gestionării patrimoniului
public la Compania de Stat "Teleradio-Moldova" în anii
2000-2002 (semestrul I)
Nr.90 din 09.10.2002
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.159-160/54 din 29.11.2002
* * *
Curtea de Conturi a Republicii Moldova, în prezenţa preşedintelui
Companiei de Stat "Teleradio-Moldova" dl I.Gonţa, vicepreşedintelui
Companiei dna Z.Boiarniţchi, contabilului-şef al Companiei dna
N.Baltean, şefului Direcţiei generale finanţele în învăţămînt, cultură
şi ştiinţă dna N.Raţă, directorului general al Televiziunii Naţionale dl
A.Grosu, a examinat rezultatele reviziei financiare şi ale controlului
asupra eficienţei gestionării patrimoniului public al Companiei de Stat
"Teleradio-Moldova" în anii 2000-2002 (semestrul I) şi
a c o n s t a t a t:
Compania de Stat "Teleradio-Moldova" (în continuare - Compania),
avînd, conform statutului aprobat şi înregistrat la Camera Înregistrării
de Stat, forma organizatorico- juridică de întreprindere de stat, a
activat în perioada supusă controlului ca instituţie bugetară (dispune
de cont bugetar şi cont al mijloacelor extrabugetare) şi a ţinut
evidenţa contabilă în conformitate cu Instrucţiunea cu privire la
evidenţa contabilă în instituţiile publice, prin ce a fost încălcată
Legea cu privire la întreprinderea de stat nr.146-XIII din 16.06.94 şi
Hotărîrea Parlamentului nr.174-XIII din 16.06.94 "Pentru punerea în
aplicare a Legii cu privire la întreprinderea de stat".
Curtea de Conturi, prin hotărîrea sa nr.33 din 07.06.2000, a
informat Guvernul Republicii Moldova despre necorespunderea formei
organizatorico-juridice (agent economic) modului de organizare a
evidenţei contabile şi de finanţare a Companiei (instituţie bugetară),
însă măsuri de aducere în corespundere cu legislaţia în vigoare a formei
organizatorico-juridice şi a modului de finanţare şi organizare a
evidenţei contabile n-au fost întreprinse.
Pentru activitatea Companiei de Stat "Teleradio-Moldova" în anul
2000 au fost prevăzute alocaţii bugetare în sumă de 19843,7 mii lei, în
anul 2001 - 28744,8 mii lei şi în anul 2002 (semestrul I) - 16648,8 mii
lei.
Cheltuielile Companiei în anul 2000 au fost finanţate de Ministerul
Finanţelor la nivelul de 93,2 la sută (18495,5 mii lei), în anul 2001 -
de 62,9 la sută (18003,9 mii lei) şi în anul 2002 (semestrul I) - de
63,5 la sută (10485,6 mii lei). În anul 2001 la unele articole deloc
n-au fost alocate mijloace pentru efectuarea cheltuielilor prevăzute în
deviz, iar la alte articole s-au alocat mijloace la nivelul de 8,5-16 la
sută faţă de devizul de cheltuieli aprobat. Astfel, pentru acoperirea
cheltuielilor legate de paza interdepartamentală au fost prevăzute
alocaţii în sumă de 487,3 mii lei, dar finanţarea n-a fost efectuată.
Pentru arendarea circuitelor şi emiţătoarelor s-a finanţat 15,9 la sută
din suma alocaţiilor (precizat - 7714,9 mii lei, finanţat - 1229,1 mii
lei), iar pentru procurarea utilajului - 8,5 la sută din alocaţiile
prevăzute pentru anul 2001 (precizat - 1287,2 mii lei, finanţat - 109,4
mii lei).
În anul 2000 ordonatorii de credite ai Companiei (dnii T. Olaru, Iu.
Magaleas), încălcînd prevederile art.41 din Legea privind sistemul
bugetar şi procesul bugetar, au admis supracheltuieli faţă de devizul
aprobat în sumă de 3013,7 mii lei. Cheltuielile efective în anul 2000 au
constituit 22857,4 mii lei, în anul 2001 - 24425,4 mii lei.
La efectuarea cheltuielilor bugetare n-au fost respectate
prevederile art.55(1) din Legea bugetului pe anul 2000 nr.918-XIV din
11.04.2000, art.42 din Legea bugetului pe anul 2001 nr. 1392-XIV din
30.11.2000 în ce priveşte încadrarea în alocaţiile bugetare a datoriilor
formate şi neadmiterea formării unor datorii noi. Astfel, la situaţia
din 01.01.2000 datoriile creditoare constituiau 11036,6 mii lei, la
01.01.2002 - 21765,3 mii lei, iar la situaţia din 01.07.2002 au crescut
pînă la 24177,2 mii lei.
Majoritatea datoriilor s-au format la art.113.37 "Arenda circuitelor
şi emiţătoarelor". La situaţia din 01.01.2000 acestea au constituit
8248,5 mii lei, majorîndu-se la 01.07.2000 pînă la 22375,0 mii lei. În
anul 2000 supracheltuielile la acest articol au constituit 5331,0 mii
lei.
Micşorarea volumului de emisie a programelor de televiziune de la
14,2 ore pe zi (în anul 1998) pînă la 7,8 ore pe zi (în anul 2000) şi,
respectiv, a programelor radio de la 52,9 ore pe zi pînă la 31,6 ore pe
zi n-a salvat situaţia în ramură.
Conducerea Companiei (dnii T.Olaru, Iu.Magaleas) n-a întreprins
măsurile necesare pentru îndeplinirea prevederilor art.39 din Legea
bugetului pe anul 2001. Astfel, pentru procurarea petrolului de la firma
"Com-Savi" s-au transferat 95,0 mii lei, iar pentru lucrările de
reparaţie a acoperişului, executate de 4 firme ("Vold", "Ghedos",
"Opal-succes", "Pagma"), - 198,9 mii lei, fără a fi respectată procedura
de achiziţie, prevăzută prin Legea achiziţiei de mărfuri, lucrări şi
servicii pentru necesităţile statului nr.1166-XIII din 30.04.97.
Compania, încălcînd prevederile art. 55(2) din Legea bugetului pe
anul 2000, a încheiat contracte cu diferiţi agenţi economici în sume ce
depăşeau limita aprobată la acest compartiment.
O parte din cheltuielile Companiei au fost acoperite din contul
mijloacelor extrabugetare acumulate din activitatea comercială a
Companiei, care în anul 2000 au constituit 7298,3 mii lei, sau 82,9 la
sută din volumul aprobat, iar în anul 2001 - 7687,0 mii lei, sau 94,0 la
sută. Veniturile de mijloace extrabugetare pentru anul 2002 au fost
aprobate în sumă totală de 4733,3 mii lei, ce constituie doar 64,8 la
sută din veniturile obţinute în anul 2000.
În timp ce Compania traversează o criză la achitarea cheltuielilor
de întreţinere ale acesteia şi a datoriilor creditoare, la unele
articole s-au admis cheltuieli de mijloace extrabugetare peste limitele
stabilite în deviz, inclusiv în anul 2000 la art.113.17 "Reparaţii
curente ale clădirilor şi încăperilor" - în sumă de 86,2 mii lei
(aprobat -113,3 mii lei, efectiv - 199,5 mii lei), la art. 113.18
"Reparaţii curente ale utilajului şi inventarului" - de 416,6 mii lei
(aprobat - 439,2 mii lei, efectiv - 855,8 mii lei), la art.114
"Deplasări în interes de serviciu"- de 14,6 mii lei (aprobat - 240,0 mii
lei, efectiv - 254,6 mii lei), iar în anul 2001 la art.113.18 "Reparaţii
curente ale utilajului şi inventarului" - de 110,7 mii lei, la art.242
"Procurarea de utilaj şi consumabile durabile atribuite la categoria de
fonduri fixe" - de 147,6 mii lei, la art.113.45 "Mărfuri şi servicii
neatribuite altor alineate" - de 105,5 mii lei.
Compania n-a respectat prevederile art.9 din Hotărîrea Parlamentului
nr.1468-XII din 02.06.93 în ce priveşte stabilirea normelor de muncă
pentru funcţiile de bază ale personalului redacţional în conformitate cu
condiţiile noi de salarizare. Utilizarea normelor elaborate cu mai mult
de 20 de ani în urmă a determinat depăşirea acestora de 10-20 de ori,
ceea ce a contribuit la calcularea neîntemeiată în perioada supusă
controlului a onorariilor de autor în sumă de 2925,3 mii lei.
În a.2000 Compania a utilizat pentru retribuirea muncii mijloace
extrabugetare în sumă de 1622,5 mii lei, iar în a.2001 - de 1706,3 mii
lei, fără a dispune de Regulamentul aprobat şi coordonat în modul
stabilit de pct.4 din Hotărîrea Guvernului RM nr.302 din 30.03.2000.
Totodată, în a.2001 au fost admise supracheltuieli la art.111.06 "Ajutor
material" în sumă de 43,7 mii lei, iar în a.2000 - la art.111.01
"Salariul funcţiei" în sumă de 21,4 mii lei şi la art.111.04
"Salarizarea lucrătorilor netitulari" în sumă de 40,7 mii lei.
La repartizarea în perioada anilor 2001-2002 (semestrul I) a foilor
de tratament sanatorial, ambulatoriu şi staţionar în sumă de 132,8 mii
lei, procurate din contul mijloacelor extrabugetare, nu s-au respectat
prevederile pct.56 şi 60 ale contractului colectiv de muncă. În
rezultatul ignorării prevederilor pct.56 din contract, în anii 1999-2001
Compania a admis supracheltuieli de mijloace extrabugetare în sumă de
17,8 mii lei, achitînd 90 la sută din costul biletelor pentru tratament,
deşi în contractul nominalizat se prevedea achitarea de către Companie a
70 la sută din costul biletelor.
Cu toate că în anul 2000 Compania dispunea de 14 telefoane mobile
neutilizate, fostul preşedinte al Companiei dl Tudor Olaru şi fostul
contabil-şef dna Svetlana Colţa au utilizat telefoanele mobile personale
"Voxtel", dar convorbirile telefonice au fost achitate din contul
mijloacelor extrabugetare. Astfel, pentru convorbirile la telefoanele
mobile Compania a achitat mijloace financiare în sumă de 8,9 mii lei,
însă documente primare de justificare a acestor cheltuieli au fost
anexate în evidenţa contabilă numai pentru suma de 2,3 mii lei.
Compania a încălcat şi prevederile pct.2 din Regulamentul cu privire
la detaşarea în străinătate a personalului instituţiilor şi agenţilor
economici, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.613 din 04.09.95.
Astfel, la revenirea în ţară din străinătate colaboratorii Companiei nu
prezintă dări de seamă asupra concluziilor şi propunerilor privind
deplasările respective. Încălcînd prevederile pct. 20 din Regulamentul
menţionat, precum şi prevederile pct.147 din avans nu prezentau în
termenele stabilite (5 zile) dările de seamă, deţinînd sume mari de
bani, şi nici deconturile de avans privind cheltuielile efectuate. La
unii titulari de avans s-a înregistrat un sold de mijloace băneşti de
pînă la 8,6 mii lei.
Datoriile debitoare de la serviciile cu plată prestate de Companie
şi neachitate de agenţii economici în anul 2000 au constituit 708,3 mii
lei, în anul 2001 - 413,4 mii lei şi la data de 01.07.2002 - 508,0 mii
lei.
Neîntemeiat în luna iunie 2001 au fost trecute la pierderi datoriile
debitoare în sumă de 259,8 mii lei, formate în rezultatul prestării de
servicii publicitare unor partide în campania electorală din a. 1998,
inclusiv ale "Uniunii Creştin-Democratice" - 41,62 mii lei, "Partidului
Reformei" - 90,5 mii lei, Partidului "Pentru o Moldovă Democratică şi
Prosperă"- 41,6 mii lei, "Alianţei Forţelor Democratice" - 27,5 mii lei,
Blocului electoral "Furnica-Speranţa"-10,8 mii lei, "Valeriu
Boicenco"-13,4 mii lei etc.
N-au fost întreprinse măsuri de rigoare pentru încasarea de la
Întreprinderea mixtă "Minarco Internaţional" a datoriilor debitoare în
sumă de 237,4 mii lei, formate în rezultatul difuzării emisiunilor
săptămînale ale loteriilor de tip "Bingo", de la SRL "Leter" - în sumă
de 27,5 mii lei, de la SRL "Diames Group" - în sumă de 25,6 mii lei,
formate în rezultatul prestării de servicii publicitare acestora.
La art. 113.18 "Reparaţii curente ale utilajului şi inventarului" au
fost formate datorii debitoare în sumă de 66,5 mii lei, din care în sumă
de 22,5 mii lei aparţin Companiei "Brali Invest And Trade" S.A., aceasta
conform contractului nr.4/02 din 18.04.2002, fiind obligată în termen
de 30 de zile de la data transferării în avans a mijloacelor băneşti să
furnizeze piese de rezervă pentru camere video. Suma de 22,5 mii lei a
fost transferată în avans la 15 mai 2002, dar marfa a fost furnizată la
01.08.02, sau cu 40 de zile mai tîrziu, prin ce s-a încălcat art.36 (5)
din Legea bugetului de stat pe anul 2002. Aceeaşi firmă n-a îndeplinit
condiţiile contractului nr.2/02 din 14.04.02 privind furnizarea pieselor
de rezervă pentru utilajul de la televiziune. Ca urmare, s-a format
datoria debitoare în sumă de 43,9 mii lei, totodată fiind depăşit şi
termenul de livrare a pieselor cu peste 15 zile.
Compania n-a încasat pe deplin de la unii agenţi economici plata
pentru arenda spaţiilor. La situaţia din 01.07.2002 datoriile debitoare
ale agenţilor economici arendaşi au constituit 15,6 mii lei.
N-au fost întreprinse măsuri faţă de locatarii casei de locuit care
aparţine Companiei, aceştia beneficiind de serviciile comunale achitate
de către Companie din contul mijloacelor bugetare. Datoriile locatarilor
faţă de Companie la 01.07.2002 constituiau 100,3 mii lei.
Pe parcursul anului 2000 au fost încălcate prevederile Instrucţiunii
privind completarea şi prelucrarea foilor de parcurs pentru autoturisme,
aprobată prin ordinul Departamentului Analize Statistice şi Sociologice
al Republicii Moldova nr.108 din 17 decembrie 1998. În foile de parcurs
nu sînt înscrişi corect indicii de mişcare a combustibilului, iar
kilometrajul la sosire nu este verificat de mecanic ori persoana
autorizată, după cum prevede Instrucţiunea dată.
Au fost încălcate şi prevederile pct. 49 din Instrucţiunea cu
privire la evidenţa contabilă în instituţiile publice, aprobată prin
ordinul Ministerului Finanţelor nr. 85 din 09.10.96, fiind dezasamblate
18 automobile, fără întocmirea actelor de trecere la pierderi în ordinea
stabilită şi fără luarea la evidenţă a pieselor dezasamblate.
Totodată, încălcîndu-se prevederile art.15 din Legea contabilităţii
nr.426 -XIII din 04.04.95, la Companie nu s-au reflectat în evidenţa
contabilă în perioada gestionară operaţiunile economice (cheltuielile de
reparaţie a biroului şi anticamerei directorului redacţiei "Mesager" în
sumă de 50,0 mii lei) efectuate de S.A. "Tutun-CTC" în luna mai 1999,
dar înregistrate în evidenţa contabilă tocmai în luna august 2000.
Lipseşte documentaţia de proiect şi deviz, iar cheltuielile reale
înregistrate în evidenţa contabilă au depăşit suma contractată cu 17,1
mii lei.
Încălcîndu-se prevederile Legii contabilităţii, n-a fost luată la
intrări construcţia nefinisată a blocului arhivei de filme.
La atribuirea cheltuielilor în sumă de 24,5 mii lei pe articole şi
alineate contabilitatea Companiei n-a respectat prevederile Hotărîrii
Parlamentului nr.969-XIII din 24 iulie 1996 "Privind clasificaţia
bugetară", cu modificările operate, şi indicaţiile metodologice ale
Ministerului Finanţelor.
Nerespectînd prevederile pct.149 din Instrucţiunea cu privire la
evidenţa contabilă în instituţiile publice, aprobată prin ordinul
Ministerului Finanţelor nr.85 din 09.10.96, precum şi Regulamentul
privind dările de seamă contabile ale instituţiilor publice nr.7 din
18.01.99, contabilitatea în perioada anilor 2000-2001 a reflectat
neîntemeiat în darea de seamă asupra executării devizului de cheltuieli
pe mijloacele extrabugetare (la datorii debitoare) suma lipsurilor şi
delapidărilor în mărime de 159,1 mii lei, iar la art. 113.45 - datoriile
debitoare în sumă de 708,3 mii lei.
Încălcările depistate sînt o consecinţă a nerespectării de către
fosta conducere a Companiei de Stat "Teleradio-Moldova" (dnii T.Olaru,
Iu.Magaleas) a legislaţiei şi actelor normative în vigoare,
iresponsabilităţii colaboratorilor la îndeplinirea funcţiilor atribuite,
lipsei de control asupra utilizării mijloacelor extrabugetare în strictă
conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare şi devizele de
cheltuieli aprobate, precum şi a colaborării nesatisfăcătoare cu Agenţia
Naţională de Achiziţii Publice la procurarea mărfurilor necesare.
Curtea de Conturi, ţinînd cont de încălcările comise la utilizarea
resurselor bugetare şi extrabugetare, precum şi la gestionarea
patrimoniului public şi în baza art.25 din Legea privind Curtea de
Conturi nr.312-XIII din 08.12.94,
h o t ă r ă ş t e:
1. Se menţionează existenţa multiplelor încălcări şi neajunsuri la
utilizarea resurselor bugetare şi extrabugetare, precum şi la
gestionarea patrimoniului public (aflat în posesia Companiei ) în anii
2000-2002 (semestrul I).
2. Se cere de la conducerea Companiei de Stat "Teleradio-Moldova"
(dl I.Gonţa):
- să examineze rezultatele reviziei financiare şi ale controlului
asupra eficienţei gestionării patrimoniului public, efectuat de Curtea
de Conturi; să elaboreze şi să asigure îndeplinirea unui program de
măsuri pentru lichidarea încălcărilor şi neajunsurilor depistate de
control, cu aplicarea sancţiunilor disciplinare faţă de persoanele cu
funcţii de răspundere (Z.Boiarniţchi, N.Baltean) şi alte persoane
vinovate de comiterea încălcărilor depistate;
- să întreprindă măsuri concrete de încasare de la locatarii casei
de locuit (care îi aparţine) a datoriilor la plata serviciilor comunale;
- să intensifice controlul asupra plenitudinii încasării mijloacelor
băneşti de la prestarea serviciilor de publicitate şi arendă;
- să recupereze de la titularii de avans soldurile de mijloace
băneşti, eliberate din casă şi nerestituite în termenele prevăzute;
- să restabilească în evidenţa contabilă datoriile debitoare
neîntemeiat trecute la pierderi şi să întreprindă măsurile prevăzute de
legislaţie pentru încasarea acestora;
- să stabilească normele de muncă pentru funcţiile de bază ale
personalului redacţional în conformitate cu condiţiile noi de salarizare.
3. Se ia act că:
- la 15.08.2002 a intrat în vigoare Legea cu privire la instituţia
publică naţională a audiovizualului Compania "Teleradio-Moldova";
- fostul preşedinte al Companiei dl T.Olaru a fost eliberat din
funcţia de preşedinte al Companiei de Stat "Teleradio-Moldova" înainte
de termen, conform Hotărîrii Parlamentului nr.1027-XIV din 02.06.2000,
iar dl Iu.Magaleas - din funcţia de preşedinte al Companiei, conform
Hotărîrii Parlamentului nr.1100-XV din 06.06.2002, în baza cererii
depuse;
- construcţia nefinisată a blocului arhivei de filme a fost evaluată
de comisia Companiei în sumă de 70,4 mii lei şi luată la intrări în
evidenţa contabilă.
4. Se cere de la Ministerul Finanţelor asigurarea unui control
permanent asupra finanţării şi corectitudinii utilizării mijloacelor
bugetare şi extrabugetare, precum şi asupra ţinerii evidenţei contabile
la Companie în corespundere cu forma organizatorico-juridică a acesteia.
5. Se propune Guvernului Republicii Moldova să aprobe pentru
Compania de Stat "Teleradio-Moldova" volumul de emisie a programelor de
televiziune şi radio.
6. Despre executarea pct.2 al prezentei hotărîri Curtea de Conturi
va fi informată în termen de o lună.
PREŞEDINTELE
CURŢII DE CONTURI Vasile PENTELEI
Chişinău, 9 octombrie 2002.
Nr. 90.